Odata cu amenajarea noului apartament, m-as inhama din start la ceva mentalitati noi care sa ma ajute in viata de zi cu zi. Loc nou, obiceiuri noi! Unul dintre ele ar fi sa nu mai stau cu mainile pana la cot in chiuveta de bucatarie, ci sa-mi iau o masina de spalat vase.

In vechea locuinta mai avusesem asemenea porniri, dar spatiul din bucataria garsonierei era prea mic pentru a ma gandi la asa ceva. In schimb acum, daca tot renovez si amenajez apartamentul asta, as face din start investitia asta:

Ai mei, mai de moda veche fiind, au protestat cand au auzit ideea: chiar daca m-am mutat intr-un apartament mai mare, n-am totusi bucataria sultanului din Brunei. Le-am explicat ca asta nu e un motiv sa resping ideea, pentru ca exista masini de spalat vase de dimensiuni micute, asa ca nu e o mare provocare sa incorporez o mignona de 50×50 cm in bucataria cea noua sau pur si simplu sa o asez pe blatul din noua bucatarie. Si, in fond, orice aparat electrocasnic presupune un compromis din punct de vedere al spatiului atunci cand trebuie ajustat intr-un bucatarie de bloc.

Totul e sa ii gasesc o logica in viata mea, caci spatiu exista, mai ales ca pare genul de gadget de care, odata folosit prima data, nu te mai poti lipsi prea usor. Recunosc ca sunt un pic intimidata de pret, dar orice gadget care te ajuta in viata de zi cu zi presupune o investitie initiala. Din cate am vazut prin magazinele online onorabile, pretul pleaca de pe la 1100 de lei, deci nu e chiar o cumparatura de impuls.

Sa-mi iau?

Avantaje pentru a avea o masina de spalat vase am gasit cu duiumul, plecand de la faptul ca mie nu-mi place absolut deloc aceasta activitate. E una din cele mai nesuferite chestii pe care trebuie sa le fac prin casa. Nu-mi face placere nici macar sa ma ocup de uzuala cana din care am baut cafeaua dimineata, d-apai sa mai curat teancul de vase care se formeaza cand gatesc – mai ales vesela “heavy duty” – oale, cratiti, tigai.

De fiecare data cand chiuveta se uita la mine cu repros, indicandu-mi faptul ca ar trebui sa-i iau din carca teancul de vase folosite, ma gandesc la timpul pe care l-as economisi daca as avea un gadget de genul asta. Plus ca, pe langa eliminarea unei activitati care nu-mi place, iau in calcul si protejarea mainilor de atata frecat cu detergent. Parca le-as scapa de un stres in plus.

Am inteles ca o masina de spalat vase foloseste mai putina apa decat daca le speli in mod normal, ceea ce m-ar ajuta pentru ca in noul apartament am instalate apometre.

Un posesor de masina de spalat vase imi explica la un moment dat ca gadgetul asta ii economiseste si curent electric, ca nu mai sta in bucatarie cu orele cu lumina aprinsa spaland vase in conditiile in care setase si temperatura apei sa nu fie foarte fierbinte, consumand cat un bec obisnuit.

In plus, m-a facut sa imi dau seama ca vasele vor fi spalate mai bine la masina decat manual, pentru ca masina incalzeste apa la o temperatura la care mainile mele nu suporta sa spele. Cu ocazia asta, bacteriile sunt eliminate. Iar functia de uscare elimina necesitatea uscatorului de vase (as putea sa imi iau unul mai mic sau chiar pliabil).

Chiar daca nu freaca singura cratitele de grasime arsa, in locuri in care doar Triumful si buretele de sarma se descurca, momentan nu cred ca exista aparat care sa ia locul frecatului manual in situatii extreme. Totusi, e un beneficiu salvator ca incap acolo si ca ies spalate normal.

Ce detergent folosesc?

Banuiesc ca oferta detergentilor pentru masinile de spalat vase e destul de bogata, dar eu n-am retinut pana acum decat marca Finish (tablete sau pudra), care promite ca dizolva foarte bine grasimea intarita si petele greu de indepartate pe care in momentul asta le atac cu extra detergent si burete de sarma (cu tot cu lacul meu de pe unghii). Dar nu-mi dau seama in momentul asta daca ar creste foarte mult consumul de detergent si, implicit, cheltuielile legate de asta. Oricum, e recomandat de majoritatea producatorilor.

Avand in vedere ca nu stiu nimic despre ce produse sa folosesc atunci cand imi cumpar masina de spalat vase, o recomandare din partea specialistilor (eventual si o mostra de detergent care sa insoteasca produsul atunci cand e livrat)  este intotdeauna binevenita. La fel si din partea voastra!

Ce ziceti, sa-mi iau masina de spalat vase? Se poate trai bine mersi si fara ea sau e cazul sa lasam tehnologia sa ne usureze viata?

Din ciclul “ce bine e sa fii blogger”, weekendul asta am luat parte la o misiune mai speciala, fiind invitata la resedinta J’Info Tours din Snagov, alaturi de alti cativa bloggeri. Obiectivul misiunii: sa investigam daca a fost sau nu inmormantat Vlad Tepes la Manastirea Snagov.

Unde esti tu, Tepes Doamne?

Pe Vlad Tepes si-l disputa Manastirea Snagov (jud.Ilfov) si Manastirea Comana (jud.Giurgiu). In loc sa lenevim in weekend la piscina sau pe malul lacului (oricum a plouat de a rupt in weekend) am incercat sa ne implicam in cultura locala a Snagovului, scotocind dupa informatii, indicii, pareri ale locuitorilor, toate parte din provocarea voluntouristica lansata de J’Info Tours.

Cam asta inseamna, de fapt, voluntourismul: este un concept de calatorie care include voluntariat pentru cauze caritabile, cu spatiul de desfasurare in tara sau in strainate. Momentan inca in faza experimentala la noi in tara, voluntourismul se practica la scara larga in strainatate (poate va intereseaza Incasii si Amazonul sau Orfelinatul elefantilor, pachete de voluntourism extern de la J’Info Tours). Ideea e sa nu zaci in vacanta pur si simplu, ci sa-ti aduci contributia, in masura posibilitatilor, la societatea sau cultura locala.

Controversa pe care am incercat sa o elucidam in programul-pilot de voluntourism experimentat weekendul asta la Snagov a fost legata de prezenta ramasitelor lumesti ale lui Vlad Tepes la Manastirea Snagov, aflata pe o insula in mijlocul lacului omonim.

Plecati pe urmele lui Vlad Tepes, am tot intrebat localnici: paznicul manastirii, cu un calugar foarte locvace, cu localnicii de la birtul din sat si tot asa. Concluzia este… in coada de peste. Desi patriotismul local tinde sa voteze pe fond afectiv cu ipoteza ca Vlad Tepes se afla in intregime la Snagov, argumentele istorice, rationale, inclina spre Comana.

S-a emis ipoteza ca ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureștilor. Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Țepeș de la mănăstire conține doar câteva oase de cal datate din neolitic și nu rămășițele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locația mănăstirii Comana, ctitoria voievodului. (wikipedia)

In felul asta, mormantul lui Vlad Tepes de la manastirea Snagov, care pretinde ca ar contine trupul domnitorului si chiar si capul, ramane doar un edificiu onorific, dedicat ctitorului acestei manastiri. Dar cine suntem noi sa afirmam asta cu siguranta?

In ciuda ploii, am tot dat tarcoale sambata ba manastirii, ba altor asezaminte sociale din sat (gen, birtul local, un altfel de loc de pelerinaj si de schimb de opinii). Lacul Snagov este frumos si pe ploaie, iar duminica dimineata se aude slujba de la manastirea lui Tepes Voda pana hat, departe, in curtile oamenilor. Se stie ca sunetul circula mai usor pe apa!

Dupa fiecare investigatie am revenit la Casa de Lago, superba vila unde am fost cazati in weekend, pregatita cu tot dichisul pentru o vreme mai prietenoasa.

Si chiar daca piscina ne-a facut apetisant in ciuda pe intreg parcursul weekendului cel ploios, entertainmentul nu a lipsit, in persoana unor caini uriasi, gata oricand de joaca si disponibili mereu pentru o mangaiere-doua.

Concluzia mea? Voluntourismul este un concept interesant, care nu iti permite sa “legumizezi” in vacanta-standard, ci iti da un task, o tema de facut, de rezolvat. Te intorci de acolo cu sentimentul ca ai indeplinit ceva in folosul comunitatii vizitate. Cu cat pachetele de voluntourism vor fi mai accesibile ca pret si destinatie, mai putin exclusiviste, cu atat lumea va fi mai interesanta. Cata vreme preturile raman accesibile omului de rand, acest tip de turism are sanse reale la publicul activ, tanar si energic, care nu concepe sa agonizeze sub o umbreluta timp de o saptamana, pe o plaja, cu berea intr-o mana si aparatul foto in cealalta.

Multumesc J’Info Tours pentru invitatie, va urez succes cu voluntourismul! Pe calea asta ii salut si pe colegii mei de expeditie (Adrian Ciubotaru, Sabina Cornovac, Claudia Tocila, David Pripas, Alex Negrea, Iyli Iulia, Valentina Roman) precum si pe Roxana Radu, initiatoarea acestei excursii. Poate ne vedem in vreun episod 2, cine stie? In fond, exista destule mistere de abordat, atat la Snagov cat si in alte destinatii turistice.

Te-ai intrebat vreodata ce se ascunde in spatele unei cereri de prietenie pe Facebook de la un necunoscut?

Fii prietenul meu pe Facebook, chiar daca nu ne cunoastem! Accepta-mi friend request-ul! Lasa-ma sa iti umblu printre fotografii! Da-mi acces la prietenii tai, ca acum exista “mutual friends”! Da like la cele 5 pagini pe care le administrez! Vino la evenimentul meu din alt oras! Ramai in grupul asta in care te-am adaugat! Da click pe ad-ul meu! Raspunde la mailul pe care ti-l trimit tie si altor 20 de persoane! Hai sa jucam impreuna acest joc! Raspunde la intrebarile mele! Ajuta cauza asta! Comenteaza la citatul pe care il postez! Completeaza acest quiz! Raspunde la ce iti scriu pe chat! Ajuta-ma sa castig concursul asta! Click pe link! Lasa-ma sa te taguiesc intr-o poza de calendar, alaturi de alti 49 de oameni! Autorizeaza aplicatia asta ca sa-ti pot trimite mailuri direct! Participa la concursul organizat de mine! Da-mi like la poza! Da-mi like la status! Da-mi like la like!

Data viitoare cand accepti un friend request de la cineva pe care nu-l cunosti, fii naiv si nu te gandi ca omul respectiv are in cap chestiile de mai sus. Neah, vrea doar sa fiti prieteni pentru ca te simpatizeaza de la distanta.

Si nu doar pentru ca e prima data cand am ocazia sa particip. Nici pentru ca iubesc Sibiul, e unul din orasele mele preferate. Nu doar pentru infuzia de cultura la care o sa am acces in weekendul 1-3 iunie, in ultimele zile ale festivalului. Nu pentru reintalnirea cu oameni dragi, bloggeri pe care ii revad atat de rar. Nici pentru gustul amintirilor din sala de spectacol, amintiri pe care le anticipez deja.

Ci si pentru ca Ruxandra Predescu este un PR extraordinar si foarte devotat FITS, iar eu o sa am ocazia sa o vad “la treaba”, cu pasiunea si profesionalismul care ii sunt caracteristice. Va spun ca, pentru un blogger, un PR care isi face bine treaba poate face diferenta intre o experienta nereusita si una de calitate, implicit intre continutul bun si continutul prost de pe blog. Iar Festivalul International de Teatru de la Sibiu promite de pe acum sa fie o experienta extraordinara.

Cateva cuvinte despre festival, primite pe mail de la Ruxandra:

Prima editie a avut loc in martie 1993, unii dintre oaspetii de atunci vedeau pentru prima dată zapada, iar altii au venit cu usturoi la ei fiindcă stiau despre Romania doar legenda lui Dracula. Eh… Au plecat mai informati: pe langa zapada si vampiri, au descoperit si teatru, dar si o mana de oameni care aveau ambitie si viziune de a face la Sibiu cel mai mare festival de profil. Unul dintre oamenii astia se chema Constantin Chiriac, actualul director al FITS si al Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu – o să vă mai povestesc de el, e un adevarat personaj!

Cifre. Cea mai amplă participare internaţională la FITS a fost în 2007, cand la Sibiu au venit artisti si oaspeti din 70 de tari. In 2012, avem peste 2500 de invitati din aproape 50 de state, peste 300 de evenimente si peste 60 de spatii de joc – asta pe parcursul a zece zile, din 25 mai pana in 3 iunie.

Din pacate, cum traim in Romania, orice carte de vizita care ne scoate din anonimat si ne pune intr-o lumina pozitiva trebuie sa primeasca bete in roate de la ilustrii nostri conducatori. In 2012, FITS are ca tema „Crize. Cultura face diferenta”, si nu intamplator, pentru ca in acest an nu primeste niciun ban de la Ministerul Culturii, desi se mentine al treilea festival de arte ale spectacolului din lume. Zero buget. Zero.

Organizatorii raman optimisti, in ciuda premiselor sumbre, asteptand ca noul ministru sa rectifice nedreptatea si sa aloce niste fonduri, macar in al 12-lea ceas, in timp ce ei continua sa faca (aproape) imposibilul pentru ca FITS sa aiba loc si sa ofere, ca in fiecare an, cea mai frumoasa experienta in artele spectacolului.

Pana una alta, eu astept cu nerabdare weekendul meu de haute culture si va invit ca intre 25 mai si 3 iunie sa luati parte la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, care promite a fi o experienta pe cinste. Pentru mai multe informatii, FITS comunica pe site, twitter, facebook si pe hashtagul #FITS2012.

See you in Sibiu! Ce imi recomandati sa vad din program?

A avea un blog seamana cu a te afla mereu pe o scena virtuala, cu o lumina proiectata fix in scafarlie si cu putine sanse de a distinge ceva in intunericul din sala. Implicit, fiecare articol echivaleaza cu sustinerea unui mini recital sau a unui numar scurt de stand-up.

Esti pe cont propriu. Doar cand are chef publicul sa iti dea feedback poti sa afli cam ce se intampla in sala. In rest, nu stii decat cam cate bilete ai vandut, ca iti spune Analytics-ul, si cata lume se aboneaza la spectacolul tau pe un sezon intreg (RSS).

Uneori publicul iti da feedback: aplauze (like-uri, gen) si chiar comentarii care te fac sa mai distingi uneori cui te adresezi. Dar de cele mai multe ori trebuie sa te descurci orbecaind in intuneric.

Asa ca de data asta te intreb eu pe tine, cititorule scufundat comod in scaunul din intuneric: cine esti? De ce citesti acest blog? Te invit calduros si te rog fierbinte (da, cu multe grade Celsius) sa completezi sondajul special conceput pentru blogul meu.

Nu zic ca daca ma ajuti sa aflu asta, e posibil sa primesti continut mai relevant pentru tine pe acest blog. Sau, cine stie? Dar ajutandu-ma sa te cunosc, imi oferi o perspectiva mai buna despre cei caruia ma adresez. Stiu ca am zis la un moment dat ca te vad peste tot, cititorule. Ca nu trebuie neaparat sa imi comentezi.

Dar orice artist scos la rampa se bucura cand da mana, virtual vorbind, cu cel care a zambit sau s-a intristat macar o data la prestatia lui.

Sondajul dureaza maxim doua minute si, completandu-l chiar acum, imi faci o mare bucurie. Informatia ceruta nu e intruziva, referindu-se mai degraba la interactiunea cu blogul decat la datele tale personale. Bannerul din header va fi disponibil doar saptamana aceasta iar informatiile vor fi ulterior centralizate de Standout si puse la dispozitie tot aici, pe blog.

Iti multumesc.

Acum ceva vreme m-am dedat la marturisiri cu o tipa cu care nu aveam mai nimic in comun in afara de varsta si o prietenie pe Facebook. Vietile noastre se aflau pe paliere complet diferite.

Eu ma rafuiam cu valtoarea celei mai recente dezamagiri din dragoste si inca mai incercam sa inteleg ce se intamplase si de ce. Ea isi intalnise iubirea vietii de vreo 12 ani, se casatorise cu el intre timp, avea si un copil nou nascut, un credit la apartament si toate celelalte ingrediente ale iubirii contemporane de cursa lunga. Avea fata de iubire o atitudine de batran intelept care le-a vazut pe toate in 12 ani de relatie, careia nu ii mai putea spune nimic nou celalalt. Si totusi…

“Nu ne-am zis niciodata te iubesc”, mi-a marturisit iar eu m-am mirat, cu gandul la episoadele sentimentale pe care le traisem pana atunci si in care se spusesera multe cuvinte, unele chiar redundante.

Cum asa? Cum se face ca in 12 ani sa nu traiesti niciodata “preaplinul” ala care te face sa reversi din tine cuvintele-ambrozie? Cum sa treci printr-o nunta si printr-o nastere fara marturisiri explicite? Cum sa treaca 12 craciunuri, revelioane, vacante de vara si aniversari de relatie fara sa fie spus macar un “te iubesc”?

Aparent, ea era foarte fericita asa.

“Cum sa-ti spun, e… chestia noastra. E micul nostru secret. Daca mi l-ar spune acum, s-ar banaliza. Toata lumea arunca in dreapta si in stanga cuvintele astea fara nicio valoare. Pentru noi e deja o complicitate si, daca s-ar spulbera, as pierde o parte din noi”.

Cand am inteles despre ce e vorba, m-am bucurat de gaselnita celor doi si de faptul ca au gasit o modalitate de a pretui un mic element care se devalorizeaza cu timpul intr-o relatie. Ei se iubeau, dar au aflat ca atunci cand cuvintele pot sa nu mai insemne nimic, cea mai frumoasadeclaratie de dragoste e cea care se descifreaza in continuare in gesturile si privirile celuilalt.

Daca esti alaturi de omul potrivit, cel mai valoros te iubesc poate fi cel care nu s-a spus niciodata.

Acum ceva timp imi scriam proclamatia de razboi impotriva celui mai perfid dusman al esteticii feminine: celulita. Printre vaicarelile inerente, scriam atunci ca oricat de multe creme ti-ai cumpara din vasta oferta de cosmetice dedicate aceste lupte, daca nu faci un efort cap-coada, n-o sa dovedesti inamicul ever.

De obicei, fiecare produs anticelulitic detine si trambiteaza, pana la hilar, solutia definitiva si irevocabila pentru eterna si incapatanata problema in forma de coaja de portocala. Indiferent cat de scumpa si pretentioasa e lotiunea aia anticelulitica pe care vrei sa ti-o cumperi , ea nu e buna de nimic daca nu faci sport si nu mananci sanatos.

Celulita n-o sa plece niciodata cu o crema si atat. Ma uit la oferta de creme anticelulitice de pe rafturile supermarketurilor si la atitudinea celor care apeleaza la ele: increzatoare, pline de speranta ca de data asta, crema X o sa functioneze. Si daca nu, atunci cand o schimbam, o schimbam cu crema Y. Sau poate dam ceva mai multi bani si luam crema Z – doar e o investitie si sigur va da rezultate, e dovedit… Motorul economic denumit celulita e responsabil pentru o groaza de bani cheltuiti, pardon investiti in combaterea ei, dar de obicei rezultatele sunt suspect de putin vizibile.

Cumva, adevarul se afla dincolo de tratamente sofisticate si revolutionare, creme sau lotiuni scumpe pe care le cumperi de pe raft si atat. Sa combati celulita inseamna  un regim de echilibrat, asa cum ma straduiesc eu sa adopt in ultimul an. Inseamna sa faci miscare, sa mananci sanatos si sa faci masaj cu creme anticelulitice.
 

 
Nivea a fost primul brand care si-a dat seama de asta si a creat o mini-comunitate pe Facebook unde se gasesc mai multe sfaturi decat pot sa iti ofere forumurile, revistele glossy sau chiar blogurile :P. Fara “5 trucuri imbatabile” si alte truisme enuntate pe un ton sforaitor, in spatiul creat de Nivea ne putem desfasura cu sfaturi si mici pasaje motivationale spuse “pe bune”. Eu vad aplicatia asta ca pe o reduta impotriva celulitei, un loc unde devine foarte clar ca ea  trebuie atacata din toate cele 3 directii: miscare, mese echilibrate, masaj cu crema anticelulitica.

Aplicatia-antrenor ce incurajeaza luptatoarele impotriva celulitei se gaseste momentan pe Facebook, dar, mi se sopteste in casca, in curand va fi disponibila si pentru smartphoneuri (am mai scris despre antrenorii de viata personala de pe telefon si faptul ca mi se par foarte oportuni, fiind la indemana).

Nu e usor sa lupti cu celulita si de multe ori suntem tentate sa capitulam. Masajul ala nu da rezultate fara sport, sportul nu da rezultate fara masaj si nici macar impreuna ele nu pot face minuni daca eforturile sunt rasplatite cu shaorma, ciocolata si sucuri acidulate.  De aceea, la orice actiune pe care o intrerprinzi in lupta cu celulita in aplicatie, Nivea iti da un SuperLike pentru efortul si incapatanarea de a nu te resemna.
 

 
Pana la urma, lupta asta continua inseamna sa-ti schimbi viata in bine prin cei 3M: miscare-mese echilibrate-masaj cu crema. Si inca 2M de la mine: Multa Munca.

Nu sunt microbista nici macar cand se joaca o finala europeana a sportului rege la mine acasa, dar recunosc ca mi-a placut vibe-ul turistic pe care l-a capatat Bucurestiul zilele astea.

Nu-i asa ca e interesant cum brusc avem tranzit turistic zdravan in oras? Cum panourile care fac reclama bauturilor sau specialitatilor din meniu in fata pub-urilor au capatat brusc alt glas si alta valuta? Cum Centrul Vechi e luat cu asalt de straini inocenti, for a change? Cum autobuzele alea decapotate care fac un circuit prin centru sunt in sfarsit pline?

(sursa foto)

Bucurestiul e novice intr-ale turismului, dar zilele astea a si primit multe de-a gata: invazia iberica a functionat ca o plapumioara turistica ce a acoperit metropola. Nu stiu daca ne-am fi descurcat daca situatia data nu avea cateva particularitati care ne-au ajutat sa ne desfasuram la anvergura asta.

O singura limba straina

Oamenii aia vorbesc aceeasi limba. Chit ca esti vanzatoare la chiosc sau ospatarita in pub, stii ca zilele astea te concentrezi pe spaniola, o limba draga si familiara consumatoarelor de telenovele. Din punct de vedere al infrastructurii din Capitala, e mai usor sa plantezi semne intr-o singura limba straina – sau chiar oameni. Circa 20 de politisti vorbitori de limba spaniola au fost plantati in intersectii zilele astea. Poligloti adevarati sau urmaritori de telenovele?

Turism in uniforma

Majoritatea spaniolilor ce ne-au trecut pragul au adoptat tricourile de microbist, ceea ce ii face usor de recunoscut. Ce e mai mura in gura decat sa depistezi un palc de alb-rosii de la distanta si sa incepi deja sa le zambesti frumos cand se apropie de terasa ta? Sa le vorbesti pe limba lor, sa ii flatezi si sa ii atragi la tine in local? Turismul e atat de simplu cand ii recunosti pe straini de la o posta…

Perioada bine definita

Nu trebuie sa fim curati, veseli si serviabili tot timpul, pentru ca duminica asta nu vom mai avea picior de spaniol in Capitala noastra murdara, nervoasa si infestata de tigani. Ne-am pregatit sa fim gazde pentru 4-5 zile, ceea ce e mai usor decat sa intampini turisti 365 de zile pe an, cum fac italienii, de exemplu.

Noroc ca aveam preturi mici

Balcanismul nostru ne impinge la bisnita. O avem, inevitabil, in sange. Orice serviciu care ar putea avea priza la public e supradimensionat ca pret zilele astea. Apartamentele inchiriate in regim hotelier si-au cvadruplat preturile. O bere in Centrul Vechi a inceput sa coste de trei ori mai mult, fix cand spaniolii incepeau sa se bucure ca platesc mai putin de 2 euro pe licoarea magica. Noroc ca inainte aveam preturi mici, ca au avut loc sa creasca pentru a satisface nevoia de tun a romanilor.

Sunt curioasa care e infuzia de cash pe care Capitala a primit-o zilele astea, apropo de potentialul turistic al Romaniei despre care se tot vorbeste si care pana acum nu a demonstrat nimic semnificativ.

Si pana la urma si la coada, chiar daca suntem incepatori intr-ale turismului, avem o oarecare prospetime si inocenta pe care ar merita sa ne-o pastram si daca devenim o atractie serioasa in Europa de Est.

Sigur au fost si pe la tine prin birou. De obicei sunt amici ai unor cunostinte ai unor colegi, care s-au imprietenit brusc cu firma la care lucrezi, facandu-si un obicei din a va face vizite de doua ori pe luna: o data sa va aduca marfa si o data sa va ia banii.

Sunt singurii din oras care aduc “marfa originala”, pe bune: parfumuri, toale, lenjerie intima, bijuterii, cosmetice. Restul sunt niste sarlatani ce intoxica lumea comertului prin birouri cu fake-uri si pateaza reputatia acestei branse.

Se uita in ochii tai in timp ce studiezi rochita de 150 de lei sau prospectezi un parfum eligibil sa devina a cinspea sticluta de pe etajera de la tine acasa. Din cand in cand mai plaseaza cate o recomandare: “Hainele sunt din Zara Spania, saptamana trecuta le-am adus. In magazine la noi am vazut cu 250, plus ca sunt facute pentru Europa de Est. Plata la salariu, daca vrei ti-l las in doua rate…”

Se prea poate ca ei sa fi descoperit vreun corn al abundentei din care se aprovizioneaza cu marfa buna pentru corporatisti, dar adevarul trist e ca ei exploateaza plictisul tau de la serviciu, un mediu numai bun pentru a-ti cumpara ceva, mai ales cand nu exista concurenta. Ce poate fi mai interesant decat sa iei o pauza din fata monitorului si sa plonjezi in rochite si fustite? Plus ca beneficiezi de parerea colegelor tale, cu care mai rar ajungi in magazine: “Sa-mi iau asta?” “Ia-ti, ca iti sta bine”…

Mai exploateaza si ideea de “plata la salariu” care, in urechile unei shopaholice incantate ca a venit muntele la Mahomed, suna drept “gratis, azi”. Si azi o rochita, maine un fard, poimaine un parfum si saptamana viitoare un sutien de firma aduna, la Ziua de Salariu aka Ziua Platii, o suma considerabila care pe moment te dezumfla. Dar lasa, ca mai vin si saptamana viitoare comerciantii de birouri si aduc marfa noua, cu plata in rate…

Nici macar nu ne gandim ca balotii aia de haine “de firma” sunt probabil furati, ca lenjeria intima a salasluit cine stie cat printr-un portbagaj de masina, ca pe farduri nu prea se mai vede termenul de garantie sau data fabricatiei, ca parfumul vine in cutie de tester si nu-l poti face cadou, ca ochelarii de soare par a fi de plastic. Nici macar ca, in mod normal, daca te-ai plimba prin magazine si ti-ai atribui shoppingul doar timpului liber, nu ai face aceleasi alegeri ca atunci cand marfa iti e fluturata prin fata ochilor la birou.

Gandeste-te la asta urmatoarea data cand incerci un fard de pleoape Chanel “cu plata la salariu” care costa cat un paltonas pe care il vanezi la reduceri.O fi shoppingul de birou mai ieftin, dar cu siguranta valoreaza mai putin decat o experienta de shopping adevarata.

PRÉMIU ~i n. Recompensă (mai ales în bani) acordată cuiva pentru succese deosebite sau realizări remarcabile într-un domeniu de activitate. /<lat. praemium (sursa)

M-a naucit afisul asta, gasit in lift azi dimineata. Sa nu va imaginati ca asociatia de proprietari vrea sa premieze vreo Cenusareasa ce roboteste zi-lumina si tine blocul bec, nu. Femeia de serviciu e o tanti oachesa si blazata care plimba cu naduf o galeata printre etaje cat e dimineata de lunga si se uita atat de atent la cine iese din apartamente incat ai senzatia ca iti inregistreaza programul cu cine stie ce scop.

N-o sa inteleg prea curand de ce ar trebui sa premiem o femeie de serviciu care isi indeplineste la nivel mediu sarcinile. Pentru ca uraste sa se ocupe de curatenie si banii astia ar mai consola-o? Nu are probleme medicale, nu are nevoi speciale: e pur si simplu o romanca fara chef de treaba, ce se considera probabil prea buna pentru a da cu mopul, dar n-a facut niciun efort sa isi depaseasca aceasta conditie.

Asteptari tipic romanesti: merit un premiu pentru pentru ca imi fac treaba! Evident, ea vede zilnic acest afis, ca circula cu liftul (uneori il mai si spala) deci “premierea” nu va veni deloc ca o surpriza. A, si m-a distrat exprimarea aia cu “va invita sa participati voluntar”… Sunt curioasa cata lume va contribui la “fondul de premii” si, mai ales, daca o sa fiu si eu invitata la festivitatea de decernare. Poate se lasa si cu decoratii.

Voi v-ati mai confruntat cu asemenea situatie?