Veronica A' Cara

Acelasi suflet in miliarde de trupuri

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Sun, 19 Feb 2017 16:19:00 +0000

Venim din adancul universului ca suma de miliarde si miliarde de atomi, nascuti fiecare in alta clipa, in alt loc, in alta vesnicie…nimeni nu poate spune pana la urma cine ne sunt parintii caci nu stim inca ce ne face sa fim vii.
Amabalajul de celule atat de perisabil si din ce in ce mai usor de inlocuit bucata cu bucata, nu pare sa fie decat un vehicol pentru ceva cu mult mai subtil, inefabil si imposibil de inlocuit…ceva care trece de limitele materiei, timpului si spatiului si pe care il numim SUFLET, acel ceva care acum scrie, miscand o mana, si milioane de ganduri!

Sufletul nu are parinti, sufletul are Creator, parintii construiesc impreuna doar casa in care locuieste sufletul timp de o viata, abia cat are timp universul respire o data! S-a scris mult despre suflet, caci sufletul incearca mereu sa se puna pe sine in cuvinte, pentru a se face inteles pentru a explica egourilor hranite de minte, care ii sunt nevoile si dorurile, ce il face sa traiasca si ce il ucide incet incet, nicioadata complet, dar suficient cat sa se micsoreze intre limitele stramte puse de egouri. Sufletul nu moare indiferent ce se intampla, el doar paraseste corabia trupului si inoata pana la tarmul vesniciei.

Pana la urma lucrurile pe care le numim “de suflet” incearca sa se faca auzite si intelese….pe ele nu le cuprindem rational ci altfel, nici macar emotional nu putem spune ca le cuprindem…ele constituie un limbaj aparte pe care il intelege orice om indiferent ce limba vorbeste si ce religie are. Lucrurile de “suflet” sunt uneori greu de rostit, caci sunt unii care cred ca sunt semne de slabiciune si lipsa de vointa, ca sunt chiar de rusine, semne de nebunie si de boala…ele fiind de fapt singurele manifestari care ne permit sa traim cu adevarat. Si azi ne intrebam ca in fiecare zi de ce ne este frica de “lucrurile si lucrarile” sufletului?

Am simtit de multe ori ca in fiecare din cei din jur tresalta acelasi SUFLET care anima si corpurile acestea care acum pun neindemanatic in cuvinte inefabilul…UN SUFLET CU MILIARDE DE FETE, cu miliarde de istorii de viata…cu miliarde de izvoare…

Nu stim daca avem mai multe vieti sau mai multe timpuri in care sa ne desfasuram ata aceleiasi vieti, dar intelepciunea acestei lumi, intelepciunea SUFLETULUI care ne face vii pe toti ne sopteste in permanenta sa ne traim fiecare clipa ca pe ultima…sa ne traim fiecare viata …ca pe ultima!

Un SUFLET…acelasi suflet cu miliarde de fete, in miliarde de trupuri si un singur Creator…cu o viata…aceeasi Viata, aceesi roata care se invarteste cu cer cu tot de la nastere pana la renastere… Acelasi suflet pictat cu stele pe care am invatat sa il numim CER!

Stam stingheri la Poarta cerului si ne intrebam unde ne este sufletul geaman, cand de fapt…oricine ne-ar fi alaturi, este vas ales in care divinitatea toarna apa vie a SUFLETULUI geaman cu Lumina!

Spune-mi de ce ti-e frica, sa-ti spun cine esti !

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Wed, 28 Dec 2016 16:18:00 +0000

Presupun ca tuturor le este frica de cate ceva sau cineva…Chiar daca nu sufera de vreo fobie, exista acea teama de un anumit lucru, persoana, sau fenomen…

Diferenta dintre fobie si frica obisnuita ar fi ca frica obisnuita este o reactie normala la o situatie care ne pune in pericol si ne produce o reactie, de fuga, atunci cand stimulul advers este foarte puternic,
sau de lupta, atunci cand simtim ca putem sa il infruntam. Fobia este o frica ce depaseste ratiunea si pe care o dezvoltam ori de cate ori suntem expusi la situatia respectiva sau la stimulul respectiv sau doar ne imaginam stimulul.

Aceste temeri sunt fie declansate de la o anumita intamplare, fie suntem nascuti cu ele, fie le dobandim de-a lungu timpului fara nici o explicatie anume. Printre cele mai frecvente se enumera: frica de intuneric, frica de paianjeni, frica de inaltime, frica de ace, frica de tunete si fulgere, frica de spatii inchise, frica de caini, frica de auditoriu (a vorbi in fata a mai mult de 3 persoane), frica de insecte, frica de dentist, frica de apa, frica de foc, frica de serpi, frica de tunete si fulgere si frica de moarte…

Psihologii caracterizeaza o persoana in functie de mica teama sau de fobia pe care o are…

• Astfel persoanele care au o teama ce implica actiuni in preajma sau cu animale, sunt considerate a fi persoane vulnerabile si care de regula, se adapteaza destul de greu intr-o comunitate si foarte rar au incredere in alcineva, decat in propia persoana.

• Persoanele cu frica e intuneric sunt acelea care fie au remuscari de consiinta datorita unor fapte si actiuni trecute, fie se subapreciaza si nu au incredere in propia persoana, in societate si in tot ce ii inconjuara, astfel fiindule frica si de propia umbra.Din aceeasi categorie pot face parte si cei carora le este frica de fantome, persoanele respective urasc neprevazutul, ei fiind foarte bine organizati si planificandu-si orice miscare.

• Teama de spatii inchise si frica de inaltime pot fi caracterizate ca fiind temeri mai mult decat involuntare, ci spontanae, survenite pe neasteptate si care consta intr-un sentiment de frica in fata unui posibil pericol, de la o simpla lovitura pana la moarte…Aceasta teama apare cel putin odata la fiecare om in parte si nu exista o caracterizare a persoanei, caci toti suferim de aceaste temeri justificate.

• Frica de a vorbi in public este acea teama care depaseste gradul de emotie si transforma gramul de teama in fata unui esec si neincredere intr-un dezastru. Cei care au aceasta teama sunt persoane extrem de emotive, nesiguri pe ei, nehotarati, nu foarte sociabili, intovertiti si care calca de 10 ori in acelas loc.

• Frica de ace si de dentist sunt mai mult temeri in fata unei viitoare dureri pe care le pot produce acele…Persoanele in cauza sunt firi sensibile care resimt puternic orice impresie fizica sau morala (gandul la ace sau dentist), usor impresionabile si foarte simplu de convins, chiar manipulat.

• Frica de apa si de foc apare ca rezultat a unor experiente directe sau indirecte ce tin de o intamplare care a avut ca factor principal apa sau focul (incendii, inundatii) si care a ramas intiparita in memorie. Persoanele care sunt purtatoare de aceasta temere au un caracter puternic, insa sunt usor vulnerabile in fata catastrofelor, gandesc la rece in situatii critice, sunt sufletiste si ar sarii oricand in ajutorul unui necunoscut, indiferent de situatie.

• Frica de tunete, fulgere si de moarte. Cei suferind de acestea sunt indivizii care nu cred in religie, nu obijnuiesc sa se roage, de obicei nu respecta sarbatorile si nu au construita nici o relatie cu Dumnezeu si cu biserica. Insa aceasta frica mai poate fi si produsul unor evenimente trecute, marcante si care influenteaza prezentul printr-un gand ca s-ar putea repeta o anumita intamplare. Astfel, au tendinta sa traiasca in trecut, evita obstacolele si trec peste ele foarte greu sau chiar deloc.

Mie personal imi este frica (groaza) de serpi si de faptul ca m-ar putea incolacii, insa am si dorinta de a-i cunoaste mai bine, de a-i atinge si de a”comunica” cu ei…ma fascineaza pielea, culorile pielii si tot ce tine de aspectul lor…

Voi ce fobie/frica/temere aveti ?

Managementul diversitaţii în organizaţii

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Thu, 20 Oct 2016 15:17:00 +0000

Diversitatea se refera la toate punctele de vedere în care personalul diferă unul de altul, cuprinzând o serie de caracteristici personale vizibile, de exemplu, vârsta, etnia şi totodată, caracteristici personale mai puţin vizibile, cum ar fi competenţele, nevoile, stilul de muncă.Societatea nu poate să existe şi nu poate să progreseze fără a exista cineva care să îndrume ori să ghideze o organizaţie.
Diferenţele vizibile dintre angajaţi sunt îmbinate cu atitudini, valori, comportamente diferite ale acestora care se suprapune cu sarcinile de muncă şi cu relaţiile pe care fiecare angajat le dezvoltă la locul de muncă. Apare, o diversitate de idei, obiceiuri şi hotărâri, pe care organizaţia trebuie să ştie cum să le gestioneze în avantajul său.

“Apariţia managementului diversitaţii nu este o surpriză. El încearcă să fie o linie mediană între perspectivele egalităţii şanselor, care militează pentru aprecierea individului în raport cu locul de muncă în funcţie de meritele şi abordările radicale bazate pe discriminare pozitivă şi dreptate distributivă.”[1]

Managementul diversităţii este un cumul de metode şi tehnici care ridică şi sprijină nevoile şi abilităţile individuale ale angajaţilor şi le trasnformă în valoare adaugată pentru organizaţie, la nivelul capitalului uman.

      Deasemenea, managementul diversităţii reprezintă sporirea oportunităţilor pe care fiecare persoană le are pentru a creşte potenţialul propriu şi contribuţia sa la rezultatul organizaţiei. “Managementul diversităţii începe să aibă un rol din ce in ce mai important în managementul angajaţilor, pentru că echipele diverse se dovedesc a fi mult mai creative.”[2]Această creştere de potenţial are la bază punctul de plecare a identificării abilităţilor atribuite fiecărui angajat, urmată de investiţii realizate în maximizarea dezvoltării acestora.Această diversitate a angajaţilor aduce organizaţiilor de business o serie de beneficii de tipul: angajaţii având păreri diverse, aduc perspective şi informaţii diferite cu privire la segmentul de piaţă al organizaţiei; în acest fel poate spori vânzările şi profitul; eterogenitatea echipelor de muncă promovează creativitatea în toate procesele din organizaţie; grupurile persoanelor care au culturi diferite aduc idei noi asupra sarcinilor de muncă, fapt care conduce spre soluţii creative. Diversitatea din interiorul companiei reprezintă un alt ingredient pentru succes. Varietatea de culturi şi aptitudini ale angajaţilor ne vor ajuta să inţelegem mai bine pieţele şi consumatorii şi vor asigura succesul companiei, pe termen lung. Ele reprezintă, de asemenea, o sursă de creativitate, inovaţii şi putere economică.

     Atitudinile referitoare la comportamentele de la locul de muncă ale unei persoane sunt determinate de măsura în care caracteristicile sale demografice (gen, vârstă, etnie) sunt asemănătoare cu cele ale grupului de muncă din care fac parte. În cazul în care o persoană nu se identifică cu grupul său de muncă, aceasta ar putea duce la părăsirea organizaţiei, la o comunicare cu o frecvenţă scăzută şi satisfacţie scăzută în muncă. Pe de altă parte, angajaţii care se identifică cu grupul de muncă o să obţină o încredere în sine mai puternică .Diversitatea duce spre o dezvoltare de percepţii, stereotipe de sine şi despre alţii, iar aceste percepţii conduc la rândul lor către prejudecată şi discriminare.Pentru că angajaţii minoritari din organizaţie au mai puţine resurse, putere şi statut, decât membrii grupului majoritar din organizaţie, aceasta face ca cei minoritari să se simtă că au o performanţă scăzută.

       În organizaţie se pot dezvolta mai multe grupuri, pe baza unor potriviri personale. Dezvoltarea acestor grupuri produce o competiţie neproductivă, în care persoanele angajate pierd din vedere obiectivele organizaţiei Deoarece angajaţii nu se mai implica în activităţile organizaţiei, performanţa devine foarte scăzută.”Singurul responsabil de ce se întamplă în biroul departamentului sau organizaţiei pe care o conduce este managerul, fie că ştie ce se întâmplă fie că nu.”[3]

„Managementul organizaţiilor, ca teorie şi pragmatică, a devenit mult mai complex în perioada actuală de profunde transformări sociale marcată de tranziţia la un sistem inspirat de valorile democraţiei şi ale economiei de piaţă.” [4]

Datorită unui studiu referitor la practicile de afaceri din micile întreprinderi occidentale, sunt evidenţiate câteva trăsături comune IMM-urilor: diferenţa dintre management şi acţionariat este lipsită de claritate, angajaţii având roluri multiple; principalele activităţi privesc rezolvarea problemelor cotidiene; în micile întreprinderi predomină relaţiile şi comunicarea informală.De asemenea, relaţiile interpersonale joacă aici un rol foarte important.

       Afacerea românească supravieţuieşte cu greu, nemaiavând resurse să se dezvolte, fară să îşi mai pună probleme de identitate. Capitalul românesc e lipsit de conştiinţă. Managementul unui astfel de capital e pe măsură. O analiză rapidă ne arată un management pasiv, imperceptibil la schimbările din afară, orientat către sine. Sunt şi factori care demoralizează practicile de responsabilitate socială în IMM-uri: necesitatea de cultură managerială a proprietarilor şi administratorilor, noţiunea obiective pe termen scurt; un management nedispus să rişte şi să accepte competiţia ca pe ceva firesc şi care corespunde dorinţei; un management închis, prevăzând doar interesele proprietarilor sau nici măcar pe acestea; un management netransparent şi nedornic de comunicare, atât in raporturile cu proprietarii cât şi in relaţiile cu consumatorii şi cu comunitatea.Un management, în care administraţia se confundă cu proprietarul, deci un management neprofesionalizat, care nu pune mare preţ pe specialişti, pe dezvoltare personală, pe cunoaştere, pe valori profesionale, pe inovaţie.

        „În aceste condiţii, se poate vorbi de o asociere puternică între lipsa de etică şi succesul pe o piaţă în care incertitudinea, neîncrederea în autorităţi şi instabilitatea legislativă par a face parte din regulile jocului.”[5]Deşi se gasesc în culturi de afaceri diferite, operează în contexte diferite, există suficiente asemănări între întreprinderile mici româneşti şi cele vest-europene.Aceste analogii pot sta ca argument pentru premisa după care responsabilitatea socială nu mai este doar un atribut al companiilor multi naţionale, ci pur şi simplu, o condiţie elementară a jocului economic într-o piaţă deschisă.

Pentru orice organizaţie, cea mai importantă resursă o reprezintă oamenii şi deci rolul acesteia este să le faciliteze dezvoltarea profesională şi să-i conducă pe angajaţi spre atingerea obiectivelor organizaţiei, într-un mediu motivant pentru grup şi pentru fiecare individ.”Comunicarea se constituie ca un proces intenţionat de transfer de informaţie şi inţelesuri între indivizi, grupuri, niveluri organizaţionale şi organizaţii.”[6]

Discriminarea - un subiect tabu pentru societate

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Sat, 27 Aug 2016 12:32:00 +0000

Discriminarea este atât o idee ce apare în conversaţiile obişnuite, cât şi un concept al ştiinţelor sociale.Discriminarea are întotdeauna un preţ, însă deseori acesta nu este vizibil.[1] Se poate să ne lăsăm prinşi în lungi discuţii asupra caracterului discriminatoriu al unei anumite practici de fiecare dată când cei aflaţi în dispută pornesc de la conotaţiile pe care le are cuvântul”discriminare” în viaţa lor de zi cu zi.Nu se poate spune că o acţiune este discriminatorie fără a se indica temeiul tratamentului diferenţiat.[2]

        “Ca reacţie la situaţiile de discriminare, societatea a operat discriminarea pozitivă, iar angajatorul, discriminarea indirectă prima din dorinţa de a echilibra inechităţi anterioare, iar cel de-al doilea din dorinţa de a-şi doza resursele.Ambele sunt o cale de a perpetua situaţiile de discriminare.”[3]Problema discriminării trebuie pusă şi trebuie să i se răspundă pentru a vedea dacă ea nu reprezintă o potenţială sursă de tensiuni şi nemulţumiri inclusive în societatea în care trăim.[4] Rromii au fost discriminaţi de cand au ajuns în Europa. Ei se simt dezavantajaţi din cauza etniei lor, deoarece nu se pot integra în societatea românească la fel ca românii.Deşi locuiesc pe acelaşi teritoriu, la marginea oraşelor româneşti, ei nu prezintă încredere societăţii. Fizic, culoarea pielii distinge pe rromi de celelate rase, deşi în anumite situaţii acest semn distinctiv nu este concludent.[5] Nu trebuie să îi punem pe toţi rromii în aceeaşi oală, deoarece sunt unii dintre ei care întradevăr dau dovadă de loialitate şi respect pentru România. Mereu sunt discriminaţi rromii, pentru că stilul lor de viaţă este acela de a trăi din furturi, înşelătorii, şi alte vicleşuguri şi toţi se feresc să aibă vreo legătură cu acestă etnie,dându-le astfel numele de ţigani. “Ţiganii sunt grupul social cu cel mai scăzut nivel de trai, cu mari probleme de integrare, cu niveluri scăzute de educaţie, într-un cuvant aflati la marginea societăţii.”[6] Datorită traiului lor şi discriminării, rromii nu au avut prea mult timp acces la sistemul judiciar şi nu au putut să-şi apere drepturile sau să îşi exprime punctul de vedere.Mulţi au încercat să intimideze şi să interzică rromii şi cultura lor în societatea dominantă. Fiind discriminaţi din cauza etniei lor, ei nu pot avea un loc de muncă, un trai decent, în România. “Discriminarea populaţiei rromă se manifestă mai ales în ceea ce priveşte satisfacerea unor nevoi şi probleme sociale, şi mai ales la nivelul acelor memebri ce dispun de pârghii de decizie care le pernmit să îşi puna în aplicare concepţiile ( reprezentanţi ai autorităţilor publice, mai ales locale, medici, învăţători, asistenţi sociali, etc).”[7]

        Managerii companiilor au un rol important în prevenirea unor astfel de comportamente discriminatorii. De aceea ei ar trebui să supravegheze modul în care sunt trataţi muncitorii atat la interviu, pentru obţinerea unui job cât şi la locul de muncă, indiferent de etnie, sex, vârstă, etc.

Este greu de înteles cum astfel de comportamente, cum este discriminarea la locul de muncă, pot continua în cadrul societăţii de astăzi. Indiferent de domeniul în care activează, femeile nu ar trebui discriminate atunci cand vine vorba de promovari, ţinând-se cont doar de acest criteriu. Rezultatele obţinute nu trebuie avute în vedere, doar din perspectiva faptului că angajatul este barbat sau femeie sau că aparţine unei alte etnii.

        Rromii, ca membrii ai unui grup minoritar deviat şi inferior, au ca grup de referinţă, grupul majoritar, privit ca de succes şi reprezentativ, de aceea vor internaliza reprezentările sociale ale majoritarilor despre rromi şi le vor percepe ca aparţinând rromilor înşişi.Cum aceste reprezentări sunt negative, imaginea de sine a rromilor devine şi ea negativă, iar stima de sine scăzută. Mai mult decât atât, conform teoriei celor trei euri, ceea ce cred rromii despre ei înşişi (el actual perceput) se află, de cele mai multe ori, în opoziţie cu ceea ce ar dori rromii să fie (eul ideal) şi cu ceea ce cred rromii că ar trebui sa fie în conformitate cu dorinţa celor din jur (eul dorit), situaţie care conduce la stima de sine distorsionată, cu tendinţe de scădere.[8]Stima de sine scăzută la rromi se poate manifesta în mai multe moduri: individul este mândru de el însuşi, aşadar are o stimă de sine individuală crescută, însă stima lui de sine etnică este scăzută, aşadar percepţia despre grupul de origine / de apartenenţă este una negativă; individul este mândru de sine şi de grupul restrâns în care face parte (neamul, familia), aşadar stima lui de sine individuală şi grupală sunt crescute, dar stima lui de sine etnică este scăzută; individul este mândru de el insuşi, inclusiv de grupul etnic din care face parte, aşadar are o stimă de sine individuală, grupală şi etnică crescute, dar, cu toate acestea, percepe grupul etnic majoritar ca fiind superior, în mediul nerrom având o atitudine şi un comportament care denotă complexul.[9]

      Moralitatea discriminării este mult mai greu de decis decât legalitatea acesteia.Moralitatea discriminării este deseori cea mai conmtroversată, deoarece priveşte în mod necesar o clasă de persoane trecând cu vederea diferenţele dintre membrii individuali ai clasei respective.[10]

Rostogoliri

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Mon, 16 Nov 2015 21:39:00 +0000

Viitorul e un ghem incalcit. Cineva l-a aruncat pe podea odata cu prima noastra clipire si de-atunci ghemul se rostogoleste leganat in fata noastra, lasand in urma un fir urias ca o dara de istorie. Iar pe firul asta pasim noi, cautand mereu sa prindem ghemul din urma.

"Se desira" – spun cei melancolici, "se descalceste" – zic pozitivistii.

Dintr-un ghem asa de mic te si miri cum de se poate scurge un fir atat de lung. De lung ce e, privindu-l pe masura ce ni se asterne sub picioare, avem senzatia ca firul e drept desi, pentru ca ii urmeaza leganarii ghemului, e de fapt sinuos ca o sosea de munte.

Alergand pe dara lui terestra ni se intampla uneori sa ajungem ghemul din urma pentru cate o jumatate de clipa. Destul cat s-aruncam atunci o privire inauntru si sa ne incarcam cu cate-o imagine care va urma, ascunsa deocamdata in valtoarea ghemului. Stiti imaginile smulse asa din ghem sunt intamplarile acelea de neinteles pe care, daca le povestesti intr-o carte, risti sa pari un mincinos, in timp ce, daca le spui la un pahar cu vin, devii dintr-odata o persoana fascinanta. Ca atunci cand stiai despre tine ca vei locui candva intr-o camera vopsita in rosu sau ca atunci cand stiai despre altcineva ca va manca, intr-o zi precisa, pentru prima oara baclava.

Viitorul e un ghem incalcit. Pe urma lui de asa colorata calcam noi, in permanenta fascinati. Cu cat firul e mai lung si ghemul mai mic, cu atat ne intrebam mai des cum vom arata pe dinauntru atunci cand ghemul se va fi intins in fir. Nu stiu sa va zic asta, dar cu un lucru va pot consola inca de pe acum: rostogolire nu inseamna golire de rost, ci dimpotriva.

Geometria timpului

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Mon, 29 Jun 2015 07:56:00 +0000

Uneori se face tarziu mult prea devreme, de parca s-ar scurge tot timpul dintr-o data, ca apa din galetile din tabara de la Navodari, umplute si apoi asezate in echilibru deasupra usii ca sa le cada in cap celor care veneau ultimii de la dus.

Alteori nu e niciodata destul de tarziu. E inca prea devreme ca sa poata fi deja tarziu. Ca in serile cand te chema mama acasa de la joaca si tu stiai ca mai e destul timp pana sa fie tarziu cu adevarat.

Intre „devreme” si „tarziu” nu exista mijloc, iar motivul nu e foarte greu de inteles.

„Devreme” e o masura a ratiunii. E devreme atunci cand n-am reusit sa strangem destule informatii ca sa putem concluziona ca e tarziu. Lucru care, de altfel, nu se poate intampla niciodata pentru ca „tarziu” e o idee a sufletului. Tarziu e pur si simplu. E tarziu si gata. Nu putem explica anume cum s-a facut tarziu.

Intre „devreme” si „tarziu” nu exista mijloc pentru ca intre ratiune si simtire nu exista mijloc. Va amintiti? Geometrie analitica: nu exista mijloc intre doua plane, fiindca intersectia intre doua plane neparalele e o dreapta, iar dreptele sunt infinite.

Asa ca ce facem e sa incercam a ne tine echilibrul mergand pe o dreapta, intersectie de plane geometrice, intersectie de planuri din noi insine. Cadem la fiecare cativa pasi, uneori intr-un plan, alteori intr-altul. Uneori in prea devreme, alteori in prea tarziu. Si dupa primele trante ne cautam prajini pentru men?inerea echilibrului. Ele ne fac sa inaintam mai incet, dar ne ajuta sa cadem mai rar.

Reguli de viata sau viata ca un joc

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Fri, 02 Jan 2015 20:39:00 +0000

Vreau sa ma bucur de viata, de tot ceea ce apare. Fiecare zi pare grea, dar privita in urma, dupa un anumit timp, nu mai pare asa de grea. Mintea ne joaca feste, ne spune ca este greu, ca este usor, iar noi jucam dupa cum ne spune mintea. Primul lucru pe care l-am inteles de cand mi-am ridicat nasul din pacla prezentului a fost faptul ca viata e un joc, un joc pe care unii il castiga iar altii il pierd. Si ca orice joc, se mai si termina. Orice inceput are si un sfarsit. De aceea, conteaza foarte mult cum joci jocul vietii.

Multi isi pun speranta in faptul ca sfarsitul jocului e un nou inceput, unii il numesc reincarnare, altii il numesc viata de apoi, si asteapta rabdatori sa se termine acest joc pentru a vedea ce vine dupa el. Nu stiu daca exista ceva dupã viata, si nu ma intereseaza acest aspect pentru ca eu consider ca nu avem suficiente date in favoarea existentei a ceva. Briciul lui Occam spune ca dacã o explicaþie simplã e suficientã, de obicei e ºi corectã. Prin urmare, decat sã mã gandesc la tot felul de explicaþii tot mai elaborate pentru a susþine viaþa de apoi, fiecare dezminþitã de medicina modernã – ºi aici nu mã refer la prostiile gen homeopatie sau bioenergie, ci la medicina modernã, adevãratã – cred cã e mult mai simplu sã spunem cã nu existã. Absolut toate chestiile de care se leagã „vracii” moderni pentru a susþine teza vieþii de apoi, de la alchimiºti la wiccani, de la homeopati la feng-shui, ºi de la yoghini la bioenergeticieni, sunt dezminþite de savanþii de renume din medicina. Neurologi, psihologi, biologi, toþi aceºtia vã pot spune multe despre corpul uman ºi despre creier, insã faptul cã nu toate au fost explicate in detaliu nu inseamnã automat cã pãrerile „vracilor” sunt ºi corecte. In timp, explicaþia cea mai simplã care se susþine cu dovezi ºi poate fi reprodusã se dovedeºte adevãratã. ªi astfel, incerc sã-mi joc jocul vieþii cum pot mai bine.

Bun acum, sã reluãm. Jocul, ceea ce facem zi de zi e tot ce avem palpabil, ºi deºi senzaþia poate fi cã nu-i chiar totul, sau cã nu-i complet, nu tot ceea ce mintea inþelege, ochiul vede, urechea aude sau degetul pipãie este ºi corect. Dacã incerci sã cauþi pe internet „mind games”, poþi vedea o mulþime de cazuri despre cum poate fi inºelat creierul. Singura metodã de a fi in control este sã te cunoºti pe tine, ºi sã cauþi sã-þi inþelegi reacþiile. Doar urmand un set de reguli foarte simple poþi avea controlul asupra vieþii. Am citit mult, am invãþat mult, ºi acum incerc sã le pun pe hartie, mai mult pentru mine decat pentru voi, pentru cã repetiþia este mama invãþãrii. Iatã cele 12 reguli simple pe care dacã le urmezi, vei avea cu siguranþã o viaþã mai bunã.

Regula 1. Deschide-þi mintea. Invaþã, cautã, experimenteazã, fã lucruri pe care nu le-ai mai fãcut niciodatã. Doar aºa poþi invãþa. Dacã faci in continuare acelaºi lucru pe care l-ai fãcut ºi panã acum, vei obþine acelaºi rezultat pe care l-ai obþinut ºi panã acum. Dacã nu incerci sã ai experienþe noi, vei fi ca badea Gheorghe care vede prima datã o girafã, ºi scuipandu-ºi in san, spune „Aºa animal nu existã!”. ªi nu-i nimic mai trist decat un om care nu ºtie cã se poate ºi altfel, poate chiar mai bine. Mai ales cã lumea nu-i formatã din oraºul sau curtea proprie. Adapteazã-te.

Regula 2. Asumã-þi rãspunderea eºecului ºi invaþã din el. Orice faci sau nu faci, spui sau nu spui, tu trebuie sã hotãrãºti. A ta trebuie sã fie decizia, a ta trebuie sã fie acþiunea sau inacþiunea, ºi tot al tãu trebuie sã fie ºi rezultatul. Nu da vina pe vreme, pe altcineva, pe dumnezeu, pe diavol, ci cautã sã inþelegi acel elusiv „de ce?”. Cand inþelegi „de ce”, inþelegi ce a mers prost, ºi ai posibilitatea sã inveþi din greºeli. Nu evada, nu evita, invaþã din greºeli, pentru ca in viitor sã nu le mai faci. Calea spre perfecþiune e plinã de gropi. Nu existã eºec, existã doar feed-back. Fiecare eºec, fiecare greºealã, iþi spune ceva. Iþi spune ce a mers prost ºi ce poate fi imbunãtãþit. Noi, oamenii, invãþãm doar din greºeli, nu din succese, aºa cã bucurã-te de fiecare greºealã, de fiecare eºec, pentru cã te aduce mai aproape de succes. Norocul ni-l formãm singuri, ca ºi succesul, ca ghinionul ca ºi eºecul. Noi suntem proprii stãpani ai vieþii noastre, ºi tot noi ne facem viaþa. Jocul merge inainte, ºi cu noi, ºi fãrã noi.

Regula 3. Viaþa e doar un joc, ºi ca un joc, trebuie sã inþelegi cã uneori trebuie luat de la inceput. Nu-þi fie fricã de eºec, nu te speria de nimic ºi mai ales nu renunþa. Poþi sã ajungi fãrã casã, fãrã servici, chiar sã mãnanci din gunoaie, dar dacã nu te dai bãtut poþi sã ajungi mai bine decat ai fost inainte de a cãdea in mocirlã. Foarte mulþi din miliardarii lumii au fost oameni care au pornit de jos, de la zero, sau au avut cel puþin un faliment rãsunãtor in care au pierdut aproape totul. Cat timp eºti sãnãtos ºi inþelegi acest lucru, poþi face orice. Nu te gandi cã ai o ratã de succes la vanzãri de 10%, acest lucru inseamnã doar cã trebuie sã te refuze 9 oameni ca sã vinzi la unul, aºa cã trebuie sã te gandeºti cã fiecare om care te refuzã te aduce mai aproape de acel om la care o sã-i vinzi ceva. Nu renunþa.

Regula 4. Ca sã obþii ceea ce vrei, trebuie sã plãteºti un preþ. Vezi care este acel preþ ºi pune in balanþã costul ºi beneficiile – fi insã atent sã nu plãteºti un preþ mult prea mare pentru ceea ce iþi doreºti. Aplicã regula TINSTAAFL „There is no such thing as a free lunch” – „nu existã pranz gratuit” adicã totul se plãteºte, acum sau mai tarziu.

Regula 5. Ai incredere in tine ºi ai rãbdare. Toate vin la timpul lor. De foarte multe ori m-am enervat pe mine insumi cã n-am profitat de un anumit lucru, pentru ca dupã un timp sã-mi dau seama cã nu mi s-ar fi potrivit sau dacã aº fi avut doar necazuri dacã aº fi urmat acea cale. N-ai de unde sã ºtii dacã e noroc sau ghinion pe termen lung, aºa cã ai incredere in propriile puteri ºi fii atent la posibilitãþi ºi la momentul potrivit vei avea ce-þi doreºti.

Regula 6. Cunoaºte-te pe tine insuþi, invaþã-þi reacþiile, identificã-þi obiceiurile proaste care iþi stau in calea unei vieþi mai bune ºi inlocuieºte-le. N-ai cum sã elimini un obicei prost, poþi doar sã-l inlocuieºti, dar ceea ce conteazã este sã inlocuieºti un obicei prost cu unul bun.

Regula 7. Inconjoarã-te de oameni care te ridicã nu care te doboarã. Familia, prietenii, toþi trebuie sã-þi dea avant, sã-þi ridice moralul ºi sã te incurajeze. Nu asculta de cei care iþi spun cã nu se poate. Existã o mulþime de oameni care in ciuda unor handicapuri majore, fãrã vedere, fãrã membre, fãrã posibilitãþi materiale, au ajuns oameni pe care ii admirã o lume intreagã. Cautã pe internet numele de Helen Keller ºi o sã inþelegi. Noi suntem ceea ce gandim. Dacã tu crezi cã poþi, ai dreptate, insã dacã tu crezi cã nu poþi, tot dreptate ai.

Regula 8. Oferã ceea ce vrei sã primeºti. Nu-i deajuns sã ceri, trebuie sã ºi oferi. Vrei bani? Oferã bani, prin muncã susþinutã. Vrei dragoste? Oferã dragoste celor din jur. Vrei fericire? Oferã fericire celor din jur. Tot ce primim, primim de la cineva. Orice facem, afectãm viaþa altora.

Regula 9. Acþioneazã acum. Nu lãsa pe maine ceea ce vrei sã faci, pentru cã ce aduce ziua de maine tu nu ai de unde ºti. Oportunitãþile se mãsoarã in minute sau in ore, nu in zile ºi sãptãmani. ªi uneori sunt legate intre ele, aºa cã dacã scapi una, poþi scãpa mai multe. Foloseºte-þi gandirea, foloseºte logica, ºi identificã corect ce este oportunitate ºi ce nu este. Fã paºi in direcþia pe care o doreºti. O cãlãtorie in jurul globului incepe cu un singur pas, iar fiecare pas te aduce mai aproape de o viaþã mai bunã aºa cã nu te speria ºi incepe prin a pune un picior in faþa celuilalt. Keep walking.

Regula 10. Bucurã-te de fiecare moment din viaþa ta. Jocul merge inainte, cu sau fãrã tine. Insã þine minte cã de tine este vorba. Dacã ai obþinut ceea ce ai dorit ºi nu eºti fericit, inseamnã cã nu þi-ai stabilit bine scopul. Cautã fericirea in tot ceea ce faci. Bucurã-te de cei din jurul tãu, bucurã-te de viaþã, ºi mai ales, bucurã-te de ce ai. Dacã eºti sãnãtos, eºti mai aproape de succes decat cei bolnavi. Gãseºte-þi fericirea, gãseºte-þi pasiunea.

Regula 11. Elibereazã-te de fricã. Frica, panica, sunt sentimente. Te paralizeazã, iþi taie din opþiuni. Hotãrarile luate sub imperiul fricii nu sunt bune, ºi sunt de obicei teribil de proaste. Oamenii au nevoie de gandire ca de apã, pentru cã e singura care ne pune in manã fraiele propriului destin. Increde-te in propria judecatã, iar dacã nu-þi e suficientã, cere sfaturi. Nu-þi fie fricã sã intrebi.

Regula 12. Nu cãuta probleme, cautã soluþii. Cu cat ne gandim mai mult la ce probleme pot apãrea, cu atat apar mai multe probleme. Insã probleme vor continua sã aparã pe tot restul jocului nostru. In loc sã ne concentrãm pe probleme, trebuie sã cãutãm soluþii. Logica te sfãtuieºte mai bine decat orice. Existã cateva intrebãri care trebuiesc puse pentru a reuºi in viaþã. „De ce?” iþi aratã cauza. O problemã care apare este cauzatã de ceva. Identificã cauza. „Cum?” iþi aratã ce trebuie fãcut pentru a rezolva problema. Dacã n-ai rãspuns la „cum?”, inseamnã cã n-ai pus bine intrebarea, cã nu ºtii cauza sau cã vezi doar o parte a problemei. Adapteazã-te, priveºte problema diferit, sub un alt unghi. O manipulare foarte durã din partea media constã in prezentarea unei singure pãrþi a unei imagini, care se potriveºte exact cu mesajul pe care doresc ei sã-l transmitã, deºi intreaga imagine aratã un adevãr diferit. Singura metodã de a-þi da seama de manipulare e sã priveºti toatã imaginea. Sã ai acel „the big picture” american, adicã sã iþi dai seama de intreaga problemã, nu de pãrticele din ea. Nu reacþiona la doar o parte a problemei, reacþioneazã la toatã problema, pentru cã s-ar putea sã ai alte soluþii, unele total diferite. Sau, s-ar putea sã-þi dai seama cã problema de fapt nu existã.

Am pus pe hartie cele de mai sus in speranþa cã mi se intipãresc mai bine in minte, ºi sper sã te ajute ºi pe tine, cititorule, la fel cum m-au ajutat ºi pe mine in ultimii ani. O viaþã frumoasã iþi doresc.

Refuz sa fiu victima

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Mon, 15 Sep 2014 09:00:00 +0000

Sfatuiesc, mai tot timpul, pe cei din jurul meu sa refuze statutul de victime! De cele mai multe ori, devenim victime in urma unei constrangeri, dar ramanem la statutul de victime din acceptare, in urma acceptarii.

Oricine ma cunoaste stie cat de mult insist asupra conceptului de “lume sigura”. Separat de vointa celorlalti si, uneori, fara stiinta, constiinta, vointa noastra, noi avem drepturi! Unele, n-o sa va vine sa credeti, date cu forta (am putea spune si asa). Drepturi naturale, drepturi sociale, drepturi morale, etice, religioase si dreptutr legale. Daca nu avem chef sa actionam conform drepturilor noastre, se pot sesiza, considerandu-ne fara discernamant, institutii abilitate sa ne apere drepturile.

Geneza ne spune ca Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa. E drept, de atunci, au trecut niste milioane de ani si omul, inventiv din fire, a operat asupra sa modificari spectaculoase (de la geneza altruista si sublima). Cu siguranta, ceea ce vedem, azi, uitandu-ne in oglinda si uitandu-ne la chipurile altora (prin actele lor), e mult si din mult laudata inventivitate a omului. Neindoielnic ca omul, daca ar fi vrut sa ramana sub tutela bunului Dumnezeu, nu parasea gradina aia fermecata, si, daca ar fi vrut sa ramana sub pecetea primului Creator, nu se investea cu liberul arbitru si nu mai opera milioane de modificari la modul sau de-a fi, gandi, simti, actiona.

Pe de alta parte, ca un “blestem”, cam tot ce a inventat omul seamana cu modul sau de functionare originar. Motiv pentru care avem drepturi si legi care sa ne apere, azi. Stiu, mai mult sau mai putin. Dar sunt.

Intr-o alta ordine de idei, ii invat mereu pe cei din jurul meu sa nu ia o hotarare pripita in a actiona (in urma: unui fapt, intamplare, prejudiciante sau nu). Le recomand, intodeauna, o perioada de gratie de patruzeci de zile de distantare de la intamplare, apoi, alte patruzeci de zile de decizie. Pare aberant, dar la mine a dat roade intodeauna. A actiona imediat inseamna lipsa de precautie, fanatism si, uneori, lipsa ratiunii. La furie, subiectivism, disperare, nu e bine sa actionezi nici in ceea ce priveste clasificarea gandurilor, a sentimentelor. Exclus in a avea actiuni, daca nu este vorba, binenteles, de a-ti salva viata, a salva alte vieti, a iti apara drepturi fundamentale imediate.

Mi-a venit randul (din pacate) sa vad daca ma pot subordona propriilor teorii, sa vad daca pot actiona asa cum ii sfatuiesc pe altii sa actioneze! E greu! Ai intodeauna sentimentul ca ceva din tine e gresit si ceva din tine il determina pe agresor sa te abuzeze. Ai sentimentul si frica ca “lumea” te va identifica, nu cu persoana careia i s-au furat, abuziv, demnitatea si drepturile, ci cu persoana care nu le-a detinut vreodata.

Candva, in copilaria mea, pusesem pe peretele camerei mele un citat: “Cand n-ai demnitate, o poti pierde din orice; cand o ai, nu ti-o poate lua nimeni si nimic”. Garantez ca e greu sa faci delimitarile (de simtire) intre cele stiute din carti, intre teorie, si realitatea de-a actiona conform teoriilor pe care le-ai imbratisat.

Deci, de mai bine de optzeci de zile, sunt pusa in situatia de-a decide daca accept sa fiu victima sau nu si, respectiv, de a actiona sau nu in consecinta. Am respectat, cuminte, propiul termen de distantare si de decizie (optzeci de zile), si am decis ca EU nu accept sa fiu victima! Decid sa-mi stabilesc singura precedentele de comportament si afect viitoare, singura, pattern-urile si singura, modelele la care ma voi intoarce ritualic sau nu. Mai mult, decid ca drepturile mele sunt ale mele si ca acolo unde incepe libertatea mea se sfarseste libertatea altora.

Am intalnit, cunoscut, citit mult despre persoane care acceptasera ca sunt victime, dupa ce, in prealabil, in mod abuziv devenisera victime, se actionase asupra lor ca asupra unor victime declarate sau predestinate. Stiti frustrarile acelea pe care le avem cand citim despre lagarele naziste sau alte nedreptatati/atrocitati, stiti frustrarile legate de subiectele unor filme in care empatizam cu personaje care devin victime, in urma unor abuzuri nepermise etc? Studiind fenomenul indentificarii atat cu victima interioara, cat si cu victima exterioara, am simtit, pe parcursul anilor, aceeasi consumanta frustrare. Am putea presupune ca insistenta mea in a-i sfatui pe cei din jurul meu a nu accepta sa fie/devina/identifice cu victima, ar putea avea legatura cu frustrarile create de precedentele (din studii si nu numai) din teoria identificarii cu victima si acceptarii acestui statut.

Pe de alta parte, si frustrarea ca o asemenea acceptare/identificare creeaza premisele intregului comportament viitor si intregului spectru afectiv-emotional. Asadar, vehementa cu care militez pentru refuzul fiecaruia dintre noi de-a refuza sa fim victimele primului abuzator (de orice natura) imi pare unicul mod rational de-a raspunde oricarei forme de abuz. Filosoful a spus-o frumos si poetic: “Daca asta e jocul pe care mi-l propui, atunci eu refuz sa-l joc!”. Uneori, atat este de simplu sa raspundem unui abuz. Alteori, aceasta gaselnita filosofala nu ajuge. Ce facem atunci?

Habar n-am! Eu am decis sa actionez si sa spun: “Refuz sa fiu victima!”.

Despre consultanta

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Wed, 13 Aug 2014 09:04:00 +0000

Consultanta nu e nicidecum duhul fermecat dintr-o cutie care poate face minuni in viata celui care primeste o consultanta, consultanta nu asigura, in vreun fel, succesul acela mare la care visam toti. Oamenii (unii dintre ei) privesc “consultanta” ca pe ceva ce-ti poate rezolva toate problemele de viata. Nici vorba de asa ceva! Din punctul meu de vedere, daca esti chitit s-o apuci pe un drum, consultanta mai mult te incurca. Le spun multor oameni care ma contacteaza ca orice proces de colaborare pe consultanta este aproape un proces dureros si, din multe puncte de vedere, cumva, inutil…si nu exagerez deloc cand spun asta. Repet, daca esti decis sa faci ceva, consultanta mai mult te incurca!

Consultanta (cea pe care o fac eu) n-are ceva minunat, spectaculos, mirific…nu va putea fi, vreodata, un miracol. Ceea ce stiu eu sa fac poate face, oricand, un prieten foarte bun (de totala incredere) sau una dintre figurile materne sau paterne. Am putea spune ca, in orice relatie semnificativa din viata noastra, exista consultanta. Totul depinde de structura informationala pe care o detine cel care ne sustine. Dar sa credem ca o colaborare pe consultanta este miracolul intrupat este dementa totala.

Nu cred ca exista vreo forma de consultanta care sa-ti aduca succesul garantat! Nu cred ca exista vreo forma de consultanta care sa faca minuni! Nu cred ca exista vreo forma de consultanta care sa rezolve toate (sau marile probleme) de viata ale cuiva! Daca cineva pretinde acest lucru, minte! Consultanta nu este nimic altceva decat o relationare care se bazeaza pe parghii primitive de sustinere, incredere si interpretare. Daca o complici sau o transformi in ceva ce nu este, raul este garantat. Nu poti face din consultanta vreo cucoana atotputernica si atotstiiutoare, pentru ca…e GRAV!

Ceea ce poti face este atat de simplu si de primitiv, incat, la prima acceptie, pare de-a dreptul stupid si lipsit de sens! Motiv pentru care insist ca, pe multi dintre noi, o consultanta doar ne-ar incurca (si, cumva, dejuca) mult planurile. Drept urmare, apelam la o consultanta doar cand suntem pregatiti si cand intelegem/asumam, pe deplin, cerintele sale mari si rezultatele sale mici. Cine isi imagineaza ca o consultanta te face invingator, asa, peste noapte, traieste in lumea povestilor. Cine isi inchipuie ca o colaborare pe consultanta te face invingator, asa, peste o mie si una de nopti, tot in aceleasi povesti se afla. Consultanta nu vizeaza, cu orice pret, succesul…si, in niciun caz, succesul asa cum il vedem toti! Consultanta in care cred eu poate, cel mult, uneori, cu multe eforturi, sa te transforme intr-un om de “succes” in interiorul constiintei tale, in interiorul credintei tale. Chiar daca tu, pentru ceilalti, nu esti un om de “succes”, nu esti privit ca atare, iar rezultatetele tale sunt departe de-a se integra intr-o zona, atat de relativa si de marcata de prejudecati sociale, cum este zona “succesului” cea din acceptiunea generala.

Nu-i asa ca n-are vreo noima, ca pare lipsita de orice obiective o atare consultanta? Nu-i asa ca pare de-a dreptul bizar ca cineva va aceepta sa munceasca mult, sa se transforme mult…pentru aproape nimic? … Asa si este!

Ok! Am sa va spun cateva din mijloacele cu care operez eu! Vor parea de-a dreptul de rasul lumii, va veti si intreba cum am decis sa ofer astfel de bazaconii drept consultanta.

In primul rand, din momentul in care decid sa colaborez cu cineva, il cred neconditionat! Povestea lui (subiectiva sau reala) de viata va fi total acceptata de mine, la fel, neconditionat. La randul sau, persoana se obliga ca, in timp, sa se creada si sa se accepte neconditionat, cu tot cu greseli, erori, infrangeri, lucruri prost facute etc. Invatam impreuna asta, prin exemplul pe care il dau eu de-a o accepta si crede neconditionat. Daca nu ii iese, inseamna ca eu n-am fost un exemplu convingator si atunci am grija sa depun mai multe eforturi.

Doi, ii arat (demonstrez), permanent, ca ma respect pe mine si ca, la fel de mult, o respect pe ea (persoana). Foarte important pentru mine, de fapt, esential, este ca persoana cu care ma aflu in contact este sa se respecte si, daca n-o face, sa invete s-o faca!

Un om respectat, crezut, ascultat si valorizat va sti ca are drepturi, va sti sa si-i le apere si inteleaga, va sti, in egala masura, ca ceilalti au drepturi si va intelege ca, la randul lor, au obligatia sa-si apere respectivele drepturi.

Consolidarea stimei de sine a persoanei cu care relationez este, poate, unul dintre cele mai importante obiective pentru mine. Ma indoiesc ca putem merge mai departe, daca acest obiectiv nu este indeplinit. Poposim cat este nevoie in zona, dar nu trecem mai departe, fara sa rezolvam. De cele mai multe ori, necesita timp, mult timp! Omul avand probleme stringente poate sa nu priceapa, aparent, pe buna dreptate, de ce ne cramponam de lucruri “inutile”. Numai ca nu trecem mai departe, motiv “solid” pentru foarte multi sa renunte, neintelegand de ce trebuie sa se respecte atat de mult, de ce eu am o asemenea pretentie.

Cei mai multi dintre noi consideram ca ne respectam si valorizam foarte mult, habar neavand ce inseamna, de fapt, sa facem asta. Ne imaginam ca, daca suntem egocentrici, narcisici, avem o parere buna despre noi, aceste lucruri denota sau inseamna respect pentru propria persoana. Nu ne imaginam, in vreun caz, ca aceste lucruri (manifestari) sunt (sau poat fi) doar DECOMPESARI! Adica, decompensam, printr-un orgoliu sau parere buna despre noi, parerea proasta despre noi, dezaprecierea, devalorizarea. De ce atitudinile narcisice sunt mai tusate, mai evidente, mai demonstrative, de-aia semnalul de alarma e mai sonor…si se pune problema unei decompensari sigure. Adica, manifestam admiratie exagerata pentru propria persoana, pentru ca, de fapt, ea nu exista.

Urmatorul nivel este sa invatam impreuna sa ii acceptam, respectam si valorizam pe ceilalti. Indiferent ca suntem in relatii armonioase cu ei, mai putin armonioase sau, de-a dreptul, in dezacord. Respectul pe care-l datoram tuturor celor cu care intram in contact este obligatoriu, la fel ca si acceptarea valorilor lor, a credintelor, a tuturor raportarilor axiologice. Incercam sa invatam si sa aflam impreuna de ce, daca facem asta, suntem invingatori. A fi de succes inseamna, in primul rand, sa te respecti. A te respecta presupune nu numai o constiinta interna, ci si una externa. A-i respecta pe ceilalti este cel mai bun antrenament pentru invatarea, insusirea respectului de sine.

Foarte important este ca cei cu care relationez profesional este sa invete sa se cunoasca. Filosoful antic spunea simplu: “Cunoaste-te pe tine si vei stapani lumea!”. De cele mai multe ori, avem pretentia ca ii cunoastem pe ceilalti, ca avem intuitia celorlalti (indiferent ce-ar insemna asta), ca ne “pricepem la oameni”. Daca am cauta sa ne pricepem la noi, drumul ar fi mult mai scurt. Numai cunoscandu-ne foarte bine pe noi, putem spera sa avem indicii in a-i cunoaste pe ceilalti.

Ma intereseaza foarte mult ca omul sa se accepte cu tot cu greseli! Sa inteleaga cand si unde a gresit, dar sa accepte ca e imperfect si, foarte probabil, ca va mai gresi. Invatam impreuna ca a ne ierta din toata inima este o alta treapta a succesului la care visam toti. A ne ierta inseamna, in primul rand, a ne responsabiliza matur si constient. Dupa ce ne asumam responsabilitatea, ne iertam. Total! Iertarea trebuie sa fie aidoma iertarii crestinesti – din toata inima! Obligatoriu, procedam asa si cu ceilalti.

Ma intereseaza, in primul rand, ca cei cu care intru in contact sa fie niste invingatori, in arhitectura lor interna. Le explic ca aparentele consuma, inutil, o energie care ar fi folosita mult mai bine si mai practic la structurarea reala a personalitatii (lor). Aparentele salvate vor necesita, zilnic, cantitati uriase de energie, pe care le epuizam inutil. In fiecare zi, o luam de la capat. E ca si cum am cara bolovanul sisific in spate.

“Secretul” meu este respectul pe care-l acord celor cu care intru in contact, increderea totala pe care le-o ofer, sustinerea si garantia ca nu-i voi abandona nici atunci cand ei stiu/cred ca as avea motive s-o fac. Un om respectat va avea o alta atitudine, un alt timbru vocal, un alt ton, alte gesturi, va invata sa detina controlul, un om ascultat, indiferent de ceea ce spune, la fel, crezut (necontitionat), la fel…si tot asa. Ii vad schimbandu-se subtil…si asta este tot ce imi doresc, propun. Cei mai multi dintre noi avem, in spate, in istoricul nostru personal de viata, dezvoltari narcisice mai mult sau mai putin perturbate. Unii, profund perturbate. Fie pentru ca primele modele din viata noastra (parintii, educatorii, petagogii, rudele de referinta etc) n-au stiut ce sa ne spuna, cum sa ne trateze, fie pentru ca noi am incorporat gresit modelele de referinta. O dezvoltare narcisica perturbata nu va fi, vreodata, o casa buna, un mediu bun pentru succes. Drept urmare, ar trebui sa avem mare grija la ranile noastre narcisice (ca si la ale celorlalti). Chiar aparent vindecate. Ranile narcisice nu se vindeca vreodata, de fapt. Ele sunt inauntru, nu in afara, la vedere. Ma intereseaza ca cei cu care intru in contact sa fie bine cu ei, bine cu ceilalti…dar cel mai mult, sa fie bine cu ei, in siguranta cu ei. A fi bine cu tine inseamna sa te accepti cu un miliard de neajunsuri, inseamna sa te respecti, sa ai incredere in tine, sa nu te indoiesti de tine, sa ai planuri pentru tine, inseamna, simplu, stima de sine. Stima si acceptarea externe vor veni doar in urma stimei de sine si acceptarii de sine consolidate in interior.

Revin la ideea de la care am pornit. Consultanta in care cred eu nu contine nici dram de “Oauu!”, nu e duhul fermecat din borcan care-ti indeplineste toate dorintele, nu e atotputernica si atotstiiutoare, nu e mare filosofie, in fapt, nu e vreo filosofie. E doar un suport primitiv de relationare si comunicare. Asa cum spuneam, oricine poate sa faca asta: un prieten, o ruda, un necunoscut. Este o “metodologie” simpla, ca procedura… complicata doar in planurile constantei si echilibrului. In rest, nefiind vreu “Oau!”, vreo mare filosofie, este simpla si la indemana pentru noi toti.

Nu cred si nu cunosc vreo “consultanta” care sa-ti aduca succesul “ala” mare de care tot auzim. Poate este, exista, dar nu am stiinta. O consultanta devine usor directiva (da directii) dupa foarte, foarte mult timp. Drept urmare, ea se poate arata ca drept inutila in cea mai mare parte a ei. Pana se ajunge la micile trasee directive, trebuie sa treaca multa apa pe garla, motiv pentru care insist asupra faptului ca, pe foarte multi, o consultanta ii poate incurca sa nu-i mai descurce nimeni. Mai mult le-ar taragana si dejuca planurile deja facute. In mod paradoxal, eu cred ca o colaborare pe consultanta nu e potrivita pentru oricine si nu orice om e potrivit/pregatit pentru consultanta. Mai mult, ea nefiind ceva care sa-ti garanteze ceva, graba sau interesul/curiozitatea pentru o consultanta sunt doar porniri copilaresti care duc niciunde. Intr-un atare proces de colaborare, nu exista miracol, minuni, strategii, tertipuri de functionare etc. Real, o asemenea colaborare te “obliga” la multe, dar nu-ti promite ceva! Cere mult, dar, aparent, nu da mare lucru. Ca sa fim onesti, daca veti planuri stabilite, deja pe cale sa inceapa sau incepute si functionale, cel mai bine este sa va vedeti de ele. Consultanta nu e duhul fermecat care face minuni, nu e vreo strategie imbatabila, un set de strategii imbatabil, este doar cel mai primitiv mod de functionare intr-o relatie. Unul sanatos, e drept, dar profund primitiv. Asadar, nu va imaginati despre un astfel de proces lucruri uluitoare, care tin de inefabil sau de strategii secrete, pentru ca nu e asa. Ar fi trist si periculos, daca ar fi asa.

Ce constanta sunt

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Tue, 15 Jul 2014 08:59:00 +0000

Trec din ce in ce mai rar pe aici. Am stat toata ziua in fata laptopului, am avut de lucru. Am zis sa mai intru si pe blog. Numai ca ma infurie ceva si mi-e greu sa ma concentrez. Ar trebui sa imi schimb masina de spalat. Nu stiu ce, naiba, de masina de spalat am, dar programul pe care il folosesc (singurul, de ani intregi) dureaza prea mult.

Merg la prietene si vad ca isi baga hainele la spalat si le scot in 30 de minute. La mine, fiecare spalare dureaza o ora si ceva. Asa imi si explic de ce mi-am stricat atatea haine! Lucrurile stau in felul urmator! Mi-am cumparat masina asta de spalat cand ma mutam (si sper ultima mutare). Nu sunt sigura, dar presupun ca aveam multe lucruri care trebuiau spalate bine. Mai ales ca apartamentul nou cumparat fusese luni intregi inainte un adevarat santier.

Presupun ca, pe atunci, pe cand inca aveam cartea aia cu instructiunile, programul pe care am decis sa-l folosesc (si unicul de atunci) s-a aratat a fi cel mai potrivit. Ma rog! Numai ca, de atunci, am pierdut cartea cu instructiunile, lenesa si total atehnica fiind, n-am avut vreodata curiozitatea sa ma hobez la butoanele alea ale masinii de spalat…cert este ca, de ani intregi, folosesc acelasi program…care dureaza aproape doua ore. Am ajuns sa nu mai spal haine, de frica setarii. Sunt sclava masinii de spalat! Trebuie sa fiu sigura ca nu mai plec niciunde, ca sa imi bag hainele la spalat! Sunt sigura ca multele alea butoane ascund setaje mai convenabile, dar cum nu le-am folosit vreodata, habar n-am despre ce este vorba, in plus, ma enerveaza, pur si simplu, ideea ca m-as pune in genunchi langa masina de spalat sa stau sa dezlanez ce setari s-ar ascunde in spatele fiecarui buton.

Am haine pe care le imbrac o singura data (cele mai multe) inainte de spalare, mi se pare total nefiresc (evident, ideea de nefiresc mi-a venit dupa vreo patru ani) sa le spal, de fiecare data, cate doua ore! Un om sanatos la minte ar intra pe net, ar cauta modelul masinii lui de spalat si foarte probabil ca ar gasi ce-l intereseaza. Eu ma multumesc sa ma uit cu ura la masina de spalat. Fie vorba intre noi, cred ca am cumparat cea mai proasta masina de spalat! Spala bine, dar cum, naiba, sa nu spele, daca imi invarte lucrurile doua ore in ea!

Tot din carti!

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Sun, 15 Jun 2014 08:57:00 +0000

Toti ne formam o imagine despre propria persoana.

In actiunile noastre ne bazam pe aceasta imagine.

Interesant este faptul ca in demersul noastru nu luam in consideratia realitatea, ci parerea proprie, intrucat pentru noi aprecierea unei situatii are valoarea realitatii.

Atunci cand comunicarea are de suferit, este lezat si sentimentul stimei de sine.

A comunica eficient inseamna a respecta sentimentul stimei de sine al celuilalt.

De aceea vom fi foarte atenti daca:
- Interlocutorul ne vede intr-o lumina favorabila, ceea ce va spori sentimentul stimei de sine sau
- Celalalt are o parere indoielnica despre noi ceea ce ne va afecta sentimentul stimei de sine.

Comunicarea decurge defectuos, atunci cand un partener de discutie se concentreaza atat de mult asupra informatiei, incat uita de persoana careia i se adreseaza.

Cand unul dintre partenerii de discutie se enerveaza, atunci el nu mai este in stare sa gandeasca rational.

Sentimentul stimei de sine este unitatea centrala a existentei noastre la care raportam, in ultima instanta, totul.

Absolut tot ceea ce facem, intreprindem in ideea de a mentine sentimentul stimei de sine, de a-l conserva sau a-l imbunatati.

Experiment: (Scoate in evidenta un efect imediat la o reactie negativa din jur).

Rugati o persoana A sa enumere zece animale si ceea ce fac ele, de exemplu, cainele latra, pisica miauna, soarecele roade etc.
La primul animal denumit de aceea persoana, inclinati din cap incurajator. Cu cel de-al doilea exemplu incepeti experimentul propriuzis.
La fiecare enumerare ridicati mirat sau contrariat sprancenele, dati din cap dezaprobator (adica transmiteti un feedback negativ) apoi asteptati. Cel mult la al treilea sau la al patrulea animal enumerat, persoana respectiva isi va pierde rabdarea si va interveni, spunand ceva de genul: “Este un truc?”, “Ce s-a intamplat?”, “Nu stiu exact ce vrei de la mine” etc.

Nimeni nu poate rezolva optim nici cele mai simple probleme, atunci cand reactia celor din jur este negativa, contrara asteptarilor.

EXPERIMENT:
Invitati la dumneavoastra un prieten care sa va critice, enuntand 15 defecte. Porniti calm de la premisa ca aceasta critica nu va va afecta, intrucat nu puneti mare pret pe parerea celorlalti, spunandu-va linistit ca totul nu este decat un exercitiu. Veti constata ca dupa cel mult sase defecte pronuntate, dispozitia dumneavoastra va scadea considerabil, ca simtiti nevoia sa va aparati, dorind sa argumentati ca sunteti totusi o persoana valoroasa, in pofida criticilor care vi se aduc.
Urmare a acestor constatari se impun urmatoarele precizari:
- sentimentul stimei de sine depinde de rectiile celor din jur;
- reactiile venite din partea celor cu care venim in contact se manifesta intodeauna sub forma comunicarii.

Daca aveti intentia de a convinge o persoana de un lucru care nu corescpunde constiintei sale, atunci implicit comiteti un atac la adresa sentimentului de autostima al acelei persoane. Inevitabil, reactia sa va fi una defensiva, deoarece constiinta sa, componeta a personalitatii sale, va simtii nevoia sa se apere.

Orice dovada a existentei unei neconcordante intre imaginea de sine si imaginea pe care si-a facut-o celalalt, inseamna automat, o agresiune la adresa sentimentului stimei de sine.
Orice agresiune la adresa sentimentului stimei de sine da nastere unui sentiment de insatisfactie.
Cu cat cineva este mai indispus, cu atat mai defectuasa va fi comunicarea intre parteneri.

Toti oamenii au nevoie sa li se recunoasca meritele persoanale, sa le fie apreciate rezultatele abtinute.
A comunica eficient inseamna si a acorda atentie trebuintelor aproapelui tau.

Ori de cate ori avem ocazia ca intr-o discutie sa “strecuram’ o parere binevoitoare, o constatare amabila, o lauda, un compliment, contribuim la cresterea sentimentului stimei de sine al interlocutorului.
Factori necesari:
- pretuirea persoanei
- recunoasterea rezultatelor activitatii.

Cu cat doi oameni se pot manifesta liber unul fata de celalat, cu atat mai limitata este aparitia incidentelor.

Indata ce apare o discrepanta, indata ce unul dintre parteneri nu poate sa (re)actioneze liber, avem de-a face cu o situatie de criza cu efecte imprevizibile.

Daca am inteles importanta pe care o are pentru fiecare dintre noi sentimentul stimei de sine, atunci se cade sa acordam respectul cuvenit partenerului de dialog.
Si acum o ultima precizare. Ar fi extrem de periculos, daca cineva si-ar imagina ca toate aceste lucruri nu se refera la persoana sa, intrucat intodeauna se simte sigur, si nu cunoaste ce inseamna a te simti intr-o situatie jenanta.

Regretabil nu este faptul ca un om tipa la altcineva, ca un asemenea individ nu va pricepe niciodata ca nu a avut dreptate, iar pericolul pe care il reprezinta este acela ca nu va sti sa respecte sentimentele semenilor sai.

A comunica eficient inseamna a nu desconsidera trebuintele celorlalti.

Acela care isi simte amenintata securitatea proprie se va preocupa numai de asigurarea acesteia.

Prioritatea o are satisfacerea trebuintei care este in pericol.

Intregul comportament poate fi influentat, modificat sau curmat de manifestarile de afectiune.

Orice fiinta omeneasca trebuie sa pastreze si sa apere ceea ce are. Si fiindca omul si-a dezvoltat un sentiment specific al propriei valori, va trebui sa si-l conserve. “

Am luat cateva lucruri dintr-o carte. Autoarea este Vera F. Birheinbihl, specialista in comunicare si limbaj non verbal. Par lucruri foarte simple, dar am banuiala ca le punem foarte putin in practica. Fiindca par invataturi banale, usor de accesat, m-am gandit sa le scriu aici. Poate, pentru unii dintre noi vor fi de trebuita.

Conflict

noreply@blogger.com (Sebastian Antonio) — Thu, 15 May 2014 09:00:00 +0000

Ieri, eram furioasa ca programul masinii mele de spalat dureaza prea mult. Mi-am dat seama ca am deplasat nemultumirea vizavi de mine asupra masinii de spalat. In fond, in deplinatatea facultatilor mintale, folosesc aceeasi masina si acelasi program, de cativa ani. Se apropie momentul sa fac ceva, iar asta ma angoaseseaza profund.

Ceea ce urmeaza sa fac (in spatele lui “trebuie” existand o necesitate obiectiva, la care deliberez de multe luni) nu ma caracterizeaza. Eu sunt un om care construieste. A deconstrui, chiar si filosofic vorbind, imi pare materializarea destabilizarii profunde. Necesitatea (si nu neaparat propria necesitate) ma constrange sa pun in act o forma de a deconstrui. Stiu, se mai intampla! Asta nu inseamna, insa, ca regulamentul meu intern de reguli nu e dat peste cap! Acelasi regulament intern de reguli, principii, credinte (la care ader de mult timp si mi-a fost bine si pace cu ele) ma constrange, in virtutea chiar a stabilitatii si integritatii regulamentului, sa pun in act o manifestare putin inversa a aceluiasi regulament. Uneori, integritatea si stabilitatea unui set de reguli se bazeaza, paradoxal, chiar pe incalcarea lor, pentru a repune in functie instantele ce compun intregul.

Daca nu as face ceea ce am de facut si trebuie sa fac, n-as mai fi mult din ceea ce am construit si decis sa fiu. Daca o fac, unele concepte cu functie de valori vor fi contrazise. Chiar de mine, cea care le-a inscaunat. Toti stim cate ceva despre noi! Eu am stiut, intodeauna, ca am o responsabilitate fata de ceilalti.