Din cand in cand imi mai place sa merg cu autobuzul. Nu foarte des, din motive evidente, ci de cateva ori pe luna. Mai afli o barfa, mai vezi cum se imbraca lumea… iei “pulsul orasului“.

Ei bine, azi dimineata am fost la birou cu autobuzul. A plouat toata noaptea si dimineata s-a facut cald. Partea amuzanta? Doua doamne pe la ~45 de ani, imbracate bine si rujate, discutau.

“Dom’le, ce cald e in autobuzul asta, uite ca s-au aburit si geamurile. M-am urcat in capat si de acolo n-a deschis nimeni niciun geam…”

Moment in care m-a bufnit rasul, la propriu. Doamnele stateau in picioare, fix langa geamul central. N-au pus mana sa-l deschida, au asteptat sa vina cineva sa o faca.

Pe sistemul: “Sa ne dea statul”. Prea sunt unii obisnuiti sa le dea cineva, de la casa pana la loc de munca, si sa nu avem initiative. Prea.

Si initial cu asta am pornit la drum, am strans oameni si am cautat sa facem pozele cele mai potrivite. Am ajuns acasa entuziasmat si m-am apucat de photoshopat. In cateva ore au fost gata si le-am dat drumul pe net.

Ideea a prins foarte bine, reusind sa adune zeci de comentarii si aprecieri si sute de shareuri pe facebook, twitter, Google+ si Pinterest. Multi dintre ei m-au intrebat daca o sa fac si expozitia live, ca ideea e inedita si ar prinde. Si am zis ca ar fi fain. I-am intrebat si pe cei din Social Media Brasov si am incercat sa gasim un sponsor. Timpul era scurt, prezentarea mea nu a fost cea mai completa iar agentia de la care am cerut bani era un noua la client. N-am primit niciun raspuns si sper ca acum s-au convins ca putem sa facem treaba, ca nu promitem si luam banii fara sa oferim ceva expunere in schimb.

N-are nimic, nu era o problema. Am inceput sa fac planul pentru expozitie. Prima pe lista a fost autorizatia de a ocupa un loc in Piata Sfatului, de care s-a ocupat Manu si cred ca nu i-a fost usor sa se plimbe pe la Primarii si alte institutii. Am obtinut-o asa ca am mers mai departe, aveam mai putin de doua saptamani pana la marele eveniment.

Cu expozitia am avut o gramada de bataie de cap. De la proiectul suportilor, pe care l-am facut instant pana la carat materialele si printat pozele. Noi nu aveam practic nimic. Ne-am strans si am inceput sa intreb: Ba, care aveti o bormasina? Care aveti o duba pe acasa ( )?

Si ne-am apucat de treaba, am mobilizat investitorii sa dea bani, i-am strans si am inceput sa ne gandim la modalitatea prin care sa afisam practic imaginile. Am zis ca le printam pe foi A2 si le prindem de niste suporti de lemn. Initial am zis ca-i cumparam, dar cand am vazut ca este 320 de lei unul am zis ca daca tot suntem o mana de oameni, putem sa punem mana la lucru si sa-i facem noi, mult mai ieftin.

L-am luat pe Razvan, ca avea masina mai lunga si am mers la cumparaturi. Tot el e si cel care era sa ma piarda pe drum de vreo doua ori. Dupa ce am adunat ceea ce ne trebuia am pus mana si am dat gauri, am taiat si am bagat sute de suruburi. O zi intreaga, de la 10 dimineata pana la 9 si ceva seara. Usor nu a fost, mai ales ca doua zile nu mi-am mai simtit degetele iar unghiile le-am avut negre pana pe joi de la bait.

Dupa ce-am terminat cei 15 suporti i-am lasat la uscat la Octi, care ne-a pus la dispozitie curtea si cei 4 amstaffi (?) sa-i pazeasca.

In ziua cea mare, si anume sambata dimineata, Sorin ne astepta cuminte cu duba (nu, nu de Politie) ca sa incarcam si sa fugim repede in Piata, ca deja veneau turistii. A durat cam o ora sa punem totul pe picioare, mai ales ca au mai venit cativa colegi din SMBv sa puna mana la infipt pioneze dar a meritat. Apoi ne-am pus cuminti pe o banca si am admirat cum lumea venea lumea.

Zilele de 18 si 19 mai au fost obositoare. Ajungeam acasa si direct luam somn. Dar au fost si momente memorabile.

Stateam la terasa si la un moment-dat Victor s-a dus in Piata Sfatului sa verifice plansele. Si ma suna, panicat, sa fugim repede acolo ca ploua de rupe. Zic: “Ba, sigur ploua?!” pentru ca la noi era chiar soare. “Da, ma. Fugiti aici”. Si l-am luat pe Razvan si da-i pe Republicii la deal. Cand ajungem, pe jos uscat si nici urma de ploaie. “A plouat, da’ pana ati venit voi (1 minut jumate) s-a oprit.” Ooook….

A mai fost un grup de oameni destul de tineri (20-30 ani) care s-au uitat la poze si la un moment-dat unul dintre ei vine spre mine foarte suparat si ma intreaba daca eu am facut astea. Zic da, in mare parte. “Baaa, eu cred ca-s facute pe calculator” imi zice el. Ma, era posibil sa fie asa.

Pana la urma au fost multi oameni. Mult mai multi decat m-as fi asteptat. Am avut si o surpriza neasteptata, a fost Noaptea Muzeelor (de care n-am stiut, sincer) si asta ne-a ajutat sa tinem expozitia deschisa pana pe la ora 12 noaptea (cand inca mai veneau oameni), desi in plan era sa o inchidem la ora 9.

Duminica a fost soare si frumos si iar au fost multi oameni care ne-au vizitat. Multi dintre ei ne intrebau cine le-a facut, ne-au felicitat si ne-au strans mainile. Un domn m-a intrebat chiar cum se numeste tehnica folosita. N-am stiut sa ii zic, pentru ca eu nu stiu sa fie folosita. Inca.

Au venit si cativa dintre proprietarii pozelor vechi pe care le-am folosit. Care deasemenea ne-au felicitat pentru idee.

In final, ideea a prins si s-a vazut ca a fost una mai neobisnuita, cu toata modestia.

Multumesc tututor celor care s-au implicat, a fost o demonstratie a faptului ca Social Media Brasov, grupul de bloggeri de aici, poate pune in aplicare idei care sa aiba succes mai mult decat s-au asteptat. Ceea ce e un lucru bun.

Mi-a placut foarte mult la vremea respectiva, si ca orice idee in care cred nu o las pana nu imi iese exact cum vreau, chiar daca o aman din diferite motive. Ei bine, alaturi de colegii din SM Brasov (grup format tocmai pentru astfel de actiuni) am reusit sa punem proiectul in aplicare iar atunci am zis, ca daca prinde, vom face expozitia si live, in Piata Sfatului (nu doar pe blog). Sincer, nu ma asteptam sa prinda atat de bine si sa primim atatea incurajari sa facem expozitia. Dar am avut noroc, sau poate chiar am facut o treaba buna.

Oricum, am facut rost de autorizatie pentru a ocupa pentru doua zile Piata Sfatului (autorizatie cam greu de obtinut, Manu stie!) moment in care am inceput sa ii dam drumul la treaba. N-avem sponsori, nu ne sustine nimeni. Poate doar gandul ca o sa facem ceva misto. Asa ca am facut o cheta, am strans fiecare niste bani si ca sa iesim mai ieftin am conceput niste suporti pentru a putea pune pozele. Suporti la care tot noi am lucrat o zi intreaga.

Asadar, anuntul important!

Sambata si Duminica, adica 18 si 19 mai 2013 veniti cu copil, frate, sora, bunica si sot in Piata Sfatului sa vedeti pe bune cam ce am pus la cale. Nu este vernisajul de la Luvru, dar noi ne dam silinta sa aratam orasului ceva frumos, ceva ce pana acum nu a mai vazut.

Noi speram sa aducem toate pozele Sambata dimineata si sa le lasam pana Duminica tarziu, deci aveti doua zile in care puteti sa le admirati.

Care este scopul?

Scopul nostru este sa aducem un plus de valoare orasului, un colt de cultura si o idee care credem noi ca este una inedita. Scopul nostru nu este sa monetizam expozitia, de aceea este una in aer liber si noi nu castigam absolut niciun ban. Ba chiar am dat bani pentru cele necesare.

De aceea tin sa le multumesc domnilor de la orasulmemorabil, de unde am luat pozele cu orasul vechi, dar si detinatorilor de drepturi de autor ale pozelor originale. Vreau sa amintesc ca noi nu ne asuman nicidecum aceste poze, doar le folosim in scop educativ, ca sa zic asa. Dat fiind faptul ca nu exista foarte multe poze cu orasul din anii ’30 sau ’40, folosim si noi ce avem si speram ca cei ale caror poze le folosim sa inteleaga.

Deci, daca vreti sa ne ajutati o puteti face printr-un share la acest articol (gasiti butoanele mai jos) pentru ca daca vin mai multi oameni si vad expozitia cu atat munca noastra este rasplatita mai bine (ca si multumire). Sau, daca aveti blog/ziar/Televiziune (cc Voiculescu) ne puteti ajuta scriind un articol, o nota de subsol sau orice.

In concluzie

Ne vedem sambata si duminica in Piata Sfatului, unde sper ca voi fi in ambele zile iar vremea va tine cu noi.

Tind sa cred ca in ultima vreme se pune prea mult accent pe mancare, cadouri si gratare. La orice sarbatoare. Indiferent care e ea, vedem la TV astfel de specimene. Si o putem sa zicem foarte usor ca aia de la TV sunt niste inculti aiuriti, dar si pe facebook vad acelasi fenomen: Poze cu oua, fripturi si gratare.

Ei bine, eu am observat in noaptea de Inviere un altfel de comportament. De ce zic asta? Pai sa va povestesc. Eram la biserica unde preotul citea linistit slujba acompaniat de niste domni care cantau si de un om special pus ca sa-i tina lanterna sa vada-n carte. La un moment-dat in multimea de 80-100 de oameni se creeaza o mica zarva. O doamna pe la 80-85 de ani lesina. Cei care erau cu ea, nepoti si copii, o iau pe brate si incearca sa o scoata de acolo. In acest timp, vizibil deranjate de galagia produsa de cei care voiau sa isi salveze batrana, cateva doamne au inceput cu “Shhh, liniste, va rugam”.

Evident, nimeni nu s-a interesat de ce e cu doamna, nici macar preotul care a vazut faza (era la 2 metri de el) si si-a continuat nestingherit slujba, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Se cerea apa cu disperare si nimeni nu-i baga in seama. Se pare ca preotul si restul oamenilor erau mult mai interesati de invierea Domnului decat de moartea femeii.

Dupa multe rugaminti, n-au facut decat sa adune in jurul batranei un grup de gura-casca, ca doar atunci cand cineva lesina e bine sa te duci si sa te uiti, sa ii iei omului tot aerul. Au luat femeia, au urcat-o intr-o masina si repede la spital. Bunatatea, credinta, fratia si intrajutorarea e doar de fatada.

Dupa toata asta, desi slujba nu s-a intrerupt, probabil pentru ca e pacat mare sa te opresti din citit sa ajuti un om, s-a impartit lumina.

La un moment-dat vine o masina in tromba, pune frana cu scartz iar din ea coboara un cuplu la costum, domnul avand ochelari de director si bluetooth activat in ureche. Si nu au coborat oricum ci cu candelele aprinse cu bricheta, s-au grabit sa ajunga in multime pentru a nu rata ceva interesant.

Pentru mine a fost ciudat tare.

poza via si via.

Am gasit acolo cateva bijuterii, printre care un DeTomaso Pantera,  Ferrari 458 Challenge, Lancia Fulvia, Mini si o Dacie 1300. Nice!

De multa vreme eu am un HTC Wildfire. Initial l-am luat ca si telefon de tranzitie dar deja are cam un an de cand il tot folosesc. A fost unul din telefoanele care mi-a placut cum arata, cum se simte in mana si apoi mi-a placut ca a fost mai ieftinache, stiind ca n-o sa-l tin mult, ca n-am prea mare grija de gadgeturi si pentru ca imi implinea nevoile de atunci: Net, facebook, mail, twitter si sunat.

Nici macar nu stiam ce camera are (bine, nici acum nu stiu), nu stiam ce procesor are, nu stiam ce memorie are si nici macar de cati inchi e displayul. Singurul lucru care m-a interesat atunci cand l-am luat a fost cum se misca. Atat. L-am luat in mana, l-am butonat, am stat putin cu el si gata.

Intre timp am primit un Allview A4ALL, smartphoneul pozitionat ca fiind cel mai ieftin de pe piata, de unde si numele “A4ALL” care cica e ceva gen Android pentru toti. Eram sceptic la inceput, doar ce putea sa faca un telefon de 329 de lei, la liber, nou-nout? Parca-l si vedeam, plastic ieftin, dezlipit la colturi si ecran gata zgariat. Ceea ce nu s-a intamplat.

Eu am primit varianta neagra, thank God, dar capacul spate se poate schimba si se poate alege o gama mai variata de culori. Pe spate avem un plastic cauciucat, care sta destul de bine in mana, camera, logo-ul allview si difuzorul. Butonul de on-off e in stanga sus, si tare mi-ar placea sa se introduca un standard si sa se puna intr-un singur loc la toate telefoanele. Ca-i confuzant. In jurul displayului am observat o chestie foarte misto, ce pare utila: Este o linie subtire de cauciuc care protejeaza displayul atunci cand e pus cu fata-n jos. Am probat, nu se zgarie!

Din cate am citit, ca la asta m-am interesat, am zis sa nu fac review fara ceva specificatii generale, camera de 2mpx se vede mult mai ok decat pe HTC-ul meu, nu are blitz ceea ce e normal. Camera frontala e una VGA, se vede ca un webcam, utila daca vrei sa faci videocall desi eu n-am vazut pe nimeni sa o faca pana acum.

Procesorul e un Cortex A9 de 1Gb, nu stiu ce e Cortex, dar l-am auzit pe Manu vorbind despre asta si cred ca e de bine. Ruleaza cu un Android 2.3.6 Gingerbread, spre deosebire de al meu care are Froyo. Telefonul se misca surprinzator de bine, dar sa ajungem la ce ma intereseaza pe mine: Faptul cum interactioneaza utilizatorul cu el, ca restul sunt detalii:

Cateva poze facute de mine, pentru comparatie si pentru a va face o idee cam cum se descurca camerele celor doua telefoane: Allview A4ALL si HTC Wildfire. Diferenta este evidenta. Extra, am pus o poza facuta cu Allview P6 Stony, unul din cele mai performante telefoane ale brasovenilor.

In pachet cu telefonul vine incarcatorul, hands-freeul cu sunet decent, folie de proctectie, garantie si un formular de feedback.

EDIT: Uploadul de poze (pe facebook, de exemplu) se blocheaza destul de des chiar si conectat la WI-FI, singura solutie fiind restart la telefon, chestie destul de ciudata.

In plus, launcherul a crapat de cateva ori.

Spread the love!

Cu exemplu.

Stiti domnisoarele alea frumoase, inalte, cu par des si lung, ochii mari si fuste scurte care se plimba prin baruri si benzinarii si te conving sa cumperi un anumit tip de tigari? Ca le dai pachetul tau inceput pe unul nou de-al lor sau ca iei doua pachete si primesti o bricheta la oferta, ele sunt puse cu un scop: Sa le incerci produsul.

Ei bine, asta e marketingul in forma sa pura: Chiar daca vinzi o toxina daunatoare si fara niciun beneficiu si care pe deasupra costa si foarte mult, daca il ambalezi frumos pana si cei care nu sunt in target isi doresc sa fie. Pana si nefumatorii parc-ar cumpara un pachet, numai sa se bage putin in seama cu duduile frumoase.

Asta-i marketingul.

poza via.

Acum 4 ani cand incepeam sa am primii clienti, erau o parte din ei care tineau neaparat sa aibe un site in Flash. Am evitat inca de la inceput genul de site-uri pentru ca nu mi s-au parut ok.

Atunci netul nu era la viteza de azi si dura ceva pana se incarca tot continutul. In plus, erau oameni care voiau site flash si sa fie primii in Google pe anumite cuvinte. Lucru pe care nu-l puteam oferi. Odata ca nu ma pricepeam la SEO (nici acum nu ma pricep) si pentru ca flashurile nu sunt cele mai SEO-Friendly.

Ii luam si le explicam frumos avantajele unui site facut frumos in HTML sau PHP sau orice dorea sa faca cu el si apoi ii explicam de ce nu e bun Flash. Da, se vede frumos si poti obtine ceva interesant. Dar de cele mai multe ori un astfel de  site este de cele mai multe ori evitat de vizitatori. In plus atunci incepea sa creasca si rata smartphoneurilor si majoritatea clientilor fiind oameni de business aveau cate-un iPhone. Si le ziceam ca site-ul lor nu va fi niciodata vizibil pe iOS. Ba mai mult, unul din ei mi-a spus atunci ca la iPhone 3 (inca nu era lansat) o sa-i bage si Flash. Am zambit ironic, pentru ca stiam ce credea Jobs despre asta.

Intre timp multi ma sfatuiau sa pun mana sa invat Flash. Am refuzat categoric si mereu i-am prezis o moarte, mai devreme sau mai tarziu. Dar ce stiam eu, eram un pusti venit cu autobuzul care desena in fata unui patron plin de bani care avea impresia ca le stie pe toate. Aparitia lui HTML5 n-a facut decat sa imi intareasca credintele.

Dar de la o vreme mie imi crapa Flashul de zeci de ori zilnic. Indiferent pe ce PC ma aflu, asta crapa la grupa mare. E updatat, folosesc mai multe browsere simultan si crapa pe majoritatea: Firefox, Chrome si Opera.

Deci, curand, flash. Curand.

Nu stiu daca ati observat, dar eu am vazut de multe ori ca se practica aceasta metoda.

Ii stiti pe tiganii care fura fier vechi din fostele uzine sau de la gropile de gunoi care sunt proprietate privata. Ei bine, de mult ori vine proprietarul flancat de jandarmi si zice: “Ba, ia gata. Ati furat destul, fiecare la corturile lui“. Si atunci incepe scandalul, femeile ies in fata si incep sa urle de nedreptate. Si argumentul suprem este: “Am sapte copii acasa, ce vrei sa le dau de mancare? Vrei sa dau in cap, sa fur?“.

Si asta mi se pare genial. Lor nici nu le trece prin cap ca oamenii pot sa si munceasca. Ca pot avea un serviciu platit care de cele mai multe ori pune oamenilor normali si harnici o masa calda zilnic. Pe unul nu l-am auzit “Da’ ce vrei, sa ma duc la munca in fiecare zi la 7?!”

poza via.

Mai un logo, mai un site sau un advertorial pe blog. De obicei refuz sa fac astfel de chestii pentru ca pur si simplu imi ajunge jobul pe care-l am. Dar sunt unele proiecte interesante pe care le accept, ca ce se poate intampla, nu?

Si facem treaba, vorbim chestii si predau totul. In general intreb daca a fost totul ok, daca este multumit si apoi cer plata. Si gata. Mi se spune ca primesc banii stabiliti de comun acord. pana *vineri*. Sau pana luna viitoare. Sau pana anul viitor.

Si pentru ca este o relatie de business, astept cuminte plata. Care nu vine la data stabilita. Si mai astept cateva zile. Saptamani chiar. Si intreb de bani. Da, da, zilele urmatoare promit ca vin banii. Si sunt plati de care uit, si imi aduc aminte peste saptamani ca cineva trebuia sa-mi trimita bani. Si caut in mailuri si gasesc ca iar a trecut de data stabilita. Si iar dau mail. Si ma simt prost pentru ca eu trebuie sa intreb mereu de banii care, pana la urma, sunt munciti. Nu ii cer cu imprumut si nici sub forma de donatie.

Mereu scuze de genul: “Contractul e la semnat” “Contabila e in vacanta” sau “Astazi s-a facut plata“. Si uite asa lucrez o singura data cu oameni care nu pot plati la timp. Pentru ca prefer sa ii refuz pe oamenii de genul. Si s-a intamplat de multe ori sa ma sune din nou clienti vechi si sa-mi spuna ca vor proiecte cu mine si sa se mire foarte tare cand le spun ca Nu, merci.