Cuprins

• I. Definitii
• II Motivele
• 1. Distributiile GNU/Linux sunt soft liber
• 2. Distributiile GNU/Linux sunt gratuite
• 3. Distributiile GNU/Linux sunt sigure
• 3.1. Aplicatiile provin dintr-o sursa controlata
• 3.2 Managementul utilizatorilor, al rolurilor si permisiile fisierelor
• 4. Distributiile GNU/Linux sunt stabile
• 5. Distributiile GNU/Linux sunt usor de folosit
• 6. Distributiile GNU/Linux vin cu baterii incluse
• 7. Distributiile GNU/Linux iti permit sa rulezi chiar si Windows
• 8. Suport gratuit si nelimitat
• 9. Inveti lucruri noi in fiecare zi
• 10. Coolness factor – GNU/Linux e mai cool decat orice produs Apple
• III. Alegera unei distributii GNU/Linux
• Concluzii

Definitii

Windows este un nume generic ce desemneaza o serie de sisteme de operare extrem de populare dezvoltate si vandute de Microsoft in scopul inavutirii. Exemple de astfel de sisteme de operare sunt Windows XP sau Windows 7.

GNU/Linux este o familie de sisteme de operare construite pe arhitectura UNIX, in jurul kernel*-ului Linux si a colectiei de librarii dezvoltate de Free Software Foundation. In cultura populara, familiei asteia i se spune “Linux“.

*kernel-ul este nucleul unui sistem de operare, managerul resurselor unui computer, interfata dintre hardware si software; tot ce se-ntampla in computerul tau in clipa asta trece prin kernel (cand ai deschis browser-ul, acesta i-a cerut kernel-ului sa-i aloce un timp de procesor si niste memorie; cand ai deschis gavagai.ro, browser-ul i-a cerut kernel-ului un supliment -foarte mic – de memorie si timp de procesor). Kernelul Linux a fost inceput in 1991 de catre Linus Torvalds.

O distributie GNU/Linux este un sistem de operare construit pe kernelul Linux si in jurul librariilor GNU*, carora le adauga o suma de aplicatii care transforma computerul intr-un instrument util si usor de folosit. O distributie GNU/Linux este echivalentul unui sistem de operare din familia Windows (e.g. Windows 7).

*Librariile GNU, in special colectia de compilatoare, sunt instrumente sunt niste instumente esentiale; compilatoarele, ca tot ma refeream la ele, fac inteligibile pentru procesor comenzile date de programe. (Inapoi la cuprins)

II. Motivele

Cu speranta ca nu v-am plictisit deja, incep enumerarea motivelor

1. Distributiile GNU/Linux sunt soft liber

Asta inseamna ca orice om din lumea asta are dreptul sa le studieze codul-sursa, are voie sa modifice acest cod si sa-l redistribuie familiei, prietenilor si lumii-n general. Daca te-ai apuca sa faci treaburile-astea cu Windows, te-ai alege cu dosar penal. Dar parintele GNU/Linux (btw, se numeste Richard Stallman sau rms) a avut intelepciunea sa ia nota de faptul ca oamenii manifesta placerea de a-si impartasii roadele muncii, asa ca s-a apucat sa scrie o licenta care iti ofera dreptul de a te bucura de un soft ca si cum ar fi al tau si te obliga sa le acorzi acelasi drept si celor care dau peste softul scris de tine. Chiar daca nu stii sa modifici un soft, gasesc ca e inaltator sa ai dreptul de a invata si de-a oferi lumii rezultatele acestei invatari. (Inapoi la cuprins)

2. Distributiile GNU/Linux sunt gratuite

O licenta Windows costa la vreo 200 de euro. Una MacOS la vreo 30 de dolari (insa n-ai voie s-o folosesti decat pe o masina produsa de Apple). Linux e gratis. Si nici nu-ti trimite mesaje care te informeaza ca ai putea fi victima pirateriei. Si-ti ofera si upgrade-uri gratuite. Case closed. (Inapoi la cuprins)

3. Distributiile GNU/Linux sunt sigure

In natura circula 2 mituri contradictorii:

• i) Linux e imun la malware;
• ii) Linux e la fel de vulnerabil ca si Windows, numai ca-s asa de putini utilizatori, incat nu merita sa scrii virusi pentru el.

Ambele mituri sunt riguros false. Linux nu este imun, dar e cu muuuult mai sigur decat Windows. Si-ti ofera si libertatea de a-ti stabili singur gradul de paranoia. Fiind vorba de un motiv atat de serios, am de detaliez putin: (Inapoi la cuprins)

3.1. Aplicatiile provin dintr-o sursa controlata

Imensa majoritate a softurilor de care ai nevoie se gasesc intr-un repository gestionat de autorii distributiei pe care o folosesti. Cand vrei sa instalezi un program, nu te mai duci pe vreun site dubios care-ti ofera spre download un program (si emotia ca s-ar putea sa aiba-n el vreun troian), ci deschizi o aplicatie care se conecteaza la repository si-ti aduce programul de-acolo; si-ti mai aduce si certitudinea ca e un soft testat in repetate randuri si inclus in clectie abia dupa ce a devenit clar ca e de buna credinta, stabil si compatibil cu distributia pe care-o folosesti*. Dintre toate aplicatiile ce ruleaza in sistemul meu, una singura provine din alta parte (anume de pe situl autorului), insa e vorba de un soft foarte specializat si folosit de-o mana de oameni din intreaga lume.

*Aplicatiile din universul Linux au un ciclu de viata similar celui al insectelor. Sa presupunem ca X scrie un soft (oul). Autorii unei distributii (in speta Debian, pentru care este valabil exemplul de fata) iau softul si-l transforma intr-un “pachet” ce se poate instala pe un sistem ce ruleaza respectiva distributie (larva). In primul stadiu, pachetul poarta eticheta “instabil”. Developerii si voluntarii il instaleaza si-i cauta nod in papura (bug-uri). Dupa o vreme, pachetul corectat incepe sa functioneze fara erori multe sau grave. Atunci i se schimba eticheta – “testing” sau “nimfa” in analogia noastra – si este mutat in alt repository folosit de si mai multi oameni, care folosesc pachetul pentru nevoi curente (si care, daca dau peste vreun bug, ii anunta pe dezvoltatorii distributiei). In cele din urma, dupa ce se corecteaza toate erorile, pachetul ajunge la maturitate (primeste eticheta “stabil”) si este oferit spre instalare lumii intregi. In momentul in care vei instala acel pachet, vei fi sigur ca a fost deja supus la mii de teste. (“Pachet” este ceea ce inteleg utilizatorii de Windows prin “program”.) (Inapoi la cuprins)

3.2 Managementul utilizatorilor, al rolurilor si permisiile fisierelor

Una din trasaturile definitorii ale sistemelor de tip UNIX este managementul riguros al utilizatorilor. In momentul instalarii, vei crea un nume de utilizator identificat printr-o parola. Sistemul te va recunoaste dupa acest nume si dupa aceasta parola. Dar, spre deosebire de universul Windows, acest utilizator nu are drepturi administrative (pentru ca oamenii sunt predispusi greselilor). Administratorul sistemului este superutilizatorul “root”. In momentul in care ai nevoie sa intreprinzi o sarcina administrativa (instalarea unui program, upgrade, schimbarea unor setari sensibile, trimiterea de comezi catre un proces apartinand altui utilizator), este nevoie sa “impersonezi” acest superutilizator (sistemul iti va cere sa introduci parola).

In traducere libera, asta inseamna ca o aplicatie malitioasa menita sa afecteze stabilitatea sistemului va avea nevoie de sprijinul tau activ. Adica trebuie sa te virusezi singur. Oricat ar parea de surprinzator, chestia asta se-ntampla uneori (e o specie de social engineering).

Mai mult decat doar atat. Sistemle de tip UNIX impart fiinta in 3 mari categorii: utilizatorul, grupul din care face parte utilizatorul si restul lumii. Fiecare dintre aceste entitati poate avea anumite drepturi asupra fisierelor. By default, creatorul fisierului poate sa scrie in el si sa-l citeasca, iar grupul si restul lumii pot doar sa-l citeasca. Pentru a schimba aceasta stare de lucruri, sau pentru a face ca fisierul sa devina executabil, trebuie sa impersonezi superutizatorul “root”. Aceasta separare a drepturilor si rolurilor are menirea de a izola posibilele probleme; daca se-ntampla ceva rau, vor fi afectate doar fisierele unui utilizator, iar stabilitatea sistemului ramane intacta.

Ansamblul acestor layere de securitate face inutila instalarea unui antivirus. Hard-disk-ul se va invarti numai atunci cand este cazul, iar “computerul se va misca mai repede” (btw, spre deosebire de Windows, viteza de reactie a sistemului va fi aceeasi si dupa 2 ani de la instalare; si nici nu va fi nevoie sa defragmentezi hard-ul in fiecare saptamana, pentru ca Linux stie cum se scrie un fisier pe disc). (Inapoi la cuprins)

4. Distributiile GNU/Linux sunt stabile

Spre deosebire de Windows, Linux “nu crapa”. E nevoie sa faci un lucru neinchipuit de stupid pentru a convinge kernel-ul sa intre in panica si sa reseteze sistemul. In conditii normale, un computer poate sa ruleze neintrerupt si stabil ani de zile (cum este cazul serverelor). Lucrul asta pare incredibil pentru utilizatorii de Windows obisnuiti sa restarteze computerul de 3 ori pe zi.

[Fiind atat de stabile si sigure, distributiile GNU/Linux sunt folosite in domenii sensibile - in armata, la bursa, in televiziuni, la CERN (unde analizeaza datele trimise de acceleratorul de particule), pe mai toate supercomputerele si serverele existente, in Cuba si Coreea de Nord, in institutiile publice din Brazilia, Islanda, Rusia, Marea Britanie, etc sau in birourile Google.] (Inapoi la cuprins)

5. Distributiile GNU/Linux sunt usor de folosit

Sunt sigur c-ati auzit contrariul. Numai ca nu-i adevarat. Un sistem de operare modern si user-oriented (e.g. Ubuntu) e cel putin la fel de usor de folosit ca si Windows XP. E drept ca acum mai multi ani lucrurile stateau altfel, dar in momentul de fata nu mai trebuie sa stii nimic despre anatomia si fiziologia unui computer pentru a putea folosi o distributie GNU/Linux. Privind ecranul pe care-l am in fata constat ca am la dispozitie un sistem de ferestre (pot lucra simultan pe 4 desktop-uri), o interfata grafica si meniuri care m-ajuta sa controlez aplicatiile cu ajutorul mouse-ului. Exact ce ai si tu. Si mai am si-un teminal*, in care pot face totul mai usor si mai elegant, dar folosirea lui este strict optionala.

*Terminalul (sau consola / command line interface) este o fereastra mica si neagra in care poti scrie comenzi obscure. Din nefericire este imaginea definitorie a universului Linux. Oamenii se gandesc ca vor fi nevoiti sa scrie comenzi in fereastra aia mica si neagra, si se tem ca nu vor sti ce sa scrie. Dar oamenii care gandesc astfel n-au deloc dreptate. Am un vecin care foloseste Ubuntu si care nici macar nu stie ca are terminal in care poate sa scrie comenzi (pe vecinul asta l-am convertit la Linux intr-un moment de cumpana din viata lui, cand avea nevoie de o reinstalare de Windows in fiecare saptamana). (Inapoi la cuprins)

6. Distributiile GNU/Linux vin cu baterii incluse

Vin cu o suita office (compatibila cu Microsoft Office), cu un browser, cu un client de mail, explorator de fisiere, player media, client de Twitter/Facebook/IM, editor de imagini, editor video, client de torenti, CD/DVD burner, firewall, aplicatii dragute pentru instalat programe, manager de arhive, manager de backup… cam tot ce-si poate dori un utilizator normal. Toate acestea sunt softuri libere si gratuite, sigure si stabile. Plus alte mii de softuri, la fel de libere, gratuite, sigure si stabile, la 2 clickuri distanta. (Inapoi la cuprins)

7. Distributiile GNU/Linux iti permit sa rulezi chiar si Windows

Intr-un mediu izolat, care face ca vulnerabilitatile din Windows sa nu afecteze stabilitatea sistemului. Daca ai nevoie de vreo aplicatie fara corespondent in universul GNU/Linux, e suficient sa instalezi un soft de virtualizare (e.g. VirtualBox), in care vei putea instala orice sistem de operare ai chef; apoi, in interiorul instalatiei respective, poti instala orice aplicatie. E drept ca se poate si invers (e.g. sa instalezi Ubuntu in Windows), insa asta nu-ti va securiza computerul. (Inapoi la cuprins)

8. Suport gratuit si nelimitat

Daca intampini vreo problema, poti incepe prin a cauta solutia pe net. Introdu mesajul de eroare in casuta de cautare a lui Google, si, de cele mai multe roi, vei primi raspunsul imediat. Exista sute de situri/bloguri care contin tutoriale utile. Daca nu gasesti nimic, poti cere ajutorul comunitatii, fie pe forumurile asociate distributiei, fie pe canalele IRC (da, inca se mai folosesc). Daca nu primesti ajutor nici acolo, trimite-mi un mail si-o sa te-ajut sau o sa gasesc pe cineva capabil sa te-ajute. (Inapoi la cuprins)

9. Inveti lucruri noi in fiecare zi

O distributie GNU/Linux te va indemna intotdeauna la explorari. Vei descoperi ca ai control absolut asupra computerului tau (da, stiu c-am spus ca utilizatorul uman are drepturi limitate, insa asta-i o masura de precautie si nu o limita a puterilor sau libertatilor pe care le ai). Vei descoperi ca poti face totul mai repede si mai usor. Vei invata sa folosesti terminalul (prilej de a te grozavi in fata prietenilor), de altfel extrem de usor de folosit. Vei incepe sa intelegi ce se-ntampla de fapt in interiorul computerului si cum functioneaza. Poti sa incerci orice sistem de operare intr-un mediu sigur, instalandu-l intr-o masina virtuala. Daca te intereseaza, vei putea incepe sa dezvolti softuri, sa faci situri in interiorul propriei tale masini sau sa controlezi un server aflat la celalalt capat al lumii. Vei avea sentimentul ca singura limita ce-ti sta in cale este propria ta lene. (Inapoi la cuprins)

10. Coolness factor – GNU/Linux e mai cool decat orice produs Apple

Pe bune. Uita-te la telefonul tau cu Android (care e tot Linux). In plus, produsele Apple au devenit deja banale. Si-s asociate cu hipsterii. E mult mai cool sa promovezi libertatea de expresie si de creatie, sa pornesti playerul media din terminal la o petrecere (spre uluirea prietenilor) sau sa-ti desenzi propria interfata grafica pentru mediul de lucru.

Coolness factor depinde intotdeauna de indicele de raritate (dupa cum ne-a invatat Bourdieu in nenumarate ocazii). Or procentul computerelor cu Linix este cu muuuult mai mic decat al celor cu Windows. A folosi Windows e echivalent cu a asculta Lady Gaga. Not good for your social life. (Inapoi la cuprins)

III. Alegera unei distributii GNU/Linux

Avand de-a face cu softuri libere, nu ne vom mira ca avem de-a face cu o puzderie de distributii . Dar asta face ca alegerea sa fie foarte dificila. Vei avea nevoie de cateva criterii.

a) munca pe care o prestezi prezinta exigente deosebite – este posibil sa gasesti o distributie care se adreseaza chiar utilizatorilor din domeniul tau de activitate. Poti instala chiar si sistemul de operare folosit in laboratoarele CERN.

b) esti gamer inrait – ar fi mai bine sa ramai cu Windows. Developerii GNU/Linux au avut indeobste alte prioritati decat dezvoltarea de jocuri.

c) esti fan Megadeath – arunca un ochi peste Ubuntu Satanic Edition.

d) folosesti computerul pentru lectura si redactarea de texte, browsing, social media, entertainment – aici alegerea este mai grea, pentru ca orice distributie ar putea fi transformata intr-un sistem de operare general purpose, Sfatul meu e sa alegi o distributie usor de folosit, cu o comunitate mare (daca intampini vreo dificultate, vei gasi imediat o solutie) si intretinuta de persoane serioase. Mai precis, sfatul meu e sa alegi intre Ubuntu si Fedora.

Ubuntu e gestionat de Canonical, o companie fondata de Mark Shuttleworth (trivia: al doilea turist spatial). Ubuntu deriva din Debian (un sistem de operare vechi – istoria lui incepe in 1993, conservator si stabil, pe care-l folosesc pe serverul care va serveste pagina asta). Ubuntu este folosit de milioane de oameni, intre care toti angajatii Google. Si gavagai.

Fedora e un proiect community driven – dar sponsorizat de RedHat (trivia: prima companie de soft liber cu o cifra de afaceri de peste 1 miliard de dolari). Fedora este folosita de asemenea de milioane de oameni si are o comunitate prietenoasa.

Nu va sfatuiesc sa folositi Debian, desi este tentant (e un proiect ce apartine exclusiv unei comunitati de voluntari, e atat de vechi, se potriveste oricarei arhitecturi hardware, e mai stabil decat o stanca de granit si are tendinte paranoide in ce priveste securitatea). Nu va sfatuiesc sa-l folositi pentru ca e prea conservator pentru necesitatile uzului casnic. Daca folositi Debian, veti putea instala versiunea actuala a unei aplicatii abia peste vreo 2 ani – cee ce este excelent pentru servere, insa nepotrivit daca vrei sa te bucuri de ultimele noutati.

Nu va sfatuiesc nici sa folositi vreo distributie minora. In momentul in care Ubuntu si-a schimbat interfata grafica, multi dintre utilizatorii vechi au migrat spre Mint – (derivat din Ubuntu), care propunea vechiul mediu de lucru. Migratia era tentanta, dar, cu tot respectul datorat dezvoltatorilor distributiei, te poti intreba daca au sa se mai ocupe de ea si peste 5 ani. (Inapoi la cuprins)

Concluzii

Get Ubuntu

Daca va decideti sa renunti la Windows, dati-mi un semn si fac un tutorial de instalare si-un ghid al incepatorului.

Daca va temeti sa instalati, ma pot oferi voluntar. Sau putem gasi voluntari mai priceputi decat mine (comunitatea Linux este extrem de prietenoasa, iar membrii ei au fost vazuti adesea purtand stick-uri de boot si cd-uri de instalare – la fel cum membrii cultelor protestante au intotdeauna o Biblie la indemana).

Daca va decideti sa va convertiti la GNU/Linux, nu veti privi niciodata inapoi. (Inapoi la cuprins)

In felul acesta sunt sclavii obiecte.

Fetița despre care vă povestesc știa multe despre vânt, că-i spusese bunica ei în timp ce-i înfășura fularul în jurul gâtului. Știa că este tăios și rece ca un ciob de gheață. Și că pișcă. Și că, dacă-l lași să-ți intre-n gură, îți inflamează amigdalele. Știind toate astea, făcea bucuroasă o piruetă suplimentară, ca să-i permită fularului să se-nfășoare mai bine și s-o apere de vânt.

Și într-o noapte din acea iarnă fetița avu un vis. Se făcea că toate lucrurile din viața ei se animează. Ghiozdanul se prefăcea într-un cangur țopăitor, peria cu care-și pieptăna părul într-un arici, penarul într-o țestoasă. Mai că-i venea să bată din palme în timp ce-și alerga botoșeii prefăcuți în doi șoricei poznași. Era un vis foarte frumos, ca o poveste pe care-o scrii numai pentru tine. Și fetița se-afunda-n povestea ei, uitând de orice precauție.

A doua zi, în timp ce-și bea ceaiul, fetița i-a povestit bunicii visul. Iar bunica nu s-a priceput decât s-o mângâie și să-i pupe creștetul capului. Și fetița abia aștepta să se facă seară din nou, ca să se-ntoarcă la scăunelul ei transformat în iepure uriaș pe care-l putea călări.

Și seara, ca-ntr-un făcut, și-a reluat visul. De obicei visele frumoase refuză să revină, dar în povești lucrurile pot sta la fel ca-ntr-un făcut. Și fetița s-a jucat cu iepurele și cu  șoriceii și cu soldățeii din garda regală (care erau creioanele ei colorate din viața diurnă). Și-ar fi vrut să se joace și cu pisica, numai că visul o prefăcuse într-o pisică de pluș.

În ziua următoare, bunica iar nu s-a priceput ce să facă. S-a minunat puțin când a văzut că fetița le vorbește botoșeilor și mângâie scăunelul, dar s-a gândit în mintea ei bătrână că se joacă. Și-a sărutat-o pe creștet și și-a văzut de goblen.

Și visul apăru și-n cea de-a treia noapte. Fetița-l așteptase cu nerăbdare, pentru că primise o pereche de mănuși și era curioasă în ce-au să se prefacă. Și manusile s-au prefăcut în două steluțe de mare. Numai că steluțele de mare sunt plicticoase. Stau nemișcate și-și văd de treabă și nu-s foarte diferite de niște mănuși. Și fetița, dezamăgită, s-a gândit să plece la săniuș, călare pe elefănțelul ei. Și-a început să se-mbrace. Și, după ce s-a încălțat cu ursuleții, și-a căutat fularul. Iar fularul i s-a-ncolăcit în jurul gâtului și-a sâsâit. Fularul s-a prefăcut într-un șarpe, și-a zis fetița îngrozită. Și-a încercat s-o strige pe buni, dar șarpele o sugruma și-i strivea coardele vocale. Și, când a sugrumat-o de tot, fetița s-a trezit. Ochii-i luceau de groază și fruntea i se-acoperise de polei, iar plămânii pompau aer repede-repede, ca să-i oxigeneze creierul. Și-n cele din urmă creierul s-a oxigenat și s-a prefăcut în creier de fetiță trează. Și fetița a fugit la buni, să-și povestească spaima.

Ascultând povestea, bunicii i se făcu ciudă că nu se pricepe decât să coasă goblenuri și să-și sărute nepoțica pe creștet. Se gândea speriată c-are să vină momentul când va trebui s-o trimită pe fetiță la școală și că fetița o să refuze să mai facă piruete pentru ca fularul să i se-nfășoare mai bine-n jurul gâtului, iar vântul insidios are să-i intre pe sub guler și-o să i se umfle gâlcile și-o să facă febră. Si, după ce-a gândit astfel, a lovit patul cu pumnii a neputință. Și-a-nceput să se roage la gavagai.

gavagai stătea-n vârful Nepalului și privea scena fără să ia aminte la rugăciune. Știa prea bine ce-i cere bătrâna, însă nu prea-și găsea ghes s-o ajute. I-a șoptit totuși câteva vorbe cu care s-o îmbuneze pe fetiță și i-a sugerat s-arunce toate fularele din casă la ghenă, dar apoi a plecat să-și vadă de-ale lui, mai precis să se joace cu pisica fetiței. Și, după ce s-a jucat cu ea, a rugat-o ca, atunci când va fi să plece fetița la școală, să-i sară pe umăr și să-si înfășoare coada în jurul gâtului ei, ca să nu-i intre vântul insidios pe sub guler. Și pisica a făcut întocmai. Iar fetița a rămas cu gâlcile dezumflate și cu-nvățătura să se mulțumească cu lucrurile care sunt deja animate.

Sfârșit.

Omul ăsta de care vă povestesc avea o apucătură. Când spun apucătură conotez o judecată de valoare. Dar omul din povestea noastră nu credea nimic despre ea. O performa și basta, la fel cum performeaza brăduții fotosinteza. Găsesc că-i important să notez toate lucrurile-astea, nu atât în perspectiva grozăviilor care-au să urmeze, ci pentru că vă spun o poveste relativistă. Dar să trec peste pisălogeală și să revin la firul poveștii.

Omul, vă spuneam, avea o apucătură urâtă, anume că vedea câte-un cod în spatele fiecărui lucru. Îi spusese lui cineva că-n spatele lucrurilor stau coduri, și de-atunci le căuta cu-nverșunare. Dacă vorbeai cu el, își muncea mintea să-nțeleagă ce vrei să spui de fapt. Dacă vedea o frunză, încerca s-o reducă la niște coordonate dintr-un plan. Dacă mergea la un meci de volei, ajungea să se-ncurce într-un hățiș de propoziții de Newton și nu-l mai puteai scoate de-acolo cu nicio maceta ecriturală. Era, cum ați spune, un om esențialmente nefericit.

Nefericirea e o condiție a minții care nu e mulțumită cu ceea ce i se oferă ca prezență. [Ăsta-i un lucru bun de ținut minte în caz că-ntâlniți fete existențialiste sau băieți sartrieni.] Nefericirea e, altfel spus – mai metaforic, o pătură de alge năpădind o minte și-ajungând s-acopere tot orizontul. Și să miroasă. Și s-atragă muște, că tot ziceam de Sartre.

Nefericirea omului nostru, pe de altă parte, era doar un obiec descriptiv. El habar n-avea de existența ei. Când nu te gândești deloc la tine n-ai cum să știi că ești nefericit. Nu știi nici măcar că ești ciufulit. Știi doar să-ți vezi de treaba și să cauți coduri.

Și într-o zi, când n-avea altă idee, omul nostru se-apucă să caute coduri în spatele codurilor. Dacă, s-a gândit el în mintea lui nefericită, codurile sunt lucruri, ceea ce și sunt, înseamnă că au în spatele lor alte coduri. Și din acel moment s-a prăbușit într-un abis.

Aceste prăbușiri în abis sunt asociate adesea cu nebunia. Sau cu anafoarele (entități hegeliene reprezentând fenomenal călătoria spiritului către cunoașterea de sine). Privite prin ochii noștri, din afară, prăbușirile și abisurile par niște lucruri întunecate, rele și amenințătoare. Dar când ești în mjlocul lor ai senzația că trăiești într-un caleidoscop. Și-ți treci vremea reconfigurân realitatea. În paragraful ăsta puteți să mă credeți pe cuvânt.

Captiv în ocheanul lui magic și reconfigurând codurile lumii, omul despre care vă povestesc era mai puțin nefericit; găsise un loc pe care putea să-l facă al lui și-l reconstituia fără-ncetare, afundându-se-n obiectele structurilor obiectelor structurilor care compun sintaxa lumii.

Lumea este o entitate ordonată. Cel puțin așa se vede ea din punctul meu de vedere, care este absolut. Este compusă dintr-o textură elastică de legi, de care se-agață evenimente și oameni ca niște fire de praf sau scame. În esența ei, lumea e ca o pereche de colanți lucioși. Realitatea elasticității structurilor fundamentale ale lumii a fost înțeleasă anevoie de mințile rigide ale oamenilor. Ei căutau ceva ideal și fix și static, cristalin, mineral, rece, pur și minimalist (vă descriu, desigur, universul newtonian), dar au găsit ceva mai complicat și haotic. Sau elastic, după cum și-a dat seama omul nostru captiv în caleidoscopul lui.

Ajuns aici, la ideea elasticității lumii-ca-o-pereche-de-colanți-negri-și-lucioși, omul s-a văzut nevoit să se oprească epuizat. Încercase de multe ori să găsească un cod în spatele colanților (s-ar fi mulțumit și cu o ființă suprema care să-i îmbrace), rotise calidoscopul din toate segmentele, dar totul a fost în zadar: patternul elasticității lumii nu se putea reduce decât la el însuși, la fel ca 1 în mulțimea numerelor naturale. Lucrul ăsta era mai enervant decât un coleg răutăcios care trage cu scoabe din hârtie în timpul orei de geometrie, dar trebuia să se-mpace cu ideea. Și, împăcându-se cu ideea, s-a vindecat și de apucătura aia urâtă (precum Wittgenstein, ați zice), numai că s-a ales cu dorința de-a se face dumnezeu și de-a trage lumea de capete, cum trăgeam noi bucațelele de elastic deșirate când eram ceva mai mici.

Victime colaterale

Migrațiile presupun adesea pierderi de vieți (după cum putem afla și de pe Animal Planet). În cazul acesta, este vorba despre un comentariu postat de microbiologie, care-a rămas în vechea baza de date. Și mai este vorba despre blogroll. Inițial mă gândisem să transfer toată baza de date, cum se obișnuiește în astfel de situații, însă m-am răzgândit în momentul în care am aruncat un ochi peste tabela de opțiuni. Tabela de opțiuni este un cimitir al schimbarilor care-au intervenit vreodată pe un blog, un insectar în care zac picioare de pluginuri moarte. Mai rău decât doar atât, tabela de opțiuni este chemată la fiecare încărcare de pagină, aducându-și cu ea toată panoplia de fantome. Acestea fiind condițiile, am decis să mut doar conținutul.

Tot la capitolul victime colaterale trebuie menționați și câțiva neuroni, pe care i-am pierdut în timp ce așteptam ca Romtelecomul să-și updateze serverele de DNS. (Am schimbat DNS-urile la 00:01 și-am văzut modificările abia după 8 ore; în Vodafone s-au propagat în 4 ore).

Noua casă

În prezent, gavagai.ro locuiește la Linode, unde este foarte fericit. Mai fericit decât a fost oriunde altundeva. Nu mai este servit de Apache cu mod-php, ci de nginx. O parte din resursele statice stau pe alt domeniu. Headingurile sunt setate cu un font care se-mpacă mai bine cu Palatino. V-aș da multe detalii, însă mă tem că v-ați plictisi îngrozitor.

Hai vă doresc seară frumoasă.

În clipa asta nu știu exact când am să m-apuc de mutat, insă până luni situația ar trebui să fie stabilizată.

Între timp, v-aș fi foarte recunoscător dacă ați binevoi să nu postați comentarii și să nu-mi trimiteți mailuri până luni, că e păcat să se piardă-n vechea bază de date.

Btw, motivul mutării n-are nici în clin nici în tighele cu calitatea serviciilor actuale de hosting. Am stat ani de zile la Hostgator și-a fost foarte bine, dar a venit vremea să mă ocup io însumi de serverul pe care-mi țin siturile.

Singura diferență notabilă față de situația actuală va fi dispariția celor 2 bloguri suplimentare (cel ținut de Pisicu și Got the blues). Ne este clar tuturor ca sunt abandonate, și n-are rost să mai poluez internetul. Am să le transform în pdf-uri, pe care le veți putea descărca în caz că vă interesează.

PS Acum, că m-am uitat în calendar, aș estima că mâine e mărțișorul, iar sâmbătă are să se producă mutarea.

Hai seară frumoasă.

Articolul 8 din maisuspomenita lege stipulează:

Persoanele care realizeaza site-uri cu caracter pornografic sunt obligate sa le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai dupa ce s-a platit o taxa pe minut de utilizare, stabilita de realizatorul site-ului si declarata la organele fiscale.

Dilema cea veche este neîndoielnic parolată, iar accesul se permite numai după ce platesti o taxă. Un calcul simplu ne arată că taxa pe minut percepută de săptămânalul românesc este de 0.000069444 Euro. În fine, sunt gata să bag degetu mic în foc că Dilema veche a comunicat organelor fiscale cuantumul taxei.

Starea de fapt expusă mai sus ridică vreo două întrebări.

Cea mai evidentă dintre ele, “De ce a ales Dilema veche să se alinieze tocmai acelei legi? Să le pregătească oare membrii redacției care nu mai e în Aleea Alexandru vreo surpriză aspiranților care le compun audiența? Că doar domeniile cu extensia .xxx au fost în cele din urmă acceptate de IANA și se vând cu prețul promoțional de 100$/an. Așteptăm cu respirațiile tăiate suita evenimentelor.

A doua întrebare se referă la cuantumul foarte mic al taxei pe minut. Să fie oare o practică de marketing, implementată până la constituirea unui pool de utilizatori? Să fie vorba, totuși, de prețul corect (recte 3 parale^†)? Dacă da, aspiranții din audiență trebuie că se simt foarte jigniți. Să fie vorba de o măsură de prevedere din partea redacției, care-și închipuie că cititorii, necopți fiind, vor avea nevoie de foarte multe minute pentru a înțelege articolele publicate pe dilemaveche.ro?

Părerea mea personală, vorba unui fost coleg care credea ca știe etapele desfășurării unei expuneri, este că surprinzătoarea mișcare a săptămânalului românesc este binevenită. Pe de o parte aduce liniștea atât de necesara sufletelor chinuite de aspiranți (prin aceea că-și cumpără bilete de intelectuali și deci nu mai au nimic de dovedit), iar pe de ailaltă îi pune să plătească o taxă in avans pe capriciul de a-și da aere, suportat până acum prin bunăvoința comunității.

Hai v-am pupat.

^* În România, intelectual desemnează o persoană căreia i se tolerează capriciul de a-și da aere.
^† Oare cine-ar fi Mackie Șiș în distribuția redacției?

Dacă v-amuză, sunteți liberi să ghiciți despre cine-am scris.

Lucrul ăsta, pierderea, n-ar fi trebuit să se întâmple dacă eram o persoană prevăzătoare. Dar am înregistrat domeniul folosind o adresă de mail de pe un alt domeniu – pe care, dintr-o pornire minimalistă, l-am abandonat. Și m-am trezit în situația de a nu mai putea să recuperez parola contului de client de la registrar.

Acum, dac-aș vrea neapărat, l-aș putea convinge pe registrar să modifice adresa de mail din baza lui de date. Dar bănuiesc că n-ar avea niciun sens. Și-apoi pot oricând să fac un site mai mare și mai frumos.

Hai nu v-am uitat.