Lucrările debutează printr-o sesiune omagială dedicată Centenarului Paul Miron (1926-2008), personalitate proeminentă și polivalentă a spațiului universitar german și a Exilului românesc. Vor rosti alocuțiuni ÎPS Teofan (Mitropolitul Moldovei și Bucovinei), Liviu George Maha (Rectorul UAIC), Mihai Chirica (Primarul Municipiului Iași), Sorin Tașcu (Directorul Institutului de Cercetări Interdisciplinare), pr. Cezar Paul Hârlăoanu (Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă), Dorina Claudia Tărnăuceanu (Decanul Facultății de Litere) și organizatorii.

Programul sesiunii va continua cu evocări susținute de personalități din țară și de peste hotare – academicieni, profesori, cercetători și scriitori: Elsa Lüder-Miron (Freiburg), Sanda Golopenția (Providence, Rhode Island), pr. Ioan Pintea (Bistrița), Gabriel Horațiu Decuble, Mihai Moraru, Teodora Stanciu (București), Alin Mihai Gherman (Cluj-Napoca), Viorel Barbu, Gheorghe Popa, Lucian Vasiliu, Grigore Ilisei, Florin Cîntic, Dragoș Mîrșanu și Eugen Munteanu – moderatorul sesiunii (Iași). În continuare, cercetătorul CNSAS Adrian Nicolae Petcu va susține comunicarea Despre Paul Miron în percepția organelor de represiune comunistă. Sesiunea omagială se va încheia cu un minirecital de muzică bizantină susținut de Corul Academic Byzantion, dirijat de lect. dr. Adrian Sîrbu. Ulterior, va fi săvârșită slujba parastasului pentru profesorul Paul Miron în Catedrala Veche „Sf. Gheorghe” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași, cu participarea Corului Academic Byzantion.

Lucrările simpozionului vor continua pe parcursul celor trei zile, incluzând mai multe momente speciale. Conferința plenară, intitulată Psaltirea bilingvă vatopedină: o proiecție în continuitatea hermeneuticii răsăritene a Psalmilor, va fi susținută de Sabin Preda și Octavian Gordon, cadre didactice la Universitatea din București. Cei doi teologi și eleniști vor prezenta coordonatele unei realizări fără precedent în spațiul românesc: Psaltirea bilingvă, în limbile greacă și română, decorată cu miniaturi cu funcție interpretativă, publicată de Mănăstirea Vatoped în anul 2025. Programul cuprinde, de asemenea, o dezbatere dedicată slavonismului românesc, ocazionată de apariția trilogiei reputatului slavist Vladislav Knoll, Church Slavonic and the Romanian-speaking Lands, Praga, 2024, autorul fiind invitat special al ediției.

Interdisciplinaritatea va fi marcată de masa rotundă Inteligența artificială (IA) în studiul vechiului scris românesc, moderată de profesorul Dan Cristea (UAIC), care reunește filologi și informaticieni cu experiență în prelucrarea limbajului natural și în abordarea textelor vechi cu tehnologii digitale avansate. Printre momentele speciale se numără și lansarea volumului Incursiune în xilogravura europeană de la începuturi până la 1600 (Editura Mega, 2026), semnat de Cornel Tatai-Baltă și Anca Elisabeta Tatay, în prezența autorilor.

Pe parcursul celor trei zile de simpozion, cercetători din țară și din străinătate – filologi, teologi și istorici – vor susține comunicări grupate în următoarele secțiuni tematice: Problematica filologică; Traductologie și hermeneutică biblică; Istoria receptării textelor sacre. Simpozionul se va încheia sâmbătă, 11 iulie, cu Adunarea Generală a Asociației de Filologie și Hermeneutică Biblică din România. Toate lucrările simpozionului se vor desfășura la Muzeul Mitropolitan Iași. (Informații suplimentare: programul complet – https://mld.uaic.ro/simpozionMLD.html; contact secretariatul simpozionului: simpozionmld@gmail.com)

Fiecare zi a capitulului a fost ritmată de momentele de rugăciune comunitară, de ședințele capitulare, de Sfânta Liturghie, precum și de alte momente de împărtășire fraternă. Un aspect important căruia i s-a dat timp a fost raportul pe trieniul trecut (2023-2026), cu privire la viața fraternităților din cele cinci conventuri ale custodiei, precum și activitățile legate de Sanctuarul diecezan și Liceul Teologic din Onești, care sunt administrate de frații capucini, subliniindu-se realizările mai deosebite, precum sfințirea Sanctuarului închinat Fericitului Ieremia și împlinirea a 25 de ani de existență a liceului. De asemenea, au fost scoase în evidență diferite dificultăți din viața fraternităților și anumite provocări pe care le aduc timpurile noastre.

La capitul a fost prezent și fr. Ubaldo Oliviero, unul dintre cei trei frați capucini italieni care au sosit în anul 1992 pentru a implanta Ordinul Capucin pe pământ românesc. Deși la aproape nouăzeci de ani, pr. Ubaldo a stimulat adeseori discuții în capitul, dintre care cea mai importantă a fost cea privitoare la lipsa vocațiilor și necesitatea de a depune eforturi în acest sens. De asemenea, s-a remarcat și prezența fr. Leon Budău, consilier general al Ordinului, care, în anumite momente, cu calmul său, precum și cu îndemnurile sale la simplitate și concretețe, a dat un curs mai clar, mai stabil și mai realist discuțiilor.

În cadrul întâlnirilor capitulare, am putut remarca bogăția și diversitatea opiniilor, care , uneori, chiar și atunci când erau foarte diferite și aparent contrare, aduceau lumini noi pentru înțelegerea subiectului aflat în discuție. De asemenea, am rămas impresionați de frumusețea momentelor liturgice, animate atât de plăcut de psalterion, de flaut, de chitară și de orgă de către frați. Momentul cel mai important a fost alegerea custodelui și a consilierilor în ziua de vineri, 3 iulie: fr. Augustin Dogaru a fost ales custode, fr. Octavian Vacaru a fost ales primul consilier, iar fr. Mihai Sărăciu, al doilea consilier.

Îi suntem recunoscători Domnului pentru momentele de comuniune fraternă din timpul acestor zile, pentru noua conducere a custodiei, precum și pentru toate darurile revărsate de Duhul Sfânt asupra fraților capucini în aceste zile. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, a Sfântului Francisc de Assisi și a Fericitului Ieremia, îl rugăm pe bunul Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți frații capucini pentru a face voința Domnului ținând seama de semnele timpului! (Fr. Lucian Dămoc OFMCap)

Momentul jubiliar a continuat la Pildești, pe 1 iulie, într-o atmosferă de profundă emoție și recunoștință. Aici s-au aniversat două evenimente importante: 25 de ani de preoție ai pr. Cristian Antici și 25 de ani de la celebrarea primei Sfinte Liturghii în noua biserică a comunității, dedicată Sfintei Fecioare Maria Înălțată la Cer cu trupul și sufletul. Această dublă aniversare a readus în memoria credincioșilor ziua în care noul lăcaș de cult și-a deschis porțile pentru celebrarea Euharistiei, devenind de atunci locul întâlnirii cu Dumnezeu pentru generații de credincioși. Jubileul a fost un moment de rememorare a drumului parcurs de comunitate, dar și de privire plină de speranță către viitor.

În cadrul celebrărilor, au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru darul preoției și pentru binefacerile revărsate asupra comunităților pe care pr. Cristian Antici le-a slujit de-a lungul celor 25 de ani. Credincioșii au evidențiat spiritul său de dăruire, implicarea în viața pastorală și contribuția la consolidarea vieții de credință în parohiile încredințate. La ceas aniversar, comunitățile din Mangalia și Pildești îi adresează pr. Cristian Antici cele mai sincere felicitări și îi urează sănătate, putere și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru continuarea misiunii sale sacerdotale. Ad multos annos! (Pr. Emil Moraru pentru ARCB.ro)

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

În lectura evanghelică de astăzi (Matei 11,25-30), Isus ne invită să ne alăturăm Lui în lauda adusă Tatălui, „Domnul cerului și al pământului” (v. 25). Fiul lui Dumnezeu, făcut om, își revelează iubirea prin includerea tuturor creaturilor în acest act de mulțumire.

Simplitatea unui astfel de gest spontan și plin de bucurie reflectă modul de a acționa al lui Dumnezeu: El se bucură să se reveleze „pruncilor”, rămânând însă ascuns „de cei înțelepți și pricepuți” (v. 25). Aceștia sunt atât de plini de propriile lor idei, încât nu reușesc să recunoască prezența lui Cristos, Mesia care vine să-și viziteze poporul. Înțelepciunea omenească devine astfel aroganță, iar doctrina degenerează în mândrie. În schimb, adevărata înțelepciune a lui Dumnezeu se revelează în smerenia Întrupării, iar învățătura Sa se adresează mai presus de toate celor care se zbat: „Veniți la Mine, voi toți cei osteniți și împovărați” (v. 28), spune Domnul. A veni la Isus înseamnă a răspunde iubirii Sale și a împărtăși viața Sa, chiar până la cruce, așa cum El Însuși ne învață: „Dacă cineva vrea să fie ucenicul Meu, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze” (Matei 16,24). Tocmai această dăruire de sine din iubire constituie „jugul” lui Isus (Matei 11,29), care este esența învățăturii Sale și inima înțelepciunii Sale, aprinsă de iubire pentru toți.

Frați și surori, cum poate greutatea crucii să fie „plăcută” și „ușor de purtat” (v. 30)? Dintr-un singur motiv: pentru că Domnul Însuși o poartă alături de noi, fără să ne lase niciodată singuri în fața greutăților care ne apasă. Ca un adevărat învățător, Isus ia asupra Sa umanitatea rănită de rău pentru a o vindeca și a o îngriji. Înțelepciunea pe care ne-o dă este, așadar, o vestire a mântuirii, iar jugul Său ne ridică din orice cădere. Din acest motiv, călătoria noastră de a-l urma pe Cristos nu este un ascetism care ne chinuie. Dimpotrivă, este o școală a libertății care ia în serios drama istoriei și îi luminează continuu sensul, mai ales în momentele cele mai întunecate. Într-adevăr, numai în crucea lui Isus este biruit răul; numai în pătimirea Sa osteneala noastră de muritori găsește mângâiere și răscumpărare.

În sclavie, Cristos este eliberarea. În mijlocul flagelului războiului, Cristos este speranța. În ceasul păcatului, Cristos este iertarea. Aceasta este adevărata înțelepciune și calea pe care dorim să o parcurgem împreună, uniți ca discipoli în numele Său. Isus ne învață acest lucru ca Fiu, devenind fratele nostru. Prin puterea Duhului Sfânt, El revelează Bisericii adevărul despre Dumnezeu și despre umanitate, căci „nimeni nu-l cunoaște pe Tatăl, decât Fiul și cel căruia Fiul vrea să i-l descopere” (v. 27).

Dragi prieteni, în timp ce-i mulțumim Domnului pentru încrederea plină de iubire pe care a pus-o în noi, să o rugăm pe Maria, Regina Păcii, să mijlocească pentru binele Bisericii și al întregii lumi.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Joia trecută, 2 iulie, pr. Francis Xavier Tru’o’ng Bǚu a fost beatificat la Sanctuarul din Tac Say, în Vietnam. El a fost ucis în 1946 din ură față de credință (in odium fidei). În mijlocul opresiunii și al violenței, a apărat drepturile poporului și nu și-a abandonat credincioșii parohiei. Fie ca mijlocirea și rugăciunile sale să-i întărească pe toți cei care vestesc Evanghelia astăzi în situații de persecuție.

Vă adresez salutări călduroase tuturor celor adunați astăzi în Piața San Pietro. Îi întâmpin cu căldură pe pelerinii din Brazilia și pe corul Universității din Mérida, din Venezuela. Îi păstrez în continuare în rugăciunile mele pe victimele cutremurului și pe întreg poporul venezuelean. Fie ca Domnul să-i susțină în acest moment de mare suferință.

Salut în mod special câteva grupuri din Polonia: preoții proaspăt hirotoniți ai Fraților Minori Capucini din Provincia Cracovia; Corul de copii al Arhidiecezei din Łódź, însoțit de Episcopul lor auxiliar; și grupul din Dieceza de Legnica. Salut, de asemenea, tinerii din Bellagio și Corul Jubilaeum din Augusta, Sicilia, împreună cu primarul și parohul lor. Vă doresc tuturor o duminică fericită!

Adunați în jurul bisericii, candidați la primirea Sacramentului maturității creștine, nași, părinți și credincioși ai comunității am așteptat cu emoție ca păstorul Diecezei, în persoana Excelenței Sale, Petru Sescu, Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, să poposească în mijlocul nostru. Au fost alături de noi în această zi solemnă, părintele Iosif Dămătăr, decan de Trotuș, părintele Gheorghe Cojocaru, paroh emerit, pr. Daniel Ghitiu, fiu al satului, numeroși preoți din parohiile învecinate și reprezentanți ai autorităților locale.

După o perioadă de intensă pregătire, sub atenta îndrumare a pr. paroh Bernadin Farțade și a pr. vicar Ciprian Miclăuș, cei 158 de tineri au fost găsiți vrednici pentru primirea Sfântului Mir. În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Petru Sescu a vorbit despre însemnătatea darurilor Duhului Sfânt, despre datoria noastră, a tuturor și, în special, a candidaților confirmați, de a mărturisi prin fapte credința adevărată, de a purta pecetea Duhului Sfânt oriunde viața îi va purta. Preasfințitul a evidențiat printr-un exemplu sugestiv imaginea Sfintei Treimi, a celor trei persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, într-una singură – prin armonizarea a trei sunete muzicale la orgă; frumusețea și acuratețea celor trei sunete într-unul singur reflectă desăvârșirea și perfecțiunea ființei dumnezeiești aflată în fiecare dintre noi.

Preasfințitul Petru a purtat un dialog deschis și empatic cu tinerii candidați, încurajându-i să valorifice în viața lor cunoștințele și învățăturile dobândite în tot acest parcurs spiritual. Comunicarea tinerilor, participarea și implicarea în proclamarea lecturilor sfinte, în momentul rugăciunii credincioșilor, în cântări, în cuvintele de mulțumire de la finalul celebrării au adus un suflu plin de încredere și speranță în faptul că Dumnezeu zidește o lucrare măreață, că planul său este desăvârșit croit pentru fiecare dintre noi, mici și mari deopotrivă. Pentru parohia Preasfânta Treime din Oituz, ziua aceasta va rămâne întru amintire, ca mărturie vie și adevărată a credinței, a trăirii speranței Bisericii prin tinerii trimiși în mijlocul nostru. (Monica Fichioș pentru Ercis.ro)

La început, Episcopul diecezan l-a rugat pe pr. Augustin Bărbuț, paroh al parohiei Timișoara IX Marienheim și membru al echipei diecezane de coordonare sinodală, să împărtășească câteva experiențe din parcursul sinodal al Diecezei de Timișoara, precum și reflecțiile sale personale asupra acestui drum. „Nu demult am participat la un curs de formare pentru facilitatori, unde am văzut cât de mult iubesc persoanele laice Biserica. Acest lucru poate reprezenta pentru noi, preoții, o deschidere, deoarece Biserica nu este numai a noastră, ci este a lui Cristos, în care fiecare botezat își are locul și rolul său și poate contribui la reînnoirea ei”, a concluzionat pr. Bărbuț.

În prelegerea sa, E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, a subliniat, printre altele: „A merge împreună înseamnă comunitate și comuniune: între Papă și Episcop, între Episcopi, între Episcop și preoți, precum și între preoți. Totodată, înseamnă comuniune și cu credincioșii. Însă această comuniune nu trebuie să rămână doar la nivel teoretic, ci este necesar să gândim împreună, să ne rugăm împreună, să lucrăm împreună și să căutăm împreună voința Duhului Sfânt. Relațiile sunt foarte importante. Despre acest aspect s-a vorbit mult la Sinod, unde s-au construit relații frumoase între noi. Problemele se rezolvă mult mai ușor atunci când avem relații bune și rămânem în Dumnezeu.”

La final, după discuțiile în grupuri mici, participanții au identificat câteva provocări și soluții referitoare la pastorația tineretului. Provocări: implicarea tinerilor în viața Bisericii; implicarea preoților în pastorația tineretului și timpul pe care îl pot dedica acestei activități; inteligența artificială și modul în care este utilizată de tineri. Soluții: adaptarea limbajului pentru a facilita comunicarea cu tinerii; dialogul și colaborarea cu părinții pentru a înțelege mai bine și nevoile acestora; formarea continuă a preoților implicați în pastorația tineretului; o prezență activă în mediul online, pe platformele preferate de tineri; responsabilizarea adulților din comunitate pentru implicarea în activitățile destinate tinerilor. Pentru preoții prezenți, cursul de formare a continuat și în ziua următoare, cu alte teme de actualitate și de interes pastoral. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)

„Nu intenționăm în nici un fel să înlocuim Biserica, iar singurul nostru scop este să-i rămânem fideli”, a scris pr. Pagliarani, care conduce grupul fondat în 1970 de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre, decedat în 1991. Grupul fondat de Mons. Lefebvre își propune să păstreze liturgia tradițională așa cum exista înainte de reformele implementate după Conciliul Vatican II, menținându-și în același timp opoziția față de anumite aspecte ale învățăturilor Conciliului privind ecumenismul, libertatea religioasă și colegialitatea.

Mons. Lefebvre a fost excomunicat în 1988 după ce a consacrat, fără permisiunea Papei Ioan Paul al II-lea, patru Episcopi: Alfonso de Galarreta din Spania, Bernard Fellay din Elveția, Richard Williamson din Anglia și Bernard Tissier de Mallerais din Franța. Pe fondul încercărilor de a construi punți de dialog cu SSPX, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat în 2009 excomunicările împotriva celor patru Episcopi consacrați de Episcopul Lefebvre. Mons. Tissier de Mallerais și Mons. Williamson au decedat în 2024 și, respectiv, în 2025. Mons. Galarreta și Mons. Fellay, pe de altă parte, au participat la recenta consacrare a patru noi Episcopi, pe 1 iulie, fapt pentru care au fost excomunicați din nou.

Folosind ca temă centrală a argumentației sale pasajul din Evanghelia după Sfântul Luca (11,11-13), în care Isus le reamintește discipolilor Săi că „dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl din ceruri va da Duhul Sfânt celor care îl cer”, pr. Pagliarani a afirmat că „am cerut pâine – adică puțină înțelegere în fața unui caz sincer de conștiință, un gest de compasiune părintească”. „Din păcate, am primit o piatră”, a continuat el, menționând că, în loc de „pește” – adică „posibilitatea de a obține temporar mijloacele necesare pentru a continua formarea unor preoți buni… din păcate, am primit un șarpe”. „Am cerut un ou, promițând să-l înapoiem cât mai curând posibil”, a adăugat el. A afirmat că „sfânta tradiție pe care o păstrăm în sufletele noastre aparține Bisericii, Mama noastră”, dar „din păcate, am primit un scorpion”.

Superiorul SSPX l-a asigurat pe Papa Leon al XIV-lea că societatea nu acceptă sancțiunile Vaticanului „într-un spirit de amărăciune sau rebeliune”, ci se simte mai degrabă încurajată „să iubească și mai mult Sfânta Biserică și să-i răspundă nevoilor mai mult ca niciodată, cu toată puterea noastră”. „Suntem siguri că într-o zi dvs însuși sau unul dintre succesorii dvs veți dori să îmbrățișați programul Sfântului Papă Pius al X-lea: «Să restabilim toate lucrurile în Cristos»”, a spus el, menționând că „în acea zi, Sfântul Părinte va descoperi, cu mare bucurie și profundă mângâiere, suflete autentic catolice – suflete a căror legătură cu Biserica nu s-a întemeiat niciodată pe nisipurile mișcătoare ale unui dialog ambiguu, ci pe stânca credinței lui Petru”.

În scrisoarea sa, pr. Pagliarani nu face nici o mențiune despre apelurile repetate ale Bisericii Catolice la dialog, care datează încă din pontificatul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, odată cu înființarea Comisiei Ecclesia Dei, și care au atins unul dintre punctele lor culminante în decizia Papei Benedict al XVI-lea de a ridica excomunicările celor patru Episcopi consacrați de Mons. Lefebvre. Papa Francisc a întins, de asemenea, o mână de ajutor către SSPX prin decizii precum recunoașterea validității și legalității Spovezilor sacramentale făcute la preoții acesteia în timpul Jubileului Milostivirii din 2016 – o decizie pe care a prelungit-o ulterior dincolo de acel an.

Mons. Pagliarani nu a abordat nici apelul direct al Papei Leon al XIV-lea către Societatea Sfântului Pius al X-lea, prin care îi cerea grupului să nu comită „un act schismatic”. „În acest spirit și plin de afecțiune creștină, vă implor și vă rog din toată inima: întoarceți-vă!”, le-a scris Sfântul Părinte pe 30 iunie. „Vă îndemn să luați în considerare cu atenție binele spiritual al credincioșilor, deoarece actul schismatic pe care l-ați săvârși i-ar priva de primirea legitimă – și, în unele cazuri, chiar valabilă – a Sacramentelor pe care le iubesc și le caută pentru propria lor sfințire”, spunea Sfântul Părinte acum câteva zile.

Concertul care a încheiat itinerariul muzical al acestor zile, în după-amiaza de 3 iulie 2026, a făcut neîncăpătoare sala „Studio” a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În public s-au aflat părinți, bunici, membri ai familiilor copiilor participanți la tabără, precum și voluntari, sponsori, preoți, persoane consacrate, profesori, studenți, elevi. Pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, l-a reprezentat la eveniment pe Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla. „Chemați la comuniune – uniți în iubire în familia lui Dumnezeu”, tema anului pastoral în curs, pentru Eparhia de Cluj-Gherla, a fost și motto-ul ediției 2026 a Taberei Muzicale.

A prezentat protagoniștii și lucrările din concert, sr. Lucia OSBM – Mirela Bumb, profesoară de muzică la Liceul greco-catolic clujean, nu înainte de a oferi, în deschidere, câteva explicații și un scurt istoric al muzicii folk. A amintit că, „pe parcursul taberei, copiii au descoperit farmecul acestui gen muzical și au pregătit cu multă muncă și entuziasm câteva colaje inspirate din cele mai cunoscute și îndrăgite piese ale muzicii folk românești. Timp de 5 zile copiii au cântat, au învățat, au descoperit noi instrumente, au legat prietenii și au trăit bucuria muzicii împreună. Concertul din această după-amiază este rodul a patru zile de învățare, în a cincea zi derulându-se doar repetițiile generale. Așadar, este de lăudat efortul depus de copii și profesori, ca într-un timp așa de scurt să vă poată oferi un concert reușit.”

În continuare, au fost prezentați profesorii care s-au implicat în pregătirea muzicală a copiilor, în cadrul Atelierelor muzicale: Astfel, prof. Monica Răfan a coordonat Atelierul de Pian; prof. Ligia Ignat a coordonat Atelierul de Vioară; prof. Monica Cerghizan a coordonat Atelierele de Violă și Violoncel; prof. Cristina Pătrașcu-Nagy a coordonat Atelierul de Chitară; prof. Angela David, prof. Diana Jidavu și prof. Roxana Sechelea au coordonat Atelierul de Percuție; sr. Lucia a coordonat Atelierul de Blockflote.

Programul s-a deschis cu lucrarea Junior Folk Medley, o piesă armonizată și dirijată de Gelu Hotea, prezentată în această seară, în prima audiție. Colajul a reunit cântecele „Om Bun”, „Floare de Colț”, „Broasca țestoasă” și „Amintiri cu haiduci”, interpretate de Orchestra Taberei „Pe aripile muzicii”. Acompaniament la pian: Roxana Sechelea. A urmat „un moment de reflecție și recunoștință”: Copiii au interpretat cântecul „Fratello Sole, Sorella Luna” – aranjament coral: Roxana Sechelea; aranjament instrumental: Teodora Ignat -, o rugăciune cântată, inspirată de spiritualitatea Sfântului Francisc de Assisi. Acest cântec a fost și un semn de comuniune cu Anul Sfântului Francisc, declarat, în 2026, de către Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea, în Biserica Catolică. A dirijat prof. Angela David; la pian: Roxana Sechelea; la chitară: Cristina Patrașcu-Nagy. A participat și un cvartet format din tineri: Antonia Nagy, Teodora Ignat, Sofia Ilea și Ioana Galiș. În continuare copiii au interpretat cântece folk îndrăgite „care au emoționat și inspirat generații întregi”. Concertul s-a încheiat cu un moment de body percussion executat de copii, pe fondul sonor al piesei „Mugur de fluier”, a formației Phoenix.

Pr. protopop Mircea Marțian a adresat, la final, salutul părintesc, prețuirea, precum și „părerea de rău” a Preafericitului Părinte Claudiu, „că nu poate fi, fizic, aici, dar transmite încă o dată toată bucuria, felicitările sale, binecuvântarea și întreaga apreciere pentru această minunată inițiativă care așază împreună muzica, credința, prietenia și educația”. A mai vorbit despre emoția pe care au transmis-o copiii, despre cântecele fără vârstă, care aduc împreună copii, părinți, bunici. Mai ales, s-a referit la cântecul „de aproape 800 de ani” dedicat Sfântului Francisc, amintind că „el pune în comuniune această seară cu Suveranul Pontif, Papa Leon”. A evidențiat că e un cântec „născut, nu într-o academie de muzică, nu în mintea unui profesionist, ci în inima unui sfânt”. Privirea sa plină de uimire descoperă întreaga creație, care „e fascinantă în ordinea ei, e deja un Cor dirijat de marele Creator, de marele Dumnezeu. Fratele Soare, Sora Luna, Stelele, Apa, Vântul, Pământul, toate îl laudă, îl ascultă pe Dumnezeu, marele Dirijor și sunt într-o armonie cu Creatorul”.

Pr. protopop a reamintit cuvintele Preafericitului Părinte Claudiu, de la o altă ediție a taberei: „Această tabără este importantă și pentru faptul că îi ajută pe copii și tineri să lase câteva zile telefoanele și lumea virtuală și să descopere bucuria întâlnirii adevărate”. A încheiat, mulțumind organizatorilor, „fiecăruia dintre profesorii extraordinari care și-au pus talentul în slujba copiilor, întregii asociații Voci Angelice, tuturor celor care au sprijinit această lucrare, gazdelor noastre de azi, părinților, pentru încrederea pe care o aveți în acest proiect și pentru prezența dumneavoastră aici. Această seară n-ar fi fost frumoasă fără aplauzele dumneavoastră.” Și, a repetat cuvinte ale Sfântului Francisc: „Lăudați și binecuvântați pe Domnul, mulțumiți-i și slujiți-l cu cea mai mare smerenie” – astfel, a spus -, „întreaga noastră viață va deveni un cântec de laudă adus lui Dumnezeu”.

În calitatea de coordonator al acestei tabere, sr. Lucia s-a alăturat mulțumirilor care au fost adresate profesorilor, părinților, sponsorilor. A subliniat: „Nu vreau să încheiem fără a aduce cele mai calde felicitări copiilor participanți la această tabără. Au muncit cu seriozitate și entuziasm și ne-au demonstrat că muzica este o limbă universală a bucuriei și a comuniunii”.

Sfântul Părinte a vizitat mai întâi cimitirul local, care include o secțiune destinată „musulmanilor și catolicilor, tinerilor și bătrânilor, negrilor și albilor, toți pierduți pe mare în căutarea libertății”. Apoi s-a oprit la „Poarta către Europa”, o sculptură care simbolizează speranța pentru cei care sosesc pe mare, înainte de a se întâlni cu o familie de migranți la debarcaderul Favarolo, care a fost redenumit în onoarea Papei Francisc cu această ocazie. Apoi, Suveranul Pontif a celebrat Liturghia pe terenul de sport din Lampedusa.

În omilia sa, Papa Leon a reflectat că astăzi Lampedusa și insula vecină, Linosa, se află pe un drum la fel de periculos precum cel care ducea de la Ierusalim la Ierihon în parabola evanghelică a Bunului Samaritean. „Aici”, a spus el, „ați văzut nu doar unul, ci mii de oameni căzuți în mâinile tâlharilor care le-au luat tot ce aveau, i-au bătut cu brutalitate și au plecat, lăsându-i pe jumătate morți”. A deplâns faptul că marea a luat viețile multor altora – „cei care nu au reușit să ajungă la destinația mult dorită” – a căror prezență, a subliniat el, „ne provoacă nu mai puțin decât cea a celor care au ajuns pe țărm având nevoie de îngrijire și ajutor”. „Într-adevăr, înaintea oricărei considerații intelectuale sau convingeri ideologice”, a continuat el, „întâlnirea cu cei care zac în fața noastră, lipsiți de tot, ne cheamă să fim alături de ei”.

Adresându-se locuitorilor din Lampedusa, Papa și-a exprimat recunoștința pentru solidaritatea lor. „Am venit să vă mulțumesc, frați și surori din Lampedusa, pentru solidaritatea pe care atât de mulți dintre voi ați arătat-o, pentru «miracolul compasiunii» care se petrece încă o dată.” „Vă mulțumesc, frați și surori”, a continuat, „pentru că nimic nu este de la sine înțeles în gestul vostru de a veni în întâmpinarea celorlalți; nimic nu se întâmplă automat.” Sfântul Părinte a spus că cei care se lasă atrași în această dinamică a compasiunii și a milostivirii încep să trăiască altfel, devin cetățeni într-un mod nou și lucrează altfel. În acest fel, a spus el, „civilizația iubirii” despre care au vorbit predecesorii săi – Sfinții Papi Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea – poate să se contureze cu adevărat. „Împreună cu un număr mare de profeți și martiri ai secolului trecut, ei au înțeles că numai milostivirea poate răspunde profunzimilor inimii omenești și ororilor războiului, deschizând calea către un nou început.”

„Acum, stând pe umerii acestor giganți”, a continuat Pontiful, „am intrat într-un mileniu în care trebuie să dăm expresie spirituală, culturală, juridică, politică și economică civilizației iubirii”. Astfel, Papa Leon a lansat un apel din suflet. „Fie ca enormitatea suferinței la care asistăm”, a spus el, „să ne ajute să înțelegem natura radicală a acestei chemări”.

Ulterior, va vizita debarcaderul Favaloro, unde se va întâlni cu câțiva migranți și va binecuvânta o placă comemorativă prin care debarcaderul este dedicat Papei Francisc. De fapt, vizita Papei Leon al XIV-lea este un ecou al vizitei Papei Francisc, care a venit pe insulă pentru prima sa vizită pastorală în afara Romei, pe 8 iulie 2013. În fine, înainte de a se întoarce la Roma, Suveranul Pontif va celebra Liturghia și va saluta autoritățile locale, copiii și voluntarii. Este programat să părăsească Lampedusa la ora 12:30 și să aterizeze la Roma la ora 13:45.

Procedura stabilită, în vigoare la 1 iulie 2026, prevede că un preot care a decis să părăsească Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea – și care este dispus să accepte Conciliul Vatican II și legitimitatea Novus Ordo Missae, rămânând totuși atașat ritului vechi – trebuie să găsească „un Ordinariu – un Episcop diecezan, un Superior Major al institutelor religioase clericale de drept pontifical sau al societăților clericale de viață consacrată de drept pontifical etc. – dispus să-l primească ad experimentum”. Preotul trebuie apoi „să scrie de mână o scrisoare către Sfântul Părinte în care se prezintă și cere ștergerea interdicțiilor suferite din cauza hirotonirii pe care a primit-o de la un Episcop excomunicat sau neregulamentar, sau pentru că, după ce a fost hirotonit în mod valabil și legitim, a devenit ulterior membru al Fraternității Preoțești Sfântul Pius al X-lea”.

Preotul trebuie, de asemenea, să anexeze certificatul său de hirotonire preoțească și să includă, semnate și datate, Professio fidei și Formula adhaesionis. Acestea sunt Mărturisirea de credință, care rezumă conținutul credinței catolice, și Formula de aderare, prin care preotul promite fidelitate Papei și se angajează să nu îl atace public pe acesta sau magisteriul său. El trebuie să accepte învățătura de la punctul 25 al Constituției dogmatice conciliare Lumen gentium privind aderarea la magisteriul Bisericii. De asemenea, trebuie să declare că consideră valabilă celebrarea Liturghiei conform riturilor promulgate de Papii Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea și că aderă la normele Codului de Drept Canonic promulgat de Papa Ioan Paul al II-lea.

Ordinariul trebuie să trimită aceste documente ale preotului – scrisoarea însoțită de certificat, Mărturisirea de credință și Formula de aderare – totodată menționând „în scrisoarea de însoțire disponibilitatea sa de a-l primi ad experimentum în Dieceza sau institutul său”. Imediat ce primește documentele de la Ordinariu, Dicasterul pentru Doctrina Credinței va întocmi un rescript prin care va ridica interdicțiile și îl va autoriza pe Ordinariu să-l primească pe preotul care a formulat cererea „pentru o perioadă de probă de cel puțin un an și de cel mult trei ani, la sfârșitul căreia se poate proceda la incardinarea sa”.

Procedura, a explicat Dicasterul, se referă și „la chestiunea imputabilității, sau a gradului de responsabilitate subiectivă, a credincioșilor laici care au aderat în mod formal la Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea sau care frecventează această Fraternitate și care solicită să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică”. Se menționează că aplicarea unei sancțiuni laicilor care aparțin Fraternității Preoțești Sfântul Pius al X-lea, de fapt, „nu poate fi presupusă în mod automat, ci trebuie evaluată de la caz la caz”.

„Întrucât imputabilitatea presupune conștientizare deplină și consimțământ deliberat”, precizează documentul Dicasterului pentru Doctrina Credinței, exemple de imputabilitate dovedită pot include „laicii care aparțin Ordinului al Treilea al Fraternității Preoțești Sfântul Pius al X-lea; laicii care participă în mod obișnuit la celebrările Fraternității Preoțești Sfântul Pius al X-lea și împărtășesc în mod oficial pozițiile doctrinare ale acesteia”.

Procedura de urmat în cazul laicilor care aparțin Fraternității, cărora li s-a impus o sancțiune și care solicită să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică, „implică un act formal de aderare deplină la doctrina catolică și de ascultare față de ierarhia catolică, sub jurisdicția Ordinariului local, care este garantul unității Bisericii particulare”. Prin urmare, un credincios laic care a decis să părăsească Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea trebuie să prezinte Episcopului său Professio fidei și Formula adhaesionis, datate și semnate. „Odată obținută documentația, Episcopul local se va ocupa de primirea credinciosului laic la momentul și în modul pe care le consideră cele mai potrivite.”

Documentul precizează că „nu trebuie considerați imputabili: laicii care au frecventat Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea doar din motive liturgice sau spirituale; laicii care, deși conștienți de tensiunile cu Sfântul Scaun, nu resping Magisteriul sau autoritatea Pontifului Roman.” În ceea ce privește aceste din urmă cazuri, va fi suficient ca aceștia să se adreseze „unui preot în deplină comuniune, cu hotărârea de a nu mai frecventa Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea în viitor”.

De ce este cerul albastru? De ce este apa udă? De ce nu pot vedea vântul? Din ce particule este alcătuită cea mai mică particulă? Există Dumnezeu și fără oameni? Orice cunoaștere complexă începe cu întrebări simple. La o vârstă înaintată, Albert Einstein a remarcat că își datora majoritatea succeselor faptului că, pe tot parcursul vieții, a rămas un copil însetat de cunoaștere. Un fel de curiozitate adolescentină îl inspiră pe Homo sapiens încă de la apariția sa, de peste 100.000 de ani. Aceasta îl diferențiază fundamental de regnul animal. Antropologii culturali vorbesc despre „neotenie”. Asta înseamnă că omul este singura ființă care își poate păstra tinerețea plină de curiozitate chiar și pe măsură ce devine adult. Paradoxal, el devine adult tocmai prin faptul că, cu inima și mintea, cu sentimentele și intelectul, refuză să fie pur și simplu „gata”. Sensul educației este de a promova această neterminare naturală a omului în favoarea unei dezvoltări holistice și mature a personalității.

Omul are înnăscuta înclinație de a se minuna și de a medita. El poate pune la îndoială tot ceea ce există. Poate chiar să se transforme în obiectul contemplării și astfel să se depășească pe sine. Poate să-și extindă gândirea dincolo de lumea aceasta, către o lume de dincolo. Promovarea acestei capacități de transcendență face parte dintr-o educație cuprinzătoare. În comparație cu animalele, omul, născut pentru a se confrunta cu ceea ce este minunat și misterios, este mai degrabă un „făt de mamifer ajuns la maturitate sexuală”, potrivit lui Robert Rogue Harrison, specialist în științe culturale care predă la Universitatea Stanford. A fi om înseamnă a deveni om în permanență. Harrison descrie această dinamică astfel: „Neotenia… este o tendință către o mai mare libertate, nu doar față de dictatele genetice ale trecutului, ci și către noi posibilități neîndeplinite”. Educația trebuie să servească acestei tendințe. Copiii devin adulți fără a uita să se minuneze. Ei trebuie să aibă șansa de a pune chiar și ultimele întrebări despre moarte și viață. Își pot realiza cel mai bine libertatea atunci când simt că trăiesc într-o lume care nu este încă desăvârșită. Ei trebuie să poată experimenta faptul că drumul spre maturitate deschide mereu noi orizonturi: spre sensul vieții. Curiozitatea față de religie joacă un rol decisiv în acest sens. Întrebarea personală despre Dumnezeu nu ar trebui exclusă. Spiritul uman rămâne tânăr în special datorită capacității sale de intuiție religioasă. O educație cu adevărat bună dorește să contracareze orice formă de ignoranță – atât intelectuală, cât și spirituală.

Acest lucru implică o altă provocare majoră atât pentru părinți, cât și pentru toți ceilalți responsabili din domeniul educației: cum pot ei, în calitate de adulți, să redescopere în procesul de educare a copiilor potențialul emoțional și intelectual al religiei și să-l valorifice? Omul nu este doar un elev al viitorului. Omul devine om și prin amintire, prin conștiința istorică, prin învățarea din trecut. Robert Pogue Harrison vorbește despre „două tipuri de sapientia umană”: una dintre aceste înțelepciuni „este legată de spiritul sau inteligența din noi, care experimentează, inventează, descoperă, calculează și, în general, produce schimbări cuprinzătoare prin cunoașterea și manipularea lumii exterioare. Cealaltă este acea înțelepciune a vârstei speciei noastre, bazată pe conștiința de muritori, care a contribuit la apariția zeilor, a mormintelor, a legilor și scrierilor națiunilor, a memoriei poeților și a arheologiei savanților… În timp ce mintea dezvăluie inovațiile viitorului, înțelepciunea moștenește amintirile trecutului și le dă mai departe”. În procesul de educare, cele două tipuri de înțelepciune acționează împreună: amintirea și viziunea, credința și speranța, imitația și reinventarea. Ar trebui să ne punem cu curaj întrebarea critică și autocritică dacă încă ne educăm copiii în mod corect și cuprinzător.

În dezbaterea privind educația din ultimii ani, studiul internațional comparativ „Pisa” a fost obiectul unor discuții aprinse. Acest studiu a constatat deficiențe semnificative în ceea ce privește cititul, scrisul și concentrarea în rândul copiilor și tinerilor germani. Mulți elevi au dificultăți în a înțelege textele prezentate. În schimb, o lacună educațională la fel de gravă pare să nu îngrijoreze prea mult această societate: cea din domeniul religiei și al spiritualității. Cu toate acestea, nu doar tinerii, ci și adulții suferă de deficiențe catastrofale de citire și scriere în acest domeniu. Viitorul acestei civilizații și soarta generațiilor viitoare se decid în mare măsură în sfera religioasă. Părinții conștienți nu doresc să lase pur și simplu aceste decizii în seama altora, ci vor să le modeleze activ prin cuvânt și faptă. Împreună cu copiii lor, ei doresc să ducă o viață nu doar asigurată din punct de vedere material, ci și creativă din punct de vedere intelectual și plină de sens din punct de vedere spiritual. O societate deschisă, care dorește să rămână deschisă, trebuie să se deschidă competiției culturale în materie de morală, valori și credință, inclusiv din punct de vedere religios. Suntem pregătiți pentru asta? Cum ne pregătim pentru asta?

Această carte dorește să ofere sugestii și să trezească reflecția, în favoarea unui dialog între generații. O competență educațională matură și modernă este posibilă. Primul pas pentru a ieși din „starea de urgență educațională” ar fi să conștientizăm măcar această provocare culturală și educațională de anvergură. Aceasta presupune ca atât părinții, cât și educatorii și profesorii să abordeze cu sensibilitate întrebările fundamentale: De ce mă aflu pe lume? La ce folosesc toate eforturile, munca, acea căutare a fericirii, a bunăstării și a satisfacției, dacă moartea pune inevitabil capăt existenței pământești, dacă, în final, se pare că totul se termină? Sau există totuși un sens al vieții dincolo de lumea aceasta, un scop dincolo de moarte? Modul în care cei responsabili de educație abordează aceste nevoi existențiale și stimulează dezvoltarea personalității proprii și a copiilor este de cea mai mare importanță pentru societate în ansamblu. Și, nu în ultimul rând, îmbogățește stilul de viață. (Johannes Röser)

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preasfințitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, care, prin rugăciuni și ungerea cu Sfânta Crismă pe fruntea candidaților, le-a conferit acestora harul de a mărturisi că Isus Cristos este Domnul, așa cum ne învață Sfântul Apostol Paul. Tinerii au citit lecturile, psalmul, intențiile de la rugăciunea credincioșilor și, la final, mulțumirea plină de recunoștință față de Episcop, față de pr. paroh Ciprian Mărtișcă, care s-a dedicat pregătirii acestora pe parcursul anului, față de părinți, rude și binefăcători. Biserica a răsunat de cântecele pregătite de tineri către Duhul Sfânt, fiind acompaniați la orgă de dl. Claudiu Balint.

La final, fiecare a primit câte un cadou frumos din partea Preasfințitului Cornel Damian și a pr. paroh, care s-a implicat în organizarea acestei frumoase sărbători – noi Rusalii pentru comunitatea catolică chitileană. La celebrare a participat și pr. Nathan, care activează în Chitila la centrul pentru copii cu dizabilități de care se îngrijesc părinții guanelieni. Astfel, în bucuria noii revărsări a darurilor Duhului Sfânt, cu toții i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite și i-am adus slavă prin cântul și rugăciunile înălțate în cadrul Sfintei Liturghii duminicale. (Daniel-Marius Filip pentru ARCB.ro)

Decizia a fost luată la 24 de ore după ceremonia solemnă celebrată la Écône, în Elveția, în dimineața zilei de 1 iulie 2026. Decretul Dicasterului pentru Doctrina Credinței stabilește că, prin însăși săvârșirea consacrării, atât consacratorii, cât și cei consacrați au atras asupra lor excomunicarea prevăzută. Acest epilog dureros a fost consecința deciziei luate de lefebvriști împotriva voinței exprimate în repetate rânduri de Papa Leon al XIV-lea. Excomunicarea separă din nou Episcopii și preoții Fraternității Sfântul Pius al X-lea de Biserica Romei. În ceea ce privește credincioșii laici, cei care aderă în mod oficial la Fraternitate trebuie considerați excomunicați. Detalii suplimentare sunt cuprinse într-o „Notă explicativă”, publicată de Dicaster odată cu decretul de excomunicare, care este reprodus integral mai jos:

De pe vremea Sfântului Paul al VI-lea și până la cele mai recente discuții, desfășurate recent la acest Dicasteriu, numeroasele încercări de a readuce membrii mișcării inițiate de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre în deplină comuniune cu Biserica Catolică s-au dovedit zadarnice. Această situație a fost agravată și mai mult de recentele consacrări episcopale celebrate fără mandat pontifical, împotriva voinței Sfântului Părinte și cu încălcarea flagrantă a dreptului canonic. Prin urmare, acest Dicaster, în exercitarea fidelă a funcțiilor care i-au fost încredințate, consideră necesar să declare că acest act a constituit delictul de schismă, cu consecințele canonice pentru slujitorii sacri și credincioșii laici implicați. Într-adevăr, așa cum s-a declarat deja în 1988, „o astfel de neascultare – care implică, în practică, respingerea primatului roman – constituie un act schismatic” (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea apostolică Ecclesia Dei, 3).

În acest sens, de acum înainte:

1. Slujitorii sacri care aparțin Fraternității Preoțești Sfântul Pius al X-lea se află în schismă și, prin urmare, trebuie considerați schismatici (cf. Ecclesia Dei, 5 c; Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative, Nota explicativă privind excomunicarea pentru schismă suferită de cei care aderă la mișcarea Arhiepiscopului Marcel Lefebvre, 24.08.1996, 5-6) și sunt supuși excomunicării prevăzute de lege (can. 1364 § 1 CIC).
2. În ceea ce privește credincioșii laici, cei care aderă în mod formal la Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea trebuie considerați schismatici și excomunicați în condițiile stabilite în Nota explicativă din 1996 a Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative (cf. ibidem, 7), care rămâne în vigoare și pe care acest Dicaster o adoptă ca fiind a sa.
3. În cele din urmă, Sfântul Popor al lui Dumnezeu este avertizat că slujitorii sacri ai Fraternității Preoțești Sfântul Pius al X-lea administrează Sacramentele în mod ilicit, iar Sacramentul Pocăinței administrat de aceștia și Căsătoriile oficiate de aceștia sunt nule.

Ca o Mamă grijulie, Biserica îi va primi cu afecțiune sinceră și solicitudine vie pe toți cei care doresc să se întoarcă la comuniunea deplină. Nunții apostolici vor stabili procedurile pe care Ordinarii le pot folosi în diverse cazuri. În cele din urmă, toți credincioșii sunt îndemnați să rămână neclintiți în comuniune cu Pontiful Roman, cu Episcopii aflați în comuniune cu acesta și cu întreaga Biserică (cf. Lumen Gentium, 22; can. 751 CIC) și să se abțină de la participarea la celebrările și activitățile promovate de menționata Fraternitate Preoțească Sfântul Pius al X-lea.

Deciziile Mons. Lefebvre

În timpul Conciliului Ecumenic Vatican II, Arhiepiscopul francez Marcel Lefebvre, care aparținea minorității conciliare opuse anumitor reforme, și-a pus totuși semnătura pe constituția privind Liturgia Sacră (Sacrosanctum Concilium), precum și pe declarația privind libertatea religioasă (Dignitatis humanae). De asemenea, trebuie reamintit faptul că Mons. Lefebvre a celebrat Liturghia din 1965, care conținea primele reforme liturgice încă în stadiu experimental. După ce a fondat Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea în 1970, cu propriul seminar la Écône, în Dieceza elvețiană de Fribourg, și cu aprobarea Episcopului diecezan, Mons. François Charrière, Lefebvre a refuzat să celebreze conform noului Misal Roman, iar în 1974 a descris inovațiile introduse de cel mai recent Conciliu drept „noutăți distructive pentru Biserică”.

„Respingem”, a declarat el în scris la 21 noiembrie 1974, „și am respins întotdeauna să urmăm Roma de orientare neomodernistă și neoprotestantă, care s-a manifestat clar în cadrul Conciliului Vatican II și după Conciliu, în toate reformele care au izvorât din acesta. Toate aceste reforme au contribuit, într-adevăr, și continuă să contribuie la demolarea Bisericii.” Dieceza a retras recunoașterea Fraternității Preoțești, dar Sfântul Scaun a căutat dialogul cu Arhiepiscopul. Papa Paul al VI-lea a înființat o comisie pentru a-i asculta preocupările și, în 1975, i-a cerut Mons. Lefebvre să închidă seminarul din Écône și să nu mai procedeze la alte hirotoniri preoțești. Papa Paul al VI-lea i-a scris Arhiepiscopului de trei ori și a trimis prelați în care avea încredere să viziteze sediul tradiționaliștilor.

După încă un refuz, Marcel Lefebvre a fost suspendat a divinis. Nu mai putea celebra Liturghia. Cu toate acestea, în luna august a acelui an, a prezidat chiar Liturghia care îi fusese interzisă, în fața a zece mii de credincioși și a patru sute de jurnaliști, atrăgând o atenție mediatică enormă. În septembrie 1976, Lefebvre a fost primit în audiență de către Papă la Castel Gandolfo. Întâlnirea nu a dat nici un rezultat. În septembrie 1976, într-o discuție cu filosoful francez Jean Guitton, care îl îndemnase să facă „tot ce este posibil și imposibil pentru a evita” o schismă, Papa Paul al VI-lea a răspuns: „Simt exact la fel ca dvs. Ba chiar infinit mai mult decât dvs: este prima cruce adevărată, în ultimii 13 ani, a pontificatului meu. Dar vă pot spune că am făcut tot ce era posibil pentru a o evita.” A adăugat: „Nu văd… cum, de fapt, peste câteva luni, nu vom fi nevoiți să transformăm această necomuniune în excomunicare.” De fapt, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu luni, ci câțiva ani aveau să treacă, în ciuda faptului că mâna Succesorului lui Petru era mereu întinsă.

Acordul doctrinar semnat de Mons. Lefebvre

După alegerea Papei Ioan Paul al II-lea, Mons. Lefebvre părea să privească Roma altfel. La 18 noiembrie 1978, Arhiepiscopul a fost primit în audiență, iar într-o scrisoare din 8 martie 1980 adresată Papei, prelatul a scris că „nu avea nici o ezitare cu privire la legitimitatea și validitatea alegerii dvs” și că „nu a susținut niciodată” că Liturghia postconciliară „este în sine invalidă sau eretică”. Un acord menit să vindece, cel puțin parțial, dezacordurile și să ridice suspendările a divinis părea posibil la zece ani după acea întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea, în aprilie 1988.

Cardinalul Joseph Ratzinger, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, împreună cu secretarul Dicasterului, Arhiepiscopul Alberto Bovone, au condus personal negocierile dificile cu Arhiepiscopul Lefebvre și câțiva dintre colaboratorii săi pe parcursul a trei zile (11-13 aprilie). Cel mai semnificativ semnal de încurajare a venit în ajunul întâlnirii chiar de la Papa însuși. Cu răbdare și inteligență, Cardinalul Ratzinger a reușit să semneze un protocol doctrinar comun cu Episcopul tradiționalist. Textul a fost finalizat în cadrul unei întâlniri desfășurate la Roma pe 4 mai 1988 și a fost semnat de Cardinalul Ratzinger și de Arhiepiscopul Lefebvre a doua zi.

În acel text, Arhiepiscopul și membrii Fraternității Preoțești Sfântul Pius al X-lea au promis „să rămână întotdeauna fideli Bisericii Catolice și Pontifului Roman”; aceștia au declarat că „acceptă doctrina cuprinsă în nr. 25 din constituția dogmatică Lumen gentium a Conciliului Vatican II privind Magisteriul ecleziastic și consimțământul care i se cuvine”; s-au angajat „să adopte o atitudine pozitivă de comunicare cu Scaunul Apostolic, evitând orice polemică” cu privire la anumite puncte învățate de Conciliu sau referitoare la reformele ulterioare ale liturgiei și ale dreptului canonic, care păreau tradiționaliștilor „greu de conciliat cu Tradiția”.

„Declarăm, de asemenea”, se precizează în protocol, „că recunoaștem validitatea Jertfei Liturghiei și a Sacramentelor celebrate cu intenția de a face ceea ce face Biserica”, conform riturilor promulgate de Papii Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea. Acordul aborda și alte aspecte: Fraternitatea Preoțească urma să devină o Societate de Viață Apostolică, beneficiind astfel de autonomie deplină, iar „din motive practice și psihologice, consacrarea unui Episcop care este membru al Fraternității Preoțești este considerată utilă”. Totul părea să fi fost rezolvat.

Primul act schismatic

Dar, brusc, în dimineața zilei de 6 mai 1988, Episcopul francez a răsturnat masa negocierilor. S-a răzgândit și l-a informat în mod particular pe Cardinalul Ratzinger că intenționa să consacre noi Episcopi pe 30 iunie. Decizia Arhiepiscopului Lefebvre pare să fi fost determinată de convingerea sa că Sfântul Scaun nu găsise candidați episcopali potriviți printre clericii Fraternității Preoțești, precum și de teama sa că noul Episcop ar fi provenit din afara Fraternității. O altă întâlnire, avută pe 24 mai, s-a încheiat fără rezultat, iar pe 2 iunie Lefebvre i-a scris Papei Ioan Paul al II-lea, informându-l despre decizia sa dramatică: el și adepții săi urmau să aștepte „un moment mai favorabil pentru întoarcerea Romei la Tradiție”, rugându-se ca „Roma de astăzi, infectată de modernism, să redevină Roma catolică”.

Pe 29 iunie, cu douăzeci și patru de ore înainte de consacrările anunțate, Cardinalul Ratzinger i-a trimis Arhiepiscopului o telegramă: „Din dragoste pentru Cristos și pentru Biserica Sa, Sfântul Părinte vă roagă, într-un mod părintesc, dar ferm, să veniți astăzi la Roma, fără a da curs hirotonirilor episcopale anunțate de Dvs pentru 30 iunie”. Dar Lefebvre luase deja o decizie. A doua zi, asistat de prelatul brazilian al Diecezei de Campos, Antonio de Castro Mayer, i-a consacrat Episcopi pe patru preoți ai Fraternității Preoțești: Bernard Fellay, Alfonso de Galarreta, Richard Williamson și Bernard Tissier de Mallerais. La 1 iulie, Episcopii consacratori și cei consacrați au fost excomunicați latae sententiae pentru că au comis un act schismatic.

În contextul în care, în 1988, Cardinalul Ratzinger încheiase un acord doctrinar cu tradiționaliștii de la Écône, doar pentru ca totul să fie anulat din cauza unor chestiuni în esență practice, în negocierile din anii următori, Sfântul Scaun s-a arătat dispus să acorde maximumul posibil din punctul de vedere al unei soluții canonice, în timp ce lefebvriștii au continuat să susțină că lipsea „claritatea doctrinară”, cerând, de fapt, ca Biserica Catolică și Papa să renunțe la anumite părți ale Conciliului și la anumite părți ale Magisteriului postconciliar.

Pelerinajul din 2000 și concesiile Papei Benedict

Încercarea de reconciliere cu Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea a fost reluată în august 2000. Lefebvriștii au efectuat un pelerinaj jubiliar la Roma și au parcurs drumul în ordine pe Piața San Pietro. Episcopul Fellay, însoțit de Cardinalul Darío Castrillón Hoyos, președintele Comisiei Ecclesia Dei, a fost primit timp de câteva minute de Papa Ioan Paul al II-lea. Contactele au continuat și s-au intensificat după alegerea Papei Benedict al XVI-lea, care, prin două decizii luate la distanță de doi ani una de cealaltă, a răspuns cererilor tradiționaliștilor.

La 7 iulie 2007, a emis motu proprio-ul Summorum Pontificum, liberalizând utilizarea Misalului roman din 1962, anterior Conciliului, care era considerat forma extraordinară a liturgiei Bisericii latine. La 24 ianuarie 2009, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat excomunicarea din 1988 a celor patru Episcopi consacrați ilicit de Lefebvre. Decretul de ridicare a excomunicării a constituit un act unilateral de reconciliere, vindecând existența unei mini-schisme și deschizând ușa dialogului cu Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea.

Din păcate, publicarea deciziei a fost devansată de difuzarea unui interviu cu unul dintre Episcopii lefebvriști a cărui excomunicare fusese ridicată, Richard Williamson, care, într-o discuție cu un post de televiziune suedez în luna noiembrie a anului precedent, în timp ce se afla în Germania, a făcut declarații de negare a Holocaustului cu privire la exterminarea evreilor în camerele de gazare naziste. Interviul a stârnit critici foarte dure la adresa Papei Benedict al XVI-lea, care își exprimase speranța că ridicarea excomunicării va fi urmată de „angajamentul prompt” al Episcopilor lefebvriști de a „lua măsurile suplimentare necesare pentru a ajunge la comuniunea deplină cu Biserica, demonstrând astfel adevărata fidelitate și adevărata recunoaștere a Magisteriului, a autorității Papei și a Conciliului Vatican II”.

Preambulul doctrinar din 2011 și deciziile Papei Francisc

Au trecut ani, iar în septembrie 2011, la încheierea unei serii de discuții doctrinare solicitate de Fraternitatea Preoțească Sfântul Pius al X-lea, Sfântul Scaun a prezentat un scurt document, cerând lefebvriștilor să îl semneze. Textul conținea, în esență, trei puncte, împreună cu solicitarea de a subscrie la „mărturisirea de credință” cerută oricărei persoane care își asumă o funcție ecleziastică, asigurând „supunerea religioasă a voinței și a intelectului” față de învățăturile pe care Papa și Colegiul Episcopilor „le propun atunci când își exercită Magisteriul autentic”, chiar și atunci când acestea nu sunt proclamate în mod dogmatic, așa cum este cazul cu majoritatea documentelor magisteriale.

Autoritățile din Vatican au afirmat în repetate rânduri că semnarea preambulului nu însemna punerea capăt „discuției legitime, studiului și explicației teologice a expresiilor sau formulărilor individuale conținute în documentele Conciliului Vatican II”. Nici această încercare nu a dat rezultate. Fellay a declarat că textul doctrinar propus era inacceptabil. În anii următori, preambulurile doctrinare au fost lăsate deoparte, iar soluțiile canonice – precum o administrație apostolică sau o prelatură personală – au fost analizate. Însă Episcopul Fellay, pe atunci superior al lefebvriștilor, a făcut cunoscut faptul că „Fraternitatea Preoțească nu urmărește, în primul rând, recunoașterea canonică”.

Între timp, interlocutorii se schimbaseră, iar Papa Francisc ocupa Scaunul lui Petru. Cu ocazia Jubileului Milostivirii din 2016, Papa Francisc a acordat preoților Fraternității Preoțești facultățile speciale de a asculta spovezile și de a acorda în mod valabil iertarea credincioșilor. Măsură menită să unească credincioșii, această facultate a fost ulterior extinsă în mod stabil, dincolo de Anul Sfânt Extraordinar, prin scrisoarea apostolică Misericordia et misera. Deși excomunicarea Episcopilor lor fusese deja ridicată în 2009, preoții lefebvriști au continuat să-și desfășoare activitatea fără a fi încorporați în structura jurisdicțională ordinară a Bisericii Romano-Catolice. Prin acest act, Papa Francisc a dorit să facă un gest de dialog și de reconciliere pastorală, având în vedere mai presus de toate binele credincioșilor care urmează Fraternitatea Preoțească.

O nouă schismă, spovezi și căsătorii invalide

La 2 februarie 2026, Fraternitatea Preoțească a Sfântului Pius al X-lea a anunțat că la 1 iulie vor fi consacrați noi Episcopi. La 12 februarie, superiorul Fraternității Preoțești, pr. Davide Pagliarani, a fost primit la Roma de Cardinalul Víctor Manuel Fernández, prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinței. Prefectul le-a propus lefebvriștilor „o cale de dialog specific teologică, cu o metodologie clar definită, privind chestiunile care nu au primit încă o clarificare suficientă”, pentru a identifica „cerințele minime necesare pentru comuniunea deplină cu Biserica Catolică”, împreună cu o soluție canonică: „Posibilitatea desfășurării acestui dialog presupune ca Fraternitatea să-și suspende decizia privind hirotonirile episcopale anunțate”.

În ciuda apelurilor și avertismentelor repetate de a nu continua cu noile hirotoniri episcopale, în ciuda invitațiilor repetate la dialog, lefebvriștii, deși profesau în cuvinte ascultarea față de Succesorul lui Petru, în practică nu au deschis nici o cale și nu au ținut seama de cererile Succesorului lui Petru, continuând în schimb cu planul lor, formalizând astfel o nouă schismă. Răspunzând la întrebarea unui jurnalist la Castel Gandolfo, pe 16 iunie, Papa Leon al XIV-lea a declarat: „Desigur, diviziunea dintre creștini este întotdeauna o chestiune dureroasă, dar ei refuză să accepte anumite elemente fundamentale ale Bisericii, începând cu mai multe puncte ale Conciliului Vatican II. Dacă aceasta este alegerea pe care o fac, îmi pare rău, dar trebuie să mergem mai departe.”

Weekendul a avut ca temă „Iubirea umană în planul lui Dumnezeu”, fiind inspirată din catehezele de miercuri ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea despre Teologia trupului. Temele ținute în mod kerigmatic de o echipă mixtă de frați si surori din Comunitatea Magnificat din România și din Italia, au atins multe dintre problemele cu care se confruntă adolescenții și tinerii, precum influențele, cunoașterea de sine, descoperirea adevăratei identități, de ce ne-a creat Dumnezeu și care este sensul vieții, de unde venim și încotro mergem, ce este sexualitatea și iubirea autentică, ce înseamnă fericirea, de ce nu suntem fericiți și ce anume căutăm etc.

Tinerii și adolescenții au fost uimiți de abordarea inedită și mai mulți au mărturisit că a fost un altfel de weekend, că a fost altceva decât sunt ei obișnuiți, iar mărturiile lor și feedbackurile primite după weekend ne încurajează să mergem înainte și să răspândim cât mai mult în Biserică printre adolescenți, tineri și chiar adulți această experiență a iubirii lui Dumnezeu și a descoperirii de sine. Astăzi e nevoie poate mai mult ca oricând să ocrotim cu mult curaj și să păstrăm neatinsă integritatea și demnitatea persoanei umane așa cum a creat-o Dumnezeu, bărbat și femeie. (Echipa de Teologia trupului, Comunitatea Magnificat)

Delegația a fost condusă de Mitropolitul Emmanuel al Calcedonului, președintele Comisiei Sinodale pentru Relații cu Biserica Catolică a Patriarhiei ecumenice. Mitropolitul Emmanuel a fost însoțit de pr. Aetios și de diaconul patriarhal Anatolios. Luni, 29 iunie, delegația Patriarhiei a participat la celebrarea euharistică prezidată de Papa Leon al XIV-lea. Apoi, marți, 30 iunie, delegația a participat la o audiență cu Papa și, ulterior, s-a întâlnit cu reprezentanți ai Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștine.

Este vorba despre a doua numire a unei femei într-o funcție de vârf de către Papa Leon, după cea a prefectului Dicasterului pentru Comunicații, tânăra laică Montse Alvarado. Este însă a treia femeie prefect în Curie, după numirea de către Papa Francisc a sorei Simona Brambilla, care, începând cu 6 ianuarie 2025, conduce Dicasterul pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică. La acea vreme, Papa Francisc a însoțit această numire cu cea a Cardinalului Ángel Fernández Artime ca pro-prefect al Dicasterului. Același lucru se întâmplă acum cu Cardinalul Fabio Baggio, care trece de la funcția de subsecretar al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale la cea de pro-prefect al Dicasterului, cu o misiune specială pentru Centrul de Formare Superioară „Laudato si’”.

„Primesc această misiune cu recunoștință și încredere în Domnul. Fiecare funcție în Biserică primește sens doar atunci când devine o oportunitate de a sluji, de a iubi și de a mărturisi Evanghelia”, a scris sora Smerilli pe contul său de X. Economistă, academiciană și profesoară la Auxilium din Roma, implicată în teme precum justiția socială, economia civilă și incluziunea, sora Alessandra Smerilli, născută la Vasto, absolventă a Universității Roma Tre și cu un doctorat în economie obținut în Marea Britanie, din 1997 călugăriță saleziană în Congregația Fiicele Mariei Ajutorul Creștinilor, a mai primit funcții de mare importanță în cadrul vastei organigrame a Vaticanului. Astfel, în 2019, a fost numită consilier al Statului Cetății Vaticanului, iar apoi, în 2020, a fost chemată să coordoneze grupul de lucru pentru economie al Comisiei Vaticanului pentru Covid-19, adică organismul înființat de Papa pentru a răspunde în mod prompt și global la criza sanitară și socio-economică provocată de pandemia de coronavirus.

Comisia a luat naștere și și-a desfășurat activitatea în cadrul Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, unde sora Alessandra a devenit, în 2021, subsecretar pentru sectorul Credință și Dezvoltare și, după câteva luni, secretar interimar, iar în 2022, secretar. În acești ani, călugărița l-a sprijinit pe Cardinalul Michael Czerny în munca de amploare desfășurată de Dicasterul care în 2017 a reunit în cadrul său Consiliile Pontificale pentru Dreptate și Pace, Cor Unum, pentru Pastorația Migranților și Itineranților și cel pentru Pastorația Serviciilor de Sănătate, reunite cu unicul obiectiv de a promova persoana umană și demnitatea tuturor. Așadar, un fel de minister al politicilor sociale, cu competențe în domeniile social, umanitar, sanitar și de mediu. Sunt numeroase proiectele puse în aplicare pe cele cinci continente de Dicasterul care este structurat intern în trei secțiuni în funcție de domeniile de competență, în care activează numeroase angajate calificate: Ascultare și Dialog, Reflecție și Cercetare, Comunicare și Restituire.

Printre provocările și temele abordate de Dicaster, alături de săraci, mediu, ajutor umanitar, dezarmare, comerț, migranți, finanțe, război și justiție, s-a adăugat în ultimii ani și cea a inteligenței artificiale. Tot în cadrul acestui Dicaster a fost anunțată astăzi o a treia numire, pe lângă cea a sorei Smerilli în funcția de prefect și a Cardinalului Baggio în cea de pro-prefect, și anume cea a noului secretar. Este vorba de Mons. Jozef Barlaš, un tânăr canonist de origine slovacă; din noiembrie 2025 acesta a ocupat funcția de subsecretar. Și el își va prelua funcția la 1 septembrie. În cadrul numirilor de astăzi, a fost anunțată și cea a secretarului unui alt Dicaster, și anume Mons. Marco Mellino la Textele Legislative, unde era deja secretar adjunct.

Vizita s-a desfășurat sub călăuzirea mottoului episcopal al Preasfințitului, „Tu solus Dominus” („Tu singur ești Domn”), reflectând adevărul că orice păstor are grijă de turma sa atunci când își pune întreaga încredere în Creator. Evenimentul s-a înscris în planul pastoral diecezan „Înflăcărați de iubirea lui Cristos”, în contextul anului pastoral „Euharistia ne hrănește speranța”, având ca fundal îndemnul încurajator: „Dumnezeu este mai aproape de noi decât suntem noi înșine”.

Prima zi a vizitei a stat sub imboldul psalmic: „Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, Doamne!” După celebrarea Sfintei Liturghii, PS Iosif Păuleț s-a întâlnit cu enoriașii din sat. Într-o atmosferă de caldă deschidere, au avut loc discuții libere în cadrul cărora credincioșii au putut să-și exprime gândurile, bucuriile și provocările vieții de zi cu zi, simțind aproape inima de tată a păstorului lor.

Sâmbătă, călăuziți de sfatul scripturistic „Viața săracilor tăi, Doamne, să nu o dai uitării niciodată”, Preasfințitul, însoțit de părintele paroh, a vizitat mai mulți bolnavi și bătrâni din parohie, ducându-le alinarea și binecuvântarea Domnului. Gândul pios s-a îndreptat apoi și spre cei trecuți la Domnul, ierarhul rugându-se în cimitirul comunității pentru odihna sufletelor celor răposați. Spre seară, energia și entuziasmul au cuprins parohia. Într-o atmosferă extrem de prietenoasă, PS Iosif Păuleț s-a întâlnit cu copiii, adolescenții și tinerii din sat, încurajându-i să rămână prietenii lui Isus. Ziua s-a încheiat cu o ședință de lucru cu consiliul pastoral și consiliul economic, unde a fost subliniat și apreciat rolul fundamental pe care laicii îl au în bunul mers și în unitatea comunității locale.

Ziua de duminică a încununat această vizită binecuvântată. Într-un cadru solemn, ecoul psalmului „Îndurările tale, Doamne, în veci le voi cânta” a unit vocile întregii comunități. În cadrul predicii, Preasfințitul a evidențiat un adevăr profund: „Biserica nu este formată doar din ziduri, ci ea se vede cel mai frumos în bunătatea oamenilor, în rugăciunea lor neîncetată și în grija pe care o poartă unii față de alții.” Un moment deosebit de important de după Sfânta Liturghie l-a reprezentat sfințirea noii capele mortuare a parohiei, un obiectiv necesar și realizat cu ajutorul credincioșilor.

La finalul acestei vizite de lucru, ca o sinteză spirituală și testament de credință pentru viitor, Episcopul de Iași a lăsat comunității din Văleni trei îndemnuri puternice: 1. Păstrați credința ca pe o comoară! 2. Păstrați unitatea! 3. Păstrați spiritul de ospitalitate și de caritate (iubire)! Întreaga comunitate din Văleni (Parincea), împreună cu păstorul ei, părintele Antonio-Vasile Popescu, își exprimă profunda recunoștință pentru aceste zile de har. Îi dorim Preasfințitului Iosif Păuleț viață lungă, sănătate și ani binecuvântați de Domnul, ca să ne păstorească cu același spirit părintesc, blând și înțelept ca și până acum! (Antonina Dămoc pentru Ercis.ro)

Pentru pr. Gabriel această zi a avut o semnificație deosebită. Alături de el s-au aflat membri ai familiei veniți din România, prieteni și persoane apropiate din Bucovina și din alte regiuni ale țării, precum și numeroși credincioși ai comunității române din Paris. La celebrare au participat și reprezentanți ai României în Franța, între care Ioana Bivolaru, ambasador al României la Paris, și Ecaterina-Maria Constantinescu, consul general. O prezență deosebită a fost cea a ÎPS Iosif Pop, Arhiepiscop Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolit Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale. Participarea sa a exprimat într-un mod discret, dar profund, dimensiunea ecumenică a parcursului noului preot. Au fost prezenți, de asemenea, preoți din Arhidieceza de București și din Dieceza de Iași.

Celebrarea de hirotonire din Catedrala Notre-Dame s-a remarcat printr-o puternică intensitate spirituală și liturgică. La începutul ceremoniei, candidații au fost chemați pe nume în fața noului baptisteriu al Catedralei. Fiecare a răspuns: „Iată-mă!”, apoi a traversat nava centrală însoțit de o delegație formată din membri ai comunității sale și de preotul care l-a însoțit îndeaproape pe drumul vocației. Candidații și-au exprimat apoi angajamentele în fața Arhiepiscopului, promițând să vestească Evanghelia, să celebreze Sacramentele, să se roage pentru poporul lui Dumnezeu și să trăiască în comuniune cu Episcopul și cu întreaga Biserică.

În timpul Litaniei tuturor sfinților, ei s-au prosternat în fața altarului, încredințându-se rugăciunii întregii Biserici. A urmat momentul central al hirotonirii: impunerea mâinilor Arhiepiscopului și ale preoților prezenți, urmată de rugăciunea consacratoare. Noii preoți au îmbrăcat veșmintele sacerdotale, mâinile le-au fost unse cu Sfânta Crismă, iar Arhiepiscopul le-a înmânat pâinea și vinul pentru celebrarea Euharistiei. Născut în anul 1996 la Gura Humorului, Gabriel Țebrean provine dintr-un mediu marcat de întâlnirea mai multor culturi și tradiții creștine. De origine română și poloneză, botezat în Biserica Ortodoxă și format ulterior în Biserica Catolică, el a dezvoltat încă din copilărie o sensibilitate deosebită față de dialog, unitate și reconciliere. Bucovina, spațiu al conviețuirii dintre popoare, limbi și confesiuni, a rămas pentru el o importantă sursă de inspirație spirituală și umană.

După obținerea bacalaureatului, a urmat trei ani de formare la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași. Și-a continuat apoi studiile la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV), aprofundând literatura, limba și civilizația poloneză. Stabilit la Paris, a descoperit o Biserică vie și misionară, implicându-se în numeroase activități pastorale, în special alături de tineri, studenți și persoane aflate în situații de vulnerabilitate. În anul 2021 și-a reluat formarea pentru preoție la Seminarul „Notre-Dame” din Paris. În iunie 2025 a obținut diploma de bacalaureat canonic în teologie la Facultatea Notre-Dame. De-a lungul anilor de formare și slujire, a activat în mai multe parohii pariziene, acumulând o experiență pastorală bogată, în special în relația cu tinerii, studenții, catehumenii adulți și persoanele aflate în situații de fragilitate. În tot acest timp, a păstrat o legătură strânsă cu comunitatea română din capitala Franței.

Parcursul spiritual al părintelui Gabriel este strâns legat de dorința de pace și unitate, exprimată prin versetul ales pentru hirotonire: „Fericiți făcătorii de pace” (Mt 5,9). Această fericire evanghelică rezumă într-un mod sugestiv drumul său între România și Franța, între Orientul și Occidentul creștin, între rădăcini și misiune. Duminică, 28 iunie 2026, la ora 10.30, părintele Gabriel a celebrat prima sa Sfântă Liturghie la parohia Sainte-Jeanne-de-Chantal din Paris, comunitatea în care și-a desfășurat anul de diaconat. A fost un moment de profundă recunoștință față de parohia care l-a primit, l-a însoțit și i-a încredințat numeroase responsabilități pastorale.

În aceeași zi, la ora 16.30, a celebrat prima sa Sfântă Liturghie în limba română la Capela Medaliei Miraculoase, împreună cu comunitatea catolică română din Paris. Predica a fost rostită de pr. Octavian Enache, preot al Arhidiecezei Romano-Catolice de București și doctorand la Roma. Alegerea Capelei Medaliei Miraculoase a avut o puternică semnificație spirituală. Situată pe rue du Bac, în inima Parisului, aceasta este locul aparițiilor Sfintei Fecioare Maria către Sfânta Ecaterina Labouré în anul 1830 și punctul de plecare al răspândirii Medaliei Miraculoase în întreaga lume. Pentru români, acest sanctuar este legat în mod special și de figura Fericitului Vladimir Ghika.

Fericitul Vladimir Ghika, prinț român, preot și martir, a fost hirotonit preot la Paris la 7 octombrie 1923, iar a doua zi a celebrat prima sa Sfântă Liturghie la Fiicele Carității din rue du Bac. În același loc, la prima Liturghie în limba română, părintele Gabriel Țebrean a așezat începutul slujirii sale sacerdotale sub semnul unei frumoase continuități spirituale românești și pariziene. În slujirea sa, părintele Gabriel dorește să fie un preot dăruit tuturor, inspirat de modele precum Fericitul Vladimir Ghika și Sfântul Maximilian Kolbe. Comunitatea catolică română din Paris și numeroși credincioși din România s-au unit în rugăciune pentru noul preot, pentru familia sa și pentru misiunea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o în slujba Bisericii. (Sr. Clara Jitaru Sel pentru Ercis.ro)

Începând cu 1 septembrie, Mons. Ruiz va lucra alături de Episcopul Marín de San Martín. El a fost implicat în activitatea Dicasterului pentru Comunicare încă de la înființarea acestuia, pe vremea când era cunoscut încă sub denumirea de Secretariatul pentru Comunicare. Papa Francisc l-a numit secretar pe 27 iunie 2015, după mulți ani de experiență în domeniul comunicării și al mass-media, în special în America Latină, unde a activat drept consilier al Rețelei de Informare a Bisericii din America Latină și președinte al Centrului de Formare și Dezvoltare „Fecioara de Guadalupe” pentru America Latină. La Roma, predă la Facultatea de Comunicare a Universității Pontificale Santa Croce și este conferențiar invitat la Universitatea Pontificală Gregoriana. De asemenea, a contribuit la organizarea Jubileului Lumii Comunicării din ianuarie 2025 și a Jubileului Misionarilor Digitali și al Influencerilor Catolici din luna iulie a aceluiași an.

Adresându-se angajaților Dicasterului pentru Comunicare la scurt timp după anunț, Mons. Ruiz a spus că este bucuros să-l urmeze pe Domnul oriunde îl cheamă El. Și-a exprimat recunoștința pentru anii petrecuți lucrând împreună și a cerut iertare pentru eventualele dificultăți întâmpinate, în special în primele etape ale construirii Dicasterului. De asemenea, a vorbit despre sentimentul de responsabilitate și atașament pe care îl simte față de „un proiect care a fost construit și lansat”, adăugând că o astfel de legătură „nu se stinge niciodată”. Papa l-a numit, de asemenea, pe Massimo Ralli, în prezent funcționar al Dicasterului pentru Slujirea Carității, în funcția de subsecretar al aceluiași Dicaster. Și el își va prelua noua funcție la 1 septembrie.

Au făcut acest lucru chiar dacă noii Episcopi au răspuns afirmativ la întrebarea liturgică: „Habetis mandatum apostolicum?” („Aveți mandatul apostolic?”). Ei au justificat consacrările ca fiind necesare pentru a asigura continuitatea și însăși supraviețuirea societății lor, în ciuda eforturilor Sfântului Scaun de a iniția un dialog și a avertismentelor repetate împotriva continuării a ceea ce acesta considera un act schismatic. Aceste avertismente au venit din partea Cardinalului Victor Manuel Fernández, prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinței, precum și din partea Papei Leon al XIV-lea, într-o scrisoare emisă cu două zile înainte de consacrări.

Ceremonia de la Ecône

Peste 1.000 de preoți, călugări și călugărițe, precum și aproximativ 15.000 de persoane au participat la ceremonie, care a început la ora 9:00 dimineața într-un cort alb de mari dimensiuni amplasat lângă seminarul FSSPX. Evenimentul a fost transmis în direct în șase limbi pe site-ul oficial al societății, unde, în ultimele zile, se derula o numărătoare inversă până la începerea ceremoniei, însoțită de produse aniversare și alte evenimente conexe. Cei patru Episcopi consacrați astăzi sunt Pascal Schreiber, un preot elvețian în vârstă de 53 de ani, hirotonit la Ecône în 1998; Michael Goldade, originar din Dakota de Nord și crescut în Kansas, Statele Unite; Michel Poinsinet de Sivry, în vârstă de 42 de ani; și Marc Happier, în vârstă de 36 de ani, ambii francezi.

Celebrantul principal al consacrărilor a fost Episcopul Alfonso de Galarreta, iar Episcopul Bernard Fellay a îndeplinit rolul de co-consacrator. Aceștia sunt cei doi Episcopi încă în viață dintre cei patru consacrați inițial de Arhiepiscopul Lefebvre la 30 iunie 1988. Conform dreptului canonic catolic, efectuarea unor astfel de consacrări fără mandat papal atrage după sine excomunicarea latae sententiae (automată).

Discursul Superiorului general Pagliarani

La începutul Liturghiei, Superiorul general al Societății Sfântului Pius al X-lea, pr. Davide Pagliarani, a ținut un scurt discurs în care a spus: „Suntem pregătiți să plătim orice preț pentru a salva Biserica”. Potrivit Superiorului general, este, prin urmare, „o datorie extrem de serioasă” să „transmitem harul episcopatului acestor preoți”. „Considerăm că orice sancțiuni sau cenzuri impuse pentru acest act nu au absolut nici o valoare”, a adăugat el. Pentru lefebvriști, a concluzionat Superiorul lor, astăzi este „o zi istorică” și „o sărbătoare”. Pentru Biserica universală, însă, este o zi în care, în opinia Vaticanului, s-a redeschis o veche rană – rana diviziunii.

– Ce impact are asupra dvs, personal, faptul că slujiți în procesul sinodal?

Maria do Sameiro Freitas: Eu lucrez pentru un centru care se numește Centro Evangelii Gaudium, care, în ultimii cinci ani, a decis să ia în considerare sinodalitatea, acest proces sinodal, atât ca domeniu de studiu, cât și de formare. În mod firesc, pentru mine, care trebuie să urmăresc acest proces, să aleg profesorii, să mă gândesc la texte și la întregul parcurs, a fost o îmbogățire enormă, pentru că m-a ajutat, mai întâi, să pătrund mai profund în procesul sinodal al Bisericii și să înțeleg cu adevărat importanța acestui stil de a fi al Bisericii, care este sinodalitatea. În același timp, m-a ajutat și în relațiile mele personale, în comunitate, în tot ceea ce fac și în societate. M-a ajutat să pun în practică aceste trei cuvinte atât de importante: comuniune, participare și misiune. De aceea, pot spune că mă simt mult mai „în interiorul” Bisericii, iar, în același timp, acest proces mă ajută la o convertire aproape zilnică.

– Lucrați în diverse comunități și culturi bisericești. Care a fost acea situație care v-a pus cel mai mult la încercare ca facilitator și ce concluzii ați tras din ea?

Andrew Spiteri: Există destul de des situații foarte provocatoare atunci când lucrezi ca facilitator. Îmi amintesc că, nu demult, lucram cu un grup de persoane consacrate, care doreau să aprofundeze, prin metoda sinodală, un document foarte important pentru viața lor. Știau deja că în jurul acestui document existau multe tensiuni: unii gândeau într-un fel, alții în altul. Am construit atunci împreună schița unui proces, astfel încât fiecare să poată contribui și participa într-un mod cu adevărat sinodal. Am dedicat o după-amiază reflectării asupra valorilor specifice sinodalității: ascultarea, deschiderea și disponibilitatea de a-l asculta pe celălalt, pe fiecare în parte.

Ne-am pregătit bine și, a doua zi, am început întâlnirea propriu-zisă, pornind de la acel document. Însă prima persoană care a dorit să ia cuvântul – și a insistat să o facă – nu participase la sesiunea de pregătire. Când i-am oferit cuvântul, a început într-un mod foarte agresiv să vorbească despre tot răul pe care îl trăise în trecut. În acel moment a trebuit, într-adevăr, să intervin ca facilitator, deși nu a fost deloc ușor. O parte esențială a rolului facilitatorului este să protejeze spațiul de dialog, să păstreze acel cadru în care fiecare persoană poate vorbi în siguranță. Am intervenit, așadar, cu fermitate și i-am reamintit valoarea fundamentală a procesului nostru, invitându-l să respecte acordul pe care îl stabilisem împreună. A spus că este de acord, însă imediat după aceea a revenit, cu aceeași intensitate, la experiențele din trecut. A trebuit să intervin din nou, reamintind valorile pe care ni le-am asumat: ascultarea profundă, evitarea judecării trecutului și formularea intervențiilor într-un spirit de ascultare și respect față de ceilalți. În cele din urmă, a intrat în această dinamică și și-a schimbat atitudinea. Desigur, pentru mine nu este niciodată simplu să intervin, pentru că trebuie să fim atenți să nu pierdem acest climat de ascultare profundă. Lecția pe care am învățat-o a fost, pe de o parte, că este important să ne asigurăm că întregul grup acceptă regulile procesului și modul în care dorim să parcurgem împreună acest drum. Pe de altă parte, pentru mine, ca facilitator, rămâne esențial să fiu mereu atent la protejarea spațiului sacru în care lucrăm împreună.

– Baza unei discuții sinodale fructuoase o constituie încrederea și deschiderea. Din propria dvs experiență, ce anume contribuie cu adevărat la construirea acestei încrederi într-o comunitate bisericească?

Andrew Spiteri: Aceasta este o întrebare foarte frumoasă și îmi amintește atât de ceea ce spunea Papa Francisc, cât și de ceea ce subliniază acum Papa Leon al XIV-lea: trebuie să intrăm în dialog unii cu alții dezarmați, văzând în celălalt o valoare, chiar dacă are idei diferite de ale mele. De exemplu, să vorbim pentru a înțelege, și nu pentru a-i convinge pe ceilalți de propriile noastre idei. Să vedem binele din celălalt, chiar dacă are un mod de a gândi sau de a aborda lucrurile diferit de al nostru. În fond, sinodalitatea ne invită și ne provoacă să ne dezarmăm, să ne oferim cu sinceritate propriile idei și să fim liberi, pentru a căuta acel „fragment de adevăr” care se află în fiecare dintre noi, astfel încât să ajungem împreună la un adevăr mai deplin. Iar acest lucru presupune un angajament din partea fiecăruia dintre noi: să devenim prieteni, să practicăm ascultarea profundă și să vedem binele care există în fiecare persoană, chiar dacă nu este vizibil imediat sau uneori rămâne ascuns. Cred că acestea sunt îndemnurile pe care ni le oferă ambii Papi, învățându-ne să parcurgem împreună drumul sinodal în spirit de comuniune.

– Care sunt neclaritățile legate de sinodalitate sau de rolul de facilitator cu care vă confruntați cel mai des?

Andrew Spiteri: Este o întrebare foarte interesantă, pentru că ne confruntăm destul de des cu această situație. În ceea ce privește sinodalitatea, cred că există, și vor exista întotdeauna, percepții foarte diferite. Unii o consideră o amenințare, crezând că va duce la haos. Îmi amintesc de un paroh care spunea: „Îmi este greu și așa cu consiliul parohial. Dacă le mai dau tuturor cuvântul, va fi un haos total. Așa că îi las să vorbească, iar apoi decid eu.”

Tocmai aici Papa Leon al XIV-lea subliniază, cu multă delicatețe, valoarea construirii împreună. Așa cum spuneam și mai devreme, este vorba despre capacitatea de a descoperi mica sau marea parte de adevăr pe care fiecare dintre noi o poartă. De aceea, marea provocare este să înțelegem că a merge împreună este un dar, nu o amenințare. Este o îmbogățire, nu ceva care ne aruncă în haos. Este ceva care ne oferă – folosind o imagine dragă Papei Francisc – posibilitatea de a respira cu doi plămâni. Nu doar cu unul, al meu, ci și cu celălalt, care reprezintă contribuția, experiența și intuițiile celorlalți. O altă neînțelegere pe care o întâlnesc adesea se referă la facilitare și la rolul facilitatorului. Această slujire, această misiune de a crea și de a păstra un spațiu sigur, în care grupul poate chiar să greșească, dar să continue să meargă împreună, să se înțeleagă, să exprime ceea ce trăiește și să caute împreună răspunsuri, nu este întotdeauna înțeleasă. Uneori există riscul ca facilitatorul să încerce să conducă grupul spre concluziile pe care și le dorește el. Aceasta nu mai este facilitare, ci manipulare.

Facilitarea este, în schimb, o adevărată slujire. Așa cum s-a spus și în cadrul Sinodului, ea este un dar și un serviciu oferit persoanelor, pentru ca acestea să poată descoperi împreună, în lumina experienței lui Dumnezeu pe care o trăiesc în comunitate, lumina necesară pentru a discerne și pentru a lua deciziile potrivite.

– Dacă ați putea oferi un singur sfat Bisericii locale pentru construirea unei culturi sinodale, care ar fi acesta?

Maria do Sameiro Freitas: Eu, sincer, am rămas foarte impresionată de această vizită și de această Dieceză, pentru că aici există deja un parcurs care s-a construit de-a lungul acestui an. Mai multe persoane au participat la cursul pe care l-am organizat la Centrul Evangelii Gaudium, iar acest lucru a fost o adevărată îmbogățire, atât pentru întregul curs, cât și pentru toți cei implicați. Faptul că aproximativ 30 de persoane din România au făcut parte dintr-un grup internațional format din 60-70 de participanți a fost o prezență semnificativă și a contribuit la bogăția schimbului de experiență care a avut loc. Ceea ce văd eu în această Dieceză este că există deja un parcurs foarte viu, aflat în plină desfășurare, un drum care merge înainte și care a început cu adevărat în urmă cu câțiva ani. Acest lucru se datorează și faptului că ați avut harul ca Episcopul dumneavoastră să participe la cele două Adunări Generale Ordinare ale Sinodului.

În ceea ce privește sfatul meu, cred că cel mai important lucru este exact ceea ce spunea și Andrew: să mergeți împreună, să construiți acest spirit de familie în care fiecare să se simtă parte a Bisericii. Poate nu toți în același mod – pentru că acest lucru este imposibil – dar fiecare să poată spune: „Biserica este și a mea, particip la viața ei și sunt coresponsabil pentru misiunea ei”. Cred că acestea sunt ideile care exprimă cel mai bine esența sinodalității și care, în cele din urmă, se pot rezuma într-un singur îndemn: să construim cu adevărat un spirit de familie între noi toți.

– După ce vom recunoaște că reînnoirea sinodală a prins cu adevărat rădăcini în Biserica locală? Există semne concrete și, dacă da, care sunt acestea?

Maria do Sameiro Freitas: Cred că răspunsul se află chiar în ceea ce am văzut împreună la cursul pe care l-am desfășurat aici. Am văzut participare. Am văzut cum preoții, persoanele consacrate și ceilalți participanți au fost împreună, în cadrul acestui atelier de două zile, ca o adevărată familie. Nu simțeai diferența dintre preoți, persoanele consacrate și cei care participau pentru prima dată, fără să aibă multe cunoștințe despre procesul sinodal, pentru că au fost prezenți și astfel de participanți. De aceea, cred că reînnoirea sinodală se recunoaște după atmosfera care se creează, după spiritul care există între oameni. Și cred că se vede și în felul în care acest spirit iese din bisericile și comunitățile noastre spre lume. De exemplu, un preot îmi povestea cât de mult îi ajută acest spirit să-i invite și pe alții; după Sfânta Liturghie oamenii rămân împreună, stau de vorbă, poate beau o cafea și continuă comuniunea.

Toate aceste lucruri conduc spre misiune, pentru că, așa cum a subliniat Papa Francisc, iar Papa Leon repetă adesea, comuniunea și participarea sunt orientate spre misiune. Ca Biserică, avem această mare responsabilitate de a fi semn al unității lui Dumnezeu. Și aceasta nu este deloc puțin lucru, ci este esențial. Este, de altfel, chiar una dintre marile afirmații ale Conciliului Vatican II. Mai ales în vremurile pe care le trăim, când vedem o societate atât de polarizată, dificultăți pretutindeni, războaie și un limbaj tot mai agresiv, care nu conduce nicăieri, este important ca noi, ca Biserică, să aducem acest spirit în parohiile și în comunitățile noastre. Chiar dacă, la început, nu vom realiza lucruri spectaculoase, toate acestea pot contribui nu doar la reînnoirea Bisericii, ci și a societății. Cred că vom vedea cu adevărat roadele procesului sinodal atunci când ele vor deveni vizibile și în jurul nostru, în societate: când oamenii se vor implica mai mult, vor avea mai mult curaj și vor face tot mai mult pentru a mărturisi și a transmite credința creștină. Acestea vor fi, cred eu, semnele că procesul sinodal continuă și aduce rod. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)

Adesea ne punem întrebarea: de ce societatea noastră pune preț tocmai pe ceea ce distruge omul? De ce întunericul ce erodează sufletul uman strălucește atât de puternic în ochii lumii? De ce societatea modernă, în loc să înalțe inimile, pare să le închidă într-un cerc vicios de suspiciune și judecată? De ce permitem violenței să înlăture divinul din noi? În fiecare zi, observăm cu câtă ușurință un cuvânt, un gând, sau chiar și un moment de tăcere devin pretexte pentru condamnare. În aceste timpuri pe care le numim ale respectului și ale toleranței, în care fiecare se poate exprima liber, ne surprindem vorbind prea mult despre ceilalți și prea puțin cu ei. Mai rău, ne arogăm dreptul de a vorbi în locul lor. Îi judecăm, îi catalogăm, îi înlăturăm pe cei care sunt diferiți de noi.

În ziua de astăzi avem impresia că, pentru a exista, trebuie să fim informați despre toate, să comentăm totul, să judecăm totul. „Ai auzit?”, „Știi?”: aceste întrebări dau ritmul conversațiilor noastre, în care superficialitatea primează asupra profunzimii. A nu face parte din acest flux neîncetat de știri și opinii aproape că ne-ar da sentimentul că am fi excluși, marginalizați la periferia societății. În acest vârtej social și vacarm publicitar, se instalează o formă insidioasă de superficialitate relațională, care fragilizează legăturile umane. Îi cunoaștem prea puțin pe ceilalți, și totuși ne permitem să-i judecăm rapid. O frază, o opinie pot declanșa o avalanșă de polemici. Din acest motiv se impune întrebarea: mai poate vorbi liber o persoană care este implicată în viața publică – fie ea politică, economică, culturală, artistică, ecleziastică, jurnalistică, sportivă sau asociativă? Ne putem elibera de gândirea unanimă? Avem dreptul să avem o gândire diferită de a majorității și să fim respectați în același timp?

Exprimarea unei convingeri a devenit un exercițiu periculos, în care fiecare cuvânt trebuie cântărit, fiecare intervenție calculată minuțios. Desigur, reflecția trebuie să preceadă întotdeauna exprimarea. Dar cum am ajuns la o astfel de teamă? Am instituit un tribunal virtual în care fiecare om este, pe rând, judecător și acuzat, în care cea mai mică greșeală devine un pretext pentru atac, în care teama de linșaj reduce sufletele la tăcere. Unde este libertatea noastră? Spre ce se îndreaptă? Știm că orice opinie va stârni și adeziune și opoziție. Așa stau lucrurile în mod natural. Dezbaterea ideilor, atunci când este sănătoasă, formează mințile și favorizează respectul reciproc. Dar astăzi, exprimarea unor gânduri, departe de a fi ocazia unui dialog constructiv, poate declanșa o ostilitate brutală, alimentând frica și semănând diviziunea.

Oare porunca din Evanghelie „Iubiți-vă unii pe alții” (In 15,12) s-a transformat în „Urâți-vă unii pe alții”? Prea des avem impresia că ascultarea celorlalți a cedat locul invectivelor, iar cuvântul a devenit un instrument de judecată mai degrabă decât un mijloc de întâlnire. Sfântul Iacob ne îndemna însă astfel: „Fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie” (Iac 1,19). Rețelele sociale, care ar fi putut fi spații de dialog, par, dimpotrivă, să încurajeze emotivitatea în detrimentul reflecției. Marketingul domnește ca un stăpân implacabil. Dar trebuie oare să demonizăm aceste noi mijloace de comunicare? Sigur că nu. Ele nu sunt decât instrumente, nici bune, nici rele în sine. Ce contează cu adevărat este modul în care le folosim. Ce facem cu informația? Cum o utilizăm?

Comunicarea trebuie să fie educată pentru a fi civilizată. Se spune că a ști înseamnă a putea. Dar o cunoaștere ce nu e bine stăpânită poate deveni o armă distructivă. Câți dintre cei care se exprimă prin intermediul rețelelor cunosc principiile etice ale jurnalismului, cum ar fi cele enunțate în Declarația de la München? Societatea noastră suferă de o lipsă de corectitudine, în care dinamica primitivă a dominatorului dominat, a prădătorului și a prăzii, prevalează asupra comportamentelor evoluate, marcate de bunătate și respect. Cu toate acestea, așa cum ne amintea Platon: „Este imposibil ca lumea să devină mai bună dacă omul însuși nu devine mai bun”.

Valori fundamentale, care pe vremuri erau considerate evidente – cumpătarea, discreția, reflecția, respectul pentru demnitatea celuilalt, onoarea, caracterul, pudoarea, politețea -, par să se evapore în favoarea unui impact imediat, adesea crud. Această reflecție nu se vrea a fi nici o lecție de morală, nici o pledoarie, ci împărtășirea unei îngrijorări și, mai ales, a unei speranțe. O societate mai bună este posibilă. Trebuie să reparăm ceea ce a fost distrus. Credem că relațiile noastre, adesea dure, nedrepte și intransigente, pot evolua. Că pot fi adaptate, îmbogățite cu valori pozitive și constructive, pentru a ieși din această dificultate afectivă ce a cuprins vremurile noastre. Credem în mesajul mântuitor al Evangheliei.

Viața noastră în comunitate, marcată de atâta asprime, ne epuizează. Nu este ceea ce ne-am dori. Sperăm la o societate diferită: binevoitoare, senină, pașnică.  Acestui mare proiect relațional și spiritual vrem să ne dedicăm energiile. Sub privirea lui Dumnezeu.  (Cardinal François Bustillo)

Timp de cinci zile, participanții au descoperit că adevărata bucurie nu se găsește în lucrurile trecătoare, ci în întâlnirea cu Dumnezeu și în comuniunea cu ceilalți. Fiecare dimineață a început prin celebrarea Sfintei Liturghii, izvorul și culmea vieții creștine, unde copiii și tinerii au fost invitați să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să își întărească relația cu Cristos. Catehezele susținute de pr. Sergiu Farcaș au reprezentat firul călăuzitor al întregului campus. Inspirându-se din personajele și întâmplările poveștii „Alice în Țara Minunilor”, părintele a propus, în fiecare zi, reflecții asupra unor adevăruri esențiale ale credinței. Participanții au fost încurajați să privească lumea cu recunoștință și să descopere în creație semnele iubirii lui Dumnezeu, să aibă încredere în planul său asemenea lui Iosif, fiul lui Iacob, să îl recunoască pe Cristos drept calea sigură a vieții, după cuvintele sale: „Eu sunt calea, adevărul și viața” (In 14,6), și să aleagă binele, având mereu înainte imaginea lui Dumnezeu, Judecătorul drept, care cunoaște inimile și judecă în adevăr și iubire.

Programul a fost completat de numeroase activități care au cultivat spiritul de echipă, creativitatea și prietenia. Jocurile de cunoaștere, provocările desfășurate pe echipe, căutarea de comori din Parcul Tineretului, dansurile, jocurile cu apă și atelierele de lucru manual inspirate de tema campusului au creat un cadru în care fiecare participant și-a putut pune în valoare talentele și a învățat că adevăratele reușite se construiesc împreună. Un moment aparte l-a constituit festivitatea de încheiere, în cadrul căreia fiecare participant a primit o diplomă, în semn de apreciere pentru implicarea și perseverența de care a dat dovadă pe parcursul întregii săptămâni. Dincolo de această recunoaștere, mesajul care a însoțit întreaga ediție a rămas acela că cea mai de preț comoară nu este una materială, ci este însuși Isus Cristos, cel care rămâne mereu alături de noi și călăuzește pașii celor care îl urmează.

La finalul acestei ediții aniversare, rămâne recunoștința față de Dumnezeu pentru harurile revărsate în aceste zile și pentru roadele pe care acest program continuă să le aducă în viața comunității. De asemenea, se cuvin mulțumiri preoților implicați în organizarea și desfășurarea programului, animatorilor și voluntarilor care și-au dăruit cu generozitate timpul și talentele, părinților care au încredințat copiii acestei frumoase experiențe, precum și tuturor binefăcătorilor și colaboratorilor care au făcut posibilă desfășurarea celei de-a X-a ediții a „Zilelor Bucuriei”.

La încheierea campusului, pr. Cristinel Țâmpu, paroh al parohiei „Sfânta Maria a Harurilor” (Bărăția), a evidențiat rodnicia acestui proiect desfășurat de un deceniu: „Ajungerea la cea de-a X-a ediție a «Zilelor Bucuriei» este, înainte de toate, un motiv de profundă recunoștință față de Dumnezeu. Privind în urmă, vedem cât de mult a binecuvântat Domnul această inițiativă și câte inimi au fost atinse de-a lungul acestor ani. Cea mai mare bucurie a mea este să văd cum acest program a crescut odată cu generațiile de copii care i-au trecut pragul. Unii dintre cei care, în urmă cu câțiva ani, participau cu emoție la primele activități sunt astăzi animatori. Au rămas aproape de Biserică, au crescut în credință și au ales să se întoarcă pentru a dărui mai departe ceea ce au primit. Pentru un preot și pentru o comunitate, acesta este unul dintre cele mai frumoase roade pe care le putem vedea. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare copil și tânăr care a participat la această ediție. Le sunt recunoscător preoților, animatorilor, voluntarilor, binefăcătorilor și tuturor celor care au contribuit cu generozitate la organizarea acestor zile. Un gând deosebit de mulțumire se îndreaptă către părinți și aparținători, care au ales ca prima săptămână a vacanței de vară să fie trăită de copiii lor într-un cadru al credinței, al prieteniei și al comuniunii. Mă rog ca semințele credinței, ale prieteniei și ale bucuriei semănate în această săptămână să rodească în inimile lor și să îi însoțească mereu pe drumul vieții.”

Cea de-a X-a ediție a „Zilelor Bucuriei” s-a încheiat, însă ceea ce Dumnezeu a semănat în aceste cinci zile este chemat să rodească în inimile copiilor și tinerilor, în familiile lor și în întreaga comunitate. Cu sufletele îmbogățite de experiențele trăite, participanții s-au întors acasă purtând convingerea că adevărata bucurie se găsește în întâlnirea cu Cristos și în comuniunea trăită în Biserică. „Pe curând!” nu este un rămas-bun, ci speranța unei noi întâlniri și a unor noi pași făcuți împreună pe drumul credinței

De asemenea, au fost prezenți: pr. Vasile Tofană, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla; pr. Cristian Barta, decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul UBB; preoți protopopi și parohi din mai multe Eparhii ale Bisericii Române Unite cu Roma; persoane consacrate, între care surori din Congregația Maicii Domnului, surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, părinți iezuiți. De asemenea, au participat invitați din alte culte și confesiuni, tineri Cercetași ai Munților, membri ai unor asociații ale Bisericii precum ASTRU, AGRU, Reuniunea Mariană, Caritas eparhial, Asociația „Cardinal Iuliu Hossu”, Centrul Caritativ-Educativ „Iubire și Adevăr” Cluj, membri ai familiei Cardinalului Iuliu Hossu ș.a.

Au fost de față, din echipa care a realizat proiectul muzeului, membri ai Curiei Episcopiei de Cluj-Gherla; arhitectul Daniel Negrea și arhitecții pe care i-a coordonat; de asemenea, reprezentanți ai sponsorilor acestui „ultim proiect al Anului 2025 – Cardinal Iuliu Hossu, realizat cu sprijinul financiar al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, al Secretariatului de Stat pentru Culte, al Asociației Œuvre d’Orient și al altor sponsori locali și parteneri instituționali”, după cum a subliniat PF Claudiu. Au luat parte la eveniment și persoane din rândul constructorilor care au edificat noua Catedrală greco-catolică din Piața Cipariu, Cluj-Napoca. De asemenea, au răspuns invitației de a fi de față personalități ale vieții academice, culturale și universitare, autorități civile, invitați din mediul militar.

Pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, a moderat evenimentul inaugural, care a urmat Sfintei Liturghii arhierești celebrate în Capela „Sfântul Iosif” a Catedralei. Ritualul de binecuvântare a muzeului a fost oficiat de Preafericirea Sa Claudiu și de Ierarhii prezenți, după ceremonie urmând alocuțiuni. În calitate de gazdă, Preafericitul Părinte Claudiu a mulțumit Excelenței Sale Mons. Giampiero Gloder pentru prezență și rugăciune, pentru cuvântul pe care l-a rostit la Sfânta Liturghie și mai ales pentru binecuvântarea transmisă din partea Sfântului Părinte, Papa Leon al XIV-lea. A pus viața Cardinalului Iuliu Hossu și a sfinților Apostoli Petru și Pavel într-o oglindă, față în față cu viața fiecărui creștin de astăzi, arătând că fiecare se poate regăsi în viața lor, că și ei au avut de înfruntat încercări și momente de tristețe, că și ei au avut bucurii. A explicat că aceasta este și reflecția la care invită muzeul, iar cel care îl vizitează va fi condus înspre o constatare, aceea că „și pentru noi sfințenia este posibilă, așa cum suntem.”

Preafericitul Părinte Claudiu a mulțumit celor ce s-au îngrijit de pregătirea muzeului: membrilor Curiei Episcopiei de Cluj-Gherla; a mulțumit din tot sufletul arhitectului „care a dat viață” la ceea ce era doar pe hârtie: „lui Daniel, fiu de preot protopop”, care „împreună cu o echipă de colegi au făcut totul gândindu-se că fac ceva pentru Biserică”. „Toți am rămas uimiți de felul în care ei au gândit proiectul acestui muzeu, transformând o sală frumoasă, dar obișnuită, de conferințe, într-un spațiu modern, un parcurs spiritual, dincolo de exponate”. Ierarhul a explicat că vizitatorul este invitat să intre într-un „tunel al timpului”, unde „redescoperă o istorie, nu doar o istorie a lui Iuliu Hossu” – „te redescoperi în istoria lui”. A adresat un mesaj la acest eveniment de importanță istorică și adâncă însemnătate spirituală Excelența Sa Mons. Giampiero Gloder, Nunțiul apostolic, care a evocat personalitatea Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, „pe care Sfântul Papă Paul al VI-lea a definit-o drept «gigantic㻄, evidențiind „trei elemente ale acestei mari personalități: libertatea, comuniunea și apropierea” – v. aici.

La invitația pr. protopop Mircea Marțian, arhitectul Daniel Negrea a relatat participanților o istorie a felului în care a pus în lumină Istoria. A mărturisit că l-a descoperit pe Cardinalul Iuliu Hossu lucrând la acest proiect. Fiind originar din Făgăraș, s-a aflat la o anumită distanță de marele Ierarh al Eparhiei de Cluj-Gherla, despre care cunoștea date, dar nu reprezentau pentru el o realitate vie. Și-a amintit cum, împreună cu colegii – Luisa Azamfirei, Gabriel Sevan, Maria și Mihail Focșănean – „am început să creionăm o idee cu care să ne prezentăm (…) și așa a început tot parcursul”. A povestit întâmplări, modul în care s-a configurat drumul realizării proiectului, parcurs împreună cu oameni care, fiecare, a avut rolul său. A amintit echipa complexă – formată din clerici, laici, profesioniști – care s-a implicat astfel încât muzeul să îl prezinte pe Fericitul Iuliu Hossu, să îl „aducă” în realitatea actuală, purtând totodată privitorul în realități ale timpului istoric din viața Episcopului. S-a oprit asupra simbolismului elementelor ce constituie muzeul și a explicat: „Veți găsi expoziția accesibilă din ambele părți”. Iuliu Hossu, „omul providențial”, este prezentat „de la copil spre desăvârșire, dar și invers”.

Vizitatorul poate parcurge o cronologie a vieții Episcopului, întâlnind pe cale fotografii, documente, texte semnificative, înregistrări audio sau video, printr-un culoar foarte mic, ceea ce „exprimă simbolic claustrarea”, faptul că „el și-a desfășurat o parte din activitatea din prigoană fiind închis”. A continuat: „Următorul element este reprezentat de acele bare – o trimitere directă la temniță, care, pentru lumea noastră, sigur, înseamnă un lucru rău, dar dacă ajungeți în spațiul principal, veți vedea că în Memorii arestarea este cea mai mare încredințare pe care Dumnezeu i-a dat-o”. O altă observație: „Citind despre Iuliu Hossu, ne-am dat seama că sfințenia nu este un lucru al trecutului. Tocmai de aceasta, veți găsi acest zid în care să ne imaginăm că suntem cu toții, toate cărămizile. Unii dintre noi suntem chemați în mod special, solemn, să mijlocim activitatea în relație cu divinitatea. Prin urmare, veți găsi cărămizi speciale, gravate cu numele Fericiților, atât greco-catolici cât și romano-catolici. Dar dacă observați, nu toate cărămizile sunt gravate. Să știți că nu este din cauză că am avut prea multe, ci pentru că posibilitatea de a ajunge Fericit există și în prezent; prin urmare, aceasta este o invitație că mărturia de credință poate fi dată și acum”.

A amintit prezența moaștelor între artefacte, a unor veșminte liturgice, a unor obiecte ce au aparținut Episcopului Iuliu Hossu, alături de care se află expuse imagini în legătură cu aceste obiecte. A atras atenția asupra unor orificii, sub care se află text, la care, punând urechea, pot fi ascultate mărturii de credință, înregistrări audio ce s-au păstrat din perioada clandestinității. Poate fi ascultat Cardinalul Iuliu Hossu, precum și Cardinalul Lucian Mureșan. Mai mult, „ca o aură protectoare, veți auzi pe parcurs cuvintele Cardinalului Lucian Mureșan care cere Papei Francisc” – la ceremonia de beatificare de la Blaj, din 2 iunie 2019 – „ca Episcopii să devină Fericiți. Puteți să auziți acest glas în timp ce parcurgeți toată expoziția”. A amintit și prezența unor bilețele de recunoștință, dintre cele depuse la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu imediat după mutarea sa la cer – când cei care făceau acest gest riscau închisoarea -, semne ce au atestat încă de pe atunci faima sfințeniei sale.

Arhitectul Daniel Negrea a atenționat: „Tot timpul când mergeți prin expoziție, veți vedea că Iuliu Hossu este, simbolic, cu dumneavoastră.” La final, a menționat existența a „trei cuburi, și noi am încercat să facem o trimitere la acel moment al comunismului în care se putea trimite un gând de recunoștință. Și unul dintre ele, chiar în mijloc, are o fantă ca o cutie poștală în care puteți să trimiteți un gând de recunoștință”. În continuare, toți cei prezenți au fost invitați să viziteze muzeul, să privească, să citească, să contemple, să dialogheze tainic cu Fericitul Arhiereu, artizan al istoriei acestei țări și martir, Cardinalul Iuliu Hossu.

Deși cheltuielile au depășit veniturile cu 2,2 milioane de euro, raportul menționează că deficitul s-a datorat fluctuațiilor cursurilor de schimb valutar. Donațiile primite s-au ridicat la 54,5 milioane de euro. Acestea au provenit din trei canale principale: colecta diecezană organizată cu ocazia sărbătorii solemne a Sfinților Petru și Paul, ofrandele directe și moștenirile. Cea mai mare parte a provenit de la Dieceze, care au contribuit cu 34,7 milioane de euro, adică 63,6% din total. Donatorii privați au oferit 5,4 milioane de euro, în timp ce fundațiile au contribuit cu 13 milioane de euro, iar institutele religioase cu 1,4 milioane de euro. Dintre donațiile provenite de la Dieceze și persoane fizice, Statele Unite ale Americii au donat cea mai mare sumă, cu 14,2 milioane de euro, urmate de Italia cu 3,1 milioane de euro și Brazilia cu 2,1 milioane de euro.

În 2025, „Obolul lui Petru” a adus contribuții în valoare totală de 54,5 milioane de euro. Din această sumă, 41,2 milioane de euro au fost alocați pentru a sprijini activitățile Sfântului Scaun în slujba misiunii apostolice a Sfântului Părinte, în timp ce 13,3 milioane de euro au fost direcționați către proiecte care oferă asistență directă celor aflați în nevoie. Raportul menționează că cheltuielile legate de susținerea misiunii Sfântului Părinte au totalizat 404,5 milioane de euro în 2025. „Obolul Sf. Petru” a acoperit aproximativ 10% din această sumă. Aceste activități includ sprijinul acordat Bisericilor locale aflate în dificultate și în contexte specifice de evanghelizare, cult, difuzarea mesajului, Nunțiaturile apostolice, serviciile caritabile, conservarea patrimoniului istoric, instituțiile academice, dezvoltarea umană, educația, știința și cultura, precum și inițiativele legate de viață și familie.

Fondul „Obolul Sf. Petru” a finanțat, de asemenea, 252 de proiecte de asistență directă în 74 de țări, în valoare totală de 13,3 milioane de euro. Finanțarea a inclus construirea de biserici, mănăstiri, centre pastorale, săli de clasă și școli, precum și ajutor pentru Gaza, sprijin pentru comunitățile locale și asistență acordată Bisericilor din țările de misiune și din zonele cu nevoi speciale. Africa a primit cea mai mare parte a fondurilor destinate asistenței directe, cu 5,2 milioane de euro pentru 73 de proiecte. Asia a primit 3 milioane de euro, Europa 2,6 milioane de euro, America 2,4 milioane de euro, iar Oceania 100.000 de euro.

Raportul menționează, de asemenea, că, în Europa, au fost acordate mai multe burse preoților, seminariștilor și călugărilor din Africa, America Latină și Asia pentru a studia la universitățile pontificale, iar populației ucrainene i-a fost acordat ajutor umanitar. Raportul se încheie cu apelul Papei Leon al XIV-lea: „Ajutați-ne, cu toții, să construim punți prin dialog și întâlnire, unindu-ne ca un singur popor, mereu în pace.”

Ziua de 27 iunie a.c. a reprezentat pentru noul prezbiter împlinirea visului său de a deveni slujitor al Bisericii Catolice și preot pentru poporul lui Dumnezeu – un vis pe care Părintele Anton l-a purtat în inimă, în rugăciune și în gând înaintea lui Dumnezeu și pentru care s-a format vreme de șase ani. Astăzi, speranțele acestui student teolog, devenit părinte diacon, s-au împlinit nu doar pentru el, ci și pentru Biserică, pentru toți cei care așteaptă cu dragoste și bucurie prezența unui nou lucrător în via Domnului.

Pr. Anton Gal a fost hirotonit preot pentru Arhidieceza de București în cadrul Sfintei Liturghii solemne prezidate de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop-Mitropolit de București, în biserica-mamă a Arhidiecezei – Catedrala Sfântul Iosif din București. Alături de ÎPS Aurel s-au aflat la altar Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, preoți formatori și profesori de la Seminarul Mare Episcopul diecezan „Sfântul Iosif” din Iași, pr. Dominic Brandiu – unul dintre colegii noului preot, sfințiți întru Sfânta Preoție la Iași în data de 24 iunie – , seminariști și preoți care activează în Arhidieceza de București.

Catedrala s-a umplut de mulțimea credincioșilor și a persoanelor consacrate care au dorit să ia parte la un moment atât de solemn pentru Biserică. Între cei prezenți s-au aflat rudele noului slujitor al altarului, precum și prietenii care au ales să-i fie alături cu toată inima, așa cum se cuvine în acest moment unic din viața unui preot. Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct de postul catolic de televiziune Angelus TV și preluată de postul catolic de radio ERCIS FM, iar cântarea liturgică a fost animată sublim de corul Catedralei.

La începutul Sfintei Liturghii, ÎPS Aurel și-a exprimat bucuria și recunoștința pentru acest moment deosebit din viața Arhidiecezei și a evocat sensul teologic și spiritual al solemnității. Lecturile biblice au fost proclamate de studenți teologi, iar Sfânta Evanghelie a fost proclamată de pr. Dominic Brandiu, unul dintre preoții nou-sfințiți. A urmat prezentarea candidatului ales pentru cea de-a doua treaptă a Preoției, iar apoi cuvântul de învățătură rostit de ÎPS Aurel Percă. În acesta, Păstorul Arhidiecezei a subliniat importanța celebrării, rostind cuvinte de mare însemnătate pentru a înțelege mai bine misterul sublim al Sfintei Preoții.

Încă de la început, ÎPS Aurel a amintit că fiecare hirotonire este un dar pentru întreaga comunitate: „La fiecare hirotonire preoțească, Biserica se înnoiește, Evanghelia își continuă drumul prin lume, iar Cristos însuși își prelungește lucrarea Sa de mântuire prin mâinile și inima unui om ales de El. Dumnezeu nu încetează să cheme, iar Biserica nu încetează să răspundă cu încredere chemării Sale.” Adresându-se direct candidatului, Arhiepiscopul i-a vorbit despre adevărata identitate a preotului: „Preotul nu este un om care și-a ales pur și simplu o profesie. Nu este un funcționar religios și nici un administrator al lucrurilor sacre. El este un om ales, chemat și consacrat prin ungerea Duhului Sfânt. Această ungere nu îl ridică deasupra oamenilor, ci îl trimite în mijlocul lor.”

Privind spre slujirea ce începea, Păstorul Arhidiecezei i s-a adresat noului preot cu cuvinte despre lucrarea pe care Cristos o va împlini prin el: „Dragă frate, de astăzi înainte mâinile tale vor binecuvânta, vor dezlega păcatele, vor unge bolnavii și vor ridica pâinea și vinul care vor deveni Trupul și Sângele Domnului. Dar toate acestea nu vor fi lucrarea ta, ci lucrarea lui Cristos în tine și prin tine.” ÎPS Aurel a adăugat că oamenii vor căuta mereu în preot chipul Păstorului celui Bun: „Să nu uiți niciodată că oamenii nu vor veni la tine pentru că ești mai bun decât ei, ci pentru că doresc să-l întâlnească pe Cristos. Ei vor căuta în tine chipul Păstorului celui Bun. Vor avea nevoie de înțelegere mai mult decât de judecată, de speranță mai mult decât de reproșuri și de milostivire mai mult decât de condamnare.”

Pornind de la imaginea Păstorului celui Bun și de la îndemnul Papei Francisc ca păstorul să aibă „mirosul oilor”, ÎPS Aurel a descris concret apropierea cerută preotului: „Înseamnă să fii aproape de oameni. Să fii prezent în familii, lângă copii și tineri, lângă cei bolnavi, cei singuri și cei bătrâni. Să fii disponibil pentru cei care caută un cuvânt de speranță și pentru cei care s-au îndepărtat de Biserică. Înseamnă să asculți mai mult decât să vorbești și să te rogi pentru popor chiar și atunci când poporul nu știe. Înseamnă să-ți dăruiești viața nu doar prin gesturi extraordinare, ci mai ales prin fidelitatea de fiecare zi.”

Păstorul Arhidiecezei a vorbit apoi despre comuniune și despre adevăratul sens al autorității în Biserică, într-o lume marcată de dezbinare: „Niciun preot nu trăiește pentru sine. El este hirotonit într-un prezbiteriu, trimis într-o comunitate și chemat să construiască unitatea Trupului lui Cristos. O lume atât de fragmentată și divizată are nevoie de preoți care unesc, nu care dezbină; care ascultă înainte de a vorbi; care construiesc punți și nu ziduri. Adevărata autoritate în Biserică nu se măsoară prin funcții sau prin prestigiu, ci prin capacitatea de a sluji.”

A urmat ritualul hirotonirii sacerdotale, prin asumarea publică a angajamentelor specifice vieții preoțești și prin invocarea mijlocirii tuturor Sfinților, în timpul căreia candidatul a stat prosternat – semn al supunerii depline față de voința lui Dumnezeu. Ritualul a cuprins impunerea mâinilor din partea Episcopilor și a preoților prezenți, ca semn de comuniune sacerdotală, rugăciunea de consacrare și ungerea cu untdelemnul Sfintei Crisme, care imprimă caracterul de neșters al Sacramentului Sfintei Preoții. Sfânta Liturghie a continuat în mod obișnuit, iar noul prezbiter s-a alăturat Episcopilor la Sfântul Altar, fiind ajutat de pr. Daniel Bulai, maestrul de ceremonii al Arhidiecezei de București.

La finalul Sfintei Liturghii, noul preot Anton Gal a rostit o alocuțiune de mulțumire adresată Episcopilor, preoților care s-au ocupat de formarea sa, clerului prezent și, în mod deosebit, familiei sale și tuturor celor prezenți în Catedrală. La rândul său, ÎPS Aurel l-a felicitat pe noul păstor sufletesc și a mulțumit familiei pentru darul făcut Bisericii prin persoana părintelui Anton Gal. Un cuvânt de speranță și de bucurie a fost oferit și de Mons. Giampiero Gloder, care a transmis salutul Sfântului Părinte, Papa Leon al XIV-lea; pentru preoții nou-sfințiți prezenți în Catedrală, Nunțiul Apostolic a amintit un gând al Papei adresat preoților hirotoniți în acest an, prin care aceștia au fost invitați să iubească adorația euharistică și să se îndrepte mereu, cu rugăciunea și cu afecțiunea, spre Maica Domnului.

La sfârșitul celebrării, preoții nou-sfințiți prezenți la acest eveniment de credință și de bucurie, formați la Seminarul Mare Episcopul diecezan din Iași, au fost invitați să ofere binecuvântarea de preot nou-sfințit, însoțită de posibilitatea primirii indulgenței plenare. Arhidieceza de București s-a îmbogățit astăzi cu un nou preot, un nou lucrător în via Domnului. Părintele Anton Gal este un dar din partea Cerului și o nouă speranță pentru poporul credincios. Îl însoțim cu rugăciunea și cu afecțiunea noastră și ne rugăm ca noul prezbiter să fie un preot bun și sfânt, un îndrumător sincer, atent și sensibil, care să-i conducă pe oameni spre Cristos. Duminică, 5 iulie a.c., de la ora 11.00, noul preot va celebra Prima Sfântă Liturghie în comunitatea parohială natală din Onești. (Pr. Andrei Dumitrescu pentru ARCB.ro)

„În acest spirit și plin de afecțiune creștină, vă implor și vă rog din toată inima: întoarceți-vă! Vă îndemn să luați în considerare cu atenție binele spiritual al credincioșilor, deoarece actul schismatic pe care sunteți pe cale să îl întreprindeți i-ar priva de primirea licită și, în unele cazuri, chiar valabilă a Sacramentelor, pe care ei le iubesc și le caută pentru sfințirea lor”, a scris Sfântul Părinte în scrisoarea sa. Suveranul Pontif a avertizat, de asemenea, Frăția Sfântului Pius al X-lea (SSPX) cu privire la consecințele grave ale consacrărilor episcopale pe care le are în plan, calificându-le drept „un păcat de o gravitate extremă”. „Mă rog pentru voi, deoarece a sfâșia haina fără cusătură a lui Cristos este un păcat de o gravitate extremă”, a scris Papa. „Fie ca Domnul să vă lumineze conștiințele și să vă trezească inimile.”

Vaticanul a declarat pe 13 mai că consacrările vor constitui un act schismatic, care ar atrage după sine excomunicarea automată atât a Episcopilor consacratori, cât și a celor consacrați. Pe 16 iunie, Papa Leon a avertizat SSPX că consacrările episcopale pe care le au în plan riscă să ducă la schismă și a spus că el și Sfântul Scaun pregătesc un apel final către societate. Marți după-amiază, la câteva ore după publicarea scrisorii Papei, pr. Pagliarani a emis un răspuns în numele SSPX. În scrisoare, el i-a mulțumit Sfântul Părinte pentru grija sa părintească, dar a insistat că consacrarea planificată a celor patru Episcopi fără un mandat papal nu ar constitui un act de schismă.

De asemenea, l-a îndemnat pe Pontif să reconsidere excomunicările care ar rezulta din aceste consacrări. „Departe de noi gândul de a ne separa de Biserica Romană. Dimpotrivă, dorim să o slujim prin mijloace extraordinare, așa cum s-ar ajuta o mamă în suferință care are nevoie de un ajutor special, chiar dacă un astfel de ajutor nu este înțeles de toată lumea”, a scris pr. Pagliarani în scrisoarea sa către Leon. „Un gest de înțelegere din partea Voastră, departe de a dăuna unității, nu ar putea decât să manifeste în fața lumii și a tuturor creștinilor grija Voastră pentru unitate și bunătatea Voastră părintească.” SSPX celebrează exclusiv Liturghia tradițională în limba latină și a respins anumite învățături și reforme ale Conciliului Vatican II, în special în ceea ce privește libertatea religioasă și atitudinea Bisericii față de alte confesiuni.

La Timișoara au fost invitați Andrew Spiteri, facilitator sinodal, și Maria do Sameiro Freitas, membră a Consiliului Director al Centrului Evangelii Gaudium. „Arta construirii relațiilor” a fost tema centrală a cursului de formare, care a cuprins prelegeri, prezentări, activități în grupuri mici, celebrarea Sfintei Liturghii și, la final, un joc de rol prin care participanții au pus în practică cele învățate în cele două zile. Sfintele Liturghii în ambele zile au fost celebrate de E.S. Iosif Csaba Pal, Episcop diecezan. Au concelebrat pr. Francisc Ungureanu, secretar general al Conferinței Episcopilor din România și directorul Angelus TV, împreună cu preoții sosiți din parohiile Diecezei de Timișoara. Cadrul muzical a fost asigurat de prof. Iustin Călin, dirijorul corului „Harmonia Christi”.

Construirea relațiilor a început chiar din primele minute ale întâlnirii, când participanții au trecut pragul Casei Kolping și s-au adunat în sala de conferințe. București, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Acățari, Timișoara, Pecica, Dumbrăvița, Ciacova, Periam, Dorobanți, Caransebeș, Clocotici, Reșița, Slatina Timiș și Lipova au fost localitățile din care au sosit participanții ca să experimenteze și să însușească împreună cunoștințe de bază, tehnici și bune practici referitoare la slujirea de facilitator. Deși documentele Sinodului despre sinodalitate nu oferă o definiție propriu-zisă, Vademecumul parcursului sinodal (2021-2023) descrie clar rolul acestuia. Facilitatorul nu este doar un moderator al discuției, ci și un însoțitor al grupului: prezintă scopul și desfășurarea întâlnirii, creează un climat de încredere și ascultare reciprocă, veghează la participarea echilibrată a tuturor și susține discernământul comun. El nu conduce conținutul dialogului, ci însoțește procesul.

La deschiderea cursului, cei prezenți au fost salutați de E.S. Iosif Csaba Pal, Episcop diecezan, și de pr. Zsolt Szilvagyi, vicar pastoral. În continuare, Episcopul diecezan a împărtășit și câteva experiențe personale de la sesiunile celei de-a XVI-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor. După introducere, Episcopul diecezan i-a prezentat pe cei doi invitați, care au deschis prima sesiune a cursului. În prelegerea sa, Maria do Sameiro Freitas a subliniat că sinodalitatea nu este o teorie, ci un stil de viață și un proces practic, care necesită instrumente concrete. Universitatea Sophia lucrează de patru ani în acest domeniu, iar cursurile online au avut participanți din 64 de țări. Scopul formării este ca participanții să învețe instrumentele sinodalității: ascultarea, discernământul comun, participarea și coresponsabilitatea. Atelierul practic din România reprezintă modulul final, axat pe arta facilitării, adică pe modul în care pot fi însoțite și susținute procesele comunitare, inclusiv situațiile dificile. În cele două zile, accentul a căzut pe dinamici practice, în care facilitatorul oferă cadrul, iar participanții pun în aplicare metodele învățate. „La finalul cursurilor, coordonăm de obicei două-trei zile de practică, pe care le-am organizat în Italia, dar și în alte țări: Irlanda, Statele Unite, Slovacia, iar anul acesta am venit cu mare bucurie în România, pentru că au fost mulți înscriși din această țară”, a afirmat vorbitoarea.

„Forma cea mai înaltă a slujirii…” – astfel a descris despre rolul facilitatorului în prezentarea sa Andrew Spiteri, expert în procese sinodale și ecleziale, specialist recunoscut de Asociația Internațională a Facilitatorilor (IAF), unul dintre principalii facilitatori ai Sinodului Episcopilor. „Este esențial ca facilitatorul să nu apară în prim-plan. Aceasta ar fi forma cea mai înaltă a slujirii: când grupul se adună, iar eu, ca facilitator, sunt prezent în mijlocul lor fără să atrag atenția asupra mea, creând un climat în care ei înșiși descoperă lumina. Serviciul facilitării este o slujire, nu o funcție de comandă. Uneori facilitarea durează o oră, alteori luni întregi, în funcție de complexitatea deciziei și de dinamica grupului. Procesul sinodal nu este automat, nu este o «mașină de cafea» în care apeși un buton și apare rezultatul. Nici nu este ca în parlament, unde se discută, se votează și gata. Sinodalitatea înseamnă a asculta și a admite că pot exista și alte perspective. Dacă intrăm într-un proces în care fiecare vine cu ideile lui fixe și nu vrea nici măcar să-i asculte pe ceilalți, atunci mai întâi trebuie construită încrederea și fraternitatea. Scopul este ca toți să se simtă văzuți, ascultați și respectați, iar decizia finală să nu rămână «în sertar», ci să fie dusă mai departe de cei care o pot implementa”, a mai transmis Andrew Spiteri.

Unul dintre punctele forte ale cursului au fost fără îndoială cele șapte activități în grupuri mici – sau dinamică în grup -, în cadrul cărora cei prezenți au experimentat: ascultarea pe trei nivele: Cuvânt • Ecou • Sens; gestionarea tensiunilor și a conflictelor; crearea unui climat de siguranță psihologică și construirea consensului; dinamica trinitară; valorizarea carismelor; promovarea coresponsabilității; discernământul comunitar. Ceea ce formatorii nu au predat prin cuvinte au transmis prin propriul comportament: deschiderea cu care i-au întâmpinat pe participanți, atenția acordată fiecăruia, sinceritatea cu care au abordat subiectele și au răspuns la întrebări, precum și atmosfera de încredere și prietenie pe care au reușit să o creeze. În acest climat, toți s-au simțit ascultați și respectați.

Pe parcursul ambelor zile, traducerea consecutivă dintre italiană și română a fost realizată de Maria Surdu. Munca sa atentă a făcut posibil ca toți participanții să se implice deplin în procesul sinodal. Întâlnirea de la Timișoara a arătat că sinodalitatea este o practică vie, care se construiește pas cu pas, prin ascultare, încredere și colaborare. Participanții au plecat acasă cu speranța că pot contribui la o Biserică mai deschisă și mai fraternă, iar ceea ce au trăit aici poate deveni începutul unui nou drum, pe care să-l parcurgă împreună în comunitățile lor. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)