Când soarele apuse, Irene ajunse la marginea podului. Era lung cât îl priveai cu ochii, dar în zare se ivi în sfârşit clopotul de piatră care ascundea cheia cea mult căutată.

Păşi pe pod cu teamă, dar încrezătoare în acelaşi timp. Ţipetele de pe insulă îi dădeau putere, o ajutau să meargă mai departe. Trecu în fugă pe lângă cuştile de oţel, de unde ochi în lacrimi o priveau, unii tăcuţi, alţii dimpotrivă.

Peretele ce proteja clopotul nu consta un impediment pentru Irene. Îl escaladă cât ai clipi şi pătrunse în clopot. Mare îi fu mirarea când în locul cheii găsi o hartă. Un şuvoi de apă era desenat stângaci alături de o cutie ce se afla la baza şuvoiului. Eroina scrută zărea. În aer domnea liniştea şi pacea, dar privirea îi fu atrasă de o bucată de pământ care părea că ascunde o cascadă.

Deşi nu se auzea niciun zgomot de cădere de apă, Irene plecă în recunoaştere. Nu trecu mult şi ajunse într-un loc de unde cândva izvora o cascadă. Totul era verde în jur, dar nici urmă de apă. Dezamăgirea îi trecu repede atunci când îşi dădu seama că locul nu era cel ilustrat pe hartă.

Mai făcu vreo doi paşi şi trei adieri de vânt şi ajunse la o peşteră. Lăsă în spate florile şi cerul învolburat de norii spumoşi şi intră în întuneric. Peşteră era caldă şi primitoare însă; un gol mare de aer, fără cotloane ascunse, fără încăperi suprapuse. Ajunsese la X-ul de pe hartă, dar ia apa de unde nu-i. Cascada era secata, iar cutia nici vorbă.

Irene ieşi în fugă din peşteră şi aruncă o ultimă privire la podul şi la clopotul pe care avea să le re-vadă cât de curând, atunci când se va întoarce să elibereze ochii din întuneric. Speranţa că va găsi cheia închisorii încă îi sclipea în ochi.

Şi dacă aţi ajuns până aici, vă las să şi vizualizaţi povestea. Poate că textul a fost ireal, dar fotografiile sunt reale şi sunt realizate în parcul Buttes Chaumont din Paris.

 

Podul este destul de sub-populat pentru aceasta ora a serii. Probabil ca frigul innabusitor de +7 grade C ii tine pe localnici in casa. Doua romance discuta linitite pe o banca, un chinez haiduc pozeaza un cos de gunoi, un grup de mosuleti si mosulete servesc un picnic si urmaresc stelele printr-un telescop propriu. Cei doi barbati care se tin de mana se ridica de pe banca si pleaca, sobolanul Mickey se ascunde dupa un stalp, un el ii face unei ei o poza telefonica.

Imi pun trepiedul.

Primul jogger imi provoaca un mini-cutremur in poza, al 2-lea tot in poza. Al 3-lea si restul joggerilor imi sunt indiferenti, mi-am mutat trepiedul de pe lemn pe concret. Doi copii se invart fericiti in jurul meu, rad si urla in noapte. Trepiedul nu e incantat, asa ca incearca sa le puna o piedica. Il opresc in ultimul moment; nu vreau sa vad o mutra sparta. E scump sa schimbi mutra unei camere.

Fac poze.

Sobolanca Minnie sare intr-un sant, doi rusi trecuti de 60 de ani trec prin umbre, vantul adie. Un francez vine acasa la barca lui, doua rate stau de paza, alta barca trece.

Strang trepiedul si asez camera in geanta.

P.S. Stiati ca unele lucruri arata mai bine din spate decat din fata? Notre Dame-ul de exemplu.

 

Acum un an am zis ca o sa postez cat de curand pozele de la carnavalul de la Nisa, asa ca ma tin de cuvant.

Cu ocazia zilei de 8 martie, urez tuturor femeilor un colorat La multi ani si va invit sa va delectati cu o serie de poze cu flori, fete si culori, special alese pentru voi.

Si pentru ca tot am scos o rima, iata inca una:

O primavara frumoasa, plina de surprize frumoase!

 

Sambata trecuta am iesit la o plimbare scurta prin Paris, dornic sa testez noul trepied primit cadou de ziua mea (si super-bula asta, care da culoare aparatului ).

Plimbarea n-a fost scurta, dar a fost frumoasa si productiva zic eu. Am incercat un ceai negru afumat intr-o cafenea mica frantuzeasca, am mancat un Fondue de branza, ne-a plouat romantic, am facut primele mele fotografii HDR.

Fiind prima oara cand fac astfel de fotografii, eu zic ca rezultatele au iesit ok. Mi se pare interesanta tehnica, dar mi se pare si mai interesant sa reusesti sa nu exagerezi cand produci fotografii HDR. Eu sper ca nu am exagerat.

Rezultatele le gasiti mai jos. Orice feedback e bine-venit. Doar e 50

 

Deci intr-o ordine aleatoare, pentru ca “random” este noul “structure”, am reusit in ultimele 3 luni sa:

• descopar Munich-ul si sa mananc wurst la mic dejun, pranz si seara
• asist la parada de anul nou chinezesc in Paris
• prezint un proiect in Toulouse, la o persoana de top din cadrul EADS
• vad luminitele din Bucuresti
• petrec revelionul la Ramnicu Valcea, in inima Olteniei
• ma plimb prin Dresden si sa discut cu niste studenti de la o scoala de business despre munca in echipa si gasirea unui job online
• pozez intalnirea Mos Craciunilor din Paris
• merg inca o data la Social Media Week Londra si sa aflu mai multe despre cum fac londonezii “online”
• ma bata vantul in Windsor si sa primesc o invitatie pe o insula din nordul Scotiei, Point (incercati sa il gasiti pe Google Maps)
• imi serbez ziua in Belgia (Bruxelles, Ghent, Bruges, Antwerp) alaturi de prieteni(a)
• petrec Sarbatorile de Craciun cu mama si fratele meu in Paris si Chartres
• ajung la castelul din Vigny si sa aflu ca este privat si ca nu se poate vizita
• pierd putin timpul prin St Germain en Laye, prin gradinile si castelul acestuia

Cu speranta ca ne vom citi in curand, ci nu peste 3 luni, poza:

Ce-am vazut acolo nu poate fi descris in cuvinte. Se pare ca pana la urma le-a parut rau francezilor ca au facut misto de noi si au decis sa “impodobeasca” turnul in culorile Romaniei, ca semn de impacare. Respect!

Introducere
Vara asta mi-am petrecut o semi(luna) vacanta prin Turcia. 4 zile in Istanbul, 3 zile pe o insula din marea Marmara, Buyukada. In timpul vacantei am reusit sa public cate o poza in (aproape) fiecare zi, asa ca acum va voi povesti total random si fara sens niste intamplari, niste observatii pe care mi le-am notat undeva. Poate o sa pun si niste poze la un moment dat, ramane de vazut.

Povestiri din orasul Istanbul

Murat nu este doar un nume sau o stare
Daca pierdeti vremea ca si mine pe malul apei, veti vedea niste indivizi turci, fosti dusmani ai nostri, care stau aiurea langa o ghereta mica de lemn, de genul casutei unei garzi de la palatul din Londra. Singura treaba a lor este sa umple niste pahare cu muraturi si sa le vanda. Cu un euro, sau chiar mai putin, te poti bucura de un pahar zdravan de castraveti si varza murata, toate scaldate intr-o zeama produsa parca de zei; zeama de varza, desigur.

La cazinou in metrou
Daca nu aveti bani de cazinou, va recomand sa mergeti cu metroul in Istanbul. Nu veti avea nevoie de bilete, nu veti avea nevoie de cartela, nici de scanarea irisului, ci veti folosi niste jetoane. Fix ca alea de le uzam pe X-Men sau Printesa si Balaurul in cazinouri cand eram mici. Si ca sa va dau un sfat bun, dupa ce bagati un jeton stati acolo 10 secunde, poate castigati mai multe jetoane.

Marele bazar e mare
Ca sa iti placa marele bazar trebuie fie sa ai un fetis, fie sa fii creatura de mall. Vei fi impins, vei fi tras, iti va fi cald, te vei prafui, vei fi intepat, te vei plictisi, vei cheltui bani aiurea, iti vei aminti de Mircea cel Batran, vei simti nevoia sa pleci in micul bazar, in “spice” bazar, unde singurul lucru care te va deranja va fi mirosul puternic de condimente; asta in cazul in care ai alergie ca si mine.

Turcul si coada la bilete
Turcaletii au aproape cel mai prost sistem de vanzare a biletelor la muzee. Si la Palatul Topkapi si la Dolmabahce am asteptat intre o ora si jumtate si doua ore, in fata noastra aflandu-se nu mai mult de 40 de persoane. Nu este greu sa ceri un bilet, sa dai banii, sa primesti biletul si sa pleci, dar turcii au schemele lor. M-am dus langa cei de la casa sa vad ce se intampla si tot nu mi-am dat seama. Ce am vazut e ca fiecare turc sta la povesti cu casierul. Poate vrea reducere, poate vrea discount, poate vrea sa intre moca, habar nu am. Oricum, aveti timp de un ayran rece si un corn cat stati la coada.

Ce e al tau, e al meu
Vizita palatului Dolmabahce se face numai cu ghid. Cam lent dupa parerea mea, dar merita, auzi o groaza de povesti si legende. Afli ca acest tablou e din Romania, aceasta statuie e din Italia, acest candelabru e din Germania, acest covor e din Franta, aceasta piesa de mobila e din Elvetia. Ei zic ca le-au fost facute cadouri, dar eu ma cam indoiesc de asta

Ocazia de a merge cu autobuzul
Daca aveti nevoie sa mergeti cu autobuzul in Istanbul, nu va asteptati sa gasiti usor bilete. Acestea se vand doar la chioscurile de ziare, dar exista sansa sa nu mai aiba, sau chiar sa va ceara mai mult decat costa. Soferul de autobuz nu va poate vinde bilete, automate nu exista, “baietii cu bilete” nu stau pe strada pana seara tarziu si nici blatul nu il puteti face pentru ca intrati pe langa sofer. Puteti doar sa platiti un turc din autobuz sa foloseasca al lui card. Puteti negocia cu el desigur. Asta daca va intelegeti cu el.

Un alt mod de a sta la terasa
Stateam intr-o seara la o terasa, undeva la etaj. Priveam Istanbulul in zare, vorbeam cu prietena mea, cand vad ca toate mesele si scaunele de la strada dispar si oamenii raman cu paharele in mana, stand in picioare. Ciudat mod de a inchide terasa. Numai ca nu era asa. Pe strada trecea o patrula de politie. Cum au dat coltul, toate mesele si scaunele au reaparut, iar turcii s-au asezat. Se pare ca era o lege in timpul Ramadanului care interzicea terasele dupa ora 7 seara. Turcii s-au adaptat.

Sfaturi bune pe aeroport
Si daca nu ai apucat sa cumperi tot din bazar sau de pe strada, cand faci check-in-ul la aeroport un mesaj suav te cearta discret de undeva de deasupra ta: Do not forget to (fucking) shop!

Tramvaiul mic si rosu
In centrul centrului turcii au un tramvai mic si rosu care este intr-un continuu dute-vino. E vechi, e frumos si e mereu plin de oameni. Am inteles ca e gratuit si ca e o atractie turistica. Partea buna e ca nu opreste, deci trebuie sa te urci din mers; chiar si daca esti in costum si servieta. True story!

Mini Turcia
Daca mergeti ca si mine intr-o vacanta scurta in Turcia, nu veti avea timp sa o vedeti pe toate, desi merita. Asa ca eu, ca un sfatuitor bun ce sunt, va recomand sa vizitati parcul Miniaturk, unde veti avea ocazia sa vedeti multe locuri traditionale din tara kebabului regal. E aproape de Istanbul, la o aruncatura de autobuz.

Croaziera pe Bosfor
V-am spus mai jos ca e mai ieftin sa mergeti cu barca spre Buyukada decat pe Bosfor, dar si plimbarea pe Bosfor are farmecul ei. E un farmec secret.

Din moschee in moschee
Daca ajungeti in Turcia nu aveti cum sa ratati vreo moschee. Numai daca e ceata. Vizitati-le pe cele mari, pozati-le pe cele inchise, respectati oamenii din jurul lor. E o alta cultura, o alta viata, o sansa pentru noi romanii de a vedea ceva nou, ceva diferit.

Cisternele
Am fost doar intr-o cisterna (nu va ganditi la o masina), dar mi-ar fi placut sa merg in mai multe. Li se spune si palate scufundate si sunt foarte tari. Se afla sub pamant, sunt inundate, nu prea au lumina, sunt locul perfect de a scapa de zapusala de afara. Au si pesti vampiri.

Turcoaicele
No comment. In sensul bun.

Delicatese culinare
Kebab-ul e cam slabut in comparatie cu alte tari, te ia foamea instant. Inghetata e buna si o primesti cu scheme. Rahatul e rahat. Baclavalele sunt pentru fani. Eu nu sunt fan.

Cultura muzicala
Tineretul turc nu cred ca a auzit de Hagi si Popescu, dar de Inna si Alexandra da. Chiar si de Zaz, noua vedeta a turcilor. Ah, si nu veti scapa de manelele turcesti.

Povestiri de pe insula Buyukada

Pe valurile marii Marmara
Va recomand din proprie initiativa sa mergeti cu barca spre insulele de pe marea Marmara. Sunt 4 la numar cele populate, Buyukada si alte trei. Chiar daca nu vreti sa le vizitati, un bilet costa 1 euro, iar un drum dureaza o ora si jumatate. Este o alternativa buna a stramtorii Bosfor, care dureaza cam la fel, dar costa de la 10 euro in sus.
Turcul-arabo-grec si sfaturile lui
Cand am ajuns pe insula Buyukada am avut ceva dificultati in a gasi hotelul. Am cerut ajutorul unui batranel care juca table cu alti 4 batranei. A fost foarte amabil si ne-a condus personal pana la hotel, timp in care ne-a sfatuit sa nu mancam la restaurantele de la malul marii. Ne-a spus ca ne fura pe fata. Ca ne pot taxa 30 de euro pentru o sticla de apa, ca au 25% taxa de ospatar, ca mancarea e destul de proasta. Mosuletul era turc, plecat in Grecia de cativa zeci de ani, iar momentan lucra in Arabia Saudita. In Buyukada avea o casa de vacanta.

Phaetons
Pe insula nu au voie masinile, cu exceptia politiei, salvarii, pompierilor si masinilor de distributie. How cool is that? Strazile sunt impanzite de Phaetons, adica acele calesti trase de cai. Eu va recomand sa faceti turul lung al insulei, chiar merita. Costa vreo 10 euro de persoana, dar nu veti regreta. Nu va ganditi ca veti fi trasi in piept, acestea functioneaza ca si taxi-urile si au “meniul” la vedere.

La plaja
Insula are mai multe plaje, dar majoritatea nu sunt usor accesibile. Una singura este aproape de centru, restul sunt undeva pe insula, unde puteti ajunge fie pe jos daca aveti chef de mers, fie cu o caleasca, fie cu bicicleta, fie cu barca. Barca este cea mai ieftina pentru ca e gratis. Apartine de clubul care administreaza plaja, pentru ca oricum platiti intrarea. Noi am descoperit si o plaja secreta, de scoici. Gratuita, retrasa, cu apa curata. Daca vreti sa stiti unde e, dati-mi un mail

O calatorie spre mijlocul insulei
Pe insula se afla si o biserica ortodoxa, undeva in mijlocul / varful acesteia. Nu e un drum greu, dar pe caldura te cam rupe. Pe un pliant scria ca poti inchiria magarusi care sa te duca pana acolo. Nu ca m-ar fi deranjat sa merg pe jos, dar as fi vrut sa incerc experienta unui magarus. Din pacate nu i-am gasit, asa ca am mers pe jos. Poate dati voi de ei.

Yachturi, yachturi
Buyukada nu e Saint Tropez, dar cateva yacht-uri exista. Majoritatea celor pe care le-am vazut erau folosite pentru baie. Cam asa: parchezi yacht-ul undeva aproape de o plaja si sari in apa. Simplu si ieftin. Sau nu prea.

Cam atat pentru moment. La un moment dat voi posta si naratiunea vizuala.

Sunt doua orase mici, pasnice, unde vin frantuzoaicele si studentele Erasmus sa se bronzeze uniform si nu numai.

Etretat este principalul punct de atractie datorita stancilor uriase, una dintre ele avand forma unui elefant cu trompa in mare, si “falezei” naturale care probabil porneste din Belgia si se termina in Spania. Orasul este dotat cu locuinte vechi, plaje intinse si plaje secrete si iti inspira un miros puternic de menta la figurat.

Fecamp-ul este un port, este o statiune gen Constanta, este aproape de Etretat. Are un centru vechi fara oameni, chelneri prosti gramada si multe barci cu panze ce stau falnice la pozat. “Falezele” lui naturale sunt mai putin spectaculoase, dar merita umblate in lung si-n lat. Biserica din varful dealului si zona de belvedere din jurul ei constituie fructul din tort. Sunt si romani pe acolo; cu copii mici si biciclete.

Si daca v-am plictisit destul, lasati-ma sa descriu aceste orase cu ajutorul a 3 cuvinte: apa, aer si pamant. Asa cum se si vede in panoramele de mai jos.

Etretat

Fecamp

Avand aceste lucruri in minte, am ales sa petrec duminica in natura, intr-o padure de la marginea Parisului – Bois de Vincennes, ca sa compensez lipsa de frunze din parcuri. Si a fost o idee buna.

As putea scrie o poezie, un vers, as putea inventa o metafora, o comparatie, sau chiar un epitet, dar nu am de gand sa fac asta. Las pozele sa vorbeasca de la sine.

Va prezint toamna si pasarile ei asa cum le-am vazut in padurea Vincennes. Pe categorii, ca sa nu va incurc

Pasarile

 

Toamna

 

• Canon 60D
• Tamron 17-50mm F/2.8
• Sigma 70-300mm F/4-5.6

Inca invat sa folosesc toate functiile camerei si noile obiective, dar prima impresie este foarte buna. 60D-ul e o camera buna, iar obiectivele se completeaza unul pe altul. O sa revin cu impresii despre fiecare dupa ce o sa ma mai joc cu ele.

Sfaturile, criticile sunt foarte binevenite