Efectele asupra copilului sunt de multe ori foarte greu de remediat, influentandu-i, intr-un mod negativ, buna dezvoltare a acestuia si integrarea lui in societate in momentul devenirii adult. Una din solutiile eficiente in acest caz, ar fi atat o mai buna constientizare a actiunilor acestora cat si apelarea la serviciile specializate ale unui psiholog, atat pentru ei insisi cat si pentru copiii lor.

Pentru a citi mai multe despre abuzul asupra copilului va pot recomanda urmatorul articol:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/466779/Efectele-unui-abuz/

Ca mama, consider ca aceste sfaturi sunt foarte utile si demne de luat in considerare. Sper ca iti vor fi de ajutor!
Sfaturi pentru parinti si bunici ! de Cristiana Alexandra Levitchi – psihoterapeut specialist autonom si psiholog clinician specialist autonom
Sursa: http://www.sensart.ro/principii-psihoterapeutice.html

http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/category/

Reguli de aur:
• Pentru a avea un copil fericit si adaptat, este nevoie ca mai întâi sa fiti dumneavoastra ca adulti fericiti (multumiti de viata dumneavoastra profesionala, afectiva, sociala, sexuala), altfel copilul învata din nefericirile dumneavoastra – nu uitati ca sunteti model, deci daca dumneavoastra însiva aveti dificultati în viata este nevoie sa va aplecati asupra lor, sa le constientizati si sa învatati cum sa va comportati mai adecvat si matur.
• Învatati dragi parinti sa fiti voi însiva responsabili, maturi, fericiti si echilibrati ca persoane.
• Învatati dragi parinti sa aveti o relatie de cuplu (femeie-barbat) demna de luat ca exemplu pentru copilul vostru.
• O problema are mai multe solutii, daca doriti ca cel mic sa reactioneze adecvat este necesar ca mai întâi dumneavoastra sa nu mai reactionati dupa vechile “clisee” (pe care le-ai preluat inconstient de la parinti si societate) ci dupa o metoda noua si eficienta – cu alte cuvinte “daca o metoda nu merge – schimbati-o”! Astfel demonstrati ca sunteti inteligenti si nu persistati în comportamente si metode “neeficiente si distructive” pentru toata lumea.
• Transmiteti-i copilului pe cât posibil încredere în sine, viata si oameni (pentru acest aspect este necesar sa va analizati propriile încrederi si sa va rezolvati neîncrederile, temerile, fantasmele).
• Învatati dumneavoastra mai întâi sa faceti fata emotiilor negative si sa va rezolvati perceptiile deformate (despre sine, lume si altii) înainte de a cere copilului acest lucru (cu alte cuvinte: daca nu întelegeti de ce este furios un copil si îl agresati fizic si mental, este necesar sa constientizati mai întâi ce se întâmpla în mintea si sufletul dumneaoastra, sa învatati sa va acceptati emotiile si apoi sa gasiti strategia, solutia cea mai buna pentru relatia cu cel mic).
• Dati atentie copiilor vostri – toti au aceasta nevoie.
• Iubiti-i (a iubi înseamna a-l creste responsabil, autonom si încrezator capabil de intimitate).
• Fiti atenti la comportamentele dumneavoastra (copilul va imita).
• Nu certati, nu criticati.
• Nu dormiti cu copiii în pat – taiati-va propriu “cordon ombilical” si lasati copilul lumii, fara sa-l pastrati psihologic pentru dumneavoastra însiva (nu uitati, daca dumneavoastra sunteti dependenti de copil, îi transmiteti acest aspect si copilul nu se va autonomiza-maturiza).
• Nu agresati fizic, verbal, psihic (nu va certati în fata copilului).
• Nu rasfatati, nu supraprotejati (a rasfata înseamna a face pentru copil ceea ce poate face singur la acea vârsta. De exemplu: la doi ani un copil doarme singur în pat, în camera lui separata de a parintilor, se spala pe dinti si învata sa se spele pe corp, manânca cu lingura si furculita (cât are el nevoie si când îi e foame, fara a fi fortat de parinti), se dezbraca singur, cere sa mearga la toaleta, bea singur din cana, imita adultul la treaba, e capabil sa se serveasca de la chiuveta cu apa, la trei ani poate ajuta în casa, foloseste cutitul si foarfeca, plastilina, se poate îmbraca singur, poate sa îsi pregateasca, ceva usor de mâncare si sa fie responsabil de o treaba în casa, la patru ani deja ajuta la pusul mesei si este mult mai autonom, evident daca este lasat).
• Nu cicaliti (copilul va amâna, nu va va mai “auzi” si o sa obtineti efectul contrar, pe deasupra un copil plictisit, revoltat, neresponsabil).
• Nu comparati cu nimeni copilul vostru (nici cu un alt copil si nici cu fratii lui, el este UNIC).
• Dati exemplu personal practic, nu teoretic.
• Dati reguli si limite, fiti consecventi în regulile date (daca nu sunteti consecventi si fermi dati de fapt mesaje contrare si copilul este derutat).
• Încurajati-l si sustineti-l (sa gaseasca singur solutii la problemele lui de viata).
• Învatati sa îl respectati, daca vreti respect (nu-i aruncati jucariile, daca nu doriti sa vi se umble în lucrurile dumneavoastra).
• Învatati sa îl cunoasteti: ritmul si abilitatile.
• Nu îi cereti sa faca lucrurile în ritmul dumneavoastra si ca dumneavoastra (daca dumneavoastra fumati, nu îi cereti unui adolescent sa nu fumeze, cel mult îi explicati ca este un obicei nociv si distructiv, însa el alege în responsabilitate de cauza).
• Nu uitati – daca un copil nu primeste atentie autentica pozitiva, va face ceva, fie si negativ pentru a va atrage atentia (va sparge un geam, daca sunteti profesor de româna, va ramâne corijent tocmai la romana… etc).
• Nu îl faceti sa se simta mai mic decât este. Va încerca sa va dovedeasca contrariul, purtându-se ca o persoana “importanta”.
• Nu va rasfatati copilul, nepotul/nepoata. Stie bine ca nu i se cuvine tot ceea ce cere, însa încearca.
• Nu va fie teama sa fiti, când este cazul, fermi cu copilul. Fermitatea nu înseamna duritate, însa. Fermitatea îi ofera structura.
• Nu folositi forta fizica cu el. Asta îl obisnuieste cu ideea ca numai forta fizica poate conta în viata.
• Nu fiti inconsecventi. Daca sunteti, îl puneti în încurcatura si îl face sa încerce sa scape fara a învata nimic din situatie.
• Nu-i faceti promisiuni, mai ales când nu puteti sa le tineti. Daca promiteti si nu va tineti de cuvânt îl va face sa îsi piarda încrederea în sine.
• Nu raspundeti provocarilor lui cu agresivitate, atunci când spune sau face lucruri care va supara. Va încerca sa capete si mai multe “victorii”.
• Nu îl faceti sa simta ca greselile lui sunt pacate. E necesar sa învete ca poate face greseli fara sa simta ca nu este bun de nimic.
• Nu va suparati prea tare când va spune “te urasc”. Dupa câteva minute vor si uita ca au spus. Nu crede ceea ce spune, însa vrea sa va faca sa va para rau pentru ceea ce ia-ti facut.
• Nu faceti treburile de care este responsabil si pe care le poate face singur. Daca îl supraprotejati, îl faceti sa se simta ca un copil mic si neajutorat si îl va face sa va foloseasca în continuare în serviciul lui – si când nu mai este necesar.
• Nu-i menajati “relele obiceiuri”, acordati-i cât mai multa atentie. Altfel nu face?i decât sa îl încuraja?i sa continue.
• Nu îl corectati si nu îl umiliti în public. Va fi mult mai sensibil daca îi veti vorbi blând între patru ochi.
• Nu încercati sa discutati comportamentul lui în febra conflictului. Din anumite motive, “auzul” lui nu e foarte bun în acel moment, iar cooperarea lui este foarte slaba.
• Nu îi tineti predici. Stie de obicei ce este bine si ce este rau. Explicati-i mai bine si lasati-l pe el sa învete cum sa se comporte.
• Nu-l pedepsiti, deoarece se sperie si s-ar putea sa înceapa sa minta pentru a scapa de cearta. Lasati-l sa învete ce este aceea “consecinta faptelor sale”. Daca sparge un geam îl va plati din alocatia lui.
• Nu-l certati când minte. Priviti-va pe dumneavoastra ori si dumneavoastra mintiti si el va imita, ori îi este frica de dumneavoastra deoarece atitudinea dumneavoastra este agresiva. Cautati cauza minciunii lui, altfel va va minti din nou.
• Nu uitati ca îi place sa experimenteze. Învata din asta.
• Nu bagati prea mult în seama indispozitiile sale (de “durerile” sale de cap sau burta). S-ar putea sa profite de faptul ca îi acordati mai multa atentie când este bolnav.
• Nu îl respingeti când pune întrebari. Daca o faceti, veti constata ca nu va va mai întreba si va cauta informatii în alta parte. Când nu stiti sa îi spuneti ceva mai bine spuneti-i ca nu stiti, decât sa îi serviti o “preconceptie” înghitita la rândul dumneavoastra nemestecata de la proprii parinti (aici intra întrebarile despre sexualitate, conceperea copilului, viata, moarte, divinitate, mos Craciun, religii, alte culturi). Mai bine daca aveti vreo carte în acest sens, cititi împreuna mentionând ca exista foarte multe interpretari la asemenea subiecte “grele”.
• Nu încercati niciodata sa pareti perfect/a sau infailibil/a pentru ca îl veti face sa se simta inferior ca si cum nu poate sa va ajunga vreodata. Mai târziu, la adolescenta este posibil sa va dispretuiasca deoarece nu i-ati aratat niciodata propriile slabiciuni pe care acum le vede foarte bine.
• Când petreceti timp împreuna este nevoie sa fie calitativ, nu cantitativ. Decât sa faceti temele cu el si sa îl hraniti, mai bine petreceti timp de calitate cu el: jucându-va si învatând din ce va jucati.
• Când aveti de indicat o greseala a copilului, nu îl judecati, începeti sa îi aratati mai întâi punctele bune pe care le-a rezolvat, apoi cu ton calm si blând aratati-i punctele mai putin bune.
• Tineti minte: învata mai bine de la un model decât de la un critic.
• Nu uitati ca nu poate creste fara încurajari si întelegere.

Din proprie experinta pot sa spun ca nimeni nu iti poate da raspunsul la aceste intrebari pentru ca nici o persoana nu te cunoaste atat de bine. Tu, femeia ajunsa in acesta faza a existentei tale, iti poti da aceste raspunsuri.

Venirea pe lume a pruncului tau este cu siguranta unul dintre cele mai importante evenimente din viata ta, insa trebuie sa stii ca de tine depinde modul in care aceasta minune iti va schimba viata. Nu este usor sa duci o sarcina la bun sfarsit chiar daca ea este una fara probleme, nu este usor sa iti adaptezi stilul de viata la lucruri pe care fie din motive psihologice, fie din motive fizice nu le mai poti dezvolta la aceeasi intensitate, nu este usor sa iti pui cariera pe “hold”….In detrimentul acestor aspecte insa descoperi o noua etapa a evolutiei tale: intreaga ta fiinta se descopera intr-o alta spiritualitate prin simtaminte, trairi mult mai intense, rasturnare a prioritatilor pentru ca tu devii un om mai bun prin ceea ce ti se intampla,  iar lumea se vede brusc la alte cote pentru ca incepi sa o descoperi asa cum nu ai vazut-o niciodata….prin ochii copilului tau.

Obiectele pe care le considerai inutile isi arata acum utilitatea, creativitatea iti este stimulata la cote maxime doar prin prisma faptului ca trebuie sa fii mereu inventiv, cuvintele capata alte sensuri, culorile devin mai intense, iti descoperi calitati nebanuite, …te eliberezi parca si retraiesti la intensitatea simturilor copilului tau.

Inainte de a deveni mama, ambitiile profesionale erau deseori impinse la cote maxime aproape ignorand toate eforturile pe care trebuia sa le depun pentru a ajunge acolo unde imi propusesem: multa munca, ore tarzii petrecute la birou, nervi, dar si satisfactia reusitei. Imi doream mai presus de orice sa reusesc: sa imi fie recunoscute eforturile, sa am un venit peste medie, sa devin un profesionist in domeniul meu. Reuseam sa ma bucur de toate aceste realizari? Uneori mai mult, alteori mai putin. Merita? Atunci gandeam sigur ca da!

Intre timp am devenit mama….mai merita ele aceste eforturi?! Da, merita in masura in care reusesti sa gasesti un echilibru intre energiile investite in cariera si viata ta personala. Imi doresc sa imi reiau cariera de unde am lasat-o si sa o continui la alte cote acum. Responsabilitatile mele s-au schimbat, insa asta nu inseamna ca imi doresc mai putin. Nu. Asta inseamna ca de fapt mi-am reevaluat optiunile. Imi doresc ca fiul meu sa creasca un tanar sanatos, increzator in fortele proprii, care sa isi urmeze visele. Si pentru asta stiu ca trebuie sa fiu alaturi de el, sa ii construiesc o educatie, sa ne bucuram impreuna de lucrurile simple…
In momentul in care familia se intregeste prin venirea pe lume a unui copil, “cineva” (respectiv unul dintre parinti) trebuie sa isi directioneze ceva mai multa energie, timp si eforturi spre copil. In mod ideal aceasta este mama. Asta nu inseamna ca ea trebuie sa renunte la target-ul ei profesional, ci este vorba de o dozare diferita a energiilor. Copilul tau are nevoie de tine fericita, implinita, detasata.
Nu cred in mamele care muncesc de la 10 ore pe zi in sus, orice ar face ele. Un copil are nevoie de tine mai mult decat a vorbi cu el la telefon si a-i spune noapte buna inainte de culcare. Un copil are nevoie de tine si in timpul saptamanii, nu doar in weekend-uri. 

Iti recomand si articolele de mai jos:

Când te întorci la serviciu dupa ce ai nascut?, sursa EVZ din 01 Octombrie 2008, autor Alexandra-Livia Dordea

În România, mamicile sunt încurajate, prin lege, sa ramâna acasa cu bebelusul timp de doi ani dupa nastere, deoarece copilul este dependent de mama, are nevoie de atentie, grija si iubire constanta. Reprezentantii departamentelor de Resurse Umane din companii recunosc însa ca, dupa un astfel de concediu de maternitate, multe femei risca sa îsi piarda slujba. Decizia finala îi apartine proaspetei mamici, care trebuie sa puna în balanta oportunitatile profesionale si stabilitatea afectiva pe care ar putea-o oferi copilului.
Psihoterapeutul de la Cabinetul Sensart, Cristiana Levitchi, sugereaza ca o ruputura între mama si nou-nascut, la doar câteva luni de la nastere poate avea efecte negative asupra personalitatii copiilor.
„De obicei, societatea noastra workaholica nu încurajaza statul mamei acasa cu copilul. Ceea ce nu este potrivit pentru copil. El trebuie sa aiba pe cineva stabil în viata în primii doi ani, pentru ca altfel ne miram de ce sunt atâtia schizofreni si oameni cu traume psihice. Categoric, cea care si-a asumat rolul de mama ar fi bine sa stea macar un an si jumatate acasa, pentru ca altfel o sa ajungem sa avem o societate de descreierati”, a transat problema Cristiana Levitchi.
Întelegere tacita de renuntare la slujba
Un concediu de maternitate de doi ani este de neconceput pentru personalul din Resurse Umane sau pentru carieristele convinse.
„În general, daca opteaza pentru un concediu postnatal, asa cum prevede legea, exista riscul foarte mare ca sa i se puna conditia, în mod neoficial, ca în momentul în care termina postnatalul sa plece si sa îsi caute altceva, mai ales daca vorbim de pozitiile de middle si top management. Pentru ca, în general, o companie nu poate sa tina locul acela blocat timp de doi ani”, explica Daniela Necefor, managing partner TBS.
Partea proasta este ca, dupa doi ani, este greu sa îti mai gasesti un alt job. „Am cunoscut femei care în timpul acestor doi ani de zile au facut un MBA, diverse alte studi. Si, cu toate acestea, au avut probleme la reangajare. Practic, s-a considerat ca s-au rupt de activitate si ca nu mai au continuitate, ca au pierdut din legislatie si din schimbarile care au avut loc”, a mai aratat Necefor.
Astfel, cele mai multe femei care nu vor sa îsi distruga cariera revin la locul de munca cam dupa trei luni, maximum sase luni.
Cum poti face despartirea mai usoara
În opinia psihologului clinician de la Mind Institut, Bogdana Bursuc, femeile ar trebui sa înteleaga ca sacrificiul nu este deloc sanatos si ca femeile ar trebui sa învete sa devina pentru ele însele o prioritate. „Sigur, trebuie sa raspunda nevoilor copilului sau ale celorlalti care sunt pentru ea o prioritate, dar în primul rând nevoilor lor”, subliniaza Bogdana Bursuc.
Pentru a învata aceste lucruri este necesar ca femeia sa îsi planifice, în concediul de maternitate, activitati dedicate propriei persoane „Astazi ce fac? Fac lucrul acesta pentru X, lucrul celalalt pentru Y, dar sa pun în program si un lucru pe care îl fac pentru mine. Eu trebuie sa îmi planific o serie de activitati diferite de activitatile de îngrijire ale copilului”, explica Bogdana Bursuc cum pot face proaspetele mamici plecarea la serviciu mai usoara.
Contrar opiniei psihoterapeutului Cristiana Levitchi, Bogdana Bursuc considera ca planificarea unor activitati departe de copil îi fac bine si micutului. „Pentru ca daca nu ar exista perioadele de separare de scurta durata dintre mama si copil, bebelusul poate dezvolta o anxietate de separare în momentul în care aceasta s-ar produce brusc. În sensul ca, prima oara când va face fata unei perioade lungi în care mama lipseste, copilul va suferi”, sustine aceasta.
În plus, o astfel de planificare a activitatilor destinate femeii, si nu mamei, le poate arata amândurora ca „separarea nu este periculoasa”. În acest context, atunci când mama decide sa se întoarca la munca va vedea plecarea ca pe o alta activitate.
Pe lânga aceasta pregatire afectiva de a te întoarce la locul de munca, Tania Cristea,  consilier juridic la Vitrina Advertising aminteste si de rigurozitatea legii care specifica examinarea persoanei la întoarcere din concediul postnatal.

Din nou la munca, dupa concediul de maternitate, sursa EVZ din 08 Decembrie 2008, autor Mirabela Anghel

Ca sa se adapteze cât mai bine la întoarcerea la job, femeile care stau pentru o vreme acasa cu bebelusii ar trebui sa fie la curent cu noutatile.
Pentru a va face reintegrarea la serviciu cât mai usoara, trebuie sa pastrati relatii foarte bune macar cu colegii din departament, pe toata perioada concediului de maternitate. La fel de important este sa va interesati de ceea ce se întâmpla la locul de munca, în aceasta perioada, pentru a fi la curent cu toate schimba rile si noutatile care se petrec la job în timpul concediului, recomanda specialistii.
Altfel, revenirea la serviciu va fi extrem de grea si reacomodarea la locul de munca va necesita mult timp. „M-am simtit ca o începatoare“
„Acum trei luni, am revenit la munca dupa ce am stat în concediu de maternitate un an si sase luni. În acest timp, au plecat din companie foarte multi colegi si au venit altii noi în locul lor. Când am revenit la birou, m-am simtit ca la un nou job. A trebuit sa ma împrietenesc cu persoanele noi si sa învatam sa lucram împreuna. Nu mai spun de activitatea în sine, care mi s-a parut mai grea decât la începutul carierei. Nu am lucrat deloc acasa în aceasta perioada si, desi am destula vechime în domeniul IT, când am revenit, m-am simtit ca o începatoare“, spune Simona, angajata unei companii de IT din Constanta.
Pentru a evita toate aceste neplaceri, este indicat ca din când în când sa va luati proiecte mai usoare care pot fi rezolvate si de acasa. „În acest mod, se poate îmbina statul cu copilul cu satisfacerea nevoilor personale si nici nu va veti dezvata de munca de birou“, recomanda Cristiana Levitchi, psihoterapeut al Cabinetului Sensart, din Capitala.
Psihologul le mai recomanda proaspetelor mamici ca atunci când reîncep munca sa nu aiba o gândire negativa si sa nu existe în mintea lor idei precum „nu o sa ma pot adapta“ ori „nu cred ca o sa-mi mai pot rezolva atributiile la fel ca înainte“.
„Este esential sa aveti o gândire pozitiva si sa încercati sa va readaptati la noile obiceiuri, încetul cu încetul. De asemenea, dupa nastere, faceti-va timp, când stati cu copilul acasa, sa cititi si carti de specialitate. Astfel, veti putea sa fiti la punct cu schimbarile intervenite, dar si cu ultimele noutati, si nu riscati sa fiti luata prin surprindere când veti reveni la munca. Daca v-ati distantat în aceasta perioada cu totul de serviciu, când va veti relua activitatea va veti simti ca un extraterestru“, atentioneaza Cristiana Levitchi.
Nu e cazul sa sunati zilnic la serviciu
Specialistii în resurse umane au si ei câteva sfaturi pentru proaspetele mamici care vor sa revina la job. „Trebuie sa va pregatiti pentru a va acomoda cu eventualele schimbari care pot interveni la serviciu în timpul cât ati stat acasa. Mai mult, echipa poate sa fie diferita ca si componenta decât cea care era înainte de concediu si, ca urmare, va trebui sa construiti noi relatii“, este de parere Camelia Buburuz, directorul de resurse umane al Hotelului JW Marriott. Este normal ca, atunci când stati acasa cu copilul, serviciul sa nu mai fie pe primul loc, însa o rupere totala de ceea ce faceati înainte va va face rau, sustin specialistii în cariera.
„Nu cred ca trebuie sa sunati în fiecare zi la birou si sa întrebati ce s-a întâmplat în acea zi, dar puteti, în masura timpului disponibil, sa va informati în legatura cu ce apare nou, fie din directia locului de munca în sine, fie a informatiilor generale legate de job. De exemplu: schimbarea legislatiei, daca postul tau are legatura cu Dreptul si se bazeaza pe cunostinte din acest domeniu“, conchide Camelia Buburuz.
REACOMODARE RAPIDA
 „Nu mi s-a parut dificila revenirea la job“
Loredana I., angajata a unui site, s-a întors la serviciu acum o luna, dupa ce si-a terminat concediul de maternitate. Nu i s-a parut deloc dificila revenirea la job, chiar daca a stat acasa doi ani. „În tot acest timp, am vorbit la telefon cu colegii din departamentul meu, cel putin o data pe saptamâna. De asemenea, dupa prima jumatate de an, am început sa ma si întâlnesc cu ei. Acest lucru mi-a fost extrem de folositor, ajutânduma sa fiu în pas cu toate schimbarile care s-au petrecut în acest timp la locul de munca. De exemplu, ni s-a schimbat programul în care lucram. În orele de somn ale copilului am învatat sa lucrez în noul program. Daca m-as fi întors la munca fara sa stiu de aceasta modificare, as fi pierdut destul de mult timp ca sa învat acest program“, povesteste Loredana.

Mamele, intre serviciu si copil, sursa EVZ din 22 Septembrie 2007

Recomandarea sefului statului, ca femeile sa se intoarca la munca inainte de incheierea concediului de crestere a copilului, este greu de pus in practica.
Criza demografica l-a determinat pe presedintele Traian Basescu sa propuna, la inceputul acestei saptamani, in cadrul unei conferinte internationale, solutii pentru cresterea natalitatii.
„Nasterea si cresterea copilului nu trebuie sa afecteze statutul si evolutia sociala si profesionala ale vreunui parinte. Indemnizatia pentru concediul de crestere a copilului stimuleaza mama sa stea acasa 2 ani, ceea ce, dupa terminarea perioadei de concediu, genereaza probleme de reintegrare in viata profesionala”, a declarat Basescu.
Cate doi copii de femeie si indemnul adresat mamelor sa se intoarca mai devreme la munca sunt propunerile presedintelui, care se bat cap in cap. Asta in conditiile in care statisticile arata ca, de cand femeile primesc bani si concediu de doi ani pentru cresterea copilului, natalitatea a crescut mai mult la oras, decat la sat, unde mamele fara serviciu nu au parte de cei 800 de lei lunar.
Vom ajunge la 16,7 milioane de locuitori
Specialistii spun ca orice femeie activa are o perioada de criza, la 2-3 luni dupa nastere, si vrea sa se intoarca la munca, dar mamicile sunt constiente ca in Romania este foarte greu sa gasesti o cresa buna, in care sa ai incredere sau o bona careia sa nu-i dai tot salariul tau lunar.
Mai mult decat atat, psihologii recomanda ca femeile sa stea acasa cu cei mici cel putin un an, atat pentru alaptare, cat si pentru crearea legaturii afective dintre mama si copil.
Previziunile arata ca, in 2050, populatia Romaniei va ajunge la 16,7 milioane de locuitori, un trend asemanator cu cel din tarile Uniunii Europene. Principalele motive ale scaderii demografice sunt migratia masiva a romanilor peste granite, dar si faptul ca primul copil apare in viata unei femei, de obicei, in jurul varstei de 30 de ani.
Lipsesc cresele si serviciile de sanatate
Romanii considera totusi ca exista solutii pentru rezolvarea problemei natalitatii, dar ca acestea sunt mai greu de pus in practica. Cel putin asa rezulta dintr-un raport prezentat martea trecuta la Sibiu.
Persoanele chestionate sustin aproape in egala masura introducerea unui program de lucru flexibil, posibilitatea reintegrarii rapide pe piata muncii dupa perioada de maternitate, intarirea reglementarii privind pastrarea locurilor de munca pentru parintii care cresc copii, politici specifice de stimulare a nasterii celui de-al doilea copil, dar si cresterea accesibilitatii si a calitatii serviciilor de asistenta sociala si de sanatate gratuite pentru mame si copii.
Sunt insa pesimisti in ceea ce priveste aplicabilitatea solutiilor, deoarece in spatele problemei natalitatii exista cauze economice. „Cred ca un concediu de doi ani este prea lung. Eu as vrea sa ma intorc la serviciu, dar nu am cu cine lasa copilul. Cresele nu au locuri, la gradinita particulara este scump si primesc copii dupa 1 an si 6 luni. Toate aceste probleme ma fac sa aman intoarcerea la serviciu pana cand copilul va face 1 an si jumatate. As fi fericita daca as avea cresa la serviciu. As face si al doilea copil”, spune Corina.

Alaturi de copil pana la cel putin 1 an
Psihologii si pediatrii le sfatuiesc pe mame sa stea cat mai mult acasa cu cei mici. Asta, in principal, deoarece atasamentul discriminatoriu al copilului fata de persoanele din jur apare in jurul varstei de 8-9 luni.
„Copilul se leaga de ingrijitorul principal, incepe sa aiba preferinte. Dupa aceea are nevoie de constanta in aceasta relatie: asta inseamna contact senzorial, atingere”, explica psihologul Cezara Dasu.
Pentru crearea si mentinerea legaturii afective puternice fata de mama, aceasta trebuie sa petreaca alaturi de copil cel putin un an si jumatate de la nastere.
„Romania are, prin introducerea legislatiei cu caracter social in acest domeniu, o pozitie privilegiata fata de alte tari. Urmarile pozitive se vad: natalitatea a crescut foarte mult in ultimii trei-patru ani, nici maternitatile si nici gradinitele nu fac fata”, arata Dasu.
La randul sau, psihologul Sanda Lepoiev, de la Centrul de Psihoterapie si Consiliere Psihologica „Mindcare”, spune ca mamele trebuie sa petreaca impreuna cu bebelusul cel putin doi ani. Separarea ar putea fi realizata mai devreme cu o conditie: sa existe o persoana care sa petreaca tot timpul alaturi de copil.

Bebelusii nu pot fi alaptati la serviciu
Medicul pediatru Rodica Nanu spune ca si alaptarea este o problema in cazul copilului mic. „Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea pana la varsta de 2 ani si peste”, precizeaza medicul. Rodica Nanu spune ca s-a confruntat cu numeroase cazuri in care femeile active social resimteau lipsa serviciului la 2-3 luni dupa nastere.
„Apare o mica criza, din cauza lipsei importantei sociale”, adauga pediatrul. Dar numai femeile care au nevoi materiale isi reiau activitatea, din dorinta de a castiga sau pentru a-si indeplini componenta sociala.
Doctorul Alin Stanescu, din cadrul Institutului de Ocrotire a Mamei si Copilului, spune ca este bine ca mama sa stea cu bebelusul cel putin in primul an. „Dupa un an, copilul poate intra si intr-o colectivitate. Pana atunci este perioada cea mai delicata, cand are loc stimularea psiho-emotionala, este vorba de legatura copilului cu mama”, afirma medicul.
Pro
„Cu cine sa lasi copilul?”
„Bebele meu are 10 luni si tare m-as intoarce la munca. Numai ca bona nu gasesc, daca sun la agentii imi impun salarii de 11-12 milioane, cresele de stat sunt supraaglomerate”, Deborah.
„Daca guvernantii cred ca in stilul asta va creste natalitatea, se insala amarnic! Multe dintre femeile aflate in campul muncii nu vor mai vrea sa faca nici macar un copil, d-apoi pe al doilea. Si-asa destule familii au batai de cap din cauza ca platesc lunar milioane la asigurari, si, in cei doi ani, mama primeste opt milioane”, Akella.
Contra
„Nu facem copii bazandu-ne pe altii”
„Mai exista vreo tara in lume unde sa plateasca statul concediu de 2 ani pentru cresterea copilului? Cine face copil il face in baza statului? Copilul este responsabilitatea individuala a parintilor”, Conchita.
„Eu nu sunt de acord ca unii (unele) sa munceasca, desi au copii, serviciu, sa cotizeze, sa-si creasca copiii prin crese si gradinite, iar altii sa fenteze „statul” cu 2, 3, 4 ani. Nu m-ar deranja, daca asta nu m-ar afecta prin taxele pe care le platesc eu pentru cotizatii. Deci da, sunt de acord ca mamele sa stea acasa cat doresc, poate 5 ani, dar fara sa contribui eu la indemnizatiile lor. Copiii nu-i facem bazandu-ne pe altii sa ne rezolve problemele, inclusiv cele financiare”, Iulia. Sondaj realizat cu ajutorul site-ului specializat www.desprecopii.com

Universul copiilor nostri se contureaza inca de la momentul sosirii acasa din maternitate: patutul in care doarme, modul cum este organizata camera in care acesta este plasat, mirosul specific cu care se va familiariza pe parcurs, toate acestea devin elemente de identificare ulterioara a spatiului propriu in care copilul se va desfasura. Copii sunt dependenti de partinti si in special de mamele lor inca din primele zile de viata, dar cu toate acestea trebuie sa le oferim si un spatiu propriu, de relaxare, de pauza in raport cu “lumea noua” pe care ei o descopera, un spatiu care de cele mai multe ori este fie patul micutului, fie camera lui – care in timp ii vor conferi siguranta.
Independenta unui copil nou – nascut se traduce in construirea unui identitati proprii a acestuia, distincta de cea a mamei sale. In general noi, mamele, avem tendinta de a ne “sufoca” bebelusii doar pentru ca sunt micuti si neajutorati, pentru ca ni i-am dorit atat de mult sau pentru ca ne lasam coplesite de un instinct matern necontrolat. Da, copilul este dependent de noi, insa acesta dependenta se traduce in dragostea de care el are nevoie in sensul unui sprijin permanent, a unei increderi pe care i-o insuflam: ca la momentul potrivit isi va tine capul singur, va sta singur in fundulet, va incepe sa mearga….Imi amintesc ca una dintre primele reusite ale bebelusului meu a fost aceea de a urmari un obiect si de a-l constientiza…incepea sa distinga. Mi-am dat seama atunci ca trebuie sa gasesc metode spre a-l recompensa ca a reusit, de fiecare data cand inregistreaza vreun progres: fie o imbratisare/ reactie usor mai diferita/ intensa de cele normale, fie prin cuvinte (“bravo!”, “extraordinar!”, “minunat!”), iar mai tarziu cand a crescut prin explicidarea urmarilor de care va beneficia realizand acel progres, etc.
Independenta unui copil se traduce in progresele pe care, alaturi de parinti, le face zi de zi, si ma refer aici la lucruri aparent banale (ex: sa manance singur, fara probleme, sa se imbrace, sa se incalte singur, sa isi stranga jucariile, sa stie sa isi satisfaca singur nevoile de baza – sa ceara atunci cand are o nevoie, sa multumeasca, etc) care au devenit, se pare, o problema stringenta in evolutia copiilor din societatea de azi. Ei sunt mai “destepti” decat am fost noi la varsta lor, prin multitudinea de stimuli la care trebuie sa reactioneze, asadar nu uitati de lucrurile simple si oferiti-i copilului dumneavoastra sansa de a fi independent, de a veni catre dumneavoastra cu problemele pe care le intampina si de a avea incredere in propriile lui forte. Invata sa spui “nu” copilului tau prin oferirea de alternative, impune-i limite astfel incat copilul sa le perceapa ca pe un progres, ca pe o realizare a sa proprie.

Adiacent acestor ganduri, va invit sa cititi articolele de mai jos:

Greşelile părinţilor distrug personalitatea copiilor , sursa EVZ din 19 August 2008, autor Geta  Roman

Copiii care dorm în acelaşi pat cu părinţii sau nu mănâncă singuri după vârsta de 2 ani riscă să nu aibă încredere în ei şi să fie timizi.

Un copil prea cocoloşit de părinţi şi bunici, care nu este lăsat să doarmă singur în pat şi care este învăţat să fie îndopat cu mâncare de rude, riscă să aibă grave probleme de personalitate. Psihologii şi pediatrii se plâng că văd frecvent copii care şi la 10-12 ani dorm în acelaşi pat cu părinţii sau care nu obişnuiesc să mănânce singuri, ci doar ajutaţi. Astfel de copii sunt timizi şi nu au încredere în ei. Medicii condamnă şi alte obiceiuri nocive, cum ar fi obişnuinţa rudelor de a pupa micuţii pe gură sau obiceiul mamelor de a mesteca mâncarea copiilor care nu au încă dantura dezvoltată.
Copiii supuşi unor astfel de „tratamente“ riscă să ia microbi ce pot fi foarte agresivi pentru organismul lor lipsit de imunitate, dar şi probleme psihologice grave.
Specialiştii îţi explică şi ce trebuie să faci ca să eviţi greşelile de mai sus, ce tehnici e bine să foloseşti ca să-ţi înveţi copilul să mănânce singur sau să meargă la culcare fără să facă nazuri.

Interzis în patul părinţilor

„Un copil care nu este învăţat să doarmă singur în pat, şi doar cu bunicii sau părinţii, nu-şi dezvoltă autonomia. Am avut cazuri de copii care la 15 ani dormeau în acelaşi pat cu părinţii, care se întrebau de ce băiatul nu este curajos şi este agresat de alţi copii de vârsta lui“, povesteşte psihoterapeutul Cristina Leviţchi, de la Cabinetul de Psihologie „Sensart“ din Bucureşti. Părinţii care aleg să-şi ţină copiii prea aproape îi „handicapează“ pe plan social şi afectiv, crede specialistul. De regulă, aceşti copii sunt inteligenţi şi cicăliţi „să aibă rezultate“ la şcoală.
După naşterea unui copil, intimitatea unui cuplu nu ar trebui să fie afectată, spun psihologii. Până în jurul vârstei de un an, copilul poate dormi în aceeaşi cameră cu părinţii, însă nu în acelaşi pat. „Din momentul în care copilul începe să meargă, în jurul vârstei de un an, el trebuie să aibă propria cameră. Nu trebuie să doarmă nici cu mama, nici cu bunica, nici cu un câine. O astfel de măsură îl învaţă să-şi dezvolte de timpuriu autonomia. Scuza «copilul nu vrea să doarmă singur» nu stă în picioare. Nu doarme singur pentru că nu a fost obişnuit“, mai spune psihoterapeutul. Ideal ar fi ca un copil să doarmă singur în pat, însă poate împărţi camera cu un frate sau o soră.
„Nu sunt de acord cu paturile suprapuse deoarece copilul care doarme mai sus se poate zvârcoli şi poate să cadă din pat. În plus, nici din punct de vedere psihologic nu este bine să se facă această alegere“, mai spune Cristina Leviţchi.

Învăţaţi-l să mănânce singur după 6 luni

Şi obiceiul părinţilor sau al bunicilor de a-i da unui copil să mănânce după vârsta de 2 ani este condamnat de medici. „Am văzut situaţii în care copiii sunt puşi în faţa televizorului, iar un părinte sau bunic le dă să mănânce în timpul ăsta. Argumentul celor care fac acest lucru este că «doar aşa copilul vrea să mănânce». Eu zic că aşa cum înveţi un copil, aşa îl ai. De fapt, de multe ori, aşa este mai comod pentru părinţi“, crede Rodica Nanu, medic primar pediatru la Clinica Medicover din Bucureşti.
Pediatrul recomandă ca încă de la vârsta de 6 luni, când începe diversificarea alimentaţiei, să i se pună copilului o linguriţă în mână şi mâncare într-un castronaş, chiar dacă copilul doar se joacă cu ea şi o împrăştie.
„După vârsta de un an şi jumătate, doi ani, copilul trebuie să mănânce singur 80% din mâncare. Copiii învaţă prin imitaţie, au nevoie să repete, dacă nu li se permite şi nu li se dă o linguriţă în mână, nu vor şti să mănânce singuri. De aici poate să înceapă răsfăţul şi proasta creştere“, mai comentează medicul.
PRACTIC
Cum îi încurajaţi să doarmă singuri

Vă prezentăm câteva trucuri care v-ar putera ajuta să vă convingeţi copilul să doarmă singur, recomandate de pediatrul Elizabeth Goff, de la ABC Family Pediatricins (SUA):
• Încercaţi mai întâi să-l lăsaţi să adoarmă singur, fără să staţi lângă el;
• Nu lăsaţi copilul să aibă o activitate fizică intensă înainte de culcare sau să se uite la filme care l-ar putea speria. Nu este bine nici să primiţi vizite înainte de ora de somn, pentru că micuţul se agită şi va adormi mai greu;
• Stabiliţi o rutină înainte de culcare şi permiteţi-i să aibă suficient timp pentru diverse activităţi care îl calmează. De exemplu, obişnuiţi-l să se spele pe dinţi, să facă baie, să-şi pună pijamaua, să-i citiţi sau să citească el o poveste etc;
• Staţi lângă copil dacă nu poate dormi şi citiţi-i o poveste sau mângâiaţi-l.

ALTE SFATURI UTILE
Nu-l pupaţi pe gură, nu-i mestecaţi mâncarea

Alte obiceiuri considerate periculoase de specialişti sunt mestecarea mâncării unui bebeluş de un adult (frecventă mai ales în zonele rurale) sau puparea copilului pe gură. „Copiii nu trebuie pupaţi de nimeni pe gură pentru că li se trezeşte erogenitatea. Pot fi pupaţi pe mână, pe picior, pe obraz, dar nu pe gură“, este de părere psihoterapeutul Cristina Leviţchi. Prin mestecarea de către adult a mâncării copilului se pot transmite boli foarte periculoase pentru micuţi.
„De la cele parazitare la boli microbiene, candidoze. În plus, copilul nu capătă deprinderea de a mesteca. Imediat ce i-au dat dinţii, mâncarea pasată trebuie dată copilului în bucăţele mai mari“, este de părere stomatologul Bogdan Bader. Gura umană sănătoasă conţine o varietate de microbi incluzând virusuri, ciuperci, bacterii, protozoare. Bacteriile sunt cele mai numeroase: fiecare mililitru de salivă umană conţine circa 100 de milioane de bacterii şi există peste 600 de specii diferite de bacterii în cavitatea bucală.

„Nu ai voie să faci asta!“, sursa EVZ din 20 Februarie 2009, autor Simona Tucaliuc

Chiar dacă micuţii plâng şi urlă pentru a li se permite orice, părinţii trebuie să se menţină pe poziţii şi să nu se lase şantajaţi.

“Băieţelul meu are 3 ani şi pot să spun că nu mai am răbdare cu el deloc. Dacă îi spun pe un ton frumos să nu facă ceva, nu mă ia în serios şi tot face. Dacă îl cert şi ţip, mai rău face“, povesteşte Daniela, o tânără mămică. „Pur şi simplu nu ştiu cum să îl educ să nu mai arunce totul prin casă, să nu-i mai tragă pe ceilalţi copii de păr sau să nu mai verse mâncarea“, adaugă Daniela.
Limitele, în funcţie de vârstă. Părinţii trebuie să impună unele limite, pentru ca micuţii să se dezvolte normal. Chiar dacă atunci când auzim de limite ne gândim la ceva negativ, care ne restricţionează, în cazul copiilor, limitele apar din prea multă dragoste. Îi interzici celui mic să se urce în copaci pentru că ţi-e frică să nu cadă, îi interzici celui mic să se îndepărteze prea mult la joacă, pentru că ţi-e frică să nu se rătăcească.
„Limitele se aplică în funcţie de vârsta copilului. Tocmai din acest motiv, părinţii trebuie să se documenteze şi să ştie ce este normal să facă un copil la 1 an, la 2 ani sau la 7 ani. Este absurd să îi interzici unui bebeluş de câteva luni sau de un an să arunce mâncarea. La fel, este absurd să îi permiţi unui copil de 3-4 ani să arunce mâncarea pe pereţi“, este de părere psihoterapeutul Cristiana Leviţchi, de la spitalul „Victor Gomoiu“ din Bucureşti. Psihologul Adriana Dragoş le recomandă părinţilor să comunice cu cei mici, chiar dacă prichindeii nu par să înţeleagă tot ce le explică adulţii.
„Nu poţi creşte un copil fără să îi explici ce este bine şi ce este rău. De asemenea, trebuie să îi explici cu frumosul, să nu ţipi, să nu îl baţi pe cel mic, să nu îi spui că este pedepsit. Dacă cel mic a rupt plantele sau a spart veioza şi râde când tu te apropii vânăt la faţă de nervi, nu înseamnă că a făcut aceste lucruri intenţionat. Cei mici învaţă ceva nou în fiecare zi, sunt curioşi şi este absolut normal să mai facă mici boacăne. Părinţii obosesc şi fie le permit orice copiilor, fie le interzic totul“, afirmă Adriana Dragoş.
La 1 an. Când este foarte mic, copilul poate fi manipulat. Fie îl iei în braţe, îl momeşti sau îl duci într-o altă cameră. Nu îl cerţi dacă varsă mâncarea sau dacă a pierdut biberonul la plimbarea din parc, dar nici nu trebuie să te amuzi copios pe seama lui, căci va repeta isprăvile. Trebuie să înlături ispitele din calea bebeluşului, cum ar fi paharele cu apă sau sertarele la nivel jos. Blochează uşile dulapurilor, astfel nu vei avea dezordine şi nici degeţele vinete. Obişnuieşte-l cu spaţiul lui, fie camera, fie un ţarc în care îi aşezi jucăriile, iar astfel îl vei supraveghea mai uşor.
La 2-3 ani. „Copiii deja merg, aleargă nonstop şi sunt omniprezenţi. La această vârstă, cei mici trec prin criza de afect, iar de cele mai multe ori cei mari cedează. Nu trebuie să cedezi şi să îi permiţi orice copilului. Iniţial, să îi cumperi maşinuţa atunci când urlă pare cea mai simplă soluţie. Mai târziu, nu se va mulţumi cu maşinuţa de pe raftul magazinului şi vei creşte un răsfăţat care nu va şti că în viaţă există şi limite“, recomandă psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.
„Dacă găseşti pereţii desenaţi în camera lui, nu te grăbi să îi ţii teorie şi să îi arunci culorile. La librării vei găsi table speciale, pe care le pot folosi cei mici. Părinţii trebuie să fie spontani şi să găsească mereu soluţii. Dacă în momentul respectiv nu vii în ajutor cu o soluţie, nici copilul nu va reacţiona la ideea ta de a doua zi“, afirmă psihologul Adriana Dragoş.
La 3-5 ani. Nu trebuie să îl înveţi pe cel mic cu recompense pentru orice fleac pe care îl face. De exemplu, copilul refuză să poarte căciulă, iar afară este frig. Ca să îl convingi, îi spui că va primi o ciocolată şi iată ce simplu ai mulţumit ambele părţi! Acestea nu sunt soluţii de lungă durată. Dimpotrivă, copilul se va obişnui că trebuie să primească mereu ceva.
O soluţie ar fi să îi spui că, dacă nu poartă căciulă, nu mai ieşiţi afară. Iar ideea este să şi acţionezi, nu numai să ameninţi. La această vârstă se poate negocia cu cel mic, care acum este destul de mare ca să înţeleagă ce are voie să facă şi ce nu. Atunci când intezici ceva, explică şi de ce. Părinţii sunt responsabili de comportamentul copiilor şi, oricât de vulnerabili şi ocupaţi sunt, trebuie să le acorde celor mici toată atenţia.
Cum obisnuiti copilul sa doarma singur, sursa Libertatea, autor Catalina Bradis
Multi parinti se plang ca micutii lor nu-i lasa sa doarma – fie nu vor deloc sa inchida ochii, fie se trezesc noaptea cu ei in pat. Specialistii spun insa ca este mai sanatos ca atat copilul, cat si parintii, sa doarma fiecare in camerele lor. Iata cateva trucuri pentru a va obisnui copilul sa stea singur noaptea.
• Plasati din vreme in patut o perna care sa incalzeasca locul copilului. Puneti in patut si un ursulet de plus pe care l-ati tinut in brate o vreme pentru a-i impregna mirosul dv. Aceasta ii va inspira copilului un sentiment de siguranta;
• Dati-i sa manance de seara si leganati-l usor pana cand adoarme. Apoi duceti-l in patut;
• Lasati copilul din brate incet, in asa fel incat contactul cu corpul dv. sa nu se intrerupa brusc;
• Inganati-i incetisor un cantec de leagan inainte de a-l lasa singur si va adormi fara probleme.
Puneti-i o veioza in camera
• Iata un truc eficient: puneti-l pe micut in patul lui si stati langa el, pe un scaun, pana adoarme. In prima seara luati-l de mana si mangaiati-l, fara a vorbi prea mult cu el. A doua seara va departati scaunul cativa centimetri de patut, a treia la fel, si tot asa, pana ajungeti la usa. Puneti-i o veioza in camera si, chiar daca plange la inceput, rezultatele se vor vedea in cateva zile;
• Un alt truc ar fi sa-l puneti in patut si sa iesiti, din diverse motive, pana cand se obisnuieste cu plecarile si revenirile. Cand nu va veti mai intoarce se va resemna;
• La peste 2 ani micutul trebuie sa inteleaga ca parintii au camera lor si ca se poate simti foarte bine in spatiul lui. Astfel, va fi mult mai sigur pe el si nu va depinde de parinti la fiecare pas.