Noul Premier

Mirosind puţin aerul acestui an electoral, te-ai fi întrebat de ce Mihai Răzvan Ungureanu a decis să accepte propunerea lui Traian Băsescu de a prelua funcţia de la Palatul Victoria. PDL se află la un minim istoric la capitolul încredere de la înfiinţarea sa. Mă refer la PDL-ul „de dreapta”, nu şi la părintele PD născut din coasta FSN în urmă cu mai mult de 20 de ani. Acesta a mai cunoscut tăvăliri electorale grave în anul 2000, cînd abia a prins Parlamentul, atins la rîndul său de efectele guvernării alături de CDR în perioada 1997-2000. Privind relaxat peste fişa personală a lui Ungureanu observi fără greutate că omul este un carierist, urcînd pe scara ierarhică cu fiecare ocazie. Avînd un profil atipic pentru politica românească, discret, calculat, fără puseuri egolatrice vizibile, omul şi-a construit o imagine credibilă în jungla îngălată autohtonă. Doar că 2012 a venit şi momentul decontului pentru MRU, care a ales SIE în detrimentul PNL şi biroului de la Externe în 2007, mizînd pe capitalul imens de simpatie de care s-a bucurat Traian Băsescu după referendumul din acel an. Între Tăriceanu şi Băsescu a mizat pe ultimul, oarecum logic luînd în calcul toate datele acelui climat politic. Doar că acum trebuie să întoarcă serviciul, pentru că nu mă îndoiesc că problema s-a pus în felul următor: „dragă Mihai, te-am numit la SIE în 2007, acum am nevoie de ajutorul tău”. În orice altă situaţie, Mihai Răzvan Ungureanu ar fi refuzat propunerea otrăvită. Aşa a fost o ofertă de nerefuzat, care va atîrna greu la CV-ul viitorului prezidenţiabil. Va fi o încercare destul de serioasă pentru cariera Ungureanului.

Guvernul

Este de rîs. Pe lîngă faptul că nu-i cunoaşte nimeni pe ăia care trebuie „să ne salveze”, chipurile, mai au şi sforile la vedere care duc către figurile mai mult sau mai puţin penale ale partidului. Cristian Petrescu=Udrea, are afaceri la vedere cu fonduri de la ministerul pe care ar trebui să-l conducă în curînd. E din Bucureşti, fieful Udrea. Alexandru Nazare=Boagiu, a fost consilier al lui Boagiu în minister pînă ieri. Claudia Boghicevici=Ghiţă Falcă, vine de la filiala PDL Arad. Mă întreb cîte cadre „de valoare” se mai promovează din judeţul ăsta. Ăştia mi-au picat în faţă la o primă verificare. Altfel, Berca este transfug de Bacău, Baba e (cum altfel!) de la Cluj, Vaas e duduia mai suplă decît Udrea, care trebuie să privatizeze Hidroelectrica împreună cu rudele, Drăgoi e pupilul lui Videanu încă din perioada Primăriei Capitalei. Dacă ăştia ar trebui să ţină partidul în viaţă şi să fie şi eficienţi, atunci am pus-o original. N-au reuşit stăpînii lor, cum naiba să reuşească ăştia?

Opoziţia

Nu are prea multe de făcut. Doar să stea la cutie şi să culeagă roadele guvernării copiilor de ţîţă. Să facă zgomot atunci cînd trebuie, în cazul abuzurilor puterii. Nu mă îndoiesc că acestea vor mai fi.

Doar că eu văd o altă problemă. Dacă PDL-ul persistă în tîmpenie, atunci USL va putea obţine la alegeri o majoritate de peste 60% după redistribuire. Situaţie care ne va pune într-o altă situaţie neplăcută, în care viitoarea putere ar putea să adopte orice măsură pe care o visează noaptea. Inclusiv suspendarea lui Traian Băsescu, mutare care n-ar mai avea nici o valoare pe final de mandat prezidenţial. De aceea nu văd cum PDL ar putea să cîştige electoral cu acest nou guvern de marionete, chiar dacă e girat de imaginea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Timpul e prea scurt pentru inventarea unui alt partid „imaculat”, gen Albă-ca-zăpada lui Lăzăroiu. Noua Republică e o glumă proastă, clădită pe aceeaşi imagine găunoasă a lui Traian Băsescu, cu membri care se întîlnesc la McDonalds sau KFC la sfîrşit de săptămînă. Mihail Neamţu ar fi trebuit să ştie că găina nu mai poate naşte pui vii la bătrîneţe. Partidul Dan Diaconescu e o glumă şi mai proastă, chiar şi cotat în sondajele recente. ApR avea o imagine considerabil mai bună în perioada guvernării CDR şi tot a luat cucu’ la alegerile din 2000. Şi alt partid cu potenţial parlamentar nu-mi vine în minte la ora asta. Ar mai fi de notat eventuala trecere în opoziţie a UDMR, o situaţie binevenită după o eternitate petrecută la guvernare.

Dacă ceva nu se va schimba în curînd, atunci vom avea după alegeri o putere mult prea puternică, opoziţia va fi doar de formă. Ceea ce nu-i de aplaudat.

Concluzii

Nu-i în regulă numirea unui şef de serviciu secret în funcţia de prim-ministru.

Elena Udrea nu s-a mai băgat „la guverne” cu ocazia asta. De văzut dacă a fost din proprie iniţiativă sau nu. Eu cred că n-a fost intenţia ei.

Guvernul rîşilor ar putea să nu treacă de votul Parlamentului. Minorităţile dau semne de independenţă în gîndire. Probabil joacă teatru.

Mihai Răzvan Ungureanu va suferi la capitolul imagine în urma guvernării rîşilor. Probabil va sta un ciclu electoral pentru refacere.

Cu învestirea noului guvern vom observa mult mai uşor jurnaliştii care-s spioni sub acoperire. Premierul va avea nevoie de sprijin.

Chiar dacă ambele tabere invocă vocea poporului, niciuna nu vrea să schimbe nimic în abordare.

Antonescu a devenit isteric.

Ponta e mult mai adecvat în perioada asta. Se observă experienţa la nivel înalt.

Băsescu a devenit previzibil. N-a surprins pe nimeni cu numirea lui MRU. Croitoru&Livache reloaded. Problema sa e că acum există o opoziţie populară vizibilă, pe care nu o mai poate fenta în acest mod. Pînă acum, de la începutul protestelor, a aruncat vreo două lopeţi de pămînt peste hoitul PDL prin deciziile luate.

foto: vidu.ro

Articol donat de către dealulmelcilor.com, poate cel mai bun blog colectiv din univers.

Dimineaţa de vineri m-am urnit cu greu să deschid uşa. Dacă vine zăpada peste mine? Dacă mă zboară vîntul şi mă duce pînă pe veceul rece? Am numărat pînă la trei şi am smucit uşa îngheţată de noaptea trecută. Scot capul afară şi… nimic. Un ciripit de păsărele nemigratoare se auzea dinspre Tîmpa. Aerul respirabil, nici urmă de gerul din urmă cu o seară. Pînă şi lopata de zăpadă zăcea dezgheţată lîngă uşă, pe loc repaus. Norocoaso! i-am zis. Azi ai scăpat. Am revenit în casă, m-am spălat abundent cu apă şi săpun, aşa cum auzisem la televizor că trebuie să faci în momente de genul ăsta. Altfel m-aş fi spălat abundent cu săpun şi apă, deci cu totul altă treabă. M-am uscat cu atenţie pînă şi prin locurile mai incomode, pe care le neglijez de obicei în perioade fără apocalipşi. Ştiam că nu e totul jucat, că vremea perfidă mi-ar putea juca un renghi, doar ca să-mi amorţească sistemul de protecţie. M-am îmbrăcat la fel de gros, asta după ce m-am alimentat şi hidratat ca niciodată, şi am ieşit în lumea sălbatică a Braşovului. Pe străzi totul era normal, oameni care făceau aceleaşi lucruri ca şi ieri, ca şi alaltăieri, nimic schimbat. Chiar mă luase cu călduri înainte de a ajunge la destinaţie. Pînă la terminarea programului de lucru, cît timp am făcut vreo două şaibe la strung, în total dispreţ faţă de societatea multilateral dezvoltată în care trăiesc, am stat ca pe ace. De cîteva ori am tresărit privind pe fereastră cum vreo cîţiva fulgi proaspeţi de zăpadă se scuturau de sus. Haiti! mi-am zis, nu se poate să mă prindă apocalipsul în timpul serviciului. Şi m-am ofticat puţin că nu eram acasă, în sînii familiei, beneficiarul unui ajutor de şomaj gras, stînd cu cracii-n sus cocoşînd de spate un slăbănog care lucrează la privat, cum spunea un providenţial al zilelor noastre. Şi mi-am trecut pe lista treburilor pe care aş mai vrea să le fac înainte să mor „să beneficiez şi eu de ajutorul de şomaj” pentru care am tot plătit în ultimii 10 ani. Dar fulgii veneau şi plecau, la derută şi fără un scop decît acela de a împrăştia confuzie în rîndul cetăţenilor mulţumiţi de tot ce li se întîmplă în perioada asta. Pînă după miezul zilei nimic nu se modificase. Înainte să mă repliez către casă, m-am întîlnit pentru scurt timp şi cu John, colegul de blogăreală şi heităreală, care m-a avertizat că în urma apocalipsei ce stă să vină nimic n-o să mai fie la fel. Să nu cumva să mă aventurez să plec la drum în aceste vremuri tulburi, mai tulburi decît cele de pe vremea invaziei mongole, perioada de glorie 1241-42. Am mai vorbit apoi, scurt, despre recolta viticolă din toamna trecută, metode eficiente pentru a te lăsa de fumat şi creme de folosit pe perioada de iarnă. Dar n-am zăbovit prea mult, fiind pe picior de plecare. Ne-am strîns mîna bărbăteşte, eliberînd amîndoi cîte un strigăt de fată mare, plecînd fiecare în treaba sa.

După ce am ajuns acasă, doamna mea era cu bagajele pregătitie, iar fiu-miu îmbrăcat în costum de comando alb, precum nemţii din al doilea război mondial pe timp de iarnă. M-am costumat şi eu, am luat lanţurile pentru maşină, lopată de campanie şi vreo doi rucsaci cu provizii şi am plecat la drum, către Făgăraş. Afară începuse să bată viscolul, aşa cum au prezis clarvăzătorii din televizor. Am oprit scurt la benzinărie, alimentînd cu mici înţepături în piept, privind drept către preţul gigantic al litrului de motorină. Apoi am oprit la fel de scurt la un supermarket plasat strategic în buza DN1 aproape de primăria Codlei, unde am golit vreo 3-4 rafturi cu cele strict necesare: ulei, făină, zahăr, sare şi vreo două navete de bere, cît să ne ţină preţ de o apocalipsă şi jumătate. Carne nu mai aveau că veniseră alţi fomişti mai panicaţi decît mine şi goliseră frigiderele de orice urmă de porc, găină sau vită. Aşa că am luat nişte soia, în memoria altui lider providenţial al românilor din urmă cu ceva decenii. Tot celebrarăm lua trecută ziua sa de naştere.

După cum vedeţi, ajunserăm cu bine la destinaţie. Nici urmă de zăpadă, nici urmă de ger, cazanul pentru rachiu e tot acolo, nu l-a luat viscolul. Mai devreme mi-am îndesat pipa, pufăind-o leneş pe prispa socrilor, ascultînd păsărelele din grădina de alături şi privind cum se scurge zăpada de pe acoperişul vecinilor. Sînt vreo 5-6 grade cu plus şi cerul e destul de senin. Dacă o ţine şi mîine tot aşa, mă gîndesc să scot cumpărăturile făcute în faţa porţii şi să le vînd ălora care, nedezlipiţi de ecranul televizorului, încă mai cred că vine groaza albă peste noi. Acum bag o bere scurtă în organism, urîndu-vă un sfîrşit de săptămînă cît mai liniştit. Închei cu tradiţionalul „dumnezeii mă-tii, bă igaş!”.

Articol sponsorizat cu două găluşti de către dealulmelcilor.com.

foto: adevarul.ro

De cînd Nadal a devenit alternativa la Federer, am trecut cu steaguri şi petarde de partea spaniolului. Poate şi datorită hegemoniei elveţianului, întinsă pe o perioadă extrem de lungă. M-a entuziasmat puştiul de pe zgura pariziană din 2005, neînvins acolo timp de mulţi ani, devenit acum o legendă a Roland Garros-ului la doar 25 de ani. Astăzi am fost tot de partea sa, în lupta sa cu noul jucător bionic al tenisului mondial, Novak Djokovic. După cum am mai scris azi, aş fi preferat o finală Nadal-Federer, care ar fi oferit un meci mult mai pe gustul meu. Un meci al reverelor mîngîiate, ticluite mai spre fileu sau aproape de frontierele terenului, mai tehnic şi cu mai puţini muşchi încordaţi. N-am avut noroc, dar m-am delectat cu o partidă plină de forţă, cu lovituri la limită şi schimburi de mingi extrem de lungi. Aproape şase ore de frumuseţe sportivă aproape perfectă, în care a cîştigat la limită cel care a avut nervii mai strînşi în sine.

Chiar dacă tind să devin subiectiv în legătură cu duelul de azi, nu pot să nu remarc cum Djokovic a fost dictatorul, iar Nadal a încercat cu greutate să-l neutralizeze, alimentîndu-se energetic şi psihic cu ajutorul punctelor cîştigate la limită. Setul al patrulea a fost unul memorabil, pe care-l anticipam după ce Nadal se predase foarte uşor, strategic, în setul anterior. Finalul a fost frustrant, cu un break luat de Nadal, returnat tovărăşeşte în game-ul următor, după ce Djokovic părea că cedează fizic. Apoi s-a declanşat avalanşa sîrbă.

Probabil că în următorii cinci ani acesta va fi duelul din vîrful ierarhiei ATP, cu un Murray tot mai disperat să rupă lanţul fermecat Djokovic-Nadal-Federer. Elveţianul e pe final, din păcate pentru toţi, cel care aduce o doză consistentă de farmec în acest război al muşchilor.

Dar pînă atunci ne aşteaptă un sezon interesant, în care Djokovic are de apărat multele puncte cîştigate sezonul trecut, anul său de graţie.

Australian Open 2012:

Novak Djokovic – Rafel Nadal: 5-7, 6-4, 6-2, 6-7(5), 7-5

foto: australianopen.com

Era Federer se apropie de final, din păcate, şi tînjesc pentru încă o finală de Grand Slam Nadal-Federer. Sper să mai prind aşa ceva. Una australiană ar fi perfectă. Poate la anul.

Despre finală, chiar dacă învinge din nou Djokovic, ceea ce n-ar fi o mare surpriză, sîrbul mai are foarte mult de săpat pentru a şubrezi fundaţia dualităţii Federer-Nadal. Poate o s-o pun în discuţie peste încă vreo doi ani asemănători ca performanţă cu 2011. De remarcat şi cum devine o obişnuinţă ca primii patru clasaţi ai circuitului ATP să se întîlnească în semifinalele Grand Slam. Te întrebi uneori, cam panicat, cu ce o rămînem după ce băieţii ăştia vor urca în tribună.

Termin cu o scenă simpatică din semifinala-finală de joi.

http://www.youtube.com/watch?v=-gHgwATjD0Y

Dragă jurnalule, aş vrea să punem la punct cîteva aspecte pentru ca pe viitor să nu mai avem neînţelegeri.

Iată rezoluţia mea pentru semestrul 2:

Aş vrea să fiu mai puţin sarcastic în următorii 30 de ani. Ştiu că e cam greu, oamenii care înaintează în vîrstă tind să devină din ce în ce mai sarcastici. Aş prefera să rămîn un ironic neliniştit, nu un sarcastic fără dubii.

Aş vrea să trăiesc mai multe ierni cu zăpezi mari, troienite, exact cum am în aceste zile. Vor veni vacanţele de iarnă pentru fiu-miu şi aş vrea să-l iniţiez în datul pe derdeluş sau săniuş.

Aş vrea să trăiesc într-o ţară guvernată normal, de oameni care îşi doresc să facă bine pentru o largă majoritate, nu doar pentru un mic grup de interese. Pentru asta voi fi dispus să mă implic politic, cu carnet şi tot restul dacă altfel nu se poate. Viaţa actuală este politică, chiar dacă ne declarăm apolitici.

Aş vrea să trăiesc multe veri prin alte ţări. Weekendurile mi le voi păstra pentru colţurile României.

Aş vrea o copilărie şi adolescenţă, cele ale fiului meu, spumoase şi pline de aventuri pozitive. Şi fiindcă treaba asta nu este realizabilă, sper pentru ce-i mai bine.

Aş vrea un viitor activ pentru societatea în care voi trăi. Nu mai vreau legume de oameni cu care să-mi împart existenţa. Societatea este una politică, chiar dacă ne place sau nu. Doar aşa vom avea mai puţine larve în funcţiile publice importante. Adio Băsescu, Boc, Udrea, Anastase, etc.

Aş vrea un dealulmelcilor.com din ce în ce mai puternic, care să devină o voce puternică regională. România viitorului va fi una a regiunilor.

Aş vrea o îmbătrînire cît mai activă, sportivă. Mai multă mişcare, mai puţină boală.

Aş vrea să scriu vreo 3-4 romane, cel puţin. N-o să fac o obsesie din chestia asta.

Aş vrea să termin un maraton, indiferent de timp.

Aş mai vrea o fiică. Dar dacă va fi tot băiat, nu m-ar deranja chiar deloc.

Şi aş mai vrea diverse chestii. Momentan sînt nedefinite. Lista rămîne deschisă.

Pe de altă parte, deşi tace de o săptămână, sunt convins că Preşedintele a înţeles mai bine decât oricine vocea străzii şi că va acţiona cu curaj şi inteligenţă.
Nu e cea mai grea încercare prin care a trecut.

Bravooooooooo. Între timp Băse a mai pişat ochii niţel, plin de curaj. Să trecem peste.

De cînd n-am mai făcut frînturile, blogul a devenit o unealtă extrem de importantă în viaţa politică din România. Aproape toţi puliticienii dau publish la diverse aberaţii virtuale. Numa’ ieri i-au concediat fundul lui Baconsky pentru o aberaţie pe care a emanat-o pe blog. Cît de tare e asta! Împreună cu ăştia s-au înmulţit excesiv de mult blogurile oamenilor „independenţi”, giurnalişti capabili, care se ocupă de domeniul ăsta, cu agende mai mult sau mai puţin secrete, unele chiar transparente dacă stai să citeşti vreo două-trei articole. Asta după ce s-au cam dat loviţi timp de o săptămînă, cît să vază care e faza cu răscoala din ianuarie. Revenind la Baconsky, mi se pare nedreaptă măsura, pentru că ăia 5 unici care au citit postarea de pe blog au adormit cu capul pe tastatură pînă la final. Deci nu se pune.

Surprinzător, Elena Udrea este în continuare ministru pe la turism şi altceva. După faza cu turismul ecumenic, care n-a mers, trecînd prin două brandane dă ţară şi un imn al lui Mozart Moga care a rupt discotecile din Pleşcoi, acum trecem la faza turism balnear, să ne refacem după atîtea pîrtii care bat la curu’ gol penibilităţile alea din Austria, Franţa sau Italia. Pînă la anu’ o să ajungem şi la turismul sexual al lui Mazăre.

Una dintre marile realizări ale guvernului actual rămîne pentru mine punerea în funcţiune a tronsonului de cale ferată Braşov – Sibiu, întîmplată anul trecut prin vară. Totul a durat doar 2 ani. Eficienţă, nu căcat.

Pentru a face economii la bugetul de stat, guvernu’ Boc a decis comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale pentru următorii 8 ani. Ele vor avea loc, bineînţeles, în 2020, după cum scrie şi academicianul Ghiţă Falcă în cartea sa Societatea vie. Proiect România 2020. Cum, n-aţi citit-o? Asta era şi ideea, inculţilor.

La final vă las cu tradiţionalul slogan „Jos Opoziţia de la guvernare!”.

Pare-se că nici Marilyn nu l-a ratat.

foto: cupblog.org

Nu Băsescu e de vină. Nu Boc e de vină. Nu galeria Steaua e de vină. Nu jandarmii sînt de vină. Nici dinamoviştii. Vina e aici. În camera mea. Trăiesc cu ea în fiecare zi. Vina e a mea, pentru că am tolerat atîta vreme ca un asemenea impostor nebun să fie lăsat în pace. Vina e a mea, pentru că nu am terminat de scris, din comoditate, biografia acestui personaj halucinant, care i-a făcut atîta rău României – şi-i va mai face.
Fiecare baston pe care îl văd la televizor pe spatele unui protestatar, chiar dacă e unul din „galerii“, mi se cuvine – şi ei sînt copiii nefericiţi ai tranziţiei noastre, în care o mulţime de grupuri de dialog social se dovedesc a fi grupuri de monolog cultural. Dacă ar fi avut o şansă? Care e diferenţa dintre o cărămidă şi o poezie, într-un ceas de furie?

Marius Oprea

*sursa

foto

Dar, pentru că întotdeauna există un dar, pînă la urmă ei sînt acolo, în Piaţa Sfatului, iar noi bătem din taste despre corupţie şi alte cazuri nesimţite ale celor care conduc instituţiile statului. Şi altceva nimic.

Dacă ne deranjează atît de tare prezenţa ăstora, care nu ne reprezintă, de ce nu ieşim noi, le dăm cîte un şut în cur, preluăm protestul şi-l facem „autentic”? A, nici aşa nu-i bine? Ştiu, e frig şi o să ne îngheţe puţulicile.

Studenţii braşoveni mănîncă de trei ori pe zi şi n-au nici o nemulţumire, eu am o bătătură urîtă la deget şi nu pot să stau prea mult în picioare, Ionuţu n-are încredere nici în mine, chiar dacă îi zic că bătătura nu-i la mişto şi cînd se vindecă vin şi eu la protest, Răzvan nu vrea să mobilizeze ultraşii, iar alţii îşi duc gagicile la Rîşnov şi rîd de ăia cu protestele.

În condiţiile astea eu zic să mai tăcem dracului din gură, mă includ şi eu aici, dacă cei mai răi dintre noi au coaie să iasă în stradă, iar noi o ardem onlain îngreţoşaţi de fauna care vorbeşte în numele nostru.

P.S.

Hai I.C.I.M.!

foto: brasovultau.ro