Și pentru că o fotografie face tot atât de mult cât o mie de cuvinte (mama lor de fotografi, ei or fi scos vorba asta de-a dreptul jignitoare la adresa celor care trăiesc din scris), postez și eu o imagine descoperită azi pe facebook. Fotografia asta, cu omul care cere drumuri bune deși și-a înmatriculat mașina în Bulgaria, spune povestea vieților nostre: „Alții să fie integri și să-și facă datoria, eu mă strecor printre reguli și principii.”

foto: Dorina Rusu

Trăiască România dodoloaţă! Dar tot 10 mai ar trebui să fie ziua naţională…

Dar la Poli e rost de câştig, mai ales că autorităţile locale se gândesc să pompeze bani în continuare. Îmbogăţiţii patriei, foştii securişti, paravanele securiştilor, devalizatorii statului şi parveniţii de rând stau la coadă. Să jumulească ce mai e de jumulit, să spele ce mai e de spălat. Unii vor să devină acţionari, alţii se oferă să managerieze pe bani publici. Consiliul Local şi Consiliul Judeţean vor acum să cumpere echipa, unii politicieni îşi construiesc de zor un capital de imagine pe seama ei, iar oamenii de afaceri caută variante de asociere în acţionariatul clubului. Nu mai ştii cine vrea să salveze pacientul şi cine se înghesuie doar să-l buzunărească. Timpul o va lămuri şi pe asta, dacă mi se permite clişetul. Păcat, totuşi, de publicul ăsta frumos de la Timişoara!…

Uniunea Baptistă din România s-a apucat anul acesta să dea biblii pe gratis prin ţară. Frumos, admirabil, folositor, aş zice eu. Să “citeşte” şi poporul ceva pentru suflet, măcar în pauzele de publicitate. Toate bune şi frumoase. Au dat ei biblii prin tot felul de zone din România, mai mult sau mai puţin cunoscute ca poli ai ecumenismului. Însă, abia când au ajuns la Timişoara au apărut şi primele probleme, pentru că autorităţile locale nu au aprobat amplasarea unor corturi în locaţiile dorite (se pare că bibliile se împart din cort). Stupoare generalizată şi perplexitate colectivă! Adică nu e voie să pui nişte corturi de 3X3 metri în staţiile de troleibuz şi de tramvai, incomodând astfel traficul?  Nu e voie să amplasezi un asemenea cort într-o piaţă aflată în renovare? Curată persecuţie, mârşavă discriminare!

Lucrurile nu puteau să rămână aşa. Prin urmare, Ionel Tuţac, preşedintele Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste din Timişoara şi secretar general al Cultului Creştin Baptist din România, îşi exprimă “mâhnirea sufletească” într-un comunicat de presă. Un comunicat care s-a întâmplat să ajungă şi la mine, indirect (probabil am demonstrat deja că citatul din header e pe bune, iar oamenii nu îşi asumă riscuri). Şi dă-i şi acuză primarul că încalcă legea şi Constituţia, că aprobă doar manifestaţii MISA şi că nu e prieten cu Biblia.

Bag de seamă că unora le place să se creadă persecutaţi. Sărmani creştini aflaţi ca oile în mijlocul lupilor! Cine să mai înţeleagă acţiunile acestor lideri religioşi? Lipsa de tact e boală grea, dar se tratează. Ce ne facem totuşi cu exagerările care tind către minciună? “Singurul oraş în care acţiunea noastră  este restricţionată doar în perimetrul clădirilor baptiste este oraşul Timişoara”, spune domnul Tuţac. Se pare că din nuanţe se compun neadevărurile. Ceea ce stimabilul Tuţac uită să spună este că avizul primăriei nu se referă la “perimetrul clădirilor”, ci la spaţiul din faţa acestui perimetru, pe domeniul public. Ori biblii se pot împărţi şi dintr-un rucsac, în centrul oraşului, dacă îţi doreşti cu adevărat. Nu e musai să-ţi pui cortul în cele mai nepotrivite locuri.

În loc să formuleze o nouă cerere, cu locaţii mai potrivite, liderul baptist s-a revărsat în presă cu o jalnică lipsă de înţelepciune. Politeţea nu pare a fi nici ea punctul forte al omului, de vreme ce trimite un comunicat de presă şi, pe urmă, nu poate fi contactat o zi întreagă pentru că are telefonul închis. Să sperăm că trimiterea comunicatului şi ascunderea după deget nu au nimic în comun cu faptul că se apropie campania electorală. Doar se ştie că Ionel Tuţac împacă de zor şi capra politicii laice şi varza politicii eleziastice.

Dar să nu mai lungesc povestea… Am impresia că unora nu le ajunge că deja nu sunt văzuţi bine de majoritatea ortodoxă a ţării. Insistă să se împuşte singuri în picior. Ceea ce uită însă aceşti lideri este că nu se reprezintă doar pe ei înşişi. Degeaba începi un comunicat de presă cu “în calitate de cetăţean al Timişoarei”, dacă termini cu “preşedinte al Comunităţii…”. E-mail-ul a ajuns să fie trimis în numele baptiştilor din Timişoara (sau chiar din România), care sper că nu se vor grăbi să subscrie la o asemenea manevră regretabilă. E bine să denunţi nedreptatea, dar e de preferat să o faci doar când ea există şi în realitate, nu doar în capul tău…

- Spuneaţi că traduceţi literatură română în germană. Cum anume aţi ales autorii români pe care i-aţi tradus? Am văzut că unul dintre aceşti scriitori traduşi este Max Blecher, un scriitor foarte bun, dar puţin cunoscut şi apreciat în România. Sau, mai bine zis, nu a fost tocmai agreat de contemporani. Apoi aţi mai tradus scriitori precum Ana Blandiana, Nora Iuga…

- De fapt, Max Blecher este unul dintre scriitorii foarte cunoscuţi. Într-un top realizat în rândul scriitorilor, în jurul anului 2000, a ieşit pe locul 2 între scriitorii români cu influenţă asupra scriitorilor contemporani. E adevărat că nu a fost agreat şi nu a fost comentat oficial, dar a fost citit „din sertar”. Aici intervine şi antisemitismul cultural al vremii respective. Chiar şi în „Istoria literaturii” a lui Călinescu e descris cam negativ. Pe Ana Blandiana şi pe Nora Iuga le cunosc personal, dar diferit. Cu Nora Iuga am fost mult timp chiar şi prieten foarte bun. Acum, după Premiul Nobel luat de Herta Muller, s-a dezis de mine şi nu mai am voie să o traduc. A şi scris despre lucrul ăsta. Pe Ana Blandiana nu am tradus-o din prietenie, ci pentru că o editură mi-a propus acest lucru.

- Cum anume a intervenit detaşarea asta a Norăi Iuga de dumneavostră? Ce legătură este între premiul Hertei Muller şi relaţia dumneavostră cu Nora Iuga?

- Eu sunt prieten foarte bun cu Herta Muller, iar Nora Iuga ştie lucrul acesta. Şi Nora Iuga a fost prietenă foarte bună cu Herta Muller, într-un timp. Nu ştiu… nu o mai fi suportat doamna Iuga succesul acesta al unei prietene. Noi ne-am şi certat politic, dar asta era normal, cum te cerţi cu un prieten. Certuri de genul acesta am avut multe în timpul prieteniei, dar acum nu se mai suportă. Asta este. Se întâmplă… între oameni vii.

- Aveţi legături cu lumea culturală şi presa din România sau vă simţiţi ignorat?

- Am avut un interviu în Dilemateca, acum doi ani. Câteodată se mai comentează ceva despre ceea ce fac. Am şi publicat în Observator Cultural şi mi se mai solicită să scriu, dar nu am ce să le ofer deocamdată. Am să scriu despre un proces care are loc acum la Munchen. Un proces pe marginea unor documente de la CNSAS, unde un fost informator al Securităţii contestă documentele oficiale şi vrea să ne interzică să-l numim informator. Procesul se va termina în dauna noastră, pentru că judecătorul nu crede în documentele CNSAS. E vorba despre scriitorul Claus Stephani, fost redactor la revista Neue Literatur, care era revista Uniunii Scriitorilor din România pentru limba germană, şi care două decenii a fost informator. Şi un informator chiar rău, care a informat din propria voinţă. Acum trăieşte în Germania şi acolo văd că reuşeşte să ne interzică să-l numim informator. Dar în România nu va izbuti şi de aceea eu voi publica în Observator Cultural, aşteptând să mă dea în judecată la Bucureşti, pentru că acolo pierde procesul. Justiţia din România crede ce spune CNSAS.

Întregul interviu se poate citi AICI.

Sala Europa s-a umplut de oameni, jumătate fiind membri PDL (conform organizatorilor). A fost prezent şi Achihai Virgil, preşedintele Uniunii Bisericilor Creştine după Evanghelie din România şi al Alianţei Evanghelice Române. Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a ţinut o cuvântare de două minute, după care a părăsit sala.

Ok, cam atât cu punerea în temă. Deşi nu m-am dus acolo în calitate de simpatizant, ci în calitate de jurnalist, mă aşteptam să fie un eveniment destul de interesant. Speram să fie mai mult o conferinţă despre creştin-democraţie şi mai puţin o întâlnire a membrilor şi simpatizanţilor PDL. M-am amăgit singur.

S-a vorbit prea puţin despre creştin-democraţie, s-au ţinut discursuri de autoperiere pe teme conexe, de partid. Paleologu o fi singurul pedelist simpatic, dar a venit nepregătit şi a aberat pe lângă subiect, vorbind mai mult despre consolidarea partidului afectat de criză şi guvernare, despre Băsescu – făuritorul marelui PDL care a sărit de la 6% la peste 30% şi despre soarta PDL-ului după retragerea lui Băsescu din politică (eveniment care, din cine ştie ce motive, era asociat de Paleologu cu terminarea mandatului de preşedinte).

De altfel Paleologu şi Voinescu au fost “piesele de rezistenţă” ale serii. Cam tristă situaţia creştin-democraţiei cu aşa apologeţi. Paleologu, în discursul lui ameţit, chiar a afirmat că el vede creştin-democraţia ca pe o chestie care şi-a trăit momentul de glorie în anii ’50. La faza asta nu mi-a rămas decât să mă întreb dacă nu cumva am nimerit la o comemorare, dau chiar la priveghiul creştin-democraţiei.

M-am ridicat şi am plecat pe la mijlocul discursului ţinut de Sever Cotoi Voinescu. Nu că i-ar fi lipsit coerenţa şi o oarecare retorică, dar am refuzat să iau lecţii de creştin-democraţie de la cel care, din poziţia de secretar al Camerei Deputaţilor, a girat frauda Robertei Anastase. Deşi, dacă bine îmi aduc aminte, nici Marius Dugulescu nu e străin de fraude, fiind surprins în timp ce vota cu două cartele în Camera Deputaţilor.

Cam asta a fost povestea, şi aşa prea lungă şi prea răutăcioasă. Dovezile foto le aveţi mai jos.

Prea Fericitul Daniel a uitat să-l invite la slujba de la Patriarhie pe regele Mihai de onomastica Sa. “Un personaj, de-a dreptul dizgraţios”, aşa i-am scris prin sms unui prieten de-al Patriarhului. În replică, mi-a spus că cel care îşi serbează ziua invită. Da, dar doar unul a fost Uns cu Mirul Sfânt de Patriarhul ţării.

Pe Daniel l-am scos din lista personajelor bănăţene de prestigiu. Îl doare în cot pe ultimul faraon în viaţă. El vrea pietre şi piedestal pentru nemurire. Dacă nu aş fi avut preoţi în familie aş fi trecut la greco-catolici. Clerul lor nu a abdicat niciodată de la principii şi de la morală.

Mai mult, AICI.

P.S.: Fiind sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril (în calendarul ortodox şi în cel greco-catolic), expediez şi eu un mare „La mulţi ani!” către Majestatea Sa Regele Mihai I al României, către tatăl meu (Gavril-Mihai), sora mea Mihaela, fratele meu Mihai, cumnata mea Mihaela şi nepotul meu Mihai. Nu obişnuiesc să fac dedicaţii de genul „La mulţi ani tuturor etc. etc. etc.”, dar, dacă vă face plăcere, consideraţi-vă blagosloviţi toţi cei care purtaţi numele celor doi arhangheli.

Ne-am strâns patru jurnalişti timişoreni şi am pus-o de un talk show despre şansele Timişoarei de a deveni Capitala Europeană a Culturii în 2020. Robert Şerban (redactor-şef Ora de Timiş), în calitate de gazdă, Lavinia Bălulescu (Adevărul), Laurenţiu Nistorescu (Renaşterea Bănăţeană) şi cu mine am dezbătut cum ne-am priceput mai bine, timp de o oră, la emisiunea “Piper pe limbă”. S-a întâmplat vinerea trecută, iar emisiunea urmează să fie difuzată pe postul TVR Timişoara, sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 20.30, şi duminică, 23 octombrie, de la ora 12.00.

P.S.: Pe la televiziune nu am mai fost, aşa că va trebui să fiţi înţelegători în cazul în care chestiunea e foarte evidentă.

P.S. 2: Partea amuzantă e că ne-am nimerit 3 olteni şi un bihorean (bihoreanul fiind eu) să vorbim despre Timişoara – Capitală Culturală Europeană în 2020.

În urmă cu aproape trei luni, scriam ‘ici ‘şa pe blog despre aşa-zisele exclusivităţi din presa românească. Cum textul li s-a părut unora destul de reuşit, s-a întâmplat să primesc o invitaţie de a scrie în Dilema Veche, la rubrica „Mass comedia”. Ca să nu mai lungesc vorba, ajutaţi un copil sărman şi daţi un click AICI.