Pentru ca, vedeti voi, dragii mosului si-ai babei, odata ce barbatul se cuibareste confortabil intr-o relatie, incepe sa se relaxeze. Gata cu impresionatul! Si-a facut treaba! Si-a atins obiectivul! Poate sa bifeze celula din excel! Esti a lui si nimic nu poate schimba asta! Ba mai mult, daca vede ca te-ai si atasat inimioriceste de el, se culca pe-o ureche. Pe aia buna. Si-o tine pe-a surda-n sus sa n-auda cand ii soptesti cu limba serpeasca amenintari, blesteme si spurcaciuni.

Momentele alea in care te privea ca pe Atena altoita cu Afrodita s-au transformat in momente din tagma lui “vai, ce pute in frigider”, iar diminetile in care se trezea inaintea ta doar ca sa te priveasca se traduc acum in dimineti in care se trezeste inainte doar ca sa prinda primul baia.

Sosetele – care inainte erau frumos asezate la dunga, in cosul de rufe – troneaza azi destrabalate, langa pat.

In astfel de situatii, se convoaca CSASFR-ul – Consiliul Suprem de Aparare a Suprematiei Femeii in Relatie. Este momentul cand purtatoarea de mamele trebuie sa-si apere monarhia absolutista. Cum? Prin tot felul de tertipuri precum:

1. Retragerea disponibilitatii

Nu ne-am vazut de aniversarea noastra, dar vrei sa ne vedem azi, cand nu ai program nici cu baietii, nu e nici vreun meci, nici n-ai chef sa arzi gazul singur? Mmm, imi pare rau, iubire, dar azi e seara in care ma vad cu fetele in club. Ce mai conteaza ca tu stai acasa, in sufragerie, si plangi revazand a sasea oara ultimul episod din “Sex and the Ciy”? Ce mai conteaza si c-o sa te sune sa vada totusi ce faci si tu o sa dai muzica la maximum pe laptop, iar apoi o sa mergi in bucatarie – baia clubului, se-ntelege – ca sa vorbiti in liniste? Ce mai conteaza si c-o sa-l suni la doua noaptea sa-l anunti ca te-ai intors din “club” si-i povestesti cum te-ai distrat ca-n tinerete cu “nebunele alea”?

Important este ca el sa-si simta amenintata starea de confort si sa-si indrepte iarasi atentia asupra ta si numai a ta.

2. Istericalele de tipul “nu ma mai iubeeeeesti”

Aceasta practica presupune si adoptarea unei mimici deznadajtuite si a unei priviri care spune: “sunt sfasiata pe dinauntru pentru ca tu nu ma mai iubesti, dar o sa fiu puternica si n-o sa te incarc cu asta”. In acest stadiu el se va vedea nevoit sa-ti confirme si ras-confirme faptul ca tu si doar tu esti lumina ochilor lui, mai pretioasa decat urmatorul iCacat care va aparea peste trei luni si ca-n orele petrecute cu baietii la bere n-a facut decat sa priveasca poza ta din telefon.

Aici s-ar putea aduce in discutie si fostele prietene pentru a-l invita la o ierarhie, iar tu sa te convingi ca, oglinda, oglinjoara, esti cea mai mirobolanta din tara.

3. M-am ingrasat, de-aia nu-ti mai plac!

Chiar daca tu esti piele si os. Sau, altfel spus, CU-ATAT MAI BINE! El o sa-ti spuna ca esti nebuna, tu grasa?! Doamne fereste, mai degraba ar ingheta iadul! Esti intr-atat de frumoasa, incat nu intelege cum de n-ai fost incoronata pana acum Miss Univers. Iar daca, intr-adevar, te-ai ingrasat, el o sa-ti spuna ca ii plac suncile tale si ca, daca fumeaza langa tine, mirosi a bacon si stim bine ca e parfumul lui preferaaat.

In aceasta etapa el o sa considere ca te simti nesigura pe aspectul tau fizic din cauza faptului c-a fost rece cu tine o perioada. Moment in care, orice om cu bun simt se comporta dragut si cu manusi. Mitzi-mitzi, mitzi si anume mitzi.

Daca nici dupa cele trei dusuri reci istorisite mai sus nu cedeaza, e clar! Doar babele te mai ajuta!

*Cine nu s-a prins ca articolul de mai sus e o gluma poate sa nu mai intre pe prezentul blog. 

Dupa facultate, am ajuns chiar sa cantaresc 48 de kilograme. Un record. O bucurie in casa Petrescu.

Ba chiar m-am si angajat. Trei mese pe zi erau sfinte. Dintre care pranzul era praznic imparatesc. Imi comandam de toate. Aveam o tinta clara: 50 de kilgorame, nu mai putin. Visul meu. Sa am 50 de kilograme si formele pe care ti le confera o asemenea greutate de zeita, dupa cum gandeam atunci.

Nu am avut grija ce-mi doresc si m-am trezit la 28 de ani cu preacinstita greutate de 50 de kilograme. Ca orice femeie care-si respecta toanele, m-am sucit. Cum adica?! 50 de kilograme?! Sunt o grasana! Ce ma fac? Ce ma fac?

Timp de o luna, aproape in fiecare zi, am mers pe jos o ora. Am ajuns din nou la 48 de kg. Atata mi-a trebuit! Sa ma conving ca pot slabi asa de usor, ca n-am mai judecat cand vedeam o briosa, un cheesecake, o friptura, un crispy strip! Si-am incalecat pe-o sa si-am ajuns din nou la 50 de kg.

Problema e ca acum, m-am si panicat. Am incercat sa tin o dieta, aia disociata si n-a dat roade. Ba mai mult, m-a convins ca e ingrozitor sa te abtii de la mancare si, mai rau, sa mananci ce-ti spun unii ca ai voie, nu ce ai tu pofta. Oribila dieta.

Deci, dieta nu-i de mine. Atunci ce-mi ramane de facut? Sa ma resemnez ca-s “grasa” sau sa fac sport?

Well, partea cu resemnarea n-a mai mers. Desi cineva imi spune in fiecare zi ca sunt frumoasa, eu nu ma simt asa. Cele doua kilograme imi apasa pe creier. Le vad in oglinda. Stiu unde s-au cuibarit. Imi vine sa iau dalta si sa le jupoi. Sau sa ma scutur de ele, ca un caine proaspat iesit din apa. Sau sa le iau cu mana si sa le-arunc la gunoi. Sa nu le mai vad!

Am decis ca decat sa stau sa ma plang si sa ma vait pe la toata lumea “vai, ce grasa sunt” si sa nu vad decat reactii de genul “grasa nu esti, nebuna da”, mai bine m-apuc de un sport. Sa merg la sala? Nu, ca ma plictisesc. Atunci ce-i de facut? Alearga, Dani, alearga. Parcu-i la cinci minute de mine, deci, de patru ori pe saptamana ma asteapta o jumatate de ora de alergat.

Dar, pana sa ajung la performanta asta, nici nu va-nchipuiti prin ce-am trecut. Am mentionat ca n-am mai facut sport cam din liceu? Adica de vreo 9 anisori? N-am mentionat. Dar despre asta, intr-un episod viitor.

Azi, la doi pasi de blocul meu, in fata unei case de pariuri Stanleybet, un jeg mi-a ridicat rochita, in uralele turmei de magari care ii lansasera “provocarea”. L-am vazut in vitrina farmaciei ca se indrepta spre mine, asa ca am avut inspiratia sa tin de rochita. Dar scarba si-a dorit mai mult victoria, astfel ca mi s-au vazut chilotii in plina strada.

M-am umplut de draci instantaneu. Ce face o fata normala la cap cand niste jeguri ii ridica fusta pe strada? Pleaca acasa si plange in batista, nu? Ce face o olteanca de 1 metru jumate cand cineva ii ridica fusta pe strada? Se-ntoarce si urla la jeguri.

Ei, bine, spre surprinderea lor, nu m-am uitat stanjenita in stanga si-n dreapta sa vad cine mi-a mai vazut chilotii albastri, ci m-am intors, cat eram de creaţă spre ei, urland cat ma tineau plamanii niste cuvinte care mi-au venit atunci la gura si n-au mai stat la coada judecatii:

- Ce faci, ma, nenorocitule, imi ridici fusta?! Ba, impotentule, probabil asta e singura metoda prin care vezi si tu un fund de femeie, ca altfel nu ti-l arata nici dracu’ la cat esti de urat. Si voi la ce va uitati, ma? N-ati mai vazut? Nu ma mira, ratatii dracu’. Fir-ati ai dracu de imputiti!

Si pac, le-arat degetul din mijloc, cu unghia rupta din carne!

Astia amutisera. Stiu, putea sa vina unu’ la mine si sa-mi arda o scatoalca dupa ceafa. Putea sa vina altul sa-mi mai ridice o data fusta. Posibilitatile lor erau infinite. Doar ca nu le-a trecut nicio secunda prin cap ca s-ar putea sa ripostez. Si sa le dau chiar niste insight-uri despre vietile lor de ratati care stau si sparg seminte cat e ziua de lunga in fata unei case de pariuri. Scursurile dracu’!

M-am dus acasa si m-am enervat si mai tare. De ce n-am avut inspiratia sa-i fac o poza aluia? Nu de alta, dar poate gaseam pe cineva care sa vrea sa-i dea si lui pantalonii jos pe strada. Nici fata nu i-o retinusem, ca sa pot sa-l recunosc la o adica.

Imi pun niste pantaloni scurti, iau tenisii, imi deschid camera la iPhone, ca sa-i fac poza cand l-oi identifica si ma-ntorc la locul crimei. Scarbele intrasera in casa de pariuri, ca se pornise un vanticel. In usa, unul dintre ei, mic de statura, la vreo 25 de ani asa.

Ma uit la el cu cea mai fioroasa privire a mea, una care n-ar speria nici un castor si-i zic:

-         Tu esti, ma, nenorocitul care mi-a ridicat fusta mai devreme?

Se uita la mine cu o mecla nevinovata, se trage un pic inapoi, cu usa cu tot, si-mi zice pe nerasuflate:

-         Nu, nu eu!

(Cum puii mei sa-i fie frica de mine?! CUM?!)

Imping usa si intru. Toata adunatura de nevertebrate se aciuase acolo. Incremenisera. Nimeni nu mai zicea un cuvant. (E drept, mizasem pe elementul surpriza.) Se uitau cu niste mecle de struti la mine, de parca imi crescuse un cap de Arnold Schwarzenegger pe umarul drept.

-         Care e, ma, nenorocitul care mi-a ridicat fusta mai devreme?

Vlajganii ridica din umeri: “nu stim noi, de ce nu l-ai tinut minte?”

-         Cum, ma, nu erati aici mai devreme? Nu v-ati bucurat toti de spectacol? Ati uitat cine-a fost autorul?

-         Nu stim noi. Nu stim.

Mi se parea ireal ce se intampla. Eu, o mana de om, aruncam cu sudalme-n stanga si-n dreapta si gloata de palugi se uita la mine ca la felu’ 14. Daca momentul ar fi fost filmat, facea istorie pe YouTube, va jur.

-         Va felicit pentru curaj, boilor! Cum am zis mai devreme? Ca sunteti impotenti? Asa sunteti, ma, daca voi nu aveti tupeul sa recunoasteti ditamai oamenii in fata unei fete jumate cat voi cine i-a ridicat fusta. Sunteti toti niste ratati si niste nenorociti. Asta sunteti! Va bucurati cand vedeti un chilot pe strada, javrelor. Bucurati-va, ma, ca numai asa sau pe sarma ii mai vedeti! Nenorocitilor! Jegosii dracu’!

Si, intorcandu-ma pe calcaie, le-arunc, intepata, cireasa de pe tort:

“Sugeti cucul!”

Stiti ca eu nu vorbesc urat…

Cu omul semidoct am. Pentru ca el e un prost fudul. Un prost care, pe langa faptul ca nu-si cunoaste limitele, nu pierde nicio ocazie sa taca. Nu stiu daca Internetul i-a inmultit sau doar i-a scos la iveala, dar in ultimul timp orice impotent intr-ale gandirii simte nevoia sa tina prelegeri, sa ofere o lectie, sa te-nvete el, sa-ti arate el tie, sa-ti impartaseasca atat ars poetica, dar mai ales ars vivendi etc, etc.

Am de gand sa fac un serial al scrisului corect. Nu pentru c-as fi eu fara de pata, ba chiar am multe indoieli in multe privinte, dar cred ca tocmai “dubito” m-ajuta sa “cogito“. Ma feresc de omul cu certitudini ca de carbohidrati. Am de gand sa fac un serial in care sa explic, pe cat posibil, cum se scrie corect si cum nu. Stiu, au mai facut-o si altii, poate mult mai bine decat mine, dar repetitio mater studiorum.

Incep prin a insirui o serie de cuvinte preluate din engleza si gresit folosite in romana. De cate ori le aud, privirea-mi ramane fixa pe interlocutor. Totul se invarte cu mine, flacari imi ies pe nas si-mi vin atat de multe insulte la gura, incat se blocheaza teava si nu sunt in stare sa rostesc vreuna. Dar stati linistiti, am facut gunnysacking si-acum ma descarc.

1. “Epic, frate!”

Printr-un calc lingvistic nerusinat (imitarea unei structuri sau a unei sintagme dintr-o limba straina), Internet meme-urile ne-au adus indivizi care folosesc cuvantul “epic” cu alt sens decat cel din limba romana.

Carevasazica, atunci cand interlocutorul exprima plin atat de sine, cat si de uimire cuvantul “epic!” nu e cazul sa ne gandim la genul literar care cuprinde operele literare narative? Nu. Trebuie sa ne gandim la englezescul “epic” care denumeste un fapt cu caracter surprinzator, uluitor, inedit, lasator de guri cascate.

Pastrand aceasta regula, sa ne asteptam la expresii de genul: “liric, frate!” si chiar “dramatic, frate”, cu unicul scop de a nu defavoriza niciunul dintre cele trei genuri.

2. “Am scris doua linii”

Bravo tie! Dar nu esti cam jenant daca te lauzi cu asta? Ei, dragii mei, “linii” nu mai inseamna de mult “trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc.”, asa cum ne-nvata batranul DEX, ci, pentru anglicizatii nostri semeni, se traduce in “randuri”! Asa ca sa nu va mirati daca auziti “am scris un mail de cinci linii” sau “mai am doua linii si termin cartea”.

3. “Aparent nu sunt prost”

Aparent nu esti, dar in realitate… Mor cand ii aud cu: “aparent, mall-ul se deschide la 10“. Doar aparent? In realitate nu se deschide la 10? Alo, stimati concetateni, in romana, “aparent” nu inseamna altceva decat “care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată.” Deci s-ar putea sa vreti sa spuneti “se pare ca mall-ul se deschide la 10″, sa infirmati o anumita convingere. Altfel nu faceti decat sa spuneti ca aparentele insala si ca, desi cunoasteti limba engleza, aia materna va mai scapa pe gresia din baie.

4. “Ai tot suportul meu”

Eu cand aud asta imi inchipui un suport mare de flori pe care il primesc in dar de la cel cu care port conversatia. Nu, multumesc, nu am nevoie de “tot suportul tau”, am nevoie de “toata sustinerea ta”. Tot engleza, pacatoasa de ea, ne-a adus si-n aceasta situatie, in care nu mai suntem in stare sa distingem gogomaniile sintactice. Daca-n sitcomuri “you have all my support” e ok, de ce sa nu fie si-n viata de zi cu zi? Pentru ca nu e! S-ar putea sa va faceti de rusine in fata unor oameni a caror sustinere chiar sa conteze pentru voi. Sus-ti-ne-re!

5. Face sens

Pentru mine multe lucruri au sens, dar expresia asta e atat de imbecila, incat ma uluieste naturaletea celor care-o folosesc altfel decat in gluma. Cum adica FACE SENS? “Are sens” nu mai are sens? O situatie, o decizie, o solutie ARE SENS, in niciun caz nu FACE SENS pentru ca  sensul tine de natura intrinseca a lucrurilor nu este facut de ele.

Culmea, cand le-am atras atentia, mi-au zis, senini: “cum adica? E corect. Face sens.”

6. “Nu e ca si cum“

It’s not like… Alt calc bagabont. Astuia nu-i gasesc pocinoage semantice, dar suna ataaaat de urat! Sunt sigura ca-l puteti evita.

7. “Patetic”

In engleza, da. E ok. Dar in romana, surpriza sau nu, patetic inseamna “cu patos”, nicidecum jenant sau penibil, asa cum vreti voi de fapt sa ziceti. Deci, daca-l mai folositi aiurea, you’re just pathetic! Si ma faceti bolnava.

8. Cratima la fel de oportuna ca o pereche de chiloti roz, tanga, in garderoba unui barbat heterosexual

Meteahna hipercorectitudinii iti arata mai clar ca orice indicator unde-i semidoctul. E acolo unde interlocutorul face eforturi supraomenesti sa scrie si el corect. Dar, de unde nu-i, nici Gramatica Academiei nu cere.

Ma refer la pusul cratimei acolo unde nu-i fierbe oala. Ca de exemplu, in cuvinte ROMANESTI, despartite prin cratima de articolele lor hotarate: “gri-ul”, “roz-ul”. Meteahna asta ni se trage tot de la englezisme. E drept, acolo cratima se foloseste corect, ca doar articulam un cuvant din alta limba, dar in puuuuuii meeeei, in curand o sa avem cratima in cuvinte precum “viezure-le” si “manz-ul”. Sunteti varza!

9. “Retard”

Cuvantul “”retard” exista in limba romana, deci e corect. Dar doar in sintagma “retard mintal”. Daca vrei sa jignesti pe cineva numindu-l “retard” nu dovedesti decat ca esti RETARDAT.

Trei dintre regulile de mai sus daca le tineti minte si le folositi corect si inseamna ca mi-am atins scopul! Mai ales voi, astia, care mai si scrieti. De parca daca v-a dat Dumnezeu tastatura trebuie si s-o folositi. Scrieti orice, numai scrieti CORECT!

Nu stiu ce argumente i-a adus Speer Furherului, dar pavilionul a ramas pe loc din mai, pana in noiembrie, cand expozitia a luat sfarsit. Inclusiv Spania, reprezentata printr-o serie de schite si poeme in proza semnate de Picasso si intitulate “Viata si minciuna lui Franco“, o satira la adresa Generalului Franco, pe care intr-una dintre scenele narative il infatisa devorand maruntaiele propriului cal, iar in cea finala luptandu-se cu un taur care simboliza Spania.

Trei dintre ultimele scene ale operei de mai sus din au servit drept studiu pentru Guernica, tablou care infatiseaza orasul cu acelasi nume bombardat de nazisti in timpul Razboiului Civil Spaniol si devenit apoi simbol universal al ororilor razboiului. In Guernica se regasesc doua motive recurente in opera lui Picasso: taurul si calul. Daca in “Visul si minciuna lui Franco” taurul reprezenta Spania, aici se presupune c-ar fi simbolul fascismului si, extinzand, al violentei care stapanea Europa in acea vreme, iar calul, poporul basc, victima nevinovata a razboiului.

Multe speculatii s-au facut in jurul denumirii de “basc“, dar cea mai la indemana  ar fi ca provine din numele dat de romani locuitorilor unei regiuni nordice din Spania de azi, “vascones“, pe care i-a pomenit chiar si istoricul Strabon. Tot din latinescul “vascones” se pare ca trage si “gascon”, nume care ne duce proustian cu gandul la D’Artagnan. :) Spre surprinderea lingvistilor, limba basca nu este asemanatoare cu niciuna dintre limbile indo-europene, fapt care a condus la teorii care sustineau ca s-ar inrudi ba cu limbi vorbite in zona Georgiei de azi, ba a Egiptului, ba chiar a Feniciei. Ceea ce se stie cu siguranta este faptul ca limba basca e mai veche de 2000 de ani si ca are nu are structura gramaticala latineasca, asa cum ar fi fost de asteptat, avand in vedere ca bascii s-au aflat mult timp sub ocupatie romana.

Locuita de aproximativ trei milioane de suflete, Tara Bascilor este situata in regiunea din nord-estul Spaniei si in sud-vestul Frantei. Cei mai multi traiesc in principalele orase: Bilbao, Vitoria, Pamplona (capitala Navarrei de astazi) si San Sebastian.

Saptamana asta, l-am cunoscut pe Imanol Jaka, originar din San Sebastian, venit in Romania cu prilejul Zilelor Basce la Bucuresti (25 – 28 aprilie), cel care ne-a vorbit atat de frumos despre cultura, arta culinara si traditiile basce, incat m-am decis nu numai c-o sa aflu mai multe despre basci, dar chiar ca-ntr-una dintre vacantele viitoare voi vedea marea care intalneste muntii stancosi din orasul sau de bastina.

La fel de spectaculoasa ca imaginile de mai sus este bucataria basca. Au un mod de-a combina aromele si de-a da savoare mancarurilor preparate din ingrediente aparent banale ce n-ai pomenit! Gazda ne-a fost restaurantul cu specific spaniol, Nada Mas, din centrul Bucurestiului (in spatele Ateneului) care pe mine m-a impresionat printr-o cochetarie deloc stridenta. Si asta se vede atat in decor, cat si uitandu-te la clienti. Muzica buna si nu, nu ascultata la maximum cum se obisnuieste pe la noi, decoratiuni subtile si fara un specific anume, iar mancarea, ah, mancarea! Delicioasa!

Aici am aflat ca vita preparata in San Sebastian trebuie sa fie “grasa si batrana” (stiu, suna a jignire), pentru ca se pare ca vita batrana face friptura frageda si buna. Iar mie nu-mi place vita defel. Inchipuiti-va ce fata am facut cand m-am trezit cu un platou in fata pe care trona o bucata (“chuleta”) de vita preparata in sange. N-am vrut sa gust. N-am vrut. Pana cand am vazut-o pe Sana zambind de incantare, pe Costin mormaind a “mama, ce bun e”, iar pe Cris Serb, uimit parca si el de faptul ca era atat de gustoasa. Pana la urma mi-am luat inima in dinti, am oftat gandindu-ma cate ture de lac o sa dau ca sa scap de caloriile din friptura, si-am gustat. Uimitor, dar chiar mi-a placut. Bine, nu mi-as comanda-o a doua oara chiar atat de “in sange”, dar marturisesc ca nu mi-a displacut. In plus, am aflat ca vita tanara are carnea roz, iar cea matura rosie.

Astept sa se ieftineasca biletele de avion spre San Sebastian…

Pana ajunge Maldita la basci, vin bascii la Maldita, in finala Europa League de pe 9 mai, care are loc la Bucuresti, intre Athletic Bilbao si Atletico Madrid. :)

* Un bun ascultător înţelege din puţine cuvinte (proverb basc)

Surse foto: 

www.wikimedia.org 

www.tripadvisor.com 

Surse info:

http://turuz.info/Sozluk/0249-%20Etymological%20Dictionary%20of%20Basque(1.570KB).pdf

http://www.nabasque.org/NABO/Origins.htm

http://travel.nytimes.com/2009/09/27/travel/27basque.html

http://www.ricksteves.com/plan/destinations/spain/02basque.htm

http://www.metmuseum.org

]]> http://maldita.ro/aditzaile-onari-hitz-gutxi.html/feed 4 http://maldita.ro/aditzaile-onari-hitz-gutxi.html http://feedproxy.google.com/~r/maldita/nilC/~3/fdLdIdQWZc8/epoca-in-care-mi-ar-fi-placut-sa-ma-nasc.html http://maldita.ro/epoca-in-care-mi-ar-fi-placut-sa-ma-nasc.html#comments Wed, 25 Apr 2012 05:50:11 +0000 Maldita http://maldita.ro/?p=4128

Read the rest of this entry »

Spre rusinea mea, acum vreo doua luni am primit o carte careia am promis ca-i fac recenzia: “Povestile unei inimi“, de Diana-Florina Cosmin. Am citit-o si-am uitat de recenzie. Urat! Nu-i tocmai genul meu, desi abordeaza cam aceleasi subiecte la care ma-ncumet si eu pe blogul asta, dar, sa zicem ca nu-mi place sa citesc ce-as scrie si eu. :) In privinta lecturii, raman la clasici. O sa-mi sariti in cap, dar literatura feminina nu ma coafeaza. Poate pentru ca cei mai buni coafori din lume sunt barbati.

Totusi, discutand cu o prietena care-a citit cartea si careia i-a placut chiar foarte mult, mi-am amintit un pasaj interesant: eroina, nostalgica dupa epoca interbelica, atunci cand i-ar fi placut sa traiasca, povesteste cum a probat o rochie cu corset si in masurile careia, culmea, a si intrat. Atunci si-a dat seama ca a tanjit atata timp dupa o perioada in care ar fi fost mult mai nefericita decat in prezent. Si se serveste de metafora corsetului pentru a ne explica toate ingradirile la care femeile erau nevoite sa se supuna. Azi, spune autoarea, piedicile si limitele ni le impunem noi singure, si ne privam voluntar de niste libertati la care femeile de pe vremea aia poate nici nu sperau.

Cartea o gasiti la Editura Curtea Veche.

Tu pentru ce epoca netraita ai nostalgii? Cand ti-ar fi placut sa te nasti?

]]>

Dar daca maine nu mai vine? Daca maine nu mai vine, iti e bine in culcusul lui azi?

Pentru prima data dupa copilarie (cand avem de toate numai angoase nu) mi-am raspuns afirmativ la intrebarea: “sunt fericita?”

Propriul raspuns m-a luat prin surprindere. Evident, l-am supus indoielii. Dar m-am mai aplecat putin asupra intrebarii si m-a izbit acelasi raspuns. Cum asa? Cum adica sunt fericita? Sunt fericita cu ce am acum? Cu ce-am devenit? Cu ce-am facut? Cu ce planuri am de viitor? Ei, bine, da. Nu mai am nicio frustrare: nici legata de vreun sef absolut imbecil, nici legata de vreun iubit, nici legata de familie, prieteni sau bani. Imi e bine.

Aseara, ma plimbam cu doua prietene dragi si una dintre ele, Anurim pe numele ei de scena, ne-a ispitit cu un joculet. Sa spunem ce ne place noua mai mult si mai mult la viata asta.

Va provoc la acelasi exercitiu: ce va place?

Incep eu.

Imi place.

- imi place sa ma merg pe jos

- imi place sa vad parcul dupa ploaie, cand e inca un pic incetosat si copacii sunt si mai verzi si mai voiosi

- imi place sa alerg ca apucata cand in casti ma ia prin surprindere “Don’t Stop Me Now”

- imi place sa cant in drumul spre casa cu voce tare, “Somebody to Love”

- imi place sa beau o cafea buna, buna cu lapte

- imi place sa ma vad cu prietenele mele, sa radem, sa barfim, sa ne plangem si sa nu ne fie teama sau rusine ca cealalta ne va judeca

- imi place sa ma uit pierduta la un liliac inflorit si sa ma-ntreb cum am putut trai atata timp fara sa-l stiu

- imi place sa ma treaca fiorii cand o adiere imi aduce miros de tei sau de salcam

- imi place sa cutreier dealurile cu iarba verde de acasa, laolalta cu sora-mea, frate-miu si cainii

- imi place sa stau in curtea alor mei si maica-mea sa ma plictiseasca inca o data cu florile ei care, suprirza, au inflorit si primvara asta

- imi place sa colind cu Cami pe strazile noastre

- imi place sa scriu

- imi place sa citesc un text bun rau

- imi place sa ma prostesc cu Ralu si sa radem doar noi doua la glumele noastre imbecile. Apropo, Tweetish: mother fuckeeeeeeeeeeeeeeeeeeeer!

- imi place sa-mi ascult Queen-ul in orice moment al zilei, in orice stare, dar cu precadere de una singura

- imi place sa adorm langa el si sa-i vad privirea aia de: “Doamne, cat esti de nebuna!”, fara urma de rautate sau de “da-te mai incolo!”. Imi place ca stie sa se bucure de bucuria mea, chiar daca uneori da in nebunie. :D

- imi place sa ma treaca fiorii numai la gandul c-o sa merg iar la Paris, la toamna

- imi place sa deschid pachetul cu rochite comandate de pe net

- imi place sa rad cu oameni amuzanti si ironici, dar lipsiti de rautate

- imi place sa redescopar biletele sau notite mai vechi, din facultate, care ma fac sa zambesc

- imi place sa scriu un articol din suflet si sa vad ca lumea reactioneaza

- imi place sa m-alint

- imi place sa port tenisi, dar nici tocurile cui nu-s de aruncat

- imi place sa descopar o crema buna si sa stiu ca pot pune mana pe telefon s-o vorbesc de bine unei prietene

Imi plac foarte multe lucruri.

Important e sa ne gandim pe cate dintre lucrurile care ne plac le facem in viata de zi cu zi. Si, mai ales, cat de des.

Deci, tie ce-ti place? :) Pe bune intreb. Chiar vreau sa stiu.

Nu zic, dans al imperecherii mai spectaculos decat astia atunci cand li se pune pata, nici Michael Flatley nu face. Iti ia ochii. Iti suceste gatul ca unei vrabiute surprinse de gheara hotomana a unei pisici. Te da cu capul de pereti pana nu mai stii ce-i cu tine, ce-ti doresti, ce ai si ce-ai putea avea. E placut o perioada. Aproape crezi si tu. Aproape te gandesti c-ai putea s-o tii asa, c-ai putea sa traiesti cu ameteala asta ca de mojito. Pe vremea mea, erau la moda povestile cu feti frumosi. Care erau frumosi si pe dinauntru si pe dinafara. Care sareau de pe cal sa-ti aduca pantoful de clestar sau sa te scape din niste gheare de zmei, de sub blesteme, din turnuri de fildes si cam de oriunde nimereai tu, o biata Cosanzeana nauca, deloc desteapta, dar frumoasa foc, ca doar ai fost Miss Liceu, in aceeasi generatie cu maștera.

Pe vremea asta, sunt la moda povestile cu baieti care beau pana pica, se drogheaza pana le ies ochii din cap, se invaluie  in tatuaje de parca hainele-ar fi so last season. Uitati-va la Mr. Big, la Dr. House sau, mai rau, la Hank Moody. Evident ca ni se scurg ochii dupa ei pe ecrane, mai rau ca dupa patratelele din excel. Evident ne “izbesc tampla de stele pana cand”. Evident ca ne plac manifestarile lor interioare, ca ne inmoaie inima cand ne-arata ca si ei au una. Dar, sincer, cine si-ar dori ceva mai mult cu unul de-asta?

1.     Mr. Big
Cred ca asta a fost primul exemplar de tip scarnavie. Ala care nici nu vrea fata, nici altuia nu i-ar da-o. Pentru ca atunci se activeaza. Cand o vede ca-i e bine in brate straine de el, cand altcineva da nas in nas cu ea ciufulita dimineata si cand isi face planuri de-a vedea Parisul cu Alexei. Iar exemplul pe care ni-l da Carrie e unul dintre cele mai rationale si mai logice din lume: se-ntoarce la el de cate ori are asta chef sa-i franga inima. Ce lectie sa-nvete tinerele domnite cu inima frematanda? Ca trebuie s-astepte-n pridvor, seara de seara, canalia care va pleca in momentul in care o alta fusta i se va flutura pe sub nas? Fetelor, voi sa nu faceti ca Miss Bradshaw, c-ati vazut unde-a sfarsit: LA ALTAR!!!

2.     Dr. House
Bucurii la House am avut si inca mai am. Are meclisoara aia de scarba adorabila si replici care-ti inmoaie genunchii ca un alergat intr-o duminica dup-amiaza in jurul lacului din Parcul Tineretului. Duce sarcasmul la un nivel sinonim cu bagabonțeala. House face, House drege, lui House nu-i e frica. House gaseste tumora doar uitandu-se la pacient. House, toi qui te moques de moi et de tout. Avec ton air canaille, canaille, canaille, how can I love you? Reality check. Am vrea sa ne creasca House copiii? Probabil le-ar da Vicodin sa le mai taca fleanca atunci cand plang de nemancati. Am vrea sa lasam organizarea vacantei pe seama lui? Probabil ne-ar invita la un tur in jurul clinicii, ca doar nu se poate dezlipi de pacienti? Am vrea sa-l auzim pe House in fiecare zi luandu-se de gusa/soldurile/burtile noastre? Doar daca ne lipseste o doaga.

3.     Hank Moody
Daca pe Big il banuisc de lipsa afectiunii in copilarie, iar pe House de-o mama perfectionista care-i dadea peste degete cand gresea o nota la pian, pe Hank il banuiesc de nesimtire. Pai bine, ma, Moody, sa-ti parasesti tu dragostea vietii si copilul pentru iepe verzi pe pereti? Sa nu fii tu in stare sa-ti aduni mintile ca sa ramai  langa femeia aia cu care ti-e al dracului de bine? L-ati vazut vreodata fericit pe asta in afara momentelor cand nu-i cu Karen sau cu fiica-sa? Eu nu. E genul de om care nu poate sa accepte ca a gasit deja ce cauta. Ca nu mai e cazul sa-si rataceasca geaca de piele prin cluburi si nici sa nu se mai trezeasca prin paturi de stripteuse. Ah, bietul artist neinteles care isi cauta inspiratia in promiscuitate…

Baietii rai sunt buni doar in fime. In viata reala, ne place s-avem pe umarul cui pune capul cand am pierdut contul, s-avem cui arata cele trei nuante de oja pe care nu le gasesti decat in magazinul ala secret, s-avem cu cine organiza plimbarea care-o sa ne termine spatele prin Paris, s-avem cu cine lasa un copil peste 5, 10, 15 ani, fara sa sunam din minut in minut ca sa-l verificam. Da, ne multumim cu putin. Poate n-ar trebui sa oferiti mai mult.

Atât te întreb.