într-o vară am văzut primul tânăr bolnav de cancer. era de vârsta mea. ne-am întâlnit prin cartier, iar prietenul meu l-a salutat și-au schimbat câteva vorbe. după un timp am aflat c-a murit.

poveștile despre boală le-am auzit de la mama lui s. de-atunci a început și paranoia.

cazurile de oameni apropiați loviți de boala asta cruntă au continuat. până anul trecut când au ajuns mult prea aproape. mult, mult prea aproape. era cancer la colon – cea mai mare frică a mea. bunicul a rezistat, și-a revenit din depresie, dar nu mai e același om. azi a mai primit o lovitură. 13 noduli dezvoltați la ficat și din nou citostatice.

mama lui s. se simte iar rău și, încercând să se încurajeze, el mă-ntreabă pe mine cum a reușit până acum să treacă peste toate. nici eu nu știu, dar tare mi-e teamă că la o adică eu n-aș avea puterea necesară.

de frică aberez. să fim optimiști: totul va fi bine!

povestea vieții mele. lucrurile nu se-ntâmplă niciodată la momentul potrivit. uneori e prea devreme, alteori prea târziu. acum e prea devreme. pentru el

p.s: alex, dragul meu, nici nu puteai să-mi dai o veste mai bună. asta și, normal, aceea că ne vedem la concert.

un pic veche și un pic nouă. un pic curajoasă. un pic fericită. un pic veselă și un pic tristă.  un pic lașă și un pic răutăcioasă. un pic din ce-ai vrea tu să fiu și un pic din ce-am vrut eu s-ajung. sunt un pic primăvară și un pic toamnă. un pic tristă. un pic nebună sau poate un pic prea realistă.

sunt numai un pic…și-apoi dispar!

întotdeauna mă simt bine în prezența lor,  a oamenilor de pe twitter. pe cei mai mulți nici nu-i cunosc, dar probabil chiar ăsta e secretul. m-am hrănit de multe ori cu entuziasmul lor. uneori chiar fac vrăji. și nu glumesc. iar seara asta a fost cu adevărat specială. din multe puncte de vedere.

am fost pentru prima dată la lecturi urbane. cine nu știe despre ce e vorba ar trebui să dea un click…merită. am citit în metrou, am surprins curiozitatea oamenilor, am văzut lumea zâmbind, m-am pupat cu băieții, am schimbat câteva vorbe cu niște omuleți dragi mie. a fost magic.

am fost apoi la răsfăț party, pe Mătăsari 17. dar asta într-un post următor. momentan sunt încă plină de tot felul de emoții, zâmbete ciudate și-mi joacă ochișorii ceva de speriat. mă culc.

vineri seara te invit la Paris. plecăm din București și aterizăm în JetSet la fix (la 20 fix) pentru o porție de pasiune cu program bine determinat.

Vezi, auzi, guști, simți, te bucuri:
20.00 Pentru minte și suflet
Pantomima și intro în atmosfera pariziană
Vizualuri eye catchy – Shobo Shobo desenează live folosind cea mai veche tehnică cunoscută: talentul.
20.30 Pentru ochi și spirit
Scurtmetraje despre dragoste în toate chipurile
23.30 Pentru urechi și starea de bine
Music session cu doi dintre cei mai în vogă DJ francezi: Debruit și DJ Volcan
Bar & food – all French

de soarele de-afară care m-a trezit ca un nesuferit dimineață. m-a întâmpinat cu-n zâmbet larg când am ieșit pe ușă și m-a condus până la metrou. și-apoi mi-a ținut de urât după ce mi-am terminat treaba. l-am răsplătit cu o plimbare. și-a fost fericit

de pantofii mei cu toc. pentru care am făcut două drumuri la magazin. și m-am bucurat ca un copil care primește acadele

de doi ochi albaștri. de femeie

de parfumul cumpărat spre a fi dăurit și păstrat cu nerușinare spre a fi folosit

și-n avans cu două săptămâni, mă-ndrăgostesc de veneția

priveam bucureștiul înzăpezit din nou dintr-un taxi. m-aș fi gândit la noaptea care trecuse dacă nu eram prea preocupată să retrăiesc un alt moment.

ps: oare poți angaja pe cineva să te alinte în fiecare seară?