Levitic 24: 19-20: “Dacă cineva răneşte pe aproapele lui, să i se facă aşa cum a făcut şi el: frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeaşi rană pe care a făcut-o el aproapelui său.”

Îţi place ce scrie aici? Este ceva nepotrivit? A greşit Dumnezeu? Cum este un astfel de Dumnezeu? Ce relevanţă mai au pentru mine aceste versete?

În 2004 un bărbat din Iran, a găsit o metodă neobişnuită de a o împiedica pe femeia iubită să se căsătorească cu alt bărbat: a orbit-o cu acid! Nu ştiu ce efect ar fi avut o pedeapsă indulgentă, dar ceea ce a hotărât sistemul juridic Islamic e cât se poate de potrivit – tânărul să fie la rândul său orbit cu acid!

În urmă cu ceva ani, pe plaiurile noastre, s-au dat tot felul de legi prin care unor firme le-au fost şterse datoriile către stat, altele au fost scutite de penalităţi pentru astfel de datorii. Niciodată făcând astfel nu se va crea un cadru potrivit pentru dezvoltarea afacerilor. Cine e corect e prost, în concepţia unora. Pentru un mediu potrivit în vederea formării unui popor pentru Canaan, Dumnezeu a lăsat lăsat reguli cu privire la respectarea vieţii aproapelui.

Sunt unii care încearcă să-L interpreteze pe Dumnezeu! Nu este nevoie!
Ceea ce a spus în Levitic 24 nu a schimbat în Matei 5: 38-42! A dorit doar să ridice ceaţa aşezată datorită tradiţiilor iudaice şi a interpretărilor binevoitoare care au adaptat cuvântul lui Dumnezeu dorinţelor lor de răzbunare… Nu folosi astăzi acest cuvânt pentru a alimenta dorinţele tale păcătoase.

Ochi, dinte, pedeapsă proporţională cu fapta! Şi poate, după ce înţeleg Levitic 24, iertarea va fi altfel înţeleasă. Dumnezeu nu îndepărtează pedeapsa pentru călcarea legii (deşi rolul preventiv al legii este de dorit!). Viaţa lui David stă mărturie pentru aceasta.

Doamne, ajută-mă să ascult de tine atunci când îmi vorbeşti printr-un “susur bland” iar dacă se întâmplă să-mi vorbeşti printr-un cutremur – fă-mă în stare să înţeleg!

Şi poate de astăzi mă voi feri să rănesc, chiar cu a zgârietură pe obraz, pe “aproapele” meu, pentrucă… mă doare…

La vârsta de 10 ani, el şi familia lui au emigrat în Statele Unite şi a început lecţiile de vioară cu un eminent violonist pe nume Cyrus Forough, elevul marelui David Oistrakh.

Mama lui şi-a dorit să fie violonist, el visând să devină doctor misionar.
Jaime a simţit chemarea lui Dumnezeu de a părăsi şcoala medicală pentru o viaţă în serviciul lucrării muzicale.

De la auditorii ca şi liceele până la cele ale catedralelor magnifice, muzica lui Jaime poate inspira, înălţa şi este aducătoare de pace.
De peste 20 de ani, în 15 albume şi mai mult de 2500 de concerte în America de Nord şi de Sud, Europa, Australia şi Asia muzica lui a atins vieţile a milioane de oameni. O poate atinge şi pe a ta, desigur.

Informaţiile de mai sus sunt extrase de pe site-ul oficial jaimejorge.com pe care te invităm să-l parcurgi (informaţie în engleză).
Ca o binecuvântare, Biserica Adventistă din Loma-Linda a avut oportunitatea de a asculta în direct muzica lui Jaime Jorge.

Preluăm înregistrarea concertului (integral) de pe site-ul fraţilor din USA, LomaLinda, lomalindaro.org.

Vă dorim vizionare plăcută şi audiţie spre slava lui Dumnezeu.
Lăudat fie El pentru astfel de talente.

Adidaşii Nike, sunt mult mai uşor de găsit decât “demodaţii şlapi” de gumă ce am zice că datează de pe vremea bunicilor iar tricoul D&G e purtat de la cel mai tânăr Dragoş, până la ultimul deportat din Bărăgan, moş… George.

Pantalonii de la Kenvelo ne avantajează pe toţi, ochelarii de soare Versace s-ar purta şi fără lentile atâta timp cât pe rama e inscripţionată firma şi chiar nu mai contează că ciorapii Adidas ne ţin degetele mai “adunate” decât de obicei.

Fularul marca “Dezbrăcatu’ ” se poartă şi vara, dacă nu la gât, măcar ataşat la vreo poşetă.

Dacă Britney Spears are 49 de kg, nu ne putem lăsa mai prejos. Dăm buzna în prima farmacie şi parcă având cele mai grave probleme de sănătate, ne adresăm cu vocea tremurandă farmacistei: Capsule de slăăăăbit, mai aveţi?? …

Din păcate, lista e lungă… Însă aş vrea să mă opresc aici.

Nu am înţeles niciodată de ce specia umană e mereu acuzată că s-ar desprinde din maimuţă, când de fapt noi ne-asemănăm atât de mult cu pasărea aceea frumoasă, colorată ce nu ştie ce-nseamnă cuvântul ORIGINAL.

Uneori, am impresia că suntem o generaţie de P A P A G A L I, şi toţi ne-nghesuim într-o colivie numită: IMITAŢIE.
Eu, am hotărât să ies… Şi las uşa deschisă…
Mai vine cineva?

Un curcubeu care rămane mai mult de un sfert de ceas pe cer, nu mai este privit de nimeni…
Goethe.

Pentru început, răscoliţi puţin prin buzunarele adânci ale minţii voastre şi vedeţi cam ce amintiri ar trebui tratate cu delete iar apoi şterse şi din recycle bin …

- V-amintiţi de amuzanta zi (am putea spune astăzi) în care mama a hotărât în locul vostru că nu mai e necesar să utilizaţi biberonul? Sau, serile calde de vară petrecute cu nasul lipit de un geam prin care se vedea bucuria prietenilor voştri ce nu aveau restricţie la joacă?

- Îşi mai aminteşte cineva nenumăratele ocazii in care a fost pedepsit pe nedrept? Dar clipele in care ai fost trădat si minţit de cel mai bun prieten ?

- Încă mai ştii cum te-ai simţit când el te-a anunţat că: ai liber sau ea… că-ţi dăruieşte papucii? Îmi imaginez că te-a copleşit tristeţea atunci când ai fost dat la o parte doar pentru că aveai anumite principii… Sunt de acord că aveai dreptul la replică atunci când ai fost numit cel/cea mai mare mincinos/ă…

Acum că am identificat câteva lucruri de care chiar nu mai ai nevoie, încearcă să le înlocuieşti cu zâmbetul unui copil al străzii pe care ai reuşit să-l hrăneşti astăzi, cu multumescul călduros al unui bătrân fără de care istoria noastră ar fi fost mai săracă, sau cu o vorbă caldă a mamei ce niciodată nu obişnuieşte să întârzie.

Şi pentru că toate acestea nu-ţi vor umple ambele buzunare presară printre ele frânturi din dragostea lui Dumnezeu! Numai aşa ai vei dobândi pacea! Şi asta, pentru că meriţi!

E timpul să îndrăzneşti!

Vorbim despre cat de important este sa fi pur. Din toate punctele de vedere.

• Integritate – Iosif, angajament
• Avantajele unei vieţi curate dpdv sexual
• Sexualitatea şi Tinerii
• Pornografia

Nu rata ocazia. E unică. Dacă doreşti să participi şi eşti din Timişoara, vino mâine în faţa Bisericii Timişoara III, pe strada Crişan nr. 11 între orele 8.30 – 8.40, de unde vom pleca împreună.

Perspectiva abordării va fi una creştină şi sperăm cât mai obiectivă. Comentariul tău valorează mult, de aceea eşti binevenit împreună cu noi. mâine!

Important: Pentru cei care nu pot să participe împreună cu noi, vom pregăti materialele aferente acestei întâlniri, pe care le vom adăuga imediat ce aceasta va lua sfârşit. Vă mulţumim!

UPDATE: Mai jos, unul din materialele prezentate la Iecea Mare, azi.

Doamne bun, îţi mulţumesc că ai fost cu noi până în prezent, Te rog să fii cu noi şi în continuare, te rog să ne păzeşti şi să ne ocroteşti, îţi mulţumim pentru că ne-ai adus la biserică, Te rog să fii Tu cu cei care nu au putut să ajungă din diferite motive, rămâi cu bolnavii poporului Tău, ajută-i să simtă şi ei că e Sabat, alină-le suferinţele şamd (sunt 99% sigur că vei continua această rugăciune la fel ca mine). În numele Domnului Isus Te-am rugat, Amin!

Vorbeam de imagine. Da. Pur şi simplu îmi închipui că Dumnezeu îşi pune dopuri în urechi.

Doar atât pot să-I zic Prietenului meu? Doar atât?
Interesant e că, toţi spun AMIN! când mă rog aşa. Ce să înţeleg? E o rugăciune bună? Sau fraţii zic AMIN doar când fac eu pauză, fără să mai asculte ce spun? Au şi ei oare CD-ul cu rugăciunea asta? De unde l-or fi cumpărat? Eu nu l-am mai prea văzut pe la tarabe. Dar..

Mă gândeam cum se aude din Cer aşa o rugăciune. Din câte am învăţat, este Cineva care mijloceşte pentru noi în faţa Tatătul şi acest Cineva este Isus. Foarte frumos. Oare ce-I aud urechile?

La ora de rugăciune se simte că mă rog ca şi cum nu am mai făcut-o de săptămâna trecută. Îi spun Lui totul, despre pisică, capra vecinului şi abonamentul cu minute incluse. Acasă însă, când ar trebui să mă rog, mai caut un film bun, sau.. de ce nu, vorbesc cu prietenii pe messenger. Iar la biserică, nu ştiu face rugăciuni scurte.

Şi colac peste pupăză mă simt un creştin veritabil. Am reuşit să mă rog şi Sabatul acesta.

Apropo de CD. Dacă îl aveţi, hai să-I dăm lui Dumnezeu, facem un script prin care spunem CD-ului când să cânte, de la ce Track şi la ce oră. Putem de altfel, să luăm 7 astfel de discuri compacte, de calitate wave, la 44100 hz, pe care să le aşezăm frumos într-un CD changer şi… Nici măcar Dumnezeu nu mai trebuie să apese Play. Ştie singur mecanismul nostru să funcţioneze. 7 din 7.

Iar eu între timp pot să-mi fac treaba. De ce să mai pierd timpul.. Şi uite aşa, împac şi capra (vecinului) şi varza. Oare?!

Concluzie.
Se pare că treaba cu dopuri în urechile Domnului nu prea e de ‘bun simţ’. După o analiză mai atentă, mi-am dat seama că dopurile trebuie puse la gura mea. Dacă vreau să-I spun ceva Mântuitorului meu, să o fac cu inima, cu mintea şi apoi cu cuvintele..
Dacă vreau doar să pun CD-ul, mai bine să mi se ia curentul!

Şi apropo. Tu cum ţi-L imaginezi pe Dumnezeu?
Nu ezita să ne spui şi nu ezita să continui să-ţi imaginezi Prietenul Imens care e alături de tine în fiecare clipă!

Se frâng într-o linişte profundă. Se pierd într-o tăcere din care se nasc doar amintiri. Umbre venite din adânc.

Coşmaruri strânse în inimi. Vieţi stoarse de lacrimi.

Cum ai putea să le uiţi? Cum ai putea să treci indiferent peste acea lume căreia i s-a furat până şi dreptul de a trăi.

Şi pentru ce? Pentru că acei oameni cu suflete pictate parcă de îngeri au crezut în ei înşişi, în viaţa lor. În adevărul şi în libertatea lor. Pentru că au îndrăznit să-şi ridice privirea spre cer strigându-L printre suspine pe Dumnezeu. Închinându-i-se doar Lui, sfidând autoritatea umană transformată-n dictatură.

Au urmat apoi ameninţările. Nimic însă. Nici beciurile securităţii nu i-au întors din drumul lor născut parcă din lacrimi. Căci până şi întunericul celulelor învăluite în spaimă se cutremura înaintea mâinilor unite în rugăciune. Şi cuvintele se înălţau dincolo de strigătele terorii, mângâind cerul cu şoaptele lor adânci.

Apoi, ca semn al ascultării, fiecare strop de rugă se împletea cu glasul mulţimii ce-şi vărsa viaţa pe străzile revoluţiei. Cum ai putea să uiţi acele momente? Bălţi de sânge şi lacrimi. Tineri îngropaţi de vii. Striviţi în oceanul ultimei rugăciuni. Copii aruncaţi în faţa gloanţelor în timp ce-şi aprindeau propriile lumânări pe scările Catedralei.

Cum ai putea să-i uiţi? Cum ai putea să le ascunzi aminitirea?
În glasul lor uneori încătuşat, ne trăim noi astăzi libertatea. Prin rugăciunile lor, ne trăim noi astăzi credinţa. Şi prin moartea lor ne trăim noi astăzi viaţa. Nu. Ei nu vor fi uitaţi, pentru că nimeni nu are dreptul să uite!

Un reportaj de Alina Popa.

Prin urmare, conform acestei teorii supravieţuieşte cel care este mai puternic şi care se adaptează mai bine mediului din care face parte.

Din nefericire această luptă s-a extins şi la oameni, cu toate că nu se mai pune în discuţie problema supravieţuirii.

Copiii ajung să se lupte între ei pentru moştenirea lăsată de părinţi. Vecinii se luptă între ei pentru o palmă de pământ. Chiar şi cei ce se numesc creştini se luptă între ei. Cine să fie cel mai mare în biserică. Cine să aibă ultimul cuvânt. Cine să fie cel mai bine văzut, etc.

De ce ajung oamenii să se lupte între ei? Pentru că neglijează sau nu conştientizează cea mai importantă luptă pe care ar trebui să o poarte.

Lupta aceasta nu este cu vecinii, cu colegii sau cu cei de aceeaşi credinţă, ci cu ambiţia personală, cu orgoliul ce nu acceptă să fie umilit, cu pofta ce trebuie neapărat satisfăcută. Dacă s-ar da atenţie acestei lupte, dacă oamenii ar fi preocupaţi cel mai mult cum să-şi înfrângă dorinţele şi ambiţiile deşarte, atunci nu am mai asista la luptele pentru cine să fie cel mai mare, cine să aibă ultimul cuvânt, cine să fie cel mai bine văzut, ci am vedea lupta prin care fiecare s-ar întrece în a da întâietate altuia (Rom. 12:10), ceea ce trebuie să recunoaştem se întâmplă foarte rar.

Tăcere, tăcere, tăcere … parcă şi vântul a uitat să mai adie.
Alergam speriată de atâta tăcere … alergam spre cuvinte.
La fiecare colţ de stradă întâlneam oameni ce se cufundau, în ele. Păreau atât de bucuroşi rostindu-le … însă necuvintele le întunecau mai apoi privirea. Cu cât înaintam mai mult spre următorul colt, cu atât mă priveau mai intens, mai temători.
Se grăbeau parcă atât de tare să le rostească încât nu mai aveai timp pentru a le asculta şi necuvintele … nu mai puteai să auzi tristeţea unui om tăcut, nu mai puteai să auzi suferinţa atâtor oameni surzi de atâtea cuvinte … nu mai puteai nici măcar să auzi muzica cerului … odată, era singura pe care o auzeai.

Totuşi, alergam înainte, printre ei şi ele, erau din ce în ce mai asurzitoare. Mi-am dat seama că acestea nu sunt cuvintele potrivite pentru mine … şi am tăcut, înaintând spre următorul colţ.

Am ajuns la concluzia că:
-Unii tac pentrucă nu au ce să spună… alţii, tac pentru a cugeta mai mult.
-Unii vorbesc pentru ca să nu tacă… alţii, vorbesc pentrucă au ce să spună.

Dar… pentru tine, ce înseamnă cuvintele… tăcerea?