Paradis în destrămare

Invitaţia la vals de Mihail Drumeş

2011-03-01T01:06:00.000+02:00

Invitaţia la vals
Mihail Drumeş
(1937)

Avem aici povestea următoare Scrisorii de dragoste. Care, în fapt, se situează mai înaintea ei, dpdv cronologic al tipăririi. Cu un an înainte.

Cele două poveşti au în comun, în primul rând, tema iubirii. Iubirea împărtăşită şi părăsită. Acel tip de iubire pe care îl găseşti cu greu şi de care te lipseşti foarte uşor din motive de aroganţă, plictiseală sau de superioritate faţă de celălalt. Când te simţi plin de sentimente atât de măreţe şi te întrebi ce se va alege de fiinţa ta dacă te vei lăsa pradă unor iluzii, te bate gândul să scapi din strâmtoarea impusă de dragoste. Şi cum altfel, decât părăsindu-l pe cel pe care (deşi încă nu-ţi vine să crezi) îl iubeşti?

Dacă în Scrisoare de dragoste autorul pune în oglindă două tipuri diferite de căsnicie (căsnicia din interes şi căsnicia din dragoste), în Invitaţia la vals lucrurile se învârt tot în jurul a două căsnicii, cu deosebirea că de această dată suferinţa nu vine de pe urma lipsei de bani, ci din adâncul fiinţei bărbăteşti, mai precis din izvorul orgoliului acestuia.

Iată despre ce este vorba:

La un bal de studenţie, Tudor Petrican întâlneşte o poloneză fermecătoare, de la care nu îşi poate dezlipi ochii o noapte întreagă. În aceeaşi seară, fiinţă neînsemnată pentru el, apare Micaela Deleanu, o altă studentă, care reuşeşte să-i „fure” un dans tânărului Petrican.

La un timp după eveniment, în vila unde Petrican locuieşte, se mută Micaela Deleanu, împreună cu sora ei, Alexa. Micaela îl recunoaşte încă din prima zi pe tânărul care îi furase inima numai într-o noapte, însă acesta îşi dă seama despre cine este vorba mult mai târziu.

Obişnuit să cucerească orice tip de femeie, Petrican se hotărăşte să înceapă o astfel de luptă şi asupra Micaelei, după ce aceasta îi oferă un mic semn de acord. Tudor îi scrie zilnic o scrisoare prin care îi dezvăluie „sincerele sentimente” ce le nutreşte pentru ea, însă fata nu îi răspunde decât după foarte mult timp. Triumfător numai pentru o clipă, căci Micaela se poartă apoi din nou ca şi cum Petrican nu ar exista în lume. Drept pentru care acesta insistă, trimiţându-i şi alte scrisori, sfârşind prin a da buzna în camera fetei într-o după-amiază, când relaţia dintre cei doi ajunge să prindă viaţă cu adevărat.

Tinerii îndrăgostiţi (de astă dată şi Petrican o iubeşte pe Micaela, şi mai ales, Micaela pe el) se hotărăsc într-o fracţiune de secundă, pe peronul gării, aşteptând îmbarcarea către Ardeal şi zone de munte, să facă o escapadă la Constanţa, deoarece nici unul dintre ei nu făcuseră cunoştinţă cu marea. Au parte de clipe minunate la mare, iar şederea îi aduce lui Petrican un câştig neaşteptat la jocurile de noroc, de care se foloseşte pentru a-i face Micaelei marea surpriză de a se plimba cu vaporul până la Constantinopol. Îmbătaţi de splendoarea vieţii trăite împreună şi de euforia călătoriei, cei doi au parte de o noapte fermecătoare în cabina lor de pe vapor. La ce duce această noapte, vedem mai încolo...

Sfârşitul călătoriei aduce cu sine şi hotărârea lui Tudor Petrican de a pune capăt proaspăt începutei relaţii, deoarece consideră că viaţa lui nu există pentru a o petrece alături de o singură persoană şi nu vrea să se lase pradă unor sentimente puerile, care, mai devreme sau mai târziu, tot vor avea un final. Astfel îi scrie o scrisoare Micaelei prin care îi explică de ce a luat această decizie. Aşteaptă nerăbdător o întoarcere a Micaelei, o întoarcere umilă, în care ea să vină după el sleită de puteri implorându-i continuarea. Se vede apoi pe el refuzându-i şi Micaelei, ca şi oricărei alte fete dinaintea ei, orice şansă de a mai fi aproape de fiinţa sa.

Bulversat de mândria fetei şi intrigat că răspunsul din partea acesteia nu mai soseşte, Petrican se îndreaptă către locuinţa Micaelei, pe care nu o mai găseşte acolo. Se mutase împreună cu sora ei, dar el nu avea să ştie unde anume. În zadar a încercat să facă rost de noua adresă.

Într-o zi se pomeneşte chiar cu Alexa, sora Micaelei, care îi aduce tulburătoarea veste că fata este însărcinată şi că se aşteaptă de la el să îşi îndeplinească datoriile ce-i revin de pe urma acestui incident. Doar atât aştepta Petrican, care începuse să o iubească cu adevărat pe Micaela. Aştepta un alt glas care să-i confirme că o căsătorie cu Micaela ar fi împlinirea totală a dragostei lor.

Venind să o ceară în căsătorie, Micaela refuză, mult prea mândră după ce fusese părăsită mai înainte. Cu greu Petrican şi sora ei o conving să accepte măritişul.

Iar acum, când Petrican se vedea împlinit întru totul, lipsea ceva. Dragostea Micaelei pentru el nu mai era aceeaşi, nu îl mai iubea cu aceeaşi forţă, ba chiar câteodată denota indiferenţă. Acest lucru îl pune pe gânduri pe bărbat care, într-o zi, descoperă cauza apatiei soţiei lui: un amant.

Petrican invocă imediat divorţul, iar Micaelei se hotărăşte să-i lase ca zestre casa pe care tatăl lui o cumpărase cu mari eforturi financiare. Micaela se căsătoreşte cu amantul, iar Petrican cu prietena Micaelei, Cecilia.

Căsnicia dintre Micaela şi Nenişor este searbădă, ea nu-l iubeşte decât pe Tudor şi nu îsi doreşte decât reîntoarcerea lângă el. Nenişor nu-i fusese niciodată amant, doar soarta le jucase o farsă prin care ea cădea drept vinovată. Însă lui Petrican i-ar fi explicat degeaba toate astea, pentru că hotărârea lui era ca o stană de piatră.

Petrican ajunge să ocupe o funcţie foarte importantă în minister, drept pentru care încearcă pe toate părţile să-l umilească pe rivalul său, făcându-şi-l subaltern şi scăpându-l din multe necazuri financiare. Tot ceea ce urmăreşte el, de fapt, este să o facă pe Micaela să-i regrete absenţa şi să se căiască pentru ceea ce i-a făcut. Reuşeşte tot ceea ce-şi propune în acest sens, iar orgoliul său de a o vedea pe fosta soţie moartă de disperarea pierderii lui îşi găseşte împlinirea.
Micaela se sinucide, lăsându-i lui Petrican o scrisoare în care îi dezvăluie că aventura sa cu amantul nu avusese loc şi că întotdeauna îl iubise doar pe el.

După ce citeşte scrisoarea, dându-şi seama că dragostea Micaelei a fost întotdeauna sinceră şi curată şi, mai ales, regretând tot răul pricinuit prin încercarea de a o slei de toate puterile, Petrican se sinucide şi el.

Cu siguranţă şi astăzi, ca şi atunci, există nenumărate cazuri de bărbaţi, dar şi de femei, care întâlnesc marea iubire a vieţii lor, căreia îi dau cu piciorul doar pentru că ajung să se simtă sufocaţi de sentimentul suprem. Obişnuiţi cu triumful cuceririlor nesfârşite printre persoanele sexului opus, aceştia (sau femeile sau bărbaţii cu pricina) refuză o dragoste pe care o regretă apoi o viaţă întreagă, nevrând să dea crezare destinului care le întinde o mână de ajutor.

Mai bine să ne bucurăm de ce avem...

Iată despre ce este vorba...

2011-02-18T17:41:00.001+02:00

Scrisoare de dragoste
Mihail Drumeş
(apărut în 1938)

Personaje în rolurile principale:
Anda Brădeanu (pe rând, Anda Brădeanu, Anda Gherghel, Anda Apelevianu)
Dinu Gherghel

Personaje secundare:
Mama lui Dinu Gherghel
Mama adoptivă a Andei Brădeanu
Relu Apelevianu
Barbu Apelevianu
Cora (Jebs) Apelevianu

Un băieţel, fiu de învăţători, orfan de tată, este trimis de mama sa „la curte” (la conacul familiei Apelevianu, oameni înstăriţi din comuna Apelevii, judeţul Romanaţi) să cumpere alimente. Acolo, boieroaica, Elena Apelevianu, îi dă gratis şi o cantitate de cereale, apoi îl alungă din curte ca pe un câine. Întâmplarea îi atrage copilului toată ura faţă de această familie.

Băiatul, Dinu Gherghel, este pus, peste ani, în situaţia de a se reîntâlni cu unul din membrii familiei pe care o dispreţuia atât de tare. Nepotul Elenei Apelevianu devine colegul lui de liceu, care, fiind crescut de o bonă franţuzoaică, deprinsese limba acesteia foarte bine. Această calitate îi aduce succes la şcoală, unde primeşte numai note de 10, iscând invidia lui Dinu Gherghel, care se hotărăşte să îl depăşească pe rivalul său. Se pune pe învăţat, se mută chiar la o gazdă franţuzoaică, de la care prinde foarte repede limba franceză. Succesul său vine până la urmă într-o zi cand profesorul îi dă nota 10 şi lui Relu Apelevianu, nota 9.

(Dinu Gherghel termină şi facultatea, apoi începe două doctorate: unul în Drept, altul în Litere.)

Mama lui Dinu se îmbolnăveşte, drept pentu care acesta alege să o aducă în Bucureşti pentru a fi consultată de nişte medici. În tren spre Apelevii, băiatul o întâlneşte pe Anda Brădeanu, care îl farmecă pe loc. Încearcă să iniţieze o conversaţie, însă fata este reticentă pentru început. Darul vorbirii cu care Dinu fusese înzestrat joacă un rol hotărâtor în drumul personajului către inima fetei, care ajunge să îl simpatizeze până la sfârşitul călătoriei. La Piteşti, Anda coboară, fără ca cei doi să se prezinte măcar, lăsând la aprecierea destinului soarta lor şi şansa de a se reîntâlni vreodată.

Reîntâlnirea se petrece la un cinematograf, după un an şi 3 luni. Aici Anda aşteaptă pe cineva care nu mai apare. Din cauza aşteptării, pierde şi şansa de a-şi cumpăra bilet, deoarece se hotărăşte totuşi să vadă filmul, chiar dacă singură. Pe neaşteptate, o mână îi atinge umărul şi o voce cunoscută o întreabă: „Aveţi nevoie de un bilet, domnişoară?”
Se întoarce şi-l descoperă în faţa ei pe necunoscutul din tren. Amândoi se sperie de această „mână” a destinului care a lucrat în favoarea lor şi sunt de acord că ar trebui să intre împreună la film.

Întâmplarea îi aduce din nou împreună, prilej cu care Dinu îi cere Andei să-i devină iubită, iar aceasta acceptă (de precizat faptul că pe atunci lucrurile mergeau extrem de repede, iar iubiţii erau iubiţi o scurtă perioadă de timp, după care imediat recurgeau la căsătorie. Încă o precizare, mi s-a părut că în cartea asta ideea de divorţ nu era privită chiar ca acum, gândul de a divorţa era mult mai realist, dacă o căsnicie nu merge, corect, de ce să mai stăm împreună. Astăzi există temerea de a nu fi bârfit de lume, iar din cauza asta mulţi oameni locuiesc în aceeaşi casă ca nişte străini, fără a exista sentimente între ei. Plus o altă precizare: ideea de castitate. Fetele se dăruiau cu toată inima unui bărbat dacă îl iubeau, indiferent că o făceau înainte sau după căsătorie, dar se temeau de o despărţire, care le-ar fi adus ruşinea în lume, dacă nu erau măritate. Cum ar fi, se culcau cu ei şi înainte de nuntă, dar până la oficializarea căsătoriei stăteau cam cu sufletul la gură.).

(IMPORTANT: Dinu Gherghel fusese învăţat de mic copil de către părinţii săi ca, dacă are şansa de a se căsători cu o fată bogată, să nu o scape printre degete. Astfel, Dinu visează la împlinirea lui materială şi profesională, şi la faptul că numai o fată de rang înalt îi poate aduce această împlinire.)

Anda Brădeanu devine, în scurt timp, Anda Gherghel. Dinu o ia de nevastă NU DIN IUBIRE, ci pentru a-şi face un capriciu, acela de a o avea ca şi femeie. Un fost coleg de facultate îi spusese că a avut-o mai demult, drept pentru care orgoliul de a fi bărbat al lui Dinu lucrează în acelaşi sens. După două încercări eşuate de a o avea pe Anda înainte de căsătoria lor, aceştia se ceartă, se despart, se împacă, iar Anda îi spune că va fi femeia lui numai după cununie. Iată motivul căsătoriei deci...

Anda îl iubeşte pe Dinu, Dinu îi spune Andei că o iubeşte, dar căsătoria lor este privită în mintea sa ca fiind un fel de provizorat, aşteptând numai momentul de a se despărţi de soţie, după ce capriciile sale fuseseră satisfăcute pe deplin. Bărbatul nu neagă momentele frumoase pe care le petrece alături de Anda, dar visează în continuare la ridicarea lui pe soclul vieţii sociale de către o femeie bogată.

Această femeie de care are nevoie Gherghel se iveşte prin intermediul lui Relu Apelevianu, care vorbeşte cu unchiul său pentru a-l angaja ca secretar particular la biroul său pe Dinu. Fiica lui Barbu Apelevianu se îndrăgosteşte de el şi de aici toate se înşiruie frumos pentru Dinu. Tot ce-i rămâne de făcut este să găsească un motiv pentru a se despărţi de Anda, ca să poată deveni soţul fetei bogate.

El şi Relu pun la cale un plan de denigrare a Andei. Relu încearcă să o cucerească pe aceasta, iar Dinu trebuie să-i surprindă în flagrant delict, bineînţeles, cu ştirea lui Relu. Zis şi făcut. Cei doi sunt surprinşi, dar nu înainte ca Relu să-i mărturisească Andei că nutreşte sentimente reale de dragoste pentru ea şi de a-i dezvălui planul bărbatului său.

Anda şi Dinu se despart.

Relu devine din ce în ce mai apropiat de Anda, se căsătoresc, Anda rămâne gravidă. Dinu Gherghel o ai de soţie pe Cora Apelevianu. Obţine posturi importante în minister, are bani, merge în excursii în străinătate, doarme în hoteluri de lux, are majordomi şi şoferi. Dar îi lipseşte ceva şi nu mult durează până îşi dă seama că ceea ce îi lipseşte este dragostea Andei. Îşi recunoaşte că o iubeşte, dar la ce bun dacă n-a ştiut să o preţuiască atunci când a fost momentul...

Cei patru se întâlnesc (din întâmplare) ca şi cupluri la un restaurant în Veneţia, unde Anda şi Dinu sunt răscoliţi de amintiri. În urma întâlnirii, cei doi decid să facă în aşa fel încât drumurile lor să nu se mai încrucişeze şi să lase trecutului toate clipele petrecute împreună.

Pregătindu-se de întoarcerea în ţară, a doua zi, Anda şi Relu află că soţii Gherghel au fost găsiţi morţi la hotelul unde se cazaseră.

Cora Apelevianu, nesuportând gândul că Dinu Gherghel încă îşi iubeşte fosta soţie, ia o supradoză de somnifere şi moare în somn. Descoperind-o moartă şi, mai ales, în urma zbuciumului interior care-l secătuia de toate puterile, în lipsa dragostei Andei lui şi urmărit de gândul că un alt bărbat îi stă alături prin viaţă, Dinu se sinucide împuşcându-se.

Concluzii: Dinu Gherghel dă iubirea pe bani. Anda îşi reface viaţa, dar arivistul moare înecat de propriile nemulţumiri şi neajunsuri sufleteşti.

Întrebare: Ce ar trebui să ne fie pe plac, dragostea sau banii?

Scrisoare de dragoste de Mihail Drumeş (fragment)

2011-02-17T22:59:00.003+02:00

(...)O clipă las privirea în jos, dar nu trec câteva clipe şi o ridic din nou.
Straniul joc se repetă de mai multe ori. Ochii noştri încep a se război între ei fără pricină, şi această luptă frământată durează peste două, trei şi chiar mai multe minute. Deodată, fata întoarce brusc capul, cu un aer de îmbufnare. De ce s-o fi supărat? Crede că a fost biruită? Se vede treaba că nu-şi dă seama ce putere sălăşluieşte în ea. Cu un gest nervos, deschide poşeta şi scoate o ţigaretă fină. Vrea s-o aprindă, dar nu găseşte chibrituri.
Fumează?! Cum se poate?! Dar această patimă e prietena viciului, ce caută într-o zonă a purităţii?
- Dacă permiteţi... îi spun.
Aprind bricheta şi-i ofer foc.
- Mulţumesc, domnule.
Tonul ei e aproape agresiv. Se apucă să citească mai departe cartea pe care o ţine pe genunchi. Cât aş vrea să-i aflu titlul!
"E supărată, zâna! gândesc în sinea mea. Nici nu mă cunoaşte şi, uite, s-a supărat pe mine. E un început bun."

E gol si inca se dezbraca

2011-02-11T22:52:00.002+02:00

Mi-e dor de oameni, mi-e dor de lucruri, mi-e dor de mine, dor de toate si de nimic. In mintea mea nu mai e loc de prostii, spatiile goale s-au ocupat cu cate una alta care nu ma ajuta sa traiesc decent. Am nevoie de o pauza de viata, ca sa respire si sinapsele mele. O pauza lunga, sa am timp destul sa-mi pun in ordine idei, prieteni si sentimente. Nimic nu mi-ar fi mai de folos decat niste zile insorite goale de tot, insorite de tot, sarace de tot, doar eu si ele. Sa fim doar noi, sa imi para bine ca traiesc niste zile goale, langa oameni goi, cu suflete dezgolite. Si norii de pe cer s-au dezbracat, au fost spalati cu clor, si diminetile sint dezbracate acum.

De ce am impresia ca lumea pe strada se uita ciudat dupa mine? Am gresit cu ceva?

La sfarsitul anului 2010...

2010-12-10T22:12:00.002+02:00

O pauza lunga inseamna un post mai lung.

Vreau sa scriu despre trei lucruri:
1. Despre primii fulgi din 2010 (cu precizarea ca pe facebook m-am luat de toata lumea pentru inocenta cu care trateaza subiectul)
2. Despre sunetul autostrazii
3. Despre amintiri.

La 1: stiam ca prima ninsoare ma va prinde intr-un loc anume :)) Simteam asta. In piept mi-a batut inima mai tare, cand primii fulgi m-au atins. Inchid ochii si ma gandesc departe, la toti fulgii pe care i-am gustat vreodata si pe care i-am topit intr-un loc special. Cu persoane speciale. Cu ganduri si gesturi nehotarate, uimita de frumusetea lor, a fulgilor. Pe geamul masinii se contureaza invizibil sentimentele mele, la fel de albe si reci ca zapada de afara. Rotesc maxim spre rosu si pornesc treapta a doua. Acum e cald si sufletul meu linistit.

La 2: numai seara tarziu pot vorbi despre autostrada. Si numai cu geamul de la baie deschis. Cu robinetul inchis. Dezbracandu-ma. Atunci aud atatea masini care alearga pe autostrada spre Pitesti. Departe departe, de-abia de-abia, dar eu le aud, e un sunet surprinzator, care imi face intotdeauna pofta de plimbare, de plecare si de neintoarcere.

La 3: Iti aduci aminte cand mi-ai promis ca te intorci la fiecare doua saptamani sa ma vezi? Stii cand mi-ai adus primul buchet de flori, cu ce ocazie si cu cata neindemanare mi l-ai dat? Stii cand ti-am cumparat un ursulet de ziua ta de nume si am facut o poza impreuna cu el? Stii cand te-am pierdut, am strigat dupa tine, am plans dupa tine, si tu erai prin vecini? Iti aduci aminte cand te chemam ca sa o impaci pe cea mica? Sau cand ti-am reprosat ca nu-mi place mancarea din ziua aia si te-ai pus repede sa-mi faci ceva bun? Sau cand m-ai certat prima data pentru ca nu intelegeam ca incepatorii merg pe prima banda? Sau cand te-ai suparat pe mine pentru ca nu ti-am facut prajitura ta preferata? Mai stii cand ne-am fotografiat la metrou, tu inalt, eu foarte mica, cu ghiozdanele in spate? Stii cand mi-ai scris o felicitare, sub pretextul ca esti "un admirator"? Tii minte cand ti-ai serbat majoratul si ti-am admirat paharele in forma de trompa de elefant? Iti amintesti cand mi-ai spus prima data ca sint frumoasa? Stii cand am ajuns la festivitatea finala imbracate cu aceeasi rochie? Iti aduci aminte cate clipe minunate am petrecut langa tine?

Aici, in intrebarile astea, se regasesc cele mai importante persoane din viata mea. Cate una pentru fiecare :)

Private LOVE

2010-09-18T14:20:00.000+03:00

-Dar tu vrei?
-Inca nu, ma gandesc ca e bine sa mai asteptam, sa vedem ce ne rezerva timpul.
-Si cat mai avem de asteptat?
-Cat va fi nevoie ca sa stim ca deciziile luate vor fi cele corecte.
-Si daca instinctul te va purta in directii gresite?
-Lasa-ma pe mine sa decid asta si imi voi asuma consecintele.
-In doi toate se impart, si deciziile.
-Atunci te anunt ca decizia a fost luata deja.
-Sper ca nu e ceea ce cred eu...
-Ma saruti sau nu?
-!!!
-Ori o faci, ori o faci :))
-Stiam eu ca te iubesc.

randomizing

2010-07-07T23:22:00.002+03:00

Povesti nescrise, cu randuri spinoase si cuvinte neintelese imi ceri sa-ti citesc. Pe fundal sonor monoton si timp incremenit. Timpul meu care e mai mult al tau si care pe tine vrea mai mult sa te cunoasca decat pe mine.

"Randurile tale...fereastra sufletului meu" - scriam pe-o carte cu coperti galbene. Cu 20 de ani in urma, aceeasi semnatura, scrisa de o alta mana, pe o alta carte. Le gasesc pe amandoua ratacite intre file de poveste invartite pe suveica unui timp pierdut, al tau. Si povestea mea, scrisa in randuri pronuntate, bolduite, nu se termina niciodata atunci cand ar trebui. Niciodata, ciocnindu-se de singurul cuvant menit sa-i ofere moartea, FINAL, nu se da in laturi de la a se oferi toata, intreaga, pasionata, ca o fecioara in prima ei noapte de dragoste. Dar povestea ta, fire de matase cu noduri si capete despicate, renunta prea usor, temandu-se ca prima urma de praf ii va stirbi intreg farmecul. De fapt, fiecare poveste a noastra e o marturie asupra unui destin propriu, fie ea dusa pana la capat sau nu.

FINAL (impropriu spus, pentru ca nu are inceput)

Romeo şi Julieta nu s-au cunoscut pe Facebook

2010-05-22T13:41:00.003+03:00

Aş zice totuşi că, dacă ar fi trăit astăzi, ar fi avut şanse destul de mari să se cunoască pe Facebook, Hi5, MySpace, sau chiar pe siteurile cu matrimoniale :)) Poate chiar şanse mai mari decât să se cunoască în realitate.

Personal, sînt foarte de acord cu relaţiile închegate pe Internet. Venind de la şcoală într-o zi ploioasă (cam ca azi) şi neavând chef să ajung prea devreme acasă, am intrat într-o librărie din lanţul Compania de librării Bucureşti, unde am luat la rând cam toate rafturile alea pline cu cărţi. Ei bine, în multitudinea de culori, adică de coperţi care mai de care mai colorate, am zărit-o! Era de un galben aprins, cu puţin vişiniu. Mă, era o carte despre care mă gândeam că poate exista, dar de genul căreia nu întâlnisem nici una până atunci.

Iubire pe internet. Cum să-ţi găseşti partenerul potrivit.

Aproape că nu sînt de acord cu titlul. Poate mergea tăiată a doua parte, aia de după punct, pentru că îi reduce considerabil (cel puţin în mintea mea) atributul de PSIHOLOG.

Când am văzut-o, am zis ŞTIAM EU CĂ AM SĂ TE GĂSESC!!!

Bineînţeles că, întorcând-o să-i văd preţul, m-am hotărât să n-o cumpăr, daaaaaaar... n-am stat pe gânduri şi i-am citit cuprinsul.

Adevărate lecţii de AŞA DA şi AŞA NU. Cum să te porţi la prima convorbire mediată de calculator, cum să răspunzi la primul apel, cum să te comporţi la prima întâlnire, cum să închei o relaţie începută pe internet.

Cred că am stat în picioare acolo mai mult de o oră, nemişcată, cu spatele la librăie şi faţa spre rafturi, prinsă de rândurile cărţii aceleia, care nici măcar nu se potrivea în totalitate cu gândirea mea (asta am descoperit spre final).

Cu toate acestea, recunosc, RECUNOSC că m-am regăsit în multe situaţii prezentate de autoare, deoarece (şi aici intervine spiritul proiectului la Cultură şi Comunicare la care lucrez :)) ) noile mijloace de comunicare fac posibil astăzi un grad mult mai ridicat de interacţiune socială. Şi toţi cei care veţi citi ce-am scris eu aici îmi veţi da dreptate când vă voi spune că noi trăim într-o altă lume, asta creată de internet. Altfel nu aţi fi avut şansa să aflaţi că am stat o oră într-o librărie să citesc o carte despre cum să FALL IN LOVE pe internet :))

Sînt pentru tine

2010-05-20T00:08:00.003+03:00

Iubeşte-mă, te rog. Iubeşte-mă întotdeauna la fel de mult, nu cântări sentimentul, lasă între noi numai o foiţă de iubire, o sticlă subţire care nu poate fi spartă sau murdărită. Vreau să ştiu că mă iubeşti fără să-mi spui, vreau să îţi citesc gândurile în fiecare dimineaţă în care mă trezesc lângă tine, deşi nu lângă tine. Sau în fiecare seară când tu îmi oferi cele mai dulci mesaje de noapte bună. Sau în fiecare secundă când un gând rebel îmi fuge spre tine, zicând că tu l-ai chemat. Tu îl chemi sau nu tu? Fă-mă fericită prin toate ideile tale nebuneşti, pe care vrei mereu să le trăieşti alături de mine, niciodată singur. Mai ţii minte? Mai ţii minte cum m-ai iubit prima dată? Câtă pasiune ai pus în fiecare cuvânt şi câte fraze neîncheiate ai lăsat doar de dragul meu. Mai ţii minte? Cum te-am cucerit doar cu puterea unui zâmbet neadevărat, pe care tu nu-l puteai vedea decât închizând ochii. Acum mă mai iubeşti? Şi dacă da, de câte ori pe zi? Cum ar fi fost să mă îndrăgostesc de un indian? Şi să port sari-uri de toate culorile, să mă îmbrac în roşu la nuntă şi să am un bindi în frunte? Ar fi însemnat să nu te fi întâlnit pe tine, să nu fi ştiut ce îţi doreşti din partea mea. Când te vei hotărî să mă iubeşti, altfel decât până acum, să mă laşi să te dezmierd aşa cum îmi place mie şi aşa cum amândoi visăm. Pentru că nimic nu are frumuseţea unui gest venit pe neaşteptate, special pentru tine, ca o ofrandă adusă numai ţie pentru toate bucuriile pe care le oferi prin simpla ta prezenţă acolo unde lumea spune că se cheamă inimă. De câte ori voi avea ocazia să simt o atingere pe care mi-o doresc mai mult decât cel mai îndrăzneţ vis al meu? Şi de câte ori îţi vei ţine promisiunile făcute doar în nopţi calde, cu lună deasupra, când nimic nu ne putea opri să ne iubim? Vezi şi tu aceeaşi rază de soare pe care o văd eu în fiecare dimineaţă în care mă trezeşte doar vântul răsuflării tale, adus de departe? Şi dacă tot îl trimiţi pe el, de ce nu vii şi tu? Ştiu, îţi plac surprizele. Surprinzător este că noi ne iubim, chiar dacă...

Uite o melodie care vorbeşte totuşi mult mai bine ca mine despre noi doi.

Asculta mai multe audio Muzica

Inca nu am gasit un titlu sau Cum sa scrii cat mai multe prostii pe secunda

2010-05-04T19:08:00.002+03:00

Dacă te uiţi spre soare, într-o zi de primăvară obişnuită, obişnuit de caldă adică, o să plângi în scurt timp.

Tot în scurt timp o să cauţi să rememorezi zile asemănătoare de primăvară, în care ai simţit cel puţin o dată că lumea toată nu are putere de ajuns pentru a învinge nenorocirile.

Cum o floare dintr-un gutui îşi găseşte liniştea şi resemnarea nemişcată fiind de la locul ei, pătrunsă de soare la voia întâmplării, la orice oră din zi? Ei îi place oare..?

Am fost martoră la construirea unui cuib de vrăbiuţe, la colţul casei. Câtă mizerie pot face două vietăţi atât de mici, dar dornice să consume o dragoste atât de nelalocul ei în lumea noastră...

Dacă la mine acasă, în curtea mea, în satul meu, pe strada mea, sub pomii mei, sub soarele meu, liniştea dinaintea furtunii e doar linişte şi nimic altceva, ăsta e doar norocul meu şi pun pariu că nici unul din voi nu are parte în fiecare zi de toate minunile mele.

Mă hotărâsem să nu mai vorbesc la persoana întâi, să nu mă mai pun pe mine în centrul lumii mele sau în centrul lumii tale, dar e greu şi necesită educare în sensul ăsta. Şi nu am timp să mă educ într-o direcţie greşită pentru perioada de timp în care trăiesc, mai ales că inima îmi palpitează într-un ritm care o să-i strice mecanismul cât de curând. O bătaie în plus i-ar dăuna şi niciodată recuperarea nu ar mai fi totală.

Când vorbesc despre întâmplări de-ale tale pe care le accepţi cu greu şi pe care deseori nu le recunoşti decât contracost, mă autoinvit la senzaţii de euforie, care îmi oferă cele mai ieşite din comun amintiri despre tine.

Şi toate furnicăturile de la suprafaţa pielii mele sînt un tribut adus ţie, pentru toate substanţele cunoscute şi necunoscute pe care le-ai impregnat în mine, pentru fiecare clipă şi parte de clipă în care mi-ai demonstrat că viaţa ta nu e legată de a mea, că anii tăi nu îi aşteaptă pe ai mei şi că niciodată nu ţi-a fost dor de răsuflarea mea aruncată peste fumul ţigării tale. Ţigară din a cărei rotocoale tu mi-ai scris pe ochi şi mai ales pe obraji "Te iubesc doar când îmi dai pacea de care am atâta nevoie ca să mă ţină în viaţă."

Dacă soarele care mă face să plâng de fiecare dată cu o lacrimă în plus ar fi doar o minciună, toate zilele mele ar fi la fel în curtea mea, în satul meu, pe strada mea, sub pomii mei.

Îmi dau silinţa să ţin soarele meu sus, atât de sus încât nici măcar o vrăbiuţă să nu poată profita de căldura lui, care, de fapt, e numai a mea.

Întotdeauna am fost o egoistă.

De fapt, pentru asta trăiesc. Să am totul doar pentru mine. :)
Şi tu faci parte din totul care îmi este necompletat.

Come to see my sun

2010-04-09T13:05:00.001+03:00

Cea mai frumoasa primavara vine intotdeauna la mine.

Toaletele noastre sau "Ce-ţi doresc eu ţie, dragă SNSPA!"

2010-03-16T21:13:00.005+02:00

Azi am avut o revelaţie. Să notez în calendar, că e lucru mare.

Toată lumea din FCRP cred că şi-a pus problema la un moment dat de ce, în sediul SNSPA, pe fiecare etaj există de două ori mai multe toalete pentru băieţi decât pentru fete. Adică pentru băieţi două toalete, iar pentru fete, una singură. Primul lucru pe care l-am remarcat la începutul facultăţii a fost discriminarea în rândul toaletelor. Nu ar fi nimeni atât de intrigat pentru asta, dar dacă te gândeşti că 99% dintre studenţi sunt fete, atunci...cred că e discutabil.

E cumva o dovadă că apreciem orice exemplar masculin care păşeşte în rândul nostru? Dar ce apreciere e asta, e un fel de venerare??!!

E absurd să priveşti cum se formează în pauze cozi la toaletele fetelor, mai ceva ca la pâine. Cozi la care aştepţi 15 minute, iar tu nu eşti decât a patra persoană din rând. Păi atunci de ce nu merge mai repede?? Păi e simplu, pentru că fiecare fată din faţa ta mai stă încă 3 minute să se pocească în oglindă când iese.

Strategic, toaletele băieţilor se află lângă toaleta la a cărei coadă tu aştepţi cele 15 minute. 15 minute. Suficient timp în care să remarci că acolo, lângă tine, uşa aia pe care scrie B nu a fost deschisă niciodată. Dacă eşti şi mai atentă şi spiritul tău de observaţie este mult mai dezvoltat atunci când ai nevoie la baie, poţi să constaţi chiar faptul că pe culoarul pe care te afli, şi care, la rândul lui, se află lângă scară (deci un fel de culoar principal), nu a trecut NICI UN băiat de când tu aştepţi "mândrele" să elibereze toaleta.

Aşa, acuma revelaţia :>

[După ce-am scris până aici, încep să cred că nu a fost o revelaţie, ci, s-ar putea, doar o interpretare greşită a problemei :)) ]

Mă gândeam că toaletele sînt făcute şi pentru Ştiinţe Politice şi Adminsitraţie, nu numai pentru FCRP, unde e plin de fete. Dar chiar şi pe dincolo, majoritatea este reprezentată de...fete :|

Aa, sau mai poate fi vorba de ceva:
Precis ăştia de la facultate au anticipat acum 20 de ani că vor înfiinţa şi secţiile de Publicitate, şi, mai ales, de Management, unde, într-adevăr, sunt băieţi "cu carul" (de fapt nici acolo prea mulţi, dar oricum foarte mulţi faţă de slăbuţa FCRP)

Probabil că toaletele astea pe ei i-au aşteptat atâta timp, iar acum băieţii le primesc în stare foarte bună de funcţionare. Adică...de neutilizare. Na, parcă nici sigiliul nu le e rupt încă, ia să mă uit mâine :))

Poate ar trebui să facem o petiţie, noi, fetele, prin care să cerem mai multe toalete.

Dar unde să le mai construiască? Nu, în facultate nu e loc. Decât pentru două persoane pe scări. Obligatoriu aştepţi la parter să coboare ăla de la trei. Cum de unde ştii când vine? Îi auzi paşii. E locul strâmt şi se face ecou.

Ca s-ajung până la tine

2010-02-20T00:27:00.002+02:00

Tu ştii ce-i aia renunţare?
Renunţare e ce fac eu acum.
Contra-cost.
Contra-cost spiritual.
Mă sărăceşte, dar merită.

Tu ai renunţat demult, nu?

(explicit, cu sens adică:)

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o, poate, niciodată.

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist adus din alte ţări
De nişte păsări albe-călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată.

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Ion Minulescu, Celei care pleacă

A, acum are sens, nu?

O moarte care nu dovedeşte nimic

2010-02-08T20:36:00.007+02:00

Cine ar fi crezut că în 1923 femeile nu mai erau subjugate bărbaţilor, vă spun eu, s-ar fi înşelat. Cartea lui Anton Holban, mai sus-numita, stă mărturie acestei aparenţe.

(totul este povestit din propria perspectivă)

Sandu, un multi-amorezat, care încearcă să cucerească orice fată intelectuală în schimbul unor trăiri de-o clipă, este obişnuit ca succesele lui în dragoste să fie materializate cu orice preţ. Nu mult îi ia însă lui Sandu să fie săgetat cu adevărat de dragoste, pe care el o numeşte, stăpân pe sine, numai obişnuinţă şi "frică de singurătate". Se găseşte brusc făcând parte dintr-un cuplu, însă nu consideră că este cazul să ofere o valoare foarte mare sentimentelor care se nasc cu fiecare zi pe care el o petrece în compania Irinei. Irina este fata care se va supune umilă tuturor dorinţelor trupeşti şi intelectuale ale lui Sandu (acesta oferindu-i Irinei ajutorul în demersul său spiritual şi intelectual), aceasta nelăsând totuşi impresia de "supusă cu forţa". Fata îl iubeşte pe Sandu cu o putere pe care numai moartea o poate avea asupra oamenilor, deşi, de fiecare dată, bărbatul îi atrage atenţia că niciodată nu va exista ocazia ca între ei să se consume o căsnicie. Irina se mulţumeşte întotdeauna cu puţin, atâta vreme cât puţinul este rupt din existenţa lui Sandu. Îi dăruieşte acestuia toate ideile şi gândurile ei, toate speranţele, viaţa ei toată, primind în schimb doar clipele în care simte că trăieşte pentru a avea grijă de Sandu. Chiar dacă el se plictiseşte repede de prezenţa ei şi insinuează motive pentru a se despărţi, chiar dacă el o trimite la alţii şi o vrea înapoi imediat, din gelozie (de care el nu-şi dă seama de la început) sau, pur şi simplu, din invidie pentru bărbaţii care ar putea-o avea pe Irina.

Irina, supusă numai lui, niciodată cu o părere proprie, întotdeauna repetându-i ideile lui Sandu, îi lasă acestuia impresia că nu poate fi în stare să trăiască decât în urma ajutorului primit din partea celorlalţi, persoane care să hotărască în numele ei pentru chiar viaţa sa.

Irina se mută la ţară cu familia, fapt care îi va îndepărta pe cei doi, mai cu seamă că Sandu pleacă şi el la Paris.
Scrisorile lor se răresc, până când răspunsurile Irinei nu mai sosesc deloc. Sandu îşi închipuie că aceasta şi-a îndeplinit promisiunea de a se omorî pentru el, neputând suporta distanţa şi răceala relaţiei lor, sau că fata s-a măritat cu un alt bărbat. După un timp de aşteptare, în care Sandu cântăreşte cele două posibilităţi, îi scrie din nou Irinei, dar, neprimind nici acum un răspuns, îi trimite scrisoarea unui prieten comun, care avea să i-o înmâneze direct.
Fata îi răspunde ambiguu, lăsând loc interpretării asupra scrisorii sale.
Sandu se hotărăşte să se întoarcă în ţară pentru a clarifica situaţia. Aici află că Irina se măritase cu Marcu şi se mutase la Sinaia.

Întâlnirea lor îi face să-şi dorească amândoi împăcarea şi Irina hotărăşte să se despartă de Marcu. Acest lucru nu se întâmplă însă, se pare, din cauza aceleiaşi indecizii şi din cauza influenţei pe care alte persoane o aveau asupra gândirii ei.

Dacă Sandu a acceptat această despărţire finală cu uşurinţă a fost numai meritul firii sale, fire ce-i impune o nouă legătură sentimentală după eşecul suferit.

După mai mult timp, Sandu primeşte o telegramă în care este anunţată moartea Irinei. Aceasta se aruncase după o stâncă din Sinaia, adică îşi îndeplinise o dorinţă: aceea de a nu trăi decât dacă o face pentru Sandu.

Iar acesta o considerase întotdeauna nevrednică de a lua o hotărâre oricât de mică pentru viaţa ei. În fond, Irina luase cea mai mare hotărâre, lucru de care nimeni nu o vedea a fi în stare.

Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic

Mami, tu plangi vreodata?

2010-02-03T20:36:00.002+02:00

Nu mai plansesem de mult timp. Cred ca sint cateva luni bune. De ce plang oamenii? Dar eu?

Cand simt ca nu mai pot face fata unor lucruri, cand simt ca toata lumea mai are un pic si se prabuseste peste mine, cand ma sufoca examenul la politologie imi vine sa plang. Nu infundat, nu pe ascuns, ci asa cum plange un copil mic, cu suspine.

Si printre scancete nu ma gandesc de ce viata e cruda si nu aduce satisfactii, ma gandesc cat sint de mica pe langa toate lucrurile pe care nu le am si le vreau. Cat sint de slaba in fata unor probleme pe care le chem cu propriul meu glas.

Nu sufar de depresie, doar ma ajunge cateodata un moment in care prefer sa tac si sa plang si sa trag apoi aer in piept ca premiu pentru rabdarea si pasiunea cu care imi intampin fiecare clipa de viata.

*-Mami, tu plangi vreodata?
-Da.
-Pot sa plang?
-Plangi, fetito, descarca-te.
*

Am plans. Mult si fara sa ma doara.

Ai două iubite :))

2010-01-30T15:46:00.002+02:00

Olanda: Ai două iubite. Te poţi însura cu amîndouă. Ele se pot căsători între ele.

Moldova: Ai două iubite. Di la tini sî audi gîlşeava aia în fiecari noapti măi omuli?

Rusia: Ai două iubite. Stalinskaya şi Moskovskaya.

Pakistan: Ai două iubite. Cea mai în vîrstă are 6 ani...

India. Ai două iubite. Budha nu ştie nimic.

Turcia: Ai două iubite. Una îţi face mîncare, una îţi spală rufele, una îţi calcă hainele şi una le supraveghează pe celelalte. Chiar vroiai să te credem că ai numai două?

China: Ai două iubite. Din cîteva miliarde de motive.

Bulgaria: Ai două iubite. Pe una o cheamă Sofia. Cînd cealaltă te întreabă "unde ai fost?", răspunzi "la Sofia!" şi esti în deplină siguranţă.

Germania: Ai două iubite. Ambele blonde.

Mexic: Ai două iubite. Vin hoţii şi fură jumatate. Îţi mai dă vecinul una. Împrumuţi trei din barul de vizavi. Vecinul îşi ia partea inapoi. Cîte ţi-au mai rămas?

Anglia: Ai două iubite. Absolut superbe. Iar ai băut prea mult...

SUA: Ai două iubite. Una pe Facebook şi una pe Myspace. Nu le-ai văzut niciodată.

Brazilia: Ai două iubite. Rosaria Fiorella Andrea Luiza Esmeralda Carla Vitoria Alessandra del Campo şi încă una.

Dubai: Ai două iubite. Placate cu aur.

Cuba: Ai două iubite. Nu eşti deloc Fidel.

Suedia: Ai două iubite. În IKEA chiar găseşti orice...

Spania: Ai două iubite. Mai tîrziu descoperi că ele sunt de fapt surori. Puţin mai tîrziu afli că tu esti chiar fratele lor mort la naştere. Mai ai un frate geamăn dezmoştenit de către soacra portarului, care portar nu-şi mai aduce aminte nimic din copilarie. Viaţa ta e o telenovelă.

Grecia: Ai două iubite. Vecinul se cam dă la una dintre ele. Dimineaţă te trezeşti cu un cal mare de lemn în faţa casei. Mai bine fugi!

Luat de aici

2010-01-22T17:23:00.002+02:00

Definiţia ne-reciprocităţii: :))

Ea izbucnea în lacrimi: -Dar dacă eu nu mă pot lipsi de tine!
Atunci tot aşa de pervers, dar cu sufletul în acelaşi timp plin de părere de rău pentru durerea ei, o povăţuiam să aibă voinţa să mă uite şi să se distreze cu alţii. Imediat ce s-ar fi distrat, aş fi suferit. Odată, familia ei i-a găsit chiar un candidat, la ţară, la o mătuşă. Când mi-a spus, râzând, istoria, am trimis-o să-l vadă şi, dacă se poate, să-l accepte. La întoarcere, mi-a povestit toată prostia candidatului şi eu m-am amuzat cel dintâi.
(Am trimis-o ca să încerc să găsesc o modalitate de a scăpa de ea şi, în acelaşi timp, să-i văd repulsia faţă de alţii şi întoarcerea ei şi mai nebună spre mine.)

Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic

Tags: adio zapada mea bun venit singura

2009-12-18T16:41:00.004+02:00

Nu.Ma.Asculta.Cand.Iti.Spun.Ca.Nu.Te.Mai.Vreau.Langa.Mine

2009-12-11T00:59:00.003+02:00

Runaway runaway runaway from meeeeeee...!!

Am o rugaminte pentru tine. Aminteste-ti de mine. Oriunde ai sa fii. Orice ai face. Oricand. Oricum.

Sint lucruri care-mi aduc aminte de tine in fiecare clipa, chiar fara sa-mi dau seama.
De exemplu, galeata din baie pe care scrie Pergo, si pe care mereu citesc cu fundu-n sus. Acolo scriu cu mintea mea PREGO. (e mult de explicat)
Sau versurile ce le tin la status "Si-asa tacuti, ca doua umbre, trantiti pe maldarul de flori, Sa-ncepem slujba-n miez de noapte, Si maine s-o sfarsim in zori!"
Sau o poza care-mi place cel mai mult dintre toate si pe care o vad cu ochii inchisi de fiecare data cand mi-e dor de tine.
Sau toate mesajele terminate cu picollina mia.

Cand pleci, tine minte ca..
Stii tu ce sa tii minte.

ATB @Kristal Glam Club 27 noiembrie 2009

2009-11-30T21:04:00.004+02:00

I was there!

Impresii:
-ATB mixeaza senzational
-ATB mi-a fermecat auzul
-ATB isi pune in valoare toate piesele, indiferent de varsta lor
-ATB traieste o data cu publicul
-ATB stie sa faca atmosfera
-ATB isi iubeste fanii
-numele sau a fost scandat la finalul spectacolului de TOTI cei prezenti
-ATB isi merita nebunia si fanatismul pe care cei de acolo le-au aratat timp de 2 ore continuu

Partea concertului care mi-a placut cel mai mult + cateva poze:

Leapsa

2009-10-30T23:22:00.002+02:00

*Nu mai stiu unde am gasit-o.*

Ziua cea mai frumoasa: cand am primit prima papusa pe care am fost in stare sa o constientizez ca atare.

Cel mai mare obstacol: varsta

Cea mai mare greseala: inca nu am facut-o :))

Radacina tuturor relelor: mintea umana

Distractia cea mai placuta: tu

Cea mai mare infrangere: m-am nascut prea tarziu

Cei mai buni profesori: tu in fiecare ipostaza de pe urma careia poti sa inveti ceva

Prima necesitate: sa ma simt acceptata

Ceea ce ma face cea mai fericita: succesul

Cel mai mare mister: viata

Persoana cea mai periculoasa: eu rea

Cel mai rau sentiment: neincrederea

Cel mai bun cadou: sinceritatea

Calea cea mai rapida: adevarul

Sentimentul cel mai placut: siguranta

Cel mai bun remediu: recalcularea situatiilor

Forta cea mai puternica: de atractie :))

Persoanele cele mai necesare: cele care investesc timp si sentimente pentru mine

Lucrul cel mai placut dintre toate: sa fii acasa.

Dam mai departe la: Bogdan , Catalin , Maximum , Metin , Liviu

2009-10-29T17:14:00.001+02:00

Ma mai iubesti? Mai ai fluturi in stomac cand te gandesti la mine? Mai adormi noaptea cu gandul la mine? Iti mai e dor de mine ziua cand faci alte lucruri? Zic, ma mai iubesti? Si eu pe tine.

zece x zece

2009-10-26T22:24:00.002+02:00

Ma gandeam cum ar fi ca intr-o zi sa primesc 100 declaratii de dragoste de la 100 persoane diferite. Ar fi...de vis! Doar ca sa spunem ca as fi obligata sa aleg una din ele sau sa fac un top al celor mai frumoase 3. In mod normal nu m-ar lasa sufletul sa aleg numai 3 din 100, mai ales daca *sa presupunem ca* in toate ar fi pusa o mica parte de sentiment. Insa, daca intr-adevar mi-as dori sa mi se faca 100 declaratii de dragoste intr-o singura zi, sint sigura ca una dintre ele as vrea sa fie versurile urmatoare (Florin Chilian-Zece):

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa.
Zece, zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa.
Zece zile trec absurde
Nu stiu, nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu.
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine.
Doua stele, paralele,
Stele, lacrimi inodate
Si lumina de la ele,
Pentru tine toate!
Patru printi cu trei castele,
Ape, lanturi fermecate
Si tot cerul peste ele,
Pentru tine toate!
Sapte zane, toate bune,
Licurici, sperante-n noapte
Si piticii din poveste,
Pentru tine toate!
Noua magi in faptul serii,
O potcoava sus, departe
Si comorile din suflet,
Pentru tine toate!

Acuma, cuvinte-cheie...ghici care sint?
Simplu.

minune (aici imi place sa cred intr-un fapt:acela ca cineva, vreodata, se va gandi la mine ca la o minune)
casa (cu sensul de "acasa")
frumoasa (sensul propriu)
nu stiu (ideea de inconstienta/nestiinta/mister/taina are un rol important in viata mea sentimentala)
paralele (exista speranta non-paralelismului intr-o relatie compusa din doua persoane femeie-barbat)
lacrimi (ori ca de fericire, ori cauza a tristetii, lacrimile sint element necesar vietii)
fermecate (da, doamne, sa am o viata fermecata!)
sperante (sa tot ai... si sa le tot implinesti)
poveste (cu sensul de firul epic al vietii mele/tale/noastre)
comori (clipe minunate)

Nu gasesc un sens sau o logica pt ceea ce am scris aici. Dar sper ca voi gasi in curand. Se intampla acest lucru (sa nu gasesti sens pt cuvintele tale) cand sufletul nu accepta sa se puna la aceeasi masa cu ratiunea. Ale mele nu sint impacate momentan :))

Despre dorinţe

2009-10-21T22:32:00.003+03:00

1.Ce ai face dacă într-o zi ai afla că ai voie să-ţi faci posibile oricare 3 dorinţe? 2.Ţi-ar lua mult timp să te hotărăşti asupra lor? 3.Ar apăsa indecizia asupra ta? 4.Te-ai simţi dezavantajat pentru faptul că cele trei dorinţe trebuie hotărâte aproape instantaneu? 5.Ai prefera să nu alegi nimic decât să alegi numai trei din multitudinea de lucruri pe care ai fi fericit să le vezi împlinite? Prea multe întrebări şi niciun răspuns. Drept pentru care, iată ce răspund eu.

1. Aş tinde să cred că nu e adevărat.
2. Evident, da.
3. Din nou, da.
4. Şi asta.
5. Nu, din moment ce mi s-ar oferi posibilitatea de a-mi vedea un vis cu ochii, nu aş refuza.

În altă ordine de idei, cele trei dorinţe pe care le-aş alege spre îndeplinire ar fi:
- viaţă lungă şi fericită
- să am parte de lucruri şi oameni pe care mi-i doresc aproape, dar care nu sînt
- să nu-mi mai pierd niciodată încrederea în mine.

Uite care e treaba cu dorinţele din punctul meu de vedere. Ele sînt lucruri arzător necesare în viaţă, dar de cele mai multe ori irealizabile. Ele apar sistematic sau nu, programatic sau nu, dar apar şi asta e tot ce contează. Dorinţa poate să fie ambiţie în sensul bun al cuvântului sau în sensul rău. Lucruri cărora le duci dorul sau pe care nu le-ai avut niciodată şi a căror chemare o simţi. O dorinţă vine întotdeauna la pachet cu o decizie de acţiune sau inacţiune. Dacă există sentimentul anticipativ al reuşitei, atunci pachetul conţine hotărârea de acţiune. Dorinţele nu se grupează pe categorii, ele sînt pur şi simplu dorinţe.

Tu ce-ţi doreşti cel mai mult?

Aceeasi, de la capat

2009-10-12T08:28:00.002+03:00

12 octombrie, 08:29 a.m. Super zi. Nor si ploaie, ma grabesc sa ajung la scoala. Azi m-am reintors in bucuresti, in aceeasi casa, in aceeasi camera, in acelasi pat, in aceiasi papuci de casa rosii. Impresii la inceput de an universitar II...pai nu multe. Sint cam goala sufleteste, nu ma impresioneaza nimic, totul e la fel, singurul lucru care miroase a schimbare este poate mintea mea, pe care o vreau mai batrana si mai inteleapta. Incerc sa ma las de facut boacane (de tot felul), incerc sa las in urma lucruri care mi-au facut placere si incerc sa le inlocuiesc, dar nu am cu ce. La inceputul verii mai spuneam si ca "vara asta-am sa ma-ndragosteeeeeeeesc". Zis si facut. Acum rationalul ia locul afectivului. Am zis. Hai sa-mi (sa va) fie cu noroc anul asta!