Unul din avantajele de a locui relativ aproape de job e ca poti parcurge distanta respectiva pe jos, dar jumatate de ora prin viscol nu-mi surade momentan. Asa ca ramane ca alternativa troleul care, dupa 3 statii, ma depune la 300m de birou.

Sa zicem ca abia m-am trezit, vad ca afara e un viscol cumplit si decid sa-mi las masina in fata blocului si bunele intentii de a merge pe jos pentru o vreme mai putin vitrega, asa ca singura mea optiune e RATB-ul. Am statia lui 66 la cativa pasi de viitoarea fosta locuinta, asa ca ma urc in primul troleu care imi iese in cale.

De unde imi iau bilet? Nici in statia unde astept troleul, nici in cea de vizavi nu exista chiosc de bilete. Trecand peste faptul ca RATB-ul a fost modernizat cu forta in asa hal, incat de vreo sase luni nici macar bilete nu mai exista, doar niste carduri magnetice pe care le incarci cu credit preplatit si pe care le validezi la fiecare calatorie. Dar eu de unde imi procur un asemenea card, din moment ce chioscurile RATB sunt o raritate?

De ce nu se cumpara bilet direct de la sofer, ca in majoritatea tarilor/oraselor civilizate unde pur si simplu te urci intr-un autobuz si achiti/validezi acolo? La noi, soferii se uita in gol in timpul statiilor, in alte parti au timp si sa-ti zambeasca, sa-ti dea si restul si biletul. E greu sa recrutezi soferi care sa stie sa socoteasca, sa dea restul si sa relationeze cu pasagerii?

De ce trebuie sa trec fortat pe un card magnetic care nu se gaseste la fiecare colt de strada si mai costa si separat fata de calatoriile pe care ti le procura, pentru ca e intitulat pompos “portofel electronic”?

Si mai ales eu, calatorul ocazional bine intentionat dar care nu gaseste niciun chiosc in calea lui, ce ar trebui sa fac pentru a merge legal? Am mers de doua ori pe baza de bune intentii cu troleul in iarna asta pentru ca nu am gasit niciun chiosc de bilete in statia de unde l-am luat, iar vreun eventual control m-ar fi pus intr-o postura jenanta.

Cum procedez daca vreau sa platesc? Merg alte cateva statii pe jos pana gasesc un chiosc de bilete/carduri? Ii dau spaga soferului? Iau un taxi? Caut o gura de metrou la care pot apela oricand chiar daca am doar bani, nu si training intensiv in transportul public urban?

Asa ca eu plec la drum invers in articolul asta. Plec de la premisa ca si voua vi se intampla urmatoarele, doar ca sunteti mai putin dispusi sa recunoasteti decat mine.

Nu sunt singura care intra in continuare zilnic pe zoso.ro, desi Vali Petcu a anuntat public ca renunta la blogul personal de aproape doua saptamani. Si totusi intru in fiecare zi, gandindu-ma ca o sa gasesc un articol nou acolo, un comentariu acid despre deszapezire, clasa politica, ACTA, blogging sau internet in general. Si stiu ca si voi faceti la fel. A fost cel mai citit blog din Romania si nu sunt singura care spera intr-o revenire. UPDATE: …chiar daca autorul stiu ca scrie in alta parte acum.

Si apropo de ninsoare, stiu ca nu sunt singura care crede ca frigul si zapada au aparut in peisaj ca sa ma saboteze pe mine. Stii cum se spune, daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, spune-i planurile tale. Iar in momentul asta nu e deloc distractiv sa fiu homeless, cu toate cautarile imobiliare sistate de prognoza cea rea. Am senzatia ca vremea asta a aparut in ciuda mea si, daca ai planuri care au fost afectate de vremea asta diabolica, stiu ca si tie iti da tarcoale acelasi gand.

Ma uit la protestele care continua in Piata Universitatii si ma incearca vina ca asist la bucatica asta de istorie de acasa, de la caldurica. Stiu, s-a mai scris, oamenii au explicat de ce nu ies in strada si cu toate astea eu ader la cauza de afara, din frig, fara ca ea sa ma smulga din comoditatea care ma adaposteste, la propriu si la figurat. Ma incearca o umbra de vina cand ma gandesc la protestatarii care obtin, in frig, lucruri de care voi beneficia si eu la caldurica. Si stiu ca nu doar eu ma simt astfel vinovata.

Daca sunt sau nu singura care gandeste asa, dati-mi de stire. Poate am gresit in primul paragraf si unicitatea acestor idei si ganduri chiar s-a nascut pe raluxa.com…

Scenariul zapezilor uriase era completat ba de caderi ale furnizorului de electricitate, ba de goliri intempestive ale supermaketurilor (“Duceti-va sa va faceti proviziii ACUM, ca rafturile vor fi goale!”) asa ca, mai in gluma mai in serios, ne-am trezit in situatia de a ne activa instinctul de supravietuire.

In consecinta, la supermarketul de langa mine erau aseara cozi pana in spate, in depozit. Fiecare isi umpluse cosul cum stia mai bine ca va traversa perioada asta teribila.

Numai ca, vazand aglomeratia din supermarket, m-am gandit: ce instinct de supravietuire? Dincolo de romantismul perspectivei de a fi inconjurata, la etajul 8, de 2-3 metri de zapada, si de a trai cateva zile in cada cu spuma fierbinte alaturi de un teanc de carti si o muzica buna, verificandu-mi din cand in cand Facebook-ul sau uitandu-ma la cate un film, eu una nu dispun de alta reteta de a ma pregati in caz de calamitate, doamne fereste.

Curent electric – la mine in bloc si pompele de apa functioneaza pe electricitate, asa ca in cazul in care s-ar intrerupe furnizarea de curent electric, as ramane sa ma scald in apa plata sau Pepsi light. Toate dispozitivele electrice sau electronice ar fi nefunctionale, evident.

Internet – fara curent electric n-as avea nici internet, iar bateria la laptop ma tine cam doua ore, deci in cazul in care ar cadea conexiunea, n-ar mai exista nici muzica, nici Facebook, nici eventuale filme. Iar blogul ar lua o pauza:).

Gaze – cred ca ar fi ultimele care sa “cada” asa ca, in cel mai rau caz, mi-ar ramane gazele de la aragaz. Imi imaginez deja cum o eventuala calamitate m-ar catapulta fix in perioada comunista in care se faceau economii, asa ca lumina albastra de aragaz era singura de la capatul unui tunel intunecat si friguros. Cei trecuti de 30 de ani isi amintesc prea bine…

Echipamente pe baterii: am o lanterna si multe baterii de la Varta, iPodul care tine cam 10 ore de cantat muzica si telefonul care traieste 24 de ore, daca nu e butonat intens. Nicio sursa de incalzire:) dar in combinatie cu aragazul care sa dea caldura, ar rezulta un interval de 24 de ore ok pentru echipamentele respective, la limita supravietuirii. Dar daca pica semnalul la mobil?:)

Masina – chiar daca are o baterie auto nou-nouta, Fabia nu se deszapezeste singura iar eu nu sunt exact campioana la lopetit, daca ma intelegeti. Probabil ca ar fi una din ultimele masini descoperite in curtea blocului prin sapaturi in zapada, eventual reintrandu-si in drepturi pe la venirea primaverii, asa.

Mancare – toata problema pe care mi-o pun aici deriva din cumparaturile pe care mi le-am facut aseara, aliniata oamenilor care isi umplusera cosurile de provizii. Ajunsa acasa, am constatat ca proviziile mele constau intr-o sticla de apa plata, niste conserve de ton si de porumb, un pachetel de camembert, doua pungi de legume congelate si niste iaurt de fructe.

Survival skills?:) Not so much. Sper doar ca iarna sa fie blanda cu noi iar codul portocaliu de ninsoare de weekendul asta sa fie mai mult o legenda urbana decat o situatie… alba.

Tu cum te pregatesti sa supravietuiesti unei eventuale ninsori abundente?

Ce au in comun Robert Downey Jr. cu Marius Moga, Justin Timberlake cu Zicu de la TVdece, Andi Moisescu si Javier Bardem? Toti se numara printre castigatorii acestei competitii, pe trei planuri: din lumea larga, din peisajul public romanesc si din blogosfera. Asadar, trei topuri diferite au desemnat si sarbatorit “barbatul Heineken” – ca despre el e vorba, despre personalitatile masculine care preiau cat mai mult din valorile si trasaturile acestui brand.

Si cum de blogosfera masculina reunita de Heineken in acest top m-am ocupat deja, mi-a ramas doar sa ma gandesc cu care din vedetele ce apar pe celelalte coloane as iesi la o intalnire. Gasiti mai jos shortlistul meu personal.

Robert Downey Jr

(sursa foto)

Nu pentru ca m-ar impresiona vreun pic personalitatea lui de bad boy, ci pentru rolul din Sherlock Holmes si (banuiesc) si din Sherlock Holmes Game of Shadows, pe care n-am apucat sa il vad.

Marius Moga

(sursa foto)

Pentru ca mi-a placut foarte mult atitudinea lui la Vocea Romaniei si l-am descoperit serios, calm, energic – genul care “tace si face”. Si pentru ca e prototipul de geek. Si pentru ca i-a trantit lui Liviu Teodorescu un hit cand nici nu se racise bine trofeul de la Vocea Romaniei in bratele lui Stefan, idolul femeilor.

Justin Timberlake

(sursa foto)

L-as pune sa imi fredoneze Cry me a river. Nu stiu daca as varsa vreo lacrima, insa:) Imi mai place de el ca stie sa danseze (cautati pe Google “Saturday Night Live skit with Beyonce Knowles and Justin Timberlake – full length” si o sa va radeti, promit).

Voi alaturi de care barbat Heineken din lista de mai sus (sau pe alaturi) va visati intr-o ipotetica intalnire?

PS: In alte stiri, Heineken are o noua identitate vizuala si va ofera posibilitatea sa trimiteti serenade pe Facebook:).

Nu m-a deranjat plimbarica pe racoare (erau cam -14 grade matinale, asa) cat gandul ca o masina abandonata in parcare nu ma ajuta deloc in rutina zilnica, asadar trebuia sa fac ceva urgent sa o resuscitez. Am abandonat din start gandul clestilor de curent de pe la un vecin sau taximetrist, pentru ca a doua zi m-ar fi lasat din nou.

Cand o baterie moare, e ca o relatie – ai putea sa mai tragi o vreme de ce-a ramas, dar cel mai sigur te poti bizui doar pe una noua si plina de energie, asadar am purces la cautari si am ajuns intr-un final pe un site care iti spune ce baterie iti trebuie, ti-o livreaza acasa, ba – daca esti demoazela in ananghie ca mine – ti-o si monteaza, contra unui tarif suplimentar. Nu neg ca Varta pe care mi-au adus a fost mai scumputa decat daca o luam eu din magazinul de piese, dar avand in vedere ca nu ma pricep si nici n-avea cine sa mi-o monteze, a fost un cost rezonabil.

Cumparatura mi-a fost validata in drum spre casa cand, mergand eu pe jos, am intalnit cel putin 3 randuri de masini pe marginea drumului imperecheate de clestii de curent, semn ca frigul nu iarta o baterie auto debila. Asa ca am lasat sub capota masinii o suma cu care m-as fi distrat pe cinste la reduceri in mall si am zis si merci.

Ce m-a mirat a fost tipul care mi-a livrat si montat noul accesoriu menit sa imi puna masina in miscare. Recunosc, ma asteptam la un “Dorele” in pufoaica, doar am si eu prejudecatile mele. Dar, pe la 10 seara, dardaind de frig intr-o gecuta si echipat cu manusi chirurgicale, a venit sa rezolve livrarea un tanar pe la 25 de ani, fiu de medici si profesori universitari, dotat cu smartphone si smart attitude.

Nu si-a laudat vreo clipa conditia dar am observat ca isi lumina, pe intunericul de langa bloc, bornele de la bateria auto cu un frumos iPhone 4S. Si asta fara sa fie vreun cocalar ostentativ, ca am remarcat singura dispozitivul cu o dunga in plus. Iar dupa ce le-a raspuns politicos vecinilor care l-au bruscat ca le-a ocupat un pretios loc de parcare cu utilitara in care isi transporta bateriile, mi-a explicat provenienta lui, implicarea sezoniera in afacerea cu baterii, preocuparea sa-si faca propriii bani muncind noaptea, prin frig, pe la clienti. Si mi-a exprimat, pe cel mai politicos ton, regretul lui pentru “scandalul generat in prezenta unui client”.

M-am simtit ca la opera, omul muncea la ora 10 noaptea pe -20 de grade comunicate de Siri, mai avea trei baterii de instalat prin diverse colturi ale Bucurestiului in loc sa se tolaneasca la caldurica, amanandu-si clientii pentru a doua zi. Si totusi era mai rabdator si mai politicos decat doamna care distribuie vineri seara programul de la “Nunta lui Figaro” si indruma oamenii spre scaunele plusate.

Asa ca astazi recomandarea mea, in caz ca va apuca vreodata nevoia, merge spre baterieauto.ro. Nu cred ca au ei nevoie de promovarea mea, ca o duc foarte bine in Google, dar le-o ofer cu placere, pentru ajutorul acordat si experienta de umilinta si de omenie pe care mi-au oferit-o.

Nu intotdeauna cel care iti schimba o baterie auto va fi mai elevat decat oamenii langa care parchezi sau langa care iti duci viata, dar se prea poate sa se intample, asa ca trebuie sa fii pregatit sa iti evaluezi semenii dupa criterii de reala si etern valabila omenie.

Asa ca astazi plec in drumurile mele zilnice cu o baterie noua si o lectie de viata proaspat invatata.

foto: bizoo.ro

Mai tarziu, procedeul de personalizare si cadorisire in prag de An Nou s-a mai rafinat un pic, eu neaparand in prim plan ci mai degraba in culisele calendarelor daruite cu varii ocazii celor dragi. Poze cu peisajele preferate, cu animalele preferate, cu citatele preferate. Formate, culori si decoruri placute ochiului si inimii si-au cerut obolul de la imaginatia si creativitatea mea, rezultand in forme de arta cu termen de garantie: un an.

Pentru ca asta e partea frumoasa la un calendar, nu poti da gres cu el cata vreme stii ca, fie ca e primit cu entuziasm sau nu, la anul pe aceeasi vreme va fi pus la pastrare sub forma de amintire, dupa ce componenta functionala a expirat.

Evident, mi-am primit si eu portia de calendare personalizate la viata mea, cel care m-a impresionat cel mai mult fiind un calendar cu nepotelul meu (cred ca pe 2010 era) pe care il pregatise cu educatoarele, la gradinita. L-am pastrat multa vreme, inclusiv dupa ce a expirat termenul de valabilitate, pentru ca mesajul care apeleaza la partea sentimentala nu isi intalnesc niciodata termenele de garantie.

Pentru 2012 s-a nimerit sa primesc in dar calendarul personalizat care a facut senzatie in ultima vreme prin blogosfera: calendarul #superfete cu #obiceiurisanatoase, produsul de succes al unui proiect organizat de Activia pe blogul lui Cristi. Asa ca ocupantele celor 12 luni ale lui 2012 vor veghea intru succesul, norocul si bunastarea subsemnatei pe tot parcursul anului:

• Lavinia Biberi – Blog/Twitter/Fb
• Andreea Ibacka – Blog/Fb
• Cristina Chipurici – Blog/Twitter/Fb
• Elena Cîrîc – Blog/Twitter/Fb
• Corina M. Scheianu – Blog/Twitter/Fb
• Sabina Cornovac – Blog/Twitter/Fb
• Anca Duma – Blog/Twitter/Fb
• Camelia Capitanu – Blog/Twitter/Fb
• Iuliana Manea – Twitter/Fb
• Ioana Barbu – Blog/Twitter/Fb
• Baranga Andreea – Twitter/Fb
• Aleka Sarah – Blog/Twitter/Fb

Catalogul e foarte reusit, fiecare din cele 12 fete impartasind pe fila ei cate un obicei personal menit sa inspire privitorii la un stil de viata sanatos pe tot parcursul anului. Desi sunt convinsa ca majoritatea ochilor nu vor poposi pe citatele text, ci pe zambetele din fotografii:

Concurs – castiga un calendar #superfete

Pentru ca dar din dar se face raiul, am pentru tine unul din cele 4 exemplare tiparite din calendarul #superfete pe care tocmai l-ai rasfoit in format digital. Pentru a castiga un exemplar, povesteste-mi intr-un comentariu ce obiect ai personaliza intr-un mod cat mai creativ/original. Poate fi vorba de mobilier, haine, accesorii, zugraveli, caiete, carti, chiar si… calendare, daruite sau pastrate pentru tine.

Deadline-ul este joi, 2 februarie ora 23:59 iar cei 4 castigatori vor fi stabiliti vineri cu ajutorul random.org, urmand sa primeasca acasa pretioasele supercalendare cu superfete:)

Articolul este parte din campania #obiceiurisanatoase sustinuta de Activia.

Acesti vecini traiesc fara sa accepte ca vreo sursa de zgomot ar putea veni de dedesubt, din lateral sau deasupra si stau cu borcanul in podea sa auda firicelul de muzica, indiciu ca mai traiesc, dupa care apeleaza la teava de incalzire ca la pasaportul absolut spre tacere, indiferent de orele si volumul la care se aude muzica respectiva.

In prima mea zi din noua locuinta, acum o decada, vecinul mi-a sunat la usa amenintand ca imi “baga pickamerul in tavan” daca mai aude vreun sunet din garsoniera. Pacatul? Despachetam! Ulterior am aflat ca multi ani nu a locuit nimeni aici, deci erau obisnuiti cu linistea absoluta, iar amenintarile cu pickamerul s-au transformat incet incet cu vizite ale doamnei pe la usa, pe masura ce relatia noastra de vecinatate evolua fiind inlocuite cald, cetateneste, cu inofensive batai in teava de calorifer.

(sursa foto)

Sa nu se inteleaga ca sunt petrecareata, dar o muzica ambientala tin in casa la un nivel rezonabil, iar respectivii nu sunt deloc sfinti. Cineva care nu accepta sunetele receptate nu le vor controla nici pe cele emise, asadar tocurile doamnei sau micile reparatii ale domnului, paraitul patului sau vehementa talk show-urilor de la televizorul de deasupra sunt factori cu care am invatat sa traiesc.

Ei bine, zilele trecute m-am dus sa iau o adeverinta pentru vanzarea apartamentului de la asociatia de locatari, conform careia locuiesc acolo, am achitat intretinerea, am fond de rulment etc. Printre obisnuitii mosnegi, in biroul administratiei se afla si vecinul de deasupra, la palavre.

Cand a auzit ca plec a bulbucat niste ochi fericiti si n-a ezitat sa se intereseze:

“Si? Cine vine in locul dvs?”

“A, o fata tanara, linistita, discreta. Nici n-o sa o simtiti!”

“Serioooos” a lungit vecinul o exclamatie baloasa de satisfactie. Eu, regina zgomotului din bloc, urma sa-mi cedez tronul unei urmase nevrednice, care nu mi-ar fi facut fata in procesul de mentinere a haosului decibelic. Poate nici n-ar fi avut prieteni care sa vina in vizita si sa rada. Poate nici nu vorbea la telefon si nici nu se uita la televizor. Poate nici nu respira prea energic…

“Serioooos”, l-am secondat eu. “Mica, linistita, finuta. Practic semanam foarte mult. Ce mai, o sa o confundati cu mine! Nici n-o sa o simtiti prin casa!”

La faza cu confundatul, fetisoara bietului vecin obsedat sa nu existe decat propriile zgomote pe o raza de 50 de metri a cazut – aproape literalemente – cu un trosc.

Relatia noastra fiind pe ultima suta de metri, totusi, nu mi-a precizat daca l-a deranjat pana si zgomotul pe care i l-am generat cu aceasta ocazie.

Ieri, un tigan mi-a recuperat din zapada manusa cazuta din buzunar si a alergat dupa mine, alunecand prin zapada, sa mi-o dea inapoi.

Aseara, desi avea verde la semafor, tramvaiul a asteptat in statie cateva secunde in plus ratacitii care nu puteau sa ajunga la el, pentru ca ar fi insemnat sa iasa in carosabil pe culoarea rosie pentru pietoni.

Cand orasul capata un machiaj alb (chiar daca sub el se ascunde aceeasi mizerie) ne punem si noi o masca peste intentii si procedam la fel de alb, intr-un acces de umanitate pe care de multe ori ne-o sugrumam altfel. Nu-mi doresc defel calamitati, dar e bine sa stii ca in cazuri extreme, oamenii reactioneaza guvernati de alte sentimente decat egoismul caldut ce le caracterizeaza zona de confort.

Alfel, le doresc drumuri bune si un calduros “sa va stea in gat” extaziatilor de ninsoare al caror cont de feisbuc a plans toata iarna dupa fotografii cu zapada de la bloc, in spatele unei ingrijorari sincere pentru agricultura. Acum, cand masinile stau in parcare, oamenii sunt blocati in diverse circumstante si in general cursul vietii s-a intrerupt din cauza volumului de troiene, parca nu mai vad pe nimeni in culmea bucuriei pentru feeria alba de afara.

N-am sa inteleg niciodata de ce, cand iti place mult un om pe care il vezi in filme, il asculti pe youtube, il urmaresti la televizor, il citesti pe bloguri – deci un soi sau altul de persoana publica – si auzi ca este si el fericit in viata sentimentala, se naste un “aaaa” dezamagit. Aa, acum ca are prietena/logodnica/nevasta lucrurile se schimba….

Asta, eventual, in timp ce tu iti onorezi zilnic propriul tau statut de om aflat intr-o relatie si nu concepi ca ai putea fi exclusa din topuri, ca ti-ar fi retrasa recunoasterea publicului doar pe considerente de fericire conjugala.

Dragele mele, putem admira barbati cu duiumul chiar daca nu ii consideram eligibili sentimental. Pentru ca nici noi, la randul nostru, nu suntem disponibile afectiv pentru fiecare idol (sau fan). Daca scoatem erotismul probabil din ecuatie, raman o gramada de barbati pe care ii putem scoate la rampa linistite, fara sa ne mai incomodeze ghimpele gandului ca undeva, in culise, exista un partener de viata pentru fiecare.

In cazul unei figuri publice, statutul civil nu ar trebui sa ne impiedice sa ne declaram si chiar manifestam admiratia. E insurat, nu e defect! Valoreaza destul prin ceea ce face, prin ceea ce este si ofera societatii, pentru a-l priva de recunoastere doar pentru ca se face “vinovat” de fericire la domiciliu!

Asadar, haideti sa le scoatem aceste niqab-uri metaforice bloggerilor din concursul Heineken “Most Dateable Bloggers” de pe Facebook si sa ii votam pe bloggerii pe care ii citim zilnic drept barbatii admirabili care sunt, numai buni de scosi la o intalnire… virtuala. Va invit sa-l votati (repejor, ca suntem pe ultima suta de metri) in special pe Andi Moisescu, castigator in topul meu personal, un barbat care intruneste toate calitatile unui adevarat barbat Heineken.

Cobori cele cateva trepte care-l desparteau de sol (statea la etajul 1, intr-un post de observatie foarte bun, gata oricand sa monitorizeze si sa raporteze detalii nebanuite despre fluxul uman care migra spre si dinspre Parcul Circului) si trecu in viteza – telina proaspata se cunoaste de dimineata – pe langa purcoiul de afise de la administratie, agentii si mesteri zugravi cu care era mereu garnisita usa grea, metalica a bloculetului vechi de 4 etaje.

Dupa care se intoarse, cu gura cascata. Pe usa blocului, drept in fata ochilor celor care intrau, glasuia un afis mai deosebit:

Persoana particulara, civilizata,

CUMPAR APARTAMENT 2 CAMERE

EXCLUSIV pe Aleea Circului

Plata cash. Rog seriozitate!

Afisul dispunea si de-o fotografie din care il privea o fata tanara, cu ochi sclipitori si zambet larg, precum si de un purcoi de biletele decupate in josul paginii, din care autoarea il indemna sa se serveasca, daca are stiinta de vreun asemenea imobil spre vanzare.

Matache pensionarul, care in viata lui nu rupsese nici macar o eticheta de borcan, ramase fidel intregimilor si clatina din cap, cu repros – “Copiii din ziua de azi, la ce riscuri se expun… auzi tu sa-si dea numele si numarul de telefon asa pe strada… Pai la ce hoti si fraude se exista in zilele noastre, te mai miri…” Si, nemaimirandu-se, isi continua traseul matinal.

Cu surpriza constata ca si celelalte scari de bloc contineau acelasi strigat cristalin de hartie printata, pe fiecare usa de bloc odihnindu-se cate un afis garnisit cu cate un purcoi de biletele in josul foii. Se cheama ca fata era satula de agenti imobiliari, dar si destul de hotarata sa se mute la ei in cartier, isi zambi in coltul gurii.

Normal, era cea mai frumoasa strada din Bucuresti. Scurta, numai cat sa nu circule vreun mijloc de transport pe ea. Aproape de metrou, de piete, de supermarketuri si scoli. Cu un spatiu verde imens in mijloc, cu locuri de parcare berechet, cu parcul intr-un capat (polul de liniste) si soseaua Stefan cel Mare in celalalt (polul de agitatie). Cu insasi cladirea omonima a Circului veghind linistita si singuratica in directia celor doua siruri de bloculete de patru etaje inundate in verdeata.

Daca stiti un apartament de vanzare in blocul dvs, va rog rupeti un biletel!

Pe masura ce se deplasa de-a lungul blocului, pensionarul Matache si-o imagina destul de clar pe tanara din fotografia reprodusa cu tenacitate pe fiecare scara de bloc, tragandu-i la figurat de maneca pe trecatori sa o ajute sa-si gaseasca acolo caminul. Poate ii placea parcul, poate avea un catel pe care sa-l plimbe zilnic printre boschetii atent pieptanati si ingrijiti. Poate avea o masinuta cocheta care si-ar fi gasit cu usurinta loc in parcarea lor generoasa. Sau poate ar fi vazut-o in fiecare dimineata alergand spre metrou, mereu in intarziere spre munca – stia Matache, tinerii astia se culca tarziu.

Poate l-ar fi ajutat, ca o buna vecina, cu sacosele de la piata sau poate chiar batranul i-ar mai fi facut uneori cumparaturile, ca tinerii astia nu stiu ce-i bun si mananca numai E-uri si fast food.

Alunecand in reveria matinala, batranul trecu de la saga imobiliara a vehementei aspirante la statut de locatara in Aleea Circului la o blazata trecere in revista a peisajului demografic actual. Clar, sporul natural era negativ: numai batrani, cateva familii, putini copii care sa traverseze strada pana la scoala de peste drum. Multi, multi pensionari carora din ce in ce mai greu le venea iarna, la afisarea intretinerii.

Poate era timpul sa se mai improspateze un pic sangele de pe Aleea Circului, se gandi batranul. Vechiul cu vechiul, noul cu noul, concluziona si, pe la ultima scara inainte de statia de autobuz, rupse un biletel.