Foto: football-pictures.net

Nemţii rămân sobri până la capăt. Sunt singurii care fac bani într-un fotbal în care englezii continuă să fie cheltuitorii planetei. Dacă în Premier League, un transfer ieftin înseamnă 4-5 milioane, uneori chiar şi 10 dacă fotbalistul în cauză prinde o poziţie rezonabilă în topul marcatorilor, Bundesliga rulează la nivelul sutelor de mii. Campionatul care a trecut propune şi el câţiva fotbalişti aduşi pe sume derizorii, ba chiar gratuit şi care s-au dovedit oameni de bază în noile lor formaţii.

Despre englezi am povestit AICI. Friedel, Bellamy sau Demba Ba, toţi sosiţi pe degeaba, au impresionat şi le-au dat motive de bucurie celor care au decis să mizeze pe ei. La fel Sigurdsson sau Adebayor, jucători împrumutaţi pentru 500.000, respectiv 2,2 milioane de euro.

La rândul lor, echipele din Bundesliga au mizat atât pe experienţa veteranilor cât şi pe tineri gata să se afirme.

Related posts:

1. Ieftini şi buni. Premier League, ediţia 2011/12
2. Buni în 2011. Promisiuni pentru 2012
3. Bundesliga. Un campionat discret dar eficient

Foto: cardealerdata.blogspot.com

Acum câteva zile v-am prezentat povestea în imagini realizată de Jeremy Ullmann pe baza teoriei din The Butterfly Effect. Momente care nu s-au întâmplat niciodată dar pe care atât de mulţi le-au aşteptat să se întâmple. Teoria haosului funcţionează şi în reclame. Independent de creaţia studentului din Hertfordshire, o televiziune de top din Anglia întâmpină europenele cu un promo asemănător.

CM 1966. Anglia campioană mondială. Ce frumos a fost pentru ei, cu tot cu furăciunea lui Tofik Bahramov, primul arbitru cu statuie timbru şi stadion, laureat al Fluierului de Aur, chiar dacă cel în cauză a oficiat mai mult la tuşă!

CM 1970, Anglia campioană mondială? Ei bine da, Anglia nu a fost eliminată (ca în realitate) în sferturi de aceiaşi nemţi pe care îi bătuse cu patru ani mai devreme. Nu! S-a calificat până în finală, pe care a şi câştigat-o!

La fel şi în 1974, 78, 82, 86, 90 şi aşa mai departe. Să nu uităm europenele! Anglia le-a câştigat pe toate! În loc de 40 de ani de secetă, 4 decenii de triumf!

Arată bine în visul promoţional realizat de cei de la ITV înaintea turneului final din Ucraina şi Polonia. Numele clipului este sugestiv: “dacă visele englezilor s-ar fi împlinit” iar morala este un pic amărui-britanică: măcar acum faceţi ceva!

http://www.youtube.com/watch?v=t7UmvGSzCTE

Related posts:

1. A făcut istorie cu un număr pe care nu l-a vrut niciodată. Povestea lui Thierry Henry
2. El Clasico. Meciul care începe şi nu se termină niciodată
3. Piţi, du-i în B! Antrenorii, rezultatele şi galeriile care vor să se simtă bine

Foto: moillusions.com

În Tehnică & Execuţii am prezentat tot felul de modalităţi inventive de atingere a scopului în fotbal. Fie că a fost vorba de gol sau de un driblig cu efect, fotbaliştii s-au dovedit de fiecare dată cu un pas înaintea adversarilor şi uneori chiar a regulamentelor. Donkey Kick, spre exemplu a rezistat doar cât a durat sezonul în cauză pentru că FIFA s-a grăbit să scoată în afara legii minunăţia la care s-au gândit doi băieţi de la Coventry. Şi în subiectul articolului de astăzi este vorba tot despre doi băieţi. De această dată israelieni.

Am mai spus-o. Fotbalul înseamnă şi disimulare. Este o partidă de poker în 22 pe o masă mult mai mare, dar în esenţă, regula de bază rămâne valabilă: nu trebuie să laşi oponentul să ghicească ce ai în mână sau care este următoarea mutare.

Lovitură liberă. Atenţia defensivei şi a portarului se concentrează pe executant, fixat cu mare atenţie din toate părțile. Cum ar fi însă ca executantul să fie provocat de un coechipier care îi contestă dreptul de executare a loviturii? Cum ar fi câteva îmbrânceli, ca din întâmplare, imediat ce arbitrul fluieră, suficient de convingătoare pentru a atrage atenţia dar suficient de scurte pentru a nu provoca întreruperea partidei?

Concentrarea adversarilor este atrasă în capcană iar adevăratul executant, un al treilea, şutează peste zidul imobil care admiră cearta improvizată şi pe lângă portarul care reacţionează cu o secundă prea târziu.

Mai jos, exemplificarea video!

http://www.youtube.com/watch?v=_nPPAOpgQns

No related posts.

Foto: goal.com

Campionatele sud-americane nu sunt pentru cei slabi de inimă. Victoria şi înfrângerea nu sunt doar concepte abstracte, bune pentru palmares sau clasamente. Cei care nu reuşesc să ţină pasul se aleg cu obişnuitele fluierături din tribune dar lucrurile nu se opresc aici. Fini psihologi, suporterii argentinieni ştiu că frica face minuni, aşa că se pricep de minune să o răspândească în rândul fotbaliştilor.

Acum ceva vreme, Teo Gutierrez de la Racing Club şi-a ameninţat un coleg la vestiare. L-a luat în vizorul pistolului de paintball pe care îl avea în dotare după o ceartă monstru. Gutierrez fusese eliminat la un meci de Copa America iar coechipierii îi ceruseră socoteală.

A urmat apoi primul avertisment din partea suporerilor. Zeci de cârje aruncate pe teren, simbolul neputinţei jucătorilor care nu aduceau victoriile atât de dorite.

http://www.youtube.com/watch?v=iYgMJnZQeRQ

Cum favoriţii nu au depăşit momentul, suporterii au decis să intervină direct şi în forţă. Giovanni Moreno şi Federico Santander părăseau antremanentul când o maşină le-a tăiat calea. “Dacă nu câştigaţi meciul viitor veţi suporta consecinţele” ar fi spus unul dintre suporteri în timp ce îi ţinea un pistol (adevărat, de data aceasta) lipit de picior lui Moreno.

“I-au spus lui Gio că îl împuşcă în genunchi şi nu va mai juca niciodată fotbal. Amândoi eram foarte speriaţi. Am crezut sincer că respectivul îşi va duce ameninţarea până la capăt chiar atunci, pe loc!” a declarat ulterior Santander pentru Reuters. Informaţia a fost confirmată pentru Fox News de agentul jucătorului, Agustin Jimenez.

Ameninţarea ar putea avea şi un alt sustrat. Giovanni Moreno se află pe lista de achiziţii a lui River Plate, iar fanii nu concep ca vedeta să plece în curtea rivalei.

Poliţia a demarat o anchetă în acest caz dar până la această oră agresorii nu au fost identificaţi.

Racing Club se află pe locul 16 în Clausura după 15 etape disputate, la doar cinci punce de ultima poziţie a clasamentului.

Related posts:

1. El Charro
2. O poveste despre mânuşi în patria mâinilor goale
3. Echipamentele naţionalelor pentru Euro. Ciudăţenii, Suedia argentiniană, Rusia prea puţin animată

Foto: guardian.co.uk

Eroul finalei Ligii Campionilor din acest an este primul care şi-a anunţat plecarea. Didier Drogba va deveni liber de contract în mai puţin de o lună şi a ales să lase Chelsea, cel mai probabil pentru ultimul mare contract financiar al carierei. Ivorianul nu este singurul fotbalist cu nume care şi-a încheiat contractul şi nu va prelungi înţelegerea cu echipa la care joacă. Michael Owen a fost anunţat de sir Alex Ferguson că este liber din vară şi poate pleca gratis oriunde îşi doreşte. Nigel Reo Cocker mai avea ceva din contractul cu Bolton, dar fotbalistul şi-a activat clauza de eliberare după ce gruparea condusă de Owen Coyle a retrogradat în Championship.

După 6 sezoane cu Chelsea, un alt ivorian este aproape de plecare. Salomon Kalou şi-a jucat şi el rolul în finala de la Munchen dar vara îl va prinde cel mai probabil într-un alt tricou. Printre ofertantele interesate de chilipir se numără şi Arsenal, acolo unde Wenger i-ar garanta lui Kalou un loc în formula de start.

Mai jos, lista fotbaliştilor din Premier League care mai au o lună din actualul contract. Unii îşi vor prelungi înţelegerile dar cei mai mulţi vor pleca spre alte zări.

Related posts:

1. Vedete gratis. Ultimul mare bal pentru fotbalişti celebri
2. Cel mai bine plătiţi fotbalişti din lume, ediţia 2012
3. Buni în 2011. Promisiuni pentru 2012

Foto: goal.com

Fie că vă vine să credeţi, fie că nu, chiar şi Malaezia are propriul campionat de fotbal! Selangor, Terengganu sau Kelatan sunt câteva dintre echipele cu pretenţii din Malaysian Super League. Dacă tot am amintit de Kelatan, merită să spunem că acolo joacă libanezul Mohamed Ghaddar, un atacant de naţională destul de bine cotat. Ne aşteptam aşadar să avem parte de ceva spectacol din partea băiatului în cauză şi chiar am avut!

Mohamed ştie cu mingea. Ştie şi fără ea. Se simte în largului lui chiar dacă are doi oameni la marcaj. Îşi permite luxul să jongleze şi să eschiveze după bunul plac. Poate ar fi trebuit să lucreze un pic şi la continuarea fazei, nu doar la impresia artistică!

http://www.youtube.com/watch?v=VuoQK1EN0O8

Related posts:

1. Fără înfrângere, fără titlu
2. Penalty-uri fără sfârşit
3. Fără ţelină pe stadion

Foto: los.com

Ceva atât de mic precum bătaia aripii unui fluture poate provoca un tsunami pe cealaltă parte a glubului. Desigur, discutăm aici despre teoria haosului, atât de inspirat ilustrată în The Butterfly Effect cu Ashton Kutcher din 2004. Nu avem nevoie însă de film ca să o înţelegem. Fiecare dintre noi o trăim sau am trăit-o cândva în viaţă. Regrete trecute pe care le purtăm în cutiuţa cu “ce-ar fi fost dacă”, fotografii vechi şi ofilite cu un locotenent de jandarmi, pelerin prin lume, şi cu bunica demult uitată. Cum ar fi fost ca cei doi să nu se fi întâlnit niciodată? Lângă universul întâmplatelor, lumi întregi, pline cu lucrurile care nu au mai apucat să se întâmple. 

Jeremy Ullmann a preluat ideea. S-a întrebat şi el cum ar fi fost dacă şi tot el a răspuns printr-un clip de câteva minute extrem de bine realizat. Găsim aici momente unice din fotbalul mondial care NU s-au întâmplat niciodată.

Studentul din Hertfordshire îşi asumă rolul călătorului în timp. Se rupe de istorie şi trecut doar pentru a le recrea într-o altă dimensiune. Una în care Zidane a marcat golul victoriei franceze la mondialul din 2006, una în care Chelsea şi nu Manchester United a câştigat finala Ligii Campionilor din 2008 (ce an frumos!) iar sir Alex şi-a dat demisia imediat după meci.

http://www.youtube.com/watch?v=rTjbFt-PRWA

* Jeremy Ullmann poate fi urmărit pe Twitter sau pe canalul personal de YouTube

Related posts:

1. Au fost odată. Stadioane dispărute
2. Nici mândria selecţionării nu mai e ce-a fost odată!
3. Niciodată lideri, campioni la final

Foto: enricofonseca.com.br

Şi politicienii sunt oameni. Deloc uimitor, le place şi fotbalul. Pasiunile de pe teren ajung prin guvernele, parlamentele sau cancelariile de prin întreaga lume. Oricare le-ar fi fiind funcţia, oamenii care conduc destinele unei ţări devin simpli suporteri atunci când lasă costumul şi îmbracă tricoul echipei favorite. Uneori, relaţia funcţionează şi în sens invers, iar fotbalişti celebri devin politicieni de succes. Foarte rar, fotbalul are un rol de mediator şi reuşeşte să reunească sub aceeaşi umbrelă adversarii din viaţa publică.

Cerro Porteno sărbătoreşte centenarul în 2012. A fost înfiinţat de o femeie, Susana Nunez şi de un grup de puşti care au adus în America de Sud pasiunea pentru jocul european. Vremurile nu erau deloc limpezi, paraguayenii luptau pe mai multe fronturi, o dată pentru independenţa de sub tutela spaniolă şi apoi între ei, pentru supremaţia pe scena politică locală.

Foto: en.wikipedia.org

Cerro Porteno joacă în roşu alb şi albastru, iar alegerea culorilor nu este una întâmplătoare. Chiar donna Susana Nunez a sugerat-o, într-un moment tulbure în care scena politică avea nevoie de îmbărbătare şi unitate. Albul şi roşul sunt culorile Partidului Colorado, iar albastrul este culoarea Partidului Liberal, cele două mari forţe ale momentului în Paraguay. Clubul le-a amestecat pe tricou tocmai pentru a potoli, măcar prin fotbal, rivalităţile vieţii de zi cu zi.

Cerro Porteno a primit instantaneu aceeaşi poreclă care, în Europa, o defineşte pe Everton. I se spune clubul poporului pentru că fanii săi erau, în majoritate, muncitori din clasa de mijloc.

În prezent, Cerro Porteno este cel mai mare club din Paraguay, cu 28 de titluri de campioană şi 6 semifinale de Copa Libertadores în vitrină. Între 1986 şi 1989, antrenorul echipei a fost nimeni altul decât Ferenc Puskas, fostul internaţional din generaţia de aur a fotbalului maghiar şi legenda lui Real Madrid din anii 60.

Related posts:

1. Pulberea magică. Fotbalul sub puterea vrăjitoriei
2. Un gol din copac. Poveste romantică din fotbalul secolului XXI
3. Barca – Chelsea. Câteva săgeţi care spun o poveste interesantă

Foto: dailymail.co.uk

Unii fotbalişti nu au nevoie de 50 de goluri pe sezon. Îşi păstrează statutul chiar şi când nu mai sunt titulari, chiar şi atunci când accidentările se joacă cu destinul lor, ba chiar şi atunci când au lăsat de-o parte cariera activă. E suficient ca mingea să plutească în aer şi au uitat. Au uitat de costumul, cravata şi pantofii negrii din picioare. Au uitat că au trecut de 40 de ani şi că vremurile de odinioară circulă acum, în varianta modernă, pe internet, şi mai puţin prin cărţile despre istoria sportului. Simt iarăşi chemarea, fie doar şi pentru un singur şut. 

Dragan Stojković n-a fost niciodată atât de mare pe cât ar fi putut să fie. Fanii înrăiţi ai sârbului blesteamă şi acum accidentările idolului lor. Marseille, ceea ce ar fi trebuit să fie trambulina de lansare spre fotbalul mare s-a transformat pentru cel poreclit Piksi într-o groapă cu nisip, iar în loc de glorie viitorul i-a făcut cadou un transfer în Japonia. Cei care l-au văzut măcar o singură dată cum îşi încolăceşte adversarii cu o cascadă de driblinguri fine, cei care i-au admirat sângele rece acolo unde venele celorlalţi fierbeau la temperatura soarelui, cei care au râs şi au povestit mai departe cum oprea Piksi mingea pe linia porţii adverse după ce fenta portarul, cei care au simţit că vor să înoate şi ei alături de sârb pe oricare dintre terenurile inundate, toţi aceştia nu sunt fanii statisticilor, nu preţuiesc baloanele de aur, nu contorizează titlurile câştigate şi nici nu dau prea mulţi bani pe galele cu multe reflectoare şi cu vedete care îşi strâng mâinile după ce s-au felicitat în prealabil pentru una sau pentru alta.

Piksi a jucat 20 de ani dar nu a ajuns la nivelul la care au făcut-o alţii din generaţia sa, precum Savicevici, Prosinecki, Sinisa Mihajlovic sau Darko Pancev, asta ca să numim doar câţiva dintre foştii săi colegi de la Steaua Roşie Belgrad. Sau cel puţin nu a ajuns la acelaşi nivel pe căile în general acceptate ca măsură a valorii, pentru că Dragan a fost căpitanul Iugoslaviei cu toate vedetele momentului în lot şi nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că ar fi fost altcineva mai potrivit pentru acest rol.

VIDEO: GOLURI DRAGAN STOJAKOVIC

Acum să nu mă înţelegeţi greşit. Dragan Stojković are un palmares suficient de cuprinzător, doar că moştenirea pe care a lăsat-o în urmă are cu totul alte semnificaţii. Nicio descriere nu ar putea să o ilustreze mai bine decât un alt moment marca Piksi. Se întâmpla în 2009. Sârbul se lăsase de fotbal de aproape 8 ani. Revenise la Nagoya ca antrenor. Meciul cu Yokohama se apropia de final. Un jucător al adversarilor era accidentat iar portarul a degajat în afara terenului. Doar că mingea nici nu a mai apucat să atingă pământul. Piksi, la costum şi cravată, a reluat din aer cu un şut bombă fix din dreptul băncii de rezerve. Mingea s-a oprit în plasă iar tribunele au explodat. Stojković s-a bucurat ca în vremurile bune dar arbitrul nu a avut milă şi l-a eliminat!

Dacă întreabă cineva ce a fost de capul lui Dragan Stojković şi ce treabă a avut cu fotbalul, e suficient să privească imaginile de mai jos.

http://www.youtube.com/watch?v=XQPR43v64e4

Viitorul? Să ne gândim doar că în 1996, nimeni nu prea ştia cine e Wenger. Un francez simandicos cu ochelari cu rama subţire care antrena chiar acolo unde o face acum Piksi, la Nagoya Grampus Eight. A fost adus pe Highbury iar restul e istorie! Acum un an, Arsene a fost întrebat pe cine ar vedea în locul său, la cârma tunarilor. A răspuns simplu, dar surprinzător: Piksi Stojković! De ce, au întrebat sideraţi jurnaliştii. Pentru că amândoi tânjim după perfecţiune în fotbal, a replicat francezul.

No related posts.

Foto: idahowheatcommission.blogspot.com

Play-off-ul de promovare din Championship în Premier League este cel mai scump meci de fotbal din lume. Nicio altă partidă, nici măcar finala Ligii Campionilor, nu decide în decurs de doar 90 de minute plus eventuale prelungiri, o sumă atât de mare. Pe 19 mai, Blackpool şi West Ham s-au întâlnit în duelul care a decis cine urcă în elita fotbalului insular şi prin urmare, cine încasează suma uriaşă. Chiar aşa, despre ce sumă vorbim? Conform informaţiilor creditate de presa de la noi, cu de vreo trei ori mai mult decât valoarea reală!

Related posts:

1. Indienii cumpără fotbalişti la licitaţie. Crespo, cel mai scump!
2. Reţeta succesului financiar. Premier League 2010/2011
3. Cel mai scump transfer – 1893 – Willie Groves