Întors din concediu am tras o fugă la “Căţeaua Leşinată” să mai verific temperatura berii de munte şi să văd ce mai zic oamenii de pe terasă. Discutăm relaxat diverse subiecte din ziare, sau de pe bloguri, aplecându-ne, în special, asupra problemelor serioase ale umanităţii.

Bunăoară, când am ajuns, Benu, nea Ionică şi Magheru ăl mic stăteau aplecaţi asupra laptopului cârciumii (de obicei sunt două, dar e plecat patronu’ la mare cu ăia micii) şi studiau istoria poporului francez scrisă de colegul Pircă. Nea Ionică era destul de vexat de cele scrise acolo şi s-a găsit să se ia tocmai de mine: “Păi bine mă Eftimie, colegul tău Pircă a uitat să menţioneze actualul context internaţional, ce dracu. El nu ştie că dintre primele 20 de state eşuate ale lumii, mai bine de jumătate sunt foste colonii franceze? Asta de ce n-a menţionat-o, că era cireaşa de pe tort. Să mai citească şi băiatul ăla un Foreign Policy, a apărut indexul FP pe 2010”.

Am simţit să iau apărarea bunului meu coleg pentru că, acu vreo jumătate de an, la Roblogfest, mi-a făcut cinste c-o bere şi asemenea gesturi nu se uită. “Lasă-l bre, nea Ionică, pe Pircă în pace, ai să discutăm de problemele ăstea serioase, conflictul Republicii Moldova cu Rusia şi cum putem să-i ajutăm”.

Pentru cine nu ştie, Rusia a decis sistarea importului de vin moldovenesc după ce Băsescul fraţilor de peste Prut s-a gândit că ar fi mişto să facă o zi a eliberării de sub jugul sovietic, pe scurt i-a înjurat pe ruşi. Dacă mai ţineţi minte şi şturlubaticul de Băsescu a făcut pe viteazul în faţa ruşilor iar colegul Moise Guran poate să vă explice ce înseamnă asta în preţul gazului. În fine, ruşii au descoperit brusc că vinul moldovenesc, unul din cele mai importante produse de export după O-Zone, nu mai e aşa de mişto, ci e doar “bun de vopsit gardurile”. Asta afectează serios PIB-ul celei mai sărace ţări din Europa (cel puţin până în toamnă când termină dl. Boc programele anti-criză şi preluăm şefia clasamentului).

Chestiunea a fost ignorată sever de diplomaţia românească, cel puţin aşa îmi explică Magheru ăl mic, dl Baconschi făcând pe niznaiul şi frecând wok-ul cu investitorii chinezi în vreme ce dl Băsescu, constituţional vorbind un fel de bulibaşă al politicii noastre externe, umblă prin sate și comentează structurile de rezistenţă ale locuințelor luate de inundaţii, ca să ia aminte țăranii și data viitoare să-și înalțe casele de chirpici folosind secțiunea de aur.

Beerstormingul de a urmat la “Căţeaua Leşinată” a stabilit următoarele directive în privinţa politicii externe. Ca unul din cele mai beţive popoare din Europa – şi unul din cele mai patrioate – noi trebuie să ne asumăm această piatră a lui Sisif şi să importăm cantităţi importante de vin moldovenesc, mai ales că vinul românesc se produce cam 70% la Oltchim sau Azomureş, pentru a-i salva pe fraţii noştri de peste Prut. După podul de flori şi cel de ţigări LM din Ucraina fără timbru, e momentul pentru ceva cu adevărat glorios. Podul de navete de vin peste Prut.

Aşadar Domule Preşedinte, lăsaţi căcaturile cu criza şi ieşiti urgent într-o conferinţă de presă la Cotroceni şi vorbiţi despre ce doriţi dumneavoastră, da’ ziceţi ceva şi de vinul moldovenesc. La final faceţi cu ochiul către penibilul ăla de Videanu, ministrul Economiei, să importe toată producţia de vin moldovenesc, plătind cu bani din rezerva naţională. Noi suntem pregătiţi, vă recuperaţi banii în câteva zile.

P.S. Daţi-l afară pe Baconschi, funcţia asta îl depăşeşte.

P.S.2 Dacă puteţi discuta un pic cu Ghimpu sau Filat, omologii dumneavoastră, ar prinde bine şi nişte coniac Basarabean, Dubăsari sau orice altă zonă. Important e să fie original, nu prostia aia care se dă îndoită cu alcool prin satele de graniţă.

Rămâneți pe Daily Cotcodac fiindcă vă așteaptă și un nou concurs, cu tradiționalele premii psihologice: sincere mulțumiri, satisfacția lucrului bine făcut și creșterea stimei de sine. Asta dacă răspundeți corect, dacă nu – poate aveți prin cămară ceva pesticide…

Credem că este timpul ca Ministerul Muncii să ia măsuri şi să adauge în clasificarea ocupaţiilor din România şi aceste sexy-îndeletniciri, pentru a nu mai apărea confuzii. Să fie foarte clar: vine omul (mai precis, femeia) la Biroul Personal şi spune clar cu ce se ocupă în firmă: “Azi e prima mea zi şi n-am apucat să trec pe la dumneavoastră. Am fost angajată ca traficantă de arme. ” “Traficantă de arme simplu sau sexy-traficantă de arme, ca să ştiu ce cod trec aici?” ” Traficantă de arme simplu.” În plus, şi colegilor lor bărbaţi le va fi mai uşor acasă “Scuze c-am stat peste program, dar am sărbătorit, că avem o colegă nouă la Biroul Trafic de Arme”. “E sexy-traficantă de arme sau de ailaltă?” “De ailaltă, mami, stai liniştită.”

Aparent paradoxal, singura ocupaţie care nu are şi varianta sexy este cea de Miss România. Însă dacă aţi văzut cum arată cea mai recentă Miss de la noi, probabil aţi înţeles şi că prefixul sexy chiar nu avea ce căuta acolo.

După ce băturăm CFR-ul acasă cu zero la zero m-apucai să pun pe hârtie schema tactică pentru meciul cu Steaua. De valoare, echipa noastră are valoare şi se văzu bine asta la Severin. CFR-ul este campioană iar Steaua e mai mult aşa cu amintiri şi fiţe. Deci avantaj Craiova.

Bulgaru de veni cu izmenele ude de la Bechet se dovedi mult mai bun pe teren decât la negocieri, ceea ce e pozitiv. La drept vorbind, cum să mai negociezi când te prezinţi în faţa viitorului patron cu izmenele ude? Bulgarii de i-a luat Gigi nu i-am văzut până acu şi mă gândesc că i-o fi pus la făcut murături.

În fine, luai creionu şi mă apucai de calcule. O sucii, o învârtii, hârtia tot de-un blat îmi spune.

Ştiu, balonul e rotund dar spre deosebire de restul lumii, noi oltenii vedem lucrurile dincolo de un eveniment sau altul, de dorinţa noastră de a bate Steaua la fotbal sau de un principiu meschin care zice că trebuie să-ţi joci cinstit şansele. Păi să joace Gargorov ăsta al nostru bine şi cinstit, să dea goluri, să conducem Steaua la pauză şi atunci să-l vezi pe Teia Sponte plimbând sugestiv o valiză pe marginea terenului.

V-aţi pus problema că în cazul în care Craiova bate pe Steaua la Bucureşti Mititelu va trebui să schimbe geamurile la autocarul OFO (Oltenia Force One)? Credeţi că e ieftin pe prafu ăsta? Nu e. Deci victorie, victorie… dar cu pagubă.

Acu treceţi mijlocul terenului şi priviţi situaţia dinspre poarta lui Gigi. N-a mai văzut el cozi la casele de bilete cum s-au făcut pentru meciul de sâmbătă de când a venit lumea să-l înjure pe Bănel după autogolul din meciul cu Realul. Ştiu că a fost la Madrid meciul cu autogolul dar după aceea la primul meci pe teren propriu s-au vândut multe bilete, iar Becali a crezut că steliştii ţin cu Steaua şi de aia îi dau lui bani pe bilete. N-a bănuit ce ploaie de flegme avea să urmeze. Apoi au urmat, strict cronologic, conflictul cu suporterii, căderea pieţei imobiliare, plecarea lui Rădoi, o nouă cădere a pieţei imobiliare, nişte analişti sportivi alergaţi prin platou la TV, şi în fine, decizia lui Gigi de a nu mai băga bani la Steaua că nu mai avea nici de unde. Asta înseamnă să n-ai viziune, să nu înţelegi de ce a venit lumea la stadionul Ghencea după meciul cu Real Madrid în care Bănel a înscris cu propria poartă goală.

Credeţi că Gigi a uitat? N-a uitat. Credeţi că a mai vândut vreun teren? N-a mai vândut. Că terenurile sunt acuma gratis. De aia zic. Acu trebe să aibă valiza pregătită, pentru că dacă le înfige Prepeliţă o boabă pleacă lumea de pe stadion şi nu se mai întoarce. De unde mai plăteşte el salariile bulgarilor de i-a luat? Din murături? Eu nu cred. Deci tragem tare în prima repriză şi după aia trebe să plătească Becali ca să nu plecăm nici noi cu geamurile sparte şi să nu rămână nici el fără suporteri pe stadion.

De aia vă spusăi. Oricum aş împături hârtia, mie tot blat îmi iese.

1. Iubi, când avem musafiri nu le dai limonadă, bere şi vin în borcan. Dacă paharele sunt murdare, paharele se spală!

2. Dacă nu mai există cearşaf curat, nu dai jos draperia de la geam ca să dormi pe ea.

3. În căznicie se folosesc balsam de rufe şi Calgon când speli cu maşina de spălat.

4. De mămica nu te iei !

5. Faptul că ai tăiat numai ceapa nu îţi dă dreptul să spui “ce supă bună am făcut noi doi, dovlecel!”.

6. Vremurile alea când veneai la 3 dimineaţa de la birt şi deschideai uşa cu capul au trecut. Punct.

7. Chiloţii. Se schimbă!

8. Prietenii tăi? Care prieteni??? Fotbalul? Care fotbal???

9. Când comentez la volan, o fac ca să te ajut să te concentrezi mai bine, nu înţeleg de ce te îmbufnezi.

10. Nu îmi mai purta lenjeria! Nici măcar în joacă!!!

Rămâneți pe Daily Cotcodac! Urmează Moise Guran, care a jucat deja în mintea sa meciul Steaua-Craiova de sâmbătă!

Poate nu ştiaţi, dar în afară de savanţii americani, există şi cercetători români. Ei n-au fonduri suficiente ca să revoluţioneze ştiinţa descoperind, precum colegii lor străini, ce lăbuţă preferă motanii sau de ce căţeluşii neascultători trăiesc mai puţin. Aşa că savanţii noştri studiază, cum poate vă aşteptaţi, roşiile ieftine. Marea lor speranţă e că într-o zi vor face şi ei o descoperire epocală şi se vor vedea, la fel cum li se întâmplă zilnic colegilor lor din State, pe prima pagină a Cancanului sau Libertăţii,la loc de cinste între cele mai noi poze cu Sânziana Buruiană şi ultima declaraţie a lui Liviu Vârciu.

Ei bine, după ani de zile de stat în laborator şi mâncat supă de roşii şi salată bulgărească, iată la ce concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă români: un kilogram de roşii din zilele noastre este echivalentul unei singure tomate din 1990. Practic, spun savanții noștri, roșiile de pe vremea Revoluției erau foarte concentrate, un fel de Tang, față de astea de acum, care presupun că nici nu-s făcute din roșii. Chiar dacă descoperirea nu a apărut în Cancan, nici măcar în Click, ci în Gândul, deci nu are foarte multă credibilitate în lumea academică, ea nu poate să nu ne facă să medităm. Și când spunem ”medităm” vrem desigur, să spunem ”aberăm”.

Extrapolând (dacă nu ştiţi ce înseamnă, e OK, apăsaţi “Backspace” şi o să vă ducă înapoi pe blog la idolul vostru, Badea), devine clar faptul că pentru a citi un ziar precum cele de acum două decenii trebuie să răsfoieşti vreo zece din zilele noastre (asta în caz că mai apar atâtea ziare, fapt pentru care n-aş băga mâna în foc). Ca să bei o bere ca pe vremuri trebuie să dai pe gât zece halbe din zilele noastre (chiar aşa e, vă jur, doar soţiile/prietenele noastre refuză să creadă că berea de acum e foarte slabă şi-ţi trebuie o navetă ca să-ţi ostoieşti un pic setea) iar ca să ajungi să ai o maşină ca pe vremuri îţi trebuie vreo zece Toyote noi, care la un loc au tot atâtea probleme tehnice cât o Dacie 1300 (nu se mai fac mașini proaste ca pe vremuri, cele de acum au în cel mai bun caz probleme cu pedala de accelerație, și asta dacă ai noroc sau îi bagi ceva în buzunar dealerului auto). Şi, evident, pentru a avea un dictator precum Ceauşescu, tot ce trebuie este să-l mai votezi de vreo zece ori pe Băsescu.

Nu schimbați site-ul! Urmează un nou text de Groparu, numai pe Daily Cotcodac (asta și pentru că site-ul lui e picat).

Cu gurile căscate
Noi tocmai ne întrebam cu voce tare cam cîţi peşti ar trebui să se lase prinşi pentru ca Matt să slăbească măcar 500 de grame, cînd ochii texanului şi-au dublat volumul. Cele trei-patru spinari mov care îi urmăreau voblerul prin valuri s-au întors brusc şi s-au scufundat, expunându-şi pentru o fracţiune de secundă burţile sidefii. O umbră întunecată, mare cât barca de salvare, se apropia vertiginos de suprafaţa. Mîinile lui Matt au început sa se mişte ca spiţele diligenţei din western-uri, trăgând din apă cîrligul gol.

Capul alungit al balenei a izbucnit la suprafaţă într-o explozie de stropi, lăsîndu-ne pe toţi cu gurile căscate. S-a răsucit tacticos, plesnind valurile cu înotătoarea uriaşă, plină de umflături negre, ca nişte cochilii de melci şi s-a întors cu burta în sus. Energia vitală transmisă de o fiinţă de asemenea dimensiuni îţi provoacă un sentiment greu de descris. Nu mai eşti decît mamiferul mic, ajuns în preajma unui animal gigant. Poate că aţi simţit fiorul ăsta la apropierea de vreun un elefant sau girafă, la zoo. Un instinct ancestral, pe care anii petrecuţi în birou l-au făcut uitat, iţi obligă organismul să descarce şoturi de adrenalină: rămîi nemişcat, cu privirea, auzul şi mirosul lipite de corpul gigantului. Simţi aerul intrînd în bronhii fizic, ca tentaculele unei caracatiţe, iar gura ţi se uscucă. Apropierea animalului mare îl face pe animalul mic să trăiască la intensitatea pericolului iminent. Eşti hamsterul care vede o pisică.

Cam atît de tare s-a apropiat balena de navă. Dacă cineva s-ar fi aplecat peste balustradă să vomite, ar fi stropit-o

Cu mîinile încleştate de balustradă, băieţii în salopete retrăiau probabil cam 0,1% din senzaţiile viscerale declanşate stămoşilor noştrii din peşteri de întîlnirea cu vreun mamut. Balena s-a scufundat, menţinînd cîteva secunde coada la suprafaţă, într-o atitudine plină de jemanfişism. Era o megapteră (balenă cu cocoaşă) de circa 7-8 m lungime. O doamnă, după aspectul regiunii de sub coadă. Dispariţia cetaceului a permis băieţilor să se exprime, în general prin exclamaţii de tip “wow!!!”. Mario, un sondor Italian, si-a scos mobilul din buzunar, pîndind cu coada ochiului momentul reapariţiei balenei, pentru a-şi face clasicul autoportret “io, în Atlantic, cu monstru’ pe fundal”. Albastrul oceanului şi-a schimbat din nou nuanţa, de data asta la doar cîţiva metri de babord. Mario a întins braţul cu aparatul, zîmbind cît putea el de cheesy spre obiectiv. În secunda aia am apucat să-l văd pe Jim, un vlăjgan din Newfoundland cum îşi prinde nările cu două degete. Balena a explodat afară din apă şi a pufăit, împroşcînd un suflu de vreo doi-trei metri înălţime, prin orificiul de pe ceafă.

Damful
Probabil că nici un om de pe Terra nu işi închipuie că respiraţia unei fiinţe care înghite o tonă de crustacee pe zi poate fi suavă, dar ca să îţi faci o idee despre halul în care pute, trebuie să fii acolo şi să nu ai nasul înfundat. E ca şi cum un ins care nu a mîncat toată viaţa decît hamsii strănută la jumătate de metru de tine, fără să pună mîna la gură. De fapt, tocmai acest miros i-a făcut pe biologii din a doua jumătate a secolului XIX să emită ipoteza că jetul ca de locomotivă cu aburi pe care îl produc cetaceele cînd ies la suprafaţă reprezintă de fapt respiraţia lor. Unul din primii cercetători care au susţinut şi probat această ipoteză a fost Emil Racoviţă, chestie de care, eu unul, sunt foarte mîndru.

Pînă la Racoviţă, oamenii de ştiinţă credeau tot felul de bazaconii despre natura suflului balenelor, iar oamenii simplii încă mai cred. De exemplu, Jim, care are acum 50 de ani şi a copilărit în Newfoundland printre poveştile cu iz de rom ale harponierilor şi pescarilor de cod, a crezut, pînă pe la vreo 20 de ani, că jetul acela provine de la faptul că balena ejaculează. Povestea masculului de balena albastră care o avea cît catargul de la iahtul patronului fabricii de peşte îi bîntuie şi acum imaginaţia. Într-o primăvară a scufundat două şlepuri la o singură erecţie, îi povestea taică-su’, seara, în loc de Motanu’ Încălţat…

PĂSĂRICAAAA! - ar fi spus nenea pozaru' din Eforie Nord

Concluzii, comentarii, păreri
“Fucking hell, man!” a remarcat Matt, privindu-şi mîndru voblerul pentru ton. “Dacă i se agăţa asta între fanoane, nu ştiu cum i-o mai scoteam d’acolo…!”.

“Fifty barrels of sperm, dude!” Jim găsise un tip care se angajase de curînd la noi şi nu ascultase încă povestea cu balenoiul care a ejaculat peste barja lui taică-su, în Marea Behring. “Batrînu’ însuşi a spălat puntea, că era matelot pe vremea aia”

Mario s-a uitat de cîteva ori la poză şi i-a dat delete, pînă la urmă. “Cazzo! A ieşit mişcată …”

Totuşi, potrivit Realităţii, savanţii americani sau gruzini (nu ne-am putut da seama care dintre ei, dat fiind că minunea naturii s-a petrecut “într-un sătuc din Georgia” ) confirmă ştirea şi au o ipoteză serioasă. Spre deosebire de localnici, oameni fără carte, care cred că pisica a făcut sex cu un câine (mda, deci e destul de clar că e vorba de Georgia din sudul Statelor Unite), oamenii de ştiinţă afirmă că “puiul arată astfel pentru că mama sa ar fi fost expusă radiaţiilor”. În acelaşi spirit ştiinţific, presupunem că dacă pe mamă o muşca un păianjen radioactiv, năştea Spiderpisica iar dacă pe mamă şi pe tată îi împuşca un răufăcător, puiul ieşea Batpisica.

Totuşi, ar mai fi o ipoteză ceva mai plauzibilă decât cele cu cuplul interrasial şi cu radiaţiile: pur şi simplu, pisicii i s-a părut că nu primeşte suficientă atenţie şi a făcut ceva în sensul ăsta.

UPDATE: Fidelul nostru cititor Dan ne-a oferit, ca de obicei, o explicaţie mult mai bună (şi demnă de numele pe care-l poartă): pisicii i-a fost schimbat puiul la maternitate.

Nu plecaţi de pe site! Ceva mai târziu, medicul-aventurier Şendroiu înfruntă balenele doar pe Daily Cotcodac!

Pe locul doi s-a clasat Elena Udrea, despre care 19% dintre cititorii DC cred că e superbună (aici presupunem că intenţiile reale de vot s-au îndreptat către Traian Băsescu, fiindcă, sincer, noi n-am găsit nici un alt dictator atât de lipsit de decenţă încât s-o pună pe Udrea ministru).

18% declară că ar vota cu oricine, numai să scăpăm odată de ăştia – după cum ştiţi deja, acest lucru se întâmplă şi în realitate, românii chiar votează cu oricine.

Urmează, ambii cu 12% din intenţiile de vot, Mussolini şi Carol II. În turul al doilea, votanţii celor doi ar opta pentru un candidat cu profil asemănător, dar nu vă putem spune care fiindcă noi chiar nu ştim vreun politician care să urască presa şi să aibă o slăbiciune pentru paraşute.

Românii nu manifestă vreo înclinaţie spre dictaturile orientale, doar 7% exprimându-şi intenţia de a-l vota pe Kim Jong II dictator al României. Acest lucru se datorează şi faptului că românii iubesc micii şi ceafa de porc într-o măsură mai mare decât iubesc rădăcinile şi mâncărica de gândăcei.

Nicolae Ceauşescu nu ar obţine decât 5% din voturi – probabil pentru că e deja prea bătrân şi senil, iar mulţi tineri nici makar nu shtiu cn e keaushesku.

Dintre toţi posesorii de maşini, cei de Tico sunt cei mai speciali. Poate vă gândiţi că nu pot fi mai speciali decât şoferii de Oltcit, dar asta doar pentru că nu aţi fost deloc atenţi: am spus “posesorii de maşini”.

Posesorul de Tico a fost practic îndoctrinat să creadă că maşina lui încape oriunde. Dacă-l întrebi, o să-ţi spună că el ar putea parca foarte bine şi-n scara blocului sau în boxa de la subsol, dar nu face asta fiindcă e bine-crescut, nu fiindcă n-ar avea loc. De fapt, cel mai comun loc în care ar parca el este o bucăţică de trotuar pe care nu încape nici o altă maşină – nu face asta doar pentru că, cel mai adesea, îi este imposibil să-şi urce bolidul pe bordură.

O altă idee fixă a stăpânilor de Tico e aceea că maşina lor e foarte bine construită. Îţi vor arăta cu mândrie cum în cinci ani de folosire tabla n-a ruginit decât pe la praguri, clanţele încă se mai ţin, chiar dacă e drept că numai una mai funcţionează, iar portbagajul se deschide şi acum cu un pumn dat la locul potrivit, exact ca atunci când era nou. Faptul că îi lipsesc destul de multe componente ce se regăsesc la celelalte maşini este, desigur, tot o calitate – aici nu poţi totuşi să nu le dai dreptate, fiindcă nu-i puţin lucru să iei un mecanism de ceas, să-i scoţi câteva rotiţe şi apoi să poţi merge cu el la serviciu, şi încă fără grija că trebuie să-l întorci în fiecare seară.

Orice fericit stăpân de Tico vă poate spune că maşina lui consumă cel mai puţin. Practic, un Tico poate merge şi cu rezervorul gol dacă e un pic de miros de carburant în aer. În caz că nu e, şoferii de Tico pot fi văzuţi întrebând dacă există cumva benzinării în oraşul lor, fiindcă ultima dată când au alimentat a fost atât de demult, încât pur şi simplu nu-şi mai amintesc unde au făcut-o. Dar consumul cel mai redus îl înregistrează pe timpul iernii, când consumul este practic zero – acest lucru se datorează construcţiei simple a automobilului, dotat cu o minibaterie ce îngheaţă imediat ce temperatura de afară coboară sub 0 grade, din acest motiv Tico-ul fiind inutilizabil de la primele ploi din noiembrie până când înfloresc cireşii.

Deşi deseori produce accidente, şoferul de Tico nu e niciodată rău-intenţionat. El crede sincer că maşina sa are doar două dimensiuni – lungime şi înălţime – dar nu şi lăţime. Comportamentul său în trafic decurge din această prejudecată: din moment ce maşina lui nu are lăţime, posesorul de Tico consideră că poate să se bage relaxat oriunde încape o foaie de hârtie. Este extrem de uimit când aude zgomotul de table care se freacă una de alta deşi se băgase între două maşini între care i s-a părut că era loc berechet – când, ce să vezi, era mai îngust de un micron…

În cazurile rare în care a estimat greşit spaţiul în care a încercat să se bage –asta e, nu poţi să umbli tot timpul cu microscopul după tine să vezi unde ai loc să te bagi şi unde nu – posesorul de Tico nu consideră totuşi că şi-a zgâriat maşina. De fapt, n-o să recunoască în ruptul capului că automobilul lui iubit a păţit ceva. “Tablă bună, nu se mai foloseşte din asta la maşinile din ziua de azi”, o să spună emfatic – în timp ce se chinuie să iasă dintre fiarele contorsionate.

Am văzut deja că această maşină consumă foarte puţin, se conduce uşor şi încape oriunde. Dacă nu v-am convins încă să vă cumpăraţi un Tico (şi nu aveţi deja o bicicletă – atunci chiar nu avem cum să vă convingem să renunţaţi la un asemenea mijloc confortabil de deplasare, fie şi în favoarea altuia mai ecologic), este doar pentru că am lăsat la urmă cele mai importante calităţi: “nu se strică niciodată” şi “reparaţiile costă foarte puţin”. Desigur, poate o să întrebaţi: dar ce reparaţii, dacă nu se strică niciodată? Ei, nimic complicat, reparaţii uşoare: de pildă, dacă trece un TIR pe lângă voi şi vă aruncă de pe drum, trebuie să vă îndrepte cineva puţin tabla ca să rămâneţi măcar cu o placă de surf, nu?

PS: Ideea acestui text i-a venit aceluia dintre noi care nu a avut niciodată un Tico. Pentru săptămâna viitoare, celuilalt i-a venit şi lui o idee mişto: să scriem despre tipii care încep şcoala de şoferi iar apoi trec luni şi chiar ani, iar ei tot nu au acea bucăţică de plastic roz care îţi permite să conduci fie şi un Tico.