Rezistenta Urbana

In vizita pe santierul TNB

noreply@blogger.com (Cristi V) — Tue, 30 Apr 2013 02:51:00 PDT

Am avut ocazia ca saptamana trecuta sa ajung pe santierul Teatrului National Bucuresti, una dintre lucrarile de anvergura desfasurate in Bucurestii acestor vremuri. Va propun in aceasta postare sa exploram un pic maruntaiele intregului ansamblu (vorbim aici de un ansamblu, nu doar de o cladire singulara – 3 corpuri: corpul A aferent salii mari, corpul de legatura unde se gasesc sali de recuzita, spatii de birouri, ateliere, repetitii, in subsol – depozitare si corpul aferent salii mici, unde a functinat pana acum Teatrul de Opereta “Ion Dacian”).

Ansamblul a fost proiectat in anii 60 de catre arhitectul Horia Maicu si este alcatuit din Teatrul National Bucuresti (arh. Romeo Belea), hotelul Intercontinetal (arh. Dinu Hariton) si vastul parcaj de la subsol care le uneste. Cred ca pana acum a ajuns toata lumea sa stie istoria devenirii TNB-ului.

Finalizat in anul 1968, teatrul a fost afectat de un puternic incendiu (o legenda urbana spune ca atunci cand a avut loc incendiul din Sala Mare a teatrului, Ceausescu a spus ca responsabilul nu ar trebui anchetat si bagat la inchisoare, ci premiat intr-un fel sau altul pentru ceea ce a facut) la finele anilor ‘70, ocazie cu care N. Ceausescu a dictat remodelarea fatadei acestuia, la pachet cu o serie de modificari interioare cu scopul maririi spatiilor de adunare. Astfel, prin intermediul machetelor scara 1:1, din aproape in aproape, arhitectul Cezar Lazarescu a condus procesul de proiectare si executie (arh. Belea a refuzat la acea data sa participle la lucrarile de proiectare si remodelare) a fatadei cu arcade (agatate de cladirea initiala si care sprijineau pe parcajul subteran) si a maririi Salii Mari la aproximativ 1400 de locuri, prin spargerea unor diafragme (pereti) de beton, toate acestea in conditiile in care o sala de teatru functioneaza optim din punct de vedere vizual si acustic la maxim 900-920 de locuri.

Schita perspectiva a ansamblului

Ansamblul in constructie, foto via Muzeul de fotografie

Teatrul National Bucuresti in 1974, fotografiat de Arne Lind

foto via Bukresh Blog

Carte postala ilustrata din epoca, o imagine cosmetizata

Incercari scara 1:1, foto Andrei Pandele, via Locuri in Bucuresti

Studiile recente au ajuns la concluzia ca la un cutremur de magnitudine apropiata (nici macar egala, ci mai mica) de cea a celui din 4 martie 1977 fatada-butaforie ar cadea, prabusindu-se in subteran, iar interiorul teatrului impreuna cu salile si holurile nou create ar avea de suferit pagube majore. Din aceste considerente s-a luat decizia de remodelare a cladirii, de revenire la volumetria initiala si de aducere in contemporaneitate a programului de arhitectura, devenit mult mai complex decat un simplu spatiu de desfasurare a activitatilor de teatru.

Doua simulari ale viitorului aspect al Teatrului National Bucuresti

In prezent se desfasoara ample lucrari de consolidare si remodelare in corpul teatrului de opereta, Sala Mare din corpul A nefiind inca “atacata”, acest lucru urmand sa se petreaca in decursul acestui an, lucrarile fiind preconizate a se termina in septembrie 2014. Conditiile de desfasurare a santierului au impus ca in permanenta, in paralel cu santierul, teatrul sa aiba 3 sali complet functionale pentru desfasurarea spectacolelor.

In final vor exista 6 sali de spectacol la interior (Sala Mare in corpul A, o sala in spatele acesteia - Sala Scena, in corpul de legatura o sala multimedia, in zona unde se gasea atelierul de picture – Sala Pictura, Sala Studio si Sala Atelier sub aceasta) si un spatiu de spectacol in exterior, deasupra Salii Mari.

Imagini dintr-un fost spatiu de depozitare care va primi functiunea de sala de spectacol

Si o imagine din sala Multimedia, cu care se va afla in legatura directa

Una dintre schimbarile majore care se vor petrece la nivel de functionalitate a complexului va fi aceea ca se va extinde perioada de functionare a acestuia, in cadrul lui fiind aduse activitati culturale conexe, cum ar fi proiectii foto-video, diverse expozitii sau intruniri/conferinte, vor fi amenajate librarii (va deveni ca suprafata cel mai mare teatru din Europa). Se urmareste o deschidere mai mare a institutiei catre publicul bucurestean si nu numai. Astfel, parterul va fi unul deschis circulatiei pietonale dinspre Universitate spre strada Tudor Arghezi. Vor aparea sali noi, printre care o noua sala intr-unul dintre spatiile de depozitare ale teatrului. Sala teatrului de opereta (viitoarea Sala Studio) se afla in lucru, fiind chiar si in prezent un unicat in Europa prin prisma faptului ca este o sala complet transformabila, in ea putandu-se desfasura spectacole de teatru in dispunere a gradenelor de tip elisabetana, italiana sau de tip arena.

Vedere intr-unul din holurile corpului C, spatiu de expozitie. Observati rezolvarea interesanta a instalatiei de ventilatie, "la vedere"

Imagini din sala de spectacol transformabila

Si doua detalii de scena si turn al scenei

Scena

Holuri, spatii tehnice, depozitari, ateliere

Stadiul lucrarilor in zona foyer-ului

Doua detalii de scara si plafon

O alta schimbare care va fi adusa complexului vor fi spatiile exterioare ale teatrului. Vorbim aici de regretata terasa "La Motoare" si de viitoarele spatii de joc in aer liber. Planurile vizeaza obtinerea unui spatiu de joc in aer liber deasupra Salii Mari, a unor terenuri de sport pe cladirea teatrului de opereta si nu in ultimul prevad un spatiu de cafenea-bar, aflat chiar pe palaria teatrului, orientat catre Piata Universitatii, deschis pe 3 laturi. Nu stim inca daca vor reveni si motoarele acolo unde se aflau inainte de intrarea in santier a teatrului sau daca se vor muta in aceasta cafenea nou creata (ceea ce nu ar fi rau, avand in vedere orientarea favorabila).

Colturile cladirii, care in mod normal sunt vitrate, sunt protejate in prezent cu placi de gips-carton, dar sticla va reveni la timpul potrivit la locul ei

Cativa porumbei si-au facut deja loc in ochiurile "palariei"

Inchei cu o imagine de imbinare a corpurilor, unde se afla fostul acces la terasa "La Motoare". La intrebarea de ce s-a ales aceasta culoare pentru a vopsi palaria teatrului, arhitectul a argumentat ca atunci cand s-au inceput releveele si lucrarile propriu-zise s-a descoperit ca palaria fusese vopsita intr-o culoare apropiata de aceasta, aspectul betonului aparent al primilor ani de viata ai teatrului fiind disparut. Astfel, s-a luat decizia vopsirii in acest grena, in ton cu fatada corpurilor B si C, aceasta culoare fiind considerata in regula si potrivita compozitiei de ansamblu. Partea tencuita si vopsita in alb cu registrele orizontale gri vine peste stratul initial de caramida, care la vremea respectiva ar fi trebuit sa primeasca o ampla fresca, pe 3 laturi (lucru care nu s-a intamplat deoarece in niciuna din propunerile din acea perioada nu aparea si cuplul Ceausescu).

Cartierul Tei (partea I)

noreply@blogger.com (Alin) — Mon, 29 Apr 2013 00:48:00 PDT

Seria de zone puțin explorate continuă. Dacă săptămâna trecută vedeam cum arată Drumul Sării, acum aduc cartierul Tei în atenția voastră.

Ca și localizare, cartierul Tei se găsește în partea de est a capitalei și este delimitat de Șoseaua Petricani, strada Barbu Văcărescu, Șoseaua Ștefan cel Mare, strada Doamna Ghica și lacul omonim.

La prima vedere, cartierul pare banal, dat fiind faptul că este în mare parte un cartier dormitor, construit în anii '70 (când sau fost construite cartiere ca și Pantelimon, Berceni, Tineretului, etc). Artera ce trece prin inima cartierului, Bulevardul Lacul Tei, este bordată cu blocuri construite în '75-'76, ca și faimosul bloc de colț, de la intersecția cu strada Grigore Moisil:

Șirul de blocuri a înghițit în mod brutal aproape toată țesătura urbană existentă înainte. Doar două imobile au scăpat (o trăsătură interesantă a demolărilor șaptezeciste, lăsarea în picioare a imobilelor vechi masive):

Atât cel de sus cât și cel de jos sunt construite în anii 50, judecând după arhitectură :

Pe partea opusă, însă, găsim o altă latură a orașului, o mică oază de liniște. Mai exact multe case tip de un etaj :

Observăm că toată această zonă este o parcelare din a doua jumătate a secolului XX (nu mă hazardez să spun anii, poate îi știți voi). Exemplu de case tipice zonei :

Tot în zona asta am dat peste două surprize foarte mari, la intersecția străzilor Șcheiului de Sus și Banul Dumitrache :

Ambele sunt niște imobile impunătoare, primul adăpostind IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență), iar al doilea fiind Ministerul Administrației și Internelor. Din nou, fac apel la cititori : știți în ce an au fost construite și care a fost destinația inițială ? Oricum, sunt foarte interesante.

Mai încolo, pe Bulevardul Lacul Tei, avem alte obiective interesante. Biserica Sf. Treime, unde nenea preotul nu a rezistat să nu facă o adăugire (casă parohială oare?) :

Și cunoscutul Dan Vartanian a făcut o poză bisericii, în 1976. Pe atunci nu era obturată de bloc :

Puțin mai departe pe bulevard dăm de cămine (sunt vreo 7) :

Un mare FAIL arhitectural această mansardare. Nu le înțeleg obsesia pentru mansardă, cred că nu vor să aibe "probleme cu mansarda" :

Facultatea de Construcții Civile (UTCB):

Ne oprim pentru moment aici, cu promisiunea că în partea a doua vă voi arăta alte locuri foarte interesante ale acestui cartier.

(va urma)

Ziua cand biserica a ramas fara bani

noreply@blogger.com (Macabroo) — Wed, 24 Apr 2013 11:13:00 PDT

Drumul Sării

noreply@blogger.com (Alin) — Tue, 16 Apr 2013 13:50:00 PDT

În noiembrie anul trecut exploram Băneasa, un cartier interesant, ce nu primise niciodată atenție pe acest blog. Ca urmare a feedbackului pozitiv, am hotărât să mai aduc în atenția cititorilor Rezistenței și alte cartiere mai puțin cunoscute, dar cu farmecul lor.

În această postare mă voi concentra asupra Drumului Sării, o stradă ce unește rondul de la Răzoare cu Calea 13 Septembrie :

Înainte, câteva cuvinte de introducere. Nu am găsit nicăieri istoricul acestui cartier, dar judecând după arhitectură, este ridicat în mare parte în anii interbelici. Numele de Drumul Sării vine de la faptul că pe aici treceau negustorii de sare cu sarea extrasă din salina de la Slănic, mergând înspre Imperiul Otoman.

Încă un amănunt interesant se leagă de faptul că academicianul Dinu C Giurescu, după ce și-a văzut casa părintească demolată în 1988, a primit un apartament într-unul dintre blocurile care se construiau în Drumul Sării. Am putut vedea cu ochii mei cum o parte a acestui cartier a fost ras la finalul anilor '80 pentru a face rost anostelor blocuri.

Pornind dinspre Răzoare, prima vilă interesantă se găsește la intersecția cu str. Sergent Nuțu Ion:

În spatele acestei clădiri se ițește o altă clădire care mi-a atras imediat atenția :

Arhitectura pare industrială. Voi știți ce a fost înainte ? Uitându-mă pe google maps am observat că în spate se întinde ditamai spațiul industrial :

În continuare, alte poze din zonă :

Foarte multe vile din zonă sunt case "tip", construite la sfârșitul anilor 30 și începutul anilor 40:

Abătându-mă de la drumul principal am găsit această casă modestă, dar cu farmecul ei. În spate, liceul teoretic Ion Barbu:

Un bloc art-deco:

Apropiindu-mă de Calea 13 Septembrie, am pozat un impunător imobil aparținând stilului realism socialist. Data construcției o pot situa prin anii 50 și am o puternică bănuială că erau locuințe pentru cadrele militare:

Am mai remarcat de asemenea că are un portal foarte interesant :

Am ajuns și la celebrul rond de la Sebastian, unde picau foarte mulți examinați pentru permisul de condus, crezând că au de a face cu un sens giratoriu (deși nu era) și nu mai acordau prioritate de dreapta. "Problema" a fost îndreptată, iar acum este sens giratoriu. Clădirile pe care le-am pozat aparțin firmei Universal Coop:

Ca și concluzie, cartierul acesta merită văzut. Poate că sună banal, fiind chiar lângă Drumul Taberei și Ghencea, dar sper ca aceste poze să vă convingă de contrariu.

Facebook is evil!

noreply@blogger.com (Theo) — Thu, 11 Apr 2013 04:49:00 PDT

Să mă aștept să adopte cineva stilul Mojo Jojo? Fătuca asta a vrut să fie un fel de cosplay HIM? Nu vom ști niciodata...

Rezistenţa Urbană la Colorimetrul Cultural

noreply@blogger.com (Raiden) — Mon, 01 Apr 2013 04:59:00 PDT

În săptămâna 8-14 aprilie 2013, Rezistenţa Urbană, reprezentată de Raiden, este partener al unui proiect de branding urban dedicat studenţilor. Este esenţial ca persoane cât mai tinere să înţeleagă oraşul, de ce arată aşa şi de ce merită explorat. Mai jos, fragmente din comunicatul oficial, după care câteva precizări.

Voluntari pentru Idei și Proiecte (VIP) lanseazӑ prima ediție Colorimetrul Cultural, un proiect prin care descoperi, ești premiat și promovat printre cei mai buni studenți iubitori de artӑ și de București.

Ȋntre 10 și 14 aprilie, Colorimetrul Cultural strânge laolaltӑ studenții pasionați de film, fotografie, desen și picturӑ și îi pune fațӑ în fațӑ cu lideri de opinie, inițiatori de proiecte frumoase și specialiști din domeniul cultural-urban pe plan local și internațional, pentru a dezbate și experimenta felurile în care pot lua atitudine prin artӑ.

Așadar, ai ocazia sӑ te înscrii la un concurs pe tema reinterpretӑrii prin artӑ a unei istorii sau povești a Cartierului Cotroceni sau a Cartierului Evreiesc. Poți veni singur sau te poți alia cu alți oameni faini, care îți împӑrtӑșesc pasiunea pentru film, foto, desen sau picturӑ. Lucrarea ta va fi selectatӑ de un juriu specialist și, dacӑ reușești sӑ-l impresionezi, vei participa, timp de 4 zile, alӑturi de alți 44 de finaliști, la ateliere și dezbateri despre potențialul cultural-urban al Bucureștiului și vei explora orașul împreunӑ cu niște oameni grozavi.

Ai șansa ca lucrarea ta sӑ între în ultima etapӑ, care se lasӑ cu premii rotunde: 500 de euro pentru 4 cei mai cei coloriartiști! Nici locurile II și III nu sunt de ici de colo. Pentru acestea, vom oferi premii atractive din partea colaboratorilor noștri.
Mai mult, vei obține vizibilitatea de care ai nevoie pentru a-ți afirma talentul: îți vom expune opera într-un spațiu public central. Care e acela? Surprizӑ!

Prin talentul tӑu, cultura Bucureștiului poate fi revalorificatӑ!
Dacӑ accepți provocarea și vrei sӑ faci diferența prin artӑ, vino între 10 și 14 aprilie la proiectul-manifest. Gӑsești formularul, alte idei și inspirație pe www.colorimetrulcultural.ro.
Fii pe fazӑ, sӑ nu te prindӑ 6 aprilie fӑrӑ lucrarea trimisӑ!

Dacă avem cititori studenţi şi pe deasupra pasionaţi de explorarea urbană, care au şi dorinţa de a-şi promova oraşul şi de a crea o identitate vizuală momentan punctual, pe două zone, recomandăm înscrierea. Probele sunt distractive, iar premiile deloc de neglijat!

Rezistenţa Urbană a asistat organizaţia VIP în alegerea zonelor tematice. Articole despre cartierul evreiesc, de exemplu, am tot scris şi cine le-a urmărit ştie cu siguranţă în ce stare deplorabilă se află o zonă altădată prosperă, situată în apropierea centrului oraşului. Antiteza perfectă am considerat-o a fi cartierul Cotroceni, o zonă rezidenţială dezvoltată mult în interbelic şi care a rămas neatinsă de tăvălugul demolărilor aberante din anii '80. Antiteza aceasta înglobează practic spiritul Bucureştilor actuali, acela de oraş al contrastelor. Trebuie doar să vreţi să-l descopetiţi la pas.

Mai mult, Raiden va susţine o prezentare în cadrul acestui proiect, axată pe caracteristicile şi istoricul zonelor de interes. Este o nouă ocazie ca blogul să se materializeze şi să vină în faţa unui public nişat, interesat să-şi întregească imaginea asupra Capitalei prezentului. Nu uitaţi nici de pagina de Facebook a Colorimetrului Cultural, urmăriţi acolo veştile, după ce v-aţi înscris. Succes!

Despre harta Metrorex

noreply@blogger.com (Cristi V) — Sun, 31 Mar 2013 05:29:00 PDT

Stiati ca sunteti mintiti de catre Metrorex? Ei bine, daca folositi metroul zilnic, catre scoala, locul de munca, intalniri cu prietenii sau familia, sa stiti ca treceti zilnic pe langa o minciuna prin omisiune. Fac referire aici la modalitatea de promovare Metrorex a unui sistem de transport cu o acoperire mai mare ca a Cosmote-ului(!). Harta Metrorex e mincinoasa si va spun si de ce: compania a realizat o harta "indulcita" a retelei, o harta conform careia metroul bucurestean ajunge aproape oriunde vrei , cu mici exceptii. E o harta stretch-uita, distorsionata, un Bucuresti numai al Metrorexului, ce sa mai! Cu toate acestea, o oarecare acuratete spatiala exista, in sensul ca metroul bucurestean fusese construit sa lege zonele industriale periferice de oras, iar lucrul acesta se citeste destul de bine, daca stam sa analizam capetele magistralelor si dezvoltarea oarecum radiala.

Actuala harta Metrorex, din statiile si trenurile de metrou
(sursa: www.metrorex.ro)

Harta a metroului realizata de Andy Loghin

Harta a metroului, unde mai apare o magistrala inelara, fotografiata la Muzeul CFR

O alta nepotrivire cu realitatea a hartii metroului, corectata de curand (in urma cu un an, poate doi), era ca la Gara de Nord era figurat un pasaj pietonal subteran care face legatura intre cele doua statii, GdN1 si GdN2, cu legatura directa, un fals. Cati dintre voi ati folosit statia GdN2? Ei bine, daca pentru bucuresteni poate ca nu este o problema chiar atat de grava (pentru cei care stiu), pentru turisti lucrurile nu mai stau la fel, pentru ca ar trebui sa fie taxati cu o calatorie in plus la schimbarea magistralei, lucru care nu este in regula, pentru ca nu este figurat pe harta.

Un ultim comentariu legat de harta actuala a Metrorex este optiunea companiei de a reprezenta pe harta magistralele in constructie si pe cele in pregatire, lucru pe care il consider complet inutil. Este o miscare doar de imagine, sa creada poporul ca lucrurile se misca bine la Metrorex. Daca Magistrala 5 are circumstante atenuante, ca acolo se lucreaza, liniile in pregatire n-au ce cauta pe harta.Chiar si la Magistrala 5 nu se lucreaza decat intre Eroilor 2 si capat (atunci cand sunt bani), nicidecum pana la Universitate sau Pantelimon.

Sunt turist străin în România. Ce fac?

noreply@blogger.com (Andy) — Wed, 27 Mar 2013 16:08:00 PDT

Locuiesc într-un cămin studențesc în Budapesta. Aici am cunoscut foarte mulți studenți străini. Printre activitățile lor recreative se numără excursii prin Budapesta, Ungaria, și țările vecine. Printre aceste țări vecine se numără și România. Mulți m-au întrebat ce le recomand să viziteze în eterna și fascinanta Carpathian Garden. Voi trece în revistă câteva din cele mai frecventate destinații turistice din România, păreri ale turiștilor străini cu care am vorbit, poze, iar apoi vă invit la discuții.

foto: Maria Kania

Când dau sfaturi unui străin despre o excursie în România, îi vorbesc parțial cu bucurie, parțial cu frică. Bucuria că poate el va vedea locurile cu un optimism care le lipsește românilor, și frica de povestiri despre cum a dispărut din senin un portofel sau a apărut din senin o haită de câini.

Pe străinii care îmi cer sfaturi turistice îi îndrum de obicei să rămână în Transilvania. Pe de-o parte, aici se află majoritatea obiectivelor care cu adevărat merită vizitate în România. Pe de altă parte, mă gândesc că în timpul în care ar ajunge de la Budapesta la Constanța cu trenul, ar fi putut ajunge la Sydney cu avionul.

Lista ce urmează e scurtă și departe de a fi o enumerare consistentă a obiectivelor turistice din România. Discut locurile despre care am stat de vorbă cu străini care au vizitat țara.

Cluj-Napoca

Majoritatea colegilor mei de cămin au fost la Cluj. Le-a plăcut, dar uneori, aducându-și aminte de vizită, nu fac diferența între Cluj, Sibiu și Brașov. “Mi-au plăcut toate, dar nu mai știu care e care.”

Clujul e un oraș interesant, pe care l-aș recomanda oricărui turist străin. Pe lângă plimbat, văzut, pozat obiective, colegii mi-au spus că nu-i deloc rea viața de noapte în Cluj.

Sibiu

Posibil cel mai vizitat oraș din România. Probabil cel mai mediatizat din punct de vedere turistic. Niciun ghid al orașului nu va omite să menționeze că Sibiul a fost Capitala Culturală Europeană în 2007.

Olandezi mi-au spus că ar vrea ei să aiba așa ceva la ei în țară. Austrieci și nemți mi-au spus că-i cam ca la ei, dar cu un farmec aparte. Români mi-au spus că ar fi “capitala” unei anumite etnii din România.

Brașov

Orașul meu preferat din România. Farmecul Sibiului, ba chiar mai mult zic eu, împreună cu frumusețea unui relief aparte. De asemenea, singurul oraș fără câini maidanezi din România.

Brașovul e un oraș care impresionează, pe turistul străin prin frumusețe și pe cel român prin nivelul de civilizație. Străduțele din Orașul Vechi sunt pline de bărulețe și cafenele, la rândul lor pline de străini. Am auzit numai de bine de la toți cei care mi-au povestit că au vizitat Brașovul.

Harghita și Covasna

Zona preferată din România a turiștilor maghiari, datorită existenței unei populații majoritar maghiare în zonă și a numeroaselor frumuseți naturale. Mulți din colegii mei de facultate din Budapesta mi-au povestit că au vizitat zona și au rămas plăcut impresionați. Am fost șocat atunci când două persoane, maghiari, mi-au povestit că au fost în Harghita și au avut problema că nimeni nu vroia să le vorbească în maghiară, doar în română sau engleză (?!) O colegă mi-a spus că zona i se pare un “tărâm de basm.”

foto: laculrosu.info

București

Acum câțiva ani, când încă locuiam în București, am făcut pe ghidul cu niște turiști francezi pe care îi cunoscusem în Letonia. Făceau un tur al Europei și, fiind oarecum presați de timp, opreau doar în capitala fiecărei țări prin care treceau. Nu au văzut Brașovul, nu au văzut Sibiul, au spus că vor să vadă doar Bucureștiul. După 3 zile au ajuns la concluzia că este “cea mai urâtă capitală europeană.” Privind obiectiv, e o afirmație greu de contrazis.

Niște colege de cămin din Lituania au vizitat Bucureștiul anul trecut și mi-au spus că au fost speriate de cabluri și de câini, și mi-au spus că e “aproape la fel de rău ca în Kosovo.”

Acum câteva săptămâni, am avut următoarea conversație cu o tipă din Olanda.

Ea: Am fost în București.

Eu: Și cum ți s-a părut?

Ea: E... interesant.

Eu: Fii sinceră.

Ea: E... ciudat așa, dar e interesant.

Eu: Fii total sinceră.

Ea: E oribil. Fără supărare, că știu că e orașul tău natal...

Eu: Fără supărare. Am stat 23 de ani în el, deci știu cu ce se mănâncă.

Deși simțeam că nu pot să contrazic aceste păreri legate de capitala noastră, simțeam regretul că nu am putut să-i duc pe oamenii ăștia pe acoperișuri, să vadă orașul și altfel, cum nici bucureșteanul de rând nu îl vede prea des.

foto: Andy Loghin Photo

Niște colegi de cămin (olandezi, polonezi, francezi, etc.) au făcut turul Transilvaniei cu autostopul. Să fi fost vorba de inconștiență sau optimismul și deschiderea care ne lipsesc nouă, românilor? Voi ați face asta?

foto: Maria Kania

Vă aștept la păreri și discuții. Voi cu ce v-ați mândri unui vizitator străin?

Despre caracterul Bucurestilor

noreply@blogger.com (Cristi V) — Sun, 24 Mar 2013 04:25:00 PDT

Va propun in aceasta postare sa cercetam intr-o anumita masura care este caracterul orasului nostru, ce il defineste, ce inseamna de fapt Bucuresti pentru fiecare dintre noi.

Bucurestiul a trecut printr-o multitudine de perioade istorice, marcate de evenimente, fiecare dintre acestea punandu-si amprenta asupra orasului atat la nivel de tesut, cat si la nivelul fondului construit, din punct de vedere tipo-morfologic. Pe de alta parte, Bucurestii nu inseamna doar cadrul fizic imediat, pe care il vedem, pe care-l putem chiar atinge, ci in opinia mea, inseamna si un set de maniere, practici, mentalitati, lucruri intangibile care au modelat si continua sa modeleze orasul in zilele noastre, fie ele bune sau rele.

A fost pe rand “un mare sat, intr-o mare gradina”, a fost scos din ruralitate in secolul al XIX-lea (intr-o mica masura), si-a petrecut adolescenta ca Mic Paris, apoi a trait cosmetizarile moderniste, ajungand ca dupa Al Doilea Razboi Mondial sa traisca una dintre transformarile cele mai brutale pe care i-a fost dat sa le vada: sistematizari, demolari masive, transmutari ale populatiei, ruperi majore de tesut, toate cumulate intr-o trauma psihologica.

Orasul nostru este un oras al straturilor, depuse si sedimentate de-a lungul timpului, straturi printre ale caror ramasite (atentie, nu toate aceste perioade isi mai pastreaza vestigiile in zilele noastre) ne strecuram astazi, intr-un mod uneori autist. Toate aceste acumulari dau caracterul orasului, lucru nu usor de definit, cel putin nu dintr-o perspectiva simplista sau mono-disciplinara.

Orasul acesta al sumelor, al adunarilor de materie, de energii, este in fapt Bucurestiul. Fiecare il poate simti intr-un alt mod. Unii ii aclama eclectismul (in special turistii straini si pe buna dreptate), altii se bucura de Centrul Vechi (in acceptiunea larga a publicului, nu cea spatial-temporala), dar exista si voci care se ridica impotriva muzeificarii, care contesta calitatea de monument istoric a unor portiuni de tesut sau cladiri, altii care blameaza anonimitatea cartierelor-dormitor. Avem printre noi si voci care sustin orice schimbare de dragul schimbarii. Cu totii traim(mai mult sau mai putin, in functie de ce intelege fiecare din acest verb) in acelasi oras si impreuna cu fondul construit, actiunile noastre, relatiile noastre cu orasul si relatiile pe care le constuim intre noi, evenimentele care au loc in acest cadru, participam la conturarea identitatii orasului.

Bucuresti poate insemna, printre altele:

Alaturari de acoperisuri intre strazile Vitejescu si Verzisori

Insiruire de calcane pe strada Maximilian Popper (fosta Trinitatii)

Flatiron de Bucuresti, in apropierea parcului Cismigiu

Oglindiri ale blocurilor de locuinte in ferestrele Camerei de Comert si Industrie

Apus in centrul istoric al orasului, in spatele magazinului Cocor

Constructii cu caracter diferit pe strada Gheorghe Lazar

Constraste la Piata Concordia

Situatii absurde de mascari (in cazul acesta, la ansamblul de la Sala Palatului)

Simbioze intre vechi si nou pe strada Maria Rosetti

Constructii in zone colinare; strada Xenofon

Pietonalizarea Lipscaniei

Perspectiva descendenta pe strada Selari

Insertii controversate in vecinatatea palatului BNR

Degradarea patrimoniului construit; hanul Solacoglu pe Calea Mosilor

Blocuri cat cuprinde, vazute dincolo de Lacul Vacaresti

Panorame in zone centrale

Ce concluzie tragem de aici? Este acesta Bucurestiul vostru? Ce inseamna pentru voi Bucuresti? Va urma...

Saint Patrick's Day

noreply@blogger.com (Raiden) — Fri, 22 Mar 2013 01:08:00 PDT

Cu întârziere, îl prăznuim pe Sfântul Ocnaş Patrick, mărturisitor al petrolului divin şi fost Întâistătător al MIC.RO. Un martir care a suferit cazne mari pentru credinţa sa.
Binecuvântat este cel care vine în numele berii, veniţi să-l adorăm!

Arta si statul

noreply@blogger.com (Buciuman) — Fri, 15 Mar 2013 06:34:00 PDT

Omul, primata aflata intr-o continua dezvoltare, a trecut prin mai multe perioade etatiste in care a incercat sa reglementeze arta prin institutiile statului, sa o politzeze, si/sau sa o foloseasca ca subiect de cearta politica.

Aceasta conceptie, era, bineinteles, nefasta, oamenii de rand si artistii considerand ca politicienii nu alegeau cele mai bune proiecte pentru a fi sustinute statal. In mare parte aveau dreptate, proiectele alese de politicieni fiind suboptime si influentate de aliante personale, insa, in mod ironic, era trecut cu vederea faptul ca arta prin insasi natura ei nu poate fi cotata obiectiv pe o scara de valoare.

Acestea fiind spuse, in anul 2013 antenuclearbellum toti au trebuit sa suporte festivalul de Poezie Vogona promovat de catre un institut cultural de stat.

De pe Municipal

noreply@blogger.com (Alin) — Thu, 14 Mar 2013 17:59:00 PDT

Pe 13 martie m-am cocoțat și eu la înălțime. Fix pe Spitalul Municipal din București, de pe Splaiul Independenței. Suficient cât să văd și să pozez orașul de la înălțime. Să luăm pozele pe rând:

Perspectivă înspre Grozăvești și ANEFS. Se vede o parte din maidanul Casei Radio și

complexul imobiliar Orhideea Gardens.

Aceeași perspectivă ca mai sus, doar că puțin mai strânsă și cuprinzând mai mult din maidan.

Casa Radio, de la intersecția Știrbei Vodă cu Splaiul Independenței.O construcție ceaușistă inutilă

ce se pregătește de o "recarosare", deși nu se știe când va fi terminată.

Ministerul Apărării Naționale și Hotelul Mariott. În prim plan este Bulevardul Eroilor Sanitari.

Înspre Podul Operei. Observați cum hidoșenia de Casa Poporului

se insinuează meschin în cadru și nu avem ce-i face.

Facultatea de Medicină Carol Davila și în fundal Universitatea Națională de Apărare Carol I.

Perspectiva următoare înfățișează în prim plan Institutul de Igienă Publică, proiectat de marele arhitect

Henriette Delavrancea Gibory, iar în fundal Grădina Botanică și CET Grozăvești.

Poză cu terasa. Vai de capul ei.

Bulevardul Eroilor Sanitari și părculețul din fața facultății de medicină.

Aproximativ aceeași perspectivă ca și mai sus, doar că într-o zi de mai, 2007.

Concluzii:
1. De la înălțime se vede mai bine dezastrul urbanistic și arhitectural al Bucureștilor și mai ales, datorită faptului că nu a crescut încă vegetația.
2. Casa Poporului e și mai hidoasă și lipsită de sens.
3. Ar fi păcat ca terenul Casei Radio să nu fie transformat în parc,iar aceasta demolată, dar știu, astea sunt vise.
4. Cartierul Cotroceni, unul dintre cele mai frumoase cartiere ale orașului, este în pericol de cocălărire.

Voi ce credeți?

În Milano n-au auzit de termopane

noreply@blogger.com (Alin) — Sat, 09 Mar 2013 03:58:00 PST

Mărturisesc că încă sunt în șoc după vizita mea la Milano de la jumătatea lunii februarie. O să vă arăt și de ce :

OK, o să ziceți că nu vă spun nimic aceste poze. Dar vă dau un indiciu : n-au balcoanele închise cu termopane. Păi cum, vesticii ăștia, despre care toată lumea zice că ne-au devansat cu jumate de veac la capitolul civilizație, să nu înțeleagă că e aiurea să le plouă sau să le ningă în balcon? Să nu înțeleagă că dacă nu ai balconul închis, adio izolare termică satisfăcătoare? Unde mai pui că nu își etalează țoalele marca Armani, Roberto Cavalli, etc, la uscat în balcon. Se mai și laudă că ar fi capitala modei, impostorii 'reacu.
Văd că sunt obsedați să etaleze plantele alea, de parcă ar fi cul să ai pădurice pe bloc. Noi românii am înțeles de mult că nu avem nevoie de mai mult oxigen.
Ia să le dăm o mică lecție de urbanism și cultură dâmbovițeană :

foto via bucuresticity.olx.ro

foto via metropotam.ro

foto via diseara.ro

Mult mai frumos, nu?

Martorii lui Capricorn

noreply@blogger.com (Raiden) — Mon, 04 Mar 2013 04:27:00 PST

Să presupunem că ai timp liber.
Să presupunem că decizi să ți-l umpli creând o pagină pe Facebook, o pagină de "caterincă" și umor ușor accesibil. Cu "poante". Cu poze provocatoare. Cu status-uri "deștepte". Cu referințe culturale globale. Etc.
Să presupunem că în orașul vestic în care locuiești nu ai suficiente resurse de generare a unui conținut bun pentru pagina ta.
Să presupunem că lucrezi în domeniul medical și că ai, aparent, și veleități de poet debutant. Asta cu siguranță îți permite să ai, pe lângă acces la internet, și-un telefon prin intermediul căruia să coordonezi.
Să presupunem că îți găsești acoliți care, pro bono, să mențină activ motorașul postărilor pe pagină.
Să presupunem că, învăluit de muza inspirației, îți numești pagina "Martorii lui Capricorn", ca o parodie a unei secte. Mai mult, o descrii oficial ca pe "un fel de dimensiune superspațială a visurilor". -->

Să presupunem că îți stabilești ca misiune să-ți faci fanii să vada cu triliarde de ochi de-odată, să simtă asperitățile troposferei cu un miliard de aripi.
Să presupunem că mai menționezi că tu și acoliții vă învârtiți în neant, că voi contemplați planetele și spațiul dintre galaxii.
Să presupunem că, mânat de tentația folosirii cuvintelor prețioase care l-ar satisface chiar și pe cel mai pretențios ignorant, decizi să spui că Martorii lui Capricorn nu e doar despre capricorni, e despre abilitatea semenilor de a vedea dincolo de tangibil și de palpabil în oceanul de posibilități și imposibilități.
Să presupunem că afirmi că tu și acoliții sunteți niște făpturi umane cu mai multe sinapse decât neuroni, ce iubesc chestiunile metafizice.
Să presupunem că, îmbătat de autosuficiență, te autointitulezi "tăticul" sau "nașul" Martorilor lui Capricorn.

Până aici, nimic neobișnuit. Ți-ai creat un teren de joacă unde primești și alți copii.

Să presupunem că urmărești și alte pagini pe Facebook. Normal.
Să presupunem că alte pagini postează poze sau conținut interesant, cu potențial de a deveni virale.
Să presupunem că, în concordanță cu principiul fructului interzis, râvnești la ele.
Să presupunem că, din motive de neînțeles, decizi să preiei conținutul și să îl postezi fără menționarea sursei, în loc de a da un simplu Share.

Deja aici nu mai este în regulă, deoarece furtul intelectual este la fel de condamnabil ca cel clasic. Cu siguranță îți aduci aminte cum părinții te învățau, copil fiind, să nu-ți însușești ce nu-i al tău. Altfel, riscai să fii pedepsit.

Să presupunem că Martorii lui Capricorn ajunge la peste 21,000 de fani.
Să presupunem că, având o imagine excelentă despre persoana ta, tinzi să etichetezi rapid și negativ pe alții.
Să presupunem că deținătorii materialelor preluate imoral pe pagina ta se sesizează și comentează la respectivele postări, venind cu dovezi clare în sprijinul afirmațiilor lor.
Să presupunem că nu accepți dialogul.
Să presupunem că, deși nu îți place să recunoști, mai ai scăpări în ce privește limba natală, mici inadecvări.
Să presupunem că, deși te consideri un excelent comunicator, mai ai lacune în logică.
Să presupunem că îți este atrasă atenția asupra acestor lipsuri regretabile.
Să presupunem că te enervezi și, fără motiv, interzici unor persoane dreptul de a comenta la postările de pe pagina ta și mai mult, le ștergi comentariile, astfel încât cine se mai uită să nu afle ce s-a discutat. Cu atât mai mult daca discuția te punea într-o lumină defavorabilă.
Să presupunem că frizezi apoi penibilul, inventând scuze de genul "I-am interzis pentru că-și făceau publicitate gratis!"

Această etapă nu poate fi caracterizată decât ca "dezonorantă". Se poate merge și mai departe.

Să presupunem că le interzici acoliților să divulge că sunt colaboratori la Martorii lui Capricorn, sub amenințarea retragerii drepturilor de publicare pe pagina fondată de tine.
Să presupunem că unii din acoliții tăi își dau seama că acționezi abuziv și autocratic și cu terți și încearcă, pe alte filiere, să-ți spele imaginea.
Să presupunem că recidivezi.

Sfârșit.

Pentru o pagină care promovează gândirea "out of the box", "tartorul", "bo$$-ul" sau "General Manager-ul" a eșuat lamentabil și și-a contrazis intenția inițială. Este concluzia logică a acestui exercițiu de imaginație pe care l-am făcut. Ducând exercițiul mai departe, s-ar putea presupune că acoliții sunt puși într-o lumină proastă prin deciziile unilaterale și imature pe care "Admin-ul" alege să le ia. Să presupunem că multitudinea de fani îl fericește pe Tartor și îi stimulează setea de putere. Virtuală, desigur. Pe pagina lui, este un mic Dumnezeu, este Capricornul Suprem. Merită venerat și orice urmă de dezacord sau dezaprobare din partea altora va fi tratată ca lezmajestate și sancționată ca atare.

Să presupunem că citești rândurile de mai sus.
Să presupunem că înțelegi cuplul acțiune-reacțiune.

LE: Pitici Gratis vine cu un punct de vedere valid.

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte din viața reală este pur întâmplătoare. Textul de mai sus reprezintă o operă de ficțiune, bazându-se pe scenarii ipotetice și presupuneri care nu au nicio bază în realitate.

Acul de la benzină: barometru pentru bunăstarea națiunii

noreply@blogger.com (Mihai) — Fri, 01 Mar 2013 03:39:00 PST

Motto: Mai intai a fost caruta.

E plin orasul de masini. Mertzane, Ursuleti, Rechini, Broscute, Dacii, etc. Parca fiecare locuitor al Bucurestiului s-a nascut cu schimbatorul in mana, cu piciorul infipt in acceleratie si cu injuraturile pe limba. I-am auzit pe multi care spuneau ca romanii o duc bine daca sunt atatea masini pe strada. Dar se inseala. Barometrul pentru starea sociala a romanilor nu este masina. Este acul de la benzina!!

foto: www.metroclic.com

Multi romani isi permit sa stranga cu sacrificii mai mari sau mai mici macar doua, trei mii de euro ca sa isi ia un Logan la mana a doua sau un BMW "ursulet" din '90 cu 400.000 de km, putin mai obosit si cu cateva probleme de sanatate specifice batranetii. Unii vand un teren sau o garsoniera, iar altii fac un imprumut la banca sa isi cumpere o masina mai noua, mai fatoasa, cu mai multi caluti, cu mai multa piele, cu mai multe airbag-uri sau cu incalzire la fundulet. Dar, numai cei care isi permit cu adevarat baga teava de la pompa in orificiu, apasa cat pot si o lasa in treaba ei pana ce rezervorul mustaceste de placere cu plinul facut. Aia sunt lorzii soselelor. Si sunt putini la numar. Restul oamenilor, printre care ma invart si eu, stau cu ochii cat cepele pe afisajul de la pompa ca nu cumva sa depaseasca aia 50 de lei programati pentru saptamana asta. Si, daca din intamplare suma afisata este 49,98, mai apasa o data, de ciuda, ca "doar n-o sa ne fure astia pe noi! o sa-i furam noi pe ei!!". Si se bucura ca au tras teapa de 10 bani alora care le trag lor teapa de cativa ani incoace. Ce sa va zic? Bucuriile mici ne fac viata mai frumoasa!

foto: Marco Poggioli (www.flickr.com)

Asadar, daca sunteti curiosi de starea natiunii, ...

Continuarea articolului, pe The BASS'ic Life.

Carrefour Unirii. Rusinica!

noreply@blogger.com (Mihai) — Thu, 28 Feb 2013 01:28:00 PST

Acum cativa ani le-am dedicat un articol frumos celor de la clinicile Medlife. A avut un oarecare succes, daca tinem cont ca, la un moment dat, era al treilea link dat de Google cand cautai Medlife. Acum le-a venit randul celor de la Carrefour. Mai exact, Carrefour Unirea.

Haideti sa va descriu o experienta completa de cumparaturi!

Primul pas: Intrarea in magazin. Primul impact: pute!! De cum treci de usa de la intrare, te loveste un miros puternic de lactate expirate, mucegai si legume stricate. Mai pe scurt, miroase a acru!

Pasul doi: Vrei sa iti iei un cos de cumparaturi. E jegos! Este ud, are insertii negre de murdarie si, daca ai noroc, este si lipicios. Si, cel mai probabil, manerul de care il tragi este uzat. Deci, atentia pe care ar trebui sa o oferi listei de achizitii se va duce in directia manevrarii cosului. Daca ai noroc, s-ar putea sa nu lovesti pe nimeni peste picioare sau sa nu se verse cumparaturile. Evident, ouale vor fi intotdeauna primele care vor cadea, din moment ce vor fi puse la suprafata. De mentionat ca majoritatea cosurilor au cateva bucati de plastic lipsa, asa ca ai putea sa mai scapi pe drumul spre casa cateva produse ceva mai mici.

Pasul trei: Cumperi legume. Sau cel putin vrei sa faci asta. Primul raion care te intampina la intrarea in Carrefour Unirea este standul de legume si de fructe. Cu avant muncitoresc te indrepti catre cosurile pline sa bifezi ce iti trebuie pentru o ciorba sau o salata. Ghinion! Toate produsele sunt lasate atat de mult la vanzare incat ajung sa se strice iremediabil chiar in ochii cumparatorilor. Din trei lazi de ceapa, cu greu vei gasi trei, patru bucati de bagat in punga. Asta este doar un exemplu, dar situatia este valabila pentru majoritatea legumelor si fructelor oferite spre vanzare (ca sa nu zica noii mei prieteni de la Carrefour ca m-am dat cu concurenta, tin sa mentionez ca intalnim aceeasi situatie si la Mega Image, doar ca, acolo, produsele sunt putin mai cosmetizate). Nesimtire, auto-suficienta si ...

Restul articolului, pe The BASS'ic Life.

iPhone 4 vs. scara 2, etajul 8

noreply@blogger.com (Mihai) — Fri, 22 Feb 2013 10:11:00 PST

(foto: cronicadeiasi.ro)

Viata unui roman de rand sta sub semnul unor paradoxuri. Iar unul din aceste paradoxuri este raportul dintre ceea ce vrea sa para si ceea ce este de fapt. Telefonul, masina, hainele si replicile smecheresti fac parte din arsenalul celui care vrea sa fie. Creditul expirat, parcarea gratuita cautata indelung, chiar si cu pretul intarzierilor, outlet-ul din care este cumparata cureaua Armani si dezacordul dintre subiect si predicat fac parte din dotarea celui care este de fapt.

Aceasta discrepanta dintre realitatea existenta si realitatea inventata este rezultatul unui proces indelungat. Promovarea pe toate canalele a personajelor controversate ajunse in varful piramidei sociale dupa ce au apelat la trucuri care le-au permis sa sara toate treptele din cativa pasi, exemplul celor care, pentru ca au bani si relatii, scapa din orice clinci pe care il au cu legea, dar si raspandirea ideii de a face bani cu minimum de efort, toate acestea au dus la starea alarmanta in care se afla Romania in 2013. Frustrarile acumulate intr-o societate in care valoarea este data de grosimea portofelului si de agresivitatea celui mai smecher se revarsa in randul oamenilor de rand. Apar, astfel, fenomene ca Micutzu' din colt (evident ca Micutzu' este doar o porecla-oximoron data unui animal de vreo 130 de kg).

Continuarea articolului, pe The BASS'ic Life.

Moara lui Assan la inceput de an

noreply@blogger.com (Cristi V) — Sun, 17 Feb 2013 13:32:00 PST

Despre Moara lui Assan probabil ca a auzit majoritatea dintre voi. Complexul industrial Moara lui Assan, codificat B-II-m-A-19692 in lista monumetelor istorice de pe raza sectorului 2 al Capitalei, a aparut in atentia publicului in special prin intermediul incidentelor de distrugere repetate din ultimii ani, de cand cladirea morii este declarata monument istoric al patrimoniului industrial. Astfel, legea nu permite schimbarea destinatiei unui teren atata timp cat pe acel teren se afla un monument istoric. Tot asa am aflat si eu in 2008 de existenta acestui complex, atunci cand in vara acelui an a avut loc un incendiu. Prima vizita pe care am facut-o morii a fost in urma cu cateva zile, atunci cand am fost manat de aparitia in presa locala a unei stiri conform careia “un zid de cativa metri patrati al morii lui Assan s-a prabusit din cauza unor hoti de fier vechi”.

Moara propriu-zisa, prima cu aburi din Romania, a fost construita in anul 1853, intr-o perioada in care in Bucuresti nu existau fabrici de caramida, ca investitie a lui Gheorghe Assan si a lui Ioan Martinovici. Moara era echipata cu masini special aduse din Viena, transportate pe Dunare.

La sarbatorirea a 50 de ani de la deschiderea acesteia, in anul 1903, sunt adaugate si alte cladiri complexului, iar turnul de pe latura scurta de vest a cladirii primeste in varf un ceas. Dupa 1990, complexul morii a fost subiectul distrugerilor si a furturilor repetate. Este indubitabila valoarea pe care o are aceasta cladire pentru mostenirea industriala de secol XIX din Bucuresti. Atat cladirea in sine, cat si masinile pe care le adapostea odinioara, au stat marturie unei epoci care in zilele noastre cu greu isi mai gaseste locul in preferintele bucurestenilor, investitorilor si chiar a administratiei locale.

Vizita pe care am facut-o ne releva un vast teren ascuns de placarea cu blocuri a bulevardului Stefan cel Mare, pe care se gasesc marturii ale Bucurestiului industrial. Complexul cuprinde moara veche, cateva cladiri care au fost ridicate tot de catre proprietarii de drept, Assanii, de-a lungul timpului pentru modernizarea compelxului si cateva anexe aparut post-nationalizare, toate aflate intr-o stare avansata de ruina. Surprinzator, tot cladirea morii pare a fi cel mai bine pastrata, zidaria de caramida suferind mici defecte. Asta, de la nivelul solului, pentru ca daca ne schimbam punctul de privire, observam din imaginile Google Maps ca acoperisul acesteia lipseste cu desavarsire, acesta prabusindu-se in prima zi a anului 2012, facand astfel loc actiunii intemperiilor. Din cladirile anexe de varsta mai veche nu a ramas decat invelisul de zidarie exterior, planseele din lemn sprijinite pe grinzi masive tot din lemn, disparand cu ocazia unor incendii anterioare.

Moara cu acoperis, aprilie 2008. foto: Stefan Tuchila

Imagine din interiorul uneia dintre anexe; structura metalica atat de cautata. foto: Stefan Tuchila

Moara fara acoperisvia Google Maps

La cladirea vecina spre sud a morii, starea de ruina este si mai accentuata, aici fiind evident ce au cautat hotii de fier vechi: la toate ferestrele cu exceptia uneia lipsesc buiandrugii de otel, fapt ce releva inconstienta de care dau dovada acestia: practic, in momentul de fata zidaria sta doar sub greutatea proprie, putandu-se prabusi in orice moment.

Intrebarea pe care mi-o pun de fiecare data cand mai aud de distrugeri care au avut loc la moara este ce trebuie sa se mai intample cu locul asta ca sa intre in atentia autoritatilor? Mai este oare nevoie de inca un incendiu sau de o prabusire? De ce nu sunt sanctionati proprietarii? Va deveni oare Moara lui Assan o noua Hala Matache? Ramane de vazut. Deocamdata a apucat sa prinda si anul 2013; nu pot decat sa ii urez un sincer "la multi ani!"

S.O.S. spitalul de pe strada Romulus

noreply@blogger.com (Raiden) — Wed, 13 Feb 2013 09:57:00 PST

Strada Romulus este una dintre cele mai cunoscute din fostul cartier evreiesc bucurestean. Este o strada dominata in special de case si vile frumoase, dar si de blocuri cochete din anii '30. De-a lungul traseului ei putem intalni insa si cladiri masive, cum este exemplul fostului spital de la coltul cu strada Prof. Ion Filibiliu.

Mai precis, fostul Institut de Recuperare a Capacitatii de Munca - un imobil impunator, care de cateva luni bune se degradeaza accentuat si ajutat. Am vorbit pe larg despre povestea edificiului, in articolul din august 2012. De atunci, insa, situatia s-a inrautatit considerabil, asa ca fac o revenire pentru a trage un nou semnal de alarma. Am fotografii mai noi, care arata starea deplorabila in care a ajuns fostul spital. -->

Voi oscila intre un set de fotografii pe care le-am facut in septembrie 2012, un set de fotografii-document din 2008, de la Stefan Tuchila si ma voi opri si asupra a doua ipostaze foarte recente, din februarie 2013.

Septembrie 2012, urcand str. Filibiliu spre Romulus. Spitalul se gaseste in dreptul palcului de verdeata de pe stanga, din fata.

Intr-adevar, corpul de cladire de pe str. Filibiliu arata jalnic, nici ferestre nu mai are pe alocuri.

O privire din sensul opus, cu str. Filibiliu coborand spre str. Anton Pann in 2008, via Stefan Tuchila. Geamurile erau inca la locul lor, iar cladirea mai avea inca un gard (gard elegant, clasic pentru o cladire de inceput de secol 20).

Perpectiva similara din septembrie 2012 arata salbaticia cu care a fost furat gardul, precum si vegetatia care a crescut necontrolat in curte.

O privire mai larga, din 2008. Cladirile, aflate in conservare, nu fusesera devastate inca, deoarece inca nu sarise nimeni gardul sa fure.

Ba chiar se mai distingea, printre literele cazute, si denumirea fostei institutii: "Ministerul Muncii si Protectiei Sociale - Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca - Sediul Central".

Detaliu cu accesul pentru autoturisme din str. Filibiliu - 2008, disparut in prezent - metalul se poate valorifica usor.

Revenind in septembrie 2012, diferenta este ca de la cer la pamant. Parca a fost iarasi razboi, parca a intrat armata inamica in cladire.

2008. Curtea interioara a fostului spital, invechita, insa inca ingrijita. Dalele cu care era pavata vazusera clar si zile mai bune.

In curtea interioara se gaseste un pavilion cu arhitectura interesanta si diferit stilistic de restul corpurilor spitalului - fotografiat in septembrie 2012 din strada Filibiliu fara probleme, intrucat gardul nu mai exista. Corpul de cladire nu mai are acoperis, iar planseele etajelor stau sa cada.

Si mai socanta este o perspectiva similara din februarie 2013. In nici cinci luni de zile, pavilionul a ajuns sa arate ca dupa bombardament! Planseele etajelor s-au prabusit si o buna parte din exteriorul cladirii odata cu ele. Imagine apocaliptica. Dupa septembrie 2012, cand s-au facut niste valuri in online, a fost incropit un gard, insa acesta nu a avut nicio sansa in fata hotilor de materiale de constructie. Penibil. (sursa foto: utilizatorul de Facebook intitulat Capra Vecinului).

Mergem inapoi in septembrie 2012 pentru p privire mai de aproape. Cladirea fusese spoita in trecut si in galbui, dupa cum se observa.

Tot septembrie 2012. Urcam mai departe pe str. Filibiliu spre str. Romulus, pentru a evalua starea corpului celui mai cunoscut, cel de pe colt. Ferestre ioc, acoperis deloc.

Nici macar semnele de avertizare puse probabil doar de ochii lumii nu i-au tinut la distanta pe hoti. Doar e mult de carat de aici, indiferent de pericole!

Poate cea mai frumoasa poza cu fostul spital inca intreg, in 2008 (via Stefan Tuchila). Corpul acesta - fost azil, asa cum am aflat - a purtat denumirea de Institutul de Recuperare a Capacitatii de Munca. Imobilul rezolva foarte bine unghiul format de strazile Romulus si Filibiliu. In 2008, mai avea inca usile sale monumentale de lemn, placuta cu denumirea oficiala, dar si steagul national arborat, semn ca aici se afla o institutie de Stat.

Pentru constientizarea pe deplin a dramei urbanistice care se petrece aici, iata un cadru similar din septembrie 2012. Cladirea nu mai are acoperis, mansarda, stalpisorii balustradei balconului monumental, usi, ferestre, nimic.

Februarie 2013 (sursa foto: Capra Vecinului). Da, se poate si mai rau! In incercarea esuata de a stopa furtul de materiale, au fost zidite repede usa si ferestrele de la parter. Cladirea arata si mai rau, ajungand aproape o simpla cochilie, fara niveluri interioare.

In septembrie 2012, m-am incumetat sa fac cateva poze la parterul cladirii, imobilul fiind prea subred pentru a ma aventura si la etaj. Aspect din holul de primire, cu bolti superbe si coloane subtiri, ce duc mai degraba cu gandul la influente maure.

O alta perspectiva a holului. Moloz peste tot si urmele unei devastari disperate. Imi imaginez cat s-a putut fura din aceasta cladire, mai ales noaptea.

Inapoi afara, privire de aproape din str. Romulus, tot septembrie 2012. Placuta cu numele strazii, instalata in anii '90, inca rezista.

Latura lunga care se intinde in lungul strazii Romulus, latura la fel de degradata, fara acoperis (septembrie 2012).

Disparitia planseelor mi-a permis sa fotografiez interiorul unui fost salon (septembrie 2012).

Strada Romulus in 2012, coborand spre intersectia cu fosta strada Labirint, actuala strada Matei Basarab, careia i-am dedicat un articol special.

In acest cadru din septembrie 2012 cu latura spitalului dinspre strada Romulus se vede cu adevarat masivitatea acestei cladiri si starea in care a fost adusa in doar doi ani.

Cea mai edificatoare este o comparatie la distanta de aproape cinci ani. Intre ipostaza surprinsa de Stefan Tuchila in 2008 si cea din februarie 2012 (sursa: Capra Vecinului) parca au trecut decenii intregi. Incredibil!

Mi se pare absolut revoltator. Poate unora (mai ales edililor) nu le pasa, insa celor pasionati de istoria si evolutia Bucurestilor acest caz trebuie sa le deschida ochii. Este un caz mai necunoscut in mass media, pentru ca fostul spital nu beneficiaza de renumele Morii lui Assan, de exemplu, si ea victima unor "atacuri" in ultimii doi ani. Reteta clasica pentru valorificarea terenului de sub cladire este aplicabila si aici. Imobilul este lasat in paragina, la un moment dat, niste persoane intra "intamplator" si incep sa fure si sa distruga. Distrugerile merg pana la nimicirea structurii de rezistenta, caz in care cladirea colapseaza. Daca merge greu, se pune si de-un incendiu "accidental", care sa accelereze procesul de degradare.

In opinia mea, proprietarul nu are absolut nicio scuza pentru starea absolut inacceptabila in care a fost adus fostul spital. A pune placute cu "pericol de prabusire" in batjocura, a te face ca zidesti perimetrul pentru a interzice accesul si mai mult, a permite apoi din nou hotilor sa patrunda in incinta sunt indicii clare ca se doreste disparitia cladirilor care alcatuiesc fosta institutie.

Opinia publica ramane inca mult prea tacuta in ceea ce priveste situatia de pe strada Romulus. Zona odata prospera, cartierul evreiesc a ajuns un loc locuit de multe personaje dubioase, care nu au niciun interes sa respecte patrimoniul arhitectural si specificul acestui perimetru. Viitorul fostului spital este sumbru. Cel mai probabil, ramasitele sale vor fi demolate, iar in loc va aparea o cladire masiva, patratoasa si lucioasa. Demolarile au inceput demult pe strada Romulus, mai notabil doua case mari si frumoase picand sub lama buldozerelor. In locul lor, cladiri-kitsch pentru o populatie-kitsch. Ne meritam soarta.

Albastru

noreply@blogger.com (Theo) — Tue, 12 Feb 2013 11:43:00 PST

Cu ce nuanță rezonezi mai mult? Cu cea a frescei mândrei Mănăstiri Voroneț, mândria Poporului Român, sau cea a sionistului mason evreu Zucănbărg?

Oh, Petre...

noreply@blogger.com (Raiden) — Mon, 11 Feb 2013 00:47:00 PST

Despre Petre cel mai bine stie CRBL (se citeste "cerebel" sau "creierul mic").
In melodia lui, mega-hit despre care am mai vorbit, el face referire si la faimoasele doamne angajate la APACA si la si mai celebrul slogan de la inceputul anilor '90:

"Nu vrem Kent,

Nu vrem valuta,

Vrem ca Petre

Sa ne... conduca!"

Puloverul rosu de la Revolutie a facut furori, aparent.

Rezistenţa Urbană în Elle România

noreply@blogger.com (Raiden) — Sat, 09 Feb 2013 07:11:00 PST

Surprinzator pentru unii, socant pentru ceilalti si de-a dreptul inacceptabil pentru altii, am acordat un interviu in numele Rezistentei Urbane revistei Elle Romania. Desi aparent publicul blogului si cel al revistei nu se intersecteaza, intotdeauna se pot gasi puncte comune.

La finalul anului 2012 am fost contactat de Ioana Ulmeanu de la Elle Romania, careia i-am raspuns la cateva intrebari. Ce a iesit si comentarii pe marginea materialului final, vedeti in cele ce urmeaza. Articolul il gasiti in numarul din februarie al revistei, la categoria "Fenomen - Bucurestiul recuperat". -->

Desi la inceput am fost surprins sa vac ca cineva de la revista Elle se intereseaza de partea Rezistentei Urbane care tine de explorarea si istoria Bucurestilor, bunul-simt afisat de reporter (atat de rar prin presa autohtona) m-a determinat sa accept sa raspund la intrebarile (pertinente, dealtfel) puse de Ioana. Am fost si mai placut surprins in momentul in care am vazut revista, ca sunt "acompaniat" de "colegi" precum Stefan Tuchila, Tea Tomescu si Andrei Birsan. Fiecare dintre ei si-a exprimat, alaturi de mine, viziunea cu privire la oras si diversele nise pe care activeaza cu proiectul sau.

De Stefan Tuchila si proiectul sau, "Ultimul Etaj - o cartare fotografica a Bucurestiului" am mai vorbit, cu ocazia expozitiei pe care a avut-o la Muzeul de Arta Contemporana anul trecut. Pentru cei interesati de o viziune cu adevarat elevata asupra Capitalei, recenzia mea este disponibila.

De Tea Tomescu si proiectul "Cartiere de Bucuresti" auzisem si vazusem oricum cateva materiale promotionale prin cateva cafenele centrale. Scopul initiativei este de a gasi un branding, o identitate vizuala pentru diverse cartiere sau zone din Bucuresti. Cititi mai multe aici.

Andrei Birsan conduce asociatia "Bucurestiul meu drag", o asociatie preocupata de promovarea Bucurestilor in toate formele, antrenand si persoane din afara organizatiei in diverse initiative: excursii, expozitii, conferinte, diverse lansari, etc. Bogata si mai mult decat laudabila activitate a ascociatiei "Bucurestiul meu drag" este prezentata pe larg pe site-ul oficial.

Cat despre mine, am profitat de ocazie sa vorbesc despre parcursul Rezistentei Urbane de-a lungul ultimilor ani. Am clarificat, sper, sfera activitatilor de pe blog si de pe Facebook si am incercat sa analizez diversele reactii primite de la cititori in urma materialelor variate pe care le-am prezentat. Nu am ratat ocazia sa subliniez din nou cateva idei pe care le enunt de fiecare data cand am ocazia sa ma exprim public. Pentru o mai buna intelegere, va ofer mai jos scan-uri dupa cele 4 pagini dedicate de Elle Romania pasionatilor de Bucuresti. Pe mine ma "gasiti" la paginile 70-71. Multe multumiri lui Florin, care a fost foarte prompt in a scana articolul.

Ioana mi-a cerut sa-mi ilustrez spusele cu cateva fotografii, asa ca i-am trimis 4 cadre variate, din care m-am bucurat sa vad ca doua au fost publicate. Pentru a "da din casa" totul, public aici toate pozele, inclusiv pe cele nepublicate in Elle, cu tot cu descriere:

Cel mai motociclust căţel din Bucureşti, la plimbare prin centrul vechi.

Incredibil, dar imaginea este din Bucureşti - vechea fabrică de trăsuri de pe strada Romulus.

Bucureşti 2012, pe malul Lacului Morii, realitate bucureşteană usturătoare.

Un proiect frumos în centrul istoric: calcanele fostei bănci Chrissoveloni de pe strada Lipscani au prins viaţă!

Daca nu ati fost convinsi de scan-uri, va invit sa cumparati revista, mai ales daca va pasioneaza acest stil de publicatie. Per total cred ca a fost o colaborare eficienta. Am fost placut surprins ca toate spusele mele s-au regasit in materialul final, nefiind trunchiate si rearanjate. Asta inseamna ca mesajul s-a transmis cum trebuie.

Multumesc, Ioana Ulmeanu si Elle Romania!

O scrisoare regăsită

noreply@blogger.com (Raiden) — Thu, 07 Feb 2013 13:21:00 PST

Explorarea urbana are surprizele ei, acestu lucru poate fi confirmat de oricine se ocupa de asa ceva. Luarea la pas a orasului pentru a-i descoperi si expune locurile ascunse sau uitate, poate veni uneori la pachet. Cu ce? Cu diverse vestigii din vremuri apuse.

Recent, Lucian Baraitaru mi-a trimis un material care m-a impresionat si pe care am decis sa il public. Desi de obicei prefer partea mai seaca a istoriei orasului, referindu-ma mai degraba la cladiri, strazi si transformarea lui per total, este benefic sa rup tiparul uneori. -->

In mod cert, al doilea Razboi Mondial a fost un punct de turnura in istoria tarii, insa razboiului trebuie sa-i asociem neaparat drama umana. Sunt oameni care isi pierd viata luptand pentru un ideal si alti oameni care ii asteapta acasa, sperand ca ii vor mai vedea.

Pe 22 iunie 1941, Romania intra in razboi, trimitandu-si armata sa lupte alaturi de puterile Axei. Urmau patru ani de restriste, patru ani care aveau sa schimbe fundamental Romania. Sa revenim insa in prezent, la Lucian. El mi-a furnizat doua documente foarte interesante.

Primul - o fotografie infatisand un barbat tanar, imbracat "la patru ace" si tinand in brate o fetita. Posibil sa fi fost fiica lui. Pe barbat il cheama Dănuţ. Danut a plecat la razboi plin de speranta, asa cum ii scria mamei lui, in scrisoarea atasata fotografiei, asadar al doilea document. Il redau in continuare, mentinand grafia specifica epocii:

Plecând acuma la cea mai sfântă datorie, gândul meu se îndreaptă către tine mamă, care mi-ai dat viaţă, m'ai crescut, m'ai iubit şi învăţat să fiu bun şi adevărat român.
Plec azi cu sufletul împăcat că ţara ne-a hărăzit cea mai frumoasă misiune. Poate că te-am supărat cândva, dar crede-mă că nu am vrut niciodată, deci te rog iartă-mă.
Voi pleca cu surâsul pe buze, aşa cum am zâmbit mereu, acolo unde trebue să învingem.
Voi zâmbi morţii şi o voi învinge, căci nici o putere din lume nu poate dărâma ceace este românesc.

Vă sărut pe toţi.

Dănuţ

18.VII.1941

Razboiul insemna si defilari in tara, pana la impingerea frontului catre aceasta zona. Aspect de la o parada la Soseaua Kiseleff, pe 8 noembrie 1941, in prezenta Regelui Mihai I si a Maresalului Antonescu. Soldatii - fotografiati de pe Arcul de Triumf de catre Willy Pragher. Am detaliat acest eveniment intr-un articol special.

In aprilie 1944, Aliatii au bombardat Capitala, lovind numeroase tinte strategice. Una dintre acestea era Palatul Regal de pe Calea Victoriei, centrul puterii la acea data. Aspect din Piata Palatului Regal (actuala Piata Revolutiei), cadru luat de la etajul Fundatiei Regale (actuala Biblioteca Centrala Universitara "Carol I"), vedere spre statuia originala a Regelui Carol I si Palatul Regal (actual Muzeu de Arta). Despre bombardarea aliata a Bucurestilor am vorbit in doua articole - partea 1 si partea 2.

Imediat dupa intoarcerea armelor (23 august 1944), armata germana a ripostat, Capitala fiind iarasi bombardata. A fost lovit Teatrul National de pe Calea Victoriei, in incercarea esuata de a tinti Palatul Telefoanelor vecin, centrul telecomunicatiilor. Ce a mai ramas din prestigiosul Teatru National vechi (foto sus, via Rompres) a fost demolat dupa razboi, iar astazi, in acel loc se gaseste Hotelul Novotel, a carui intrare copiaza, destul de slab, intrarea in fostul teatru.

Din scrisoare rezulta ca Danut a plecat pe front la aproximativ o luna de la intrarea Romaniei in razboi. Nu ma pot abtine de la a comenta textul scrisorii. Spre deosebire de zilele noastre, cand patriotism adevarat inseamna sa arborezi drapelul national (eventual invers, cu rosul la stindard) pe balconul tau inchis cu termopane, pe vremea lui Danut notiunea de patriotism nu se patinase si nu era desueta.

Ca multi colegi de generatie, Danut se formase in timpul domniei de 10 ani a Regelui Carol al II-lea, cel mai probabil fusese si in Straja Tarii. Romanismul si sentimentul national le erau puternic insuflate copiilor, astfel incat, adulti fiind, sa actioneze in interesul tarii. Ca atare, limbajul patriotic utilizat de Danut in scrisoare nu ma surprinde. Este, de fapt, un limbaj normal pentru data respectiva.

Desi relativ naiv cu privire la perspectiva asupra viitorului sau, Danut reuseste, prin scurta epistola, sa-si consoleze mama, cel mai probabil foarte suparata ca fiul ei pleaca la razboi. Este vorba si de respectul purtat parintilor, respect din ce in ce mai diluat la generatiile contemporane, cand contextul este cu totul altul.

Se poate, desigur, specula ca Danut era proaspat casatorit si ca avea o fiica. Poate ca ii scrisese ceva si sotiei. Nu vom afla niciodata, singurele dovezi fiind doar cele de mai sus.

Dincolo de Fatade este un proiect independent care isi propune sa scoata la lumina povestile orasului care se ascund, evident, dincolo de fatade. Fatade vechi, fatade roase de vreme si de nepasare, fatade care reprezinta o cortina impenetrabila pentru multi. Lucian Baraitaru nu numai ca intreprinde efortul de a colecta imagini si dovezi ale acestor povesti, dar reuseste sa le si prezinte intr-o maniera atractiva, utilizand foarte iscusit conceptul de "vintage". Cei curiosi sa ii vada munca si sa urmareasca proiectul pot accesa pagina oficiala. Merita!

Consider ca este dificil pentru persoanele prezentului sa inteleaga pe deplin ce transmite scrisoarea lui Danut. Nu suntem in razboi, nu putem empatiza cu emotia, curajul nebun, dar si disperarea momentului. Ca atare, nu putem decat sa observam de pe margine si sa-l respectam pe Danut, care a mers pe front pentru a-si apara tara si, pana la urma, a ne-o preda, generatii mai tarziu, noua. Poate ca unora le suna un pic patetic, insa este ceea ce mi-a inspirat lectura scrisorii.

Multumesc, Lucian, pentru aceasta ocazie!

Patriarhul roşu

noreply@blogger.com (Raiden) — Sat, 02 Feb 2013 04:50:00 PST

Pentru că Biserica Ortodoxă Română se plânge oricui are disponibilitatea să asculte de teribilele opresiuni din vremea regimului comunist, vreau doar să readuc în atenţie un personaj sinistru din istoria ortodoxiei româneşti: Patriarhul Justinian Marina (1948-1977). Domnul, sau mai bine, tovarăşul Marina Ioan, pe numele său de mirean, a colaborat perfect cu regimul comunist.

Nu voi detalia aici istoria de trista amintire a fostului întâistătător al BOR, ci mai degrabă pun accent pe un citat celebru de-al său, care probabil că l-a determinat pe cântăreţul disident Jean Moscopol să compună melodia "Patriarhul roşu", unde spune că Justinian "se închină la Kremlin."

Fotografia de mai sus, înfăţişează, conform descrierii oficiale, pe Gheorghe Gheorghiu–Dej, Petru Groza, Emil Bodnăraş, Chivu Stoica, Iofsif Chişinevschi, Gheorghe Apostol, Leonte Răutu, Ghizela Vass, D. Colin, Dumitru Petrescu, Petre Borilă, M. Constantinescu, Patriarh M. Justinian, L.G. Melnicov (ambasador al U.R.S.S. în R.P.R.), Ofelia Manole, în tribuna oficială de pe stadionul „23 August” din Capitală (demolat, actual amplasament al Arenei Naţionale) cu prilejul deschiderii Festivalului Mondial al Tineretului.(02.08.1953)

Imagine luată din Fototeca online a comunismului românesc, cota 54 (48)/1953.

Traducere și adaptare

noreply@blogger.com (Raiden) — Thu, 31 Jan 2013 22:59:00 PST

Traducerea face diferența! House of Pain vs. Class, sau adaptarea românească a melodiei americane:

"Everybody, everybody, jump with me now,

It's a party and we gonna tear down the walls somehow!"

...sau așa ceva.