Mish Blog

Zmail

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Wed, 04 Nov 2009 23:09:00 +0000

Chestia asta m-a facut sa zambesc. Da, stiu ca ma linkez singur si ca urasc cand altii o fac, dar e de-a dreptul hilaro-comic. Daca atunci eram asa, rau am mai ajuns acum....

Cum sa (nu) iei amenda pe autobuz in Utrecht

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Tue, 03 Nov 2009 20:36:00 +0000

M-am sculat într-o dimineaţă cu sentimentul ăla á la Dexter, inversat: This is NOT a fine day for science! Tacâmul complet, somn puţin, sculat devreme, vreme câinoasă, bad hair day, foame fără să am ce mânca. A naibii, ziua de ieri a fost aşa bună, de ce trebuie să existe o lege a compensaţiei?
Ploua afară, sau poate doar plouase, oricum, same shit, am zis că fuck that, nu iau bicicleta până-n campus. De mers la şcoală trebuia să merg, ar fi trebuit să fiu de la 11 să meşteresc la temă cu partenerul de lucru, pe care l-am lăsat de mai multe ori să aştepte înainte, de data asta promisesem.
Am plecat târziu, oricum. Stând în staţie aşteptând autobuzul am contemplat vreo 10 minute dacă să compostez/ştampilez biletul sau nu. Pf, 1,5 euro, de banii ăştia îmi iau o cola. N-am văzut niciodată controlori dar am auzit că sunt, îmbrăcaţi în uniformă deci aş putea să-i zăresc când se urcă şi să compostez ad-hoc (unii aşa făceau la noi la Galaţi mai demult, la voi nu?). Am abandonat ideea pentru că ziua era sub auspicii sumbre (merge expresia? auspicii rele? maro?) şi oricum autobuzul era relativ aglomerat, cum e în prima parte a zilei. Plus că nu vreau să se holbeze olandezi la mine compostând bilet când se urcă, controlorul, nu vreau să-i învăţ obiceiuri proaste. Hmm, bine, fie, compostez, las că merg fără la întoarcere.
Am ajuns abia la 11:40 în laborator, colegu' ia-l de unde nu-i, probabil s-a gândit să-mi răspundă cu acelaşi tratament, mă rog, eu nu mă supăr. Ce prostie, am dat 1,5 euro pe transport degeaba şi urmează să dau 3 în total. Ca să fie tacâmul complet, am frecat menta în laborator încercând să lucrez singur la proiect, ceea ce mi-a adus fix -3 (minus trei) satisfacţii. Timp de o oră n-am făcut decât să scriu vreo 10 linii de cod şi să le fâţâi de colo colo.
Pe la aproape 1, am zis din nou fuck this (remember, mai sus? try to keep up!) şi am plecat. Era o miercuri cam pustie, nu mulţi în campus. M-am urcat în autobuz şi era destul de gol aşa că am început să plotez (la figurat, dom'le, e un termen din grafică, mă laşi?) cum să mă aşez ca să fiu pe fază dacă vine controlorul. Mie în general mi-e prea târşă să stau without a care in the world când ştiu că există cares in the world. Am încercat eu, am sistematizat, am desenat grafuri, până la urmă m-am văzut învins de probleme de optimizare, adică pentru proşti m-am gândit că e prea mare deranjul fizic să mă aşez în spatele autobuzului şi să scanez trei uşi pentru controlor înainte să mă arunc către compostor/ștampilator în timp util ca să nu mă vadă el şi să mă fac de cacao. Şi am ştampilat biletul.
Şi-mi ziceam eu mie că da, tacâmul chiar e complet (ştiu că mă repet). Aproape că-mi doream să se urce vreun controlor în autobuz, păi ce mama mă-sii, eu dau 3 euro degeaba? Da, chiar mi se pare o prostie să dai o tonă de bani pe transport în comun, mai ales că noi n-avem voie să ne facem abonament redus.
Şi ce să vezi, cu două staţii înainte să cobor, se urcă nenea, la costum, cu şapcă de-aia de ceferist, numai că străin, pac, biletele. Şi, ce să mai zic de-aici încolo, ziua s-a îmbunătăţit un pic. Am arătat senin ştampila (am avut o ezitare, m-am gândit că poate nu s-a uitat destul de bine ca să vadă şi data, pentru că puteam să-i arăt orice ştampilă, dar până la urmă satisfacţia că nu m-a prins era mult mai mare) şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Vechituri de aruncat

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sat, 24 Oct 2009 01:42:00 +0000

Night vision

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Thu, 22 Oct 2009 02:39:00 +0000

Am avut un impuls să scriu prostioare personale pe blog dar m-am vindecat repede, am dat un mail corespunzător şi am salvat ziua (pentru aparenţe). Îmi aduc aminte (fără nostalgie) cum mă ducea pe mine capul să îmi aştern creieraşul meu foarte sucit în scris, când credeam că totul se rezolvă punând gânduri pe hârtie, ceea ce nu e o idee esenţial greşită doar că e doar o soluţie de moment care se întoarce şi te muşcă de fund când te aştepţi mai mult.
Nu vreau nici să dezamăgesc cu gânduri impersonale dar cu asta va trebui să vă mulţumiţi.

Ah, mi-a venit o idee. Să spunem că eşti un băiat de 18 ani în America anilor '70-'80, locuieşti cu părinţii şi îţi petreci tot timpul în subsolul casei lor împreună cu prietenii tăi. Iubita ta este şi cea mai bună prietenă, vă ştiţi de când sunteţi mici şi vă iubiţi ca ochii din cap. La un moment dat vă şi logodiţi, într-atât ţineţi unul la altul.
În momentul ăsta, la 19 ani, tu, băiatul:
a) te însori cu prietena şi continuaţi să vă trăiţi tinereţea pe spinarea părinţilor?
b) pleci în Africa pentru un an să descoperi lumea?
şi apoi, la 28 de ani, indiferent de cum s-au desfăşurat lucrurile în fiecare din cazuri, ce părere ai despre alegerea pe care ai făcut-o?
Pentru acurateţe puteţi înlocui "America", "70-80", "subsol", "vă ştiţi de când sunteţi mici" şi "Africa"cu orice doriţi pentru a spori similitudinea cu propria viaţă plină de patetic.

Totuşi am un gând personal pe care pot să-l arunc aşa, aiurea. NICIODATĂ nu face sex cu un prieten sau o prietenă, nu va mai fi niciodată la fel.
Încă un gând de bine pentru toţi oamenii simpatici care mă idolatrizează şi vrea să fie ca mine: buy wine, it helps.

Ze moviez I have seen

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Mon, 19 Oct 2009 22:35:00 +0000

So, given the current state of the government, the economical crisis that hit Romania, the financial troubles that our country is facing and the fact that frankly, my dear, I don't give a rat's ass about those things, I have been watching movies.
Before this baby came along (by the way, I haven't named it yet, anybody who can think of a good name for my precious gets a treat) I only had a handful of free time, a 3850356 inch Samsung TV, a DVD player and some *ahem* legal CD's and DVD's with movies and stuff that were waiting to be watched for a long time.
So I proceeded to make up for the time that was lost working full time. That had consequences, aka I'm still hooked on some TV shows which are cutting into my school time, but this is not the point.
The points are, in absolutely random order:

Gangster movies:

The Godfather 2: I didn't like the first one, but I went ahead and saw the second, seeing that it's "the best sequel ever made". F that, I'm not watching the third, way too subtle for me.

American Gangster was better, I must admit, a lot better. We all know Denzel can be a very convincing badass. Unfortunately, this movie is confused, it doesn't know what to show more, acting, writing, music or costumes. It almost delivers in every way possible. Also, the ending is too abrupt. But Denzel makes up for all of it, being a very lovable criminal. Russell Crowe gets the secondary role, although he co-stars. Josh Brolin is a nice touch, too.

Reservoir Dogs looks like a school project that Tarantino did before Kill Bill or Pulp. Not that it's bad, but it's intentionally overdone, a lot of blood, confusion, secrecy, sick people and in the end you really don't know what to think of it, just that you love the style. I'm guessing this guy cannot do a normal movie. But what's normal?

Eastern Promises: well, Viggo was nominated for an Oscar, which could be because of his Russian accent or the general impression that he could kick everybody's ass in 5 minutes. But it wasn't what I needed at the moment, so don't watch the movie if you want to be cheered up, it doesn't work.

Horrors: 28 Days Later, 28 Weeks Later

The one is a sequel of the other, I think you got that by now. Zombies and stuff, actually a pretty good movie the first one, few Hollywood influences, unlike the second one which actually stars more Americans in Britain then British people. The good thing is that this is not about the blood and the biting and stuff, but the thrill, which makes a good horror in my opinion.

Romanians.

Filantropica must be some kind of masterpiece of Romanian cinema, because it's unlike most movies I've seen, and I used to hate Romanian movies. The reason is the second movie, Hartia va fi albastra, which is about the revolution, obviously. Come on, how many movies can you make linked to communism?

Restul e tacere is actually entertaining, like a fairytale, not a very happy one but it was refreshing to see Vizante again.

Fantasy/Science fiction:

2001 - A Space Odyssey - are you kidding me?? Greatest movie of all time (see user comment) ? I thought the end was made especially for stoners watching the movie. Now I know what History of the world parodies, but this is ridiculous. I can't appreciate a movie just because it's been an inspiration to others. I really didn't get it.

Harry Potter and the Half Blood Prince is a weakness of mine, but I have a feeling I'm not the only one. The saga is almost complete, but remember, Dumbledore is gay!

District 9 is the perfect imperfect movie, unknown director, unknown actors, refreshing script, unpredictable, really cool effects, action, drama, blood. It leaves you with the feeling that the director intended for it to be a bit rough around the edges. Somebody said this is a new genre called reality-SF but Cloverfield was the first.

Dramas:

Reign over me satisfied my need of seeing Adam Sandler not being funny, which I loved in Punch Drunk Love. The movie is actually pretty pointless but you get to love it until the end.

Requiem for a dream, brrrr. What can I say, the guy is incredible, Darren Aronofsky I mean, I think I'll be seeing Pi and The Fountain pretty soon, thank you very much.

A Scanner Darkly. Funny story, I was reading the book before I left. I had the movie for a long time but hadn't seen it. After reading half, I lost it somewhere on the way to Timisoara or back, so I gave up my promise of not watching adaptations prior to reading the book. And I loved it. The part that I did read was perfectly portrayed. And of course kudos (whatever that means) to the director, one of my favourites (because he did Before Sunset).

Green Street Hooligans was worth it just because it doesn't go all Hollywood on you; it's also refreshing to see Frodo get his ass kicked.

Assassination of Jesse James is a very stale movie, I didn't get it. To be fair, I saw only 2/3 of it, but it really doesn't have what I was looking for, no action, no tension, not even the right kind of acting. Maybe it's just me.

Saving Private Ryan, on the other hand, was perfect. I never get tired of great war movies, Tom Hanks at his best, classic directing (Spielberg ftw!) and as bonuses Matt Damon and Nathan Fillion!

Shogun is actually a mini-series written for TV. After getting over the initial shock and disappointment, I kinda enjoyed the fact that they did their best to bring it to the screen, although it can never rise up to the book.

Sort-of comedies:

Monty Python and The Holy Grail is like a bad joke. That's what I think of it, one huge joke that's just not funny. If this was a stand-up act today, the actors would get boo-ed off the stage in 15 minutes. But I guess some people like it...

Doctor Strangelove was better, I loved the little jokes, two thirds of Seller's acts and general Buck, of course.

Relaxation movies:

These... well, these could have been mistakes in other circumstances, but everybody needs a popcorn movie every once in a while. G.I. Joe was an action packed comedy, which I obviously wanted to see ever since it was announced.

Dance Flick was just nostalgia talking, I never laughed at a movie more than when I saw Scary Movie 2 and I just wanted to see something just as stupid. Well, could have been worse.

Idiocracy is not as good as I thought it was, it's just a stupid movie with stupid people (literally). I don't know if this movie was supposed to raise questions about illiteracy but it's waay to americanized.

The Ugly Truth is actually made of two movies, one that's funny and sharp and the second half which is for chicks. That's right, I said it. I don't see how Gerald Butler can fail to become the sexiest man in the world in a couple of years. He just brings it out of women... and some men.

Upcoming: Surrogates, Bruno, Citade de Deus, La vie en rose, Life of Brian, Pandorum, Public Enemies!

Post-apocalyptic

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Thu, 17 Sep 2009 12:33:00 +0000

Internet de am avea, lumea cul ni s-ar parea.
De-as avea un laptop nou, jur ca n-as mai fi un bou.
Dar cum n-am de nici un fel, n-am cum sa va scriu defel.
Numa-n campus ce mai prind, doar c-acum tre s-o intind!

Chestiuni administrative inainte de toate. Numarul de Romania nu mai merge, daca as fi inapoi in tara m-as gandi serios sa schimb providerul numai ca nu sunt, nu-i asa, asa ca de ce sa-mi pun problema, daca as fi fost acolo nu mi s-ar fi intamplat aceasta chestiune care se numeste: cartelele Orange Romania nu au acoperire in Olanda. Numarul meu este 031 644 053 155 pe care evident ca n-o sa ma sunati, doar nu sunteti nebuni. Insa mesaje primesc cu drag. Inca mai dau bani pe transport in comun pana invat bicicleta destul de bine cat sa particip la trafic. I-am scris lui Catalin stie-el-care cerandu-i sfaturi despre cum sa-mi aleg bicicleta dar nu a raspuns nici dupa o saptamana.
Programarea in Java atata cat am facut eu o sa ma ajute mai mult decat credeam, deja se scrie cod Java in 2 din cele 3 cursuri pe care le urmez acum. Sunt cu mult in urma cu invatatul si e abia a doua saptamana, in continuare dau vina pe versul 2.
Incerc sa nascocesc o zicala demna de chestiile care-mi trec mie prin cap recent, poate exista deja. Se refera la cate greseli poti sa faci in viata si cat de mult inveti din ele. Cel mai grav este daca inveti dintr-o greseala destul cat sa nu o repeti in viitor, nu doar sa o identifici. Un fel de rock bottom VS top of your game, cat de des se intampla si ce trebuie sa inveti din fluctuatiile astea.
Partea nasoala in erorile repetate e ca o sa le tot faci pana la sfarsitul vietii. Pardon, o sa le tot fac. Cand eram mic nu mi-am stapanit emotiile si am plans in fata intregii clase, nestiind ce greseala fac. Apoi nu am gandit in perspectiva cand m-am despartit de prima prietena (experienta, nene!). Cand am cumparat coolerul ala nou nu mi-a trecut prin cap sa vad daca e aceeasi dimensiune. Daca as avea o axa a vietii pe o tabla foarte lunga de panza, as infinge bolduri, multe multe bolduri, cu o precizie de milimetri fata de locul in care am dat-o in bara. Ar fi multe, intr-adevar, cele mai multe inainte de facultate, dar sa fiu al naibii daca astea de dupa nu dor mai tare.
Ma rog, vorbind strict despre tot ce s-a intamplat pana pe 26 august dimineata. Dupa aia totul e blank.
Primesc request-uri si le onorez in limita timpului disponibil.

Realizări personale de mare valoare

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Mon, 10 Aug 2009 21:57:00 +0000

După 5 ani de muncă neîntreruptă, iată că a venit şi răsplata. Doamnelor şi domnilor, în urma cultivării atente a culturilor diferite de bacterii de fermentaţie în mediu controlat, închis şi umed, am reuşit să îmbunătăţesc alimentele secolului 20, ducând ştiinţa alimentară către noi culmi ale progresului. Experimentele au culminat la 10 zile după accidentul hazard care a prilejuit deschiderea de noi orizonturi şi mi-a oferit o sursă inepuizabilă de bacterii. Astfel am obţinut:
-salam cu mucegai (avem brânză cu mucegai, de ce n-am avea şi salam? prevăd că va deveni o delicatesă!)
-că tot veni vorba de brânză, brânză topită lichidă.
-din trei cutii de lapte lichid, am obţinut lapte de consistenţa şi culoarea mucilor, lapte incolor, inodor, insipid şi lapte praf.
-într-o pungă din fericire etanşă, ceva ce presupun că era smântână sau brânză topită acum are miros de drojdie.
-multiple borcane cu conţinut neidentificat, multicolore (nu e important de la ce ai pornit, important e ce obţii!)
-conservă peşte pusă la păstrare 4 ani. Va fi capodopera mea, o voi păstra până la bătrâneţe.
-cutie de Tnuva cacao, distilată în două substanţe, un lichid asemănător cu limfa şi cacao, doamnelor şi domnilor! Cacao solidă!

Ca bonus, am primit o ghicitoare ce m-a ţinut în şah două zile (ghici de unde vine mirosul) şi tot în acest timp un curcubeu de arome olfactive, crescând în intensitate odată cu deschiderea uşii frigiderului.

Mă gândesc ca pe viitor să-mi amenajez un colţisor în frigider cu borcănaşe speciale în care să îmi continui cercetările. Dacă voi reuşi să creez noi specii, nu vă fie frică, le bag repede la microunde şi promit că iese ceva gustos!

Sleep is overrated, anyways

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sun, 09 Aug 2009 21:50:00 +0000

2:45 to 3:15 make my skin creep.

Donez

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sun, 09 Aug 2009 06:06:00 +0000

Ofer urmatoarele obiecte, contra cost zero, persoanelor care sunt dispuse sa le ia acasa si sa le ingrijeasca bine, sa le dea de mancare, sa le perieze si le pretuiasca mereu (pentru ca sunt de la mine):

-frigider Arctic stricat, branduit cu "s-i-d-e-x", contine o poza cu tom si jerry, una cu Dylan din Beverly Hills si niste poze cu pui de catei. Nu functioneaza de o saptamana in urma unui atentat ucigas al unui cutit ascutit asupra congelatorului, de unde a iesit freonul.
-cutie carbuni aromati pentru narghilea, in posesie personala de aproximativ 5 ani, data de expirare necunoscuta (inscriptii intr-o limba araba)
-Jocul Cuvintelor (un joc cu cuvinte, ffs, un fel de Scrabble romanesc, presupun). Dimensiuni: mari, vreo 70x70 cm
-ceas desteptator marca Ikea (rezervat)
-colectie revista Esquire pe un an. Bonus, un Playboy, un Re:publik, doua Men's Health.
-hard disk vechi, ATA, stricat si recuperat (adica reconditionat), netestat daca mai merge dupa recuperarea datelor, Western Digital 120 giga.
-crema de protectie solara, factor 6, de anul trecut (termen de expirare necunoscut)
-~~sac de dormit Carrefour no.1~~
-aparat foto pe film (film not included)
-massage tooth brush (pasta de dinti care maseaza, posibil sa ma razgandesc)
-mouse USB sageata negru
-multe pliculete de ness (sau capuccino, habar n-am)
-elicopter teleghidat din polistiren (rezervat)
-mousu ăsta (super mega rezervat)

*ne rezervam dreptul de a ne razgandi fara o notificare in prealabil

Donezi?

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Fri, 07 Aug 2009 15:28:00 +0000

Online Surveys & Market Research

Încă puţin

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Wed, 05 Aug 2009 10:09:00 +0000

Fanii adevăraţi vor înţelege, nu-i aşa?
Mai am puţin de stat, puţin de aşteptat, încă un pic de enervat, o infinitate de celibat, nişte diabet zaharat, bagaje de cărat, datorii de achitat, conturi de rezolvat, fete de ~~pupat~~ îmbrăţişat, telefonul de mesaje curăţat, la Cola de renunţat, doze de reciclat, civilizaţie de vizitat, hărţi de printat, diplome de expediat, vreo două cărţi de cumpărat, oameni de îmbunat.
Oameni, fiţi buni!

Tu ce-ai face in locul meu?

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Mon, 03 Aug 2009 07:14:00 +0000

Brands brands brands

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sat, 25 Jul 2009 16:31:00 +0000

Cartiprivate.ro - anticariat online

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sun, 19 Jul 2009 18:36:00 +0000

Mai ţineţi minte când va rugam să mă ajutaţi cu o carte? Ei bine, cineva m-a contactat pe mail şi mi-a dat toate informaţiile de care aveam nevoie (mulţumesc şi Andrei pe calea asta). Persoana aceea mi-a recomandat cartiprivate.ro unde mi-am găsit cartea - dacă intraţi o să vedeţi că e un anticariat hibrid din Timişoara, mai mulţi oameni vând cărţile proprietate personală prin intermediul site-ului, n-am înţeles foarte bine ce treabă are Adevărul în cazul asta, poate e sponsorizat de cotidian, poate e pus la cale de ei, în fine; se pare că site-ul a fost la început o singură bibliotecă personală dar s-a extins, oricine putând să-şi expună titlurile.
Ei bine, eu i-am contactat pe mail şi am fost rugat să dau toate detaliile adresei la care să mi se livreze cartea, după care mi-au fost comunicate preţurile, 25 lei pentru carte şi 9 lei pentru transport, pentru a fi de acord cu ele. Nu ştiu dacă vi se pare mult, dar cartea e în stare foarte bună, având în vedere că e editată în 2000 şi de atunci nu se mai găseşte pe nicăieri. Plata se face ramburs şi aia e!
Sunt mai mult decât mulţumit şi îi recomand :D şi ajunge în 3 zile!

Linia 601 se suspendă

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sat, 18 Jul 2009 22:42:00 +0000

Un simplu calcul ne arată că

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Tue, 14 Jul 2009 21:06:00 +0000

9h muncă+7h somn=16h=> rămân 24-16=8 ore neacoperite.
Dimineaţă te scoli la 07:00, cine se scoală devreme cască toată ziua, nu? dacă mai freci motanul o juma de oră te ridici din pat la 07:30. Mai rămân 07:30 ore din zi. Vrei să faci un duş 15 min, mănânci 20 şi te îmbraci în 10 minute şi ai plecat la 08:15, mai ai 06:45 din zi.
Drumul până la muncă durează 45 minute, ajungi la ora 09:00, au rămas 6 h din zi.
La birou de bine de rău eşti forţat să stai 9 h, munca e braţară de aur dar nu poţi s-o amanetezi, se face ora 18, pleci acasă, faci pe drum 45 minute, ajungi la 18:45, au mai rămas 05:15 h din zi.
Să zicem că-ţi tragi sufletul 15 minute, 5 h rămase. Vrei să mănânci (în caz că ai ce mânca) ceea ce durează 30 de minute, 04:30 h rămase.
La 21:30 vrei să alergi, un jogging pe zi ţine mărul departe sau cum era vorba aia, alergi şi tu cât te ţine, jumătate de oră, rămân 4 h libere în zi.

Problema e că astea 4 ore rămân doar în condiţiile în care poţi să dormi 7 ore pe zi, fiind forţat să te culci la 12, să nu faci nici 10 minute de overtime (yeah right), şi să îţi respecţi propriul program fără să te lălăi (ca mine, dacă tot veni vorba) şi fără să ai alte chestii programate. Orice activitate extra strică iremediabil programul, fie că e un film, un concert, o ieşire la bere.

Acestea fiind zise, ce facem în cele patru ore rămase?

*text scris cu insolaţie*

De ce vă place ?

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sat, 04 Jul 2009 10:37:00 +0000

Suntem extrem de ipocriţi, intrăm într-o cu totul altă dimensiune pentru care cuvântul nici n-a fost gândit şi pe care nici n-o poate cuprinde. Totul e o minciună pentru că asta cerem. Nu poţi accepta adevărul şi nu poţi vedea maşinaţiunile din spate, preferând să crezi că totul e roz şi undeva sus Dumnezeu face toate chestiile astea pentru tine (când eram mic am fost învăţat să scriu dumnezeu cu D şi iată că nu m-am dezvăţat nici până acum). La naiba, chestia asta cu religia ne-a afectat pe-atât de multe nivele încât nici nu mai putem concepe o lume fără cuvântul "credinţă" (parcă japonezii aveau, în secolele evului mediu/feudal, un cuvânt care echivala cu dragoste însă pentru ei nu există noţiunea de iubire în sens creştin, la ei simboliza datorie, onoare, etc).
Nu poţi privi o sumă de factori nefavorabili care a dus la prăbuşirea unui avion sau mai multora ca fiind altceva decât mâna lui Dumnezeu sau "o mare nenorocire". Suntem singurele fiinţe (cred) care avem conştiinţă de sine, amplificată exponenţial de iluzia de a fi după chipul şi asemănarea creatorului. E un tip acolo sus la butoane şi noi semănăm cu el, deci suntem preferaţii lui şi n-ar vrea că noi să murim. În consecinţă, se presupune că e o tragedie sau "mare păcat" dacă mor oameni. Numai că genocidul e prea puternic să-i facem faţă, nu putem concepe aşa ceva, nu putem cuprinde uciderea în masă a zeci sau sute de mii de oameni cu căpşorul nostru umil, aşa că ne indignăm doar la ştiri spectaculoase cu un om care a murit decapitat pentru că s-a aruncat în faţa trenului (d'oh) sau 150 de oameni care au murit într-un avion deasupra Atlanticului. Sau, nu-i aşa, un om de care a auzit multă lume şi, pentru că le-a plăcut muzica lui, acum vor să-i ştie în amănunt viaţa şi moartea, dar numai lucrurile bune!
De câteva săptămâni, nu ştiu exact câte, mă bate un gând extrem de simplu şi totuşi destul de rar întâlnit şi anume că oamenii n-au "drept", nu există drepturi, ni le luăm noi singuri, în fine, nu avem dreptul de a trăi şi de a pretinde viaţa noastră în dauna oricărei alte vieţi a altor specii, pentru că ăsta e cursul firesc al naturii, mor viermii din copaci, păsările sunt înghiţite de şerpi, un uliu nu-ştiu-ce, vulpea nu-ştiu-ce, etc, toţi mor şi chestia asta se numeşte "survival of the fittest" în condiţiile în care speciile se echilibrează, credeţi-mă, omul nu e the fittest (ca în piesa de la Streets), numai că noi păstrăm şi pe cel mai amărât individ şi pe cel mai prost, care în sălbăticie ar fi primul sacrificat, pe care îl punem într-un mediu cu totul la botul calului, că să creadă că totul i se cuvine, eventual după aia îl angajezi la un adăpost de animale din Braşov şi îl laşi să omoare câini pentru că oamenii sunt superiori. În fapt, tot ceea ce se întâmplă e că noi distrugem echilibrul vieţii (mă rog, într-un final se va compensa) pentru că noi nu ne oprim din futut niciodată şi n-o să ne omorâm copiii şi mereu o să considerăm că trebuie să perpetuăm specia (ce tâmpenie aia cu dus numele familiei mai departe) şi pe planeta asta n-o să mai avem loc (să mă cac în toate maşinile voastre de beşinoşi cu varice şi proaste cu curul şi gura mare care nu ştiţi să mergeţi pe jos) şi chiar dacă o să populăm alte planete o să le distrugem şi pe alea într-un final, oare n-a stat nimeni să calculeze? Ce treabă are ozonul şi temperatura planetei cu orice, toate astea sunt efecte şi cauza e omul şi faptul că nu mai mor din ei.

Eu aveam altă idee la început. Se referea la minciună care e ceva foarte abstract şi mie nu mi-a plăcut teoria la şcoală aşa că hai să discutăm practic.
Îţi place să foloseşti calculatorul şi să intri pe net şi să pui poze pe Facebook şi Hi5 dar nu ştii să-ţi rezolvi singur problema atunci când apare, chemi un depanator, pentru că tu te minţi şi-ţi zici că totul e la fel de frumos în spate pe cât e şi în faţă, crede-mă, nişte oameni au transpirat şi au născocit soluţii tehnice pentru chestia aia, după mult storcit de creieri, au fost la şcoală şi s-a investit timp în ei şi li s-au plătit bani buni doar ca să ai tu un amărât de browser de-a gata.
Eşti într-un centru de shopping şi urăşti faptul că e aglomeraţie şi ai vrea ca toţi să fie dracului în altă parte şi să ai tu liber să faci cumpărături, ce naiba, eşti un tip de treabă, hmm, oare? Nu cumva mai sunt şi alţi oameni de treabă pe aici pentru care tu eşti un ghimpe în coastă şi nu mai bine te-ai duce tu la plimbărică să fie unul mai puţin în calea lor?
Filmul este o păcăleală pentru că-ţi arată cât mai multe neadevăruri într-o formă cât mai cosmetizată şi cu o fundă roşie pe cât de mare posibilă. S-au inventat criticii de film a căror treabă e să fie nemulţumiţi că nu e destul fond de ten şi funda nu e destul de mare sau că nu e destul sclipici pe film, nicidecum să pretindă înfăţişarea adevărului brut, fără pampoane. Ce se vinde? Filme cu roboţi, desene animate, vampiri, distracţie şi femei goale, nave în spaţiu sau împuşcături cât cuprinde şi bătăi la brandu gol. Şi "fanii" francizelor originale sunt nemulţumiţi că remake-ul nu e destul de fidel predecesorului său. Mda.
Eu dacă îţi spun ţie "cred că mă îndrăgostesc de tine" din toată chestia asta n-o să înţelegi decât că nu-ţi convine ţie aşa că o să mă eviţi mult timp de-acum încolo pentru că am intrat cu bocancii în lumea ta interioară feerică, unde nu se spun adevăruri directe preferând să ne amăgim cu iluzia încrederii de sine, să ne plimbăm sub clar de lună pe o străduţă idilică sau să facem nişte gesturi extraordinar de romantice care să împopoţoneze un fapt extrem de simplu, îmi eşti foarte dragă şi vreau să ne vedem cât mai des pentru că nu mă mai satur de tine pentru că feeling-ul creşte exponenţial şi nu îl pot controla, chiar ai fi vrut să păstrez asta pentru mine, crezi că am făcut-o să-mi fie mie bine? În mod clar nu mi-a fost.
Şi totuşi, făcând abstracţie de politică, aş zice că cea mai mare iluzie e industria muzicală - ar fi bine dacă am putea separa muzica de industria care o susţine. Aproape nimic nu se vinde fără o imagine, fix de-aia ar trebui apreciaţi cu atât mai mult oamenii din spatele muzicii, cum ar fi Gorillaz şi poate Moby, care nu-şi creează o imagine personală şi nu se vând pe sine. Britney Spears; ce mai e de zis?

PS: Caut un titlu alternativ pentru monstruozitatea asta de text; celui care vine cu cea mai bună propunere îi dau o bere/cafea, chiar două.

I hate my current life

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Tue, 30 Jun 2009 21:26:00 +0000

În drumul către casă, plimbarea obligatoriu nedorită de 30 de minute din fiecare zi, mă gândeam la toate motivele pentru care viaţa mea e de căcat chiar acum, nu îmi permit să zic "e de căcat.", dar la naiba, parcă stă Butch cu furca în mână şi învârte la Tom în cazanul ăla înfierbântat,

băi şi nu-i mai dă drumul, la fel şi eu, nu pot să scap, oricum dacă aş scăpa nu am unde să mă duc că sunt flăcări peste tot, Kerouac zicea în romanul ăsta psihedelic că_comparaţiile sunt odioase, dar eu nu sunt budhist şi în consecinţă fac o tonă de comparaţii, pentru că în liceu era figura de stil preferată, deci vorbeam despre viaţa mea care e aşa într-un mare fel chiar dacă debordez de egoism şi încerc să vindec lumea de efectul de soare, ceea ce n-o să se întâmple prea curând, ttot ce văd sunt deadline-uri peste tot, parcă trebuia să înceapă alt film acum, un film cu diplomă şi cu salariu mai mare, parcă trebuia să curgă mierea şi laptele, sper că nu sunt lactoză-intolerant de la atâta cola, cred că americanii de la asta au devenit, hmm, ăştia au cola din 1907 toamna fix! când era răscoala i-o bagi-ilor la noi, stai, despre ce vorbeam? cum eu am fix 5 ore libere în fiecare zi mai puţin weekendurile când nimic nu e deschis dar na, nu putem să dăm shutdown că trebuie să ardem caloriile, evoluţia este o curvă pentru că erecţia bărbaţilor este necontrolată şi nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem să renunţăm la sânge în cap pentru o plăcere de câteva secunde, la naiba, chiar nu e cine ştie ce, sau cel puţin aşa aud, pentru că nu vreţi să ştiţi cum e să stai în cămin dar vă zic eu, shubidubidu, aţi înţeles, eu urăsc în principiu faptul că trebuie să merg la muncă pentru că efectiv n-am de ales şi am fost şi la şcoală pentru că nu-i aşa trebuia şi acum tre să mă duc la fundaţie şi sunt timpi morţi peste tot dar nu pot să îi umplu cu chestii interesante, tot ce pot să fac e să nu mă descompun la sfârşitul zilei şi să aştept weekendul, numai că aştept ca boul pentru că o să alerg şiroind de ape în oraş căutând rochie de bal care să se potrivească cu pantofii pe care îi am deja şi putrezesc într-un colţ, pentru că n-am bani să cumpăr alţii, dar asta mă obligă la pantaloni negri şi cămaşă deschisă la culoare şi horror! sacou, mă poate ajuta cineva cu sfaturi concrete?
Şi dacă s-ar putea să mă şi hrănească cineva la ore fixe, aş fi al lui pentru vecie.

Îmi place să cred că nu trebuie să mor ca lumea să-şi amintească de mine, dar poate mă înşel

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sat, 27 Jun 2009 03:11:00 +0000

Cândva departe, peste 9 ani, stăteam cu laptopul în faţă, la o terasă cu wireless. Era frumos afară, o zi de primăvară însorită, cu briza de partea mea, fluturând discret rochiile fetelor. Zâmbeam în barbă şi mă apucam să lucrez pe laptopul scump, primit de la muncă. Dacă mă încadram în efortul estimat la începutul proiectului, luam o primă grasă şi puteam să plec în sfârşit în concediul plănuit în Africa de Sud.

Uite unde-am ajuns, îmi spuneam. Uite ce-a ajuns şi oraşul asta, am ştiut mereu că se poate, însă n-aveam cum să dau timpul înapoi şi să-mi aduc în ţară prietenii plecaţi de mult pe alte meleaguri. Cuprins un pic de melancolie, se face că dădeam drumul la radio, în nevoie de muzică. Era emisiune de oldies; dj-ul prezenta următoarea piesă, ceva ce nu mai auzisem de foarte mult timp. Am prins o uşoară inflexiune în vocea lui, ca şi cum aş fi observat o sclipire ciudată în privirea cuiva.

Am închis ochii un moment încercând să mi-i odihnesc şi nu i-am mai putut deschide. Acordurile de început ale piesei erau ca de poveste şi când începe chitara eu deja nu mai sunt atunci, sunt acum, sunt cel de azi, so-called mr. rock & roll, dancing on his own again, talking on his phone again to someone who tells him that his balance is low, he's got nowhere to go, he's on his own again. Da, îmi aduc aminte, era acum 9 ani, terminam facultatea, stăteam în faţa unui calculator jalnic care nu era laptop, într-o cameră de cămin care nu era casa mea, aveam un salariu care mai mult mă băga în datorii, eram singur şi dansam doar în capul meu. Dar cât de simplu părea totul, la 23 de ani nu puteam să-mi imaginez că nu am timp să fac şi să văd tot. Toate ratările mele se concentrau în jurul unui singur punct, rock chick of the century acting like she used to be, dancing like there's no-one there, before she ever seemed to care, now she wouldn't dare, it's so rock & roll to be alone. Singura mea temere reală era că o voi rata. Pe ea, clipa, ocazia, viaţa.

Însă ştiam ce se va întâmpla, pentru că se întâmplase deja. Ceea ce se întâmplase deja ştia şi piesa: and they'll meet one day far away, and say, 'I wish I was something more.' And they'll meet one day far away and say, 'I wish I knew you before.' Refrenul piesei era şi refrenul vieţii mele, atât atunci cât şi acum, oricum ai privi, în viitor sau în trecut. Numai că nimeni n-a spus lucrurile acestea, dar le-am simţit. S-a întâmplat deja de trei ori, cine ştie de câte ori se va mai întâmpla.

Şi se făcea că piesa continua, făcând un salt peste ani. Acum sunt în ambele momente simultan, la 23 şi 32 de ani, se cântă despre ea: mrs black & white she's never seen a shade of grey, always something on her mind, every single day. But now she's lost her way, and where does she go from here? Sper că peste 9 ani nu va fi aşa, dar n-am mai văzut-o de atâta timp. Apoi mă regăsesc pe mine în versuri, cel de 32 de ani, mr. multicultural sees all that one can see, he's living proof of someone very different to me. But now he wants to be free, free so he can see. Ciudat, nici nu mi-am dat seama că îmi doresc să mă eliberez, realizez că temerile mele s-au adeverit, cum am putut să o las să plece, de ce n-am fugit după ea, de ce am ajuns aici: he'll say, 'I wish I knew you, I wish I met you when time was still on my side.' She'll say, 'I wish I knew you, I wish I loved you before I was his bride.' La 23 de ani, o doream de partea mea, să rămânem mereu tineri, orice s-ar fi întâmplat măcar aveam 23 pentru totdeauna. Însă n-am făcut-o, ea a plecat, timpul s-a scurs, a rămas regretul, aş fi vrut să fii a mea atunci, acum e prea târziu, avem 32 de ani, uite cât de diferiţi suntem. Mihai de 23 se cutremură la gândul că peste 9 ani va fi tot fără ea, cel de 32 clatină din cap trist, oare unde este ea acum? Dacă aş căuta-o, ne-am hrăni cu regrete? And so they must depart two many more broken hearts, but I've seen that all before in TV books and film and more, and there's a happy ending, every single day.

Şi acum la 32 de ani am o casă, am prietenii care mi-au rămas, am cont în bancă şi telefon de ultimă generaţie, un job bine plătit şi merg în concedii exotice. Şi tot ce-mi mai rămane de facut e să caut happy endingul în fiecare zi, poate va compensa pentru golul ăsta imens.

A girl wrote a song for me / O fată mi-a scris un cântec

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Wed, 24 Jun 2009 15:50:00 +0000

Oh, he treats me with respect,
He says he loves me all the time,
He calls me 15 times a day,
He likes to make sure that I’m fine,
You know I've never met a man,
Whose made me feel quite so secure,
He's not like all them other boys,
They're all so dumb and immature.

There's just one thing,
That's getting in the way,
When we go up to bed you’re just no good,
it’s such a shame!
I look into your eyes,
I want to get to know you,
And then you make this noise,
and its apparent it’s all over

It’s not fair,
And I think you’re really mean,
I think you’re really mean,
I think you’re really mean.

Oh you’re supposed to care,
But you never make me scream,
You never make me scream,

Chorus x2

I lay here in this wet patch
in the middle of the bed,
I’m feeling pretty damn hard done by
I spent ages giving head.

Then I remember all the nice things
that you've ever said to me,
maybe I’m just over reacting
maybe you’re the one for me.

There's just one thing,
That's getting in the way,
When we go up to bed your just no good,
it’s such a shame!

I look into your eyes,
I want to get to know you,
And then you make this noise,
and it’s apparent it’s all over

It’s not fair,
And I think you’re really mean,
I think you’re really mean,
I think you’re really mean.

Oh you’re supposed to care,
But you never make me scream,
You never make me scream,

Chorus x2

O, mă tratează cu respect,
Îmi spune "Te iubesc!" tot timpul,
Mă sună de 15 ori pe zi,
Îi place să se asigure că sunt bine,
Ştii, n-am întâlnit niciodată un bărbat
Cu care să mă simt atât de în siguranţă
Nu e ca toţi ceilalţi băieţi,
Ăia sunt toţi prostănaci şi imaturi.

E o singură chestie
Care pune beţe-n roate
La pat pur şi simplu nu eşti bun,
ce păcat!
Mă uit în ochii tăi,
Vreau să ajung să te cunosc,
Apoi faci zgomotul ăla,
Şi se pare că ai terminat.

Nu e corect,
Şi cred că eşti foarte rău,
Cred că eşti foarte rău,
Cred că eşti foarte rău.

Oh, ar trebui să îţi pese
Dar nu mă faci niciodată să ţip
Nu mă faci niciodată să ţip (de plăcere).

Refren x2

Stau aici în balta asta de salivă
în mijlocul patului
mă simt al naibii de epuizată
îţi fac sex oral de o eternitate

Apoi îmi amintesc toate lucrurile frumoase
pe care mi le-ai spus vreodată,
poate reacţionez prea dur
poate tu eşti alesul pentru mine.

E o singură chestie
Care pune beţe-n roate
La pat pur şi simplu nu eşti bun,
ce păcat!

Mă uit în ochii tăi,
Vreau să ajung să te cunosc,
Apoi faci zgomotul ăla,
Şi se pare că ai terminat.

Nu e corect,
Şi cred că eşti foarte rău,
Cred că eşti foarte rău,
Cred că eşti foarte rău.

Oh, ar trebui să îţi pese
Dar nu mă faci niciodată să ţip
Nu mă faci niciodată să ţip (de plăcere).

Refren x2

Dileme concerţiale

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Tue, 23 Jun 2009 19:58:00 +0000

Există festivalul Bestfest care se desfăşoară pe parcursul a patru zile, zilele 0, 1, 2, 3, anume 1, 2, 3, 4 iulie. 5 iulie nu intră în discuţia noastră. Avem patru bilete. Un bilet la Ziua Zero, cumpărat înainte să fie anulat concertul Thievery Corporation, plus trei bilete la concertul anulat Depeche Mode. După ce s-a oficializat imposibilitatea concertului DM, m-am reorientat să schimb biletele pentru bilete la Bestfest. Dintre aceste 3 bilete foste DM, unul este al meu, unul este al mamei mele şi unul e de principiu al Irinei.
Mama trebuie să-şi primească banii (120) pe biletul ei, chiar dacă a fost cadou, nah, viaţa e scumpă, e nevoie de bani. Irina trebuie să primească bilet la Ziua Zero. Am găsit pe cineva cui să "vând" biletul mamei cu 100 lei, cu reducere dacă reuşeşte să îmi vândă şi tricoul ăsta cu 30 lei.
Am eliminat o variabilă, am schimbat biletul Irinei şi acum sistemul de ecuaţii arată cam asa:
Acum, Irina trebuie să-şi primească biletul (unul din cele două din Ziua Zero). Rămâne un bilet Ziua Zero şi două DM de schimbat. La A. trebuie să ajungă un bilet Ziua Zero.
Opţiuni:

- schimb cele două bilete pe unul din Ziua Zero şi pe unul din Ziua 3, de exemplu. Unul ajunge la A. şi rămân eu cu două zile, zero şi trei, să mă delectez. În prima zi sunt cam puţine performanţe, sunt patru artişti per total din care ascult Patrice cu drag şi, mă rog, Killers, dar ei nu mă mai entuziasmează din 2006. Avantajul evident ar fi că merg şi alte persoane, minim două, după cum se poate vedea mai sus.

-cele două bilete la DM se transformă în 240 de lei la care adaug 30 de lei şi iau abonament pe zilele 1, 2, 3 (2, 3, 4 iulie). Acum posed un bilet Ziua Zero şi un abonament pe zilele 1, 2, 3, din care trebuie să-i dau lui A. biletul pentru prima zi şi eu rămân cu abonamentul. Avantaje evidente: văd trei zile în loc de două, avem să ne punem şi-n cap, ziua 1: Ayo, Moby (care e de sine stătător, m-aş duce doar pentru el), Silent Disco, ziua 2: Klaxons, FF, Orbital, Silent Disco, mă doare deja mâna de cât am scris, ziua 3: Santana şi Ting Tings reprezintă tot ce îmi trebuie. Dezavantaje: nu mai merg în Ziua Zero...

Aceasta este o dilemă care nu poate fi rezolvată, mi-e teamă.

EDIT: Nu se simte nimeni să dea un sfat??

Am mare nevoie de voi, tovarăşi!

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sat, 20 Jun 2009 17:55:00 +0000

Luaţi, vă rog, un pix şi o bucată de hârtie şi scrieţi Ernst Junger - Eumeswil. Aceasta este cartea pentru care sunt pregătit să ofer o recompensă substanţială, preferabil nu bănească. Desigur, pot oferi şi o sumă de bani dar dau la schimb orice îmi e în putere.
De fiecare dată când treceţi pe lângă o librărie va rog să întrebaţi de această carte. Însă mai ales când sunteţi lângă un anticariat, va rog să verificaţi dacă au respectivul titlu. O doresc extrem de mult şi voi fi etern recunoscător pentru ajutorul dat (dacă găsiţi două exemplare, luaţi-le pe amândouă :D). Tot ce ştiu despre ea e că a fost editată ultima oară la editura Univers şi că nu mai există nici un exemplar pe nicăieri, în limba romană mă refer. Din păcate, nu excelez la căutarea de cărţi aşa că apelez la voi, dragii mei.

Make me proud!

Votul tau chiar conteaza

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Wed, 03 Jun 2009 19:05:00 +0000

Online Surveys & Market Research

Ce-ar fi să luăm o pauză?

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Mon, 18 May 2009 08:33:00 +0000

Mă numesc Mihai, părinţii mă strigă Octav şi colegii Mişu sau Miş (arată mai bine scris Mish). Am 23 de ani şi sunt în anul 5 la Automatică.
Am depus dosare pentru admitere la master în Olanda şi am fost acceptat condiţionat. Condiţia este obţinerea diplomei de inginer până la 1 septembrie. Am la dispoziţie 19 zile să redactez lucrarea de licenţă care trebuie să aibă cam 100 de pagini. În paralel, caut finanţare pentru doi ani de studii post-universitare la universitatea din Utrecht, deoarece şansele de a obţine o bursă sunt foarte mici. Dacă nu obţin această finanţare, nu există şanse de a pleca.
În paralel lucrez în regim full time şi sunt în plin proiect fiind în întârziere cu planificarea temporală şi de man-days. În peisaj mai intră o dietă ratată de mai multe ori şi nişte lecitină, o garderobă subţiată şi viaţa de cămin care mi-a ajuns fix până-n gât.
Am nevoie de o schimbare. Nu vreau vacanţă, vreau o schimbare dar m-aş mulţumi cu butonul de fast-forward.

5ive

mihaiborcan@gmail.com (Mihai) — Sun, 17 May 2009 10:28:00 +0000

Five sau 5ive au fost o formaţie mişto. Pop, englezească, deci nu au avut amploarea Backstreet Boys sau .. hmm, Take That sunt şi ei englezi. Însă Five au cântat pe un stadion, împreună cu formaţia Queen, We will rock you. Cred că e o realizare de care pot fi mândri, nu oricine i-a călcat pe urme lui Freddie.

Dar de ce scriu eu despre ei? Păi mie îmi plăceau băieţii ăştia. Pe vremea când citeam Bravo (asta era fix între perioada Mickey Mouse - la naiba, unde mi-au dispărut toate revistele? - şi perioada Playboy; acum sunt în etapa Esquire, do we see a pattern here?) ei erau destul de pretty hot. Adică pentru tineret, erau ce poate fi mai mişto, ceva de gen Tokio Hotel sau Miley Cyrus acum, din ce văd. Cred că a fost singura formaţie pentru care Bravo a făcut chestia asta: timp de 5 numere, au publicat câte un poster cu un membru al formaţiei. În total 5, mi-am cumpărat pe toate. După care le-am lipit una de alta şi a ieşit cel mai tare poster, de vreun metru lungime pe orizontală şi cu cei cinci zâmbind încrezători. Mie chiar mi-a plăcut posterul ăla, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, după ce l-am dat jos să agăţ femeile din Playboy.

Am văzut recent un videoclip de-al lor la VH1 şi mi-am adus aminte cu drag... ei sunt în aceeaşi categorie cu S Club 7, care erau sexy (adică cele 4 fete erau)
Atenţie, awesomeness ahead!