Popas – Letting others (draft)

Asculta mai multe audio rock

There’s a straight line, you just watch it!
Is it frightening, kid? Is it doubt?
There’s a question, tell me would you…?
Is it hard, my friend? …just let go!

And just turn back!
It’s easier this way!
…Letting others living your life
And just turn back!
It’s easier this way!
Letting others…
Your truth is The Lie.

Yes it’s hard and it gets harder…!
Would you dare to live your life?
Look inside you! Is that you there?
Is it fear, my friend? Is it pride…?

You can just turn back!
It’s easier this way!
…Letting others living your life
And just turn back!
It’s easier this way!
Letting others…
Your truth is The Lie.

Popas – Toxic Avenue (draft)

Asculta mai multe audio rock

She’s a princess, she owns a castle,
she’s The Goddess of them all;
doesn’t care if this picture will crack and entirely fall.
Smiles and hopes that she will hope someday
people’ll see in her heart’s core,
but for now their blindness will say that she’s only a hore…

And she’ dreaming, walking down on the Toxic Avenue…

She just knows that her sweety brave knight
would not pay her after all
and their love will break the conventions and clean the wall.
But tonight she’ll meet just the street light
and that greedy horny horn…
She’ a fan of a cartoon channel but she’s watching a porn…

And she’ dreaming, walking down on the Toxic Avenue…

Doar închide ochii în această noapte!
Deschide harta împăturită a lumii noastre miraculoase!
Deschide-ți inima în această noapte
Și simte această dulce distorsiune temporală…!
Nu este aceasta o lume frumoasă?

Este doar o fantezie minoră!
Uită-te la Marele Copac al Iluziei
Adună monedele de aur pe care le vezi
și cumpără o nouă categorie de vise
în care vei simți și vedea
Grădina Secretă și un pod înspre mine…

Uită-te la stele în noaptea asta
Nu ți se par diferite acum…?
…și că te cheamă, cumva?
Doar simte-ți inima în această noapte!
Acum nu mai ești captivă în acea lume ambiguă…!

Încerc mereu să caut în cuvinte
simțirea ce mă paște, cu ochii în tavan
dar inima “gândește” mai mult decât o minte.
“Ce tristă ar fi lumea fără pian!”

Aș sta și ore-n șir hipnotizat de-o notă,
o scurtă lovitură a unui mic ciocan,
vibrația magiei, abstractul ce denotă
tristețea lumii-n care nu există pian.

Cu mâna ca de ciung, neștiutoare,
ce-atinge resemnată nodul gordian,
îi mângâi doar o clapă la-ntâmplare…
Ce tristă ar fi lumea fără pian!

Marius Popa

Stanton Lanier – Unveiled

Asculta mai multe audio clasica

Popas – Cantec Ireal (demo)

Asculta mai multe audio pop

Aș vrea totuși, să ne calmăm și să intrăm un pic mai atent în “miezul” problemei! Ce fel de libertate ne dorim…?

Înainte de toate, cred că ar fi nimerit să înțelegem că NEVOIA DE LIBERTATE se traduce de fapt în nevoia de a te SIMȚI liber, pentru că, inclusiv la o privire superficială, se poate constata cu ușurință că celebrele “libertăți” – la exprimare, la viață, la gandire… sunt, în fapt, beletristică… AVEM IMPRESIA că suntem liberi și că avem drepturi, însă prin alte reguli, nescrise și care sunt mai puternice decât celelalte, NU ai libertățile respective iar tu accepți, mai mult sau mai puțin tacit, aceste “reguli”. Exact cum “gentlemen’s agreement-ul” este mult mai important decât contractul în sine…!

Să “detaliem”, iar pentru asta mă voi rezuma la un singur subiect, căci REGULILE se aplică întocmai și la celelalte…

LIBERTATEA DE EXPRIMARE

Mă gândesc zâmbind la celebrele momente din cadrul unei nunți, când mirele negociază recuperarea miresei furate: “furăcioșii” cer o sticlă DE whisky, iar “recuperatorul” le dă o sticlă goală pentru că au cerut una DE whisky ci nu CU whisky! Celebra porcărioară ieftină…!

Cam așa e și cu libertatea de exprimare… O ai “by default” dar nu-ți garantează nimeni că îți va folosi la ceva… căci nu se specifică vreundeva că EXPRIMAREA TA va avea și consecințe! Ai dreptul să ceri o Românie civilizată, altă mentalitate, o schimbare… mă rog, orice! Ai dreptul să SPUI! AȘA, ȘI???? La ce-ți folosește?

În “ecuația” acestei societăți ești a “țâșpea” zecimală de după virgulă! Printr-o simplă operațiune de “mai mult sau mai puțin”, ești băgat la categoria “marjă de eroare” și gata! Pa-pa, părerea ta! Nada! Nul! Zero! Ești doar un NUMĂR! Ești un CNP (cod numeric personal), o serie și număr de carte de identitate, un cont IBAN și o zecimală de statistici!

Și acum întreabă-te pe tine: ești DOAR un CNP, o serie și număr de carte de identitate, un cont IBAN și o zecimală de statistici??? TU, centrul UNIVERSULUI, cel mai important OM din viața ta, cel fără de care nimic, din ceea ce definim ca fiind realitate, nu poate exista; TU… ești doar atât?

Cu siguranță vei spune “NU”. Un “NU” hotărât, la care nici măcar nu trebuie să te gândești, care vine în mod firesc… Un “NU” pozitiv, ce te reprezintă!

Păi atunci, cine-ți poate rezolva “nevoia de a te simți liber”, dacă nimeni din exterior nu poate face asta (nu de alta dar EI au alte treburi mult mai… “importante” decât să se cramponeze de niște… “nevoi” ale NUMERELOR)? Hopaaaa, ia-uite că ne apropiem de Adevăr! EXACT, TU!

Unii se simt liberi și între patru pereți! În cămașă de forță sau în prizonierat! Libertatea este un ADEVĂR! Este suficient să te uiți în jur și să le dorești celorlalți tot binele din lume și toată libertatea pe care o poți cuprinde cu mintea și cu sufletul, iar apoi, CA UN TRUC pe care nu-l vei putea deprinde niciodată, ca o magie care vine din cele mai pure povești cu zâne, LIBERTATEA se va răsfrânge asupra ta!

O să sune ca “speech-ul” unui “nerealist bla-bla-uist”, însă lasă-mă să-ți spun că la fel este cu toate: cu dragostea, cu fericirea, cu… majoritatea celor “nemateriale” ce definesc generic termenul de “bine” sau… “Dumnezeu”! Atât timp cât le dorești asta, cu toată deschiderea, celorlalți, într-un mod absolut minunat le vei avea și TU!

Așa că, îți doresc LIBERTATE și tot binele din lume!

Am vrut să-ți cumpăr moartea unei flori,
să ți-o aduc în dar drept simbolie;
ceva cu șnur sau cu mesaje, ori
ceva… orice plăcea-ți-ar sigur ție!

M-am mai gândit apoi la un local,
Să ne-nfruptăm din moartea unei vite,
a unui porc sau mânz, poate batal…
Dar e cam scump… nu cred că-mi pot permite!

Am vrut să-ți iau cadou ceva de os…
Mi-am zis că poate totuși nu contează
și ai oricum obiecte de prisos
iar eu nu pot să-ți iau ceva de vază…!

Știi, mă gândeam să-ți scriu vreo poezie
dar la cuvinte mă cam fâstâcesc…
Pot să zâmbesc doar tâmp și să-ți spun ție
“Bonjour, iubita mea!” și… “te iubesc”!

Marius Popa

Povestea este, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă dovadă a puterii ce se află în fiecare dintre noi și în același timp este cea mai puternică “incitare” la speranță. Elzéard Bouffier a fost un biet cioban, decedat în 1947 într-un spital de săraci, pe de o parte. Pe de altă parte, însă, el este (culmea!) ceea ce putem deveni! Un om care schimbă istoria în jurul său și nu numai…

Joi am avut concert în Hard Rock Cafe. Așa cum am postat pe blog, acum câteva zile, doctorul Florin Fanea are nevoie de ajutorul nostru! Trupele Vița de Vie, Sarmalele Reci și Popas au făcut tot posibilul pentru a strânge ceva bani, concertând. Din fericire, evenimentul a fost un succes, locul a fost plin și s-au strâns câteva mii de euro, ceea ce ne-a bucurat enorm.

Acest eveniment a pornit, totuși, de la inițiativa unei singure persoane, iar eu aici am vrut să ajung! Deși la altă scară, “un om a plantat copaci” pentru Florin Fanea!

Cu o săptămână înainte, primesc un mesaj pe facebook de la o veche prietenă și fostă colegă de liceu, Ioana Berechet. Mai jos este mesajul ei:

“Buna,
intai incep prin a spune: popica! asta nu e un spam!!! pe bune..
habar n-am de unde s-o apuc, dar in seara asta am aflat ca un prieten este f f bolnav. vreau si eu sa ajut cu ce pot si ma gandeam la ideea de a organiza undeva, cumva un corcert de caritate sau o actiune caritabila, ceva….orice.
sansele lui de supravietuire, cu toti banii…sunt f mici, dar…
cum se fac astea??? ca tu esti mai in tema cu treburile astea.

si daca iese vreo treaba, veniti si voi sa cantati putin???

help, plizzzz

nu mai am nr tau ca te sunam…
pup si o serara placuta!!!”

Aparent este un “spam”. Unul dintre cele multe, pe care le primești de la persoane disperate sau care “dau mai departe”. Am avut de ales între a da “delete”, a ignora, a zice “da facem” fără însă ceva concret, sau a zice “hai să facem!”. Am ales ultima variantă. Nu-l cunosc pe Florin Fanea însă m-am implicat total. Am sunat ici-colo, am găsit locație, artiști, am sunat-o pe Andreea Caitas care a făcut minuni la nivel de organizare și media, l-am sunat pe Cabral care a susținut evenimentul… Lucrurile s-au mișcat și toată lumea a făcut-o benevol. Nu aș putea spune că unul a făcut mai mult și altul mai puțin! Nu! Fiecare a făcut ce a putut în momentul și contextul dat. Am funcționat cu toții ca un întreg!

Și toate astea au plecat de la un singur om care planta copaci… Și care este în tine. În fiecare dintre noi. Acum, TU!

Există undeva în România niște cutiuțe. Ca de altfel în toată lumea. Ele dictează totul: ne spun ce trebuie să facem, cum să ne îmbrăcăm, ce să bem, cum să reacționăm, cum să NU reacționăm, ce trebuie să știm, etc, etc. Toată media, dar ABSOLUT toată media ascultă de ele! Sunt precum “cristalele magice” din filmele cu vrăjitoare și super-eroi. Mai lipsesc doar ofrandele aduse lor deși s-ar putea să aflăm cât de curând că nici acestea nu lipsesc…

Aceste cutiuțe sunt cele care MĂSOARĂ AUDIENȚA. Ele, prin niște calcule complicate, care se vor a fi foarte simple, dictează ce “se cere” și ce “nu se cere”. Dictează implicit ce “se difuzează” și ce “nu se difuzează” pe canalele media. Dictează, deci, ce AFLĂM și, prin niște pași algoritmici relativ simpli, CE GÂNDIM și VOM GÂNDI!

Am stat foarte mult să reflectez asupra acestui subiect și asta cu atât mai mult cu cât CEVA ESTE EXTREM DE PUTRED!! Să luăm doar exemplul TV. Se știe că aceste cutiuțe sunt conectate la televizoarele unor anumite tipologii de oameni: educați, needucați, tineri, bătrâni, mediu rural, urban… bla, bla. Problema care mi-a venit în minte este următoarea: NICIODATĂ (și aici o să mă repet), CHIAR NICIODATĂ (și acum puțină atenție!) nu am cunoscut pe cineva care SĂ CUNOASCĂ pe CINEVA CARE LA RÂNDUL LUI SĂ CUNOASCĂ PE ALTCINEVA care a auzit din întâmplare că CINEVA ȘTIE PE CINEVA care are un prieten CARE SĂ AIBĂ ACEASTĂ CUTIE!

Eu zic să citim bine rândul de sus!!

Așadar, aceste cutiuțe care DICTEAZĂ TOTUL în media, aceste “bu-hu-huuu-uri” care spun ce tronsoane orare sunt urmărite, ce emisiuni, ce oameni, ce… mai știu eu ce, de fapt, NU EXISTĂ ÎN LUMEA REALĂ sau, cel puțin dacă există, sunt atât de rare încât nici nu merită atenție! Păi și atunci, vin eu și întreb, pe ce criterii ne sunt vârâte pe gât toate aceste gunoaie, boli și otrăvuri media? Că le cere lumea?

CARE LUME?

Cu siguranță că până în acel moment apelaseră și la lucruri mai… “altfel” gen “vrăjitoare” și “magie” albă, bej, portocaliu… însă cert este că ajunseseră la Reiki. Pentru cei care nu știu, Reiki este o “școală spirituală”, să-i spunem, bazată pe TOTAL alte lucruri și învățături decât cele menționate mai sus. Aici este vorba despre conștiință, nivel vibrațional, ghizi spirituali… mă rog, e ca diferența dintre Harry Potter și Dalai Lama, ca să fiu mai scurt!

Așadar, asistam fascinat la fețele pe care le făceau acești oameni în timp ce maestrul le explica despre cauzele spirituale ale problemelor lor, despre autotratament, despre scânteia divină din fiecare dintre noi, despre chakre, despre iluminare… Stăteam și mă gândeam la cât de mare trebuie să fie disperarea acelor oameni, încât să caute soluții în astfel de “sisteme” din care, aproape sigur, înțelegeau cam 20%. Și atunci am mai cugetat puțin…

Chiar la un moment dat am vorbit puțin cu unul dintre ei și i-am explicat că în alt context, dacă ar fi câștigat la loto spre exemplu, nu s-ar mai fi aflat la acel seminar. Probabil ar fi fost la unul dintre restaurentele lui de pe lângă Piața Obor, ar mai fi făcut vreun plan de dezvoltare financiară… chestii de genul ăsta. Acum însă, este aici și caută o soluție care probabil îi va schimba percepția asupra vieții. Sau poate nu, mă rog…!

Ideea este că “răul”, așa cum îl percepem noi este de fapt un… BINE și asta pentru că el ne duce către căutarea de soluții și de cele mai multe ori ne face să ne îndreptăm atenția către noi înșine, acolo unde cu siguranță este “marea bubă”. Exact cum o vorbă din bătrâni, deși cu ușor alte valențe, spune: “nevoia te învață!”. Binele, pe de altă parte (iar aici mă refer la acel “bine” ce reprezintă confortul, lenea și automulțumirea omului modern), face ca toate aceste lucruri importante precum spiritulitatea, înțelepciunea, autoeducarea, etc să intre în derizoriu, să nu aibă o valoare “concretă” și implicit să nu ducă nicăieri. Când “ți-e bine” și te simți “important”, ai alte preocupări mult mai “utile” decât “prostiile” astea și oricum n-ai timp pentru ele… (aici îmi permit să zâmbesc puțin ironic)

Așadar, părerea mea este să nu ne fericim prea tare atunci când “ne este bine”, căci în realitate acel lucru s-ar putea să fie în detrimentul nostru iar reciproca este perfect valabilă!

Desigur că înainte de a face un astfel de pas trebuie să cunoști oamenii, condițiile, etc, etc, dar problema este cumva alta… Cu siguranță, încet-încet, această idee va pătrunde și la noi în țară, mai ales că avem o mulțime de locuri extraordinare și nelocuite care ar fi propice pentru dezvoltarea unui astfel de proiect. Sunt totuși curios dacă există suficient de mulți oameni care să-și dorească o asemenea schimbare. Sunt suficient de mulți oameni care să lase în urmă societatea așa cum o știm astăzi, cu așa-zisele ei valori, cu goana asta idioată după “you have to be a winner!”, cu tarele ei binecunoscute…? Oameni care să creadă în toate lucrurile astea pe care cei mai mulți le cataloghează instant ca fiind: utopice, neviabile, puerile, labile, etc, etc?

Eu aș face o astfel de schimbare și spun asta din convingere. Am învățat să fiu un “câștigător” în această lume de plastic (societatea actuală) și i-am prins hibele în așa fel încât să-mi pot trage “spuza pe turta mea”, dacă este cazul. Doar că NU VREAU! Nu cred că ăsta este scopul, cel puțin nu al meu… Ce păreri aveți?

Iertarea, deși la îndemâna oricui, este, probabil, cea mai de preț comoară spirituală. De ce spun asta? Pentru că este cel mai greu de obținut “produs”. Probabil mai greu decât a obține aurul din plumb! Ca să “ierți” trebuie să “înțelegi” și asta nu înseamnă că trebuie să ÎL înțelegi pe cel pe care îl ierți sau să-i înțelegi faptele, ci mai degrabă e necesar să înțelegi ADEVĂRATA natură umană. Dar cum se poate face asta? Ei bine, deși toată lumea face sex, nu toată lumea este pregătită în a fi părinte! Spun asta pentru că DEȘI cu toții avem acces la multă informație, cu toții putem trage concluzii, dezvoltarea personală stă în puterea FIECĂRUIA dintre noi, FOARTE PUȚINI dintre noi reușesc să se oprească puțin din tot acest tumult comercial și să-și pună câteva simple întrebări: DE FAPT, eu ce fac aici? Cui îi “fur căciula”? Pe cine trișez cu adevărat?

Suntem propriile noastre victime dintr-un simplu motiv: nici măcar nu luăm în calcul că putem fi EXTRAORDINARI. “E imposibil” ne spunem. “Nu mă lasă codul meu genetic! Practic și tata a fost un ratat și asta se transmite ca tară!…” etc, etc. Este în același timp adevărat că SISTEMUL în care trăim este foarte atent controlat dar, exact ca în Matrix, ar fi bine să înțelegem că “there is no spoon” și astfel, să ne debarasăm de aceste “moșteniri” care nu sunt ale noastre.

Trăim niște vremuri care nu mai prevăd nimic sau cel puțin nimic bun. S-a ajuns la o saturație care ne suge ca un vortex și împotriva căreia nu putem face nimic! FUGIM! De profund, de filosofie, de lacrimi, de stoicism, de încredere, de speranță, de… soluții. FUGIM în brațele primului supermarket și ne oprim la raftul, unde creierul nostru atent dresat, citește eticheta cu majuscule: FERICIRE. Ne mai oprim din când în când, din acest drum necoplanar nouă, și mai urlăm în sus sau în noi la aflarea veștii că avem cancer, că ne-a murit vreun apropiat, că am pierdut tot… și atunci cerem IERTARE! Cui? Oricui! Oricui ar accepta căința noastră, nepriceperea, neputința, haosul… ORICUI!

De ce, tocmai în această perioadă m-am apucat să scriu despre așa lucruri “urâte”? Pentru că, se spune că ACUM ar trebui să fim mai buni, mai iertători, mai altruiști… Dar omitem ceva: nu pocnești din degete și, exact ca în Harry Potter, lucrurile astea se întâmplă brusc! ÎNȚELEGEREA nu o găsești sun brad și nici la supermarket! Ea necesită cultivare atentă, îndelungată, asiduă. Și atunci, neavând ÎNȚELEGERE, CUM POȚI IERTA CU ADEVĂRAT?

SĂ SE IERTE NU SE POATE, SĂ SE CONDAMNE LA MOARTE!

Un înțelept de la curte, știind că bărbatul era nevinovat, doar prin mutarea unei virgule, a reușit să îl salveze:

SĂ SE IERTE, NU SE POATE SĂ SE CONDAMNE LA MOARTE!

Prin urmare, o virgulă poate salva viața unui om!

“Traiul prea bun duce la astfel de aberatii.
Nu ma iau de explicatiile tale puerile, ci doar iti dau un sfat, fa ceva cu viata ta, fa ceva pentru societate si nu te mai impotmoli in tot felul de prostii fara nici un rost.
Ai cumva pantofi de piele in picioare? Daca da, nu esti decat un ipocrit.”

La o primă vedere, poți trece cu ușurință peste el și îl poți categorisi ca “doar o părere”. Puteam chiar să nu-l aprob și astfel să-mi păstrez “zen”-ul controlat al părerilor, dar am decis să-l las, ba chiar să-i răspund. Am hotărât să învăț ceva ȘI din acest lucru aparent minor. M-a durut! M-a durut mai mult decât aș fi vrut și pot spune că mi-a făcut bine acest lucru! Nu dintr-un considerent masochist, ci pur și simplu pentru că mi-a întărit convingerea că drumul pe care am început să merg este unul bun. Eu nu sunt ca “Alina” și asta mă motivează puternic! Este adevărat că o motivație mult mai puternică ar fi aceea că sunt mai mulți cei ca mine decât cei ca… “ea”, dar este bine oricum!

Mai scriu pe unele bloguri și am văzut această reacție virulentă la partea cu “vegetarianismul”. Cei mai mulți îl combat pentru că “nu ai ce face”. “TREBUIE” să mănânci carne! Oricum există lanț trofic! Oricum cel puternic îl mănâncă pe cel slab! Oricum suntem prea mici! Oricum nu depinde de noi! ORICUM… ORICUM… ORICUM…

Știu că nu e problema mea și mai știu că fiecare are propriul său liber arbitru și propriile sale credințe! Mai știu că rezultatul a ceea ce se întâmplă în vremurile acestea la nivel mondial este al nostru, al tuturor. Al fiecăruia dintre noi. EGOISMUL însumat a dus aici. DEVORAREA însumată a dus aici. INDIFERENȚA, GRANDOMANIA, INTOLERANȚA, INVIDIA, TRUFIA… toate aceste lucruri însumate, ale fiecăruia dintre noi NE-AU ADUS AICI.

AICI, unde domnește frica, boala și ura. Dragii mei, eu nu mai joc acest joc! Cu riscul de a fi devorat de CEL MAI PUTERNIC, refuz să mai fiu un CÂȘTIGĂTOR în această lume de plastic! Abia acum, la 32 de ani, am înțeles la ce se referă “resemnarea ciobanului mioritic”…

Recunosc că unul dintre factorii ce au dus la renunțarea hrănirii mele carnivore a fost cartea “Inuaki – Reptilianul din mine” a Aryanei Havah, dar cel mai mult a contat ÎNȚELEGEREA. Am reflectat mult timp asupra acestui lucru și primul gând ce mi-a venit în minte a fost grohăitul porcului pe care îl tăia tata de Crăciun, atunci când eram mic. Mi se părea insuportabil sunetul pe care îl scotea animalul în timp ce se îneca în propriul sânge. Știu, sună oribil dar, din păcate, drumul către “cârnați” trece prin acel grohăit!

Am realizat că nu este nevoie ca cineva sau ceva trebuie să moară ca eu să trăiesc. Barbaria cu care animalele sunt crescute în condiții groaznice și apoi ucise “fără durere” după metode UE, dovedește încă o dată că suntem niște ființe fără sens. Cei mai mulți iau ca exemplu animalele de pradă: “ce, ele nu omoară ca să mănânce?”

Omul se “dă” drept animal, strict selectiv: când vine vorba de sex sau mâncare, se consideră animal dar când vine vorba de justiție, bani, sănătate… atunci vrea ceva UMAN… Întotdeauna cel care se “bagă” în față la ghișeu sau la orice altă coadă, este apostrofat: “Fii mă, CIVILIZAT”. Păi unde e sensul? Ca să parafrazez un “youtub-ist”, ORI suntem animale ORI nu mai suntem…? Ori ăl mai puternic câștigă ori nu? Ori suntem ființe conștiente, raționale și divine ORI animale care luptă pentru supraviețuire?! Nu poți oscila pe o axă a existențialismului după bunul plac. Trebuie să decizi de care parte a… teoriei te afli.

E greu, ți se pare că are sens ce spun?

Eu nu mai pot sta pe “veceu” gândindu-mă că REZULTATUL din vasul alb a survenit în urma uciderii unei ființe nevinovate. Practic refuz să MĂ MAI CAC ÎN EA DE VIAȚĂ, spus pe românește dar, consider eu, cu o conotație ușor filosofică. Cu siguranță și plantele sunt niște organisme vii și e clar că și lor le facem rău atunci când le mâncăm, însă nu omori întreaga plantă dacă îi consumi poamele. E o mare diferență!

Am ales să nu fiu de acord cu sintagma “ANUMITE LUCRURI AU FOST LĂSATE DE DUMNEZEU CA SĂ LE POATĂ FOLOSI OMUL”. Nu! Animalele nu sunt lucruri. Se întâmplă de multe ori să ne simțim extraordinar de frustrați când vedem vreun reportaj cu animale sălbatice care atacă oameni și-i mănâncă. Ni se urcă sângele la cap și ne vine să mergem în pădure cu pușca pentru a face “dreptate”.

Ce s-ar întâmpla totuși dacă puiul, porcul sau vaca ar putea trage cu arma ca să-și apere specia? ATUNCI AM ÎNȚELEGE OARE?

Omul semi- sau non-conștient, așa cum se manifestă el în mod “normal”, nu realizează că nu este un singur “EU”. El este “pilotat” de mai mulți “EU” și asta pentru că personalitatea lui s-a format, din fragedă pruncie, în baza analogiilor, a ceea ce spun și fac ALȚII sau a părerilor așa-zis “majoritare”. Există totuși (din fericire!) și acel CĂPITAN al tuturor piloților, doar că nu are suficientă forță, el neputându-și face datoria din cauza dominației numerice a celorlalți.

Ți se pare complicat? Ei bine, chiar nu este, iar dacă ai sta în liniște foarte atent la ceea ce se întâmplă în propria-ți ființă, ai observa Adevărul. Un exemplu elocvent în acest sens îl regăsești la… beție. Cât de des ai auzit fraza “lasă-l în pace că e beat și nu știe ce face (sau zice)”?! În fapt, știe foarte bine ce face, doar că cel mai probabil “pilotul” care guvernează sistemul în acel moment este mult prea slab, prea dominat, ca să se manifeste și în lipsa inhibitorilor (sau a excitanților). De multe ori, te trezești din băutură și (în cazul în care nu ți s-a “rupt filmul”) îți pui întrebarea “ce mama dracu’ m-a apucat să vorbesc sau să fac aia? E clar, nu mai trebuie să beau!”

Voința nu se poate manifesta în lipsa unui “consens”. Atât timp cât nu poți stăpâni multitudinea de “EU” ce se află în interiorul tău, rezultatele evoluției personale se vor lăsa așteptate, căci planul lui “VREAU” trebuie dus la capăt de același “EU”, altfel unul dintre ceilalți va spune la un moment dat “planul ăsta este o porcărie și decid să nu-l respect căci “EU” am altă treabă!”.

Psihologia clasică (am studiat o facultate în acest sens și pot spune că nu e “ceea ce trebuie”) face foarte mari greșeli, căci privește individul dintr-o așa-zisă perspectivă obiectivă, urmărind niște tipare după care “marea majoritate” crează NORMALUL, ori asta limitează ceea ce ar putea însemna cu adevărat INDIVIDUL. În fine, ăsta e un subiect separat…

Revenind la Voință și la “a face”, este absolut necesar să găsim resursele spirituale prin care putem domina “clovnii” din propriul interior, lăsându-l la cârma existenței noastre pe Cel care ne poate duce către perfecționarea ca ființă conștientă, altminteri ce sens ar avea să faci un zbor transatlantic cu un Boeing 747 pilotat de un orb surd fără mâini, secondat de copiloți sedați?

Nu este un secret faptul că cei mai mulți dintre noi considerăm că “marea gloată” nu este altceva decât o imensă ciorbă de… prostie. Că cei mulți sunt niște idioți inculți și mai ales că ei aleg să fie așa, nu de alta dar dulcea ingnoranță nu face altceva decât să te facă fericit, pe când cunoașterea și căutarea ei îți aduce nefericire (Vezi ieșirea din “Matrix” și realitatea de acolo care era mai de “rahat” decât cea de “plastic” oferită de către roboței).

Și totuși eu AM FOST PROST și nu spun asta ca să-mi evidențiez actuala inteligență “remarcabilă”, ci pentru că înțeleg starea de… “prostie” (aș folosi mai degrabă în locul său, cuvântul “limitare”).

Până prin clasa a 6-a am locuit la sat alături de familia mea, visul nostru fiind acela de a ne muta la “oraș”, iar în momentul în care am IZBUTIT acest lucru, zici că “l-am apucat pe Dumnezeu de un picior”. Marele nostru țel fusese atins și anume în sfârșit locuiam în Cernavodă! Nu în New York, Quebec sau Hong Kong. NU! În Cernavodă.

Venit cu mentalitatea de la “țară” (locuisem într-un sat de lângă Cernavodă, numit “Seimenii Mari”), noile concepții “urbane” mă copleșeau. Trebuia să-mi revizuiesc comportamentul, vestimentația, vocabularul și ideile în conformitate cu noile condiții. Ce să mai vorbesc despre pasul pe care l-am făcut 6 ani mai târziu, când am venit la facultate în București (prin ’97)!? Atunci să fi văzut discrepanțe!

Ideea este următoarea: în fiecare dintre aceste etape, la un moment dat am fost PROST. Cât la sută a fost vina mea nu știu, însă cu siguranță eram conform cu “marea gloată”. Ceea ce înțelegem acum prin “blend in” (a te amesteca în mulțime) funcționa și atunci, în condiții identice. Cum erai mai… revoluționar, mai vizionar sau mai… altfel, erai luat la ochi. Nu era ok! În același timp nu era ok nici să fii mocofan, pămpălău, “vai de mama ta” căci intrai tot în colimator doar că diferea motivul. Ideea era să fii ca toți ceilalți.

Acest copy/paste uman m-a marcat pe o perioadă foarte mare de timp mai ales că părinții mă “ghidau” întotdeauna după modelul “băiatului lu’ cutare sau a lu’ cutare” la care realizările stăteau stive la ușă, deci nu avea rost să inventez eu roata ci să “stau în banca mea și să-mi văd de treabă”, să-mi urmez interesul. Practic, individualitatea trebuia lăsată pe umerii altcuiva căci acest “ca toată LUMEA” funcționează de când LUMEA și nu avea rost să risc…! Era mai bine “să merg pe burtă”!

Este asta o cultivare a limitării? Este limitarea o plasă de siguranță? Se poate spune că limitarea nu reprezintă, cel puțin la începuturile formării intelectului, o alegere personală? “A face pe prostul” este soluția multor probleme importante în viață și auzim asta încă de la grădiniță? Suntem guvernați de celebra zicală “dacă ești bun ești prost”? Folosim foarte des sintagma “proști dar mulți”? Și mai presus de toate acestea, SUNT oameni care se folosesc de această Mare Prostie atent cultivată?

Răspunsul la toate astea este unul singur: DA! Mai bine zis, acceptăm la un moment dat să fim proști cu bună știință, tocmai pentru că “prostia” funcționează, dă randament și mai ales este la îndemâna oricui. Te face LA FEL. Culmea este că și rebelii se folosesc de TIPARELE altor rebeli ca să-și arate răzvrătirea!

Păi și “LA FEL” te face mai fericit decât unicul “TU”? Pe mine, NU!

O reflecție devine iminentă: care este partea de existență cea mai apropiată de Adevăr, cea în care cauți sau cea în care ai renunțat? Capitularea este, trebuie să recunosc, o alegere, o cale, însă principiul “ciobanului mioritic” este aplicat de omul modern într-un mod non-constructiv (evit să spun distructiv!). Renunțăm la căutarea răspunsurilor pentru că este atât de greu drumul printre “ciulinii” minții și cei ai sufletului încât frica de “zgârieturi”, de EȘEC, frica de NEBUNIE, de cerc vicios ne spune că “mai bine stăm în banca noastră”. La căldurică, cu un vin în maxilar, cu spatele întors la “colega(-ul)” de sex de o banalitate remarcabilă (…și colega și sexul), în speranța că mâine va fi mai bine, FĂRĂ însă ca noi să facem ceva în plus. Vorba reclamei: pur și simplu “pentru că meriți…”.

Uspensky spune în cartea sa, “A patra cale”, că drumul către conștiință, către ceea ce se cheamă “Trezire” este atât de greu tocmai pentru a avea, ceea ce englezii numesc, acel “big achievment”… la final. Un final care înseamnă în fapt un Mare Început. Niciodată ceva ce ai obținut ușor nu va putea fi recunoscut și apreciat ca o mare realizare.

În mod paradoxal, AUTOcunoașterea și AUTOeducarea sunt aproape imposibil de practicat de unul singur, atât timp cât ești un profan în materie de ceea ce înseamnă “EU SUNT”. Iar acest “EU SUNT” vine ca răspuns la întrebările “ce”, “cum” și “de ce”… sunt. Neputând să ajungi la acest prim răspuns, Marea Experiență a Vieții se poate asemăna cu cea a puiului de rândunică ce învață să zboare în jurul unei tornade.

Când am spus că nu se poate “singur”, nu am intenționat să sugerez nevoia de GURU. Am spus-o și o repet: consider că a avea un “guru” îngreunează și mai tare drumul către Tine. Cărțile, prietenii cu aceleași înclinații, documentarele, internetul… te pot ajuta enorm de mult dacă VREI să te ridici din scaunul cu rotile. Primul lucru este să-ți realizezi invaliditatea iar asta nu se poate face dacă tu consideri că ți-a trecut… VÂRSTA ÎNTREBĂRILOR!

În mod… “normal”, în momentul în care alegi o “potecă spirituală” lași în urmă “cele lumești” căci deh… așa am fost învățați de cărțile și filmele pe care le citim, vedem… Un “evoluat” se retrage în munți și-și face “incantațiile” în comuniune absolută cu… “Absolutul”, nu se apucă să bea ca un descreierat și să cânte rock.

Și totuși nu este așa! Viața este rezultatul CREAȚIEI. Ai libertatea totală în a TE crea (nu fizic, evident!…) și a trăi experiența a ceea ce ai creat. Limitele ți le impui singur, bazate pe ideologia unora sau altora, ideologie care crezi că ți se potrivește sau pe care o respecți forțat de împrejurări, dar care nu-ți aparține. În momentul în care îți rupi vălul de pe ochi și înțelegi că ceea ce ți s-a dat (mă refer la VARIANTELE posibile pe care le primești odată cu propria-ți suflare) îți este în deplină “custodie”, cu libertate totală de alegere, atunci ai marea șansă în a TRĂI. Viu, prezent, fără temeri și implicit frutrări.

Tot ceea ce fac acum îmi place. Mă bucură. Și asta pentru că îmi canalizez intențiile pozitive în aproape fiece acțiune sau vorbă și pentru că, pe zi ce trece, simt că nu mai sunt la fel ca ieri, ca alaltăieri, ca acum 3 luni… Fără ascunzișuri sau interese meschine. Îmbin toate ingredientele la care am acces și asta îmi crează o stare de bine, îmi dă NOUL în toate lucrurile pe care le fac LA FEL chiar dacă ideile preconcepute ar dori să tragă un mare “BARAT” peste acest ADEVĂR. Important (cel puțin pentru mine) este să urmăresc BINELE meu și al celorlalți în ceea ce gândesc și fac. Restul este… beletristică.

Un episod de-a dreptul superb s-a întâmplat ieri, în timp ce mă bucuram de soarele de-afară, bălăngănindu-mă pe leagănul din curte. Cum-necum, se strecură și ea în brațele mele și iată-mă “intervievat”:

Anda: Tati, Dumnezeu este un spirit care ne ajută să fim buni, nu?
Eu (destul de încurcat): Dumnezeu nu este un spirit…!
A: Dar ce este?
E: Măi tată… (și acum ține-te creiere tare că tre’ să faci față!)‚ Dumnezeu este… mult mai mult decât atât! Dumnezeu este… TOT, înțelegi?
A: Da, înțeleg! (un răspuns în care evident nu credea iar eu știam lucrul ăsta, drept pentru care mă văd nevoit să-mi încep pledoaria)
E: Dumnezeu a creat totul! A creat pământul, stelele, lumea, oamenii … a creat chiar și fierul leagănului de care te ții chiar acum…!
A: DA, încuviințează ea, și dacă un copil nu-i cuminte, Dumnezeu îl pedepsește…

E, aici fac o paranteză. Nu am cum să-i explic unui copil că ideea unui Dumnezeu care se enervează și îi trage o scatoalcă copilului care nu-i cuminte, este total… aberantă din punctul meu de vedere, așa că mă apuc să-i explic în cuvinte mai “omenești” teoria mea (nu numai a mea, totuși…) despre acest subiect, care îmbină și știința și religia și filosofia la un loc… “Doamne ajută”, ca să zic așa…!

Eu: Măi Anda, la început de tot, când nu era nimic, adică nici stele, nici pământ, nici planete…. nimic…
Anda: Daaaaaaa… (acel daaaa pe care îl spun toți copii la “grădi” când le explică educatoarea câte ceva)
Eu: Așaaaaa, ei bine atunci exista doar un… să-i spunem, un bulgăre mare de lumină. Un bulgăre uriaș. Acela era Dumnezeu. Și pentru că El trăia într-o armonie perfectă, dar era totuși singur, a hotărât să facă lumea, tocmai pentru a se cunoaște pe El însuși, pentru a-și da seama cine este, cât este de bun și ce poate crea. Atunci s-a întâmplat ceea ce oamenii de știință îi spun “Big Bang”, când El a (aici am avut o mare reținere căci nu vroiam să spun “explodat” ca să nu sune distructiv…), mai bine zis când El s-a “împrăștiat” în mii de miliarde de fărâme mai mici din care s-au format universul, planetele, oamenii, iarba, gândacii… tot ceea ce există. Practic noi suntem bucățele mici de Dumnezeu și de-asta nu pot să-ți spun că El este un “spirit”…
Anda (total fascinată): Ahaaaa, am înțeleeees. Deci când Dumnezeu A POCNIT, ne-a făcut pe noi…!

Aici am râs și eu și maică-sa minute bune, căci practic celebrul “BIG BANG” nu a ajuns altceva decât “MAREA POCNITOARE”…

După ce s-au mai calmat hohotele, am reluat iar subiectul mai serios iar discuția a continuat încă vreo 15 minute, timp în care am fost extraordinar de impresionant să constat că unui copil de 5 ani i se par absolut firești anumite teorii pe care foarte puțini adulți le acceptă, având în vedere rigiditatea cu care cei mai mulți semeni ai noștri tratează astfel de subiecte… Copilul înțelege că Dumnezeu a făcut totul cu dragoste și că nu poate pedepsi pe nimeni căci a face rău nu Îi este caracteristic Lui, că Diavolul nu există decât în imaginația și în faptele omenești, că după moarte ne întoarcem “acasă” – acolo de unde a început totul, că orice om poate deveni ceea ce VREA să fie și că NOI suntem DUMNEZEU.

Doar noi, cei maturi, avem probleme cu înțelegerea lor…

P.S. Vă recomand cu cea mai mare căldură cartea CONVERSAȚII CU DUMNEZEU.

Americanii, pe de altă parte au “God bless America!”. Ei folosesc “mantre” pozitive. Sunt naționaliști, cred în statul și în poporul lor. Nu vreau acum să intru în polemici despre calitățile și defectele americanilor, însă nu pot să nu constat acest lucru aparent minor…

Chiar dacă voi rămâne unul dintre puținii idealiști în viață, consider că înainte de a ni se întâmpla bine ar trebui să ni-l dorim, ar trebui să fim mândri de experiența noastră de a fi români ci nu să ne uităm la cât de bine e în Germania, Suedia, Papua – Noua Guinee… Atât timp cât nu înțelegem că țăranul ăla urât-mirositor din piață și baba aia nesuferită de la colțul străzii sunt AI NOȘTRI și nu îi acceptăm ca fiind parte de rădăcinile noastre, nu vom face pași înainte căci totul este ca o karmă… Până nu ai ajuns la nivelul în care să-ți rezolvi problemele cu țara și să ÎI și ÎȚI faci bine cu și prin ea, nu “pupi” altceva mai bun!

Am ales să ne naștem aici, atunci AICI avem o misiune iar asta include “a face o lume mai bună”, așa că lasă urâciunea sufletească agățată în cui, ia-ți haina cea nouă și strălucitoare, iar când vine momentul să faci TU ceva, orice… fă-o cu drag și cu bucurie, în așa fel încât acel “românește” să se transforme în ceva bun și frumos. Iar copiii noștri se vor raporta la noi ca la niște oameni care AU FĂCUT ceva, nu ca la niște râme care au tremurat mereu de frica zilei de mâine și a lipsurilor. Lasă “coaja de pâine” și râzi în soare, salută-i cu drag pe românii tăi chiar pe facebook dacă e cazul și spune zilnic “Doamne, binecuvântează România”!

Este o vorbă: “dacă Dumnezeu nu există, iar noi am crezut în el, n-am pierdut nimic; dar dacă există iar noi NU am crezut în el, am pierdut TOT”.

În acel moment am realizat ce am spus… “S-a dus să cumpere APĂ”

Îmi aduc aminte că acum vreo 15 ani auzisem de la cineva că a fost prin Turcia, iar acolo pe stradă se vindea apă de băut. “Dar cum așa?” am întrebat. Mi se părea cea mai mare idioțenie pe care o auzisem până atunci. “Apa se plătește???” Nu mai țin minte răspunsul dar cert este că nu era unul care să mă satisfacă.

Un lucru pe care mi-l amintesc acum este că acum 3 săptămâni, când am fost la cetatea Sarmisegetusa, am băut apă de la izvorul dintre ruine. După ce am luat paharul de la gură am avut următorul gând: “Uau, ăsta este gustul apei?”. Mi-am mai pus un pahar și l-am sorbit cu ochii închiși. Era cea mai bună apă pe care o băusem vreodată.

Și totuși… apa a ajuns să se cumpere…! Nu mai contează motivul. Am încercat să beau de la robinet dar mirosul te respinge din start. Apa miroase a boală, a urâțenie, a rece… Suntem NEVOIȚI să ne cumpărăm apa!

Cum s-a ajuns aici? Și asta face parte tot din EVOLUȚIE, domnilor? Mmmm, ce gogoși bune! Aveți și zahăr pudră?

Aici intervin “specialiștii”… Făcând o paranteză, mi-am dat seama de foarte multă vreme că, de fapt, specialiștii au fost inventați ca să complice și să înnegureze problemele ci nu să le rezolve, altminteri aveam soluții cu miile la problemele actuale, indiferent de “specialitatea” lor.

Specialiștii ce fac? Ei vin pe la TV, prin ziare, pe la radio și îți explică în termeni foarte elevați că “NU SE POATE”! Îți aruncă vreo 2 indici Rasdaq, vreo 2-3 grafice financiare și… iese ca ei. Acuma, deh…, să nu cazi de prost, adică să nu se vadă că habar n-ai despre ce e vorba, taci și tu ca melcu’, faci o privire din aia interesantă și îi dai dreptate, adică ajungi acasă “vacă”, tu plecând “bou”.

Un nene muncitor a pus odată problema fix așa: “…bă nene, adică cum vine treaba asta cu criza financiară? Au venit extratereștrii și au luat banii? Adică până acum erau și acum au dispărut? Și chiar și așa… pune-i bre la tipărit, dacă nu mai sunt…!” Funny, nu? “Pune-i bre, la tipărit dacă nu mai sunt!”

Aici ar interveni iar specialiștii: “păi nu se poate să-i pui la tipărit că s-ar crea inflație, și altă problemă… bla, bla,bla, bla”. Active, pasive, investiții, bursă, conversii, indici…

În lumea mea perfectă nu există bani! Acolo oamenii conviețuiesc după niște legi foarte simple: consumi doar cât ai nevoie, toată lumea produce pentru ei înșiși dar și pentru ceilalți, conform nevoilor… Sună utopic dar nu este! Toți ar trebi să avem de toate! Terra, nu-mi aduc aminte să fi făcut vreun contract de exclusivitate cu cineva: “Tu mă forezi, tu mă cauți de aur, tu mă sădești cu gazon, tu mă umpli de oi… etc. Așa cum un mușuroi de furnici există într-o armonie perfectă, fără ca membrii ei să facă tranzacții unul cu celălalt, de ce nu ar putea și specia umană același lucru? Ai nevoie de ceva? Perfect, îți dau eu! Simplu!

Îți spun eu de ce nu se poate: egoismul și… specialiștii!

Ar fi atât de multe de zis și am atât de multe fotografii încât nu-mi ajunge “hârtia” digitală ca să-mi mărturisesc întru totul trăirile. Indiferent dacă ai înclinații înspre ezoteric au ba, merită cu prisosință cele peste 6 ore de mers cu mașina, ca să îți faci o minimă idee despre… tine. Despre CINE AI FOST. DESPRE CEEA CE EȘTI. Ca neam.

Poate că nu știai că avem un geoparc cu fosile și ouă de dinozauri (satul General Berthelot de lângă Sarmizegetusa), că avem o biserică mai veche de 700 de ani la Densuș, absolut impresionantă prin istorie, arhitectură și mistere, că există insula vulcanică a Hațegului și oceanul Thetys (2 lumi dispărute din care au rămas nenumărate mărturii)…

Poate nu știai că amprenta cetății din Costești, Sarmisegetusa Regia, seamănă izbitor cu Stonehenge și că dacii noștri au fost niște spirituali sadea. Poate nu știai că la Hunedoara avem un castel absolut impresionant, Castelul Corvineștilor, ce poate bate multe dintre atracțiile turistice occidentale.

Sunt multe de spus… Foarte multe. Atât de multe încât nu pot decât să tac și să te invit să le descoperi singur, căci, repet, locul ăsta este cel puțin unul special!