Cinemateca Trisk. O mana de ganduri

Nominalizari la Oscar 2012: Partea a III-a - Animatii de lung si scurt-metraj

2012-01-26T19:10:00.002+02:00

Animația este un miracol al cinematografiei de care încerc să mă bucur cât mai des cu putință. Dată fiind pasiunea-mi pe veci fără leac, nu era decât o chestiune de timp până la apariția acestei rubrici pe blog. Așadar, aveți mai jos trailerele principalilor nominalizați la Oscar 2012 (lung și scurt-metraj). Să vă fie de bine! :)

CEL MAI BUN FILM DE ANIMAȚIE

1. A Cat in Paris (regia: Alain Gagnol, Jean-Loup Felicioli; voci: Dominique Blanc, Bruno Salomone and Jean Benguigui)

2. Chico and Rita (regia: Fernando Trueba, Javier Mariscal; voci: Limara Meneses, Eman Xor Oña și Mario Guerra)

3. Kung Fu Panda 2 (regia: Jennifer Yuh Nelson; voci: Jack Black, Angelina Jolie, Dustin Hoffman, Gary Oldman, Jackie Chan, Seth Rogen, Lucy Liu)

4. Puss in Boots (regia: Chris Miller; voci: Antonio Banderas; Salma Hayek; Zach Galifianakis; Billy Bob Thornton)

5. Rango (regia: Gore Verbinski; voci: Johnny Depp, Isla Fisher and Timothy Olyphant)

CEL MAI BUN SCURT-METRAJ ANIMAT

1. Dimanche/Sunday (regia: Patrick Doyon; durata: 9 minute)

2. The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore (regia: William Joyce, Brandon Oldenburg; durata: 15 minute)

3. La Luna (regia: Enrico Casarosa; durata: 7 minute)

4. A Morning Stroll (scenariu: Grant Orchard; durata: 7 minute)

5. Wild Life (regia: Amanda Forbis, Wendy Tilby; durata: 14 minute)

Nominalizari la Oscar 2012: Partea a II-a - Filme straine

2012-01-25T15:54:00.000+02:00

Dragi împătimiți ai filmului,

A venit rândul să vă prezint rubrica mea de suflet a Oscarurilor, aceea a filmelor străine. Aveți mai jos trailerele, în speranța că vă veți face o idee asupra peliculelor nominalizate la cea de-a 84-a ediție. Tind să cred că A Separation va câștiga, dar e o simplă părere. Vizionare plăcută și vă aștept cu comentarii, eventual pronosticuri!

1. A Separation (Iran) – 2 nominalizări: film străin, scenariu original (Asghar Farhadi)

2. Bullhead (Belgia) – 1 nominalizare: film străin

3. Footnote (Israel) – 1 nominalizare: film străin

4. In Darkness (Polonia) – 1 nominalizare: film străin

5. Monsieur Lazhar (Canada) – 1 nominalizare: film străin

Nominalizari la Oscar 2012: Partea I - Cele mai bune filme (cifre si imagini)

2012-01-25T12:15:00.000+02:00

Dragi cititori,

În caz că nu sunteți familiarizați cu toate peliculele nominalizate la categoria "Cel mai bun film", m-am gândit să vă fac cunoștință cu ele printr-un trailer. Sper să vă stârnesc interesul de a le urmări integral. Vă aștept cu păreri. Până atunci, vizionare plăcută!

1. Hugo – 11 nominalizări: film, regizor (Martin Scorsese), scenariu adaptat (John Logan), imagine (Robert Richardson), montaj (Thelma Schoonmaker), scenografie (Dante Ferretti), costume (Sandy Powell), coloană sonoră (Howard Shore), montaj de sunet (Philip Stockton, Eugene Gearty), mixaj de sunet (Tom Fleischman, John Midgley), efecte vizuale (Rob Legato, Joss Williams, Ben Grossman, Alex Henning).

2. The Artist - 10 nominalizări: film, regizor (Michel Hazanavicius), actor în rol principal (Jean Dujardin), actriță în rol secundar (Bérénice Bejo), scenariu original (Michel Hazanavicius), imagine (Guillaume Schiffman), montaj (Anne-Sophie Bion, Michel Hazanavicius), scenografie (Laurence Bennett), costume (Mark Bridges), coloană sonoră (Ludovic Bource).

3. Moneyball – 6 nominalizări: film, actor în rol principal (Brad Pitt), actor în rol secundar (Jonah Hill), scenariu adaptat (Steven Zaillian si Aaron Sorkin), montaj (Christopher Tellefsen), mixaj de sunet (Deb Adair, Ron Bochar, Dave Giammarco, Ed Novick)

4. War Horse – 6 nominalizări: film, imagine (Janusz Kaminski), scenografie (Rick Carter), coloană sonoră (John Williams), montaj de sunet (Richard Hymns, Gary Rydstrom), mixaj de sunet (Gary Rydstrom, Andy Nelson, Tom Johnson, Stuart Wilson).

5. The Descendants – 5 nominalizări: film, regizor (Alexander Payne), actor în rol principal (George Clooney), scenariu adaptat (Alexander Payne, Nat Faxon și Jim Rash), montaj (Kevin Tent).

6. Midnight in Paris – 4 nominalizări: film, regizor (Woody Allen), scenariu original (Woody Allen), scenografie (Anne Seibel).

7. The Help – 4 nominalizări: film, actriță în rol principal (Viola Davis), 2 actrițe în rol secundar (Jessica Chastain și Octavia Spencer).

8. The Tree of Life – 3 nominalizări: film, regizor (Terrence Malick), imagine (Emmanuel Lubezki).

9. Extremely Loud and Incredibly Close – 2 nominalizări: film, actor în rol secundar (Max von Sydow).

Nominalizarile la Oscar 2012 - A 84-a editie

2012-01-24T20:10:00.010+02:00

În această după-masă, Tom Sherak și Jennifer Lawrence au anunțat nominalizările celei de-a 84-a ediții a Galei Premiilor Oscar. Conducători la categoria nominalizați sunt Hugo (11 nominalizari), precum și The Artist (10 nominalizări). Desigur, ca orice cârcotaș care se respectă, mă declar surprinsă în următoarele privințe:

1. Mă așteptam la mult mai mult de la The Ides of March. Mi-a plăcut filmul, iar George Clooney (omul din spatele acestui proiect) a constituit o surpriză extrem de plăcută.

2. Mă așteptam la mult mai puțin din partea War Horse și la infinit mai puțin din partea Extremely Loud and Incredibly Close.

3. Unde este Leonardo di Caprio??? J. Edgar n-avem in program??

4. Unde este Ryan Gosling???

Pînă ce voi reuși să găsesc argumentele înlăuntrul ființei mele nedumerite, vă las în compania nominalizărilor și promit să revin cu câteva recenzii "de Oscar". Aștept comentariile voastre.

CEL MAI BUN FILM:
The Artist (interesant, mult curaj din partea lui Hazanavicius să facă un film mut)
The Descendants (îl aștept cu deosebit interes, am senzația că va fi a doua supriză plăcută din partea lui George Clooney, dupa The Ides of March)
Extremely Loud and Incredibly Close (psihoza 9/11 continuă, nu cred că se va termina vreodată la ei)
The Help (prea multe femei laolaltă :)
Hugo (mi-a stârnit cel mai mare interes din întreaga listă, de-abia aștept să îl văd pe Ben Kingsley)
Midnight in Paris (o comedioară romantică de tip Acasa TV, cu accente supranaturale, odă dedicată mirificului Paris, mi-a plăcut, m-a relaxat)
Moneyball (inspirat dintr-un caz real, plictisitor, complet neinteresant; talciocăreală cu jucători de baseball, plus alcătuirea unei echipe pe bază de algoritmi; e prima oară când îmi place Brad Pitt ca bărbat, are un șarm aparte în filmul acesta)
The Tree of Life (Mama și Tatăl plictiselii, în viața mea n-am văzut ceva mai plictisitor, bun pe post de Distonocalm, un amestec de Radio Trinitas, Trinitas TV, National Geographic, Animal Planet și Amintiri din copilărie)
War Horse (cred ca acum 20 de ani ar fi trebuit sa apară și să câștige Oscarul, habar n-am ce-a fost în mintea lui Steven Spielberg; îmi plac, totuși, grija și respectul față de animal)

CEL MAI BUN REGIZOR:
Michel Hazanavicius - The Artist
Alexander Payne - The Descendants
Martin Scorsese - Hugo
Woody Allen - Midnight in Paris
Terrence Malick - The Tree of Life

CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL:
Demian Bichir - A Better Life
George Clooney -The Descendants
Jean Dujardin - The Artist
Gary Oldman - Tinker Tailor Soldier Spy
Brad Pitt - Moneyball

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL:
Glenn Close - Albert Nobbs
Viola Davis - The Help
Rooney Mara - The Girl with the Dragon Tattoo
Meryl Streep - The Iron Lady
Michelle Williams - My Week with Marilyn

CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL SECUNDAR:
Kenneth Branagh - My Week with Marilyn
Jonah Hill - Moneyball
Nick Nolte - Warrior
Christopher Plummer - Beginners"
Max von Sydow - Extremely Loud and Incredibly Close

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL SECUNDAR:
Bérénice Bejo - The Artist
Jessica Chastain - The Help
Melissa McCarthy - Bridesmaids
Janet McTeer - Albert Nobbs
Octavia Spencer - The Help

CEL MAI BUN FILM DE ANIMAȚIE:
A Cat in Paris (r. Alain Gagnol, Jean-Loup Felicioli)
Chico & Rita (r. Fernando Trueba, Javier Mariscal)
Kung Fu Panda 2 (r. Jennifer Yuh Nelson)
Puss in Boots (r. Chris Miller)
Rango (r. Gore Verbinski)

CEL MAI BUN FILM STRĂIN:
Bullhead (Belgia)
Footnote (Israel)
In Darkness (Polonia)
Monsieur Lazhar (Canada)
A Separation (Iran)

CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL:
The Artist (scenariu de Michel Hazanavicius)
Bridesmaids (scenariu de Annie Mumolo & Kristen Wiig)
Margin Call (scenariu de J.C. Chandor)
Midnight in Paris (scenariu de Woody Allen)
A Separation (scenariu de Asghar Farhadi)

CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT:
The Descendants (scenariu de Alexander Payne, Nat Faxon & Jim Rash)
Hugo (scenariu de John Logan)
The Ides of March (scenariu de George Clooney & Grant Heslov si Beau Willimon)
Moneyball (scenariu de Steven Zaillian si Aaron Sorkin. Story de Stan Chervin)
Tinker Tailor Soldier Spy (scenariu de Bridget O'Connor & Peter Straughan)

CEA MAI BUNA IMAGINE:
The Artist (Guillaume Schiffman)
The Girl with the Dragon Tattoo (Jeff Cronenweth)
Hugo (Robert Richardson)
The Tree of Life (Emmanuel Lubezki)
War Horse (Janusz Kaminski)

CEL MAI BUN MONTAJ:
The Artist (Anne-Sophie Bion, Michel Hazanavicius)
The Descendants (Kevin Tent)
The Girl with the Dragon Tattoo (Kirk Baxter, Angus Wall)
Hugo (Thelma Schoonmaker)
Moneyball (Christopher Tellefsen)

CEA MAI BUNA SCENOGRAFIE:
The Artist (scenografie: Laurence Bennett; decoruri: Robert Gould)
Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2 (scenografie: Stuart Craig; decoruri: Stephenie McMillan)
Hugo (scenografie: Dante Ferretti; decoruri: Francesca Lo Schiavo)
Midnight in Paris (scenografie: Anne Seibel; decoruri: Helene Dubreuil)
War Horse (scenografie: Rick Carter; decoruri: Lee Sandales)

CELE MAI BUNE COSTUME:
Anonymous (Lisy Christl)
The Artist (Mark Bridges)
Hugo (Sandy Powell)
Jane Eyre (Michael O'Connor)
W.E. (Arianne Phillips)

CEL MAI BUN MACHIAJ:
Albert Nobbs (Martial Corneville, Lynn Johnston, Matthew W. Mungle)
Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2 (Edouard F. Henriques, Gregory Funk, Yolanda Toussieng)
The Iron Lady (Mark Coulier, J. Roy Helland)

CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ:
The Adventures of Tintin (John Williams)
The Artist (Ludovic Bource)
Hugo (Howard Shore)
Tinker Tailor Soldier Spy (Alberto Iglesias)
War Horse (John Williams)

CEA MAI BUNĂ MELODIE ORIGINALĂ:
Man or Muppet din The Muppets (Muzica si Versurile Bret McKenzie)
Real in Rio din Rio (Muzica Sergio Mendes, Carlinhos Brown, Versurile Siedah Garrett)

CEL MAI BUN MONTAJ DE SUNET:
Drive (Lon Bender, Victor Ray Ennis)
The Girl with the Dragon Tattoo (Ren Klyce)
Hugo (Philip Stockton, Eugene Gearty)
Transformers: Dark of the Moon (Ethan Van der Ryn, Erik Aadahl)
War Horse (Richard Hymns, Gary Rydstrom)

CEL MAI BUN MIXAJ DE SUNET:
The Girl with the Dragon Tattoo (David Parker, Michael Semanick, Ren Klyce, Bo Persson)
Hugo (Tom Fleischman, John Midgley)
Moneyball (Deb Adair, Ron Bochar, Dave Giammarco, Ed Novick)
Transformers: Dark of the Moon (Greg P. Russell, Gary Summers, Jeffrey J. Haboush, Peter J. Devlin)
War Horse (Gary Rydstrom, Andy Nelson, Tom Johnson, Stuart Wilson)

CELE MAI BUNE EFECTE VIZUALE:
Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2 (Tim Burke, David Vickery, Greg Butler, John Richardson)
Hugo (Rob Legato, Joss Williams, Ben Grossman, Alex Henning)
Real Steel (Erik Nash, John Rosengrant, Dan Taylor, Swen Gillberg)
Rise of the Planet of the Apes (Joe Letteri, Dan Lemmon, R. Christopher White, Daniel Barrett)
Transformers: Dark of the Moon (Scott Farrar, Scott Benza, Matthew Butler, John Frazier)

CEL MAI BUN DOCUMENTAR (LUNG-METRAJ):
Hell and Back Again
If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front
Paradise Lost 3: Purgatory
Pina 3D
Undefeated

CEL MAI BUN DOCUMENTAR (SCURT-METRAJ):
The Barber of Birmingham: Foot Soldier of the Civil Rights Movement
God Is the Bigger Elvis
Incident in New Baghdad
Saving Face
The Tsunami and the Cherry Blossom

CEL MAI BUN SCURT-METRAJ:
Pentecost
Raju
The Shore
Time Freak
Tuba Atlantic

CEL MAI BUN SCURT-METRAJ ANIMAT:
Dimanche/Sunday
The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore
La Luna
A Morning Stroll
Wild Life

Män som hatar kvinnor (2009)

2011-12-16T14:54:00.001+02:00

Rating IMDB: 7.7 (eu i-am dat 8)

Regia: Niels Arden Oplev

Morala mea: Uneori, omul este un animal mărunt și pervers!

E ceva dubios în aerul hollywoodian de la o vreme. Prăjiturele cu fundiţe sclipicioase şi fără pic de gust, bunici elegante scoase inutil de la naftalină şi transformate în tinere cu blugii rupţi doar de dragul banului şi nicidecum al poveştii, eroi umanizați atât de prost, încât începi să crezi ca pe carton le ședea mult mai bine. Filme de adio (slavă Domnului!) sunt divizate în părți dureros de inutile; în definitiv, de ce să nu vadă suflarea plătind de 2 ori, ceea ce ar fi putut vedea cu un singur bilet?

Sătulă fiind de zombie cu topoare-n cap, într-o goana febrilă după „ceva bun”, m-am împiedicat cu totul întâmplător de Män som hatar kvinnor. Sau The Girl with the Dragon Tatoo, dacă în suedeză nu prea vă iese. Având la bază romanul Bărbați care urăsc femeile, el deschide trilogia Milenium, celelalte două ecranizări urmând la scurt timp: Flickan som lekte med elden (The Girl Who Played with Fire) si Luftslottet som sprängdes, adicătălea The Girl Who Kicked the Hornet's Nest.

Trecând peste aceste exerciții lingvistice aproape imposibile pentru subsemnata, aș insista puțin asupra cetățeanului care și-a pus mintea la contribuție și a rodit această trilogie de un succes răsunator. Posesor de nume cu ceva sonoritate, Stieg Larsson a fost un personaj interesant. Ziarist, fotograf și grafician, și-a dedicat existența stângii politice, fiind pe rând, activist al Partidului Comunist Suedez, editor al publicației suedeze troțchiste ”Fjärde internationale”, întemeietor al fundației Expo cu scopul de a contracara fenomenul de răspândire a curentului de extremă dreaptă în școli și în rândul populației tinere. Un moment deosebit de tare l-a constituit postura de instructor al unei brigăzi de domnițe din cadrul gherilelor Frontului de Eliberare Popular Eritrean, când le-a inițiat în utilizarea aruncătorului de grenade. Foarte tare! :)

Părăsind preocupări de stânga pe care nu mi-a fost scris a le îmbrățișa, ceea ce mi se pare cu adevărat interesant este faptul că trilogia mai sus-menționată își are originea în rânduri scrise pentru sine, de plăcere, la finalul unei agende încărcate de peste zi. Domnul Larsson nu a avut intenții de a le publica antum sau, hai, să zicem ca a încercat a le da tiparului cu puțin timp înainte de a muri. Dar, într-o dimineață oarecare a anului 2004, cetățeanul nostru se duce la birou, constată că liftul nu funcționează, urcă un habar n-am număr de etaje si inima-i veche de numai 50 de ani se oprește pentru totdeauna. Treptele buclucașe curmă abrupt un destin și, o dată cu el, seria Milenium, lăsând-o la stadiul de trilogie. Publicarea postumă a acesteia cunoaște un succes global răsunător, fiind citită frenetic de peste 8 milioane de suflete în numai 2 ani. Ecranizarea primei părți aduce un BAFTA, dar și încasări record: cele mai mari din istoria cinematografiei suedeze și cele mai mari din Europa, în anul 2009.

Män som hatar kvinnor debutează într-un mod care ar face-o până și pe Agatha Christie să pălească de ciudă: în urmă cu 40 de ani, Harriet Vanger a dispărut în mod misterios de la o întrunire de familie. Nu a mai fost găsită de atunci, iar unchiul vrea cu orice preț să lămurească lucrurile. Deși Hercule Poirot (cu ale lui celule cenușii) părea destul de potrivit pentru această trebușoară deloc simplă, unchiul apelează pentru dezlegarea ițelor la Mikael Blomkvist, un jurnalist căzut in dizgrație (interpretat prea cald, ar spune unii, de Michael Nyqvist), precum și la o hackeriță deloc tipică, Lisbeth Salander (Noomi Rapace). Numai că, ceea ce urmează din acest moment o depășește până și pe Marea Doamnă a Romanului Polițist: drumul către adevăr pleacă de la o simplă fotografie, dar sfârșește prin dezvălui crime odioase, istorii întunecate, caractere perverse, însuși clanul Vanger nefiind tocmai de pus în icoană.

Dacă trăiai cumva într-o lume idilică, filmul te zgâlțâie bine până te trezești din visul tău. Ești introdus fără niciun menajament într-o atmosferă seacă, rece, perversă, dătătoare de fiori reci si deloc plăcuți pe șira spinării, cu scene brutale pe alocuri. Căci pelicula își propune a nu rata niciun subiect delicat: corupție și jocuri grețoase de culise, pedofilie, viol, perversiune în diverse forme, homosexualitate, prostituție și așa o ținem până mâine. Asigurați-vă că cei mici dorm și că ați trecut pe la toaletă înainte! O dată început filmul, nu vă veți mai putea desprinde ochii de ecran, oricât de urgente ar fi alte treburi!

Totuși, mi-aș permite să afirm că nu acțiunea plină de scăpări și exagerări face filmul atât de bun. Ci de însăși hackerița Lisbeth Salander e vorba, pe care Noomi Rapace o joacă magistral, imprimându-i o tărie ce nu o vei uita curând. Suflet chinuit și rătăcit, are un aspect punk care n-o plasează deloc în standardele unei pițipoance de mall. Dotată cu o inteligență peste medie, profund antisocială și cu tendințe spre bisexualitate, Lisbeth este zugrăvită ca o personalitate mai degrabă androgină, din care mai răzbat timid accente feminine și feministe.

O scenă cu totul aparte este violul lui Lisbeth de către libidinosul ei tutore. Nefiind mai explicită decât alte scene din genul cu pricina, redă foarte bine cruzimea unui astfel de gest reprobabil, pe fundalul urletelor sfâșietoare ale femeii. De ești un pic mai sensibil, îți vei astupa urechile și te vei uita în altă parte. Desigur, spectatorul implicat deja în poveste va simți că se face dreptate, însă într-un mod cu totul neobișnuit. Asta pentru că însăși Lisbeth Salander este cât se poate de atipică!

Prestația extraordinară i-a bătătorit lui Noomi Rapace o cărare sigură spre Hollywood. Ca o curiozitate, Noomi a fost punkeriță în adolescență, astfel încât nu a fost nevoie de niciun artificiu de piercing în întruchiparea lui Lisbeth. O aștept cu deosebit interes în primul ei film în limba engleză, Sherlock Holmes: A Game of Shadows, preconizat a fi lansat pe 23 decembrie 2011.

Un film fără amprentă comercială marcantă, crud, cu răsturnări de situație și dezvăluiri surprinzătoare, cu scene de sex fără prea mult erotism, o alternativă viabilă la ceea ce Hollywoodul ne-a arătat până acum în materie. Gurile mai mult sau mai puțin binevoitoare îi reproșează că nu respectă întocmai cartea, atât prin prisma acțiunii, a personajelor cât și a trăirilor redate mult mai generos în rânduri. Oameni buni, când vreodată a fost altfel?? Când a reușit un film să transmită întocmai emoțiile cărții din care se trage?? A izbutit cineva, în această viață, să redea agonia raskolnikoviană, așa cum a făcut-o însuși maestrul Dostoievski??? Nici ieri, nici acum și nici vreodată! E drept, pot fi ecranizări complet alăturea cu drumul, însă filmul nu are cum sa câștige bătălia în fața cărții, oricât de bun ar fi el.

Desigur, vazând acest imens succes căzut pe capul Milenium, Hollywoodul nu se poate abține și vine și el cu o variantă proprie. Precum colegul care-ți suflă-n ceafă și-ți copiază compunerile! Firește, nu ar fi prima oară când gloriosul Hollywood face astfel de lucruri, exemplele fiind multe, dar și mai mulți cei care habar n-au de ele. Va crește inima în mine de bucurie, dacă cititorii acestor rânduri vor zăbovi câteva secunde în plus, dând cel puțin un exemplu de remake hollywoodian după cinematografia europeană. Și, vă rog, fără paralela Abre los ojos - Vanilla Sky. Pe aia chiar c-o știe toată lumea!

Cel mai tare mă deranjează faptul că mulți au ocolit înadins varianta suedeză, așteptand-o cu mai mult interes pe cea americană. Vă recomand călduros să nu faceți asta! Dați o șansă cinematografiei europene, pentru că o merită din plin! Dacă ulterior vreți să comparați versiunile între ele, să citiți cărțile sau orice altceva, e treaba voastră! Fiți puțin mai deschiși cu bătrânul vostru continent!

Preconizată a apărea pe 21 decembrie 2011, versiunea americană îi reunește pe ultimul James Bond de la Hollywood, Rooney Mara și pe Cristopher Plummer. Când am aflat că David Fincher le va fi dirijor, am căzut serios pe gânduri. Totuși, din mâna acestui om au ieșit lucruri temeinic făcute precum Se7en, The Game, Fightclub, Zodiac, șontorogul-copil Benjamin Button, precum și The Social Network, aducător de trei Oscaruri in 2011.

Ia sa vedem! Va reuși David Fincher să fie mai suedez decât suedezii?

Das Leben der Anderen (2006) (Guest post pentru Cineblog.info)

2011-11-25T12:56:00.048+02:00

Rating IMDB: 8.5 (10+ de la mine)

Regia: Florian Henckel von Donnersmarck

Morala mea: O singură idee poate neferici milioane de oameni!

Când echipa Cineblog a realizat prea-muncitul, dar şi controversatul Top cele mai bune 100 de filme din istoria cinematografiei, le-am apreciat în mod instantaneu şi ireversibil creaţia, efortul imens din spatele ei, dar şi incomensurabila valoare culturală pe care o transmitea. Am citit fiecare rând cu plăcere, m-am delectat cu operele de artă din amintirea-mi, am regretat peliculele nevizionate încă, iar fiecare rând din propria lor creaţie mi-a indus o stare plăcută şi nepreţuită de relaxare. Discuţii pe marginea acestui top au fost şi vor mai fi, neîndoielnic. Avem, în definitiv, un şir de subiectivităţi pe care ne mulăm sau nu, dar cel mai important lucru este să respectăm dreptul celorlalţi de a avea o opinie diferită de a noastră şi pe care nu trebuie să o luăm sub nicio formă ca pe un afront personal, ci ca pe un drept fundamental al celui de lângă noi de a gândi şi altfel. Disputele cinematografice se pot dovedi foarte incitante şi productive, atâta vreme cât nu se intersectează cu jigniri, imprecaţii, invective şi alte stiluri neplăcute catalogate în dulcele grai românesc. Această introducere, deloc fără rost, îşi are principala cauză în sentimentul ciudat pe care l-am trăit la sfârşitul lecturii topului mai sus menţionat, şi anume acela că ceva lipseşte. După aproximativ 10-15 minute, fisa a picat răsunând limpede şi fără echivoc: “Unde e Das Leben der Anderen?”

Considerat de critici drept cel mai bun film german despre comunism de la mai voiosul Good Bye Lenin încoace, Das Leben der Anderen reprezintă debutul regizoral al lui Florian Henckel von Donnersmarck, debut ce i-a asigurat posteritatea cinematografică. Cu certitudine, nu ai cum să uiţi acest film o dată ce l-ai vizionat, fie că ai făcut parte sau nu din experimentul nefericit al comunismului. L-am văzut pe nerăsuflate, de 3 ori în 2 zile consecutive şi de fiecare dată mai adăugăm câte ceva pe lista lucrurilor nou descoperite. Deşi cunoşteam deja firul acţiunii, precum şi ciudatul final, celelalte vizionări nu au încetat să mă uimească, să îmi stârnească întrebări, tristeţe sau chiar regrete.

Acţiunea filmului începe în anul 1984, în Germania de Est, când nimeni nu întrevedea Căderea Zidului ce avea să se producă peste 5 ani. Securitatea îşi făcea datoria cu sârg şi multă pricepere şi, tocmai ca să ne asigurăm că nu e de glumit cu Stasi, filmul debutează cu un interogatoriu dur purtat de Gerd Wiesler (interpretat uimitor de către Ulrich Mühe), îndoctrinat căpitan securist, ce se dedică trup şi suflet mizerei sale munci. Când acelaşi insipid căpitan decide că boemul dramaturg Georg Dreyman (Sebastian Koch) trebuie investigat serios, lucrurile iau o întorsătură interesantă, nebănuită. Astfel, se montează microfoane în toate ungherele locuinţei, iar din mansarda clădirii se ascultă absolut tot şi se notează aşa cum trebuie, violând în cel mai crunt mod cu putinţă dreptul fundamental al unui individ la intimitate.

Se creează o evidentă antiteză între stilul de viaţă neînsemnat, solitar şi mizer al căpitanului Stasi şi traiul boem, plin de serate intelectuale cu dezbateri, ceaiuri dansante, şi premiere ale dramaturgului Dreyman. În timp ce Wiesler cumpără cu regularitate un dram de amor fizic, Dreyman are o iubită frumoasă, pasională, interesantă, actriţă de profesie (cam de mâna a doua, dar ambiţioasă). Amestecând într-un mod captivant mărturiile audio cu fragmente vizuale din viaţa dramaturgului, se nasc poveşti, se frâng vise, se curmă prematur destine, toate acestea sub amprenta unui sistem aberant, bolnav, fără scăpare. Deşi Dreyman se dovedeşte a fi un bun cetăţean socialist, care nu elogiază în mod fals ideologia în care crede, nu este “iertat” de violarea intimităţii, ci ancheta trebuie să meargă mai departe, căpitanul Wiesler având ordine foarte precise de la superiorii lui de a găsi neapărat ceva compromiţător în viaţa acestui dramaturg model. Surprinzător sau nu, asistăm la răsturnări importante de situaţie, de concepţii, aducând mereu în paralel securistul care începe să conştientizeze nimicnicia propriului său trai şi dramaturgul care îşi pune la îndoială ideologia, măcinat fiind de actul suicidal al unui bun prieten. Paralela mai sus-menţionată merge până la final, oferind un deznodământ mai puţin aşteptat, chiar moralist pe alocuri. Iubita dramaturgului nu este mai puţin surprinzătoare prin atitudine, o mostră demnă de analizat din prisma decadenţei umane, a lipsei demnităţii şi a verticalităţii.

Das Leben der Anderen a câştigat Oscarul, în 2007, pentru cel mai bun film într-o limbă străină, concurând alături de capodopera mult dragă mie, El laberinto del fauno. Neînvelite în poleială comercială, scenele sunt de un realism covârşitor, impregnate cu puţină ironie, iar când acestea devin prea întunecate, regizorul mai apelează la câte o doză de umor negru. Considerat a fi o rectificare destul de acidă a peliculei Good Bye Lenin, Das Leben der Anderen este, în mod incontestabil, o capodoperă cinematografică, o cronică emoţionantă a socialismului din Germania de Est, una dintre cele mai bune pelicule ale omenirii din ultimii 10ani, după umila mea părere. Povestea este cu atât mai emoţionantă cu cât actorul Ulrich Mühe s-a simţit direct implicat în povestea ce avea să o joace: securistul insipid din film este actorul ce a militat împotriva socialismului în viaţa reală, participând într-o astfel de acţiune în Berlin (noiembrie 1989), urmărit fiind de Stasi cam cu aceeaşi asiduitate pe care o el însuşi o dovedeşte în film. Ba chiar, curând după căderea Zidului, descoperă că soţia a fost informatoare Stasi, lucru pe care doamna l-a negat cu vehemenţă. Din nefericire, actorul moare chiar la un an după ce a fost realizat Das Leben der Anderen, la prematura vârstă de 54 de ani, deces datorat unui cancer la stomac.

Făcând o mică paranteză, este imposibil să nu compari socialismul lor cu socialismul nostru şi este uimitoare transparenţa cu care dosarele s-au pus la dispoziţia publicului larg, la numai câţiva ani de la căderea Zidului. Astfel, orice cetăţean german putea afla cine l-a urmărit cu ani în urmă, cine l-a “turnat” Securităţii, informaţiile fiind foarte accesibile, comparativ cu ale noastre, unde nici după 20 de ani, lucrurile nu par a fi limpezite.

La final, mulţumesc echipei Cineblog pentru şansa unui punct de vedere, îi mulţumesc talentatului Alex Ţîrdea pentru provocare şi le urez celor patru mult succes în fascinantul drum al celei de-a saptea arte.

Ce zice Alex Tirdea: Laura Trisca este una dintre acele femei langa care un cinefil nu s-ar plictisi niciodata. Buna desfasurare a unei discutii cu ea necesita ore serioase, deoarece filmul, trebuie sa recunoastem, nu este un subiect pe care cineva l-ar putea vreodata termina. Laura este un izvor de pasiune pentru cinema, iar acest lucru se reflecta in felul in care vorbeste despre filme. Am rugat-o sa scrie cateva randuri despre Das Leben der Anderen si sa ii faca dreptate pentru neincluderea acestei capodopere in topul realizat de echipa CineBlog, iar ea mi-a trimis o recenzie de o mie de cuvinte, superb scrisa. Asta inseamna devotament fata de cea de-a saptea arta. Cei ce isi doresc sa citeasca si alte articole scrise de Laura, o pot gasi atat pe blogul personal, cat si pe site-ul cerecomand.ro.

Hard Candy (2005)

2009-12-22T19:41:00.046+02:00

Rating IMDB: 7.2/10 (după mine, ar fi meritat 6.5)

Regia: David Slade

Morala mea: Ai grijă cu cine te încurci!

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă așez în fața televizorului cu chef și dragoste de film și mi-e dat să văd altceva decât o bucățica de arta, mă apucă dracii ăia mari și urâți.

Dracii ăștia nedisimulați vin din neîmplinirea dorinței de a-mi hrăni sufletul flamând de cinematografie, la care, dacă adaug frustrarea unui timp pierdut în mod ireversibil...rezultă un drac de proporții uriașe. Este însăși Mama Dracilor! Sau ăștia au numai tată???

Păstrând un ton mai puțin glumeț, zăbovesc prin câteva fraze asupra lui Hard Candy. Deși sunt multe lucruri care m-au enervat la filmul ăsta, a izbutit el cumva să-mi scormonească prin tolba cu amintiri adolescentine despre sex. Să mă determine să compar ceea ce credeam în perioada când încă nu aveam drept de vot cu ceea ce gândesc astăzi, când constat că maturitatea s-a instalat pe nesimțite ca la ea acasă. Rătăcită printre atâtea gânduri și argumente, s-a dovedit o comparație mult mai dificilă decât aș fi crezut! Anii nu trec pur și simplu, mai aduc și câteva schimbări cu ei, de neimaginat câteodată.

Hard Candy dezbate, în felul lui unic și aproape nefericit, problematica relațiilor sexuale între fete (minore) și bărbați (adulti). Spun "aproape", deoarece sunt convinsă că se vrea a fi un semnal de alarmă și ce ar fi cel mai potrivit atunci când vrei să atragi atenția? Ceva șocant, iar efectul este garantat.

Astfel, o domnișoara de 14 ani (Ellen Page), certată grav cu rațiunea sănatoasă, chatuiește cu un bărbat de 32 de ani, foarte chipeș de altfel (Patrick Wilson). Și îi tot dau cu internetul, până când fata decide că ar fi cazul să se vadă și în realitate. Se întâlnesc, el îi ia prăjituri, ea se autoinvită la el acasă și are o atitudine puțin lascivă, beau câteva vodci, îl droghează și începe distracția. Îl leagă de scaun și declară deschisă mutilarea. Psihică și fizică. Fata diabolică și dusă cu pluta îi scotocește intimitatea prin casă, îi întoarce creierii pe dos și îi stoarce de orice vlagă, pătrunzînd în cele mai ascunse unghere ale minții fotografului. Dar nu se oprește aici! Scoate o carte de medicină din gentoiul ei adolescentin, precum și un bisturiu cu care purcede la ceea ce am putea numi pe românește castrare în direct și cam pe viu (sigur, dacă o pungă cu gheață în locul cu pricina se poate numi anestezie, atunci rectractez, nu e pe viu, deși pacientul, săracul, e perfect conștient și simte că o ia razna).

Sunt convinsă că bărbații care au vizionat acest film au avut o jenă fizică deosebit de intimă (așa cum am avut-o eu la Irreversible, când îmi doream ca scena violului să se termine odată!). Preludiul acestei operații este dat de acuzele fetei (care se vor generalizări ale problemei în sine), în cadență cu apărarea bărbatului. Un bărbat matur nu are voie să întrețină relații sexuale cu o minoră, și chiar dacă o minoră face gesturile erotice ale unei femei, asta nu înseamnă că e pregătită să facă ce face o femeie. Oricât de tentant ți s-ar putea părea, nu-ți este permisă consumarea de alcool cu minore. De asemenea, îți este cu desăvârșire interzis să le fotografiezi aproape dezbrăcate, deși ești fotograf de meserie! Și dacă o minoră te provoacă într-un fel sau altul, tu (adult fiind) trebuie să ignori și nicidecum să perpetuezi o asemenea atitudine.

Și uite-așa avem o dezbatere a problemei pe toate părțile, presărată, din când în când, cu argumentele de apărare fragilă a unui om sechestrat, mutilat, pe cale de a-și pierde posibilitatea de a mai face copii vreodată. Iar fetița asta, cică justițiarul minorelor abuzate de adulți, nu pare că ar avea de gând să se oprească. Adevărul planează undeva la mijloc, poate că domnișoara asta nu e prea normală la tărtăcuță, dar nici domnul nu reușește să mă convingă întru totul că nu îi plac minorele. Dimpotrivă, pe măsură ce-mi tot îngrozeam ochii cu pelicula asta, începusem să mă întreb dacă nu cumva le și mierlea puțin.

Filmul, în sine, nu m-a convins! Subiectul nu e de neglijat, însă acțiunea, felul în care se leagă evenimentele, prestația actoricească a celor doi, nu mă înduplecă să îi dau acestui film o șansă. Deși puștoaica a obținut tot felul de premii și nominalizări, nu m-a năucit cu talentul ei, așa cum a făcut-o altădată. Da, reușește binișor să îmi personifice adolescenta dificilă și maniacă, dar ar mai fi de lucrat. Pe alocuri, m-au enervat atât regia, cât și dialogurile (ieșite puțin dintr-un fir coerent) și nu l-aș recomanda mai departe. Într-adevăr, adolescența este o perioadă dificilă, curiozitate sexuală, atracția adolescentei față de un bărbat matur, vulnerabilitate, naivitate, dragoste neîmpărtășită, posibilă traumă sufletească, sensibilitate, întrebări, frământări, explozie.

Oricum, domnilor, mare grijă! Nu vă certați inutil cu legea!

Dura lex, sed lex...

Coraline (2009)

2009-11-03T22:56:00.058+02:00

Rating IMDB: 7.9/10

Regia: Henry Selick

Uneori, cand mintea mea oboseste in aceasta lume extenuanta pana la ultima picatura, simt nevoia de a ma refugia in celalalt taram, pe care l-am parasit doar biologic, dar niciodata cu sufletul: cel al Copilariei. Efectele acestei calatorii sunt atat de benefice, incat s-au transformat intr-un medicament ce da dependenta. Nu am dorit niciodata sa parasesc lumea copilariei, dar asa a fost scris! Imi iau infuzia de relaxare, detasare de ceea ce este adult si ma intorc in lumea trupeasca plina de energie, optimism, dragalasenie.

Ultima asemenea calatorie a fost prin "Coraline", dovedindu-se mult mai benefica decat m-as fi asteptat. Este un film de animatie exceptional, cum nu credeam sa mai vad curand. Sigur, Henry Selick imi era cunoscut prin capodopera "The Nightmare Before Christmas", dar si prin "James And The Giant Peach". Totusi, Coraline are ceva aparte, fapt ce m-a determinat sa il recomand calduros si altora.

Cele mai dese acuzatii la adresa acestui film s-au materializat in asa-numita sinistrenie a lui, sinistrenie pe care nu o recunosc decat pe sfert. Celelalte 3 sferturi sunt semnificatii, invataminte, simbolistica, mister si, de ce nu, amuzament. Ochiul iti este desfatat de o imagine desavarsita, cum putine animatii o au in zilele noastre. Si cand spun "imagine desavarsita" nu ma refer nicidecum la capacitatea desenatorului de a reda cat mai fidel realitatea (mi se pare o prejudecata crunta atunci cand analizezi un desen animat), ci ma refer la desene in sine, la armonia intre culori, la claritate, la modalitatea de incadrare a personajelor. Indraznesc sa afirm ca filmul "Coraline" exceleaza la acest capitol, asa cum o face si la capitolul intriga.

Coraline este o fetita mai afurisita, dar tare descurcareata si curajoasa. Victima a societatii moderne, este neglijata de parinti, preocupati, mai degraba, de noul catalog de gradinarit pe care trebuie sa il publice, decat de copilul dornic de atentie, asa cum sunt, in definitiv, toti copiii. Printr-un concurs de imprejurari, fetita cu parul albastru (m-am intrebat adesea de ce asa), gaseste portita spre o alta lume, Dincolo de zid, unde numai lucruri bune par sa o inconjoare. Acolo sunt exact personajele din viata reala, dar cu nasturi in loc de ochi si cu o atitudine diametral opuse Vietii Obisnuite. De cealalta parte a peretelui, are parinti ce o coplesesc cu atentii, o gradina edenica, prieteni, dar si matza neagra ce poate vorbi asemenea oamenilor. Intoarcerea in anosta lume din care isi doreste tot mai mult sa scape, are loc prin somn, si pare de fiecare data tot mai dezamagitoare.

Cum morala spune ca tot ceea ce este perfect dureaza prea putin si ca ceea ce este frumos este si daunator, Coraline descopera incetul cu incetul imensul pericol ce o asteapta, fiind nevoita sa lupte pentru ea si familia ei. Aceste calatorii in lumea de Dincolo de Ziduri sunt pigmentate cu soricei dansatori, cu doamne respectabile ce ghicesc in ceaiul de iasomie, precum si cu matza neagra cu ochi imensi albastri, care da sarea si piperul filmului, unicul element potentator de aroma, asa cum ar spune unele guri ce nu au fost atat de impresionate de "Coraline".

Eu...da...am fost impresionata de acest film ciudatel, dar captivant si plin de invataminte. Ii multumesc lui Henry Selick (dar si celui care a scris cartea, Neil Gaiman), pentru interesanta experienta pe care mi-au oferit-o!

Paradise Now (2005)

2009-10-28T18:29:00.045+02:00

Rating IMDB: 7.6/10

Regia: Hany Abu-Assad

Dificila, complicata, interminabila! E povestea unor oameni ce par ca nu isi mai gasesc linistea. Motivele lor mi se pierd in hatisul neuronal, dar marturisesc ca este pentru prima oara cand vad spinoasa relatie Israel-Palestina redata intr-un mod atat de obiectiv, incat nu ai nicio scapare: filmul te pune pe ganduri! Mai presus de adevaruri istorice, religii, dumnezei, recompense edenice, este surprinsa aici povestea a doi mecanici palestinieni recrutati de o organizatie extremista, in vederea comiterii unui gest final, unic, suprem: acela de a se arunca in aer (la interval de 15 minute intre cei doi), intr-o zona aglomerata a orasului israelian Tel Aviv. Eventual, daca ar fi posibil intr-un autobuz plin cu soldati, cu atat mai bine!

Interpretarea este exceptionala si convinge pana in ultimul minut. Dialogurile inventariaza conceptii, stari, explicatii, razgandiri si tot ce ar mai putea fi in repertoriul unei sinucideri-atentat. Echilibrul este dat de Suha, o activista pacifista, menita sa contrabalanseze habotnicia celor doi, combatand fiecare argument ce ar putea sta la baza unei razbunari de asemenea proportii. Femeia explica cum un atentat genereaza si mai multa ura, perpetuand razboiul si nicidecum atenuandu-l. Practic, spune ea, nu se va termina niciodata, atata vreme cat, primind o palma, te gandesti cum sa dai un pumn zdravan. Vei primi la randul tau 2 pumni, iar pasul tau va fi acela de a da 3 si tot asa...

Ferchezuiti si imbracati in costume, cei doi mecanici devin de nerecunoscut, dar banali in acelasi timp. Desi planul este bine pus la punct, cateva lucruri nu merg bine la granita, iar povestea se complica putin, ceea ce aduce puncte la suspans.

Nominalizat la Oscar in 2006, pentru cel mai bun film intr-o limba straina, a pierdut in fata lui Tsotsi. Ramane, totusi, un film ce nu trebuie ratat, in care personajele si numele lor sunt mai putin importante! Esentiala este istoria sangeroasa ce se scrie in fiecare zi pe acele taramuri.

Strangers on a Train (1951)

2009-10-20T20:25:00.016+03:00

Rating IMDB: 8.3/10

Regia: marele Alfred Hitchcock

O treaba mi-e din ce in ce mai clara: lui Alfred Hitchcock ii place crima. O studiaza, o adulmeca, o exploateaza pana devine un subiect fascinant si unic in sine.

Cam asa sta treaba si cu "Strainii din tren". Debutul este inocent, cu doi cetateni care se intalnesc intamplator, Guy Haines (tenisman care s-ar orienta mai degraba catre politica, insurat, dar in pragul divortului, iubindu-se cu fata unui senator) si Bruno Anthony (aflat sub papucul unui tatic sufocant, maniac etc)

Si uite-asa, din vorba in vorba, cei doi descopera ca in viata lor exista o persoana pe care o urasc de moarte, pentru ca le ingreuneaza in mod vadit traiul, facandu-l tot mai nefericit. Bruno nu isi mai suporta tatal excesiv de autoritar, iar Guy are o problema extrem de serioasa, din moment ce ar vrea sa divorteze pentru a se casatori cu cea pe care o iubea. Ce sa-i faci, asa e in tenis, nevasta a propus divortul si tot nevasta se razgandeste.

Bruno vine cu o idee cel putin neobisnuita, geniala in esenta: sa faca schimb de crime! Astfel nu ii va banui nimeni! Guy, inca normal la tartacuta, nu prea e de acord. Si totusi, Bruno o face! Ii omoara nevasta in parcul de distractii si incepe sa-l terorizeze psihic pe tenisman pentru a-l determina sa comita partea lui de crima, cu care, vezi Doamne, ramasese dator.

In momentul in care Politia afla de decesul sotiei, tenismanul devine suspectul nr 1, desi el nu are nici cea mai mica contributie in treaba asta. Pe de cealalta parte, Bruno (posibil un precursor al lui Norman Bates din Psycho?!) il hartuieste zi de zi, tocandu-i marunt creierii. Incearca sa rezolve problema amiabil, atat el cat si logodnica lui, dar fara sorti de izbanda. Scena-deznodamant este o lupta in caruselul care se invarte pana la vertij, printre fetze ingrozite si sinistre.

Nefacand exceptie nici de aceasta data, Hithcock exploateaza situatia, aducand personajele principale pe culmile hartuirii, nebuniei, paroxismului (Bruno era cat p-aci sa stranga de gat o babutza in cadrul unei petreceri, cica un fel de demonstratie a unei crime). O regie desavarsita completata cu un scenariu pe masura!

Auzi la el, dom'le: schimb de crime! Ptiu, dracie! Sa nu inspire cativa nefericiti!

The Incredible Hulk (2008)

2009-10-18T20:37:00.048+03:00

Rating IMDB: 7.2/10

Regia: Louis Leterrier

Nemaipomenit film! Nemaipomenit de enervant!

Cand am vazut cine joaca in filmul asta, mi-am zis ca trebuie sa il vad imediat! Am o mare afinitate artistica pentru Edward Norton, atasandu-ma de el in timp, incetisor...Talentul lui nu a incetat niciodata sa ma uimeasca, incepand cu American History X, unde m-a fascinat, m-a facut sa imi pun o groaza de intrebari si continuand cu Fight Club, unde m-a lasat cu gura cascata la propriu. A urmat a 25-a ora. Cativa ani mai tarziu, mi-a topit simturile si perceptiile in "Iluzionistul", trezind o fascinatie artistica in mine pe care n-aveam sa o mai uit niciodata.

Nu s-a dezmintit nici de aceasta data, jucand un rol probabil mai special pentru palmaresul sau actoricesc si, probabil, interesant pentru multi din spectatori. Cum frumusetea vietii consta in insasi varietatea ei, imi permit umil a nu ma inscrie in categoria de admiratori ai Incredibilului Hulk. Este, foarte pe scurt (caci n-are sens sa o lungim) povestea doctorului Bruce Banner, cercetator iradiat cu tot felul de raze gamma (ca daca erau alfa sau beta, mai pricepeam si eu ceva din poveste!) cautat fiind de guvern datorita proprietatilor speciale pe care le poseda. Ei bine, firavul, sensibilul si melancolicul doctor Banner are o mica problema: daca pulsul ii sare de 200 batai pe minut se transforma intr-o matahala verzulie, pe langa care King Kong pare prietenoasa si mica.

Ei bine, namila asta are o putere para-extra-normala, pusa pe distrus, parand ca nu mai exista nicio urma din plapandul doctor Banner. Fortat sa traiasca prin ascunzisuri, ferit de ochiul vigilent al fortelor militare, isi regasteste iubita, frumoasa Liv Taylor (al carei tata conducea insasi operatiunea de capturare a lui Bruce - ptiu, ce miroase a americanism, drace!) si fuge cu ea in lume.

Sunt cateva clisee gretoase in filmele astea. Ma incapatzanez sa le numesc "american bullshit" si orice film care prezinta cea mai mica farama din boala asta distrugatoare de arta, e scos iremediabil din lista filmelor care ar putea reprezenta CEVA. Din pacate, The Incredible Hulk e plin de "kk american", prin dialoguri, situatie, asa-numitul spirit de datorie american. Give me a break, will you?! Ce-mi place mie cum le rezolvati voi pe toate cu bazooka, vorbiti de proprietatea guvernului american, de onoare, datorie, cu dialoguri smecheresti si pline de superioritate, luand clar din savoarea peliculei si decanzand-o din menirea ei: aceea de obiect de arta.

Verdeata asta uriasa e un erou reeditat de care habar n-aveam si rau am facut. Ca uite asa, mi-as fi dat seama ca nu trebuie sa pierd aproximativ doua ore din viata cu una grande porqueria. Ma rog, pe jumate pierdute, Edward Norton joaca foarte bine! Desi i-as sugera sa isi foloseasca talentul de care dispune din plin si sa mimeze un act prost. Nu de alta, dar nu ar trebui sa fie in ton cu filmul???

Flash of Genius (2008)

2009-10-13T18:41:00.022+03:00

Rating IMDB: 6.9/10

Regia: Marc Abraham

Interesant film! Dupa ce m-a trecut prin diverse stari contradictorii(optimism, soc, kilograme de revolta, entuziasm, admiratie), a reusit sa ma puna pe ganduri. De-a binelea!

Inspirat dintr-un caz real, avem impresionanta poveste a lui Robert Kearns, inginer, profesor, sot, tata a 6 copilasi (da, 6!). Baiat destept, inspirat din propria disfunctionalitate a ochiului stang (dobandita in noaptea nuntii de la un pardalnic dop de sampanie), are o sclipire intr-o zi...si uite-asa au aparut, prin anii '60, stergatoarele de parbriz intermitente.

Impreuna cu cel mai bun prieten, investitor de meserie, bat la portile gigantilor auto din SUA, in speranta ca cineva se va arata interesat de inventie, i-o va cumpara si il va lasa sa si-o fabrice singur. Compania Ford da ceva semne si ii cere un prototip pentru a vedea mai bine despre ce e vorba. Si tocmai cand sa bata palma, ce sa vezi! Ford se razgandeste pur si simplu! Din senin!

Robert e dezamagit, dar vrea sa incerce si pe la alte porti. Numai ca, intr-o zi ploioasa, inventatorul nostru are contact prea dur cu lumea asta corporatista: vede pe strada un Ford cu stergatoare intermitente, doua Forduri, trei Forduri...Desi se freaca la ochi, in speranta ca nu a vazut bine, realitatea ramane la fel de cruda: l-au cam furat...

In sufletul inventatorului nostru (si in al meu, deja transpus in acea zi ploioasa si mult indepartata) apare furia, revolta, simtindu-se tradat, inselat, furat, dat la o parte. O cam ia razna la propriu, dar dupa cateva internari specializate, Robert se intoarce acasa mai hotarat decat oricand sa dea in judecata compania Ford si sa mearga pana la capat, de aceasta data.

De aici incepe nebunia adevarata, dar si admiratia mea infinita pentru acest om care nu vrea altceva decat recunoasterea muncii lui, a celei mai importante inventii personale, a ceea ce l-a desavarsit ca om de stiinta. Ford incepe cu prostioarele, ii propun 300.000 de verzisori la inceputul procesului. "Va scrie acolo ca este rodul muncii mele? Imi veti cere scuze?" Cum raspunsul este nu, omul refuza banii si merge mai departe. Avocatul deja il crede nebun si il abandoneaza. Robert merge mai departe, reprezentandu-se de unul singur in instanta, dar mai hotarat ca oricand.

Ford nu se lasa: 1 milion de dolari. Cum raspunsul la cele doua intrebari de mai sus este tot negativ, inventatorul ii refuza si continua procesul. Ford ii propune fabuloasa suma de 30 de milioane de dolari!!!! Cum asta miroase a mitangeala ordinara si nicidecum a recunoastere intelectuala si scuze datorate, Robert nu se lasa nici de aceasta data! Bravos, dom'le, respectele mele!

Un film pe care il recomand categoric! O poveste uimitoare despre demnitate, curaj, revolta, incapatanare. N-am de gand sa divulg deznodamantul dat de justitie, nici nu mi se pare important acum. Esentiala mi se pare lectia de bun simt si demnitate pe care Robert Kearns a oferit-o intregii lumi, in fata unui furtisag de talie corporatista, infinit mult mai gretos decat o gainarie ordinara.

Inca o data, bravo!

The Lodger (2009)

2009-10-12T20:38:00.029+03:00

Rating IMDB: 5.7/10

Regia: David Ondaatje

Un remake si nu prea al "Chiriasului" din 1944. De ala hitchcock-ian din '27 nici nu ne apropiem. Acum, daca stau bine sa ma gandesc, istoria cinematografica are atat de multi "Chiriasi", ca ma ia durerea de cap, in incercarea reconstituirii unui sir logic de evenimente. "Chiriasul" aici de fata aduce cu ala din 44, ala din 44 parca aduce cu ala din '27, iar inainte de '27 au mai fost cativa "Chiriasi" in vizita, dar treaba avanseaza atat de mult in timp, incat mi-a fost imposibil sa trec mai departe de Hithcock. Si tocmai cand eram pe punctul de a striga din toti rarunchii: "Cinefili din toate tarile, dumiriti-ma!", iata ca bunul prieten Matash vine sa faca putintica lumina in afacerea asta tare incalcita: "Chiriasul" e al lui Hitchcock! Punct! Bine dom'le!

Varianta din 2009 modernizeaza "Chiriasul" intr-un asemenea hal, incat il introduce in tagma aia a thriller-elor moderne, deja previzibile, cu elemente de intriga ce par a se repeta in ultima perioada.

Avem, in film, doua povesti, asupra carora incercam sa ne dumirim pe parcurs: sunt aceste povesti paralele sau ele se intersecteaza intr-un anume mod? Este vreo legatura intre chiriasul ciudat ce bate la usa doamnei Ellen, in cautarea unei camere si criminalul in serie pe care il cauta detectivul Manning? Chiriasul enigmatic, cu iesiri nocturne la fel de misterioase exista cu adevarat sau este doar o plasmuire a mintii doamnei Ellen, minte greu incercata dupa pierderea baietelului cu ceva vreme in urma?

Ca in orice societate bolnava respectabila, avem criminali celebri (in cazul de fata englezul Jack Spintecatorul), dar si imitatori la indigo (americanul pe care se chinuie de zor detectivul Molina sa il inhate, dupa ce realizeaza ca a condamnat un nevinovat, permitandu-i unui nemernic sa se bucure de libertate in mod nemeritat).

Si acum incepe inducerea in eroare, ameteala, de nu mai stii ce sa crezi! Oare cine ar putea fi criminalul: poate chiriasul (asta in cazul in care chiar exista cu adevarat), poate doamna Ellen (nu sta prea bine cu mansarda), poate domnul Ellen (care mai absenteaza de la serviciu cateva ore din turele de noapte). Si, in definitiv, de ce nu ar fi insusi detectivul Molina (ce, nu s-au mai pomenit politisti cu aplecare spre mierleala?). Stimata familie Ellen, catel nu aveti? Sa-l banuim si pe el!!!!

Filmul asta e incadrat la horror, dar nu prea e asa. Bate clar spre thriller, cu violenta sugerata si nu aratata (ceea ce nu poate decat sa ma bucure, e binecunoscuta cruzimea alui mai bolnav dintre toti bolnavii si chiar n-aveam o placere deosebita sa vad matze scoase din pantecul dududilor de moravuri usoare). Ma rog, pentru cei pasionati de subiect, filmul contine o serie de detalii poate necunoscute pana atunci despre modul de operare al lui nenea Jack, detalii in care nu prea as vrea sa intru nici acum si nici vreodata.

Promit sa revin candva cu o varianta serioasa, cea hitchcock-iana. Asta contemporana nu m-a convins decat un singur lucru: uneori, o dupa-masa poate sa treaca pur si simplu....

21 (2008)

2009-10-11T18:11:00.026+03:00

Rating IMDB: 6.8/10

Regia: Robert Luketic

Marturisesc ca imi este foarte foarte greu sa trec de "A saptea pecete". Tocmai de aceea, am ales un film usurel ca un spritz de vara, o trecere brusca pentru care imi cer iertare, dar asa m-a dus pe mine capul, sa ma desprind subit de un film care da dependenta.

"21" nu este nici o capodopera, nici nu da dovada de vreo profunzime nebanuita si nici nu are vreun mesaj sau idei revolutionare. Se rezuma la prezentarea unor fapte adevarate cu studentii de la MIT (Harvard), inteligenta iesita din comun avand latura ei perversa greu de combatut.

Ben Campbell este un student extrem de destept, iar cand desteptaciunea asta e dublata de un bun simt innascut, atunci rezultatul e chiar placut vederii. Isi uimeste profesorii cu dotarile sale cerebrale, fiind modest, corect si vertical in viata. Scolarizarea la Harvard l-ar costa vreo 300.000 de verzisori, ceea ce n-ar putea produce decat in vreo cinci vieti cu salariul lui studentesc de la atelierul de camasi si cravate, unde isi mai petrece dupa-amiezele.

Unul din dascali, Micky Rosa (Kevin Spacey), il remarca si doreste sa il recruteze intr-un grup pe care il formeaza de ceva vreme. Mneah, nu e vorba de club de matematica, cerc de geografie sau alte activitati scolare: e un grup de tineri dotati intelectual peste medie care si-au dezvoltat un intreg sistem de numarat cartile la Blackjack plus alte scheme, strategii de urmarire a jocului si de comunicare intre ei. Fiecare weekend le aduce o excursie in cazinourile din Las Vegas, dar si multi bani. Foarte multi bani! Sigur, au cateva reguli create de colericul Micky Rosa, pe care trebuie sa le respecte cu strictete.

Tinerelul nostru nu prea ar vrea sa se bage in afacere, dar presat de situatia materiala, intra in business cu gandul ca se va retrage imediat dupa castigarea celor 300.000 de dolari necesari scolarizarii. Totusi, se schimba pe parcurs: incepe sa castige foarte multi bani, intra in alte cercuri, isi schimba sensibil stilul de viata si garderoba, isi neglijeaza vechii prieteni, devine arogant si tot repertoriul unei imbogatiri peste noapte.

Intr-unul din cazinourile pagubite e un nene (Laurence Fishburne) de la supravegheri care este cu ochii pe el, mai ales ca s-au introdus sistemele de recunoastere autoamata a fetzelor. Daca la aceasta mai adaugam si pierderea a 200.000 de dolari intr-o noapte (lucru care l-a scos din minti pe conducatorul grupului), lucrurile incep sa arate din ce in ce mai rau pentru Ben Campbell.

Filmul nu are nici morala (sau ma rog, sa zicem ca stai sub obladuirea maestrului, te revolti si incerci sa ii preiei afacerea, il denunti unde trebuie si ti-ai asigurat spatele) si nici vreun mesaj puternic. Dar interesant prin prisma faptului ca reda personaje si situatii reale. Usor, de dupa-masa, inainte sa te cufunzi in somn...

Det sjunde inseglet (The Seventh Seal) - 1957

2009-10-06T21:24:00.033+03:00

Rating IMDB: 8.4/10

Regia: Ingmar Bergman

"Cand a rupt mielul pecetea a saptea, s-a facut in cer o tacere de aproape jumatate de ceas. Si am vazut pe cei 7 ingeri care stau in fata lui Dumnezeu; si li s-au dat 7 trambite."

Daca as spune ca "A saptea pecete" este o capodopera, cu siguranta n-ar fi suficient. Sunt atat de multe intrebari si situatii reunite in aceasta fabula medievala, incat o simpla descriere le-ar stirbi din valoarea actului de a le descoperi singur, fata in fata cu aceasta alegorie a mortii.

Ca Moartea a reprezentat dintotdeauna un subiect pe cat de mistic, pe atat de polemizat, o stim cu totii. Dar niciodata nu a fost atat de...frapant ca in fabuloasa reprezentare cinematografica a lui Ingmar Bergman, reprezentare incununata de premii si nominalizari, dar si de un loc permanent in patrimoniul cultural mondial.

Pe la mijlocul secolului al XIV-lea, Antonius Block si al sau scutier se intorc in Suedia, dupa zece ani de cruciada sangeroasa, initiata de un sarlatan ce se imbogatea prin jefuirea cadavrelor. Doamna cu Coasa pare a fi omniprezenta intr-un tablou mai mult decat dezolant al nemiloasei ciume negre. Dar ce sa vezi, Moartea i se arata in persoana lui Antonius Block spunandu-i ca i-a venit timpul, nefiind tocmai o doamna cu coasa, ci un domn cu fata alba si imbracat in vesminte negre.

Antonius Block ii propune Mortii o partida de sah, miza nefiind doar viata cruciatului, ci si sentimentele acestuia fata de Dumnezeu, religie si umanitate. Existenta lui macinata de intrebari si neincredere este intersectata, in constrast, de familia unui saltimbanc vesel cu a lui nevasta de o pamanteana frumusete, precum si copilasul lor, curat si nepotrivit in acest peisaj dezolant.

Este o antiteza intre Antonius Block (cruciatul ros de intrebari referitoare la Dumnezeu) si mascariciul ce poate fi o incercare de salvare prin distractia pura si nealterata de la acest peisaj cuprins de Moarte. Spectacolul sau inocent este intrerupt de multimea de penitenti biciuiti, intr-un spectacol oribil, grotesc, aprobat cum se cuvine de catre Biserica.

Tot alegoric este si dansul Mortii, cand Ea isi alege victimele dintre cele mai corupte personaje.

Printre polemici si problematici existentiale, sunt doua momente in film care mi-au atras atentia:

- cand se trage la sorti culoarea cu care vor juca Sah, Block ii spune Mortii: "Negru pentru tine!" "O culoare potrivita, nu crezi?"

- Moartea il intreaba: "Esti pregatit?""Corpul meu da, insa eu nu!"Moartea se apropie. "Stai putin!"ii striga Antonius Black. "Toti spuneti asta, dar eu nu cunosc indurarea!"

Raportat la o lume contemporana, "A saptea pecete" poate parea teribil de plictisitor. Chiar daca ti-a placut sau nu filmul acesta, va ramane pentru totdeauna acea imagine a cruciatului, pe de o parte si a Mortii, pe de alta...jucand sah...intr-o partida alegorica. Si, da, poate ca batalia e inutila din capul locului, dar Moartea face parte din insasi esenta Vietii, nu ar avea cum sa fie altfel. Vine un moment pentru fiecare dintre noi (evenimentul este cat se poate de cert, momentul producerii lui este incert) in care vom avea o partida mai speciala de Sah, Canasta, Pinnacle sau Darts, macinati de anumite intrebari existentiale sau altele. Putem cel mult amana un deznodamant, dar finalul va fi acelasi pentru fiecare om de pe terra asta mare!

Ii multumesc bunului nostru prieten Costin pentru desavarsita recomandare. La binecunoscuta bodega din parc, avand capul intre maini, ii sorbeam fiecare cuvintel despre alegoria bergmaniana a Mortii....

Fargo (1996)

2009-10-05T20:06:00.013+03:00

Rating IMDB: 8.3/10

Regia: Joel Coen

Asta e un film mai special, cu si despre tampiti. Cei mai multi adunati in vreo pelicula vreodata! E uimitor cum o fraza de inceput poate schimba complet o perceptie: "Aceasta e o poveste adevarata. Numele supravietuitorilor au fost schimbate, dar, din respect pentru cei decedati, lucrurile au fost redate intocmai". Daca nu citeam aceste cuvinte, filmul m-ar fi scos din sarite. Asa...mi-a dat de gandit...mult, chiar foarte mult!

Un nene, angajat ca director de vanzari la firma prea enervantului socru (cam toti sunt enervanti in filmul asta), are un plan diabolic: acela de a regiza rapirea sotiei de catre 2 indivizi certati cu legea si bunele maniere, socrul plateste rascumpararea de 1 milion de dolari, rapitorilor le da 80.000, iar el pastreaza restul, pe care il va folosi la acoperirea unor gauri negre facute de propria lui manutza.

N-ar fi decat o mica problema in toata afacerea asta: o data preluate fraiele de cei doi rapitori cu grave probleme la mansarda, lucrurile scapa intr-un asemenea hal de sub control, incat ramai, pe rand, cu gura cascata, revoltat, amuzat, culminand cu a fi scos din sarite. Ca si cum cei doi psihopati nu erau suficienti, tabloul e completat de diverse personaje, care m-au scos din sarite si mai tare. Aceasta intr-un peisaj auster al Minnesotei, cu acele relatii provinciale specifice si molcome, peisaj intrerupt din cursul sau firesc de cateva crime abominabile si teribil de inutile.

Mai e politista Marge, pe care imi venea sa o scot din televizor si sa o iau la poceala, dar..pe cat de enervanta, pe atat de desteapta! Cu mersul apasat al unei gravide in faza avansata, afurisita asta enervanta e pusa pe facut lumina! Si face lumina! Sigur, Frances McDormand a fost rasplatita cu un Oscar pentru maiestria ei incontestabila de care a dat dovada din plin (caci nu e usoara treaba sa scoti din sarite un lot intreg de spectatori).

Il recomand, e special. Si sper, un exemplu demn de luat in seama pentru cei cu idei multe si nesanatoase...

The Trouble With Harry (1955)

2009-10-01T19:11:00.029+03:00

Rating IMDB: 7.2/10

Regia: Alfred Hitchcock

Ciudata treaba cu nenea Harry asta! Ex cetatean, actualmente cadavru, e gasit intr-o padure. Acum, a naibii tarasenie, fiecare din cetatenii care il vad in starea asta, au senzatia ca au de-a face cu decesul prea stimabilului. Padurarul crede ca unul din cele trei gloante trase la intamplare, in goana dupa vanat, e cauza; ex-nevasta (Shirley McLaine, frumoasa liftiera din "The Apartment") nu-l vrea inapoi in viata ei si crede ca asta l-a cam disturbat; o amica de-a padurarului crede ca pantoful dat in capatzana lui pusa pe atac e pricina belelelor si uite-asa...

Harry asta, dupa ce ca nu mai are suflare, nici de linistea din Viata de Apoi pare sa nu aiba parte. Personajele mai sus amintite, la care mai adaugam un pictor cu ambitii mari si vanzari putine, considera, pe rand, ca aceasta crima trebuie ferita de ochiul vigilent al politiei, indiferent de cel ce a comis-o. Si-uite asa, asistam la un spectacol cand comic, cand enervant, al ingropatului-dezgropatului, fara sa existe acel dorit consens asupra sortii bietului decedat. Comicul situatiei devine exagerat, caci asa procedeaza nenea Hitchcock cand considera oportun a sublinia o idee principala: exagereaza, iar eu il ador pentru felul in care o face.

De aceasta data, exagerarea hitchcock-iana subliniaza o idee mai mult decat evidenta, ascunsa sub un comic savuros de situatie: este, uneori, mai bine, sa lasi lucrurile asa cum sunt, decat sa intervii asupra lor. Este posibil sa strici sau sa te complici mult mai mult; ba chiar este posibil sa muncesti de doua ori mai mult chinuindu-te sa aduci lucrurile la starea initiala!

Chiar mi-a placut, m-a destins, m-a amuzat! Ii multumesc bunului prieten Matash pentru recomandare si pentru felul minunat in care mi l-a povestit: pe ici pe colo, prin punctele esentiale, fara a-i stirbi, insa, din savoare...

Gran Torino (2008)

2009-09-15T19:17:00.027+03:00

Rating IMDB: 8.4/10

Despre Clint Eastwood stiam ca regizeaza bine, dar nici chiar asa! Ma incantase in mod deosebit cu "Mystic River", fiind unul dintre preferatele mele, pe care l-as revedea oricand cu placere...desi ii cunosc deznodamantul. Mi-a placut si lungul "Changeling", de filmul "The Bridges of Madison County" nici nu mai vorbesc. Dar, cu "Gran Torino", m-a lasat cu gura cascata. E una dintre cele mai bune drame pe care am vazut-o in ultima vreme, alaturi de "Crossing Over". Filmul frapeaza prin profunzime, alegand ideea in detrimentul actiunii. Aduna o multitudine de probleme, subiecte, situatii si conceptii: rasism, diferente culturale, reconciliere, familie, unitate, compasiune, iertare, religie, influenta anturajului, moarte, viata, prefacatorie, adevar si minciuna.

Proaspat vaduv, Walt Kowalski este un batranel pe care cu siguranta nu ti l-ai dori in preajma ta. Nu e deloc simpatic si nici nu se forteaza a fi, maraie si ranjeste mai rau decat o potaie comunitara cand ceva/cineva nu e conform asteptarilor sale. Daca se enerveaza rau, scoate si pusca din dotare de care nu ezita sa faca uz, daca e vreun inconstient care ii calca peluza. Are doi fii, buni ca sarea pe rana, pusi pe ciupit lovele sau ce-o mai fi util de la batranul lor tata.Are o familie de vecini vietnamezi (un clan de-a dreptul) care il scot din sarite in fiecare zi. In paralel, preotul raposatei neveste il agaseaza cu incercarile lui neobosite de a obtine de la Walt o spovedanie. El i-ar da o joarda pe spinare, in loc de spovedanie, mai ca ma enerveaza pe mine cu insistentele lui. Printre vecinii astia vietnamezi (descendenti din nu stiu ce etnie Hmong), se afla doi adolescenti, frate si sora, cu care dezvolta o relatie speciala: Sue, pe care o salveaza din ghearele flamande ale unei gasti de negri si Thao care se afiliaza la o banda de golani (el fiind, de altfel, un fatalau care toata ziua spala vase in familie) si incearca sa ii fure lui Walt Kowalski frumusete de Gran Torino, anul 1972. Tataia, vigilent din fire, scoate pusca, si gata! S-a dus episodul initierii fatalaului Thao in gasca "sfanta" a talharilor.

Legatura pe care Walt o dezvolta cu Sue si Thao capata valente nebanuite, adesea surprinzatoare. Ajung sa se influenteze reciproc in mod considerabil. Situatii interesante, tragice, amuzante. Desi, in esenta, filmul este deosebit de trist, abunda in pasaje in care se rade cu pofta. "Gran Torino" e tare interesant. Nu vreau sa mai insist pe subiect, o descriere mai amanuntita l-ar simplifica nemeritat. Va las sa-l descoperiti singuri! Vizionare cu adevarat placuta!

Final Destination 3 (2006)

2009-09-14T18:56:00.026+03:00

Rating IMDB: 6.0/10

Un lucru imi este foarte clar: n-am sa ma mai fac bine niciodata! Acum ceva vreme, vorbeam despre Final Destination 1 +2 (http://laurameleaca.blogspot.com/2009/03/final-destination-2000.html) si n-am de gand sa reiau cele scrise atunci. Nu s-a schimbat absolut nimic, nici in pareri, nici in actiune insasi.

Citeam deunazi ca este programata, la sfarsitul acestei saptamani, premiera Final Destination 4 in cinematografele romanesti. Si nu oricum, ci in varianta 3 D. Wow, va dati seama? Sa traiesti 90 de minute cu senzatia ca te stropeste sangele pe fata? Nu-i asa ca e cool? Nu, nu e deloc, dar pariez ca salile vor fi pline. Ba chiar cred ca e un semn de afectiune la mansarda, intrebati psihiatrul daca nu ma credeti!

In momentul in care am citit despre premiera, mi-am amintit ca nu vazusem partea a 3-a. Doar nu puteam sa fiu nepregatita pentru o asa lansare de succes...si am purces la vizionare...si zau daca stiu ce sa scriu! Nu de alta, dar nu se intampla nimic diferit, mortile sunt la fel de sinistre (poate chiar mai sinistre) si poate chiar mai trase de par. Parca Doamna cu Coasa nu mai vine asa de agale, parca perdelele flutura mai tare.Un lucru e cert: dialogurile sunt din ce in ce mai stupide.

De data aceasta, actiunea nu se mai petrece in avion, ci in roller coaster, adica un mare fas! Desigur, exista supravietuitori care s-au dat jos inainte ca tragedia sa se produca, alertati de sumbra previziune a unei domnisoare, colega si ea cu ei. Moartea vrea sa ii ia cu orice pret, respectand ordinea in care trebuiau sa moara in roller coaster si uite-asa, declaram deschis sezonul de penibilitati cinematografice. Picura apa si picatura aia nu stiu unde intra, de se prajesc doua puicute in solar de mai ca ti se face mila si iti vine sa le scoti din monitor. Uneia ii intra in cap neshte cuie imense, cum compostam noi hartia de birou si o tin cu exemplele astea morbide pana maine.

Filmul este de o cruzenie si o sinistrenie vecine cu patologicul. Marturisesc ca am vizionat pana la final din pura curiozitate, de a vedea pana unde se ajunge. Desigur, nu putea lipsi din poveste cautarea pe goagal, menita sa clarifice neshte chestiuni enigmatice, ca tocmai ce vorbiram despre asta in "Knowing", aia alta capodopera a cinematografiei!

Astept cu interes partea a 4-a. Promit sa tin minte cateva pasaje penibile, sa ne distram impreuna..

Knowing (2009)

2009-09-13T10:38:00.020+03:00

Rating IMDB: 6.5/10

N-am sa inteleg niciodata cum Nicholas Cage poate juca in asa ceva. Filmul incepe foarte bine si se termina deplorabil, absolut jalnic.

In anul 1959, elevii unei scoli hotarasc derularea unui proiect special: fiecare intre ei va trebui sa deseneze cum vede lumea peste 50 de ani. Desenele vor fi puse intr-o capsula ce va fi dezgropata 50 de ani mai tarziu si vor fi impartite elevilor din acea vreme.

Zis si facut! Numai ca o pustoaica atrage atentia, e ciudatica, aude voci si scrie doar cifre in loc sa deseneze, asemenea colegilor de clasa. Biletulul ei ajunge peste 50 de ani la un pustiulica, al carui tata, astrofizician de meserie, arunca intamplator un ochi pe notite. Da omul nostru un search pe goagal (ce-mi plac mie filmele astea in care cazuri grele, nerezolvate de ani de zile sau enigme nedescifrate inca sunt decriptate printr-un search pe internet:) si face diverse conexiuni in capul lui destept si...ce sa vezi? Pustoaica lasase mostenire umanitatii un sir intreg de predictii: dezastre cu multi morti, cifrele reprezentand localizarea GPS, ziua, luna si anul nefericitului eveniment, precum si numarul de morti.

Si asta n-ar fi nimic! Confom predictiilor, se mai petrec cateva dezastre dupa care vine cel Final, devastator, nimicitor al Planetei. Omuletzul nostru se simte dator sa caute o solutie pentru salvarea batranului Pamant.

Stau si ma gandesc daca e cazul sa dezvalui finalul. M-ar cam tenta sa fac filmul asta de ras. Dar ma abtin pentru cei care vor sa il vada si pe care ii pasioneaza astfel de subiecte. Totusi, am cateva precizari de facut:

- finalul este o zeama; repet, filmul incepe foarte bine si se termina deplorabil

- ideea nu e rea, dar e comercializata in stilul pur hollywood-ian, care imi provoaca adesea indigestie si dureri de cap

- anumite scene sunt tras de par, nerealiste, cum ar fi cea a prabusirii avionului si a incercarii astrofizicianului nostru de a salva omuletii care mai traiesc, iar dialogurile sunt specifice industriei cinefile de masa, asa cum ne-au obisnuit americanii in fiecare an.

Astept cu deosebit interes zilele bune ale lui Nicholas Cage...

Fracture (2007)

2009-09-08T18:02:00.013+03:00

Rating IMDB: 7.1/10

Ei, asa da, oameni buni! Iata ca se poate! Si inca foarte bine...

O doamna, pe numele ei Jennifer Crawford, este maritata. Asta nu o impiedica sa mai guste putin din placerile vietii, impreuna cu un copoi, cu care se vede in mod regulat. Nu-mi dau seama cand a gresit: cand s-a maritat cu Ted Crawford sau cand si-a "tras" drept amant pe Rob Nunally. Oricum am da-o, finalul doamnei e tare neplacut: sotul o asteapta acasa (fiind foarte la curent cu activitatile zilnice ale sotiei) si o impusca fara nicio remuscare. Ceea ce urmeaza...e atat de alert...de captivant...merita mai degraba vazut, decat citit.

Femeia nu este omorata in orice moment, ci cu foarte mare precizie. Adica atunci cand se poate prezenta la ancheta exact politistul care o ducea pe culmile placerii in timpul liber. Nu mica este durerea amantului sa isi vada iubita intinsa in casa cu sangele siroind si aproape moarta. De fapt, ea este in moarte cerebrala, conectata la aparate si numai o minune o mai poate aduce la viata.

Se recolteaza arma crimei, reuseste sa obtina o marturisire scrisa din partea sotului, iar cazul pare deja floare la ureche. Politistul, dornic de razbunare apeleaza la mai tanarul procuror Willy Beachum pentru a-l infunda iremediabil pe criminal. Pare cea mai usoara treaba din lume, procurorul Beachum fiind extrem de priceput si metodic, cu o impresionanata rata a condamnarilor de 97%.

Dar, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ! Deloc! Nici nu incepe bine ancheta, ca deja avem o mare problema. Arma gasita langa doamna este analizata si, ce sa vezi, rezulta ca nu a fost folosita niciodata. Criminalul cere sa se reprezinte singur in fata legii, dandu-i cu fiecare ocazie palmutze dupa ceafa procurorului deja ambitionat in a-l condamna, demonstrandu-i cu o lejeritate periculoasa ca nu prea e bine pregatit. Cand Ted Crawford deconspira in plen relatia sotiei cu politistul chemat in boxa martorilor, wow, e un soc pentru toata lumea si lucrurile iau alta directie.

Filmul nu face altceva decat sa contureze personalitatea bolnava, diabolica, periculos de inteligenta a criminalului. Si ce sa-i faci, astfel de roluri ii vin turnate ca o manusa lui Anthony Hopkins, deja eternul psihopat Hannibal, care da inca o data o lectie de interpretare ce merita aplauze la scena deschisa. Sigur, dialogurile evolueaza spre final la ceva ce imi aminteste foarte mult de John Grisham (cica parintele thriller-ului juridic), iar situatia este mai mult decat enervanta pentru procuror: el STIE ca Ted si-a ucis sotia, dar cum sa o dovedeasca cand nu gaseste arma crimei (desi a scotocit casa de cel putin 3 ori) si tot ce are este o arma cu care nu s-a tras niciodata si o declaratie luata sub presiunea evenimentelor; sotia pare a nu se mai trezi din somnul ei adanc, pentru a spune cine a tras in ea, ba chiar Ted face eforturi pentru a o deconecta de la aparate.

O lectie de inteligenta diabolica, maiestrie in intepretare, chichitze juridice si multa ambitie; o reteta care a functionat, rezultatul fiind uimitor. Il recomand cu deosebita caldura!

El Maquinista (aka The Machinist) (2004)

2009-08-17T20:50:00.042+03:00

Rating IMDB: 7.8/10

E ceva in filmul asta care ma scoate din sarite. Si nu ca ar fi ciudatel sau mai putin comercial, nici vorba! Sau ca nu ti-ar pune mintea la contributie! Dar am o nedisimulata aversiune fata de sintetic, surogat, copii care se auto pretind originale valoroase!

Trevor Reznik (Christian Bale) e un nene care atunci cand munceste, manevreaza tot felul de masinarii. Cica n-a mai dormit de un an de zile si are un aspect mai mult decat jalnic. E sinistru de slabanog, se comporta destul de ciudat, are colegi de a carui existenta ne cam indoim, gaseste biletele ciudate pe frigider, se combina cu o prostituata, incepe sa isi puna la indoiala propria sanatate mentala si uite asa o tinem pana maine. Cand un asa-zis coleg de-al lui ii face un semn de amenintare, el atinge din greseala butonul unei masinarii ce reteaza mana altui coleg. Din acel moment, tot are senzatia ca ceilalti nu il mai vor la serviciu, crede in existenta unei adevarate conspiratii impotriva lui etc.

Si totusi, ce am cu filmul asta? In primul rand, el mi-a fost recomandat de foarte multi cunoscuti sub pretentia unui film bun, lucru confirmat aparent de ratingul IMDB destul de ridicat, dar absolut nemeritat din punctul umil de vedere al subsemnatei.

Daca nu as fi vazut si alte filme, "Masinistul" asta mi s-ar fi parut grozav, nu alta! Dar dupa ce vezi "Fight Club", asta ti se pare o copie ieftina, proasta, inutila (la ce este util pentru spectatori sa vada o copie a unui film bun, dupa 5 ani?!). Si chiar am de gand sa imi sustin punctul de vedere, dupa cum urmeaza:

1. Tyler Durden (Fight Club) si Trevor Reznik sunt doua personaje asemanatoare, teribil de frustrate: primul din cauza vietii corporatiste care te seaca de tot ce e mai bun in tine, al doilea pentru ca omoara un copil pe strada, lovindu-l cu autoturismul proprietate personala si fuge, in mod las, de la locul faptei.

2. Astia doi o iau razna treptat-treptat si incep sa sufere de serioase dedublari de personalitate, adevarate crize de schizofrenie, Tyler se cunoaste pe sine insusi intr-un avion, Trevor isi imagineaza un coleg de a carui existenta de indoim inca de la bun inceput. Comit tot felul de acte ciudate, oarecum asemanatoare, sufera amandoi de insomnii, duc un trai din ce in ce mai insalubru, au momente in care se trezesc la realitate, dar boala revine.

3. Atat Tyler, cat si Trevor isi gasesc o domnisoara de o calitate mai mult decat indoielnica cu care isi impart dormitorul temporar, relatie distrusa in ambele cazuri de sanatatea precara a celor doi protagonisti. Si chiar incep sa ma enervez daca mai continui...

"Fight Club" face ca "Masinistul" sa fie extrem de previzibil. Cu toate acestea, nu putem nega prestatia deosebita a lui Christian Bale, care a slabit in jur de 18 kg pentru a conferi autenticitate rolului. Si aceasta din proprie initiativa. Sunt din ce in ce mai placut impresionata de acest actor, pe care l-am cunoscut in "American Psycho". Ulterior, l-am revazut in "Batman Begins", "Prestige"(merita vazut, daca l-ati ratat), precum si in "Dark Night" (unde joaca bine, dar prestatia este umbrita de uimitorul Joker Heath Ledger).

Cica unii au asemuit "Masinistul" cu "Memento". Nici pomeneala! Memento este un film desavarsit, original, deosebit de captivant, interesant si nu m-as opri nici maine din laude. Leonard are pierderi de memorie si incepe sa noteze tot felul de chestii, deoarece crede ca si-a ucis sotia. Unii au mers si mai departe: au asemuit ciudatelul asta de "Masinist" cu "Crima si pedeapsa". Nu zau?! Cum ca, vezi-Doamne, Trevor ucide un copil, pleaca de la locul faptei si incepe sa aiba probleme psihice din cauza remuscarilor. Mneah, Raskolnikov al lui Dostoievski da, in mod deliberat, cu toporisca in teasta unei babe, cu scopul clar de a o jefui. Urmeaza un delir desavarsit, boala, remuscare, bantuirea de catre politist (cum face Colombo cu ucigasii pe care ii ancheteaza). Daca putem asemui agonia lui Raskolnikov cu biletelele pe care Trevor si le scrie singur sau cu gargaunii pe care ii are cand isi imagineaza colegi inexistenti sau cu faptul ca ambii protagonisti au o relatie cu o prostituata, atunci probabil ca Masinistul e o varianta mai moderna a Crimei, ceea ce nu il face extraordinar in viziunea mea!

E uimitor cu cate pelicule pare a semana "Masinistul"! Eu m-am rezumat la "Fight Club"! Voua...cu ce film vi s-a parut ca seamana???

Ice Age 3: Dawn of the Dinosaurs

2009-07-19T11:31:00.012+03:00

Rating IMDB: 7.3/10

Mneah, Ice Age 3 nu este perimat! Si nici o varianta mai slaba a celorlalte 2...dimpotriva, este haios, cu poante, personaje si situatii noi care ii confera aceeasi savoare de care am devenit dependenta.

Veveritoiul nostru isi iubeste ghinda la fel de mult, n-ar slabi-o din ochi nici macar o clipita....numai ca apare o veveritoaica cu gene lungi si languroase...se uita la ea...se uita la ghinda...hmmm...grea decizie...Pana la urma, hormonii inving si...da-i, Doamne, veveritoiului napasta cea de pe urma....deja avem o relatie de cuplu, banal de clasica, in care el face tot felul de treburi casnice, ea isi uda florile, el vrea sa ii faca pe plac, ea e plina de fitze, el incepe sa se cam sature...scenariul deja suna prea cunoscut ca sa detaliez....

Mamutii asteapta un copilas, iar tigrul se cam simte in plus si vrea sa sparga gasca. Sid vrea neaparat o familie, chiar daca asta presupune sterpelirea a 3 oua gasite la drumul mare, aparent abandonate...Si ce grija mai are el de outele alea (care numai oute nu sunt, judecand dupa dimensiuni) si le bibileste asa de frumos, pana ies 3 pui de dinozauri din ele. Asta n-ar fi nimic, daca socotim ca dihaniile astea nu-s deloc vegetariene si nici nu stiu sa se joace frumos intr-o societate animala destul de civilizata...Distrug cam tot ce intalnesc in cale, tipa toata ziua dupa carnita, inghit un puisor pe care cu chiu cu vai il scot din stomac pentru a-l da inapoi parintilor terifiati (cu adevarate interventii, nu alta). Sid nu se dezice de monstruletii astia 3 nici in ceasul al 12-lea, nici macar atunci cand mama lor adevarata (o ditamai matahala pe langa care mamutii par..cum sa o spun...Gutza pe langa Ghita Muresan) vine si ii ia acolo unde le este locul: in taramul de dedesubt. Ar fi o mica problemuta: matahala aia la feminin il ia si pe Sid si asta nu neaparat cu ganduri prietenoase...

Prietenii se mobilizeaza si intreprind o adevarata calatorie in celalat taram, pentru a-l recupera pe Sid. N-ar fi reusit fara ajutorul unui personaj straniu, o nevastuica cu mecla de pirat si accent british proeminent care ii initiaza in tainele taramului dinozaurilor.

Filmul este haios. Cel mai tare film de animatie al tuturor timpurilor. Nimic nu a reusit sa ii egaleze in mintea mea performanta! Din nefericire, varianta 3D putea fi muult mai spectaculoasa (Spre deosebire de "Calatorie spre centrul pamantului" unde personajul principal isi clatea gura si aveai o senzatie tare neplacuta ca te va atinge cu cativa stropi...) Aici nu! Din pacate, efectele sunt foarte cuminti, mult prea cuminti pentru potentialul filmului...dar, pentru o ora si jumatate, m-am intors din nou in copilarie...o calatorie pe care nu o refuz niciodata...

Stalker (1979)

2009-06-25T22:24:00.057+03:00

Rating IMDB: 8.1/10

De fiecare data, bunul prieten Matash a insistat in a-mi recomanda "Calauza". Cu neobosita indarjire, mi-a facut chiar si un instructaj de vizionare, pe care l-as rezuma cam asa:

1. ai rabdare, foarte mare rabdare

2. sa nu cumva sa adormi sau sa-ti distragi atentia de la film

3. ai grija ce scrii despre filmul asta, da??? este cunoscut faptul ca parerile noastre in materie de filme au coincis in mare parte, cu exceptia Cetateanului Kane, Matash considerandu-l o capodopera, eu o incercare.

Mi-am zis, ce grozavie sa mai fie si asta: un film rusesc al anilor 70-80? M-am inarmat cu toata rabdarea posibila si am purces la treaba. Bine am facut! Tarkovsky asta e interesant, dar iti pune greu rabdarea la incercare, insistand pe detalii care astazi, cel putin, pot parea redundante.

3 ciudati (Calauza, Profesorul si Scriitorul) fac o calatorie in ceea ce ei numesc Zona. Zona asta e un loc unde cica ar fi cazut un meteorit straniu, transformand-o intr-un loc special, unde dorintele celor care ajung Acolo se indeplinesc. Nu orice fel de dorinte, ci alea mai launtrice, care tin de insasi esenta individului. Locul e pazit militareste, iar cei 3 nebuni se folosesc de o drezina pe sine, gonind nebuneste printre gloante. Dupa abandonarea drezinei, incepe Marea Calatorie intr-un taram deosebit de verde si linistit, poate chiar prea linistit.

Despre filmul asta, nu putem vorbi decat cu seriozitate. Bascalia nu-si prea are locul. Cateva aspecte mi se par demne de luat in seama:

1. Marea Calatorie e redata in cele mai mici amanunte. Parca te si astepti sa sara un monstrulet de prin tufisuri. Acest lucru nu se intampla si nu o spun spre dezamagirea cuiva.

2. Acest voiaj este, de fapt, unul al initierii. Totul este presarat cu discutii filozofice (cu care rusii ne-au obisnuit de fiecare data), acesta fiind insusi pretextul filmului.

3. E un film in care nu se intampla nimic. Sau foarte multe lucruri. Depinde de care parte a baricadei esti: cea exclusiv launtrica, filozofica, sau cea exterioara, in cautare de miscare, actiune...

4. Tarkovsky insista exagerat de mult pe detalii. Repet, in permanenta ai senzatia ca ceva rau este pe cale sa li se intample. Apa picura si picura si picura....

5. Asa cum o spunea si Matash, uneori finalul poate schimba totul. Cam asa se intampla si aici! Desigur, nici finalului nu-i putea lipsi incarcatura filozofica, dar este unul neasteptat, rupand cumva firul epic de pana atunci.

Am vazut un film despre Nimic si despre Tot, in acelasi timp. O Calatorie in care nu se intampla prea mare lucru, dar din care tragi mai multe invataminte decat ai crede. Lumea m-a intrebat daca mi-a placut asa ceva. Raspunsul este da! Am avut ocazia de a pasi cu toata fiinta mea in alta lume, poate ciudata, poate cu totul diferita de a mea, dar mi-a placut. Poate ca as mai fi taiat cativa din stropii de apa ce picurau neincetat, dar cred ca filmul nu ar mai fi avut acelasi farmec. In definitiv, nici nu sunt foarte convinsa ca prin acele zone ar fi cazut vreun meteorit sau ca e ceva special in Zona, dar iese in evidenta o auto-cunoastere mai profunda decat banuiam.

Mai cred, totodata, ca anumite filme raman "agatate" undeva, intre generatii, desi nu ar trebui sa se intample acest lucru. "Calauza" e unul dintre ele. Intrebati-va parintii: toti au auzit de filmul asta! De ce nu s-a transmis mai departe, desi ar fi trebuit? Pentru ca e greoi! Pentru ca s-a indepartat foarte mult de aceste timpuri contemporane, superficiale pe alocuri, cu "readers' digest"-uri si filozofii adaptate pentru a fi cat mai digerabile, sa nu cumva sa ne punem prea mult la incercare creierasul obosit de atata munca de birou.

Seven Pounds (2008)

2009-06-17T18:52:00.021+03:00

Rating IMDB: 7.6/10

Filmul asta e mai aparte, sa zicem. Daca n-ai dispozitie spre lucruri profunde si o imensitate de trairi, atunci, mai bine, nu te uita! Pe langa starea asta speciala, el mai necesita si ceva atentie pentru a te dumiri cine e personajul principal si ce vrea el sa faca. Asadar, daca potaia n-are astampar, du-o pe balcon cu papica si jucarele, daca iti suna telefonul, taie-i sonorul si incearca sa te concentrezi putin la ce vezi.

N-are actiune cat sa ameteasca, dar nici nu este atat de static incat sa induca plictiseala. Dialogurile sunt profunde si adesea surprinzatoare. Nici prin cap nu-ti trece cat de ciudata e toata afacerea asta!

Ben Thomas (Will Smith) e un asa-zis inspector la Fisc ce considera el oportun sa se amestece prin vietile oamenilor. Nu oricarui tip de oameni! Vorbim de boli greu curabile: cancer, boli coronariene, orbire etc. Isi alcatuieste un cerc de 7 astfel de persoane si cauta prin ei o izbavire. Cu ceva timp in urma, in timp ce isi citea un sms la volan, provocase un teribil accident prin care au decedat cateva persoane, inclusiv logodnica lui. Cam cate persoane in total, credeti? Sa fie exact 7...

Accidentul cu pricina nu i-a dat pace, macinandu-i existenta incet si sigur. Incearca un "7 pentru 7", incercand cumva sa salveze vietile unor oameni total straini de el si grav napastuiti de soarta. Sa luam un exemplu: o mamica cu doi copilasi este maltratata revoltator de sotul ei, de care nu prea poate scapa. Ben ii daruieste casa lui de pe nu stiu ce plaja, asigurandu-le un camin stabil, ferit de actiunile unui "sot" si "tata" de-a dreptul bolnav. Sigur, lucrurile nu se opresc aici, omul asta mergand pana la gesturi supreme cu care nu prea ai cum sa fii de acord, in definitiv. Pe de alta parte, la ce serveste si cui serveste un trai macinat de remuscari, un om care nu mai este om pe dinauntru???!!!

Sincer, nu prea cred eu ca salvand 7 oameni te poate ierta de faptul ca ai omorat tot atatia. Sigur, sunt altii care au omorat mult mai multi si dorm teribil de linistiti. Dar e ceva impresionant in filmul asta, mi-a luat putin timp sa ma reculeg dupa toata povestea asta. De asemenea, este marcanta si relatia deosebit de speciala, trecand cu mult barierele "iubirii" pe care o vad in jurul meu, cu o tanara, si ea avand o boala deosebit de grava. Legatura lor este una de viata si de moarte, cu consecinte pe termen lung, chiar deosebit de lung. O relatie care nu va ajunge niciodata la stadiul jalnic de iesiri in Mall pe banii lui si diamante daruite de la nush ce magazin de fitze de pe Magheru. Omul asta ii daruieste ceva muuult mai important si mai trainic decat ar putea mintea vreunei pipitze sau a unui bashtan de bashtan sa priceapa. Repet, iti recomand filmul asta doar daca ai minte si suflet. Foarte mult suflet!

M-a impresionat in mod deosebit prestatia lui Will Smith. Gata, s-a dus cu vremurile "Men in Black", "Wild Wild West" sau "Bad Boys"! Incepand cu "Pursuit of Happines", omul a inceput sa joace! De-adevaratelea!