Sunt oameni care reuşesc să găsească un echilibru între diferitele părţi ale vieţii lor cotidiene. Fiind activ într-un domeniu care se schimbă prin definiţie cu viteza luminii (mă rog, viteza fibrei), eu trebuie să recunosc că nu am reuşit să ajung la acel echilibru. Am în permanenţă senzaţia că nu am destul timp, că ar trebui să realizez mai multe într-un timp mai scurt. Foarte mulţi îmi spun că nu e bine aşa. Că ar trebui să găsesc un echilibru, că ar trebui să încerc măcar.

Nu sunt de acord. Ideea de echilibru e exagerată. Dacă ceea ce faci e ceea ce îţi doreşti, nu scapi niciodată. Niciodată. Mai sunt momente în care încerci să nu te gândeşti la asta, dar tot acolo ajungi. Începi să vezi forme în jurul tău. Te inspiri din lume, din tot ce mişcă sau nu. Asta nu se va schimba niciodată.

Sunt unii care susţin că concediul înseamnă că nu te gândeşti la nimic legat de job. Pentru mine concediul înseamnă că mă gândesc la următoarea versiune de ceva, la următoarea evoluţie a noastră, la următoarele proiecte şi provocări. Şi e bine aşa. Sunt workaholic? Mai mult ca sigur. Doar că pentru mine asta nu e “work”. Asta e viaţa mea. Şi mă simţ norocos că pot face asta.

Dar toate astea înseamnă şi o presiune extraordinară. Dacă am decis să îmi definesc existenţa prin acest gen de realizări, ele trebuie să aibă un scop. Trebuie să însemne mai mult decât factura plătită. Mult mai mult. Trebuie să crezi că poţi schimba lumea - nu mâine, nu la următorul proiect, nu peste un an, nu peste 5. Azi.

Fiecare compromis pe care l-am făcut, a umbrit următoarea realizare. Fiecare pas gândit pur raţional, a dus doar la rezultate raţionale. Lumea se schimbă în jurul nostru. Mă schimb şi eu. Este asta însă evoluţie? Evoluez?

Se întâmplă atât de multe lucruri greşite în jurul nostru. Sunt atât de mulţi cei care suferă, cei care nu au cum să-şi întreţină familiile. Ar trebui să fiu mulţumit cu supravieţuirea, nu? De ce aş fi atât de egosit încât să îmi pun astfel de întrebări acum? Dar nu este o întrebare pur existenţială. E atât de uşor să te pierzi, să ignori o asemenea întrebare - mai ales atunci când ştii că răspunsul nu îţi convine. E atât de uşor să te ascunzi în spatele problemelor din jur.

Scopul meu, al nostru în viaţă nu s-a redus la supravieţuire. Mai uit din când în când calea, dar îmi revin. Things worth doing… are things done right.

Ultimul astfel de eveniment a fost chiar lansarea Status Pimp - pe 13 mai. S-au discutat atâtea legate de acest proiect, încât nu cred că mai are sens să adaug ceva. Pentru cei care nu au auzit de el, un search pe Google şi se rezolvă.

E din nou 13. Mă gândesc câte astfel de zile vor mai trece până se va schimba ceva. Lumea vorbeşte de criză (cuvântul magic, chiar după “eficienţă”), dar totul se cam opreşte acolo. E doar vorbă. Lucrurile nu s-au schimbat cu adevărat, nu au de ce să se schimbe. Atâta timp cât cineva câştigă, e bine aşa. Mai trece o zi, o săptămână, o lună. De ce să vedem mai departe de atât - mai ales că acum avem scuza supremă.

Dar sunt optimist. Cred că putem mai mult, cred că vom realiza mai mult. Şi ce dacă jumătate din cei pe care doream să îi susţinem prin Proiect 1000 uită să mai răspundă la mailuri? E ok, oamenii sunt ocupaţi, că doar timpul nostru e gratis. Mă bucur că avem clienţi experţi, şcoliţi în de toate, oameni care ştiu exact ce vor. E mult mai bine aşa, ar fi nasol să nu ne putem folosi talentele de execuţie a’la Photoshop şi să trebuiască să fim “creativi”. E criză, trebuie să fim eficienţi. Viziune? Planificare? Strategie? Lasă, lasă, e bine aşa.

Dar vorbesc serios, cred că putem mai mult. Sunt convins de asta. Şi vom realiza mai mult. Şi de asta sunt convins. Poate e nevoie doar de o mică schimbare…

We are tasked with pioneering new outputs and approaches, building new platforms through which brands can engage, and creating new agency models going forward.

Dar să revin la de ce scriu despre ei. Se pare că atunci când ai timp specific dedicat contemplării asupra condiţiei de specialist în comunicare (oricare să fie titulatura jobului tău de specialist), ajungi la anumite concluzii care par să te ducă înapoi la primii paşi. Într-unul din articolele lor am găsit următoarea afirmaţie:

Much as many have tried to bring science, objectivity and rationality to advertising and marketing over the years, most would agree that the majority of breakthrough creativity somehow seems to defy rules, not follow them.

Să nu mă intelegeţi greşit, sunt perfect de acord cu ei. De altfel, majoritatea articolelor discută subiecte foarte interesante şi punctul lor de vedere este foarte apropiat de cum aş analiza şi eu problema.

Afirmaţia de sus însă m-a pus pe gânduri. Îmi amintesc de primele discuţii care le-am avut cu unii dintre angajaţii X3, care aveau un background în artă. Erau persoane la început de drum în această industrie a comunicării, oameni care încă nu au fost atinşi de goana după eficienţă, după rezultate. Scopul lor era să facă ceva inedit, ceva diferit.

Mă mândresc cu faptul că am aproape 10 ani experienţă în domeniu. Dar poate acesta este şi marele meu defect. Am văzut cu timpul ce funcţionează şi ce nu. Nu pot să spun că ştiu formula magică pentru a fi “bun”, dar am învăţat că există totuşi anumite reguli care aplicate vor ajuta la succesul unui proiect. Dar oare ce am pierdut pe drum?

Regulile la care se face referire în citatul de mai sus sunt cele raţionale, cele care clar au o cuantificare. Dar cum ar fi să nu le cunoşti? Să nu fii conştient de vreo regulă care trebuie să se aplice? Mă refer la o ignoranţă inocenţă, în stilul “tati, oamenii pot să zboare?”. Până la răspunsul concret al părintelui, acel copil va cocheta cu ideea şi se va vedea zburând cu aceeaşi uşurinţă cu care se vede mâncând sau fugind de ici colo.

Sunt convins că creativitatea adevărată reuşeşte să scape de aceste limitări. A fi cu adevărat creativ, nu este o funcţie sau o titulatură ci o stare de spirit. Nu suport să văd oameni care se declară creativi şi să vorbească strict de eficienţă şi rezultate. Mi se pare o scuză ieftină, de doi bani, care serveşte doar scopului imediat de a face bani.

Am avut şi eu momentele mele de o astfel de slăbiciune de-alungul timpului. Dar învăţ, în fiecare zi învăţ ceva. Şi acest focus fanatic pe eficienţă şi rezultate a fost doar o altă zi.

Dev:world

Bucureşti, here we come. Împreună cu Radu, participăm pe 11 mai în calitate de speakeri la Dev:world (mersi Justin de invitaţie). Până acum, cel puţin din punct de vedere al organizării, pare să fie un eveniment mişto. Să nu mai vorbesc de o listă chiar relevantă de speakeri (nu vezi din nou şi din nou aceleaşi nume cum e obiceiul la asemenea evenimente). Deci ne vedem acolo!

Online Shift

O nouă emisiune la Radio Lynx realizată de Ciprian Gavriliu promite multe. Mai ales că Ciprian are obiceiul să facă chestii bune cu lucrurile în care se implică. Cum e tot luni (în aceeaşi zi cu Dev:world) se pare că vom fi prezenţi şi la emisiunea lui ca şi invitaţi, unde urmează să vorbim despre… aaa, vom vedea. Asta bineînţeles dacă nu cumva se schimbă grila de programe şi nu mai putem ajunge:).

Student Fest

Un eveniment organizat în Timişoara în perioada 15-17 mai (dacă nu mă înşel) care sper să fie mai… altfel decât ce s-a mai organizat prin Timişoara în ultima perioadă [a se citi Marketing School]. Dar cum cei de la OSUT au câţiva ani serioşi de organizare a acestui eveniment în spate, sunt convins că lucrurile vor fi altfel. Cel puţin până acum par să fie.

În cadrul “Fest”-ului va exista şi o serie de prezentări / workshop-uri despre publicitate, marketing şi PR. Am fost şi eu invitat să vorbesc despre publicitatea online aşa cum o văd eu - “Creativitatea în publicitatea online” este ce urmează să prezint vineri 15 mai, ora 18:00 în cafeneaua D’arc. Şi cum specificul este unul mai tânăr, voi avea grijă să nu fie 45 de minute plictisitoare ;).

===========

Ar mai fi şi altele de relatat (despre Proiect 1000, The Big Picture, Space Rabbit, planuri de viitor, lansări iminente), dar cred că le voi trata mai încolo, într-un alt post. Deocamdată însă voi reveni la “Things worth doing…” - un articol pe care lucrez de câteva zile dar numai nu reuşesc să îl termin :).

A nu se înţelege că vina nu îmi aparţine. Nicidecum. Clar a fost responsabilitatea mea să prevăd un asemenea factor decisiv. Dar n-am făcut-o. Nu de alta, dar cum poţi să prevezi un comportament atât de imprevizibil într-o piaţă care se doreşte a fi (cea mai) vestică dintre toate esticele?! Nu era firesc să mă iau după analize şi studii de piaţă? Sau după analiza evoluţiei companiilor care ofereau un asemenea serviciu (nişat către alte domenii, ce-i drept)? Oricât de firesc să fi fost, realitatea a fost alta..

Patru luni

Am început promovarea reţelei încă din ianuarie 2008. Am trecut pe la toţi cei cu interese directe într-un target activ / outgoing, cu vârste între 20 şi 35 de ani, venituri peste medie (mai aveam o groază de date, dar rămân la atât). De la FMCG, la imobiliare (nu era criză pe atunci…), bănci, dealeri de maşini, telecomunicaţii, evenimente locale şi naţionale - peste tot ne-am prezentat. Am fost la Bucureşti, am discutat direct cu factorii de decizie la nivel naţional, am discutat cu regii media, agenţii de publicitate, ne-am lăsat ofertele cu discounturile aferente peste tot.

Şi culmea, toată lumea a reacţionat extraordinar de pozitiv. Odată ce le explicam sistemul şi de ce ar fi o idee mult mai mişto decât orice exista deja pe piaţă, înţelegeau perfect avantajele. Dar aici intervine elementul de care vorbeam. 99% din conversaţii se terminau în momentul în care le spuneam că suntem la început de drum şi nu sunt încă alţii care îşi fac reclamă. Normal, le spuneam că discutăm cu unii alţii, dar se pare că nimeni nu vroia să fie primul.

SNOBÍSM s.n. Atitudine, conduită de snob; admiraţie nefirească şi fără discernământ pentru tot ceea ce este la modă. [Cf. fr. snobisme]. (dexonline.ro)

Cu alte cuvinte, ne lipseşte spiritul de pionieriat. Adică cum să încerc eu ceva nou? Adică alţii n-au mai încercat şi eu să fiu primul?! Dacă vedem la alţii, hopa şi noi. Aş putea să extind acest termen la multe alte domenii care nu fac altceva decât să copieze ceea ce au văzut pe alte pieţe fără gram de inovaţie - dar asta poate cu altă ocazie ;).

Lecţia învăţată (aka Experienţa de viaţă)

Undeva prin aprilie am decis să opresc proiectul. De ce nu l-am păstrat mai mult? Fiindcă fondurile care le-am alocat acestui proiect luau în calcul şi un anumit venit din vânzarea de publicitate care să ajute cu plata chiriilor la locaţii (nici vorbă de break-even, vorbim strict de cheltuieli operaţionale).

După aproximativ un an de la acest proiect, iată şi ce am învăţat din toată această experienţă:

• Nu inova. Asta dacă vrei să faci bani. Bineînţeles şi cu inovaţia ajungi până la urmă să câştigi, dar când vine vorba de a genera venituri sigure, uită-te ce se întâmplă în jurul tău, vezi ce poţi face ca alţii şi dă-i bătaie. Sună dur? Poate. Dara atâta timp cât nu există termen de comparaţie, clientul tradiţional român nu va înţelege nimic.
• Nu garanta nimic. Nu fă greşeala mea de a garanta plăţile pe chirii locaţiilor fără a avea siguranţa încasărilor. Cu alte cuvinte, nu îţi asumi nici un risc, mergi la sigur. Că deh, cine mai garantează succese în ziua de azi? De ce să fii corect / integru faţă de cei care te lasă să te desfăşori la ei în locaţie, dacă oricum nu e o cerinţă a mediului nostru de lucru?

Ok, opresc ironia că aş putea continua mult asa. Dar vorbind serios, adevărul cred că e undeva la mijloc. E periculos să educi o piaţă, mai ales dacă financiar nu eşti pregătit să îţi asumi responsabilitatea. Inovaţia este necesară în orice faci şi trebuie să fie baremul suprem de analiză.

Nu există o concluzie efectivă la cele întâmplate. Nu cred că nivelul unui antreprenor se reflectă în eşecurile sau revenirile sale. Nu cred nici că fiecare şut în fund e un pas înainte. Cred că există atât de multe aspecte care pot să facă un lucru să meargă sau nu, încât nu poate exista o formulă magică care le rezolvă pe toate. În orice caz, în fiecare zi învăţ ceva. Şi XSIGHT a fost doar o altă zi.