mărturisesc dragostea albă

de pe piscul durerii mele pe care stau

ca pe o punte

de trandafiri ai zăpezilor

cu care iubitul meu mângâie suflarea samovarului

în dimineţile cu măşti veneţiene

purtate mereu de ceilalţi actori-în-teatrul-absurd

niciodată de doi-noi

albi şi goi

cumpene pentru fântâni pline pana la buze

naiuri gemene

prin care trece apa pentru viitorii noştri prunci

ceaiul naivilor

îmi feresc umărul de rugina apelor

deşi treptele se zidesc pe undă

drumul – acelaşi

chemând ca un horn tuciuriu

povesti vânătoreşti

despre cuţite răutăcioase

însă rubinul nostru păstrează altfel de străluciri

… şi totuşi

atâtea cimitire ale elefanţilor aveţi în minte

măi purpuriilor

atunci când pedalaţi pe biciclete de fildeş

aproape de ochii iubitului meu !

am adormit

încă boabele de grâu cad din copacii vorbitori

spre tărâmuri cunoscute inimii mele

…îmi pare că visez

şi atunci

găsită de o altfel de dimineaţă

deschid ochii spre o altă culoare

încropită din cele două

şi atunci ştiu

de ce

toate rochiţele zânelor

sunt rozuri zurlii zidite zdup-woop de zei

din stambă

…şi îmi lepăd cămaşa de noapte

pe care dragule nu ştiu de ce nu o iubeşti

mă apropii de fereastră

unde muşcata îmbrăcată ca o păpuşă barbie

zâmbeşte în glastră

să simt bătăile de inimi ale stelelor

şi-o mână trandafirie pe-o gambă.

-
sursa foto:http://www.zastavki.com

deschisă-i poarta celor ce-or păşi
spre lumea piticoţilor cu fes
căci gândul plutitor nu e eres
ci ploaia ce hrăneşte lotuşii
-

să stai să baţi, să cazi şi din picioare
deşi vei fi lovit poate cu fire
de lăcrămior sau poate trandafire
ce-şi uita genul arşi, dar nu de soare
-
să-nveţi cum să te joci cu licuricii
de pleacă unul – să aprinzi o floare
să culci făptura-i de scăpărătoare
ca s-o ridice-n cer preoţi-aricii

-
s-asculţi pe zâne chiar şi când se ceartă
cum să arunce prăjituri lui zmeu
să le-nţelegi şi-atunci spre empireu
meşteşugită-o fi şi dragostea pe dată
-

tu să iubeşti aprins, cu-aşa măsură
să vrei să laşi natura-ţi de felină
va fi cu tine cerul, în surdină
să poarte toate stelele-n trăsură
-

să chemi cu gândul fără de insultă
cu picătura albului cel bun
Raţiunea-Foc să-ţi spele cu sapun
chiar ochii de ţi-s răi şi nu te-ascultă

-
-

şi de-o să plângi pe toate, o bucată
din cer s-o strecura sub ochiul mic
safirul ce-i al tău, vei fi pitic
un om cu fes în lumea fermecată.

sursa foto: http://www.psdesigning.com

-

frumoasă e ploaia cu zdrenţe de apă
când stăm la fereşti cu un dor drăgălaş
în inimi iubirea pătrunde şi sapă
cum nu ştie raza răni un cosaş

ating gura ta cu un picur de rouă
aşa ştie draga să-ţi fure-un sărut
un cord a străpuns pe un altul în două
nu vreau versul trist şi îi pun atunci scut

doar dragostea-i simplă şi-ajunge prin sine
din nou eşti alături, vlăstar de santal
şi cel mai gingaş căprior îţi revine
să bea din parfum la al inimii bal.

Moş Crăciun aleargă, săniuţa-i plină
portocale, mere, afine sau mure
chiar şi-o stea-mprumută gustul de pădure
unde veveriţe-un pui de cuc alină

Ninge cu sticloase florescenţe albe
din ochi de lumină, totul e lumină
chiar şi of de-ursache e o vitamină
ce o prinde Moşul cu-altele în salbe

totul doarme-acolo doar o stea luceşte
cerul e pe Ceruri albe suprapus
ca pe-un cântec moale Tatăl o pazeşte
amintind de ceasul Micului Isus

şi iar vede Moşul de sub ochelar
drumul către hornuri, fructele să lase
plicuri albe are şi ciudate vase
ce nu se pot sparge de ai vrea barbar.

ce frumos aleargă caii spre-nălţime
n-au aripi intinse dar iubirea-i urcă
în ale lor coame raze se încurcă
în glas de iubire albă din vechime

şi suişul greu e doar când nu-i iubire
caii ne sunt dragii tot rătăcitori
poate lângă steauă întâlnesc şi flori
ce se-agaţă-n coame milioane fire

îmi opresc poemul, prinde să danseze
muzica e blandă, radiază caldă
în lumina-aceea caii albi se scaldă
nu mai ştie cordul cum să sângereze.

Hristos are nevoie încă să zboare. Pentru că Terra nu a murit şi Frumoşii lui (mai bine zis Gesturile frumoase ale inimii) se zbat să o ţină în viaţă. Uite că existăm, măi tastatură, uite că deşi există rău, existăm, măi Dragoste. Binele din fiecare dintre noi e un porumbel pe umerii lui Hrist. şi Hrist zboară peste vreo căsuţă de sărmani iubitori şi necăjiţi şi mai salvează încă un pic din Terra asta zdrenţuită de dorinţa (tot a noastră, a oamenilor) de a opţine putere.

tai-tai la toţi cei care nu văd în religie un prilej de a se învrăjbi, tai-tai ateilor care încă sunt pe drumul de a-l afla pe Dumnezeu, în vreo formă sau alta, poate în ochii iubitei, în vreo ploaie caldă de vară, într-o strângere de mână a unui prieten.

“No one can lose anyone, because no one owns anyone.”

sursa: http://paulocoelhoblog.com/

Nimeni nu poate pierde pe nimeni, pentru ca nimeni nu poate fi considerat stapanul nimanui.

a ierbit toamna de september jucăuş
soarele şi luna s-au ascuns într-o cană cu lapte

ce bine e când treci pe stradă şi oamenii sunt
nişte pagini de poezie colorată!

frumos vă şade, măi oamenilor
măi zmeele lui Dumnezeu

ce mai vreţi de la viaţă
i-aş intreba…

un dram de pâine un pic de vin
un pic de culoare
un pic de nuştiuce
milă de la Dumnezeu şi multe curcubee
printre zmee
şi nici măcar o frunză atee

m-acceptă cineva aşa cum sunt
să-mi facă dimineaţa o cafea
c-un piculeţ de dragoste în ea
iar eu pe altul să-l visez pe gând?

m-acceptă cineva ca pe-o aspirină
ştiind ca nu-s a lui ci-a unui vis
cu gândul intre iad şi paradis
mereu în gând cu focul şi lumina?

visarea nu-i furată de nimic
e pasăre ce zboară ca ideea
acolo unde-există Visaleea
şi zânele-şi împart ceai din ibric

m-acceptă cineva ca pe o soră
ca între noi o sabie să stea
iar corbii să se sperie, să vrea
să lase-n urmă doar o auroră?

nu, nu e nimeni şi atunci m-aşez
pe o sofa comodă şi rămân
cu 4 foi trifoi la mine-n sân
rotindu-mi visul ca pe-un titirez.