Da, site-ul a fost picat pentru… habar n-am cat timp, undeva intre 3-10 zile (zic eu). Tot IPVHost-ul a fost “autorul” acestei caderi, nu voi spune mai mult pentru ca deja m-am obisnuit cu situatia.

Da, voi posta in continuare – momentan sunt prins cu niste prosti care se chinuie sa imi aglomereze ziua.

(to be continued)

O informatie de inceput: cei care prefera mancarurile gatite dietetic si fara prea multe calorii, zahar, s.a.m.d – acest articol nu vi se adreseaza. Nu pentru ca nu v-ar placea, ci pentru ca v-ar face prea multa pofta. V-am avertizat

Sa incepem cu inceputul: unde se mananca bine in Praga?
Aici raspunsul e destul de simplu: aproape peste tot. Fie ca intri in (destul de scumpele) restaurante din centrul vechi al orasului, un adevarat furnicar de turisti – sau alegi sa te indepartezi putin si sa mananci la un restaurant o idee mai retras (turistic vorbind), cu siguranta vei avea parte de una dintre cele mai bune mancaruri incercate vreodata.

Pe primul loc pentru noi ar fi Zlaty Klas, situat aproape de statia de metrou Florenc. Aici am fost intampinati de niste portii uriase ale unor mancaruri pur si simplu grozave: merita mentionate rata la cuptor (practic o jumatate de rata) cu varza rosie gatita in miere si galuste (atat unele din ou, cat si unele facute din paine), friptura de taur cu ciuperci facute in unt si cartofi la cuptor, sau diferitele platouri cu nenumarate feluri de carne (porc, vita, miel), toate delicioase si in portii de hranit un om flamand de o saptamana.

Pe partea de bucatarie vegetariana as recomanda Lehka Hlava (Clear Head), de langa Charles Bridge. Aici nu am gasit urma de carne in meniu, dar – sincer – nici n-a fost nevoie de ea! Supa de linte, preparata cu lapte de cocos si mancata cu orez (in loc de paine) a fost un deliciu – iar deserturile sunt de-a dreptul incredibile.
Mi-a parut rau ca nu am avut timp sa revenim aici, singura vizita fiind facuta destul de “in graba”.

Ne-am aventurat si catre bucataria thailandeza la faimosul Lemon Leaf (din apropierea Cladirii Dansatoare), loc in care am descoperit ce inseamna mancare cu adevarat picanta. Supa de creveti si taieteii cu creveti (si nu, nu e vorba de “infamii” creveti de pe vremea lui Ceasca, si chiar "the real deal”) au fost foarte bune, dar piesa de rezistenta a serii a fost curry-ul dulce de miel cu orez, o mancare putin spus socanta: la inceput, carnea este incredibil de dulce, apoi gustul incepe sa devina picant, ajungand dupa 10 secunde sa fie ca o flacara de iute. De incercat, dar doar pentru cei care suporta asa ceva (ca mine).

Avand avantajul siluetei de tip fermoar (cine nu stie bancul sa imi dea un mail), fara a ma putea ingrasa, cred ca as fi cel mai fericit om daca as locui acolo. Carnuri, sosuri, garnituri – totul este gatit altfel fata de bucataria noastra: nu mai gras sau mai gretos, ci mai dulce si mai gustos. Cu toate astea, nu am vazut oameni grasi pe strada.

In afara mancarii excelente, am avut placerea de a degusta si bauturile traditionale cehe: si aici am fost in egala masura impresionati. Becherovka (un soi de lichior preferat mai mult de femei, dulce-amarui – fabricat din 13 soiuri de ierburi), fernet, faimoasa “zana verde” (absintul, in caz ca nu va suna cunoscuta denumirea populara) sau delicioasele beri (Budweiser, Pilsner Urquell sau Krusovice) ne-au sarit in ajutor in combaterea temperaturilor care picau destul de des sub borna "-15”.

Putin amuzant mi s-a parut vinul fiert (care se gasea in orice loc public, langa orice monument sau piata – alaturi de castanele coapte sau Trdelnik, un soi de Kis Kurtos, dar mai banal) – ei prefera sa il faca extrem de dulce, ca un sirop. Nu e rau, totusi.

Preturile? Veti zambi, dar sunt mult sub cele cu care suntem obisnuiti aici. Mancarurile de pe strada sunt in jur de 2-3 EUR, iar in restaurant poti manca pe saturate cu 10-15 EUR. Cea mai scumpa nota de plata pe care am platit-o a fost de de vreo 1000 CZK, adica vreo 40 EUR, adica doua persoane care au mancat doua feluri de mancare (numai specialitati si alte cele), deserturi, 2 randuri de bauturi (aperitive) si multa bere. Mie mi se pare extrem de decent.
In plus, orice carciuma amarata din Praga are site cu lista completa de preturi sau panou cu preturi la intrare – inca o dovada a respectului pe care acest popor il are fata de turisti.

Daca sunteti gurmanzi adevarati sau doar putin curiosi – veti fi placut impresionati de ce veti gasi in Cehia. Pentru mine a fost o experienta completa, in multe momente parandu-mi cu adevarat rau ca nu ma pot bucura in fiecare zi de toate bunatatile pe care le are de oferit acest popor. Recomand!

In dimineata in care noi plecam Romania se transforma incet-incet in Siberia: era 6 dimineata si fulgii de zapada care ma loveau in fata pareau mai degraba cuburi de gheata. Stiam ca plecam catre o tara mult mai rece, dar eram fericiti.

E adevarat: in Praga este al naibii de frig in aceasta perioada. Cu toate ca am venit bine echipati, unele zile cu –17° si vant puternic (cand forecast-ul spunea ca “it feels like –27°”) ne-au facut sa ne imprietenim foarte bine cu licorile colorate din pub-urile orasului. Despre ele, in episodul urmator.

Spuneam in primele fraze ca Praga mi-a lasat impresia unui oras facut pentru romantici, pentru cei cu o doza considerabila de nostalgie in ei – asta am simtit din prima secunda cand am pasit pe strazile inguste, cu “aroma” anilor ‘20. Fara sa exagerez, Praga e ceva complet diferit de ce exista in marile capitale ale europei: cladirile vechi care ocrotesc stradutele, podurile, tramvaiele, nenumaratele turnuri, totul respira un aer “altfel”.

Stiam ca cehii sunt cu vreo 100 de ani inaintea noastra ca nivel de civilizatie, dar chiar si asa am fost luat prin surprindere de felul in care functioneaza lucrurile la ei: autobuzele si tramvaiele sunt punctuale pana ce dau in absurd (chiar si in apropierea miezului noptii, vin la exact ora de pe timetable-ul din fiecare statie), pe linia de tramvai nu vezi masini indiferent de ora si de aglomeratie (doar tramvaie si autobuze), metroul vine la 2-3 minute si, in general, oamenii de acolo isi respecta munca lor si pe a celor din jurul lor.
La ei, soferii de autobuz nu sunt burtosi care put a transpiratie si asculta manele, ci oameni normali, la cravata, care pleaca de la capatul liniei exact la ora la care trebuie pentru ca stiu ca sunt doar o mica rotita a “sistemului” si nu simt nevoia sa le arate calatorilor ca ei sunt “sefii” si lumea se invarte in jurul lor – mentalitate pe care n-am avut neplacerea sa o vad la vreo persoana din oras. Chiar si oamenii de pe strada par mai relaxati, mai siguri pe ei, nu sunt atat de incruntati si incrancenati ca ai nostri.

Ca veni vorba de transportul in comun, metroul lor este extrem de jos in comparatie cu al nostru: ai timp sa iti bei o cafea linistit cat cobori pe scarile rulante (si nu, la ei nu sta nimeni pe partea stanga a acestora). Totul e marcat aici, exista helpdesk-uri pentru turisti (niste display-uri cu touchscreen, unde poti afla cum se ajunge dintr-un punct in altul al orasului cu transportul in comun), totul pare facut din respect fata de turisti. Am dat 500 CZK (aproximativ 20 EUR) pentru un pass de 5 zile pe toate mijloacele, inclusiv metrou – extrem de rezonabil, as adauga eu.

Fara nici un fel de exagerare, orasul este absolut urias: in 5 zile am alergat non-stop si n-am reusit sa vedem decat o parte mica din tot ce era de vazut. Ne-am plimbat pe faimosul Carluv Most (Charles Bridge), am urcat in turnul lui si am admirat ambele parti ale orasului, am escaladat Ceasul Astronomic din Namesti Republikiy, am vazut si noi aparitia ingerilor de la ora fixa, am vizitat imensa catedrala a Sfantului Nicolae (deloc impresionanta, dupa parerea mea), Cladirea Dansatoare – care nu a vrut sa danseze oricat ne-am rugat de ea, ne-am plimbat de nebuni pe strazile inghetate, alimentandu-ne din cand in cand cu absint ciocolata fierbinte, ne-am ratacit de cateva ori prin niste cartiere despre care nu stiam absolut nimic… si asta a insemnat doar un fragment din vacanta noastra.

Cat despre hotel, am avut norocul de a nimeri intr-unul extrem de primitor: Winston Churchill a parut mai degraba o fosta cladire-conac (am avut un mini-apartament), cu niste receptioneri foarte saritori si intelegatori. N-am platit deloc mult pentru cazare si am fost foarte multumiti de ce am primit.

As fi vrut sa scriu mai mult despre ce mi-a placut la acest oras, dar gandurile respective mi-au ramas blocate undeva inainte de terminalul de pe care am plecat. Este un adevarat oras de aur si o destinatie pe care imi doresc sa o mai vizitez.

Voi reveni si cu un articol despre mancarea si baututura care ne-au incantat acolo.

In urmatoarea saptamana vom fi pe pamant strain, mai exact in Praga.
Daca vreti ceva de acolo (ex. Absint) dati un mail (il voi verifica ocazional) si se rezolva – in limita unui bagaj de mana, evident.

Sbohem!

 
Si n-ar fi atat de grav daca ar fi prima data cand hosting-ul lor imi provoaca draci: inbox-ul meu e plin de alerte de downtime.

Aveti vreo recomandare mai capabila, care sa nu ma jupoaie complet?

Pisicile au primit-o extrem de circumspecte, de parca venise sa le manance. Evident ca n-a fost cazul. In nici macar o zi au inceput sa se imprieteneasca – acum se joaca impreuna.

Ce parere aveti?

Mi s-a parut foarte bun. Cred ca voi repeta experienta, cat mai curand.