Bunica Stie Tot. Sfaturi batranesti de viata lunga....

Inapetenta (Anorexia)

2011-08-09T23:56:00.001+02:00

Inapetenta poate sa apara in diferite situatii fiziologice, cum ar fi consumul acelorasi alimente pe o perioada mai lunga de timp, adica o alimentatie monotona. Anorexia se poate intalni de asemenea atunci cand exista anumite iritante gastrice cum ar fi fumatul sau consumul excesiv de alcool. Fumatorii care abandoneaza acest obicei sufera o tendinta la crestere ponderala datorita revenirii la un apetit normal. Consumata in cantitati mici alcoolul stimuleaza apetitul, dar in cantitati mari duce la instalarea unei gastrite cronice care determina inapetenta. Febra actioneaza la nivelul centrilor hipotalamici si determina inapetenta. Unele boli severe se caracterizeaza prin inapetenta si scadere ponderala: cancerul, tuberculoza, insuficienta cardiaca. De asemenea inapetenta poate sa apara in cazul unor boli digestive care determina iritatie gastrointestinala cum ar fi ulcerul, sindroamele de malabsorbtie, gastritele. Insuficienta renala cronica determina inapetenta prin actiunea produsilor de metabolism toxici sau prin gastrita care insoteste aceasta afectiune. Anumite afectiuni neuropsihice se insotesc de inapetenta si pot determina deficit important ponderal. De regula anorexia apare dupa stressuri psihice importante.

Tratament:

Se pot folosi una sau mai multe din plantele de mai jos: afin, albăstrele, aloe, anason, angelică, anghinare, busuioc, busuioc sălbatec, ceapă, cicoare, cimbru, coacăz negru, coada şoricelului, coriandru, creson, creţişoară, fenicul, gutui, ghinţură, hrean, isop, lămâie, lemnul Domnului, lemn dulce, leuştean, lichen de Islanda, măghiran, mărar, mesteacăn, negrilică, nuc, obligeană, orz, paltin, păpădie, pătlagină, pătrunjel, pătrunjelul câmpului, pelin, pepene galben, podbal, revent, ridiche neagră, roiniţă, rotunjoară, rozmarin, salcie, salvie, sănişoară, scaiul dracului, schinduf, schinel, scumpie, şofran, sparanghel, şofran, tarhon, ţintaură, trifoişte de baltă, troscot, turiţă mare, ţelină, unguraş, valeriană.

Modul de folosire al plantelor:

Cancerul zonelor genitale si igiena intima

2011-08-09T23:41:00.001+02:00

S-a stabilit că 25% dintre cei care au un cancer al zonei genitale (femei sau bărbaţi) nu cunosc o serie de reguli privind igiena intimă. De asemenea 25% dintre cei care au această afecţiune se prezintă la un control medical mult prea târziu şi din această cauză afecţiunea devine mult mai gravă. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că nu cunosc riscurile şi nu au nici cea mai mică cultură medicală care să-i atenţioneze despre eventualele afecţiuni şi din cauza anumitor jene ne justificate nu se prezintă la medic decât în faze foarte avansate, sau când apar dureri mari.

În concluzie putem spune deci că 50% dintre cancerele zonei genitale sunt datorate necunoaşterii regulilor de igienă intimă.

Complicaţii în urma operaţiilor: intervenţia chirurgicală- fistule urinare, stenoze uretrale.

Radioterapie- disurie, rectită, demineralizare.

Chimioterapie- insuficienţă renală, leucopenie.

Bărbaţii-

Mulţi nu cunosc faptul că este necesar să se spele pe zonele intime zilnic aşa cum se spală pe mâini sau pe faţă. Deci în primul rând este nevoie de o spălare zilnică, în special seara sau în cazurile în care peste noapte transpiră se spală şi dimineaţa sau chiar de mai multe ori pe zi. Transpiraţia în aceste zone este prezentă în foarte multe cazuri şi poate genera o serie de boli. De aceea este foarte bine ca de fiecare dată după ce transpiră să se spele şi pe penis sau între picioare, pentru că în acest fel se poate menţine sănătatea locală.

În cazul apariţiei anumitor afecţiuni în această zonă este foarte bine să se prezinte la medic la cel mai mic semn că ceva nu este în regulă sau când apar mâncărimi ale zonei sau eroziuni ale glandului. Nu uitaţi că apariţia herpesului sau altor afecţiuni în această zonă este un semn alarmant pentru că multe din aceste afecţiuni sunt pre canceroase, adică pot să genereze un cancer.

Este bine ca să se menţină o igienă riguroasă a zonei. De asemenea se vor schimba zilnic chiloţii şi se vor prefera chiloţi care să nu jeneze şi să fie din bumbac pentru a putea să absoarbă surplusul de apă care se datorează transpiraţiei mai ale în timpul căldurilor.

După fiecare contact sexual trebuie de asemenea să vă spălaţi cu mare atenţie şi temeinic cu apă şi săpun sau chiar cu anumite plante medicinale. Este foarte bun pentru aceasta ceaiul de: muşeţel, coada şoricelului (flori), cimbru, gălbenele, etc. Pentru aceasta se va face un ceai mai concentrat cu 4 linguri de plantă la 1 litru de apă clocotită. Se lasă 15 minute, apoi se strecoară şi se spală cu acest lichid zonele genitale. În cazul transpiraţiei excesive al zonei optaţi pentru ceaiuri din coajă de stejar, frunze de nuc sau salvie care diminuează transpiraţia.

La apariţia unor leziuni este bine să fie consultat medicul singurul în măsură să stabilească dacă aceste leziuni ale pielii sau glandului sunt grave sau nu şi este singurul care vă poate sfătui cum anume să le trataţi fără să aveţi probleme ulterior. Nu vă orientaţi după anumite reţete date de către cei care nu cunosc afecţiunea. Se poate foarte bine ca o mică ulceraţie sau rană a glandului care se poate face în timpul unui contact sexual mai brutal să genereze o boală foarte gravă.

Este de asemenea foarte important să aveţi grijă de partenerele de sex şi să nu acceptaţi contacte sexuale cu persoane necunoscute. În cazurile în care efectuaţi asemenea contacte sexuale cel puţin folosiţi un prezervativ care vă poate „uneori” feri de eventualele afecţiuni care se pot ivi în acest caz.

Femeile.

Există multe femei care nu ştiu ce este acela un irigator. Irigatorul este un vas preferabil de metal în care se poate pune apă (2-5 litri) caldă şi are un furtun de cauciuc sau plastic terminat cu un robinet şi o tijă sau canulă care se poate introduce în vagin şi să se facă spălătură corectă a zonei respective. Cu acelaşi aparat se fac şi clisme (cu altă canulă).

Se va avea grijă ca temperatura cu care se face această spălare să fie cât mai apropiată de temperatura corporală.

Băile şi spălăturile vaginale se pot face cu acest irigator foarte uşor şi sunt foarte eficiente aceste spălături.

Spălăturile se pot face cu apă caldă, cu apă cu adaos de tincturi medicinale (1 linguriţă la 1 litru de apă), cu ceaiuri medicinale sau cu diferite produse sau medicamente obţinute de la farmacie.

Se vor face spălături vaginale cel puţi o dată pe zi (preferabil seara pentru că aveţi timp şi nu este nevoie să vă grăbiţi la serviciu), dar se pot face foarte bine şi dimineaţa. Sau dacă optaţi este foarte bine să se facă chiar de 2 ori pe zi.

Unii afirmă faptul că 2 spălături pe zi sunt prea multe şi zona respectivă va fi lipsită de anumiţi microbi care sunt necesari pentru a funcţiona eficient. Este poate ceva adevăr în această afirmaţie, dar între riscul de a contacta o boală gravă şi jena care o poate simţi o femeie care se spală des, este preferabil această jenă.

În cazul în care doriţi să aveţi şi o igienă intimă bună şi să aveţi flora microbiană intactă puneţi o dată la 7 zile puţin iaurt pe un tampon de vată şi introduceţi-l în vagin. La început se va ţine doar timp de 20 minute, după care se poate spăla. Este o metodă simplă şi sigură care asigură o floră microbiană utilă care vă va feri de multe necazuri. În cazurile în care aţi folosit acest procedeu mai mult timp şi s-a obişnuit organismul puteţi dacă nu există jenă locală să lăsaţi chiar peste noapte o dată la 7 zile un tampon din acesta.

Plante ce se pot folosi la diferite spălături externe atât de femei cât şi de bărbaţi sub formă de ceaiuri: aloe vera, anin negru, arnică, brustur, busuioc, cătină, cerenţel, cerenţel, cimbrişor, cimbru de grădină, coada calului, coada racului, coada şoricelului, creţuşcă, frasin, gălbenele, gorun, iarbă neagră, iasomie de pădure, ienupăr, isop, mur, muşeţel, năprasnic, nemţişori de câmp, nuc, păducel, pin, plop negru, salcie, salcâm, stejar, sunătoare, tătăneasă, 3 fraţi pătaţi, trifoi alb, trifoi roşu, urzică moartă albă, vineriţă, zmeur.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Ileita terminala (Boala Crohn).

2011-08-09T23:19:00.001+02:00

Ileita - inflamatie nespecifica a intestinului, ce afecteaza de obicei ultima parte a intestinului subtire (ileonul) si colonul. Tratamentul depinde de boala in cauza, numeroase ileite acute se vindeca spontan.

Ileita terminala

Se caracterizează printr-un proces inflamator granulomatos nestecific ulceros şi fibrozant cu evoluţie cronică. Clasic este definită ca o enterită segmentară ce prinde ileonul terminal, dar există şi alte localizări ale bolii ce pot interesa colonul ascendent, sigma sau rectul. Afecţiunea este rară, se întâlneşte la vârsta adultă şi are o etiologie necunoscută. Leziunile interesează ganglionii mezenterici şi peretele intestinal adiacent mezenterului, evoluând cronic cu tendinţă ulceroasă şi fistulizantă sau stenozantă. Simptomatologia este în funcţie de localizare (ileon terminal, sigmă, rect) şi de formă clinică (acută sau cronică). Forma acută evoluează sub masca unei apendicite acute şi de obicei laparoscopia pune diagnosticul. Forma cronică evoluează ondulant, pe un interval lung (ani de zile) având ca simptome cardinale o diaree intermitentă, moderată cu dureri în fosa iliacă dreaptă sau periombilical ce apar la circa 3-4 ore după mese. Bolnavii sunt astenici, adinamici, palizi, prezentând şi o stare febrilă. Adeseori se palpează un cordon ileal aproape tumoral. În lunga evoluţie a bolii apar abcese, fistule, hemoragii digestive sau stenoze. Examenul radiologic executat în condiţii speciale este de mare utilitate în stabilirea diagnosticului. Evoluţia bolii este urmărită prin urmărirea curbei termice, a intensităţii durerii, a diareei, a VSH-ului, a anemiei, a proteinemiei şi a colesterolului.

Tratament: este diferit, în funcţie de fază şi formă de boală. În perioadele evolutive cu febră, diaree, stare generală alterată se impune repausul la pat, pe când în fazele de remisiune bolnavul îşi poate desfăşura activitatea evitând eforturile deosebite, frigul, etc.

Dietetica. Urmăreşte realizarea unei alimentaţii complecte, dar de cruţare în funcţie de gradul tulburărilor intestinale şi de toleranţa individuală. Se interzic celulozicele (legume uscate, varză, anumite leguminoase, coji) şi alimente greu digerabile (carne bătrână, afumături, slănină, brânzeturi fermentate), condimentele (piper, muştar, boia, ardei iute, usturoi, ceapă). Excluderea laptelui poate fi suficientă pentru suprimarea diareei. Alimentaţia trebuie să fie bogată în vitamine şi săruri minerale (sucuri de legume).

Tratamentul cu plante:

In cazul durerilor băi calde, sau comprese calde, până la calmarea durerilor. In sindromul de putrefacţie regimul alimentar va fi sărac de la început în proteine, care se vor da numai treptat. In ambele este util consumul iaurtului care reface flora utilă a intestinelor care este de multe ori dereglată.

În toate cazurile se poate da cărbune medicinal (6-15 capsule ) sau mai multe linguriţe de praf fiind socotit foarte eficient mai ales în fazele acute ale afecţiunii, dar şi în cea cronică.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: afine, angelică, anin, anghinare, anin, brad, cerenţel, chimen, cimbrişor, cimbru, coada racului, coada şoricelului, corn, creţişoară, fenicul, fragi, frasin, gălbenele, ienupăr, in, lămâie, lumânărică, măceş, măr, mătreaţa bradului, mentă, morcov, mur, muşeţel, nalbă, nuc, obligeană, orz, păducel, păpădie, pelin, praz, roiniţă, salcie, sclipeţi, scumpie, sorbestrea, stejar (coajă), sunătoare, traista ciobanului, tătăneasă, troscot, turiţă mare, ulm, urzică, zmeur.

Modul de folosire al plantelor:

MENOPAUZA

2011-07-26T08:31:00.001+02:00

MENOPAUZA (TULBURĂRI).

În general se instalează fiziologic după vârsta sau în jurul vârstei de 45 de ani. În unele cazuri însă se instalează şi artificial în urma extirpării sau iradierii ovarelor.

Scăderea nivelului hormonilor sexuali şi încetarea menstruaţiei sunt fenomene specifice menopauzei, însă aceasta nu înseamnă că o femeie ajunsă în acest punct al vieţii nu mai este femeie. Tratamentele naturiste pot să ajute foarte bine în aceste cazuri.

Anumiţi compuşi din plante au o structură şi o acţiune asemănătoare cu cea a hormonilor feminini şi în anumite cazuri pot fi o soluţie de substituire, dar nu în toate cazurile şi nu toate cazurile se pot trata identic. Trebuie atrasă atenţia că nu este bine ca femeile care au avut anterior cancer de sân, embolie pulmonară sau flebită nu este bine să-şi mărească cantitatea de estrogeni din corp, pentru că de fapt aceste dereglări le-au adus bolile respective. Este foarte bine să cooperaţi în aceste cazuri cu un fitoterapeut, pentru că şi în aceste cazuri există soluţii.

În principal fitoterapia poate să ajute eficient la orice tulburări ivite în această perioadă şi poate să diminueze efectele care sunt prezente, la fiecare caz în parte.

Tratament:

Fiind o boală de metabolism şi endocrină se va încerca schimbarea regimului alimentar, pentru a produce un echilibru în organism. Pentru aceasta se va consuma mai puţină carne, în special afumături sau grăsimi animale. Se vor evita pastele făinoase, cafeaua, condimentele, alcoolul. În schimb se vor consuma multe sucuri din legume şi fructe.

Se pot administra plante care conţin fitoestrogeni. Acestea sunt: izoflavonele din soia şi alte plante, ligninele care se găsesc în special în seminţele de in şi cumestanii conţinuţi în concentraţie mare în trifoi roşu.

Hormonii. La menopauză unele femei pot prezenta o pilozitate excesivă pe faţă sau pe corp, ceea ce crează o problemă în plus. Este o consecinţă a schimbărilor care se produc după 40 de ani. Efectele antiandrogenice ale plantei mielărea (Agnus castus) care conţine substanţe similare hormonilor, ajutând la echilibrarea acestora. De asemenea se mai poate folosi şi soia care de asemenea echilibrează hormonal organismul.

Angelica, Dong Quai, sunt plante care se pot întrebuinţa în cazul bufeurilor pentru că au posibilitatea să reducă aceste simptome. Luminiţa de seară seminţele sunt şi ele recomandate pentru că acestea conţin acid gamalinolenic. De asemenea se remarcă ceaiurile şi tincturile din lemn dulce, creţişoară, lucerna, trifoi roşu care pot reduce şi transpiraţia excesivă. Salvia de asemenea reduce transpiraţia excesivă, iar în amestec cu trifoi roşu şi lucernă are un efect răcoritor şi contribuie la dispariţia bufeurilor şi transpiraţiilor nocturne.

Tulburările emoţionale pot fi ameliorate cu extracte de sunătoare, valeriană şi hamei. Sunătoarea fiind recunoscută ca foarte utilă în depresii minore sau moderate, iar valeriana induce somnul.

Din dietă nu trebuie să vă lipsească germenii de grâu, nucile şi alunele care conţin vitamina E. Mineralele: Calciul de asemenea este necesar şi de asemenea vitamina D, pentru fixarea calciului în oase. La acestea trebuie să se adauge expunerea la soare fără de care nu se asimilează calciu. Calciul vă fereşte de osteoporoză, mai ales dacă este însoţit de magneziu şi fosfor care ajută la absorbţia calciului. Asocierea dintre zinc şi cupru este indispensabilă în tulburările funcţionale ale menopauzei, pentru că sunt eficiente împotriva demineralizării osoase. Antioxidanţii ajută să se păstreze fermitatea şi hidratarea pielii. Acizii Omega-3 sunt recomandaţi pentru prevenirea bolilor cardio-vasculare.

Ceaiul verde 3 căni pe zi ajută să ţineţi cancerul în special cel de sân la distanţă.

Se pot folosi ceaiuri din următoarele plante medicinale: angelică, brânca ursului, busuioc, coacăz negru, coada calului, coada şoricelului, cohosh negru, creţişoară, creţuşcă, curcubeţica, Dong Quoi, ginseng, lemn dulce, lucernă, măceşe, mărar, morcov, năprasnic, păducel, piperul broaştei, porumb, roiniţă, salcie, salvie, schinduf, sfeclă roşie, secară, soia, sulfină, sunătoare, talpa gâştei, tei, traista ciobanului, trifoi roşu, ţelină, unguraş, urzică moartă albă, valeriană, varză, vâsc, viţă de vie, zmeură.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Hipertiroidie

2011-06-23T22:53:00.001+02:00

(Boala Basedow: adenomul toxic: Guşă Basedowificată: hipertiroidismul benign: hipertiroidismul de reacţie).

(este vorba despre excesul de hormoni tiroidieni).

Mai frecvent la femei dereglările glandei tiroide pot determina diferite tulburări: variaţii de greutate sau de dispoziţie şi multe alte neplăceri.

Simptome. La început excesul de hormoni are simptome foarte discrete ca iritare, stare de oboseală, tulburarea somnului şi intoleranţă la căldură. Alteori debutează cu forme mai grave.

Simptomele sunt multiple:

Creier- nervozitate, agresivitate labilitate psihică, vorbire precipitată uneori neinteligibilă, incapacitate de concentrare, goluri de memorie, insomnie, anxietate, depresie, stări confuzive, tremurături ale capului şi extremităţilor accentuate la emoţii, parestezii (furnicături în membre.

Ochii- privire fixă, proeminenţă oculară. Ochii par ieşiţi din orbite (exoftalmia).

Pielea- caldă şi umedă, transpiraţie, senzaţie permanentă de căldură, pot apare edeme în special la membrele inferioare. Firul de păr este foarte fragil sau poate apărea chelia. Unghiile se rup uşor şi dinţii se cariază repede.

Muşchii-oboseală musculară. Dureri musculare şi osoase, deformări ale coloanei vertebrale la adulţi iar la copii oprirea creşterii. În special la femei apar tulburări osteo-articulare- reumatismul basewodian, periartrita umărului sau dureri permanente la coloana vertebrală. Se mai observă dureri matinale, masa musculară scade şi poate apare dificultate la mers.

Inima- tahicardie- palpitaţii datorate creşterii ritmului cardiac. Uneori apare jenă şi dureri sau chiar dispnee(greutate în respiraţie) mai ales la efort. Tensiunea arterială maximă (sistolică) creşte în timp ce cea minimă (diastolică) scade. Se mai pot produce şi alte modificări la inimă.

Tubul digestiv- apetit diminuat, sau chiar anorexie, cu scăderea importantă a greutăţii corporale. Tranzitul intestinal este accelerat, diaree provocată de accelerarea tranzitului intestinal. Greutatea scade, deşi pofta de mâncare se menţine sau chiar creşte deoarece caloriile sunt arse mai rapid. Ciclul menstrual normal. Viaţa sexuală dorinţa diminuată sau chiar deloc dispărând complet libidoul.

Tulburările metabolice cu metabolismul proteinelor exagerat ducând la distrugerea acestora şi scăderea în greutate. Grăsimile sunt intens arse şi acest lucru face să se piardă greutatea. Poate apare hiperglicemia pentru că glucidele se metabolizează mai greu. Se poate ajunge la diabet zaharat. Mai pot fi afectaţi ionii de calciu, magneziu, potasiu, iod.

Tratament: se face în funcţie de fiecare simptom în parte, deci tratamentul va trebui foarte atent dozat în funcţie de acestea.

Echilibrare nervoasă în primul rând. Se vor îndepărta factorii de tensiune nervoasă care au favorizat sau produs apariţia hipertiroidismului. Se poate interveni aici în funcţie de simptome cu o serie de plante: ciuboţica cucului, păducel, roiniţă, salvie, talpa gâştei, valeriană.

Pentru a produce hormonii necesari tiroida are nevoie de iod, care provine din alimentaţie. În mod normal această glandă produce exact cât trebuie, ea fiind reglată de creier. Hipofiza este o altă glandă care comandă tiroidei fabricarea de hormoni. Această reglare a tiroidei se face cu ajutorul tireostimulinei (TSH) hormon produs de hipofiză (care este situată la baza craniului. Când acest echilibru este dereglat întreg organismul sufere diferite modificări. Când produce prea mulţi hormoni sau mai puţini ceea ce va determina o serie de modificări ca slăbire, sau îngrăşare, excitaţii nervoase, insomnii, căderea părului, dificultăţi sexuale, oboseală musculară, etc. Numai restabilirea echilibrului poate rezolva această problemă. Medicina naturistă poate doar rezolva problemele care apar şi poate lua diferite măsuri în funcţie de dereglările care apar, fără să poată rezolva definitiv problema aceasta forte delicată, care se poate rezolva doar cu ajutorul medicamentelor sintetice, administrându-se hormoni sau antihormoni în funcţie de caz. Poate însă diminua substanţial manifestările nedorite şi în funcţie de simptomele neplăcute ivite să intervină tratând simptomele.

În cazul persoanelor care sufere de deficit hormonal administrarea de hormoni poate să restabilească greutatea normală ajutând în acest fel la slăbire. Dacă însă glanda funcţionează normal şi se vor da hormoni pentru a slăbi, atunci afectează inima. Deci nu se poate pune problema de a slăbi întotdeauna cu ajutorul hormonilor tiroidieni.

Exoftalmie (ochi ieşiţi din orbite), slăbirea exagerată, creşterea în volum a tiroidei arată clar că este vorba despre Basedow, care va trebui tratat cu medicamente. Nodulii pot fi trataţi însă şi naturist atunci când apar.

Se vor putea folosi următoarele plante medicinale: alge marine, cimbru, coacăz negru, dalac, drobiţă, dumbravnic, fragi, ghimpe, ghinţură, hamei, isop, lemn dulce, levănţică, măghiran, mărar, măselariţă, măturice, nuc, nufăr alb, păducel, păpădie, roiniţă, rostopască, rozmarin, sânziene, schinduf, sparanghel, sunătoare, talpa gâştei, valeriană.

Modul de folosire al plantelor medicinale:

Mastita sau Mastoza

2011-06-23T22:36:00.001+02:00

Aici vom descrie tratamentele care se pot face în cazul bolilor sânului, nu numai în cazul mastitei sau mastozei care sunt cele mai frecvente ci în majoritatea afecţiunilor sânului.

În cazul alăptării şi dacă nu se face o toaletă foarte atentă sau în diverse alte cazuri pot să apară o serie de infecţii ale sânilor. Acestea au diverse denumiri, dar ca tratament naturist se poate să se aplice acelaşi tratament. De acest tratament pot să beneficieze cu rezultate foarte bune toate leziunile interne ale sânului. De obicei se acumulează în partea superioară a sânului un ţesut mai dens, pentru că acolo se află glande mai multe. Acest lucru este în apropierea subsiorilor. Aici se acumulează şi în cazul în care se consumă din diferite motive prea mulţi hormoni (anticoncepţionale), sau chiar produse sintetice luate din diverse motive.

În cazurile supărării, a oboselii, stresului, bucuriilor, emoţiilor puternice, sânii dau semnalul că ceva nu este în ordine şi dor sau se umflă. Când este vorba despre o afecţiune mai serioasă, atunci se formează chisturi şi noduli (se poate în acest caz aplica tratamentul de la cancerul de sân)

În multe cazuri în care este vorba despre o mastoză a tinerelor fete, aceasta va trece o dată cu vârsta de la sine fără nici un tratament. În cazul în care nu este vorba despre o afecţiune mai gravă cu infecţie sau abces, nu trebuie făcut nici un tratament pentru că totul va trece de la sine. În toate cazurile se va putea face o ecografie sau chiar o mamografie care să stabilească cu certitudine despre ce afecţiune este vorba. Numai în urma acestui examen se va stabili tratamentul, care poate să difere în funcţie de diagnosticul obţinut. Mai ales dacă este vorba despre o infecţie care va avea parte de un tratament foarte susţinut până la deplina vindecare, deoarece se poate acumula în sân puroi.

TRATAMENT:

În toate cazurile când este simţită acută nevoia de refacere a organismului, femeia simţindu-se permanent obosită, este indicat să consume Ginseng care se găseşte la orice farmacie sub diferite forme. În acest caz se va face un tratament sub formă de cură de minimum 20 de zile.

În cazul când predominant femeia simte depresia ca simptom de bază atunci probabil că este vorba despre o lipsă acută de estrogen. Acest lucru poate fi compensat nu numai cu tratamente cu plante antidepresive ci şi cu fitohormoni. Foarte interesant este faptul că organismul acceptă foarte uşor hormonii aceştia din plante şi rezultatele sunt foarte bune în toate cazurile. Se indică în aceste cazuri consumul plantelor care conţin acest fitohormon.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: arnică, boz, brânca ursului, brusture, castan, cerenţel, creţişoară, dovleac, hamei, mărar, morcov, ovăz, pătrunjel, porumb, salcie, salvie, soia, sulfină, vâsc, verbină, zmeur.

Litiaza biliara

2011-06-23T22:17:00.001+02:00

Se mai numeşte pietre la fiere sau colecistită calcaroasă. Se dezvoltă în căile biliare intra sau extrahepatice a unor calculi biliari. Boala este mai frecventă la femei şi mai ales peste 40 de ani.

Calculii pot fi din colesterină, bilirubină, carbonat de calciu sau chiar micşti, adică din mai multe din cele de mai sus în amestec.

In general se observă mai mult la cei care abuzează de grăsimi şi au un teren prielnic cu predispoziţie pentru aceste pietre genetic. Majoritatea dintre aceşti bolnavi sufere de asemenea de constipaţie, sau duc o viaţă sedentară fără mişcare şi sunt mai comozi.

Simptomele la început lipsesc, sau sunt foarte şterse, doar uşoare balonări, dureri vagi în hipocondrul drept şi o serie de tulburări intestinale care constau în constipaţie sau diaree.

In cazul în care apar durerile violente înseamnă că acea piatră a început se mişte (să migreze), sau se inclavează şi atunci se contractă spastic vezica şi produce dureri. Durerile sunt foarte vii cu aspect de colică biliară şi din hipocondrul drept sau din epigastru de unde apar, au tendinţa de iradiere în spate şi în umărul drept. Durerile sunt frecvent însoţite de o diaree după mese, vărsături biloase, subicter, sau chiar icter şi uneori o stare febrilă.

In cazul în care calculul este chiar la nivelul cisticului, colica biliară este prelungită şi se va repeta la intervale mici, iar când este în coledoc, boala se însoţeşte în mod constant de dureri, icter, febră. In cazuri rare se poate complica cu perforaţia colecistului, peritonite, pancreatite, hidrocolecist, hemocolecist, etc.

Tratament:

Repaus la pat obligatoriu

Aplicaţii de comprese calde în regiunea veziculei care va dilata canalele şi va face mai uşoară migrarea calculului. Cine are posibilitatea poate face băi cu plante medicinale: flori de fân sau paie de ovăz, coada calului, etc. Sunt foarte eficiente.

Dacă are febră în locul compreselor calde se vor pune comprese reci sau chiar pungă de gheaţă.

Regimul alimentar va consta la început numai din ceaiuri, sucuri de fructe sau legume, mai târziu se vor putea adăuga supe de zarzavaturi, compoturi, etc.

In afara crizelor se va alimenta fără sosuri, grăsimi, prăjeli, ciocolată, alcool, tutun.

Evitaţi să mâncaţi: heringi, sardele, spanac, conopidă, organe, alcool, drojdie de bere- acestea cresc nivelul acidului uric. De asemenea se foloseşte puţină sare. Dacă de vină este oxalatul de calciu (mai rar la nivelul ficatului) evitaţi: ţelina, strugurii, prunele, spanacul, castraveţii, ardei, fasole, căpşuni, sparanghel şi sfecla. De asemenea trebuie să vă feriţi de unele produse care pot precipita calciul în urină: ciocolata, cafea, ceai negru, băuturi cofeinizate de tipul cola. Se pot lua zilnic ca suplimente vitamina B6 (10 mg) magneziu (300 mg) aceştia ajută la reducerea oxalaţilor de calciu.

Vitamina C are importanţă deosebită în prevenirea şi combaterea litiazei biliare, deoarece scade nivelul colesterolului biliar, ceea ce duce la o micşorare a riscului formării calculilor. Se poate însă combina cu Armurariu (Sylibum marianum) şi eventual cu substanţe lipotrope (care ajută la metabolizarea grăsimilor) colina, inozitolul şi metionina. Armurariu modifică compoziţia bilei, ajutând la dizolvarea şi eliminarea pietrelor existente. Colina, inozitolul (din complexul B) şi aminoacidul metionină contribuie la metabolizarea colesterolului, întăresc funcţia hepatică şi biliară. Colina şi inozitolul se găsesc în multe suplimente care se vând pentru slăbit: Fat burnes, Lipovitan, Hepadiet. Se vor lua conform prospectelor.

Cafeaua- Se crede către mulţi specialişti că persoanele care consumă 3-4 căni de cafea pe zi reduc cu 40% riscul de a face piatră la vezica biliară.

Sucurile bogate în clorofilă- adică sucurile verzi din salată, spanac, frunze diferite, ajută la prevenirea formării pietrelor la vezică. Se indică în special sucurile de spanac şi pătrunjel verde pentru lizarea pietrelor sau pentru ca să nu se formeze şi salata verde (suc) pentru a calma durerile care uneori sunt prezente în cazurile acestor afecţiuni. 60 ml suc de pătrunjel sau spanac se amestecă cu 60 ml suc de morcovi, se pune şi tot atâta apă plată şi se consumă zilnic, proaspăt preparat.

Beţi în fiecare zi cel puţin 8 pahare de apă plată sau de izvor (nu sifon sau apă minerală acidulată).

Se poate face tratament cu una sau mai multe din următoarele plante medicinale: alun, albăstrele, anghinare, armurariu, brusture, castravete, căpşun, ceapă, cicoare, cimbru, cireşe, coada calului, coada şoricelului, cruşin, dafin, lemn dulce, feciorică, frăsinel, gălbenele, ghimpe, grâu, hrean, iarbă mare, ienupăr, in, lămâi, leuştean, linariţă, măceş, mărar, măslin, mentă, năut, ovăz, păducel, păpădie, pătrunjel, pătrunjelul câmpului, pedicuţă, pepene galben, pepene roşu, pir, ridiche neagră, roiniţă, roşii, rostopască, salvie, săpunariţă, scaiul dracului, silnic, slăbănog, şovârf, sparanghel, splinuţă, trifoişte de baltă, turiţa mare, ţelină, ţintaură, unguraş, ventrilică, vindecea, volbură.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Nevralgia

2011-06-23T21:58:00.001+02:00

Simptomul acut dureros care se resimte pe traseul unui nerv.

Nevralgia reprezintă o durere a unui nerv, care apare când acesta este iritat sau inflamat. Durerea, care se propagă de-a lungul căilor nervoase, poate fi trecătoare sau cronică şi poate avea intensitate variabilă, de la uşoară la cu totul insuportabilă.

Doar câteva tipuri de nevralgie sunt frecvente.
Una, caracterizată prin dureri fulgerătoare ale feţei se numeşte nevralgie trigeminală, după nervul cranial afectat, alcătuit din mai multe ramuri, afecţiune ce apare îndeosebi la persoanele de peste 50 de ani şi este de trei ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Nervii fesieri sau ai membrelor inferioare sunt de asemenea vulnerabili, iritaţia marelui nerv sciatic, de exemplu, producând nevralgia denumită sciatică. Altă nevralgie relativ frecventă este cea post-herpetică, apărută după un tip de infecţie cunoscut sub numele de „zona zoster" şi care se manifestă de obicei ca o senzaţie de arsură continuă.

Simptomele nevralgiei:
Nevralgia sau durerea pe traiectul unui nerv, ia forme diferite: poate fi bruscă, acută, ascuţită, cu caracter de arsură sau de junghi, acompaniată uneori de o senzaţie de fond de arsură, mâncărime, durere, hipersensibilitate la atingere. Apare într-o regiune a corpului şi este în mod tipic unilaterală. Durerea poate fi intermitentă sau continuă, poate dura câteva secunde sau câteva minute şi poate reveni şi dispărea timp de zile sau săptămâni.

În funcţie de localizarea durerii, intensitate, etc se va opta pentru una sau mai multe din plantele de mai jos: angelică, ardei iute, arnică, brad, carpen, ceapă, cimbrişor, cimbru de grădină, ciuboţica cucului, coada şoricelului, creţuşcă, cuişoare, dalac, frasin, gheara diavolului, hrean, iarbă neagră, iederă, ienupăr, levănţică, măselariţă, muşeţel, muştar negru, omag, orz, ovăz, pătlagină, pelin, piciorul cocoşului, plop negru, ridiche neagră, salcie, salbă moale, sănişoară, soc, spânz, splinuţă, sporiş, sulfină, sunătoare, tătăneasă, ulm, usturoi, valeriană, varză, vâsc, ventrilică, zămoşiţă, zârnă.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Lupus tuberculos

2011-06-23T21:27:00.001+02:00

Ulceraţii întinse şi distructive cu evoluţie lentă, localizate în special la faţă şi amintind aspectul muşcăturii de lup. În mod uzual, termenul desemnează tuberculoza cutanată, care la nivelul feţei produce ulceraţii mutilante şi cicatrice retractile, caracterizată prin apariţia pe obraji de o parte şi de alta a nasului a unei leziuni roşietice, congestive în formă de fluture.

Este foarte bine ca tratamentele să fie încredinţate medicilor specialişti şi suplimentar se pot face tratamente naturiste.

Acestea se pot face cu una sau mai multe din următoarele plante medicinale: afin, aloe, alun, angelică, arnică, căpşun, cătină, cerenţel, coacăz negru, coada calului, fasole, floarea soarelui, fragi, frasin, ginseng, gutui, hamei, hrean, lămâi, lichen, liliac, merişor de munte, năprasnic, năvalnic, nuc, pepene galben, pin, plămânărică, plop negru, rostopască, salcie, schinduf, sfeclă albă, sfeclă roşie, tătăneasă, trandafir, troscot, turiţă mare, turtă, ţelină, urzică moartă albă, usturoi, zmeur.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Rani ale aparatului ginecologic

2011-06-23T21:16:00.001+02:00

În toate cazurile când există răni de mai mare amploare se va adresa medicului specialist. În cazul rănilor superficiale se poate trata foarte bine naturist.

Tratamentul acesta include o serie de tratamente, pentru alte afecţiuni eventual care mai există. De asemenea rănile pot fi foarte variate.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: anin negru, arnică, brânca ursului, brustur, busuioc, cimbru, coada racului, coada şoricelului, creţişoară, creţuşcă, frasin, gălbenele, gorun, gutui, iasomie de pădure, isop, mur, muşeţel, năprasnic, nemţişori de câmp, nuc, păducel, pelin, pin, plop negru, salcie, salcâm, salvie, stejar, sunătoare, tătăneasă, traista ciobanului, trei fraţi pătaţi, trifoi roşu, ulm, urzică moartă albă, vineriţă,

Modul de folosire al plantelor medicinale.

HERPES, ZOOSTER.

2011-06-23T21:08:00.002+02:00

Boală a pielii, cauzată de un virus. Localizarea sa cea mai frecventă este buza.

Herpesul labialic însă poate să apară şi pe pielea organelor genitale sau oriunde pe tegumente.
Se caracterizează prin apariţia bruscă a veziculelor mici aşezate laolaltă, în grămezi, cu senzaţie de arsură şi prurit.
Herpesul este produs de un virus. Se cunosc două tipuri ale acestui virus, herpes simplex (VHS) VHS1 care infectează predominant jumătatea superioară a corpului (cel mai frecvent buzele, nasul, pleoapele şi mucoasa bucală) şi VHS2 localizat de obicei în sfera genitală. Dar nu rare sunt şi localizările superioare ale infecţiei cu VHS2, respectiv genitale cu VHS1. Cel mai frecvent primele manifestări cu VHS1 apar la copii, iar cu VHS2 la adulţi. Localizarea infecţiei poate fi pe mucoasă (bucală, genitală) sau tegumentul cu leziuni (frecvent buze, nas, pleoape, organe genitale). Din păcate chiar şi după ce manifestările dispar, virusul rămâne în corp. El migrează pe traseul nervilor şi rămâne cantonat pentru mult timp la nivelul unor formaţiuni nervoase. De aici, cu prima ocazie, virusul parcurge drumul invers şi provoacă noi erupţii.
Cei mai mulţi au virus herpetic în corp fără să afle, până când apar primele manifestări. Din acest motiv, pot să apară chiar conflicte dramatice la unele cupluri, în care partenerii se acuză reciproc de infidelitate, fără să ştie că unul dintre ei poartă de ani de zile acest perfid virus în corp.
Atunci când se manifestă prima infecţie este cea mai violentă: pe lângă neplăcerile provocate de vezicule şi ulceraţii bolnavul mai este chinuit şi de febră, mărirea ganglionilor, dureri puternice locale. Durata erupţiilor la prima infecţie este cea mai îndelungată (săptămâni, uneori chiar 2-3 luni). După dispariţia acesteia, urmează o perioadă mai lungă sau mai scurtă de aparentă acalmie. Virusul poate fi trezit din latenţă în diferite conjuncturi: slăbirea temporară a imunităţii, diferite infecţii, expunerea la soare, contactele sexuale, stresul, intoxicaţiile alimentare, etc.
După o senzaţie de arsură şi mâncărimi, apare o înroşire în zona de manifestare, iar după câteva ore erup nişte băşicuţe pline cu lichid, care ulterior se rup şi lasă în loc nişte ulceraţii (gropiţe), acoperite de cruste. Erupţia herpetică este de regulă dureroasă şi se însoţeşte de umflarea ganglionilor din regiune. Herpesul buzei se reactivează de obicei la începutul bolilor infecţioase. Erupţia se întinde şi pe pielea din vecinătate.
Herpesul genital este reactivat de raporturi sexuale. Este foarte dureros, contagios, iar tratamentul nu vindecă definitiv infecţia. Atenţie deci la contactele sexuale ne protejate.
Dacă infecţia apare în timpul sarcinii, fătul poate avea malformaţii. Naşterea pe cale naturală provoacă infectarea nou-născutului, ceea ce este foarte grav, deoarece herpesul neo-natal afectează grav multe organe, iar mortalitatea este foarte mare (20-25%) din nou născuţii cu herpes neo-natal.
Pentru a vă feri de contractarea herpesului, nu atingeţi regiunea cu erupţie herpetică. Evitaţi contactele sexuale ne protejate (prin prezervativ) cu persoane pe care nu le cunoaşteţi sau care au avut vreodată herpes genital. Tratamentul herpesului are eficienţă limitată şi se face cu aciclovir sau alte preparate înrudite.
Pentru herpesul buzelor se foloseşte Zovirax, dar care nu poate fi folosit contra herpesului genital.
Pe lângă acest tratament se poate aplica şi un tratament naturist.
Tratament:
Regimul alimentar este important- este bine ca în timpul când avem herpes să ajutăm organismul cu un regim alimentar uşor, de cruţare, format din lactate, cartofi, mere, verdeţuri, salate cu ulei de măsline, drojdie de bere, mult ficat, peşte. Nu consumaţi mazăre, nuci, bere, ciocolată, floricele de porumb, stafide, fulgi de ovăz, în general alimente bogate în proteine.
În formele cronice se tratează prin cură balneară, acupunctură, homeopatie, dar în timpul erupţiilor fitoterapia este cea mai utilă.
Plante ce se pot folosi: afin, aloe, arnică, asmăţui, brustur, cătină, ceai negru, cerenţel, cimbru, coada calului, coada şoricelului, ciuboţica cucului, creţuşcă, echinaceea, fumăriţă, gălbenele, iarbă mare (oman), lămâi, măr (coajă), mărar, micşunele ruginite, muşeţel, năprasnic, năsturel, nuc, pătlagină, plop negru, roiniţă, rostopască, salvie, saschiu, săpunariţă, şovârf, stejar, trei fraţi pătaţi, tătăneasă, turtă (ciurul zânelor), unguraş, urzică, usturoi.
Modul de folosire al plantelor medicinale.
Read more »

Cancerul hepatic.

2011-05-30T22:58:00.001+02:00

Cauzele apariţiei acestui tip de cancer sunt multiple dar dintre ele distingem: consumul exagerat de alcool mai ales când este însoţit şi de fumat. Carenţa de proteine în alimentaţie, lipsa vitaminelor în special cele care fac parte din grupa B-urilor, de asemenea se mai citează lipsa substanţelor antioxidante. De asemenea consumul toxinelor alimentare.

Tratament:

Suc de dovleac- se obţine din dovlecei proaspeţi, sănătoşi tineri. Se curăţă de coajă. Se taie în cuburi sau felii, şi se trec prin maşina de tocat şi apoi se stoarce sucul. Se poate bea câte 100 ml de 3 ori pe zi, cu 15-30 minute, înainte de fiecare din cele 3 mese principale. Este recomandat şi pentru combaterea constipaţiilor şi în cazurile afecţiunilor cardiovasculare însoţite de edeme.

Suc de ridiche- se amestecă 30 ml suc de ridiche cu 70 ml de suc de morcovi şi se consumă de 3 ori pe zi. Este indicat mai ales la afecţiunile în care este vorba despre o litiază sau despre o stagnare a activităţii vezicii biliare. Se poate consuma perioade lungi de timp.

Oricare din sucurile de mai sus şi multe altele se pot face zilnic, cu condiţia să fie consumate înainte de mese şi pe cât este posibil zilnic, pentru a avea efect. Trebuie să se cunoască faptul că aceste sucuri sunt foarte eficiente dar numai dacă se consumă perioade lungi de timp, pentru că acţiunea acestora nu se petrece imediat ci trebuie un anumit timp pentru ca efectele acestora să fie resimţite, dar sunt modificări substanţiale care se vor păstra chiar şi după terminarea tratamentului. Deci dacă începeţi să consumaţi sucuri, nu aşteptaţi să vedeţi imediat beneficiul, ci aveţi răbdare şi veţi fi răsplătit.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: aloe vera, anghinare, armurariu, brustur, calomfir, ceapă, cerenţel, ghinţură, isop, lichen de islanda, linariţă, măceş, mărul lupului, măslin, orz, ovăz, porumb, prune, pufuliţă cu flori mici, revent, ridiche roşie, ridiche neagră, rostopască, rotunjoară, rozmarin, scânteiuţă, schinel, schinduf, sfeclă roşie, siminoc, sparanghel, splinuţă, sporiş, sunătoare, şofran, tei, trifoi de baltă, ţelină, vişin.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Cura de dezintoxicare.

2011-05-30T22:24:00.001+02:00

Când şi cine ar trebui să facă această cură?

Cura de dezintoxicare este o cură pe care ar trebui s-o facă absolut toţi oamenii de 2 ori pe an. Se poate face foarte bine primăvara cu bani puţini, pentru că majoritatea plantelor care se indică pentru aceasta se pot culege primăvara şi sunt plante care sunt cunoscute. Al doilea moment este toamna când din nou este bine să se mai facă o dată o cură de dezintoxicare.

De asemenea se indică absolut tuturor celor care sufere de diferite afecţiuni inclusiv cancer şi care doresc să facă un tratament naturist. Nu se poate face nici un tratament naturist dacă nu se face înainte o cură de dezintoxicare.

Cura.

Se va începe cu clisme zilnice. Clismele se vor face cu apă caldă la temperatura corpului (preferabil cu ceaiuri din plante) şi se va face cu irigatorul. Este bine să se facă timp de 10 zile zilnic.

Plante indicate pentru a se face clisme: albăstrele, anason, anghinare, arnică, boz, brad, brusture, cerenţel, chimen, cicoare, cimbru, ciuboţica cucului, coada calului, coada şoricelului, creţişoară, crin, dovleac, dud, fasole, fenicul, frag, gălbenele, gorun, gutui, iarbă grasă, iasomie, in, isop, levănţică, leuştean, lichen de islanda, limba mielului, lumânărică, mac, măceş, mărar, merişor, mesteacăn, muşeţel, nuc, obligeană, osul iepurelui, păducel, păpădie, pătlagină, pătrunjel, pelin, pin, pir, plămânărică, plop, porumbar, răchitan, ricin, roibă, roiniţă, salcie, salcâm, salvie, săpunariţă, scai vânăt, schinel, sclipeţi, sânzâiene, soc, stejar, stânjenel, strugurii ursului, sulfină, talpa gâştei, tătăneasă, traista ciobanului, trandafir, trei fraţi pătaţi, trifoi, troscot, turiţă mare, unguraş, urzică, urzică moartă albă, volbură, zmeur.

În general la 1 litru de apă se pun 4 linguri de plantă. Plantele mărunţite se pun în apă clocotită. Seminţele şi rădăcinile se pun şi se fierb timp de 10 minute. Se strecoară şi apoi se face clismă la temperatura corpului cu jet nu prea puternic. Se face în fiecare zi una timp de 10 zile consecutiv.

Alimentaţia în timpul curei de dezintoxicare.

Este bine ca această cură să se facă o dată cu perioada postului. În perioada curei nu se vor consuma absolut deloc produse din carne, lapte sau altele produse de animale ci numai hrană vegetală. Este foarte important acest lucru şi ar trebui respectat cu stricteţe. Deci fără carne, mezeluri, grăsimi animale, conservanţi ci numai vegetale şi ar fi foarte bine ca cel puţin 10 zile să nu se consume preparate termic nici măcar legumele şi fructele. Pentru cei care execută munci grele cu eforturi fizice mari este foarte indicat să consume sucuri de legume şi fructe pentru că acestea intră în circuitul sanguin la 15 minute de când au fost înghiţite şi sunt foarte utile.

Se poate ţine însă această cură şi perioade mai lungi de timp nu numai 10 zile. Organismul are cu ce se hrăni dacă primeşte suficiente sucuri de legume şi fructe.

Apa.

În timpul curei se va consuma zilnic 2 litri de apă sau ceaiuri din plante medicinale. Este foarte important ca cel puţin această cantitate de apă să se bea zilnic pentru că în altfel organismul nu poate să se scape de toxinele acumulate în cursul anului.

Atenţie însă că apa conţine foarte mulţi microbi de multe feluri şi o serie de substanţe care le ia din ţevile de canalizare (de pe conductele de apă) sau chiar din sursa de apă. Încercaţi şi lăsaţi un litru de apă peste noapte şi veţi descoperii pe fundul vasului o serie de depuneri. Acestea se acumulează în organism şi pot produce foarte multe afecţiuni.

Se poate însă face mai multe lucruri pentru a nu se mai consuma asemenea apă.

-Se va putea consuma apă direct de la izvoare acolo unde există posibilitatea.

-Se consumă apă plată sau apă vie (apă tratată cu ajutorul curentului electric şi colectată de la polul pozitiv.

-Se poate în orice apă să se pună argilă. Argila trebuie să fie luată din locuri nepoluate şi de la cât mai mare adâncime pentru a nu fi ea însăşi sursă de poluare. Se poate folosi orice culoare (galbenă, verde, roşie, etc). Nu se indică cea albă pentru că aceasta conţine numai caolin fără alte substanţe minerale ca celelalte soiuri de argilă.

Se va pune 1 lingură de argilă la fiecare litru de apă şi se lasă timp de 24 ore, timp în care argila are posibilitatea să distrugă germenii patogeni din apă şi să adauge în această apă o serie de substanţe minerale. Jean Valnet renumitul fitoterapeut medic francez spune că argila este aşa de inteligentă încât ea singură ştie să se ducă exact în locul unde este nevoie de ajutorul ei şi în cantitatea care este necesară organismului. Practic nu există afecţiune în organism care să nu fie ajutată să se vindece cu argilă. Este poate cea mai simplă şi mai eficientă metodă de decontaminare a apei şi totodată cu aceasta se ajută organismul în orice situaţie.

Care argilă este cea mai utilă? Cea care se poate recolta din locurile de unde domiciliaţi, indiferent de culoare, cu condiţia să fie recoltată din locuri ne poluate. După recoltare se va întinde în strat subţire la soare şi apoi se cerne pentru a îndepărta eventualele pietre care mai pot fi în ea. Nu se alege argila care este nisipoasă ci se preferă argila mai grasă.

Se pune deci în apa de băut se lasă timp de 24 ore după care se va putea consuma această apă fără nici o teamă. Unii cred că aceasta se va depune în diferite organe (pietre le rinichi, fiere, etc). Este complet greşit pentru că aceasta chiar ea contribuie la dizolvarea acestor pietre mai ales în cazurile când acestea se produc din cauzele dereglării metabolice (peste 80% din cauze). Se face acest lucru pentru că din această argilă organismul îşi ia substanţele care îi lipsesc şi datorită acestui fapt nu se mai formează pietre.

Se poate face acest lucru ani de zile, fără nici un efect negativ pentru organism şi cu foarte multe beneficii pentru el.

Înainte oamenii consumau apă din izvoare şi fântânile erau construite cu argilă care era pusă între pietrele din fântâni. În case pe jos se punea argilă. Se consuma apă şi o serie de preparate făcute în oale de argilă, deci erau mult mai sănătoase ca cele de acum. Se făcea acest lucru toată viaţa şi nu bau fost nici o notare a unui efect advers sau ne dorit pentru organism.

Apă îmbunătăţită.

În cazurile în care se doreşte o alimentare cu mai multe vitamine nu întotdeauna este indicat să se consume vitamine chimice care de multe ori nu sunt indicate ci vitamine naturale care pot fi introduse prin alimentaţie. Este greşit să se dea vitamine chimice fără să se facă o analiză înainte, deoarece în cazurile în care se dau vitamine în exces se pot de asemenea întâmpla o serie de boli ne dorite. Nu acelaşi lucru se va întâmpla însă în cazul când acestea se administrează sub formă de alimente. Acestea care sunt în exces vor fi eliminate prin urină sau fecale.

Se indică în cazurile în care se doreşte o suplimentare cu vitamine să se pună în apa de băut o serie de legume rase.. De exemplu se poate pune la 2 litru de apă 2 morcovi raşi, 1 pătrunjel şi puţină ţelină toate rase sau dacă sunt frunze tocate mărunt. Se lasă timp de 24 ore în 2 litri de apă şi apoi se va consuma această apă care va conţine foarte multe vitamine naturale uşor de asimilat de organism, mai ales dacă este vorba despre un organism bolnav.

Deci apa aceasta îmbunătăţită se poate administra în toate afecţiunile. Se poate de asemenea adăuga o serie de fructe rase sau chiar alte legume. Nu uitaţi că varza, ridichile (frunze), frunzele de gulii şi alte verdeţuri ca frunze de pătrunjel, de morcovi, etc conţin multe vitamine putând să îmbunătăţim calitatea apei.

Ceaiuri depurative.

Nu trebuie să se omită ca în timpul curei de dezintoxicare să se consume de asemenea ceaiuri din plante medicinale care ajută foarte mult la curăţirea organismului de toxine. Acestea se pot consuma în orice cantitate. Nu uitaţi că dacă organismul primeşte suficiente lichide defecaţia este mult uşurată şi nu rămân o serie de toxine în organism datorită stagnării materiilor fecale şi de asemenea se evită formarea hemoroizilor şi a altor afecţiuni.

De asemenea să nu se uite că fibrele vegetale sunt acelea care ajută organismul şi sunt utile în prevenirea cancerului de colon sau cu alte localizări digestive.

Se vor putea folosi ceaiuri din următoarele plante medicinale:

Cervicita. Cervico-vaginita.

2011-05-30T22:07:00.001+02:00

Inflamaţie acută, subacută sau chiar cronică a colului uterin. Poate fi cauzată de agenţi bacterieni banali, ca strepto- stafilo- gonococi sau specifici (foarte rar) sifilisul, tuberculoza. Forma acută se manifestă prin congestie, îngroşarea mucoasei cervicale şi secreţie, de obicei muco-purulentă. În forma cronică apare şi eroziunea (rana) porţiunii vaginale a colului. Agenţii patogeni infecţioşi sunt: gonococul, streptococul, germenii intestinali, diverse virusuri. Factorii favorizanţi: raporturile sexuale, naşterile, rupturile colului uterin, agresiunile chimice (antiseptice concenztrate utilizate pentru irigaţii vaginale), agresiuni fizice, igiena defectuoasă locală.

În cazurile foarte grave se indică tratament chirurgical.

Plante medicinale care se pot folosi la tratarea acestei afecţiuni: aloe, anin negru, arnică, brustur, busuioc, cătină, cerenţel, cimbrişor, cimbru de grădină, chimen, coada racului, coada şoricelului, coada vacii, creţişoară, creţuşcă, echinacea, fragi, frasin, gălbenele, ghiocei, gorun, gutui, hrean, iarbă mare, iarbă neagră, iasomie de pădure, ienupăr, isop, lăcrămioare, lemn câinesc, levănţică, mur, muşeţel, nalbă, năprasnic, nemţişori de câmp, nuc, nufăr alb, păducel, păpădie, pin, plop negru, răchiţel, rotunjoară, rozmarin, salcie, salcâm, salvie, sclipeţi, secară, sfeclă, slăbănog, smochin, sorbestrea, stejar, ştevie, sunătoare, şopârlaiţă, tătăneasă, traista ciobanului, trei fraţi pătaţi, trifoi alb, trifoi roşu, turiţă mare, ulm, urzică, urzică moartă albă, vâsc, vindecea, vineriţă.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Bradicardie.

2011-05-30T21:30:00.001+02:00

Bradicardia poate fi data de:

Boli care afectează sistemul electric al inimii si întrerup impulsurile electrice regulate care păstrează frecventa cardiaca in limite normale. Acestea sunt:

- procesul de imbatranire . Ca urmare a modificărilor legate de vârsta, poate apare o rata scăzuta a frecventei cardiace.

- bolile arterelor coronare si infarctul miocardic

- operațiile pe cord

- miocardita

- endocardita

- sarcoidoza

- boala Lyme

Simptome

Simptomele bradicardiei apar atunci când inima nu pompează suficient sânge pentru a acoperi nevoile organismului.

Simptomele sunt:

- vertij (amețeli)

- sincopa (leșin) sau presincopa

- oboseala

- dispnee (respirație dificila)

- palpitații

- angina (dureri pectorale)

- creșterea oboselii la efort

- confuzie sau dificultati de concentrare

Unii oameni cu bradicardie nu prezintă simptome.

Tratament

Tratamentul bradicardiei depinde de cauza, de prezenta simptomelor si de evoluția acesteia.

Bradicardia este tratata atunci când prezintă simptome ca sincopa sau oboseala severa. O data cunoscuta cauza bradicardiei se va alege tratamentul corect.

Tratament inițial

In cazuri de urgenta, când frecventa cardiaca scade rapid, de exemplu post infarct miocardic, medicamentele se administrează mai frecvent intravenos pentru a creste rata batailor cardiace.

Daca sistemul electric al inimii este afectat de o alta boala, medicul va lua in considerare si un implant de pacemaker. De obicei, se începe cu un pacemaker temporar pana când poate fi înlocuit cu unul permanent.

Daca bradicardia este data de medicamente, ca de exemplu beta blocantele, blocantele canalelor de calciu, antiaritmicele sau digoxinul, medicul va ajusta tratamentul.

Tratament de întreținere

Bradicardia este adesea cauzata de o boala a inimii care a afectat sistemul electric al inimii. Persoanele peste 65 de ani sunt mai predispuse la a dezvolta una din multele tipuri de bradicardii care necesita de obicei un pacemaker permanent.

Daca bradicardia este data de medicamente precum betablocantele, blocantele canalelor de calciu, antiaritmicele sau digoxinul, medicul trebuie in primul rând sa ajusteze sau sa modifice tratamentul. Oricum, de multe ori aceste medicamente nu pot fi întrerupte deoarece pot fi medicamente de baza pentru tratamentul altor boli ale inimii. In aceste cazuri, pacientul poate opta pentru un implant permanent de pacemaker pentru a continua tratamentul cu medicamentele critice.

În cazul afecţiunii cardiace se poate face tratament.

Tratament.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: alun, cătină, ceapă, hrean, luminiţa nopţii, ovăz, păducel, pătrunjel, roşii, ruşcuţa de primăvară, salată verde, sfeclă roşie, tarhon, traista ciobanului, troscot, ţelină, urzică, usturoi, viţa de vie, zmeur.

Modul de folosire al plantelor medicinale:

Steatoza hepatică

2011-03-31T21:12:00.001+02:00

Ce este steatoza hepatică

Steatoza hepatică, sau ficatul gras, cum se mai spune în popor este una dintre cele mai răspândite boli de ficat şi constă dintr-un exces de grăsime ce se depune în celulele hepatice şi le face să nu mai funcţioneze normal. Semnele şi simptomele steatozei hepatice . În primele stadii ale bolii nu există simptome, cei mai mulţi pacienţi sunt diagnosticaţi întâmplător, cu ocazia unui examen ecografic abdominal de control, unor analize de sânge de rutină, ori în cadrul unui consult medical pentru alte acuze decât cele hepatice. Simptomele în steatoza hepatică avansată sunt: astenie fizică(lipsa de putere), oboseala, somnolenţa post prandială, dureri sau disconfort în epigastru(în capul pieptului), sau în hipocondrul drept(în dreptul ficatului), balonări abdominale.

Tratamentul steatozei hepatice

Tratamentul se bazează în primul rând pe respectarea unui regim igieno-dietetic, ce constă în : reducerea sau menţinerea greutăţii corporale la valori aproape de normal, menţinerea trigliceridelor, colesterolului şi glicemiei în limite normale, exerciţii fizice regulate, respectarea orelor de odihnă şi somn, evitarea stresului, consum sporit de legume şi fructe proaspete. Se recomandă excluderea alimentelor care au produs steatoza şi agravează boala, cum ar fi : alcoolul, grăsimile de origine animală, carnea de porc, carnea de oaie, pielea de pasăre, mezelurile, gălbenuşul de ou, lactatele de oaie, alimentele prăjite, tocăniţele, afumăturile, alimentele care conţin conservanţi, alimentele care conţin substanţe sintetice, dulciurile sau alimentele bogate în carbohidraţi, sucurile sintetice sau carbogazoase. Tratamentul medicamentos se administrează de către medicul curant în raport cu profilul fiziopatologic al pacientului : sex, vârstă, greutate corporală, gradul de steatoză, boli metabolice şi/sau sistemice asociate.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: afin, aglică, albăstrele, aloe, angelică, anghinare, armurariu, bănuţi, boz, cartofi, călin, cicoare, cimbru, ciuboţica cucului, coacăz negru, coada calului, coada şoricelului, dracilă, gălbenele, ghinţură, ginseng, grâu, ienupăr, lămâi, lemn dulce, leurdă, leuştean, linariţă, Liv 52, lumânărică, măcriş, măslin, mentă, mesteacăn, morcov, muşeţel, orz, păpădie, pătrunjel, pelin, pin, pir, porumb, pufuliţă cu flori mici, ridiche neagră, rostopască, salvie, schinduf, schisandra, secară, silimarina, sfeclă de zahăr, sfeclă roşie, siminoc, soc, sulfină, sunătoare, ştevie, trifoişte de baltă, turiţă mare, usturoi, usturoiţă, varză, ventrilică, zmeur.

Modul de folosire al plantelor medicinale:

Cistita

2011-03-31T20:17:00.001+02:00

Reprezintă o inflamare a vezicii urinare, provocată în 80% din cazuri de bacteria Escherichia coli. Boala se manifestă prin micţiuni (urinări) dese şi dureroase, urină tulbure (uneori cu sânge), dureri în partea inferioară a abdomenului. Foarte frecventă la femei, apare rareori la bărbaţi, indicând o anomalie anatomică sau o infecţie a prostatei.

Dacă această afecţiune nu se tratează corespunzător, nu numai că va deveni o afecţiune cronică dar riscă să afecteze grav rinichi declanşând o pielonefrită (o infecţie la nivelul rinichilor care este mult mai gravă)

Cistita este o infecţie urinară joasă foarte frecventă care poate distruge parenchimul renal dacă nu este tratată corespunzător. Este o afecţiune de origine infecţioasă, ce apare ca urmare a prezenţei în interiorul vezicii urinare a unor bacterii.

In general se recunoaşte faptul că peste 40% dintre femei fac în cursul vieţii cistită. Numărul bărbaţilor afectaţi de această afecţiune este mult mai mic. În majoritatea cazurilor avem de-a face cu o contaminare a uretrei şi a vezicii urinare. Nu are rost să analizăm cauzele care pot produce aceste afecţiuni dar este bine să fie cunoscute pentru a putea fi prevenite. Diferenţele fiziologice între cele două sexe sunt mari şi anatomia femei permite mult mai uşor infectarea. Ascensiunea bacteriilor de-a lungul uretrei este mult mai uşoară în cazul femeilor pentru că are uretra mult mai scurtă. La femei este mult mai aproape de orificiul anal, condiţiile de igienă trebuie cu mai mare atenţie respectate, relaţiile sexuale, vidul postmicţional, micţiunea incomplectă, hidratarea insuficientă, dereglările organismului, deficitele imunitare, sunt câteva dintre cauzele care fac ca această afecţiune să se menţină mai mult timp şi să fie mult mai frecvente. Mai există însă şi sarcina care de asemenea poate să favorizeze, malformaţiile, refluxul urinei, anomaliile căilor excretorii, corpii străini în arborele urinar (calculi), sau diabetul ar fi doar câteva dintre cauzele care fac ca această afecţiune să fie atât de frecventă.

La bărbaţi apare datorită afecţiunii prostatei. Prostata care este o glandă aşezată pe traiectul uretrei, are tendinţa să crească în volum micşorând sau chiar închizând canalul. Prin încetinirea evacuări urinei se pot produce mai uşor o serie de microbi. Deci după 40 de ani apare foarte des şi la bărbaţi.

Simptome: debutul este brusc. Expunerea la frig şi umezeala sunt factorii declanşanţi cei mai des incriminaţi. Rolul raporturilor sexuale este foarte rar amintit, trebuie totuşi spus că în declanşarea unor cistite şi acesta este incriminat uneori. Uneori se prezintă febră. Durerea apare cu diferite intensităţi. Senzaţia de jenă, arsură în hipogastru exacerbate de micţiune. Durerea creşte la distensia vezicală şi face ca distensia vezicii să fie dorită. Uretrita este foarte rar incriminată. Sunt de reţinut însă tulburările micţionale cronice, emoţionale, mai ales la femei. Pot surveni la orice vârstă, dar îndeosebi în perioada de exacerbare a instabilităţii emoţionale. În cele mai multe cazuri se prezintă doar cu apariţia de dureri şi usturimi la micţiune. De multe ori însă este prezentă şi nevoia imperioasă de a urina.

La bărbat infecţia joasă este mai gravă şi de cele mai multe ori este însoţită de prostatită care este frecventă. In acest caz există semne de disurie, o retenţie acută a urinei şi mai ales temperatura care poate ajunge la 40 de grade. Pot fi prezente multe complicaţii. Se menţionează chiar şocul sau metastaze septice.

Tratamentul oricare s-ar face trebuie să se adreseze elementului sau factorilor declanşatori. Fiind vorba despre o infecţie este foarte greu de stabilit un tratament medicamentos adecvat fără o antibiogramă şi multe alte examene de laborator sau clinice. Tratamentul fitoterapeutic este simplu şi se poate face fără nici un alt control sau examene complicate de laborator.

Există forme particulare: cistita trichomonazică, baccilară, de iradiere, amicrobiană, din sindromul Reiter, alergică, psihosomatică, interstiţială, vezica diabetică care vor trebui depistate de către medicul specialist şi bine înţeles tratate şi acestea corespunzător, chiar dacă nu sunt atât de frecvente durerile acute. Acestea se pot de asemenea trata cu ajutorul plantelor medicinale. Este un tratament mult mai blând, dar din păcate este de mai lungă durată şi va trebui făcut până la vindecarea complectă pentru a nu mai apare recidivele care sunt foarte frecvente tocmai datorită faptului că nu se face tratamentul suficient de mult timp pentru a dispare toţi germenii patogeni din organism.

Pentru că aprovizionarea cu plante medicinale diferă de la o localitate la alta vom da mai jos lista cu plantele utile în tratarea cistitei în care nu vom include şi tratamentul cazurilor particulare.

Tratament:

În timpul tratamentului este necesar repausul la pat, evitarea frigului şi a umezelii. Regimul alimentar trebuie să fie uşor, astfel încât să nu suprasolicite stomacul; un repaus alimentar de 2-3 zile este foarte indicat.

Plante utile în tratarea cistitei: afin, aloe, anin negru, albăstrele, alun, bătrâniş, brad, brâncuţă, brânca ursului, brustur, călţunaşi, căpşun, cătină, cerenţel, cimbru, cireş, ciuboţica cucului, coacăz negru, coada calului, coada şoricelului, cozi de cireşe, fasole, feciorică, fragi, frasin, gălbenele, ghimpe, hamei, iarbă neagră, in, jneapăn, leuştean, levănţică, limba mielului, măceş, mătase de porumb, merişor de munte, mesteacăn, muşchi de piatră, muşeţel, nalbă mare, nap, năprasnic, nuc, orz, osul iepurelui, păpădie, pătrunjel, pir, pelin, pin, plămânărică, plop negru, porumb (mătase, ulei), porumbar, pufuliţă cu flori mici, roibă, rostopască, rotunjoară, salvie, scai vânăt, schinduf, sfeclă roşie, smochine, soc, sorbestrea, spanac, splinuţă, stejar, straşnic, sunătoare, tătăneasă, toporaş, traista ciobanului, ţintaură, urzică, urzică moartă, vişin, zămoşiţă, zmeur.

Mod de folosire al plantelor medicinale:

Pielonefrita cronica

2011-03-22T20:10:00.000+01:00

Afecțiune infecțioasa cronica a rinichiului, de origine microbiana, ce afectează toate structurile rinichiului (sistem colector, țesut interstițial).

Rinichii pielonefritici sunt mai mici de volum, asimetrici, cu suprafața neregulata.

Atunci când leziunile renale sunt extinse si funcția renala este perturbata pot apare poliurie si nicturie, polidipsie, acidoza, hipertensiune arteriala moderata. Evoluția spre insuficienta renala cronica este semnalata de apariția asteniei fizice, a oboselii permanente, durerilor de cap, scădere ponderala, lipsa poftei de mâncare, grețuri, vărsături, dureri osoase.

Reprezintă una dintre problemele cele mai dificile. Se consideră cronică orice pielonefrită care a fost tratată timp de 3 luni şi nu s-a ajuns la vindecare. În general această afecţiune este deja refractară la toate tratamentele medicamentoase.

Profilaxie: în copilărie se vor trata corect toate infecţiile care apar indiferent de nivelul la care apar acestea. Se va face o igienă riguroasă încă din cea mai fragedă copilărie. Se va evita constipaţia mai ales la gravide şi care este responsabilă de foarte multe ori. Se va sigura o ingestie de lichide suficientă. Se va evita abuzul de medicamente, în special analgezice. Se aplică tratamentul corect mai ales la bolile metabolice.

Tratament:

1.Se combate staza urinară de câte ori este nevoie. Se pot aici face tratamentele de la litiazele renale, pentru că de cele mai multe ori este vorba despre o litiază. În cazul când acesta este din cauza adenomului de prostată se va trata corespunzător adenomul de prostată.

2. Se asanează toate focarele de infecţie.

3. Se tratează corect diabetul, guta, nefrocalcinoza, hipokaliemia, hipertensiunea arterială.

După ce acestea sunt tratate corect se poate de fapt începe tratamentul. Acesta va fi în primul rând un tratament pe bază de propolis. Aici intervine factorul alergic. În cazul în care bolnavul nu poate să suporte propolisul fiind alergic şansele de vindecare sunt mult diminuate. Se testează deci dacă este alergic la propolis. Pentru aceasta este suficient să se pună 4-5 picături de tinctură de propolis pe o bucată de pâine, se mestecă bine în gură şi se înghite. Se face acest lucru seara. Dacă până dimineaţa nu survin fenomene de alergie (umflarea buzelor, a ochilor, etc, se consideră că acest bolnav nu este alergic şi poate începe tratamentul.

Se va da la fiecare 5 kg corp câte 2 picături de tinctură de proplis de 3 ori pe zi. Aceasta se va pune pe un miez de pâine, se mestecă bine în gură, apoi se va înghiţii. Se face acest lucru înainte de mese cu 15 minute, de 3 ori pe zi, chiar şi la copii. Tratamentul trebuie să fie zilnic cel puţin 30 zile fără nici o pauză în tratament. Avem însă avantajul că o dată cu acesta se pot administra orice alte medicamente pentru că nu are nici o interacţiune ne dorită cu nici un medicament şi de asemenea se poate lua perioade lungi de timp fără să producă efecte ne dorite.

Femeile vor trebui de asemenea să-şi introducă în vagin 6 zile la rând câte un ovul de propolis (dacă nu se găseşte doar supozitoare se pot introduce acestea pentru că au aceiaşi compoziţie, doar formatul diferă). Bărbaţii vor trebui să-şi introducă în fund un supozitor. Nu este aşa de eficient ca la femei, dar este necesar. Se face de către bărbaţi doar 7 zile consecutiv.

Femeile în ziua a 7-a vor trebui să-şi introducă în vagin iaurt. Acesta se pune pe un tampon de vată care se va introduce în vagin. Se vor folosi doar 1 linguriţă de iaurt. Este cel mai bun cel produs de ţărani şi care se comercializează la orice piaţă din ţară. Dimineaţa se va spăla cu irigatorul. Se poate face acest lucru până la deplina vindecare.

Dieta: se va institui un regim alimentar cu o cantitate redusă de protide, bogat în glucide. Se vor permite doar cantităţi foarte mici de sare. Nu se va scoate de tot sarea pentru că lipsa sării poate să ducă la deshidratare. Se vor consuma însă foarte multe sucuri de legume şi fructe, ca şi ceaiuri medicinale îndulcite cu miere, pentru că zahărul este bine să fie înlăturat din alimentaţie. Se va urmări ca scaunul să se evacueze uşor. Se interzice constipaţia, lucru care poate agrava afecţiunea.

Plante medicinale care se pot folosi intern: anason, angelică, anghinare, brustur, busuioc, cătina, ceapa, cicoare, cimbru, ciuboţica cucului, ciumăfaie, coacăz negru, coacăz roşu, coada calului, coada şoricelului, coriandru, creţuşcă, dafin, dreţe, dud, gălbenele, ghimber, ghimpe, hrean, iarbă mare, iarbă neagră, iederă, levănţică, limba boului, limba mielului, mărar, merişor de munte, mesteacăn, morcov, nalbă, năprasnic, obligeană, orz, osul iepurelui, păpădie, pătlagină, pepene galben, pin, pir, plămânărică, plop negru, podbal, porumb(mătase), roibă, rozmarin, salată, salcie, salvie, schinduf, schinel, scoruş, soc, spanac, strugurii ursului, sunătoare, tarhon, 3 fraţi pătaţi, trifoi roşu, trifoişte de baltă, troscot, turiţă mare, ţelină, urzică, usturoi, vişin, viţa de vie.

Se va putea face ceai din una sau mai multe plante. Se va respecta reţeta fabricantului, pentru uzul intern. În privinţa cantităţii trebuie să se ştie că la această afecţiune este foarte bine să se consume cât mai multe ceaiuri din plante medicinale zilnic.

Plantele medicinale pentru spălături vaginale şi băi: anin negru, arnică, brusture, busuioc, cătină, cerenţel, cimbru, coada racului, coada şoricelului, creţişoară, creţuşcă, gălbenele, gutui, hrean, iarbă neagră, iasomie de pădure, ienupăr, isop, mur, muşeţel, năprasnic, nemţişori de câmp, nuc, păducel, piciorul cocoşului, pin, plop negru, răchiţel, rotunjoară, salcie, salcâm, salvie, sclipeţi, secară, stejar, sunătoare, tătăneasă, 3 fraţi pătaţi, trifoi alb, trifoi roşu, ulm, urzică, vindecea, vineriţă.

Se mai pot adăuga paiele de cereale şi paiele de fân ca şi orice furaj animal (lucernă, fân, trifoi, sorg, etc). Pentru băi se va pune 1 mână cel puţin la 2 litri şi se fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoară în cada de baie unde se stă timp de 20-30 minute, la temperatura corpului. Spălăturile vaginale se fac de 2 ori pe zi. Bărbaţii vor face de asemenea băi de fund tot de 2 ori pe zi. Băile generale sunt utile să se facă de 2 ori pe săptămână.

Pentru infecţii urinare se mai pot folosi: brad, busuioc sălbatec, busuioc, coacăz, curcubăţică, dovleac, dumbravnic, echinaceea, fasole, iarbă neagră, merişor de munte, molid, mur, nalbă, praz, strugurii ursului, vulturică.

Plantele medicinale care se pot folosi la această afecţiune: anason, angelică, anghinare, anin negru, arnică, brad, brustur, busuioc, busuioc sălbatec, cătina, ceapa, cerenţel, cicoare, cimbru, ciuboţica cucului, ciumăfaie, coacăz negru, coacăz roşu, coada calului, coada racului, coada şoricelului, coriandru, creţişoară, creţuşcă, curcubeţică, dafin, dovleac, dreţe, dud, dumbrovnic, echinaceea, fasole, gălbenele, ghimber, ghimpe, gutui, hrean, iarbă mare, iarbă neagră, iasomie, iederă, ienupăr, isop, levănţică, limba boului, limba mielului, mărar, merişor de munte, mesteacăn, molid, morcov, mur, muşeţel, nalbă, năprasnic, nemţişori de câmp, nuc, obligeană, orz, osul iepurelui, păducel, păpădie, pătlagină, pepene galben, piciorul cocoşului, pin, pir, plămânărică, plop negru, podbal, porumb(mătase), praz, răchiţel, roibă, rotunjoară, rozmarin, salată, salcie, salcâm, salvie, schinduf, schinel, sclipeţi, scoruş, secară, soc, spanac, stejar, strugurii ursului, sunătoare, tarhon, tătăneasă, trei fraţi pătaţi, trifoi alb, trifoi roşu, trifoişte de baltă, troscot, turiţă mare, ţelină, ulm, urzică, usturoi, vindecea, vineriţă, vişin, viţa de vie, vulturică.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Hemoroizii

2011-03-22T19:35:00.001+01:00

Hemoroizii sunt dilataţii varicoase ale plexurilor venoase hemoroidale. Ei sunt constituiţi din venele sub-mucoase sau subcutanate, arteriole ne modificate, cu un grad de fibroză şi infecţie cronică înconjurătoare. Deci sunt varice la nivelul venelor hemoroidale ce irigă anusul. Trombozele externe sunt umflături de culoare albăstrui-violacee, rotunde şi dure, provocate de cheaguri de sânge. Apar frecvent la femei în timpul sarcinii sau după naştere, produc disconfort şi dureri în timpul defecării. Sângerările şi iritaţiile sunt frecvent întâlnite la această afecţiune. Se întâlnesc la vârste adulte şi nu produc întotdeauna tulburări.

Se întâlnesc:

-Hemoroizi interni sau sub-mucoşi care se dezvoltă din plexul hemoroidal superior, ce comunică cu sistemul venei porte.

-Hemoroizi externi subcutanaţi care comunică cu sistemul venei cave inferioare

-Hemoroizi intermediari situaţi în canalul anal, acoperiţi cu epiteliul plat, poli-stratificat al acestuia.

In majoritatea cazurilor hemoroizii sunt mici şi nu incomodează pe om, decât că produce o jenă la statul pe scaun, sau când merg la Wc-u. Când se măresc şi trombozează atunci produc dureri şi sângerări. Din cauza durerii unii bolnavi preferă să nu meargă la Wc şi să nu mai mănânce lucru care duce la o anemie puternică sau chiar la o slăbire a organismului.

Crizele acute cu dureri pot să dureze câteva zile. Ca o complicaţie există hemoragia şi infecţia.

Factorii care determină apariţia acestei afecţiuni sunt foarte mulţi, dar vom enumera câţiva care sunt mai frecvenţi: regimul alimentar necorespunzător cu multă hrană foarte consistentă şi cu lipsă de vegetale şi celuloză, caz în care se indică folosirea tărâţelor de grâu luate după sau înainte de fiecare masă. De asemenea lipsa exerciţiilor fizice şi o viaţă sedentară. Eforturi mari la defecaţie datorită faptului că există o constipaţie cronică. Din această cauză se vor face eforturi la defecaţie. Consumul în exces al cafelei, ciocolatei, cola, care toate creează mâncărimi anale la defecaţie.

Tratament:

In crizele dureroase o baie de şezut cu plante medicinale, caldă calmează durerea. Se va combate constipaţia cu tratamentele care sunt descrise la constipaţie. In această perioadă este bine ca bolnavul să stea la pat până trece criza dureroasă. Se vor consuma laxative din plante medicinale mai slabe pentru ca scaunul să se producă uşor.

Se vor consuma tărâţe de grâu, care sunt foarte indicate în toate aceste afecţiuni. Pentru aceasta se vor consuma de trei ori pe zi câte o lingură care se va putea lua înainte de masă, după mese sau chiar se poate pune în diferite alimente pentru a fi mai uşor de luat. Aceasta contribuie nu numai la o alimentare cu suficiente fibre vegetale ci şi la alimentarea cu o serie de minerale care sunt conţinute în aceste fibre şi care vor contribui la vindecarea mucoasei.

De asemenea este indicat să se consume iaurt în special din lapte ne pasteurizat care are acidofilus în el şi poate să refacă flora intestinală.

In cazurile infectate se va opta pe administrarea unui supozitor cu propolis 0,5g propolis la supozitor, care se va pune după ce a fost spălată regiunea cu ceaiuri din plante. Acesta calmează şi durerea şi produce cicatrizarea, dacă nu se mai fac eforturi la defecaţie.

Uleiurile de cătină care sunt cu foarte multe vitamine sunt foarte indicate să se folosească, ungând zona după fiecare defecaţie.

Plantele medicinale care se folosesc în cazul hemoroizilor sunt: afin, aglică, albăstrele, aloe, alun (coaja albă), angelică, anghinare, anin, armurariu, asmăţui, brad, brustur, brustur dulce, bujor, buberic, busuioc, busuioc sălbatec, carpen, cartof, castan comestibil, castan sălbatec, căpşun, cătină, ceai verde, ceapă, cerenţel, coada calului, coada-şoricelului, creţişoară, creţuşcă, cruşin, lemn câinesc, frasin, gorun, gutui, lemn câinesc, limba câinelui, linariţă, lumânărică, mărar, mur, muşeţel, nalbă, norocel, obligeană, orz, păpădie, pătlăgea vânătă, pedicuţă, pelin, plop negru, porumb, porumbar, prun, rapiţă, răchită, răculeţ, răsgoace, salcie, salvie, sânişoară, scânteiuţă, sclipeţi, sfeclă roşie, slăbănog, sorbestrea, stejar, şofran, tătăneasă, traista ciobanului, troscot, ulm, urechelniţă, urzică, urzică mică, varză, vineriţă, vulturică.

Modul de folosire al plantelor:

Litiaza renala

2011-03-22T18:24:00.001+01:00

Este cea mai frecventă afecţiune a aparatului urinar. Cauzele care provoacă aceste afecţiuni unele sunt necunoscute iar altele insuficient cercetate. În mare se cunoaşte faptul că această afecţiune poate proveni din:

-litiaza de organism- aceasta fiind o tulburare metabolică în care factorul renal nu este cunoscut.

-litiaza de organ – sunt precipitarea substanţelor dizolvate în urină care poate fi consecinţa stazei, a unor malformaţii sau unei leziuni a căilor excretorii.

Acestea sunt doar câteva, dar de fapt există foarte multe alte cauze care determină formarea calculilor, inclusiv o predispoziţie ereditară, greşeli în alimentaţie, etc.

Determinarea compoziţiei chimice este destul de importantă din mai multe motive: cunoscând ce anume se sedimentează de către un anumit organism este mai uşor să se instituie un regim alimentar adecvat din care să se excludă aceste alimente din care se formează calculul. În plus se poate face un tratament mai uşor care să se adreseze dizolvării numai a unei substanţe.

Clinic se disting: calculii sedentari (ficşi) şi calculii migratori. Cei ficşi sunt cei care nu prea provoacă colici în schimb cei migratori care au tendinţa de migrare de-a lungul ureterului şi de a se elimina spontan sau uneori de a se integra temporar sau definitiv în anumite strâmtori de pe traseu sunt cei care provoacă colica.

Litiaza urică: se recomandă o alimentaţie moderată, evitând pe cât posibil carnea. Alimentele interzise sunt: băuturile alcoolice, condimentele, vânaturile, conservele, mezelurile, creierul, măruntaiele, carnea de viţel, icrele, fasolea boabe, lintea, brânzeturile fermentate, ciupercile, cafeaua neagră, ciocolata.

Se va recomanda 1,5-2 litri de lichide pe zi.

Litiaza oxalică. Se suprimă din alimentaţie căpşunile, fragii, coacăzele, sparanghelul, fasolea verde, varza, spanacul. Alimentaţia va consta din: carne de porc, vită, oaie, peşte proaspăt, ouă, produse lactate proaspete, paste făinoase, orez, cartofi, morcovi, fructe, dulceţuri, compoturi, etc.

Litiaza fosfatică. Alimentaţia de elecţie este cea carnată. Se vor suprima laptele, legumele verzi şi fructele proaspete. În acelaşi timp se va evita efortul fizic şi intelectual.

Posibile cauze: boala se datoreşte depuneri sărurilor din urină, depunere pricinuită de mai mulţi factori, între care se numără tulburările metabolice, endocrine, lipsa vitaminei A, infecţii, etc. este bine de ştiut că alimentaţia bogată în cărnuri favorizează aciditatea urini şi precipitarea fosfaţilor şi carbonaţilor. De asemenea excesul de dulciuri şi cartofi înlesneşte depunerea oxalaţilor. Calculii mai mici pot coboară pe uretere (canalele care conduc urina de la rinichi la vezică), provocând dureri puternice (colici nefritice) în zona şalelor, însoţite uneori de greţuri, vărsături şi de prezenţa sângelui în urină. Un astfel de obstacol poate duce la infecţii grave ale rinichiului, de aceia trebuie luate grabnic măsuri de tratarea corectă a bolii.

Colica este de fapt semnalul că un calcul se mişcă din locul lui. Dacă este prea mare sau rugos eliminarea nu mai este posibilă. Diagnosticul este bine să fie stabilit de către medicul specialist şi dacă se poate să se afle şi natura acestuia ar fi şi mai bine pentru tratament. Întrucât există foarte multe cazuri în care nu se cunoaşte natura acestui calcul vom da un tratament care să ajute la diminuarea calculilor şi prin aceasta la posibilitatea de eliminare naturală, o dată cu urina, fără să mai fie nevoie de intervenţie chirurgicală, care este foarte traumatizantă pentru orice organism. Într-adevăr acum au apărut mai multe metode de diminuare a calculilor (laser, etc), dar toate sunt mult mai costisitoare decât un tratament natural şi oricum este nevoie să se facă un tratament naturist. În cazul în care nu se va face un tratament naturist recidivele vor fi foarte dese, pentru că nu se exclude cauza apariţiei calculului.

Tratament: acest tratament se adresează de fapt tuturor celor cu suferinţe de acest tip, indiferent că au un calcul sau mai mulţi, sau chiar au suferit una sau mai multe operaţii de calculi renali. Este foarte trist faptul că există copii cu vârste tot mai fragede care fac calculi renali.

În primul rând se va asigura o diureză de peste 2 litri de lichide în 24 ore. Acest lucru va face ca rinichii şi canalele urinare să se cureţe. Se vor putea consuma ceaiuri diuretice, în cantităţi cât mai mari şi perioade cât mai lungi. Ceaiurile acestea nu este însă bine să fie consumate doar dintr-o singură plantă ci este foarte indicat ca ceaiurile să alterneze. Dacă astăzi să zicem se consumă ceai de Turiţă mare, mâine nu se va consuma tot acest ceai ci se va consuma un ceai de Merişor sau altă plantă. Se pot consuma de asemenea multe ape minerale bogate în magneziu pentru că acesta contribuie la dizolvarea pietrelor.

Întrucât este foarte important ca să se consume ceaiuri şi cât mai variate la această afecţiune şi mai ales faptului că va trebui întreaga viaţă să se consume aceste ceaiuri. Vom de mai jos ceaiurile care sunt indicate şi modul de preparare şi administrare. Este bine ca inclusiv copii dacă provin din părinţi care au sau au avut calculi renali să fie obişnuiţi cu consumul acestor ceaiuri. Voi consemna de fiecare dată cantitatea minimă de ceai, însă această cantitate se poate mări, pentru că prin acest lucru se va aduce un serviciu organismului.

Se vor putea folosi următoarele plante medicinale: agriş, albăstrele, alun, asmăţui, brusture, căpşuni, cartof, castravete, cătină, ceapă, ciuboţica cucului, cânepa, cicoare, coacăz negru, coada calului, coada racului, coada şoricelului, conopidă, creţişoară, fag, fasole, flori de fân, frag, grepfruit, hrean, ienupăr, lămâie, măceş, măcriş, mazăre, mere, merişor de munte, mesteacăn, năut, nuc, osul iepurelui (dizolvă calculii), ovăz, păpădie, păpălău, păr, pătrunjel, pedicuţă, pepene verde, pere, piersic, pin, pir, portocală, porumb, praz, prune, ridiche neagră, ridiche, roiba, salată, salcie, scai măgăresc, scaiul dracului, smochine, soc, spanac, sulfină, traista ciobanului, trei fraţi pătaţi, turiţă mare(forţează eliminarea calcululor), ţelină, urzică, urzică albă, usturoi, varză, ventrilică, vişin, viţa de vie, vulturică, zămoşiţă.

Modul de folosire al plantelor medicinale:

Cancerul glandelor salivare

2011-03-22T17:54:00.001+01:00

Se disting două tipuri:

-Adenocarcinom- care afectează în special persoanele ajunse la vârsta maturităţii.

-Adenolimfom care afectează în special persoane ajunse la vârste înaintate.

Omul are trei perechi de glande majore care secretă continuu salivă:

-parotide

-Submandibulare

-Sublingvale.

Acestea sunt situate toate în cavitatea bucală împreună cu multe alte glande de mai mică amploare. În mod normal omul nu le simte, dar ele îşi fac datoria. În anumite condiţii însă sunt simţite, în procesele inflamatorii, tumorale sau atunci când un calcul se formează în canalul de excreţie şi care poate să împiedice eliminarea salivei.

Semne clinice:

O dată cu apariţia unei tumori în această zonă se pot produce o serie de modificări ca: alterarea gustului, dureri la mestecare şi înghiţire, scăderea secreţiei salivare şi lacrimale (senzaţie de gură uscată şi lipsa lacrimilor), paralizie de nerv facial şi hipertrofia ganglionilor din regiunea gâtului.

Diagnosticul se va pune doar în urma unei tomografii sau unei biopsii care este mai sigură.

Tratament:

Se pot folosi următoarele plante medicinale: albăstrele, aloe, amăreală, anghinare, bănuţi, boz, brad, castravete, ceapă, coada calului, crin alb, dovleac, gutui, hrean, iarbă neagră, ienupăr, in, lămâi, leuştean, măslin, mei păsăresc, mesteacăn, molid, pin, podbal, porumb, ridichi, roibă, sânzâiene, soia, tămâie, tarhon, tătăneasă, turiţă mare, varză, viţa de vie.

Modul de folosire al plantelor medicinale:

Diareea

2011-03-22T17:40:00.001+01:00

Boala constă în eliminarea de scaune frecvente, ne formate, care conţin resturi alimentare. Poate să conţină aceste resturi datorită faptului că în majoritatea cazurilor tranzitul intestinal este accelerat, sau există chiar tulburări de digestie sau de absorbţie.

Cauzele acestora sunt foarte multe şi variate. In funcţie de aceste cauze se va administra şi tratamentul:

-Infecţii acute şi cronice. Se citează infecţii cu: salmonela, shigelle, clostridium, perfringens, stafilococi, esterichia Coli patogeni, virusuri, amebe, giardia, candida albicans, bacilul Koch, etc.

-Paraziţi: strongiloizi, ankilostome, tricocefali, ascarizi, oxiuri, trichina(în perioada acută), etc.

-Toxice: mercur, antimoniu, arsen, unele specii de ciuperci.

-Medicamente: antibiotice, antinevralgice, laxative, purgative, coleretice, Colchicina, Digitala, Rauwolfia, Guanetidina, antihelmitice, citostatice, indometacin, etc.

-Alergeni alimentari diferiţi în funcţie de sensibilitatea fiecărui om.

-Factori endocrini: hipertiroidism, boala Addison, diabet, adenom insular, carcinom intestinal, etc.

-Factori neuro-psihici: emoţii distonie neurovegetativă (diaree nervoasă ), stări de surmenaj.

-Procese inflamatorii intestinale: colita ulceroasă, boala Crohn, enterocolite, rectite, sigmoidite, diverticulite.

-Tumori intestinale: carcinom, limfosarcom, polipoză.

-Ischemii acute şi cronice.

-Maldigestia: anaclorhidrie şi achilie gastrică, insuficienţă pancreatică.

-Malabsorbţie: steatoree, sprue, fistule şi anastomoze digestive, boala Whipple, rezecţii de stomac sau intestine.

-Abuzuri alimentare: alimente bogate în celuloză, băuturi reci, alcool în special concentrat, etc.

Având în vedere faptul că sunt foarte multe cauzele acestor diareei şi pentru o economie de spaţiu, ne-am gândit să dăm tratamentele pentru toate acestea împreună, cu atât mai mult cu cât aceste tratamente în general rezolvă toate aceste forme. Ar fi prea mult spaţiu ocupat ca să dăm pentru fiecare în parte tratamentul. Totuşi trebuie spus că este indicat să se caute cauza şi să se facă tratament nu numai pentru înlăturarea cauzei ci şi pentru eventualele modificări care le-a produs în organism.

Tratament:

Se pot folosi următoarele plante medicinale: afin, calomfir, carpen, cerenţel, coada racului, corn, creţişoară, dreţe, dud, fag, gorun, iarbă neagră, mătreaţa bradului, mentă, molid, morcov, mur, năvalnic, nuc, nufăr alb, orez, orz, perişor, plămânărică, plop negru, porumbar, răchitan, răculeţ, răsgoace, salcie, salvie, sânişoară, scumpie, slăbănog, sorbestrea, stejar, troscot, ulm, urzică, urzică mică, urzică moartă albă, usturoiţă, vulturică.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Măști cosmetice

2011-03-09T13:57:00.001+01:00

MĂŞTI COSMETICE.

Acestea sunt un mijloc foarte eficient de a menţine aspectul sănătos al pielii.

Sunt folosite din cele mai îndepărtate timpuri. Romanii le numeau ”vultus domesticus” =faţa de acasă, iar francezii „le masque au mari”= masca pentru bărbat.

Acestea dacă se folosesc cu pricepere aduc reale servicii pielii care va apare mai netedă, curată, suplă şi întinerită.

Masca trebuie să aibă următoarele calităţi:

-să formeze o pastă moale, fără grunji sau miros neplăcut,

-să se poată întinde uniform pe piele,

-să se usuce repede,

-să formeze pe piele un strat aderent,

-să poată fi îndepărtată uşor de pe piele, fără să producă durere, eventual numai cu apă,

-să nu conţină substanţe vătămătoare organismului.

Clasificare după tip:

-măşti de curăţire- sunt absolut toate măştile cu acest rol, dar la unele acesta este secundar. Cele care se fac numai pentru curăţirea pielii se fac cu substanţe care absorb murdăria, excesul de sebum, celulele moarte şi de obicei conţin şi substanţe abrazive, care prin curăţire au un efect de frecare al pielii şi cu aceasta curăţă mai drastic, ca alte măşti. Conţin: caolin, bentonită, amidon, oxid de zinc, carbonat de magneziu.

-măşti nutritive: ajută la regenerarea pielii, la întârzierea fenomenelor îmbătrânirii sau la dispariţia ridurilor. Se vor face cu: gălbenuş de ou, cazeină, creme grase cu vitamine, polen, miere. Ultimele produse cosmetice contra ridurilor conţin şi albumine animale, proteine din lapte, etc şi pot fi aplicate pentru perioade mei lungi, deoarece sunt aproape invizibile formând un strat foarte fin la suprafaţa pielii. Aplicate perioade mai lungi acestea au un efect mult mai pronunţat.

-măşti calmante, se aplică pentru pielea iritată, sau foarte sensibilă. Sunt cu infuzii din plante şi caolin sau amidon.

-măşti astringente: se folosesc de obicei la tenurile grase cu porii deschişi. Se fac din substanţe sicative: carbonat de magneziu, carbonat de calciu, caolin şi diferite sucuri de legume sau fructe, sau chiar infuzii simple din plante astringente.

-măşti hidratante: sunt folosite la tenurile uscate şi deshidratate.

Au rolul de a complecta necesarul de apă al pielii. Se pot înlocui însă cu simple comprese cu ceaiuri din plante.

-măşti cu acţiune tonică: se folosesc la tenurile ofilite, cu riduri, etc. Se fac din sucuri de fructe cu acţiune revitalizantă: căpşuni, fragi, caise, piersici, struguri albi, infuzii de mentă, polen, lăptişor de matcă, miere, etc.

Se mai pot clasifica după:

Guta

2011-03-09T13:48:00.001+01:00

GUTA (podagră).

Este afecţiunea care comportă un grup de tulburări metabolice în care manifestarea cea mai evidentă este creşterea concentraţiei plasmatice a acidului uric. Sărurile acidului uric se pot depune în diferite părţi ale corpului. Se manifestă prin atacuri de artrită acută, cu aspect caracteristic şi în majoritatea cazurilor cu depuneri de uraţi în special în articulaţiile extremităţilor sau în prejma lor.

Poate fi prevenită în primul rând printr-o alimentaţie echilibrată: Aceasta trebuie să cuprindă produse lactate cu conţinut scăzut de grăsimi, carne slabă, în porţii limitate, multe fructe şi legume, produse făinoase, cartofi, şi foarte multe lichide, sub formă de sucuri de fructe sau ceaiuri.

Artrita gutoasă este cunoscută din cele mai vechi timpuri fiind socotită ca o boală a capetelor încoronate. Nici o altă afecţiune nu a fost aşa de prezentă printre capetele încoronate ca această afecţiune. Din această cauză este socotită ca o boală domnească, deoarece de această afecţiune nu vor suferi cei săraci sau cei cu o activitate fizică intensă. Debutul este dramatic cu dureri mari bruşte şi capricioase la ori ce tratament. Este descrisă în foarte multe romane. Termenul de gută derivă de la cuvântul latinesc gutta, picătură deoarece se credea că boala aceasta este datorită unei otrăvi care se scurge, picătură cu picătură în articulaţii. Sydenham a suferit timp de 34 de ani de această afecţiune şi o descrie foarte bine- până azi este valabilă această descriere.

Guta poate fi primară sau secundară. Guta primară se manifestă cel mai adesea zgomotos şi se prezintă sub forma a cel puţin 2 grupe de tulburări ereditare în asociere cu hiperuricemie şi ca simptome comune cu guta secundară. Guta secundară se poate instala la bolnavii cu metaplazie mieloidă, policemie primară şi secundară, leucemie cronică şi într-o serie de tulburări hematologice, în care are loc o dezintegrare rapidă a nucleeo-proteinelor; în aceste cazuri nu este necesară existenţa unei predispoziţii congenitale.

Orice relaţie ar fi între metabolismul acidului uric şi manifestările clinice ale gutei, modificările concentraţiei plasmatice a acidului uric constituie testul Bio-chimic prin care bolnavii de gută sunt mai uşor de diagnosticat.

Se poate însă ca aceste cristale de acid uric să se depună în diferite ţesuturi, mai ales la bolnavii cu gută primară. În bolile renale cronice sau în leucemii aceste cristale de uraţi nu se vor depune în alte organe şi nici în ţesuturile parenchimatoase. Dar se mai poate ca aceste cristale să se depună şi în boli cardiace congenitale cianogen, în asociere cu o polinie secundară severă.

Simptome: manifestările acute cu accese care sunt urmate de perioade de acalmie se încadrează în artrita gutoasă acută, spre deosebire de guta cronică, caracterizată prin artrita gutoasă cronică, cu sau fără depuneri de tofi.

Debutul accesului de artrită gutoasă este, în general, dramatic. Apare brusc, în plină sănătate aparentă, la persoane de vârstă medie, cu durere puternică de cele mai multe ori într-una dintre articulaţiile metatarsofalangiene. Aceste crize se produc mai ales în cursul nopţii, ne fiind exclusă posibilitatea de a apărea şi la alte ore ale zilei. În câteva ore, articulaţia afectată devine inflamată, roşie, caldă, bolnavul având senzaţia de tensiune. Edemul se poate produce uneori mai rapid, încât bolnavul nu se mai poate descălţa, decât tăindu-şi încălţămintea. Edemul inflamator este cu mult mai intens decât în alte artrite şi depăşeşte limitele articulaţiei. La apogeul crizei, înroşirea, încălzirea şi umflarea labei piciorului se aseamănă cu o inflamaţie de tip septic sau cu o celulită. Poate coexista în aceste cazuri o limfangită. Pielea este roşie, sub tensiune, lucioasă, cu venele superficiale umflate. Durerea adesea descrisă ca „doborâtoare” este mai acută în timpul nopţii şi obligă bolnavul să rămână la pat sau în fotoliu, deoarece starea în picioare devine imposibilă.

După ce înroşirea şi senzaţia de tensiune scade se poate constata godeul umflat. Când umflătura se resoarbe, pielea din dreptul articulaţiei rămâne destinsă şi subţiată; se pot produce senzaţia de mâncărime şi descuamarea. De obicei accesul se opreşte spontan după câteva zile sau săptămâni, cu revenirea complectă a funcţiei articulare.

În 50% din cazuri leziunea apare iniţial la prima articulaţie metatarsofalangiană, dar şi articulaţiile alăturate metatarsiene, cele tarsiene, ca şi cele ale piciorului opus pot fi prinse, simultan sau succesiv. Evoluţia după accesul iniţial: accese recurente de artrită acută sunt urmate de perioade de acalmie în care bolnavul nu acuză nici un simptom articular. Aceste perioade devin tot mai scurte, până când episoadele acute au loc o dată sau de 2 ori pe an. Unii bolnavi au dureri în fiecare primăvară şi toamnă. Ulterior apar dureri la intervale tot mai scurte şi ţin tot mai mult. În faza de artrită gutoasă cronică acestea pot fi foarte dese şi de asemenea un număr tot mai mare de articulaţii poate fi prins în această afecţiune. Pot fi afectate articulaţiile cu predilecţie cele de la picioare, mâini, glezne, gât, umăr. În această fază apar tofi subcutanaţi, reprezentând depozite de uraţi în burse, iar ţesuturile periarticulare dau aspect de măciucă falangelor şi articulaţiilor între falange. Aceşti tofi se mai pot forma la genunchi şi umeri ca şi pe tendoanele degetelor, gleznei, şi articulaţiei radio-carpiene. Se mai pot observa depozite tofice în cartilajele ne articulare, sediul lor obişnuit în guta cronică fiind marginea urechii. Ele diferă ca mărime de la un nodul abia palpabil la depozite care depăşesc 5 cm. În diametru. Prezenţa lor în cartilaje poate să nu fie însoţită de nici un simptom; în ţesutul subcutanat însă provoacă reacţii de tip inflamator vizibile, unde depozitele apar ca tumorete de culoare roşietică, devenind treptat, noduli de culoare albă, alb-gălbuie sau gălbuie, de diferite mărimi. Pielea care acopere tofii se poate necroza şi prin ulceraţie este expulzat un material cretos, alb, care sunt de fapt cristale aciculare de urat de sodiu. Se întâlnesc aceste ulceraţii mai ale la nivelul mâinilor şi picioarelor. Rar se pot infecta.

Guta atipică- sunt un mănunchi de simptome, care nu este identic cu cel descris mai sus. Bolnavii în general de sex feminin, prezintă o artrită care se instalează insidios şi avansează încet, fără remisiuni. De regulă aceşti bolnavi prezintă o concentraţie sanguină de acid uric cu puţin mai ridicată peste normal. Tofi nu există, iar antecedentele familiare de gută nu sunt prezente. Sunt prezente cristale de acid uric în ţesuturi.

Semne premonitorii. Modificările pot apare uneori din copilărie, sunt în general bolnavi care au avut anorexie, greţuri, indigestii, melancolie, cefalee, poliurie, nicturie.

Factorii favorizanţi: în general sunt citate doar traumatismele sau purtarea de încălţăminte ne corespunzătoare.

Regimul alimentar în care predomină substanţele cu mult acid uric şi purine duce la acumularea de acid uric în sânge şi deci apare accesul de gută. Unii cred că ingestia acestor alimente este unul dintre factorii favorizanţi. Sunt citate în acest caz unele sortimente de brânză, unele vinuri şi unele categorii de fructe. Se va interzice consumul cărnii, organele de animale, ciuperci, sparanghel, conopidă şi spanac. De asemenea se reduce consumul grăsimilor animale şi se consumă în schimb mult ulei vegetal- cel mai bun fiind uleiul de măsline extravirgin. Se consumă de asemenea multă apă cu conţinut scăzut în săruri minerale şi ceaiuri din fructe. Consumaţi preponderent produse lactate, pâine, ouă, cartofi, orez fiert şi multe fructe (mai ales cireşe şi căpşuni) şi legume. Renunţaţi la băuturile alcoolice şi la condimente, care au la rândul lor un efect negativ.

Alcoolismul. Se crede că consumul alcoolului în exces este unul dintre factorii favorizanţi, mai ales dacă se consumă vinuri roşii sau băuturi pe bază de malţ şi tot odată se consumă concomitent carne în special în abuz cu creier şi alte organe care conţin purine în cantitate mai mare.

Consumul însă în cantităţi moderate nu afectează. Intoxicaţia cu etanol însă provoacă o hiperlactacidemie, cu micşorarea consecutivă a clearance-ului renal de uraţi, fapt care ar putea explica în parte rolul alcoolului în declanşarea unei artrite acute la bolnavii de gută.

Medicamentele- suprimarea bruscă a medicamentelor cu ACTH sau cortizon poate provoca de asemenea o criză de gută. De asemenea s-a putut demonstra că şi alte medicamente ca: extract de ficat, tartrat de ergotamină, insulină, decolină, tiamină clorhidrică, pirazinamide şi clorotiazide pot să declanşeze accesul de artrită gutoasă.

Se mai citează cazuri când apare accesul de gută după intervenţii chirurgicale, în leucemii, glomerulonefrita cronică, după transfuzii, purgative în cantitate mare, expunerea la frig şi umezeală sau chiar după stări de emoţii.

Pseudoguta- este un sindrom în care crizele de artrită asemănătoare celor din gută apar în asociere cu calcifieri anormale în articulaţii şi cartilajele articulare, evidenţiate radiologic.

Articulaţiile genunchiului şi radiocarpiene sunt cel mai des implicate. Concentraţia însă de acid uric este normală. La examinarea acestor formaţiuni se constată că sunt formate din pirofosfat de calciu în cea mai mare parte şi nu din uraţi.

Complicaţii- leziuni cardio-vasculare sunt cele mai importante şi frecvente complicaţii în cazul în care tratamentul nu se face corespunzător.

Urmează apoi leziunile renale mai ales datorită microlitiazei sau calculozei renale cu uraţi dar şi depunerilor de uraţi în peretele tubilor colectori din piramidele renale.

Diabetul zaharat ca şi hiperglicemia pot să contribuie la agravare.

Leziunile în gută- depunerea de uraţi în articulaţii reprezintă cauza frecventă a invalidităţii date de gută. Locul cel mai comun este cartilajul articular unde se depun uraţii mai ales în zonele centrale avasculate. Întinderea depozitului pe suprafaţa articulaţiei variază mult de la o articulaţie la alta. La unele se limitează la câteva mici pete sau fâşii de culoare albă, la altele o parte întinsă din cartilajul articular este acoperită de un placard de culoare albă.

Nici o articulaţie nu este exceptată, dar cele de la membrele inferioare sunt mai frecvente.

Termenul de „tof” (=piatră sau concreţiune calcaroasă) se referă în general la depunerea de uraţi în alte ţesuturi decât cele articulare. Se întâlnesc mai des la ureche, rotulă, tendoanele degetelor, mâini, antebraţ, etc. Mai grav este când aceste depozite se fixează la rinichi sau inimă.

Tratamentul:

Chiar şi în tratamentul medicamentos cea mai sigură medicaţie este cea cu Colchicină (brânduşa de toamnă), dar având în vedere faptul că între doza toxică sau chiar mortală şi cea care trebuie folosită la tratarea bolii este foarte mică diferenţă se poate aplica acest tratament doar cu ajutorul medicului specialist care va supraveghea cazul în de aproape şi va indica dozele care se pot administra la fiecare caz în parte. Este bine ca acest tratament să nu se facă de către cei care nu au pregătire adecvată pentru că se pot produce multe accidente nedorite, unele aducând chiar decesul.

Regimul alimentar- acidul uric derivă din metaboliţii simpli proveniţi din alimente şi din dezintegrarea purinelor endogene. Un regim bogat în purine cu dulciuri, ficat, rinichi, creier, carnea grasă, carnea de animal tânăr, orice măruntaie de animal, heringi, sardele, supele de carne, mezelurile, cafeaua, condimentele şi unele legume ( spanac, varză roşie), ciuperci, peşte gras, legume boabe, cafea, ceai, pot să declanşeze sau chiar să agraveze boala. Acestea vor fi deci eliminate din alimentaţie pentru o mai uşoară şi rapidă vindecare. Acestea nu se vor scoate doar temporar ci este foarte bine ca acestea să nu fie mâncate toată viaţa. Nu este greu şi este foarte util. Se evită medicamentele ca: aspirina, antinevralgic, cortizon dar şi vitamina C sintetică care fac să crească concentraţia acidului uric în sânge.

Se vor consuma: multe legume şi fructe proaspete (cele mai bune agrişele, caise, căpşuni, cireşele, coacăze, fructele de pădure, lămâi, măsline, pere, pepeni în special cei verzi, struguri.

Se va consuma zilnic 2,5 litri de apă. Sunt de asemenea de mare ajutor sucurile de legume şi fructe sau apa minerală în care se va pune suc de lămâie şi puţin suc de morcovi sau chiar morcov ras cu pătrunjel (20 g la 2 litri) se lasă astupat peste noapte şi a doua zi se consumă.

Se va face de asemenea multă mişcare.

Plantele medicinale.

Afin, agriş, anghinare, boz (rădăcină sau frunze în aplicaţii externe decoct), brânduşă de toamnă, brustur, bujor, caise, căpşuni, castraveţi, cicoare, cireşe, cimbrişor, ciumăfaie, coacăz negru, coada calului, creţuşcă, dracila, fag, fasole, ferigă, fragi, frasin, ghiara diavolului (Harapagophytum), ghimpe, ghinţură, grâu, hrean, iarbă mare, ienupăr, lămâi, lăsnicior, limba boului, limba mielului, măslin, mei păsăresc, merişor de munte, mesteacăn, morcov, mure, nap, nemţişori de câmp, nuc, obligeană, osul iepurelui, ovăz, păpădie, păpălău, pătrunjel, pătlăgea roşie, pecetea lui Solomon, pelin, pere, pepene (în special cel rău), piciorul cocoşului, pin, pir, plop negru, porumb, porumbar, prune, rapiţă, ridiche neagră, salată, salcie, secară, schinduf, sfecla roşie, siminoc, soc (fructe-tinctură sau flori infuzie), sparanghel, strugurii (se pot consuma sub formă de cure de lungă durată), strugurii ursului, sunătoare, tătăneasă(cu miere), trifoi roşu, ţelină, untul pământului, urzică, usturoi, vâsc, vindecea, vişin, viţa de vie. Toate aceste plante se pot folosi la tratarea acestei boli. Pentru a putea însă să le folosiţi mai eficient am să descriu cum anume se pot folosi cel mai eficient şi voi da de asemenea câteva reţete de preparate combinate, tincturi, etc.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Oligurie

2011-03-09T13:25:00.001+01:00

Oligurie.

Scăderea cantităţii de urină, emisă într-un interval de timp. De cele mai multe ori simptom al unei leziuni a rinichiului sau căii urinare. Este bine să se facă un consult medical şi să se stabilească cauza care produce acest simptom. În funcţie de acesta se va face tratamentul.

Tratament.

Se face tratament cu acordul medicului specialist.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: bobornic, castravete, ceapă, dud, ienupăr, lemn dulce, fasole, frasin, fumăriţa, iarbă mare, măr, mesteacăn, osul iepurelui, păpădie, pătlăgea vânătă, pătrunjel, pir, porumb, praz, prun, soc, sunătoare, ţelină, urzică, usturoi, varză, vulturică.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Bobornic (Veronica beccabunga) 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la