Drept urmare, scopul meu în viaţă a devenit să-mi câştig propriul salariu şi să fiu independent. După încă trei ani, mi-am dat seama că degeaba înveţi şi că o diplomă nu-ţi ţine de foame şi că angajatorul poate să ţi-o tragă pe la spate chiar dacă ai trei facultăţi, aşa că am pus osul la treabă şi am făcut ceva mişto. Şi acum, trei ani mai târziu, nu trece lună în care să nu ne uităm în spate şi să ne gândim “ce varză eram atunci”…

De ce nu mai scriu pe blog? Lucrez foarte mult şi nu am timpul necesar, iar atunci când am puţin timp liber, prefer să-l pierd altfel decât aşa. De ce? Pentru că am alte priorităţi.

Într-adevăr, blogul a fost fun, dar eu n-am talent la scris, aşa că o să vă împărtăşesc câteva revelaţii ca să nu-mi duceţi dorul.

• În Bucureşti e mereu trafic dimineaţa şi seara, şoferii sunt mârlani şi tuturor li se rupe de regulile de circulaţie
• Vecinii întotdeauna o să aibă spiritul ăla comunist şi o să considere că totul li se cuvine pentru că ei ‘stau de 30 de ani acolo’
• In instituţiile de stat veţi fi mereu pocniţi de scârba celor de peste ghişeu, ce naşpa de voi că vă plătiţi taxele la timp

Ia uite, vezi? E ca în vremurile bune în care scriam pe blog. Poate într-o zi, mă voi reapuca. Până atunci, să trăiţi bine :)

Guess what, e perioada aia a anului când toată lumea pune în balanţă ce-a făcut şi face planuri magnifice pentru anul următor.

Pentru mine, cel mai tare moment din 2010 a fost când mi-am dat în primăvară demisia de la UPC, în favoarea BEC Media. La momentul respectiv, nu eram 100% convins că a fost o idee bună, deci a fost nevoie de un “leap of faith”. În retrospectivă este cea mai bună decizie pe care am putut să o iau anul ăsta. BEC Media, compania mea de suflet ca să zic aşa, la începutul anului avea un singur angajat, iar acum a ajuns o echipă full-service de 9 oameni şi începutul anului este destul de promiţător.

Chiar dacă acum nu pot spune că am o viaţă mai liniştită, sau mai lipsită de stres (ba chiar din contră), a meritat din plin.

A doua realizare de care sunt foarte mândru este faptul că am slăbit 30KG, iar pentru asta-i mulţumesc Cătălinei Gheorghe, nutriţionist-ul care m-a îndrumat. Şi n-a fost uşor să ajung la o greutate pe care n-am mai avut-o din ultimul an de liceu. Mi-am şocat mulţi dintre prieteni şi cunoştinţe, dar una peste alta, pentru mine a fost o realizare extraordinară.

În decursul 2010, am văzut mai multe ţări decât Dana, şi din fericire doar din plăcere. Italia, Olanda, Austria, Germania, Ungaria, Bulgaria. Aş fi punctat şi Grecia, dar ce-i prea mult strică…

Voi cu ce vă lăudaţi?

Îmi aduc aminte acum câţiva ani cum toată lumea era sceptică în a-şi ţine resursele online, şi când mutarea sau sincronizarea fişierelor pe mai multe calculatoare era un haos total. Pentru cei ce n-au auzit de acest serviciu, Dropbox este varianta perfectă.

Feature-uri

1. Primeşti 2GB spatiu “in the cloud”. Dacă te inscrii prin link-ul ăsta, primeşti 2.25 GB, iar după înregistrare dacă urmezi toţi paşii de aici, poţi ajunge foarte uşor la 3GB. Sigur, nu este o cifră imensă, dar în final, nu-ţi înlocuieşte spaţiul de stocare de pe PC. Dacă vreţi cu tot dinadinsul mai mult spaţiu, puteţi face upgrade la 50GB pentru 10$/lună, sau la 100GB pentru $20/lună.

Din nou, dacă vă gândiţi la Dropbox ca la o platformă de storage unde să vă ţineţi torentele, muzica sau filmele, poate versiunea gratis nu e pentru voi. În schimb este perfectă pentru a lucra colaborativ la documente, pentru a vă sincroniza mailurile, contactele, arhiva de Yahoo Messenger, parolele, sau chiar şi profilele de browser în caz că nu folosiţi Google Chrome.

2. Este cross-platform. Până acum l-am folosit pe cu succes pe Linux, Windows şi Android. Există şi variante pentru iPhone, iPad, Mac OS X sau Blackberry; toate funcţionează pe aceleaşi principii.

3. Are interfaţă web. Pe lângă avantajele evidente de a avea la dispoziţie repository-ul vostru personal oriunde, din interfaţa web puteţi face sharing al folderelor între mai mulţi utilizatori Dropbox, puteţi restaura versiuni anterioare ale fişierelor (versioning) şi puteţi să urmăriţi activitatea recentă din cloud.

4. Sincronizarea este foarte inteligentă. Lăsând la o parte faptul că nu sincronizează documentele deschise de exemplu, sau faptul că ştie să limiteze gradul de ocupare al bandwidth-ului, mai are şi un feature de “Lan Sync”, astfel încât sincronizarea între două persoane din LAN nu trece prin extern, lucru extrem de util pentru fişiere mari. În plus, totul este automatizat. Procesul porneşte la start-up şi efectiv uiţi de el.

Una dintre cele mai mari probleme sau prejudecăţi dacă îi pot spune aşa, o reprezintă problema securităţii datelor în cloud. Ca să nu reiterez politica lor, puteţi urmări link-ul ăsta. Bottom line, datele de pe serverele Dropbox sunt accesibile doar din contul vostru şi nimeni altcineva nu le poate vedea.

Dacă v-am convins, încercaţi Dropbox şi vă garantez că-i veţi înţelege utilitatea :)

M-am mutat recent. M-am mutat la două străzi distanţă de birou, astfel încât să-mi exersez #aroganţa. Pentru o distanţă de două străzi, merg cu maşina la serviciu. Şi nici măcar nu sunt două străzi babane, două bulevarde. Sunt literalmente două străduţe de printre blocuri.

Pentru un drum de 10 minute pe jos, eu fac 3 minute cu maşina. Ştiţi voi, ca să salvez mediul… Ba mai mult, iarna stau câte 20 de minute să o dezgheţ înainte de a pleca. Şi dacă dau de vreun camion care merge in faţa mea 100m, mă pot plânge şi că a fost trafic.

Dar ca să trec la subiect, de data asta am ajuns la capătul abilităţilor mele de a-mi înţelege vecinii. Dacă până acum am suportat morală, reproşuri, vizorisme şi toate dialogurile cretine de pe planetă, ce-am păţit săptămâna asta m-a lăsat fără cuvinte.

Ca în orice bloc, şi aici există un Nea’ Mitică (nu m-am obosit să aflu numele real, dar tre’ sa fiu pe-aproape). Un Nea’ Mitică ce mi-a făcut instruirea cu apometrele şi repartitoarele, un Nea’ Mitică ce mi-a făcut o oră morală cu privire la locurile de parcare şi cum au ei o înţelegere în sensul ăsta, un Nea Mitică ce nu pare să înţeleagă că atunci când alergi grăbit pe scări, nu e timp de conversaţii inutile.

Tocmai când mă resemnasem şi-am trecut toate întâmplările astea idioate în coşul de gunoi, Nea Mitică o trânteşte p-aia groasă.

Vecine, vezi că ai factura la curent de 3 zile în cutia de scrisori, n-o iei şi tu de-acolo?

Ho-paaa, de unde până unde? Oare Nea Mitică al nostru are prea mult timp liber şi profită de spaţiul meu personal şi fără lacăt? Aşa se pare, pentru că văd că cineva îmi curăţă cutia de pliante în fiecare zi.

Mâine-poimâine îl aud “Vecine, vezi că ţi-am plătit eu curentul şi gazele, că se cam adunaseră facturile la tine în cutie; imi dai tu banii când cobori. Ah, şi ai primit nişte felicitări de Sărbători. “. Nu de alta, dar să se facă util, dacă tot se plictiseşte toată ziua.

Sunt singurul care vede ce face omul ăsta ca un lucru total cretin şi deplasat?

Majoritatea lucrurilor pe care le-am scris acum 2 ani se aplică în continuare, cine-ar fi crezut? Viaţa e scumpă, români sunt cu carul, civilizaţie ca la ei n-o să vedem mulţi ani. You know, the usual.

Oamenii în general sunt foarte OK, chiar dacă ştiau că suntem din România. Chelneri, vânzători, ghizi, etc. Toţi ştiu să-şi vândă marfa. Am aflat târziu că în restaurante lumea nu prea lasă bacşis mai mult de 2-3 euro. Brusc, am înţeles de ce chelnerul de cu două seri în urmă a insistat să ne servească tot el. Pentru că noi eram români baştani, obişnuiţi cu 10%.

Taximetriştii în schimb m-au enervat la culme. Am mers la 4 dimineaţa pe jos prin ploaie şi vânt şi cu bagajele după noi pentru că jepcarii de la hotel vroiau 50E pentru o cursă de 2 km, taxiurile de pe stradă nu opreau, iar la telefon nici vorbă să dai de cineva. Frumos, nu?

PS: Pentru prietenii mei adevăraţi de pe Facebook, eu am încercat să fiu discret şi să pun doar câteva poze în care arătam mai bine, dar jumătatea mea nelegitimă a venit din spate şi le-a trântit pe toate la pachet.

Vă place să credeţi că puteţi schimba mersul ţării prin votul vostru, vot pe care eventual îl vindeţi pe 50 RON sau o porţie de mici?

Sunteţi primii care semnează petiţii online şi trimit mass-uri în prostie cum că Yahoo doneaza 2 cenţi pentru fiecare mesaj?

Vă daţi întâlnire cu gaşca la mitingurile din Piaţa Victoriei, după care staţi cu zilele la coadă la Mitropolie să vă rugaţi?

Purtaţi dezbateri aprinse cu toţi cunoscuţii cum că în 2041 asteroidul pulii va lovi planeta şi nu mai există cale de scăpare?

Sau poate vă număraţi printre cei care îngroaşă cozile de la Loto doar de Sărbători, că doar nu v-aţi rugat degeaba?

Dacă aţi răspuns afirmativ la majoritatea întrebărilor de mai sus, FELICITĂRI! Aţi ajuns unde trebuie. Articolul ăsta este fix pentru voi, pulimea cu IQ subunitar din spatele tastaturilor.

Poate nu realizaţi încă, fiind mult prea ocupaţi cu “fane cand intri buzz” şi comentarii idioate pe Hi5 sau Facebook, dar timpul este foarte preţios. Mult prea preţios, şi toate lucrurile care contează sunt relative. În funcţie de vârsta pe care o aveţi, în funcţie de ocupaţia pe care o aveţi şi în funcţie de priorităţile pe care vi le definiţi sau în funcţie de timpul liber, care există, sau nu. Realizez că probabil folosesc cuvinte prea pompoase pentru voi, oameni ale căror singure priorităţi în viaţă probabil sunt “s-o combine pe aia bună de pe haifaiv” sau vizorismele pe scara blocului.

Pe mine efectiv mă şochează determinarea şi încrederea în sine pe care le au aceste persoane care cred că pot schimba lumea atât de radical. Închipuiţi-vă cât timp irosit pus cap la cap putem scoate de aici. Înainte să mai faceţi acţiuni idioate, sau să aveţi idei geniale, gândiţi-vă dacă decizia e logică si dacă puteţi influenţa cu ceva ceea ce se întâmplă.

Ziua e prea scurtă ca să futeţi timpul aiurea. Cei care vor să înţeleagă, vor înţelege. Pentru ceilalţi, există selecţia naturală.

Şi iarna nu înseamnă în prima zi când ninge. Iarna înseamnă fie la începutul sezonului friguros, fie stăm cu ochii pe meteo şi prognoze să vedem când scad temperaturile.

Dar nu, românii stau până în ultima secundă, după care se îmbulzesc ca oile, la fel ca şi cu cumpărăturile de Sărbători.

Normal, să meargă cât mai puţin cu ele, să nu se uzeze. Restul care şi le pun din timp sunt mai fraieri, că le tocesc degeaba.

Cu această ocazie le transmit tuturor dobitocilor care au blocat o străduţă întreagă, formând o coadă imensă la vulcanizare, multă sănătate şi asfalt uscat. La primăvară, că acum daţi de dracu’.

Chiar că n-am mai văzut-o pe Raluxa atât de determinată împotriva unui brand, însă nu cred să fie cineva care să nu fi avut vreodată cel puţin o experienţă horror cu providerii de net şi cu toţii putem empatiza.

Eu unul sunt deja la a 4-a locaţie în care am net de la RCS-RDS. Overall, servicii bune, dar vorba aia, clientul nu reţine faptul că i-a mers impecabil un an de zile. El va reţine şi te va mui pentru că i-a picat netul într-un week-end când avea nevoie maximă.

În decursul anilor, am lucrat atât la RDS cât și la UPC, începând de la simpla cască (da, eu eram ăla de răspundeam la telefon şi-mi luam muile pentru echipele care nu ajungeau), până la poziţii de management; ştiu cum funcţionează totul, ştiu toate inside tricks-urile, ştiu toate procedurile.

Fiind om de interior, am putut foarte uşor să compar calitatea suportului pe care îl ofeream noi acum ceva ani, cu calitatea suportului de care mă izbesc acum când sun la ei, ca de un zid de fier. Colectiv tânăr şi dinamic se traduce prin “studenți mulţi pe care-i rulăm des”. Rezultatul comparaţiei nu a fost prea fericit, din păcate.

Eram clientul ăla tipic, cu o instalare nouă, care refuza să meargă. Placa de reţea nu făcea link, totul s-ar fi rezolvat cu un simplu tichet şi o echipă de intervenţie. Tichet pentru care mai aveam doar să mă milogesc în genunchi la sfârşitul celor 4 zile de schimbat telefoane cu support-ul, că în rest le făcusem pe toate.

Tot dialogul ăsta de 4 zile, scurtat într-o mini-conversație:

- Ce problemă aveţi?
- Routerul nu face link pe PPPoE.
- Ah, aveţi router? Trebuie să vă conectaţi cu un calculator direct.
- Am făcut şi asta, în continuare nu face link
- Haideţi să refacem conexiunea
- Nu e nevoie să refacem conexiunea, nu există legatură fizică între switch-ul vostru şi mine
- Haideţi totuşi să refacem conexiunea. Daţi click pe start…
- Nu am Start, folosesc Linux
- Ah, folosiţi Linux? Păi nu oferim suport pentru Linux. Trebuie să aveţi Windows
- Am rugat un prieten cu un calculator cu Windows, am făcut conexiunea la el, şi nu face link. Am aceste screenshot-uri care afişează numărul de eroare şi faptul că nu există legătură
- Păi trebuie să ne sunaţi când sunteţi cu calculatorul cu Windows în locaţie, să mai facem câteva verificări.
- Nu a funcţionat niciodată de la instalare, nu există legătură cu switch-ul de pe casa scării. Ceva nu e în regulă cu firul/mufele alea şi am nevoie de o echipă de service să vină şi să rezolve problema.
- Da, dar înainte trebuie să facem câteva verificări…

Pointless. Cum să nu te scoată din sărite?

Şi-am făcut şi eu asta doi ani de zile. Dar parcă nu eram atât de încuiat, nu eram atât de înfundat în acele scheme logice numite proceduri, în faţa cărora operatorii îşi pierd total capacitatea de a gândi, şi interesul meu era să rezolv problema clientului atât cât ţinea de mine… Căutam motive să-l ajut pe client, nu să-i trântesc în faţă tot felul de scuze doar ca să-mi iasă mie media de apel să fiu OK la evaluare.

Femeile nu ştiu să conducă

Total neadevărat. Toate femeile se nasc cu o extremitate suplimentară a creierului, extremitate pe care noi, restul muritorilor nu o avem. Drept urmare, femeia ajunsă la maturitate este perfect capabilă să conducă viaţa altora aşa cum vrea ea, să manipuleze conducă o persoană până pe căile disperării frecându-i ridichea în fiecare zi şi mai presus decât toate, este perfect capabilă să conducă finanţele personale în drumul lor complex spre ieşirea din portofel/cont bancar.

Cât despre maşini, nu, majoritatea femeilor nu ştiu să conducă, nu ştiu să se asigure. Stau şi muşcă din volan şi se fardează în retrovizoare. Desigur, există şi extremitatea celalaltă în care femeia este mai emancipată decât legea.

Toţi bărbaţii sunt porci şi înşeală

Greşit. Bărbaţii sunt bărbaţi şi porcii sunt porci. Nimeni nu înşeală dacă are ce-i trebuie acasă. Problema femeii e de fapt nemulţumirea constantă şi gelozia. O reformulare a mitului de mai sus ar fi “Toţi bărbaţii sunt porci şi (eu) cred că înşeală”, astfel încât toată lumea e fericită.

Cel mai probabil nu te înşeală, poate e doar sătul, obosit, plictisit şi după o zi de muncă nu are chef de tine şi de pisicelile tale. Asta nu-l face insensibil şi sub nicio formă asta nu este o situaţie în care “nimic nu mai e ca la început, tu nu mă mai iubeşti”.

Eu n-am nimic cu asta, chiar aş vrea să fiu porc, poate într-o viaţă viitoare sau ceva. Ştiaţi că porcii au orgasme de 30 de minute? HELL YEAH!

Mărimea nu contează

Sigur că nu contează, atâta timp cât ţi-o freci singur în fiecare dimineaţă. Asta e scuza tipilor cu organele mai mici decât ecranul telefonului meu. Asta e scuza pe care o auzi de la tipa cu care eşti, care n-are milă să-ţi spună în faţă ce crede cu adevărat. Un fel de “E bine şi-aşa, ne descurcăm cu ce-avem”.

Desigur, mai există şi continuarea expresiei. “Mărimea nu contează, contează ce ştii să faci cu ea”. Păi dacă nu ştie să scuipe metale preţioase de trei ori pe zi sau să gătească, eu aş zice că am cam ajuns la capătul listei de skill-uri ale minunatului organ, şi orice altceva e redundant.

Au trecut doi ani de când am fost ultima dată în poziţia de a face interviuri.

Ultima dată a fost pentru DigitalImage, atunci când l-am angajat pe Kappacelu’ şi am rămas şocat de tot procesul ăsta dubios de căutare şi sortare al CV-urilor. E o întreagă poveste, dar să o luăm de la început.

Spre deosebire de corporaţii unde recrutările se fac atât extern cât şi intern de prin rândurile celor existenţi, la BEC Media am preferat mereu să mergem pe recomandări în locul sesiunilor de filtrat CV-uri şi în locul sesiunilor de interviuri care par că nu se mai termină. Şi metoda asta de recomandări a funcţionat impecabil de vreo 6-7 ori până acum, până în momentul de faţă. Acum efectiv toţi posibilii candidaţi decenţi pe care-i cunoşteam, parcă au intrat în pământ.

Şi lucrul ăsta l-am realizat eu într-o dimineaţă când m-a trezit din somn o tipă de la Bestjobs, care mi-a cerut permisiunea să posteze anunţul nostru la ei pe site. M-a sunat să-mi ceară permisiunea, da. E criză, acum 2 ani BestJobs era brandul unic ce-ţi venea în cap când te interesa un job. Mă rog, irelevant şi trecând peste, cu ajutorul domnişoarei ce m-a abordat telefonic, anunţul nostru a ajuns pe un piedestal, gata să fie asaltat de hoardele de front-end-eri decenţi şi cu experienţă pe care i-am fi angajat instant.

Acum doi ani mă umfla râsul când citeam adresele de mail ale candidaţilor, dar ce s-a întâmplat acum e mult mai tare. În primul rând am observat că aplicatul la joburi e ca semnatul petiţiilor pe net. Dai un click şi aia e, tu ţi-ai făcut treaba.

În ziua de azi nu mai citeşte nimeni cerinţele postului, pur şi simplu aplică la grămadă, poate-poate. Şi hai, că-ţi mai scapă un criteriu, maxim două, dar când am ajuns să dau peste CV-uri de secretare, operatori PC, inspectori agricoli sau agenţi de vânzări/suport tehnic. mi-a sărit ţandăra.

Românii sunt ca fraţii, se aseamănă unii cu ceilalţi ca picăturile de apă. Toţi sunt rezistenţi în condiţii de stress, tuturor le place munca de echipă şi toţi se adaptează uşor într-un colectiv tânăr şi dinamic. Aş vrea să-l văd şi eu pe ăla care ar avea suficient tupeu să scrie în CV că e un solitar şi nu-i place să lucreze cu alţii, cedează repede la stress şi e al dracu’ de recalcitrant.

CV-ul tipic al românului este înflorit până la cer. Am făcut un an Germană în generală? Trecem acolo “Germană – mediu”, că eu nu sunt ca toţi proştii care nu ştiu să lege două cuvinte. Stau pe hi5 şi YM în fiecare zi? Păi am abilităţi de lucru cu PC-ul. Am făcut Foxpro şi Pascal în liceu? Bagă mare, să fie acolo. Nu ştii niciodată când e nevoie. Trecem aici frumos fiecare curs şi fiecare şcoală absolvită şi fiecare job pe care l-am avut, chiar dacă i-am săpat grădina bunicului astă vară.

Şi uite-aşa te găseşti răsfoind prin CV-uri de câteva pagini pline de informaţii “relevante”. Încă mai aştept s-aud de la un prieten: “Ah, cauţi pe cineva? Am eu un prieten care [...]“.

PS: Halfway through the post, mi-am amintit de un post de-al lui Adrian Basalic, la care am râs cu lacrimi anul trecut şi pe care vi-l recomand.

sursa foto