Dacă v-amuză, sunteți liberi să ghiciți despre cine-am scris.

Texte asemanatoare:

1. Religia gavagaista, bilant si perspective
2. Mi-am facut wallpaper
3. Contact
4. Ce faci daca-ti intra fum in ochi
5. Salinger n-a lasat nici un manuscris

Texte asemanatoare:

1. Voi aveti suflet?
2. Film despre gavagai
3. Cunoaste-te pe tine insuti
4. Elementar 4,5
5. Daca viata ta ar fi un film, ce fel de film ar fi?

Lucrul ăsta, pierderea, n-ar fi trebuit să se întâmple dacă eram o persoană prevăzătoare. Dar am înregistrat domeniul folosind o adresă de mail de pe un alt domeniu – pe care, dintr-o pornire minimalistă, l-am abandonat. Și m-am trezit în situația de a nu mai putea să recuperez parola contului de client de la registrar.

Acum, dac-aș vrea neapărat, l-aș putea convinge pe registrar să modifice adresa de mail din baza lui de date. Dar bănuiesc că n-ar avea niciun sens. Și-apoi pot oricând să fac un site mai mare și mai frumos.

Hai nu v-am uitat.

Texte asemanatoare:

1. Povestea omului care si-a pierdut deprinderile automate
2. Tragem linie
3. Hai la multi ani, gavagai
4. O carte pe zi
5. Michel gavagai de Nostradame despre Turul Frantei 2011

Ca să preîntâmpin eventualele motive de îngrijorare, adaug ca nu-i deloc ilegal să fii gavagaist. Dacă vrei, poți să fii chiar și păgân. Sau animist. E un drept inalienabil, garantat de constituție (care-i o broșură prin care statul se legitimează ca fiind de drept). În plus, peste doi ani cultul gavagaist are sa fie recunoscut prin lege – pentru că are adepți și este practicat de cel puțin 7 ani.

Cu speranța că v-am dat o veste bună, vă adresez tradiționalul “Hai”.

Texte asemanatoare:

1. Bilant si perspective
2. Hai ne vedem in Purgatoriu
3. Religia in scoli
4. Dilema Facebook
5. Mi-am facut wallpaper

Texte asemanatoare:

1. Maica Domnului cu pruncul
2. Bilant si perspective
3. Starea natiunii
4. Ba, culturalilor
5. Filme porno cu fapturi spirituale

Lorem și Ipsum, pe vremea cînd erau, trăiau în lume. Și trăiau nedespărțiți. Umblau brambura și făceau pozne și tărăboi, că-nșiraseră niște conserve de cuvinte pe o sfoară și le tîrau după ei prin cele mai inedite locuri. Și mai făceau și bancuri. Și farse. Bunăoară

Într-o zi, cînd Lorem avea poftă să rîdă pe spezele stupefacției cuiva, s-a dus la o femeie și a-ntrebat-o răspicat:

- Maaaami, da ce se-ntîmplă dacă calci într-o băltoacă acidă?

Pradă unei uluiri duble (ale cărei membre intraseră deja într-o dialectică vicioasă), femeia se blocă. Puteai spune asta după faptul că mimica-i încremenise într-o grimasă. Și n-a mai putut să iasă din grimasa nici măcar cînd a realizat că Lorem și Ipsum rîdeau pe spezele uluirii ei și s-a înfuriat.

Sau, tot bunăoară. Într-altă zi, Ipsum s-a proțăpit în fața unui domn serios și l-a întrebat:

- Dacă eu sunt eu însumi, ceea ce și sunt, tu cine ești?

Domnul serios, presimțind c-a fost prins într-o capcană sofistă, s-a dat un pas înapoi. Și n-a mai făcut nimic altceva, pentru că era o persoană respectabilă și se simțea obligat(ă) să-și reprime manifestările.

Și-ntr-alt[ zi diferită, Lorem și Ipsum s-au întâlnit cu o fată. Pe fată o chema Dolor. Dolor umbla și ea prin lume, numai ca nu făcea pozne și bancuri, ci prilejuia fantasme. Când se-ntâlnea cu câte cineva, Dolor scotea din geantă un registru si zicea pe un ton:

- Ia scrie tu aici te rog ce fantasme ai cu mine.

Și cei care se-ntâlneau cu Dolor scriau cuminți. Dar Lorem și Ipsum, care erau cam descreierați, au spus că nu vor sa scrie.

- Haideți scrieți, insistă Dolor pe alt ton.

Iar Lorem și Ipsum, crezând că fac o glumă, au desfăcut una din conservele de cuvinte pe care le târau după ei și-au copiat ceva într-o limbă necunoscută:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Vivamus mattis facilisis elit non varius. Sed nec justo ac odio eleifend condimentum. Ut luctus tristique odio vitae congue.

Și Dolor, întristată, a înțeles ce-nsemna de fapt registrul ei cu fantasme. Și-a îndesat niște fantasme în conserve, a înșirat cutiile pe-o sfoară și-a plecat prin lume dimpreună cu Lorem și Ipsum.

Texte asemanatoare:

1. Poveste despre femeia inmatata
2. Poveste despre un om si un cal
3. Poveste despre o lumanare
4. Poveste despre un cutitas de Toledo
5. Poveste despre regele Bhumibol

După ce a scris primul paragraf, gavagai s-a scărpinat în barbă şi-a început să deseneze cercuri concentrice. De fapt încerca să reprezinte grafic locul în care se află, un autor care se descrie în timp ce-şi imagineară că este un personaj care-şi închipuie că este autorul autorului iniţial, dar să nu-i spuneţi că v-am spus, c-ar fi în stare să mai deseneze un cerc (gavagai e lipsit de talente-n general şi în special de talentul de a desena cercuri).

Când a ajuns la ultimul paragraf, lui gavagai i s-a făcut ruşine de ce scrisese. A luat cercurile concentrice de pe foaie şi şi le-a pus pe piept, ca să formeze chipurile o ţintă. Apoi a şters jumătate de frază despre un pluton comandat de el (însuşi), a realizat că se chinuie degeaba şi a închis stiloul.

Sfârşit.

Texte asemanatoare:

1. Miercuri, 14 martie 2007
2. Ce faci daca esti fortat sa nu mai fii adeptu lu gavagai
3. Care m-ati blestemat?
4. Dupa-masa unui Saint-Bernard
5. Zgomotul din creier

Înainte de-a-ncepe, trebuie să aduc câteva lămururi. Previziunile de mai jos sunt destul de subiective; ca orice spectator de ciclism, am simpatii şi antipatii – dar nu atât de puternice încât să m-apuc să-l fluier pe Contador sau să cred că Voeckler ar putea câştiga pe Alpe d’Huez. Am să încerc să mă înscriu in nişte limite rezonabile.

În rândul doi, ar trebui să ştiţi că previziunile de mai jos nu sunt destinate pariorilor. Dacă vreţi să pariaţi – deşi nu v-aş sfătui, pentru că n-aţi mai avea ochi pentru frumuseţea cursei – ar fi bine să nu luaţi de bune toate lucrurile pe care le spun. Uneori tind să le acord un credit prea mare cicliştilor care-mi sunt simpatici şi să prezint lucrurile aşa cum mi-ar plăcea să stea, nu cum aş avea motive raţionale să cred că vor sta. Vă zic asta pentru că nu vreau să mă simt vinovat c-aţi pierdut lei din cauza mea.

Cela dit, să purcedem.

Etapa 1: Passage du Gois La Barre-de-Monts – Mont des Alouettes Les Herbiers

2 iulie, 191,5 km, plat (prezentare), live pe Eurosport 13:00-14:00 şi 15:00-18:30

Prima jumătate a etapei pe malul oceanului, ceea ce-nseamnă vânt puternic din dreapta şi posibile borduri. Chiar dac-apare vreo bordură, e prbabil să se-nchida repede – e prea mult până la final şi nu merită să tragi la trenă ca apucatu’ pentru 30 de secunde cand mai ai 3 săptămâni de tur. Pe de altă parte, dacă bordura e mare dintru început, s-ar putea să merite. În 2009, Contador a pierdut 43 de secunde în faţa lui Armstrong fix din pricina unei borduri, însă atunci lucrurile erau ceva mai complicate.

O să existe o evadare conştientă încă de la început că e condamnată. Pe la km 120 ar putea să aibă la vreo 5 minute avans. După ce ia masa, plutonul p să se pună pe recuperat minute, poate cu Garmin sau Omega Pharma la trenă. Plutonul ar face bine să-i prindă pe evadaţi abia pe la km 180, altfel o s-atace toată lumea care primeşte liber.

În principiu, etapa asta ar putea fi câştigată de Philippe Gilbert sau Thor Hushovd. Sau Voeckler, care sigur va ataca. Cred însă ca Voeckler n-o să poată. Ar mai putea fi caştigată şi de Cancellara, pentru c-aşa a anunţat şi pentru că s-a obişnuit să fie-n galben la finalul primei etape. Pentru asta ar trebui s-atace mai devreme, să plece-ntr-un soi de contratimp, dar a) duminica are contratimpul pe echipe şi nu merită să se oboseasca pentru că Andy poate caştiga la vreo jumătate de minut faţă de Contador, b) până la intrarea-n Pirinei, Cancellara trebuie să aibă grijă de Fränk Schleck şi c) finalul nu e desenat tocmai pentru el. Pe de altă parte, câteva zile-n galben şi-o victorie de etapă nu i-ar strica; şi nici celor de la Leopard, care par a vrea să intimideze plutonul.

Am să merg totuşi pe mâna lui Philippe Gilbert.

Continuarea în episoadele următoare.

Texte asemanatoare:

1. O constatare si cate ceva despre Turul Frantei
2. Scrisoare de la gavagai pentru io anca
3. Cersetorul, gavagai si telviziunea
4. Ce faci daca esti fortat sa nu mai fii adeptu lu gavagai
5. gavagai la Cireasa de pe tort

Uneori, în timp ce fac slalom printre păcate (lucru pe care-l numesc a trăi), mă gândesc la “fenomenul literar” (expresia nu-mi aparţine, am furat-o dintr-o revistă şi-am închis-o-n grădina mea glotologică). Ca să rămân sincer, “fenomenul literar” nu-mi spune absolut nimic. Nici măcar nu-i consum produsele contemporane. N-am cunoştinţe în rândul actorilor distribuiţi în câmpul literar. Nu fac literatură. Sunt doar un spectator planând pe deasupra tribunei, căscând gura, scuipând cuvinte şi hlizindu-se. Şi asta e bine şi fără responsabilităţi şi fără palme transpirate pe care trebuie să le-atingi a salut.

Alteori, în timp ce ma izbesc de vreun păcat plantat în mijlocul trasei de un diavol şchiop şi chior, cu care beam cafele-n adolescenţă, mi se-ntâmplă să iau stiloul şi să mă pun pe scuipat coji de cuvinte. Una dintre acele ori este asta de-acum. Iac-aşa.

PS Ce-o fi de înţeles din metaforele şi analogiile sportive?

Texte asemanatoare:

1. Arta si literatura
2. gavagai la Cireasa de pe tort
3. Scrisoare de la gavagai pentru io anca
4. Ce faci daca esti fortat sa nu mai fii adeptu lu gavagai
5. Cersetorul, gavagai si telviziunea

A fost odată ca niciodată, în timpuri nu prea îndepărtate, un om foarte gras. Omul nostru era atât de gras încât autorităţile oraşului se găseau nevoite să reasfalteze locurile pe unde obişnuia el să meargă. Dacă la început lucrul ăsta scandaliza conducerea primăriei oraşului, după o vreme, regele trotuoarelor a înţeles că omul nostru gras este comoară de aur la casa lui şi a încercat să şi-l facă aliat. Dintr-un funcţionar de rând, grasul nostru a ajuns invitat la cele mai alese restaurante din oraş, la cele mai simandicoase petreceri şi evenimente mondene. De unde până atunci era un însingurat, având micile lui bucurii de om gras, ca, de pildă, scărpinatul între degetele de la picioare, mirosul dulce-acrişor înainte de culcare al subraţului sau aruncatul la coşul de gunoi cu micile ghemotoace făcute din scamele din buric, eroul nostru ajunse în atenţia destul de mirată a duduiţelor rafinate de salon. Asta nu putea decât să-l încurce, pentru că, la cei aproape 30 de ani ai lui, gândul unei aventuri erotice fusese înlocuit treptat, în ani de zile şi nu fără greutate, de şaorma de la kebabăria din colţ.

Averea regelui asfaltului creştea exponeţial mai ceva ca într-o poveste şi neexplicabilul ăsta a atras destul de repede interesul celorlalţi regi, astfel încât, bietul gras a ajuns destul de repede la curtea regelui bordurilor în schimbul a doar câtorva plimbări pe bordurile de pe arterele principale ale oraşului, în atenţia regelui autostrăzilor, invitat la un maraton lunar pentru graşi sau chiar a administratorilor de bloc de la care primea invitaţia să nu mai folosească liftul, ci să meargă cât mai des pe scări. Ca aproape orice gras care trecuse pragul spitalului de endocrinologie, grasul nostru era romantic şi deloc bun la negoţ şi la negocierile aferente. Aşa încât, obligat de croiala poveştii, şi bolborosind câteva anafure la adresa naratorului, refuză cu obstinaţie orice comision, orice zeciuială, orice cadou, mulţumindu-se cu mesele îmbelşugate oferite cu un anume firesc de prosperii oameni de afaceri. Asta încurca socotelile tuturor, pentru că lumea încoronată cu diamante are regulile ei precise la care dacă nu te supui eşti înlăturat într-un fel în care părtaşii îl numesc natural. Dar omul nostru era atât de preţios la curtea regilor încât hotărâră cu toţii să-l păstreze cu toate aceste metehne ale lui. Într-o bună zi simpaticul gras se îndrăgosti lulea de fata unui bancher de la curtea regelui regilor. Ea era firavă, de o frumuseţe agelică, sprinţară şi dansatoare înfocată, atât de îndârjită în dans era fata de bancher încât se spunea despre ea că la un concert cu Roxette ar fi rupt trei perechi de încălţări şi încă ar mai fi dansat şi desculţă. Ea a găsit în grăsan un om destul de nou, al unei lumi destul de noi, destul de necunoscută pentru ea, prin urmare între ei s-a născut o iubire mare. Aşa de mare era iubirea lor, o iubire de poveste, o iubire mai mare decât iubirea, încât toate cuplurile de la curtea regilor păleau în faţa ei.

Îşi făcuseră încă de la începutul relaţiei un obicei mai puţin obişnuit, când el ieşea să se plimbe pe trotuare, pe borduri, pe scări sau pe autostrăzi, ea îl însoţea ţopăind de bucurie, înconjurându-l într-un dans cel puţin dement. Lumea începuse să-i placă şi pentru că economia oraşului înflorea. Uneori primeau aplauze la stradă deschisă. Dar nu doar economia oraşului înflorea, înfloreau florile pe unde treceau ei, chiar şi în mijlocul celei mai crunte ierni, înfloreau pomii şi înnebuneau salcâmii acolo unde nici n-ai fi bănuit că sunt salcâmi. Fluturi coloraţi în cele mai vii culori îi însoţeau, porumbei purtau trena rochiilor fetei de bancher, iar păsărele de tot felul cântau cântece neînchipuit de frumoase în jurul lor. Însă, ca în orice poveste, pe cerul însorit trebuie să apară şi norii. Grasul, de atâta mers, a început să slăbească, dar nu slăbea ca un om obişnuit, slăbea într-o zi cât alţii în cinci ani, astfel că, în scurt timp, omul nostru ajunse aproape de greutatea unui om normal. Asta făcu să i se închidă în nasul lui din ce în ce mai proeminent toate uşile regilor, dar culmea se dovedi sechestrul pus de bancher pe chiar propria lui fată. Sau cel puţin aşa credea el. Nemernicia bancherului merse până intr-acolo încât schimbă iala de la una dintre cele două uşi ale turnului lor de fildeş conjugal. El stătea pe o parte a celor două uşi şi plângea, ea stătea închisă înăuntru, de partea cealaltă şi-şi plângeau amândoi nefericirea. În timpul ăsta vremea de afară îmbrăcase forma trăirilor celor doi îndrăgostiţi, anii curgeau cu repeziciune în ambele sensuri, iar furtunile de nisip ale Băraganului invadaseră precum hoardele tătarilor de odinioară Bucureştiul.  Până când el îşi dădu seama că are cheia de la uşa din exterior. Venea zilnic şi-i lăsa iubitei ei acolo, în acel loc doar al lor, dulceaţă de trandafiri, lacrimi de iubire şi cuvinte tremurânde prin aerul comprimat. Şi într-o bună zi, eroului nostru îi veni ideea de a slăbi atât de mult încât să ajungă să poată locui între cele două uşi. Şi după un marş nebun de câteva săptămâni împotriva timpului pe trotuare, borduri, autostrăzi şi scări, fără să-l mai bage nimeni în seamă de data asta, reuşi să se strecoare între cele două uşi, se auto-intitulă malkovich john şi adormi sprijinit cu capul de o clanţă, visând că se va face atât de mic încât va putea intra pe gaura cheii celei de-a doua uşi.

Povestea nu are sfârşit şi oricât de anormal vi s-ar părea nu are nici început, e precum iubirea, trăieşte într-un altfel de timp.

Texte asemanatoare:

1. Poveste despre omul care-avea mucegai inauntru
2. Omul simplu
3. Omul e masura tuturor lucrurilor
4. Poveste despre omul simplu
5. Omul care traia sub pamant