Na-Nemernicu'

TUTORIAL: CUM SĂ CIORDEȘTI MOTORINĂ DE LA ALȚII (DACĂ EȘTI BANDIT ȘI VREI TOTUL PE MOCA)

noreply@blogger.com (Gothem) — Thu, 12 May 2016 11:41:00 +0000

Notă: Mie nu îmi place să mă repet, dar n-am de gând să fac pușcărie pentru că un idiot a crezut de cuviință că ideile mele sunt bune și că merită puse în practică. Nu ciordi motorină de la alții. Știu că prețul motorinei e mare, dar nici la pușcărie nu-i mișto. Nu da foc la SUV-uri. Nu face nimic tâmpit doar ca să dai dup-aia vina pe mine. Și, cel mai important, nu da prioritate motocicliștilor niciodată; tipii ăștia trebuie făcuți să înțeleagă că ei nu există în trafic, și că așa cum ei au voie să te depășească prin dreapta, ai și tu voie să îi pălești cu oglinda retrovizoare peste ceafă când o fac. Din cauza lor, a pârdalnicilor pe două roți, prețul motorinei grows deosebit de high.

Recunoaște, de când papagalul tău de șef te-a dat afară din serviciu cu trei luni în urmă, ai cam uitat de valorile morale pe care le-a zămislit Domnul Dumnezeul Nostru întru tine.

Ai început prin a șparli săpun de rufe din magazine, după care ai trecut la ciordeală un picuț mai serioasă: ustensile, alimente, chiar și chiloți de-ăia triunghiulari pe care niciun bărbat din lume nu ar trebui să-i poarte.

Dar înainte de a trece la tâlhărie și jaf la drumul mare, trebuie să înveți o șmecherie de bandit mocangiu în variantă cursieră.

Mă refer, desigur, la…

Scade-ți prețul motorinei cu 100%: Cum să ciordești motorină de la alții!

Procedura nu e complicată, iar sumarul îl găsești în următorii 8 pași absolut facili:

Găsește fraierul-țintă. Fraierul e simplu de identificat, trebuie doar să te uiți la mașina pe care o conduce. Porsche Cayenne și absolut orice Land Rover sunt mașinile cu șansele cele mai mari de a fi conduse de fraieri la noi în România. Orice ai face, NU alege un BMW seria 7 sau un Mercedes S-Klasse. Acestea, pe plan internațional, sunt conduse de șeici și antreprenori care întorc banii cu hârlețul și se șterg cu ei pe unde apucă. În România însă, majoritatea acestora sunt deținute de diverși indivizi flămânzi care se cred șmenari și care au impresia că o mașină bună pentru care mănânci posmagi 8 20 de ani ca s-o plătești poate compensa pentru problemele tale intim-masculine. La ce foame îndură ei ca să-și plătească ratele pentru mașină, n-ai cum să te aștepți să aibă și motorină în rezervor. Prețul motorinei e mare. Pur și simplu nu-și permit. Înțelege-i. Măcar tu nu ai probleme intim-masculine. Rămâi la cei cu Porsche Cayenne și Land Rover, ăștia au mereu benzină fiindcă consumul îi obligă să reumple rezervorul la fiecare 4-6km parcurși (în funcție de stilul de condus).
Deschide-i rezervorul și pune-te pe treabă. Ai nevoie de niște canistre și de un furtunaș (ca alea pentru clismă). Pune furtunul la gură și bagă-i un capăt în rezervorul mașinii, și începe să aplici forță de sucție cu gura. Odată ce ai gura plină, evacuează lichidul carburant într-una din canistre, pune iar furtunul la gură și continuă până-ți vine rău. Un lucru bun la SUV-uri este că sunt înalte, așa că nu e nevoie să te apleci ca să ajungi la rezervor și, plin urmare, nu o să ai probleme cu coloana dacă transformi practica ciorditului motorinei într-un obicei (prețul motorinei va continua să crească, așa că acest hobby hoțomănesc ar putea fi neînchipuit de profitabil).
Odată ce ai lăsat fraierul fără un strop de băutură pentru pistoane, ia canistrele în spate și bagă viteză până la mașina ta, repetând întreaga procedură în sens invers. Dacă îți mai rămâne combustibil, nu îl irosi: du-te și dă-i foc mașinii fraierului ca să nu se prindă de hoția ta. Prețul motorinei o fi mare, da’ mai mare ca al unei mașini noi sigur nu e; ai șansa să îi faci fraierului o surpriză de 5.000 de ori mai mare!

Știu că am promis 8 pași și am scris numai 3, dar nu vreau să complic prea tare procedura. Ce vreau însă să complic sunt eventualele implicații de domeniu medical pe care le poți resimți la 24-36 de ore de la hoție:

Luxarea limbii (de la poziția furtunului în gură) și febră la limbă (de la procesul de sucție)
Cancer la umăr (de la căratul canistrelor)
Râie la gât (de la benzină)
Voce baritonesc-tenorială, inclusiv la femei (de la contactul benzinei cu corzile vocale)
Varice (nu știu sigur de la ce)
Spondiloză de catapeteasmă cervicală (catapeteasma este peretele despărțitor, împodobit cu icoane, între altar și restul bisericii în cazul bisericilor ortodoxe)
Fracturare de furtun (dacă întinzi prea tare furtunul cu care sugi benzina se rupe)
Emancipare de șerb (valabilă până în 1 martie 1746, când Constantin Mavrocordat a promulgat legea de desființare a șerbiei — a nu se confunda cu desființarea Serbiei, o țară componentă a fostei Iugoslavii)
Respirație care dilește (de obicei nu trebuie să te temi de asta decât dacă ții benzina în gură până ți se încrețește limba)
Omologare de geamuri fumurii
Schimbarea mirosului și a culorii glugii de la hanorac (valabil numai în cazul hanoracelor D&G și a gecilor portocalii împărțite de PDL pe stradă în iarna lui 2010).
Scumpirea pâniii
Divorț
Potențiale abcese de pușcărie (dar numai dacă te prinde în fapt)
Ciudat sau nu, poate crește prețul motorinei, dar șansele sunt mici (se întâmplă numai dacă proprietarul mașinii deține o stație peco și decide să-și recupereze pierderea cauzată de obraznica ta hoțomănie prin creșterea prețului la toate pompele)

IMPORTANT: Ce faci dacă rezervorul e cu șustă!?

Unele mașini luxoase, cum este și Porsche Cayenne-ul menționat mai sus, prezintă un mecanism de protecție prin blocarea compartimentului-rezervor (în literatura de specialitate, acest mecanism este menționat sub denumirea de „e de-aia cu șmecherie la bușon„).

Soluția e simplă: un burghiu. Să fim serioși, la nivelul la care a ajuns în ultima vreme prețul motorinei, un burghiu electric e o investiție insignifiant-nesemnificativă.

Te bagi pe sub mașină și începi să erodezi rezervorul. Ai grijă că vaporii de benzină sunt extrem de inflamabili, și orice urmă de scânteie, lanternă, telefon mobil, energie statică sau fricțiune care degajă căldură (exact ca în cazul găuririi rezervorului cu un burgiu), mașina bubuie și tu iei foc. Nu glumesc; gradul ridicat de inflamabilitate este motivul pentru care benzina este folosită drept combustibil. Practic, din momentul în care ai spart rezervorul la mașină ai fix 3 secunde să îți umpli canistrele și să te depărtezi 20 de metri ca să nu te pârlești fatal când aceasta sare în aer.

Asta a fost tot pentru azi… mă întorc la muncă. O să mai scriu câte ceva când mai am timp.

BABA NEBUNĂ DE LA SCARA CEALALTĂ ÎNCĂ N-A MURIT

noreply@blogger.com (Gothem) — Thu, 12 May 2016 11:25:00 +0000

Aceia dintre noi care în copilărie locuiam la bloc, născându-ne și crescând printre blocuri și având la dispoziție un sistem de canalizare funcțional de care copiii de la sate nu dispuneau, știm cum este să fii amenințat cu moartea de o babă nebună căreai i-ai spart cu mingea geamul sau proteza de la șold.

În general, babeta cu pricina își ducea traiul aproape sfârșit pe banca din fața scării alăturate, pălăvrăgind cu prietenele sale centogenare, mai mult sau mai puțin moarte deja, despre noua telenovelă cu băiatul ăla mic pe care îl chema Săndel.

De fiecare dată când treceai pe lângă banca lor simțeai parcă deja mirosul de colivă. Și înainte să apuci să-ntrebi politicos care din ele a murit, baba nebună (pe care în articolul acesta am să o numesc „madam Chenaru Cosânzeana”) te întâmpină duios cu niște înjurături bătrânești scuipate printre gingiile ei ca niște mure stocârcite:

—Florică, vezi că te-am mai zis o dată lui mamă-ta că nu dai bună ziua! Ce alergi așa ca un bezmetic, vrei să îți retezi picioarele alea ale tale de la genunchi!? Hai încoace, ceapa mamii tale de pramatie, să vezi ce rangă peste ceafă îți pălesc! Crezi că am uitat când mi-ai lipit omizi de pisică? L-am frecat pe bietul Calistrat cu peria de la veceu și tot i-au mai rămas mațe de omidă prin urechi, pe alea a trebuit să le sug cu paiul și să le scuip în mucenicii pe care ți i-am dat ție de Sfinții Mucenici pe nouă martie!

Acesta e momentul în care realizezi că, într-adevăr, mucenicii de anul ăsta au fost mai buni decât în anii precedenți. Și, cu toate că te-ai plictisit până la lacrimi axilare, e nepoliticos să pleci de lângă o babahoașcă de rangul ei atunci când te blesteamă.

Și că tot am adus vorba despre rangul babahoășcilor, acestea sunt noile prevederi legislative cu privire la ocupația de babahoașcă redactate în 2006 și modificate în iunie 2013 prin ordonanță de urgență de către Ministerul Moșnegelor în Pragul Decesului și al Ghiudemului cu Chihlimbar.

Ranguri de babă nebună

Babetă nasoală de drept comun.

În atribuțiile acesteia intră spartul mingiilor și pârâtul la părinți pentru orice contravenție minoră (ex: dacă ai lăsat ușa de la intrarea în bloc să se trântească sau dacă ai mâncat un șoarece ca să impresionezi o fată).

Moșneagă ordinară care miroase.

Pragul minim de vârstă pentru obținerea acestui rang este de 78 de ani (sau echivalentul acestora în macaroane), iar numărul de seriale urmărite este de cel puțin șase, printre care în mod obligatoriu trebuie să figureze telenovela aia cu Săndel (La trista vita del Săndel, quel con râtul de purcel, Acasă TV, de luni până joi înainte de ora de luat pastila de ciroză muscular-hepato-diabetică și băut ceaiul de tărâțe că altfel n-are baba scaun).

Javră de fosilă strică-chef.

Baba aia jegoasă cu nepoțel mic și imbecil, cu care te obligă să te joci pentru că este retardat și copiii nu vor să îl primească la fotbal că le fură mingea și i-o dă mamaie-sii s-o taie și să-și facă diplomat din ea și că eu scriu propoziții mult prea lungi și își pierd sensul dar oricum nu mă opresc, de fapt hai că mă opresc. Revenind la babe, acestea niciodată nu vor accepta să scoată 50 de bani din buzunar (echivalentul unei lumânărele sau al unui metru de ață de macramé pentru croșetat) ca să-și ieie pungă de la piață. Ori vin cu diplomatul-minge de acasă, ori iau pur și simplu peștele la subțioară și se cară cu el acasă.

Grandmaster babahoașcă.

Adică fix cea care face subiectul articolului de azi. Acest titlu se acordă numai prin concurs, iar condițiile minime de înscriere sunt: cel puțin 95 de ani de la pensionare, să fi fost văduvă de cât mai multe ori, să știi cine e adevăratul tată al lui Săndel de la TV, să fi bătut măcar o dată fiecare copil din scară cu patul puștii lui bărbată-tu care a luptat în Bătălia de la Călugăreni, să fi fost de 3 ori la biserică în ultimele două zile lucrătoare, să porți batic, să fii aproape cheală, să fii aproape moartă, să fii aproape știrbă, să fii aproape imobilă, să nu vezi de departe, să nu auzi decât cu stânga și să faci în fiecare zi injecții pentru spondiloză ocular-circulatorie renală, cu scopul de a-ți prelungi timpul pe care îl mai ai la dispoziție să emani sictir pe lumea asta înainte să te apuce binemeritatul răposament.

SORO, HAI SĂ BICARBONĂM!

noreply@blogger.com (Gothem) — Thu, 12 May 2016 11:14:00 +0000

Dacă lecturezi articolul de față peste 2-300 de ani, la școală, când eu deja sunt autor canonic, înseamnă că n-ai văzut în viața ta reclama haioasă cu cele trei surori care, vai soro, vor cu orice preț să senvișească niște chifle cu pateu.

(Dacă trăiești în zilele noastre și totuși n-ai văzut reclama, dă-mi un mail și facem repede o chetă să-ți luăm și ție un televizor și-o rudă de salam. Aveam și eu mai multe rude, dar dacă tot am dat la lume mi-au mai rămas doar trei surori și-o mamă-soacră.)

Revenind la subiect, mie-mi place foarte mult bicarbonatul. Mă regăsesc în el, iar reclama la pateul celor trei surori m-a inspirat neînchipuit de tare. Acestea fiind spuse, am luat decizia de a bicarbona, vai soro, împreună cu surorile mele.

Având în vedere că sunt băiat, lumea s-ar fi așteptat să bicarbonez cu frații mei; problema e că frații mei mai au de pușcărit 5 ani de zile fiecare, pentru:

șantaj și uz de șantaj
șantaj din culpă
șantaj sub influența băuturilor alcoolice

Am dat eu niște șpagă ca să-i scap de acuzațiile de:

șantaj deosebit de grav
posesie ilegală de șantaj
nerespectarea prevederilor legale cu privire la șantaj
trafic de șantaj
șantaj cu premeditare
șantaj împotriva bunelor năravuri
o grămadă de alte contravenții neînsemnate.

Și oricum, dacă erau frații mei liberi și găseau bicarbonat prin casă, probabil că-l trăgeau pe nas.

Așa că am decis să apelez la ultimul resort, și anume surorile. Surori care nu cu multă vreme îndărăt făceau gargară cu bicarbonat de sodiu pentru ten și deparazitare.

Într-o noapte, pe nepusă masă, m-am autoinvitat împreună cu celelalte două surori acasă la sora cea mai mică, proaspăt căsătorită. În mâini aveam desăgi cu bicarbonat, rumen și prăfos, de-ți era mai mare dragul să-l bicarbonezi.

Am intrat în cameră la soră-mea, l-am fraierit pe bărbată-su Găvrilă că e 5 dimineața și s-a deschis cârciuma din sat, iar celelalte două surori ale mele au băgat mâinile în bicarbonat și au început să o troznească pe cea mică peste față, s-o trezească. Așa-i făceau și când era de-o șchioapă: când se crăpa de ziuă, imediat o deșteptau agresând-o cu câte ceva.

Sora cea mică, Năpârla, se trezi instantaneu, înjurând de mama focului și căutând bâjbâit telecomanda să dea pe TVR1 unde, după datină, se intonează imnul național în fiecare dimineață. Sora cea mare i-a smuls telecomanda din mână și a început să amestece cu ea în acvariul de pești în care turnase niște zaț. Cafea mai bună n-am văzut de când mă știu.

În tot acest timp, Năpârla se uita prin propria cameră ca un popândău pălit de fulger și, nedându-și seama ce se-ntâmplă, începu să zbiere cu voioșie.

Năpârla: Astăzi este ziua Partidului Muncitoresc Român! Propun, hai soro, să facem un picnic strașnic cu salam de vară uscat, de-ăla de care n-a văzut nici dracu până în ’89!
Eu: Vai soro, dă-l în mă-sa de salam că ai mâncat și în 2004, când ai fost în tabără la Cernobâl. Mai știi câte urechi suplimentare ți-au crescut atunci? Salamul de vară declanșează acțiunea unor factori mutageni, vrei s-ajungi ca alde unchi-tu Corneliu Căpcăunul??? Eu zic mai bine să bicarbonăm, am eu un bicarbonat mamă-mamă!
Năpârla: Dar nu-i greu, soro, și înecăcios?
Eu: Habar n-aveți ce vorbiți!

Nici n-am apucat bine să-mi termin replica, că imediat m-au luat surorile mele de-o aripă și, mințindu-mă că frații Dolănescu au scris „Făt-Frumos din lacrimă„, m-au azvârlit în stradă, împreună cu cei trei saci de bicarbonat. Ele au rămas în casă să discute despre cum abia așteaptă să mă-nsor ca să mă facă de rușine.

Fericit peste orice fel de limită a bunului simț, am tras chiulul în ziua respectivă de la serviciu, motivând că-mi trebuie un scurt concediu medical pentru că sunt nebun. Am suit degrabă sacii de bicarbonat în atelaj, am înjghebat buhaii la el, și am scos căruța în stradă să încurc circulația și să bicarbonez trecătorii, în spiritul aniversării a 65 de ani de la fuzionarea PCR-ului și a PSD-ului în Partidul Muncitoresc Român.

Oamenii au început să îmi aducă osanale pentru cât de maiestuos bicarbonez, motiv pentru care am decis să prestez servicii de bicarbonaj ca liber profesionist, cu scopul unei înavuțiri cât se poate de grabnice.

Nu ezitați să apelați la mine! Dacă aveți o nuntă, un botez, o cununie, un divorț, un proces, un eveniment festiv, o beție, o operație, o reclamație, un asasinat, o prelegere, o înmormântare, un grătar, o ceremonie, o afecțiune, un atentat la bunăstarea cuiva, niște colici abdominale, o întrunire, un program de reabilitare sau orice altă activitate hazlie la sfârșitul căreia minimum trei oameni mor de prea multe fursecuri ingerate, CONTACTAȚI-MĂ ȘI VOI VENI SĂ OFER BICARBONAJ CEREMONIAL PROFESIONIST!!

În cei 7 ani de carieră ca bicarbonist am scris trei cărți de bicarbucate, am participat la zeci de conferințe și recepții, am spus sute de bancuri referitoare la războaiele punice, și am inventat mult-iubitele PASTE BICARBONARA!!

Sunt un expert care, când e vorba de bicarbonat, face treabă exagerat de bună și nici nu cere mulți bani. Plus că îmi aduc propriile desăgi de material, importat din Uruguay, recoltat de către culegători autohtoni necivilizați. Ei îmi dau bicarbonat, eu le dau pastă de pix — i-am mințit că e un fel de pastă de dinți în culoarea steagului Uniunii Europene.

SUNAȚI ȘI COMANDAȚI!!

MAXIMELE DASCĂLULUI ILIE ȚEPEȘ

noreply@blogger.com (Gothem) — Thu, 12 May 2016 11:06:00 +0000

Notă: Având în vedere că nu am mai scris de mult un episod din serialul Nea Grigore, meșterul de seamă, pentru azi am întocmit o scriitură nu despre bătrânul meseriaș Grigore, ci despre un profesor care lucra în aceeași școală cu măria dumisale. Cu o notă aproape amuzantă aș putea să zic că azi pe blog servim perle de profesori!… mda.

Articolul acesta sparge barierele convenționalului cu privire la cardeala pe care o aștern de obicei pe blog la mine. Pentru cei cu un bagaj de cunoștințe suficient de baban, articolul de azi va semăna cu bancurile răsuflate ale lui Caragiale despre tovarășul său de bețivit,Mitică.

Deci, cum spuneam…

Ilie Țepeș era un învățător înalt, cu figură de alcoolic, mâini subțirele ca niște păstăi, burtă respectabilă și o mustață nespus de bogată, ca de indian. Purta niște pantaloni maro raiați de pe vremea când era rocker metalist în liceu, și o vestuță strâmtă cu model floral, furată de pe un exponat de la o casă funerară. Cu alte cuvinte, Ilie Țepeș era cel mai caraghios, bătrân, bețiv și dezlânat bărbat din emisfera nordică a Terrei.

Și încă o chestie, EXTREM de importantă pentru a înțelege maximele sale de mai jos: Ilie Țepeș nu-și mișca nici măcar un singur mușchi al feței când vorbea. Pur și simplu se uita cu o meclă nepăsătoare de alcoolic la tine, tu auzeai ce îți zicea, îi simțeai respirația invazivă, dar nu puteai fi 100% sigur că într-adevăr el este cel care îți spune că ești prost.

Clasa lui era formată dintr-o fetișcană pe nume Ileana și 28 de băieți cu fix același nume: Costache. În colțul cel mai plin de mucegai al sălii de curs stătea Vasile, prostul clasei, pe care profesorul Ilie Țepeș nu pierdea nicio ocazie să-l persifleze bășcălitor în public.

Hai să dăm drumul la perle!

Prof. Ilie Țepeș: COPII, VEȘTI BUNE!! Se apropie primăvara, așa că în week-end vom face o excursie cu clasa în bazar să-mi cumpărați niște tricouri!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, N-O SĂ VĂ VINĂ SĂ CREDEȚI!! Am găsit în drum spre școală un exemplar foarte rar de arici călcat de mașină, așa că astăzi vi-l voi da la fiecare să îl lingeți în timp ce vă filmez! O să mă distrez cât pentru toată săptămâna!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, ASTĂZI VOM FACE UN JOC!! O să deschid catalogul la întâmplare și, indiferent la cine deschid, îl voi scoate pe Vasile la tablă să-i pun 4!

***

Prof. Ilie Țepeș: Copii, am avut o zi nasoală, așa că scoateți fiecare câte o foaie de hârtie… PENTRU CĂ V-AM ADUS ÎNGHEȚATĂ ȘI NU VREAU SĂ MURDĂRIȚI BANCA!! Sper c-o să vă placă — și vestea cea mai bună e că nici măcar n-o să vă cer bani pe ea!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, VEȘTI BUNE!! Astăzi nu vom face școală! Vom merge cu toții la mine acasă să îmi văruiți pereții și să mutați din beci în pod tot fierul vechi pe care l-am furat! Și vestea cea mai bună e că ne vom vedea și sâmbătă la școală să recuperăm orele pierdute azi!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII… vești proaste. Vasile a căzut cu fundul într-o furcă și acum e la spital, așa că astăzi îl vom vizita ca să nu se prindă nimeni că ne doare în popou de viața lui.

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, VEȘTI ÎMBUCURĂTOARE!! Vasile se simte mai bine așa că poliția nu mă va mai ancheta pentru bătăile pe care i le dădeam la clasă! Astăzi vom merge să îl vizităm la spital, așa că veți pune cu toții mână de la mână să luăm un coș cu niște fructe frumoase… și să le mâncăm în fața lui să-i facem poftă!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, O SĂ FIE NEBUNIE!! Se apropie Crăciunul, așa că vom face o mică tombolă! Fiecare dintre voi va trage un bilet din pălăria asta și îmi va cumpăra câte un cadou care costă cel puțin cât scrie pe bilet!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, O SĂ FIE ABSOLUTAMENTE STRAȘNIC!! Astăzi este ziua lui Vasile, așa că vom merge cu toții la o pizza! Cu excepția lui Vasile care va sta la școală încă două ore și va da lucrare de control!

***

Prof. Ilie Țepeș: Costache, treci la tablă! În ce an a murit bunică-miu Pandele Țepeș?
Costache: În 1917 luptând vitejește pentru țara noastră la bătălia de la Mărășești, să trăiți!!
Prof. Ilie Țepeș: Foarte prost răspuns, Costache. Se vede că nici n-ai deschis caietul să înveți… m-ai dezamăgit tare de tot. O să-ți pun un 2 pe ziua de azi la rubrica din catalog a lui Vasile și o să-i stric toată media, haha! O SĂ FIE CATERINCĂ!!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, AZI VA FI CEA MAI FRUMOASĂ ZI DIN VIAȚA VOASTRĂ!! Părinții lui Vasile sunt plecați din oraș, așa că o să mergem toți la el acasă să-i furăm din lucruri! Iar în tot acest timp el ne va servi cu prăjituri cumpărate din banii lui!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, CE ZI MINUNATĂ!! Vom ieși cu toții, în afară de Vasile, în curtea școlii și ne vom uita pe geam la Vasile cum moare de oftică că el n-a putut să iasă!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, V-AȚI SCOS!! În locul orei de istorie vom merge la sala de informatică unde o să intrați toți pe YouTube și o să dați câte un like la filmulețul cu pisica mea fătând în șapca lui Vasile!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, S-A NAȘPARLIT SITUAȚIA!! Miercuri seara vom avea ședință cu părinții, așa că vă rog să aduceți toate nuielușele, lopețile și vâslele pe care le aveți acasă și să-l batem pe Vasile de față cu bunica lui!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, A DAT NOROCUL PESTE VOI!! Luna asta veți primi alocația cu 2 zile mai devreme! Lăsați-mă să profit de această ocazie ca să vă prezint noua mea culegere pe care sunteți obligați s-o cumpărați în triplu exemplar dacă vreți să treceți clasa! O să fie tâlhărie!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, AȘA CEVA N-AȚI MAI VĂZUT!! Azi la opționalul de gastronomie vă voi arăta cum să bateți ouă, dar cum n-avem bani de ouă o să-l batem pe Vasile!

***

Prof. Ilie Țepeș: COPII, SE APROPIE PAȘTELE!! Și, ca de obicei, toată clasa o să facă chetă ca să mă bucur alături de nevastă-mea Jdârlița de o masă îmbelșugată și cu țuică multă ca să mă boschetăresc de să nu mă mai recunoașteți! O să vă întâlniți cu mine mort de beat lângă tomberon când duceți gunoiul și o să dau noroc cu voi în timp ce vă cerșesc bani pentru și mai multă băutură! O să-mi vând rinichii, o alveolă pulmonară și toate cele șase branhii ale mele și mă voi muta în Congo, unde Jdârlița va da naștere la doi gemeni pe nume Iorga și Samuel-Iliuță Țepușor, dintre care unul va fi ales la întâmplare și donat lui Vasile care, student fiind, va trebui să facă foamea ca să-l întrețină!

***

Asta-i tot pentru articolul de azi, am să revin cu Țepeș și Grigore imediat ce mă vor reapuca pandaliile.

Vă doresc Florii plăcute și să găsiți un timbru cu Hercule de la Cisnădie* lipit pe fundul castronului de supă când vă duceți la restaurant!

*Pățaniile lui Hercule de la Cisnădie vor fi dezlănțuite într-un articol peste câteva duminici.

POCĂLIN, MAGICIANUL DE LA MOECIU

noreply@blogger.com (Gothem) — Thu, 12 May 2016 10:45:00 +0000

Cu cheful de învățătură la pământ și concubina la doi metri dedesubt (VÂND TOPORUL CU AMPRENTELE, APROPO), am hotărât să inventez niște tâmpenii cum numai un dihor cu mușețel ar fi în stare. M-am inspirat din povestea adevărată a lui Alin Blaine, un tip cu pălărioară și izmenuțe din părțile Ardealului care făcea ~~magie~~ trucuri pentru clasa zero până când s-a pocăit și era pe cale să-și lanseze niște casete video cu iluzionism explicat.

Îți amintești când erai mic și te jucai în fața blocului, în țărână, cu puțin timp înainte să te cheme mamaia înauntru ca să-ți facă baia trimestrială? Mie baia asta mi se părea un obicei habotnic, așa că o făceam numai în anii bisecți.

În orice caz, întotdeauna printre copiii cu care chinuiai pisicile din cartier era și unul mai slăbuț, cu ochelari de-ăia cu șnur, ca să nu-i cadă când fuge de gheparzi sau moși nebuni.

În majoritatea cartierelor, pe băiețelul respectiv îl chema Angi sau Benone. Avea o mamă exagerat de protectivă, și un tată tractorist sau electrician-horticultor de la care Benone aducea cărți de joc cu femei goale și, ulterior, mânca bătaie.

Iar după ce ginea curele peste fund pentru că împărțea la toți ciutanii blocului pachetul de macao cu rusoaice dezbrăcate, pe Benone îl mai pedepsea și mama. Era ușor să-ți dai seama de asta, mai ușor chiar decât după urmele de cataramă de pe mâini și de pe față, pentru că dacă îl chemai la joacă imediat îl apuca tremuratul, i se-ngălbeneau obrajii și se eschiva cu orice preț.

—Beni, noi ieșim afară. Adă tu mingea, că pe a lui Vlăduț a spart-o nea Pârdalnă, ceapa mamii lui de moș!… Când oi prinde-o pe nepoată-sa la grădiniță o s-o bat cu toporișca lu’ tataia…
—Nu pot să vin că nu mă lasă mama. Stau aici în scara blocului și mă joc cu ochelarii mei cu șnur.

Dar cine e acest Călin de fapt?

Am scris această introducere în primul rând pentru că sunt un nostalgic (nu mai găsești în ziua de astăzi așa cărți de joc de calitate), iar în al doilea rând pentru a-ți face o idee despre declinul personalității lui Călin, fost magician, actual slujbaș al lui Iehova.

După cum am mai spus, Călin de la Moeciu făcea magie tricoloră, pe modelul steagului Ungariei căci era transilvănean și știa prea bine că a fost urât din partea noastră să furăm Ardealul de la vecinii noștri maghiari și deosebit de obrăzați.

Călin făcea trucuri cu cărți de te dădea pe spate și te secționa în două cu un fierăstrău ~~fermecat~~ CU TOTUL ȘI CU TOTUL OBIȘNUIT, te acoperea cu o geacă de fâș și te făcea să dispari și să apară în locul tău un tucan cu cioc lucios, după care pocnea din degete, îți proiecta o scuipătură între ochi și reveneai la forma ta inițială. Într-un interviu acordat unui ziar local, Călin a mărturisit că această transmaterializare din tucan în papagal era cea mai greu de realizat vrăjitorie din tot numărul său.

Mai interesant era, însă, să contemplezi rivalitatea dintre el și Horia Hănie, poreclit Houdini din Huedin. Se sabotau unul pe altul, își demascau șiretlicurile, iar când unul se băga într-o cutie magică să facă vreun miracol, celălalt îi dădea foc și îl călca cu plugul.

Ânsă nimica nu ie vejnic

Călin devenea din ce în ce mai bun pe zi ce trece până când, într-o dup-amiază toridă de Bobotează, viața sa a luat o turnură bruscă și potrivnică.

După cum am mai spus, era Bobotează. Preotul de la Moeciu azvârli crucea în pârâu, iar holteii satului plonjară goi pușcă în apă după ea să o recupereze, „ca să aibe noroc bun în ale măritișului„. Și să facă meningită. Și să îi înțepe racii în buric.

Călin era și el holtei, însă făcuse baie la cap în dimineața aceea și nu putea să intre în iaz, așa că hotărî să meargă pe suprafața lui cu vehiculul personal. Și cum făcea el ture de pârâu cu penta-cicleta, deodată realiză o treabă măslinașă — și anume că ajunsese într-atâta de bun în ale hocus-pocăriei, încât tocmai făcuse un truc care nici el nu știa cum se face.

Fără a mai sta pe gânduri, Călin și-a chemat ucenicul, pe Herbert Potârlă (Harry Potter de la Baraolt), și i-a dat pachetul său de cărți~~măsluite~~ CU TOTUL ȘI CU TOTUL OBIȘNUITE. Cu ochii bulbucați ca ai unui mort înghesuit într-un cosciug prea mic, Călin șopti pios:

—Herbert, să știi că eu l-am mâniat pe Domnul.

În secunda aceea s-a auzit un tunet, și un porumbel pârlit căzu din cer, direct în gura lui Călin. Porumbelul era gras, așa că i se înțepeni în trahee iar Călin, prin icnete disperate și semne necuviincioase, îi ceru lui Herbert un pahar cu apă.

Dregându-și porumbelul din gâtlej, Călin cel șarlatan făcu saltul spiritual spre un Călin mai optim, mai perfect, mai excelent, mai maxim, mai tolerant la pleonasme: POCĂLINUL.

Pentru cei care nu au acasă un dicționar explicativ sau care pur și simplu nu știu să citească, Pocălinul este produsul chimic în care Călinul se transformă după ce ginește pocale. Termenul de specialitate pentru acest proces este „pocăință” iar Pocălinul, în limbaj vulgar, este Călinul după ce s-a pocăit.

Herbert încercă să vadă dacă maestrul său în ale vrăjitorniciei este bine, așa că îi întinse pachetul de cărți și îl rugă să-i facă trucul cu șeptarii. Pocălin luă pachetul și, snopindu-și ucenicul cu o bară de metal, îi explică așa cum Beni cel bătut de mă-sa le explica copiilor de ce nu poate a se mai juca:

—Dragule Herbert, eu nu mai pot să fac vrăjeală mișelească cum făceam până nu cu mult timp îndărăt. Căci după cum spunea călugărul Ciprian când îl întrebau restul călugărilor de ce nu face baie niciodată, „acel ce va stârni minuni cu cărțulii de jucătoare, ori poate cu o baghețică fermecată, ori va iscodi un rozător pufos dintr-o căldare acoperitoare de creștet, în veci nu va cunoaște cluburile cele mai de soi cu păcănelele cele mai roditoare din Împărăția Străveziului Văzduh, acum și-n vecii vecilor deapururea.„…

Herbert nu înțelegea pentru că era prost, dar se cam săturase să mănânce pălituri de rangă așa că își aprobă maestrul fără să crâcnească. „Crâc!” făceau doar oasele sale, sub loviturile de bară de metal, așa cum câinele îndură stăpânul care-l bate și cum românul îndură tirania jegului de Băse fără să-i livreze o sămânță de kalașnicov între urechi.

La asfințit, Pocălin intră pe wireless de pe telefon și îl vându pe Herbert printr-un magazin online drept sclav apt de muncă, cu organe interne rumene și numai bune de recoltat. După aceasta își băgă telefonul la amanet, trase apa după el și se retrase la o mănăstire.

Și chiar și în ziua de astăzi, Pocălin cel care a ginit pocale încă mai trăiește în chilia sa ~~racordată la gaze~~ CU TOTUL ȘI CU TOTUL OBIȘNUITĂ de la Schitul din Moeciu, bătându-se cu dracii pentru telecomandă și mâncând pilaf cu oase de calcan.

Și poate am să scriu odată despre câte a pătimit al nostru Pocălin la mănăstire, visând că lansează DVD-uri sfințite cu iluzionism explicat la pachet cu un set de 20 de lumânări cucernicești…

…dar nu acum. Acum mi-e foame.

ALBĂ CA NEGRUL: CUM SĂ FII MINORITAR ÎN ȚARA TA

noreply@blogger.com (Gothem) — Mon, 20 Apr 2015 18:59:00 +0000

Notă: Acest articol NU este despre țigani, și nici despre faptul evident cum că românii sunt nespălați. Cine a venit pe blog la mine să citească proză discriminatorie, să se care până nu vin cu frații mei țigani să îi bubuie la meclă.

Ideea pentru povestea de astăzi mi s-a tras de la țigănia ad-hoc înfăptuită de trei cetățeni de naționalitate complet ne-tuciurie, adică un “român” mustăcios și două non-pirănzi fâșnețe, luându-se unii pe alții la miștale.

SĂ-I DĂM BICE!

Lângă o cofetărie, un “român” cu pălărie și cu suluri de hârtie sub bărbie are chef de bășcălie. Având telefonul descărcat și neputând să acceseze aplicația de iPhone pentru bășcălit lumea, se așează pe dușumeaua de chiștoace dintre dalele trotuarului și se pune pe pândit, doar-doar o trece vreun fraier să-l încânte cu deșteptăciunea sa în ale luatului peste picior.

Ghinionul lui fu că, tocmai în acea dup-amiază, Sfântul Zeu al Bășcăliei Odioase se afla în plimbare prin zonă, deghizat în două cetățene “absolut românce“.

Și cum treceau “româncele” prin fața cofetăriei, eroul nostru (pe care haide să-l numim Geale, în memoria răposatului meu unchi de la Paris) nu s-a putut abține și a început să împroaște cu miștouri:

—Ia uite “româncele” cum trec… cu cerceii mari cât capul!

Cu colțurile gurii afundate în străfundul cavităților auditive și nespus de mândru de inteligenta glumă pe care tocmai o făcuse, Geale se tolăni mai pe spate ca să nu se scape pe el de atâta caterincă. E maxim de hazliu să vezi cum se sufocă de prea mult râs un om în toată firea (cu siguranță trecut de vârsta măritișului la “români”, căci după mustăcioară îi dădeai mai mult de 12 ani).

La care una din “românce“:

—Ce-ai, mo, că nu sântem “românce”… nu vezi că-s Albă ca Zăpada pe lângă tine? Tu ești… ăăă… păi mă, tu ești Albă ca Negrul!…

Aici se încheie partea reală a poveștii și facem o săltare către imaginarul meu poetic, când “românca” începe să se minuneze zgomotos, cu gingiile lovindu-i-se de sprâncene, de iscusința cu care l-a pus pe Geale la respect.

Geale se ridică de pe șezlongul de chiștoace și începu să plângă de la subsuori. Genunchii începură a-i cânta un imn de bătălie. Adică cum, el era prea negru pentru un “român“?

—Adică cum, fă, îs eu prea negru pentru un “român“!? întrebă el.

Dar “românca” nu răspunse, continuându-și prăpădania în ale râsului. Cealaltă ne-pirandă, însă, impulsionată de deșteptăciunea soră-sii, încercă și ea să-l bășcălească peiorativ:

—Cum să fii tu prea bronzat pentru un non-gypsy, Gelicule vericule, când tu ești mai negricios decât Obama și decât moș-tu Funingine care a ars de viu în casă? Nu te uiți mă la figura ta de mahorcaș care zici că toată viața ai dormit numai pe plajă? Tu ești întunericul vid în persoană. Tu nu ești negru, tu ești însuși Negrul! Un palton de doliu pe lângă tine zici că-i argintiu bonbon. Ești mai tuciuriu decât un ceaun de fontă și mai prost decât un boloboc de plastilină. Când îți cere polițaii buletinul zice că de ce l-ai găurit, dar de fapt aia e poza ta!…

Geale se apucă să mănânce struguri și să se gândească dacă să înceapă să le nimicească cu briceagul. Dar cum briceagul era la frate-su Ilie Tuciur, poreclit “Grevă“, sunt nevoit să amân continuarea poveștii până când va reuși al nostru Geale să ciordească niște H2O-uri din conducta Pentagonului.

Notă: Acest articol a fost inițial planificat ca un cuplu de postări a câte 500 de cuvinte fiecare, ceea ce mi se pare o lipsă măgărească de respect față de cititorii mei. Merit bătut cu o căldare de piftie peste bot. Așa că le-am aglutinat, rezultând un articol mult mai lung, fără a periclita însă lipsa de coerență a întregii capodopere. Am să continui a zămisli articole de o lungeală mult mai grandioasă de acum înainte.

Geale se întoarse în non-șatră cu urme de violență acvatică pe fund și pe urechi. Nimeni nu-i spusese că băieții de la Pentagon ascund șopârle cu spinări blănoase în conducta lor de apă. La cât păr aveau pe spate și la cum se târau pe burtă de zici că erau beți potroacă, Geale a crezut că-s rude de-ale noră-sii.

Dar Geale începea să se cam sature de tratamentul pe care-l primea doar pentru că era negru. Știa că șopârlicile nu îi roseseră urechile din instinct reptilian agresiv, ci pentru că era “român“.

Așa că mustăciosul nostru Geale Dumadale cel coclit de-atâta soare, va-ncerca în continuare să culeagă telefoane de la proști din buzunare, să le vândă la Costale către cei veniți la mare, la prețuri atrăgătoare, însă făr’ de-ncărcătoare. Cine vrea și-ncărcător, Geale poate să-i procure de la vără-su Murlaie, specializat pe ciordania din magazinele de accesorii pentru electronice.

Cu banii câștigați din combinații cu telefoane și vândut banane pe plajă la Costinești, Geale avea de gând, înainte de toate, să își schimbe numele din Geale Dumadale în Gelu Dumitrescu. Asta a durat destul de mult timp pentru că, fiind născut pe frig și promoroacă, pe piscurile impozanților munți de gunoaie din ne-șatra non-bulibașei Cioculeț, nou-născutul pui de om avea tenul măslinos, pălărie peste ochi, nas bătut cu gheata lui Țepeș Voievod, iar certificat de naștere din părți.

Neavând suficientă numeroșenie de cash cu care să producă niște acte false la un xerox, Geale hotărăște ca mai întâi să ajungă miliardar, și numai după aceea să se ocupe de partea birocratică a tranziției.

Într-o noapte fără lună (o furaseră niște “români” și o vindeau la un târg de produse folosite; oferta era greu de refuzat: cumperi luna și primești un colac de veceu second hand, în stare ireproșabilă, iar dacă dețineai deja un astfel de colac la tine acasă, puteai să-l înfășori în frunze de boschete și să-l comercializezi pe post de coroniță funerară).

Deci cum spuneam, într-o noapte fără lună (sau pe post de roată de car, sau colier în stil hawaii pentru grași; până la urmă faci ce vrei cu el, e colacul tău).

SĂ REVENIM. Deci într-o noapte fără lună, Geale se furișă afară din non-șatră cu o furculiță ascunsă în urechi, pornind agale către vest. Sau nord, nici el nu prea știa.

Se ducea înspre Brăila, unde auzise că-s mai multe căi ferate decât la Costale, cu șine mai zvelte, mai bune de șterpelit, căci aveau un fier mai fraged.

Pe drum, însă, se întâlni cu un cetățean respectabil care, în ciuda etniei sale (căci tot “român” era și el), nu pusese niciodată mâna pe ceva ce nu-i aparținea. Era îmbrăcat omenește, curat, bărbierit, nu era beat și nici nu părea că s-ar îmbăta prea des sau prea mangă. Se vedea pe fața sa că era un individ cinstit, că nu făcea scandal, că absolvise un liceu și o facultate pe merit și, după sacoul și ciocatele pe care le purta, se pare că obținuse o slujbă remunerată adecvat, în concordanță cu aptitudinile sale. Avea un singur telefon mobil care nu era nici furat, și nici Prosti Ioniță nu se auzea schelălâind din el. Pe scurt, era un om onest și civilizat, pe nume Ciolea Paul-Stallone, iar singurul lucru în comun pe care îl avea cu Geale e că și el se născuse din părinți “români“, pe un munte de gunoaie dintr-o non-șatră.

Văzând că Paul, prin contribuția cinstită pe care o aduce societății, face de râs tot neamul și tradițiile “românești“, Geale îl tâlhări ca la carte, lăsându-l mai apoi să zacă într-un lan de grâu, gol pușcă, cu furculița înfiptă în ceafă.

ÎNTRERUPEM PROGRAMUL OBIȘNUIT PENTRU A ADUCE ÎN ATENȚIA PUBLICULUI LARG FAPTUL CĂ ROMÂNII SUNT NESPĂLAȚI, LUCRU ATESTAT CU DOVEZI FOTOGRAFICE (POZA DIN STÂNGA)

Mi-ar plăcea să îți pot spune câte alte lucruri fără seamăn a mai făcut Geale, însă nu pot pentru că speranța de viață la “români” este în jur de 40 de ani. Geale muri în drumul său de întoarcere de la Brăila, cu o desagă în cârcă cu un metru cub de fier furat în ea. Fierul l-a luat poliția, însă familia lui Geale a primit permisiunea să păstreze sacul ca să-l vâre pe Geale înauntrul lui și să-l îngroape omenește.

Cei trei boboci de “român” cărora consoarta lui Geale le-a dat născare la 3 ani după decesul acestuia au continuat să poarte prin toate acțiunile lor moștenirea spirituală a răposatului, bine împletită cu tradițiile “românești” care pentru Geale avuseră o valoare deosebită.

În ordinea vârstei, pruncii lui Gelicu se numeau Brânză, Smântână și Cenușă.

Brânză și Smântână s-au angajat la o firmă de redecorat apartamente, adesea fără consimțământul proprietarului. Prin faptul că nu lăsau nimic în urmă după ce dădeau o spargere, Brânză și Smântână au câștigat la Milano premiul special al Universității Milaneze de Design Interior Minimalist.

Cel de-al treilea frate, Cenușă, s-a mutat în Delta Dunării, devenind în scurt timp bossul-căpetenie al unei grupări interlope căreia însuși Cenușă i-a pus bazele: Clanul Bugeac de la Ostrov.

Notă: Acest articol ar fi trebuit să mai aibă niște pagini dar mi le-a ciordit Smântână. Voi încerca să le sintetizez în viitorul meu almanah de poezii intitulat de-a dreptul sugestiv: “Țiganii sunt voioși și drăgăloșei, românii sunt nespălați și non-drăgăloșei, iar maghiarii sunt majoritari în România“.

VEZI, PROSTULE, CĂ ȚI-O PICAT CALORIFERUL PE PICIOR!

noreply@blogger.com (Gothem) — Fri, 17 Apr 2015 15:12:00 +0000

Notă: Această pățanie nu a avut loc în școala la care învăț, și nici nu am înlocuit cuvântul “școală” cu “casă de cultură” ca să mă protejez de o eventuală sentință la pușcărie educațională. Sper din suflet că mă crezi.

Acum vreo două săptămâni ședeam pe un calorifer de la etajul doi al Casei de Cultură locale, fumam și așteptam să treacă un grup de matahale de la lupte, cu cefe late cât fundurile unor pui de rinocer, ca să fac mișto de ei.

Țin să menționez că nu sunt fumător, decât la Casa de Cultură, pentru că șmecheria mea își schimbă forma în funcție de coordonatele geografice, ca un mititel cameleon social. În realitate sunt adeptul unui stil de viață sănătos, al monogamiei și al șahului pe bani.

Pentru cei care abia azi au început să îmi citească blogul, țin să menționez că sunt ocnă de șmecher. Mănânc compot de vinete și fac curse ilegale de cocoși în fața sediului Poliției când îmi cășună mie. Și am de gând să îmi râcâi pe unul din cocoși niște citate din reclama la Catena, farmacia tuturor ~~românilor~~ bătrânilor.

Dar hai să revenim la subiect.

Și cum stăteam eu acolo văzându-mi de ale mele și dându-mă huța pe caloriferul care-mi rumenea obrajii de la spate ca un grătărel în flăcări, mă anunță cineva de prin preajmă că am șireturile desfăcute și că se simte ofensat de acest fapt.

Mă uit eu în jos, purtam totoși.

Îmi număr picioarele și observ că lipsește unul.

OH DOAMNE, MI-AU FURAT PICIORUL! Precis l-a înșfăcat un cangur când nu eram atent și a fugit cu el în marsupiu.

La scurt timp, însă, l-am găsit sub un calorifer căzut. Pentru că, la noi la Casa de Cultură, caloriferele nu sunt așezate pe podea și prinse bine să nu se răstoarne. Asta ar fi prea “ustale cu mărar“. Prea înapoiat. Prea de comuniști.

Nu, tovarășe Nicolae. La noi caloriferele sunt atârnate pe perete și securizate cu un elastic sau un șnur de la vreo glugă. Sau mațe de la un cocoș cu care fac eu curse. N-are importanță că din cauza lor sunt decimați trimestrial elevii și înflorește numărul de pacienți ai Spitalului Municipal din Mecjidale, Secția De Umflat Persoane După Ce Au Fost Aplatizate De Ditamai Dihania De Fier. Pe scurt S.D.U.P.D.C.A.F.A.D.D.D.D.F.

Hotărăsc, deci, că trebuie să merg acasă și să-mi schimb piciorul mort cu o lopată, sau ceva, pentru că mi se pare fascinant de șucăresc să mergi și să sapi șanțuri în exact același timp.

Așa că mă sui în mașină și realizez că sunt în dezavantaj numeric: ea are trei pedale, iar eu am numai un picior. Așa că l-am luat cu mine pe Alin, Băiat Fin (i se zice așa pentru că n-are nicio altă calitate) ca să apese accelerația în locul meu.

Ajungând acasă, îl cinstesc pe Alin cu o lopată între dinți, pe care mai apoi mi-o atașez de cracul drept și ies afară ca să fac scandal. Cu o lopată în loc de picior poți să retezi capete cu șutul.

Îndreptându-mă către centrul orașului, nu pot rezista tentației de a felia un câine cu piciorul. Așa că feliez unșpe.

Dar chiar cănd prinsesem un al doișpelea lătriștean și-mi luam avânt să-l osândesc cu ~~laba~~ LAMA piciorului (haha!), mă paște intensiv un dor de vechiul meu picior pierdut.

Mă întorc acasă după el. Mă aștepta într-un adidas și avea urme de calorifer în zona gleznei, și o juleală mai urâtă de-a lungul latului. Îl ridic, mi-l atașez la loc, și îl dau cu un pic de gheață pe la degețele să-și revină.

Acum e ca și nou.

Lopata, însă, o vând cu 10 lei, pentru că a găsit poliția feliile de câine din oraș și-acum mă caută să mă învețe conjugarea verbului “a face pușcarie pe viață”.

ȘI TU POȚI SĂ FII PREOT!

noreply@blogger.com (Gothem) — Wed, 15 Apr 2015 18:44:00 +0000

Am văzut la viața mea mult prea mulți oameni care, odată trecuți de vârsta copilăriei, și-au călcat propriile vise în picioare și le-au acoperit cu rahat de câine, urmând să se scalde în ele pentru tot restul vieții lor.

Dacă întrebi o ceată de copii ce vor să ajungă când vor fi mari, niciunul nu îți va răspunde că doctor sau cosmonaut.

Toți, băieți și fete deopotrivă, îți vor spune că preot.

Problema este că, indiferent de cât de tare și-ar dori să adopte viața duhovnicească și fără de păcat, copiii vor fi întotdeauna prigoniți în drumul lor către sfințenie.

De ce să nu punem capăt acestor asupriri?

Câți copii trebuie să mai vedem singucigându-se pe sine înșiși prin spânzurare cu obiecte contondente, pentru a înțelege mesajul pe care încearcă să ni-l transmită?

Am hotărât cu de la mine putere și sprijinit de Asociațiunea Românească de Popi, Plopi, Popice și Pontifi, în colaborare cu Înalt-Prea-Evlavioșenia Dumisale Popa Tanda, și cu finanțarea Consiliului de Popi, Partidului Popesc Român, și al Federației Române de Slujbe… m-am încurcat cu prea multe nume și am pierdut ideea.

Dar esența este faptul că, ajutat de aproape toți popii de la noi din țară (cu excepția vecinului meu machidon Hășneață Popa-Stănișlean), să demarez o campanie de informare cu privire la meșteșugul de a cânta evanghelii.

ȘI TU POȚI SĂ FII PREOT!

Oricine poate fi preot! Și tu, și eu, și soacră-ta moartă — ai grijă doar să nu afle nimeni că tu ai omorât-o pentru că dup-aia tu n-o să mai poți.

Chiar dacă ești femeie, țigan, homosexual, bețiv (cu atât mai bine!), pleonasm, securist, circar, sau toate la un loc, prin ajutor divin asezonat cu o cotizație modică la Biserică îți vei putea în sfârșit îndeplini visul de o viață!

Cum?

URMÂND CÂȚIVA PAȘI SIMPLI!

1. NU UITA CĂ HAINA FACE PE OM!

Trage-ți șapca peste claie și pune repede sutana pe tine, pentru că avem de salvat lumea de viclenia necuratului!

Întreabă-ți părinții dacă nu cumva ai avut vreo rudă care era preot și care a dat, în mod amuzant, ortul popii de curând. Spune-le că vrei să îl dezgropi și să-i iei hainele, pentru a putea duce mai departe mântuirea pe care a purces-o răposatul.

Ai nevoie de următoarele:

-Bonetă de-aia neagră cu cruce albă pe ea. Din momentul în care ai pus-o pe cap, singurul ei rol va fi cel de a ține păduchii captivi — nu ai voie s-o dai jos decât în situații de forță majoră (ex: când trebuie dusă le service pentru reparații sau dacă îți vomită cineva pe ea și trebuie s-o scuturi un pic).

-Sutană, de departe cel mai răspândit articol vestimentar clericesc. Dacă ești o sărăcie de om și n-ai bani să-ți cumperi una din noua colecție toamnă-iarnă de îmbrăcăminte pentru popi a lui Jean-Paul Gaultier, poți să-ți faci una aproape moca furând un steag de înmormântare și meșterindu-l la mașina de cusut. Fă-l un pic mai larg pentru că, odată devenit preot, o să-nceapă să ți se dezvolte musculatura intra-stomacală.

-Patrafir. Pentru cei care au auzit de asta doar în hitul verii 2013 “Patrafir de la Moldova, te-aș iubi dar nu știu slova…“, după cum îi spune și numele, patrafirul este un ansamblu de patru fire de aur cu o pată și patruj-patru de patriarhi. Un fel de pamblică pe care ți-o pui de-o parte și de alta a gâtului și pe sub care se vor târî enoriașii pentru a căror desăvârșire spirituală te vei ruga.

-Ciorapi cu găurele. Cu cât mai găuriți îți sunt ciorapii și cu cât mai rar pare că ți-i schimbi, cu atât mai mulți bani vei primi ca donație pentru Biserică, pentru că “Să le lăsăm niște bani, maică, uite cât sunt de săraci și de gingași, se vede că sunt preoți de-ăia buni și credincioși“.

2. ALEGE-ȚI UN MENTOR SPIRITUAL

Ai nevoie neapărat și de o călăuză în această lume fără de speranță și pe care o sugrumă urâcioasa boală a păcatului.

Îți sugerăm să alegi unul din următorii:

-Patriarhul Daniel cel cu Barba cât un Miel. Îi poți cere sfaturi despre cultivarea și îngrijirea blănii de pe față, iar înainte de slujbe puteți să vă aranjați unul altuia barbișoanele, să vi le gelați și să vi le cârlionțați de să vă deoache toate maicile.

-Părintele Mujdenie de la mănăstirea Sfântului Zăcuș, căruia îi place mult zacusca cu mujdale. Din cărțile sale poți deprinde și dezlănțui toate tainele zacuștii, și le poți folosi întru mânuirea pioșilor celor de rând.

-Vecinul tău Mărin, cel mai cuvios creștin. Poate n-o ști el prea multă carte, dar e cel mai șmecher din cartier în ale înmormântărilor și parastaselor, în 40 de ani nu a fost niciunul de la care să lipsească. Puteți merge împreună la biserică, la cimitir, la înmormântări, la pomeni, la cununii, la dracu-n praznic și la pușcăria Rahova, unde să-i ajutați pe violatorii în serie și pe teroriști să intre în Împărăția Cerurilor.

-Voievodul Mihai cel cu Vitejia la foc automat, Batman, mătușa Tamara, Costache Negruzzi sau, de ce nu, baba Dochia. N-are importanță ce mentor îți iei, important este să îl copiezi ca pe teza de doctorat a lui Victor Ponta și să nu chestionezi nimic din ce te minte el.

3. PRESTEAZĂ SERVICII EPISCOPAL-SLUJBALNICE

Ce rost mai are preoția fără un pic de spirit antreprenorial? Există în lumea asta o mie de metode pentru a te înmiliărdări, și jumătate dintre ele țin de popie și de credincioși.

Nu sugerez buzunărirea credincioșilor în biserică în mod direct, pentru că asta e ilegal. Calea cea modernă de înavuțire și piraterie bisericească este calea cea bună în timpurile noastre.

Așa că trage repede sutana pe tine, pune-ți cipilica în cap, cumpără-ți niște mentosane ca să nu-ți dilească gura, și pleacă pe la casele oamenilor pentru a le face o sfeștanie rapidă contra-cost.

Tot ce ai de făcut este să bați insistent la fiecare ușă (poți folosi bocancii când îți obosește mâna) și, când în sfârșit iese cineva cu ghioaga să te sorcovească peste căciulă, întrerupe-l și zi-i: “Bună să-ți fie inima, fiule. M-a trimis Domnul la tine să te întreb ce alegi: îți trag eu repede o sfeștanie fără chitanță, sau preferi să te las în nefericirea și păcatul tău, cu dracii și ghiavolii și tot ce-i rău pe lumea asta mișunându-ți prin odăi și bântuindu-te în vise?“.

În 9 din 10 cazuri, răspunsul va veni înaintea loviturii de ciomag.

În cazul în care, însă, dai de un ateu și îl vezi cum își ia avânt să te scuture de purici cu nuiaua, urlă ca din gură de șarpe pe casa scărilor: “Săriți oameni buni, e posedat, i-a luat necuratul mințile!“.

Vor ieși imediat credincioșii din casele lor ca să te ajute, îl vor stafidi în bătaie, după care îl vor lega de generatorul de curent și vor pune mână de la mână bani pentru o exorcizare așa, mai de mântuială (haha!).

După ce termini de scos dracii din ateu și de numărat banii care s-au strâns, nu uita să mai ceri încă pe-atât, pentru manoperă și pentru drum. Continuă prin a-i spovedi unul câte unul, și termină printr-o binecuvântare generală și o invitație la slujba de duminică.

Urcă-te, apoi, pe bicicletă, și dă-i pedale până la tine acasă unde, după datina străbună, te așteaptă tanti preoteasa cu bucate felurite.

Hrănești rapid hienele de la tine din pântec, îi mulțumești lui Dumnezeu pentru această masă (poți să-i arunci și neveste-tii un “mai mergea niște piper”, dar nu-i obligatoriu), și te așezi cu burta plină în fața calculatorului vorbind cu gagicile și comandând pe net vin pentru spovedanii — în niciun caz nu pentru propriul consum.

Odată ce termini de golit de vin toate site-urile și gagicile ies de pe mess ca să se ducă la culcare, e vremea să te pui și tu pe treabă.

Așa că deschizi Office-ul, și începi să faci afișe de promovare pentru serviciile tale duhovnicești, pentru a le lipi ulterior peste tot prin oraș (stâlpi de curent, ferestre de școli, pușcării, cârciumi și case de amanet).

Dacă nu ai inspirație, uite aici niște sugestii de mesaje:

-Ai călcat strâmb și acum te căiești? Popa Motorină îți stă la dispoziție 24h din 24 cu pomelnice, rugăciuni, canoane și mătănii. Pentru fiecare serviciu comandat vei primi GRATUIT un cartof sfințit care plânge și face minuni!

-Ai păcate atât de odioase încât toată lumea îți zice că o să ajungi în iad și niciun popă nu acceptă să te spovedească? TE SPOVEDESC EU!!! Părintele Ghirlandă cel zglobiu de la mănăstirea Sfânta Ciocănitoare. Relații la nr. telefon: 0722PĂCATE.

-Te trezești uneori în locuri în care nu știi cum ai ajuns, cu cadavre lângă tine care nu știi ale cui sunt? Ei bine, avem o veste bună pentru tine: ori ești nebun, ori ești posedat! Dă-mi un e-mail la popa-de-pică@episcopatul-cazinoului-royal.ro, și hai să te scăpăm de dracu’!
Sunt sigur că tu poți să născocești mesaje mult mai atractive de atât, dar e un început și ăsta, pentru popii amatori.

4. ÎMPĂRTĂȘEȘTE-MI ÎNVĂȚĂTURILE ȘI CU ALȚII

Știu că ți-ai dori să fii singurul popă din lume și toți morții să vină la tine să îi descânți înainte de spovedanie doar că, odată ce atingi un nivel înalt al preoției, vei avea mult prea multe astfel de cereri ca să te poți descurca.

Problema este că nu poți lăsa mortul la poarta cimitirului să-și aștepte rândul, pentru că se supără și începe să pută. Și n-ai vrea să i se alăture și alți morți și să protesteze prin descompunere, pentru că riști să ajungă duhoarea până sus în Ceruri și să se mânieze Domnul.

Dar am găsit și o soluție: Fă-ți un echipaj de popi!

Vezi tu, dacă dai share la articolul ăsta, nu numai că voi ajunge eu superstar în ale internetului și te voi plimba cu un dric tunat pe care am de gând să-l cumpăr, dar sunt șanse mari să îți convingi câțiva prieteni să te urmeze pe calea împreotășării și să vă deschideți propriul schit.

Tot ce ai de făcut este să apeși pe unul / toate butoanele colorate de mai jos. Fă-o acum, și hai să ne îmbogățim pe spinarea credincioșilor!

EU NU CONSUM CHIAR ORICE FEL DE ȘMECHERIE

noreply@blogger.com (Gothem) — Mon, 19 Jan 2015 12:39:00 +0000

Am cumpărat în week-end de la Kaufland un pachet de șmecherie cu un leu și 16 bani, 25% gratis.

De atunci încoace nu mai mănânc coaja de la măslină, mănânc doar sâmburele. Îl sparg în dinți și îl mănânc. Când eram cu 25% mai fraier, stăteam cu el în gură până se topea. Iar la măslinele fără sâmburi era cel mai mare chin, pentru că niciodată nu-mi puteam da seama dacă s-a topit sau nu.

Trecând peste asta, am început să ascult rock. Nu heavy metal ca ciutanii preșcolari. Nici gothic heavy satanic black metal, că nu mai sunt copil de țâță. Nu frumosule, eu sunt șmecher, și pe banii mei sunt șmecher cu ce muzică vreau eu.

La momentul actual îmi behăie în căști un rock al dracului de tare — nu sunt foarte de încredere la aproximări, dar estimez că-i cam la fel de tare ca ultima cinzeacă a lui nem-tu Țurlade care a crăpat de la alcool. Băsescu văd că încă mai rezistă.

Revenind la rock, l-am făcut punând cap la cap înregistrările audio cu un vecin care își răpunea pereții de la baie cu ciocanul pneumatic. Opt ore de sunete de piatră scofâlcindu-se sub bătaia strașnică a unui dârdâitor electric de măsele.

Dar să nu crezi că le ascult pe-alea.

Nu, bossule, genialule, atractivule, pânditorule de mușuroaie. Eu nu remixez de mântuială.

Am concentrat cele opt ore de picamăr în trei minute de ROCK FRATELE MEU, NU JUCĂRIE. L-am programat să nu se poată asculta decât la volum seismic, când ți se înroșesc urechile și-ți curge nasul prin ele, și i-am presărat cu versuri înjurăturile vecinilor treziți din somn de idiotul care își spărgea pereții cu ciocanul pneumatic.

Poate că ție nu ți se pare o chestie prea tare, și te înțeleg. Nu ai ajuns încă la nivelul revelatoriu de șmecherie la pachet, ceea ce mă supără și mă întristează în același timp. Mă melancolește prin lăuntru, cum aș zice după noul meu vocabular de băzăciune lexicală. Îmi stafidește conștiința fericirii și îmi tulmerizează emilxihanța cehorsovaică. E felul meu de a zice că mă oftică de mă scap pe mine, și că cenzura de la mine de pe blog e strâmtorant de restrictivă.

În altă ordine de idei, aseară am mâncat niște zacuscă găsită într-un dulap. Nu era dulapul meu și nici nu sunt prea sigur că era într-adevăr un dulap, pentru că n-am văzut în viața mea dulap cu cruce lângă el și un moșneag dormind într-însul.

Dar cine știe, poate moșul încerca să se ascundă de administrator — obișnuiam și eu să fac același lucru până mi-am permis să-mi cumpăr un topor. De-atunci încoace, când mai vine nea Coșușcă după întreținere, îi dau pentru tot blocul.

Și, cum spuneam, vrăbii. Eram înconjurat de vrăbii, specia aceea care-s mici și multe. O vrabie dintr-aia e mai multe decât orice altă specie și, după cât am apucat să număr până mi-am mâncat bătaia, erau cel puțin vreo două.

Eram înconjurat. Una dintre ele era în fața mea cu iataganul, iar cealaltă mă înconjura de una singură, cu excepția spatelui. În spate era tot aia din față, cu iataganul.

Eu am dat să fug, ele au dat să zac.

Și am zăcut așa vreo două zile până mi-am dat seama că șmecheria la căldare e o risipă de bani. Bani pe care ai putea să-i folosești mai responsabil îmbătându-te șperaclu și scriind articole ca ăsta.

P.S. Vând o pungă cu alune găsită la gunoaie. Punga e ușor zgâriată, dar alunele sunt vag comestibile. Accept schimburi în pricomigdale sau păianjeni cât mai vii.

ROMÂNUL CÂND DĂ DE DRACU — III

noreply@blogger.com (Gothem) — Sun, 18 Jan 2015 00:13:00 +0000

Am scris data trecută despre cum stă treaba cu românul când îl mai năpăstuie câte o inundație, și se trezește din beție cu degetele încrețite de la apă.

Dar acum hai să ne imaginăm o iarnă ideală, poate după modelul celei din România anului trecut.

Ger de-ți piere pofta până și de băutură (da, da…). Viscol într-atâta de turbat încât îți amintește de copilărie, când te agudeau vecinii cu biciul peste față că le furai cireșe, păpădii sau feciorași.

Și că tot veni vorba de copii… indiferent de riscul morții prin șoc termic, copiii vor să se joace în zăpadă, să se bulgărească, să se bată cu scânduri rupte din acoperișele fântânilor, să se dea cu săniuța, să își scoată unii altora ochii cu sticle de votcă sparte și, evident, să facă oameni de zăpadă.

Atâta doar că, într-o iarnă într-atât de crâncenă ca cea pe care am descris-o, copiii au nefericitul ghinion ca ei înșiși să devină oameni de zăpadă.

De obicei treaba merge în felul următor: 10 copii se bulgăresc, iar 9 dintre ei se aliază împotriva unuia și îl îngroapă pe acesta în nămeți, centimetru cu centimetru. Cei 9 pleacă acasă să mănânce de prânz și să-i bată bunicile că și-au murdărit gecile cu zăpadă, iar “zăpada pătează, copchil cretin ce ești!”.

Ce se întâmplă cu cel rămas acolo înghețat? Devine omul de zăpadă al sătucului. Toată lumea vine la el să-i schimbe oala de pe cap, iar în legătură cu morcovul nu pot face nicio glumă pentru că mă încurcă autocenzura pe care am impus-o aici.

Cel mai rău e că, văzându-l cu o mătură în mână, părinții lui îi urlă de fiecare dată când văd că se strânge lumea pe lângă el să îl împodobească: Costeluș, mamă, mătură și tu zăpada de la noi din curte, că nimica nu faci toată ziua… arunc-o în curte la baba Gheba, că oricum e bătrână și moare iarna asta!

Vorbesc din proprie experiență când spun că să ajungi omul de zăpadă al cătunului nu e chiar un lucru pentru care ai da bani.

Practic, umplut de zăpadă și completamente imobil, cu o tigaie pe cap din care ți se scurge borș de pește fix în ochi, cu o mătură în mână cu care i-ai bate pe toți cei strânși în jurul tău, nu-ți e prea bine.

Te simți ca un pui congelat care așteaptă primăvara să vină să-l dezghețe și să-l perpelească primprejurul copănelelor.

Dar am trecut deja de o hănie de cuvinte cu articolul de față și încă nu am apucat să îți explic ce treabă are congelatul în bocanci cu faptul că oamenii sunt cea mai proastă specie de animale.

Ei bine, aici e vorba despre reacția mamelor la iernile asupritoare.

Vezi tu, de la primul fulgușor de nea, mamele se panichează și încep să schelălăie diferite replici care mai de care mai merituoase de spovedanie:

—Văleeeu, vine gerul! Săriți oameni buni, or să ne înghețe fântânile! De unde mai bem noi apă? Cu ce mai spălăm noi șobolanii de prin casă, și cu ce mai aruncăm noi în țigănușii care vin să ne colinde???
—Doaaamneee! Nu avem lemne, Doamneee, o să degerăm în casă… trebuie să cumpărăm lemne, Doamne, și cu ce bani? De unde bani, Doamne? Că după ce cumpăr mâncare și plătesc utilitățile, abia dacă îmi mai rămâne de o cremă de la Avon și două vopsiri pe lună… ce ne facem, Doamneee? De ce nu crește odată copilul ăsta mare să scăpăm de-o gură de hrănit???
—NORMAL CĂ NU, COSTELUȘ!!! Cum mama dracului vrei să te las să ieși afară la joacă când e frig de ne-a înghețat porcul și nu mai intră toporișca în el? Și găinile alea au înghețat de putem să le băgăm în casă și să le punem pe televizor pe post de bibelouri, cum să te las eu pe tine să ieși pe frigul ăsta din odaie?

Evident, logica și coerența mamelor atinge celălalt punct extrem al aberației atunci când este vorba de trimis copilul la școală.

Pentru că, deși e mult prea frig ca să ieși afară și să te încălzești jucându-te și alergând de colo-colo, NICIODATĂ nu e mult prea frig să mergi un kilometru în genunchi până la școală unde să stai jumătate de zi nemișcat, pierzându-ți treptat toată căldura din corp.

Problema de obicei nu este kilometrul pe care îl ai de parcurs prin ditamai zăpada pân’ la școală, ci faptul că acolo e mai frig decât afară. Te întrebi de ce? Din cauza directorilor idioți și puși pe hoțomănii care, în ciuda băncilor pe care s-a așternut polei de îți alunecă penarul și caietele, încă mai cheamă copiii la școală ca să justifice niște bani. Pe care i-au băut.

O singură persoană pierde în situația asta: copilul, care, făcându-se treptat din ce în ce mai mov la față și la degete, nu poate să ridice mână ca să răspundă la lecție pentru că-i amorțește de la frig (și pentru că s-ar lovi de stalactitele de gheață formate pe tavanul sălii de clasă).

Și ăsta nici măcar nu este răul cel mai mare.

Răul cel mai mare este când e chiar nasol de tot. Zăpada depășește înălțimea Primăriei și nu pare că ar avea de gând să se topească prea curând.

Atunci încep românii noștri să cheme televiziunile, iar televiziunile vin să îi dea pe post cum stau toți vineți la față, cu urechile tremurânde și cu sloganul nostru național pe buze: SĂ NI SE DEA!!!

Cum reacționează oamenii din fața televizorului: Donează câte ceva ca să nu înghețe sărmanii sinistrați de foame sau de frig. Păcat numai că sinistrații nu acceptă chiar orice fel de pomană, ci trebuie să fie pomană mai de soi — nu poți să le dai chiar orice pungă de mălai sau haină veche, pentru că se vor plânge că ei merită mai mult.

Cum ar trebui să reacționeze oamenii din fața televizorului: Să își stăpânească slăbiciunea milostivă și să le tragă sinistraților un șut care-pe-unde, trimițându-i la protest împotriva parlamentului, nu la cerșit pe RTV.

CONCLUZIA REALĂ

Concluzia reală este că românii au o perspectivă foarte distorsionată asupra pericolului.

Când nu este cazul, se panichează într-un hal de li se umplă pantalonii de emoție. Pe de altă parte, în situațiile de forță majoră, sunt într-atâta de inerți încât te întrebi dacă apele care-i îneacă nu le fac, de fapt, un bine.

Iar mie nu îmi place așa. Iubesc românii și, cu excepția celor din politică, nu aș vrea să-i văd strânși cu ușa de către un viscol sau de-o viitură mai cu dare de picior.

Părerea mea este că oamenii trebuie să știe cum să reacționeze dacă vine Dunărea peste ei în casă sau dacă, într-un moment de neatenție, încep turmele de oi să pice din văzduhul azuriu.

Trebuie să fie protejați. Să fie preveniți. Să fie informați din timp cu privire la pericolele care îi pasc.

Și, cel mai important, trebuie să termin articolul acesta înainte să treacă de-o căruță de cuvinte.

ROMÂNUL CÂND DĂ DE DRACU — II

noreply@blogger.com (Gothem) — Wed, 19 Nov 2014 20:27:00 +0000

Data trecută când am abordat subiectul ăsta mi-am scuturat covoarele în capul celor peste care-au năvălit mișcările tectonice.

Am discutat atunci despre ce să faci și ce să nu faci când remarci că îți cam tremură dușumeaua pe sub tălpi, după cine să te iei într-o astfel de situație, și pe cine să lași să moară sub dărâmăturile clădirii.

Dar dat fiind faptul că cele virtuți de bază ale poporului român (prostia, îndărătnicia și reaua intenție) au fost repartizate în cantități egale pe întregul teritoriu al țării, un pic din fiecare trăsătură a ajuns și la ocupanții regiunilor predispuse la inundații.

TREABA MERGE ÎN FELUL URMĂTOR:
Îți faci casă în lunca unui râu. Cu cât e debitul mai mare, cu atât ai șansele mai bune să câștigi la loterie.
Când îți construiești cocioaba, ai grijă să nu pierzi din vedere două lucruri esențiale: să îl faci din cele mai puțin durabile materiale cu putință (ideal ar fi să-ți pui pereți din mușama sau să nu-ți mai pui deloc), și să investești în ea agoniseala ta de-o viață, până la ultimul bănuț, ca să ai de ce te plânge când ți-o saltă apele.
Învață să cerșești ca cel mai oropsit milog. Învață să ceri cu obrăznicie de la niște oameni care nu au nicio obligație față de tine și, atunci când ți se dă ceva pe gratis, să te vaiți că-i prea puțin.
Cum pune românul toate astea în practică? Cu iscusința lui tradițională.

Își face casă din chirpici, plastilină, cingo, resturi menajere și cojițe de sămânță. O spoiește pe dinafară cu amestecătură de lapte, gălbenuș de ou, șampon de pătlăgioaică, ceară de lumânărele parfumate și gunoaie de la porci. De-alea care put ca mortul.

Restul banilor îi arde la cârciuma lui Tache Grănicerul, la foișorul lui Găvrilă Bunîivinu, ori poate la clubul de alcoolici al lui Petrică al lu’ Jeleasca a lu’ Ciocoiu al lu’ Turbare al lu’ Volzvagăn al lu’ Persefona a lu’ Târlache al lu’ mă-sa care l-a fătat.

Zi de zi muncește câmpul, își chinuie familia, își bate animalele și-i rabdă dictatura lui Băsescu cel din Cale-Afară de Securist. Noroc ca acum a venit Iohannis.

Dar iată că, într-o zi cu soare, natura se hotărăște să îi ardă una peste bot pentru toate gunoaiele cărora le-a dat foc pe câmp, copacii pe care i-a măcelărit, și găurile date în stratul de ozon cu șpreiul lui de coada ~~șoricelului~~ vacii.

Și se răzbună trimițând o viitură să îi percheziționeze casa pe dinăuntru.

Și așa rămâne falnicul nostru român frate cu codrul, prieten cu câinele, slugă a statului și fiu al Patriei, în fundul gol și cu ciorapii uzi, apelând la mila națională prin intermediul teveliziunilor.

Dar pe mine nu asta mă deranjează. Oamenii trebuie ajutați indiferent dacă sunt proști sau nu, pentru că — deși nu o arăt — sunt de părere că doi șnațani bătuți în freză pot da naștere unui copil genial care, peste ani și ani, să ne scoată țara din rahatul în care au băgat-o comuniștii din ’89 încoace.

Pe mine mă deranjează, pentru a doua oară în această serie de scrieri, atitudinea babetelor.

Pentru că, suite pe acoperișurile bordeielor și jelindu-și gospodăria măturată de furia tulbure a apelor, la venirea trupelor de intervenție, moșnegele se vor îmbrânci în disperare să fie salvate înaintea fetelor bune de măritat.

Iar cu asta eu nu pot fi de acord — cu atât mai puțin cu cât, odată ajunse la șalupe, se priponesc lângă ele (blocând, evident, intrarea pentru fetele bune de măritat!) și o tărăgăne pe aia clasică cu “Văleleeeu, Doamne Maica Domnului, cum pot eu să plec și să-mi las gospodăria în urmăăă!? Agoniseala mea de-o viațăăă! Doamneee, ce să mă fac eeeu? De ce mi-ai făcut una ca asta, Doamneee? Că sunt bătrână și am necazuuuri!“…

Întrerup povestirea pentru o secundă, pentru că se aude o voce acolo, în spate…

“Florin, dar tu batjocuri orice limită a nesimțirii mizerabile! Cum poți să vorbești în halul ăsta despre femeile în vârstă, au și ele probleme, și în plus nu sunt toate așa cum le descrii tu… n-ai și tu o bunică?”

Oh, ba da, întâmplarea face să am și eu o bunică. E de 8 ori mai frumoasă, cu 4 ani mai tânără și cu 3 veri mai bronzată decât orice altă mamaie de pe lumea asta. N-are frică de cutremur, trăznet, ciumă, sau invazie de greieri, nu-și pune cortul în față la biserică să ia aghiazmă cu căldarea, și — cel mai important — în eventualitatea unei viituri, uitându-te la mamai-mea ai zice:

“Uite încă o fată bună de măritat… o salvăm și pe ea, mai dăm o raită prin sat să vedem dacă a mai rămas vreo tinerică, după care ne întoarcem la București și lăsăm aicea restul bătrânelor să se mureze.”

Revenind la subiect, atitudinea jegos de egoistă a babelor nu e de condamnat, pentru că suntem oameni și, mai presus de toate, suntem români.

Problema este că fără instrumentele pe care le aveau acasă, babele sunt în mod indiscutabil inutile pentru națiune.

Nu pot să ne croșeteze ilicuri și suveice și fote și mileuri pentru că — ghici ce — croșetele erau băgate într-un toc de ochelari acasă, și de cumpărat nu se mai găsesc.

Nici să le jecmănim și să le luăm pensiile nu mai putem, pentru că banii pe luna asta îi țineau acasă, într-un ciorap de lână păzit de pitbuli, vipere, și de socru-su paralizat.

Nici măcar colivă nu pot să ne mai facă, iar asta-i de nasol pentru că, până nu de mult, coliva era singurul motiv pentru care babahoașcele mai erau integrate în societatea noastră.

Dar m-am cam luat cu vorba și, după câte văd, îți cam pierzi interesul față de articol — ceea ce, chiar dacă nu îmi pasă de părerea ta, mi se pare o jignire. Așa că trecem mai departe, la sărmanii prigoniți de geruri ofticant de urâcioase.

Dar nu acum, ci data viitoare.

SICRIUL — APARAT DE FITNESS MULTIFUNCȚIONAL

noreply@blogger.com (Gothem) — Mon, 17 Nov 2014 09:39:00 +0000

Notă: Articolul acesta este o vrăjeală și, dacă te accidentezi chiar și mortal fiindcă te-ai luat după ce ai citit aici, mă surprinde cât ești de prost și îți meriți soarta pe deplin.

Cu ceva timp în urmă se vorbea despre cât de distractivi sunt unii care încearcă să facă la sală Romanian Deadlift (dah, e un exercițiu real cu haltera), dar erau prea plini de șmecherie și încercau să salte greutăți mai mari decât puteau astfel încât, uitându-te la ei, cu greu îți dădeai seama dacă ce fac ei este un exercițiu sau vreun soi de ritual satanist.

Acestea fiind spuse, le-am recomandat un nou tip de exercițiu, Moldovenian* Deadlift, în care scopul nu e să faci exercițiul corect, ci să ridici cât mai multe kile indiferent de pagubele care s-ar putea ivi.

Era ceva de genul ăsta: Pui 5-6 discuri pe fiecare parte a halterei și, fără încălzire (că aia-i numa’ pentru papagali), te chinui să tragi haltera de jos și, în același timp, ai grijă să nu-ți pocnească vreo vertebră din coloană. Cel care reușește să ridice cel mai mult fără să paralizeze pe vecie câștigă un abonament de vară la Techirghiol pentru recuperare.

Exercițiul părea să fie un miracol al halterofiliei, și a continuat să fie pe jumătate legal până când m-au prins că, la școala la care predam Educație Sportivă, îmi puneam elevii să execute Moldovenian Deadlift-uri.

Adevărul este că m-au prins din cauza directorului, pentru că la inspecțe n-a avut grijă să-i ascundă pe cei care își rupseseră spinările din pricina mea (undeva la 30-40 de suflete), și arătau mai mult a semne de punctuație decât a liceeni.

Dar vremea a trecut, pușcărie am făcut, iar copiii pe care i-am nenorocit în vremurile mele de profesorat au acum neveste, copii, și niște scaune cu rotile de ți-e mai mare dragul să le-mpingi.

Cei mai nefericiți s-au scos cu niște locuri bune sub țărâna roditoare a cimitirului, ceea ce ne duce la partea a doua a articolului de azi…

HAI SĂ REVOLUȚIONĂM TRASUL DE FIARE!
Pe 6 martie când m-au eliberat de la pușcale (să sărbătoresc și eu 9 martie la mine acasă și să trimit niște mucenici la prietenii pe care mi i-am făcut de-a lungul celor patru ani de ocnă), mi-au pus o Biblie în brațe și mi-au dictat ce să mă jur:

Că nu le-am furat nimic de pe-acolo și că nu e nevoie să mă controleze (Haha, țeapă! Cumpără careva un Galaxy S3 fără încărcător?).
Că niciodată nu voi mai inventa un exercițiu fizic periculos sau strigător la cer.
Adevărul este, însă, că am ținut degetele încrucișate când am zis și strigător la cer, ceea ce înseamnă că partea asta a jurământului nu se pune și, prin urmare, lasă-mă să-ți prezint “CoșMușchiCiug“, un set de exerciții ridicol de prost gândite și fără niciun fel de bază logică.

Să începem cu începutul.

În caz că n-ai copilărit la țară sau pur și simplu ți-a scăpat acest detaliu important, cei mai vânjoși dintre flăcăii satului erau cărăușii de sicrie și groparul. Erau plini de mușchi din ceafă până pe sub tălpile opincilor, și toate vădanele din sat îi cinsteau cu colivă și eugenii de bine ce arătau.

Acum pune-ți întrebarea asta: Nu ai vrea și tu să mergi pe stradă și toate gagicile și bunăciunile lumii să îți ofere polonezi și baclavale? Păi normal că vrei. Dar pentru asta îți trebuie două lucruri: ambiția de a te transforma într-o mașină de război și — cel mai important — un coșciug dintr-ăla ieftin de care poți să faci comandă la eMag.

DE CE COȘCIUG?
1.Este ieftin. De fapt, ce mama mă-sii, e aproape moca. Și nici măcar nu-ți trebuie dintr-ăla șmecheresc, cu LED-uri, rotiserie, debara și paratrăznet. Așa că roagă-i pe mami și pe tati să îți ia de Crăciunul următor o ladă strașnică de paltin sau de dud. Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă toate firmele de pompe funerare fac reduceri (mai ales pentru clienții fideli!), în mare parte pentru că trăim în România și tristul adevăr este că ne mor bătrânii în casă de frig…
2.Este trendy. Nici eu nu credeam că umblatul prin oraș cu coșciugul la sub braț ar avea cine-știe-ce impact asupra sexului opus, dar — spre marea mea uimire — de fiecare dată când îmi las sicriul în parcare la Kaufland și intru să îmi cumpăr te-miri-ce, la întoarcere găsesc în el scrisori de dragoste și bilețele cu numere de telefon de la zeci și mii de văduve.
3.Este util. Nu o dată am avut nevoie de ceva în care să pun fierul vechi ca să-l car mai ușor după ce îl fur. Și nu o dată am fost nevoit să fac câte 5-6 drumuri cu găleata de la fântână până acasă, pentru că nu aveam un recipient mai mare în care să pun apa pentru spălat mortul. Uitându-mă înapoi, nu îmi vine să cred că am putut trăi atât de mult fără noul și ultra-indispensabilul meu sicriu de fitness.
4.Este spațios. Nu pare, dar chiar este! Chiar săptămâna trecută au venit niște prieteni care îmi datorează bani la mine în vizită și nu am avut unde să îi culc, și în loc să doarmă în gară au preferat să le pun niște covoare de la câine în sicriu. Au adormit cât ai zice “Dumnezeu să-i ierte“. Iar durerile de splină cu care s-au trezit le-au trecut relativ repede.
5.Este o investiție. De câte ori ți s-a întâmplat ca un nenorocit de văr de-al treilea să-ți moară fix când prețurile la sicrie sunt la apogeu? Având un sicriu de rezervă prin casă nu va mai fi nevoie să vinzi din hainele neveste-tii ca să-l îngropi pe bietul văr.
6.Funcționează. Vei scăpa de orice urmă de grăsime și te vei umple de mușchi în asemenea hal încât încât cei de la Yahoo! o să te contacteze să-ți ofere gratuit ID-ul de Mess arnold_din_caracal.

Și pentru că vâd că zbieri de nerăbdare să începi să tragi de coșciug, iată mai jos câteva exerciții de pe noul meu DVD de CoșMușchiCiug:

1.Coschchewg Hack Squat: Iei coșciugul în cârcă și faci genoflexiuni cu el.

2.Mormântenian Deadlift: Prinzi coșciugul strașnic de mânere, îl ridici, îl pui la loc jos, și tot așa. Ai grijă, însă, să porți niște mănuși de fitness / chirurg / electrician pe tot parcurcul exercițiului, că faci bube-n podul palmei.

3.Crunchuri avec du Sicriu: Te pui pe spate în coșciug, pui mâinile pe piept, îți chemi familia la căpătâi, și te apuci de executat abdomene. Vezi cât de multe poți să faci până vine popa, și încearcă în fiecare zi să-ți bați propriul record. Cel mai bine e să-i ceri lui dom’ Părintele o hârtie de pomelnic și să treci acolo câte abdomene ai făcut în fiecare zi.
Evident, numărul de exerciții pe care le poți face folosindu-te doar de banala și accesibila conservă pentru morți este infinit, la fel ca Viața de Apoi și ca numărul de dăți în care ți-a spus nevastă-ta să nu-mi mai citești blogul (“că de-acolo îți vin toate ideile alea dobitoace!“.

Dar nu te teme, avem câteva sfaturi și pentru ea, care o vor ajuta să scape de grăsime mai rapid decât Fairy, CIF și Cilit Bang** la un loc. Dar dat fiind că locuiesc încă cu părinții și nu vreau să mă dea afară maică-mea din casă, n-am să aduc vorba despre studiul științific realizat de cercetătorii congolezi care arată că cele mai eficiente exerciții pentru femei sunt frecatul chiuvetelor și bătutul covoarelor.

În schimb, vă voi da amândurora niște indicații și sugestii despre cum puteți face antrenamentul vostru fizic cu sicriul să fie cât mai de efect.

TIPSURI ȘI TRICKSURI PENTRU WORKOUTUL CU COFFINURI
Dah, sunt aware că mă dau prea șmecher cu engleza, dar vorbesc cum am eu chef. Tu citește mai departe și bucură-te că articolul de față a depășit deja 1500 de cuvinte de cretinism covârșitor.

CUM SĂ FACI PROGRESE?
După cum știe tot prostul, ca să pui mușchiuri pe tine e nevoie ca, de fiecare dată când tragi de fiare, să ridici o greutate mai mare decât ai ridicat data trecută.

Să zicem că sicriul nou-nouț are undeva la 20 de kile, hai 25 maxim. Când devii prea forțos ca să îl ridici gol, apucă-te să-l umpli cu ceva. Pietre, făină, bibelouri, gloanțe, sau orice altceva mai ții în cutiuța muzicală.

Personal, am observat că e mult mai eficient să te antrenezi cu un sicriu în care se află cineva, dar problema e că nu ai voie să ții mortul atât de mult timp neîngropat.

Soluția: Găsește-ți un partener de antrenament, și faceți cu rândul la stat în sicriu. Aveți grijă, însă, pentru că la unele exerciții cum ar fi genoflexiunile cu coșciugul în cârcă, ocupantul acestuia poate să cadă din sicriu și să își rupă gâtul sau o mână.

SICRIUL FACE PREA MULT ZGOMOT?

Am primit cu ceva timp în urmă scrisorica următoare:

Dragă Florin,

M-a mâncat undeva să mă iau după tine și să mă apuc să trag de coșciug, dar problema este că, la contactul cu pământul, sicriul face un zgomot atât de mare încât — dacă îmi permiți aluzia — te trezește și din morți.

Ce mă faaac???

Toate cele bune,
Alejandro Gropăraș, cioclu în sat și antreprenor online.

Pentru domnul Gropăraș și pentru toți ceilalți care nu pot să tragă de coșciug din pricina zgomotului, există trei soluții, toate la fel de bine întemeiate, pe care numai un dereglat mental le-ar lua în considerare:

Cumpără-ți de pe Okazii o husă pentru sicriu cât mai bine izolată, de preferat din lână mătăsoasă de cămilă sau de șoarec. Dacă nu se poate și nu se poate, învelește-l în veste de salvare sau dă-l pe Silent din telecomandă.
Trage de coșciug pe câmp, în pădure, sau în primărie. Eventual, dacă vă adunați mai mulți coșciugari hobby-iști, puteți să faceți și un miting de protest în fața Guvernului, acolo chiar că n-o să vă audă nimeni***…
Mută-te cu o familie de surzi.
Orice ai face, nu uita să ștergi coșciugul de transpirație după fiecare antrenament. Altfel pute și se simte mortul prost.

POT SĂ SLĂBESC TRĂGÂND DE COȘCIUG DACĂ CONTINUI SĂ MĂNÂNC CA O PURCEA?
Nu.

DE CE NU FACI O SALĂ DE FORȚĂ CU SICRIE, FLORIN?

Să știi că m-am gândit și eu la asta.

Planul meu era să fac parteneriat cu o firmă de pompe funebre, să închiriez o cameră de la ei, și să pun bazele unui Non-Stop Coșgiug Training Gym în care lumea să poată veni de acasă cu sicriul, să se antreneze, să se ajute unul pe altul, să folosească diverse materiale puse la dispoziție de noi ca să umple coșciugele pentru un antrenament cât mai eficient (coroane, lumânări, bucăți de mort, etc.) iar la final, obosiți după antrenament, să se culce în ele (le vom oferi costume pentru morți drept perne și pilote).

Ideea e simplă, dar din păcate e mai greu cu legalizarea ei în România.

Dacă am deschide-o, am fi obligați de lege să punem la dispoziție câte un duhovnic fiecărui client, care să îi ajute cu exercițiile și să le asculte ofurile, spovedindu-i și pregătindu-i spiritual pentru intrarea în neființă.

De asemenea, am fi obligați să înmatriculăm fiecare coșciug, iar numerele noastre favorite sunt deja luate: SF-01-DUH, AU-21-MOR, și DR-66-RIP.

CONCLUZIE
Cam asta a fost totul pentru astăzi, 2000 de cuvinte de material instructiv în ale fitness-ului pentru cei sărmani și stânjeniți de ciumă.

Îți urez noroc, condoleanțe, și pomenire veșnică!

*Știu că nu așa se scrie.

**BANG! Și murdăria dispare.

***Da, o glumă politică, mai fac și de-astea când rămân în pană de prostie.

CUM SĂ SUPRAVIEȚUIEȘTI UNEI EVENTUALE APOCALIPSE

noreply@blogger.com (Gothem) — Fri, 14 Nov 2014 08:52:00 +0000

Notă: Acest articol este unul cât se poate de util și, spre deosebire de majoritatea panarămilor de la mine de pe blog, ghidul de față chiar își propune să îți vină în ajutor.

Vești bune, pământeni!

A trecut Apocalipsa pe acilea cu o lună îndărăt. Mi-a lăsat niște borcane de hrean, o desagă de păstăi, și mi-a zis că se întoarce cu ocazia următoarelor profeții religioase.

Și cu toate că o invazie de soacre sau o revenire a lui Băse la putere ar fi niște apocalipse de bună calitate, în articolul de astăzi vom da toate caterincile pe silent și ne vom concentra pe cum să ne salvăm șezuturile din calea unor potențiale catastrofe naturale.

DEZASTRELE LA CARE SUNTEM PREDISPUȘI

Cu toate că majoritatea noastră îngânăm cu speranță vechea rugăciune “mie nu mi se poate întâmpla“, am niște vești proaste pentru tine: este foarte probabil ca, cel puțin o dată în viață, fiecare dintre noi să se confrunte cu una din situațiile următoare.

CUTREMURE PUTERNICE

Dacă presimți că-ncepe să se zgâlțâie toaleta de sub tine, trebuie să fii în stare de a lua decizii cruciale:

Ori o iei la goană spre ieșire și sfârșești făcut clătită sub tone de beton, ori…

…rămâi în baie, sau te pui sub tocul ușii, sau te cațeri pe clădire, riscând să ajungi la parter odată cu întreg etajul.

RĂMASUL ÎNZĂPEZIT

La cât de-a dracului va fi iarna asta, numai un circar bătut în freză ar mai crede că nu-i posibil să admiri un munte de zăpadă din interiorul său.

Drumurile se blochează cât ai zice că “primarul e de vină!“, curentul cade taman când încerci să postezi pe Facebook un mesaj de S.O.S., iar frigul se apucă să îți mișune prin gioale ca păduchii prin perciuni.

Dacă nu ești pregătit să supraviețuiești, cel mai bine ar fi să te îmbraci frumos într-un costum, ca atunci când vei fi găsit mort într-un cub de gheață să te poată îngropa direct.

INUNDAȚII DE TOT SOIUL

Dacă crezi că în 2005 la ultima viitură și-a încheiat natura toate socotelile cu noi, păcat de tine, că ești băiat tânăr.

Riști să intre apa peste tine pe nepusă-masă și să te mureze până la chiloți.

EVACUĂRI FORȚATE DIN VARII MOTIVE

Nu știu care dintre următoarele dezastre ți se pare mai haios, dar dacă se anunță o tornadă la TV, sau tăbară talibanii cu dinamita peste noi, sau ia foc casa ta ori a vecinului, sau stă să explodeze atomocentrala de la Cernavodă, ideal ar fi în stare ca pregătirile de evacuare să nu treacă de mai mult de trei minute. Copii, pișu, și rucsacul de supraviețuire.

Dat fiind că copiii sunt ușor de luat iar pișu știi deja să faci, ghidul acesta se axează pe cea de-a treia necesitate în cazul unui incident nefericit.

RUCSACUL DE SUPRAVIEȚUIRE

Speriații de bombe e posibil să fi auzit deja despre Bug-out Bag, adică termenul englezesc pentru “geantă pe care s-o iei din fugă și să bagi viteză până la loc sigur”.

Practic, un astfel de rucsac ar trebui să fie cât mai compact și să conțină strictul necesar supraviețuirii tale pentru următoarele 24h. La cât de competente sunt autoritățile la noi, cel mai bine ar fi să tinzi spre 72h, minimum.

Poți să cumperi unul deja făcut, dar te asigur eu că mai ai cel puțin o lună de trăit până la catastrofa următoare — timp berechet să-ți pregătești propriul bagaj.

INGREDIENTELE RUCSACULUI

După săptămâni întregi de documentare și pe baza unui număr mare de lucrări de specialitate (am citit eticheta de la niște clăpari de alpinism), am întocmit o listă de necesități ale supraviețurii în împrejurări potrivnice.

Indiferent de cât de vitrege ar fi condițiile, vei putea să lupți cu ele pentru cel puțin 3 zile dacă ești dotat cu toate de mai jos. Fii pregătit să cheltui între 100 și 500 de lei pe ele, în funcție de cât ții la viața ta.

Rucsac. Cu cât mai ușor, mai rezistent și mai încăpător, cu atât mai bine. În el vei îndesa tot restul lucrurilor, așa că vezi să-l ai mereu la îndemână (cât mai aproape de ieșirea din casă, să-l poți apuca în fugă).

Apă. Minim două sticle de apă plată a câte 2l, pline ochi (da, poți să le desfaci și să le umpli până sus, dar strânge bine dopul când le-nchizi).

Mâncare. Înainte să te apuci de pregătit caserole de piftie, stai și cugetă un pic — mai bine le ceazlești acum. Pentru supraviețuire ai nevoie de mâncare instant (doar adaugi apă și-o îndeși în intestin) și de suplimente cât mai consistente (poți cumpăra de la plafar niște weight gainers — sunt cele mai calorice dintre toate panarămile nutriționale, dar în situații-limită caloriile sunt esențiale).

O oală. Nici prea mare, nici prea mică. Suficient de mare pentru a găti rudimentar ceva în ea, suficient de mică ca să încapă în rucsac (o poți umple cu diverse alte chestii ca să nu faci risipă de spațiu). O poți folosi și pentru a fierbe și bea zăpada sau apa din râuri.

Haine. Ghete zdravene, pantaloni cât mai lejeri și groși (ai grijă să nu-ți înghețe Dunărea de Jos), două pulovere (nu ca să le schimbi zilnic, ci ca să le porți unul peste altul la nevoie), două perechi de șosete groase (din același motiv), și o geacă care să te apere de ploaie și să și țină de cald.

Pături. Cel puțin două, cât mai călduroase. Dacă e nevoie să dormi pe pământ, poți pune una sub tine și una deasupra. Dacă e extrem de frig, fă-te rulou în ele. Mi s-a făcut poftă de cordon bleu.

Trusă de prim-ajutor. Bandaje, dezinfectant, antiseptice, medicamente speciale pentru bolile pe care le ai (ex: insulină), etc.

Lucruri de igienă personală. O mini periuță de dinți, un tub mic de pastă, și un săpun mare sau două mititele (poți să le ciordești dintr-un hotel).

Lanternă. Plus baterii de rezervă.

Foc. Ai nevoie de minim trei metode de a face focul: chibrite (înfășoară cutia în ceva impermeabil), brichetă, cremene, etc.

Cuțit. Pentru gătit, făcut focul, tăiat crengi, bandaje, și auto-apărare. Da, auto-apărare. Mi-ar plăcea să cred că lumea s-ar purta decent în fața unei catastrofe, dar dă-o-n muma ei de treabă, că doar suntem români. La cum se ciomăgesc ai noștri când se dă ceva pe gratis, cât de civilizați crezi că am fi într-o situație de criză în care trebuie, practic, să ne batem pe mâncare?

Bani și ceva bun de barter. Dacă salvarea ta depinde de autorități, niște bani fluturați peste cheliile acestora te-ar putea tracta agale din rahat. Pe de altă parte, dacă ești blocat cu alte persoane, iar viața ta depinde de ceva ce au ei, fii pregătit să recurgi la negocieri și schimburi de produse. Băutura, fără niciun fel de miștocăraie, este printre cele mai utile în astfel de ocazii (cu cât mai tare, cu atât mai valoroasă).

CONCLUZIE

Dacă ești deștept, prevăzător și realist, vei pleca urechea la ce am scris până acum și îți vei asigura, într-un fel sau altul, supraviețuirea dacă dă necazul peste tine.

Dacă ești exagerat de sigur pe tine, cireșar, sau pur și simplu puți a varză, nu-ți mai bate capul cu așa ceva. Ție nu ți se poate întâmpla. Dar dacă totuși ți se întâmplă, e un exemplu foarte bun de selecție naturală: pur și simplu ești prea prost ca să apuci să faci copii.

În concluzie, mergi și pregătește-ți geanta. Ți-am trimis un uragan în vizită mai pe seară și nu ar vrea să te găsească făcându-ți băgăjelul.

(Apropo, dă share mai jos și mai salvează niște vieți… e mai important decât alte vrăjeli pe care le distribui zi de zi.)

VIAȚA DE ȚĂRAN SĂRMAN CU DOUĂ SECOLE ÎN URMĂ

noreply@blogger.com (Gothem) — Wed, 12 Nov 2014 15:23:00 +0000

Notă: Am cam rămas în pană de articole deoarece, din considerente profesionale, am hotărât să nu public două articole referitoare la țigani și unul despre liceul la care învățam.

Cu o lună și ceva în urmă a avut loc cea de-a doua mare realizare din întreaga mea carieră: am dat gata primul volum din Moromeții, al vericului meu Mărinică Alien vs. Predator.

Mi-a luat un car de ani s-o termin de citit și cu siguranță nu aș repeta experiența, însă m-a făcut să șed pe prispă la umbra celor patru murgi ai mei și să chibzuiesc despre cât de lipsită de sens fu viața ancestorilor mei cu două veacuri îndărăt…

…și cum ar fi fost să trăiesc și eu în acele vremi în care viața omului era grea, străzile erau pline de căruțași beți faună, și statul îl jupuia pe om de fiecare mic bănuț. Ah, păi stai un pic, că asta se întâmplă și acum…

Dar pentru că nu vreau să mă imaginez pe mine însumi într-o lume fără struguri la conservă sau hârtie de veceu, protagonistul acestei călătorii în timp va fi chiar ghinionistul de tine.

Și în timp ce tu te învârți la horă și mănânci posmagi din troaca porcului, eu o să stau aici la mine în pat cu laptopul în brațe, ascultând Dorul de lelița mea, de AC/DC.

Să-i dăm bice!

PE VREMURI, LUMEA LE MUNCEA…
Te trezeai de dimineață după prima cântare a cocoșului, undeva în jurul orei trei și jumătate. Te spălai pe ochi cu apă strânsă de la ploaie, te ștergeai c-o mână de pământ, și te apucai să-ți cauți treabă prin ogradă.

Dădeai grăunțe la găini, băteai câinele să nu mai doarmă în porumb, gâdilai porcii sub șoric, și îți trezeai copilele să dea cu mătura prin bătătură (altfel să vezi ce bătătură le dădeai tu lor!…).

După asta, aveai două variante:

1.Dacă erai femeie, te puneai pe făcut mâncare. Mai o ciorbă cu ridichi, mai o pâine caldă de care nu lași copiii să se atingă pentru că trebuie să se usuce și să faci anafură din ea, mai un cocktail de tărâțe, mai o mămăligă cu cireșe, mai o poală-n brâu cu lapte acru și cu ciocuri de găină. Dup-aceea te puneai pe țesut și împletit, să faci lu’ ăia mici vestuțe, șăpcălii, și ciorapi cu Iron Man. Dacă îți mai rămânea timp, te duceai la biserică sau la o vecină căreia i-a murit bărbatul și o ajutai să-l spele și să facă sărmăluțe, în exact același timp. Apoi te întorceai acasă, puneai cocoșul să sune, te rugai la Doamne-Doamne, și plonjai în pat la somn.
2.Dacă erai bărbat, te duceai la cârciumă și nu mai dădeai pe acasă decât chiaun de beat și pus pe scandal.
Desigur, asta nu e chiar o rutină exactă, pentru că uneori mai aveau loc și evenimente speciale cum ar fi călătoria unui membru al familiei în satul vecin aflat la jumătate de kilometru înspre miazănoapte, lucru care necesita pregătire specială și multe nopți nedormite în care toată familia își punea și răspundea la întrebări despre crâncena excursie ce urma să aibă loc:

-O pâine ajunge oare pentru drum? Mai bine îi dăm și o găină să o taie când l-o răzbi foamea.
-Acolo, oare e mai frig? Ar trebui să fie mai frig, că doar e cu cinci sute de metri mai aproape de Islanda.
-Nu mai bine îl ia și pe Lăbuș cu el să nu-l prădeze hoții? Păi nu, că Lăbuș e câine frumos, o să-l prădeze special ca să i-l fure pe el.
-Oare se va mai întoarce vreodată acasă? Probabil că nu, dar și-așa avem prea multe guri de săturat.
-Ce level ai ajuns la Metin 2? Păi nu știu că n-a mai mers să fur wireless de la vecini în ultimele două zile și cred că am scăzut la 43.
-Ce fel de animal e soarele și de ce e numai unul? Soarele este de fapt o plantă și e numai unul pentru că așa a vrut Iisus.
Și multe întrebări tot la fel de importante și de scormonitoare prin suflet…

Dar să trecem la the next…

PE VREMURI, LUMEA SE DISTRA ÎN FEL ȘI CHIP
E duminică dup-amiază, ai terminat de rânit la porci, și vrei să ieși cu alte mândre cosânzene și flăcăi ferchezuiți de prin sat să încingeți o horă de să i se ducă vorba!…

O singură problemă, însă: Fratele mai mare, Ilieș / Găvrilă / Vasâlică e plecat la o cumetrie, și poartă opincile cele mai bune ale familiei, celea negre din șoric de scroafă.

Dar cum să ieși tu, tânără vădană, la horă și să te vadă flăcăiandrii fără opincile celea negre din șoric de scroafă? Nu se poate așa, te râde lumea… dar ce să-i faci, mâine iar e luni, și iar ai de tras la jug, deci bine ar fi să te desparți pentru o vreme de îndeletnicirile gospodărești, și să ieși să te destinzi printr-un dans cu tinerii și falnicii flăcăiandrii ai cătunului, până vă întoarceți acasă pe burtă sau în mâini, cu picioarele în plasă.

Așa că fugi repede la baba Parascheva de peste drum, o descalți, îi cureți ciubotele de păienjeni și de rapăn cu un ghemotoc de fân de pe islaz, topești rahatul de câine solidificat pe ele (și îl pui sub pernă la păstrare ca să ai ce pune în sobă dacă îți vin musafiri și vrei să îi gonești din casă), te bărbieri în viteză cu ciobul la sub braț după care ți-l bagi și pe el în opinci să nu îl pierzi, te îmbraci cu cârpa cea mai curată din casă, și o iei la sănătoasa înainte să te prindă baba Parascheva și să-și ia opincile înapoi, nu înainte însă de a te agudi de să urli ca Băsescu la inevitabila lui execuție publică.

Ajunsă la horă, îl iei de după șold pe al lu’ Pandele Cârciumaru, flăcăul cel mai vânjos de pe combinație și cu cea mai șucărime mustăcioară, neagră ca viitorul României și luxuriantă mai ceva ca jungla amazoniană.

Dănțuiești cu el, mai schimbi o vorbă cu fetele, mai bei un gin, mai calci o haină, mai ciocnești câte-un pahar cu popa și cu dascălul, mai cureți fântâna, mai te ștergi de nădușeală, mai ceri un foc, mai dai un foc, mai stingi un foc, mai iei bătaie de la cel a cărei casă i-ai dat foc.

În principiu, te distrezi, iar acasă te întorci fix la timp ca să dai cocoșul pe Snooze și să te bagi în pat la somn.

PE VREMURI, STANDARDELE ERAU ALTELE
Să fii deștept însemna să cunoști toate modurile posibile de a jumuli o potârniche. Să fii bogat însemna să ai cel mai strașnic bou din tot cătunul, și să fii șmecher însemna să fii ori preotul satului, ori o rudă de-a acestuia.

Din acest motiv mai toți sătenii o duceau la fel, adică prost. Inclusiv tu, pentru că la un sătuc de 2.300 de locuitori (pașnici și viteji ca orice țăran român din vremurile de demult), șansa ca tu să fii popa era de 0.04%.

Revenind la partea cu munca, deși am făcut o listă cu treburile zilnice la care te predispunea viața de cetățean român de zonă rurală, nu am menționat două aspecte importante ale vieții de pe vremile de mult apuse, aspecte pe care le voi analiza în cele ce urmează.

PĂZITUL BOSTANEI
În România rurală de cu două secole în urmă, dacă nu păzeai bostana nu primeai cetățenie română.

“M-ar fi durut în șnur de cetățenie” aud acolo în spate, dar eu sunt convins că într-adevăr te-ar fi durut: să fii cetățean român nu însemna numai că ești legat de glie și că statul ia ~~TOT, ‘TU-I BASCA LUI DE STAT~~ o parte rezonabilă din producția ta anuală, dar mai și primeai discount la Disco Șezătoare și la trabucurile cubaneze, foarte renumite și apreciate de țăranii sărăntoci și necăjiți.

Întorcându-ne la păzitul bostanei, asta era muncă de vară pentru tine, țăran fiind. Te încălțai cu ciubotele familiei, apucai sănătos o ghioagă în mână (din colecția ta de scurtături de lemn pentru dat în cap, ciomege pentru agudit copiii, și măciuci pentru bătut șaua să priceapă iepele), încălecai pe câine și străbăteai mările și zările până la, nu-i așa, mult-râvnitul rai al pepenilor.

Acolo îți făceai la coșie repejoară un culcuș, îți scoteai laptopul din desagă și te apucai de câutat un loc de muncă pe BestJobs. Sau, un pic mai realist, îți scoteai brânza din desagă și te apucai de căutat un pepene destoinic din care să te înfrupți.

Seara era mai nasol pentru că foarte adeseori ți se întâmpla să rămâi fără baterie la Bentley și, fără faruri ca să lumineze zona, era un întuneric de ți se strepezeau dinții.

Și apoi începeai să prinzi spaimă de tot ce mișca și tot ce se auzea în jur — dar ăsta nu e neapărat un lucru rău, dat fiind că frica păzește pepenii.

VÂNZAREA BUNURILOR ALIMENTARE
Negoțul cu fel și fel de bunătăți, mai mult sau mai puțin furate, își aducea un mare aport la situația financiară a nefericitului iobag român.

Treaba stăteai astfel: presupuneai că tu și Vodă sunteți parteneri, tu venind cu produsele și cu munca iar Vodă venind cu trăsura să te verifice și să te jupoaie de parale.

Tu cultivai pepenii, îi păzeai, îi culegeai și îi vindeai. Din avuția astfel dobândită jumătate păstrai tu, și cealaltă jumătate i-o dădeai lui Vodă ca mulțumire pentru ajutorul fără de care nu ai fi putut să te descurci.

Însă procesul comercial este cu mult mai încurcat, și-l voi analiza în cele ce urmează.

În primul rând, tu, țăran român sărac și gingaș, ai adunat bostanii, i-ai încărcat în cașcaraveta ta cu turbo diesel engine de 2.0l, ai înhămat la ea cei doi căluți putere din bătătură, ți-ai setat GPS-ul pe zona Bucharest Bazar-Talcioc Plazza, după care ai purces la drum către Bucale, cu gloata de copii alergând în urma ta, chinuiți deja de dor.

Odată ajuns la București te deshămezi, pui căluții în standby, iar căruța o întorci cu fundu-n sus și o transformi în tarabă.

După asta îți mai e de trebuință doar olecuțică de strategie de marketing — cu alte cuvinte trebuie să te apuci să zbieri cât te țin bojocii că ai pepenii cei mai zemoși, mai dulcegi, și mai buni de măritat din întregul București.

Vinzi tu ce vinzi, un pepene la conașul, încă patru la cucoana cu pălărie violet, încă jumătate de căruță la popa Arhimede, încă doi mai rotunjori la doamna cu cei doi copii rotunjori, încă șase aici, unul colo, două la Primărie, două la Prefectură… și cât ai pocni din splină (am trademark pe chestia asta), se face beznă și începi să-i simți prezența lui Moș Ene. Îi vinzi și lui un pepene să ducă la nepoței, după care apare celălalt Moș Ene, ăla verde cu antene care vine pe la gene și-i alergic la madlene.

Când îl vezi îți dai seama că treaba s-a nasolit și că trebuie să ceazlești o pușchie de somneatră cât mai imediat. Și îl întrebi tu atuncea pe Moș Ene care face din sprâncene și se schimbă de izmene:

—Auzi Moșule Ene care mă ajuți la teme și faci focul fără lemne, pe mine mă podidește o somneatră… are ceva dacă mă duc să dilesc pe dreapta la Hotel Pintenul și las pepenii aicea?
—Ești prost? DORMI PE EI!!!

Și te pui să dormi pe ei, în speranța că până dimineață îi clocești și vei putea să vinzi puii de pepene direct pe net, să nu mai stai să-ți tremure axilele în piață să îi vinzi la prostovani.

Ideea e că tot procesul ăsta se va repeta câteva zile la rând, până când are loc una (dar adesea amândouă) dintre următoarele:

Vinzi toți pepenii, sau…
…vine primarul să te dea afară din incinta târgului pentru că deja sunt deja 4 zile de când dormi în piață fără să te speli și ai început deja să puți destul de aprig.
Degeaba încerci tu să-i explici lui domnu’ Primaru’ că “patru zile e nimic, domnu’ Primaru’, să mă vedeți cum put când sunt acasă!… haideți domnu’ Primaru’ că nu dilesc chiar într-atâta de urât…“.

Dar el nu și nu, așa că te sui în căruță. Caii tăi deja se simt prost că li se spune “caii lu’ ăla care pute“, și îi dau singuri viteză ca să scape cât mai repede de rușine…

Cam asta a fost și cu negoțul ăsta — în mod clar, nu-i pentru toți. Dar știi ce meșteșug e datină străbună pentru toți?

Exact…

HOȚIA ÎNTRE VECINI!
Să presupunem că nu locuiești chiar la munte, unde satele sunt răsfirate iar șansele tale de a profita de sudoarea vecinilor tăi sunt reduse la datul în cap și șantajul cu “te zic lu’ popa“.

Locuiești într-un sătișor de la câmpie, unde îți permite obrazul să mai ciordești de la vecini câte o găină, niște poame, sau o mândrețe de fecioară numai bună de ~~transformat în slugă~~ măritat (am fost informat că așa zic ăștia tinerei acum).

Ce înseamnă asta? Că totul e un joc. Un joc de spionaj și îndemânare, în care scopul tău este ca în fiecare zi să îl lipsești pe unul dintre oropsiții tăi vecini de câte ceva de trebuință.

Mai jos am structurat procesul acestei hoții în ordinea momentelor subiectului:

Afli când urmează Nicu vecinicu’ să absenteze de la el de la maison (dacă ai un vecin alcoolic — și, hai să recunoaștem, toți sunt așa — consultă-i programul de beție), și vezi ca și nevastă-sa Maricica vecinica să absenteze de asemenea (dacă ai o vecină credincioasă — și, hai să recunoaștem, toate sunt așa -—vezi dacă nu cumva coincide vreo slujbă de la biserică cu happy hour-ul crâșmei satului). Notă: E posibil ca happy hour-ul crâșmei să nu aibă loc în același timp cu nicio slujbă, dat fiind că majoritatea preoților ar lăsa orice fel de îndatorire creștinească ca să beie mai pe moca.
Treci de câine fără hărmălaie. Aici ai mai multe opțiuni: ori îi dai șpagă (la buldogi de-alde ăsta se pare că merge), ori îl omori (dar ce mama ei de treabă, doar n-o să omori câinele vecinului în fiecare zi când te duci să îi mai șterpelești o coasă sau niște știuleți), ori — varianta mea preferată — îl dai pe Silent (bagi mâna în gât destul de adânc, până când îi simți rotița pentru volum — unii o numesc faringe — o smulgi, și o duci acasă la copii să se joace cu ea).
FURI!!! Nici nu contează ce furi! Având în vedere că șansele să locuiești lângă el toată viața sunt maxime, cu câte o mică hoție în fiecare zi vei putea să îl chelești de orice posesiune materială in a matter of câțiva ani. Azi o gâinușă porumbacă, mâine o crăticioară și niște tomate din grădină, poimâine niște ouă, răspoimâine un bou sau o vițică, peste 4 zile îi iei opincile de pe prispă, peste 5 zile nu furi nimic că te duci la biserică și trebuie să te spovedești pentru toate mârșăviile. Dar luni poți să furi din nou niște unelte pentru la câmp, marți o ciozvârtă de la vreun purcelandru, miercuri îi mulgi toate vacile, joi îl scutești de strugurii din vie, și tot așa până când ești nevoit să pui în aplicare pasul următor…
Minți! Când te întreabă vecinul de unde ai găină nouă, de ce o ții în cușcă în loc de câine, și dacă nu cumva ai să-i împrumuți niște bani de băutură până vine alocația copiilor, fii pregătit să minți fără niciun fel de remușcare. Dacă nu știi cum, uită-te la orice discurs politic de la TV și îți jur pe ce am eu mai de preț pe lumea asta că în câteva minute vei deprinde și tu această taină a mințitului ca un o jigodie ordinară.
SEMI-CONCLUZIE
Cu siguranță că am omis câteva aspecte cruciale ale vieții de țăran amărăștean legat de glie (cum am merita să fim cu toții pentru că l-am reales pe Băsescu în 2009 să ne reprezinte facă de rahat), dar articolul de față se apropie deja de 3000 de cuvinte și mi se șoptește în cască să o las mai ușor cu scrisul că deja încep să aberez.

Sper, totuși, ca acest articol să îți fie de folos în caz că meșterești vreodată o mașină a timpului ca să te întorci în vremile lui Vodă și vrei să te porți cât mai natural.

Și-am încălecat pe-un ștangur, și m-am dus la mama dracu’.

Notă: Pe parcursul articolului de față, am folosit de ~~trei~~ patru ori vechea glumă cu tăiatul cuvintelor. Îmi imaginez că și-a pierdut tot farmecul, așa că o să ~~încetez~~ continui să o fac.

50 DE METODE RIDICOLE (DAR PRACTICE!) DE A FACE ECONOMIE

noreply@blogger.com (Gothem) — Tue, 11 Nov 2014 10:37:00 +0000

De vreo patru ani încoace ni se tot spune că ne confruntăm cu o apocalipsă financiară și că, mai curând decât am crede, vom ajunge să nu mai avem bani nici pentru hârtie igienică.

Dar dacă am renunța de bunăvoie la ea, ce s-ar întâmpla?

Lasă-mă să-ți spun eu: NE-AM ÎMBOGĂȚI!!!

Făcând mici ajustări la stilul nostru de viață putem să economisim bani la foc automat, iar metodele prin care putem face asta sunt la fel de infinite ca anii pe care ar trebui să-i stea Băsescu după gratii.

Așa că, fără alte glume despre bețivani, uite ce să faci ca să trăiești cât mai pe moca:

-Renunță la telefonul celular. Telefoane publice sunt o alternativă mai mult decât modernă, iar cartelele cu impuls sunt ieftine ca braga — orice sărăcie ambulantă și-ar permite să le ia.
-Nu mai face copii. Dacă ai deja, vinde-i sau trimite-i la cerșit ca să-ți recapeți investiția.
-Dacă vrei să cumperi ceva, cumpără în rate. Amână achitarea lor până în ultimul moment, iar în ultimul moment mori și lasă toate datoriile urmașilor.
-Taie-ți cablul de la net, și fură wireless de unde apuci. Dacă nu merge sau dacă-i parolat, intră peste ei în casă și pune-i la respect cu levierul.
-Renunță la serviciu. N-o să economisești bani în mod direct, dar o să economisești timp. Și timpul înseamnă bani. Și-așa se smiorcăie tinereii că n-au unde să muncească, ia să plecăm toți din mine și uzine și să-i băgăm pe ei, să ne-ntrețină.
-Mănâncă și părțile necomestibile de la alimente, cum ar fi oasele, cotoarele sau resturile de prin mațe. Nu degeaba le-a lăsat Dumnezeu.
-Cumpără doar haine second-hand — sunt mai ieftine, iar puricii sunt gratis. Dar nici pe haine folosite nu da banii ca la popi! Eu de obicei îmi cumpăr alt tricou când ăla vechi ajunge să aibă mult prea multe mâneci, iar pantofii mi-i schimb doar când suprafața găurită se întinde pe mai mult de 75% din picior.
-Vorbește cu restul locatarilor din blocul tău și renunțați să mai plătiți căldura iarna asta, până când vă debranșează. Din banii economisiți, cumpărați-vă băutură și pături de cauciuc — dilesc nasol, dar țin de cald.
-Încă un sfat, tot pentru iarnă: în loc să-ți cumperi haine îmblănite, fă-ți-le singur una din mortăciuni călcate de mașini. Ca și în exemplul anterior, dilesc nasol, dar țin de cald.
-Modifică-ți mașina pentru un consum de combustibil minim: scoate bancheta șoferului, înlocuiește-ți airbagurile cu pungi negre de gunoi și, eventual, slăbește câteva kilograme pentru că și-așa cheltuim cam mult să te hrănim.
-Că tot veni vorba de mașină, poți face economii spectaculoase dacă, în loc să cumperi motorina cu 6,5 lei pe litru, o șterpelești din rezervoarele altora. O alternativă mai legală (dar tot la fel de strigătoare la cer) ar fi să mergi pe păcură, untură sau oțet.
-Spală-te cât mai rar. În ciuda a ceea ce ai fost mințit la școală, spălatul nu este indispensabil, ci un simplu moft al sclifosiților de nemți. Trebuie să fii bătut în freză ca să faci risipă de săpun când încă se mai poate sta la 5 metri de tine…
-Strâns legat de punctul anterior, am citit acum câțiva ani pe un blog o metodă întru totul genială de a pune în aplicare spălatul ocazional: se umple cada cu apă (strânsă de la ploaie sau stoarsă de la flori), după care, pe rând, se spală fiecare membru al familiei în ea, de la cel mai tânăr la cel mai bătrân și răpănos. După ce se spală toți, o folosiți pentru turnat în veceu sau aruncat în polițai.
-Nu mai cumpăra merinde. Nu spun să stai nemâncat, ci să nu mai cumperi de mâncare — de aici imaginația te poate duce spre orice mod de a te hrăni fără să cheltui vreo lețcaie, de la mâncat arbuști din parc la scormonit prin tomberoane, la cules melci după ploaie sau, dacă stai la casă, la ciordit fazani de la vecini).
-Bate-ți singur copiii. Câți bani cheltuiești anual ca să-ți bată altcineva copiii? De ce nu ai face-o chiar tu, și din economii să îți achiți abonamentul la biserică?
-Fii zgârciob. N-ai idee cât de mult poți economisi când le refuzi celor dragi orice mică bucurie! Vrea ăla micu’ vată de zahăr? Dă-i vată de sticlă și trimite-l să muncească. Vrea bani să se ducă la bâlci cu alți ciutani? Să se ducă când o fi mare, din salariul lui. Vrea cadouri de Crăciun? NU EXISTĂ MOȘ CRĂCIUN!!!
-Reciclează! Un prăjitor de pâine scurtcircuitat poate servi drept muzicuță ghiozdan pentru copil (cu Toaster-Man!). La fel stă treaba și cu bateriile de la chiuvetă, pe care dacă le înghesui un picuț le poți folosi ca baterii pentru telecomandă.
-Nu primi musafiri. De ce să vină să-ți mănânce din mâncare și, mai rău chiar, să îți beie beutura? Nu mai bine te prefaci că ești plecat de-acasă și îi lași să ciocăne la ușă până la unirea Spaniei cu Pakistanul?
-Spală-te pe întuneric, taie porcul pe întuneric, și tot pe întuneric stinge și lumina.
-Dacă ești încă la școală, te invit să depășești orice limită a proastei creșteri ca să îți ajuți familia. Fură bănci și du-le la fier vechi, umple-ți zilnic câteva căldări cu apă de la baie și împrumută dicționare de la biblioteca școlii ca să faci focul la iarnă.
-Nu pleca din magazin fără să-ți dea și ultimul bănuț! Dacă lebărul la plic e 299,90 lei, și tu plătești cu o bancnotă fixă de 300, restul de 10 bani sunt DREPTUL tău și NIMENI nu poate să te lipsească de ei.
-Vânează. Câinii vagabonzi din jurul blocului nu mai sunt de mult niște animăluțe blânde, ceea ce îți dă ție dreptul de a le vâna pentru friptură și blănuțe. Adună-i pe toți gherțoii care stau în bloc cu tine, luați-vă cu voi ciomegele de ultrași cu care mergeți la meciuri să vă faceți loc printre suporterii dușmanilor, și ieșiți să spargeți țeste de dulăi. Prinzi ghioarla, o agudești, o decojești de blană, după care îi mănânci pulpanele cu un pic de rozmarin, busuioc, și două-trei bobițe de vegeta pentru câini. Din mațe poți să-ți faci cimpoi.
-Fă-ți prieteni doar din interes. Dacă cineva refuză să îți plătească țigările și consumația la discotecă, înseamnă că nu-i destul de fraier ca să profiți de el. Caută pe cineva mai slab de înger — cu cât mai prost, cu atât mai de folos.
-Ascunde mâncarea de copii și de soție! Dacă ai trecut prin piață și ai reușit să furi ceva gustos, înfruptă-te în scara blocului înainte să intri în casă. Apoi du-te la copii și zi-le: “N-a reușit tata să găsească de mâncare azi… vedeți cum e când nu vă duceți la cerșit???“
-Cere la biserică programul morților și parastaselor, și folosește-te de el ca să te duci la pomenile unor necunoscuți și să mănânci pe gratis cu întreaga ta familie. De ce să mergeți la restaurant și să dați ciubuc la chelneri când vă puteți duce la parastase cu mâinile întinse și să profitați de moartea unui om?
Închei aici pentru moment, că am și eu acum la 6 o pomană de la care să mănânc. Voi reveni îndată cu o listă încă pe-atâta de sfaturi despre cum să fii hârciog, zgârie-brânză, și să ții de bani cu dinții.

Acum e rândul tău să împărtășești cu noi tehnicile tale cele mai avare de a-ți roade de sub unghii.

LAUDĂ CEAUȘISTĂ — LEGENDA FALNICULUI GEORGE

noreply@blogger.com (Gothem) — Mon, 10 Nov 2014 16:35:00 +0000

Fruntaș flăcău fiind, cu bicepșii cât burțile de popă și un piept păros cu mușchi pe el (nu cred că e cazul să specific și ce fel de mușchi), am făcut armata în Otopeni, vizavi de fosta fabrică de otopenicilină.

Făceam practică mai des decât mâncam fasole, căci la fiecare oră fixă se găsea să evadeze câte-un zâmbăreț din otopenitenciarul de alături. Ce-i drept, majoritatea erau pașnici, iar numărul de oameni pe care apucau să-i felieze cu iataganul era de maxim 5 pe săptămână.

Aveam o instructoare foarte aspră și fâșneață, pe nume Coca Otravnic-Spadasinu, care era în limbă după frate-miu. Mi-am dat seama de asta după numărătoarea ei de marș:

Un, doi, trei, patru,
Sunt în limbă după frac-tu.
Un, doi, trei, patru,
Să nu-i spui, că dai de dracu.

Eram coleg de cameră cu George și cu restul de 148 de militari — care mai de care mirosind mai catastrofic. Numai George mirosea a micșunele și lavandă, și-ți era mai mare dragul să te joci barbut cu el. Câștiga întotdeauna, pentru că până și zeii-l adorau.

George dormea în paturi suprapuse cu cel mai bătrân ostaș al nostru, Abrahamie Tuleașcă, rămas repetent de zeci de ori în cel de-al doilea an de armată. Era acuma într-atâte de bătrân încât dacă s-ar fi pus pe făcut copii, ar fi murit cu un deceniu înainte să li se deie născare.

Abrahamie avea un obicei foarte exemplar, și anume faptul că-și ținea măslinele ascunse în papuci — vorba vine “ascunse“, pentru că toți știam de ele și mereu îi șterpeleam câte una s-o mâncăm cu zahăr ars. În afară de George, bineînțeles, la care venea Ceaușescu în persoană să îi fie chelner și să-i facă frecție la picioare când îl deochea vreo babă.

Într-o bună zi, însă, au dat doi proști peste o bombă și nu știau cum s-o împartă. Ar fi făcut-o fifty-fifty, dar unul dintre ei era mai mare în grad și i se cuvenea mai mult.

Au împărțit-o ei ce-au împărțit-o până am sărit cu toții în aer — iar clădirea, în semn de solidaritate, a luat foc.

Așa că am băgat viteză grabnic de rapidă până la ieșire și ne-am pus pe căutat cârnați și vin ca să-i grătărim pe rămășițele clădirii.

Și cum puneam noi mână de la mână să cumpărăm niște zgârciuri de păun de la măcelărie, pe colonel îl apucară spumele că nu ieșea socoteala la bani și se puse pe făcut prezența, să vadă cine nu participă.

Și a văzut: lipsea Abrahamie. Jegosul de moșneag preferase să rămână în clădire și să ardă ca o torță decât să pună bani cu noi pentru grătar.

Eroul zilei fu, după cum probabil ți-ai imaginat deja, chiar camadarul nostru George care, fără niciun pic de teamă pentru propria sa viață, intră cu pieptul înainte în clădire și se întoarse după trei minute negru de funingine, cu papucii moșului în dinți.

Clădirea a continuat să ardă și noi am tras cel mai strașnic grătar EVER.

Răposatul moș Abrahamie s-a dovedit într-un final a fi cel mai patriot soldat din lumea-ntreagă: nu numai că a renunțat la porția lui de cârnăciori pentru noi (ar fi fost ciudat să nu o facă, dat fiind că era mort), dar a mai și întreținut focul chiar cu prețul propriului său leș. Ca să nu mai zic de măslinele din șlapii lui, care ne-au mers direct la inimă.

Din ziua aceea, de fiecare dată când mă întâlnesc cu George la vreo bodegă să ne-mbătăm ca Văcăroiu și să dormim prin șanțuri ca boierii, ne scoatem fiecare din șosete câte o măslină pe care o mâncăm în semn de reculegere, doliu și camaraderie pentru răposatul oștean român Abrahamie Tuleașcă, căzut nu chiar la datorie dar hai să-i zicem așa, și avansat post-mortem la gradul de carne de ~~tun~~ mici.

SFATURI PENTRU A-ȚI CINSTI LEȘUL CUM SE CUVINE

noreply@blogger.com (Gothem) — Mon, 10 Nov 2014 10:40:00 +0000

Notă: Îmi cer batalioane de apologii pentru că săptămâna trecută am sărit peste o zi de postare. Programasem din greșeală articolul să apară în 2004 în loc de 2014 pentru că sunt chipeș și deștept nevoie-mare.

Își mai amintește cineva circul de acum ceva timp dintre familia hoitului lui Nicolaescu și Biserica Mortodoxă Română?

Familia zicea că răposatul și-a dorit să fie copt și să i se beie cenușa. Popii, pe de altă parte, amenințau să-i pună mortului toate bagajele din Rai în brațe și să-l evacueze jos de tot, unde arde și clocotește, înghesuit între criminali, homosexuali și Nicolae Ceaușescu — acesta din urmă nefiind prea mare problemă, pentru că oricum cei doi se aveau bine.

Familia era de părere că sufletul regretatului regizor va izbuti să urce treptele spre lumea celor drepți și fără Veșnica Pomenire, această slujbă prezentată de către popi ca fiind o trambulină spirituală către Rai.

Dar, din moment ce îmi respect cititorii un pic mai mult decât alți bloggeri, o să închei aici toate discuțiile, circul, panarămile și mahalagismele, urmând să îți prezint o serie de soluții la ceea ce eu numesc “Problema Leșului“.

PROBLEMA LEȘULUI
Până nu cu mult timp în urmă, singura întrebare pe care ți-o puneai în legătură cu propriul deces era dacă există sau nu o Lume de Apoi în care sufletul să-ți zburde ca un rinocer pitic și pufoșel.

Ei bine, trăim în secolul XXI și trebuie să fii conștient că, odată ce ginești efectivamente caline, popii și familia se vor bate pentru hoitul tău.

Biserica va zice că dacă nu te îngroapă, îi va tăia de pe lista lor de enoriași și le va știrbi deosebitul privilegiu de a mai achita vreo taxă de protecție la înalt-prea-cuviincioasele fețe neprihănite. Familia, însă, poate avea alte gânduri în legătură cu rămășițele tale — cum ar fi, spre exemplu, să te mureze ca pe unchi-tu Cornel, zis “Mumie“.

Tu trebuie să găsești un mod cât mai eficient de a împăca și varza, și capra, și pe unchi-tu Cornel. Ceea ce ar putea fi destul de greu, având în vedere că varza nu e vie, capra nu gândește, iar moș Cornel e mort de nouă ani.

Revenind la problema noastră, am întocmit împreună cu Alejandro Gropăraș, editor al ziarului de practici funerare “Să mori tu?“, o listă de senzații tari pe care le poți experimenta post-mortem. Trebuie doar să lași bilet familiei ca să știe ce să-ți facă după ce te pasionează moartea.

SOLUȚII LA PROBLEMA LEȘULUI
ÎNGROPĂCIUNEA CREȘTINEASCĂ
Dacă te consideri un bun creștin și ai trăit o viață monotonă pe care ai de gând să o serbezi printr-un ritual funerar la fel de plicticos, opțiunea ideală pentru tine ar fi să te conformezi cu standardele societății acceptând să te planteze cât mai zdravăn în pământ.

INCINERAREA, UN PIC MODIFICATĂ
Dacă nu-ți priește gândul de a fi băgat în ladă să îți mișune gândacii pe sub piele, poate ți-ar plăcea mai mult să ajungi într-un borcan pe post de umplutură argiloasă.

Popilor, însă, nu prea le convine că pierd bani și în situația de față riști să nu ai parte de ritualurile creștinești care, fie că le place sau nu, ți se cuvin ca recompensă pentru o viață de cotizații la buzunărașul lor.

Și pentru că sunt deștept și din cale-afară de mărinimos, voi împărtăși cu tine o metodă fascinant de bine gândită ca, după incinerare, nu numai să te alegi cu slujbe peste slujbe, dar să fie și pe moca — exact așa cum îți place ție!

Tot ce trebuie să faci este ca, pe spatele testamentului, să lași de înțeles că necuratul ți-a luat mințile și că ești acum un fel de ambasador al său pe Pământ. Vei impune, astfel, nu numai incinerarea ta, dar și o serie de slujbe executate gratuit pe baza garanției spirituale oferite de Biserică în contractul său de cotizare-răposare.

Și ca să îți fac ~~viața~~ moartea… sau de fapt țărâna mai ușoară (haha!), am pus mai jos o copie după testamentul soacră-mii, redactat de mine pentru că ea avea probleme cu vederea, splina ruptă și un plug în coaste.

"Stimat juriu, stimată audiență, stimat exagerat-de-cuvios părinte,

Subsemnata Marghioala Socrescu-So’crezi’tu, domiciliată în curând într-un borcan de neghină, după trecerea în neființă vreau ca toată agoniseala mea să îi rămână ginerelui meu Florin care, de altfel, m-a și omorât.

Țin să menționez că Florin a făcut asta din eroism curat, pentru bunăstarea sufletelor celor din apropierea mea, întrucât drăcșorii mi-au întunecat mințile dealtfel limpezi.

Acestea fiind spuse, dacă nu vreți să preiau post-mortem funcția publică de strigoi al satului (în locul răposatului moș Țipenie), mișunând pe ulițe în miez de noapte și în miez de nucă, cer să fiu făcută cenușă și presărată pe ardei umpluți.

Reamintesc, pe această cale, reprezentanților Bisericii Ortodoxiste Românești că, fie și incinerată, tot va trebui să mi se facă slujbe ca să nu poluez întreaga zonă cu spiritul meu viclean. Bani nu vă dau, vindeți-vă gipanele.

Cu multă dragoste dar nu prea,
Viitoarea răposată Marghioala Socrescu-So’crezi’tu, croitoreasă în timpul vieții și moroi în devenire."

RECICLAREA ÎNTR-O OPERĂ DE ARTĂ
Puțini oameni se gândesc că, odată ce încheie transferul ortului către popă, și-ar putea îndeplini visul din timpul vieții de a deveni fotomodel.

Ei bine, am o veste bună pentru tine: Acum poți!

Lasă vorbă rudelor ca, după moarte, să te ungă cu fixativ și să te expună în picioare, zâmbitor, lângă ușa de la intrare. “Ce cuier modern!” vor zice musafirii despre tine, și unii chiar te vor îmbrăca cu pălăria și paltonul lor — ocazie perfectă pentru a-i buzunări!

Ca o alternativă, în caz că ai deja prea multe mortăciuni în hol, poți să ceri ca leșul să ți-l bage într-o armură de la Castelul Peleș*. Eu nu am încercat, însă mulți mi-au spus că sunt extrem de confortabile, și cu mult mai speciale decât orice alt coșciug.

Dar hai să vedem problema mai în ansamblu, să țintim mai sus — eventual înspre Rai, să-l nimerim pe nea Pandele pe care l-am împrumutat cu bani de băutură și, când să intru peste el în casă cu ciomagul ca să mi-i înapoieze, l-am găsit cu funia de gât. Am încercat să-l strig, dar se făcea că nu aude, probabil din cauză că avea vată din urechi. I-am scos-o și i-am băgat-o în nas.

Revenind la ideea cu țintitul sus, poți da startul unei afaceri de familie cât se poate de bănoase convingându-ți rudele ca, după moarte, să deschideți un muzeu al figurilor de ceară în Mortugalia. Cel mai longeviv dintre voi are sarcina de a vă aranja frumos într-o încăpere, în diferite ipostaze haioase, și de a vinde bilete de intrare înauntru.

Lumea vă va admira, se va poza cu voi și, în mod ironic, va exclama “Wow! Cât de reali par, zici că sunt vii! N-am mai văzut în viața mea figuri de ceară așa bine modelate!“, neștiind că, de fapt, singura ceară din încăpere este cea a lumânării de la căpătâiul tău.

CONCLUZIE
N-am de gând să trag nicio concluzie pentru că vreau ca articolul acesta să se sfârșească brusc, ca viața.

*Știai că denumirea Castelului Peleș amintește de cadavrul peste care au clădit castelul? Inițial se pare că l-au botezat Castelul de pe Leș, dar când au vrut să-și facă cont pe Facebook au avut restricție de 13 litere — așa că l-au redenumit.

ROMÂNUL CÂND DĂ DE DRACU

noreply@blogger.com (Gothem) — Sun, 09 Nov 2014 16:56:00 +0000

Indiferent cât de rânced ni s-ar părea nouă șnițelul, trebuie să recunoaștem că bunul Dumnezeu ne-a ferit cât a putut de catastrofe naturale.

Poate că a compensat dându-ne cei mai scârbavnici politicieni din lume, sau poate că aceștia au intervenit asupra bunăstării naționale împotriva voinței Sale — ceea ce ar însemna că până și Ăl’ de Sus are boală pe ei și, vorbind în numele întregului popor, abia așteptăm să îi trăznească.

Dar în pofida toleranței aparent nemărginite a naturii la adresa țării noastre, românii sunt cei mai de seamă practicanți ai sinistrăției.

În articolul de astăzi vor discuta despre ceva destul de nașpa, și anume că…

CÂND SE ISCĂ UN CUTREMUR, NE “CUTARE” ÎN CHILOȚI
“Sfinte Dumnezeule și Maică Marie Preacurată Născătoare!” ← Citat din oricine care ar vedea în ce hal se panichează babele din blocuri cu ocazia sărbătorii ocazionale a Sfintei Zguduiri Tectonice.

Tu stai la tine în casă pieptănându-ți mustăcioara, mâncând vreascuri cu mujdale ca boierii cei mai răsfățați.

Arunci o privire la ceasul de pe perete și, cu ocazia asta, bagi de seamă că tabloul tău cu Ceaușescu s-a cam pus pe tremurat.

“Și pe mine m-ar învălmășa scârba de cum a ajuns țara asta dacă aș fi în locul tău, tovarășe Neculai…” îi spui îndurerat, dar nu apuci să termini că un set de zbierete de pe casa scărilor îți captează toată atenția.

“Om fi luat foc” te gândești, și bagi viteză spre ieșire cu pieptănul încâlcit în mustață și cu oleacă de mujdale prelingându-ți-se pe bărbie.

Nu era foc. Era doar un cârd de babe care își scoseseră copiii și pisicile afară și boceau sfârșitul lumii care, în ochii lor, devenise o certitudine.

Babele urlau, copiii plângeau, iar pisicile își făceau nevoile în ghivecele cu flori și în coșurile de rufe. Și în papucii lăsați de oameni pe preșuri. Și pe tocurile ușilor. Și la tine în mustață.

Copiii, însă, nu înțelegeau ce se întâmpla, apelând eventual la belșugul informațional al bătrânelor vecine.

—Tanti Dobreasca, de ce plângi matale în halul ăsta? A murit Nea’ Istrate cu care îl înșelai pe Moș Dobrescu?
—Nuuu, maică, Doamne ferește… e cutremur, maică, pune-te și tu aici lângă noi fix dedesubtul plăcii ăsteia care stă să ne zdrobească și spune o rugăciune, că murim cu toții aici…
—Dar tanti Dobreasca, mami mi-a zis că dacă e cutremur să nu ascult de boșoroagele habotnice ca dumneata și să mă pun sub tocul ușii unde e mai sigur…
—Las-o, maică, pe proasta aia de mă-ta… vino aici cu noi și pune-te în genunchi la rugăciune, o sa vină imediat Steluța a lu’ Știucă cu niște aghiazmă să ne facem spovedania cea de pe urmă… astăzi murim toți, maică, și cel mai rău de tine îmi pare că ești tinerel, nouă ăstora bătrâni oricum ne venea vremea să murim, dar ție…

Copilul se pune în genunchi la rugăciune, babele îl descântă, iar tu te întorci acasă. Îți faci cruce și îl suni pe Creangă, să îi istorisești cele întâmplate ca să scrie o continuare la “Prostia omenească“.

În tot acest timp babele continuă să țină copilul ostatic pe casa scărilor până când, după 3 zile în care moartea întârzie să apară, se duc fiecare la casele lor băgându-și picioarele în el de sfârșit al lumii care le-a făcut să piardă telenovela trei zile la rând…

Ce învățăm noi din asta?

Avertisment: Conținut educativ!

Învățăm că trebuie să cunoaștem tehnicile corecte de a ne proteja în eventualitatea unui seism, că sfârșitul lumii nu survine întotdeauna atunci când îl invocă tanti Stănculeasca, și — poate cel mai important — că niciodată, dar NICIODATĂ să nu-ți întrerupi pieptănușul mustăciorii, indiferent de cât de nasoală e situația, cât de tare urlă babele, cât de negru pare dracul sau cât de mult fum îi iese lui de la subrale.

Dar atunci când hoașcele își ridică fustele în cap și aleargă în cerc pe scara blocului cerând ajutor divin, în cealaltă parte a țării există niște oameni care trec prin niște suferințe adevărate.

Însă nu despre aceștia voi vorbi într-un articol viitor, ci despre amărâții noștri semeni rașchetați de viitură.

NEA GRIGORE, MEȘTERUL DE SEAMĂ — I — Caterinca Nemernicului

noreply@blogger.com (Gothem) — Sun, 09 Nov 2014 10:32:00 +0000

Notă: Acest articol face parte din serialul Nea Grigore, meșterul de seamă.

După o noapte tulburată de-un coșmar hidos, Nea Grigore se trezi ud leoarcă și cu limba tremurându-i de necaz.

Își stoarse cearșaful de transpirație într-un borcan și tăie niște cartofi deasupra lui, cu gândul de a se înfrupta din el în pauza de prânz.

Cu fesul peste ochi și trusa de scule în brațe, Nea Grigore porni în dimineața aceea la picior către servici. Vântul potrivnic nu izbutea să îl răzbată, iar oile de nea care cădeau din cer nu se puteau pune cu dânsul. Era singurul nebun ieșit pe străzi la ora aia, dar emana suficient de multă șmecherie cât să nu-l intereseze.

Odată ajuns la muncă, nici nu închise bine ușa după el că se apucă de făcut focul la centrală — era într-atâta de cârcean încât elevii s-ar fi îmbulzit să intre între elemenții de la calorifere.

Cu focul făcut și cu șprițul băut, meșterul nostru își dezinfectă uneltele cu tinctură de propolis după care, conform bunului său obicei, a purces în alergare pentru niște ture de clădire.

Dimineața era splendidă și răcoroasă, copiii încă nu veniseră la școală, iar sculele din salopetă îi zdrăngăneau în cel mai dulce clinchet din câte ai să auzi vreodată. Numai niște țigănuși interferau cu liniștea acelei dimineți, făcând bășcălie și aruncând cu pocnitori după el, însă Nea Grigore i-a pus imediat la punct, amenințându-i că se duce să-i pârască domnului primar.

Cu plămânii zvârcolindu-se să-i sară pe urechi, omul nostru izbuti să nimerească ușa de la intrare și se puse pe muncit — pentru că, vedeți voi, venea Crăciunul și niciunui colac de WC nu trebuia să îi lipsească instalația de beculețe. Ba mai mult chiar, însăși hârtia de toaletă trebuia înlocuită cu hârtie de împachetat cadouri.

Să fi văzut bucuria din ochii meșterului Grigore când străbătea etajele în pași de tango și flamenco, împodobind căciula fiecărui mic elev cu câte-un globuleț de sticlă. Pe unii mai grăsuni îi obliga chiar să îi cânte despre nașterea Domnului în iesle, promițându-le că le va face lipeala cu niște gagicuțe cum numai el cunoaște (adevărul este, însă, că Nea Grigore avea două fete gemene și încerca să le mărite ca să le poată deosebi după gineri).

Celor care refuzau să-i cânte le spunea că Moș Crăciun le va aduce câte-o nuielușă cu țepi cât capul lor, și se oferea să-i altoiască cu ea pe gratis de fiecare dată când considerau că merită.

Era însă destul de ud pe jos, iar cizmele de gumă din picioarele măriei dumisale alunecau ca țuica pe gâtlej. Sătul de-atâtea trânte luate ca la luptele de cocoși, meșterul nostru se puse să-și bată niște potcoave în ciorapi pentru o mai bună aderență.

Dar iată că, în pelerinajul său de-a lungul și de-a strâmbul clădirii, se auzi strigat de după o ușă. Ciocăni sfios, apoi deschise ușa cu putere și o TRÂNTI de perete cu o forță zguduitoare de tencuială. Adună bucățile de var de pe podea și le lipi la loc cu un triunghi de brânză topită.

Înainte de a iniția dialogul următor, mă simt forțat să fac o mențiune: Nea Grigore avea o voce clasică de bătrân alcoolic fără dinți, vorbind foarte neclar, un pic moldovenește, și lansând chintale de salivă în urma fiecărui cuvințel.

—Bună ziua duduiță, am auzit că ați strigat la mine. Ce-au mai făcut dracii ăștia de copii, ceapa lor dară astăzi și mâine?!…
—N-au ei nicio vină, Grigore, spuse doamna Alexandra Ioancuza, o profesoară bătrâioară de Istorie care se cam dădea la căciulatul nostru meșter. Predam liniștită lecția mea despre desființarea României Mari sub conducerea lui Litovoi, care știi și dumneata cât este de frumoasă, când deodată am auzit un chițăit. Am crezut că e elevul Osândescu, așa că l-am scos în fața clasei și l-am bătut cu steagul României.
—Așa îi trebuie, papucii lui de huligan! Auzi tu, să deranjezi o clasă întreagă de la lecție… mai ales de la desființarea României Mari! Păi dacă erau eu în locul dumneavoastră, puneam mână pe baros și-l ciocăneam cu el în dinți până când…
—Stai Grigore să-ți spun tot… l-am trimis la loc în bancă și, după cinci minute, când aproape terminasem de dictat rolul lui Napoleon în Revoluția din ’89, ce-mi aud urechile? Alt chițăit, mă jur pe cușma lui Viteazu! Așa că l-am chemat din nou la tablă pe Osândescu și i-am osândit încă vreo două cozi de steag peste spinare, după care i-am băgat căluș în gură și l-am legat cu funia de banca de la geam.
—Foarte bine ați făcut duduiță, uite așa fac și eu cu ai mei acasă!
—Păi da, Grigore, dar dup-aia iar am auzit un chițăit…

Nea Grigore nu mai așteptă să audă continuarea. Cu șurubelnița în dinți se năpusti răcnind înspre elevul Osândescu, îi lipi un set de palme pline de funingine peste fălcuțe și se oțărî la el:

—Așa, mă? O deranjezi pe tanti Ioancuza când povestește despre negocierile lui Burebista cu Uniunea Europeană, așa faci? Te dai cocoș, așa e? Te omor, mă… te omor! Uită-te la mine, că-ți bag mâinile în gât și te storc ca p-o lămâie! Ca pe un mop, mă, și șterg pe jos cu tine! Îți scot ochii cu patentul, ceapa ta de machidon, să vină tac-tu la centrală să te caute și să îi zic că te-am băgat în ea!…
—Stai, Grigore! interveni profesoara. Stai Grigore, te-ai șparlit la căpățână? Îl omori taman acuma de Crăciun, când e păcat?

Meșterul nostru îl eliberă pe Osândescu din strânsoare, și îi promise că-l sugrumă după Bobotează, cănd nu mai e păcat.

Amenințările acestea fură, însă, întrerupte de un chițăit, urmat de niște sunete destul de clare de șobolan care mănâncă mobilă. Nea Grigore știa bine asta, pentru că avea și el acasă, așa că se apucă de scormonit prin hărți după scârbavnicul intrus.

Îl găsi agățaț de portretul lui Ioniță cel Frumos, rozându-i mustăcioara cu nesaț. Nici nu apucă să îl înjure de cumnați că șoricelul se făcu nevăzut într-o gaură din dușumea.

Nea Grigore avu instinctul de a băga repede gaz pe conductele de la calorifere ca să îl asfixieze prin sufocarea aerului respirabil, dar își aminti că data trecută când a făcut asta a sărit clădirea în aer și și-a pierdut o gaică de la salopetă. Trei zile a dormit pe casa scărilor, că fără amândouă găicile nu îl primea nevastă-sa în casă, zicea să meargă să o caute că precis i-o fi furat-o careva…

În lipsa unei soluții ceva mai distractive, acoperi scorbura micii rozătoare cu fesul său din cap, iar dintr-un cotlon al trusei de unelte scoase un aparat ciudat și îmbolnăvitor de galben.

Era un dispozitiv electric numit Mirositorul a Brănză, pe care Nea Gelu, un vechi tovarăș de-al său, i l-a făcut cadou înainte de a fugi din țară. Nea Gelu se mutase în Germania, unde își deschisese împreună cu fratele său Flavius un service auto denumit AutoFla-Gelu.

Nea Grigore înfipse ștecherul de la Mirositor în priză, și îi acționă prin comandă vocală funcția de “vreau să puți a caș de oaie rânced”. Aparatul se supuse, și în mai puțin de un minut, întreaga clasă mirosea a brânză alterată în soare.

Șoricelul țâșni din gaură salivând din toate orificiile, ajungând direct în fesul lui Grigore cel Meseriaș. Acesta îl înșfăcă instant și alergă până la baie, băgându-l cu totul în vasul de toaletă și încercând să îl înece prin — bineînțeles — asfixierea sufocantă a aerului respirabil.

Șobolănașul rupse fesul și înotă în jos prin instalație, iar Nea Grigore își stoarse oleacă fesul găurit și și-l trase înapoi pe cap. Se închină tăcut pentru păcatele prietenului șoarec, și, cu convingerea că i-a venit de hac, porni înspre biroul său să-nceapă iar să meșterească.

Nici nu se înnoptase bine că terminase deja de ridicat în cancelarie o statuie din gheață a lui Stalin, în mărime naturală și călare pe o căprioară din burete.

Cu mândria unui lucru bine făcut, vrednicul meseriaș Grigore încuie statuia în centrală ca să nu îi fie frig tovarășului Stalin și hotărî să înnopteze lângă el, să-l străjuiască.

Pe la miezul nopții, însă, fu trezit de-un zornăit isteric din interiorul boilerului din centrală. Crezând c-o fi vreun soi de pește de apă caldă, îl deschise bucuros și scormoni cu undița prin el. Într-un final izbuti să scoată de acolo șoricelul de mai devreme și, văzându-l fiert și speriat, i se înmuie inima. Îl pupă în creștet și îl boteză Sfârlează — întotdeauna își dorise un animăluț care să poarte un nume de sfânt.

Cu chițăitorul său tovarăș la subsuori, Nea Grigore se întoarse la culcare și-ncepuseră împreună să trepideze sforăieli, mai ceva ca Țociu și Palade.

Spalatul pe dinti - De ce e bine sa ai dinti galbeni

noreply@blogger.com (Gothem) — Sat, 08 Nov 2014 18:59:00 +0000

Umblă vorba prin lume că noi, românii, nu prea ne spălăm pe dinți. Cică ne put gurile ca la nevăstuici. Și cică consumul mediu de pastă de dinți al românului de rând este mai mic chiar și decât cel al lui Dan Diaconescu.

Nimic mai adevărat.

Însă înainte să se apuce americanii să ne onoreze cu astfel de complimente lăudătoare de bine, ar trebui să țină cont de câteva aspecte cruciale ale vieții de român.

În primul și-n primul rând, faptul că românul e inventiv.

În așa hal de inventiv încât, dacă îi dai de băut suficient cât să-i câștigi prietenia, din două coji de banană și o bujie de la Dacie îți improvizează un încărcător de iPod Nano — cu leduri, briceag, recipient pentru zacuscă și tot ce-ți trebuie.

Așa-i și cu pasta de dinți. N-a auzit de pastă de dinți, sau n-are bani de așa ceva, sau preferă să-și dea banii pe băutură / țigări / cărți (adică își pierde banii la jocurile de cărți), sau e alergic la mentă sau la urzică și se urtică pe burtică, sau pur și simplu vrea să le facă în ciudă cercetătorilor britanici care fac rapoarte despre cât de aprig ne dilește nouă respirația.

Și atunci se spală cu ce apucă: sare, bicarbonat, mălai, nisip, funingine, orice. Ce mama dracu, trebuie să fi existat vreodată cineva care s-a clătit prin gură cu borală de gâscan.

Important este să continuăm boicotul strămoșesc împotriva fabricilor Colgate care au refuzat cu atât de multă vehemență de-a lungul anilor să producă o pastă mai ieftină ca mațele de câine și cu cât mai mult alcool. Atâta timp cât nu găsești căldări de Colgate cu poșircă la opt cenți suta de tone, periatul pe măsele e o pierdere de vreme.

Bineînțeles, mai există și categoria românilor care nu se spală pe dinți pentru că nu mănâncă. De ce nu mănâncă? Pentru că l-am votat noi pe Băsescu.

Însă indiferent de cât s-ar da cu fundul de pereți americanii că au prea mult Colgate și nu vrem noi să-l mâncăm cu biscuiți, românii vor continua să își exprime cele două drepturi principale pentru care au murit la Revoluție:

Libertatea de gândire, votul democratic, exprimarea necenzurată a opiniei, accesul la cultură, să înmoaie Coca-Cola în parizer, și, cel mai important…
…libertatea de a alege cât de galbeni le fie dinții!
Gura lor, regulile lor. E absolut normal ca fiecare să-și ia propriile decizii în ceea ce privește cavitatea sa bucală.

Pentru că românii știu una și bună: spălatul pe dinți este un drept, în niciun caz nu o obligație!

NEA GRIGORE, MEȘTERUL DE SEAMĂ — PROLOG

noreply@blogger.com (Gothem) — Sat, 08 Nov 2014 13:08:00 +0000

Notă: Acest articol face parte din serialul Nea Grigore, meșterul de seamă.

Rareori mi-a fost atât de greu să caracterizez pe cineva, dar adevărul gol-goluț este că și Nea Grigore, la rândul său, este o personalitate fără de pereche.

L-am cunoscut pe Nea Grigore un car de ani în urmă, la o școală generală al cărei elev am fost. El, deși o absolvise în îndepărtata sa adolescență, se atașase de ea în asemenea hal încât nici în ruptul capului n-a acceptat să se înscrie la liceu.

Norocul său fusese că exact în vara absolvirii sale, fostul îngrijitor al școlii decedase pe fondul băutului ca porcul și picatului de pe o schelă fix în cap. Cu Moș Ilie mort, tânărul Grigore rămase unicul moștenitor al îndeletnicirilor sale și îi preluă cu dragă inimă locul de instalator și centralist în școală.

Au trecut mulți ani de atunci, iar Nea Grigore seamănă pe zi ce trece din ce în ce mai tare cu răposatul Moș Ilie.

În cap îi șade o căpiță de păr negru ciufulit și unsuros, și-n vârful ei își trage un fes pe care-l face cocoloș din când în când, ca să se apere de câini. Direct pe pielea goală își îmbracă salopeta, aceasta diferind în funcție de vremea de afară și fluctuațiile bursiere. Un singur lucru l-ar face, însă, ușor de identificat într-o mulțime de salopetiști meseriași, și anume zâmbetul care te farmecă prin luciul cenușiu al singurului său dinte.

Dar el e meșter. Nu numai prin aspectul său muncitoresc, ci mai ales prin ștrengăria tipic românească de care dă dovadă cu fiecare șaibă pe care o învârte.

Își taie unghiile din carne până dă de os, scuipă nu doar când vorbește ci și când ascultă, și este în mod iremediabil un alcoolic fără de prihană — însă doar în timpul liber.

Nu știe prea multă limbă românească și nici cu pronunția cuvintelor plurisilabice nu prea se descurcă, însă până și un drac și-ar face cruce la auzul porcoșeniilor care mișună prin limitatul său vocabular. Când iși scapă Nea Grigore cu ciocanul peste degete nu poți decât să rămâi mut și-nduioșat de muzicalitatea cu care își exprimă acest om nemulțumirea prin injurii.

De viața lui privată nu se știe mai nimic, căci la fiecare întrebare personală pe care i-ai adresa-o, Nea Grigore te-ar trimite-n ceapa ta de băgăcios. Unii spun că ar avea soție, alții zic că ar avea harem. Unii cred că frate-su e preot, alții îi contrazic și spun c-a fost copil orfan și a crescut printre cocori.

Un lucru este, însă, clar — și anume că e bun meseriaș. Și mai presus de toate, Nea Grigore e un om integru, hotărât să schimbe lumea, piuliță cu piuliță. Va continua să facă focul la centrală și să ungă instalații câte zile va mai avea de trăit, și n-o să pună mâinile pe piept până când lumea asta nu va fi un loc mai bun pentru noi toți.

Dar asta nu înseamnă că o să-i prea ușor — pentru că, fără știrea lui, zeii au decis să-l pună la-ncercare.

Într-o noapte neagră și geroasă de 19 noiembrie, cu o zi înaintea praznicului Sfântului Grigorie Decapolitul, au apărut din ceață șapte iele cu buchete de urzici în mână. Acestea au aprins câte o candelă și au făcut ocolul școlii de trei ori spre miazănoapte, blestemând ca Nea Grigore să aibă neîncetat de furcă cu câte ceva.

În episoadele acestui serial vei fi și tu martor la pățaniile meșterului Grigore, acest Sisif în salopetă, în încercarea sa de a învinge mrejele păgâne și de a face totul în școală să meargă ca pe roate.

Va reuși el, oare, să-și ducă misiunea la îndeplinire? Probabil că nu.

Ne vom distra noi, oare, urmărindu-i caznele și amuzându-ne de creativitatea lui în lupta cu propriul său destin potrivnic? Rămâne de văzut.

Așa că fiți alături de eroul nostru și bucurați-vă de episoadele acestui serial în prima și în cea de-a treia zi de joi a fiecărei luni.

100 de tipuri de oameni prosti—Inclusiv copii prosti!

noreply@blogger.com (Gothem) — Fri, 07 Nov 2014 18:59:00 +0000

Din lipsă de preocupare, m-am decis să fac o listă cu 100 de tipuri de oameni care dovedesc, spre surprinderea doctorilor și a marilor savanți, că poți trăi bine-mersi și fără creier.

M-am oprit, însă, cu numărătoarea la 50 pentru că se face întuneric și eu încă n-am rânit la porci.

DECI FĂRĂ ALTE ÎMBÂRLIGĂTURI ABSURDE, IATĂ LISTA:
-Eu și restul membrilor Fanfării Flăcăiandrilor.
-Cei care deschid bananele de la coadă, că cică așa se face.
-Grăsanii care-și fac vacanțele la Baraolt, dar sunt prinși de KGB-iști și atârnați de gușe în scara lor de bloc.
-Ospătarii care nu știu unde e toaleta din propriul lor restaurant, și cei care nu știu unde e toaleta din propria lor casă — că ei fac direct în țeava de dejecție.
-Cei care caută www.adresă.ro pe Google ca să intre pe un site, pentru că suntem în 1944 și nu știm calculatoare.
-Cei care nu își țin ascunse corcodușele în ciorapi.
-Cei pe care îi prinde vârsta de 16-17 ani fără să-i apucat dorința berberitului (și au mustăți dintr-alea de feciorași de pe vremuri, pentru care mândrele se ciomăgeau la șezătoare).
-Cei care nu se duc la sală pentru că “nu vor să ajungă prea forțoși“, și cei care nu intră în politică pentru că “nu vor să ajungă prea bogați“.
-Cei care strigă la tine doar ca să te întrebe cum te cheamă. “Auzi mă păduchiosule, cum ziceai mă că te cheamă???“… “Iliuță mă cheamă, nene, adineaurea v-am zis…“
-Bicicliștii din Ciorani, un sat uitat de Dumnezeu. Sunt numeroși, bețivani, și-și lustruiesc pedalele cu slăninuță.
-Cei pe care i-a prins 2013 și încă mai sunt emo.
-Cei care beau Domestos, Bio Carpet sau Anitra direct de la frigider și se plâng dup-aia că îi doare în gât.
-Cei care mănâncă spaghetele cu mămăligă.
-Cei care nu-și cumpără iPhone 6 pentru că “așteaptă să apară iPhone 7“.
-Tembelii care au impresia că internetul a fost inventat de leșinații răpănoși de pe 9gag.
-Cei care nu știu că, de fapt, chiar eu am inventat internetul, împreună cu Stela Popescu și cei 8 copii ai săi.
-Cei care încă își mai cumpără ringtone-uri polifonice prin SMS-uri la 1932.
-Cei care se împrumută de la bănci doar ca să aibă un motiv să-și pună funia de gât.
-Cei care ciordilesc wireless de la vecini și fac circ pe casa scărilor când pică internetul.
-Cei care, la 25 de ani, nu au încă un copil pe care să-l trimită să le cumpere țigări.
-Cei care sunt grași că mănâncă mult și prost, dar se plâng că e de la stres, vârstă, probleme cu tiroida, culoarea ochilor, sensibilitatea dentară, firele de păr rebele, Constituția lui Țepeș din 1472 sau, cea mai bombastică vrăjeală: metabolismul.
-Cei care au un nume de tot râsul cum ar fi Gică Căldăraru-Țărănete și care nu numai că vor să aibă un băiat care să le ducă numele de familie mai departe, dar îl și botează cu același nume mic, ca să-i zică lumea Gică Căldăraru-Țărănete Junior.
-Aceiași oameni ca la punctul 22 care, pentru că nu le iese băiat din prima încercare, își osândesc fetița cu un nume ca Joiana, Marylinca, Leomessia sau Constanteajna. Sau Nefertiti Căldăraru-Țărănete.
-Cei care își taie patul ca să-și facă șifonier, iar seara culcă șifonierul pe orizontală, îi scot rafturile și se pun să doarmă-n el că alt loc n-au.
-Cei care se împotrivesc eutanasierii câinilor fără stăpân pentru că, dacă îți mușcă o ghioarlă copilașul de 5 ani, vina este a copilului pentru că l-a deranjat — și a ta că te-ai pus pe făcut copil.
-Cei care, odată ajunși într-un hotel, rad tot ce prind în cale. Șparlesc săpunul, hârtia igienică, prosoapele, bateria de chiuvetă, lenjeria de pe pat, becuri, telecomenzi, tablouri, draperii, ștechere și umerașe. Luăm tot, că doar am dat bani pe ele.
-Vânzătorii de la piață care zbiară ca la ghilotină când te văd că alegi roșiile cele mai coapte — că doar ei trebuie să vândă tot, inclusiv pe cele mov, stâlcite, viermănoase și râioase. Și apoi purced în a se văicări că o duc greu, că n-au bani de de-ale gurii și că sunt forțați să își mănânce propriile roșii fleșcăite.
-Cei care se dau de ceasul morții cu politica și o urmăresc și o analizează și o întorc pe toate părțile și li se urcă tensiunea, dar continuă să trăiască cu speranța că s-ar mai putea schimba ceva. Pentru ei Băsescu este chior (în locul lor, eu aș miza pe partea cu “bețiv”), că mă-sa lu’ Antonescu-i lipoveancă, că Ponta e ochelarist și respiră pe urechi, că Diaconescu are figură de moroi, că lui Becali i s-a îmbâcsit cojocul și că Udrea s-a cam nasolit și a pus burtă (ceea ce e adevărat).
-Lăutarii care bagă dedicații între cuvintele din refren ca să-i facă o bucurie lui Nășicu Mare și Umflat, care e mort de beat și aruncă cu lovele din scaunul de pe care nici nu mai e în stare să se ridice. Dedicațiile astea sună cam așa: De la Nașu pentru mire și pentru familia lui… 800 de euro de la Nașu pentru mire… da! Da! Hai cu țambalu’ ăla… hai cu percuția… una, două, șiii! Ce mult te plac ce mult te plaaac, că nu mai pot de al tău draaag — 400 de euro și o pereche de adidași de la Codruț Sicilianu poreclit “Hoție”! Că nu mai pot de al tău draaag! Pentru mireasa lu’ care azi e ziua cea mai frumoasă din toți cei 12 ani ai ei! Solooo!…
-Cei care își castrează animalele fără consimțământul lor. Azorică mamă, acum că te-ai făcut dulău mare să mă anunți și pe mine când vrei să te duc la doctor să te taie pe unde nu trebuie, de acord?
-Cei care poartă șlapi și ciorăpoaice roșii de bumbac la bamboo sau la piscină. Stai Costele liniștit, că știm toți deja că ești mare ninja la tine în cartier.
-Cei care n-au știut niciodată ID-ul de mess al Papei Inochențiu (ce-ar mai merge acuma o glumă legată de mass*, dar nu știi tu engleză să te prinzi).
-Cei care au trecut de 14 ani și nu și-au convins încă părinții să le dea bani pentru un pierce în gleznă, faringe sau rinichi.
-Cei care își cumpără Ferrari la mâna a 415-a pentru că îi costă cât un Logan, încă mai merge remorcat și încă mai e relativ roșu (dacă nu de la vopsea, atunci măcar de la rugină).
-Cei care nu fac cel puțin 5 plozi pe an, ratând această oportunitate extraordinară pe care ți-o oferă statul de a te îmbogăți din alocații.
-Cei care se urcă beți la volan și se supără și nu mai vorbesc cu nimeni când mor lipiți de tiruri sau copaci.
-Cei care cântă la pian în troleibuz, în lift, în saună sau în carlinga avionului.
-Cei care se cațără în miez de noapte pe primărie și azvârlesc cu animale moarte în mașinile din parcarea bisericii — și tot ei ajung să se plângă de condițiile din iad: ba că e mâncarea arsă, ba că aerul condiționat li s-a blocat la căldurime maximă, ba că trebuie să-și împartă cazanul cu unul care sforăie…
-Cei care folosesc în loc de scobitori cheile de la mașină, cioburi, lansatoare de rachetă, cozi de mătură sau de alte animale, pene de chitară, filamente de bec, rădăcini de ștevie, monede, bătătoare de covoare, rachete de tenis, filtre de benzină, filtre de poliție, degetele altora.
-Trădătorii care vor să înapoiem ungurilor Transilvania pe care le-am furat-o.
-Toți cei care au tricouri cu portretul lui Corneliu Vadim Tudor sau cu trupa lui de muzică folclorică înființată în tinerețe, Corneluș and the Acoustic Ghiavolii. De asemenea, toți cei care nu au primele lor 3 albume de succes: “Dar-ar boala în țigani“, “Dorul lui Corneluș de al său cățeluș micuș și drăgăluș“, și “SEXY SEXY BOOM SHAKA LAKA PARTY SONGS“.
-Cei care beau zeama de la castraveții murați. Cu paiul. Din borcan de 3kg. În tramvai, pe scaunul de lângă tine. Și te roagă să le cedezi locul ca să-și poată pune borcanul la tine pe scaun, să nu se mai bălăngăne.
-Cei care își fac singuri țuică, din alcool sanitar, acetonă, motorină și codițe de cireșe. Și te pun să bei cu ei la masă când le vii în vizită. Rangă te faci, la spital ajungi, la ei nu te mai întorci în vizită decât când moare unul dintre ei și te duci să dai noroc cu el.
-Țiganii care îți aruncă cu puradei în mașină, doar ca să oprești să cumperi pepeni de la ei. Adică vorba vine că de la ei, că așa te îmbârligă ei dacă îi întrebi de unde sunt. N-are treabă că e iarnă, n-are treabă că au 14kg, n-are treabă că au etichete cu “Made in Singapore” și gravuri cu stema Kurdistanului.
-Căruțașii și restul țărănoilor care își bat și înjură animalele. Nu pentru că își cocârjează animalele cu ghioga — fiindcă, vorba aia: cui îi pasă de ele? — ci pentru că le și înjură, și nu e civilizat așa. Ori le bați, ori te tocmești cu ele.**
-Taximetriștii și metriștii de tot felul, de la cronometriști până la termometriști, fomiști, economiști și daltomiști***. Nu pentru că ar face ei ceva greșit, ci pentru că urăsc sufixul ăsta, miști. Am avut eu odată un păun de companie pe care îl dresasem să-mi aducă ziarul dimineața, și Mishti îl chema. Dar în iarna următoare ne-au debranșat de la căldură și a trebuit să-l tăiem și să-l băgăm în sobă, ca să nu ginim de frig. Să-l fi văzut pe Mishti cu câtă voioșie alerga prin curte, căutându-și capul retezat!
-Cei care mănâncă pastramă de miel cu ceapă degerată și soté de măghiran lângă mine când sunt oprit la semafor și nu îmi dau și mie.
-Cei care, în loc să încerce să intre ca vikingii în veceurile publice, preferă să verifice dacă sunt ocupate ciocănind la ușă. Da, poftiți înăuntru, cu ce să vă servim?…
-Cei care dau 4 euro pe o dedicație la Radio Doina, deși cu 4 euro ar putea da dedicații pe Taraf până îi răpune greața.
-Toți ceilalți viețuitori de pe Pământ, cu excepția femeii care a murit la 99 de ani și 364 de zile, călcată de mașina care îi livra tortul pentru aniversarea ei de a doua zi.

ÎN ÎNCHEIERE…

Mai am încă 50 de scris, dar dacă am ratat pe cineva, dă-mi de știre printr-un comment. Nu-l voi adăuga la articol, dar îl voi publica în următoarea mea carte, “6.000 de sortimente de scârbavnici idioți și 18 rețete de deserturi cu măzline“, pe care o scriu împreună cu un fost camarad din armată.

*Mass = 1. mesaj la toată lista pe mess. 2. slujbă în biserică.
**Da vericule, glumeam. Nu-mi instig cititorii să își omoare animalele în bătaie — Iar dacă prind pe vreunul că sare cu un comentariu gen “Cum poți să vorbești așa, și animalele au suflet!”, îi voi găsi potaia și i-o voi da prin blender. Fără glumă.
***Dacă nu așa se scrie, să mă stuchi în pălărie.

Si bogati si saraci - Cum e mai bine sa fii?

noreply@blogger.com (Gothem) — Fri, 07 Nov 2014 09:26:00 +0000

Niciodată nu am făcut diferența între oameni în funcție de starea lor materială — prefer să îi discriminez pe criterii de etnie.

Cu toate astea, sunt la fel de vinovat ca oricine altcineva de încurajarea stereotipurilor pentru cele două extreme ale avuției:

Cei șubred de săraci, și…

…cei ghebos de înstăriți.

Intenționam să fac mișto și de celelalte două categorii intermediare (cei șutred de boraci și cei nucred de sărați), însă mă așteaptă cămătarii la ușă și nu mai am timp prea mult de scris*.

CEI ȘUBRED DE SĂRACI

Marea majoritate a românilor au ales în 2004 și în 2009 să ducă o viață de sărăcie lucie.

În această categorie a celor plângăcios de nefericiți intră o mare parte a pensionarilor, profesorilor și, în general, toți cei izbiți cu toiagul în șale de tiranicul regim pseudo-democratic al lui Traean Costeluș Băsescu.

Simptomele cel mai des întâlnite în rândul săracilor lipiți sunt următoarele:

Sensibilitate dentară, dată de rosul de sub unghii și lipsa banilor pentru un Colgate cu hamsii.

Atât mese, cât și scaune neregulate.

Capacitatea de a înțelege “gluma” (dacă o pot numi așa) de la punctul anterior.

Mânia oarbă, incontrolabilă, din toate cotloanele rărunchilor, față de Băsjegu (sunt solidar cu ei din punctul ăsta de vedere, însă consider că și moștenitorul său la tron, Pictor Tonta, merită un pic de ură și injurii).

Adorarea unor zeități păgâne cum ar fi soția lui Zorba Grecul, pe numele său Dana de la cea de-a treia Antenă. Cea care invită spiriduși de-ai lui Băsescu în emisiunea ei doar ca să-i lase în fundurile goale și să-i atârne la uscat.

La toate astea se mai adaugă mâncatul din troaca porcului și pretențiile exagerate față de situația școlară a copiilor — sunt genul de circari care vin zi de zi în cancelarie și își fac de râs copilul pentru fiecare absență la lucru manual sau la opționalul Să-nvățăm cu Moș Arici.

Dar nu-mi pot bate joc numai de ei, pentru că săracii plini de neajunsuri s-ar învișini la față și-ar începe să mă amenințe cu fel de fel de morți, care mai de care mai odioase (cu toate că nu mușc eu la vrăjeala asta, pentru că n-au ei bani să vină până-n Mecjidale la mine să mă înece în butoiul de palincă).

În semn de respect pentru aceștia, voi continua prin a lua la teneși și cealaltă extremă a lanțului trofic economic…

…ADICĂ PE GHEBOȘII DIN CALE-AFARĂ DE ÎNSTĂRIȚI

Umflățeii de avuți, sau ghiftuiții de bogătani, sau indiferent cum ai vrea să le spui că tot același drac e, sunt cei care au atâția bani încât simplul fapt că nu-i donează pe toți la Biserică e o dovadă de jegoșenie zdravănă.

Cei care scârțâie de atâta bogăție sunt mult mai rari decât amărăștenii de rând, dar și mult mai ușor de identificat într-o mulțime. În timp ce sărăntocii sunt subțirei ca firul de pescuit și poartă la gât lănțuci de sfoară cu cruciulițe de la Monastirea Sfântului Hatâr, cei bogați de dau pe-afară sunt, în fapt, niște burți legate strâns cu hamuri aurite.

Se remarcă prin lipsa senzitivității la nivelul obrajilor, ca rezultat al șoricului lor gros (asta ar spune sărăciile care îi iau la mișto ca să mai uite de foame).

De asemenea, o altă trăsătură ușor de remarcat sunt arfele, arfițele, fițele, și fițuicile cu talent de mare valoare pe combinație atmosferică în disco, bamboo, sau în palazurile lor de aur. Au monalise pe perete, iar lângă ele își atârnă calendare cu gagici. Dețin Autoportretul lui Da Vinci, dar n-au idee cine l-a pictat. Și mănâncă libelule la tigaie nu pentru că le-ar plăcea, ci pentru că își permit.

Și cu toate astea, indiferent de cât de mult vor ei să pară că aruncă după șobolani cu teancurile de parale, sunt de o zgârcenie demnă de Hagi Tudose și de profesorii corectori la BAC care ar putea să-ți dea un 6, dar lasă, ia un 4 și spune bogdaproste.

Iar regula de bază este că bogații, cu cât au furat mai puțin, cu atât sunt mai zgârciți. Când au musafiri beau șampanie și mâncă vânat, când sunt singuri acasă beau nămol de la chiuvetă și mănâncă senvișul de alaltăseară. Când vin televiziunile la ei la palat să le ia interviul, se șpreiază cu Calvin Klein de zici că nici n-au dat bani pe el, dar când nu-i filmează nimeni se rad cu același bic și pe față, și pe la subrale, și la Dunărea de Jos.

Și că tot vorbirăm de vânat mai devreme, orice fraier știe că vânătoarea figurează printre hobby-urile majorității celor cărora le dilește gura de bogați ce sunt. Treaba merge astfel: sunt plătiți niște samurai să aducă turmele de urși în pădurea privată a unui bogătaș, să le scoată dinții, să le smulgă ghearele, și să-i împăneze cu somnifere. La scurt timp după asta vine Bogdan Bogătan cu harul său în ale huntingului, prinde ursul și îl răpune.

Rezultatul sunt niște samurai care își pot adăuga o nouă activitate la CV-ul lor online, și un bogat care mănâncă costișă de urs cu mucenici și varză pârpâlită.

Ideea e că stereotipurile pe care le-am încurajat eu în articol nu fac cinste nimănui. Săracii put. Bogații sunt analfabeți. Săracii mănâncă din gunoaie. Bogații sunt grăsani ca Generația McDonald’s. Săracii își iau țepe de la stat. Bogații își iau **** în **** de la săraci — cel puțin verbal, că în practică e invers.

Și, cu toate astea, nici bogații și nici săracii nu trăiesc de două ori, vorba melodiei mele preferate (ah, ce dor îmi e să mai cânt cu Ana-Maria Țăranu, să mă-mbăt de să mă apuce coma și să stau de Paști la dezintoxicare!).

AȘA CĂ HAI SĂ PUNEM CAPĂT BĂTĂLIILOR!

Indiferent dacă ești bogat sau sărac, ar trebui să încetezi să-ți mai bați joc de cei din jur, să fii conștient de propriile defecte și să te urăști pe tine însuți pentru ele.

*În fiecare săptămână de când le datorez banii mi-au tăiat câte un deget. Mai am 6 degete rămase și, după ce se termină și astea, nu cred că vreți să știți cu ce o să mai scriu…

ASTĂZI VOM VORBI DESPRE FRICA DE INJECȚII

noreply@blogger.com (Gothem) — Thu, 06 Nov 2014 06:44:00 +0000

Notă: În titlu am zis că “vom vorbi” doar ca să-ți dau un fals sentiment de comunicare, pentru că doar eu am să vorbesc iar tu o să taci și o să mă asculți.

Majoritatea oamenilor din lumea asta sunt legați de o forță mai mare decât orice ne-am putea noi imagina.

Nu la iubire mă refer. Nici la ura față de Băsescu, acest călău al țării în care ne-a blestemat Sfântul Epifánie să ne naștem.

Această forță despre care vă vorbesc este teama de a fi injectat în fese.

Nu cred că se îndoiește careva de faptul că un ac băgat când și unde trebuie îți poate salva viața, așa cum a făcut cu miliarde de oameni de-a lungul anilor… până la apariția spitalelor românești, aceste instituții naționale de malpraxis.

Dar hai să fim olecuțică serioși.

Când unii simt miros de spirt și se pun pe stors ochii ca slugile la moartea chipeșului Kim Jong-Il, nu o fac că le e frică de doctorul Pandele care a făcut facultatea la seral cu banii de la mă-sa. Și, cu toate că România este țara în care asistentele te trimit acasă să le aduci vată și spirt, iar singura procedură medicală pe care doctorii noștri încă o mai execută profesional este avortul, nu asta este sursa problemei noastre.

Sunt în stare să pariez pe o alergare la fundul gol în jurul Clădirii Parlamentului că teama imbecilă de injecții n-are nicio legătură cu personalul medical.

NU e vina doctorilor că, la vederea unei seringi, 90% dintre copii și un pic peste 43% dintre adulți (cifrele puse la dispoziție de Institutul Internațional de Statistici Inventate, Pentru Care ar Trebui să Fac Pușcărie) se panichează în ultimul hal și încep să alerge prin cabinet, smulgând stetoscopul de la gâtul doctorului și biciuindu-i pe toți cei din jur cu el.

Sunt cuprinși de teroare, le tremură fălcile, le dârdâie sfârcurile, le clipăie ochii, li se zdruncină lobii urechilor, le scânteiază subsuorile, li se înverzește limba și le zornăie măselele pe ritm de Gheorghe Dinică. Odihnească-se în tihnă, dacă tot l-am pomenit.

Ideea este că majoritatea fac urât și nu vor să audă nici în ruptul bâtei pe spinare de injecție.

MAI JOS GĂSEȘTI O LISTĂ DE ARGUMENTE CARE NU FUNCȚIONEAZĂ ÎN ASTFEL DE SITUAȚII:
Astâmpără-te odată, Costele, că ne râde lumea… și mai sperii și copiii.
Haide mă Costele, e ca o ciupitură de țânțar, ce tocana mă-sii…
Măi Costele, tu nu înțelegi că dacă nu faci injecția asta te internăm???
Costele, când ți-oi dili una peste bot… stai dracului cuminte să îți facă doctorul injecția!!!
Știu că mulți treceți prin corvoada asta de fiecare dată când vă duceți plozii la injectat, dar vă asigur că se poate și mai rău. Cum? Păi uite, spre exemplu, Costel ai putea fi tu. Sau, nu știu… ar putea să fie taică-tu.

Pentru că, vedeți voi, cu ‘jdemii de ani în urmă, în falnicele sale tinereți, taică-miu dona sânge (din aceleași motive pentru care ar trebui s-o facem toți). S-a întâmplat, însă, ca acul să se rupă în herculianul său braț hipermușchiulos.

Și atunci să-i fi văzut pe doctori cum fugeau prin sânge după ac ca să n-apuce să ajungă la inimă până când, într-un final, au reușit să îl salveze. De un lucru sunt sigur, însă: dacă serviciile medicale de pe-atunci le echivalau calitativ pe cele din ziua de azi, eu n-aș mai fi apucat să mă nasc iar acum probabil că ai fi citit blogul lui Bendeac sau Gogu Kaizer.

DAR STAȚI POTOL CĂ EXISTĂ ȘI SOLUȚII!
Acest articol a fost inițial planificat pentru publicarea pe alt blog dar, dat fiind că a atins un nivel de cretinism demn de renumele meu, îmi permit să sugerez câteva metode specifice stilului meu miștocar și fără seamăn de jegos.

frica de ace si frica de injectie in fundTe anunț încă de pe acum că dacă te vei lua după vreuna din următoarele sugestii, riști ca năzbâtia ta să se soldeze cu pierderi de vieți omenești. Și voi fi mândru de tine.

Bătaie administrată pacientului (copil, părinte, ce ți-o fi — cu cât mai bătrân cu atât mai bine) înainte de injecție, pentru distragerea atenției. Săpunește-l și în timpul injecției, pentru că omul nu poate simți decât o singură durere odată. Și cocârjează-l cu lopata și după injecție, ca să vadă că se poate și mai rău. Am învățat această tehnică a ciomăgelii de 3 ori pe injecție de la un doctor cu care am stat în aceeași celulă la pușcale.
Injecție făcută când pacientul / victima doarme. Cu vreo 10 ani în urmă, vără-miu a călcat pe un cui și a refuzat să i se facă anti-tetanos. Dar, dat fiind că toate astea se petreceau la țară, unde părerea copiilor este ignorată cu delicatețe, noaptea pe la vreo 12 a scos bunică-mea seringa din sertar, i-a pus serul, și i-a înfipt-o în fund. Văr-miu s-a trezit în șocuri și s-a zbătut, rămânând cu o vânătaie destul de nasoală pe obrajii de la spate.
Injecție făcută înainte de injecție, care să lecuiască teama de injecție (dacă folosești un cuvânt de 3 ori în aceeași propoziție, Dumnezeu salvează un pinguin). Practic, prima injecție are rol anestezic, iar pacientul nu o va mai simți pe a doua. E o idee tâmpită, dar mă caracterizează.
În încheiere, aș vrea să te rog, dacă ai fost martor sau victimă la o întâmplare petrecută în spitalele românești, să o împărtășești cu toată comunitatea noastră printr-un comentariu lăsat mai jos.
Voi premia cea mai frumoasă povestire cu un cupon de 98% reducere pentru orice operație genitală executată la Clinica Medical-Mutilatoare “Dr. Ciomu” de la Ciopârțești.

24H DIN VIAȚA A UNUI VATMAN DE LOCOMOTIVĂ

noreply@blogger.com (Gothem) — Wed, 05 Nov 2014 13:41:00 +0000

Notă: Acest articol este o ursărie și un adevărat exemplu de caterincă ieftină.

De multe ori ți se întâmplă să treci printr-o zi ca un fund gol printr-o pădure de urzici.

Exact așa m-am simțit și eu azi, excepție făcând faptul că usturimea de la foale* îți trece după câteva zile, pe când eu o să rămân cu sechele toată viața.

Profit de această ocazie ca să menționez că în momentul acesta mă răsfăț cu niște compot de gutui, de-ăla de care tu n-ai acasă dar eu sunt jegos și ți-am făcut poftă. Nu regret nimic, și îți spun cu mâna pe inimă că așa un conpot de gutale n-am mai mâncat de la Panairul Medgidiei din ’86 (anul ultimului gol al Stelei).

Totul a început cu o deșteptare urlată la ora 5 de un cocoș pe care – după tradiția locală – l-am măcelărit cu bolovani.

M-am dat jos din pat, mi-am pus în piciorușe papuceii mei pufoșei și am băgat cât mai agale oleacă de coșie** rapidă până la bucătărie – care bucurie și aici să fie.

Am ceazlit*** niște hațnale și m-am dus la Patrocle care mă aștepta să-l bat. Nu l-am dezamăgit.

Strășnicia cu care l-am altoit pe Patrocle mi-a amintit de un tovarăș mai vechi de-al meu, așa că m-am suit în mașină și i-am dat în bot până la Cozlugea să-l revăd pe Batman. Nu Batman ăla negru cu beteală la subrale****, ci un țigan pe nume Batman, care e vatman pe o locomotivă Hatman (și care îl batman pe Cikiceatman la karatman).

L-am luat pe Batman (care se juca Pacman pe tabletman) și am plecat către liceu unde – cu excepția unor coliziuni frontale minore și a unui polițist călcat un pic cam neuniform – am ajuns cât de cât întregi.

Prima oră test, a doua teză, și probabil că în a treia oră — dacă aș mai fi intrat la ea — ar fi trebuit să dau Bacul.

În jurul orelor 12:74 am fost iscălit de o foame neîngăduitor de răzleață. Am băgat mâna în geantă să-mi scot noua carte de bucate “28 de sufléuri cu ustale***** pe care le poți prepara în ora de istorie fără să te ginească profa și să te pună să dai la toată clasa“, un titlu cam lung pentru o carte de rețete dar, dat fiind că cei de la editură ne cunosc pe mine și pe co-autoarea Stela Popescu pentru că publicăm câte un volum în fiecare săptămână, au zis hai, treacă de la ei.

Și cum îmi scormoneam eu prin rucsac, dau de o plăcintă de mere pe care Mami mi-o pusese fără să mă înștiințeze. Dat fiind că nu sunt obișnuit cu așa ceva prin geantă, am crezut că o fi vreun șoarec, așa că am închis degrabă fermoarul și am început să izbesc cu rucsacul de pereți. După care l-am izbit de cactuși. După care l-am bătut cu ciocanul de șnițele și, cu un levier în mână, am deschis fermoarul ca să scot șoarecele și să îl adaug la sufléu.

Țeapă, frate Florin. Nu era șoarec. Mănânci sufléul gol.

Așa că am mâncat sufléul gol. Și după el am mai ceazlit și un compot de GU2I de care vreau să-ți amintesc din nou că tu nu ai.

Acum nu mă pot hotărî ce să fac – dacă să ies în Piața Universității și să scandez împotriva guvernului, sau să stau acasă și să îmi fac mai multe conturi de Facebook cu care să-mi dau singur Like la poza de profil. Aș alege ieșitul la protest în Piață, dar din moment ce tu știi că am compot de gutale în beci nu cred că ar fi prea înțelept să las casa neapărată.

Până una-alta, mă duc să scot sania din pod și să îi meșteresc hamurile. Ai grijă că în beci am pus pitbulii de pază, și nu se lasă mituiți decât cu ceafă de focă la grităraș – dacă nu e în sânge te sfătuiesc nici măcar să nu încerci.

Odată trecut de pitbuli, vezi că borcanele de compot sunt lângă cele de otravă pentru cai, și pe întunericul de acolo îți va trebui un mare noroc să le deosebești. Să nu te mănânce izmenele să aprinzi vreo lanternă pentru că trezești Creatura Beciului și nu mai adoarme decât dacă îi cântă Hrușcă.

Îți urez succes în misiunea ta. Nu uita să lași un comentariu despre cum te-ai descurcat în beci și ce ai făcut după ce ai ieșit, astfel de informații putând fi de mare ajutor pentru următorii aventurieri.

Aventurieri care vin să-mi fure mie din compotul de gutale…

*Arhaism pentru “stomac”, dar aici l-am folosit cu sensul de “fese”.
**Viteză.
***Înfulecat.
****Subțiori.
*****Usturoi.