Ceafă lată…Aţi auzit şi voi de expresia asta până acum? Eu unul da. Şi imediat când o aud mi se desfăşoară prin faţa ochilor o înşiruire de caracteristici, imagini şi sunete ale unor “cotlete” de astea cu care am avut ghinionul de a mă întâlni de-alungul vieţii.

Exemplarele despre care ne-am propus să vorbim astăzi sunt uşor de recunoscut încă de la vârste fragede. Dar, mai bine, haideţi să descriem aici evoluţia unei cefe late încă de la conceperea “ei” şi până la sfârşitul care îi este adus de vreo lopată în frunte primită de la altă ceafă “mai tânără”.

-“minus”9 luni şi o juma’ de minut – Smardoi Ilie este în discotecă cu o mână pe sabie şi cu alta pe buca unei prea frumoase fete de cartier. Se apropie uşor de urechea prinţesei şi îi şopteşte suav: “Viorico mi s-a sculat. Hai repede la baie până nu îmi trece!” Babuinii se retrag în stabilimentul luxos de 2 pe 2 din incinta “clubului” şi timp de juma’ de minut fac ce au văzut ei la TV în filmele cu “elevii porno de pe OTV”.

-momentul 0 (adică după 9 luni şi o juma’ de minut) – se naşte din greşeală Smardoi jr. Tac-su o rupe cu bătaia pe Viorica în cinstea venirii neanunţate a juniorului. Pesemne că încă nu era pregătit să îşi asume rolul nou, şi anume acela de a fi un tătic.

-1-6 ani – Smardoi ăl mic, încă de la începuturi, a fost un căcăcios. Se căca non-stop pe el. Degeaba încerca mă-sa să îl dreseze ca pe o mâţă proastă ca să fie şi el în stare să folosească buda. Nimic nu se prindea de el. Săraca doar trăgea speranţa că după ce va merge la şcoală va deveni şi el un copil normal.

-7-15 ani – Şcoala Generală şi Gimnaziul. O da, aici şi-a format tembelul intelectul. Îi ştiţi pe ăia graşi, mari şi prostovani care ne băteau şi ne furau pacheţelul ca să bage în ei ca într-un spital de urgenţă? Smardoiu’ era exact la fel. Încă de mic personajul despre care vorbim îşi dezvoltă abilitatea de a lua ceea ce nu este al lui. Deşi ar putea să o facă mai cu dibăcie, şi astfel să ajungă când este mare unul dintre ăia care fură mult şi ia doar 2 ani cu suspendare, prostu’ ciordeşte ca un ghiolban…împinge şi bate pentru sandwich-uri cu salam de vară şi brânză topită.

- Liceul – Nu mai pun anii, deoarece sigur repetă vreo trei până să îl termine. Primu’ cuţit primit cadou de la boul de ta-su, primul “box” probat pe faţa unui “metalist” care a avut ghinionul să cumpere pâine de la aceeaşi alimentară de la care îşi cumpăra oligofrenul ţigări…of, ce amintiri percutante. Prima maşină cu geamuri fumurii. Bineînţeles, o dată cu prima maşină a venit şi prima muie oferită drăguţei lui la marginea oraşului.

- “Facultatea” – A fost “admis” la Balta Albă datorită rezultatelor excelente obţinute la probele de prin parcările autohtone. Licenţa şi-a dat-o la Jilava, piesa de rezistenţă fiind lucrarea “Cum să tâlhăreşti şi să iei cu japca o blondă în discotecă” .

- După facultate – Smardoi jr. îşi continuă cu succes cariera profesională. Bate foarte bine tot ce prinde, acumulează un număr decent de cicatrici prin cap şi pe spinare, sechestrează cu succes diferite persoane. Ce să mai…un CV impresionant.

- Maturitate – Din păcate după o anumită vârstă începe să şi-o ia în freză de la cefele late mai tinere. Ce e de făcut “coae”? Firmă de pază nene. Cu banii strânşi, Smardoi jr. înfiinţează Ceafă Lată Security Agency. Ce pula lui? Să se bată alţii pentru el. I-a ajuns o viaţă întreagă de pari luaţi în muie. A venit timpul să escrocheze şi să pună taxe de protecţie în mod organizat şi sub formă legală.

Endpoint – Nea Vasile nu are chef să plătească 300 de euro pe lună pentru a-şi asigura liniştea sacului de cartofi pe care îl are de vânzare în piaţă, şi îi fute lui Smardoi jr., de acum senior, o lopată în dinţi. Jale mare între cefe…

Ce moment mai prielnic decât meciul naţionalei noastre împotriva Franţei puteam să găsesc pentru a mă întoarce în forţă pe blog? Vă spun eu: niciunul!

Acest meci îmi dă ocazia să folosesc cu încredere cuvinte foarte vulgare ca: muişti, pizde fricoase, labagii, pulă bleagă.

Aoleu, dar cât de nesimţit pot să fiu. “Yeah, right!”

Satana a plecat de la “naţională” şi a venit tac-su, adică Vărzănel. Dacă înainte de venirea lui Mucescu echipa noastră naţională semăna cu un team de boşorogi bolnavi de Parkinson, pe vremea tânărului Luce seamănă cu acelaşi team de moşi trecuţi pe tratament cu Cialis, ei nefiind capabili să ţină stindardul sus de unii singuri.

Ce să mai? Am fost pur şi simplu penibili. Începând cu comentatorii ăia idioţi care descriau fazele de “nejoc” ale României ca şi cum 11 Pele mai mici îşi făceau de cap pe teren, şi terminând cu cei 13 suporteri prezenţi pe Stade de France care au vrut să îl asigure pe “triliant” că Londra nu l-a uitat încă. Vă daţi seama? Londra nu l-a uitat pe Adi Minune al fotbalului românesc. Cred că Roman Abramovich  suspină noaptea în somn cu gândul la tatuajele impecabile ale decarului nostru. De damele de companie londoneze nu mai are rost să vorbim. Nu cred că a scăpat una nemuită “neţucată” de către piteştean.

Atunci când ajungi să consideri un succes huiduielile publicului la adresa antrenorului echipei adverse sau când  pierderea oricărei şanse de calificare la un turneu final reprezintă doar o mică-mică insatisfacţie faţă de “încurcarea” adversarului tău în aceeaşi cursă de calificare, se cheamă că suferim cu toţii de românism acut.

Pin ce se caracterizează această cruntă afecţiune? Printr-o atitudine de pizdă fricoasă sau de labagiu fără pic de onoare şi nerv. Starea pe care ţi-o dă această bolă este una de “om mic”, care se mulţumeşte cu ce rămâne de pe la alţii. Partea rea şi cea mai dureroasă este că el încă se crede buricul planetei.

PENIBIL!!!

După cum vă povesteam, am fost într-un mic concediu. Toate bune şi frumoase până când a avut loc vestitul cutremur din Bucureşti.

După scuturătura aceea cu intensitatea asemănătoare cu a unui pârţ de cal, toate televiziunile din România au intrat în alertă de gradul x. Emisiuni peste emisiuni, hurezeni peste hurezeni, dânci peste dânci…de parcă explodase vreun vulcan în centrul Bucureştiului. În cel mai rău caz au căzut chiloţii puşi la uscat ai vreunei pipiţe “dă Bucale”. Să zicem că toată tevatura media ce a ţinut o zi a fost justificată pentru majoritatea televiziunilor şi ziarelor româneşti. Rămânând fără subiect de ştiri după eliberarea lui Becali şi fără replicile cu Barabas ale acestuia, era “normală” exagerarea cu acest subiect până făceau rost de altul. Aşadar, i-am iertat pe “mopulii” de presă cu acestă scăpare.

Numai una dinte televiziunile de mai sus a continuat tâmpenia mai sus amintită: “zeroteveul” condus de cutremurătura cu păr alb şi care nu doarme niciodată.

Băiatul acesta cred că ar fi trebuit să se facă dramaturg (există aşa ceva? ). Dacă vântul bate cu 20km/h, el va denumi acel vânt “Musonul ucigaş” şi va sfătui lumea să intre în beci printre cartofi şi să aştepte trecerea urgiei. Atunci când Nikita mănâncă fasole şi o apucă “dihareea” cretinoidul de serviciu anunţă alunecări de teren în Bucureşti.

Şi nu m-aş fi enervat prea tare dacă nu mă suna într-o seară bunica să mă întrebe ce să facă, că a văzut ea pe “zerotv” că “vine cutremurul ăl mare maică”. Săraca mai avea un pic şi se muta în pădure de frica zvonurilor complet idioate pe care le cacă pe gură în fiecare seară terminaţii de la 0TV.

Cutremurătura nu îşi dă seama că în afară de noi ăştia care ne băgăm pula constant în postul lui de televiziune mai sunt şi oameni care sunt atât de naivi încât sunt în stare să îi creadă bazaconiile şi care pot la un moment dat să acţioneze în consecinţă.

Comentează careva?

Doar nu aţi fi vrut să mănânc mielul în timp ce îl înjur pe Diaconescu pe blog sau micii de 1 Mai în timp ce o trimit la origini pe Miela Păducescu.

Bine v-am regăsit!

După un scurt “concediu”, Blogoperativa.com revine cu următoarele constatări:

- şoferii de autobuz sunt în mare parte cretini. Ei au un fetiş cu babele care pică în cap atunci când ei pornesc brusc maşina în secunda -1, după urcarea băbăciunilor în mijlocul de transport în comun.

- nu ştiu de ce companiile plătesc o grămadă de bani pe training-uri costisitoare, când majoritatea participanţilor se scarpină la coaie şi/sau aruncă cu biluţe de muci unii în alţii.

- băieţii şi fetele care fac revoluţii pe net în timp ce bagă în ei bere şi shaorma de la colţ, să îşi bage capul în WC şi să tragă apa. În timp ce oamenii implicaţi îşi ia bastoane în cap, ei stau pe Twitter şi îşi declară vitejia. Muiştilor, aş vrea să văd dacă mai sunteţi în stare să tastaţi #pman după ce vă luaţi un bocanc în gură de la un miliţian moldovean.

- am rămas cu gura căscată atunci când am văzut/citit următoarea lozincă: “Free Gigi!”. Fanilor de Pipera care esteţi maro şi idioţi, dacă tot vreţi să fiţi shakespeare-ieni, băgaţi şi voi ceva de genul “Free The Warrior of Light!” sau “Free The Special One!”. Numai nu folosiţi “Gigi”. Este penibil şi fără rezonanţa scontată.

- au început femeile “să îşi mărească punctul G”. Băieţi, de trei ori ura şi felicitări! Am scăpat. Ce ne făceam dacă se hotărau să îşi mărească bila aka creierul? Deocamdată, au ales să îşi mărească doar chestii futabile: buze, ţâţe, cururi ş.a.

Până nu demult eram un fan înfocat al sportului cu balonul rotund, adică al fotbalului. Mi-am adus aminte de acest lucru după ce am aflat că Romania a avut două meciuri si le-a pierdut pe amândouă.

Automat mi-au revenit în minte momentele în care şi eu eram atât de cretin încât să îmi umplu timpul cu idioţenia aia de sport. Forumuri de sport, bloguri, certuri, înjurături…cică fotbal. Bine, asta se întâmplă pe aici pe la noi prin Românica. Doamne ajută că am scăpat de acest viciu.

Când nu ai nimic mai bun de făcut cu viaţa ta, ce faci? Sau mai exact, ce te faci? Te faci fan sau suporter de meserie. Devii cretinul de serviciu care câteva zeci sau sute de ore pe săptămână se gândeşte doar la fotbal şi la cum să îşi bage pula în gura suporterilor adverşi. Nice, nu?

“Salut Gheorghiţă! Tu cu ce te ocupi?”
“Salut Mihăiţă! Eu sunt fan Steaua şi dacă mai îmi pui întrebări de astea suspecte, o să cred că eşti de la “gardă” şi o să îţi fut un lanţ pe spate! Forza Steaua!”

Mai sus aveţi un dialog-exemplu între doi suporteri români. Gheorghiţă şi Mihăiţă sunt spărgători profesionişti de seminţe în faţa blocului şi în timpul liber fani. Vopsesc bannere, umblă cu bâta prin oraş după alţi rataţi care adulează o echipă adversă şi bat babele din faţa stadioanelor care vând vată pe băţ.

Cum pula mea să fiu atât de cretin şi să îmi fac nervi din cauza unui drogat, figurant, barbugiu, jucător prin casinouri, manelist needucat? Adică pe ăia de la naţională îi doare la doi metri în faţa organului pişător de “fani” şi mai şi câştigă pentru asta sute de mii de euro, iar eu trebuie să fiu afectat timp de o săptămână că rataţii care reprezintă România la sportul cu mingea au fost futuţi în cur de o echipă de desculţi amatori. No, thanks! Mai bine mă uit la badminton.

Atunci când “metereologul de serviciu” de pe Pro Tv spune că va fi soare, să îţi iei umbrelă pentru că sigur o să plouă!

Pentru că am văzut că tot mai mulţi directori de teatre se plâng de lipsa fondurilor şi decid închiderea uşilor stabilimentelor pe care le conduc, m-am gândit eu ca un mic geniu ce sunt, cam care ar fi soluţiile pentru ieşirea din această “criză a scenei din România”.

Aşadar, domnilor directori, vă rog luaţi un pix şi o coală de hârtie şi vă rog notaţi.

Nu ştiu cum nu v-aţi gândit până acum, că la fel ca la orice show incendiar şi de mare interes, şi în cazul fiecărui spectacol de teatru ar trebui să aveţi un fel de warm-up-session la început. Am uitat să precizez să îi daţi afară pe toţi infatuaţi ăia cu impresii de mari artişti care tropăie pe scenele autohtone în prezent. Ok, să revenim la warm-up. În această parte a spectacolului, aduceţi pe scenă ceva care să nu şocheze dar să incite destul de mult publicul, astfel încât toţi spectatorii să rămână pe locurile lor pe tot parcursul show-ului. Vă recomand nişte personaje gen Elena Băsescu cu vreun discurs cu accent idioto-analfabeto-comic, Elena Udrea îmbracată în fustă strânsă pe cur şi prezentându-ne strategiile vis-a-vis de atragerea turiştilor străini în “vaza” noastră dragă sau gen Iliescu şi discursul său democratic şi pro-occidental.

Urmează acum lucrurile serioase, adevăraţii maeştrii ai show-ului, ai audienţei, ai mamelor lor. Începem cu Naomi, devenit(ă) faimo(a)s(ă) graţie întrebării: “A avea, sau a nu avea cocoşel?”. Să nu cumva să uitaţi de cuplul Mihaela Păducescu&Dani Oţet. Sunt foarte importanţi în sceneta ce va urma…bărbatul ei şi femeia lui se vor iubi pe scândura proaspătă a scenei direct în faţa spectatorilor. Neapărat trebuiesc chemaţi Ogică-pulă-mică, Sexy Idioata, Magda Ciumeag, Elodia, Muist Varzarus, Dan Cocalarescu Direct, cOana Mărzăreanu plus alte senzuale şi senzuali ai României. Şi să nu îmi spuneţi că nu aveţi metode de monetizare a dobitoceniei celor de mai sus pentru că nu o să vă cred.

Imaginaţi-vă doar o scenetă în care Ogică-pulă-mică o iubeşte în gură pe Magda Ciumeag, dar aceasta este măritată cu Dan Cocalarescu Direct. Acesta din urmă, din cauza supărării, se va urca într-un pom şi se va arunca în capu-i mic şi alb, astfel găsindu-şi sfârşitul. Muist Varzarus începe ancheta sinuciderii “căruntului” de  mai înainte, nu înainte de a-i chema la discuţii pe Sexy Idioata şi restul şatrei de maimuţe. Situaţia se complică atunci când  se află că puţulica gravată a numitului Oţet Dan a fost plasată la un moment dat de către acesta în posteriorul cOanei Mărzăreanu. Mihaela Păducescu, din postura ei de “biciclistă” publică, scrie o un răvaş oficial şi îl trimite Parlamentului României, prin care cere în mod expres returnarea TVA-ului plătit la cumpărarea cocoşelului pur şi acum spurcat de găozul Mărzărencei.

Show dom’le! Aveţi vreun dubiu că nu va fi aşa? Şi dacă “deţineţi” tupeu, îi puteţi invita şi pe cei mai vestiţi manelişti ai patriei care să verse din burdihanul lor păros acele sunete guturale atât de plăcute şi binecunoscute manelomanilor de pretutindeni.

Cu încheierea de mai sus, vă garantez eu că pentru prima oară în România, bişniţarii vor ajunge să vândă bilete la teatru. Va fi aceeaşi cerere de tichete ca la un meci România-Brazilia.

Deşi nu mă prea omor cu televizorul, în această seară am făcut marea greşeală să îl pornesc fix pe Pro Tv, exact în timpul emisiunii “Dansez pentru tine”. De la început vreau să specific că mă abţin cu greu să nu îi iau la înjurături pe prezentatorii acestei imbecilităţi, pe producători, pe aplaudaci şi tot ce face parte din acest mare fâs.

Emisiunea asta are un singur ţel: să-i facă pe românii imbecili şi morţi de foame să le sară cămaşa pe spinare de la atâta plâns într-o seară de vineri.

Professional television production, NOT!