Animale

Balena albastra

2009-03-25T08:02:00.000-07:00

Balena albastra sau balena uriasa (Balaenoptera musculus) este cel mai mare mamifer care a trait vreodată. Este cu atât mai surprinzator cu cat din multitudinea speciilor oferite hrana de ocean, aceasta se hraneste cu una dintre cele mai mici plante, planctonul.

Chiar daca vaneaza în apele adanci, balena este obligata sa iasa la suprafata pentru a lua aer.Aerul expirat îl elimina sub forma de presiune, ce determina aparitia unor jeturi de chiar sase metri înaltime.

Datorita dimensiunilor,balena albastra a devenit principala prada în timpul înflorii vanatorii de balene.Dupa ucidere,corpul lor era transformat în grasime folosita în industria alimentara, iar fanoanele erau folosite pe post de oase de peste.

Cercetari recente indica faptul ca balenele albastre ating maturitatea (la care pot face pui) la 6 - 10 ani sau cand masculul are 23 de metri lungime, iar femela, 24 de metri. Puii se nasc la intervale de 2 - 3 ani, avand de stat in burta „mamei” 12 luni.

Puiul are 7 - 8 metri lungime la nastere si aproximativ 3 tone greutate (cat 1.000 de bebelusi). Perioada de alaptare a acestuia este de 7-8 luni, rastimp in care ajunge la 16 metri lungime si 23 de tone greutate. In perioada de alaptare, puii consuma in total, zilnic, pana la 379 de litri din laptele mamei, bogat in grasimi.

În 1930-1931 au fost ucise 30.000 de balene albastre. De atunci,efectivul se reface treptat,cu toate aceastea,astazi traiesc numai 2.000 de balene albastre. Organizatii influente încearca protejarea balenelor albastre si reusesc.

Cel mai mare mascul descris vreodată a avut 31 de metri lungime.Conform masuraturilor bine documentate precis, cea mai grea balena a avut 178.000 de kilograme greutate.

În randul marinarilor englezi,balena albastra era cunoscuta sub denumirea de balena cu sulf, deoarece în apele nordice era acoperita de un strat subţire de vegetatie oceanica ce îi camufla culoarea.

Oasele de balena (oasele de peste) erau folosite în trecut, printre altele, şi pe post de ace de par, de catre femei, în realitate erau fanoane.

Orca - Balena Ucigasa

2009-03-25T07:58:00.000-07:00

» Orca este cel mai mare membru din familia delfinilor. Orca este usor de recunoscut datorita culorilor sale, alb si negru, si sunt considerate animale foarte inteligente.
» Hrana principala a orcilor o constituie bancurile de pesti - heringi, scrumbii, somoni, toni si chiar rechini. Mai mananca si cefalopode - sepii, calmari - si, mult mai rar, mamifere marine - delfini si mai ales foci si otarii.

Despre orca

» Orcile calatoresc deseori in formatie, ies la suprafata pentru a cerceta zonele si comunica cu ajutorul sunetelor
» Poate atinge 10 metri lungime dar si o greutate de circa 7 tone. Desi este atat de imensa, Orca poate atinge viteze de 45 km/h.
» S-a constatat ca Orca se obisnuieste usor in captivitate si accepta apropierea omului, fata de care manifesta chiar atasament.

Delfinul

2009-03-25T07:55:00.000-07:00

Delfinii sunt cele mai inteligente mamifere marine. Ei traiesc in grupuri, in toate oceanele lumii dar se gasesc in mod special in Oceanul Atlantic si cel Pacific. Desi isi petrec foarte mult timp in ape, delfinii sunt nevoiti sa iasa la suprafata pentru a respira.
» Corpul lor este alunecos si are culoarea gri. In Oceanul Pacific traiesc delfinii pestriti (patati) care se deosebesc de ceilalti datorita faptului ca au niste pete pe ei.

» Delfinii sunt neobisnuit de prietenosi cu oamenii si sunt interesati de actiunile pe care acestia le fac. Oamneii de stiinta considera ca legatura dintre om si delfin poate creea o punte de comunicare intre noi si lumea de sub ape.

Despre delfini

» Lungimea unui delfin la maturitate depaseste 1,2 metri dar poate fi si mai lung. Cantaresc intre 60 si 600 de kg.
» Delfinul are intre 12 si 200 de colti si nu isi pierde nici unul pe intreaga durata a vietii.
» Poate sari din apa si pana la 6 metri.
» Delfinii pot privi cu un ochi intr-o parte si in acelasi timp cu celalalt ochi privesc intr-o alta directie.
» Nu se sperie de furtuni deoarece le place foarte mult in mare agitata.
» Sunt foarte jucausi. Jocurile ocupa mult din timpul delfinilor.

Se hranesc, in deosebi noaptea, cu pesti si cu calmar. Isi folosesc sonarul pentru a descoperi pestii ascunsi in nisip. Delfinii sunt vanatori extraordinari. Pot sa survoleze chiar si apele putin adanci si pot ataca chiar si animalele care stau pe marginea apelor. Cand ataca in haita pastreaza liniste. Sunt iuti si agili. Cand vad mai multi pesti intr-un loc ii aduna in bancuri foarte restranse, dupa care inhata pestii unul cate unul.

» Delfinii inoata repede ceea ce ii protejeaza de posibilii pradatori. Sunt foarte protectori unii cu ceilalti. In cazul in care sunt atacati de pradatori formeaza manunchiuri de mai multi delfini pentru a se putea apara mai bine. Cand o femela este pe cale sa nasca, pentru a o proteja, ceilalti delfini fac un zid in preajma ei, de jur in prejur.

» Cel mai mare delfin se numeste Orca si i se mai spune balena ucigasa. Poate atinge 10 metri lungime dar si o greutate de circa 7 tone. Desi este atat de imensa, Orca poate atinge viteze de 45 km/h. Acesti delfini mai sunt numiti si "lupii marilor". Se hranesc cu pinguini, pesti, lei de mare dar si cu alte vietati. Femelele conduc vanatoarea si ataca primele apoi masculii sunt cei care dau lovitura de gratie vanatului. Sunt adevarati ucigasi.

SCOTTISH TERRIER

2009-03-25T06:49:00.000-07:00

ASPECT GENERAL
Scottish terrier este un caine scund, avand talia corespunzatoare lucrului la vizuina, membrele scurte si mersul vioi, dand impresia de forta si energie concentreate intr-un volum mic. Capul pare lung in comparatie cu talia acestui caine. Este foarte activ si agil, desi are membre atat de scurte.
COMPORTAMENT/CARACTER:
Fidel si atasat stapanului, independent, demn si rezervat, foarte inteligent si curajos. Indraznet, dar niciodata agresiv.
CAP
Lung dar nu disproportionat fata de talia cainelui, trebuie sa aiba o asemenea lungime incat, fiind destul de lat, sa para totusi ingust.
CRANIUL
aproape plat, iar arcadele zigomatice nu sunt proeminente
BOT
solid construit si adanc pe toata lungimea sa. Are lungimea egala cu a craniului( raport cranio-nazal unitar).
STOP
usor dar clar marcat, plasat exact inaintea ochilor
TRUFA
bine dezvoltata si din profil, linia care pleaca de la trufa la barba este usor inclinata spre inapoi.
OCHII
migdalati de culoare brun inchis, destul de departati, adanc plasati sub sprancene, au expresie vioaie si inteligenta
URECHI
bine conturate, fine, ascutite la varf, drepte, prinse sus pe craniu, dar nu prea apropiate una de alta. Urechile mari, precum si cele late la baza sunt extrem de nedorit (defecte grave)
MAXILARE
dinti mari cu muscatura reulata si in foarfeca perfecta
GAT
musculos de lungime medie
TRENUL ANTERIOR
capul este purtat cu distinctie pe gatul musculos, armonios, de lungime medie, bine inserat in umerii lungi si oblici. Din lateral cutia toracica este proeminenta fata de membrele anterioare care sunt drepte si prezinta o solida osatura, pana la nivelul metacarpului. Carp drept. Piept de buna latime si bine coborat intre membrele anterioare. Coatele nu trebuie sa aiba deviatii inafara sau inauntru si nici sa fie dispuse sub corp.
CORP
coaste bine rotunjite, care apoi se aplatizeaza formand un piept bine coborat; cutie toracica lunga, iar ultimele coaste( de "cuplaj") sunt puternice.Spate proportional scurt si foarte musculos. Linia superioara trebuie sa fie dreapta si orizontala; zona renala este adanca si musculoasa.
TREN POSTERIOR
in comparatie cu talia cainelui, este remarcabil de puternic. Zona fesiera puternica si lata, coapse lungi si geninchi bine angulati. Jareti scurti si puternici, care nu trebuie sa fie orientati nici catre interior, nici catre exterior.
LABE
de buna marime, avand cuzineti rezistenti, degete bine arcuite si stranse. Labele anterioare sunt ceva mai mari decat cele posterioare.
COADA
de lungime medie, pentru a conferi cainelui un aspect echilibrat. Groasa la baza, se subtiaza catre varf. Este purtata vertical, dreapta sau usor curbata.
MISCARE SI ALURI
mers liber si cursiv.Membrele anterioare si cele posterioare se misca drept inainte, cu pasi egali. Impulsul este dat de trenul posterior, dar miscarea este uniforma.
ROBA
par dublu( subpar si par de acoperire), strans pe corp, asigurand o buna protectie impotriva intemperiilor. Subparul este scurt, dens si moale. Parul de acoperire este tare, dens si sarmos
CULOARE
neru, culoarea spicului de grau sau negru tigrat cu orice culoare.
INALTIME SI GREUTATE
inaltime la greaban: 25,4-28 cm; greutate:8,6-10,4 kg
DEFECTE
orice abatere de la punctele de mai sus va fi considerata defect, iar penalizarea acestuia trebuie sa fie direct proportionala cu gravitatea abaterii.
NOTA
masculii trebuie sa aiba doua testicule evidente, normal dezvoltate si complet coborate in scrot.

GOLDEN RETRIEVER

2009-03-25T06:45:00.000-07:00

Golden retriever era un caine utilizat initial la vanatoare, goldenul trebuia sa memoreze nu doar locurile unde a cazut vanatul, ci si ordinea si numarul exemplarelor impuscate, ca apoi sa inceapa recuperarea acestora.Dar pentru un caine inteligent, aceasta provocare se transforma in divertisment. Bun sportiv, niciodata nu ezita sa plonjeze in apa pentru a aporta obiectul aruncat. Are mirosul foarte bine dezvoltat, si atunci cand prada cade intr-un tufis, nu se da batut pana nu o descopera. Cu toate acestea goldenul isi poate manifesta talentul si in alte domenii de activitate. El poate fi utilizat cu succes in actiuni de salvare, ca insotitor al persoanelor cu handicap, dar si la depistarea drogurilor sau a substantelor explozive.
In ceea ce priveste participarea Golden Retriever-ului la sporturile canine, este ceva obisnuit ca podiumul sa fie ocupat in intregime de aceasta rasa. De asemenea, Goldenul obtine rezultate bune la Agility si la Field Trial.
Mai presus de toate, Golden Retriever ramane un tovaras incantator, pretuit pentru docilitate, blandete, afectivitate.

STANDARD FCI nr.111/24.06.1987-extras

ASPECT GENERAL- caine armonios, bine proportionat, activ, puternic, robust, cu miscare bine legata si expresie blanda.
CARACTER/COMPORTAMENT- docil, inteliget, cu aptitudini de lucru, bland, prietenos, sigur pe el.
CAPUL- bine proportionat si cizelat, craniul lat, fara a fi greoi; bot puternic, lat si adanc; lungimea botului este aproximativ egala cu cea a craniului; stop bine definit; trufa preferabul neagra.
OCHII- maro inchis, bine distantati, marginile pleoapelor sunt inchise la culoare.
URECHILE- de dimensiune medie, prinse aproximativ la nivelul ochilor.
MAXILARELE- puternice; muscatura in foarfece, perfecta, regulata, completa.
GATUL- neted si musculos; zona de cuplare a capului cu gatul este bine conturata.
CORPUL- echilibrat, scurt; pieptul este bine coborat in regiunea sternala; coaste bine coborate si rotunjite, zona renala scurta, puternica si musculoasa, linie superioara orizontala.
MEMBRELE ANTERIOARE- drepte, cu osatura buna; umeri bine inclinati, omoplat lung, avand aceeasi lungime cu bratul, astfel incat membrele anterioare, de la cot la sol, sunt bine dispuse sub corp; coate bine lipite de trunchi.
MEMBRELE POSTERIOARE- puternice si musculoase, gabbe solide, genunchi bine angulati; jareti bine coborati; aplomburi drepte; jaretii nu sunt rasuciti nici inspre exterior, nici inspre interior; "coatele de vaca" reprezinta un defect grav.
LABELE- compacte si rotunde, cu degete inchise( ca de pisica).
COADA- bine prinsa si purtata la nivelul spatelui, lungimea sa ajungand pana la jaret, varful cozii nu este rasucit.
ALURA- mers energic, cu impuls puternic; membrele se deplaseaza in planuri paralele cu axa corpului.
ROBA- par de acoperire cu fir drept sau usor ondulat, formand franjuri; subpar des, strans pe corp, impermeabil.
CULOAREA- toate nuantele de auriu si crem, niciodata roscat sau acaju, sunt admise cateva fire albe, dar numai pe piept.
TALIE SI GREUTATE- inaltimea la greaban: masculi-56-61 cm, femele-51-56 cm; greutatea aproximativa: masculi 29-34 kg, femele 25-29 kg.
DEFECTE- orice abatere de la standard se considera defect si se penalizeaza in functie de gravitatea abaterii respective.
-ochii deschisi la culoare
-lipsa subparului
-par foarte cret
-culoare roscat, acaju sau prea mult alb
-depigmentare puternica a trufei sau ploapelor
lipsa a doi premolari pe aceeasi parte
-talie in afara limitelor
-absenta stopului, bot subtire, ingust
-spate foarte lung
-coada stramba sau rasucita la varf
-defecte grave de osatura ce pot incomoda cainele in miscare
-entropion, ectropion
-prognatism
-agresivitate sau teama exesiva
-monorhidie, criptorhidie
N.B.-masculii trebuie sa aiba ambele testicule normal dezvoltate si complet coborate in scrot.

Betta Splendens

2009-03-25T06:42:00.000-07:00

Betta este un peste foarte frumos originar din S-E Asiei, unde este cunoscut si apreciat de sute de ani. Sunt numiti si Pesti Luptatori datorita fapului ca masculi sunt foarte teritoriali si daca sunt pusi doi masculi intr-un acvariu se vor lupta pana unul dintre ei moare. Betta face parte din asa numita familie a pestilor cu labirint. Acest labirint este de fapt un organ care permite pestelui sa respire aer la suprafata apei. Datorita acestei abilitati pesti pot supravietuii in ape cu foarte putin oxigen. Masculi Betta sunt printre cei mai colorati si frumosi pesti din lume. Coloritul lor variaza de la rosu pana la galben, albastru, auriu,verde si combinatii spectaculoase intre aceste culori. De asemene inotatoarele lor sunt alungite creand impresia de voal. Cand un Betta se vede intr-o oglinda sau are in fata sa un rival comportamentul lui se schimba creand un spectacol de culoare. Inotatooarele sunt extinse, pestele aratindu-si toat splendoarea.Betta care este omnivor,accepta in general orice fel de hrana. Pot fi hraniti cu fulgi, bloodworms, tubii, larve de tantari, larve de libelule, artemia etc. Este bine insa sa i se asigure si ceva vegetale pentru a prevenii blocajele intestinale. Se pot folosi fulgi cu spirulina, frunze de salata sau spanac oparit.Ingrijirea acestui peste este relativ usoara, nu este sensibil la conditiile chimice ale apei cum ar fii pH (5-9) si dH (5-14), nu este mofturos in ceea ce priveste mancarea, singura conditie este ca temperatura apei sa fie mai mare. Betta se simte bine la temperaturi de 26-28'C, se inmulteste la cca 30'C , multi crescatori insa prefera sa-i tina la temperaturi mai mici deoarece in apa mai rece s-a observat ca pestele traieste mai mult. Chiar daca este considerat un peste comunitar este bine sa fie tinut cu pesti de aceeasi marime (10 cm), nu impreuna cu pesti care au inotatoare lungi, deoarece Betta are tendinta de a ciupi si nu se tin doi masculi in acelasi acvariu. De asemenea, pestii mai agresivi pot ataca inotatoarele fragile ale acestui peste. Masculul Betta Splendens : in primul rand inotatoarele masculul cresc foarte lungi, sunt mai lungi decat cele ale femelelor si mai mari in general iar coloritul lor este mai aprins. Comportamentul masculilor este mai agresiv fata de aceeasi specie dar si fata de alti locatari ai acvariului, deseori ciupind inotatoarele altor pesti chiar omorand pestii mai mici decat ei.Femelele de Berta Splendens : au inotatoarele mult mai mici decat cele ale masculilor. Marimea inotatoarelor poate fi diferita de la o femela la alta dar niciodata de aceeasi lungime cu cele ale masculilor. O alta diferenta ar fii ca femelele dezvolta asa numitul "ovipozitor" care este de fapt un punct alb pe burta, intre inotatoare, acest punct alb este locul pe unde femela elimina icrele in momentul reproducerii. Femelele acestei specii developa dungi orizontale cand sunt supuse unui stres intens, cand sunt insa in perioada de reproducere si daca un mascul se afla in apropiere pe corpul femelelor apar dungi verticale.

Xipho

2009-03-20T22:56:00.001-07:00

Povestea acestor pestisori vivipari, apartinand familiei Poeciliidae, incepe in anul 1840, atunci cand renumitul botanist Karl Heller conducea o expeditie in Mexic, cu scopul de a colecta plante tropicale, in special acvatice. Intr-o zi, in timp ce se odihnea pe malul unui mic lac situat in apropierea orasului Orizaba, Heller a observat cativa mici pestisori, frumos colorati ce irizau in apa luminata de razele soarelui. Acestia se jucau ca niste copii,care seara nu vor sa se mai duca la culcare. Acesta a colectat 12 exemplare, pe care le-a expediat naturalistului Ernst Haeckel pentru determinare Acesta a constatat ca botanistul descoperise o noua specie de pesti vivipari, pe care a denumit-o helleri, in cinstea lui Heller. Se mai intalneste si sub denumirile de Mollienisia helleri, Xiphophrus jalapae Xipho este original din America Centrala mai precis de la Rio Nantla, Veracruz din Mexic pana in nord-vestul Hondurasului. In ultimii ani, a fost aclimatizat si in Africa in lacul Otjikotodin Namibia. Traieste in rauri si lacuri mici , care uneori, pe timpul verii seaca. In perioada de reproducere, femela xipho, ca si celelalte vivipare, pastreaza in ovare spermatozoizi, care fecundeaza icrele pe masura ce acestea se dezvolta. Din acest motiv este suficient ca doar cateva femele sa supravietuiasca in urma secetei pentru ca specia sa fie salvata.De cand a fost adus in Europa, in anul 1909, popularitatea sa nu a mai avut limite. Se pare ca este specia cu cel mai mare succes la public, chiar mai mare decat al gupiilor. Femela xipho atinge 10 - 12 cm iar masculul 8 + 4cm, cei 4 cm reprezentand sabia (radia inferioara). Culoarea acestor pesti la origine este un verde-masliniu cu irizatii galbene pe partea ventrala, iar pe toata lungimea lui se observa o dunga rosie si nuante de verde-albastrui. Ca o alta deosebire intre sexe, coloritul femelelor este mai spalacit in comparatie cu al masculilor. Prin incrucisarea cu plati sau obtinut variante cu coloristic diversificat, cum ar fi rosu, galben, negru, portocaliu, deosebindu-se varietatile : xipho-berlinez(rosu-negru), neurot-xipho (culoarea sangelui), montezumae(rosu cu pete brune), simson( cu voal). La xipho, in primi ani de viata s-a observat o mare ciudatenie a naturi si anume hermafroditismul. Astfel, o femela ce a dat mai multe generatii de pui, se transforma in mascul, schimbandu-si coloritul, crescandu-i coada si binenteles gonopodul(organul de reproducere masculin). Acest fapt, in natura, vine sa suplineasca numarul de masculi care in general ca la aproape orice specie, este mult mai mic ca al femelelor. Temperatura optima de crestere este 23-25 gradeC desi suporta bine si una de 20 gradeC (nerecomandat deoarece la mai putin de 23 gradeC riscul imbolnavirii cu Ichtyphoniaza creste simtitor).Temperatura de reproducere este de 25-28 gradeC intr-un bazin cu PH 6-9 si o duritate de 8-12 DGH ce poate ajunge in apale de bastina in jurul a 30 DGH (!!!). Ca plante recomandate pentru reproducere sunt Fontinalis si Myriophylum. Ca semn distinctiv ca naste, abdomenul femelei se ingroasa forte mult iar in patrea anterioara i-a forma unui cub. Pui nou nascuti sunt in numar de 80-200. Pt a obtin cat mai multi trebuie sa scoatem femela din maternitate dupa nastere pentru a preveni canibalismul si sa incepem hranirea puilor cu naupli de Artemia, Micro si Daphnia. Hraniti corespunzator,ei ating maturitatea sexuala la varsta de 5-7 luni Este o specie pasnica, omnivora, recomandata in mod special incepatorilor. Acvariul de crestere se recomanda sa aibe in lungime 60 cm . Xipho prefera straturile superioare ale acvariului. In ultimii ani, au inceput sa fie folositi chiar si la studii si experimente genetice, in laboratoarele NASA si a mai multor mari universitatii ale lumii.

Scalari

2009-03-20T22:55:00.000-07:00

Scalarul este de un peste magnific de aproximativ 20 cm, caruia ii plac temperaturile de 22- 27 grade C.Este unul dintre primii si cei mai populari pesti de acvariu. Acesta a castigat simpatia si aprecierea acvaristilor din lumea intreaga datorita coloritului sau splendid, formei frumoase si pentru particularitatile deosebit de interesante, ale reproducerii, in special, ale depunerii icrelor.Corpul, mult turtit lateral, seamana cu un disc. Inotatoarele dorsale si ventrale sunt prelungite, dandu-i forma unei corabii cu vele. Sexele se deosebesc cu multa greutate. Nu are diformism sexual. Musculatura este mai pronuntata la mascul, la care se observa si o protuberanta pe frunte.Coloritul acestui peste este splendid : pe corpul argintiu are patru dungi intunecate, care pot pali sau chiar dispare in functie de starea lui nervoasa. Prima dunga trece prin ochii pestelui, alte doua, perpendiculare, brazdeaza tot corpul, iar a patra dunga trece peste pedunculul caudal. Inotatoarele dorsala si anala sunt galbui, uneori cu irizatii sidefii. Radiile inotatoarelor sunt albastre la baza si negre la varf. Inotatoarele pectorale au culoarea neagra, cele ventrale fiind reduse la niste radii lungi. Irisul ochilor este rosu-galbui.Scalarul prefera acvariul cu multe plante, dar si cu spatiu larg de inot. Nu se recomanda introducerea in acvariu a unor pietre sau a altor obiecte care ar deranja deplasarile pestilorIi place apa curata, cristalina, foarte bine filtrata. Este bine sa facem deseori schimburi partiale de apa.Pestele se simte bine numai intr-un acvariu in care nu este deranjat de alte specii (Puntiustetrazona), care-l musca de inotatoare. Pestii care inoata rapid pot de asemenea sa ii streseze pe scalari si pot sa nu le permita sa se hraneasca indeajuns.Guramii din speciile Colisa si Tricogaster sunt parteneri ideali, ca si majoritatea ciclide din America de Sud si vestul Africii. Neonii si alte specii de mici dimensiuni nu trebuie sa fie introduse in acvariu cu scalarii decat daca se doreste sa devina hrana.

ERBIVORE DIN SAVANA

2009-03-20T22:54:00.002-07:00

Intinderile mari de ierburi asigura hrana erbivorelor. Aceste animale nu se incomodeaza unele pe altele, deoarece mananca plante diferite. Cele mai bune pasuni sunt cele cu iarba cruda crescuta primavara sau in anotim-pul ploios .Odata cu schimbarea anotimpurilor, multe erbivore fac migrati – calatorii lungi in cautarea hranei.

MANCATUL FRUNZELOR SI MANCATUL

Animalele ca girafa,elefantii,rinocerii negri si unele antilope se hranesc cu frunzele copacilor sau arbustilor.Alte animale ca bovinele,zebrele si hipopotamii, rasc iarba.

Elefantii ajungsi ei la frunzele din varful copacilor,in anotimpul ploios ei mananca iarba.

Gazelele-girafa pot sta in doua picioare pentru a ajunge la frunze. Nici un alt copitatnu este capabil de asa ceva.

Antilopa kudu se hraneste cu frunze care cresc la nivelul ei. Antilopa pitica se hraneste cu frunze care cresc aproape de sol.

Rinocerul negru are buza superioara foarte dezvoltata cu care apuca frunzele din dreptul capului sau. Rinocerul alb mananca muguri de iarba de la sol. Buza lui superioara este plata.

Zebrele prefera sa manance partea din mijloc a frunzelor dupa ce alte animale au mancat partea mai dura din exterior.

Bivolii pasc partea mai dura a frunzelor,adesea zebrele se tin in urma lor.

Noaptea, hipopotamii pasc iarba. Pe langa dintii cu care pasc ei au in fata inca o pereche de dinti enormi, cu care se apara si lupta pentru femele.

DIGERAREA IERBURILOR

Pentru a-si extrage energia din hrana, animalele trebuie sa o digere. Erbivore de savana consuma ierburi si frunze dure, greu de digerat. Pentru a supravietui, trebuie sa manance cantitati mari si sa digere bine.Erbivorele trebuie sa mestece indelung hrana pentru a o pregati pentru digestie. Dintii lor macina hrana, iar maxilarele se deplaseaza lateral.Unele ierbivore, ca girafele si bizoni, au stomacul format din doua compartimente in loc de unul, hrana ajunge pe rand in fiecare din acestea, astfel, in al doilea compartiment digera inca o data hrana semidigerata ante-rior si astfel obtinem o cantitate mai mare de energie.

GIRAFA

Avand o inaltime de 6 m., girafa este cel mai inalt mamifer si este cunoscuta pentru picioarele si gatul foarte lungi. Exista unele adaptari fizio-logice fascinante ale acestei infatisari iesite din comun: o formatiune speciala de muschi automati care previn pericolul scurgerii in cap a unui val de sange la presiune inalta atunci cand animalul isi apropie capul de sol pen-tru a bea apa. Inaltimea si aspectul stangaci al acestor animale pot sa le faca sa para vulnerabile, insa ele pot alerga cu o viteza de 50 km/h si au o lovitura cu piciorul foarte puternica. O lovitura cu una din imensele copite posterioa-re pote sa ucida un leu. Spre deosebire de coarnele cerbilor, coarnele girafelor sunt scurte si permanente, insa farmecul lor este suprafata mare de

piele de culoare deschisa, acoperita cu pete brun-roscate.

ANTILOPA

Grupa antilopelor se distinge de grupa cerbilor prin faptul ca antilope-le au coarnele goale pe dinauntru si neramificate.Antilopele sunt foaqrte diferite.Unele sunt imense, precum antilopa elan, avand inaltimea de aproximativ 2m., pe cand altele sunt mici, cum ar fi antilopa regala, cu inal-timea de 25 cm. Unele antilope traiesc in paduri, in regiuni muntoase sau mlastinoase, insa majoritatea sunt raspandite in campiile secetoase din estul si sudul Africii, in cirezi numeroase.Exista cinci tipuri de antilope: kudu, bushbuck,duiker,cal si gazele.

CARNIVORELE DIN SAVANA

Erbivorele din savana reprezinta hrana carnivorelor. Carnea este o hrana consistenta mai usor de digerat decat plantele. Carnivorele nu au voie sa manance atat de mult, ele se pot odihni mai mult timp.

TIPURI DE CARNIVORE

Animalele de prada sunt animalele care vaneaza. Ele mananca numai carne proaspata; prada lor.Toate animalele de prada au vedere buna.Ochii lor sunt plasati frontal si sunt apropiati astfel prind mai usor vanatul. Animalele care se hranesc cu cadrave se numesc necrofage. Ele curata pana la os carnea animalelor moarte.

PRADATORI DIN SAVANA AFRICANA

Cainii salbatici africani traiesc impreuna in grupuri numite haite. Vaneaza animale mari urmarindu-le pana la epuizare.

Leoparzii vaneaza singuri noaptea. Omoara mai mult decat pot manca si duc prada in copaci pentru mai tarziu.

Leii sunt singurele feline care vaneaza in grupuri numite familii. Femelele vaneaza impreuna pandindu-si prada ore intregi.

Gheparzii vaneaza singuri. Alearga cu o viteza de 100km./h., dar renunta daca dupa un minut nu reusesc sa prinda prada.

NECROFAGII

Unele animale cum sunt vulturii, sunt in totdeauna necrofagi, altele vaneaza de regula fiind necrofage cand hrana se imputineaza.

Acvila strigatoare sfasie pielea pentru a ajunge la carne.

Vulturul plesuv negru nu are cioc puternic. El se poate hrani numai dupa ce alt animal a sfasiat pielea victimei.

Serparul este si vanator si necrofag . El mananca animale mici : serpi.

Hienele au gat si gura puternica, cu care zdrobesc oasele. Ele omoara antilope mici soi sunt necrofage cand nu au ce vana.

Serpi mananca animale mici . Multi sunt prea lenti pentru a-si urmari prada , in schimb se ascund si asteapta sa treaca prada prin drepul lor. Ei omoara prada in mai multe feluri. Vipera pufaitoare isi otraveste prada muscand-o care secreta o substanta numita venin.

Pitonul isi sufoca prada .Ei se mai numesc si conscrictori. Ei se incolacesc in jurul prazii si o strang cu putere pana aceasta nu mai respira si moare.

Serpii isi deschid larg maxilarele si isi inghit prada intreaga. Apoi se retrag pentru a o digera si vaneaza din nou cand le este foame. O masa consistenta ii ajunge unui piton cateva saptamani.

HIENELE

Hienele au aparut in tertiar, la sfarsitul miocenului, cu 25-45 milioane de ani in urma. Stramosii lor apartineau familiei viveridelor, erau mamifere rapitoare de mici dimensiuni, si primele se si asemanau cu civeta. Dintre hienele ce traiesc azi hiena patata este cea mai mare, si este specia cea mai raspandita in Africa. Populeaza multe tipuri de habitaturi - printre care deserturile, in zone cu tufisuri uscate, tinuturi paduroase - din sudul desertului Sahara pana in Africa de Sud – exceptand partea cea mai sudica si bazinul fluviului Congo. Zona ei de raspandire include o parte de raspandire a celorlalte specii. Blana hienei patate are deseori par lung si gros, de culoare brun-galbui sau kaki, cu pete neregulate de culoare inchisa. Labele, botul si capatul cozii sunt de culoare maro foarte inchis sau chiar negru, gatul si umerii fiind acoperite de o coama scurta si deasa.

CAINII SALBATICI

Exista multe speci de caini salbatici. Toate aceste specii cu exceptia cainelui jder si a cainelui tufisurilor, pot fi usor recunoscute ca apartinand familiei cainilor. Cu o infatisare atletica, mereu atenti ei au corpul relativ lung si musculos, picioare lungi si subtiri si coada lunga, in general destul de stufoasa. Intregul corp, inclusiv fata, este acoperit cu blana a carei culoare variaza in functie de specie. Labele cu patru degete (majoritatea speciilor au un al cincilea deget atrofiat la labele din fata) au gearele neretractile. Botul este lung si conic iar urechile sunt de obicei destul de mari si ridicate. Cainele salbatic african este neobisnuit prin faptul ca are urechi rotunjite,si nu ascutite, foarte mari fata de marimea corpului.

Rase Caini

2009-03-20T22:54:00.001-07:00

Copoi Balcanic, Copoi Basset, Copoi Bavarez pentru munte, Copoi Bursucar de Westfalia, Copoi Bursucar din Alpi, Copoi cenusiu Suedez, Copoi de Berna, Copoi de Bosnia, Copoi de Hanovra, Copoi de Jura - tip Bruno, Copoi de Jura - tip Saint Hubert, Copoi de Lucerna, Border Collie, Boxer, Bulldog American, Bulldog Englez, Bullmastiff, Caine de Atlas, Caine de Castro Laboreiro, Caine de cireada Australian, Caine de Groenlanda, Caine de lupta Tosa, Caine de munte de Pirinei, Caine de Saint-Bernard, Caine de stana de Berna, Caine de stana de Entlebuch, Caine de turma Appenzeller, Caine de turma Australian, Caine de turma Catalan, Caine de turma de Ardeni, Caine de turma de Flandra, Cane Corso,Ciobanesc Belgian Groenendael, Ciobanesc Belgian Lakenois, Ciobanesc Belgian Malinois, Ciobanesc Belgian Tervueren, Ciobanesc Caucazian, Ciobanesc Cehoslovac, Ciobanesc Croat, Ciobanesc de Asia Centrala, Ciobanesc de Beauce-Beauceron, Ciobanesc de Bergam, Ciobanesc de Brie - Briard, Ciobanesc de Charplanina, Ciobanesc de Karst, Ciobanesc de Mareman Abruzi, Ciobanesc de Picardia, Ciobanesc de Pirinei cu bot normal, Ciobanesc de Shetland-Sheltie, Ciobanesc Englez Bobtail, Ciobanesc German, Ciobanesc Norvegian, Ciobanesc Olandez cu par aspru, Ciobanesc Olandez cu par lung, Ciobanesc Olandez cu par scurt, Ciobanesc Romanesc Carpatin, Ciobanesc Romanesc de Bucovina, Ciobanesc Romanesc Mioritic, Ciobanesc Scotian - Collie cu barba, Ciobanesc Scotian - Collie cu par lung, Ciobanesc Scotian - Collie cu par scurt si neted, Ciobanesc Slovac, Ciobanesc Suedez, Dobermann, Dog Argentinian, Dog de Bordeaux, Dog de Tibet, Dog German, Dog Italian, Dog Spaniol, Leonberger, Mastiff, Mastin de Pirinei, Mudi, Norrbottenspets, Puli, Pumi, Rastreador Brasileiro, Rottweiler, Schnauzer Mijlociu, Schnauzer Urias, Terra Nova, Wolfspitz, Basenji, Caine de Ainu, Caine Eskimos, Caine Malamut de Alaska, Chow Chow, Eurasier, Husky Siberian, Ogar Afgan, Ogar Arab, Ogar Englez Cenusiu, Ogar Irlandez, Ogar Maghiar, Ogar Persan, Ogar Pitic Italian, Ogar Rusesc, Ogar Scotian pentru cerbi cu par aspru, Ogar Spaniol, Pharaoh Hound, Samoiede, Sanshu, Schapendoes, Schipperke, Shar-Pei, Spitz Finlandez, Spitz Lapon, Whippet, Bichon Bolognez, Bichon cu par cret, Bichon Havanez, Bichon Maltez, Bichon Mic tip leu, Bulldog Francez, Caine Chinezesc cu Mot, Caine Golas Mexican, Caine Japonez mic, Cairn Terrier, Caniche Mare, Caniche Mijlociu, Caniche Pitic, Chihuahua, Coton de Tulear, Dalmatian, Griffon Belgian, Griffon Bruxellez, Lhassa Apso, Mops-Pug-Carlin, Pechinez, Pinscher, Pinscher arlechin, Pinscher austriac cu par scurt, Pinscher pitic,Schnauzer Pitic,Shih Tsu, Spaniel Cavaler King Charles, Spaniel de Tibet, Spaniel Japonez Tchin, Spaniel King Charles, Spitz Japonez, Spitz Mic German, Spitz Mic Italian tip vulpe, Spitz Pitic German, Clumber Spaniel, Cocker Spaniel Englezesc, Cocker Spaniel American, Field Spaniel, Labrador Retriever, Retriever Auriu, Retriever cu blana buclata, Retriever cu blana neteda, Setter Englez, Setter Gordon, Setter Rosu Irlandez, Spaniel de Apa American, Spaniel de apa Irlandez, Spaniel Olandez, Spaniel pitic continental, Spaniel Saritor Englez, Spaniel Sussex, Welsh Spaniel Saritor, Basset Artesian Normand, Basset Griffon Vendeian,Basset Roscat de Bretania, Beagle, Billy, Barbet, , Brac de Auvergne, Brac de Baleare, Brac Bourbonnais, Brac de Burgos, Brac Dupuy, Brac Francez tip Gascon, Brac Francez tip Pirinei talie mica, Brac German cu par aspru, Brac German cu par lung, Brac German cu par scurt, Brac German cu par tepos, Brac Italian, Brac Maghiar cu par aspru, Brac Maghiar cu par scurt, Caine de Karelia pentru ursi, Caine de apa Portughez, Caine de aport din Chesapeak Bay, Caine de Artois, Caine de Saint-Hubert, Copoi Ardelenesc, Copoi Austriac cu par aspru pentru munti inalti, Copoi Austriac cu par neted, Copoi de pe Valea Saviei, Copoi de vanatoare in haita la iepuri, Copoi Elvetian, Copoi Elvetian cu par aspru, Copoi Finlandez, Copoi German cu picioare inalte, Copoi Grecesc, Copoi Hamilton, Copoi Istrian cu par aspru, Copoi Istrian cu par scurt, Copoi Italian cu par aspru, Copoi Italian cu par scurt, Copoi Norvegian pentru vanat pasari, Copoi pentru iepuri, Copoi pentru iepuri de Somerset, Copoi pentru vidra, Copoi Schiller, Copoi Sicilian de Etna, Copoi Slovac, Copoi Smaland, Copoi Suedez, Copoi Tirolez, Griffon Braban�on mic cu par scurt, Griffon cu par aspru, Griffon cu par lanos, Griffon Italian Spinone, Prepelicar albastru de Picardia, Prepelicar Breton, Prepelicar Danez, Prepelicar de Boemia cu par aspru, Prepelicar de Pont Audemer, Prepelicar de Weimar, Prepelicar Francez, Prepelicar German, Prepelicar Olandez, Prepelicar Picard, Prepelicar Spaniol, Pudel Pointer, Staby Hound, Teckel German standard cu par aspru, Teckel German standard cu par lung, Teckel German standard cu par scurt, Teckel iepurar cu par aspru, Teckel iepurar cu par lung, Teckel iepurar cu par scurt, Teckel pitic cu par aspru, Teckel pitic cu par lung, Teckel pitic cu par scurt, Airedale Terrier, American Staffordshire Terrier, Bedlington Terrier, Border Terrier, Bull Terrier, Bull Terrier de Staffordshire, Dandie Dinmont Terrier, Fox Terrier cu par neted si scurt, Fox Terrier cu par sarmos, Kerry Blue Terrier, Terrier de Boston, Terrier de Manchester, Terrier de Norfolk, Terrier de Norwich, Terrier de Tibet, Terrier de vanatoare German, Terrier de Yorkshire, Terrier din Welsh, Terrier Irlandez, Terrier Negru Rusesc, Terrier Scotian,Copoi Balcanic, Copoi Basset, Copoi Bavarez pentru munte, Copoi Bursucar de Westfalia, Copoi Bursucar din Alpi, Copoi cenusiu Suedez, Copoi de Berna, Copoi de Bosnia, Copoi de Hanovra, Copoi de Jura - tip Bruno, Copoi de Jura - tip Saint Hubert, Copoi de Lucerna, Border Collie, Boxer, Bulldog American, Bulldog Englez, Bullmastiff, Caine de Atlas, Caine de Castro Laboreiro, Caine de cireada Australian, Caine de Groenlanda, Caine de lupta Tosa, Caine de munte de Pirinei, Caine de Saint-Bernard, Caine de stana de Berna, Caine de stana de Entlebuch, Caine de turma Appenzeller, Caine de turma Australian, Caine de turma Catalan, Caine de turma de Ardeni, Caine de turma de Flandra, Cane Corso,Ciobanesc Belgian Groenendael, Ciobanesc Belgian Lakenois, Ciobanesc Belgian Malinois, Ciobanesc Belgian Tervueren, Ciobanesc Caucazian, Ciobanesc Cehoslovac, Ciobanesc Croat, Ciobanesc de Asia Centrala, Ciobanesc de Beauce-Beauceron, Ciobanesc de Bergam, Ciobanesc de Brie - Briard, Ciobanesc de Charplanina, Ciobanesc de Karst, Ciobanesc de Mareman Abruzi, Ciobanesc de Picardia, Ciobanesc de Pirinei cu bot normal, Ciobanesc de Shetland-Sheltie, Ciobanesc Englez Bobtail, Ciobanesc German, Ciobanesc Norvegian, Ciobanesc Olandez cu par aspru, Ciobanesc Olandez cu par lung, Ciobanesc Olandez cu par scurt, Ciobanesc Romanesc Carpatin, Ciobanesc Romanesc de Bucovina, Ciobanesc Romanesc Mioritic, Ciobanesc Scotian - Collie cu barba, Ciobanesc Scotian - Collie cu par lung, Ciobanesc Scotian - Collie cu par scurt si neted, Ciobanesc Slovac, Ciobanesc Suedez, Dobermann, Dog Argentinian, Dog de Bordeaux, Dog de Tibet, Dog German, Dog Italian, Dog Spaniol, Leonberger, Mastiff, Mastin de Pirinei, Mudi, Norrbottenspets, Puli, Pumi, Rastreador Brasileiro, Rottweiler, Schnauzer Mijlociu, Schnauzer Urias, Terra Nova, Wolfspitz, Basenji, Caine de Ainu, Caine Eskimos, Caine Malamut de Alaska, Chow Chow, Eurasier, Husky Siberian, Ogar Afgan, Ogar Arab, Ogar Englez Cenusiu, Ogar Irlandez, Ogar Maghiar, Ogar Persan, Ogar Pitic Italian, Ogar Rusesc, Ogar Scotian pentru cerbi cu par aspru, Ogar Spaniol, Pharaoh Hound, Samoiede, Sanshu, Schapendoes, Schipperke, Shar-Pei, Spitz Finlandez, Spitz Lapon, Whippet, Bichon Bolognez, Bichon cu par cret, Bichon Havanez, Bichon Maltez, Bichon Mic tip leu, Bulldog Francez, Caine Chinezesc cu Mot, Caine Golas Mexican, Caine Japonez mic, Cairn Terrier, Caniche Mare, Caniche Mijlociu, Caniche Pitic, Chihuahua, Coton de Tulear, Dalmatian, Griffon Belgian, Griffon Bruxellez, Lhassa Apso, Mops-Pug-Carlin, Pechinez, Pinscher, Pinscher arlechin, Pinscher austriac cu par scurt, Pinscher pitic,Schnauzer Pitic,Shih Tsu, Spaniel Cavaler King Charles, Spaniel de Tibet, Spaniel Japonez Tchin, Spaniel King Charles, Spitz Japonez, Spitz Mic German, Spitz Mic Italian tip vulpe, Spitz Pitic German, Clumber Spaniel, Cocker Spaniel Englezesc, Cocker Spaniel American, Field Spaniel, Labrador Retriever, Retriever Auriu, Retriever cu blana buclata, Retriever cu blana neteda, Setter Englez, Setter Gordon, Setter Rosu Irlandez, Spaniel de Apa American, Spaniel de apa Irlandez, Spaniel Olandez, Spaniel pitic continental, Spaniel Saritor Englez, Spaniel Sussex, Welsh Spaniel Saritor, Basset Artesian Normand, Basset Griffon Vendeian,Basset Roscat de Bretania, Beagle, Billy, Barbet, , Brac de Auvergne, Brac de Baleare, Brac Bourbonnais, Brac de Burgos, Brac Dupuy, Brac Francez tip Gascon, Brac Francez tip Pirinei talie mica, Brac German cu par aspru, Brac German cu par lung, Brac German cu par scurt, Brac German cu par tepos, Brac Italian, Brac Maghiar cu par aspru, Brac Maghiar cu par scurt, Caine de Karelia pentru ursi, Caine de apa Portughez, Caine de aport din Chesapeak Bay, Caine de Artois, Caine de Saint-Hubert, Copoi Ardelenesc, Copoi Austriac cu par aspru pentru munti inalti, Copoi Austriac cu par neted, Copoi de pe Valea Saviei, Copoi de vanatoare in haita la iepuri, Copoi Elvetian, Copoi Elvetian cu par aspru, Copoi Finlandez, Copoi German cu picioare inalte, Copoi Grecesc, Copoi Hamilton, Copoi Istrian cu par aspru, Copoi Istrian cu par scurt, Copoi Italian cu par aspru, Copoi Italian cu par scurt, Copoi Norvegian pentru vanat pasari, Copoi pentru iepuri, Copoi pentru iepuri de Somerset, Copoi pentru vidra, Copoi Schiller, Copoi Sicilian de Etna, Copoi Slovac, Copoi Smaland, Copoi Suedez, Copoi Tirolez, Griffon Braban�on mic cu par scurt, Griffon cu par aspru, Griffon cu par lanos, Griffon Italian Spinone, Prepelicar albastru de Picardia, Prepelicar Breton, Prepelicar Danez, Prepelicar de Boemia cu par aspru, Prepelicar de Pont Audemer, Prepelicar de Weimar, Prepelicar Francez, Prepelicar German, Prepelicar Olandez, Prepelicar Picard, Prepelicar Spaniol, Pudel Pointer, Staby Hound, Teckel German standard cu par aspru, Teckel German standard cu par lung, Teckel German standard cu par scurt, Teckel iepurar cu par aspru, Teckel iepurar cu par lung, Teckel iepurar cu par scurt, Teckel pitic cu par aspru, Teckel pitic cu par lung, Teckel pitic cu par scurt, Airedale Terrier, American Staffordshire Terrier, Bedlington Terrier, Border Terrier, Bull Terrier, Bull Terrier de Staffordshire, Dandie Dinmont Terrier, Fox Terrier cu par neted si scurt, Fox Terrier cu par sarmos, Kerry Blue Terrier, Terrier de Boston, Terrier de Manchester, Terrier de Norfolk, Terrier de Norwich, Terrier de Tibet, Terrier de vanatoare German, Terrier de Yorkshire, Terrier din Welsh, Terrier Irlandez, Terrier Negru Rusesc, Terrier Scotian.

PISICI

2009-03-20T22:52:00.000-07:00

Pisica este ultimul animal domesticit de-a lungul istoriei si felina cu cel mai mare succes din toate timpurile. in ultimii ani si-a castigat un numar din ce in ce mai mare de admiratori pasionati, depasind chiar si cainele in delicatul si dificilul rol al animalului care inspira afectiune. Pisicile de casa se pot imparti in doua grupuri: pisicile comune si pisicile de rasa. Fiecare rasa se diferentiaza prin caracteristicile morfologice selectionate de om, cum ar fi lungimea parului, culoarea blanii, structura corpului. Nu trebuie trecute insa cu vederea diferentele comportamentale: unele pisici sunt mai galagiose, altele mai linistite, jucause sau de tinut doar in brate.Avand de oferit o blanita moale pentru mangaiat, privire fascinanta, dinti ascutiti pentru a prinde soareci, fiind o prezenta discreta, cu o personalitate extraordinara, in acelasi timp afectuoasa si independenta, primind intotdeauna in schimb protectie si tovarasia omului, pisica trezeste sentimente contradictorii: neancredere si ura, dragoste si patima. Iata o scurta descriere a catorva rase dintre cele mai raspandite:

PERSANA

Masiva si impunatoare, cu parul foarte lung si intr-o incredibila varietate de culori, adusa in Europa din Orientul Mijlociu in secolul al XVII-lea, este rasa cea mai cunoscuta si raspandita in lume.Persanele au un aspect bondoc si robust, cu corpul masiv sustinut de labe scurte si puternice. Capul este mare, rotund, masiv, cu craniul lat si cu obrajii plini. Nasul este scurt si lat. Barbia este bine dezvoltata si asigura o buna inchidere a maxilarelor. Ochii sunt mari, rotunzi, bine deschisi si distantati, urechile mici, indreptate spre inainte, urmeaza rotunjimea capului. Gatul este scurt si puternic, continuand cu corpul, care are proportii armpnioase. Gambele sunt scurte, cu extremitati mari,rotunde si cu pernite negre sau maro inchis. Coada, relativ scurta, acoperita cu par des, avand in varf un fel de penaj, este purtata drept si putin aplecata in jos fata de linia spinarii; nu este niciodata tarata in timp ce animalul se deplaseaza. Parul poate atinge lungimea de 15-20 cm, cu puf care atinge aceeasi lungime cu a parului de la suprafata blanii. Are un caracter calm si independent, afectuos si lipsit de agresivitate.

BIRMANEZA

Pisica de talie mijlocie mare, musculoasa, bine proportionata, Pisica Sacra a Birmaniei fac parte din categoria pisicilor cu par semilung.Capul este rotund si robust, barbia bine dezvoltata si obrajii plini, cu bot rotund si maxilare puternice. Nasul este scurt, cu nari coborate sub linia nasului lunga si bine conturata. Ochii sunt mari, usor oblici, rotunzi si bine distantati; culoarea este albastru intens. Urechile,de dimesiuni medii, sunt usor inclinate in fata si situate lateral. Parul,scurt in jurul nasului, este lung si matasos pe restul corpului si deosebit de des in jurul gatului. Coada este de lungime medie, groasa si puternica.Are un nivel mediu de activitate si reactie, nu prea galagios, mieunand foarte incet. Este modesta, sociala si pasnica.

SIAMEZA

Este o pisica longilina si eleganta, cu corpul lung si zvelt, bine dotat cu muschi si, in acelasi timp,delicat. Capul, de dimensiuni medii, formeaza un triunghi echilateral perfect care porneste de la nas si se largeste treptat catre urechi, cu linii drepte, fara scobituri in dreptul perilor tactili. Profilul este alungit si drept, usor convex si fara stop. Urechile sunt mari, late la baza si distantate. Ochii, migdalati, sunt albastri, in cea mai intensa tonalitate posibila. Gatul este lung si subtire. Gambele sunt lungi si slabe, cu labe mici si ovale. Coada este foarte lunga, subtire, ascutindu-se mult catre varf. Parul este scurt, subtire, lucios si matasos, bine lipit de corp.Este foarte galagioasa, are un mieunat inconfundabil, ragusit si insistent mai ales in perioada estrului.Foarte activa, jucausa si curioasa, sociabila si afectuoasa, cere multa atentie, uneori devenind geloasa si posesiva.

PISICA DE RASA COMUNA

Pisica de rasa comuna este felina domestica cea mai numeroasa si cea mai bine cunoscuta de om. Corpul este de talie medie, proportionat, sprinten si cu o buna musculatura. Capul are forma unui triunghi cu varfurile retezete, cu urechile de lungime medie, usor rotunjite la varf si distantate. Linia nasului este de lungime medie, cu stop slab marcat, iar barbia este puternica. Ochii au forma unei lamai, usor oblici, in general galben-verzi. Gambele sunt de lungime medie, iar oasele de dimensiuni normale, proportionale cu corpul, cu labe ovale rorunde sau ovale si compacte. Coada este de lungime medie; mai groasa la baza, se subtiaza catre varf. Blana este de obicei scurta, deasa si bine lipita de corp.Are un caracter pasnic, increzator, sociabil. Sunt active, cu o capacitate mare de reactie.

Pesti

2009-03-20T22:51:00.001-07:00

Familia Anabantidae
Cuprinde pesti care au o respiratie dubla, respectiv prin branhii, dar si aer atmosferic pe care il “pipeaza” de la suprafata apei, comprimandu-l intr-un labirint puternic vascularizat de unde extrage oxigenul aflat de altfel la presiuni partiale mai mari decat cel dizolvat in apa. Exemple sunt Beta splendens - pestele luptator, foarte frumos colorat, Trichogaster tricopterus si leeri gurami mari si blanzi, Colisa lalia si chuna gurami pitici ce nu depasesc 4 cm fiind si ei foarte pasnici, Macropodus opercularis - pestele paradis brin sau albastru cu coada rosie si un comportament putin mai agresiv. Acesti pesti sunt originari din Sudul Asiei, unde traiesc in ape murdare si acide sarace in oxigen, de unde si aceasta adaptare. Se reproduc usor, masculii fac un cuib de spuma la suprafata apei unde invita mai mult sau mai putin pasnic femela sa depuna icrele in numar de cateva sute. Icrele sunt mici, in consecinta si puii sunt foarte mici, greu de crescut in primele saptamani de viata.

Familia Poecilidae

Cuprinde pesti care au o alta particularitate si anume viviparitatea, respectiv nasc pui vii pe care daca ii prind ii consuma imediat. Puii dintr-o ponta sunt putini si mari, cu sacul vitelin resorbit complet, capabili de a se hrani imediat. Cuprinde specii ca Poecilia reticulata - guppy, cel mai cunoscut peste de acvariu la care masculul este deosebit de frumos, Xiphophorus heleri - xifo rosu, verde, alb sau negru, Poecilia shenops sau velifera - molly negru tarcat galben sau rosu, masculii avand inotatoarea dorsala foarte dezvoltata. In aceasta familie este si Gambusia afinis - peste care este folosit in combaterea biologica a tantarilor fiindca se hraneste cu larvele acestora.
Familia Ciprynide
Grupeaza pesti omnivori sau ierbivori cu solzi mari avand ca principal reprezentant carasul auriu “ Carassius auratus “ peste crescut in bazine de mii de ani in China, avand foarte multe varietati de forma si culoare, peste rezistent la temperaturi de sub 15 grade Celsius. Varietatile mai noi obtinute sunt mai termofile, adica vor apa ceva mai calda si au un necesar dietetic mai bogat in proteine. Se reproduc usor, au icre mai mari, iar alevinii (nou eclozionati) sunt destul de robusti si de usor de crescut. Puntius sau Barbus tetrazona - sumatranii sunt frumosi, vioi si cu 4 benzi verticale, existand si alte specii inrudite, cunoscut fiind conconius, peste tot vioi si robust dar mai putin deranjant pentru alti pesti decat sumatranul.
Familia Characidae
Grupeaza pesti de talie mica pretabili in acvarii, ce inoata in carduri. Reprezentanutul de seama este neonul albastru - Hyphesobricon inesi, dar si zebra - Danio malabaricus. Acesti pesti fini, sunt destul de nepretentiosi la conditiile de hranire, dar sensibili la chimismul apei din acvariu. Vor o apa moale, acida, curata si calduta. Se simt bine in prezenta plantelor pe care nu le strica deloc.
Familia Chichlidae
Sunt pesti de talie mare, cu solzi puternici, nepretentiosi la hrana si rezistenti la chimismul apei. Sunt pesti rapitori sau carnivori, agresivi in marea lor majoritate, dar se tolereaza bine in perechi caz in care se reproduc foarte usor. Au deosebita grija de pui si se poate spune ca sunt cei mai inteligenti si evoluti dintre pesti de acvariu. Un exemplu este regele lor Symsonysodon discus cu deosebite culori de la rosu Marlboro, la piersiciu pana la albastru cian sau verde smarald. Puii acestora, care de altfel se obtin destul de greu, se hranesc “sugand” mucusul de pe corpul parintilor.

Pasarile de prada

2009-03-20T22:50:00.001-07:00

Pasarile de prada sunt rapitoare innascute , talentul si indarjirea lor le fac campionii necontestati ai lumii pasarilor.Stapanii aerului,inzestrati cu o acuitate vizuala deosebita,isi captureaza si devoreaza victimele cu ajutorul ghearelor indoite si al pliscurilor incovoiate.Atributul de pasare rapitoare sau pasare de prada se utilizeaza de obicei pentru desemnarea pasarilor din familia numita Falconiformes sau rapitoare de zi.Acest ordin mare si ramificat cuprinde circa trei sute de specii, printre care diversi vulturi,ulii,ereti si soimi.Caracterul lor de rapitoare se poate observa la prima vedere,desi la alte specii carnivore acesta nu este intotdeauna atat de evident.Lupii de mare si familia sfranciocilor desi nu sunt rapitoare de temut, nu fac parte din categoria rapitoarelor de zi.Nici bufnita nu este in aceasta categorie,desi acuitatea vizuala si ascutimea ghearelor nu sunt mai prejos decat ale vulturilor.Desi rapitoarele de zi nu se pot defini complet pe baza unei singure caracteristici, totusi putem afirma ca in general aceste pasari sunt carnivore si ca in meniul lor figureaza o varietate mare de vietati,incepand de la insecte si reptile,pana la pasari si mamifere.Cu modul lor de viata carnivor,ele sunt ajutate de pliscul lor incovoiat si puternic cu ajutorul caruia sfarama prada.

Soimul calator se arunca cu viteza de 300 km/h asupra prazii.

Majoritatea rapitoarelor de zi isi prind si isi omoara singure prada.In contrast cu alte pasari rapitoare,transporta prada cu picioarele terminate in gheare incovoiate,nu cu pliscul.Exceptie fac hoitarii,care s-au specializat in consumul de cadavre.Din modul de hranire rezulta si faptul ca picioarele lor nu sunt deosebit de puternice si se termina in multe cazuri cu gheare tesite.Rapitoarele de zi fie ca vaneaza animale vii,fie consuma cadavre isi desfasoara activitatea ziua.Exista specii,spre exemplu vindereul de seara,care vaneaza in amurg,dar nici una nu este activa in timpul noptii.Din aceasta cauza ele se numesc rapitoare de zi,in contrast cu bufnitele care duc o viata de noapte.Specia rapitoarelor de zi este una dintre cele mai raspandite de pe glob : reprezentantii sai se gasesc pe toate continentele,cu exceptia Antarcticii.Speciile lor s-au adaptat la cele mai diferite forme de viata,incepand din varful muntilor si jungle,pana la mlastini si tundre.

Migrarea pasarilor de prada Multe specii din ordinul rapitoarelor de zi isi petrec iarna si vara in locuri diferiteUnele calatoresc ca sa evite vicisitudinile climaterice,altele ca sa exploateze oportunitatile sezoniere in materie de alimentatie.Speciile care se hranesc cu insecte vara migreaza in nord deoarece acolo insectele apar in numar mai mare atunci.Odata cu apropierea iernii insectele incep sa dispara si pasarile sunt nevoite sa porneasca spre sud

Urmarirea prazii Rapitoarele de zi care vaneaza alte pasari urmaresc traseul prazii de-a lungulanului.Soimul Eleonora,spre exemplu,isi intarzie perioada de imperechere pentru ca puii sa iasa in perioada in care cintezoiul traverseaza in numar mare patria ei mediteraneana.Datorita temporizarii corespunzatoare,soimii dezvoltati pot strange usor cantitati suficiente de hrana pentru alimentatia proprie si a puilor.Alte specii,printre care soimul calator,nu calatoresc departe.Uneori fac un drum de doar cativa kilometri de la cuibul din munti pana la locul de iernat de pe tarmul marii. In timpul migrarii rapitoarele de zi se straduiesc sa-si aleaga drumul astfel incat sa nu fie nevoite sa zboare mult deasupra marii deoarece s-au specializat pentru zborul planat su nu au putere suficienta pentru zboruri.Au insa proprietatea formidabila de a zbura fara batai de aripi,cu o coordonare uimitoare a aripilor intinse.Rapitoarele de zi au in general aripi lungi si late,ce dezvolta o putere mare deridicare.Sunt capabili sa stea zile intregi in aer asteptand atenti aparitia prazii.Una din speciile cele mai interesante de vulturi din Africa (Helotarsus Ecaudatus Daud) se caracterizeaza printr-un zbor foarte special.Un exemplar dezvoltat complet poate avea distanta intre varfurile aripilor intinse de doi metri,dar coada lui este scurta.Daca isi aseaza aripile in spate,pare fara coada.Deoarece este nevoit sa caute cadavre pe o arie intinsa,zboara uneori cu viteza de 80 km/ora.Cand doreste sa schimbe directia instantaneu isi inclina aripile asemenea pasarilor marine.Rareori executa batai de aripi,deoarece poate castiga forta de ridicare din cei mai slabi curenti de aer.

Informatii utile :-desi bufnitele au pliscul si ghearele asemanatoare cu cele ale vulturilor nu exsta o relatie de rudenie apropiata intre ele.Bufnitele s-au dezvoltat probabil din speciile randunelelor de noapte sau lipitoare ,iar stramosii rapitoarelor de zi au fost mai degraba niste specii de batlani.

-rapitoarele de zi isi inghit in intregime prazile mai mici.Enzimele digestive foarte eficiente descompun si mistuie chiar si oasele din prada.Parul si penele inghitite le scuipa ulterior.

-soimul calator e cea mai raspandita specie de pasara de pe glob

-vulturul palmier in afara de cadavre de peste mai consuma intr-un mod total neobisnuit intre speciile rapitoare si plante,mai ales fructele palmierilor

-se estimeaza ca vazul vindereilor este de opt ori mai bun decat cel al omului

-cea mai mare pasare rapitoare este Condorul ce traieste in Anzi.Distanta dintre varfurile aripilor intinse ajunge la peste trei metri.Membrul cel mai mic al ordinului este soimul pitic din India care are aceasta distanta de doar 16 cm,adica este cat un cintezoi.

Masa gratuita In afara vultanilor,multe specii consuma cadavre cand se iveste ocazia putine dintre ele pierd ocazia unei mese imbelsugate fara munca.Totusi majoritatea pasarilor rapitoare vaneaza de obicei vietati si le omoara cu armele cu care sunt inzestrate de mama natura prin intermediul plisculilor si a ghearelor. Pasarile de prada care rapesc alte pasari de obicei au picioare si gheare mai lungi,pentru a prinde mai usor prada.Mai mult uliul de trestie are articulatii duble pe picioare pentru a putea sa scoata mai usor prada din crapaturile si gaurile stancilor.

Pescuitul din aer Printre speciile vanatoare,vulturul pescar are un caracter biologic foarte special.Nu numai ca poseda gheare foarte ascutite,dar si piciorul ii este invelit cu o ,,perna" spinoasa pentru a prinde mai bine prada.Mai mult poate intoarce una dintre gheare,astfel incat are cate doua in fata si doua in spate,ceea ce ajuta la prinderea mai sigura a pestilor ce au corp lunecos.

Ritualuri de imperechere

Pasarile de prada dau un veritabil in spectacol cand isi cauta perechea.Aceste spectacole care sunt acompaniate cu strigate rasunatoare,seamana mult cu vanatorile :una dintre ele se arunca in aer pe deasupra celeilalte de parca aceasta ar fi prada.La unele specii de soimi,perechea se angajeaza intr-un zbor comun jucaus : unul dintre ei scapa o bucatica mancare iar cealalta o prinde din zbor.Perechea uneori isi agata ghearele si se rostogoleste impreuna in aer catre sol si se despart numai in ultimul moment pentru a se putea ridica din nou la inaltimi.In perioada de imperechere ,pasarile rapitoare au obiceiul de a-si proteja teritoriul impotriva intrusilor din specia lor care daca sunt prinsi pot fi mancati de catre femela care stapaneste acel teritoriu.Cuiburile pasarilor rapitoare sunt la fel de diversificate ca si speciile insesi.Multe specii isi fac cuibul pe suprafete naturale cum ar fi o stanca sau exproprieaza unul de la o alta pasare. Altii realizeaza constructii mari si de obicei grosolane,pe varful unor copaci izolati.

Puii

Numarul de oua variaza intre 1 si 6,speciile mai mari avand mai putine.Incep clocirea aproape din momentul in care au depus ouale,astfel daca sunt mai multe oua in cuib puii nu ies in acelasi timp.Acest aspect este important pentru pasarile de prada caci au o alimentatie mai incoerenta si nesigura.Daca cumva se inputineaza rezerva de mancare macar puii care au iesit primii au sansa de a supravietui. Puii pasarilor rapitoare se dezvolta mai lent decat alte specii.Hranirea lor este datoria ambilor parinti desi de multe ori femele este cea care pune de mancare in gura puilor. Puii invata sa zboare mai greu.Parintii ii hranesc si dupa primul zbor reusit.S-a observat ca adultii isi invata puii sa zboare luandu-si de mancare in gura si zburand de la pui acestia fiind nevoiti sa zboare dupa mancare.

Papagali

2009-03-20T22:46:00.001-07:00

Perusul nimfa
Este mai mare decat perusul ondulat, are o culoare cenusie, alburie sau combinatie dintre acestea, este mai rezistent decat perusul la boli, are nevoie de floarea-soarelui in alimentatie intr-o mai mare masura. Si acesta poate vorbi, iar dupa ce perechile sau format se reproduc relativ usor.
Rosella minunata si penant si albastra
Este un perus cu un colorit deosebit, ce consta in diverse combinatii de rosu, albastru, galben si indigo. Sunt niste pasari mai sensibile, vorbesc foarte rar, se reproduc dificil. Alimentatia este similara cu a perusului, cu o prevalenta asupra semintelor de floarea-soarelui, atentie, nu din cele de culoare neagra, ci din cele vargate cenusii, care au un continut mai redus de ulei neexistand riscul distrofiei grase a ficatului.
Micul Alexander
Este un papagal verde, albastru sau galben, cu ciocul rosu si cu un inel rosu la nivelul gatului. Pasare sociabila, necesita timp indelungat pentru imblanzire. Se poate adapta sa traiasca cu alti papagali sau alte pasari, dieta consta in seminte mari, in special de floarea-soarelui.Micul Alexander se reproduce mai greu in captivitate unde s-au obtinut variante de galben si albastru. Este abundant in natura de unde, din pacate este prins in numar mare si vandut in pietele orientale la preturi foarte mici.
Agapornis
Pasarea dragostei - sunt niste papagali la care perechile se formeaza greu dar se mentin toata viata. Cand au fost aduse doua exemplare care erau pereche pentru prima data in Anglia a doua pasare a murit imediat dupa moartea primeia. De aici le-a ramas numele de inseparabilii. Sunt mai multe specii de Agapornis, si anume Personata, Fischer si Rozeicolis, pasari agresive fata de alte specii, cu un cioc foarte puternic, sectionand picioarele pasarilor din alte specii. Se reproduc usor, dar au pretentii la un cuib adanc si umed, in care e bine sa punem frunze si ramuri subtiri de salcie. Consuma mei si floarea-soarelui, precum si fructe.
Papagalul Senegal
Denumirea stiintifca este Poicephalus Senegalus este un papagal de dimensiuni mai mari decat Agapornis semanad insa cu acesta fara a fi atat de agresiv. Are capul cenusiu, corpul verde-masliniu, pe piept avand o combinatie deosebita de portocaliu cu galben. Este usor de imblanzit, devenind chiar prietenos, incercand sa vorbeasca destul de bine.
Papagali Jako
Este cel mai bun vorbitor dintre toti papagalii cu o culoare cenusie si coada rosie (Jako erithacus), coada visinie (Jako timneh) are o talie destul de mare, masculii fiind mai voluminosi si cu capul mai bombat. Pot ajunge la performante de peste 100 de cuvinte cunoscute pe care le rosteste in context. Aceasta demonstreaza inteligenta lor deosebita. Consuma numai seminte mari, precum si carne, oase, branzeturi sau galbenus de ou. Jako este mare consumator de arahide. O problema intalnita la toti papagalii, dar caracteristica acestei specii longevive (70 de ani) este pica, respectiv deplumarea in anumite zone ale corpului cu consumul portiunii medulare a penei. Aceasta isi are ca principala cauza plictiseala dar si dieta insuficient de proteica.
Papagali jandarmi
Are un colorit deosebit de portocaliu, galben combinat cu masliniu reactionand cu niste sunete puternice, aproape violente la apropierea unui strain de colivia sa. Nu se imblanzeste, se reproduce greu in captiviate si consuma numai seminte de dimensiuni mari.
Papagalii cap de pruna
Are un colorit masliniu pe corp si un gri-albastrui metalic pe cap si gat. Celelalte caracteristici sunt similare papagalului jandarm avand dimeniuni ceva mai mari.

OREZARI

2009-03-20T22:45:00.000-07:00

Orezarii nu prezinta subspecii sau rase. Penajul exemplarelor salbatice este foarte asemanator ambelor sexe. Astfel crestetul capului este negru pana la ceafa. Tot culoarea neagra este penajul fraului, cel din jurul ochilor, al tartitei, al acoperitoarelor codale si remigelor primare, ca si al aulei. Spinarea, acoperitoarea remigelor secundare are culoarea cenusiu-albastruie.
Caracteristice pentru aceaste specie sunt pet ele mari, albe de pe obraji, cate una de fiecare parte a capului, bine delimitate de penajul din jur printr-o margine de culoare negricioasa. Culoarea cenusie-albastruie au si partile laterale ale gatului, gusa si pieptul. Subcoadele si penele de pe pulpe sunt albe. Restul penelor de pe partea inferioara a corpului sunt de culoare cenusiu-roscata. O dungulita roz ca un inel margineste ochiul care este brun-roscat.
Ciocul, puternic si butucanos este rosu cu partile taioase albicioase si se termina cu un varf albicios. Picioarele sunt de culoarea carnii.
Lungimea pasarii poate ajunge pana la 14 cm .
Înafara de exemplarele cu penajul asemanator exemplarelor salbatice se intalnesc si exemplare cu penaj alb, care au fost obtinute la inceput de catre crescatorii chinezi. Mai tarziu, aceasta varianta de cultura a fost preluata de japonezi, care au reprodus-o foarte mult. Exemplarele cu intregul penaj alb curat sunt foarte rare; de regula, ele au un penaj – in special pe spate – pene cenusii-negricioase sau pet e mai mici sau mai mari de culoare inchisa. Din exemplarele albe rezulta uneori baltati. Din imperecherea alb X culoarea naturala a speciei rezulta ca albul domina cenusiu-albastruiul.
Se pot intalni si exemplare care prezinta melanism adica un penaj foarte intunecat, aproape negru, dar rezulta numai dupa mai multe naparliri ale unui exemplar normal colorat, in conditiile climatice caracterizate printr-o umiditate relativa ridicata a aerului, in tari cum sunt Olanda si Belgia unde, clima este mult deosebita de cea a arealului natural.
Deosebirea sexelor se face dupa culoarea penajului si dupa tinuta: masculul are ciocul foarte puternic cu o coloratie mai atenuata decat femela, capul, de asemenea mai puternic este mai mare. Un indiciu sigur pentru recunoasterea masculului este cantecul, care, din pacate, la unii mascului, poate fi rar auzit.
Orezarii apartin grupului de pasarele exotice care au fost crescute in captivitate de foarte multa vreme. Preferinta pentru cresterea lor se datoreste faptului ca se imblanzesc si se acomodeaza usor in comparatie cu alte specii si nu ridica probleme in ce priveste inmultirea lor.
Areal si mod de trai
Se presupune ca patria originara a orezarilor a fost numai in insulelel Djawa si Bali. Arealul a fost extins insa prin intermediul oamenilor in diverse zone ale globului, mai mult sau mai putin apropiate de arealul originar, cum ar fi insulele Hawai si Mauritius, insa cu timpul au disparut din aceste zone. Cauza principala a disparitiei acestora se pare ca a fost exterminarea cauzata pagubelor pe care le pricinuiau culturilor de orez.
Arealul de raspandire, este de regula pe langa ogoarele de orez, pe care le invadeaza in perioada coacerii boabelor. Odinioara aceste pasari au trait in stepele cu arbusti si arbori unde se hraneau cu seminte de ierburi. Actualmente in aceste regiuni se gasesc in numar mic, majoritatea habitand pe langa culturile de orez, in apropirea asezarilor omenesti, in cuiburi construite sub stresinile caselor, precum si in tufisurile dese si chiar in coroanele arborilor. Cuiburile au forma sferica, sunt cladite des, avand dimensiuni mari.
Intretinere, crestere si alimentatie
Aceste pasarele pot fi crescute atat in colivie – mai ales exemplarele albe – cat si in voliera, unde se reproduc usor. Daca sunt pusi in voliera cu alte specii exotice se va avea grija ca acestea sa aiba spatiu suficient, intrucat orezarii au spatiul lor, pe care il apara cu indarjire.
In cazul cresterii in colivie, se va pune numai o pereche intr-o colivie, pentru a evita certurile intre indivizi. Lungimea minima a unei colivii pentru orezari trebuie sa fie de cel putin un metru.
Hrana orezarilor consta din mei, dughie, glant, amestec pentru pasari de padure, orez nedecorticat si foarte multa verdeata. Cerealele incoltite sunt foarte apreciate de aceste pasari. Oul de gaina fiert si ras in amestecat cu pesmet este bine mancat de catre orezari ; rareori au predilectie pentru viermisori sau insecte vii. femelele isi cresc puii cu multa usurinta, chiar daca nu au tot timpul la dispozitie hrana de origine animala; in acast caz solicita multa hrana verde. Trebuie avuta in vedere placerea mare pe care o au orezarii sa se scalde, astfel incat, apa administrata acestora trebuie sa fie schimbata chiar de doua ori pe zi.
Cand perechile se pregatesc pentru reproducere nu sunt necesare masuri deosebite. Este suficient daca in voliera se pun mai multe cuiburi in forma de cutie, asemanatoare celor folosite in cresterea perusilor insa ceva mai mici, sau cuiburi de lemn semideschise, mai maricele, pentru zebre. Acestea se plaseaza la o inaltime convenabila pentru a putea fi vizitate de catre crescator si in unghiuri mai intunecoase ale volierei sau ale coliviei. Pasarile prefera cuiburile plasate mai sus. Orezarii isi cladesc un cuib mai mult sau mai putin solid, numai in cutii de clocit. Acestea are forma unei cupe al carei interior il astern cu frunze moi uscate, fire de iarba si resturile vestede ale furajelor verzi care le-au fost administrate si pe care le-au consumat; numai rareori captuseste cuibul cu pene.
La circa 6 zile de la calcat (copulatie), femela incepe sa oua. Ponta consta din 4-6 oua mari mai rar 9. In timpul zilei, masculul si femela colcesc pe rand, schimbandu-se de cateva ori. La cele mai mici zgomote care se aud in apropierea cuibului, pasarea care cloceste paraseste cuibul imediat, insa repede dupa aceea intra la loc si isi continua clocitul. In intervalul in care parintii parasesc cuibul este posibil sa se faca si controlul cuibului stiut fiind ca orezarilor nu le place sa fie deranjati cand clocesc sau cand au pui. Tot acum se pot pune inele puilor care au circa 16 zile. La trei saptamani puii sunt complet imbracati cu pene, iar la 24-28 de zile parasesc pentru prima data cuibul.
Ca aspect, puii se deosebesc de parinti prin coloratia cenusie-inchis a spinarii si galbuie-cenusie a partii inferioare a corpului. Inelul roz de la ochi al exemplarelor mature este la pui galbui-cenusiu. Ciocul puilor este negru, insa picioarele sunt ca ale adultilor.
Puii sunt hraniti de parinti inca doua saptamani de la iesirea lor din cuib, dupa care devin independenti. Pana acum ei se reintorceau in fiecare noapte in cuibul in care au crescut. Daca au crescut in colivie acum este timpul sa fie separati de parinti, intrucat incep certurile intre tata si puii sai masculi.
Naparlirea puilor incepe adesea la circa 6 saptamani de la prima lor iesire din cuib. Uneori abia dupa 10-12 luni naparlesc puii, dar numai atunci cand au beneficiat de o intretinere si hranire optime si in acest caz se pot reproduce avand penejul de puiendrii. In lunile de vara puiendrii naparlesc mai usor decat in alte anotimpuri.
Orezarii pot sa scoata mai multe randuri de pui intr-un an, fiecare cuprinzand un numar mare de progenituri, fiind cunoscuta prolificitatea lor. Pentru a nu slabi vigoarea reproducatorilor se recomanda ca o pereche sa scoata numai trei randuri de pui pe an.

IEPURI

2009-03-20T22:44:00.000-07:00

Iepurasii sunt animale cu blana moale si fina, foarte prietenosi si foarte incantati cand li se acorda atentie – motiv pentru care sunt foarte potriviti pentru a tine companie copiilor de 6-8 ani.

Iepurii prefera sa traiasca alaturi de alte animale din specia lor, precum si alaturi de porcusori de Guineea.
Poti recunoaste un iepure sanatos dupa:
- comportamentul sau plin de viata
- blana curata, bogata si lucioasa
- ochiii atenti si clari
- nasul uscat
- urechile curate
- zona curata din jurul anusului.
Iepurele este un animal foarte sociabil si, cu putina rabdare, poti deveni usor prietenul lui. Intotdeauna sa ii vorbesti pe un ton prietenos si incearca sa il chemi mereu pe numele pe care i l-ai ales. La inceput, iepurasul este timid, asa ca pentru a-l putea convinge sa accepte mangaierea ta, atrage-l cu ceva delicios de mancare. Astfel, se va obisnui cu mirosul mainii tale si vei putea sa il mangai oricand. Cand sta intins, inseamna ca nu vrea sa fie deranjat. Intotdeauna trebuie sa te comporti cu el gentil, fara miscari bruste, pentru a nu-l speria.
Iepurele este foarte agil si are nevoie de destul spatiu in cusca lui pentru a se misca in voie. Cusca trebuie sa fie suficient de inalta, tinand cont de faptul ca de obicei iepurele se ridica in doua labute.
Iata care ar fi “trusoul” unui iepuras:
- un recipient (inoxidabil) pentru mancare si unul pentru apa (care sa fie fixate bine de cusca, pentru a nu se rasturna)
- un cristal de sare pentru suplimentarea mineralelor necesare
- un mic adapost in care sa se odihneasca si sa doarma - o asa zisa casuta a lui (este esential pentru iepuri)
- la baza custii se aseaza un asternut natural fin, special pentru animale (talas)
- o cutie pentru necesitatile iepurelui, umpluta cu nisip granulat igienic pentru pisici.
Cel mai potrivit loc pentru amplasarea custii iepurelui este intr-un un colt luminat si adapostit al camerei. Pe timpul verii, sta cu placere in spatii deschise, cum ar fi in gradina sau pe balcon. Atentie: lumina directa a soarelui poate dauna iepurelui. De asemenea, ar fi indicat sa plasezi cusca iepurelui cat mai departe de televizor sau radio, deoarece are un auz foarte fin si este deranjat de sunete pe care noi nici macar nu le auzim.
Pentru a avea un iepure sanatos si fericit, este important sa fie lasat deseori sa alerge liber, in toata camera sau apartamentul. Avand in vedere ca ii place sa exploreze tot ce e nou, ar fi bine sa stai prin preajma si sa te asiguri ca nu se raneste.
In general, nu va trebui sa petreci mult timp cu igiena iepurasului pentru ca este un animal foarte curat, care are singur grija de blana lui. Primavara, cand naparleste, este indicat sa il perii cat mai des cu o perie fina. Atentie: iepurii nu trebuie imbaiati!
Exista cazuri in care este nevoie sa i se taie gherutele periodic – ai grija sa nu cumva sa ii atingi zona vascularizata pentru ca este foarte dureros. Pentru aceasta operatiune ar fi bine sa ceri ajutorul medicului veterinar.
Dintii iepurelui cresc tot timpul, motiv pentru care este necesar sa aiba mereu la dispozitie ceva tare de ros.
Castroanele pentru hrana si apa trebuie spalate frecvent cu apa fierbinte. O data sau de doua ori pe saptamana, parte de jos a custii trebuie spalata si asternutul trebuie curatat si improspatat. O data pe luna, intreaga cusca trebuie spalata cu apa fierbinte. Nu folosi produse de curatat care contin substante caustice!
Stramosii iepurelui domestic traiau in “zone verzi” – ca urmare, iepurele este foarte incantat de orice hrana “verde”: cereale, diferite tipuri de iarba, furaje, fructe si legume proaspete. In magazinele pentru animale poti gasi hrana special creata pentru nevoile unui iepure: meniuri, batoane sau dropsuri.
Pentru a se mentine sanatos, un iepure are nevoie de o dieta cat mai variata. Intotdeauna ai grija sa aiba apa proaspata la dispozitie. Toate resturile de mancare trebuie inlaturate.
Este indicat ca iepurele sa primeasca hrana de doua ori pe zi, de preferat dimineata si seara.

Hamsteri

2009-03-20T22:43:00.002-07:00

Hamsterul face parte din familia rozatoarelor, este de marimea unui soarece, are blana de diferite culori si este considerat unul dintre animalele de companie cele mai iubite de copii.Cresterea lor ca “soareci de casa” a inceput acum 50 de ani, in prezent numarul celor care au in grija aceste simpatice rozatoare fiind foarte mare. Hamsterii sunt animale blande, foarte sociabile, atasate fata de stapani, deloc agresive fata de copii si nepretentioase in ceea ce priveste hrana. Iar pentru cei care nu cunosc prea multe despre aceste mici rozatoare, ne-am gandit ca niste sfaturi utile sunt binevenite, mai ales pentru aceia dintre voi care vor sa aiba un hamster.
Hamsterul isi are originea pe continentul asiatic, existand mai multe rase, dintre care cinci sunt mai cunoscute. Hamsterul sirian sau auriu (Mesecritus auratus) nu este mai mare de 25 de centimetri, este nocturn si isi ocupa timpul cu rearanjarea “casei”.
Ii place sa traiasca singur si trebuie crescut separat de ceilalti frati, inca de la varsta de 8 saptamani. Hamsterul pitic rusesc (Phodopus Cambelli) traieste intre 1 si 2 ani, are intre 10-15 centimetri lungime si o greutate de 50-70 de grame.
Este un animal sociabil, de aceea e bine sa cresti o pereche - mascul si femela - iar in loc de cusca, este recomandat un acvariu de marime medie, deoarece se strecoara usor printre gratiile unui grilaj. Ii place nisipul sau pietrisul foarte fin si este foarte sensibil, de aceea trebuie crescut cu multa grija. Hamsterul chinezesc are aceleasi dimensiuni ca piticul rusesc, dar seamana mai mult cu un soricel. Trebuie crescut in pereche de acelasi sex, iar “casuta” lor - acvariu sau cusca de plastic - trebuie sa fie mare (cel putin jumatate de metru lungime si 30 de centimetri inaltime). Sunt timizi si greu de prins, dar iubitori fata de stapani.
Hamsterul alb pitic rusesc (siberian) nu depaseste 10 centimetri, are ochii proeminenti si spatele mai incovoiat decat hamsterul pitic rusesc si e bine sa-i cumparati pereche - mascul si femela. Cel mai mic dintre hamsteri este tot un “pitic” si isi are originea in centrul Asiei si Mongolia. Are doar 5 centimetri lungime (cat un deget!) si poate trai pana la trei ani si jumatate. Foarte sociabili si jucausi, acesti pitici traiesc in “familie” si le plac acvariile mari, din sticla, sau cutiile si custile din plastic.
Ce trebuie sa stiu cand cumpar un hamster?
In primul rand, magazinul “Pet house” de unde il luati trebuie sa fie curat, la fel si cusca in care este tinut de cel care il ingrijeste; varsta - intre 4 si 8 saptamani; ochii trebuie sa fie rotunzi si larg deschisi, blana moale, catifelata, nasul uscat sau putin umed. Indeplinirea acestor conditii, plus comportamentul hamsterului (nu trebuie sa fie speriat atunci cand il atingeti) - arata ca viitorul membru al familiei este sanatos.
Cusca de fier, plastic sau acvariu de sticla?
Pentru cei care au un hamster sirian - care este mai mare decat celelalte “rude” - este recomandata cusca din fier. Este usor de curatat, mai putin barele ei. Gratiile sunt importante, deoarece hamsterul roade din ele atunci cand este bolnav sau agitat, dandu-va de stire ca ceva nu este in regula. Cusca nu este buna pentru rasele mai mici, care se strecoara printre gratii. Din “locuinta” hamsterului nu trebuie sa lipseasca o roata de metal sau un tub (se stie cat ii place sa alerge in continuu in aceasta jucarie), un recipient ca o sticluta pentru apa si doua boluri mai mici pentru mancare si verdeturi. Puneti-i si cateva crengute, pe care le va roade cu placere. Acest obicei de a roade tot timpul este specific hamsterului, deoarece dintii ii cresc foarte repede si in felul acesta ii toceste.
Custile din plastic sau acvariile sunt excelente “case”, mai ales pentru speciile mai mici. Marimea lor variaza intre 40 si 60 de centimetri lungime, pot sau nu sa fie acoperite (de preferat este sa nu fie acoperite, pentru ca hamsterul sa aiba cat mai mult aer). De asemenea, aceste custi sunt mai ieftine si le puteti gasi mai usor un loc potrivit in casa, in schimb trebuie curatate mai des. Custile de fier au o placa in partea de jos, care se scoate foarte usor, se curata, apoi se pune la loc, in timp ce acvariile sau custile de plastic trebuie curatate complet, pentru ca micul rozator isi “marcheaza” teritoriul cam peste tot.

Felinele

2009-03-20T22:43:00.001-07:00

Probabil cele mai reuşite prădătoare din lumea animală, aceşti ucigaşi înverşunaţi şi rapizi, atacă prin surprindere sau capturează victimele după o goană îndelungată.Printre felinele mari, deosebim şase specii, după cum urmează: leul, jaguarul, tigrul, pantera de zăpadă şi ghepardul, care este încadrat într-un gen aparte. Mulţi consideră că irbisul (din genul Panthera) face parte din grupa felinelor mari, dar în realitate această specie nu este înrudită cu cele menţionate.Cu excepţia jaguarului, care trăieşte în America de Sud, celelalte specii se găsesc în Africa şi în Asia. Felinele au apărut pe pământ în urmă cu 25 de milioane de ani. Primul şi poate cel mai recunoscut reprezentant al lor avea colţi (canini) de peste 20 de centrimetri lungime. Aceste animale uriaşe se parecă vânau ierbivore mari, pe care le sfâşiau cu ajutorul colţilor. Între felinele menţionate există şi numeroase deosebiri. De exemplu, leul, tigrul şi pantera au obiceiul să urle, în timp ce irbisul şi ghepardul nu. Majoritatea felinelor mari se lungesc întinse pe pământ, în vreme ce pantera de zăpadă stă ghemuită în timpul hrănirii. Cu excepţia ghepardului, ghearele felinelor pot fi retractate sau scoase în funcţie de necesităţi. Toate felinele mari sunt prădătoare: pentru supravieţuire sunt nevoite să vâneze animale vii sau să caute hoituri. Cele mai multe specii stau la pândă pentru a le vâna. În timpul vânătorii umblă în vârful labelor cu ghearele retrase, atingând solul doar cu perniţele (plantare şi palmare). De obicei se furişează cu grijă în apropierea victelor, apoi cu ajutorul muşchior puternici ai membrelor posterioare şi ai spateluise aruncă brusc asupra animalului. După ce au prins şi au doborât prada, o omoară, zdrobindu-i vertebrele cervicale printr-o muşcătură puternică, sau acoperindu-i cu gura orificiile nazale şi gura până ce animalul se sufocă. Cele mai multe feline vânează singure, în schimb leii vânează în grup – aplicând o strategie foarte eficientă.

Unul sau doi dintre membrii grupului sperie victima aleasă, gonind-o spre cei care stau la pândă. Leul – singurul dintre felinele mari care duce o viaţă socială propriu-zisă. Trăieşte în grupuri numite haite. Câte o haită este compusă din cel mult 12 femele înrudite şi cel mult 5- 6 masculi. În grup, masculul cel mai mare şi cel mai puternic este stăpânul şi tatăl celor mai mulţi dintre pui.

Masculul este mult mai mare decât femela, capul şi gâtul fiind acoperit de o coamă deasă, datorită căreia pare şi mai mare şi mai impunător. Coama îi protejează totdată gâtul în cazul în care se ajunge la lupte pentru apărarea teritoriului. Prada pentru întreaga haită este capturată de femele. Ele sunt mai uşoare şi aleargă mai repede. Hrana lor este foarte variată, de la zebră şi bivol, până la şoareci.Femelele haitei uneori dau naştere la 3- 4 pui pe care-i cresc împreună. Puii consumă doar pentru prima oară carne la vârsta de trei luni, dar ei sug lapte şi în următoarele trei luni.

Cea mai mare felină

Tigrul este cea mai mare dintre felinele mari. Are mai multe subspecii, toate fiind ameninţate cu dispariţia. Tigrul siberian, cea mai mare felină din lume, poate atinge o greutate de 300 de kg. Trăieşte în regiunile nordice ale Rusiei, fiind protejat de un strat adipos subcutanat împotriva frigului din timpul iernilor aspre. În locul în care trăieşte hrana este puţină, motiv pentru care acest vânător solitar este nevoit să cutreiere distanţe mari pentru a găsi o pradă. Blana groasă este de culoare galben-roşcată – deseori mai deschisă decât la alţi tigri, având şi mult alb pentru a se contopi mai bine cu peisajul siberian înzăpezit.Cea mai răspândită şi cunoscută subspecie este tigrul indian sau bengalez. Masculii trăiesc solitar şi îşi apără teritoriul de intruşi. Femelele însă preferă şe se cupleze cu masculii sau cu alte femele. La fel ca şi majoritatea felinelor mari şi tigrii îşi marchează teritoriul cu urină, dar îi atenţionează pe confraţii săi asupra prezenţei sale şi prin urmele lăsate de gheare pe scoarţa copacilor. Tigrul este un animal foarte puternic; este în stare să coboare animale mult mai mari decât el, cum ar fi bivolul sălbatic. După ce a capturat şi a omorât victima, o târăşte într-un loc retras, adesea lângă apă şi zile la rând se hrăneşte din ea. Resturile le acoperă cu crengi şi le supraveghează până I se face foame din nou. Vânătorea este epuizantă, de aceea tigrul îşi petrece 80 % din timp odihnindu-se. Vânează noaptea la adăpostul întunericului, furişându-se încet în apropierea pradei. De obicei în zori şi spre seară îşi face toaleta, lingându-şi blana la fel ca pisica de casă. Spre deosebire însă de aceasta, tigrului îi place apa, scălzându-se des în lacurile din apropiere.

Prădătorul ascuns

Pantera (sau leopardul) este cea mai răspândită dintre toate felinele mari. Succesul în evoluţie îl datorează faptului că se adaptează foarte bine la diferite condiţii de mediu şi hrană. Este un animal elegant. Corpul său zvelt este acoperit de un păr lucios, împodobit cu rozete, pete sub formă de discuri. Pantera neagră nu este o specie aparte, ci doar o variantă de culoare, corpul ei fiind deasemenea acoperit cu pete sub formă de rozete, dar acestea nu prea se observă. Este răspândită mai ales în Asia de sud-est, unde se confundă foarte bine cu vegetaţia de sol abundentă din păduri. Este mai agresivă decât celelalte pantere.Pantera este specia care duce cea mai retrasă viaţă dintre felinele mari. Este foarte greu de găsit. Atât femela cât şi masculul sunt ucigaşi înnăscuţi şi consumă o hrană mult mai variată decât restul felinelor – printre altele gazele, şacali, struţi, facoceri, ba chiar şi ţestoase. Se odihneşte cu plăcere printre crengile unor copaci înlţi, sau în locurile mai retrase ale pădurilor, unde îşi poate efectua toaleta în linişte. Pantera de zăpadă trăieşte în regiunile cu climat rece, la 3.000- 4.000 de metri deasupra nivelului mării, dar în timpul iernii coboară puţin mai jos. Vânează noaptea, în special mamifere mai mici decât iepurele, dar şi mai mari decât gazelele. Tălpile mari, membrele anterioare scurte, precum şi musculatura toracică puternică o ajută la efectuarea salturilor de pe o stâncă pe alta. Coada lungă ajută la echilibrului. Neofelis nebuloasa seamănă cu felinele mari, dar nu este înrudită cu pantera. Nu urlă. Specialiştii consideră că ar fi veriga lipsă în lanţul care face legătura între felinele mari şi mici (de exemplu aceloţii).

Craniul panterei

Privind din faţă craniul unei pantere, putem observa că ochii sunt orientaţi înainte, ceea ce îi permite vederea în spaţiu. Caninii foarte lungi o ajută la imobilizarea şi uciderea victimei. Craniul irbisului este mult mai mic, cavitatea bucală are o deschidere mai mică decât la panteră. Craniul lui Neofelis nebuloasa este şi mai mic, dar caninii sunt mai mari.Jaguarul este foarte rar şi duce o viaţă ascunsă. Îndrăgeşte pădurile mangrove ale Americii Centrale şi de Sud. Corpul este robust, coloritul asemănător cu celal panterei şi la fel ca acasta, este un vânător desăvârşit. Nu este suficient de rezistent pentru a-i goni prada pe o distanţă mai mare, succesul lui constă mai mult în răbdare şi forţă. Se hrăneşte cu animalele care trăiesc în pădurile mangrove, cum ar fi leneşul sau porcul de apă. Muşcătura jaguarului este deosebit de profundă.

Maxilarele puternice şi relativ scurte penetrează cu uşurinţă ţesuturile, zdrobeşte şi mestecă foarte bine oasele şi restul ţesuturilor vii. Vânează de obicei noaptea, la fel ca celelalte feline mari. Străbate mai mulţi kilometri pentru a găsi hrană, urmărindu-şi victima chiar şi în apă. Uneori consumă peşte şi ţestoase.

Ghepardul este cel mai rapid mamifer terestru. De obicei aleargă cu o viteză de 80 km pe oră după gazele şi antilope, dar dacă este necesar, poate atinge 110 km/h, pe distanţă scurtă. Dacă prada reuşeşte să obţină un avantaj de cca. 20s, ghepardul renunţă la ea.Dacă îşi ajunge din urmă victima sare la ea şi o împiedică. În cazul animalelor mai mari, aplică o lovitură rapidă cu picioarele din faţă în zona fesei sau în flanc. Când victima a ajuns la sol, o imobilizează şi îi înfige ghearele în gât; în final o tranşează şi o mănâncă pe loc.Ghepardul nu consumă decât prada capturată de el, neluând în seamă hoiturile chiar dacă acestea sunt proaspete. Este un animal timid, fricos. Dacă apare o felină mai mare decât el, de exemplu un leu, renunţă la pradă, fără a se împotrivi.Puii de ghepard sunt ameninţaţi de multe pericole, de multe ori cad victime leilo, panterelor, sau altor prădătoare, iar acestea nu ratează nici o ocazie să-i atace.Uneori alţi gheparzi pot să le pericicleze viaţa. Un mascul dornic de a se împerechea cu o mamă ghepard o poate lua “ostatecă”, timp în care puii rămaşi singuri pot muri de foame. Plânsul puilor înfometaţi poate atrage atenţia unor prădători, care nu le vor cruţa viaţa.la fel ca celelalte feline mari, şi gheparzii sunt pe cale de dispariţie.azi se mai găsesc doar în savanele din Africa de Est şi de Sud. Datorită modului în care vânează, au nevoie de teritorii mari, şi pentru că omul le reduce din ce în ce mai mult mediul de viaţă, numărul gheparzilor este în scădere.

Cum aleargă ghepardul?

Membrele lungi, subţiri ale ghepardului se leagă de trunchi cu nişte articulaţii laxe, astfel încât aleargă cu paşi mari. La aceasta contribuie şi constituţia fină, coloana vertebrală flexibilă şi mobilitatea şoldului şi a umărului.În timpul alergării toate cele 4 membre sunt ridicate de pe sol, în timp ce îşi menţine echilibrul cu coada întinsă. În faza următoare unul dintre membrele posterioare atinge solul. Cu celălalt membru posterior îşi ia din nou avânt şi se ridică în aer cu corpul întins. În final, unul din membrele anterioare atinge solul, apoi şi celălalt, după care animalul se ridică în aer cu membrele adunate sub corp.

Ameninţaţi cu dispariţia

Un jaguar sănătos, matur, nu are de ce să se teamă în junglă. Poate doar un şarpe boa, sau omul ar putea reprezenta un peircol pentru acesta. Băştinaşii junglelor din America de Sud mai omorau din când în când câte un exemplar, dar îi respectau şi nu îi măcelăreau pe capete. Mai târziu oamenii au început să-i vâneze fără milă, pentru blana lor şi cu toate că în zilele noastre valorificarea blănurilor de jaguar este interzisă în întreaga lume, comerţul la negru este încă în floare. Pe lângă aceasta, numărul pădurilor neatinse în care jaguarul ar putea trăi este din ce în ce ma mic.

Bibliografie: Naturcarta 1998 – Wild animals FAUNA

Arborele lumii – Animale şi plante

Elefantii

2009-03-20T22:31:00.000-07:00

Actualmente elefantii sunt cele mai mari si cele mai grele animale terestre,pe linga faptul ca au dintii incisivi cei mari lungi,au nasul cel mai lung si poate memoria cea mai buna.Cu toata greutatea lor de mai multe tone,deplasarea lor se poate numi sprintena.In padure,daca este necesar se furiseaza fara zgomot.Acesti “uriasi blanzi” sunt fiinte sensibile si cu simt afectiv,traiesc in legaturi stranse cu membrii familiei si cu ceilalti membrii ai turmei.Din pacate aceste animale au fost vinate fara mila de om pentru incisivii lor –pentru fildesul pretios- si numarul de indivizi ai celor doua specii a inceput sa scada intr-un mod alarmant.

Greutate impresionanta

Masculii din specia elefantului african pot depasi greutatea de 6 tone.Greutatea capului poate avea un sfert din masa corpului.Aceasta parte a corpului,pe linga greutatea sa considerabila,este incarcata si cu mijloace de obtinere a hranei – trompa,fildesii,masele de mestecat,uriasii muschi ai maxilarului.

Fildesii elefantilor sunt dinti alungiti – incisivi modificati – care sunt folositi pentru scoaterea radacinilor din pamant si pentru decojirea pomilor.Elefantii masculi folosesc fildesii in luptele lor de stabilire a ordinii ierarhice,lupte premergatoare perioadei de imperechere.Spre deosebire de dinti,fildesii cresc pe tot parcursul vietii elefantului.S-a inregistrat ca un mascul de elefant african batran avea fildesii de peste 3 m lungime.

Capul elefantului este sustinut de un gat scurt,puternic.De aceea elefantul nu poate sa-si aplece capul pentru a aduna hrana.Aceasta deficienta a fost inlaturata de procesul de evolutie prin dezvoltarea trompei,rezultata din alungirea buzei superioare musculoase si a nasului.Acest organ admirabil al elefantilor este constituit din mii de muschi si este utilizat pentru o sumedenie de operatii,printre care culesul fructelor,aspiratia apei,ruperea crengilor si sapatul radacinilor.Trompa este sensibila atat la mirosuri cat si la pipait,elefantii o folosesc atat la indentificarea unui elefant strain cat si la transmiterea salutului membrilor familiei sau la mangaierea perechii dorite.

Miscarea corpului imens al elefantului nu este deloc greoaie.Gambele scurte si robuste impart in mod egal greutatea pe patru picioare. Ca si calul, si elefantul umbla pe degetele picioarelor.Oasele rasfirate ale degetelor sunt sprijinite de o talpa rotunda si pe un calcai format dintr-un tesut spongios.Pielea groasa care acopera talpa se toceste si se reface in mod continuu.Contrar aspectului diform,elefantul este un animal ager si nu se sperie de nici o forma de relief:traverseaza cu usurinta atat mlastinile cat si terenul stancos, pe teren solid lasand putine urme. Acest urias al uscatului se descurca bine si la inot: folosindu-si trompa ridicata ca tub de respiratie, traverseaza inot raurile si lacurile.

Erbivori

Elefantii sunt erbivori.In afara de iarba padurilor sau a savanelor consuma si alte plante cu tulpina moale,frunze de copaci,diferite fructe si flori,chair crengi,tulpini de copaci sau radacini.Ei trebuie sa manance enorm de mult pentru a satisface necesarul de energie a corpului lor imens si pentru a completa materialele ce formeaza tesuturile acestuia.Marea parte a zilelor o petrec in cautarea hranei,pentru a asigura necesitatile mari de vitamine si saruri minerale ale organismului.Intr-o zi – in cca 16 ore – un elefant poate consuma pina la 225 Kg de alimente.

Elefantul isi foloseste trompa si pentru a-si potoli setea.Are nevoie de foarte multa apa –pentru elefantul african 5 litri de apa inseamna o inghititura.Trage apa in trompa,inchide orificiile din capat,dupa care isi indoaie trompa astfel incat capatul sa-I intre in gura,iar apoi evacueaza continutul.Toate acestea nu sunt usor de invatat,de aceea puii de elefanti lipaie apa cu gura.

Gestatie lunga

Perioada de gestatie a elefantului african are o durata de 22 de luni,la elefantul indian de 21 de luni,si femela naste de regula un singur pui. Greutatea puiului nou-nascut este in jur de 100Kg, inaltimea lui este aproape de 1 m. In primii doi ani este alaptat,dar intre timp invata sa-si foloseasca trompa si sa mestece ierburile si tufele. Puii masculi ajunsi in pragul maturitatii - in jur de 14 ani - sunt alungati din turma,pentru ca nu cumva sa se imperecheze cu membrii familiei,puii femele ramanand cu turma toata viata, si pina la prima nastere ajuta la cresterea puilor mai tineri.

Legaturi familiale

Membrii familiei sunt legati ei prin legaturi puternice,toti ajuta la cresterea si apararea puilor.Cateodata,cand elefantii se intalnesc,fug unul catre celalalt si in semn de salut scot un sunet asemanator ce o goarna.Daca totul este in ordine,membrii turmei sunt linistiti,scot un mormait adanc dar daca turma este amenintata de ceva,mormaitul inceteaza si adultii formeaza un cerc in jurul puilor.

Se comporta foarte interesant daca moare vreun membru al turmei.De multe ori raman in jurul lesului,il ating,il mangaie si cateodata incearca si inhumarea.Daca moare un pui de elefant,mama lui aproape ca il jeleste.S-a observat de mai multe ori ca elefantul mama a insfacat puiul mort,l-a dus intr-un loc si a ramas linga el mai multe zile.

Fildesul

Singura sursa de fildes sunt incisivii elefantilor.Acest material a fost pretuit intotdeauna de om.In trecut,cand nu existau inca automobile si pusti,elefantii erau greu de vanat si doar putini cadeau victime oamenilor.Azi,cu ajutorul automobilelor de teren pot fi ajunsi usor din urma si cu ajutorul armelor moderne pot fi impuscati de la o mare distanta.Un numar imens de elefanti au fost macelariti pentru fildesul lor si aceste animale minunate au ajuns in pragul disparitiei.In 1979 in Africa mai traiau in salbaticie 1,3milionae de elefanti dar din cauza braconajului acest numar a scazut la 600000 in 1989.Din cauza ingrijorarii mondiale privind soarta elefantilor in 1989 s-au introdus restrictii internationale privind comertul cu fildes.Aceasta masura s-a dovedit foarte benefica.Dina cauza restrictiilor a scazut cererea de fildes,au scazut preturile si astfel a decazut si comertul ilegal.Numarul elefantilor a africani care traiau in salbaticie in 1995 a fost in jur de 600000.

Elefantul indian –ca specie – ste intr-o situatie mault mai grea.Din cauza reducerii habitatului,in salbaticie mai traiesc 35000-54000 de exemplare,majoritatea lor in India.Alte 16000 de exemplare sunt tinute ca animale domestice in diferite tari din Asia.

Dobermannul

2009-03-20T22:29:00.000-07:00

Acum 130 Germania nu avea o rasa specializata in paza si aparare, in sensul cunoscut astazi. Airedale Terrierul era in aceea epoca rasa cea mai folosita in politie. Se impunea crearea unui caine care sa corespunda idealului german al secolului trecut. Datorita faptului ca F.L.Dobermann nu a lasat nici un document din care sa rezulte clar modul sau de selectie sau rasele folosite in incrucisarile sale, despre crearea rasei nu se pot emite decat ipoteze. Cert este ca Dobermann avea o femela cenusie, pe nume Schnuppe. Probabil aceasta a fost imperecheata cu exemplare provenind din incrucisari intre Pinscheri, Caini de macelarie si Ciobanesti din Thuringia. Unul dintre fiii lui Dobermann a afirmat ca tatal sau folosea, inca din 1870, o femela care avea coloritul Dobermannului actual. Intr-un numar al revistei Unser Hund din 1898 apare o afirmatie interesanta, potrivit careia un oarecare Dietsch a montat o femela albastra cu un metis provenit din imperecherea dintre un Ciobanesc si un Caine de macelarie (precursor al Rottweilerului). Produsii au fost incrucisati de Catre F.L.Dobermann cu Pinscheri. Stegmann, un contemporan al lui Dobermann, care cumparase un pui de la acesta, a importat, la un moment dat, lana din sudul Frantei. Astfel, este posibil ca Stegmann sa fi adus si niste Ciobanesti de Beauce, caini foarte asemanatori cu Dobermannii. Influenta acestor caini este, insa, incerta. Friedrich Louis Dobermann a murit la 9 iunie 1894, ducand cu el secretul "formulei" sale. Dupa moartea lui, in regiunea Apoldei se gasea un efectiv de Dobermanni cu mare valoarea utilitara.
La inceputul crearii rasei, Dobermanii au fost folositi de braconieri pentru prinderea iepurilor. Deosebitele calitati olfacfive ale acestor caini ajunsesera deja notorii. Daca un caine oarecare dadea dovada de capacitati bune de mirosire si cautare, se spunea despre el ca are ,"un nas de Dobermann". Otto Goller a fost cel care a preluat stafeta creterii noii rase. Goller a cumparat aproape toti Dobermanii din regiunea Apoldei si cu acetia a inceput o exigenta selectie, sub egida canisei sale von Thuringen. Cainii produsi de Goller s-au raspandit in toata Germania. Dupa unii chinologi, Goller a folosit o infuzie de Manchester Terrier. Cu toate acestea, Otto Goller a facut o declaratie contrarianta: "...daca cineva incrucieaza Manchester Terrier cu Dobermann, vor rezulta indivizi imperfecti si vor fi necesari 14 ani pentru eliminarea defectelor" sustinand ca "...in construirea rasei, cel mai important rol l-au jucat Ciobanescul din Thuringia, Cainele de vanatoare cu par scurt, Dogul albastru si Pinscherul." Rasa a evoluat spectaculos intr-un timp relativ scurt, datele zoometrice si imaginile de epoca find graitoare. Cu toate ca tipul actual era fixat in anii `30, rasa a progresat continuu. De la Alarich v. Thuringen (nascut in 1897) si legendarul Graf Belling Von Gronland (nascut la 13 mai 1898, primul Dobermann inregistrat in Cartea de origini germana), pana la campionii ultimulul deceniu, conformatia si caracterul Dobermannului au suferit evidente schimbari.

Profilul rasei
Despre nici o rasa de caini nu circula atatea legende si atatea neadevaruri ca despre rasa Doberman. Basmul despre Dobermannul "prefacut si agresiv, care isi ataca stapanul" este, din pacate, destul de bine ancorat in mentalitatea populara. Foarte frecvent este vehiculata si informatia falsa despre o anumita "varsta critica"- a Dobermannului. Se spune ca un Dobermann ajuns la sapte ani (sau la trei sau la patru) inebuneste. Si mai ridicola pare explicatia, asa-zis "stiintifica", a aberatiei mai inainte pomenite: chipurile, la virsta mentionata creierul patrupedului incepe sa se mareasca si, datorita presiunii exercitate de oasele craniului, nervozitatea Dobermannului atinge paroxismul!!! Lipsa de informatie si naivitatea au condus la raspandirea acestor neadevaruri. In urma unei selectii exagerate, in sensul imbunatatirii calitatilor estetice ale Dobermannului, s-a ajuns, in perioada 1900-1940, la scaderea sigurantei de sine, a rezistentei si a echilibrului psihic, in timp ce agerimea naturala s-a conservat. A rezultat astfel un procent considerabil de caini a caror agresivitate era conditionata de frica. Acesti Dobermani, deosebit de ageri si agresivi, erau sensibii la zgomote si speriosi la un prag de excitabilitate foarte redus. Ei erau inutilizabili pentru dresaj si, uneori, muscau "din senin", lor datorandu-li-se, astfel, prostul renume pe care-l au, pe nedrept, Dobermannii de astazi. Din informatiile preluate de trei importanti crescatori de dinaintea celui de-al II-lea razboi mondial (Max Echer, Wilhelm Rommel, Walter Brungraber), aflam ca Dobermanii care au prezentat regretabilele manifestari deschise mai inainte au reprezentat, de fapt, cazuri izolate. Daca v-ati decis pentru un pui de Dobermann, trebuie sa stiti ca el este dinamic si jucaus, iar adultul este mare amator de miscare. Asadar, este o rasa absolut contraindicata persoanelor foarte comode, celor care nu pot sa aloce timp cainelui lor, ori celor care-si doresc un catel mai putin activ. Dobermannul se poate creste si in apartament (nu este un caine care sa poata fi crescut in curte, in lant), pentru el fiind esentiale plimbarile si alergarile dupa minge sau dupa bicicleta. Este foarte atasat de stapan si familie, "umanizarea" relatiei lui cu membrii familiei il va face fericit, iar familia va avea parte de numeroase satisfactii. Un dresaj minim va fructifica marea dorinta a acestui caine de a lucra, dar este necesar si pentru armonizarea relatiei cu stapanul. Un chinobog german spunea ca "lipsa de activitate inseamna ruina Dobermannului". Doberman este un caine foarte inteligent dar trebuie tinut cont de faptul ca el nu poate fi dresat de oricine, dresajul fiind facut intotdeauna in prezenta stapanului. El are nevoie de un stapan care sa fie dispus sa-l educe fara sa-I fie teama de caine, iar intreaga familie trebuie sa invete cum sa-l trateze. Femelele din aceasta rasa sunt chiar mai dificile decat masculii. Deoarece Dobermanul are instinctiv spiritul de aparare, nu mai necesita un dresaj special pentru aceasta dar are nevoie sa fie socializat cat mai mult si cat mai devreme. Daca este bine educat, el da dovada de un devotament si o fidelitate iesite din comun. Dobermanul este un caine impetuos si exceptional. Din pacate insa, unii crescatori fara scrupule au dezvoltat exemplare cu probleme de comportament care au daunat considerabil imaginii acestei rase, ea meritand din plin o cu totul alta popularitate.

Creierul

2009-03-20T22:27:00.000-07:00

Creierul animalelor este cea mai complexa structura cunoscuta şi este diferita chiar şi de creierul celor mai apropiate rude animale . Însă a evoluat din aceste structuri şi are o legătură strânsă cu ele.

Creierul, ca organ separat , a crescut din sistemul nervos al primelor animale . Prima viaţă consta din organisme unicelulare , dar când s-au dezvoltat cu mai mult de o celulă , cele care au avut cel mai mare succes au fost cele cu un sistem intern de comunicaţii, un sistem nervos. Un asemenea sistem permitea celulelor să facă schimb de informaţii . Nu toate formele de viaţă au acest sistem intern de comunicaţii : spongierii de exemplu nu au deloc aşa ceva . Cele care au celule nervoase (neuroni) au putut să adopte o varietate largă de forme şi să se adapteze la o gamă mai largă de medii.Cea mai veche şi mai simplă formă de sistem nervos este reţeaua nervoasă . A ceasta constă din celulele nervoase răspândite în întregul corp al animalului , făcând posibil schimbul de informaţii . Dar reţelele nervoase nu au structuri centrale pentru coordonarea informaţiilor . Cnidarii, precum hidra , şi echinodermele , precum castravetele de mare , funcţionează cu reţele nervoase. Dacă apare un stimul , asemenea forme de viaţă reacţionează rapid .Dacă de exemplu , o meduză este atinsă de o vietate mică ce este prada sa , întregul corp poate să se contracte sau un tentacul poate să se înfăşoare în mod automat în jurul prăzii .Stimularea şi reacţia sunt rapide . Nu există prelucrare de informaţii , doar o acţiune reflex.

CORDOANE NERVOASE

Următorul stadiu de dezvoltare a fost atunci când reţeaua nervoasă a devenit cordon nervos – un mănunchi de nervi dispus de-a lungul părţii anterioare a corpului unui animal . Odată ce celulele nervoase au ajuns să fie asamblate în acest fel , terenul a fost pregătit ca unele secţiuni ale cordonului să se transforme în ganglioni nervoşi , nişte noduri în care se întâlneau mai mulţi neuroni şi puteau să facă schimb de informaţii şi de comenzi . Animalele care au asemenea ganglioni sunt cele care prezintă simetrie faţă de o axă centrală – adică pot fi împărţite în jumătăţi care sunt imaginea în oglindă una faţă de cealaltă. Viermii laţi planaria , de exemplu, au o serie de ganglioni similari dispuşi de-a lungul unui cordon . În cazul râmelor , există un ganglion pentru fiecare segment al corpului . Atât la viermii laţi cât şi la râme există un singur ganglion în cap , care adesea este descris ca fiind un creier primitiv .De exemplu , în cazul râmei , ganglionul din segmentul capului este conectat le gură .La aceste animale ganglionul din cap a avut o mare importanţă decât alţi ganglioni , din două motive principale .În primul rând , pentru că era conectat direct la gură , el a devenit important în identificarea şi localizarea hranei . De exemplu , dezvoltarea unui simţ al mirosului a fost importantă , şi aceasta a fost însoţită de înmulţirea funcţiilor ganglionului frontal . A existat de asemenea o creştere a importanţei celulelor fotosensibile din cap : aceste s-au transformat mai târziu în ochi. Faptul că animalele se deplasau cu capul înainte în timp ce căutau hrana a făcut ca importanţa ganglionului cerebral să crească . Animalele care aveau un singur cordon nervos erau de asemenea mai eficiente şi mai rapide în prelucrarea informaţiilor decât animalele cu mai mult de un singur cordon .Insectele s-au dezvoltat în urmă cu aproximativ 550 milioane de ani . Ganglionul lor cerebral s-a dezvoltat , jumătate din el fiind dedicat prelucrării informaţiilor legate de simţul mirosului . Alte vietăţi la care au apărut ganglioni mai sofisticaţi au fost cefalopodele – sepiile , calmarii şi caracatiţele . În acelaşi timp , tentaculele lor au devenit foarte abile , astfel încât ele au devenit vânători pricepuţi în mediul marin.La cefalopodel ganglionii au fuzionat formând un centru de control mare , dispus în jurul esofagului diferitelor specii . În acest centru de control , diferiţii ganglioni controlează zone diferite sau funcţii diferite ale corpului . Acesta seamănă mult cu creierul vertebratelor. Sistemul nervos al animalelor lipsite de coloană vertebrală ( nevertebrate) poate să fie foarte complex , musca domestică are peste un milion de celule nervoase . Însă dezvoltarea creierilor mari a apărut la vertebrate

CREIERUL VERTEBRATELOR

Primele vertebrate s-au dezvoltat acum aproximativ 500 milioane de ani la sfârşitul cambrianului . Acestea au fost aşa numiţii peşti fără fălci .Trăsătura lor definitorie a fost chiar coloana vertebrală – un şir de oase legate între ele care puteau să protejeze cordonul nervos . La vertebrate măduva spinării şi creierul de deasupra sa au devenit un sistem nervos central , la care erau ataşaţi senzori peste tot în restul corpului , cunoscuţi ca sistem nervos periferic.Creierul vertebratelor este împărţit în trei părţi : creierul posterior , creierul mijlociu, şi creierul anterior .La peşti fiecare dintre cele trei simţuri principale (mirosul, văzul , auzul) sunt asociate cu una din părţile creierului . De exemplu creierul lor anterior este strâns asociat cu mirosul , lobii potici ai creierului mijlociu sunt zonele cele mai importante.Vertebratele şi-au dezvoltat anumite părţi ale creierului în funcţie de modul lor de viaţă .De exemplu, păsările în general nu au nevoie de un simţ puternic al mirosului . De aceea ele au centre olfactive slab dezvoltate în creierul anterior . Pe de altă parte ele au zone puternic dezvoltate ce controlează comportamentul instinctiv , precum construcţia cuiburilor .La păsări încă creierul mijlociu este proeminent , dar la mamifere creierul anterior s-a dezvoltat fiind cea mai importantă zonă a creierului,iar lobii potici ( care sunt foarte importanţi la amfibieni)sunt , prin comparaţie , mai puţin importanţi .Creierul mare este acoperit cu membrane subţiri formate din neuroni , numite cortex cerebral . Se crede că aceasta a apărut prima dată la reptile asemănătoare cu crocodilul . Creierul mare este împărţit în două jumătăţi , numite emisfere cerebrale , care sunt foarte bine dezvoltate la mamifere .La unele mamifere cortexul cerebral este cutat şi şanţat , ce îmbunătăţeşte mult puterea de prelucrare a creierului. Unele grupuri de mamifere – primatele şi mamifere marine – au fost multe cute .Mărimea emisferelor cerebrale şi numărul de cute sunt importante pentru gradul de inteligenţă pe care îl au mamiferele . Se poate prezice reacţia unui animal la stimularea cortexului cerebral . Acest lucru se datorează faptului că , în utilizarea acestei părţi a creierului , este implicată o mare libertate de alegere.

Ciobanesc German

2009-03-20T22:25:00.002-07:00

Dupa constatarile oficiale ale clubului de Ciobanesc German din Germania, cu sediul in Augsburg, in legatura cu asociatia chinologica germana, care semneaza drept club fondator al acestei rase pentru standardul de rasa al Ciobanescului German, emis in prima adunare a membrilor din Frankfurt am Main pe data de 20 septembrie 1899, conform propunerilor lui A. Meyer si von Stephanitz, alaturi de completarile celei de a 6-a Adunari Generale a membrilor si din 28 iulie 1901, celei de-a 23-a Adunare Generala a membrilor din Kln pe Rin din 17 septembrie 1909, conform comitetului de conducere al clubului din Wiesbaden, 5 septembrie 1930 si 25 martie 1961 in cadrul Uniunii Mondiale a Asociatiilor de Ciobanesc German, prelucrata si hotarta in cadrul sesiunii din 30 august 1976, prelucrata si catalogata cu hotarre de imputernicire prin comitetul de conducere din 23/24 martie 1991. Ciobanescul German a rezultat, conform cresterii si selectiei planificate, inceputa in 1899, dupa fondarea clubului, din septelul de caini ciobanesti din centrul si sudul Germaniei, cu scopul final de a crea un caine utilitar cu randament inalt. Pentru atingerea acestui tel s-a stabilit standardul de rasa la Ciobanesc German, care se refera atat la conformatia anatomica, cat si la calitatile psihice si caracter.

STANDARD CIOBANESC GERMAN
Standard F.C.I. Nr. 166 / 23.03.1991

Origine : Germania / 23.03.1991
Clasificare FCI : Grupa 1 - Caini de paza si de stana
Sectiunea 1 - Caini ciobanesti cu examen de lucru
Utilizare : Utilizare multilaterala - caini utilitari, de paza si de aparare

ASPECT GENERAL

Ciobanescul German este de statura mijlocie, usor alungit, puternic si bine muscularizat, cu osatura uscata si pe ansamblu compact. Dimensiuni importante Inaltimea la greaban este, la masculi, de 60 cm pana la 65 cm si la femele, de 55 cm pana la 60 cm. Lungimea trunchiului depaseste inaltimea la greaban cu cca. 10 - 17 %.

FIREA

Ciobanescul German trebuie sa fie din punct de vedere al firii echilibrat, stabil nervos, sigur pe sine, complet nesfios (in afara situatiilor excitante) si bland, in plus atent si docil. El trebuie sa posede curaj, spirit de lupta si tarie pentru a fi adecvat drept caine de insotire, paza, aparare, serviciu si de stana.

CAPUL

Capul are forma de pana, corespunzator marimii corpului ( lungimea aprox. 40% din inaltimea la greaban ), fara a fi greoi sau supra alungit, ca aparitie uscat, intre urechi potrivit de lat, cu fruntea, vazuta din lateral si din fata, numai putin bombata si fara sau cu o putin accentuata circumvolutiune mediana. Raportul dintre partea superioara a capului si bot este de 50% la 50%. Latimea partii superioare a capului corespunde aproximativ lungimii acesteia. Partea superioara a capului (vazuta de sus) duce de la urechi pana la trufa, ingustandu-se uniform, cu un stop inclinat, nu foarte marcat. Maxilarul superior si inferior au o conformatie puternica. Septul este drept, o concavitate sau convexitate sunt de nedorit. Buzele sunt intinse, inchizandu-se bine si de culoare inchisa.

Nasul (trufa) trebuie sa fie negru.

Dantura trebuie sa fie puternica, sanatoasa si completa (42 dinti conform formulei dentare). Ciobanescul German are o muscatura in foarfeca, aceasta insemnand ca incisivii trebuie sa se petreaca sub forma de foarfeca (incisivii superiori trec peste incisivii inferiori forfecandu-se). Muscatura cleste, prognatismul superior sau inferior sunt defectuoase, precum si spatiile interdentare mari. Defectuoasa este de asemenea o arcada dentara a incisivilor dreapta. Oasele maxilarului trebuie sa fie dezvoltate, astfel incat dintii sa fie implantati adanc in maxilar.

Ochii sunt mijlocii, migdalati, putin oblici si ne proeminenti. Culoarea ochilor trebuie sa fie pe cat posibil inchisa. Ochii deschisi la culoare, intepatori sunt de nedorit, deoarece schimba expresia cainelui.

Urechile Ciobanescul German are urechi erecte de marime mijlocie, purtate paralel (nu deviate lateral). Ele sunt ascutite si cu pavilioanele orientate spre inainte. Urechile semi erecte sau cazute sunt defectuoase. Urechile purtate pe spate in timpul miscarii respectiv in stare de repaus nu sunt considerate defectuoase.

Gatul trebuie sa fie puternic, bine muscularizat si fara salba. Unghiul cu trunchiul (orizontala) este de circa 45%.

CORPUL

Linia superioara decurge incepand cu baza gatului peste greabanul bine format si peste spatele foarte putin lasat fata de orizontala, pana la crupa usor lasata, fara o intrerupere vizibila.

Spatele este tare, puternic si bine muscularizat. Soldul este lat, format puternic si bine muscularizat.

Crupa trebuie sa fie lunga si usor lasata (cca. 230 fata de orizontala) si sa treaca, fara o intrerupere a liniei superioare, in baza cozii.

Pieptul trebuie sa fie moderat de lat, partea inferioara pe cat posibil de lunga si evidenta. Adancimea pieptului trebuie sa fie de cca. 45% pana la 48% din inaltimea pana la greaban.
Coastele trebuie sa aiba o curbura medie. Toracele cu coaste prea curbate (sub forma de butoi) este la fel de defectuos ca si toracele cu coaste plate.

Coada ajunge cel putin pana la jaret, dar nu este mai lunga decat jumatatea acestuia. La partea inferioara ea are par mai lung si este purtata curbata lin. In stare de agitatie si de miscare ea este purtata mai sus, dar fara sa depaseasca orizontala. Operatiile estetice pentru corectare sunt interzise.

Membrele anterioare sunt drepte , privite din orice directie, si privite din fata perfect paralele. Omoplatul si bratul sunt de aceeasi lungime si prinse de trunchi prin intermediul unei musculaturi puternice. Unghiul dintre omoplat si brat este in cazul ideal de 900, de regula pana la 1100.

Coatele nu au voie sa aiba devieri in exterior sau interior, nici in pozitie statica si nici inmiscare.
Antebratele sunt, privite din toate directiile, drepte si perfect paralele unul fata de celalalt, uscate si foarte bine muscularizate.

Chisita are o lungime de cca. 1/3 din antebrat si formeaza cu acesta un unghi de cca. 200- 220. Atat o chisita prea inclinata (mai mult de 220), cat si una prea putin inclinata (mai putin de 200) afecteaza capacitatea de utilizare, in special rezistenta.

Labele sunt rotunjite, bine inchise si curbate, talpile tari, dar nu sfaramicioase. Ghiarele sunt puternice si de culoare inchisa.

Membrele posterioare
Pozitia membrelor posterioare este usor inapoiata, acestea fiind, vazute din spate, paralele unul fata de celalalt. Femurul si tibia sunt de lungimi aproximativ egale si formeaza un unghi de cca. 120, pulpele sunt puternice si bine muscularizate. Calcaiele sunt puternice si stabile, jaretul este perpendicular sub calcai. Labele sunt inchise, usor bombate, pernutele tari si de culoare inchisa, ghiarele puternice, bombate si de asemenea de culoare inchisa. Pielea este desprinsa, fara a forma insa cute.

Parul. Calitatile parului. Corecta acoperire cu par la Ciobanescul German este parul aspru cu subpar. Parul de acoperire trebuie sa fie des, aspru, drept si lipit de corp. Pe cap, inclusiv in interiorul urechilor, pe partea anterioara a membrelor, pe labe si degete parul este scurt, pe gat ceva mai lung si mai des. Pe partea posterioara a membrelor parul se alungeste pana la chisita, respectiv jaret. Pe partea posterioara a pulpelor parul formeaza pantaloni moderati.

Culorile. Negru cu pete roscat - maronii, maro, galbene pana la gri deschis. Negru uni, gri cu degradeuri inchise. Pete albe de dimensiuni mici, putin vizibile pe piept, ca si pe partile interioare sunt admise dar nu sunt de dorit. Indiferent de culoarea parului, trufa trebuie sa fie neagra. Lipsa mastii, ochi deschisi, intepatori, ca si pete deschise sau albicioase pe piept si partile interioare, gheare deschise si varful cozii roscat sunt considerate defecte de pigmentatie. Subparul prezinta o usoara nuanta de gri. Culoarea alba este neadmisa.

MARIME / GREUTATE

Masculi: inaltimea la greaban = 60 ... 65 cm
Greutate = 30 ... 40 kg
Femele: inaltimea la greaban = 55 ... 60 cm
Greutate = 22 ... 32 kg
Testicule
Masculii trebuie sa aiba doua testicule normale, evidente si complet coborate in scrot.

MISCAREA

Ciobanescul German este un trapas. Membrele trebuie sa fie astfel proportionate ca lungime si angulatie, incat sa poata duce membrele posterioare pana sub trunchi, iar membrele anterioare la fel de mult in fata, fara o modificare esentiala a liniei spatelui. Orice inclinatie spre supra angulare a membrelor posterioare, diminueaza stabilitatea si rezistenta si prin aceasta si posibilitatea de utilizare. In cazul unor angulatii si proportii corecte de constituire rezulta o miscare fluida si apropiata de sol, care lasa impresia unei inaintari fara efort. La un mers regulat, linistit, cu capul inclinat spre inainte si coada usor ridicata, se formeaza o linie usor curbata, neantrerupta, care duce de la varful urechilor, peste ceafa si spate pana la varful cozii.

DEFECTE

Orice deviere de la punctele sus mentionate trebuie considerata ca defect, al carui depunctare este in functie de gradul de deviere.
1. Defecte grave
a) Devieri ale caracteristicilor sus mentionate ale rasei, care influenteaza capacitatea de utilizare a cainelui.
b) Defecte de urechi : urechi prinse lateral prea jos, urechi cazute, urechi moi.
c) Defecte puternice de pigmentatie.
d) Constitutie generala slaba.
e) Defecte ale danturii : toate devierile de la muscatura in foarfeca si de la formula dentara corecta, atat timp cat nu este vorba de defecte de excludere.
2. Defecte de excludere
a) Fire slaba, agresivitate, labilitate nervoasa.
b) Caini cu displazie grava dovedita.
c) Monorhidie si criptorhidie, precum si masculi cu testicule inegale sau atrofiate.
d) Caini cu defecte desfigurante ale urechilor si cozii.
e) Caini cu malformatii.
f) Caini cu defecte dentare prin lipsa a: un premolar 3 si un alt dinte, sau un canin , sau un premolar 4, sau un molar 1, respectiv un molar 2, sau in total 3 dinti sau mai multi.
g) Caini cu defecte la maxilar : prognatism superior de 2mm sau mai mult, prognatism inferior; muscatura in cleste pe intreg spatiul incisivilor.
h) Caini care depasesc limitele standardului in sus sau in jos cu mai mult de 1 cm.
i) Albinism.
j) Culoarea alba a parului, chiar si in cazul ochilor si a ghiarelor de culoare inchisa.
k) Par sarmos lung (lung, moale, care nu sta lipit de corp, cu subpar, smocuri de par la urechi si membre, pantaloni voluminosi si coada care formeaza steag in jos).
l) Par lung (lung, moale, fara subpar, de obicei cu carare pe mijloc, de-a lungul coloanei, smocuri la urechi membre si coada.

Chinchilla

2009-03-20T22:25:00.001-07:00

Chinchillele sunt foarte usor de intretinut necesitind un minim de timp si investitie. Singura conditie ceruta este rigurozitatea, pentru a avea un animal sanatos care sa raspunda asteptarilor dvs. Se inteleg foarte bine cu copiii, ajungind chiar sa ii urmeze prin casa la orice miscare.
Cusca
Fiecare animal chinchilla va avea o cusca proprie din sarma (asemanatoare custilor pentru pasari) cu dimensiuni minime 40x40x50 cm. Este recomandabil ca partea de jos sa fie acoperita cu talaj, din lemn de rasinoase. Talajul va fi shimbat saptamanal, astfel incit sa asiguram chinchillei un loc curat. Chinchillele se bucara sa aiba un loc unde sa se poata ascunde si sa se simta in siguranta atunci cind sunt speriate.
Hranirea
Hrana utilizata pentru chinchile este preferabil sa fie formata din concentrate, care contin aportul optim de vitamine si minerale. Concentratele se gasesc in magazinele de specialitate, contin cereale in cea mai mare parte, pot consuma aproximativ 25-30 g/zi, iar pretul lor este foarte mic. Este recomandabil ca, cel putin de doua ori pe saptamana, sa primeasca o mana de fan (foarte apreciata, in special lucerna), care ajuta la tocirea incisivilor. In cazul in care sunt hranite cu mancare cu care nu au fost obisnuite, este bine ca trecerea sa se faca treptat pentru a evita o indigestie.
Chinchila necesita apa proaspata cel putin la doua zile, care este recomandabil sa fie administrata dintr-o sticla cu apa atasata custii. Apa trebuie sa fie fiarta sau sa stea un timp (12-24 h),pentru elimanarea clorului.Daca sta mai mult de doua zile neschimbata, bacteriile care se dezvolta pot fi daunatoare chinchilei. Nu sunt recomandabile obiecte de plastic pentru hranire, apa sau joaca, intrucat e posibil sa le roada, ceea ce le poate cauza neplaceri.
Baia
Pentru mentinerea unei blani curate, stralucitoare, elastice, este necesar sa-i oferim animalului posibilitatea de a face baie in nisip. Nisipul este special, comparabil cu cel al zonelor de unde provin, fiind foarte ieftin. Baia se face seara, odata cu administrarea hranei, a apei si curatarea adapostului. Pe placa special prevezuta se pun in fiecare seara 2-5 g nisip, suficient pentru indepartarea sebunului in exces si mentinerea in bune conditii a blanii.
Reproducerea chinchilelor
Gestatia chinchillelor este de 111 zile, dupa care naste intre 1 si 4 pui, care vor sta impreuna cu mama lor pana la 7-8 saptamini, apoi in scurt timp sunt gata pentru a deveni companionii nostri, formandu-se ca animale de casa foarte blande si sociabile. varsta maturitatii se instaleaza dupa 7-8 luni, cu o perioada mai lunga pentru mutatiile genetice (Black Velvet, White, Beige etc.), care sunt si mai greu de reprodus.
Modul de atingere a chinchilei
Este recomandabil sa aveti un pui de 2-4 luni, decat un adult. Puiul va creste si se va obisnui cu persoana respectiva. Un animal adult, devine bland si sociabil uneori dupa luni de zile, necesitind multa dragoste si rabdare. Pentru o chinchilla crescuta pana la varsta adulta, fara contact permanent cu omul, e nevoie de cistigarea increderii acesteia, pentru a reusi o apropiere. Puiul insa este foarte sociabil si poate fi obisnuit de mic cu crescatorul, cu locuinta acestuia. Este de preferat ca atunci cind chinchilla vine linga tine sau se catara pe umarul tau, sa atingi usor animalul, pentru ca acestuia sa nu-i mai fie frica de tine. Odata ce unei chinchile ii este frica de om, va trebui sa treaca mult timp pentru a dobindi increderea acestuia.
Chinchila se prinde de o ureche si apoi de coada, sprijinind-o cu corpul pe celalalt brat. Daca o prinzi de corp,si nu este obisnuita, ii va fi frica pentru ca se simte strinsa. Chinchilla poate fi tinuta si pe palma sau pe ambele palme tinute alaturat. Incercati sa tineti animalul cit mai aproape de corp, pentru ca atunci animalul se simte in siguranta. Cind chinchilei ii este frica apropiati corpul acesteia de al dvs. si acoperiti-i fata cu minile.Se va simti in siguranta atunci cind nu poate vedea.
Castigarea increderii chinchillei
Chinchillele sunt de neatins in comparatie cu ciinii. Chinchilele au mindria lor care trebuie respectata. Nu vor raspunde la nume sau comanda. Nu fiti dezamagiti daca pare sa va ignore atunci cind incercati sa-i captati atentia sau sa o strigati. Este de dorit sa nu pedepsiti chinchilla, pentru evitarera unor consecinte nedorite.
Cand chinchilla are incredere in tine
Vine in apropiere cu discretie si va atinge hainele.
Se catara pe umeri sau pe cap.
Va urmareste prin casa.
Se va juca cu coada cu dvs., la fel cum se joaca o fetita cu parul ei.
Va raspunde la palmele dvs. deschise, stiind ca va fi tratata ca atare.
Calatoria cu Chinchilele
Este recomandabil sa nu calatoriti cu chinchilele intrucat le provoaca stres. Sa aveti in vedere la eventualul transport ca umiditatea sa fie cit mai redusa, temperatura sa nu fie excesiva (limite admise 4-28 C), iar soarele sau lumana puternica sa nu cada direct pe animal pentru a evita stopul cardiac.
Pentru a pastra sanatatea chinchilei
Sunt foarte rezistente, mortalitatea in ferme fiind sub 2%, dar pentru a avea o chinchilla sanatoasa va recomandam:
- lasati-le sa se odihneasca in timpul zilei
- asigurativa ca hrana si fanul sunt proaspete (fara urme de mucegai sau rancede)
- schimbati apa, daca se poate zilnic
- administrati-le fan pentru evitarea cresterii excesive a dintilor
- evitati hrana bogata in grasimi, zahar, ulei
- evitati frecventa schimbare a hranei
- evitati frecventa schimbare a mediului
- curatati regulat vasele de hrana si apa
- curatati regulat cusca
Nu cresteti chinchilla pana nu va informati cum trebuie avut grija de ea, pana nu invatati si intelege mai multe despre animal. In general cresterea acestor animale este foarte simpla si necesita minim de munca din partea crescatorului, dar aceasta trebuie facuta cu rigurozitate.

Canari

2009-03-20T22:24:00.000-07:00

Primele exemplare salbatice au fost aduse in Europa, in portul Cadix, de catre navigatorul francez Jean de Bethencourt, in iulie 1402. Apreciind cantecul canarului, faptul ca este usor de intretinut si ca se poate inmulti in captivitate, spaniolii au inceput sa dea atentie prinderii acestei pasari, mai ales dupa 1473, adica dupa ce au cucerit Arhipelagul Canarelor si al Azorelor De atunci a fost semnalata usurinta cu care puii crescuti in captivitate prind cantecul altor pasari de colivie. Aceasta particularitate a fost folosita introducand in cantecul canarilor cantecul de privighetoare. Paralel cu preocuparea crescatorilor pentru perfectionarea cantecului, a existat si aceea pentru obtinerea de culori deosebite ale penajului, precum si o tinuta interesanta, alta decat cea a canarilor obisnuiti. Este vorba de canarii frizati, cocosati, cu infatisare de papagal (semiluna), motati etc., care constituie astazi adevarate rase de canari domestici.
Preocuparea crescatorilor de a obtine canari cu penaj si tinuta cat mai deosebite, a dus la constituirea raselor de canari frizati, cocosati, motati etc. Un alt criteriu de clasificare a raselor este cantecul, deosebindu-se din acest punct de vedere: rasa Roller si rasa comuna, al carei cantec, mai putin selectionat, se caracterizeaza prin tonuri inalte si cepaituri, fapt care le-a determinat numele de ceperi.
Canari frizati
Dupa cum ii arata numele, acestia au penele frizate (zbarlite). Se pare ca au fost obtinuti mai intai de francezi in timpul stilului rococo. In 1789 au fost dusi in Olanda, aici, frizatul de Paris a fost incrucisat cu rasa olandeza de canari cocosati, obtinandu-se canarul frizat olandez. Mai tarziu in Franta s-a obtinut o noua varietate frizatul de Roubaix. Este de retinut ca, la aceasta rasa, penele frizate sunt mai lungi si mai moi decat cele obisnuite si sunt diferit dispuse, dupa varietati. Canarii frizati au fost obtinuti si in Belgia, Elvetia, Austria si Germania. Caracteristic la acestia este tinuta lor, care o aminteste pe cea a papagalului, capul, gatul, corpul si coada alcatuind un arc de cerc. De asemenea se mai remarca picioarele, gatul si coada prin lungimea si subtirimea lor, iar capul prin micimea lui.
Canari cocosati
Canarii din aceasta rasa au capul destul de mic, gatul putin lasat in jos, oasele umerilor indreptate in sus, astfel ca umerii sunt ridicati si formeaza cocoasa caracteristica rasei. In rest, seamana cu un canar obisnuit, avand insa coada ceva mai lunga, pe care o tine, de regula, lipita de batul pe care sta. Picioarele sunt lungi si subtiri. Penajul este des si bogat.
Canari motati
Obtinuta mai intai in Anglia, aceasta rasa s-a raspandit in toata lumea, fiind mai agreata datorita motului frumos pe care il are pe crestetul capului. Motul consta din asezarea penelor de pe cap intr-un vartej, astfel incat rozeta rezultata acopera partial ciocul si ochii, iar spre ceafa se prezinta cu trei ridicaturi evidente: una, ca o creasta la mijloc, mai mare, si doua mai mici, lateral, ca doua cornite. De obicei, motul este colorat deosebit de restul penajului, in cazul cand culoarea este alb sau galben si portocaliu. In celelalte cazuri, este de aceeasi culoare cu penajul canarilor verzi, si albastri.
Ingrijirea canarilor
Cel mai sigur indiciu pentru recunoasterea unui mascul este cantecul bine format, ale carui ture le executa cu gusa puternic umflata, cu ciocul aproape inchis si uneori cu penele de pe crestet infoiate. Fata de infatisarea femelei, cea a masculului se distinge prin marime, vigurozitate si vioiciune. Sanatatea pasarilor tinute in colivie se asigura prin observarea zilnica a acestora, prin hranirea lor si igiena riguroasa a coliviei si a betelor de sezut. Excrementele pot constitui un indiciu al starii de sanatate a canarilor. Pasarile sanatoase au excrementele sub forma de mici bastonase cilindrice, cu pete sau portiuni albe la capate. Excrementele moi, apoase, indica sau unele deranjamente stomacale, sau o stare necorespunzatoare.
Canarul domestic se tine in apartamente, in colivii de diferite marimi si modele. O hranire echilibrata confera organismului respectiv o stare permanenta de sanatate. Canarii, fiind pasari care isi petrec intreaga viata in captivitate, au nevoie de o alimentatie care sa le asigure toate substantele nutritive, vitamine, substante minerale etc. Elementele nutritive indispensabile pentru desfasurarea vietii animalelor sunt: apa, zaharurile, substantele azotoase (proteinele), grasimile, elementele minerale si vitaminele.
Nutreturile folosite in alimentatia canarului sunt: seminte si diverse preparate din faina de cereale, nutreturile verzi, fructe sau radacinoase, si oul de gaina fiert. Este necesar ca atmosfera in care sunt tinute pasarile sa fie cat mai sanatoasa, sa se asigure ventilatia aerului, fara sa se produca curenti de aer, foarte periculosi pentru sanatatea canarilor. De asemena, lumina zilei si razele soarelui trebuie sa patrunda din plin in incaperea respectiva, fara insa ca acestea din urma sa cada direct pe pasari. Curatenia coliviei si a betelor de sezut trebuie sa fie o preocupare permanenta a crescatorului. Insalubritatea, pe langa altele, favorizeaza formarea si inmultirea parazitilor la pasari.

CAMUFLAJ ŞI MIMETISM LA ANIMALE

2009-03-20T22:23:00.000-07:00

In fiecare habitat în care există prădători are loc un război tacit. Armele sunt culorile şi formele. Strategia folosită de vânaţi şi vânători este camuflarea. Dispariţia este preţul imperfecţiunii, deoarece procesul evoluţiei îi elimină fără milă pe cei care eşuează.

Timp de milioane de ani arta camuflării animalelor a progresat odată cu dezvoltarea formelor fizice şi a tipurilor de comportament. Rezultatul este un număr mare de trucuri şi capcane uluitoare ale culorilor.

Majoritatea animalelor văd în culori dar nu văd lumea la fel ca oamenii. Unele sunt mai sensibile la roşu şi portocaliu, altele văd în special verdele şi albastrul. Insectele percep radiaţiile ultraviolete, astfel că fructele şi florile, care pentru noi par albastre spre negru, pentru ele pot să pară viu colorate. El pot să urmărească semnele ultraviolete de pe petalele florilor care conduc la nectar.

Culoarea unui obiect depinde de pigmenţi şi de structură. Pigmenţii ca melanina absorb lungimile de undă de la capătul albastru al spectrului de culori, astfel încât sunt vizibile negrul, cafeniul, roşu închis şi unele nuanţe de galben. Melanina este produsă de animale şi se găseşte în blană, pene, solzi şi în piele. Portocaliul viu, roşu şi galbenul sunt provocate de pigmenţii derivaţi din plante (ex. carotenoida).

Albul şi nuanţele cele mai deschise de albastru şi de verde sunt culori structurale, create prin dispersia luminii de particule foarte mici văzute pe fundalul de culoare închisă. Albastrul cerului se produce atunci când razele soarelui reflectate de pământ sunt dispersate şi reflectate din nou de particule minuscule de praf din atmosferă. Văzut pe fundalul negru al spaţiului, rezultatul este un albastru strălucitor. Această culoare structurală este cauza ochilor albaştri la oameni sau a penelor albastre la multe păsări.

In adâncul mărilor, unde nu poate pătrunde lumina naturală, cel puţin 1.500 de specii de peşti sunt bioluminiscenţi - rezultatul unei reacţii chimice - care îi ajută atât la vânătoare cât şi pentru camuflaj atunci când încearcă să se ascundă. Unele vietăţi acvatice au devenit aproape invizibile, pentru a se contopi cu mediul lor lichid. Astfel peştele de sticlă din Asia este complet transparent.

Multe animale adoptă o haină albă pe timpul iernii, cum ar fi: iepurii zăpezilor, cocoşii de munte. Din nefericire evoluţia i-a înzestrat şi pe mulţi prădători cu haine albe, cum ar fi vulpea polară. Ursul polar, realizând că nasul său negru l-ar putea da de gol, îşi acoperă isteţ botul cu o labă când vânează. Dar hainele albe protejează împotriva frigului. Numeroase pungi de aer umplu firele de păr sau penele. Aceste fibre goale sunt extrem de uşoare şi oferă o mai bună izolare de frig decât ar oferi cele colorate.

Pentru animale din alte regiuni este nevoie de un camuflaj mult mai colorat. Un număr mare de reptile şi de amfibieni, în special cameleonii, îşi pot schimba culoarea extrem de repede pentru a se contopi cu mediul înconjurător. Celule specializate din pielea lor conţin pigmenţi de melanină. Fibrele musculare din jurul celulelor se contractă şi se relaxează întinzând şi concentrând pigmenţii pentru a obţine nuanţa dorită. Caracatiţele şi sepiile îşi pot inunda corpul cu valuri de culori puternice cu o viteză foarte mare - devin negre din alb în 2/3 de secundă.

Arta camuflajului depinde de transmiterea de către vânat a unei imagini mentale despre sine lipsită de sens spre creierul vânătorului prin ochii acestuia. Acest lucru este valabil şi invers - de la vânător spre vânat.Unii gândaci nu depind de culoarea lor ci se acoperă cu calcarul, nisipul sau noroiul din mediul înconjurător.

Modelele stridente întrerup uneori conturul corpului unui animal, ca de exemplu la zebră. Petele sau dungile distincte de culoare distrag atenţia prădătorului, în timp ce nuanţele contrastante ale altor părţi ale corpului animalului se contopesc în mediul înconjurător. Rezultatul este un amestec de fragmente optice, asemănătoare cu obiecte lipsite de viaţă.

Animalele nou-născute mor adesea în primele zile ale vieţii pentru că nu sunt destul de puternice pentru a se apăra sau pentru a fugi de prădători. Camuflajul le oferă un anumit grad de protecţie, ca de ex. puii multor specii de cerb care sunt pestriţi pentru a imita lumina pătată de pe solul pădurilor.

Multe animale imită obiecte lipsite de viaţă pentru a se apăra sau în cazul prădătorilor pentru a se ascunde de vânat. Forma corpului viermelui de mătase seamănă cu structura frunzelor hranei sale preferate. Cu pielea adânc fisurată pentru a semăna cu un buştean în apă, crocodilul pierde puţină energie cu vânătoarea. Deşi se deplasează greu pe uscat, el nu rămâne înfometat pentru că toate prăzile trebuie să se adape.

Insectele sau broaştele care sunt viu coloraţi în nuanţe strălucitoare de roşu, portocaliu, alb şi negru au adesea un gust neplăcut sau sunt veninoase deoarece corpul lor este plin de substanţe chimice otrăvitoare.

Când scăparea este imposibilă, atenţia prădătorilor poate fi distrasă prin tactici de şocare. Astfel, unele specii de broaşte îşi sperie agresorul prin culori strălucitoare sau un ochi fals, părând un animal mult mai mare.

Dungile distincte galbene şi negre scot în evidenţă viespile şi albinele. Acest semnal de avertizare colorat este bine înţeles de potenţialii prădători. Din acest motiv multe specii de insecte care nu înţeapă au adoptat aceeaşi deghizare pentru a păcăli păsările prădătoare. Acest tip de mimetism prin coloraţie trebuie să fie exact deoarece păsările de pradă au o vedere excelentă şi recunosc rapid imitaţiile evidente.