Lectia de astazi este strict pentru ‘incepatori’, adica persoanele care au identificat problema si au iesit astfel din ’starea de negare’, insa nu stiu ce e de facut mai departe. Totusi, pentru ceilalti, o recapitulare nu strica niciodata.

Toti avem 24 de ore intr-o zi. Si este ciudat cum unii reusesc sa impace familia, serviciul si relaxarea, iar altii nu au timp suficient niciodata. Problema este strict personala, si provine din lipsa de organizare si prioritizare.

Ce conteaza pentru tine?

Asta e cam primul pas care trebuie facut. Nu e chiar usor sa raspunzi la intrebarea asta, insa daca nu vei raspunde, nu ai ce sa organizezi fiindca nu stii ce ai de facut. Simplu, nu?

Compara ce conteaza cu ce faci

Daca e posibil, incearca sa monitorizezi pentru o perioada de timp activitatile in care esti implicat, si apoi sa le compari cu ceea ce spuneai ca e important pentru tine. Daca nu prea ‘pusca’ cu lista, e clar ca ai o problema.

Timpul nu se mai intoarce, e cat se poate de limitat

Timpul poate fi considerat un buget, cu mentiunea ca e mult mai limitat. De bani mai poti face rost, unii mai mult, altii mai putin, dar timpul e acelasi pentru toti. De aceea e important sa nu-i dai cu sutul in fund, sa-l pretuiesti si sa te folosesti cu cap de el, altfel te adancesti in datorii.

Nu stim sa spunem “nu”

Am observat ca asta e unul dintre lucrurile cele mai problematice: nu stim sa spunem ‘nu’. De frica, de rusine, din alte zeci de mii de motive… Si, din cauza asta, ne implicam in tot felul de activitati inutile care nu au de-a face cu planul nostru pe termen lung. Ar fi bine sa ne asezam in fata oglinzii si sa exersam cu termenul asta, ‘nu’. Dupa niscaiva exercitiu, vom fi capabili sa mai alungam din ‘ispite’.

Analizeaza putin ceea ce urmeaza sa faci

Chestia asta e strans legata de paragraful anterior. Ia-ti cateva secunde inainte de a incepe o activitate si gandeste cat de folositoare e aceasta (in primul rand pe termen lung): inveti ceva? te ajuta la sanatate? dar in cariera? dar in viata de familie? te relaxeaza? Merita, sau doar e pierdere de timp? Daca nu, atunci un ‘nu’ hotarat e suficient ca sa trimiti sleahata de ispititori sa cante la alta masa…

Stii ce sa faci, prioritizeaza!

Acum ca stii ce ai de facut si la ce sa spui nu, trebuie sa vezi in ce ordine te ocupi de activitatile de pe lista.  Adica iei activitatile care crezi ca sunt mai importante si le pui in capul listei, iar pe restul le trimiti la coada.

Si, cam atat… da, stiu, multi vor spune: ce bine suna in teorie, in practica e greu. Asa e, mai greu cu practica! Mai mult de atat, unii oameni nu vor organizare, le place haosul. Oricum, articolul nici nu-i vizeaza pe acestia, ci doar pe cei care vor sa faca putina ordine in viata lor dezordonata.

Nu mai e un secret ca imi plac comediile romantice, siropoase sau acidulate. Nu stiu daca-mi plac fiindca sunt o fire romantica, fiindca sunt idealist sau fiindca imi plac finalurile fericite. Si, chiar daca gusturile nu se discuta, sunt destul de des ‘pus la zid’ din aceasta cauza. Acum insa nu caut justificari si nici sa-mi imbunez criticii.

Comediile romantice au in general mare succes fiindca vand oamenilor vise frumoase, evadare din realitate/compromis si finaluri fericite. Si, chiar daca si mie imi place asta, nu sunt de acord cu metoda. Este marketing veritabil si, uneori, speranta desarta. Razi si plangi la un astfel de film, astepti finalul fericit si, cand s-a terminat te intorci poate la o viata searbada, la un sot gelos si violent, sau o femeie netrebnica si artagoasa, si te minunezi in ce ‘minunatie’ de relatie esti (altii cu bun simt se intreaba macar cum au ajuns acolo…).

Problema acestor filme este momentul in care trec granita romanticului si ajung pe taramul iluziilor. Ca incearca sa te compare. Ca te imbie la imitatie. Si, din aceasta cauza, atentia privitorilor este distrasa exact de la lucrul cel mai important: dragostea in sine – fara ambalaje, fara feti-frumosi si cosanzene, fara restaurante luxoase, vacante romantice, turnuri imposibile. Hai sa fim seriosi: nu toti sunt asa, de fapt majoritatea nu e asa, nu toti isi permit “finalurile fericite” bazate aproape exclusiv pe suportul exterior si finalitate. In fond, ce e un “final fericit”?

Oamenii trebuie lasati sa-si traiasca dragostea in felul lor: cu stangacii, saruturi si imbratisari imperfecte, cu saracie, defecte… aici trebuie sa fie dragostea, aici trebuie sa fie speranta. Nu in senzatiile si lacrimile pe care ti le dau filmele romantice prefabricate.

Cu toate acestea, nu am sa incetez sa ma uit la comedii romantice. Dar eu am sa-mi traiesc dragostea asa cum stiu: cu cat talent scriitoricesc am, cu atat farmec cat am, cu cat stiu sa sarut sau sa mangai, cu cati bani am, cu rudele pe care le am, cu problemele care sunt si care vor aparea. Nu (mai) cred in finaluri fericite. Cred in dragoste.

Anii au trecut. Intr-o zi, vulturul, acum batran, a vazut pe cer o pasare maiestuoasa. Plutea cu maretie pe aripile vantului, fara sa dea macar o data din aripile sale aurii.
Fermecat, vulturul a intrebat:
- Cine este?
- Este regele pasarilor, vulturul, i-a spus o gaina din apropiere. Regatul sau este cerul. Al nostru este pamantul, caci noi suntem gaini.

Iar vulturul a trait mai departe si a murit ca o gaina, fiindca asta stia el ca este…

Anthony de Mello – Cantecul pasarii

“Potrivirea nu exista; o cauti, desi nu are sens; potrivirea o inventezi. Iei de aici asta ce nu-ti prea place si o pui langa cealalta care-ti place mai mult. Si le-ai potrivit. Va puteti tine de mana.”

M-au intrebat apoi, ca s-au tot tinut de mana, ce se intampla dupa. Va dati seama? Vor ‘dupa’. “Pai ‘dupa’ se intampla ca iti mai place parul si ochii ei, muschii si zambetul lui, singura problema e ca acum vreti dupa“. Nu mai vezi persoana, vezi elementele. Bune, rele, care cum fu’ inzestrat. Si atunci, primesc privirea ‘asta stie ce vorbeste’, ‘asta habar n-are’… are, n-are… Daca tot m-ati intrebat, de ce va mai pasa?
[...]
Cica sunt casatoriti acum de cativa ani. Cica… nici ei nu mai stiu. Nu se mai tin de mana, au dubii. Dar macar nu ma mai intreaba pe mine nimic.

Nu nu. Nu seaman cu Gerard Butler… eu sunt doar tipul din spatele blogului intruss.com.

Care-i legatura atunci?

Astazi este aniversare. Aniversam 300 de articole pe intruss.com.

Daca ar fi sa arunc o privire in trecut, as putea spune ca a fost un drum placut, intuitiv, si foarte putin anevoios.

Daca e sa ma uit unde sunt astazi, as putea spune ca si piesa pe care o dedic blogului cu ocazia aniversarii: ‘Just like I imagined’ – cu cititori fideli, cu oameni care apreciaza ce fac si pe care ii apreciez. Cu idealism dar si mult mult realism. Cu maturizare. Cu seriozitate, cu distractie, cu invatatura de minte. Cu fete frumoase. Cu prieteni – vechi si noi.

Iar daca e sa ma uit in fata, cu voia Celui de Sus, vad un drum drept. Drumul cel bun.

La multi ani intruss.com!

Nine inch nails – Just like you imagined (300 soundtrack)

cu care lucrezi si iesi la bere.
care abia asteapta sa te ‘vada’ online.
care crede cu adevarat ca doi varsatori pot sa schimbe lumea.
care te imprumuta si pe care-l imprumuti.
care te vegheaza indiferent de prognoza meteo.
care gateste ireal.
care stie ca fun-ul e mai presus de victorie.
care te iubeste si cand il critici.
care nu ezita sa te apese pe rani, pentru a ti le vindeca.
care realizeaza fotografii extraordinare.
care crede in tine mai mult decat tu insuti.
cu care te poti intalni vineri de vineri.

pe cineva, alaturi de care mergi spre victorie. pe cineva care-ti multumeste ca existi.
Acestia sunt prietenii mei.