Dar sa vezi cita securitate la bugetari! Au resurse de securitate mult mai ieftine decit  camere de filmat si coduri de bare. Acolo sint colege si condica. Femei de serviciu si portari. Si cite si mai cite.

Nu mi-e teama nici de facebook. Nici macar de Virginia Woolf. Nu mi-e teama ca imi va fi spart contul la banca din cauza ca am intrat pe facebook. Din contra, daca imi spargeti cardul, puteti plati ceva taxe si impozite daca vreti.

Nu mi-e teama sa merg pe strada, noaptea. Nici ziua. Nu iau dupa mine o prietena sa imi tina usa la baie. Nu ma uit niciodata la stirile de la ora 5. Nu m-a atacat nimeni in scara blocului poate  si din cauza ca nu stau la bloc. Nici cu tamiie si aghiazma nu arunc, nu imi este frica de draci. Tamiia este pentru mine afrodisiac, nu masura de securitate personala. Nici banii in carti de rugaciuni nu ii pun si nici nu ma tem ca mi se fura portofelul. Nici asigurare de viata nu am, daramite din aia de sanatate. Nu mi-e teama ca intr-o zi o sa mor.

Cu toate astea, ma simt cel mai in siguranta om  iar despre recomandarile politiei nu ma simt inspirata sa scriu. Mai degraba as scrie despre povestea drobului se sare, din perspectiva euristica. Dar o las  in seama specialistilor in teoria probabilitatilor. Eu vreau sa ma bucur de placerea textului.

Artistul care a intiat acest proiect este Friedensreich Hundertwasser. Nu va chinuiti sa ii pronuntati numele, mai bine vizitati-l pe wikipedia .

Ideea lui a fost de a face un dialog intre oameni si natura, ambele parti fiind invitate sa participe ca parteneri egali. Nu te poti abtine sa nu te duci cu gindul la Gaudi cind vezi lucrarile lui Hundertwasser, mai ales ca au facut parte amindoi din curentul art-nouveau. Numele artistului vienez este legat de miscarea secesionista, fiind profund influentat de liderul acesteia, Gustav Klimt. In stilul artei moderne,  a pictat o multime de  cladiri si locuri, ba chiar si o gara, colaborind cu diversi arhitecti.

Va voi cita citeva principii expuse pe blogul dedicat artistului. Cel mai mult mi-a placut articolul despre dictatura ferestrelor si dreptul de a fi al ferestrelor.

“Unii oameni spun ca o casa este facuta din ziduri. Eu spun ca este facuta din ferestre. Fiecare fereastra are dreptul la propria viata, propria individualitate. Aparthaidul raselor ferestrelor trebuie sa inceteze.

Copiilor trebuie sa li se permita sa zgirie si sa vopseasca peretii zidurilor publice, cit de mult pot miinile lor ajunge. Picturile murale realizate astfel vor fi in beneficiul tuturor , casele iesind din anonimat. Zidurile pot fi reinnoite in fiecare an, daca se vor lipi placi de ipsos pe cladiri. Iarba si copacii trebuie sa aiba conditiile optime sa poata creste pe toate suprafetele orizontale de sub cerul liber, iar pe lift sa creasca arbori.
Orizontala apartine naturii.
Verticala aparţine omului.”

Vizita la acest loc nu va ramine pentru mine o simpla vizita. Am inceput sa ma documentez despre Hundertwasser. Mi-am luat pina si un album Tachen in germana, fara sa stiu germana. Pot vedea imagini fara sa inteleg limba. Apoi am recitit despre Gaudi. Apoi am inceput sa iau legatura cu oameni de linga mine. Dupa cum v-am spus, sa afli despre Hundertwasser nu poate ramine fara consecinte. Va voi tine la curent cind va fi cazul.

Zimbete neconditionate si speranta pentru viitor

De cum am intrat la Musikverein, m-am simtit ca pe covorul rosu. Zimbete din toata inima, neconditionate, am primit. Si am si daruit. Doar imbratisarile mai lipseau. Desi nu erau imbatisari fizice, simteam ca toata lumea impartaseste cele mai inalte stari de bine. De fapt, acesta este si scopul concertului: de a raspindi pace, speranta, bucurie, optimism. Cind s-a cintat Concertul, pentru prima data, in 1939, acesta se adresa publicului local, ca o mingiere pentru vienezii care visau la vremurile bune apuse, dupa alipirea Austriei Germaniei naziste.

Dar vienezii aveau deja experienta istoriei de a depasi perioadele triste, starea lor de spirit fiind caracterizata prin termenul de “feacism”, termen care desemna preferinta pentru petreceri si iluzoriu a epocii Beidermeier. De aici termenul este folosit pentru a caracteriza consumatorii de arta si promotorii creativitatii. Poetul german Schilerr, punind in circulatie ideea ca austriecii sint feacii epocii moderne, scria intr-o faimoasa Xenie, in 1797:

“In jurul meu traieste, cu ochi scinteietori, poporul feacilor. Aici toate zilele sint duminici si in fiece zi frigaruile se rasucesc pe vatra”.

Pentru austrieci, bucuriile cotidiene au fost dintodeauna spectacolul si arta distractiei. Feacismul a chemat dupa sine nihilismul terapeutic. Arta era refugiul in fata starilor conflictuale.

Am privit un pic in istorie pentru a intelege mai bine starea de spirit vieneza. Revenind in prezent, cred ca fiinta umana are nevoie de cit mai multa iubire pentru a face fata provocarilor zilnice, asa ca mesajul acestui acestui concert va face si el istorie.

Vals, polca, galop, ludic, surpriza, bucurie pina la lacrimi

Concertul de Anul Nou are in program compozitiile familiei Strauss, dar sint interpretate si alte piese. In acelasi timp, de la palatul Belvedere, televiziunea austriaca transmite baletul dansat pe melodiile de la concert.

Nu lipseste nici ludicul. Dirijorul Mariss Janson, discipol al lui karajan, a cintat la fluier pe ”Galopul locomotivei cu aburi din Copenhaga”, al compozitorului danez Hans Christian Lumbaye, iar pentru ”Polca fierarului”, de Joseff  Strauss, dirijorul a condus orchestra batind cu două ciocanele pe o nicovala.

Concertul ne ofera si surprize. De exemplu, anul trecut, niste eleve balerine au intrat in sala de concert pe “Dunarea Albastra”. Anul acesta, traditionalul “Cor de baieti” vienez si-a facut aparitia, pentru a insoti cu voce orchestra, pe “Polca fierarului” si pe “Tritsch-Tratsch-Polka”.

Traditional, concertul se incheie cu “Dunarea Albastra” si “Marsul Radetzky”. Inainte de aceste doua melodii, orchestra se ridica in picioare si ureaza publicului “Prosit Neujahr!” adica la multi ani intr-un sens foarte pozitv. Aplaudatul in timpul concertului este interzis, Marsul Radetzky fiind singura melodie pe care sala intreaga aplauda, condusa de dirijor.

Sala de concert este decorata cu flori de la San Remo. Concertul de Anul Nou nu este doar pe 1 ianuarie, ci si in serile de 30 si 31 decembrie. In ultima zi de concert, florile sint oferite publicului. Eu am impartit florile de la concert pe strada, in autobuz, la receptia hotelului, bucurind oameni necunoscuti pina atunci.

Ca sa ai bilet la concert, nu trebuie decit sa intri intr-un joc al probabilitatilor

Daca vrei bilet la concert, este foarte simplu sa te inscrii cu un an inainte pe site-ul Filarmonicii de Stat din Viena, www.wienerphilharmoniker.at si sa studiezi, calm, teoria probabilitatilor. Biletele se vind prin tragere la sorti, ca sa impace cererea foarte mare. In perioada 2-23 ianuarie, te poti intregistra pe site pentru tragerea la sorti. Nu poti cere mai mult de doua bilete. Biletele costa intre 30 si 940 euro. Eu am prins bilet de 30 euro si inca 30 euro am platit comisionul bancii. Daca prinzi bilet, primesti notificare scrisa prin posta.Daca nu te inscrii in calculele probabilitatilor si nu ai bilet, poti urmari concertul si de pe un ecran enorm instalat in fata Ratzplatz, primaria vieneza. Peste 70 de televiziuni transmit concertul in intreaga lume, iar YouTube are o oferta si mai generoasa, iti ofera toata inregistrarea concertului.

Cu toate ca se stie foarte clar ca biletele se vind prin tragere la sorti, inclin sa cred ca e posibil sa existe si o piata neagra a biletelor. Nu sint sigura, dar am auzit zvonuri ca erau persoane care ar vinde bilet de 30 euro cu 250 euro. Informatia nu e verificata si am observat ca multa lume face confuzie intre Concert si alte concerte de anul nou.

Locul meu, de 30 euro, a fost in picioare si va spun ca nu e cea mai buna alegere. Din cauza ca am stat in picioare, simteam ca ma sufoc de cald si vedeam doar jumatate din orchestra. Din spatele unui car de televiziune, mai trageam cu ochiul acolo  sa vad mai bine. Ma mai deranja un japonez care banuiam ca este spion Apple, pentru ca incontinuu se foia linga mine, facea poze si scria pe facebook, dependent de tableta sa.

Pentru 2013, am aplicat pentru urmatoarea categorie, bilet de 90 euro. Dirijor va fi unul din preferatii mei, Franz Welser-Möst, directorul muzical al Operei de Stat vieneze (am observat ca ziaristii fac confuzie, inadmisibila, intre Opera si Filarmonica, institutii diferite).

O sarbatoare mondiala

In marea de oameni de la concert, nu mai conteaza ce functie ai sau ce natie esti. Este o lume fara frontiere a carei unica politica este dragostea infinita. Am vazut oameni de toate natiile si religiile: japonezi, englezi, italieni, nemti, evrei. Dar nu asta era important, ce natie erau, ci imi placea sa le admir porturile. Un scotian a venit in kilt, niste femei purtau costume traditionale tiroleze, japoneze frumoase straluceau in chimonouri viu colorate, superbe.

Azi este Ziua Unirii la noi. Am sarbatorit-o in felul meu (feac si apolitic), relatind despre ceea ce vad eu ca pe o sarbatoare mondiala a unirii: Concertul de Anul Nou de la Viena.

Am fost impresionata in primul rind de rigoarea documentara a expozitiei. Prezentarea completa a operei sale era extraordinar de bine structurata. In patru saloane, pe pereti de rigips gaseai toata informatia prin care sa descoperi artistul.  Atit in engleza cit si in germana, erai ghidat prin toate etapele creatiei sale. In patru saloane expozitionale organizate cronologic am fost confruntata cu zeci de situatii umane. In fiecare salon puteai vedea cite o proiecte de film, care ilustra ideile centrale ale artistului. Am petrecut citeva ore bune sa studiez lucrarile si sa iau notite sub privirile plictisite ale curatorilor iar la final imi parea rau ca nu pot cumpara un album al expozitiei in limba engleza. Apoi mi-a parut rau ca nu am l-am cumparat macar pe cel disponibil, in germana. Ca resursa de documentare suplimentara am gasit site-ul www.artdaily.org si o pagina wikipedia in germana pe care am citit-o in engleza cu ajutorul gingavului google translator.

Curt Stenvert (mi-e tare greu sa pronunt numele)(1920-1992) este un avangardist austriac al avangardei postbelice, care si-a inceput cariera prin filme didactice si a transformat obiectele obisnuite in arta. A fost pictor, regizor, fotograf, a facut studii de teatru, film, sculptura. Dupa 1962 s-a remarcat si prin pictura. Stenvert a interpretat  arta ca mediu social, facind referinte artistice  la neosuprarealism, neodada si realism nou. Obiectele-arta, colajele si instalatiile sale au socat direct vizind a crea o constiinta trezita a lumii vii. Apelul sau a fost ca oamenii sa vada realitatea asa cum este, interepretind simbolurile vremurilor sale marcate de grevele studentesti, protestele publice si activismul impotriva razboiului. “Sa iti folosesti propria prezenta, traire, ca material artistic” era una din ideile sale. Pentru Stenvert, arta nu este un scop in sine ci trebuie sa fie sursa de cunoastere, sa asigure puterea si energia societatii. O tema larga o reprezinta situatiile umane, situatii in care omul nu prea poate sa aleaga, fiind determinat sa se adapteze diverselor determinari  exterioare cum ar fi consumul politic, tehnologia sau alimentatia si supravietuirea. Mentorul sau spirital a fost Marcel Duchamps, fiind influentat si de Joan Miro si Picasso.

Violonistul in cele patru faze ale miscarii (Violonist in  Four Phases of Movement)

Tema miscarii si a perspectivei sint elemente centrale in opera lui, regasite si in filmologia sa, cum ar fi filmul “Corbul”.  La 12 ani, tatal sau l-ar fi vrut violonist. Stenvert nu prea a avut succes cu cintatul, in schimb studiatul viorii i-a stirnit interesul pentru fenomenul miscarii. A unificat cubismul, futurismul si constructivismul la un loc, cercetind miscarea si mecanismele miscarii. A creat lucrari pe hirtie si in ulei reprezentind un vilonist in diferite stadii ale miscarii precum si relatia dintre faze intermediare ale miscarii si perspectivei. A culminat cu o sculptura socanta, in marime naturala, din plexiglas si aluminiu, “Violonistul in patru faze ale miscarii”. Pentru istoria artei atit austriece cit si internationale a anilor 1940, aceste sculpturi sint vazute ca neobisnuite. Vioara este un instrument pentru care artistul a revenit frecvent in lucrarile sale. Marc Adrian spunea in 1996:  ”Am fost foarte impresionat de “Violonistul” din plexiglas. Am privit si am fost uimit cum este posibil sa dizolvi o sculptura in miscare”.

Am vrut sa insist pe acesta lucrare deoarece perspectiva si miscarea mi-au stirnit interesul inca de cind l-am citit pe coregraful nostru roman, Gigi Caciuleanu, care a studiat foarte matematic miscarea dansata in cartea sa “Vint, volume, vectori”.

Stalingrad, 1967

O alta instalatie care m-a impresionat a fost “Stalingrad”. Mai are denumirea “The Profitability Computation of a Tyrannicide” cu mentiunea material didactic. Sa ii spun triptic e cam  impropriu, pentru ca lucrarea e compusa nu din tablouri, ci trei vitrine enorme care au atras atentia intregii mass media. Instalatia demonstreaza socant oricarui privitor brutalitatea si nonsensul razboiului. Vitrinele contin diverse obiecte care arata direct mutilarea, canibalismul, capete de animale, bucati de corpuri, singe, obiecte de zi cu zi, un Hitler mincind creier uman. Printr-un zid insingerat, este tocat un cap de om iar de cealalta parte corbi smulg carnea din corp si soldati miniaturali inconjoara cadavrul. Oamenii isi desfasoara activitatile zilnice intr-un colt sub teroarea crimei si a razboiului. In a doua vitrina urmeaza imagini si mai socante. Din pinza de sac si un bec iluminind intermitent este sugerata ideea de pestera. In pestera, sta un schelet cu cascheta militara care devoreaza creier si testicule de om. Mesajele sint scrise in franceza, pe placute si se intreaba cum a evoluat homo sapiens daca mai sint posibile atrocitati precum dictatura si razboiul. Citez de pe inscriptii:

“Ci va intreb: e un animal in pestera?Un homo sapiens intr-o situatie contradictorie.Unde ar fi contradictia? In ordinea dictatoriala a lui Hitler!Si foamea sa a invins dezgustul! El vrea sa conserve specia umana prin adaptare. Prin Hitler? Prin creierul si testiculele pe care dictatorul le devoreaza?”

In a treia instalatie este plin de schelete cu caschete care stau ca la micul dejun si devoreaza creiere si testicule negre cu mesajul ca asta nu s-ar fi intimplat daca un dictator ar fi fost omorit la timp. “Kill dictators in time!” a fost mesajul lui Stenvert cind a creat lucrarea Stalingrad, supradenumita nu intimplator si material didactic, din care fiecare ar trebui sa invete ceva.

Dupa oripilarea nazista, am trecut in alte saloane ale expozitiei care nu ofereau nicidecum imagini mai reconfortante. O alta tema a lui Stenvert a fost papusile pentru a ilustria situatia umana omul si masina. Dar papusile nu erau niste portelanuri in rochii somptuoase, ci bucati de corp continuate de schelete.

Sub titlul “Situatii umane” numerotate cu cifre ba chiar si cu opusuri, am vazut de exemplu “Situatia umana nr. 36: Sa ni-i imaginam pe Eva si Sarpele in Paradis”. A 27-a situatie umana: Sa fii capabil si sa vrei sa invingi moartea prin iubire. Alte situatii umane: fortat sa fii uman, mama fortata sa munceasca, razboiul sexelor, a fi nevoit sa respiri;nici un filtru nu te apara de Absolut.

Flori pentru o pisica moarta, Prin ochelari, cineva il vede pe Dumnezeu, Idolul prosperitatii la limita superioara sint doar citeva titluri care ilustreaza preocuparile artistice ale lui Stenvert. Afisul expozitiei ilustreaza o alta situatie umana, cea a inocularii: un bust de lemn este injectat in cap cu seringi mari.

Ultimul salon este dedicat picturii sale de dupa 1970, in care tema preponderenta este tot cea a miscarii.

Sa te odihnesti sau sa reflectezi? Asta te intrebi dupa ce iesi de la expozitie cind niste canapele te invita sa sezi si sa rememorezi ce ai vazut, oferind o recapitulare vizuala prin afisele de la expozitiile care l-au avut ca protagonist pe Stenvert, pe numele sau real Kurt Steiwender.

Mi-am planificat excursia asta cu un an inainte, incepind cu procurarea biletului pentru Concertul de Anul Nou de la Viena. Scriu Concertul cu litere mari pentru ca il iubesc pur si simplu. Urmaresc Concertul la televizor de cind eram mica, la indrumarea tatalui meu. Cind majoritatea “revedeau” glume televizate mai de calitate sau nu din noaptea de revelion, la mine in casa se asculta Concertul. Mi-a placut dintodeauna ideea Concertului si acum am trait eu, din sala Filarmonicii, spiritul acestuia: speranta, prietenie si pace. Mai multe despre concert voi povesti intr-un articol viitor.

Desi mi-am facut de acasa planul de calatorie, cind am ajuns acolo nu am avut timp sa vizitez tot ce mi-am dorit. Am ratat un eveniment foarte important pentru mine, o expozitie Rene Maigrite, la Albertina. In schimb, m-am bucurat de multe alte locuri si lucruri care mi s-au aratat pe neasteptate.

Mai are sens sa explic de ce Viena? Pentru  nationalisti este suficient sa spun Eminescu si nu intimplator amintesc acum de el. Institutul Cultural Roman din Viena a realizat ghidul bilingv  ”Romanii pe Ringstrasse: Trasee de ieri prin Viena de astazi” in care marcheaza prezenta personalitatilor romanesti pe strazile vieneze.

Ca sa extindem perspectiva, istoria sociala si intelectuala a intregii lumi este marcata de spiritul Vienei, cel putin in perioada 1848-1938. Sa amintim in ordine cronologica ce inseamna spiritul Vienei : Barocul, apoi  epoca Beidermeir, estetismul vienez, muzicienii si criticii muzicali, impatimitii artelor vizuale (Makart, Klimt, Schiele, Kokochka), scoala vieneza de istoria artei,  fascinatia in fata mortii, filosofii stiintei(Ernst Mach), ai limbajului  (Karl Kraus si idolatrizarea limbajului), Freud si adeptii sai, viziunea leibniziana a armoniei, reforma catolica din Boemia, cultul iluziei la maghiari, sociologia cunoasterii, precursorii modernitatii. Va recomand ca bilbiografie cartea “Spiritul Vienei. O istorie intelectuala si sociala 1848-1938″ de William M. Johnston, Editura Polirom, 2000.

In afara de realizarile intelectuale, culturale, sociale si tot ce inseamna act artistic, Viena mai este una din capitalele cu cel mai inalt nivel de trai, asa ca poate fi destinatie turistica chiar si pentru iubitorii luxului. Opulenta ca la Viena nu am vazut nici la Londra, iar eu am abordat luxul ca pe un obiectiv turistic: am privit magazinele  ca pe niste muzee cu intrare libera. Nu stiam daca in fata vitrinei Vuiton sa filosofez  despre sclavia consumerismului sau despre o istorie socio-culturala. Tot ce pot spune pertinent legat de lux e ca e bine ca exista.

Pe strazile vieneze era o atmosfera efervescenta, un imens furnicar de oameni, plin de turisti incit simteam ca lumea toata e concentrata aici. Peste tot am auzit vorbindu-se romaneste, ceea ce m-a bucurat enorm, ma simteam ca acasa in satul global.

Nu prea am fotografii. In afara ca am uitat in Romania incarcatroul de telefon si nu mi-am reparat aparatul foto, mai peste tot fotografiatul era interzis. Desi multi fotografiau pe furis, fara blitzuri, cerinta insistenta peste tot de a nu fotografia, mi se parea pertinenta. Internetul este atit de generos in imagini, incit poate compensa totul. In plus, daca as fi stat sa fotografiez non stop, as fi pierdut clipe importante din a trai prezentul.

Dar in seara asta nu imi pot stapini lacrimile. Mai avem si momente de slabiciune. Valurile astea pe care azi le aud furioase, aduc in launtrul meu o putere mai mare decit lumea. Faptul ca ma voi desparti curind de ele ma panicheaza un pic. M-au inconjurat toata vara. Am stat in mijlocul lor, le-am privit, pescarusii m-au insotit si mi-au dat impresia ca sint stapina unui univers infinit.

Azi sint  nevoia sa insotesc furia valurilor cu lacrimi. Stiu ca am puterea sa reinventez universul indiferent de locul in care ma aflu, dar marea imi ofera cele mai bune conditii de a-mi crea o viata dincolo de cele mai frumoase asteptari, bucurindu-ma de toate lucrurile marunte. Este firesc sa ma despart cu lacrimi. Marea va fi mereu inauntrul meu, iar miine trebuie sa ma duc sa ii multumesc.
/

Acestea nu sint niste versuri, dragul meu, cum poti fi atit de imatur sa crezi asa ceva? Gura ta chiar are gust de miere. Pentru prima data am simtit acest lucru si nu am baut nici absint si nici laudanum, cum ti-ar placea tie sa crezi ca sa te salvezi. In schimb m-am spalat cu tamiie si cu smirna ca sa ma vindec eu de gura ta. Acestea nu sint niste versuri, dragul meu purtator al acestor buze cu gust de miere. Cum ai putut sa crezi asa ceva? Plingi, dragul meu, pentru ca acum tu nu mirosi decit a tamiie si smirna iar eu nu pot sa mai fac nimic altceva decit sa desenez gura ta. Acestea nu sint niste versuri, dragul meu, pentru ca eu nu stiu sa scriu versuri. Da, ai ghicit, uite cum incepi tu sa te maturizezi, nu stiu decit sa scriu gura ta. Dar nu pot scrie gura ta oricum, ci doar cu gust de miere.

Nu pot scrie decit gura ta cu gust infam de miere. Gustul asta de miere e infam pentru ca iti arata ca nu mai e nimic valabil din ce scrie in actele tale, esti dat in vileag acum, pentru ca gura ta nu mai este a ta, ci a mea. Cu gust de miere, ai aflat dragul meu, uite cum incepi tu sa te maturizezi. Nu mai e mult pina vei afla si sa iubesti.

Acum tu astepti sa iti dau trupul meu dar e prea tirziu, pentru ca gura ta are gust de miere. Ai vrea sa iti iei gura inapoi, sa o duci acasa neprihanita, fara miere, si tu doar sa gusti din trupul meu, dar nu mai ai cum pentru ca tu mirosi a tamiie si smirna iar gura ta are gust de miere.
Imi ceri  sa uit aceasta gura cu  gust de miere asa cum tu nu poti uita mirosul meu de tamiie si smirna. Cind se va pecetlui gura aceasta,  vei afla si tu sa iubesti.
Pina atunci, desenez incontinuu gura ta cu o prelingere infama de miere……

Starea de lenjerie pentru mine e o calatorie a simturilor. E o stare in care simti ca esti cea mai frumoasa femeie.  Ca sa fii cea mai frumoasa femeie trebuie sa respiri poezie si sa pasesti dans.  Trebuie sa te pretuiesti.

Cind vorbesc despre lenjerie, gindul imi zboara adesea la atmosfera condimentata de placeri, descrisa in poezia lui Baudelarie,  “Invitatie la calatorie”.  Calatoria in tara “asemeni mie”  din poezia asta as denumi-o “stare de lenjerie”, ca o stare in care te simti  rasfatata,  iubita si pretuita. Te duce cu gindul la multe locuri din lumea asta in care ai vrea pur si simplu sa iubesti.  Eu ma gindesc la  canalele dinVenetia sau Amsterdam, la podurile peste Dunare din Budapesta, la gradina edenica a reginei Maria din Balchik si la multe alte locuri. Imi mai amintesc si de “Casa placerilor” pe care si-a creat-o Paul Gauguin, de raiul pictat de el printre femeile exotice din Polinezia, un alt pamint al extazului, al linistii si al artei. Femeile care intra in aceasta casa a placerilor trebuie sa fie misterioase, dragastoase si astfel vor fi fericite: ” Soyez mystérieuses, soyez amoureuses, vous serez heureuses.” Asta da stare de lenjerie, nu-i asa?

De cite ori ma voi simti in “stare de lenjerie,”  voi scrie aici pentru voi. Acum va invit la visare,  sa cititi poezia si sa imi spuneti in ce locuri va visati voi, locuri asemeni voua.  Si de asemenea,  sa imi spuneti ce o fi aia, stare de lenjerie,  pentru voi.

Invitatie la calatorie

Soro, bine-ar fi

de-am porni-ntro zi

Impreuna-n pribegie!

Ne-am iubi mereu,

Pururi tu si eu,

Intr-o tara asemeni tie!

Soarele jilav,

Cerul, sur, trindav,

Farmec au ascuns si blind,

Ca si ochii tai,

Tainice vapai

Printre lacrimi scaparind.

Splendoare si rasfat in jur,

si rinduiala si huzur.

Lucru maestrit ,

De ani poleit

Va fi-n iatac gateala;

Rare flori, duium

Impletind parfum

Cu-a ambrei amoreala,

Podobite grinzi,

Si adinci oglinzi, scump fast oriental,

Duhului incet

I-or vorbi-n secret

In blindul l0r grai natal.

Splendoare si rasfat in jur

si rinduiala si huzur.

Uita-te agale,

Vase pe canale

Dormind pe apa adinca;

Au venit anume dintr-un cap de lume

ca sa le dai porunca.

Asfintitu-n fase, ape, cimp, salase,

si-un viu potir le scalda;

lin adoarme firea,

zarea, omenirea,

intr-o lumina calda.

Splendoare si rasfat in jur

si rinduiala si huzur.

]]> http://cherecharlott.wordpress.com/2009/04/27/invitatie-la-calatorie/feed/ 13 cherecharlott http://cherecharlott.wordpress.com/2009/04/27/invitatie-la-calatorie/ cherecharlottnonadult