Sa presupunem ca la unul dintre furnizorii de servicii alaturi de care ai mers o buna bucata din viata ta, peste un cincinal, gen, ai intalnit niste bolovani de oameni, pe o problema simpla, pe care nici dupa 4 luni nu ti-o pot rezolva. Iar situatia se inrautateste, in pierdere iesind doar tu. Ca doar tu platesti :-)

Tu ce ai face? Le-ai mai acorda inca un ragaz?

* sursa foto

It’s not the years in your life that count. It’s the life in your years.
Abraham Lincoln (de aici)

“Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte sufleteasca.

Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima… cea a mamei.

Iar cand aceasta nu mai bate… esti singur!

De aici.

Sar’na tare anticipat.

Si, chiar daca la o numaratoare rapida mi-au iesit la numar vreo 14 tari in care am mancat in ultimii 10 ani, Spania ramane cea mai aproape de papilele mele gustative. Poate si pentru ca nu stiam limba cand am ajuns in Spania, (am locuit vreo 3 ani acolo) si, pana m-am acomodat, am mancat toate nebuniile posibile :-). Poate si pentru ca a inceput sa-mi placa sa mananc toate nebuniile posibile, pe principiul “ceea ce nu ma omoara ma intareste”. :-))

Nu am mai fost de ani buni in Spania, promitandu-mi insa ca o sa ajung anul asta (e o sarbatoare care-mi place foarte tare, odata la 6 ani, in regiunea in care am locuit), insa am gasit de cateva ori modalitati sa fiu aproape de locurile in care am petrecut o buna bucata din viata mea.

Iar acest lucru s-a intamplat si in urma cu 2 seri, cand, impreuna cu Sana, Daniela si Cristi am mancat pentru prima oara o vaca batrana si grasa, la Nada Mas. Ati auzit bine :-), pais vasco fiind singura regiune din lume care IMPORTA efectiv astfel de carne. Da, inteleg, am avut aceeasi reactie.

Drept urmare nu am fost foarte rezervat cand am trecut prin fasolea de Tolosa, ba chiar m-am batut cu Sana pe omleta de bacalau, in speranta de a fi politicos cand carnea de vaca va ajunge pe masa.

Si a ajuns:

Stiti ce a mai ramas din ea? Osul. De restul ne-am ocupat cat ai spune ciuletton, de am crezut ca murim cand a venit si desertul, o superba branza afumata cu dulceata de gutui, pe care v-o recomand, de asemenea, cu ambele maini, pentru ca sunt sigur ca nu aveti cum sa ma injurati :-).

O gasiti printre fotografiile de mai jos (© Cristi)

Que aproveche!

Mai multe fotografii gasiti pe Facebook.

Fotografiile au fost facute cu ocazia High Impact Friends, un eveniment organizat de către revista Revista Biz la Amsterdam, care a pus fata in fata unii dintre cei mai importanti bloggeri din Romania si companii precum KLM, Pepsi, Staropramen, Premium PR, Ecorom si BCR.

Din categoria stiati ca, Keukenhof este cel mai mare parc de flori cu bulb din lume, cel mai fotografiat loc din lume, cel mai mare part de scuplturi din lume. Are peste 7 milioane de flori plantate manual, iar bulbii sunt asigurati de 91 de furnizori autorizati de Casa Regala.

Mai multe fotografii, pe Faceboook.

Fotografiile au fost facute cu ocazia High Impact Friends, un eveniment organizat de către revista Revista Biz la Amsterdam, care a pus fata in fata unii dintre cei mai importanti bloggeri din Romania si companii precum KLM, Pepsi, Staropramen, Premium PR, Ecorom si BCR.

Rosencrantz a scris pe 11 Aprilie 2012, 10:44 pm

@Andrei: nah, e fix invers. Saracii sunt cei care platesc mai mult ca sa para bogati, ca sa se simta adica importanti si protejati, “dai un ban, dar stai in faţă”. “In Germania” banuiesc ca sunt mai ieftine, la fel ca multe alte lucruri – oamenii bogati sunt asa si pt. ca nu cheltuie atata pe chestii care sa-i faca sa para bogati sau care sa le ofere siguranta.

Cele mai mari preturi la produse non-food sunt fix pt. cei mai saraci, omu’ “plateste marca”: se da cu feromoni de bogatie si se fereste de situatii care miros a zgarcenie… la fel cum, prin comparatie, orice om cu un complex intelectual (justificat sau nu) se va sfii adesea sa intrebe, ca sa nu para prost, pe cand unul fara acest complex va intreba cand nu intelege ceva, tot astfel omul sarac se fereste sa arate c-ar fi sarac si comerciantii stiu asta. Cum altfel ar fi explodat vanzarile de telefoane d-astea destepte in acelasi timp in care economia e la pamant si somajul la cote atat de mari? toti vrem sa fim speciali…

un om cu bani nu se sfieste sa fie zgarcit, un om sarac insa, da.

Ce ziceti? Merita? :-)

Positano, Italy by Dain Blair

Hidden in the Mountains by Chris Acuna

Positano, Amalfi Coast – Italy by L. G.

Amalfi Coast by Brandon Dewey

Pentru ca la mine e simplu. Nu pot spune ca am un tricou (cumparat) preferat, insa, prin natura apartenentei la comunitatea de bloggeri din Romania, cel de mai jos mi s-a parut cel mai reusit, fiind purtat inclusiv in platourile din Buftea, la finala Romanii au talent :-).

A fost facut in doar 3 ore de catre echipa tu.ro, in aceeasi zi cu RoBlogFest-ul de anul trecut, ca urmare a unui post scris de Auras Mihai si cu ajutorul lui Viorel Copolovici, maestru bucatar, acum si pe TV! :-)

Voi aveti vreun tricou preferat? Ati auzit de Galeria Tricourilor Preferate, de la Nivea for Men Invisible for Black&White? Sunt si premii acolo, o excursie de 6 zile prin Europa alaturi de cel mai bun prieten, 10 aparate foto Nikon si 100 de seturi de NIVEA FOR MEN Invisible for BLACK&WHITE.

* impreuna cu trupa Ballance, la prima editie Romanii au talent

Si nimeni nu-si doreste sa fie mediocru, insa viata este o insiruire de momente in care omul este pus in fata actiunii de a alege. Si o face. Cred ca vom atinge de inzecit de mai multe ori fericirea daca, dintr-o zi, ne oprim din a spera.

Am citit o parte dintre ele. Sunt ganduri rupte din mine, care n-au ajuns sa simta butonul Publish ce ar fi urmat sa le arunce dincolo de monitor. O fi si asta vreo forma de egoism 2.0, in care am stricat prietenia cu cele cateva sute de cititori care au devenit la fel de ocazionali precum posturile din ultima jumatate de an.

As fi facut la fel.

Am descoperit astfel ca am 96 posturi care nu au fost publicate niciodata. Sau franturi de posturi. Sau doar cateva cuvinte. De fapt sunt doar 95. Pe unul dintre ele l-am sters si l-am transformat in acesta. Din zgarcenie 2.0 :-).

Nu m-am hotarat insa ce sa fac cu restul. Decizii, decizii.

Dar ambasade? Pe bune. Cu foarte mici exceptii, astea-s pitite pe stradute laturalnice. Iar daca se mai nimereste vreun cabinet medical, ori pub, prin preajma, ambasada aia capata asaaaaaaaa o importanta sociala de parca toata viata lui romanul a trecut prin ambasadele din Bucuresti de tot atatea ori pe cat a coborat la non-stop-ul de la piciorul blocului!

- Unde ai sediul?
- Langa ambasada Ciprului! Na!