E vorba de “Dragoste şi viaţă” (Editura Reîntregirea) a Monicăi Fer din Alba Iulia, o scriitoare în devenire (hai, că mi se permite), cu talent în literă şi cu un suflet mare şi frumos, în care şi-a adunat nişte ani de experienţă câteodată dureroasă, altădată doar tristă, însă mereu infuzată de o doză de optimism care emană dintre rânduri. Pentru cine vrea să-l detecteze, bineînţeles.

“Dragoste şi viaţă” e o confesiune semi-criptată: are fragmente de dialog imaginar (cu el şi cu cei care citesc), are descrieri de stări sufleteşti destul de complicate, are durere, are lacrimi, are resemnare, compasiune şi inocenţă. E o carte transparentă, dar povestea ei o citeşti printre particulele de ceaţă aruncate în lume de un suflet ce stă să explodeze de prietenie şi, în acelaşi timp, de singurătăţi amare.

După ce citeşti jumătate din file, ai impresia că poţi deveni un chirurg expert în operaţii pe cordul deschis al femeilor (al tuturor femeilor); după ce-ai terminat cartea, te convingi că eşti un simplu desfăcător de suflete care nu le mai poate închide la loc. Pe undeva, confesiunea te converteşte din simplu cititor în personaj al dramei unei vieţi pe cale să reînvie din ghena unor sentimente consumate gratuit (neregretate, de altfel), pentru ca, la finele lecturii, aceeaşi confesiune să indice punctele cardinale ce se întrevăd pe cerul limpede de dureri.

Cartea Monicăi Fer se citeşte cu sufletul strâns la piept şi cu imaginea de pe copertă în minte: viaţa e un cântec de violină – dacă-i forţezi corzile, se vor deşira, iar instrumentul va fi pasibil de moarte, dacă nu le apeşi destul, sunetul se va pierde în propria rezonanţă. Aşa sunt dragostea şi viaţa din subtitul cărţii – o violină în mâna unui instrumentar niciodată calificat pentru mari concerte.

Aşa suntem noi. Oamenii.

Related posts:

1. Viaţa în cinci sticle Pe prima n-am folosit-o decât câteva luni bune, de...
2. Funebrele şosele între Sebeş şi Alba a mai apărut o cruce neagră,...
3. Ostentaţii N-am mai scris de mult pe blog. De-aşa de mult...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Cu siguranţă, numai într-o lume săracă s-ar putea întâmpla aşa ceva. Aviz occidentului! Ştie el de ce!

Preluată de pe blogului lui Claudiu Târziu, cu mulţumiri.

Related posts:

1. Cum se poartă centura de siguranţă Consiliul Naţional de Securitate a Drumurilor a efectuat testări multiple...
2. Iluzia unei guvernări cu o moştenire-avorton Începutul lui 2010 a găsit România într-o dramă a cufundării...
3. Stay cool, doamnă, că nu dau cu cinciul! Azi, pe la vreo 10 şi ceva, merg să ridic...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

N-am fost crescut într-o capsulă de apartament dintr-un cartier muncitoresc de la marginea oraşului, ci am crescut într-o lume pentru care gura sobei însemna seară cu poveşti pline de fiinţe mitice, cu întâmplări extraordinare, cu zâne, zmei, frumuseţi şi urâtănii dintre cele mai hidoase şi, mai presus de toate, cu strigoi, wolfmani, pricolici şi şezători cu invitaţi din lumea cealaltă (cei mai mulţi cu copite despicate, semn că Pan-ul lui Blaga de la Lancrăm avea de unde-şi trage seva non-mioritică).

The Wolfman şi făcut intrarea la Iulius Mall, deşi mi-ar fi plăcut mai mult la Polus, din varii motive legate de structura salii, sunet, stingerea luminilor pe scări etc. Un sunet excelent (puţin distorsionat de boxele de la Cinemacity), o imagine care nu m-a impresionat foarte mult, cu detalii multiple în grayscale, dar cu mult zgomot de imagine, o viziune destul de răsuflată a poveştii, dacă e să socotim alte regizări de acelaşi gen, dar cu actori care au transformat filmul dintr-o poveste cu vârcolaci într-un clişeu temporal, frate geamăn cu Anglia Câinelui din Baskerville.

The Wolfman are latenţe multiple în derularea poveştii. Are lacune temporale în înşiruirea scenelor, are clişee de film semi-noir (zic eu, exagerând), are scene cu un scenariu slab, replici vide de savoare, nu are acel “epic” în derularea imaginilor care să te facă să-l mai vezi cel puţin o dată, nu identifică la modul cumulativ acţiunile tip intrigă-devenire-catharsis, sare peste bucăţi mari de prozaic (destul de binevenite în cazul filmelor de gen) şi, cel mai slab punct de pe listă, se bazează exagerat de mult pe faptul că un sunet bun poate suplini o poveste semi-închegată.

Efectele speciale sunt bine realizate, transformările wolfmanilor destul de realiste, însă lipseşte portretul de personaj, chiar şi la cele principale. Nu poţi miza pe faptul că privitorul îşi va configura în minte personajele pe măsură ce se desfăşoară acţiunea. Din efecte şi unghiuri ingenioase nu poţi contura personaje, cel mult o scenografie bună (nota 10 pentru asta în cazul The Wolfman)

Minusuri şi ceva plusuri pentru The Wolfman, deşi, la modul general, filmul place unei categorii de public (de exemplu, prietenii cu care am fost mi-am interzis categoric să aleg – tot eu – următorul film, deci impresia asupra lor a fost nulă) cu afinităţi spre gen. The Wolfman e pentru iubitori de filme cu vampiri/lycani/personaje din underworld.

Despre actori nu-s multe de spus: revin cu problema conturării personajelor lor in derularea acţiunii – Benicio del Toro nu face rolul vieţii lui, Antony Hopkins pare că a fost convins să joace după mari intervenţii la Casa Albă, Emilly Blunt e frumoasă şi-şi face treaba onorabil, dar Hugo Weaving e slab integrat.

Luat de-a valma, The Wolfman place iubitorilor de gen, mă repet. Mie mi-a plăcut, dar cu preţul spaimei celor de lângă mine şi a scârbei că naţia mioritică ne-a fost din nou înfierată de regizorii de peste ocean – undeva, la începutul filmului, într-o scenă în care wolfman atacă o tabără de ţigani migratori pe care locuitorii au aruncat vina ascunderii creaturii ucigaşe, zdrahona ţigăncilor, mama lor, vrăjitoarea lor, şamana şi ghicitoarea lor, împreună cu o ţigancă mai tinerică, salvată de ghearele strigoiului, îl iau deoparte pe Benicio (alias Lawrence Talbot), îi văd muşcătura de la gât şi vorbesc în… româneşte. Curios sau nu, regizorul crede că ţiganii migratori (încă) din secolul XIX vorbesc româna ca limbă maternă, ţigăneasca – limbă paternă şi engleza – limba împrumutată de pe la localnicii de la care dădeau cu cinciul în timp de le arăta ursul dansator.

Supărător şi dureros. Dar… ne-am obişnuit.

P.S.: nu daţi în google the wolfman download free torrent. Mergeţi la cinema! E de o mie de ori mai avantajos!

Related posts:

1. Bloggerii există. Eu i-am întâlnit Ziua de ieri nici nu bănuia, în toate tainele ei,...
2. Ză blogmeet Îmi cer iertare că scriu aşa târziu despre întâlnirea bloggerilor...
3. Din ciclul “Nu fi prost să te vaccinezi. Mai bine dai vina pe autorităţi după ce te îmbolnăveşti” Sâmbătă, dând o fugă până acasă, în capitala Transilvaniei –...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

- 11 infrangeri

- locul 17 in clasamentul Ligii I

- 14 puncte in 19 etape de joc.

Dezastrul de pe Cetate doare ingrozitor. Unirea a pierdut iarasi. Nimic nou. Povestea e veche. Nu se schimba decat echipele care ne bat. Acasa sau in deplasare. In sanul echipei au venit jucatori noi, dar din pacate au gresit adresa: au venit la clubul Unirea, in loc sa se inscrie la vreo scoala generala, pentru a-si administra talentele cu pustimea prin curte. Ca nivelul lor a ramas la curtea scolii, pe asfalt, nu in Liga 1, pe iarba.

Antrenorul nu zice nimic de o demisie inopinanta. De fapt, n-a zis niciodata nimic de vreo demisie, in conditiile in care a ajuns ciuca batailor din Liga 1. El e optimist: “speram sa…, daca avem norocul sa…, ei au accidentati…” etc. Vorbe goale si sperante aberante.

Locul 17 ne duce direct in Liga a II-a, unde vom juca fotbal la 7 dimineata, inainte sa trezeasca paznicii cainii de pe stadion si gainile care-si vor face cuibare in iarba. Cu Lopadea Veche, cu Avantul Falticeni, cu baietasii draguti de la Minerul Lupeni si cu Speranta Tartaria.

Bine ca un bilet la meci costa 200 de mii. Se merita sa-l vezi pe De Sousa cum lufteaza ca un amator in fata portii, ca sa poata adversarul impinge mingea in plasa. Sa te bucuri pentru un gol in minutul 2 si sa iei altul in minutul 5. Si Falub nu zice nimic de demisie. El spera. Probabil ca nu vom mai avea unde sa cadem, cand va semna hartia. Nici Liga 2 nu ne mai incape.

Related posts:

1. Ma mut in Alba. Again. Milioarde de iertaciuni, da` nu pot scrie pe blog, pentru...
2. Sunt trist. Sunt DigiTrist E-atâta tristeţe în fiinţa-mi plină de efervescenţă necanonică, încât orice...
3. Echipele mici din Liga 1 şi stupidele lor frustrări Am auzit zilele trecute că la FC Unirea Alba Iulia,...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Nu mă refer la o disciplină survenită în urma unui proces îndelungat de civilizare a omului cu sapa pe umăr şi cu toporul la brăcinar, ci una dictată de nişte zdravene bătăi cu vene de bou, cu bâta la tălpi ori celebrele “25 la fund” ale lui Zelea Codreanu.

Într-o cultură în care abuzăm de săraca Mioriţa şi tot basmul ei necivilizat, într-o societate căreia i-au fost furate câteva etape bune de evoluţie, cred – şi îmi susţin opinia – ca avem nevoie de-un Antonescu la pătrat. Nu, nu sunt mare admirator al faptelor mareşalului, dar sunt un mare fan al efectelor pe care le-a creat regimul Antonescu.

Îmi povestea tata că, pe vremea când îi mijea copilăria, sub disciplina lui Antonescu şi a legionarilor, la sat nu aveai voie să te plimbi după ora 9 seara ori să faci gălăgie de capul tău, că ai băut la crâşma de pe colţ şi te crezi prim solist la opera lui Costel Busuioc.

Cel mai bun remediu pentru freelancerii în disciplină era o excursie cu bonusuri multiple şi cu vauchere de mare valoare la postul de jandarmi din sat. După ce te-au înşfăcat, cei de acasă, ai tăi, scoteau lumânările de la naftalină, tăiau oaia cea mai mare, ca să te îmbrace în pielea ei după ce te-aduc maistării acasă, pregăteau fachiolul, perniţa albă şi costumul popular cu care te vor împacheta în patru scânduri.

Se ştia că după ce vei vedea lumina soarelui din beciul postului de jandarmi, popa îşi pregăteşte glasul şi cheamă cântăreţul după prapori, pregăteşte năsălia, tămâie pentru cădelniţă şi Molitfelnicul din care să-ţi cânte “…în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durere, suspinarea şi întristarea”. Cu alte cuvinte, îţi pregătea o lume mai bună, în care vei putea face experimente în voie cu piticii de pe creier.

Cât mi-aş dori ca acest vajnic exemplar al mezozoicului să simtă sângele cald pe degetele picioarelor după 25 de lovituri cu vene de bou. Cât mi-aş dori ca, după cele 25 de plesnituri, să i se ia amprenta de pe tălpi cu ciomegele cu cuie pe laterale. Apoi puţină întinsoare la carcera cu gheaţă, combinată cu un duş rece de la fântâna din curte şi reluarea meniului, cu alte garniseli.

Nu sunt de acord cu pedeapsa cu moartea, dar sunt de acord ca cine nu ştie de respect trebuie să ştie de frică. Retardul care şi-a înfometat calul 3 zile şi apoi l-a omorât cu toporul, că nu mai avea putere să tragă, merită toată stima jandarmilor legionari. Ăştia de acum sunt puicuţe cu fundiţă faţă de cum erau maistării bătăilor.

Dati-i notă retardului!

Sursa foto de aici si aici.

Related posts:

1. Nu cred că se rezolvă cu bătaia Eu nu cred ca trebuie bătuţi copiii ca să înţeleagă...
2. Ce-am rezolvat la Raiffeisen Nimic. Adică nimic, nimic. M-am sfădit cu politeţe cu monsieurul...
3. Nea Gheorghe, între Dumnezeu şi necuratul Satul Văcăreşti din Dâmboviţa a devenit peste noapte celebru. Nea...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.