- cel care promoveaza Bulgaria (productie 2010, parte dintr-o campanie de 4 milioane de euro – via Oana Portase)

- cel care promova Romania in 2004 pe CNN (plus campania Romania Simply Surprising) care inca imi mai ridica perii de pe ceafa si aproape ma face sa-mi placa tara in care traiesc (deh, marketingul asta!)

Nu-i asa ca ala romanesc e mai misto? Nu-i asa ca va uitati la el si vi se pare ca tara asta nu e deloc exploatata din punct de vedere turistic? Nu-i asa ca daca ne-am pune putin mintea si foarte, foarte mult osul la treaba i-am bate pe bulgari la cur cu turismul lor trandafiriu cu tot? Fratilor, avem Sfinx, Delta, munti, mare, vulcani noroiosi, castele, avem toate locurile astea minunate.

Intreb si e, ca multi altii inaintea mea: de ce nu se face frate nimic cand avem atata branza buna in burdufuri canine si altii pe langa noi fac din rahat bici?

Si asta pentru ca oricat de armonios mi-as decora apartamentul, oricat m-as baricada in acel microunivers si as incerca sa-mi recompun zen-ul, prin urletul ala imi intra in casa Romania tiganilor, a kitschului si a manelelor. Nu stiu cat castiga, pentru ce bani isi scuipa plamanii in fiecare dimineata improscand cartiere intregi cu sunet de mahala, dar recunosc ca le-as intoarce eu plamanii pe dos, numai sa nu ii mai aud.

Si sunt convinsa ca nu sunt singura pe care o deranjeaza. Prea multe familii decente, prea multe educatii complete si prea multe spirite profunde sunt invadate la fel de agresiv si nepotrivit ca si mine de zgomotul ala fara noima in Romania manelelor si a paduchilor.

Sunt dezarmata pentru ca nu stiu la cine sa apelez pentru solutii. Solutii reale, care imi rezolva problema definitiv, nu care se materializeaza intr-un proces verbal, intr-o amenda care nu va fi in veci platita si in multe, multe ridicari din umeri.

Intr-un stat in care politia are autoritate de carton in fata tiganilor, eu tot nu ma pot obisnui cu invazia lor in casele si in diminetile noastre.

Franatorul de profesie: viata in spatele lui este un continuu spectacol de lumini. Stopurile de frana clipesc si clipocesc la tot pasul, chiar daca aparent masina se afla in deplasare. Omul si-a dezvoltat probabil un al treilea picior pe care il tine pe frana, doar asa se considera in siguranta pe sosea. Probabil si frana de mana e destul de solicitata in orice moment. Desi nu e deranjant in sine, e totusi iritant si vrei sa scapi de el. E. ca. si. cand. eu. as. scrie. doar. asa. tot. timpul. Omule, mai lasa frana si condu!

La polul opus se afla tragatorul de volan. Nu are deloc pedala de frane, doar viraje. Tragatorul de volan a plecat de acasa cu un pariu facut cu sine insusi: ca azi nu masina lui nu va stationa deloc. Si asta pentru ca sofatul lui e atat de fabulos incat nu merita sa fie stricat prin canoanele si convenientele regulilor de circulatie. Pe tragator il vezi aparand la un moment dat in retrovizoare, dupa aia trecand pe langa tine si disparand intr-un nor de slalomuri care il tin in miscare. Visul lui umed e sa se inventeze un birou in sistem drive-in, ca sa vina la job fara a fi nevoit sa se opreasca din mers.

Provincialul: il vezi pe marile artere ale Bucurestiului, dezorientat sau timorat, circuland mult sub viteza legala. Se incadreaza pe banda de stanga cand de fapt el vrea sa mearga inainte, opreste in mijlocul strazii sa intrebe cum ajunge in Alexandria sau oriunde altundeva. E ca si cand la ei in oras sunt alte reguli de circulatie, altfel de indicatoare sau de marcaje. Cei mai rai sunt provincialii din jurul bucurestiului: Prahova, Arges, Teleorman. Ei cred ca proximitatea geografica ii face cunoscatori ai Capitalei si se vor enerva daca sunt admonestati pentru halul in care blocheaza traficul. Paradoxal, desi sunt deja cu masina, multi provinciali vor intreba cum ajung la Gara de Nord, ceea ce in sine ii cam descalifica drept soferi.

Parcatorul perfectionist: pentru el mersul cu masina e lucrul ala plicticos dintre doua parcari. Iese dintr-o parcare in fata ta, il lasi crezand ca se va inscrie in trafic. Teapa, deoarece parcatorul profesionist va rula fin cu 10 km/h cautand alt loc de parcare, potrivit gusturilor lui. El cauta de fapt acel taram de vis unde nu sunt borduri, nici tigani care sa incaseze “taxa de protectie” pentru masina lui, nici tencuiala sau firimituri care cad de la blocurile din jur. Parcatorul perfectionist e in eterna cautare a unei lumi mai bune. Negasind-o, te va exaspera si pe tine si pe multi altii, pentru ca face banda 1 de necirculat.

Parcatoarea (cunoscuta si drept femeia-dop): pune stop traficului pe orice strada, in orice mod s-ar decide sa parcheze. Se pierde repede, dar se misca incet. Ea crede ca sansele sa-i iasa o parcare impecabila vor creste cu cat masina va fi manevrata mai lent. Practic, n-ai nevoie de alte abilitati ca sa parchezi, doar sa tragi incet-incetisor de volan si masina intra perfect! Intre timp se inroseste la fata, se enerveaza la admonestari, e dreptul ei sa parcheze. Niciun sofer nu o ajuta, nimeni nu ii face loc, viata e grea. De obicei e asistata de pensionari care gesticuleaza haotic, ghidand-o din superficiala lor intelegere a sofatului si a parcatului. Nu prea stie cum sa raspunda la intrebarea “Da’ de ce nu conduci Tico, fa?”

Agresivul: daca te vede ca dai semnal sa intri pe banda lui, accelereaza, apoi iti da flashuri ca i-ai taiat, vezi Doamne, fata. Isi va petrece urmatorii kilometri incercand sa te faca sa platesti pentru fapta ta si sa-ti bagi mintile in cap, data viitoare sa nu mai iesi de pe banda indiferent in ce directie ai nevoie sa te misti. Avand in vedere ca esti un idiot care trebuie pedepsit s-ar putea sa iti iei si niste degete de mijloc, ceva injuraturi sau, daca indraznesti sa ii raspunzi, chiar sa coboare la tine. Ceea ce nu e prea grozav pentru ca tine bata de baseball langa scaun – “pentru protectie”, zice el, dar de fapt e pentru asemenea scenarii in care se ambaleaza foarte intens. E un fel de troll al traficului rutier pentru ca fabrica usor obsesii.

Basca sau, in functie de sex, Coafura. Este intalnita pe Dacia berlina veche, respectiv pe orice masina care se adreseaza, prin dimensiuni, culori sau performante, femeilor: Peugeot 206, Nissan Micra, Ford Ka etc. Din spate sau din lateral nu vezi decat o basca sau un par tapat de femeie si te prinzi ca n-ai cu cine. Basca se va uita DOAR in fata, va merge cu 40 la ora pe banda de viteza indiferent de trafic sau de strada. fie ploaie, vant, soare, coafura rezista, vorba reclamei. Basca e imperturbabila. “Sa ma depaseasca!” e argumentul principal din spatele ploii de injuraturi.

Soferul perfect: suntem doar doi, eu si cu tine. Pe principiul “oricine merge mai repede ca tine e un maniac, oricine merge mai incet e un idiot”, eu si cu tine stabilim etalonul de perfectiune rutiera in Bucuresti. Fara noi pe post de fini observatori orasul s-ar zbate intr-un haos generalizat. Ar trebui sa ne lase doar pe noi pe strada si sa ia autobuzul. Sau, ca sa fie inlaturati de pe sosele definitiv, ar trebui sa se bage direct la metrou.

Voi ce tipuri de soferi bucuresteni cunoasteti? :)

(sursa foto)

Pe mine ma afecteaza in special alea de dimineata, pentru ca misun prin casa desfasurand ritualuri matinale in timp ce din televizor  se revarsa probleme, amenintari, crime, violuri, furturi, accidente grave pe DN1 sau pe Magheru in timpul noptii, perspective economice sumbre, somaj, poluare, criza politica, dispret international samd. Astfel imi incep ziua minunat, cu o aura pozitiva proaspata care imi da energii nebanuite.

Si cum stirile matinale de la ProTv sunt un fel de show semi-declarat, din emisiune nu lipsesc interventiile periodice ale lui Busu (pentru prezentat vremea, lansat ghicitori si dat cu parerea la absolut orice) si ale lui Neti Sandu, un fel de Andreea Esca a horoscopului protevist, o tipa simpatica si zambareata care ne sfatuieste grijuliu cum sa abordam ziua din perspective astrale.

Nu stiu cum isi redacteaza Neti horoscopul sau de unde il primeste, dar in ultima vreme am descoperit o oarecare legatura intre cele mai importante stiri si recomandarile zodiacale. De exemplu ieri sau azi, cand presa a vuit pe subiectul “drepturi de autor si cozi imense”, am ratat horoscopul, dar imi imaginez cum Neti ne-a sfatuit grijulie:

Capricorn: Intervine ceva hartogaraie, aveti niste documente de predat, in orice caz lucrati cu institutii oficiale ale statului.

Sagetator: Descoperiti o datorie mai veche, nimic semnificativ dar trebuie sa dati acesti bani cat mai repede sa scapati de-o grija.

Pesti: Va irita o veste aflata pe neasteptate referitoare la un deadline strans.

Berbec: O zi buna, petreceti cateva ore impreuna cu niste prieteni vechi, cu care nu v-ati mai vazut de ceva vreme (probabil la coada la Casa de Pensii :P)

Taur: Discutii la serviciu, o sedinta, o schimbare de contract, posibil o avansare, in general vesti bune. (avansare de la contract de prestari servicii la carte de munca)

Gemeni: Va enervati un pic astazi cand primiti o veste, dar descoperiti ca nu e atat de rau pe cat credeati, de fapt. (se lungeste deadline-ul de predare a declaratiilor).

Si asa mai departe. Eu cred ca Neti ia frumusel stirile la mana dimineata cand ajunge la munca si se hotaraste sa mai indulceasca pastila in horoscop, acolo unde reia informatii care ne afecteaza in mod direct.

In fond, e o perspectiva noua si mai putin stresanta asupra unei realitati la fel de sumbre.

Neaparat trebuie mentionat, in toata epopeea asta, ca suportul de la Twitter suge grav, in sensul in care eu am deschis un tichet prin care semnalam destul de coerent cele intamplate, inclusiv implicatiile sociale ale erorii respective (acu’ pe bune, stiti cat de repede se poate destrama o audienta de followersi pe care te-ai straduit sa o aduni si sa o intretii intr-un an jumate? ajunge doar sa pari brusc ca te-ai transformat intr-un elitist de-ala care nu urmareste pe nimeni). Mi-au raspuns senin, trei zile mai tarziu, ca problema mea e minora, ca eu de fapt urmaresc pe toata lumea si doar printr-un mic bug de sistem mi se afiseaza zero following, dar problema are prioritate mica la rezolvare, asa ca sa stau linistita ca eu urmaresc pe toata lumea, da? Asta in conditiile in care timeline-ul meu de twitter suspina dupa continut, fiind mai pustiu decat complexul comercial Prisma Balotesti intr-o zi de miercuri.

Asa ca, avida de update-uri proaspete si rumegandu-mi revelatia ca Twitterul inseamna de fapt continut, mult continut, am purces la recrearea manuala a listei de urmaritori, cautand totodata sa adaug niste oameni noi la care sa descopar un plus de vitalitate si inca unul de informatie. Asa ca mi-am luat la triat urmaritorii, cautand sa dau follow back (aproape) tuturor.

Dupa vreo doua zile reusisem sa dau follow manual la 600 din cele aproape 2.000 de conturi, asta dupa o selectie la sange a conturilor spam, self-promotion, haifaivistice, prea corporate samd. Si mi-am dat seama ca, indiferent de dorinta mea de zgomot pe Twitter, n-o sa urmaresc niciodata anumite conturi.

Asadar, oricati oameni as urmari, n-o sa iti dau niciodata follow:

• daca dai 10 mesaje in 10 secunde prin twitterfeed, twitmeme sau mai stiu eu ce scheme tehnologice, de parca tocmai ai depune o balega pe twitter, dupa care taci multumit si mandru de opera ta.
• daca esti contul asta.
• daca te axezi pe o nisa care nu ma intereseaza si vorbesti mereu de acelasi subiect. ok, poate ti-ai construit cu grija profilul si strategia de comunicare, dar nu ma intereseaza sonorizarea foto pt nunti pana la gradul la care sa iti dau follow pentru a auzi zilnic despre acest subiect. La fel, daca promovezi oja care isi schimba culoarea in functie de ora sau lumina solara. E problema ta ca ti-ai targetat prost audienta si mi-ai dat follow mie cand poate alte persoane ar fi fost mai interesate de mesajele tale.
• la fel, daca reprezinti un brand sau ai o pasiune in care nu ma regasesc, ca de exemplu Club Peugeot sau microbistii care comenteaza intens si detaliat orice amical intre Flacara Fetesti si Unirea Targiu Jiu (evident, echipe de fotbal absolut inventate, chestie care arata nivelul meu de interes pentru acest domeniu).
• daca toate updateurile merg catre blogul tau sau siteul pentru care faci “community management” sau spre pagina ta de Sofer de Romania
• daca esti contul asta
• daca esti un retweeter profesionist si nu esti capabil sa produci continut propriu pe alocuri.
• daca exista o disproportie mare intre numarul de  following si numarul de followers, in sensul in care ai dat follow ca spartul si acum astepti reciprocitate. Show some class.
• nu inteleg de ce apar conturi de-astea care mor dupa o saptamana : ce asteapta sa obtina de la Twitter? Dezerteaza din dezamagire, isi dau seama ca nu fac fata sau ca nu e mare schema platforma asta?
• daca esti contul asta.
• daca n-ai mai tuituit din iunie, din timpul campionatului mondial de fotbal, dar tu imi dai follow in august, semn ca esti pe Twitter dar n-ai nimic de spus.
• daca esti contul unui eveniment cu deadline bine definit; la un moment dat o sa se inchida contul ala dupa terminarea evenimentului, nu? si n-am chef sa imi aglomerez lista inutil.
• daca reprezinti contul unei vedete, n-o sa-l urmaresc doar pentru ca e Twitter de vedeta, deci mai cu mot.
• daca esti contul asta
• as fi zis si “daca ai updateuri protejate” dar adevarul e ca am trimis requesturi din simpla dorinta de a vedea ce se ascunde in spatele acelui lacat, ce e asa special? multe n-au primit nici acum ok-ul, semn ca nu e nimic special acolo, de fapt.
• daca esti contul asta.

Asadar, se pare ca n-o sa pot niciodata sa am autofollow activat pe Twitter. Nimic nu se compara cu selectia manuala – in urma careia raman, ce-i drept, cu un timeline destul de aratos si dinamic.

Ne auzim pe Twitter!:)

Nu vreau sa va plictisesc cu povesti neonatale cu care sa empatizeze doar proaspetele sau viitoarele mamici. Nu o sa discut despre cezariene, scoruri Apgar, scutece sau biberoane. Astea sunt informatii strict contextuale ce intervin la timpul potrivit in viata fiecarui om care procreeaza si pe care nimeni n-ar trebui sa le invoce dinainte, intru plictiseala sau angoasa interlocutorilor.

N-am decat poza asta, facuta in decembrie 2005 cu un telefon care, la vremea aia, se lauda cu o azi modesta camera foto. Dar nici nu-mi trebuie alta ilustrare ca sa retraiesc senzatia de deplina apartenenta la micul botz de carne.

O prietena ma avertizase sa nu ma astept la frumuseturi: “Nou-nascutii sunt ca niste organe extirpate!”, imi evocase ea intr-un accent barbian de estetica a uratului. “Sunt zbarciti de atata lichid, de parca ar fi stat in ciorba”. Revoltata, incercasem sa compensez remarca imaginandu-mi un copil frumos, iesit parca din mitologia greaca, cu o aura luminoasa si bucle blonde (ceea ce ar fi fost problematic, deoarece ambii parinti erau bruneti ca noaptea). Un ingeras fara aripi, cu manute mici si grasune, cu ochi expresivi si zambet sagalnic de lapte.

Intalnirea cu El mi-a intrecut asteptarile si a depasit in intensitate orice moment din viata mea. Botul de carne m-a salutat cu un cascat indiferent, dormind imperturbabil, cu fata zbarcita, cu palmele congestionate si ceva mai mari decat ar fi fost firesti la un bebelus, afisand o cuta de incruntare intre sprancene. L-am privit ca pe ambasadorul atator promisiuni si atator griji navalite pe lumea asta odata cu el. A urmat un alai de senzatii, din care cea mai puternica era dragostea, un sentiment deplin de iubire la cel mai inalt si neconditionat nivel, garnisita cu apartenenta, dorinta de protectie, duiosie, anticipare, nerabdare, ingrijorare, curiozitate, mandrie, liniste si multe multe altele.

Mama mea, proaspata lui bunica, mi l-a atribuit in ziua nasterii prin cateva cuvinte simple, izbucnite natural dintr-o remarca simpla si plina de intelesuri: “Seamana cu tine!” Astfel am devenit, din ruda pe o ramura orizontala arborelui genealogic, o adevarata sursa de informatie genetica pentru mica fiinta ce exista imperturbabil.

Legatura s-a solidificat in aceeasi zi prin declararea la Evidenta Populatiei, cand tatal lui i-a declinat pentru prima data identitatea in fata unei functionare si a unui registru. Era varianta de nume data de mine si validata oficial de asemanarea noastra fizica. Varianta asupra careia, inainte de nastere, existasera destule explicatii si dispute, da-uri si nu-uri raspicate.

Pana la urma, din ziua aia si pana la sfarsitul timpurilor, Stefan Alexander va purta intotdeauna numele pe care i l-a dat matusa lui preferata:)

Nu cred ca exista moment mai incarcat de semnificatii decat sa-ti vezi ADN-ul reflectat de un nou inceput de drum, plin de promisiuni si sperante. Dar, pe de alta parte, sunt convinsa ca ai trait aventuri mult mai intense si ca poti sa le povestesti mult mai maiestrit. Asa ca te invit sa le impartasesti pe www.coffeechat.ro/momente-intense, acolo unde Jacobs organizeaza un concurs cu ocazia lansarii sortimentului Jacobs Kronung Intense. Voi fi si eu acolo sa te citesc si sa te apreciez.

Parul e un simbol al sexualitatii

Asta e concluzia la care am ajuns dupa ce am auzit o tipa, proaspat combinata cu un nou Fat Frumos, ca declara, plina de intentii bune specifice inceputului de relatie: “Vreau sa imi las parul lung!“. Normal, fiind simbol al sexualitatii depline si al feminitatii aduse in primplan, parul lung este la indemana oricui vrea sa insiste pe seductia partenerului si peste un an, si peste doi-trei, atunci cand va avea statutul necontestat de pleata (printre altele, declaratia respectiva mi-a sunat si a invitatie la angajamentul de a asista la cresterea capilara, in traducere libera: fii alaturi de mine cat timp se intampla asta!).

Parul, ca parte a corpului nostru, este vizibil, accesibil, de aceea el poate fi considerat ca exprimand cel mai direct puterea de seductie a femeii.

De cele mai multe ori, podoaba capilara marcheaza niste diferente, mai ales de natura sexuala. Cu cat diferentele dintre elementele masculine si feminine sunt mai mari, cu atat puterea atractiei creste. Astfel, cu cat exista o diferenta mai accentuata intre parul barbatului si podoaba capilara a femeii, cu atat femeia devine mai atragatoare. Prin urmare, parul lung este cu precadere un simbol al feminitatii si senzualitatii. Dar, desigur, gratie diferitelor coafuri, o femeie poate fi feminina si atragatoare si avand un par scurt. (sursa)

Par versus relatie

S-ar zice ca femeia alege sa devina feminina si atragatoare apeland la parul scurt in doua momente importante ale vietii:

• cand se desparte de un presupus ales;
• cand se casatoreste cu presupusul ales.

N-am sa inteleg niciodata de ce proaspat maritatele se tund. Poate ca si-au incheiat misiunea de seductie, poate au scapat de povara coafurilor complicate din perioada (pre)nuptiala, poate s-au resemnat la gandul unui viitor monoton garnisit etern cu acelasi sot si atunci cauta schimbarea in alta parte. Dar devine din ce in ce mai comun gestul unei noi tunsori care sa insoteasca o verigheta proaspat instalata pe falanga dedicata.

Cand, in schimb, e vorba de recent despartite sau divortate, gestul extrem al mersului la coafor capata alte valente. O schimbare este cel mai des invocata, dorind totodata sa se scuture de vechea si familiara imagine a personajului feminin binecunoscut caruia ii lipseste partea masculina. Oi merge prea departe cu rationamentul, dar cred ca despartitelor le e mai usor sa priveasca in oglinda reflexia unei noi tunsori, cu usurarea gestului de a imbraca alte haine dupa ce alea vechi te-au ros pana ti-au lasat urme.

Blonda, roscata sau bruneta?

Din seria schimbarilor capilare nu se distinge doar coafura, ci si nuanta schimbarii. O, culoarea parului, aceasta arma (uneori) letala pentru barbati! Cred ca ei privesc probabil cu acelasi interes vopsitul parului cam cum priveam noi, femeile, in vremurile copilariei, schimbatul papusilor cu alte haine potrivite! Nu de alta, dar chiar azi am asistat la un sondaj de opinie ad-hoc prin care vreo sase barbati incercau sa stabileasca daca o femeie ar trebui sau nu sa se faca blonda. Cat interes, dar si cata timiditate in manifestari si argumentatii! Ce sa zica, saracii? Doar nu pot recunoaste direct ca barbatii prefera blondele! Trebuiau sa serveasca argumente de ordin fizic, zona la care nu prea erau experti – trebuie sa admitem ca femeilor le sunt mult mai la indemana nuante de genul “negrul iti pune ochii mai bine in valoare”. De-aia ele au un rol decisiv in alegerea culorilor la care apeleaza suratele.

Si daca tot suntem la culori, cea mai proasta alegere in urma unei despartiri e roscatul. De fapt as putea generaliza, spunand ca roscatul e neinspirat oricand, indiferent de statusul sentimental. Atat maritatele cat si despartitele trec prin etapa “roscat” si, slava Domnului, o depasesc cu brio, semn de echilibrare mentala si emotionala.

Dragele mele, daca roscatul era un element de decor reusit in rasa umana, avea grija natura sa ne nastem majoritar roscovane!

Dar nu, roscatul nu sta bine (aproape) nimanui. Ba te face prea spalacita, ba inchide tenul, ba vulgarizeaza. Din pacate exista o abundenta de vopsele in diverse nuante rosiatice, vinetii, blond-roscate sau castanii cu reflexe. Daca intinzi mana la intamplare pe raftul unui supermarket iti va fi greu sa nu nimeresti un soi de alternativa roscovana. De aici pana la combinatia cu permanent pe parul scurt mai e doar un pas (asta ca sa va explicati sumedenia de tunsori de targoveata / casiera / functionara la primarie in pragul pensiei).

Par cret sau suvitat?

Permanentul este o alta decizie proasta. De obicei, astea se intampla o singura data in viata, daca persoana respectiva are suficient gust incat sa isi dea seama de dezastrul comis. Estetica permanentului e inselatoare: vazut la altele, pare destul de atragator, mai ales pe principiul “vreau ce n-am putut avea” – adica par cret, cand pe respectiva a cam lins-o vaca (genetic vorbind). Odata aplicat pe propria podoaba capilara, incepe sa se transforme in ceva indezirabil dar de care nu mai poti scapa. Ceva ce arde parul si ii confera o consistenta lanoasa.

La fel si suvitele. Nimeni n-ar alege sa isi instaleze in cap treceri de pietoni daca n-ar fi pacalite de fotografiile din revistele glossy, infatisandu-l pe Brad Pitt sau alte manechine cu highlights atent studiate si integrate in restul nuantelor. De-aia victimele se duc cerand variatiuni pe tema culorii originale si pleaca drept autentice purtatoare de zebra, cu suvitele de un galben vioi contrastand puternic fata de restul parului.

Acest gen de schimbari precum permanentul sau suvitele sunt adoptate in plina relatie stabila, armonioasa si un pic monotona, de obicei atunci cand femeia a citit un articol pe vreun site de femei sau in vreo revista cum ca trebuie sa anime atmosfera domestica si sa se arate mereu surprinzatoare jumatatii masculine a cuplului. Fiecare asemenea decizie neinspirata trebuie suportata de barbatul din dotare, ba mai mult: fiecare variatiune coloristica trebuie remarcata cu precizie hexazecimala, fiecare onduleu in parte trebuie semnalat cat mai entuziast. Altfel, barbatii devin niste brute insensibile si incapabile sa discearna finetea efortului feminin de a mentine atmosfera si interesul pe cele mai inalte cote.

In loc de concluzie

Evident, un articol despre dinamica parului in relatii ar trebui sa se ocupe si de alte zone decat cele capilare, dar dilemele inghinale, pubiane si axilare vor ramane la rezolvarea oferita de bunul simt al fiecaruia, preferabil in stil minimalist, lipsit de orice incarcatura nedorita:P

Va las cu o fotografie executata recent in centrul Capitalei, cu un afis care combina absolut fortuit doua mesaje diferite: “Cumparam par {…} pentru un viitor asa cum iti doresti!” Dincolo de nuanta electorala a afisului (trecand inclusiv prin ideea viitorului care atarna de un fir de par, lol) se naste intrebarea: oare ar trebui sa ne lasam parul sa ne influenteze viitorul (mai ales pe cel sentimental) prin mesajele subliminale pe care le transmite celor din jur? Sau, mai fatalist si mai ezoteric: oare nu o face deja?

Al doilea eveniment e, bineinteles, concertul Iron Maiden din Cluj, acolo unde voi fi si eu maine seara sa vad in actiune fecioara de metal, una din slabiciunile mele din tinerete:) Concertul organizat de Liviu Alexa se anunta un megashow la care mai sunt inca bilete disponibile, daca v-am trezit pofta de rockereala si spectacol.

Printre altele, abia astept sa-l revad in Cluj pe distinsul Crivat, ardelean prin adoptie, brailean prin nascare. De asemenea voi avea ocazia sa intalnesc TVdece-ii, pe care ii tot simpatizez prin corespondenta de vreun an jumate, ratand pana acum cu gratie orice prilej de a-i cunoaste.

Se anunta un weekend spectaculos, asa ca Up the Irons! si distractie placuta celor care merg la concert si pe care n-o sa pot sa ii vad pe acolo. Celorlalti – nu stiti ce pierdeti!

Mai ales voi, astia cu Fan Festul.

De exemplu, azi am remarcat ca tatuca Facebook iti plaseaza paginile la care ai dat like in profil. Zicea cineva de potentialul de viralitate urias de pe Facebook? Acum paginile la care dai “like” primesc recomandarea ta chiar din zona de informatii din profilul tau, acolo unde se uita orice vizitator nou in cautare de informatii despre tine.

Noul feature e cam neslefuit, in sensul ca uneori iti apar 3 iconite in caseta respectiva, alteori 4 (de ce 4? daca tot ocupa un al doilea rand,de ce nu 6?), nu poti sa iti setezi tu ce recomandari sa ramana mereu vizibile si nici cate sa fie afisate (optiuni pe care le ai, de exemplu, la afisarea prietenilor).

Pe mine chestia asta o sa ma faca mai atenta la ce pagina dau “like”, stiind ca pagina respectiva o sa mi se afiseze alaturi de prieteni si informatii personale. Cred ca asta a fost si intentia celor de la Facebook, sa ridice importanta gestului de a da “like”, practic a te abona la o pagina. Utilizatorul va deveni mai selectiv. Gata, s-a zis cu era aprecierilor pe “nu mai pricep nimic“, “ce bine ca e weekend” sau “merg la sala“. De asemenea, daca aleg sa recomand in profilul meu pagina unei firma (gen restaurant, magazin online sau alt tip de serviciu) atunci o sa ma gandesc de doua ori daca merita cu adevarat sa apara la mine in profil inainte sa apas pe “like”.

Asta asa, ca un heads up pentru firmele care au descoperit recent Facebook-ul si considera ca e cornul abundentei in materie de audienta si clienti.

De exemplu emailul. Am trecut prin toti clientii de email, am avut un lung concubinaj cu Outlook-ul in diversele sale variante, un scurt “love-hate” cu Mozilla Thunderbird, o perioada de ratacire cu Netscape Communicator. Si am ramas la Gmail in browser, acolo unde se intampla actiunea! Astfel, ascuns printre tab-urile cu siteuri pe care ma plimb sau am treaba, emailul pare si mai integrat in viata mea online.

Sau Twitter. Am trecut furtunos prin TweetDeck, acolo unde atatia utilizatori de Twitter s-au oprit cu dragoste. Am downloadat (poate) zeci de aplicatii-jucarie, de la frumos colorate la simple-simple, la inovative sau foarte customizabile. Niciuna nu mi-a inspirat atata functionalitate cat Twitterul din browser, ala de baza. M-am plimbat eu ce m-am plimbat printre tarabele virtuale si m-am intors tot la browser.

Asadar, se pare ca, in ciuda straduintelor de a pune niste bling extern in comunicarea internautica, eu sunt complet web-based. Si ca ma stanjeneste orice terta parte intre mine si un serviciu de comunicare online, indiferent cat de pompos si-ar aroga diverse functionalitati suplimentare. Ce ziceti, sa fie pentru ca sunt femeie sau doar pentru ca functionez ancorata in tehnologii mai simple?:)