Credem, c? necesitatea public?rii unei asemenea culegeri de texte, ca Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de alt? dat?, ce adun? împreun? mai mul?i oameni ai lui Dumnezeu de pe acest multp?timitor p?mânt al Basarabiei, spre a servi drept pilde de modele vii, pentru crearea unei noi elite cre?tine, s-ar putea înscrie în obiectivul expus tinerelor genera?ii de atunci (dar mai ales celor de azi, din care ?i Mihail Bort?, autorul acestui îndr?zne? proiect face parte), de c?tre un atât de scump vl?star al Basarabiei noastre, mucenicul ?i m?rturisitorul lui Hristos, în cumplitele temni?e comuniste din România: Valeriu Gafencu.

C?ci de la sfâ?ierea trupului sfintei noastre Moldove, ?ara de Jos, a?a cum se numea în vechime acest petec de p?mânt sfânt, dintre Prut ?i Nistru, guvernat în vremile Domniei cre?tine dup? cum ne arat? Mihail Eminescu, în poemul Drago? Vod? cel B?trân, de:

Vornicul ??rii de jos

Sta în scaun luminos,

Un b?trân ?i blând mo?neag

Cu albastrul lui toiag,

Ce-i cu aur împletit

Cu pietre acoperit;

a fost metodic “cur??at” ?i decapitat de anume aceste elite cre?tine, despre necesitatea c?rora ne vorbe?te Valeriu Gafencu. Înc? de la cucerirea Basarabiei de c?tre imperiul rus ?i pân? în zilele noastre, pe acest teritoriu s-a executat o politic? diabolic? foarte coerent?, de altfel ?i eficient?, de înl?turare sau chiar exterminare fizic? a elitelor cre?tine a acestui popor. Politica aceasta se execut? ?i în zilele noastre subt o form? sau alta, ?i acest lucru îl vede ?i îl ?tie toat? lumea de bun? credin??, ?i nu numai.

Din aceste considerente, credem, c? volulmul Oamneii lui Dumnezeu din Basarabia de alt? dat? vol I, aceast? stângace înc? încercare (ca orice început), ce spre bucuria noastr?, nu este singura, – este binevenit?. Este binevenit?, zic, ?i îndat? m? gândesc la degradarea duhovniceasc? ?i moral?, la care a ajuns ierarhia Sfintei noastre Biserici Cre?tine de la noi ?i din toat? lumea. Pentru c? acest proiect, care va cuprinde mai multe volume, î?i propune s? scoat? din negura uit?rii, anume vie?ile unor slujitori ai Bisericii, ce au f?cut parte din ierarhia Ei, adic? chiar elita poporului, oameni proveni?i din sânul neamului nostru oropsit ?i exploatat de tot felul de elemente str?ine de credin?a cre?tin? ?i chiar de neamul moldovenilor (ca s? nu zic – de tot felul de lifte spurcate).

Dar ce înseamn? oare a fi elit? cre?tin??

Cit?m din încercarea de a defini cu ajutorul unor principii de vie?uire cre?tin?, temeiurile ?i n?zuin?ele unei comunit??i spirituale, de acela?i Valeriu Gafencu împreun? cu Ioan Ianolide, în temni?a de la Târgu Ocna, scrise dup? eliberare de p?rintele Constantin Voicescu:

“A fi elit? cre?tin? însemneaz? ca din dragoste pentru Dumnezeu s? ucizi tot r?ul din tine ?i s? ur??ti tot r?ul din afar? de tine, iar din dragoste pentru oameni s? por?i Crucea lui Hristos zi de zi ?i s?-?i pui via?a pentru mântuirea lumii.

A fi elit? cre?tin? însemneaz? a cârmui corabia lumii spre Hristos, urmându-i Lui. Lumea v?zând exemplul acestei vie?i, s? consimt? a-I urma lui Hristos.

Prin elita haric? lumea se împac? cu Dumnezeu ?i î?i g?se?te pacea ?i rezolvarea fericit? a tuturor problemelor care o fr?mânt?.

Elita haric? se impune prin exemplul bun în tr?ire ?i prin consim?irea poporului. Exemplul r?u în tr?ire o scoate ?i din starea haric? ?i din consim?irea poporului.”

Am citat din acest text, deoarece ni se pare foarte potrivit cu scopul public?rii acestui proiect ?i c? oamenii despre care se poveste?te în aceste volume, prin pilda vie?ii lor celei bune ?i sfinte, corespund cerin?elor de a fi numi?i elit? cre?tin?, expuse mai sus. De aceea, v? recomand?m cu dragoste aceste exemple vii de înalt? tr?ire cre?tin?, spre a fi urmate de cât mai mul?i tineri din genere?iile de azi, dar mai ales ?i de cele viitoare, pentru c? de educa?ia tinerilor de azi, depinde soarta noastr? de mâine. Sau, cum se zice în popor: ce vom sem?na azi, aceea vom culege mâine. A?a s? ne ajute multmilostivul Dumnezeu la scopul nostru cel bun. C?ci, ce concluzie ni se impune citind aceste frumoase pagini? C? se poate tr?i cre?tine?te, pentru cine vrea, chiar ?i în condi?iile de via?? cele mai vitrege, dup? cuvântul Domnului Hristos care ne îndeamn? cu blânde?e: “Îndr?zni?i, Eu am biruit lumea…”

A scris cu smerenie, în ziua pomenirii Sfin?ilor Trei Ierarhi,

Dimitrie L?pu?neanu.

sursa: Noua Galilee, www.mihailmaster.wordpress.com

de Maria-Lucia Cornea

Ne-ai dat ca hrana duhovniceasca
Stihuri pline de iubire
Si ai facut in noi sa creasca
Dorinta pentru mantuire.

Prin viata ta curata ca cristalul
Ne-ai revarsat si in noi o picatura
Prin ochii tai am vazut Iordanul
Ne-am imbracat ca intr-o armura.

Ne-ai purtat prin pustiul Hozeva
Si ne-am cutremurat de a ta nevointa
N-am vrut sa plecam altundeva
Si ti-am cautat pasii cu recunostiinta.

Din pestera Sfanta Ana ne-ai lasat
Versuri cu adanca invatatura
Citindu-le pe noi ne-ai luminat
De langa Ierihon am simtit caldura.

Mintea ta a fost mereu atintita
La Domnul Iisus sus pe Golgota
Viata in Iisus ti-a fost zidita
Iar noi ne vedem pe noi doar pata.

Te rog acum Sfinte sa imi ierti vina
Ca eu o cea mai mare pacatoasa
Am indraznit sa scriu cu mana
O viata atat de inalta, de virtuoasa.

Tot astfel, gandesc,orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care acum, se numara printre “iudeii care au crezut in El” poate de asemenea striga : “de ajuns facut-ai, Hristoase Dumnezeule pentru mine !”.

Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii,iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi :”dai li !”.

Pentru a-mi fi dat putinta sa-mi cunosc propria pacatosenie, nimicnicie si ticalosie, Iti aduc laude si multumiri, si de s-ar margini doar la atata darul facut mie, tot prea destul e ca sa repet :”dai li !”.

Pentru a-mi fi ingaduit sa Te pot ruga, sa Te iubesc si sa ma inchin Tie- de ajuns, prea de ajuns ca sa binecuvantez Sfant Numele tau.

Pentru a fi sadit in mine nadejdea iertarii si a fi inceput sa intrezaresc putinta mantuirii -fii, Doamne, preamarit !

Pentru a-mi fi dat indrazneala sa concep stabilirea unor relatii de tip eu-tu cu Tine, Domnul si Dumnezeul meu, ma minunez si, nepricepandu-ma a spune altceva, strig :”dai li !”.

Si tot asa, fiindca de acum ma pot inchipui printre acei carora le-ai grait :”Daca veti ramane cu cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” (Ioan 8, 31-32)

Recunoscator peste orice posibilitate de exprimare in slabele si banalele noastre vorbe omenesti iti sunt, Hristoase al meu, si pentru a fi dobandit calitatea de “prieten” al Tau, pentru a fi fost, altfel spus, inobilat, caftanit prin credinta si apa Botezului si focul Duhului Sfant.

Pentru a fi iesit din tristete, mohoreala, jale, descumpanire, acedie (exista o acedie a laicului, a necredinciosului), deznadejde si a ma fi apropiat de starea fericirii.

Si fiindca, indeosebi, m-ai socotit in masura a intelege si a fi cu desavarsire convins ca Tu esti Adevarul, Calea si Viata.

De nu-mi va fi dat a ma mantui, si inca aceasta absoluta convingere imi este cu totul suficienta spre a cunoaste linistea si a gusta neingrijorarea.

Mi-ai daruit, Doamne, in nespusa Ta marinimie, sa aflu tot adevarul -atroce- despre mine insumi; m-ai slobozit din robia pacatului, care slujitor mai ferecat decat mine nu cred sa fi avut.

Mai mult decat atat (caci nu daruiesti niciodata putin, cu parcimonie, dupa dreptate, ci numai clatinat si indesat, har peste har, nu imparti bacsisuri, ci poftesti la cina imparateasca) : datorita bunatatii si milostivirii Tale mi-am putut insusi spusa lui Dostoievski : de mi s-ar dovedi in modul cel mai indubitabil, ca adevarul e altul, pe patul de moarte fiind, ca nu Hristos este adevarul, ca adevarul e altul- daca demonstratia ar fi incantabila si covarsitoare- n-as sta nici o clipa la indoiala : as alege sa raman cu Hristos, nu cu adevarul.

Dai li !

Din rob, si schilod m-ai facut om liber si senior; din fricos si misel, om indraznet; din fiinta a intunecimii, un ahtiat dupa lumina si slobod a incerca senzatia ca nu-mi este interzis sa ma port efectiv potrivit cu invatatura si vrerea Ta.

Pentru ca nu numai ca m-a descoperit pe mine mie insumi intru toata mizeria si josnicia si nimicnicia mea, ci mi-a dezvaluit mie insumi latentele bune si priincioase dinlauntrul meu;

mi-a aratat ca nu sunt definitiv si iremediabil pierdut;

m-a scos din cloaca, ingustime si bezna;

mi-a tradus existential si pe a mea seama cutremuratoare (si mangaietoarea) fraza : “Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti” si nu mi-a cerut sa ma anihilez, sa mor, ci- dimpotriva- sa mor pacatului si zadarniciilor si sa viez puternic intru El- cu dragoste si bucurie- adica intru libertate, voie buna si calm. (Caci El pretuind pe om nu vrea – zice Staniloae- confundarea lui cu Sine,ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii).

Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila univarsala lege a paradoxului,inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta a recunoasterii propriei culpabilitati.

Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump Sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare- “faptele bune si frumoase” ale atat de hulitei morale practice- sunt singurele creatoare de pace si multumire.

Il chemi pe Hristos la telefon ? ironiza Andre Gide. Nici nu e nevoie de o chemare, e mereu prezent, gata sa intre pe usa (deschisa) a inimii si capabil numai de actele caracteristice nobletei launtrice, pe care si noua ni le propune, propovaduindu-ne ca ne sunt mereu accesibile : discretia, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinarii si maruntisuri, alungarea tinerii de minte a raului, sila de razbunare, ura, susceptibilitatea, irascibilitatea, tafna si multe alte stupiditati a caror jalnica inferioritate si acuta nocivitate ne-a destainuit-o o data pentru totdeauna si ne-o dezvalui de fiecare data mai dureros.

In cele din urma m-am putut convinge ca libertatea se cucereste numai prin omorarea pacatului si m-am trezit in stare sa descifrez formula “fac ce vreau” : ea nu inseamna ca dau ascultare neconditionata viscerelor si tropismelor mele, pornirilor si instinctelor mele dobitocesti, constituindu-ma prizonier al egoismului, turpitudinilor si plagilor firii mele, ci supunandu-le pe acestea vointei, ratiunii si constiintei mele, partii bune (curatite) a eului meu, supra-eului meu. Fac ce vreau, credinciosul si smeritul ucenic al lui Hristos, iar ce nu i-ar placea demonului salasluid inlauntrul meu sau tarcolind in juru-mi sa fac in numele asa-zisei libertati instinctuale, in temeiul careia ma ispiteste spre a ma indemna sa ma dau rob lui si duhurilor celor rele.

Nefiind botezat in pruncie ci in deplina maturitate, am putut experimenta botezul totodata ca Sfanta Taina si taina, ca moarte si inviere, ca izvor nesecat de apa vie si de senzationala fericire. Covarsitoarea majoritate a crestinilor n-au cum sti ce simte cel botezat si ce este in adevar actul acesta fulgerator; dar cei aflati in situatia mea stiu cum nu se poate mai limpede ca nu e forma, ritual, o ceremonie, un simbol; e o lucrare directa a Dumnezeului celui viu.

(Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Dacia 2000)

Pe cate un pomelnic voi tot pune
In fiecare zi, de voi putea,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

“Manca-v-ar Raiul!”, bucuros voi spune,
Precum Cleopa – pomenind, asa,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

Si poate vei mai face o minune,
Si-n Rai, Hristoase, Doamne, vor intra
Toti viii Lumii, si-nviatii de pe Lume,
Asculta-mi, Doamne, rugaciunea mea –

Si ingerii din trambite sa sune,
Cand Tu, Cel Milostiv, Iti vei ierta
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

Pe cate un pomelnic voi tot pune
In fiecare zi, de voi putea,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

mai multe detalii aici…

de Maria-Lucia Cornea

O stea luminoasa calauzea poporul
Din pustia Sarovului spre cer
Era blandul Serafim-iubitorul
Ce primea oricare suflet stingher.
Atata bucurie duhovniceasca avea
Si atata iubire pentru fiece om
Cu vorba blanda pe toti mangaia
Si racorea ca umbra unui pom.
Prin post si ruga neincetata
Nevointe ascetice de neinchipuit
Cu viata ca roua de curate
Harisma stravederii I s-a daruit.
Tamduia bolnavii de suferinta mare
Cand ruga lui la cer s-a inaltat
Si bolnavii faceau ascultare
Si Icoana Maicii Sfinte au sarutat.
Pe buze numele Domnului avea
Iar in minte si inima purta
Comoara de prêt pe care o ducea
Si dulceata cereasca o gusta.
Ia fost sprijin Imparateasa Luminii
Si pasii mereu i-a indrumat
Cand cu sufletele albe ca crinii
La Divevo obstea de maici a infiintat.
Si daca azi in cer salasluieste
In soborul Sfintilor Parinti
Serafim de Sarov nu paraseste
Pe cei ce au credinta in Sfinti!

Duhovnicul nevazator de la ctitoria Sf. Martir Brancoveanu era printre ultimii dintre cei batrani.

Il mai putem avea pe Parintele Paraian cu noi gratie numeroaselor carti care ii poarta vorbele sau prin inregistrari video si audio.

Vesnica pomenire!

sursa stire
sursa foto

P.S.: Am scris aceste randuri in speranta ca vor ajunge la cei care percep mesajul lor, in care se ragesesc si din care vor putea lua ceva. Nu fac decat sa impartasesc niste randuri unor oameni care poate au nevoie de ele, dintre acestia, si eu fac parte !

sursa foto

Canoanele Bisericii Ortodoxe