PASTRATI VALORILE TRADITIONALE! NU NE UCIDETI VIITORUL!

“Cred in familia formata din barbat si femeie. Cred in valorile familiei. Cred in firescul si decenta ei traditionala. Cred  in dreptul la viata al unui copil din prima clipa a conceptiei. Cred in legea bunului simt. Cred ca suntem prea multi care stam deoparte.

Tu ce crezi?

Vino vineri, 22 mai, ora 17, in fata Ateneului Roman, in Piata George Enescu. Fii alaturi de noi la marsul pentru familie. Fii alaturi de toti cei care aleg sa traiasca in legea firii.”

COMUNICAT DE PRESA

Bucuresti, 18 mai 2009

Mai multe organizatii nonguvernamentale, intre care Federatia Pro-Vita, Alianta Familiilor din Romania si Forul Ortodox Roman organizeaza vineri 22 mai, ora 17, in Piata George Enescu (langa Ateneul Roman) un Mars pentru Familie. Scopul acestuia este de a afirma valorile traditionale ale familiei,  de a trage un semnal de alarma referitor la presiunile tot mai puternice la care sunt supuse familiile si copiii lor, de a spune NU libertinajului, incurajarii avorturilor si propagandei homosexualitatii.

Pentru noi, oamenii, familia si copiii sunt dintotdeauna elemente esentiale ale vietii sociale. Ele confera stabilitate sociala, un sistem de raportare in care ne-am gasit mereu echilibrul si singura posibilitate de a ne continua existenta ca fiinte omenesti.

In ultimii ani insa, sub pretextul unor „valori alternative”, suntem asaltati de tendintele sinucigase ale speciei.

Nu ne recunoastem in ele, nu ne regasim in ele, sunt straine de spiritul romanesc, sunt impotriva firii si militeaza pentru disparitia omenirii. Propaganda impotriva vietii duce la pervertirea deprinderilor, la disolutia reperelor noastre, la anarhie si bezna. Mineriadele avorturilor, ale homosexualilor si ale libertinajului nu planteaza panselute in viata noastra!

Veniti, aveti curaj, militati pentru viata.

E timpul sa proclamam impreuna firescul, normalitatea, viata. E marsul impotriva mortii. E marsul pentru familie. E marsul pentru copii. E marsul pentru nepoti si stranepoti. Pentru ca ei sa apuce sa mai existe…

Va invitam sa participati la un eveniment pentru afirmarea valorilor in care credem, care ne-au facut posibili pana aici si de aici incolo: familia formata din barbat si femeie, familia in firescul ei, familia zamislitoare de copii, dreptul la viata al fiecarui copil, din prima clipa a conceptiei.

Pentru ca suntem prea multi cei care stam deoparte, pentru ca propaganda mortii e din ce in ce mai puternica, va invitam vineri, 22 mai, ora 17:00, in fata Ateneului Roman, din Piata George Enescu sa spunem DA vietii, impreuna!

Organizatori:

* Federatia Organizatiilor Ortodoxe Provita din Romania reuneste asociatiile care promoveaza valorile familiei si dreptul la viata de la conceptie pana la moartea naturala, conform cu invataturile de credinta ortodoxe.

* Alianta Familiilor din Romania este o asociatie civica dedicata promovarii valorilor vietii si familiei conform cu traditiile social-culturale si religioase ale poporului roman.

* Forul Ortodox Roman (F.O.R.), structura federativa fara personalitate juridica, fondata la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentantilor a 60 de organizatii civice cu caracter cultural si social, care au participat la Conferinta Asociatiilor Laicatului Ortodox Roman. F.O.R. este coordonat de liderii organizatiilor: Fundatia „Sfintii Martiri Brancoveni”, Asociatia Pro Vita – Bucuresti, A.R.T.R.I., Asociatia „Christiana” si Asociatia „Rost”.

Persoane de contact:

Claudiu Tarziu

tel. 0740.103.621

Rafael Udriste

tel. 0748.034.951

Atasat acestui anunt va transmitem spotul audio al campaniei.

Amanunte la http://www.protejarea-familiei.com/, http://www.provitabucuresti.ro/

- un document care a otrăvit teologii pseudo-ortodocşi ai vremii noastre -

Enciclica Patriarhiei Ecumenice,1920 -„Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”

„…iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa”

1 Petru 1, 22

Biserica noastră susţine că apropierea dintre nenumăratele Biserici Creştine şi înfrăţirea dintre ele nu este exclusă de diferenţele doctrinare care există între ele. În opinia noastră o asemenea apropiere este chiar de dorit şi necesară. Aceasta este folositoare din multe puncte de vedere pentru interesul real al fiecărei Biserici în parte şi a întregului Trup creştin, şi de asemenea pentru pregătirea şi înaintarea spre acea unitate binecuvântată care va fi completată în viitor în acord cu voia Domnului. De aceea, considerăm că timpul prezent este cel mai favorabil pentru a duce mai departe această importantă problemă şi pentru a o studia împreună.

Chiar dacă în acest caz, din pricina vechilor prejudicii, practici şi pretenţii, dificultăţile care au primejduit adesea încercările de unire în trecut pot apare ori pot fi crescute iar, cu toate acestea, în viziunea noastră, din moment ce suntem preocupaţi în acest stadiu iniţial numai de contacte şi apropieri, aceste dificultăţi sunt de o importanţă minoră. Dacă există voinţă şi intenţie bună, ele nu pot şi nu ar trebui să creeze un obstacol de neînlăturat.

De aceea, considerând un asemenea obstacol ca neposibil şi neavenit, mai ales în viziunea plină de speranţă a „Ligii Naţiunilor”, riscăm să exprimăm mai jos, pe scurt, gândurile noastre şi părerea noastră privind modul în care înţelegem această apropiere şi contact şi cum considerăm ca aceasta să se realizeze; cu responsabilitate cerem şi invităm judecăţile şi opiniile celorlalte Biserici surori din Est şi a venerabilelor Biserici creştine din Vest şi de oriunde din lume.

Credem că următoarele două măsuri vor contribui într-o mare măsură la apropierea care este atât de mult de dorit şi care ar fi atât de folositoare, şi credem că ambele vor fi pline de succes şi vor aduce folos.

Mai întâi, considerăm ca necesară şi indispensabilă înlăturarea şi abolirea tuturor neînţelegerilor şi amărăciunilor reciproce dintre diferitele Biserici care apar din tendinţa unora dintre ele de a momi şi a converti la propria confesiune adepţii altor confesiuni. Aceasta pentru că nimeni nu poate ignora ceea ce, din nefericire şi azi se întâmplă în multe locuri, tulburând pacea internă a Bisericilor, mai ales în Est. Multe tulburări şi suferinţe sunt cauzate de alţi creştini stârnindu-se mare mânie şi duşmănie, cu rezultate atât de nesemnificative, prin această tendinţă a unora de a face prozeliţi şi a momi membrii altor confesiuni creştine.

După această esenţială „restabilire” a sincerităţii şi a încrederii între Biserici, considerăm, în al doilea rând că, mai presus de toate, dragostea ar trebui să înflăcăreze şi să întărească Bisericile, astfel încât ele ar trebui să nu se mai considere unele pe altele ca străine şi externe, ci ca înrudite şi ca fiind parte a aceleiaşi case a lui Hristos şi „împreună moştenitoare şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună părtaşi ai făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos Iisus” (Efeseni 3, 6).

Pentru că, dacă diferitele Biserici sunt inspirate de dragoste şi o plasează înainte de orice altceva în judecata lor despre alte Biserici şi în relaţiile lor cu ele, în locul creşterii şi răspândirii disensiunilor existente, ele vor fi în stare să reducă şi să diminueze aceste disensiuni.

Prin arătarea unui drept interes frăţesc în ceea ce priveşte condiţia, bunăstarea şi stabilitatea celorlalte Biserici; prin disponibilitatea de a arăta interes faţă de ceea ce se întâmplă în acele Biserici şi de a dobândi o mai bună cunoaştere a lor şi prin bunăvoinţa prietenească de a oferi sprijin şi ajutor reciproc, multe lucruri bune vor fi câştigate pentru slava şi folosul tuturor şi a trupului creştin. După părerea noastră, o asemenea prietenie şi o dispoziţie primitoare a Bisericilor între ele, poate fi arătată şi demonstrată în particular în următoarele moduri:

a) prin acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile;

b) prin schimbul de scrisori frăţeşti, cu ocazia marilor sărbători ale anului bisericesc, aşa cum se obişnuieşte şi cu alte ocazii excepţionale;

c) prin relaţii strânse de prietenie între reprezentanţii Bisericilor de oriunde ar fi ei;

d) Prin relaţii de prietenie între şcolile teologice şi profesorii de teologie; prin schimburile de păreri teologice şi eclesiastice şi a altor lucrări publicate în fiecare Biserică;

e) Prin schimbul de studenţi pentru o mai completă pregătire între seminariile diferitelor Biserici;

f) Prin convocarea conferinţelor pan-creştine pentru a examina întrebări de interes comun pentru toate bisericile;

g) Prin studiul istoric imparţial şi adâncit al diferenţelor doctrinare atât prin seminarii şi cărţi;

h) Prin respectul reciproc pentru obiceiurile şi practicile din diferite Biserici;

i) Prin permiterea folosirii reciproce în comun, a capelelor şi a cimitirelor pentru funeraliile şi înmormântările credincioşilor altor confesiuni care mor în pământ străin;

j) Prin deciderea chestiunii despre căsătoriile mixte între confesiuni;

k) În ultimul rând prin asistenţa mutuală din toată inima pentru biserici în străduinţa lor

pentru propăşire religioasă, caritate etc.;

Un astfel de contact sincer şi apropiat între Biserici va fi din ce în ce mai folositor şi profitabil pentru întregul trup al Bisericii, căci nenumăratele pericole ameninţă nu numai o anume Biserică, ci pe toate. Aceste pericole atacă chiar temelia credinţei creştine şi esenţa vieţii şi societăţii creştine. Pentru că groaznicul război mondial care tocmai a luat sfârşit a adus la lumină multe simptome nesănătoase din viaţa popoarelor creştine şi a descoperit adesea marea lipsă de respect chiar şi pentru principiile elementare ale dreptăţii şi carităţii. Astfel aceasta înrăutăţeşte starea rănilor deja existente şi deschide altele noi şi de o mult mai materială natură, care cere atenţia şi grija tuturor Bisericilor. Alcoolismul, care creşte în fiecare zi; sporirea luxului inutil sub pretextul îmbunătăţirii vieţii şi a înveselirii ei; voluptatea şi plăcerea cu greu acoperite de cloaca libertăţii şi indecenţei din literatură, pictură, teatru şi din muzică, sub respectabilul nume al dezvoltării bunului gust şi a cultivării artei fine; zeificarea bogăţiei şi contestarea înaltelor idealuri; toate acestea şi altele asemenea, întrucât ameninţă însăşi esenţa societăţii creştin sunt de asemenea probleme actuale cerând şi într-adevăr necesitând studiul şi cooperarea comună de către Bisericile creştine.

În cele din urmă, este datoria Bisericilor care poartă numele sfânt al lui Hristos să nu mai uite şi să nu mai neglijeze niciodată noua şi marea poruncă a iubirii. Nici nu mai trebuie să continue să cadă cerşind milă în urma autorităţilor politice, care, aplicând cu adevărat spiritul Evangheliei şi al învăţăturii lui Hristos, deja au alcătuit sub fericite auspicii aşa numita Ligă a Naţiunilor, cu scopul de a apăra şi cultiva caritatea şi înţelegerea între popoare.

Pentru toate aceste motive, fiind noi înşine convinşi de necesitatea stabilirii unui contact şi a unei ligi (frăţii) între Biserici şi crezând că celelalte Biserici împărtăşesc convingerea noastră ca şi participanţi, cel puţin ca început, le cerem tuturor să ne trimită, ca răspuns, o decizie cu gândurile şi părerea lor în această problemă, astfel încât, după ce s-a ajuns la acordul şi rezoluţia comune, să putem purcede împreună la realizarea ei, şi astfel „grăind adevărul în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine-încheiat prin toate legăturile care şi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi ne zideşte întru dragoste (Efeseni 4, 15-16).

Ianuarie, anul de graţie 1920

Patriarhia Constantinopolului

(traducere de Pr. conf. univ. dr. Aurel Pavel, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu

preluată de pe

www.ecum.ro/dokumente/dokumente/enciclica_patriarhiei_ecumenice.pdf)

Unii spun: „Da, dar noi nu am primit calendarul gregorian, noi am primit calendarul îndreptat, care este diferit…” În realitate însă, până în anul 2800 (şi cine ştie dacă până atunci nu va veni sfârşitul?), şi după anul 2900, cele două calendare – cel catolic şi cel al ortodocşilor de stil nou – coincid. Diferenţele sunt pur şi simplu nesemnificative. Altfel spus, propunerea patriarhiei ecumenice din 1920 a dat roadele dorite…

Ce se observă după schimbarea calendarului? Că ţările care au adoptat noul calendar au o atitudine mult mai deschisă faţă de erezia ecumenismului, în timp ce ţările care au păstrat calendarul vechi au o atitudine mai rezervată. Cea mai tradiţionalistă poziţie faţă de ecumenism o are Biserica Georgiei, care a ieşit din toate organismele ecumeniste în semn de protest faţă de linia apostată a acestora: „Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei hotărăşte: […] 5. Că neortodoxa şi eretica învăţătură, plămădită în sânul teo­logiei moderniste, privitoare la existenţa Harului de via­ţă dătător dincolo de hotarele canonice ale Bisericii, ca şi expresia ei extremă, aşa‑zisa «teorie a ramurilor», care socoteşte toate tendinţele felurite din creştinismul actual drept felurite ramuri unificate sau uniforme ale adevăratei Biserici a lui Hristos, având Dumnezeiescul Har în egală măsură, nu poate fi primită. 6. Că rugăciu­nile comune şi să­vârşirea Tainelor laolaltă cu neortodoc­şii nu pot fi pri­mi­te.”

Materialul care urmează a fost tipărit în revista „Orthodox Life”, Vol. 22, Nr. 2 (martie-aprilie, 1972), pp. 18-20.

Iată o fotografie cu minunea, aşa cum a apărut în presa vremii…

La începutul secolului XX, şi mai cu seamă în anii ‘20, în Grecia şi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol au apărut puternice curente seculariste şi anti-bisericeşti. Printre diverse acţiuni ale acestor forţe obscure, s-a numărat şi introducerea samavolnică a calendarului gregorian. Calendarul gregorian era mai curând potrivit pentru afaceri, schimburi de capital şi alte activităţi laice, din punct de vedere liturgic, însă, el este practic inutil şi chiar dăunător. În fapt, este imposibil de a reconcilia calendarul gregorian cu Pascalia noastră canonică creştin-ortodoxă. Prin urmare, introducerea unor schimbări în calendarul bisericesc de către o Biserică locală creează o discrepanţă liturgică inadmisibilă în interiorul Bisericii însăşi.

În acea perioadă, un mare număr de creştini din Grecia refuzaseră să accepte aceste schimbări anti-canonice şi anti-bisericeşti, impuse cu ajutorul poliţiei. Aceşti oameni au suferit prigoane, arestări şi privaţiuni de tot felul din partea autorităţilor secularizate.

Dar ochii duhovniceşti ai adevăraţilor creştini ortodocşi au văzut clar, chiar dacă pe atunci ei n-au înţeles pe deplin în ce constă răul noului calendar, acesta fiind de fapt, precursorul şi semnul prevestitor al celei mai mari erezii a tuturor vremurilor - ecumenismul. Aşadar, printre creştinii greci se instalase nedumerirea şi confuzia. Mulţi începuseră să şovăie. Aşa cum arienii, în 351, controlau puterea lumească, reuşind cu sprijinul acesteia să-şi impună erezia lor în întreg imperiul, tot aşa, reformatorii calendarului ţineau sub control puterea de stat în Grecia.

În aceste vremuri tulburi şi vitrege, Atotmilostivul Dumnezeu a văzut necazurile poporului Său. Din nou, ca şi în 351, Domnul a trimis minunata arătare a semnului Preacinstitei Sale Cruci, ca să pecetluiască adevărul şi să-i facă de ruşine pe falşii învăţători.

Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a petrecut astfel:

În 1925, în ajunul prăznuirii Înălţării Preacinstitei şi de viaţă dătătoarei Cruci a Mântuitorului nostru, la 14 septembrie potrivit vechiului calendar bisericesc ortodox, se săvârşea privegherea de toată noaptea în biserica Sfântului Ioan Teologul, situată în împrejurimile Atenei. La orele 9.00 seara, în biserică şi în jurul ei se aflau peste 2000 de credincioşi dreptslăvitori, deoarece rămăseseră prea puţine biserici adevărat ortodoxe lăsate deschise din întâmplare de către autorităţile civile. Bineînţeles că o astfel de adunare n-a putut rămâne neobservată de către autorităţi. În jurul orelor 23.00, autorităţile au trimis la biserică un batalion de poliţie „pentru a preveni tulburările ce se pot isca într-o mulţime atât de mare”. Însă din cauza numărului mare de credincioşi adunaţi acolo, poliţia nu a putut să îl aresteze pe preot, nici să întreprindă vreo acţiune concretă, astfel că poliţiştii s-au amestecat cu mulţimea credincioşilor, care deja umpluseră curtea bisericii.

Astfel, în pofida adevăratelor motive ale prezenţei lor acolo, împotriva voinţei lor, dar potrivit Voii lui Dumnezeu, care covârşeşte toată puterea omenească, ei au devenit părtaşi ai minunatei trăiri a mulţimii credincioşilor.

La orele 23.30, pe cer, deasupra bisericii, în direcţia nord-est, a început să se contureze o Cruce luminoasă, strălucind puternic. Strălucirea ce izvora din cruce a luminat biserica şi mulţimea noroadelor; mai mult încă, în razele ei, stelele de pe cerul fără nori au pălit, iar curtea bisericii s-a umplut de o lumină aproape materialnică. Crucea însăşi era alcătuită dintr-o lumină foarte densă şi se putea observa clar că avea forma unei cruci bizantine cu bara de jos înclinată. Această minune cerească a durat o jumătate de oră, până la miezul nopţii; după aceea, Crucea a început să se înalţe încet, pe verticală, ca în rânduiala slujbei Înălţării Sfintei Cruci, când preotul înalţă crucea în biserică. După ce s-a înălţat drept în sus, Crucea a dispărut treptat.

Este cu neputinţă graiului omenesc, a povesti cele petrecute în curtea bisericii în timpul arătării dumnezeieşti. Toată lumea a căzut la pământ, plângând şi cântând slavoslovii, rugându-se şi lăudându-L pe Domnul, într-o singură inimă şi un singur glas. Printre cei ce plângeau se aflau şi poliţiştii, care descoperiseră, pe neaşteptate, în adâncul inimii lor, credinţa curată, precum cea a pruncilor. Mulţimea credincioşilor şi batalionul de poliţie devenise o singură turmă de credincioşi. Cu toţii erau cuprinşi de o dumnezeiască bucurie, mai presus de fire.

Privegherea a continuat până în zori, la ora 4.00, după care tot acest puhoi omenesc s-a revărsat în oraş, ducând vestea minunii petrecute, în urma căreia ei se aflau încă tremurând şi plângând de bucurie.

Unii dintre necredincioşi, sofişti şi inovatori, înţelegând păcatul şi vina lor, dar nevrând să se căiască, au încercat prin orice mijloace să explice sau să tăgăduiască minunea. Faptul că forma Crucii a fost observată atât de viu şi de limpede, ca fiind cea bizantină (numită uneori crucea rusească), cu trei bare transversale, cea de jos fiind înclinată, exclude complet orice argumente în favoarea unui fenomen fizic întâmplător.

Iar faptul că o astfel de apariţie a Crucii a avut loc la apogeul primei mari erezii, ar trebui să-i surprindă pe creştinii ortodocşi prin sensul deosebit al însemnătăţii problemei calendaristice şi a tot ceea ce este legat de aceasta. Nici o persoană de bun simţ nu poate adopta o atitudine superficială, invocând raţionamente seculare ori argumente lumeşti. Inovatorii, asemeni arienilor în 351, au fost lăsaţi fără replică.

Mărturii ale celor prezenţi la arătarea semnului Sfintei Cruci, deasupra bisericii Sfântului Ioan Teologul, de pe Muntele Hymettus – 14 septembrie 1925

Presa vremii relatând despre arătarea minunată a Sfintei Cruci

Ioan D. Glymis, ofiţer de poliţie – acum pensionat, în vârstă de 78 ani
Strada Aristotel, nr. 73, Cartierul Peristeri (o suburbie a Atenei)

„Eram unul dintre agenţii de la Academia de Poliţie, trimişi să oprească săvârşirea slujbei de priveghere din seara aceea, acum mai bine de 50 de ani, în biserica de parohie cu hramul Sfântului Ioan Teologul. Ortodocşii vechi calendarişti îşi ţineau slujbele aici, fiind ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci [după vechiul calendar]. Fiind o mulţime mare de oameni adunată acolo – mai mult de 2000 de suflete, nu am încercat să îl arestăm pe preot, aşa cum ni se ordonase, ci ne-am aşezat, în linişte, printre credincioşii ce umpluseră curtea ce împrejmuia construcţia bisericii, aşteptând răbdători sfârşitul slujbei. Pe la orele 22.30, am auzit un tumult puternic şi neobişnuit, venind din partea mulţimii, care striga în uimire. Neîntârziat, am alergat să vedem ce se întâmplă… şi am văzut. Toată mulţimea aceea de credincioşi era într-un freamăt şi într-o stare de bucurie duhovnicească fără seamăn. Unii plângeau; alţii, strigând, din adâncul inimii lor: „Doamne, miluieşte!”, îngenuncheau privind spre cer; alţii, copleşiţi de emoţie, îşi pierdeau simţirea pentru câteva clipe. Apoi, şi noi, am privit, şi, ce să vezi? O, minune! O cruce imensă, apărută pe cer, chiar deasupra bisericii, care era acum luminată, dimpreună cu tot locul înconjurător, de razele ce ieşeau dintr-însa. La început, am fost stăpâniţi de frică, dar mai apoi, uitând până şi scopul venirii noastre acolo, ne-am venit în simţiri, îngenunchind şi plângând ca nişte prunci.

E de prisos să mai spunem că, plini de emoţie, am rămas să participăm şi la restul slujbei de priveghere – nu ca prigonitori, ci ca ortodocşi dreptslăvitori, iar dimineaţa, când ne-am întors la Academie, am povestit tuturor despre minunea preaslăvită pe care ne-am învrednicit a o trăi şi vedea.

Imediat după aceasta, s-a făcut o investigaţie oficială, iar noi toţi a trebuit să depunem mărturie sub jurământ, că am văzut Cinstita Cruce limpede, sus pe cer.”

Atanasie Primalis, Conductor de tramvai – acum pensionat, în vârtsă de 80 ani, Strada Kavales, nr. 17, Niceea (o suburbie a Atenei)

„În noaptea aceea a anului 1925, când s-a arătat semnul Sfintei Cruci, făceam ultima cursă cu tramvaiul pe care îl conduceam, pe traseul meu obişnuit. Ajunsesem la staţia Omonia şi întorceam, în zona scuarului, în momentul în care am văzut pe cineva uitându-se în sus şi strigând: „Priveşte! Crucea! Crucea!” În aceeaşi clipă, am apăsat frânele şi am oprit vehiculul. Am scos repede capul pe geamul tramvaiului, şi, o! nevrednicul de mine, am văzut şi eu Preacinstita Cruce a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos – slăvit fie Numele Său, strălucind deasupra Muntelui Hymettus. Nu îmi amintesc cât a durat aceasta. Ştiu doar că ce am văzut atunci m-a schimbat într-un alt om; de atunci, toţi membrii familiei mele au devenit fii credincioşi ai Adevăratei Biserici Ortodoxe, păstrătoare a calendarului patristic.”

(material preluat de pe http://traditiaortodoxa.net/?p=226)

E nevoie de o precizare: de mai mulţi ani am spus în diferite conferinţe, ţinute în centrele universitare, că schimbarea calendarului a fost o mare greşeală, mai ales pentru că a rupt unitatea liturgică a Bisericii. Am făcut afirmaţiile respective fiind creştin ortodox de stil nou. Faptul că am rămas atâţia ani în legătură cu Biserica oficială (B.O.R.) -  nu este o dovadă a faptului că linia acesteia este corectă… Aş dori deci ca cei care vor citi materialele prezentate aici (pentru început voi prelua câteva materiale de pe http://traditiaortodoxa.net/ ) să nu facă o legătură între apartenenţa mea şi materialele postate.

Nu cu multă vreme în urmă au apărut pe net diferite materiale despre Mitropolia de Milano – din care face parte fostul stareţ homosexual Dimitrie Bica, acum hirotonit episcop. Cred că acest Sinod, care mai degrabă pare asociaţie ocultă decât grupare bisericească, va produce în România din ce în ce mai multă tulburare. Tocmai pentru ca oamenii să nu confunde lucrurile e nevoie de o prezentare obiectivă a problemei. Unii s-au smintit şi au crezut că părintele Justin Pârvu ţine legătura cu aceşti schismatici (cred că e prea mult să li se spună şi aşa). Dar lucrurile nu stau aşa. Nici părintele Justin, nici maica Ecaterina Fermo, nici eu nu vom trăda credinţa ortodoxă prin asocierea cu acest discutabil sinod. Menţionez aceasta pentru că am fost acuzat (ca şi maica Ecaterina) că suntem responsabili pentru fictiva deviere a părintelui Justin.

Dar, dacă nu am nicio legătură cu Sinodul de la Milano – care se prezintă în chip mincinos ca fiind un sinod tradiţionalist, am în sufletul meu o legătura foarte strânsă cu sfinţii şi cuvioşii ale căror materiale le voi posta aici. Postarea lor este pentru mine o formă de mărturisire de credinţă. Da, cred – împreună cu Sfântul Kukşa din Odessa, cu Sfântul Ioan Maximovici, cu Sfântul Nicolae Velimirovici, cu Sfântul Ioan Iacob, cu Sfântul Serafim Sobolev - că schimbarea calendarului a fost o greşeală. Şi Îl rog pe Dumnezeu ca la Judecata Sa să nu mă aşeze lângă cei care au făcut această schimbare, ci pentru rugăciunile tuturor sfinţilor să mă aşeze în Împărăţia Sa…

Una dintre cele mai importante probleme cu care s-a confruntat Biserica Ortodoxă în secolul XX a fost legata de schimbarea calendarului bisericesc, schimbare făcută la iniţiativa patriarhului de Constantinopol Meletie Metaxakis. Din păcate, în România problema calendarului este tratată superficial, ignorându-se învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi ale sfinţilor şi cuvioşilor din secolul XX privitoare la acest subiect. Perspectiva credincioşilor români în această problemă are la bază în mod special învăţătura părintelui Cleopa de la Sihăstria. În mediul teologic, reperul este oferit de cartea părintelui Epifanie Teodoropoulos „Cele două extreme”. O opinie echilibrată ar trebui să ţină seama şi de cealaltă perspectivă. Sfântul Kukşa din Odessa, sfânt care are sfinte moaşte, sfânt făcător de minuni, considera noul calendar „calendarul Antihristului”. El a profeţit că la al optulea sinod ecumenic Biserica oficială va generaliza înşelarea, impunând prăznuirea Sfintelor Paşti după noul calendar. (Aşa-numitul calendar îndreptat care propune până în anul 2800 aceeaşi dată de pentru Sfintele Paşti ca şi calendarul gregorian, cel folosit de catolici.)

Pentru a-i convinge pe credincioşi să primească noul calendar s-a recurs chiar la falsificarea vieţilor sfinţilor din secolul XX, cel mai cunoscut caz fiind cu viaţa Sfântului Ioan Iacob de la Hozeva. Varianta oficială a vieţii lui trece cu vederea faptul că motivul principal al plecării sale din România a fost schimbarea calendarului, nu dorinţa de o viaţă pustnicească. Amănuntele legate de aceasta au fost scoase din viaţa sfântului Ioan scrisă de ucenicul său apropiat, părintele Ioanichie Pârâială. În curând va fi tipărită în România şi viaţa necenzurată a sfântului… (Pe http://traditiaortodoxa.net/?cat=71 apare învăţătura sfântului despre calendar). Dacă se ţine seama de părintele Cleopa, de ce nu se ţine seama şi de Sfântul Ioan Iacob? Sau, dacă se ţine seama de părintele Epifanie, de ce nu se ţine seama şi de părintele Serafim Rose, care vedea salvarea în Bisericile pe stil vechi care nu se află în comuniune cu Biserica oficială? (Detalii pe http://traditiaortodoxa.net/?p=705#more-705 )

Personal, consider că cea mai clară dovadă a faptului că în România se promovează o variantă denaturată a problemei calendarului este că în niciuna dintre facultăţile de teologie nu se face referire la faptul că Biserica Rusă a trecut, pentru scurtă vreme, pe stil nou. Nu se vorbeşte deloc despre rezistenţa stareţilor şi a părinţilor cu viaţă sfântă legată de această problemă. Cartea Tebaida Nordului, apărută în româneşte la Editura Bunavestire, are anexată viaţa Cuviosului Mihail, ultimul mare mistic de la Valaam. În această carte apăreau – în ediţia originală multe detalii legate de revenirea Rusiei pe vechiul calendar, detalii care lipsesc din ediţia românească.

Un alt lucru de care nu se ţine seama este arătarea semnului sfintei cruci pe cer în anul 1925, lângă Atena, de praznicul Sfintei Cruci pe stil vechi. Minunea a fost văzută de cei două mii de credincioşi care veniseră la slujbă şi de poliţiştii trimişi să oprească slujba. Crucea respectivă era o cruce rusească, cu toate cele patru linii – aşa cum se vede şi într-o poză făcută atunci. (Detalii pe http://traditiaortodoxa.net/?p=226). Dumnezeu a făcut o minune clară, iar cărturarii zilelor noastre se străduiesc facă abstracţie de ea, asemănându-se cărturarilor care L-au răstignit pe Hristos. În contrapartidă, susţinătorii noului calendar invocă minunea relatată în Patericul românesc, când Sfinţii trei ierarhi i-au spus părintelui Ioanichie Moroi să primească noul calendar şi să facă ascultare de ierarhie. Dar cuvintele sfinţilor – în măsura în care Patericul românesc descrie obiectiv minunea – au fost următoarele: „Ioanichie, de ce te îndoieşti şi nu faci ascultare? Nu ştii că ascultarea este mai mare ca jertfa? Deci, ascultă de cei mai mari, că nu vei răspunde tu de îndreptarea calendarului.”

Mărturia Sfinţilor trei ierarhi nu a fost că e bună schimbarea, ci l-au sfătuit să facă ascultare de ierarhie, că nu el va da socoteală pentru această schimbare. În acelaşi timp însă, alţi sfinţi s-au arătat spunându-le oamenilor că adevărul este de partea Bisericii de stil vechi. Nu îmi propun să judec eu dacă vedenia părintelui Ioanichie Moroi a fost de la Dumnezeu sau nu, şi nici să o pun faţă în faţă cu alte arătări ale sfinţilor (pe http://traditiaortodoxa.net/?p=559 se pot citi arătări ale Sfântului Ioan Maximovici cenzurate în varianta în limba română a cărţii cu minunile sale…)

În ceea ce priveşte aşa-zisul Sinod care a schimbat calendarul, trebuie menţionat că nu toate Bisericile locale au luat parte la el. Trei patriarhii – a Ierusalimului, a Alexandriei, a Antiohiei au condamnat schimbarea calendarului, refuzând să trimită reprezentanţi la sinod. Nici Biserica Ciprului nu a fost de acord cu această schimbare…

La Sinodul de la Moscova din 1948 vlădica Serafim Sobolev (cunoscut ca mare sfânt făcător de minuni de către creştinii de stil vechi) a prezentat un studiu argumentat împotriva noului calendar (Se poate citi pe http://www.danionvasile.ro/blog/2009/04/15/vladic-serafim-sobolev-raportul-bisericii-bulgare-privitor-la-praznuirea-pastilor/ ).

Ceea ce vreau să fac este să prezint materiale de care în mod obişnuit se face abstracţie, fără nicio argumentare teologică. De ani de zile am fost acuzat că sunt stilist. Îmi dau seama că prin materialele pe care le voi posta acuzele se vor înteţi. Dar mi-am asumat acest risc…

PS. Am observat că pe alte blog-uri şi site-uri au apărut multe polemici dure legate de problema calendarului. Pe acest blog nu voi valida decât comment-urile care mi se par potrivite. Oricum materialele vor fi aprig judecate în comment-uri-le site-uri-lor oficiale cu vârf şi îndesat…

O nouă dovadă de apostazie a Uniunii Europene:

Declaraţia politică a lui Feargal Quinn 17 Martie 2009

“UE trebuie să se implice, pentru că acest subiect afectează vieţile seculare ale majorităţii cetăţenilor”

“Anul trecut, Paştele a căzut aşa de devreme (23 Martie) încât a provocat un neajuns major celor mai mulţi dintre noi. Aşa cum părinţii care au copii şcolari îşi amintesc, abia de se întorseseră cei mici din vacanţa de Crăciun când… era deja vremea unei noi vacanţe. Şi chiar au început vacanţa de Paşte înainte de ziua Sf. Patrick. În acest an, Paştele cade pe 12 aprilie. Peste doi ani, o să cada în 24 aprilie. Asta marchează o diferenţă de 32 de zile într-un interval de patru ani. E diferenţa dintre a sărbători Paştele înainte ca iarna să se fi încheiat cu adevărat şi de a o face când primăvara s-a instalat de-a binelea. Asta e o problemă mare pentru industria turismului şi clienţii acesteia - înseamnă că în fiecare an au de vândut un produs diferit, iar în fiecare an perioada de vară timpurie de după Paşte începe la date diferite. Majoritatea oamenilor consideră că serbarea Paştelui ca o sărbătoare cu dată mobilă e un neajuns, însă presupun că e un motiv profund, religios, pentru a aşeza data Paştelui aşa cum o facem, iar bisericile s-ar opune oricărei schimbări. De fapt, nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr (!!! - n.n.).

Acum mai bine de 40 de ani, al doilea Conciliu al Vaticanului a arătat lămurit asta când a declarat că nu are nici o obiecţie împotriva unui Paşte cu data fixă. Puţin peste un deceniu mai târziu, în 1975, papa de atunci, Paul al VI-lea, a mers până acolo încât a şi propus o dată anume - a doua duminică din aprilie.

Şi atunci de ce nu s-a întâmplat nimic? Majoritatea membrilor din Consiliul Mondial al Bisericilor erau pregatite să accepte, cu o singură şi flagrantă excepţie. Bisericile Ortodoxe refuzau să accepte o propunere care ar fi putut crea impresia ca sunt conduse de Roma - nimic surprinzator, câtă vreme acestea se definesc mai cu seamă prin independenţa lor faţă de Roma.

În acelaşi timp, totuşi, au lăsat să se înţeleagă limpede că nu ar avea nici ele vreo obiecţie faţă de o dată fixă pentru Paşte - câtă vreme nu presupune o propunere a Bisericii din Roma. Şi astfel chestiunea a lâncezit vreme de peste 30 de ani - o sugestie foarte sensibilă care întruneşte un acord larg, însă nu are încă un conducător acceptabil pentru toate interesele religioase. Cine va umple acest gol? Sunt de părere că Uniunea Europeană este organismul ideal pentru a prelua aceasta idee şi a o duce mai departe. UE şi-ar putea justifica implicarea pentru că acest subiect nu este doar unul religios, ci afectează vieţile seculare ale majorităţii cetăţenilor şi este o barieră pentru eficienţa celor mai multe business-uri.

Nu doar atât, ci UE are o magnifică experienţă în standardizarea unor chestiuni elementare ca acestea, cu un beneficiu sporit pentru toţi.

A adus la aceleaşi date de început şi de sfârşit a perioadei în care fuctionează ora de vară în întreaga Europă;

A convins toate ţările europene să folosească acelaşi prefix internaţional (00) pentru apelurile telefonice internaţionale;

A creat şi implementat tehnologia GSM a telefoanelor mobile, folosită pretutindeni în Europa, dar şi în largi porţiuni din restul lumii;

A reuşit să înlăture controlul paşapoartelor aproape peste tot în Europa (deşi, în mod regretabil, Marea Britanie şi Irlanda încă păstrează distanţa faţă de acest mare pas înainte)”.

(Material preluat de pe http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/18/un-moment-de-rezistenta-al-bor-in-fata-presiunilor-mondialiste-pentru-fixarea-datei-pastelui/ )

Deoarece după adormirea respectabilului profesor al Facultăţii de Teologie din Atena, Savva Agouridis, în februarie 2009, s-a accentuat unilateral contribuţia sa în literatura noastră teologică, dăm publicităţii aici – fără frică şi fără patimă şi cu unicul scop de a respecta adevărul istoric – documentele de mai jos.

PRIMUL DOCUMENT

UNIVERSITATEA ARISTOTELICĂ TESALONIC

FACULTATEA DE TEOLOGIE

CATEDRA DE TEOLOGIE PASTORALĂ ŞI SOCIALĂ

COMUNICAT

Catedra de Teologie Pastorală şi Socială a Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic la Adunarea Generală nr. 186 din 19-1-1996, în urma informaţiilor cum că profesori ai Facultăţilor de Teologie Ortodoxă întreţin contacte de strânsă colaborare cu mişcarea coreanului San Miung Moon, întemeietorul auto-intitulatei „Biserici Unioniste”, care a fost caracterizat de către Biserică drept ereziarh, exprimă profunda ei întristare pentru aceste acţiuni ale anumitor confraţi şi condamnă orice iniţiativă de participare activă în mişcările parareligioase.

Numitul ereziarh, care susţine că a primit poruncă de la Hristos pentru înfiinţarea mişcării lui, urmăreşte falsificarea adevărului creştin şi înşeală pleroma Bisericii, susţinând că este domnul celei de a doua veniri.

Se semnalează că instituţiile bisericeşti au interzis orice contact cu ereticii nepocăiţi şi din acest motiv nu se permite profesorilor din cadrul Facultăţilor de Teologie să nesocotească în mod conştient Tradiţia Bisericii, fie prin participare activă, fie prin colaborare cu mişcările para-religioase, nu doar cu cele de provenienţă îndoielnică, ci şi cu cele de provenienţă suspectă.

Tesalonic 1 februarie 1996

Preşedinte

VASILIOS FANOURGAKIS

Notă „Parakatathiki”: Acest comunicat s-a dat după documentul Sfântului Sinod al Bisericii Eladei sub fericitul Arhiepiscop Serafim, care ceruse ca Facultăţile de Teologie din Atena şi Tesalonic să condamne participarea profesorului Savva Agouridis în organizaţiile falsului mesia coreean San Miung Moon. Celelalte catedre au asurzit şi doar Catedra Pastorală din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic a emis Comunicatul de mai sus, fără însă a-l numi pe Savva Agouridis.

AL DOILEA DOCUMENT

Spre consolidarea religiei mondiale?

Pionier este un teolog ortodox.

La porunca falsului mesia coreean Moon s-a creat o comisie mixtă specială pentru scrierea unei Sfinte Scripturi Mondiale (Biblia Ecumenică ? – n.tr.) (World Scripture) având ca bază spiritul lui Moon. După cum se ştie, Moon şi Biserica lui Unionistă se prezintă ca realizarea aşteptărilor eshatologice ale tuturor religiilor din lume, iar pe el însuşi ca Domn al celei de a Doua Veniri, cărui Domn i s-a supus deja lumea spirituală. Ceea ce se aşteaptă este recunoaşterea şi din partea lumii fizice, şi astfel va încremeni Împărăţia lui Dumnezeu pe care a întemeiat-o în 1960 prin „nunta Mielului cu Mireasa” (a patra femeie a lui Moon).

Astfel, Sfânta Scriptură Mondială cuprinde toate „elementele comune” religiilor lumii, după cum se stabilise în spiritul ideologiei lui Moon şi se întregeşte în persoana falsului Mesia, care constituie centrul epocii legământului împlinit împreună cu cea de a patra femeie a lui (noua Evă), chitara împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Nenorocirea în acest caz este că din partea Comisiei Mixte, într-o ceremonie specială, au fost predate primele două exemplare ale acestei „Sfinte Scripturi” răsturnate falsului mesia de către un profesor de teologie ortodox grec. În legenda fotografiei respective, în care este reprezentat profesorul deasupra tribunei, oferind exemplarele „adevăraţilor părinţi”, se menţionează: „Dr. Agouridis prezintă Părintelui darul celor două copii special editate ale Sfintei Scripturi Mondiale”.

(Din periodicul Dialogos al „Asociaţiei Interortodoxe de Iniţiative ale Părinţilor”, vol. 3, p.25).

AL TREILEA DOCUMENT

CUVÂNTAREA DE SALUT A LUI AGOURIDIS CĂTRE MOON

„Prea Cucernice Moon, sunteţi un mare deschizător de drumuri şi lider religios. Planurile au dovedit nu numai o superioritate de neîntrecut, ci s-au constituit în pionieratul recăutării pentru a aduce pacea între religii. Lideri religioşi şi învăţaţi din întreaga lume au fost mişcaţi şi transfiguraţi de experienţele lor în această activitate care exprimă visul Dvs. pentru pacea mondială. Noi toţi, care ne-am întrunit aici, suntem peste măsură de recunoscători, pentru că oferiţi astfel de prilejuri.

Cu puţini ani în urmă aţi dispus „Instituţiei Religioase Internaţionale” să prezinte o Sfântă Scriptură Mondială (World Scripture). Sunt foarte norocos că pot astăzi să vă aduc la cunoştinţă că acest plan a ajuns la îndeplinire, şi avem un volum care evident va aduce lumină şi speranţă în lumea contrariată şi sărmană.

Din partea Editorului, a Comisiei Mixte şi a Comisiei de Consiliere, personalul, iar din partea tuturor celor care au contribuit la planificarea Sfintei Scripturi Mondiale, vreau să exprim preţuirea mea cordială pentru sprijinul Dvs. la editarea şi realizarea Sfintei Scripturi Mondiale. Acest volum, consecvent cu principiile „Instituţiei Religioase Internaţionale”, este însoţit de un spirit de respect pentru toate drumurile spirituale şi de promisiunea unei înţelegeri şi colaborări intercreştine. Sfânta Scriptură Mondială este o carte unică şi va avea o importanţă istorică deosebit de mare pentru viitorul religiei şi al lumii. Suntem la începutul unei noi civilizaţii mondiale şi acest Volum va juca un mare rol la întemeierea unui tip de vedere spirituală de care este nevoie, dacă vrem să făurim o lume paşnică. Lumea avea nevoie de un astfel de Volum cum e acesta. Prea Cucernice Moon, vrem să vă mulţumim pentru conceperea, introducerea şi prezentarea Sfintei Scripturi Mondiale. Este o cinste şi un privilegiu pentru mine să vă prezint două reproduceri speciale ale ediţiei Sfintei Scripturi Mondiale. Vă mulţumesc”. (Din Periodicul Dialogos, vol. 3, p.26. Textul original englez al cuvântării lui Savva Agouridis şi fotografia în care este reprezentat înmânând lui Moon Sfânta Scriptură Mondială, sunt publicate în periodicul lui Moon Today’s World, november 1991, p.25).

(tradus din limba greacă de monahul Leontie; sursa: „Parakatathiki”, ediţie bilunară a Asociaţiei cu acelaşi nume, ianuarie-februarie 2009, nr. 64, pp. 12-13) par-64