Pentru comunitatea poloneză din Solonețu Nou, vizita Episcopului a fost un moment deosebit de emoționant și de profundă comuniune. Preasfinția Sa a ales să își dedice o parte din timpul său de odihnă pentru a veni în mijlocul polonezilor din Bucovina, gest primit cu multă recunoștință de întreaga comunitate. Prezența sa a fost pentru credincioși un semn că Biserica și Polonia rămân aproape de fiii lor, indiferent de distanța care îi desparte de țară.

Unul dintre momentele centrale a fost aniversarea celor 35 de ani de activitate ai Ansamblului „Sołonczanka”, care a început cu o Sfântă Liturghie solemnă de mulțumire celebrată de Episcopul Robert Chrząszcz. La Casa Polonă, sărbătoarea a continuat printr-un spectacol în care au fost reprezentate toate generațiile ansamblului – copii, tineri, familii și seniori. Cei 35 de ani nu reprezintă doar istoria unui ansamblu folcloric, ci și povestea unei comunități care își păstrează și transmite mai departe, cu dăruire, credința, cultura și tradițiile moștenite de la înaintași.

Câteva zile mai târziu, comunitatea s-a reunit pentru tradiționala Sărbătoare a Roadelor. Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie solemnă, prezidată de Episcopul Robert Chrząszcz, în cadrul căreia au fost sfințite coroanele și roadele. Au concelebrat preoți din Decanatul de Bucovina și din comunitățile poloneze. A fost un moment de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru roadele pământului, pentru munca oamenilor și pentru binecuvântările primite în anul care a trecut.

După Sfânta Liturghie, Solonețu Nou a devenit locul unei adevărate sărbători a comuniunii. Comunități poloneze din diferite regiuni ale României, alături de invitați din Polonia, România și Ucraina, și-au prezentat tradițiile, bucatele și roadele muncii lor. Cântecul și dansul popular au completat atmosfera de bucurie și fraternitate. Pentru oamenii din Solonețu Nou, aceste zile au fost mai mult decât manifestări culturale. Au fost zile de credință, recunoștință și comuniune, în care Biserica, familia și tradiția s-au întâlnit în mod firesc.

Prezența Episcopului Robert Chrząszcz a dat tuturor acestor momente o însemnătate aparte. Prin rugăciune, prin cuvânt și prin binecuvântare, Preasfinția Sa a fost alături de o comunitate care, de generații, își păstrează credința și identitatea poloneză în Bucovina. La plecare, comunitatea din Solonețu Nou i-a adresat Episcopului un sincer și profund „mulțumesc” pentru timpul oferit, pentru apropierea sufletească și pentru binecuvântarea adusă acestor zile de sărbătoare. Rămâne speranța că această întâlnire va întări și mai mult legăturile dintre Biserică, Polonia și comunitățile poloneze din afara granițelor patriei. (Ștefania Carmen Zielonka pentru Ercis.ro)

Reflectând asupra relatării Sfântului Marcu despre numirea celor doisprezece apostoli, Papa Leon a descris „experiența” seminarială, începând cu „urcarea pe munte” pentru a fi alături de Isus. Acolo „îl putem atinge pe Cristos și, mai presus de toate, putem rămâne alături de El”, ceea ce a descris ca fiind „esența experienței seminariale”. A reamintit și că, la fel ca în cazul apostolilor, Isus cheamă oamenii la preoție ca o alegere cu totul liberă: „Isus i-a chemat la Sine pe cei pe care i-a vrut”; adică, nu pe baza meritelor, ci „numai printr-o alegere liberă din partea lui Dumnezeu Tatăl, un semn și o garanție a unei iubiri gratuite care ne anticipează întotdeauna și nu ne dezamăgește niciodată”.

Papa Leon le-a spus celor care se pregătesc pentru preoție că însăși prezența lor în seminar este „un semn de speranță pentru întreaga Biserică”. „Când mă uit la voi”, a spus el, „contemplu minunea lui Dumnezeu, care nu obosește niciodată să șoptească în inimile tinerilor frumusețea la a-și dărui viața pentru El și pentru Biserică”. Seminarul, a continuat el, rămâne la fel de necesar astăzi cum a fost și în trecut. Sfântul Părinte a insistat asupra importanței unei perioade de formare care să ofere timp pentru discernământ în mijlocul unei lumi agitate și zgomotoase. În același timp, a subliniat importanța comunității, amintind că Isus i-a chemat pe apostoli ca o comunitate, așa cum și seminariștii de astăzi sunt chemați într-o comunitate. Seminariștii, a spus el, nu sunt chemați pentru un parcurs pur privat alături de Domnul, ci „trebuie să simtă și să experimenteze întotdeauna frumusețea mijlocirii ecleziale”.

În cele din urmă, a spus Papa Leon, formarea la seminar implică „coborârea de pe munte, pentru că muntele nu este un refugiu”. La fel ca apostolii, seminariștii sunt chemați să comunice lumii „noutatea vieții” pe care au descoperit-o alături de Isus. „Veți fi, așadar, chemați să coborâți de pe munte, pentru a fi trimiși la oamenii din țările voastre”, a spus el. „Preotul este trimis la toți pentru a proclama tuturor frumusețea credinței în Isus Cristos, vestea bună a mântuirii – mântuirea care ne-a fost dăruită prin Maria.” I-a invitat să se încredințeze Mariei, pentru a avea harul de a spune „da” lui Isus în fiecare zi, așa cum a făcut ea. Și-a încheiat discursul adresat seminariștilor mulțumind nu numai acestora, ci și familiilor lor, în numele său și al întregii Biserici.

Sfântul Părinte a afirmat că liderii Bisericii trebuie să se apropie de poporul lor și să le împărtășească suferințele prin ascultare și mângâiere, mai ales atunci când familiile sunt forțate să emigreze și comunitățile devin din ce în ce mai fragile. Chiar și în zonele în care catolicii sunt o minoritate, rodnicia Bisericii se manifestă prin fidelitatea față de Evanghelie, a spus el. „În inima societăților marcate de conflict și diviziune, comunitățile voastre trebuie să arate că este posibil să trăim, să slujim și să sperăm împreună.”

Prin activitatea sa în parohii, școli și spitale, Biserica face Evanghelia tangibilă prin ascultare, primire și sprijinirea celor aflați în nevoie, în special prin activitatea congregațiilor religioase. „În mijlocul situațiilor de urgență, nu pierdeți din vedere ceea ce este esențial pentru misiunea Bisericii: vestirea Evangheliei, rugăciunea, Sacramentele și formarea creștină”, a spus Pontiful. Papa Leon i-a îndemnat pe Episcopi să acorde o atenție specială familiilor și tinerilor, care se confruntă cu dificultăți și incertitudini. Tinerii, a spus el, primesc credința în familie și beneficiază de ascultarea și învățătura comunității lor în cadrul catehezei.

De asemenea, i-a invitat pe Episcopi să aibă grijă de migranții care trăiesc departe de familiile lor și în singurătate, mai ales în țările din Golf, unde sunt numeroși. „Comunitățile voastre trebuie să fie cămine în care nimeni să nu se simtă străin”, a spus Papa. „Apărați demnitatea fiecărei persoane și recunoașteți în fiecare migrant un frate sau o soră: în acest fel, caritatea devine o mărturie a Evangheliei și o școală a fraternității.”

Papa Leon al XIV-lea a continuat îndemnând Episcopii să păstreze comuniunea dintre Bisericile de diferite rituri, numind diversitatea tradițiilor creștine o „comoară care trebuie trăită în unitate”. Comuniunea lor, a adăugat el, ar trebui să-i conducă la un dialog sincer cu alți creștini și cu comunitățile musulmane. „Dialogul nu înseamnă renunțarea la propria identitate, ci trăirea ei fără teama de întâlnire”, a spus el. „Oriunde războiul a semănat neîncredere, fiecare gest de stimă, cooperare și respect poate deveni un pas spre reconciliere și pace.”

În concluzie, Sfântul Părinte i-a invitat pe Episcopii latini din regiunile arabe să-l facă pe Cristos prezent și să-i vestească Cuvântul prin Sacramente și rugăciune. „Nu căutați succesul sau recunoașterea mai presus de orice: căutați fidelitatea”, a spus el. „Fiți voci ale adevărului, dreptății și păcii; oameni ai rugăciunii, păstori apropiați de poporul vostru, artizani ai reconcilierii și martori ai milostivirii.”

Celebrarea Sfintei Liturghii în cadrul căreia surorile au reînnoit jurământul lor de fidelitate față de Cristos sărac și răstignit a avut loc la ora 11.00, în biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iugani. Sfânta Liturghie a fost prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraților Minori Conventuali, iar cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Iosif Beșleagă. În această zi de sărbătoare surorile au adus laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru darul fidelității, pentru încrederea și pentru toate harurile prin care el le-a susținut și însoțit de-a lungul acestor ani.

Surorile jubilante au avut ca motto al acestei sărbători cuvintele Sf. Francisc din Cântarea creaturilor: „Fii lăudat, Domnul meu”. Într-adevăr, fie lăudat Dumnezeu pentru darul acestor șase surori în Familia noastră și pentru slujirea și dăruirea pe care au făcut-o și o fac în fiecare zi pentru a fi instrumente ale prezenței, ale iubirii și gingășiei lui Dumnezeu acolo unde au slujit și continuă să slujească. Bucuria sărbătorii a fost cu atât mai mare cu cât la acest moment au participat surori din diferite comunități și câteva surori originare din diferite țări (Coreea, Italia, Croația, Filipine, Brazilia, Zambia), care activează în Italia venite în mod particular pentru acest eveniment, familiile acestor surori, mai mulți preoți și surori din alte congregații.

La finalul frumoasei celebrări, sr. Ana Vereș, în numele surorilor în sărbătoare, a mulțumit tuturor, și în mod particular, părintelui provincial pentru prezență, pr. Iosif Beșleagă pentru cuvintele adresate, pr. paroh Petru Blaj, pentru disponibilitatea cu care ne-a primit, precum și tuturor preoților, surorilor, familiarilor, organistului și corului care au cântat atât de frumos, prietenilor și credincioșilor care au participat la celebrare, sporind prin prezența lor bucuria și recunoștința noastră. Le dorim acestor șase surori ca să rămână fidele iubirii lui Cristos și chemării primite și să răspundă în continuare cu disponibilitate și generozitate slujirii celor mici și celor din urmă. Fie lăudat Dumnezeu pentru darul fidelității și pentru cei 25 de ani de consacrare a acestor surori! Pace și bine! (Sr. Monica Mitricioae SFMA pentru Ercis.ro)

Prof. Călin Săbau este absolvent al Facultății de Științe, specializarea Matematică-Fizică, promoția 1997, precum și al Facultății de Informatică și Tehnica Calculatoarelor din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, absolvită în anul 2003. Cu o experiență de 29 de ani în învățământ, și-a început activitatea didactică la Colegiul Tehnic „Andrei Șaguna” din Oradea, iar din anul 2001 este profesor de matematică la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Un sfert de secol din parcursul său profesional este astfel legat de această școală, de generațiile de elevi care i-au trecut prin clasă și de comunitatea care s-a format și a crescut în jurul Liceului Greco-Catolic din Oradea.

Alături de acesta, prof. Cristian Varna, absolvent al studiilor universitare în anul 2001, are 17 ani de experiență în învățământ. Din anul 2016 este profesor al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, iar începând cu acest an școlar își asumă misiunea de director adjunct. Noua responsabilitate încredințată celor doi profesori vine ca o continuare firească a activității lor educaționale și a implicării de până acum în viața școlii. Experiența profesională, cunoașterea instituției și apropierea de elevi, profesori și familiile acestora reprezintă repere importante pentru drumul care se deschide înainte.

Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” nu este doar un spațiu al formării academice, ci și o comunitate în care educația se întâlnește cu valorile creștine, iar dezvoltarea intelectuală a tinerilor este însoțită de formarea lor umană și spirituală. În această misiune, conducerea școlii, cadrele didactice, elevii și familiile lor sunt chemați să construiască împreună un mediu al responsabilității, al dialogului, al excelenței și al credinței.

Alături de gândul nostru de mulțumire adresat doamnei prof. Antonia Nica, care a condus Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea în mai multe mandate, începând din anul 2017, le dorim profesorilor Călin Săbau și Cristian Varna mult succes în noua responsabilitate, putere de muncă, înțelepciune și inspirație, pentru a continua, împreună cu întreaga comunitate educațională, misiunea Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”: aceea de a forma generații de tineri prin educație, credință și valori. Dumnezeu să le călăuzească pașii și să binecuvânteze munca lor pusă în slujba școlii și a tinerilor care îi sunt încredințați! (Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea)

Pontiful a subliniat în fața mulțimii adunate în Piața San Pietro: „Nu putem rămâne spectatori pasivi; dimpotrivă, trebuie să ascultăm cu inima, să ne lăsăm provocați și să ne implicăm. Cu Cristos și susținuți de puterea Duhului Său, credincioșii sunt chemați să-și asume povara fraților și surorilor lor, în special a celor zdrobiți de nedreptate, discriminare și violență.” Papa Leon a început o nouă etapă în catehezele sale despre documentele Conciliului Vatican II, reflectând asupra Constituției pastorale din 1965, Gaudium et Spes – „Bucurie și speranță” -, privind Biserica în lumea modernă.

Faptul că Biserica este chemată să se implice în viața umanității înseamnă că „solidaritatea creștină ne angajează să ne implicăm în realitate și, de asemenea, să demascăm contradicțiile care caracterizează viața personală și socială în lumea contemporană”, a subliniat Sfântul Părinte în cateheza sa. El a citat diverse exemple în acest sens din societățile noastre actuale, precum progresul tehnologic și științific care aduce beneficii doar unor oameni; o mare bogăție, putere economică și resurse care, totuși, „astăzi, la fel ca în zilele Conciliului, lasă «o parte uriașă din cetățenii lumii… încă chinuiți de foame și sărăcie»”; „o conștiință comună că viitorul planetei este în joc, însoțită de incapacitatea de a renunța la consumul egoist și la iluzia că războiul este un mijloc eficient de a construi pacea”.

„Într-o epocă marcată de schimbări profunde, care dau naștere la dezechilibre îngrijorătoare, Biserica este chemată să slujească persoana umană, ascultând și primind cu deschidere întrebările cele mai profunde ale inimii sale și dorințele care o animă, indicând spre Cristos ca fiind cheia, punctul central și țelul… întregii istorii umane”. L-a citat și pe predecesorul său, Sfântul Ioan al XXIII-lea, care, în discursul său de deschidere a Conciliului Vatican II, din 1962, a criticat opinia celor care credeau că epoca lor era mai rea decât cele anterioare. Papa Ioan al XXIII-lea a subliniat că în acea epocă, la fel ca în orice moment al istoriei, trebuie să vedem „planurile misterioase ale Providenței divine, care se împlinesc la timpul potrivit prin lucrarea oamenilor, adesea dincolo de așteptările lor, și care, cu înțelepciune, aranjează totul, chiar și evenimentele umane nefavorabile, spre binele Bisericii”.

Papa Leon a explicat că promulgarea documentului Gaudium et spes a recunoscut în această discernere un element esențial al naturii Bisericii, și anume că, așa cum Isus Cristos, „prin Întrupare, alege să împărtășească viața noastră”, tot așa El cheamă Biserica să se implice alături de umanitate. „De aceea, Constituția conciliară Gaudium et spes începe prin a declara că Biserica își face proprii «bucuriile și speranțele, durerile și neliniștile oamenilor acestei epoci, în special ale celor săraci sau aflați în orice fel de suferință»”. În acest sens, Pontiful a subliniat că Constituția reamintește datoria constantă a Bisericii de a scruta semnele timpurilor și de a le interpreta în lumina Evangheliei, precum și misiunea ei de a duce mai departe opera lui Cristos, care a mărturisit adevărul și i-a slujit pe toți.

Sfântul Părinte a subliniat că acesta nu este „doar un imperativ moral” ci, așa cum a spus Papa Francisc, „opțiunea pentru cei săraci este în primul rând o categorie teologică, mai degrabă decât una culturală, sociologică, politică sau filosofică”. „Suntem chemați să-l găsim pe Cristos în ei, să ne punem glasul în slujba cauzelor lor, dar și să le fim prieteni, să-i ascultăm, să vorbim în numele lor și să îmbrățișăm înțelepciunea misterioasă pe care Dumnezeu dorește să o împărtășească cu noi prin intermediul lor”, a spus Papa Leon, citând exortația apostolică Evangelii Gaudium a predecesorului său. Papa a încheiat îndemnând ca „bucuria și speranța – gaudium et spes – să fie trăsăturile distinctive ale unei Biserici care proclamă și mărturisește Evanghelia, apropiindu-se de femeile și bărbații timpului nostru”.

Au participat provincialii Ronny Alessio, din partea Provinciei Euro-Mediterraneene, și fr. Jeffrey S. Burwell, provincialul Canadei, alături de mai mulți preoți iezuiți, mai mulți preoți diecezani și oaspeți din țară și de peste hotare, care au venit să se roage și să se bucure de acest eveniment istoric. După aproape 20 de ani, istoria aduce o noutate în continuitate. Sunt doi tineri preoți destinați să lucreze în ogorul, în secerișul Bisericii din România, care aduc o notă de tinerețe și de speranță Societății lui Isus, dar și Bisericii din România.

Așa cum a notat ÎPS Arhiepiscop de București, Aurel Percă, în predica sa, ei primesc chemarea lui Cristos nu pentru o misiune proprie, ci pentru misiunea Bisericii. Și în fața acestei chemări, ei sunt chemați să răspundă cu cuvintele: „Iată-mă, Doamne, vin să împlinesc voința Ta!”, nu pentru împlinirea unei voințe proprii, nu pentru urmarea unui interes personal, nu pentru constituirea unui cerc propriu de fani sau de credincioși susținători, ci pentru slujirea dezinteresată a Bisericii, a comunității în care sunt trimiși.

Tot Înaltpreasfințitul a menționat că, dacă încă nu știu destinația pe care o vor primi, ei știu că Acela care i-a chemat nu-i va abandona niciodată. Și în acest sens este semnificativă coincidența sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul cu evenimentul hirotonirii celor doi preoți, care conștientizează, prin declararea disponibilității lor pentru slujire, că au răspuns chemării lui Cristos de a-l urma pe El și de a fi părtași și la misterul morții, ca și la misterul Învierii.

Cu această speranță, nu doar Societatea lui Isus se îmbogățește, ci întreaga Biserică din România și din Provincia Euro-Mediteraneană a Societății lui Isus. Să ne rugăm ca această premieră să nu aștepte încă alți 20 de ani pentru a fi martorii unor noi hirotoniri și să ne rugăm mai ales ca misiunea lor să fie spre preamărirea lui Dumnezeu și pentru salvarea cât mai multor suflete. (Pr. Marius Taloș SJ pentru ARCB.ro)

La începutul celebrării, parohul, pr. Gabriel Neculăeș OFMConv, i-a urat bun venit preotului jubiliar, subliniind importanța slujirii preoțești în viața parohiei Buruienești. I-a mulțumit pentru prezența sa în mijlocul comunității și pentru toate sfintele Liturghii celebrate de-a lungul anilor, semn al unei legături care nu s-a întrerupt. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Nicolaie Farcaș, de asemenea originar din Buruienești. Pornind de la prima lectură a zilei (Ier 20,7-9), „m-ai sedus, Doamne, și eu m-am lăsat sedus”, predicatorul a insistat asupra faptului că cea dintâi mișcare în orice vocație vine de la Dumnezeu. El este cel care cheamă, iar angajarea preotului nu este decât răspunsul dat acestei chemări.

Din această perspectivă, a arătat dânsul, jubileul de 25 de ani este mai întâi o manifestare a fidelității lui Dumnezeu. Dacă există fidelitate în viața unui preot, ea este un dar, pentru că Dumnezeu este acela care îl păstrează fidel de-a lungul timpului. Într-o lume în care, după cuvintele Papei Francisc, „totul este perisabil”, alianța pe care Dumnezeu o construiește cu omul nu are dată de expirare. Chemarea și fidelitatea lui rămân mereu. De aceea, jubileul este o mulțumire, un Te Deum pentru fidelitatea lui Dumnezeu.

Predicatorul a dat și un exemplu al felului în care Dumnezeu construiește alianța cu omul, pas cu pas, respectând ritmul și libertatea fiecăruia, dar fără a-și retrage niciodată cuvântul dat. Ceea ce se sărbătorește la un jubileu nu este, așadar, o performanță omenească, ci statornicia lui Dumnezeu, care rămâne alături de cel pe care l-a chemat, în zilele senine și în cele grele deopotrivă.

În încheiere, pornind de la a doua lectură (Rom 12,1-2), „să vă oferiți trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”, pr. Nicolaie Farcaș a insistat asupra dăruirii de sine în slujirea preoțească. A se dărui pe sine din iubire este firul roșu care construiește istoria slujirii unui preot. Din acest punct de vedere, împlinirea vocației pr. Sebastian Bilboc continuă spre etapele care vin.

Un frumos program muzical a însoțit întreaga celebrare, pregătit de corul parohiei, cu soliști și instrumentiști. La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Marius-Cătălin Alistar, OFMConv., vicar parohial, a pregătit împreună cu tinerii și copiii parohiei un program dedicat preotului jubiliar, având ca temă chemarea. Au răsunat cântece precum „Iată-mă, sunt aici, la dispoziția ta”, iar în încheiere tradiționalul „La mulți ani”.

În cuvântul de mulțumire, pr. Sebastian Bilboc le-a mulțumit călduros preoților parohiei, parohului Gabriel Neculăeș și vicarilor Silvestru Tifan și Marius-Cătălin Alistar. A spus apoi ce dar este pentru dânsul să fie paroh într-o parohie aflată aproape de satul natal și cât prețuiește legătura pe care a putut să o construiască, de-a lungul anilor, cu comunitatea parohială din Buruienești, împărtășind momente importante din viața acesteia. Preotul jubiliar a mulțumit tuturor preoților care au lucrat în parohia Buruienești, amintindu-l îndeosebi pe pr. Petru Ciocan, a cărui slujire a marcat parohia și a fost deosebit de rodnică în vocații.

A mulțumit apoi preoților originari din sat, începând cu cei trecuți la Domnul, pr. Dumitru Pătrașcu, pr. Gheorghe Pătrașcu, pr. Ieronim Enășoaie și pr. Iosif Enășoaie. L-a numit apoi pe predicatorul zilei, pr. Nicolaie Farcaș, ca exemplu aflat la originea propriei chemări. Pe atunci, Nicu era seminarist, iar mărturia lui a fost pentru tânărul din Buruienești o primă lumină asupra drumului care i se deschidea. Le-a mulțumit preoților din sat care au ținut să fie prezenți la celebrare, precum și celor care nu au putut veni. Gândul de recunoștință s-a îndreptat, de asemenea, spre PS Petru Gherghel, Episcop emerit de Iași, care l-a hirotonit preot, și spre PS Iosif Păuleț, Episcopul de Iași, care i-a încredințat diferite slujiri în Dieceză.

Pr. Sebastian Bilboc a mulțumit călduros corului, soliștilor și instrumentiștilor pentru cântarea care a însoțit celebrarea, precum și numeroșilor credincioși prezenți, dintre care unii au îmbrăcat, pentru această ocazie, costumele tradiționale. După binecuvântarea solemnă, bucuria a continuat printr-o agapă frățească, prilej de întâlnire și de convorbire între preoți, persoane consacrate și credincioși. Încă o dată, parohia Buruienești a arătat că un jubileu sacerdotal este sărbătoarea întregii comunități care, generație după generație, continuă să răspundă chemării lui Dumnezeu și să dea mărturie despre fidelitatea lui (Pr. Daniel Blaj pentru Ercis.ro)

La primire și la celebrarea solemnă au participat pr. Emil Moraru, profesor doctor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din București, pr. Eugen Răchiteanu, paroh al parohiei Preasfânta Inimă a lui Isus din Sinaia, pr. Laurențiu Ghența, preot colaborator la aceeași parohie, și pr. Ioan P. Solomon, parohul comunității gazdă. Pe parcursul zilei, numeroși credincioși s-au rugat înaintea relicvei și au participat la momentele de venerare. O bucurie aparte a acestei zile a fost prezența credincioșilor de alte confesiuni creștine, care s-au alăturat comunității romano-catolice în rugăciune și în bucuria acestui moment jubiliar.

Punctul central al zilei a fost Sfânta Liturghie solemnă, la care au participat preoții invitați și frații franciscani care însoțesc relicva. Cântarea liturgică a fost susținută de corul parohiei, acompaniat la orgă de Romeo Năstasă și la vioară de Selena Bobeica. Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea solemnă, care a marcat și finalul pelerinajului relicvei în comunitatea din Târgoviște. Pentru comunitatea care îl are ca patron pe Sfântul Francisc de Assisi, această vizită a fost un timp de comuniune, rugăciune și reînnoire spirituală, o invitație de a redescoperi, după exemplul Sfântului Francisc, frumusețea unei vieți trăite în fidelitate față de Cristos, în spirit de fraternitate și pace.

Comunitatea parohială mulțumește tuturor celor care au contribuit la pregătirea și desfășurarea acestui eveniment, precum și celor care au făcut ca vestea pelerinajului să ajungă la cât mai mulți oameni. Sfinte Francisc de Assisi, roagă-te pentru noi! (Ana Pal pentru ARCB.ro)

Au participat patruzeci de copii și adolescenți. Pe parcursul celor trei zile, copiii au descoperit istoria lui Iosif din Vechiul Testament. În prima zi au învățat despre vise și despre invidia care poate strica relațiile, în a doua zi, despre încrederea în Dumnezeu, care nu ne abandonează în momentele grele, iar în ultima zi, despre puterea iertării, după exemplul lui Iosif, care și-a iertat frații. Programul a cuprins momente de rugăciune, jocuri, cateheză și ateliere de creație, prin care copiii și-au exprimat gândurile și trăirile prilejuite de întâlnirea cu istoria lui Iosif și cu întâmplările vieții sale.

În prima zi, copiii au fost vizitați de Preasfinția Sa Ioan, care i-a salutat și a petrecut câteva momente împreună cu ei. Campusul s-a încheiat cu o scenetă despre viața lui Iosif, prezentată de copii în fața părinților. Aducem mulțumiri binefăcătorilor, pr. Dan Vișa și parohiei române unite cu roma, greco-catolică, din Mainz (Germania), precum și tuturor celor care au sprijinit organizarea și au făcut posibile aceste zile pentru copiii din cartierul Mondial. (Sr. Veridiana OSBM pentru EpiscopiaLugoj.ro)

O noutate majoră este faptul că traducerea catolică este acum la zi – traducerea din 2025 -, incluzând nu doar Noul Testament, ca în varianta veche, ci și Vechiul Testament. Acest lucru este posibil datorită deschiderii traducătorilor ediției realizate de Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei de Iași, care oferă textul pe BibliaCatolica.ro. Această traducere beneficiază de titluri și intertitluri – acum ele sunt unite într-un cuprins pentru fiecare carte biblică, ceea ce oferă o viziune de ansamblu asupra ei. Traducerea ortodoxă a fost completată cu trimiterile marginale. De asemenea, este disponibil și textul grec – varianta greacă bizantină a Noului Testament (fiind în plan publicarea și a Vechiului Testament în greacă). Textul grec este disponibil și transliterat, există și un glosar, ceea ce îl face un instrument de ajutor celor care, fără pretenții academice, vor să ajungă și la „original” și să îl studieze.

Ca în vechea ediție, site-ul permite navigarea cu ușurință prin Scriptură, inclusiv url-urile fiind ușor de „descifrat” și folosit. Astfel deiverbum.ro/cat/matei/4/ duce la cap. 4 din Matei, traducerea catolică, iar deiverbum.ro/ort/ioan/10/11-12/ duce la cap. 10, versetele 11 și 12 din Ioan, traducerea ortodoxă. Butoanele pentru capitole, dar și combinații de taste, permit schimbarea rapidă între capitole. Cu ușurință se poate schimba versiunea folosită sau alege o altă carte biblică. Mărimea textului este de asemenea ușor de configurat, pe telefon și calculator deopotrivă. O noutate este introducerea afișării paralele a unui text biblic, putând avea pe două coloane textul catolic, ortodox sau grec, după cum se dorește. Pentru informații despre navigarea rapidă din taste ajunge să apăsați „?” când sunteți pe site.

Căutarea a fost mult îmbunătățită față de vechiul site. Există o boxă de căutare ce identifică ce dorește utilizatorul. Dacă cineva scrie Io 3,16 (sau Matei 6,9-15) se va detecta că este o trimitere biblică și va conduce exact acolo. Dacă însă nu este o trimitere, ci textul introdus este de exemplu „Adam”, se va afișa în ce versete se găsește acesta. Căutarea se poate îngusta după dorință: de exemplu Ierusalim @mt va căuta textul „Ierusalim” doar în Evanghelia după Matei. Și căutarea poate fi realizată și pe grupuri de cărți: de ex. „@vt” va limita căutarea la Vechiul Testament, sau „@ev” la Evanghelii. Există o pagină de căutare avansată unde sunt și explicațiile necesare.

O altă noutate este introducerea planurilor de lectură. Două sunt bazate pe lecturile liturgice, permițând urmărirea zilnică a lecturilor evanghelice după ritul bizantin și ritul latin. Există și câteva planuri bazate pe cărți biblice. Pe toate cărțile biblice este un plan de lectură a Sfintei Scripturi într-un an, conceput de dr. Mary Healy. Apoi există planuri de lectură în 30 de zile, respectiv 50 de zile, pentru cele 4 Evanghelii. De exemplu, Evanghelia după Ioan poate fi parcursă în 30 de zile citind în fiecare zi 21-38 de versete, în medie 29,3 versete (cca 6 minute); sau în 50 de zile, citind în fiecare zi 11-30 de versete, în medie 17,6 versete (cca 4 minute pe zi). Planurile permit urmărirea progresului, bifarea zilelor citite și recuperarea zilelor pierdute.

În fine, mai semnalăm existența unei extensii Chrome (disponibilă în toate navigatoarele bazate pe Chrome), numită DeiVerbum – Caută trimiterea. Ea permite utilizatorului ca, dacă în navigările sale ajunge la o trimitere biblică, să o poată selecta și cu click dreapta să aleagă căutarea ei rapidă pe DeiVerbum.ro. Pentru cei care vor DeiVerbum.ro ca o aplicație pe telefon: de pe Android sau iPhone, din meniul navigatorului se alege „Adaugă pe ecranul de pornire” (sau „Instalează aplicația”, pe Android) – site-ul apare apoi ca o iconiță separată, se deschide pe tot ecranul, fără bara de adresă a navigatorului, exact ca o aplicație obișnuită.

Cu sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului”, pe care o celebrăm pe 8 septembrie, se deschide noul an bisericesc, a amintit Ierarhul, vorbind despre cum în această perioadă vedem cum în natură începem să culegem roadele. De asemenea, vorbind despre această perioadă în care începem să culegem roadele, „Cuvântul Domnului de astăzi ne invită să intrăm în aceeași dimensiune, să ne privim viața din perspectiva aducerii de roade și să ne întrebăm: ce fel de roade aducem noi și roadele pe care le aducem să le oferim lui Dumnezeu ca mulțumire pentru faptul că sunt rod al harului. Atunci când noi înfăptuim binele și atunci când ne bucurăm de ceea ce putem să oferim, de bunătate, de generozitate, de iertare, de apropiere, toate aceste roade spirituale nu sunt altceva decât manifestarea harului lui Dumnezeu din suflet. Omul este de fapt cel care dă curs îndemnurilor care îi vorbesc în inimă și se manifestă în lumină, așa cum le spune Sfântul Apostol Pavel creștinilor din Efes: «Altădată erați întuneric, acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr»”.

Vorbind despre mesajul evangheliei Duminicii (Mt 21, 33-44 – lucrătorii viei), Episcopul de Maramureș a afirmat: „Domnul ne oferă darul existenței, darul vieții și ne cheamă să aducem roade, să nu fim sterili… El ne transmite faptul că cine nu rodește este destinat morții. Mesajul pe care Isus ni-l lasă prin pilda lucrătorilor este unul foarte direct și este un mesaj pe care îl înțeleg cei care îl ascultă: fariseii, cărturarii, conducătorii religioși și politici ai poporului…”.

„Stăpânul oferă totul, oferă via îngrijită și trimite mesageri. Vedem în această în această parabolă, pe care Isus o spune, cum dinamica vieții și a iubirii lui Dumnezeu este una generoasă, totală și nu se oprește în fața răului”, a spus PS Vasile, explicând cum în pilda lucrătorilor viei este cuprinsă întreaga istorie a mântuirii de până la Isus: au fost trimiși profeți care au fost bătuți, uciși și în cele din urmă, Dumnezeu îl trimite pe Fiul său. „Vedem cum dorința nemăsurată a lui Dumnezeu de a rămâne în relație cu omul, cu omenirea, trece dincolo de orice adversitate venită din partea omului”, a afirmat Ierarhul în mijlocul comunității din Breb, aducând în lumină cel mai mare obstacol pe care omul îl creează în relația cu Dumnezeu: acela de a nu îl mai recunoaște ca dătător de viață și credința că omul poate să moștenească ceea ce nu este al lui.

Pentru Biserica noastră, Fericiții Episcopi martiri au fost cei care s-au jertfit, fiind trimiși slujitori în via țării; aceștia au fost bătuți și omorâți, iar tot ce au lucrat înaintașii noștri de-a lungul a trei secole și tot binele adus nației a fost luat și însușit, iar noi astăzi suntem aici, suntem semn că mlădița care rămâne în viță aduce rod mai departe în istorie, a transmis Episcopul, invocând mijlocirea Maicii Domnului peste familia, Biserica și țara noastră, să poată să aducă roade de pace, de bucurie și de comuniune în Dumnezeu.

Părintele paroh Călin Hosu a mulțumit Preasfinției Sale pentru cuvântul de învățătură și pentru prezența în mijlocul comunității din Breb, oferindu-i, în semn de recunoștință, o icoană cu Sfânta Familie. A mulțumit, de asemenea, părintelui Vasile Iusco – protopop al protopopiatului Sighet și tuturor preoților și diaconilor care s-au unit în celebrare, domnului primar și tuturor credincioșilor care s-au alăturat sărbătorii parohiei. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)

Decizia a fost pronunțată de Curtea Superioară din Quebec, Canada. Publicată pe 31 august, aceasta a dat câștig de cauză Cardinalului în procesul de defăimare pe care acesta l-a intentat după ce acuzațiile de agresiune sexuală au devenit publice în august 2022. Judecătorul Martin Castonguay a concluzionat că acuzațiile erau nefondate și i-a ordonat lui Groleau să-i plătească Cardinalului întreaga sumă pe care acesta o solicitase. Într-o declarație dată publicității ulterior, Cardinalul Ouellet a afirmat că va dona banii „organizațiilor care luptă împotriva abuzurilor sexuale suferite de populațiile indigene din Canada”.

Declarația Cardinalului

În declarație, Cardinalul Ouellet și-a exprimat recunoștința pentru faptul că „sistemul de justiție civilă al țării mele a recunoscut că acuzațiile de agresiune sexuală aduse împotriva mea erau false și formulate cu «o imprudență extremă echivalentă cu răutatea», și că persoana în cauză a fost trasă la răspundere pentru declarațiile «infame» și defăimătoare făcute împotriva mea și difuzate pe scară largă în întreaga lume”.

Cardinalul Ouellet le-a mulțumit avocaților de la LCM Avocats și numeroșilor martori care au depus mărturie pentru că au „ajutat instanța să stabilească faptele și să se asigure că adevărul a prevalat”. De asemenea, și-a reafirmat „angajamentul personal de a continua lupta în cadrul Bisericii și al societății împotriva oricărei forme de abuz, în special a abuzului sexual” și a declarat că susține fără rezerve „victimele ale căror acuzații au fost dovedite în eforturile lor de a obține justiție restaurativă”.

Cazul

Cazul datează din august 2022, când numele Cardinalului a apărut într-o acțiune colectivă împotriva Corporation Archiépiscopale catholique romaine de Québec et l’Archevêque catholique romain de Québec, privind acuzații de abuz sexual comise pe parcursul mai multor decenii. Paméla Groleau, o fostă asistentă pastorală laică, l-a acuzat pe Cardinal de fapte care ar fi fost comise între 2008 și 2010. Ea a descris incidente de contact fizic fără consimțământ, care au fost prezentate ulterior ca acte de agresiune sexuală.

Încă de la început, Cardinalul Ouellet a respins în mod constant acuzațiile, negând „cu fermitate” că ar fi „făcut gesturi nepotrivite” și calificând atât interpretarea, cât și difuzarea acuzațiilor drept „defăimătoare”. De asemenea, a declarat că va participa „activ” la orice anchetă civilă „pentru ca adevărul să fie stabilit și nevinovăția mea să fie recunoscută”. În decembrie al acelui an, Cardinalul a anunțat că va intenta o acțiune în justiție împotriva acuzatoarei sale pentru a-și restabili onoarea și reputația.

Papa Francisc a intervenit, de asemenea, în această chestiune în 2022, încredințând o anchetă preliminară pr. iezuit Jacques Servais. La finalul acesteia, pr. Servais a declarat: „Nu există motive pentru a deschide o anchetă privind agresiunea sexuală asupra persoanei F. de către Cardinalul M. Ouellet”. Prin urmare, Sfântul Părinte nu a autorizat deschiderea unei anchete canonice împotriva Cardinalului din cauza lipsei de „elemente suficiente”.

Hotărârea

În hotărârea pronunțată luni – rezultatul unui proces desfășurat la Montreal în martie 2026 – instanța a identificat neconcordanțe în relatarea lui Groleau și a pus la îndoială credibilitatea și fiabilitatea acesteia. Decizia a menționat, de asemenea, că „esența acțiunii colective se bazează pe experiențele a șapte copii care au fost victime ale unor membri pedofili ai clerului într-o perioadă întunecată din istoria Quebecului, când personalul religios controla sistemul de învățământ.” „Aceasta”, se precizează în hotărâre, „este infamia de care se plânge Cardinalul Ouellet: și anume, faptul că a fost asociat cu pedofili în cadrul procedurilor referitoare la acțiunea colectivă”. Decizia a fost primită cu recunoștință de către prefectul emerit al Dicasterului pentru Episcopi și de avocații săi.

Vizita a început vineri, 28 august, cu Sfânta Liturghie de deschidere a vizitei pastorale, prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț. În timpul celebrării, credincioșii au avut posibilitatea de a se apropia și de Sacramentul Spovezii, prin disponibilitatea părintelui însoțitor, pr. Cristian Diac. După Sfânta Liturghie, Episcopul s-a întâlnit cu credincioșii prezenți în biserică, iar apoi cu copiii, adolescenții și tinerii parohiei. Întâlnirea cu generațiile tinere a constituit un moment important al primei zile, oferindu-le acestora posibilitatea de a dialoga deschis cu păstorul Diecezei.

Ziua de sâmbătă, 29 august, în sărbătoarea Martiriului Sfântului Ioan Botezătorul, a fost dedicată în mare parte întâlnirii directe cu oamenii și cu diferitele realități ale parohiei. În cursul dimineții, Preasfințitul a vizitat trei persoane bolnave din comunitate. Aceste întâlniri au fost momente pline de încărcătură sufletească, prin care Episcopul a dorit să fie aproape de cei care poartă crucea suferinței. A urmat vizita la filialele Răchitișu și Enăchești. Astfel, Episcopul a putut să cunoască și aceste comunități, să se întâlnească cu credincioșii și să vadă locurile în care aceștia își trăiesc credința. La întoarcerea spre Florești, Preasfințitul a vizitat și cimitirul parohial, încredințând rugăciunii și milostivirii lui Dumnezeu pe cei care au trecut din această viață.

Un alt moment important al zilei l-au constituit audiențele de la ora 16.00. Credincioșii, precum și angajații parohiei, au avut posibilitatea de a se întâlni personal cu Episcopul și de a-i vorbi despre bucuriile, preocupările sau realitățile lor. La ora 18.00, comunitatea s-a reunit din nou în jurul altarului pentru Sfânta Liturghie prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț. Celebrările liturgice au constituit centrul întregii vizite pastorale, deoarece întâlnirea Episcopului cu comunitatea își găsește adevăratul sens în comuniunea cu Cristos și în celebrarea misterelor credinței. După Sfânta Liturghie, Episcopul s-a întâlnit cu membrii consiliului parohial. Dialogul a oferit posibilitatea unei mai bune cunoașteri a vieții comunității și a diferitelor aspecte pastorale, administrative și sociale ale parohiei.

Duminică, 30 august, vizita pastorală a continuat în filiala Strugari. La ora 9.00 a fost celebrată Sfânta Liturghie, prezidată de părintele însoțitor al Episcopului, în timp ce Preasfințitul Iosif Păuleț a fost disponibil pentru Spovadă. După celebrare, Episcopul a rămas pentru câteva momente în mijlocul credincioșilor, dialogând cu cei prezenți. Momentul culminant al vizitei pastorale a avut loc duminică, la ora 11.00, prin celebrarea Sfintei Liturghii pontificale de încheiere a vizitei pastorale, în biserica parohială din Florești.

Comunitatea s-a adunat în jurul altarului pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru darul acestor zile și pentru prezența Episcopului în mijlocul lor. La finalul celebrării, Preasfințitul s-a întâlnit cu membrii corului parohial, cărora le-a mulțumit pentru slujirea lor și pentru contribuția pe care o aduc prin cântare la frumusețea celebrărilor liturgice. Pentru comunitatea din Florești și pentru cele trei filiale ale sale, vizita pastorală a Preasfințitului Iosif Păuleț a fost un timp de întâlnire și de întărire în credință. Programul bogat a permis Episcopului să se apropie de oameni în diferite contexte: la altar, în casele bolnavilor, în bisericile filialelor, la cimitir, în dialogul cu tinerii, cu angajații parohiei, cu membrii Consiliului Parohial și cu ceilalți credincioși.

O vizită pastorală nu înseamnă doar întâlniri și celebrări, ci este, înainte de toate, o ocazie în care păstorul unei Dieceze vine în mijlocul comunității pentru a o încuraja, a o asculta și a o întări în credință. Astfel de momente îi ajută pe credincioși să conștientizeze că, dincolo de comunitatea locală, fac parte dintr-o Biserică mai mare, unită în jurul lui Cristos. La finalul celor trei zile, comunitatea din Florești i-a mulțumit Preasfințitului Iosif Păuleț pentru timpul petrecut în mijlocul ei, pentru rugăciune, pentru disponibilitate și pentru toate întâlnirile avute. Cu recunoștință pentru aceste zile de har, credincioșii parohiei doresc să păstreze în inimă îndemnurile primite și să continue drumul pastoral început, având dorința de a crește în credință, în unitate și în spirit de familie. (Pr. Iulian Năiță pentru Ercis.ro)

La celebrare a luat parte o delegație a Fundației Vaticane Ioan Paul I, formată din Stefania Falasca, vicepreședinta Fundației și postulatoarea Cauzei de canonizare a fericitului Papă, Lina Petri, nepoata Papei Luciani și membră a fundației vaticane, Gloria Concordia. De asemenea, au participat Laura Aghilarre, ambasadoarea Italiei în România, Roberto Musneci, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta în România, Codruța Fernea, președinta Acțiunii Catolice din România. Sfânta Liturghie a reunit cele două comunități care se roagă în biserica italiană: cea de limbă română și cea de limbă italiană. Membrii acestora au proclamat, în română și italiană, lecturile Liturgiei cuvântului, au rostit împreună invocațiile la Rugăciunea credincioșilor și au animat celebrarea cu cântări în limba română, italiană și latină. Rugăciunea „Tatăl nostru” a fost rostită atât în limba română, cât și în limba italiană.

În omilia, ținută în limba română, Mons. Gloder a mărturisit că de Papa Ioan Paul I îl leagă nu doar misiunea sa de ambasador al Sfântului Scaun în România, ci și faptul că a fost prezent în Piața San Pietro din Roma în seara de 26 august 1978, când Cardinalul Albino a fost ales Succesor al Sfântului Petru și și-a ales numele de Ioan Paul I. De asemenea, Excelența Sa este, ca Papa Luciani, originar din regiunea italiană Veneto. Mons. Gloder a vorbit apoi despre magisteriul pontifical al Fer. Ioan Paul I, sintetizat în catehezele despre cele trei virtuți teologale, din cadrul audiențelor generale: credința, speranța și iubirea. Totodată, a subliniat, prin exemple din învățătura lui Albino Luciani, umanitatea și smerenia acestuia, făcându-i pe cei prezenți să cunoască în mod direct stilul colocvial, simplu, dar profund, al Fer. Ioan Paul I. „Într-o lume ca a noastră – a spus Mons. Gloder -, în care interesele personale, setea de putere și de stăpânire, contrapunerile și dezbinările par să caracterizeze raporturile dintre persoane și state, mărturia de iubire concretă a Fericitului Ioan Paul I este un imbold și pentru noi ca să fim întotdeauna instrumente de împăcare, comuniune și iubire.”

Nunțiul apostolic le-a transmis, la final, participanților la Sf. Liturghie, binecuvântarea Papei Leon al XIV-lea și a recomandat cărțile apărute în limba română cu învățătura Fer. Ioan Paul I: „Illustrissimi”, „Magisteriul” etc. Înainte de binecuvântarea finală, Falasca a oferit parohiei bisericii italiene o relicvă „ex indumentis” a Fer. Ioan Paul I, împreună cu certificatul care atestă autenticitatea relicvei, semnat de Mons. Diego Ravelli, maestrul de ceremonii pontifical. Fundația vaticană este cea care a oferit Bisericii Italiene și icoana sfințită la începutul Sfintei Liturghii și care va fi așezată în această biserică, alături de alți fericiți și sfinți cinstiți aici. Evenimentul a fost organizat de Asociația Papa Luciani în colaborare cele două comunități, română și italiană, de la biserica Preasfântul Mântuitor (italiană) din București.

„Privesc cu multă bucurie și recunoștință spre ziua de 30 august 2026, pe care o consider un adevărat dar pentru biserica italiană Santissimo Redentore din București”, a spus pr. Bulai. „Pentru mine, ca paroh al acestei biserici, a fost o mare onoare să găzduim Sfânta Liturghie prezidată de Excelența Sa, Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România, alături de Înaltpreasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și de Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop emerit de București. Bucuria a fost întregită de prezența celor două comunități, română și italiană, și de delegația Fundației Vaticane Ioan Paul I, care ne-a oferit relicva ex indumentis a Fericitului Ioan Paul I. Am primit acest dar cu recunoștință și cu conștiința responsabilității de a păstra vie memoria și mărturia sa.”

„Mă bucur în mod deosebit că, în biserica italiană, va rămâne și icoana Fericitului Ioan Paul I, oferită de Fundația Vaticana și binecuvântată în cadrul Sfintei Liturghii. Ea nu va fi doar amintirea unei zile frumoase, ci un semn permanent care îi va invita pe credincioși să se oprească în rugăciune și să-i ceară mijlocirea. Români și italieni, catolici și nu numai, vor putea găsi aici un loc de reculegere și speranță. Îmi doresc ca prezența sa să ne amintească mereu de simplitatea, smerenia și iubirea cu care Fericitul Ioan Paul I L-a mărturisit pe Dumnezeu.”

„Dincolo de solemnitatea celebrării, păstrez în inimă bucuria comuniunii pe care am trăit-o împreună. Cele două comunități s-au rugat, au cântat și au mărturisit aceeași credință în Cristos, în două limbi, dar cu o singură inimă. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase daruri ale acestei zile: să vedem că Biserica devine cu adevărat casă a comuniunii, a fraternității și a iubirii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest moment de har și mulțumesc, totodată, Asociației Papa Luciani pentru această frumoasă inițiativă și pentru bucuria pe care a adus-o în mijlocul comunităților noastre. Mă rog ca, prin mijlocirea Fericitului Ioan Paul I, mesajul său de credință, speranță și iubire să rămână viu în Biserica Italiană și în inimile tuturor celor care îi vor trece pragul.” (Asociația Papa Luciani)

La întâlnirea de marți au fost prezenți președintele Comisiei, Maximino Caballero Ledo; coordonatorul Fabio Gasperini; Mons. Paolo Rudelli, substitut pentru afaceri generale al Secretariatului de Stat; Arhiepiscopul Giordano Piccinotti, președintele Administrației Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA); și Arhiepiscopul Giorgio Ferretti, Arhiepiscop de Foggia-Bovino. A participat, de asemenea, secretarul Comisiei, Fabrizio Colaci.

În cadrul întâlnirii, Papa a putut trece în revistă progresele înregistrate în activitatea Comisiei. O atenție deosebită a fost acordată analizei situației economice și financiare a Fundației și identificării celor mai adecvate soluții pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a activității acesteia, în contextul relansării spitalului „Casa Sollievo della Sofferenza” din San Giovanni Rotondo. Comisia a prezentat principalele priorități care ghidează în prezent activitățile sale: stabilizarea relațiilor cu personalul; consolidarea cooperării cu instituțiile publice italiene; asigurarea resurselor necesare; și reducerea progresivă a principalelor datorii.

Aceste activități fac parte din mandatul încredințat Comisiei prin actul de înființare, care vizează restabilirea unor condiții durabile și punerea în aplicare a planului de relansare, păstrând în același timp continuitatea serviciilor spitalicești și carisma Fondatorului său. Papa Leon a ascultat cu atenție activitatea desfășurată de Comisie până în prezent, confirmându-și hotărârea de a urmări îndeaproape calea pe care s-a pornit. Prin urmare, Comisia își va continua activitățile în conformitate cu mandatul care i-a fost încredințat, examinând în continuare și punând în aplicare treptat liniile de acțiune identificate, cu scopul de a asigura continuitatea și viitorul spitalului și al Operei înființate de Sfântul Pio din Pietrelcina, în slujba bolnavilor și a familiilor acestora.

Coordonat de pr. Florian Gui și pr. Mihai Fechetă, pelerinajul a unit, timp de o săptămână, Șimleu Silvaniei și Sighetu Marmației, pe un traseu de aproximativ 165 de kilometri, străbătut pe jos prin mai multe comunități și parohii. Drumul a devenit astfel nu doar un traseu geografic, ci un itinerar de rugăciune, memorie și întâlnire cu istoria celor care au mărturisit credința în vremuri de persecuție.

Înaintea Sfintei Liturghii, pe versurile pricesnei „Creștin sunt din leagăn”, tinerii, preoții, persoanele consacrate și credincioșii au intrat în fostul penitenciar împreună cu Ierarhul, într-o procesiune pe holurile pe care, cu decenii în urmă, pășeau Episcopi, preoți și reprezentanți ai elitei culturale și politice românești întemnițați pentru credința, demnitatea și convingerile lor anticomuniste. Celebrată în sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Liturghie a așezat față în față memoria uneia dintre cele mai dureroase pagini ale istoriei recente și lumina unei credințe pe care nici închisoarea, nici umilința și nici moartea nu au putut-o învinge.

„Pentru mine este prima dată, ca Liturghie, aici, la Sighet, în acest edificiu, în această clădire”, a mărturisit PS Virgil, evocând încă de la început amintirile primite de la PS Alexandru Todea, care i-a vorbit în repetate rânduri despre anii detenției și despre ceea ce s-a petrecut între zidurile închisorii de la Sighet. Episcopul de Oradea a readus înaintea celor prezenți imaginea unei închisori în care oamenilor li se luase până și numele. Toți cei întemnițați erau numiți simplu „bandiți”. Gardienii le interziceau să vorbească, însă deținuții găseau mijloace de a comunica prin zăbrele și între celule.

Una dintre mărturiile păstrate de la PS Alexandru Todea privește suferința Episcopului Ioan Suciu. PS Virgil a evocat momentul în care acesta a fost târât pe coridor și coborât pe scările închisorii, în timp ce ceilalți deținuți auzeau cum capul său se lovea de trepte. „Este foarte impresionant acest loc și, de fiecare dată când vin, simt o greutate deosebită”, a spus PS Virgil. La Sighet au fost încarcerați Episcopi, preoți și oameni politici ai României. Aici au murit Iuliu Maniu și Gheorghe I. Brătianu. Aici și-au găsit sfârșitul Episcopul Valeriu Traian Frențiu, Episcopul Ioan Suciu și alți mărturisitori ai Bisericii.

„În această închisoare, care a fost sfințită de suferință, de lacrimi și de rugăciune, putem spune acum că este un loc al sfinților – sfinții închisorilor”, a subliniat Episcopul de Oradea. Într-o frază care a sintetizat întreaga mărturie a celor întemnițați, PS Virgil a spus: „Le-au luat libertatea, le-au luat numele, le-au luat și mormântul […] dar nu au putut să le ia credința.”

Un moment de o forță aparte a fost și mărturia lui Nistor Man, unul dintre ultimii supraviețuitori ai detenției politice de la Sighet și membru al celebrului „lot Vișovan”, format din tineri maramureșeni arestați în anul 1948. Prezența sa a făcut ca memoria evocată între zidurile fostei închisori să capete chip și glas. Pentru tinerii aflați la capătul celor 165 de kilometri parcurși pe jos, istoria nu a mai fost doar o pagină de manual, ci experiența vie a unei generații care a cunoscut direct represiunea comunistă și prețul fidelității față de conștiință, adevăr și credință.

Coincidența pelerinajului cu sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a devenit un alt punct central al predicii. Și Ioan Botezătorul a cunoscut închisoarea și a plătit cu viața pentru adevărul pe care nu a acceptat să îl negocieze. „Sfântul Ioan Botezătorul, închis fiind, a fost cu adevărat liber”, a spus PS Virgil, făcând aceeași afirmație despre Episcopii și preoții întemnițați la Sighet: „Erau mai liberi decât cei care i-au păzit și i-au chinuit.” Această libertate nu venea din absența zidurilor, ci din apartenența la Adevăr. „Doar adevărul ne face liberi, dragilor, și doar în adevăr putem trăi în libertate. Și adevărul este unul singur. Și adevărul este Isus Cristos. În El suntem cu adevărat liberi.”

Martirii și mărturisitorii au devenit astfel imaginea unei libertăți care nu poate fi confiscată. Lipsiți de tot ceea ce, în mod obișnuit, definește demnitatea exterioară a omului, ei au rămas statornici tocmai prin credință. „Nu au fost îmbrăcați în arme, ci în zdrențe, și totuși erau cu adevărat mari, pentru că și-au trăit credința și au trăit în adevăr”, a spus Preasfințitul Virgil. Adresându-se în mod special tinerilor, Episcopul de Oradea a transformat Pelerinajul Memoriei într-o imagine a întregii vieți creștine: „Mergeți. Așa cum ați făcut acest pelerinaj, să nu vă opriți niciodată în viață, să mergeți înainte.”

În acest punct, PS Virgil a făcut trimitere la cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, rostite la începutul pontificatului său: „Nu vă temeți, deschideți larg porțile inimii voastre lui Cristos.” Pornind de la acest îndemn, Preasfințitul Virgil i-a chemat pe tineri la curajul unei credințe asumate și mărturisite fără compromis: „Nu vă temeți să fiți creștini, nu vă temeți să spuneți adevărul.” La Sighet, acest „nu vă temeți” capătă o greutate aparte. Este rostit într-un loc în care Episcopi, preoți și oameni de stat au cunoscut frica, izolarea și suferința, dar nu au renunțat la ceea ce erau și la ceea ce credeau.

Memoria martirilor nu trebuie să rămână, însă, o simplă întoarcere spre trecut. Pentru PS Virgil, memoria este o formă a speranței și o responsabilitate față de viitor. „A nu uita înseamnă să avem speranță. A nu uita înseamnă să avem viitor. Și a nu uita înseamnă să trăim în adevăr. A nu uita înseamnă să trăim în Cristos, cu Cristos și prin Cristos.” De aici și îndemnul adresat tinerilor de a deveni ei înșiși transmițători ai memoriei și ai credinței: „Învățați, memorați, îmbogățiți-vă sufletul și transmiteți. Nu tăceți.” Pelerinajul nu se încheie, astfel, la zidurile Memorialului Durerii. El continuă prin felul în care fiecare dintre cei care au trecut pe aici va alege să trăiască atunci când adevărul costă, când apar îndoieli sau când compromisul pare calea mai ușoară. „Mergând, predicați. Mergând, vestiți Evanghelia prin ceea ce sunteți și prin tot ceea ce reușiți să transmiteți.”

Crucea purtată în fruntea pelerinajului devine, în acest sens, mai mult decât un semn exterior. „Crucea este farul care ne luminează drumul”, a spus PS Virgil. Iar îndemnul său a devenit, spre finalul predicii, unul profund concret: „Dacă pe drum veți cădea, ridicați-vă. Dacă veți avea îndoieli, căutați Lumina. Dacă întâlniți pe cineva singur, fiți-i companion de drum. Dacă cineva vă ispitește cu un compromis, alegeți libertatea. Dacă cineva vă ispitește cu trădarea, preferați închisoarea decât să renunțați la adevăr.” Într-un loc în care oamenii au încercat cândva să șteargă nume, identități și morminte, memoria celor care au rămas fideli vorbește astăzi mai puternic decât zidurile care i-au închis.

Sfântul Ioan Botezătorul, a amintit Preasfințitul Virgil, a fost „martorul adevărului”, iar martirii Bisericii Greco-Catolice rămân, la rândul lor, modele de statornicie în credință. Mesajul lăsat tinerilor la capătul Pelerinajului Memoriei poate fi concentrat în trei îndemnuri care leagă memoria de prezent și trecutul de viitor: „Nu vă temeți. Nu uitați și mergeți.” Pentru că adevărata libertate nu începe dincolo de zăbrele, ci acolo unde omul refuză să renunțe la adevăr. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Virgil Bercea a oficiat slujba panahidei (parastasului) alături de preoții prezenți și de credincioși, în memoria martirilor și mărturisitorilor care și-au pierdut viața pentru credință în penitenciarul de la Sighet. (Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea)

Ziua 1 – „Umbrele dacilor, legende și aventuri”: am pornit pe urmele legendelor, într-o drumeție în care am descoperit că adevărata aventură începe atunci când pășești dincolo de zona de confort. Ziua 2 – Curajul de a încerca: escaladă, tir, tir cu arcul, tiroliană, jocuri și multă voie bună! Am învățat să avem curaj, să ne susținem unii pe alții și să ne bucurăm de fiecare reușită. Ziua 3 – Înțelepciunea care trebuie împărtășită: am învățat lucruri care pot face diferența: primul ajutor în caz de accident pe munte, aprinderea focului, construirea adăposturilor și, bineînțeles, am găsit timp pentru jocuri și cântece în jurul focului.

Ziua 4 – Orientarea: am pornit din nou la drum, cu hartă, busolă și spirit de echipă. Am descoperit că nu este suficient să știi unde vrei să ajungi – trebuie să înveți și să găsești drumul până acolo. Ziua 5 – Frăția: o zi cu o încărcătură aparte. Am sărbătorit 10 ani de Nadino, am suflat în lumânări, am împărțit tortul și ne-am bucurat împreună în jurul focului de tabără. Zece ani de prietenii, de provocări, de râsete, de „Gata oricând!” și de oameni care au făcut din Nadino mai mult decât un centru local: o familie. Ziua 6 – Perseverența: orice aventură are și un final, dar ceea ce am învățat rămâne cu noi. Ne-am luat rămas-bun de la munte, am primit noi lupişori în familia noastră, am făcut promisiuni pentru ceea ce urmează și am pornit spre casă cu inimile pline.

Pe parcursul acestor zile, am aflat că valorile care ne-au însoțit la fiecare pas: curajul, înțelepciunea, orientarea, frăția și perseverența, ne-au ajutat să descoperim adevărata comoară a dacilor – nu una făcută din bani sau aur, ci una mult mai prețioasă: ceea ce am devenit după șase zile de tabără, mai uniți, mai puternici, mai încrezători și mai pregătiți să mergem mai departe împreună.

10 ani de Nadino înseamnă oameni care au ales să fie „Gata oricând” pentru ceilalți și să lase lumea puțin mai bună decât au găsit-o. La finalul acestor zile, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toți acești 10 ani, pentru fiecare copil care ne-a trecut pragul, pentru fiecare lider, părinte și prieten care ne-a fost alături, pentru toate bucuriile și pentru toate lecțiile. Doamne, îți mulțumim pentru drumul parcurs împreună și Te rugăm să ne fii alături și de acum înainte, să ne dai putere, înțelepciune și curaj pentru tot ceea ce urmează!

Sacramentul Mirului, cunoscut și sub numele de Confirmațiune, s-a celebrat după o pregătire desfășurată pe timpul a doi ani de zile, accentuându-se modalitățile sfinte de a fi în relații reale cu persoanele divine și cum înfăptuirile dumnezeiești care ne pot îmbogăți viața noastră de zi cu zi. Înainte de Sfânta Liturghie, pr. paroh Alois Hîrja, candidații la Sfântul Mir, primar Dumitru Boroș, părinții, nașii și ceilalți credincioși l-au întâmpinat pe Episcop la poarta bisericii cu pâine și sare, cu mesaje de bun venit. Participarea la celebrări a fost numeroasă, biserica fiind arhiplină de credincioși.

În cuvântul său de învățătură, PS Petru Sescu ne-a invitat să vedem în Sfânta Fecioară Maria, un model de a-l primi și colabora cu Duhul Sfânt, la întruparea lui Isus, în timpul vieții activității, jertfei sale de pe Cruce, când Maria a fost mereu umplută de Duhul lui Dumnezeu, colaborând cu Isus la misterul răscumpărării.

În dialogul cu candidații au ieșit în evidență răspunsurile lor, din care cităm: Ce este Mirul? „Mirul este un Sacrament orânduit de Isus Cristos, care duce la îndeplinire Botezul și dobândim umplerea cu Duhul Sfânt. Prin impunerea mâinilor și ungerea cu sfânta crismă puterea de a mărturisi cu credință și iubire cuvintele și faptele lui Dumnezeu…” Cine este Duhul Sfânt? „Duhul Sfânt este a treia persoană dumnezeiască, Dumnezeu adevărat ca și Tatăl și Fiul. A crede în Duhul Sfânt înseamnă a-l adora ca Dumnezeu adevărat ca și pe Tatăl și pe Fiul; să știm și să credem că Duhul Sfânt vine în inima noastră ca noi ca fii ai lui Dumnezeu să putem recunoaște pe Tatăl nostru din ceruri și mișcați de Duhul Sfânt putem schimba fața pământului.”

Pentru ca reflecțiile să devină motive de trăire în Duhul Sfânt, Episcopul l-a prezentat pe Carlo Acutis, care participa des la Sfânta Liturghie și împărtășanie, îi influența și pe alții să-l cunoască pe Dumnezeu și realizările sale, iar lunile de suferință și moartea au devenit mărturii ale unei credințe și ale unei speranțe care au dovedit o trăire vie cu Isus și un impact puternic și benefic din partea Duhului Sfânt.

La finalul Sfintei Liturghii, Darius, în numele celor miruiți, a adresat un cuvânt de mulțumire, exprimând recunoștință lui Dumnezeu pentru harurile dăruite, PS Petru Sescu pentru conferirea Sacramentului Mirului, pr. paroh Alois Hîrja pentru pregătirea și îndrumarea oferite, precum și părinților, nașilor și întregii comunități pentru sprijin și rugăciune. Totodată, cei miruiți și-au exprimat dorința ca darurile Duhului Sfânt să se vadă în viața lor prin curajul de a face binele, de a duce pace și de a deveni adevărați martori ai lui Isus Cristos.

Imediat după terminarea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Petru Sescu, însoțit de participanți, s-a îndreptat spre grota din curtea bisericii, unde a fost binecuvântată noua grotă și statuia Sfintei Maria, Regină cu Isus copil și rege în brațe. Mulțumim echipei ERCIS FM, radioul Diecezei noastre, care a fost alături de noi și a transmis audio și video acest eveniment deosebit pentru comunitatea noastră. (Mihaela Mocanu pentru Ercis.ro)

Pe parcursul celor câteva zile, participanții au avut parte de un program variat, care a îmbinat activitățile recreative și jocurile cu momentele de rugăciune și aprofundare a credinței. În cadrul discuțiilor pe grupe au fost abordate teme precum identitatea omului în ochii lui Dumnezeu, relația dintre Dumnezeu și om, relațiile dintre oameni și misiunea creștinului, care continuă și după încheierea taberei. Adorația euharistică, Sfânta Liturghie și rugăciunea de seară le-au oferit participanților momente de liniște și reculegere, în timp ce jocurile, activitățile de grup și concursurile au contribuit la consolidarea comunității și la formarea unor noi prietenii

Pentru Erika Lukács, elevă în clasa a VI-a, aflată pentru prima dată în această tabără, una dintre cele mai frumoase experiențe a fost Adorația euharistică. Ea a mărturisit că a fost profund impresionată de posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu în rugăciune și a plecat acasă cu mesajul că nu trebuie să ne fie teamă, deoarece Dumnezeu ne așteaptă întotdeauna cu brațele deschise. Erika a apreciat, de asemenea, atmosfera prietenoasă, jocurile și sprijinul primit din partea voluntarilor. Cei 11 elevi voluntari au avut un rol important în buna desfășurare a taberei. Pentru Réka Maskulik, elevă în clasa a XI-a, bucuria cea mai mare a fost să vadă zâmbetele sincere ale copiilor. Activitățile de grup i-au ajutat pe participanți să se deschidă, să-și aprofundeze relațiile și să lege noi prietenii. La rândul său, Réka consideră că experiența taberei a contribuit la întărirea propriei încrederi în sine.

Pentru Emma Kovács, elevă în clasa a IX-a, aceasta a fost prima experiență ca voluntar. Ea a remarcat că, în această calitate, temele discutate au avut un impact deosebit asupra ei, deoarece a trebuit să le aprofundeze pentru a le putea discuta împreună cu cei mici în cadrul grupurilor. Pentru Emma, tabăra a fost o experiență din care a simțit că a primit foarte mult. Cele cinci zile petrecute la Rafnic au fost, astfel, pentru copii, tineri și voluntari deopotrivă, un timp de comuniune, bucurie, rugăciune și creștere în credință. Mesajul motto-ului i-a însoțit pe tot parcursul taberei: indiferent cât de departe s-ar afla omul de Dumnezeu, el se poate întoarce întotdeauna la El, fiindcă Dumnezeu îl cheamă pe nume și îl primește cu iubire. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)

Un prilej al sărbătorii din această zi a fost sfințirea bustului dedicat pr. Paul Augustin, numit și «Ceasornicarul», care a păstrat vie credința și slujirea în unire cu Roma, celebrând în ascuns în timpul regimului comunist. Ing. Pop Grigore, un credincios greco-catolic (din loc. Bia – lângă Blaj, originar din Letca), care a fost botezat de pr. Paul Augustin, a propus realizarea monumentului de comemorare care să-l reprezinte așa cum a fost. De aceea, lângă bustul care a fost sfințit, se află și un ceas cu panou fotovoltaic. Bustul a fost amplasat în fața bisericii parohiale spre cinstire și nemurirea memoriei mărturisitorilor credinței în clandestinitate. După momentele de rugăciune și sfințirea, de către Ierarh, a bustului memorial, a urmat, în biserica parohială, sfințirea iconostasului, a interiorului bisericii la încheierea lucrărilor de renovare, iar apoi momentul central al sărbătorii, Sfânta Liturghie arhierească.

În cuvântul rostit la Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa Claudiu a subliniat legătura spirituală, comuniunea de rugăciune dintre credincioși, dintre cei care-i urmează lui Cristos. A remarcat: „Suntem astăzi aici, credincioși, urmași ai lui Cristos, oameni care încercăm să trăim viața noastră pe urmele lui Cristos dar suntem legați și de o legătură profundă de prietenie, de dragoste în Cristos.” Și, pentru că Preafericirea Sa Claudiu a petrecut copilăria și adolescența în orașul Jibou, a mărturisit: „Mă simt atât de legat de locurile acestea și nu pot să nu mă gândesc în primul rând la comunitatea din Jibou, acolo unde am crescut și acolo unde am auzit prima dată numele pr. Paul Augustin de la părinții mei, de la pr. Vâncu, și bineînțeles că sunt legat și de această parohie, fiindcă preoții din clandestinitate erau cu toții legați între ei, colaborau între ei. Și atunci, sigur că ne gândim aici la pr. Paul și, atunci când ridicăm un bust pentru oameni ai Bisericii, nu ne gândim la ei doar ca personalități istorice, în fața cărora vărsăm o lacrimă, ci ne gândim la pr. Paul și ne dăm seama că e la temelia acestei biserici, a ceea ce noi astăzi trăim.”

„Mă gândesc cu drag în acest moment la Preasfințitul Cornel Damian, de la București, Episcop romano-catolic, care este fiu al acestei comunități, fiu spiritual al pr. Paul. Lucrurile sunt atât de legate încât trebuie doar să ridicăm puțin vălul istoriei, ca să vedem cât de legați suntem de înaintașii noștri. Noi toți suntem rezultatul rugăciunilor, al sacrificiului, rezultatul jertfelor înaintașilor noștri. Așa este în Biserică, noi nu începem nimic de la zero. Și eu sunt aici fiindcă au fost alții înaintea mea care au pus temelie, care au sădit credința în inimile credincioșilor din aceste părți. Și, mă bucur să văd atâția preoți care sunt veniți, nu doar din Eparhia de Cluj-Gherla, ci și de la Blaj, și din alte părți și toți au o legătură spirituală, concretă, de familie cu locurile acestea, așa cum este pr. Cristian David și mulți alții. Cum să nu ne aducem aminte și de Preasfințitul Ioan Bot, din nou, un fiu al acestor meleaguri. Și atunci, în primul rând trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru că a sădit pe aceste meleaguri, și, vedem aici rodul rugăciunilor, al sacrificiilor și harul lui Dumnezeu care a fost și care continuă. Să ne aducem aminte tot timpul, și când nu suntem de față, că există o legătură spirituală, de rugăciune, care trebuie să ne unească până când ne vom întâlni din nou – noi rămânem în comuniune spirituală așa cum suntem astăzi aici.”

În partea a doua a predicii Ierarhul a meditat Evanghelia duminicii – a „Pilda lucrătorilor viei” (Mt 21,33-44), asemănând via cu sufletul, care trebuie îngrijit, care să se deschidă „grădinarului sufletelor” – Domnul Isus Cristos, Cel care îngrijește, curățește, iartă, îndreaptă sufletele. A subliniat: „Dumnezeu niciodată nu ne acuză, dar dacă greșim, încearcă să ne readucă pe calea cea dreaptă”. Preafericirea Sa a invitat credincioșii să conștientizeze că „avem o vie – Biserica”, moștenire a înaintașilor, care ne susține dar ne și responsabilizează, și, la reflecție asupra textului Sfintei Scripturi: „Scrisoarea de iubire pe care Dumnezeu ne-o adresează”.

Încă de la început părintele predicator a subliniat necesitatea păstrării tăcerii și a unui climat de liniște, pentru ca exercițiile spirituale să fie cu adevărat ceea ce își propun să fie. De asemenea, am fost puși în gardă cu privire la ispita de a aștepta ca predicatorul să ne spună tot felul de noutăți, riscând astfel ca exercițiile spirituale să capete un caracter informativ în loc de formativ spiritual, participanții devenind pasivi în loc de activi, transformându-se inconștient într-un fel de spectatori, care pot fi uimiți pe moment, dar care, după ce meditațiile au ajuns la sfârșit, să rămână fără roade în viața lor spirituală.

Meditațiile au analizat în profunzime convertirea Sf. Francisc din Assisi, creând în același timp punți peste timp, actualizări, ajungând de la Francisc la franciscanii din secolul al XXI-lea, la noi cei care vrem să călcăm pe urmele sale astăzi, la opt secole după moartea sa.

Una dintre ideile care au revenit a fost cea a luptei pe care Sfântul Francisc a dat-o cu sine însuși de-a lungul convertirii sale, care nu a avut loc repede, ci lent și treptat. În primul rând, lupta în rugăciune, retrăgându-se în locuri izolate, iar în al doilea rând lupta pentru a-și învinge rușinea și vechiul mod de a gândi și de a se comporta. Meditând în rugăciune la Isus care nu s-a rușinat să moară gol pe cruce, care nu s-a rușinat să-i vorbească prin răstignitul pictat pe o icoană prăfuită, uitată într-o biserică abandonată, care nu se rușinează să vină pe altar chiar și prin mâinile unui preot sărac, Francisc a căpătat putere pentru a duce la capăt drumul convertirii sale, drum care a străbătut și valea rușinii. A înțeles încetul cu încetul că Dumnezeu vrea să îl elibereze de capriciile și mofturile pe care părinții și societatea i le creaseră. A observat că simțea repulsie puternică față de leproși, a mers în direcția lor, a stat printre ei; a observat că simțea rușine la gândul că putea fi văzut de foștii săi prieteni cerșind, a mers să cerșească la ei. Astfel, s-a îndepărtat de acel creștinism monden, frivol, care chiar dacă nu îl neagă explicit pe Dumnezeu, se comportă ca și cum nu ar fi.

Părintele predicator a subliniat riscul care există pentru noi, franciscanii de astăzi, de a căuta o spiritualitate a bunăstării, un creștinism al bunăstării: mă rog dacă mă simt bine, fac cutare faptă evanghelică dacă mă simt bine. Astfel, criteriul pe baza căruia se fac alegerile în viața creștină nu mai este viața lui Cristos, ci propria bunăstare psihică, emoțională etc. Părintele predicator ne-a pus în gardă și cu privire la pericolul protagonismului, adică acela de a face pentru a ne pune pe noi în evidență, fără a ține seama de voința lui Dumnezeu sau crezând că facem voința sa. În acest pericol se cade pentru că nu se dă timp suficient rugăciunii, pentru că ea nu ocupă primul loc, rugăciunea fiind „locul” în care Dumnezeu ne vorbește, ne indică ceea ce vrea el să facem.

Fie ca aceste exerciții spirituale să ne ajute să fim urmași vrednici ai Sfântului Francisc, care nu caută calea ușoară, ci calea grea, dar frumoasă, indicată de Cristos! Pace și bine! (Fr. Lucian Dămoc OFMCap)

Fără a aduce atingere prerogativelor Scaunului Apostolic, prin urmare, Sinoadele Episcopilor sunt chemate, în astfel de cazuri, „să restabilească comuniunea rănită” printr-o procedură care, în conformitate cu normele, garantează Patriarhului „dreptul la o apărare deplină în fața Sinodului”. Cu toate acestea, va rămâne în sarcina Papei „să-și dea acordul cu privire la decizia sinodală, pentru a se asigura că libertatea deplină a Părinților de a-și exprima alegerea este garantată, fără nici o posibilă presiune internă sau externă nejustificată”.

Suveranul Pontif a dispus inserarea unui nou paragraf, §3, după §2 al Canonului 106, precizând că „în cazul în care Patriarhul nu își îndeplinește obligațiile” prevăzute de Codul însuși, „Sinodul Episcopilor al Bisericii patriarhale poate fi convocat în mod legal de către Episcopul cu vechimea cea mai mare în ceea ce privește consacrarea episcopală și care are drept de vot; iar dacă nici acesta nu procedează la convocare, această competență revine Episcopilor următori, cu vechime mai mare în ceea ce privește consacrarea episcopală, care sunt disponibili să facă acest lucru și care au drept de vot”. Canonul 126 este, de asemenea, modificat prin adăugarea unui nou paragraf care stipulează că „din motive grave recunoscute ca atare de Sinodul Episcopilor al Bisericii patriarhale, același Sinod – convocat în conformitate cu canoanele 106 § 1, nr. 3, și 108 § 3 – poate solicita Patriarhului să demisioneze din funcție”.

Paragraful următor stabilește că dacă în urma unei astfel de solicitări, „Patriarhul nu demisionează din funcție, Episcopul cu cea mai mare vechime în consacrarea episcopală și care are drept de vot va organiza alegerea unui nou președinte de către Sinod, care va supune destituirea Patriarhului unui vot secret al a cel puțin două treimi dintre membrii Sinodului cu drept de vot, respectând în același timp dreptul [Patriarhului] de a se apăra în fața Sinodului însuși”. De asemenea, este responsabilitatea președintelui să informeze Papa, care trebuie să-și dea „acordul pentru destituire, ceea ce face ca scaunul patriarhal să rămână vacant”.

Având în vedere că în Bisericile Răsăritene există o relație strânsă care unește Patriarhul – care prezidează Biserica sa patriarhală ca tată și cap, tamquam pater et caput (CCEO, can. 55) – și Sinodul Episcopilor, pe care el însuși îl convoacă și îl conduce, o relație armonioasă între aceștia este esențială pentru o viață eclezială rodnică, în unitatea Duhului și în interesul exclusiv al Bisericii înseși, precizează motu proprio-ul. Cu toate acestea, Codul Canonic al Bisericilor Răsăritene, care reglementează funcționarea și îndatoririle Sinoadelor episcopale, nu prevedea nici o dispoziție pentru cazul în care „legătura sacră dintre Pater et Caput și ceilalți Episcopi ar fi compromisă iremediabil”, ceea ce ar duce la „o rană gravă care necesită remediere, așa cum au solicitat și numeroși prelați răsăriteni”.

Prin motu proprio intră, așadar, în vigoare un set de norme care trebuie respectate în cazul unei rupturi ireconciliabile între Patriarh și Sinod, în cazul în care Patriarhul nu își dă demisia. Se stabilește că este responsabilitatea Sinodului să prezinte motivele grave care au condus la această ruptură, să determine cine trebuie să convoace Sinodul într-o astfel de situație și modul în care acest lucru trebuie realizat, să precizeze majoritatea de voturi necesară pentru a pune capăt mandatului Patriarhului și să asigure că drepturile Patriarhului la apărare sunt garantate.

Dispozițiile Papei au scopul de a consolida prerogativele Sinodului Episcopilor Bisericilor Catolice Orientale, conferindu-le o nouă putere în concordanță cu natura lor de Biserici sui iuris și restituindu-le ceea ce își are originea în interiorul lor, întrucât acestea sunt mai bine plasate pentru a înțelege și evalua situația, rezervând în același timp Pontifului Roman un rol de garant. Dispozițiile prevăzute în motu proprio se aplică, de asemenea, prin însăși natura lor, Bisericilor Arhiepiscopale Majore (cf. can. 152).

Celebrarea nu a făcut excepție de la ritul tradițional de primire a Preasfințitului în fața bisericii „Sfântul Francisc de Assisi”, cu pâine și sare, urmat de un moment de rugăciune în biserică și apoi de celebrarea cu mare solemnitate a Sfintei Liturghii. Cum era de așteptat, pr. Valentin Aenoaei, parohul comunității, i-a adresat Episcopului un cuvânt de bun venit, exprimând bucuria întregii parohii pentru prezența sa în mijlocul credincioșilor.

După proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, a urmat cuvântul de învățătură al Preasfințitului Petru, care a subliniat frumusețea acestei celebrări în contextul anului 2026, an jubiliar în care sunt comemorați 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi, dar și un an special în care relicvele Sfântului Francisc sunt purtate în localitățile Diecezei, inclusiv la Cleja, unde biserica îi poartă numele. Exemplul Sfântului Francisc a devenit astfel, pentru noii miruiți, o chemare de a-l urma cu fidelitate pe Cristos, de a trăi evanghelia și de a face să rodească în viața lor darurile Duhului Sfânt.

Văzând ploaia de limbi de foc, ornate deasupra candidaților, Preasfințitul Petru a concluzionat învățătura sa cu o pildă din care candidații au înțeles că vor demonstra lumii de astăzi cele șapte daruri ale Duhului Sfânt în măsura în care se vor lăsa călăuziți de el. Prezența numeroasă a preoților concelebranți, precum și cea a rudelor și cunoscuților celor care au fost miruiți sunt o dovadă că sărbătoriții au un loc special în Biserică și sunt importanți pentru viitorul Bisericii și al societății, un viitor pe care ni-l dorim să fie cât mai bun.

Ziua de 29 august va rămâne pentru cei 76 de noi miruiți și pentru întreaga comunitate din Cleja o zi a bucuriei și a harului. Vom continua să ne rugăm pentru acești „noi soldați ai lui Cristos”, ca să fie întăriți cu darurile Duhului Sfânt și, avându-l ca model pe Sfântul Francisc de Assisi, să rămână aproape de Cristos și de Biserică și să mărturisească prin viața lor bucuria evangheliei și credința creștină.

Autorul biografiei, dr. Matthew Bunson, este vicepreședinte și director editorial al canalului EWTN News. Cu o experiență de peste treizeci de ani în mass-media, Bunson este autorul sau coautorul a cincizeci și șase de cărți (între care și prima biografie a Papei Francisc în limba engleză, publicată de asemenea în timp record în 2013), iar contribuțiile sale au fost recunoscute prin acordarea mai multor premii. Matthew Bunson locuiește cu soția în Washington D.C. și este membru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt de la Ierusalim.  ”Biografia primului Papă născut în Statele Unite – citim pe site-ul EWTN – ne introduce în cele trei roluri fundamentale care îi revin Suveranului Pontif: ca urmaș al Apostolilor, rolul de a sfinți; ca Episcop, rolul de a conduce; și, ca învățător și misionar, rolul de a fi un glas profetic.”

„Leon al XIII-lea a denunțat carențele marii revoluții industriale din secolul al XIX-lea; la rândul său, Leon al XIV-lea este foarte preocupat de revoluțiile tehnologică și digitală care au loc chiar acum, în secolul XXI. El este, așadar, pe deplin, omul timpului său, atent la întâlnirea dintre Biserică și modernitate; înțelege foarte bine însemnătatea aspectelor perene ale învățăturii Bisericii și le aplică situațiilor moderne cu care ne confruntăm”, preciza EWTN News Nightly la data de 15 mai 2025, într-o avanpremieră a biografiei. Versiunea în limba română, apărută la mai puțin de un an și jumătate de la ediția originală, a fost îngrijită de Liana Gehl. Cartea este disponibilă la Librăria Sf. Iosif. (Liana Gehl pentru ARCB.ro)

Dragi frați și surori, bună ziua și o duminică frumoasă!

Evanghelia de astăzi ne povestește cum Isus le dezvăluie discipolilor Săi taina Pătimirii Sale iminente. Mesia, spune El, trebuie „să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie” (Matei 16,21).

Ceea ce spune El este cu totul diferit de așteptările lor privind un Mesia triumfător și puternic, cu ajutorul căruia își vor învinge și călca în picioare dușmanii (cf. Psalmul 108,13). Deja, în timpul petrecut alături de El, fuseseră uimiți de atât de multe dintre faptele și cuvintele Sale. Totuși, acest ultim mesaj depășește cu adevărat orice așteptare. În special, Petru își exprimă dezacordul și îl mustră pe Isus, spunându-i: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Aceasta nu ți se va întâmpla niciodată” (v. 22).

Cu puțin timp înainte, Petru îl recunoscuse pe El ca fiind „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (v. 16). Acum însă, surprins și poate dezamăgit de ceea ce aude, îl mustră, ceea ce contrastează cu frumoasa mărturisire de credință pe care tocmai o făcuse. Pare să spună: „Da, cred că ești Mesia, dar nu așa este mântuită lumea.” Izbucnirea lui este din zel, motivată cu siguranță de o iubire sinceră, și totuși ne dă ceva de gândit. De fapt, nici pentru noi nu este întotdeauna ușor să înțelegem și să acceptăm căile lui Dumnezeu, mai ales când acestea sunt foarte îndepărtate de ale noastre. Atunci apare ispita — împotriva oricărei rațiuni a credinței — de a crede că Domnul este cel care greșește sau, mai rău încă, că nu ne ascultă sau nu-i pasă de noi. Confruntat cu această incertitudine, Petru, chiar și în impulsivitatea sa, ne învață două lucruri importante.

Primul este că, chiar și în astfel de momente, să nu încetăm niciodată dialogul cu Domnul. Dimpotrivă, trebuie să-i mărturisim cu încredere dificultatea noastră de a înțelege ce ne cere. Al doilea lucru este să nu judecăm niciodată lucrarea lui Dumnezeu, ci mai degrabă să ascultăm cu smerenie și în rugăciune ceea ce El ne revelează prin acțiunile Sale, chiar și atunci când acestea nu corespund așteptărilor noastre. Măreția primului dintre apostoli este evidentă și în acest aspect. Isus răspunde: „Mergi în urma mea, Satană!” (v. 23) și le explică lui și celorlalți discipoli că, pentru a-i merge pe urme, trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-l urmeze (cf. v. 24). Petru va face exact acest lucru: după ce-l va asculta, va accepta provocarea și va rămâne fidel cuvintelor lui Cristos – pe care l-a recunoscut ca Mântuitorul său – pentru tot restul vieții sale, chiar până la martiriu.

Să-i cerem, așadar, Domnului ca și noi, în viața noastră de credință și în rugăciunea noastră, să avem aceeași sinceritate ca Petru, spunându-i cu smerenie lui Isus ceea ce simțim cu adevărat, chiar și atunci când inimile noastre sunt confuze. În același timp, să cultivăm docilitatea lui Petru în a accepta ceea ce Isus ne cere dincolo de așteptările noastre. Fie ca Maria să ne ajute, căci ea a fost ascultătoare față de planurile lui Dumnezeu chiar la picioarele crucii Fiului ei Isus.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Din Haiti sosesc vești tragice despre oribilul masacru comis la Kenscoff, în urma căruia numeroase persoane și-au pierdut viața, iar altele au fost luate ostatici. Îmi exprim apropierea spirituală față de victime și familiile lor și fac apel la eliberarea imediată a tuturor ostaticilor. Adresez un apel din toată inima tuturor celor aflați în funcții de autoritate să ia măsuri concrete pentru a asigura siguranța populației și a pune capăt tuturor formelor de violență.

Îmi reînnoiesc rugăciunile pentru cei afectați de teribilele inundații care au lovit Nepalul și Tibetul. Să ne rugăm pentru cei care și-au pierdut viața, pentru răniți, pentru cei dispăruți, pentru familii și pentru echipele de salvare. Fie ca grija tuturor să contribuie la alinarea suferinței și la acordarea ajutorului necesar persoanelor afectate.

Să continuăm să ne rugăm pentru pace. Sfântul Augustin, a cărui sărbătoare am celebrat-o acum câteva zile, a spus că pacea „este ca pâinea miraculoasă înmulțită în mâinile discipolilor, pe măsură ce o frângeau și o împărțeau” (Sermo 357, 2). Fie ca în lume să crească numărul celor care, cu curaj, frâng și împart pâinea păcii, depășind diviziunile, promovând dreptatea și practicând iertarea pentru binele tuturor.

Marți sărbătorim Ziua Mondială de Rugăciune pentru Grija față de Creație. Aceasta marchează începutul Sezonului Creației – respectat de creștinii de diverse confesiuni – a cărui temă în acest an este „Apa Vie”. Așa cum am reamintit în mesajul pentru această zi, grija față de casa noastră comună necesită o convertire a inimii, astfel încât ceea ce a fost folosit pentru a provoca distrugere să poată fi îndreptat, dimpotrivă, spre viață. Vă invit pe toți să vă alăturați rugăciunii și acțiunii, pentru ca noi să devenim canale ale apei vii a păcii lui Dumnezeu, care să răcorească lumea noastră rănită.

Vă salut pe toți: credincioșii din Castel Gandolfo și pelerinii din diverse țări. În mod deosebit, îi salut pe participanții la evenimentul caritabil „Run to Rome”, pe tinerii care au parcurs traseul de pelerinaj Via Lucis, pe grupul de devoți ai Fecioarei Miracolelor din Corbetta și pe motocicliștii aflați aici pentru tradiționala lor întrunire anuală. Aș dori să mulțumesc forțelor de ordine și tuturor celor care au contribuit la organizarea șederii mele de vară aici, la Castel Gandolfo, precum și celor responsabili de securitate în timpul întâlnirilor mele cu pelerinii. Vă mulțumesc foarte mult! Transmit, de asemenea, salutări călduroase credincioșilor care urmăresc rugăciunea Angelus din Piața San Pietro. Vă doresc tuturor o duminică fericită!

A slujit ca vicar la Dărmănești (1 august 2008 – 31 iulie 2010), Gioseni (1 august 2010 – 31 iulie 2012), Sagna (1 august 2012 – 31 august 2015). A fost paroh al Parohiei „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul Creștinilor” din Fundu Răcăciuni, jud. Bacău, în perioada 1 septembrie 2015 – 14 iulie 2026. De la data de 15 iulie anul acesta a fost numit paroh al Parohiei „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Mogoșești-Siret, jud. Iași. Pe lângă misiunea pastorală de îngrijire a sufletelor credincioșilor, pr. Ciprian s-a preocupat de construirea casei parohiale și de renovarea bisericii din Fundu Răcăciuni. Sfințirea lucrărilor de renovare și consacrarea noului altar a avut loc la 25 mai 2026.

Luni, 31 august, la ora 15.00, în prezența sicriului cu trupul neînsufleţit va fi celebrată o Sfântă Liturghie în Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Mogoșești-Siret; apoi sicriul va fi prezent în Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din Bacău, unde se va celebra Sfânta Liturghie la ora 18.00; după aceea sicriul va fi dus în Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul Creştinilor” din Fundu Răcăciuni. Înmormântarea va fi miercuri, 2 septembrie, începând cu ora 11.00, la Fundu Răcăciuni, parohia în care pr. Ciprian a slujit 11 ani și unde și-a dorit să fie înmormântat. Domnul să-l primească alături de slujitorii săi credincioși din ceruri! (Pr. Adrian Blăjuță pentru Ercis.ro)

Structura în formă de evantai a bisericii Maria Santissima del Lago seamănă cu scândurile unei bărci, care, în punctul corespunzător prorei, converg spre crucea care se înalță deasupra întinderii de apă cuibărită printre Dealurile Albane. În timpul Liturghiei, Papa a vorbit despre Marea Galileei, unde, în mijlocul unei furtuni, Isus merge pe apă și ne îndeamnă să avem credință. Acest angajament, a subliniat Sfântul Părinte, nu trebuie să ducă la descurajare în fața dificultăților.

Pontiful a sugerat că însăși procesiunea amintește de acest lucru, evocând minunea lui Isus care a mers pe apă, ajungând la discipolii Săi speriați și aducându-i în siguranță la țărm după ce a potolit furtuna. „Tocmai când erau cei mai speriați, la milostivirea vânturilor potrivnice”, a reamintit el, Domnul „i-a îndemnat să aibă credință, să se roage, pentru ca ei să găsească pacea și, împreună cu El, să continue să navigheze spre destinația dorită”. De la altarul bisericii sfințite de Sfântul Papă Paul al VI-lea în august 1977, Sfântul Părinte i-a încurajat pe credincioși să urmeze „calea vieții”, calea iubirii.

Papa a subliniat că a duce până la capăt idealul comuniunii, fără ezitare, este tot ceea ce Isus ne învață să practicăm în Evanghelie. După ce a hrănit patru mii de bărbați și femei cu șapte pâini și câțiva pești mici, a amintit că Cristos le dezvăluie discipolilor Săi suferințele pe care va trebui să le îndure la Ierusalim, care vor culmina cu Moartea și Învierea Sa. „El explică faptul că după numeroasele minuni pe care le-a săvârșit, își va manifesta definitiv slava prin jertfirea liberă a vieții Sale și prin oferirea de Sine pe Cruce ca pâine frântă.”

A reiterat că Isus precizează clar că oricine dorește să-i continue misiunea trebuie să facă la fel: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze”. Prin urmare, a sugerat că numai iubirea mântuiește și i-a îndemnat pe credincioși să împrăștie semințele acestei „carități infinite” în întreaga lume, deoarece, așa cum a învățat Sfântul Augustin, „bucuria celui ce culege dezvăluie intenția celui ce seamănă”. „Chiar și Petru”, a spus Papa Leon, „a avut dificultăți în a accepta acest mod de gândire nou și diferit. Dar Isus rămâne categoric: numai calea iubirii este calea vieții.”

Papa Leon al XIV-lea a avertizat, de asemenea, asupra inutilității urii și a violenței. „Ura și violența”, a spus el, „nu duc la nimic bun, ci doar la distrugere și moarte, întotdeauna – chiar și atunci când sunt un răspuns la nedreptățile suferite. Vedem acest lucru în fiecare zi, de la cele mai mici circumstanțe ale vieții noastre de familie până la marea scenă a lumii.” Le-a reamintit credincioșilor că fiecare sferă a existenței umane are nevoie de viață, speranță, seninătate și pace: de la indivizi înșiși până la popoare și națiuni. Prin urmare, oricare ar fi rana, oricare ar fi jignirea, a sugerat el, să nu permitem răului să ne desfigureze umanitatea și să ne corupă inimile.

Pontiful a reflectat, de asemenea, asupra importanței „gesturilor simple” repetate din generație în generație ca mijloc eficient de reînnoire a credinței și a devoțiunii. A subliniat grija manifestată de mica comunitate locală atunci când se adună solemn pentru a reprezenta întreaga Biserică: „un singur trup, în rugăciune, în sentimente, în intenții, în desfășurarea ordonată și unanimă a conviețuirii noastre.” „Să ne apropiem, așadar”, a spus el, „în această seară de Isus și de Maria, de Fiul și de Maica Domnului, pentru ca, uniți, să fim, nu doar pe lac, ci în toate nopțile lumii, o oglindă liniștitoare a prezenței lui Dumnezeu și un ecou irezistibil al iubirii Sale care ne invită să iubim.”

După încheierea Liturghiei, Papa Leon al XIV-lea și credincioșii au părăsit biserica și au purtat statuia Maicii Domnului de pe Lac în procesiune, inițial pe străzi, până la localul „Tropicana”. Actualul Pontif a devenit primul Papă din istorie care a luat parte la procesiunea pe apele Lacului Albano. La bordul navei Falco, o ambarcațiune a Asociației Lungolago Castel Gandolfo, statuia Fecioarei de la Lac l-a însoțit pe Papă. Tradiția se repetă încă din perioada postbelică, când în micul orășel din Lazio locuiau nu mai mult de șase sau șapte familii.

În frumoasa predică, pr. Gyula Filip s-a adresat copiilor și tinerilor din Breștea, Ciacova, Vinga și Anina, dar și vârstnicilor prezenți și a accentuat importanța faptului de a fi toți împreună și de a merge în aceeași direcție. „Imaginați-vă Biserica ca o barcă. Dacă unul vâslește într-o parte și celălalt într-o altă parte, barca se învârte, dar dacă toți vâslim în aceeași direcție, barca înaintează. […] Un Tatăl Nostru spus de o singură persoană este o rugăciune frumoasă, dar când zeci de oameni, de copii, de tineri spun împreună Tatăl Nostru, este ca și cum întreaga comunitate ar vâsli în aceeași direcție. […] Ce dar mai frumos am putea să-i oferim Maicii Domnului, decât o comunitate unită, o comunitate vie. În biserică suntem o echipă, suntem o familie, suntem în aceeași barcă și avem aceeași destinație: spre Dumnezeu. De aceea să ne rugăm împreună, să slujim împreună și să vâslim împreună. Dacă noi, ca o adevărată echipă, vâslim în aceeași direcție, cu Maica Domnului înaintea noastră și cu Dumnezeu în mijlocul nostru, atunci putem ajunge foarte departe. Să fim cu adevărat o echipă pentru Dumnezeu.”

Cântecele cântate în cor de toți credincioșii, împreună cu cantor Petronela Bratan, a căror texte au fost puse pe proiector de prof. Eduard Manciu, au umplut sufletul de pace, liniște și bucurie. În fața altarului, sr. Margareta Frâncu CJ și sr. Erika Mária Bukovics ISSM, implicate trup și suflet, au aranjat așa de frumos cu simboluri. În partea dreaptă a altarului principal, era pusă crucea ale cărei simboluri au fost prezentate de părintele Kocsik Zoltán: „Această cruce jubiliară a fost confecționată pentru întâlnirea de anul trecut a tinerilor din cele trei Dieceze succesoare ale vechii Episcopii de Cenad: de Timișoara în România, de Szeged-Csanád în Ungaria și de Zrenjanin în Serbia. Crucea are patru simboluri. Jos este Sfântul Gerard care binecuvântează credincioșii (primul nostru episcop de origine venețiană, a cărui sarcofag se află în biserica din Cenad), sus este scris 1030-2030 – data jubileului (peste patru ani vom sărbătorii 1000 de ani de existență a Episcopiei de Timișoara), în partea stângă este o creangă de palmier – simbolizează martirul Sfântului Gerard și în partea dreaptă simbolul unui râu – râul Mureș pentru că pe malul râului Mureș era vechiul sediu episcopal. Această cruce are un rol foarte important, vrea să viziteze parohiile din Dieceza de Timișoara. A fost în 20 de comunități și de aici părintele Piry Radulov duce crucea jubiliară la Vinga.”

Pr. paroh Novița Drăghia a adăugat câteva gânduri de mulțumire: „Mulțumesc pr. decan Gyula Filip și pr. Kocsik Zoltán, pentru că a lor a fost inițiativa de a face în parohia noastră această frumoasă întâlnire și mă bucur pentru aceasta, pentru aceste trăiri spirituale. Nu am fi reușit atât de frumos dacă nu ar fi fost Tuși Șehabi și Ana-Maria Tapanov, ca ele să vă mobilizeze pe voi toți cei care ați participat, care într-un fel sau altul ați lucrat ca ziua aceasta să iasă așa de frumos. Mulțumirile se îndreaptă și către deputatul Gheorghe Nakov și Uniunii Bulgare din Banat – România (mulțumiri care au fost adresate lor și din parte părintelui decan și al părintelui responsabil cu tineretul). Ei sunt cei care au suportat toate acestea și locația și cheltuielile care o să fie. Mulțumesc părinților, și aveți grijă ca copilașii voștri să trăiască cât mai des astfel de evenimente.”

După Sfânta Liturghie, după acest moment de comuniune și binecuvântare pentru toți cei prezenți, tinerii și copiii însoțiți de preoți, de călugărițe, de tinerele voluntare, și de câteva mame s-au îndreptat către locul unde s-au desfășurat atelierele și anume la Casa bulgară din Breștea. Activitățile au creat o atmosferă plină de bucurie, veselie, muzică și voie bună. Copiii au fost minunați, au transmis energie, iar prin zâmbetul de pe chip și bucuria de a fi împreună au arătat cât de importante sunt astfel de momente, astfel de întâlniri, pe care au mărturisit că și le mai doresc. Pe la finalul programului, tombola organizată de surori a adus bucurie tuturor care au fost prezenți la acest eveniment, pentru că toate biletele erau câștigătoare și nimeni nu a plecat acasă cu mâna goală. Întâlnirea de tineret sa terminat frumos, cum a și început, cu o rugăciune și o binecuvântare dată de părintele decan (Petronela Șehabi pentru Gerhardus.ro)

Contribuția va ajuta organizația Caritas Nepal, care funcționează sub îndrumarea Vicariatului apostolic, în activitățile deja demarate încă din primele ore după inundații, și anume acordarea de asistență imediată sub formă de alimente, produse de primă necesitate și adăpost pentru cei care au pierdut totul. „Aceasta este asistența inițială pe care Sfântul Părinte, la fel ca în alte ocazii, a dorit să o trimită pentru a răspunde nevoilor imediate ale populației”, a explicat prefectul Dicasterului pentru Serviciul Carității, Arhiepiscopul Luis Marín de San Martín.

Prefectul a numit-o „un semn rapid și concret pentru a transmite, în special celor mai vulnerabili, apropierea și tandrețea Sfântului Părinte, ca o mângâiere din partea Bisericii care îi însoțește și îi susține”. Conform ultimelor cifre, bilanțul se ridică la peste 630 de morți și aproape 3.000 de persoane dispărute, dintre care peste 500 de străini, în diversele regiuni afectate. Armata nepaleză a fost mobilizată pentru a ajuta la salvarea a peste 100 de persoane despre care se crede că sunt blocate în interiorul unui tunel al unei centrale hidroelectrice din districtul cel mai grav afectat al țării.