Cat despre alegerea serviciului de hosting, haipa.ro n-a fost tocmai prima varianta la care m-am gandit. De fapt, n-am prea avut de ales. Nu-mi place deloc numele, iar blogul principal imi da impresia ca ar fi scris de (si deci proprietarul site-ului ar fi) un pusti un pic agramat. Doar un pic… Hai ca sunt rautacioasa. Multumesc haipa-ului ca mi-a oferit ce alte site-uri mi-au refuzat cu indarjire. Cine ghiceste ce anume primeste o bere… virtuala bineinteles. :D 

Pe de alta parte, nici sa-i ignori nu-i bine. Sau tu credeai ca prietenii imaginari sunt inofensivi?

Si uite ca, spre norocul meu, gasii si un fragment din carte:

“Tu nu esti tu. N-ai trup, n-ai sange, n-ai oase, esti doar un gand. Nici eu nu exist, sunt numai un vis, visul tau, nascocirea mintii tale. Peste o clipa ai sa-ti dai seama de asta si atunci ai sa ma izgonesti din închipuirile tale. Iar eu o sa ma risipesc in neantul din care m-ai plasmuit… Uite cum pier… ma sfarsesc, dispar. Curand o sa fii singur in spatiul fara liman, o sa cutreieri de-a pururi nesfarsita-i singuratate, fara prieteni sau tovarasi de drum. Caci o sa ramai un gand, singurul gand de pe lumea asta, nepieritor, fara de moarte. Iar eu, umila ta sluga, te-am dezvaluit tie insusi si te-am eliberat. Viseaza alte vise, mai frumoase! Ciudat ca n-ai banuit asta cu ani în urma… acum nu stiu cate secole, ere, eoni…caci ai existat, solitar, de o eternitate. Ciudat intr-adevar ca n-ai banuit ca universul tau si tot ce e-n el, sunt numai vise, halucinatii, închipuiri! Ciudat pentru ca se vede clar cat de nebunesti sunt, ca toate visele: un Dumnezeu care putea plamadi copii buni ca si rai, dar a preferat sa-i faca numai rai; care ar fi putut darui fericirea fiecaruia dintre ei dar n-a daruit-o nici macar unuia; care i-a învatat sa-si pretuiasca viata, asa amara cum e, dar le-a scurtat-o cu zgarcenie; care a dat ingerilor lui o fericire vesnica si nemuncita dar celorlalti fii ai sai le-a pretins sa munceasca pentru ea; care a dat ingerilor lui vieti lipsite de suferinta dar si-a osandit ceilalti fii la mizerie crunta, la boli ale mintii si trupului; care predica dreptatea si a inventat iadul… predica mila si a inventat iadul… predica legea de aur si iertarea inmultita cu de saptezeci de ori sapte si a inventat iadul; care predica celorlalti morala dar el însusi n-are nici una; care se-ncranceneaza impotriva crimelor dar le-a inventat el pe toate; care a creat omul fara sa-l roage nimeni dar incearca sa arunce asupra oamenilor raspunderea pentru faptele lor, in loc s-o pastreze onorabil pentru el, asa cum se cuvine; care, in sfarsit, in perfecta obtuzitate divina ii cere acestui sclav napastuit sa-l venereze!… Iti dai seama acum ca toate lucrurile astea nu-s posibile decat in vis. Iti dai seama ca sunt pure nebunii infantile, plasmuiri natangi ale unei imaginatii inconstiente de aberatiile ei…intr-un cuvant, sunt un vis, iar tu fauritorul lui. Semnele visului se vad cu ochiul liber. Ar fi trebuit sa le recunosti mai demult. Tot ce ti-am dezvaluit este purul adevar: Dumnezeu nu exista, nici universul, nici iadul, nici specia umana, nici viata pamanteasca, nici raiul nici iadul. Totul e vis… un vis grotesc, de nebun. Nu exista nimic, decat tu insuti. Iar tu nu esti doar un gand, un gand vagabond, un gand zadarnic, un gand de pripas, ratacind pierdut prin pustiul vesniciei! “

Nu cred in preoti si in institutia bisericii. Ajung maxim odata pe an la biserica, si atunci in general la pomeni, mai mult de nevoie (ca na, am o gramada de rude care au murit). Sarbatorile religioase, cu exceptia Craciunului si a Pastelui, le iau doar ca pe o scuza pentru relaxare. Daca totusi am ceva ce trebuie facut (gen spalat, curatenie etc, ca astea sunt “pacatele” in zi de sarbatoare), doar gura mamei ma poate opri. Cand am de luat o decizie, o iau doar pe baza ratiunii si a constiintei mele.

Respect oamenii care cred in ceva, indiferent de religie, atata timp cat nu incearca sa-mi impuna convingerile lor. In schimb n-am nici un fel de respect pentru cei care iau in deradere convingerile altora doar pentru ca ei nu sunt de acord cu ele.

Religia o vad ca fiind necesara, in special in tarile slab dezvoltate, in masura in care e singurul lucru care poate impune anumite reguli si limite. Uneori oamenii au nevoie sa se teama de ceva, daca nu au o baza morala suficient de dezvoltata.

Si strict legat de “religia” mea: cred cu tarie in faptul ca toti primim, mai devreme sau mai tarziu, ceea ce meritam. Cred in fapte bune si fapte rele, mai exact in a face bine sau rau tie si celor din jur, iar daca exista Dumnezeu cred ca in functie de asta ne judeca. Daca nu exista, sunt sigura ca totusi e o lege a firii care face ordine in lucruri.

Postat initial aici.

Sa-ti lovesti copilul inseamna sa recunosti ca esti incapabil sa il cresti cum trebuie.

Copiii nu se nasc cu personalitate, iar parintii au un rol foarte mare in formarea ei in primii ani de viata. Asa ca e absurd sa spui ca un copil de 4-5 ani e neascultator si nu-l poti controla altfel decat cu palma. E vina ta, ca parinte, ca nu ai stiut sa-l educi cum trebuie, ca il rasfeti prea mult, ca nu stii sa-i spui “nu”, ca spui “vai, ce simpatic e” cand incepe sa zbiere, sau “lasa-l ca e mic”. Iar apoi, cand e mai mare si nu mai “e simpatic” il iei la palme pentru ca e rasfatat, obraznic si nu te asculta. Educatia se face din prima zi de viata a copilului (da, exagerez), adaptata varstei, astfel incat sa fie pe intelesul lui. Nu atunci cand te trezesti tu ca nu-ti mai convin si nu ti se mai par simpatice obrazniciile odraslei. Baza morala si valorile cu care va trece prin viata i le insufli tu in familie, in primii ani.

Ce il inveti pe copil cand il lovesti? Ca violenta fizica e ok, ca atunci cand nu te faci inteles prin vorbe trebuie sa dai cu pumnul si ca asta e mai eficient decat orice argument logic. Cand il lovesti, copilul nu invata sa nu mai faca, ci doar sa fie mai precaut data viitoare, sa te minta, sa ii fie teama sa iti mai spuna cand face vreo prostie. Cu prima lovitura nu faci decat sa rupi legatura cu el si sa-l faci sa prefere anturajul (ala de care ne e asa teama) in locul familiei.

Parintii nostri au crescut majoritatea la tara, aveau 2 ore de TV pe zi si cateva carti. Ne-au educat cum au putut si cum au considerat ei mai bine, cu cate o palma din cand in cand, alta data ne-au rasfatat prea tare cu gandul ca “daca eu n-am avut, macar copilul meu sa aiba”. Noi avem carti de toate felurile, TV non-stop cu zeci de posturi (si da, de la emisiunile gen Supernanny, oricat de prost regizate ar fi ele, se pot invata foarte multe lucruri), iar de internet nici nu mai vorbesc. Asa ca nu avem scuza ca nu stim cum sa ne crestem copiii, informatii sunt destule, cap sa avem sa le folosim cum trebuie.

 ”Eu am mai luat cate o palma si uite ca nu mi-a stricat”, spun unii parinti. Scuza asta o foloseau si parintii, si bunicii, si bunicii bunicilor. E trist ca nu vrem sa evoluam.

Dar vad ca ma salveaza o melodie pe care am pus-o ieri la drafturi:

Mangia Amore - Marsmobil

Eu: Sunt idioata…

El: Nu tu, ei sunt.

Eu: Adica eu sunt normala si restul lumii are probleme?

El: Da!

PS: Post-ul asta il vroiam mai lung, dar n-am chef acum… poate completez maine.

Reborn and shivering
Spat out on new terrain
Unsure, unkind, insane
This faint and shaken hour

Gun-shy and shivering
Tear it without a hand
Feign brave but still intent
Little and hardly here

Eyes wet,
Toward wide open freight
If God is taking bias,
I pray he wants to lose

 Day one, day one
Start over again
Step one, step one
I’m barely making sense
For now I’m faking it
‘Til I’m psuedo-making it
From scratch, begin again
But this time I as “I”
And not as “we”