Revista MURMUR

DESPRE VORBA SI TACERE

admin — Thu, 22 Jul 2010 07:30:16 +0000

sfaturi de la Pr. Arsenie Boca

Cuvantul a ajuns vorba: vorba, vorbe… vorbele, slabiciune; slabiciunea, patima…
Cine vorbeste mult ajunge de nu mai are nici o autoritate in cuvantul lui. Pe vorbele lui nu mai da nimeni nimic.

Om de cuvant e numai acela care vorbeste putin si implineste cu fapta ceea ce zice. Un atare om are autoritate. Autoritatea vine de la cuvantul autor. Deci cum poate avea autoritate un om ale carui fapte sunt in raport invers proportional cu cuvantul sau s

***
Alta lature: Iisus e numit de Sfantul Ioan Teologul „Cuvantul” lui Dumnezeu, prin care a facut lumea. Deci aci avem un „Cuvant” puternic, capabil sa faca tot ce voieste, din nimic.

Cuvintele noastre sunt foarte departe de aceasta putere. Cuvintele noastre nu pot crea universul, ci doar mici cocioabe si fapte neinsemnate. Sunt insa o multime de oameni care nu pot face niciodata nimic cu vorbele lor. Altii fac numai lucruri negative cu vorbele lor, numai strica ce au facut altii.

Cuvantul are o taina:

Ia din energia sufletului si se formuleaza, ia o directie, incotro e trimis si cauta sa se realizeze in fapta. Cuvantul odata spus, pe baza acestei energii, imprumutate din sufletul celui ce l-a spus, nu se margineste numai la fapta implinita, ci traieste, in baza obarsiei sale spirituale, pana la Judecata din urma, cand vine alaturi de omul care l-a spus si i se face aparator sau acuzator. E usor de inteles ca biblioteci intregi de cuvinte ale noastre au sa astepte la judecata.

Deci cu cat vorbim mai mult si mai multe, cu atat ne pagubim de energia sufleteasca si ne scade curajul, entuziasmul – necesare pentru fapte mai alese decat bibliotecile de vorbe.

Asadar nu-ti risipi sufletul cu vorbele, chiar bune sa fie. Aceasta e o constatare straveche; dovada scolile antice in care, pentru a intra, se cerea proba tacerii 3 ani. Asa cineva dovedeste ca are stapanire de sine si e om de nadejde in lupte sufletesti mai grele. Tacerea a ridicat sufletul la valori mai mari decat l-au putut ridica vorbele.

La un cuvant „aruncat” de farisei lui Iisus, ca „fericiti cei ce vor cina in imparatia lui Dumnezeu” – Iisus le raspunde cu pilda celor chemati la cina si din motive „diferite s-au scuzat ca nu pot veni”. – De fapt toti erau nesinceri – caci care om cumpara mosie fara s-o vada, sau boi fara sa-i incerce sau se insoara fara sa vada cu cine se insoara.

Iisus a venit sa arate precis scopul vietii acesteia. Toti vor sa fie fericiti detinand mosii, altii traind in placeri.

- Placerea nu-i fericire.

Fericirea e de natura spirituala, de natura sfinteniei – adica o vietuire in armonie cu senenii si cu Dumnezeu. Acestia vin la chemarea Domnului, la Cina, – la Sfanta impartasire cu Trupul si Sangele Domnului, se impartasesc cu toata invatatura Sa, care aduce Duh Sfant in suflet, lumineaza lumea noastra de la Botez si traim adevarata fericire.

Cei prinsi de placeri nu-s capabili de fericire. Aceasta mereu fuge de ei, pentru ca nu o cauta unde este ci, unde nu este.

***
Cel ce sade in simturi trage mintea catre cele din care s-a nascut trupul. Cand gaseste mintea sau sufletul molesit de placere le biruie fara impotrivire si omul intreg devine numai trup. Daca instinctele intampina o impotrivire, acestea se impun si, daca gasesc mintea slaba, o intuneca uneori pana la nebunie si omul se indraceste.

Cand e o minte slaba sau tare s

Despre minte spun Parintii ca se intareste cand cugeta cele ale Duhului si „scapara” de intelesuri dumnezeiesti. Mintea, staruind in cunostinta si smerenie, se imbraca in lumina dumnezeiasca si se face ca focul, arzand toate gandurile desertaciunii. Iar slaba este mintea care umbla dezbracata de haina luminii, fara cunostinta, fara interes pentru izbavirea din temnita, fara ascultare de Dumnzeu.

***
O alta nota a smereniei e si rabdarea, Rabzi toata lepadarea de sine ca sa te izbavesti. Acesta-i postul care scoate dracii. Pe acesta vei cunoaste ca in dosadiri, umiliri si in toata reaua patimire consta viata dupa Dumnezeu.

***
Ori te nevoiesti de buna voie cu deprinderea smereniei, ca sa-i fie mila lui Dumnezeu de tine si sa-ti usureze razboiul patimilor, ori te impotrivesti smereniei si esti lasat sa te chinuiasca patimile pana la nebunie sau macar pana la pacat.

E de trebuinta ca omul sa stie cata minte are. Dar cel care se mira de mintea sa este pierdut.
- Sa n-ai de-a face decat cu cei de la care poti invata ceva.
A sti pe cine sa asculti e mai inalta stiinta. Nu trebuie sa crezi pe oricine, pentru ca oricine iti poate spune orice.

sursa articol
sursa foto

COPILARIE

admin — Thu, 22 Jul 2010 07:16:16 +0000

de Dinu Florina

Copilarie cu mii de culori
Si cantec suav de albine
Mangaie-mi chipul cu petale de flori
Ramai mereu langa mine.

Mangaierea ta cea fina,
Sa o am alaturi as vrea,
Sufletul plin de sinceritate
Asa, zi si noapte l-as pastra.

Ramai la mine, asa cum am visat,
Ramai cu altarul tau de floare,
Ce mi-a adus doar bucurie
In dar de la mandrul Soare.

Sopteste-mi la ureche, cum as putea?
Timpul o viata-n loc sa-l opresc
Si sa raman vesnic asa
Un boboc de floare maret.

Alexandra a fost operata in Italia

admin — Sat, 29 May 2010 16:39:50 +0000

Stimata redactie,

Sunt tatal Alexandrei despre care ati publicat informatii si dumneavoastra in trecut www.revistamurmur.info/2006/11/inima-alexandrei-nu-functioneaza-bine/

Trebuie sa va multumesc pentru ajutorul acordat atunci si sa va transmit ca acum aproape 4 ani Alexandra a fost operata in Italia ,si multumita eforturilor dumneavoastra, iar acum inima ei bate aproape bine.

Am observat zilele trecute ca in urma anuntului publicat inca de dumneavoastra o persoana mi-a virat o suma in cont.
In acest monent noi nu mai avem nevoie de suma respectiva asa ca am donat-o mai departe pentru un caz similar (cu acordul persoanei respective).

Cu multumiri
Calin Rosu

Recenzie la cartea: Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de alta data Vol I

mihai — Sat, 13 Feb 2010 12:27:25 +0000

In convorbirile pe care le purta in temnita Ioan Ianolide cu Valeriu Gafencu, acesta la un moment dat il intreaba: “Valeriu, care ar fi modalitatile de iesire din criza?” La care Valeriu Gafencu ii raspunde: “Intoarcerea la Hristos. Este necesara o elita crestina care sa nu paraseasca poporul, ci sa lupte cu indrazneala contra tuturor formelor de impilare si inrobire a lui. Poporul nu poate fi aparat numai prin rugaciuni si pomeni, adica prin formalism sec, ci prin lupta, indrazneala si putere. Lumea asta e in stapanirea lui Hristos si crestinii nu au voie sa o paraseasca. Nu exista nici o acuzatie mai grava decat sa se spuna, ca Biserica a parasit poporul, caci atunci L-a parasit pe Hristos, oricare dogme ar fi stabilit si respectat ea.”
Credem, ca necesitatea publicarii unei asemenea culegeri de texte, ca Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de alta data, ce aduna impreuna mai multi oameni ai lui Dumnezeu de pe acest multpatimitor pamant al Basarabiei, spre a servi drept pilde de modele vii, pentru crearea unei noi elite crestine, s-ar putea inscrie in obiectivul expus tinerelor generatii de atunci (dar mai ales celor de azi, din care si Mihail Borta, autorul acestui indraznet proiect face parte), de catre un atat de scump vlastar al Basarabiei noastre, mucenicul si marturisitorul lui Hristos, in cumplitele temnite comuniste din Romania: Valeriu Gafencu.
Caci de la sfasierea trupului sfintei noastre Moldove, Tara de Jos, asa cum se numea in vechime acest petec de pamant sfant, dintre Prut si Nistru, guvernat in vremile Domniei crestine dupa cum ne arata Mihail Eminescu, in poemul Dragos Voda cel Batran, de:
Vornicul Tarii de jos
Sta in scaun luminos,
Un batran si bland mosneag
Cu albastrul lui toiag,
Ce-i cu aur impletit
Cu pietre acoperit;
a fost metodic “curatat” si decapitat de anume aceste elite crestine, despre necesitatea carora ne vorbeste Valeriu Gafencu. Inca de la cucerirea Basarabiei de catre imperiul rus si pana in zilele noastre, pe acest teritoriu s-a executat o politica diabolica foarte coerenta, de altfel si eficienta, de inlaturare sau chiar exterminare fizica a elitelor crestine a acestui popor. Politica aceasta se executa si in zilele noastre subt o forma sau alta, si acest lucru il vede si il stie toata lumea de buna credinta, si nu numai.
Din aceste considerente, credem, ca volulmul Oamneii lui Dumnezeu din Basarabia de alta data vol I, aceasta stangace inca incercare (ca orice inceput), ce spre bucuria noastra, nu este singura, – este binevenita. Este binevenita, zic, si indata ma gandesc la degradarea duhovniceasca si morala, la care a ajuns ierarhia Sfintei noastre Biserici Crestine de la noi si din toata lumea. Pentru ca acest proiect, care va cuprinde mai multe volume, isi propune sa scoata din negura uitarii, anume vietile unor slujitori ai Bisericii, ce au facut parte din ierarhia Ei, adica chiar elita poporului, oameni proveniti din sanul neamului nostru oropsit si exploatat de tot felul de elemente straine de credinta crestina si chiar de neamul moldovenilor (ca sa nu zic – de tot felul de lifte spurcate).
Dar ce inseamna oare a fi elita crestina?
Citam din incercarea de a defini cu ajutorul unor principii de vietuire crestina, temeiurile si nazuintele unei comunitati spirituale, de acelasi Valeriu Gafencu impreuna cu Ioan Ianolide, in temnita de la Targu Ocna, scrise dupa eliberare de parintele Constantin Voicescu:
“A fi elita crestina insemneaza ca din dragoste pentru Dumnezeu sa ucizi tot raul din tine si sa urasti tot raul din afara de tine, iar din dragoste pentru oameni sa porti Crucea lui Hristos zi de zi si sa-ti pui viata pentru mantuirea lumii.
A fi elita crestina insemneaza a carmui corabia lumii spre Hristos, urmandu-i Lui. Lumea vazand exemplul acestei vieti, sa consimta a-I urma lui Hristos.
Prin elita harica lumea se impaca cu Dumnezeu si isi gaseste pacea si rezolvarea fericita a tuturor problemelor care o framanta.
Elita harica se impune prin exemplul bun in traire si prin consimtirea poporului. Exemplul rau in traire o scoate si din starea harica si din consimtirea poporului.”
Am citat din acest text, deoarece ni se pare foarte potrivit cu scopul publicarii acestui proiect si ca oamenii despre care se povesteste in aceste volume, prin pilda vietii lor celei bune si sfinte, corespund cerintelor de a fi numiti elita crestina, expuse mai sus. De aceea, va recomandam cu dragoste aceste exemple vii de inalta traire crestina, spre a fi urmate de cat mai multi tineri din generetiile de azi, dar mai ales si de cele viitoare, pentru ca de educatia tinerilor de azi, depinde soarta noastra de maine. Sau, cum se zice in popor: ce vom semana azi, aceea vom culege maine. Asa sa ne ajute multmilostivul Dumnezeu la scopul nostru cel bun. Caci, ce concluzie ni se impune citind aceste frumoase pagini? Ca se poate trai crestineste, pentru cine vrea, chiar si in conditiile de viata cele mai vitrege, dupa cuvantul Domnului Hristos care ne indeamna cu blandete: “Indrazniti, Eu am biruit lumea…”
A scris cu smerenie, in ziua pomenirii Sfintilor Trei Ierarhi,
Dimitrie Lapusneanu.

Sfantului Ioan Iacov Hozevitul

admin — Wed, 20 Jan 2010 08:10:51 +0000

de Maria-Lucia Cornea

Ne-ai dat ca hrana duhovniceasca
Stihuri pline de iubire
Si ai facut in noi sa creasca
Dorinta pentru mantuire.

Prin viata ta curata ca cristalul
Ne-ai revarsat si in noi o picatura
Prin ochii tai am vazut Iordanul
Ne-am imbracat ca intr-o armura.

Ne-ai purtat prin pustiul Hozeva
Si ne-am cutremurat de a ta nevointa
N-am vrut sa plecam altundeva
Si ti-am cautat pasii cu recunostiinta.

Din pestera Sfanta Ana ne-ai lasat
Versuri cu adanca invatatura
Citindu-le pe noi ne-ai luminat
De langa Ierihon am simtit caldura.

Mintea ta a fost mereu atintita
La Domnul Iisus sus pe Golgota
Viata in Iisus ti-a fost zidita
Iar noi ne vedem pe noi doar pata.

Te rog acum Sfinte sa imi ierti vina
Ca eu o cea mai mare pacatoasa
Am indraznit sa scriu cu mana
O viata atat de inalta, de virtuoasa.

Nicolae Steinhardt – Ce-i datorez eu lui Hristos

mihai — Sat, 09 Jan 2010 16:00:28 +0000

Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau, Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele “dai lanu”, ce se talmacesc “de ajuns noua”. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi pentru a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie…..Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia : “dai lanu !”.

Tot astfel, gandesc,orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care acum, se numara printre “iudeii care au crezut in El” poate de asemenea striga : “de ajuns facut-ai, Hristoase Dumnezeule pentru mine !”.

Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii,iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi :”dai li !”.

Pentru a-mi fi dat putinta sa-mi cunosc propria pacatosenie, nimicnicie si ticalosie, Iti aduc laude si multumiri, si de s-ar margini doar la atata darul facut mie, tot prea destul e ca sa repet :”dai li !”.

Pentru a-mi fi ingaduit sa Te pot ruga, sa Te iubesc si sa ma inchin Tie- de ajuns, prea de ajuns ca sa binecuvantez Sfant Numele tau.

Pentru a fi sadit in mine nadejdea iertarii si a fi inceput sa intrezaresc putinta mantuirii -fii, Doamne, preamarit !

Pentru a-mi fi dat indrazneala sa concep stabilirea unor relatii de tip eu-tu cu Tine, Domnul si Dumnezeul meu, ma minunez si, nepricepandu-ma a spune altceva, strig :”dai li !”.

Si tot asa, fiindca de acum ma pot inchipui printre acei carora le-ai grait :”Daca veti ramane cu cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” (Ioan 8, 31-32)

Recunoscator peste orice posibilitate de exprimare in slabele si banalele noastre vorbe omenesti iti sunt, Hristoase al meu, si pentru a fi dobandit calitatea de “prieten” al Tau, pentru a fi fost, altfel spus, inobilat, caftanit prin credinta si apa Botezului si focul Duhului Sfant.

Pentru a fi iesit din tristete, mohoreala, jale, descumpanire, acedie (exista o acedie a laicului, a necredinciosului), deznadejde si a ma fi apropiat de starea fericirii.

Si fiindca, indeosebi, m-ai socotit in masura a intelege si a fi cu desavarsire convins ca Tu esti Adevarul, Calea si Viata.

De nu-mi va fi dat a ma mantui, si inca aceasta absoluta convingere imi este cu totul suficienta spre a cunoaste linistea si a gusta neingrijorarea.

Mi-ai daruit, Doamne, in nespusa Ta marinimie, sa aflu tot adevarul -atroce- despre mine insumi; m-ai slobozit din robia pacatului, care slujitor mai ferecat decat mine nu cred sa fi avut.

Mai mult decat atat (caci nu daruiesti niciodata putin, cu parcimonie, dupa dreptate, ci numai clatinat si indesat, har peste har, nu imparti bacsisuri, ci poftesti la cina imparateasca) : datorita bunatatii si milostivirii Tale mi-am putut insusi spusa lui Dostoievski : de mi s-ar dovedi in modul cel mai indubitabil, ca adevarul e altul, pe patul de moarte fiind, ca nu Hristos este adevarul, ca adevarul e altul- daca demonstratia ar fi incantabila si covarsitoare- n-as sta nici o clipa la indoiala : as alege sa raman cu Hristos, nu cu adevarul.

Dai li !

Din rob, si schilod m-ai facut om liber si senior; din fricos si misel, om indraznet; din fiinta a intunecimii, un ahtiat dupa lumina si slobod a incerca senzatia ca nu-mi este interzis sa ma port efectiv potrivit cu invatatura si vrerea Ta.

Pentru ca nu numai ca m-a descoperit pe mine mie insumi intru toata mizeria si josnicia si nimicnicia mea, ci mi-a dezvaluit mie insumi latentele bune si priincioase dinlauntrul meu;

mi-a aratat ca nu sunt definitiv si iremediabil pierdut;

m-a scos din cloaca, ingustime si bezna;

mi-a tradus existential si pe a mea seama cutremuratoare (si mangaietoarea) fraza : “Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti” si nu mi-a cerut sa ma anihilez, sa mor, ci- dimpotriva- sa mor pacatului si zadarniciilor si sa viez puternic intru El- cu dragoste si bucurie- adica intru libertate, voie buna si calm. (Caci El pretuind pe om nu vrea – zice Staniloae- confundarea lui cu Sine,ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii).

Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila univarsala lege a paradoxului,inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta a recunoasterii propriei culpabilitati.

Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump Sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare- “faptele bune si frumoase” ale atat de hulitei morale practice- sunt singurele creatoare de pace si multumire.

Il chemi pe Hristos la telefon ? ironiza Andre Gide. Nici nu e nevoie de o chemare, e mereu prezent, gata sa intre pe usa (deschisa) a inimii si capabil numai de actele caracteristice nobletei launtrice, pe care si noua ni le propune, propovaduindu-ne ca ne sunt mereu accesibile : discretia, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinarii si maruntisuri, alungarea tinerii de minte a raului, sila de razbunare, ura, susceptibilitatea, irascibilitatea, tafna si multe alte stupiditati a caror jalnica inferioritate si acuta nocivitate ne-a destainuit-o o data pentru totdeauna si ne-o dezvalui de fiecare data mai dureros.

In cele din urma m-am putut convinge ca libertatea se cucereste numai prin omorarea pacatului si m-am trezit in stare sa descifrez formula “fac ce vreau” : ea nu inseamna ca dau ascultare neconditionata viscerelor si tropismelor mele, pornirilor si instinctelor mele dobitocesti, constituindu-ma prizonier al egoismului, turpitudinilor si plagilor firii mele, ci supunandu-le pe acestea vointei, ratiunii si constiintei mele, partii bune (curatite) a eului meu, supra-eului meu. Fac ce vreau, credinciosul si smeritul ucenic al lui Hristos, iar ce nu i-ar placea demonului salasluid inlauntrul meu sau tarcolind in juru-mi sa fac in numele asa-zisei libertati instinctuale, in temeiul careia ma ispiteste spre a ma indemna sa ma dau rob lui si duhurilor celor rele.

Nefiind botezat in pruncie ci in deplina maturitate, am putut experimenta botezul totodata ca Sfanta Taina si taina, ca moarte si inviere, ca izvor nesecat de apa vie si de senzationala fericire. Covarsitoarea majoritate a crestinilor n-au cum sti ce simte cel botezat si ce este in adevar actul acesta fulgerator; dar cei aflati in situatia mea stiu cum nu se poate mai limpede ca nu e forma, ritual, o ceremonie, un simbol; e o lucrare directa a Dumnezeului celui viu.

(Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Dacia 2000)

Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea

admin — Wed, 06 Jan 2010 14:58:28 +0000

de Jianu Liviu-Florian

Pe cate un pomelnic voi tot pune
In fiecare zi, de voi putea,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

“Manca-v-ar Raiul!”, bucuros voi spune,
Precum Cleopa – pomenind, asa,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

Si poate vei mai face o minune,
Si-n Rai, Hristoase, Doamne, vor intra
Toti viii Lumii, si-nviatii de pe Lume,
Asculta-mi, Doamne, rugaciunea mea –

Si ingerii din trambite sa sune,
Cand Tu, Cel Milostiv, Iti vei ierta
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

Pe cate un pomelnic voi tot pune
In fiecare zi, de voi putea,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

A murit Patriarhul Pavle al Serbiei

admin — Mon, 16 Nov 2009 12:23:40 +0000

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sarbe, Pavle, a decedat duminica la varsta de 95 de ani intr-un spital din Belgrad, informeaza agentia Beta, citata de AFP.

mai multe detalii aici…

Serafim de Sarov

admin — Mon, 16 Nov 2009 12:05:29 +0000

de Maria-Lucia Cornea

O stea luminoasa calauzea poporul
Din pustia Sarovului spre cer
Era blandul Serafim-iubitorul
Ce primea oricare suflet stingher.
Atata bucurie duhovniceasca avea
Si atata iubire pentru fiece om
Cu vorba blanda pe toti mangaia
Si racorea ca umbra unui pom.
Prin post si ruga neincetata
Nevointe ascetice de neinchipuit
Cu viata ca roua de curate
Harisma stravederii I s-a daruit.
Tamduia bolnavii de suferinta mare
Cand ruga lui la cer s-a inaltat
Si bolnavii faceau ascultare
Si Icoana Maicii Sfinte au sarutat.
Pe buze numele Domnului avea
Iar in minte si inima purta
Comoara de prêt pe care o ducea
Si dulceata cereasca o gusta.
Ia fost sprijin Imparateasa Luminii
Si pasii mereu i-a indrumat
Cand cu sufletele albe ca crinii
La Divevo obstea de maici a infiintat.
Si daca azi in cer salasluieste
In soborul Sfintilor Parinti
Serafim de Sarov nu paraseste
Pe cei ce au credinta in Sfinti!

Pr. Arhimandrit Teofil Paraian a trecut la Domnul

admin — Fri, 30 Oct 2009 12:58:48 +0000

O veste tare trista pentru tot crestinul ortodox: Parintele Teofil de la Sambata de Sus a trecut dincolo, noaptea trecuta, la Spitalul Militar din Cluj

Duhovnicul nevazator de la ctitoria Sf. Martir Brancoveanu era printre ultimii dintre cei batrani.

Il mai putem avea pe Parintele Paraian cu noi gratie numeroaselor carti care ii poarta vorbele sau prin inregistrari video si audio.

Vesnica pomenire!

sursa stire
sursa foto