norel iacob

Fără iluzii: Oamenii te tolerează dacă nu-i incomodezi

noreply@blogger.com (norelicb) — Wed, 20 Oct 2010 11:50:00 +0000

Poziția cancelarului Angela Merkel și a multor germani față de imigranți scoate la iveală două semne ale timpului care te fac să te gândești serios mai departe... Mai întâi, oamenii te tolerează atât timp cât nu-i incomodezi. Apoi, mulțimea poate fi uneori manipulată chiar cu discursuri care au mai fost ținute...

Doamna Merkel a ridicat publicul în picioare, sâmbătă, când a anunțat eșecul și moartea multiculturalismului german – imigranții care nu acceptă și nu respectă felul de viață și valorile creștine germane să se ducă acasă. Un val de sentimente patriotice creștine a inundat probabil piepturile tinerilor democrați...

Citește continuarea articolului „Eşecul doamnei Merkel şi multiculturalismul cu 9 suflete”

Concert extraordinar de Paște - LIVE pe semneletimpului.ro

noreply@blogger.com (norelicb) — Wed, 24 Mar 2010 08:49:00 +0000

Prin această postare nu doar vă anunț de transmisiunea LIVE a concertului extraordinar de Paște pe care îl organizăm la Palatul Parlamentului, ci, de asemenea, vă rog să ne ajutați să anunțăm transmisiunea. De AICI puteți prelua banere de diverse forme și mărimi pe care le puteți folosi pe blogurile sau site-urile voastre. Mulțumesc anticipat!

Un răvaș cu plăcinte ;))

noreply@blogger.com (norelicb) — Sat, 26 Dec 2009 18:20:00 +0000

Sunteți mulți bloggeri printre prietenii mei. Uite la ce m-am gândit stând de vorbă (pe net) cu unul dintre voi ;) Faceți campanie de promovare a revistei Semnele timpului pe blogurile, site-urile, conturile voastre de Hi5 sau de Facebook, MySpace sau pe unde mai vreți voi, aduceți-ne multe abonamente si o sa vedeți cum ne purtăm cu oamenii care muncesc pentru Semnele timpului ;)

Sugestii pentru cadouri de Crăciun

noreply@blogger.com (norelicb) — Fri, 25 Dec 2009 07:28:00 +0000

Dacă încă nu te-ai hotărât sau nu ai găsit încă niciun cadou care să-ți placă pentru cei dragi, iată câteva idei:

Celor ce nu te plac, poți să le oferi bunăvoință,
Celui care-ți face rău, i-ai putea împacheta frumos iertarea,
Prietenului, merge să-i dai inima ta deschisă,
Clientului, îi poți face un serviciu
Unui copil, nimic nu-i mai util, decât un bun exemplu.
Ție, respect.
adaptare după Oren Arnold.

Concertul ICC

noreply@blogger.com (norelicb) — Thu, 24 Dec 2009 05:39:00 +0000

Înregistrarea concertului ICC de pe 19 dec 2009 este aici... Se încarcă mai greu, deci puțintică răbdare :)

Imnul UNICEF

noreply@blogger.com (norelicb) — Sat, 19 Dec 2009 12:34:00 +0000

Diseară prezint Concertul International Children Care. La Palatul Copiilor, ora 18. Puteți veni să ajutați copiii ofani...

noreply@blogger.com (norelicb) — Fri, 18 Dec 2009 12:00:00 +0000

Here is the beginning of my post.

And here is the rest of it.

Încă 1000 de abonați

noreply@blogger.com (norelicb) — Wed, 16 Dec 2009 05:43:00 +0000

48 de lei pentru 12 cadouri și un an de prietenie!
Oamenii citesc puține cărți.
Oamenii citesc și mai puține reviste.
Oamenii citesc și mai puțin reviste creștine.
În general, oamenii nu au timp, nu au răbdare, nu au încredere, nu au interes, sunt obosiți, nu au bani.

Și totuși, deși nu am oferit nici măcar un premiu pentru abonare (în afară tot de reviste), câteva mii de oameni s-au abonat deja la Semnele timpului pentru 2010.

Oamenii aceștia știu că noi scriem cu suflet, cu credința într-un ideal și în schimbarea unor vieți prin scrisul nostru.

Muncesc multe ore pe zi DAR nu pentru revistă, ci pentru OAMENII care o vor citi. Așa mă gândesc eu la Semnele timpului.

Crezi și tu în acest ideal? Oferă cuiva un abonament! Dă-ne șansa de a ajunge la încă 1000 de oameni. Dacă vrei să ne ajuți, scrie acum pe redactie@semneletimpului.ro și anunță-ți intenția de a face abonament. CÂND VOM PRIMI 1000 DE EMAILURI VĂ ANUNȚĂM! Mulțumesc! ;)

Advent conspiracy

noreply@blogger.com (norelicb) — Sat, 12 Dec 2009 11:32:00 +0000

Un promo pentru altfel de sărbători.

O chestiune de alegere

noreply@blogger.com (norelicb) — Fri, 11 Dec 2009 14:50:00 +0000

Puțini oameni și rareori trăiesc odihna completă, nu doar a corpului odihnit de somn, ci și a inimii eliberate de griji, planuri, deadlineuri sau gânduri negre. Liniștea deplină pe care o gust eu acum e o chestiune de alegere. Am ales să mă odihnesc cu totul și de totul și așa fac în fiecare seară de vineri. E incredibilă forța unei decizii clare de a te delimita de orice altceva și de a te înconjura cu oamenii și lucrurile care îți împlinesc cele mai profunde așteptări și nevoi.

Acum stau pe unul dintre fotoliile din living, ascult o muzică reconfortantă și binefăcătoare prin pozitivismul ei și anticipez cu satisfacție orele serii. Efectul e asemănător combinației unui duș prelungit + o cană de ceai cu aromă accentuată și lămâie + o carte bună sau un prieten drag care să nu-mi ceară nimic sau, în lipsa prietenului, un somn căruia să mă predau după o plimbare printre cele mai plăcute amintiri ale săptămânii.

Și ca să nu scriu mult, mă confesez rapid cu privire la scopul acestei postări. Vreau să elogiez puterea alegerii sincere și mai ales FERME. Am decis să mă odihnesc și odihna s-a instalat chiar înaintea refacerii fizice. Știu că efectul e același și după o alegere sinceră și fermă de a ierta, de a iubi, de a nu te compromite.

Liniștea și împlinirea vin mereu după o alegere curată, înțeleaptă și fermă :)

Pașaport pentru iubire

noreply@blogger.com (norelicb) — Thu, 22 Oct 2009 12:20:00 +0000

Nu căuta să simți dragostea înainte s-o înțelegi, pentru că dragostea nu se caută, se învață!

Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută. 1 Timotei 1:5

Pașaport pentru iubire, un seminar dedicat celor care nu așteaptă să simtă pentru a înțelege. (Madrid, 6-14 noiembrie 2009)

Încep înscrierile

noreply@blogger.com (norelicb) — Tue, 21 Jul 2009 15:26:00 +0000

De pe 26 iulie 2009, te poți înscrie pentru a participa în tabăra biblică din 24-30 august 2009. Detalii pe www.tabarabiblica.ro
Te așteptăm!

Experimentul cu doua fante (video)

noreply@blogger.com (norelicb) — Sun, 12 Jul 2009 07:37:00 +0000

În urma prezentării de la cinematograful Corso, de ieri, am decis să prezint filmulețul experimentului cu două fante aici, pe blog. Întrebarea de bază: Care este motivul pentru care apar franjele de interferenţă atunci când se emite un singur foton? (experimentul a dat rezultate identice când au fost folosiţi electroni ori atomi în locul fotonilor) Multe ipoteze au fost formulate până în prezent, dar cei mai mari fizicieni ai secolului al XX-lea, în frunte cu celebrul Richard Feynman, s-au văzut în incapacitatea de a formula o explicaţie completă, coerentă şi în concordanţă cu modul în care noi, oamenii, percepem şi înţelegem lumea. Urmăriți cu atenție și lăsați-vă mintea incendiată de rezultatele experimentului și de posibilele implicații asupra modului nostru de a înțelege științific lumea.

Pentru a înţelege acest experiment trebuie să vedem mai întâi cum se comportă materia obişnuită, de pildă câteva mici bile. Dacă vom arunca bile de mici dimensiuni spre un perete prevăzut cu o singură fantă, vom observa cum ia naştere un model – o bandă îngustă - pe ecranul din spatele peretelui, în zona corespunzătoare locaţiei fantei. Dacă adăugăm şi o a doua fantă ne aşteptăm să apară pe ecran două fâşii exact în spatele fantelor.

Acum să vedem ce se întâmplă în cazul undelor. Acestea ajung în dreptul fantei şi suferă fenomenul de difracţie, lovind ecranul cu intensitate maximă în zona din spatele fantei. Linia luminoasă de pe ecranul din spatele peretelui simbolizează această intensitate. Este similară liniei căreia micile bile i-au dat naştere pe ecran.

Dar, când adăugăm şi a doua fantă, rezultatul se schimbă. Dacă punctul de maxim al unei unde întâlneşte punctul de minim al alteia, cele două unde se anulează reciproc. Astfel că pe ecran apar nişte franje de interferenţă. Locurile unde maximele se întâlnesc sunt caracterizate de cea mai mare intensitate a liniilor luminoase, iar acolo unde se anulează reciproc, pe ecran nu apare nimic.

Deci, când "tragem" cu particule - deci materie - prin cele două fante, se obţin două benzi pe peretele din spate. Cu unde se obţine un model de interferenţă constând din mai multe fâşii.

Să trecem la nivel cuantic. Electronul este o particulă fundamentală, o fărâmă extrem de mică de materie. Practic o bilă infinitezimală. Să trimitem un fascicul de electroni printr-o singură fantă. Se va comporta similar bilelor, pe perete apărând o singură fâşie. Deci, am înclina să credem că dacă am trimite aceste minuscule particule prin două fante, vom obţine, ca în cazul bilelor de mici dimensiuni, două benzi pe ecran.

Numai că în realitate apar franje de interferenţă! Am trimis totuşi prin fante un fascicul de electroni, particule fundamentale, dar totuşi materie. Şi am obţinut un model de interferenţă ca în cazul undelor, nu ca în cazul bilelor folosite iniţial. Cum e posibil ca nişte particule materiale, fie ele fundamentale, să dea naştere unor franje de interferenţă ca în cazul undelor? Nu are sens...

Fizicienii au rafinat experimentul. Şi-au imaginat că poate aceste mici particule se lovesc unele de altele, dând naştere acelui model de interferenţă. Astfel că au decis să trimită electronii unul câte unul, pe rând, către cele două fante. Astfel nu mai au cum să interfereze unul cu celălalt. Dar, după o oră de derulare a experimentului, devine vizibil acelaşi tipar de interferenţă.

Concluzia este inevitabilă. Electronul este iniţial o particulă, devine undă, trece prin ambele fante, interferează cu el însuşi pentru a lovi în final ecranul tot sub forma unei particule. Din punct de vedere matematic este şi mai ciudat. Poate trece prin ambele fante, prin niciuna, prin una dintre cele două, sau prin cealaltă. Toate aceste posibilităţi sunt în superpoziţie una cu cealaltă.

Fizicienii au fost complet zăpăciţi de fenomen. Astfel că au decis să "tragă cu coada ochiului", pentru a observa prin ce fantă trece totuşi electronul. Au prevăzut una din fante cu un dispozitiv de măsură pentru a putea vedea prin care dintre ele trece particula, şi au reluat experimentul.

Numai că lumea cuantică este mult mai misterioasă decât şi-ar fi putut ei imagina. Când au încercat observarea fenomenului, electronul a revenit la comportamentul de particulă de materie. A dat naştere unui model cu doar două benzi şi nu unor franje de interferenţă. Simplul act al măsurării sau observării fantei prin care electronul a trecut, a avut ca efect trecerea acestuia prin doar una dintre fante, nu prin ambele.

Acest fapt a dat naştere multor întrebări. Ce este materia la nivel fundamental? Corpusculi sau unde? Şi ce fel de unde? Şi în ce fel influenţează observatorul uman tot acest fenomen? Este ca şi cum electronul "a decis să se comporte diferit", de parcă "ar conştientiza" că este observat îndeaproape. Se pare că observatorul a generat cumva "colapsul" funcţiei de undă a electronului prin simplul act al observării.
(Credit: Cassiopeia Project. Traducerea şi adaptarea: Scientia.ro)

Citiți și Mecanica cuantica. Principiul de incertitudine.

Ajutorul e binevenit

noreply@blogger.com (norelicb) — Fri, 26 Jun 2009 12:31:00 +0000

Pe de o parte, când nu cugeți să-ți ridici privirea, lumea rămâne mai mult o proiecție, iar umbrele sunt surprinzător de infidele realității... De fapt, deși privim, suntem cel mai adesea cu ochii închiși. Cine suntem cu adevărat nu știm nici noi. Cine sunt alții, cu atât mai puțin. Abia când am înțeles acest lucru, învățăm să clipim.

Pe de altă parte, dacă stai mereu cu ochii pe sus, după cele reale, te cuprinde rapid amețeala. Nu suntem creați să stăm cu capul pe spate... Și oricum, realitatea nu se vede mereu deasupra unei forme de umbră. Și presupunând că am vedea-o, servită toată deodată, fără respect pentru limitele suportabilității noastre, realitatea ar chiar dăunătoare...

Mie mi-a plăcut mereu să mă uit înainte, să merg cu coloana dreaptă și pasul alert. Dar nici așa nu rămâi în realitate... Realitatea are ritmul ei incert. Merge când tare, când mai încet. Iar noi, creduli genetic când vine vorba de noi înșine, mergem văzând, într-o lume a celor nu se pot vedea (oricum sau deloc). De aceea, pentru multe dintre confuziile sau vânătăile noastre nici nu avem explicații.

Oricum, fără un punct de reper, cine ar putea spune ce este realitatea? Pentru noi, cei ce o căutăm, Ajutorul e neprețuit.

La fântâna lui Iacob

noreply@blogger.com (norelicb) — Sun, 14 Jun 2009 17:34:00 +0000

Să vă spun și vouă :) Mâine, de la 10, puteți fi alături de mine la prima emisiune din noua serie La fântâna lui Iacob, în direct la Radio Vocea Speranței. Emisiunea a mai fost prezentă în grila de programe a RVS între 2004 și 2006. Acum are ocazia unui nou început, la care sper că veți participa și voi, fie pe 94,2 FM(București), fie online!

În emisiunea de mâine despre promisiuni. Una dintre marile noastre frustări este legată de promisiunile mincinoase care ni s-au făcut. Îți amintești cât de mult te-a afectat când ți-a promis că va merge cu tine și nu a venit? Sau când ți-a promis (sau ți-a jurat poate) că nu te va minți vreodată? Că va ține secretul și că te vei putea mereu baza pe sprijin?
Mâine, la 10, discutăm efectele, cauzele dar și măsurile de luat împotriva promisiunilor neserioase. Te aștept să te așezi la fântâna lui Iacob, o emisiune în care te limpezești!

Home, premiera globală azi

noreply@blogger.com (norelicb) — Fri, 05 Jun 2009 08:35:00 +0000

Astăzi (de Ziua Mondială a Mediului) a avut loc premiera simultană în 50 de țări a documentarului Home (în diverse formate și pe diverse suporturi filmul este prezent în 127 de țări). Regizat de celebrul fotograf francez Yann Arthus-Bertrand (autorul a peste 40 de cărți), documentarul, filmat în format HD (high definition), oferă imagini uimitoare din 120 de locații și 54 de țări. Home transmite un avertisment cu privire la timpul scurt pe care îl are la dispoziție omenirea pentru a schimba direcția în care se îndreaptă din pricina politicilor nefaste pentru mediul înconjurător. Documentarul are 90 de minute, partea audio e disponibilă în mai multe limbi. Difuzarea de astăzi (a fost difuzat și în România, pe canalul Prima TV, la ora 10 AM) este gratuită.

Pentru cei care îl vor viziona, documentarul va reprezenta (ca și pentru mine) un câștig în termenii informării, perspectivei și trăirii artistice deosebite. În ciuda elementelor de teorie evoluționistă, considerate premise, documentarul întărește credința celor ce îmbrățișează creaționismul, tocmai datorită manierei în care filmul relevă incredibila armonie și echilibrul fin al vieții pe planetă. Cei nerăbdători pot urmări mai întâi trailerul. Mai jos veți găsi linkuri pentru variantele HD (dacă nu intră direct în HD, apăsați butonul HD din player) în limba engleză, spaniolă și franceză. Vizionare utilă și plăcută.
Pagina web a filmului aici

Vizionați filmul în engleză - spaniolă - franceză - germană

Trailer oficial

Am meditat la împlinire

noreply@blogger.com (norelicb) — Thu, 28 May 2009 06:17:00 +0000

(Pentru cei care își evaluează adesea măsura de succes și împlinire și o fac cu teamă...)
Dacă întrebi în jur ce înseamnă om mare o să înțelegi cât de mari sunt diferențele dintre noi. Vei auzi de inventatori, savanți, laureați, milionari, filantropi, artiști, sportivi, lideri, mediatori, clerici, reformatori, misionari, eroi, sau personaje surprinzător de mediocre (ca și frumusețea, și ”mărimea” unui om se găsește în ochii privitorului). Despre unii dintre aceștia poate mai știai câte ceva, despre cei mai mulți auzi pentru prima dată în viață. (Câte nume recunoști din lista celor mai importanți zece inventatori? Thomas Edison, Nikola Tesla, James Watt, Alexander Graham Bell, Sir Christopher Cockerell, Sir Clive Sinclair, Sir James Dyson, Alex Moulton, Dean Kamen, Tim Anderson - conform Inventor Resource)

În fața ”mărimii” unui om te încearcă variabil admirația, respectul, recunoștința, inspirația. Culmea e că te încearcă și uitarea. Dacă îți construiești împlinirea în viață pe memoria celorlalți, ți-ai așezat moștenirea pe nisipuri mișcătoare. Și asta pentru că nu ne putem forța menirea. Cred că menirea noastră nu este să fim ținuți minte!

Și atunci? Sub impactul acestei tușe apăsate a efemerității, predic eu oare demobilizarea și nihilismul, platitudinea și neimplicarea socială sau deșertăciunea cercetării și a aportului la progres? Vreau oare să așez o amprentă cinică asupra celor mai dragi sentimente și năzuințe care ne îmbată spiritul cu energizantul emoțional atât de necesar dinamicii vieții și fericirii?
Dar voi ce ați face? Nu i-ați lua sticla de la gură bețivului care tânjește după feeria creației unei lumi prietenoase din aburii alcoolului? Nu ați căuta să vindecați pe împătimitul sexual, care își construiește lumea din fanteziile lui? Și nu ați lupta să-l obișnuiți cu singurătatea pe cel care caută obsesiv mulțimile pentru a-și întreține simțământele de vivacitate și utilitate, identitate? Adică, nu ați lua drogul din mâna celui care caută să se refugieze în drog? Dacă nu suntem atinși iremediabil de indiferență, vom rezona...

Legătura tuturor celor de mai sus este că la sfârșit toți avem o clipă de sinceritate. Când toate realizările (în spatele cărora ne ascundem automotivator îndoielile, temerile sau anticipările sumbre) vor fi puse în perspectivă de infinitul neființei (vorbesc dpdv al naturalismului), cum rămâne cu împlinirea? Dacă un om ar închide fericit ochii pe patul suferinței sale, mângâiat de premiul Nobel sau de laurii vreunei olimpiade, de miile de case construite pentru săracii fără nume sau de schimbarea cursului istoriei chiar... ar trebui neapărat să aflăm, în ecuația fundamentală, ce valoare a dat el necunoscutei sensului vieții. Sunt câteva variante de răspuns. Realismul agnostic sau ateist mi se pare mai degrabă resemnare. De către ei, năzuința religioasă în mai mult decât concretul istoric, probabil e numită imaginație. Și totuși, ființa mea tânjește să creadă că e mai mult. Cine a pus în mine dorul acesta? Dacă e doar un vis născut din neputința de a accepta că totul se sfârșește la moarte, atunci de ce ateistul își dorește să fie ținut minte? Nu e tot o dovadă a năzuinței de mai mult?

Și mă întorc la menire. Naturalismul îmi sugerează că menirea mea este să contribui la progres, să fiu împlinit făcând cât mai mult (dar cine poate să-mi spună și ce e cu adevărat semnificativ?) și să accept că nu există alt sens. Îmi sună mai degrabă a rol, menirea pare a cuprinde mai mult. Și dacă această menire ar fi să găsim sensul ultim, să-l trăim și să le facilităm această descoperire tuturor celor cu care intrăm în contact (fără să abandonăm contribuția la cunoaștere și progres)? Dar există? Și parcă aud cum mi se spune: cine garantează că există, ca să-l căutăm? Naturalismul sugerează că resemnarea e preferabilă deziluziei. De acord. Dar e sigur că la capătul căutării e deziluzia? Și de cele mai multe ori din păcate, de aici, noi, cei de rând, devenim pioni și public, audiență pentru ”specialiști”. Specialiștii afirmării și specialiștii negării. Iar noi evaluăm realitatea pe baza retoricii sau autorității lor...

E adevărat că astăzi știm destule ca să putem pune la îndoială, dar mi se pare mie că știm prea puține ca să nu credem...

Kandinsky - interpretare

noreply@blogger.com (norelicb) — Fri, 22 May 2009 07:07:00 +0000

A scris Elena un comentariu la postarea de ieri și m-a rugat să accept exercițiul de poezie tip Kandinsky. Am mers pe blogul ei și am văzut despre ce este vorba. Elena mi-e prietenă veche și nu mi-a venit să refuz. Vă cer cu prietenie scuze celor care nu apreciază nici genul acesta de pictură (deși vă mărturisesc că privind-o mai mult, mie a început să-mi placă semnificativ chiar), nici interpretarea mea lirică :)
P.S. Elena, poți copia poezia dacă vrei să o pui lângă celelalte pe blogul tău!

Ochiul luminii privește-nainte, e punct de reper,
Cu pupila mărită, în urm-a rămas ochiul meu pasager.
Îmi crește părul drept înapoi și înainte rebel,
Urechea îmi crește imens, tehnologic, în marș decibel.

Vezi inima? E carne și-i vie,
Pulsează jumate-a vecie.
Nu tace, nu zace, nu-i grea, nici sălcie,
În umbra locașului ei urzește-a luminii chimie.

Vezi soarele și fazele lunii? Le-am trăit pe toate,
Am trăit marea și cerul, aerul în culori aromate.
Uită-te cu atenție să vezi steagul plutind
Mult deasupra abiselor negre și-a drumului șerpuind.

Vezi arcul? Arcul larg al cuvintelor mele nu contenește trăgând,
Sunt un om cu fruntea lată și nasul adânc,
Am craniul tare și creierul lung,
Idei ascuțite, să sparg albastrul prelung.

Înghesuite sunt toate privite de sus,
Și lumea și astrele și universul nespus.
Oprește-te. Stai lângă mine pe trepte,
De aici se vede cum se-așează toate atente...

Răspuns

noreply@blogger.com (norelicb) — Thu, 21 May 2009 10:38:00 +0000

Vorbirile și tăcerile noastre urmează marea. Impetuoși ca fluxul, neputincioși ca refluxul... Mareele, cu alternanța lor între îndrăzneala (alteori nesăbuința) de a inunda țărmul și sfiinciunea (alteori înțelepciunea) retragerii către sine, sunt parabola dialogului nostru, a cărui cadență potrivită o căutăm până la sfârșit. Modelând în forme originale aceeași substanță, cu adevărat imprevizibili rămânem doar pentru cei care nu cunosc legile adâncului. Și totuși e drept că fiecare mare are legile ei și adâncimile ei abisale.
Gălăgioasă întotdeauna la suprafață și la țărm, și judecată în consecință, marea rămâne pururi simplă și incomplet descoperită. De aceea

Când m-asculți cum vorbesc, intuiește cum tac,
Tăcerea-i veșmânt ce peste cuvinte-l îmbrac.
Când sunt val, sunt și spumă și adânc înghețat,
Sunt aici, dar și-acolo un alt ochi m-a aflat.

Nu-s mister, nu sunt taină, nici secret încriptat
Sunt doar apă, oglindă ce reflectă treptat
Ce sunt eu? Sunt mulțimea din ochiul uimit
Mă cunoști când mulțimea îți pare un om la privit.

Fără cuvinte

noreply@blogger.com (norelicb) — Sat, 16 May 2009 21:03:00 +0000

Înțelepciune

noreply@blogger.com (norelicb) — Fri, 15 May 2009 08:28:00 +0000

O respectabilă doamnă (personaj de film) aflată la vârsta senectuții, patroană a mai multor fabrici și domenii undeva în America secolului al XIX-lea, afirma la un moment dat către orfana de 11-12 ani, pe care o tutela: Să crezi jumătate din ceea ce vezi și nimic din ceea ce auzi!
Îndemnul era aplicat comunicării interumane și sumara analiză care urmează se subscrie acestui domeniu. Adevărul nu este o broșă agățată întotdeauna de atitudinile și cuvintele celor din jur. Adevărul are o structură moleculară extrem de instabilă. Dacă nu este atent observat și tratat, adevărul se descompune, lasând în urmă loc multor confuzii și probleme.

Unii distorsionează intenționat raportul pe care îl oferă despre un adevăr, alții o fac neintenționat, din pricina propriei limitări de înțelegere. Nici eu, nici tu nu facem excepție. După cum spune o scurtă învățătură talmudică: Nu vedem lucrurile așa cum sunt ele, ci așa cum suntem noi. Creierul este cenzor apriori al realității. Intrăm așadar în conflict, nu atât de mult cu privire la ceea ce este, cât cu privire la ceea ce gândim că este. Ca dovadă, sper că vă amintiți testul cu balerina. Dacă nu l-ați făcut încă, îl găsiți aici.

Prima implicație este să te ferești de a formula concluzii irevocabile cu privire la ce vezi sau auzi de la oameni. Nu ai de unde știi cât este adevăr în ceea ce ți s-a transmis. Trebuie să lași mereu loc dezvoltărilor și înțelegerii ulterioare.

A doua implicație este aceeași cu prima. De această dată însă, nu din pricina transmițătorului, ci a mea, a receptorului. Nu trebuie să fim siguri că decodificarea a ceea ce am văzut și am auzit este adevărul. Se cere renunțare la încăpățânare, mândrie, superficialitate pentru a atinge această țintă.

A treia implicație este că nu trebuie să ceri celorlalți să vadă ca tine. Nu trebuie să fii cenzorul nimănui. Aceasta nu înseamnă relativism (nu devalueză principiile pe care le consideri generale, nici promovarea lor), ci diversitate (adică accepți că există destule variabile atât în analiza ta, cât și în a celorlalți).

În limbajul cotidian aceste implicații sau precauții au de-a face de fapt cu bârfa, (pre)judecata, zvonurile, intoleranța, fariseismul.

Repet că în această analiză nu am vorbit despre Adevăr. Despre cel ultim, revelat. În cazul Adevărului, tavanul meu nu poate fi podeaua ta. Totuși, nu uitați că nici Adevărul unic și neschimbător nu ajunge la noi nemijlocit. De aceea, e important ce set decodor folosim. Dumnezeu pretinde că e singurul care produce seturile decodoare originale, special concepute pentru noi.

Analiza este abia deschisă...

Vezi cât de mult ai putea...

noreply@blogger.com (norelicb) — Thu, 14 May 2009 06:17:00 +0000

Vă arăt acest clip pentru că de mai mult timp contemplu cu încântare efectele uluitoare ale perseverenței, efortului și exercițiului. Nu neg că poate fi implicată o doză de talent special. However...

ConSENS - live de la 11am

noreply@blogger.com (norelicb) — Sun, 10 May 2009 07:03:00 +0000

Astăzi prezint ConSENS. E un festival de creație al tinerilor români din Madrid. Dacă vreți să vedeți despre ce este vorba puteți intra aici pentru transmisia live începând cu ora 11am. Festivalul va dura până în jurul orei 16 cred.
P.S. Mâine mă întorc în țară... :)

Album de cuvinte

noreply@blogger.com (norelicb) — Tue, 05 May 2009 12:46:00 +0000

Am lipsit. Mai lipsesc, așa e... Nu prea mi-am mai văzut capul (de treburi) și n-am putut să scriu (fără cap). N-am dat bir (cu fugiții), dar am avut ceva socoteli (de încheiat). Și mai am.

Mâine merg la Madrid, sau cum zic unii, ”afară” (din cale cu gripa asta). Până vin, ieșiți și voi, mișcați-vă, nu stați (pe gânduri), că e primăvară, e mai (bine), și nu intrați prea repede (la păreri). Revin, nu rămân (de căruță). Și dacă tot am început să vorbesc despre scrisul pe blog, vă confirm (temerile:D ): mai sunt idei. Chiar pe stoc. Timp n-am acum dar, nicio grijă... de câte ori mi s-a terminat, am comandat timp mai bun...

Allow me...

noreply@blogger.com (norelicb) — Tue, 05 May 2009 12:22:00 +0000

Salut,
Numele meu este Mac, Mac User. Ca la orice naștere, prin ne-voința mea, și în prezența nedisimulatului semn vital: Whoaaaw! :)
Să vă arăt exemplu de campanie de advertising modern bazat pe ironia prietenoasă și fină (de aceea mai eficientă) care stimulează simultan satisfacția și orgoliul. În esență, lipsite de fair-play, reclamele sunt atrăgătoare și par „ok” :) O metaforă a relațiilor interumane așa cum arată ele, în bună măsură, la un anumit nivel de rafinament sau educație.