Am fost surprins de un lucru:  la liturghie au fost si cativa oameni care “se pocaisera”, adica trecusera la neo-protestanti. Au inconurat biserica si s-au rugat impreuna cu toti ortodocsii. Interesant, nu? Atunci mi-am dat seama ca Sf Fecioara e adanc inradacinata in sufletul omului si nici o dogma, indoctrinare, secta sau alta organizatie sau tentativa de organizare nu poate trece peste aspectele axiomatice ale spiritualitatii. Chiar daca nu sta sa se gandeasca asupra puritatii Sf. Maria, omul stie ca Ea este acolo, sus, si vegheaza asupra tuturor. Stie ca este, cu adevarat “grabnica ajutatoare”. Iar ritualul saptamanal (duminical sau de alta natura) este de multe ori departe de sufletul omului.

Motivele? Stupide, de fiecare data.

Cauzele? Nu stiu. Poate caldura asta excesiva. Poate faptul ca la fiecare pas auzi cuvantul “criza”, in orice ziar gasesti pe prima pagina acelasi cuvant de cateva ori, chiar daca e vorba de Formula As. Faptul ca toate stirile sunt negative, ca scad salariile si nu se vede nici un final al acestei situatii.

Solutii? Din nou, nu stiu. Insa e cert un lucru: indiferent cate calamitati ne-au ajuns anul asta, tot nu ne-am invatat minte si tot nu am platit destul. Daca scapam doar cu atat, atunci sa ne consideram multumiti.

Iulia Olivia

Sondajul este disponibil aici.

Idiotul asta e un personaj ireal, as indrazni sa spun, daca nu as avea si eu (din fericire) astfel de prieteni. Si in parte parte impartasesc soarta printului Miskin. Atat doar ca lumea isi da seama de calitatile lor si nu ii considera idioti (Doamne, fereste!). Mi se pare ca printul e, de fapt, Nehliudov intors din Siberia, acesta fiind personajul principal al “Invierii” lui Tolstoi. Cei doi mari clasici rusi au fost contemporani, iar cu toate acestea nu s-au intalnit niciodata. Dar se pare ca ambii au fost preocupati de etica si de caracterele din high-life-ul rusesc (moscovit si petersburghez). Inalta societate e identic descrisa de cei doi scriitori, iar personajele principale parca incearca sa o schimbe, desi, evident, nu reusesc.

Am savurat romanul lui Dostoievski de la prima pana aproape la ultima pagina, cand am avut senzatia ca autorul a pierdut controlul personajelor. Le-a impins atat de departe, incat nu a mai avut ce face cu ele decat se le faca sa dispara (prin moarte, disparitie, fuga etc.), ca si cum s-ar fi descotorosit de ele, apoi scuturandu-si palmele usurat. Nu cred ca romanul ar fi putut avea un alt final. Categoric e cel mai bun, dar Dostoieski s-ar fi putut opri mai repede si sa indrepte lucrurile pe un fagas mai bun, mai apoteotic. Ultima scena mi-ar fi placut sa fie in stil de teatru, dar scriitorul nu mai are rabdare in actul asta, isi matura personajele de pe scena. Nu spun ca ar fi trebuit sa fie un hapy-end hollywoodian, dar parca as fi vrut mai multa responsabilitate in managementul personajelor. Dupa ce pe parcursul a sute de pagini creeaza cateva tensiuni erotice (fara nici o vulgaritate doar prin legaturi de iubire) care te tin pana la sfarsitul cartii, parca ti-ai dori si o finalizare, nu? Intr-un fel sau altul, dar sa fie mai transant, oarecum. E singurul lucru pe care am sa-l reprosez lui Dostoiesvki  referitor la “Idiotul”.