Blogul Asociatiei Umaniste Romane

Republica Ignorantă România

2009-10-08T18:49:00.002+03:00

Am purtat în ultima vreme câteva discuţii despre activism civic / politic cu nişte amici de-ai mei - oameni raţionali, nu glumă, şi în momentul în care a ajuns în discuţie eventualitatea în care vor vota la apropiatele alegeri prezidenţiale, am primit raspunsul conform căruia votul lor nu contează, deoarece, nu are cum să conteze votul lor, din moment ce ei sunt o insulă raţională, (un individ) într-o mare iraţională (toţi cetăţenii cu drept de vot)
Acest argument care nu denotă chiar deloc raţionalitate poate fi desfiinţat constatând faptul că face abuz de logică circulară. Respectivul individ nu votează, deoarece votul lui nu contează, ghiciţi de ce... din cauză că nu votează. Păi cum naiba era să conteze un vot inexistent?
Se poate vorbi de probabilităţi şi de număr de voturi, abia după ce votează, nu înainte de-a nu vota...!

Ei spun că nu merită să te baţi cu morile de vânt deoarece nu şi-au scos spadele împotriva morilor de vânt. Mai spun că nu merită să mănânci deoarece oricum o să-ţi fie foame. Şi mai spun că de fapt, nu merită să acţionezi în nici un fel pentru a-ţi impune o anumită idee în societate deoarece sunt alţii, care îşi impun propriile idei. Dar dacă alţii pot să-şi impună propriile idei, mă întreb de ce nu am reuşi toţi să impunem nişte idei, mai ales având în considerare faptul că există idei mai bune şi idei aberante sau imorale.

Poate pare amuzant, dar nu este deloc aşa; persoanele care mi aduc aceste argumente, fac uz serios de logică în 95% din activităţile pe care le performează, şi pot întreţine conversaţii elevate cu aceste persoane pe o largă varietate de subiecte. În afară de acesta.

Oricum, prefer să aduc probe serioase în defavoarea poziţiei pe care aceşti indivizi o susţin, deoarece din experienţa pe care o am, logica pură nu a convins prea mulţi oameni - aruncaţi un ochi în realitate şi veţi înţelege ce spun.

Iată istoria responsabilităţii cetăţenilor Republicii Ignorante România vis-a-vis de propriile lor drepturi - în principal vis-a-vis de dreptul de a-şi exprima o opinie, şi de a contribui la adoptarea anumitor decizii în conformitate cu părerile lor:

Prezenta la vot a romanilor a scazut constant din 1990, cand au avut loc primele alegeri libere, pana la alegerile din 2008 sau la europarlamentarele din 2007. Daca in '90, participarea la alegeri a fost de 86%, in 1992 si 1996 a scazut la 76,3%, respectiv 76%, in 2000 a ajuns la 65,3%, in 2004 la 58,5%, pentru ca dupa 18 ani sa scada la 39,2%, la alegerile legislative din 2008.

Ei bine, iata cum putem să constatăm că la 30 noiembrie 2008, 60,8% din populaţie a considerat ca votul ei este insignifiant. Ok, poate nu s-a înţeles. Să repetăm:

60,8% din populaţie a considerat ca votul ei este irelevant! Staţi ca încă nu pot să-mi revin din şoc!
Cum adică majoritatea populaţiei nu poate decide? E vorba de bună seamă de vreun science-fiction... Nu. Din păcate e vorba de realitate. Oricum nu sunt de acord cu dictatura majorităţii, dar, în acest caz, nu pot decât să rămân contrariat, observând că nici măcar aceasta nu mai funcţionează!

Lăsând la o parte absurditatea realităţii care ne domină vieţile, nu pot să nu mă întreb cum s-a ajuns la această situaţie, în care oamenii inteligenţi au pierdut orice speranţă de a-şi determina viaţa, altfel decât la modul subiectiv. Despre aceasta însă, cu altă ocazie.

Revenind la subiectul curent, votul în sine nu este decât o temă izolată. Problema mult mai gravă, ţine de încălcarea drepturilor cetăţenilor, performată exact de către aceia care sunt plătiţi de cetăţeni să vegheze la respectarea acelor drepturi. Şi aceşti cetăţeni stau şi se uită consternaţi, spunând că nu ei nu pot schimba nimic. Mai mult, se uită şi la persoana mea cu aceeaşi consternare, ştiind faptul că sunt un activist, şi îmi pun întrebări imbecile de genul: Ce câştigi din asta?

Câştig cam atâta cât poate câştiga un activist izolat, care se uită cu tristeţe la situaţia în care s-a ajuns, o depresie psihică totală bazată pe ignorarea conştientizării ei. Nu a fost prost cel care a spus - "divide et impera". Putem să constatăm pe pielea noastră cât de bine funcţionează această tehnică prin care majoritatea populaţiei este redusă la tăcere şi astfel tranformată nu într-o minoritate ci într-un zero absolut.

Foarte interesant ar fi dacă aceşti indivizi s-ar trezi deodată din beţia perpetuă în care se complac şi ar realiza că pasivitatea lor faţă de cauzele problemelor cu care se confruntă zilnic nu este decât o manifestare demnă de o rocă, nu de un om.

Esenţa discriminării

2009-08-25T01:25:00.007+03:00

Lucruri ciudate se întâmplă în ziua de azi. Am auzit că în S.U.A. s-a dat o lege care stipulează următoarele:
Cetăţenii de origine afro-americană, (inclusiv preşedintele Obama) sunt obligaţi să sponsorizeze întâlnirile lunare ale IKA, care sunt de fapt cavalerii Klu Klux Klan-ului.
Biserica lui Fred Phelps, Westboro Baptist Church, trebuie să plătească la stat anual, o taxă din care se vor construi baruri pentru homosexuali, iar evreii americani sunt obligaţi să plătească o taxă care se va duce în buzunarele Partidului American Nazist.
În acelaşi timp, creştinilor ortodocşi din S.U.A. li s-a retras din salariu un procent astfel stabilit, încât să permită construirea unei catedrale catolice în New York. Conform legii, fanii muzicii hip-hop trebuie să cumpere cel puţin un CD al formaţiei de metal numită Slayer, iar fanii de death-metal să se ducă la două concerte de muzică country.

Legea mai dictează că din contribuţia la bugetul de stat a necolecţionarilor de timbre se vor tipări 10 noi serii de timbre, din contribuţia ecologiştilor se vor organiza câteva turnee de vânătoare prin Munţii Stâncoşi, iar taxele plătite la Stat de către membrii Comunităţii Ateiste din Austin vor fi folosite la inaugurarea unui nou post TV pentru propovăduirea religiei protestante în localitate.

Se mai vizează şi reglementarea raporturilor între cei care cred şi cei care nu cred în astrologie, în sensul că necredincioşii au obligaţia de a-şi face cel puţin o astrogramă pe an, la fel cum se reglementează şi raporturile între cei care cred că există un triunghi cu patru laturi şi cei care nu. Cei care nu cred în posibilitatea logică a acestui concept, sunt constrânşi prin lege să contruiască primul centru pentru cercetarea ştiinţifică a triunghiurilor cu patru laturi.

Vi se pare frumoasă această lege? Bineînţeles că aberaţiile extreme prezentate mai sus nu au legătură cu realitatea şi o astfel de lege nu ar trece nici măcar de un parlament al bacteriilor. Probabil câteva dintre articolele legii au provocat zâmbete, tocmai din faptul ca nimeni nu-şi poate imagina că aşa ceva se poate întâmpla. Se întâmplă totuşi, în România, ţara tuturor posibilităţilor. Ei bine, în această ţară mirifică, statul sponsorizează construcţia, repararea de biserici şi plata preoţilor, din taxele plătite la buget inclusiv de către atei.

Este o chestiune cu desăvârşire absurdă, şi primii care ar trebui să se pronunţe împotriva ei sunt credincioşii ortodocşi. În Biblie nu scrie despre atei, decât că, trebuie să păţească nişte lucruri dureroase, dar nimic legat de modul în care trebuie folosite contribuţiile lor la bugetul statului. Şi ceea ce este şi mai ciudat este că presa, care ar trebui să semnaleze orice încălcare a principiilor democratice, tace mâlc, ca şi cum ar fi ingerat o remorcă de somnifere. Nu neagă nimeni dreptul unor oameni de-a se asocia în anumite clădiri şi de a-şi manifesta anumite idei, dar este imoral ca cetăţenii ce nu aderă la acele idei să fie obligaţi de către stat să sponsorizeze construcţia de noi locaţii pentru aceste evenimente, şi să sponsorizeze promovarea acelor idei prin şcoli. Sunt imorali toţi cei care promovează această stare de lucruri, iar cei care o cunosc, şi nu iau poziţie împotriva ei, sunt ignoranţi faţă de principiile democraţiei, ca să nu mai menţionez şi alte lucruri faţă de care sunt la fel de ignoranţi.

Eu nu pot să mărturisesc, decât că sunt adept al ideii conform căreia în urma experimentelor genetice efectuate pe porci, se vor putea crea în laborator porci zburători, şi, în acest sens, solicit guvernului o ordonanţă de urgenţă prin care să se aloce de la buget o sumă infimă din PIB, special pentru cercetarea porcilor zburători, şi pentru reunirea celorlalţi ca mine, în grupuri de discuţie în care să dezbatem această idee.

Testosteronul si pisicile

2009-06-27T16:34:00.007+03:00

Exista un munte de dovezi care confirma originea evolutionista a omului dintr-un stramos comun cu al maimutelor antropoide. Pentru a intelege mai bine felul in care oamenii privesc religia si autoritatea este necesar sa aruncam o privire in lumea animala.
Mamiferele traiesc fie solitar, fie in grupuri de mai multi indivizi, in acest din urma caz dezvoltandu-si o viata sociala surprinzator de complexa. Si la maimutele antropoide moderne vedem aceste categorii: in vreme ce urangutanul traieste solitar, gorilele, cimpanzeii si bonobo traiesc in grupuri conduse de un mascul alfa in primul caz, de un grup de masculi dominanti in cel de-al doilea si de un grup de femele in ultimul exemplu.
In comunitatea stiintifica nu exista vreun dubiu referitor la faptul ca omul a evoluat dintr-o maimuta antropoida cu organizare sociala de grup. Dezvoltarea sintaxei, a comunicarii structurate care sta la baza diferentierii noastre de celelalte maimute antropoide, este un proces de durata care presupune o interactiune cvasi-permanenta, practic imposibila in cazul alternativei, traiul solitar.
Nu la fel de clar stau lucrurile in privinta tipului de organizare sociala pe care il aveau stramosii nostri. Nu am cunostinta de dovezi care sa certifice cine era la conducerea clanurilor de oameni primitivi.

Totusi, nu rezist tentatiei de a specula putin pe aceasta tema, utilizand modelele surogat ale maimutelor antropoide moderne:

1. Femeile la putere
Maimutele bonobo sunt foarte asemanatoare din punct de vedere fizic cimpanzeilor. Diferentele notabile sunt legate de interactiunile de grup.
Viata lor este destul de pasnica, foarte promiscua dupa standardele morale ale oamenilor. Se face foarte des sex, mult dincolo de nevoile stricte de procreere ale speciei. Deloc surprinzator ar spune unii, exista mult mai putine conflicte in si intre grupurile de bonobo. http://www.bonobo.org/whatisabonobo.html

2. Barbatii la putere
In contrast cu rudele lor foarte apropiate, grupurile de cimpanzei sunt conduse de cativa masculi foarte agresivi iar violenta si cruzimea apar deseori in si intre grupurile lor.

3. Barbatul la putere
Gorilele traiesc in clanuri conduse de un singur mascul dominant care este si singurul care se reproduce avand la dispozitie un harem de femele. Atata vreme cat este puternic si viguros, pozitia masculului dominant nu este contestata dar, inevitabil, vine vremea cand el va fi detronat de catre tinerii vagabonzi aflati in cautarea unui harem accesibil.

Odata cu descoperirile din domeniul geneticii, s-au cuantificat diferentele dintre ADN-urile omului si cele ale maimutelor antropoide moderne.
Diferenta dintre om si bonobo este aproximativ identica cu cea dintre om si cimpanzeu si mai mica decat cea dintre om si gorila. Cu toate acestea, ma aventurez sa cred ca grupurile sociale ale stramosilor nostri au fost conduse mai degraba de barbati decat de femei. Iata argumentele pe care ma bazez:

A. Violenta
Istoria omenirii este un lung sir de violente, atrocitati, exterminari, genociduri, in general agresivitate extrema comandata mai degraba de indivizi pulsand de testosteron decat de mame care vroiau sa-si protejeze copiii.

B. Religiile
Supranaturalul a aparut foarte timpuriu, in zorii umanitatii, simultan cu dezvoltarea sintaxei si a dorintei de explicare ale fenomenelor naturale spectaculoase pe care primitivul nu avea cum sa le inteleaga. Evident ca astazi, la adapostul secolelor de stiinta, zambim superior cand aflam ca, pana nu demult, Pamantul era plat iar fulgerele erau armele prin care masculul superdominant, dar in acelasi timp nevazut, isi pedepsea supusii pentru cine stie ce vina reala sau imaginara.
http://gandirerationala.blogspot.com/2009/02/misticism.html
Nu am cunostinta de vreun panteon, inca cu adepti sau extinct, care sa fie "condus" de vreo divinitate care sa fie perceputa altfel decat ca fiind de gen masculin. Divinitatile de gen feminin au ocupat si inca ocupa un rol secundar de mame si sotii, anexe ale adevaratilor stapani ai lumii.
Cunoscand tendinta evidenta a oamenilor de a antropomorfiza toate fenomenele universului, este usor de inchipuit ca panteonul oamenilor primitivi reflecta indeaproape organizarea propriei lor ordini sociale.

Diferentele dintre modelele de organizare sociala ale mamiferelor si ale tuturor maimutelor antropoide, inclusiv cel al oamenilor primitivi, tin de diferentele dintre complexele multigenice care s-au selectat de-a lungul multor generatii. Fascinante mi se par implicatiile relatiei oamenilor cu autoritatea.

1. Daca, prin reducere la absurd, am fi evoluat dintr-o specie solitara am fi avut o foarte mica aderenta la reguli.
2. In cazul in care femeile satisfacute sexual ar fi condus grupurile sociale ale stramosilor nostri, procesul natural de luare a deciziilor ar fi fost probabil unul consensual, mult mai aproape de valorile democratice moderne.
3. Respectul pentru autoritatea impusa prin forta unui mascul agresiv este cea care a marcat dezvoltarea speciei noastre. Presiunile evolutioniste din mediul inconjurator au favorizat selectia genelor care au determinat acceptarea autoritatii discretionare masculine, clanurile astfel organizate social avand mai mult succes in zorii umanitatii, cand omul era inca atat de fragil in comparatie cu pericolele care il pasteau la tot pasul.
4. Conformismul, spiritul de turma si lipsa de initiativa sociala care ne anima sunt produsele secundare ale respectului pentru autoritate supra-selectat genetic.

Adeptii umanismului secular sunt mai degraba un accident genetic, mult mai greu de inregimentat in structuri autocratice, corespondentul lor din lumea animala fiind mai degraba pisica. De aceea, ca sa-l parafrazez pe Richard Dawkins, este si mult mai greu de organizat o sleahta de pisici in comparatie cu una de caini, in care toti vor asculta de masculul dominant.

Vi se pare familiar cumva ultimul paragraf?

Filtre mentale

2009-06-21T20:37:00.011+03:00

S-a intamplat vreodata sa discutati in contradictoriu cu persoane inteligente si sa va intrebati cum de nu reusiti sa va intelegeti? Eu recunosc ca da. “Cum este posibil sa fiu contrazis pe marginea unor teme in care ma simt expert? Cu siguranta respectivul este idiot... sau incult, prostanac, sarac cu duhul, ratacit, confuz, nebun, delirant, ilogic, fanatic...” cum vreti dumneavoastra. Oricat de facila mi s-ar parea aceasta explicatie, in cele mai multe cazuri nu este satisfacatoare. Am avut numeroase si aprinse controverse cu creationisti educati, inteligenti cu care din pacate nu am ajuns la niciun rezultat, astfel incat m-am intrebat daca nu cumva imi scapa ceva. Raspunsul l-am gasit in diagrama dezvoltata de Chris Argyris de la Harvard Business School si Don Schon de la MIT, "The Ladder of Inference".

In zilele noastre, portile cunoasterii s-au deschis pentru toti, gratie internetului. Pusi in fara unor intrebari dificile, cum ar fi aparitia vietii pe pamant, oamenii ajung la concluzii diferite datorita faptului ca, voit sau nu, selecteaza puternic din multitudinea de informatii relevante doar pe acelea care se potrivesc sistemului lor de valori. Este iluzoriu sa cred ca un om convins ca Biblia spune adevarul cuvant cu cuvant va accepta explicatia evolutiei omului dintr-un stramos comun cu maimutele antropoide cand asta pentru el inseamna sa arunce la cos idei foarte convenabile.

“Cum adica omul este si el un animal? Cum ar arata lumea fara credinta cand notiunile de bune si rau vin de la dumnezeu? Oare diversiunile evolutioniste nu-i fac pe oameni mai egoisti, mai pacatosi, mai rai?”

Poate veti spune ca este datoria fiecaruia sa-si formeze convingerile abia DUPA parcurgerea informatiilor relevante acestui subiect si ca ar trebui ca oamenii sa-si testeze regulat convingerile luand in calcul noile informatii relevante subiectului. Sa fim totusi realisti! Pentru majoritatea oamenilor "fereastra" de timp in care isi cauta "filozofia" de viata se inchide timpuriu, la inceputul decadei a treia de viata. Odata ce au imbratisat, cu argumente solide sau nu, creationismul sau evolutionismul, in mod exceptional mai vedem "transferuri", intr-un sens sau altul, dupa varsta de 30 de ani. Filtrele emotionale pe care ni le construim ne fac sa selectam informatia pe care o luam in calcul atunci cand tragem concluzii pe teme complexe, care necesita documentare serioasa.

Tu ce filtru ti-ai instalat?

Medicina alternativă

2009-06-08T14:25:00.013+03:00

A fost o vreme când medicul și șamanul se înghesuiau la capătâiul bolnavului, fiecare încercând să-l vindece cu metodele proprii. Unul se grăbea să lase sânge și să “echilibreze” umorile organismului iar celălalt invoca spiritele benevolente și le alunga pe cele malefice. E adevărat că pe atunci Soarele se învârtea în jurul unui Pământ plat iar fenomenele atmosferice erau capriciile unor personaje supranaturale. Privind contextul istoric realizăm că cele două personaje mai sus amintite, deși diferite în aparență, erau esențialmente similare. Învățăceii lui Galen și Paracelsus acceptau fără critică postulatele maeștrilor iar șamanii perpetuau mituri vechi de secole. Nici unii, nici alții nu considerau necesar să-și verifice afirmațiile într-o eră în care experimentul nu era utilizat nici măcar în legătură cu legile fizicii. Să ne amintim că până la Galileo Galilei toată lumea considera că o ghiulea cade mai repede decât un bob de mazăre. Era de “bun simț” să consideri că obiectele mai grele cad mai repede decât cele mai ușoare dar pentru multe milenii nu s-a gândit nimeni să verifice.

Apariția și dezvoltarea științei moderne pe baza metodei științifice a făcut diferența dintre mit și realitate în fizică și în alte științe exacte. În medicină lucrurile stau încă altfel, din păcate.

Bolile de care suferă oamenii sunt afecțiuni multifactoriale de o complexitate încă nedeslușită complet. În plus, evoluția maladiilor nu este liniară, simptomele se pot remite de la sine și câteodată corpul uman este capabil de a învinge de unul singur boli foarte grave.

Pentru a se elimina influența abilităților naturale ale organismului de a combate boala trebuie sa facem uz de statistică atunci când evaluăm eficacitatea și siguranța oricărui medicament sau intervenție medicală. Cu alte cuvinte, niciodată cazuri izolate de vindecare nu reprezintă dovezi științifice, oricât de spectaculoase ar fi evoluțiile pacienților. Este nevoie de studii efectuate pe loturi de mii de pacienți în care jumătate dintre ei primesc medicamentul studiat iar cealaltă jumătate primește placebo, o tabletă inactivă. Este de dorit ca nici pacientul și nici investigatorul să nu știe ce fel de tabletă sau tratament primește primul, rezultatele urmând să fie înregistrate cu obiectivitate și raportate unei comisii centrale care mai târziu va analiza rezultatele și va trage concluziile. Pe scurt, trialurile clinice dublu orb, randomizate, cu control placebo stau la baza metodei prin care medicina își face intrarea în rândul științelor exacte. Este echivalentul medical al experimentului cu ghiuleaua și bobul de mazăre din fizică.

Așadar, dacă un medic, renumit sau oarecare, pretinde că a descoperit un nou medicament sau metodă terapeutică, trebuie să fie pregătit să întâmpine rigoarea comunității științifice, așa numitul “peer review”, care vor analiza critic felul în care acesta a ajuns la concluzii. Numai după ce trece examenul acestei analize obiective orice nouă metodă intră în curentul general al medicinei și încetează a mai fi “alternativă”. Ducând mai departe analogia cu fizica, dacă vreun fizician renumit pretinde că a descoperit o lege alternativă a gravitației, bazându-se pe câteva experiențe personale, va trebui să convingă prin experiment predicțiile noii teorii alternative.
Firește că în medicină lucrurile sunt mai complicate dar în esență diferențele vin din gradul mare de eroare al măsurătorilor experimentale individuale din medicină si nu din cauza faptului că, în această ramură, metoda științifică nu s-ar putea aplica. Măsurarea efectului unei medicații are variații atât de mari încât fără statistică și fără a utiliza loturi numeroase de pacienți nu putem să înregistrăm rezultate coerente și să tragem concluzii consecvente. Evident că povara strângerii dovezilor cade în sarcina celor care propun alternativele.

Medicina bazată pe dovezi este conceptul care reunește principiile cercetării medicale prin care orice nou medicament sau procedură medicală trebuie să-și dovedească atât eficacitatea cât și siguranța prin trialuri clinice. La fel ca în cazul altor științe, argumentul autorității și experienței în domeniu nu ține locul experimentului menit să impună o nouă teorie sau lege fizică.

Așadar, așteptăm cu interes ca adepții homeopatiei, acupuncturii și ai altor alternative medicale să convingă comunitatea științifică prin studii clinice, dublu orb, randomizate cu control placebo. Deocamdată nu au
făcut-o iar numeroasele studiile publicate pe aceaste teme au mari probleme de design și de aceea nu pot fi luate în serios. Din păcate, există mult prea mulți medici care exploatează, din ignoranță sau interes, atât complexitatea conceptului de medicină bazată pe dovezi cât și laxitatea cadrului juridic și profesează pe bani frumoși o așa-zisă medicină alternativă temporizând de multe ori actul medical veridic, jucându-se cu speranțele pacienților. La această stare de fapt concură și starea deplorabilă în care se află atât sistemul sanitar cât și educația sanitară a populației unei țări mai degrabă orientate spre misticism decât spre rațional.

Sănătate tuturor!

Despre casatoriile si adoptiile homosexuale, plus o provocare

2009-05-19T20:29:00.015+03:00

Noul Cod Civil bate in piatra ceea ce prejudecata romaneasca isi dorea de mult timp. Interzicerea expresa a casatoriilor homosexuale.

Art.288 – Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora.

Noul Cod Civil

Noul Cod Civil mentioneaza chiar in primul articol ca institutia casatoriei vizeaza uniunea dintre un barbat si o femeie, interzicandu-se, per a contrario casatoriile dintre persoane de acelasi sex.

1. Casatoriile

Includerea regimului casatoriei chiar in Codul Civil este in sine o schimbare. Pana acum casatoriile erau reglementate de Codul Familiei, intrat in vigoare in 1954. Nicaieri in dispozitiile Codului Familiei nu s-a prevazut diferenta de sex ca fiind o conditie de fond a casatoriei.

Numerosi doctrinari [1] au semnalat ca lipseste reglementarea expresa a casatoriilor de acelasi sex, dar peste tot s-a proclamat ca:

diferenta de sex este considerata unanim in literatura noastra de specialitate ca cerinta leaga de fond la casatorie

sau ca

rezulta din insasi definitia sau ratiunea de a fi a casatoriei.

Unii autori [2] au mers si mai departe si au proclamat ca:

aceasta situatie [...] este de natura sa incurajeze in Romania preocuparile pentru legalizarea casatoriilor homosexuale [...] in lipsa unor demersuri legislative urgente si transante in materie de casatorie liberalizarea raporturilor sexuale intre persoane de acelasi sex este numai preludiul legalizarii casatoriilor dintre astfel de persoane.

In aceste conditii, de norme facute nu prin lege, ci prin idealizarea casatoriei de catre autori, care nu sunt facatori de lege - parlamentari sau membrii ai Guvernului - ma intreb daca vre-un cuplu homosexual a incecat o casatorie civila. As aprecia relatari in comentariile acestui articol.

Cert este ca cei 55 de ani de activitate a Codului Familiei au oferit oportunitatea de a vedea, prin comentariile doctrinarilor, care este motivul pentru care se considera ca nu poate opera casatoria intre persoanele de acelasi sex - "Este firea casatoriei de a fi incheiata intre persoane de sex diferit" - si motivele care stau la baza acestei afirmatii. Consider ca motivele care o sustin sunt false, si ca nu este in firea casatoriei de a fi incheiata numaia intre persoane de sex diferit.

Probabil cel mai vehiculat argument fals pentru monosexualitatea casatoriei este menirea acesteia de a asigura reproducerea. Sau mai elegant formulat, pentru a asigura viata de familie. Acest argument este fals pentru ca daca aceasta ar fi menirea casatoriei, casatoriile dintre persoanele infertile sau care nu doresc, sau care nu pot avea din cauza starii de sanatate copii ar trebui oprite. Exista numeroase casatorii intre persoane heterosexuale care nu au si nu vor avea niciodata copii.

Cat despre familie, dat fiindca si persoanele care nu vor/nu pot sa aiba copii pot forma o familie, nu vad de ce o familie nu ar putea fi formata si de un cuplu homosexual. Sigur, cand vine vorba de familie imediat se pune problema copiilor, problema pe care o las insa pentru discutia despre adoptii. Dar deocamdata, nu vad de ce un cuplu homosexual fara copii nu ar putea fi privit ca o familie.

Un al doilea argument fals se refera la relatiile sexuale, spunandu-se ca este firesc ca statul sa incurajeze relatiile sexuale "normale" si sa nu le recunoasca pe cele "anormale". Desi studii peste studii stiintifice arata ca homosexualitatea nu este un comportament deviant, dobandit, ci innascut, multe persoane inca mai considera astfel de relatii "anormale". Evident toate aceste persoane sunt heterosexuale, si militeaza pentru impingerea la marginea societatii a persoanelor care intretin relatii homosexuale. Motivele pentru acest comportament irational si dezumanizant sunt diverse - religia, intoleranta, si frica de cei care sunt diferiti.

"Suntem o ţară eminamente creştină şi România nu poate accepta o căsătorie între homosexuali. Acest lucru a reieşit şi din discuţiile avute cu Biserica şi cu societatea civilă, şi sub acest aspect am făcut un lucru foarte bun" (deputatul PD-L Danie Buda)

Dupa cum voi cere in provocarea finala a acestui articol, as dori ca persoanele heterosexuale care nu tolereaza realtiile sexuale homosexuale sa se gandeasca cum ar fi daca propriul lor copil, fiu sau fiica, ar avea atractie fata de persoane acelasi sex.

In fine, un alt argument irational des intalnit este legat de "purtiatea" casatoriei, adica asa zisa necesitate ca institutia casatoriei sa isi mentina "prestigiul". Nu stiu conform caror standarde se evalueaza prestigiul unei institutii [institutie - un grup de norme care reglementeaza unitar o situatie juridica], dar in mod cert acest argument se bazeaza pe temerea ca altcineva decat heterosexualii ar avea acces la o institutie facuta de heterosexuali pentru heterosexuali.

In aceasta conceptie, casatoria devine un privilegiu de casta. Un privilegiu acordat unui grup de persoane bazat pe norocul pe care l-a avut la nastere. Nu pot sa nu ma cutremur ca in Romania secolului XXI inca mai exista privilegii de casta. Privilegiu de casta a fost si institutia proprietatii. Dar nu acum, ci in antichitate. Intr-adevar, din antichitate si pana la inceputul epocii moderne, in functie de bafta pe care o persoana o avea la nastere, acea persoana avea accesul la o institutie legala - protectia asigurata proprietatii de catre stat. "Pana la inceputul epocii moderne" nu este o exprimare riguros exacta, fiindca abia in 1807 accesul unanim la institutia proprietatii a fost acordat tuturor persoanelor prin abolirea (oficiala cel putin) a sclaviei pe mapamond.

Totusi 202 de ani mai tarziu, in functie de bafta pe care o are la nastere, o persoana poate sau nu avea parte de un privilegiu acordat de stat heterosexualilor care vor sa se castoreasca. L-am numit privilegiu de casta fiindca este exclusivist, iar acum ar trebui vazut de ce il numesc privilegiu.

Mai intai, trebuie sa disting intre beneficiu si privilegiu. Intr-adevar, casatoria clasica nu constituie pentru toate persoanele un beneficiu. Din ce in ce mai multe persoane opteaza sa traiasca in concubinaj pentru a evita efectele casatoriei. Casatoria este o alegere inflexibila - vrei sau nu vrei sa te casatoresti - si din ce in ce mai multe persoane refuza beneficiile sau obligatiile aferente casatoriei.

Dar privilegiul nu se identifica cu beneficiul. Privilegiul insemna dreptul de optiune. Inseamna ca ai dreptul de a alege un regim juridic daca consideri ca beneficiile surclaseaza dezavantajele.

Pentru unele persoane homosexuale, casatoria ar putea fi un beneficiu. Persoanele heterosexuale care au sentimente afective unul fata de celalalt pot beneficia de unele reglementari privind bunurile, de exemplu.

Traind impreuna, este posibil ca o persoana sa castige mai mult decat cealalalt partener care se ocupa cu intretinutul gospodariei, gestiunea treburilor personale, ingrijirea familiei exitinse a ambilor parteneri, etc. Pentru persoanele care au optat pentru casatorie, legea instituie proprietatea comuna a bunurilor astfel incat cel care nu contribuie efectiv, banesc, la bunurile folosite in comun, sa aiba totusi siguranta proprietatii. Cuplurile homosexuale nu beneficiaza de acest avantaj, desi poate isi doresc sa asigure partenerului o situatie juridica similara.

Casatoria produce efecte si asupra mostenirilor. Odata ce un membru al cuplului moare, sotul supravietuitor heterosexual stapaneste nu numai jumatatea sa din bunurile comune asa cum am detaliat in paragraful anterior, dar si o parte semnificativa din jumatatea defunctului. Partenerul homosexual nu are parte de acest avantaj.

Sotul heterosexual, chiar daca nu i s-a lasat nimic prin testament sau chiar a fost dezmostenit, primeste jumatate din bunurile comune plus o rezerva succesorala. Insa cuplurile homosexuale nu pot avea singuranta pentru cauza de moarte pe care o au cuplurile heterosexuale.

Ar mai fi si alte beneficii (privind impozitarea, pensiile de mostenitor s.a.) dar acestea 2, privind proprietatea, sunt de importanta capitala.

2. Adoptiile

Problema cea mai controversata priveste dreptul cuplurilor homosexuale de a adopta. In opinia mea, daca institutia casatoriei priveste exclusiv viata privata a celor doua persoane,o viata privata in care statul, si majoritatea care decide in stat nu ar trebui sa isi bage nasul pentru a discrima cine are acces la casatorie si cine nu, in domeniul adoptiilor situatia este putin diferita, fiindca apare si o a treia persoana a carui viata este hotarata de adoptatori.

Astfel, in domeniul adoptiilor primeaza si trebuie sa primeze interesul copilului, mai presus de interesul patenerilor care doresc sa nu fie discriminati.

In primul rand, este indubitabil mai bine pentru un copil sa fie crescut de un cuplu gay/lesbi decat sa fie lasat pe strada. Nu exista nicio dovada stiintifica ca un copil crescut de un astfel de cuplu va fi semnificativ traumatizat. Cu atat mai mult, un astfel de copil nu ar putea fi mai traumatizat ca unul crescut pe strada sau in orfelinat.

Totusi, consider ca el ar fi crescut un pic mai bine de un cuplu de heterosexuali. Stiu ca e o afirmatie care va starni controverse, dar nu putem nega ca sexele se comporta diferit cu copiii - in mare, femeile sunt protective si dispuse sa petreaca mult timp cu copilul, iar barbatii mai autoritari cand copilul face boacane mari. De asemenea, sunt preocupati cu dezvoltarea lor pe termen lung. [3] [4] si mai vazusem vreo 2 studii pe care nu le mai gasesc. In opinia mea, bazandu-ma pe cercetari de genul acesta, un cuplu heterosexual este un mix bun pentru dezvoltarea unui copil.

Ceea ce nu inseamna ca un parinte unic sau un cuplu gay sau lesbi nu ar putea asigura o dezvoltare excelenta, dar cu eforturi mult mai mari probabil. In aceste conditii, propun stabilirea unei oridini de preferinta la adoptie. Stiu ca este discriminare pe fata, dar cred cu tarie ca interesul minorului primeaza fata de orice principiu general.

E doar o ordine de preferinta in contextul in care numarul de copii orfani depaseste cererea de adoptii. Si e discriminare doar pe criteriul forma familiei, ceteris paribus. Sigur ca daca in concurs vine un cuplu hetero fara mijloace materiale reale de a creste copilul cu un cuplu homosexual, sau o mama sau tata single, ecuatia se schimba.

Preferinta nu trebuie sa fie pe sistemul totul-sau-nimic (cuplul heterosexual va lua mereu minorul), ci poate fi bazat pe un sistem de puncte. Imaginati-va un sistem in care familiile care doresc sa adopte sunt notate cu pana la 100 de puncte, sistem in care cuplul hetero primeste automat ceva de genul +5 puncte. Intodeauna trebuie sa primeze interesul copilului, dar parintii de sex mixt ar trebui sa fie doar unul de factorii de luat in calcul.

Desigur, handicapul de puncte l-am ales arbitrar, daca un asemenea sistem ar fi pus in practica ar trebui foarte atent gandita cifra exacta, atat pentru cuplurile homosexuale, cat si pentru parintii unici (mama sau tata care vor sa creasca copilul singuri).

3. Provocarea

Acestea sunt parerile unei persoane heterosexuale care priveste problema casatoriilor si adoptiilor gay/lesbi cu o oarecare apasare pe inima datorata faptului ca in ajunul unor ample schimbari legislative care pot obliga cetatenii acestui stat poate pentru urmatoarul secol, etica romaneasca pare sa nu fi avansat de loc.

In timp ce alte tari au legalizat inca de acum 20 de ani casatoriile intre persoane de acelasi sex, multi romani inca mai privesc cu frica o asemea schimbare. Frica de necunoscut, frica indusa de gheara crestina care inca mai propovaduieste morala bazata pe texte milenare interpretate aleator.

Potrivit proiectului de Cod Civil, "doua persoane de acelasi sex nu pot adopta impreuna un copil". "Parlamentarii au dorit practic sa interzica adoptia intr-o astfel de situatie [...] avand in vedere ca se discuta de acele relatii de tip homosexual." spune din nou ultra-crestinul Daniel Buda. Motivul religios este mult prea evident.

Pe de alta parte, alte persoane din grupari fasciste se tem pur si simplu ca le va fi interzisa ura sau actiunile discriminatorii, facand liste cu "drepturile" de care sunt deprivati, persoane precum Bogdan Mateciuc de la Altermedia.info. Se stie ca ura si discriminarea fata de cei diferiti sunt scopuri de capatai ale neo-fascistilor.

In acest sens, lansez o provocare deputatului Daniel Buda, domnului Bogdan Mateciuc, si oricarui heterosexual in general, mai ales celor care nu au copii maturi.

Este un exemplu simplu de imaginatie, pe care eu l-am facut prima oara cand am meditat asupra problemelor din acest articol. Daca veti avea, sau daca ati fi avut, un copil care are puternice tendinte homosexuale, ce v-ati dori pentru el? O societate in care este marginalizat, fortat sa se ascunda de prieteni, de familie, exclus din institutii de drept, precum dreptul de a-si consacra juridic parteneriatul de viata cu persoana fata de care are afectiune? Supus urei, pietrelor aruncate pe strada de catre baieti care poarta simbolurile naziste? Supus imposibilitatii de a lasa un urmas, chiar daca nu biologic, cand in fata lui vede copii care cresc singuri pe strada sau fara pic de atentie si compasiune in institutii de stat?

Sau ati dori pentru el sau ea o viata pe cat se poate normala? Raspundeti sincer, in acest exercitiu este vorba de propriul fiu sau propria fiica.

[1] Emese Florian, Dreptul Familiei, CH Beck 2006. I.P Filipescu, Tratat de Dreptul Familiei, All 1993. Al Bacaci C Hageanu V Dumitrache, Dreptul familiei, All Beck 2005

[2] D Titian A Constantin M Cirstea, Codul Familiei Adnotat, Hamangiu 2007

[3] http://findarticles.com/p/articles/mi_qa3749/is_200310/ai_n9302754/

[4] http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=main.doiLanding&uid=1996-01792-011

Are libera-cugetare o parte constructivă?

2009-05-09T16:07:00.005+03:00

Are libera-cugetare o parte constructivă?
de Robert Ingersoll

Scopul liber-cugetătorului este de a afla adevărul – condiţia fericirii – cu ţelul ca această viaţă să dobândească valoare. Aceasta este partea afirmativă, pozitivă şi constructivă.

Fără libertate nu există fericire adevărată. Este posibil să existe o mulţumire ca cea a unui sclav – a unuia care este fericit că a trecut o zi fără să fie bătut – cineva care este bucuros că a avut destulă mâncare – dar ideea supremă de fericire este libertatea.

Toate sistemele religioase înrobesc mintea. Anumite lucruri sunt cerute – anumite lucruri trebuie crezute – anumite lucruri trebuie făcute – şi individul care devine subiectul sau sclavul acestei superstiţii trebuie să renunţe la orice idee de individualitate sau de speranţă a dezvoltării şi progresului intelectual.

Cei religioşi ne informează că undeva în univers există un Dumnezeu creştin, care se străduieşte să guverneze lumea şi care, în acest scop, recurge la înfometare şi la inundaţii, la cutremure şi la boli – şi care, în ultimă instanţă, pregăteşte o revenire a religiei. Aceasta se numeşte „afirmativ şi pozitiv”.

Omul cu raţiune ştie că un asemenea Dumnezeu nu există şi, astfel, afirmă că doctrina religioasă este total absurdă. Aceasta se numeşte „negaţie”. Dar, pentru mintea mea, este o afirmaţie şi face parte din latura pozitivă a liber-cugetării.

Un om care constrânge această Zeitate să renunţe la tronul ei aduce un însemnat şi minunat serviciu rasei umane.

Atât timp cât oamenii vor crede în tiranie în rai, ei vor practica tirania pe pământ. Cei mai mulţi oameni sunt deosebit de imitativi şi nimic nu este la fel de plăcut pentru credinciosul obişnuit ca a fi asemeni Dumnezeului lui.

Tot aceşti creştini ne spun nouă că aproape oricine este sortit pedepsei veşnice, în timp ce câţiva creştini norocoşi, care au fost aleşi cu miliarde de ani înainte de a se crea lumea, vor fi fericiţi. Asta numesc ei „veşti de mare bucurie”. Liber-cugetătorul denunţă această doctrină ca fiind ruşinoasă dincolo de puterea de exprimare a cuvintelor. El spune, şi o spune limpede, că un Dumnezeu care ar crea o fiinţă umană, ştiind că aceasta va fi etern nefericită, trebuie, prin urmare, să fie de o răutate neţărmurită.

Omul liber, în al cărui creier şarpele superstiţei nu s-a furişat, ştie că dogma chinului veşnic este o minciună fără margini. El mai ştie că – dacă dogma ar fi adevărată – orice om ar trebui să urască, din fiecare fibră a fiinţei lui, pe creatorul universului. De asemenea, el ştie – în puţinul pe care îl cunoaşte – că nici un om cumsecade nu ar putea fi fericit in rai dacă majoritatea rasei umane se află în iad. El ştie că o mamă nu s-ar putea bucura de societatea lui Hristos dacă fiii ei ar fi sortiţi pierzaniei; şi el ştie că, dacă s-ar putea bucura, acea mamă ar fi, pur şi simplu, o fiară sălbatică. Omul liber ştie că gazdele angelice, în astfel de circumstanţe, nu s-ar putea simţi bine în pielea lor decât dacă ar avea inima unui boa-constrictor.

Aşadar, se poate vedea că există o parte afirmativă, pozitivă şi constructivă a liber-cugetării.

Care este partea pozitivă?

În primul rând: o negare a tuturor minciunilor religioase – o demascare a tuturor superstiţiilor. Aceasta este doar curăţarea solului, pentru ca seminţele valorii să poată fi sădite. Este necesar, mai întâi, să fie distruse toate buruienile otrăvitoare, să fie gonite fiarele sălbatice. Apoi vine altă etapă – alt fel de muncă. Liber-cugetătorul ştie că universul este natural – că nu există loc, nici măcar în spaţiul infinit, pentru miraculos, pentru imposibil. Liber-cugetătorul ştie, sau simte că ştie, că nu există un suveran al universului, care, ca un rege sau un tiran neînsemnat, se desfată dovedindu-şi autoritatea. El simte că toţi cei din univers sunt făpturi condiţionate şi că doar cei ce trăiesc în conformitate cu premisele fericirii sunt fericiţi, iar acest fapt sau adevăr ori filosofie acoperă toţi oamenii şi toţi zeii – dacă ar exista zei.

Partea pozitivă este aceasta: orice acţiune bună are consecinţe bune – dă roade bune întotdeauna – iar orice acţiune rea are consecinţe rele şi dă roade stricate. Liber-cugetătorul mai afirmă şi că orice om trebuie să suporte consecinţele propriilor fapte – că trebuie să culeagă ce a semănat şi că nu poate fi scuzat de bunătatea altuia sau condamnat pentru răutatea altcuiva.

Mai există încă o parte, şi anume aceasta: liber-cugetătorul ştie că toţi preoţii, cardinalii şi papii nu cunosc nimic despre supranatural – nu ştiu nimic despre zei ori îngeri, raiuri sau iaduri – nimic despre cărţi insuflate sau Spirite Divine, reîncarnare ori ispăşire. El ştie că toate acestea sunt, pur şi simplu, superstiţii. El ştie şi că aceşti oameni – de la papă la preot, de la episcop la paroh, nu fac nici cel mai mic bine în lume – că trăiesc din munca altora – că nu câştigă nimic de unii singuri – că nu contribuie cu nimic la fericirea, la bunăstarea sau la bogaţia omenirii. El ştie că ei fac comerţ şi trafic de ignoranţă şi de teamă, că din speranţă şi durere ei fac marfă – şi mai ştie că în orice religie preotul insistă asupra a cinci lucruri – Primul: există un Dumnezeu. Al doilea: şi-a făcut cunoscută vrerea. Al treilea: m-a ales pe mine să îi explic mesajul. Al patrulea: acum vom face o colectă. Şi al Cincilea: cei care nu contribuie vor fi, cu siguranţă, osândiţi.

Partea pozitivă a liber-cugetării este a afla adevărul – faptele naturii – pentru a putea beneficia de aceste adevăruri – în scopul de a hrăni, de a îmbrăca şi de a educa omenirea.

În primul rând, dorim să găsim acel lucru care va prelungi viaţa oamenilor – care va preveni sau va ucide boala – care va alunga durerea – care ne va da sau ne va păstra sănătatea.

De asemenea, vrem să colaborăm cu aceste forţe ale naturii, în scopul de a ne fi bine hrăniţi şi îmbrăcaţi – de a avea case bune care să ne protejeze de căldură şi de frig. Şi dincolo de acestea – dincolo de aceste nevoi simple – mai exista dorinţe şi aspiraţii, iar libera-cugetare ne va da ce este mai înalt posibil în artă – ce este mai frumos şi mai captivant în muzică – cele mai valoroase tablouri, sculpturi dintre cele mai sublime – cu alte cuvinte, libera-cugetare va dezvolta creierul la capacitatea lui maximă. Libera-cugetare este sursa artei şi a ştiinţei, a moralităţii şi a fericirii.

Suntem acuzaţi de adulatorii mitului evreiesc că noi distrugem, că noi nu construim.

Ce am distrus noi? Am distrus ideea că un monstru a creat şi guvernează această lume – afirmaţia că un Dumnezeu cu o milă şi cu o compasiune infinită a susţinut sclavia şi poligamia şi a ordonat moartea bărbaţilor, femeilor şi copiilor. Noi am distrus ideea că acest monstru i-a creat pe câţiva dintre copiii lui pentru bucuria eternă şi pe marea lor majoritate pentru durerea veşnică. Noi am distrus infinita absurditate că salvarea depinde de credinţă, că cercetarea este periculoasă şi că torţa raţiunii luminează doar drumul spre iad. Din fiecare mormânt, am scos diavol rânjind, iar din moarte, blestemul – şi în locul acestor dogme, al acestor minciuni, am pus ceea ce este firesc şi se recomandă pe sine inimii şi creierului.

În loc să îl iubim pe Dumnezeu, ne iubim unii pe alţii. În loc de religia cerului – religia acestei lumi – religia familiei – iubirea soţului pentru soţie, a soţiei pentru soţ – iubirea tuturor pentru copii. Astfel încât, acum adevărata religie este: lăsaţi-ne să trăim unul pentru celălalt; lăsaţi-ne să trăim pentru lumea aceasta, fără să ţinem cont de trecut sau să ne temem de viitor. Lăsaţi-ne să ne folosim gândirea şi forţele în beneficiul nostru şi al altora, ştiind că dacă alta ar fi lumea, aceeaşi filosofie care ne oferă bucurie aici ne-ar face fericiţi acolo.

Nimic nu poate fi mai absurd decât ideea că putem face ceva care să mulţumească sau să nemulţumească o fiinţă infinita. Dacă gândurile şi acţiunile noastre pot scădea sau mări bucuria lui Dumnezeu, atunci, în această măsură, Dumnezeu este sclavul şi victima omului.

Energiile lumii au fost irosite în slujba unei năluci – milioane de preoţi au trăit din hărnicia altora şi nu a fost economisit nici un efort pentru a pentru a împiedica libertatea intelectuală a omenirii.

Ştim, în puţinul pe care îl cunoaştem, că religiile supranaturale nu au nici o bază în afară de minciună şi de greşeală. A dezvălui aceste minciuni – a corecta aceste greşeli – a clădi edificiul civilizaţiei pe fundaţia adevărului demonstrat – aceasta este sarcina liber-cugetătorului. A distruge indicatoare care arată direcţia greşită – a corecta hărţi care arată drumul spre stânci şi naufragii – a scoate demonul fricii din minte – a proteja leagănul de şarpele superstiţiei şi a goni bezna ignoranţei cu soarele ştiintei – aceasta este sarcina liber-cugetătorului.

Ce lucru constructiv a fost făcut de către biserică? Creştinismul ne-a dat o lume plată acum câteva mii de ani – un rai deasupra ei, unde trăieşte Iehova şi un iad sub ea, unde cei mai mulţi oameni vor locui. Creştinismul a susţinut că o anumită credinţă este necesară pentru salvare şi că această credinţă este mult mai bună şi mai importantă decât practicarea tuturor virtuţilor. A devenit inamicul cercetării – amarul şi neobositul duşman al raţiunii şi al libertăţii gândirii. A comis toate nelegiuirile şi a practicat toate cruzimile pentru răspândirea crezului său. A scos sabia împotriva libertăţii lumii. A înfiinţat şcoli şi universităţi pentru păstrarea ignoranţei, a susţinut că deţine sursa şi standardul adevărului complet. Dacă biserica ar fi reuşit, ştiinţa n-ar fi putut exista.

Libera cugetare ne-a dat tot ce avem de valoare. A fost marea forţă constructivă. Este unicul descoperitor şi toate ştiinţele sunt copiii ei.

The Truth Seeker, New York 1890.

În original: http://freethoughtlibrary.googlepages.com/freethought-constructive

Dogma Comunistă II

2009-05-05T12:39:00.008+03:00

Continuarea articolului Dogma Comunistă I

Întrebarea mult mai importantă e dacă ateismul cauzează sau duce în mod firesc la fapte malefice, cum ar fi cele înfaptuite de regimurile comuniste? Aceasta este a doua concepţie greşită. Dacă ateismul ar avea o tendinţă înnăscută să producă autocraţii violente şi tiranice atunci am avea un motiv întemeiat să-l respingem.
Nu există însă dovezi care să confirme aceste afirmaţii.

Conducătorii comunişti care s-au făcut vinovaţi de nenumărate atrocităţi nu au ucis fiindcă erau atei, nu fiindcă vroiau ca oamenii să nu mai creadă în Dumnezeu. Dimpotrivă, scopul lor era obţinerea puterii asupra societăţii, şi luptau contra religiei fiindcă o percepeau ca un rival în acestă privinţă.
Oricine se opunea ţelului comunist era luat în vizor. Aceste regimuri nu ezitau să pedepsească şi să persecute atei, atunci când aceştia erau cei care le stăteau în cale.

Andrei Sakharov - Fizician - Geniu - Disident - Anti-comunist - Ateu.
Un exempleu este disidentul sovietic Andrei Sakharov. Ateu de la vârsta de 14 ani (conform acestui articol BBC ), Sakharov a fost unul dintre fizicienii cei mai tineri şi mai străluciţi ai URSS-ului în domeniul nuclear, şi a avut un rol decisiv în dezvoltarea tehnologiei armelor nucleare, fiind răsplătit prin numeroase distincţii şi prin prestigiu din partea guvernului.

Cât timp a lucrat la acest proiect el a crezut că o metodă esenţială de a aduce pacea mondială este asigurarea egalităţii cursei înarmării şi a distrugerii reciproce (MAD).

Mai târziu în viaţă însă, a fost dezamăgit de cruzimea arbitrară şi de militarismul de care dădeau dovadă guvernul său şi, sfidând cenzura impusă de guvern, a publicat pledoarii elocvente pentru respectarea drepturilor omului si abolirea testelor nucleare.

Pentru aceste injurii, care au fost considerate nişte delicte, cândva renumitul erou naţional al Uniunii Sovietice a devenit o persoană lipsită de orice drepturi: concediat, lipsit de privilegii, denunţat, calomniat de propriul guvern şi apoi arestat şi condmnat la ani de exil şi arest la domiciliu.

Doar odată cu ascensiunea lui Mihail Gorbaciov acest laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi reprezentat al drepturilor omului a fost eliberat şi lăsat să vorbească liber.

În contrast, în pofida opoziţiei faţă de religie, unii dintre cei mai infami lideri comunişti nu au ezitat să se alieze cu liderii religioşi care erau dispuşi să le sprijine ideologia politică. Un articol publicat de Reuters News în ianuarie 2007, "Polish archbishop resigns in spying row", se referă la demisia neaşteptată a noului numit Arhiepiscop Catolic al Varşoviei, Stanislaw Wielgus, după ce a recunoscut că a ajutat fostul guvern comunist al Poloniei în spionajul contra inamicilor.

S-a descoperit că alţi zeci de membri ai clerului au fost colaboratori ai comunismului, până la 10-15% dintre ei din naţiunile semnatare ale Pactului de la Varşovia.

Cazuri ca cele a lui Sakharov sau Wielgus evidenţiază faptul că regimul comunist a fost în primul rând un sistem politic. Scopul său principal nu a fost să promoveze un anumit set de valori sau ideologii ci să obţină puterea.

Comuniştii erau dispuşi să colaboreze cu oricine i-ar fi sprijinit, şi să atace şi să persecute pe oricine li s-ar fi împotrivit, fără a ţine cont de religia persoanei respective.

Factorul motivant în comiterea atrocităţilor de către comunişti a fost setea pentru putere şi nu ateismul.

Spre deosebire de multe texte religioase care conţin îndemnuri specifice de a domina sau agresa non-teiştii, ateismul în sine nu încurajează oamenii să devină violenţi. Într-adevăr, cum ar putea? Ateii nu au o carte sfântă, nici un text sacru să le îndrume acţiunile.

Din contră, ateismul poate fi dăunător doar atunci când este unit cu o ideologie dogmatică. În cel mai bun caz, aceste lecţii ale istoriei ar putea arăta că atât ateii cât şi teiştii sunt vulnerabili la corupţie atunci când deţin puterea absolută (care, conform maximei, corupe absolut).

Nu cunosc nicio persoană raţională care ar disputa acest fapt.

Dorinţa unor apologeţi de a îmbrăca toţi ateii cu haina comunismului pare cu atât mai ridicolă în momentul în care înţelegi cu adevărat diversitatea gândirii ateiste.
Ateii ocupă toate poziţiile spectrului politic, de la grupurile socialiste de stânga până la ateii libertarieni de dreapta, cum ar fi discipolii lui Ayn Rand, care susţin o concepţie capitalistă a pieţei libere.

Gândirea fiecăruia dintre aceste grupuri poate fi o anatema pentru celălalt, si cu toate acestea ambele sunt ateiste. Ar fi absurd să spui că crimele unui grup implică automat pe celălalt când cele două sunt diametral opuse cu excepţia non-teismului lor.

Inspirat din: http://www.ebonmusings.org/atheism/communism.html

Sensul şi valoarea liberei-cugetări

2009-05-03T09:27:00.004+03:00

Voi începe cu o definiţie. Libera cugetare poate fi definită ca respingerea autorităţii în materie de opinii. Contrastează persuasiunea faptelor cu constrângerea prin forţă. Liberul-cugetător este acela care îşi formează opiniile bazându-se pe fapte pe care le vede. Bune sau rele, opiniile îi aparţin. El este o voce, nu un ecou.

Istoric, libera cugetare s-a identificat cu respingerea doctrinelor religioase. Această realitate se datorează faptului că impulsul intoleranţei a venit din partea religiei. Societatea umană e născută în umbra fricii religioase, şi pe această scenă reprimarea ereziei e o îndatorire socială sacră.

Cu apariţia preoţimii gânditorul independent a fost confruntat cu pedeapsa în această lume şi cu ameninţarea osândirii eterne. Şi în zilele noastre cea mai mare ameninţare împotriva libertăţii de gândire vine din partea religiei. Religia e ultimul lucru pe care omul îl va civiliza.

Progrese considerabile au fost făcute de către vechile civilizaţii greceşti şi romane în ceea ce priveşte libertătea de gândire. Niciuna dintre ele n-a avut ceva sub forma unei cărţi sacre avertizând oamenii să nu mănânce din Pomul Cunoaşterii şi, în Grecia în particular, fiecare întrebare a religiei, eticii, ştiinţei şi filosofiei era discutată într-un spirit al libertăţii pe care ulterior Europa l-a pierdut şi nu l-a mai recâştigat niciodată pe deplin.

Cu siguranţă, daca am fi putut să înviem un atenian, din vremea lui Socrate să spunem, şi să-l plasăm în centrul Europei cândva din secolul al V-lea până în secolul al XVI-lea, şi dacă el ar fi văzut închisoarea, rugul şi camerele de tortură folosite în prevenirea criticării religiei, ar fi crezut că lumea fusese cuprinsă de o epidemie a nebuniei.

Libertatea intelectuală a Europei a murit odată cu instaurarea Bisericii Creştine. Cu Biblia în mână, Biserica a întâmpinat fiecare idee nouă cu „Aşa a grăit Domnul”. Pe ruinele civilizaţiei antice, ea a ridicat steagul dogmatismului interesat, şi a deschis unul dintre cele mai oribile capitole ale istoriei omenirii. Chestionarea era interzisă, libertatea de expresie era tabu, laşitatea şi ipocrizia erau răsplătite, sinceritatea intelectuală era taxată.
Intoleranţa a devenit o virtute şi persecuţia un obicei.

Nicicând n-a existat ceva mai demoralizator. Niciun om nu se putea simţi în siguranţă acolo unde putea fi acuzat de erezie. În numele religiilor, omul a fost învăţat să-şi denunţe vecinul, soţia pe al ei soţ, copilul pe al său părinte. Biserica a mers mai departe şi l-a făcut pe om propriul său poliţist, până când oamenii s-au temut a gândi, ca nu cumva să ajungă la îndoieli. Gânditorul era peste tot un suspect. Nebunul credul era considerat exemplu al perfecţiunii religioase.
A fost cel mai detestabil sistem pe care lumea l-a cunoscut vreodată.

Interzicând libera circulaţie a ideilor, Biserica a lovit în fundaţia progresului. În întreaga natură variaţia e una dintre condiţiile dezvoltării. Procesul opus este eliminarea, prin intermediul căreia sunt stârpite variaţiile nefavorabile sau nedorite. Biserica a adoptat tactica din urmă. Fiecare deviere de la învăţăturile sale a fost zdrobită. A impus tuturor conformitate, având ca rezultat stagnarea -- ba chiar mai rău. S-a insuflat spiritul de turmă, iar când oamenii sunt dresaţi ca oile ei împărtăşesc şi soarta acestora -- sunt tăiaţi şi mâncaţi.

Dacă ar fi existat o tagmă a episcopilor printre strămoşii noştri primate, rasa umană n-ar fi apărut niciodată. Primele variaţii spre un tip mai uman ar fi fost zdrobite drept o inovaţie blasfemică.

În istoria fiecărei instituţii există o perioadă când trebuie să se confrunte cu provocarea dobândirii unor noi cunoştinţe. Omul care face faţă acestei provocări e de o mare valoare socială. El ne îndeamnă să facem o inventariere mentală, să scăpăm de bunurile nefolositoare şi să ne aprovizionăm cu produse superioare.
Cea mai acută nevoie contemporană este crearea unui mediu complet ospitalier ideilor noi.

Votul întinde puterea politică peste o zonă largă dar nu poartă garanţia folosirii sale corecte. Toţi pot citi, dar cititul fără ochi critic e de o valoare redusă. Tipografiile publică, dar oamenii duc lipsa unui ghid care să îi protejeze de pericolele sale.

Nicicând n-a existat o nevoie mai mare de gândire independentă decât astăzi. Din păcate, 15 secole de cârmuire Creştină au făcut intoleranţa faţă de opiniile neortodoxe fatal de obişnuită.

În mitologia Creştină se menţionează că păcatul primordial al omului e neascultarea. El a mâncat din Pomul Cunoaşterii, şi Zeii nu-i pot ierta această ofensă; cu toate acestea înţelepciunea e cea mai stringentă necesitate a omenirii. Ea e cea care l-a ridicat din sălbăticie la civilizaţie. Ea e cea care îl face mai mult decât egalul Zeilor. Îl ridică deasupra lor. Dar nu poţi obţine cunoştinţe temeinice fără curajul de a examina, de a modifica şi de a respinge ce a fost deja încetăţenit. E un proces dureros şi care întâmpină multe dificultăţi, dar durerea e ca durerea naşterii, iar dificultatea este necesară curăţării ideilor care şi-au sfârşit utilitatea.

Libera cugetare, aşadar, cere libertatea deplină de gândire, expresie, publicare şi acţiune. Le cere nu ca pe nişte luxuri, ci ca pe nişte necesităţi; nu cere tolerarea lor, ci încurajarea lor. Ele trebuie să fie drepturi inalienabile şi de necontestat în orice societate unde bărbaţii şi femeile vor să vieţuiască cu demnitate şi stimă de sine.

Text inspirat de: http://freethoughtlibrary.googlepages.com/cohen-freethought

Lumea noastra mica - marimea planetelor si stelelor la scara

2009-05-03T03:29:00.007+03:00

Dogma Comunistă I

2009-05-02T12:03:00.010+03:00

Apărătorii religiei nu încetează niciodată să aducă în discuţie regimurile comuniste ale secolului XX - Uniunea Sovietică a lui Iosif Stalin, China lui Mao Zedong, Cambogia lui Pol Pot etc. şi crimele groaznice de care erau vinovaţi: ucideri în masă, tratamentul aspru al disidenţilor, încălcarea drepturilor omului pe scară largă şi moartea a milioane de oameni nevinovaţi. Apologeţii religioşi, inevitabil, pun responsabilitatea acestor crime în cârca ateismului oficial al regimurilor Marxiste, susţinând că lipsa credinţei în Dumnezeu a comuniştilor a tăiat legăturile morale restrictive care ne ţin împreună, ducând în mod direct în devalorizarea vieţii umane şi la vărsarea de sânge ce a urmat. Concluzia la care se ajunge este că în ciuda defectelor sale, doar credinţa în Dumnezeu ne poate da un motiv ca se ne tratăm unii pe alţii cu demnitate şi că dacă fenomenul ireligios ar deveni vreodată larg răspândit cu siguranţă rezultatul ar fi o răspândire a crimelor precum cele din ţările comuniste.

Ca să nu se înţeleagă greşit, trebuie să spun din start că şi eu urăsc crimele regimurilor comuniste la fel de mult ca orice altă persoană raţională. În acest eseu, nu voi încerca să le minimalizez sau să le găsesc scuze. Voi spera însă să arăt că nu non-teismul este cel care trebuie să fie tras la răspundere. Oricât de nechibzuite sau rele au fost faptele comuniştilor acestea nu se reflectă în ireligioşii din ziua de azi, nici nu oferă vreo dovadă despre ce s-ar putea întâmpla dacă umanismul secular susţinut de mine şi de alţii ar câştiga teren.

Fără îndoială, crimele regimurilor comuniste au fost îngrozitoare dar este important să nu uităm care a fost cauza lor. Asta este prima concepţie greşită despre comunişti: că au încercat să înţeleagă lumea prin raţiune şi ştiinţă si nu prin credinţă aceasta fiind greşeala care a facilitat crimele comise. Fără îndoială, comunismul n-a fost o viziune asupra lumii bazată pe raţiune sau dovezi, ba dimpotrivă a fost o ideologie dogmatică, anti-raţională, în aceeaşi măsură cu religia fundamentalistă, unde anumite teoreme erau de partea "credinţei" şi nu era permis să fie dezbătute sau puse la îndoială. Deşi comuniştii s-au declarat eliberaţi de gândirea superstiţioasă, în realitate ei n-au scăpat de dogmă, doar şi-au transferat credinţele dogmatice de la doctrinele religiei la un set de valori politice la fel de rigid şi inflexibil.

Unul dintre cele mai bune exemple este modul sovietic de abordare al agriculturii. În anii 1930, un ideolog pe nume Trofim Lysenko care nu ştia mai nimic despre ştiinţă, dar care cunoştea cuvintele cheie din Marxism, a convins guvernul sovietic şi pe Stalin că noua-descoperită ştiinţă a geneticii (sau cum îi zicea Lysenko, Mendelism-Weissmanism-Morganism) era o ştiinţă burgheză şi trebuia respinsă fiindcă intra în contradicţie cu ideologia Marxistă.

Propria viziune a lui Lysenko era Lamarckista, susţinând moştenirea şi transmiterea mai departe a caracteristicilor dobândite de un organism în timpul vieţii, ajutată de o doză de nebunie şi alte concepţii pline de nonsens. În ciuda laudelor lui Lysenko cum că metodele sale vor produce recolte din ce în ce mai bogate în fiecare an, Lysenkoismul a fost un eşec total în practică; dar fiindcă s-a stabilit că era în acord cu principiile comuniste ale materialismului dialectic, a fost făcut o dogmă oficială a URSS, criticarea sa fiind interzisă.

Oamenii de ştiinţă sovietici autentici care au criticat Lysenkoismul, cum ar fi marele biolog Nikolai Vavilov, au fost defăimaţi în public, concediaţi, li s-a interzis să mai lucreze în cercetare şi în unele cazuri au fost încarceraţi sau omorâţi. Vavilov însuşi a fost trimis într-un gulag din Siberia datorită opoziţiei sale faţă de Lysenko şi a murit încarcerat. Rezultatul acestor acţiuni a fost scăderea productivităţii agriculturii, foamete în masă ce a provocat mii de morţi, şi un stat Rus care până în zielele noastre este cu mult în urma statelor din Vest în cercetarea din domeniul geneticii.

Profetul Lîşenko împărtăşeşte "revelaţiile" sale marilor preoţi ai Dialecticii.

Şi alte regimuri comuniste au împărtăşit această ideologie iraţională şi ostilitatea accentuată faţă de intelectualism. Alt exemplu a fost Revoluţia Culturală a Chinei comuniste, o serie anarhică de omoruri organizate şi puse în aplicare de către conducătorul din acea vreme, Mao Zedong. Cum este menţionat şi în Encarta, "oamenii de ştiinţă şi alţi intelectuali au fost supuşi unei victimizări speciale; sute de mii au fost bătuţi, jefuiţi, umiliţi în public şi condamnaţi la muncă silnică în ferme la mare depărtare de casă." Pentru o perioadă de aproape 10 ani sistemul educaţional al ţării a fost îngheţat în totalitate. Regimul criminal şi însetat de putere al lui Pol Pot, Khmerii Roşii, a mers şi mai departe decât China şi a vizat exterminarea tuturor celor care erau suspectaţi că sunt intelectuali (doctori, profesori, ingineri etc.) sau a celor având o anumită educaţie, ajungându-se până la atacarea celor ce purtau ochelari.

Rezultatul dogmatismului regimului lui Pol Pot.
Morala: dogmatismul orb ucide, indiferent de natura sa.

Cazuri ca acesta arată că defectul comunismului nu a fost non-teismul ci mai degrabă ataşamentul puternic şi rigid la propriile convingeri însoţit de o ostilitate foarte agresivă îndreptată contra celor care le pun la îndoială sau au opinii contradictorii. Impunerea iraţională a dogmei împotriva gândirii libere şi a vieţii umane este întotdeauna distructivă, indiferent de principiile specifice urmate dogmatic.

Continuarea în articolul Dogma Comunistă II

Inspirat din: http://www.ebonmusings.org/atheism/communism.html

Universitatea din Bucuresti sustine “creationismul stiintific”?

2009-05-01T22:05:00.000+03:00

Anul 2009 este Anul Darwin. In toata lumea civilizata se sarbatoresc 200 de ani de la nasterea celebrului om de stiinta si 150 de ani de la publicarea cartii lui, una dintre cele mai importante lucrari stiintifice a umanitatii, Despre Originea Speciilor.

In Romania lucrurile sunt mai complicate putin. Elevii romani studiaza evolutionismul doar “implicit” si au posibilitatea sa invete dupa carti de biologie creationiste protejate, cum altfel decat tot “implicit”, de catre Ministerul Educatiei. Sa ne miram atunci ca nimeni alta decat Universitatea din Bucuresti pare a sustine idei anti-evolutioniste, pseudo-stiintifice? Cel putin aceasta este impresia pe care o lasa accesarea bibliotecii electronice a universitatii: printre lucrari se gaseste si cea semnata de “dr. ing. Ioan Strainescu” si intitulata “Creationismul Stiintific”. Copyright-ul apartine Universitatii din Bucuresti. Ce se intampla? Un forum stiintific populat de o buna parte a elitei cercetarii romanesti isi da girul pe o lucrare ce este de la un capat la celalat o insiruire de greseli flagrante de logica, o colectie de aberatii izvorate din ignorarea celor mai elementare cunostinte stiintifice? Sa fie o greseala la mijloc?

Situatia nu este o noutate. Cartea se gaseste in biblioteca electronica a universitatii de cel putin 2 ani. In luna octombrie 2006, parte a unui grup de doctoranzi in astrofizica, am trimis conducerii (si secretariatului) Universitatii din Bucuresti o scrisoare electronica in care ceream in virtutea integritatii stiintifice eliminarea de pe site a lucrarii intrucat nu respecta nici cele mai banale standarde pentru a fi considerata stiintifica. Am facut atunci referiri doar la capitolele care abordeaza subiecte ce tin de specialitatea noastra, astrofizica, desi orice persoana cu o cultura generala medie realizeaza fara dificultate totala incompetenta a autorului in temele diverse pe care le discuta. Rezultatul demersului nostru? Cred ca este evident: cartea se afla inca pe site-ul universitatii. De fapt, asa dupa cum indraznesc sa spun ca este traditional pe plaiurile noastre mioritice, nici macar nu am primit la momentul respectiv o confirmare cum ca scrisoarea noastra a ajuns la destinatie.

Prin urmare, intrebarea ramane in picioare: sustine Universitatea din Bucuresti “creationismul stiintific”?

Testarea medicamentelor pe animale

2009-05-01T14:40:00.000+03:00

Foarte mult scandal si foarte multa ignoranta cu interzicerea testarii de produse farmaceutice pe animale precum si cu politia animalelor. Unora li se rupe inima cand se administreaza medicamente prototip unui animal, dar cand moare un om de leucemie probabil nu se gandesc ce au interzis.

Exista paranoia asta ca milioane de animale sufera de fiecare data cand o companie farmaceutica lanseaza un paracetamol nou. In primul rand, un medicament nou nu se testeaza pe un lot de 50,000 de animale ci pe putine. In total, se testeaza cateva medicamente, pe cateva animale in fiecare an.

Dintre acestea, putine mor in chinuri, pentru ca suprinzator, un paracetamol nou nu omoara animalul pe care l-ai testat decat daca ai facut o grava greseala de inginerie chimica, sau daca amesteci aleator chimicale. Ceea ce e ridicol. In zilele noastre, trebuie sa fi un om de stiinta foarte prost ca sa incerci substante aleator.

Animalul este un analog uman, daca sufera, ar fi suferit si omul care ar fi luat medicamentul netestat.

Bineinteles, nu sunt de acord cu schinguirea unor animale doar pentru ca se poate, sau pentru ca e putin mai facila ca alte mijloace de testare.

Eu sunt cu baietii astia. Au o petitie de semnat.

For far too long a small hardcore segment of animal rights activists have used violence and threats against scientists who use laboratory animals in their quest for new treatments and cures.

The Pro-Test Petition gives you the opportunity to show your support for the scientists and your opposition to the use of threats and violence in the ongoing debate over the use of animals for biomedical research.

The Pro-Test Petition brings together people of goodwill who believe that ethical and humane animal research is a vital cornerstone for advances in medicine and who condemn all acts of violence against researchers and other life science professionals.

Prevederile Noului Cod Penal

2009-04-25T19:27:00.000+03:00

O rapida lectura a Codului Penal si ce am observat eu. Am zis sa incep cu Codul Penal pentru ca intra in vigoare foarte curand, impreuna cu Codul Civil. Codul de Procedura Penala si Codul de Procedura Civila intra in vigoare in toamna, deci mai e timp.

O chestie total religioasa:

Art. 188 Uciderea la cererea victimei

Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestate medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Chantal Sébire a murit in chinuri cumplite in 2008, dupa ce o instanta Franceza i-a refuzat dreptul la moarte asistata. Chantal suferea de esthesioneuroblastoma, o forma de cancer a pasajelor nazale care se raspandeste catre cutia craniana, cauzand agonie si dureri insuportabile permanente.

Nu pot sa inteleg cum nu am putut progresa cu gandirea in domeniul eutanasiei, si ma enerveaza foarte mult ca legislativul inca mai sta la comandamentul BOR si a gruparilor crestine. Statul ma obliga pe mine sa mor in chinuri
->>. Eu nu vreau asta. Eu vreau sa mor asistat daca ajung paralizat. Acest articol nu trebuie sa intre in vigoare. Cel mult, pacientul care doreste sa moara ar trebui sa sa fie examinat de o comisie care constanta atat boala chinuitoare si incurabila cat si dorinta explicita a pacientului de a muri.

Pe de alta parte imi place cat de modern au definit in sfarsit violul:

Art. 216 Violul

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

pana acum daca bagai mana sub fusta unei femei, gata, era viol si faceai ani grei de puscarie. Faptul ca au definit ce inseamna violul este un progres. Mana pe sub fusta intra la alta infractiune cu pedeapsa mult mai usoara.

Urmatorul articol va interzice fotografierea unui bloc. Practic nu vei mai putea face fotografii in oras:

Art. 225 Violarea vieţii private

(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin:

a) ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă, încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de acestea, sau a unei convorbiri private;

b) fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini cu o persoană aflată într-o locuinţă, încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de acestea,

se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;

b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;

c) dacă făptuitorul, aflat întâmplător într-un anumit loc, surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;

d) dacă surprinde fapte care pun în pericol un interes public.

Nu sunt de acord cu articolul asta. Ar trebui modificat a.i sa se mentioneze ca scopul fotografierii este surprinderea persoanei, ca sa excluda situatiile cand fotografiem o cladire mare, unde cineva poate iesi intamplator la geam.

Aici e ceva interesant:

Art. 372 Pornografia infantilă

(1) Producerea, expunerea sau distribuirea, în orice mod, precum şi deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii de materiale pornografice cu minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

(2) Dacă faptele prevăzute în alineatul precedent au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

(3) Prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament.

Pe de alta parte, limita la care se cineva poate face sex cu un minor a fost redusa la 13 ani.

Art. 218 Actul sexual cu un minor

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Adica nu e voie sa produci un desen realist cu un minor facand sex, dar ai voie sa faci sex cu ei incapnd de la 13 ani??

Iar acum despre confesiunea sub tortura, si alte mijloace de proba obtinute ilegal.

(2)În mod excepţional, probele obţinute în mod nelegal pot fi folosite
atunci când, prin aceasta nu este încalcat caracterul echitabil al procesului penal

Si...

(5) Probele derivate din probele prevăzute în alin.(1) şi ( 3) nu se exclud
dacă probele obţinute în mod nelegal sunt folosite în condiţiile alin. (2).
adica

si...

(3) Probele obţinute prin tortură, tratamente inumane sau degradante nu
pot fi folosite în cadrul procesului penal.

Adica e un mod alambicat de a spune ca totusi tortura este permisa, atunci când, prin aceasta nu este încalcat caracterul echitabil al procesului penal, adica total la discretia judecatorului!

Dar stati putin, creatorii codului argumenteaza cum ca tortura este infractiune, deci cel care tortureaza pe inculpat va fi tras si el la raspundere (grea) penala:

Art. 281 Tortura
(1) Fapta funcţionarului, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia, de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis;
c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
(6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.

Deci asta in ochii lumii ar opri tortura DAR se aplica numai pe teritoriul Romaniei sau cetatenilor romani... ori daca cineva ii duce pe inculpati in Afghanistan la Abu Ghraib sa scoata aia o confesiune din ei...!! Este exact ceea ce s-a intamplat in America cu cei acuzati de terorism. Este o portita facuta special pentru a ocoli imperativele statului de drept. Cautati pe net Extraordinary Rendition. Para-se ca nu am reusit sa evitam greselile facute de altii la care ne uitam ca la niste Dumnezei. Dumnezei care incalca libertatile fundamentale ale oamenilor.

Asa se afla adevarul in procesul penal.

Aceasta prevedere nu este o inovatie. In Ianuarie 2009 Curtea Constitutionala a admis o exceptie de neconstitutionlitate prin care a abrogat un articol din C. Proc. Pen care spunea ca probele obtinute ilegal sunt nule. Au motivat ca scopul procesului penal este aflarea adevarului, si ca judecatorul va decide daca o proba este obtinuta legal sau nu, si daca este ilegala o poate admite daca este utila. Situatia este exact ca intr-un stat totalitar, in care aceeasi persoana te bate pana semnezi o declaratie, si apoi judeca daca declaratia e obtinuta legal.

Si ca ultima chestie:

LIPSESTE INFRACTIUNEA DE PROPAGNDA IN FAVOAREA STATULUI TOTALITAR!!!

Lorem Ipsum

2009-04-25T15:06:00.000+03:00

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium, totam rem aperiam, eaque ipsa quae ab illo inventore veritatis et quasi architecto beatae vitae dicta sunt explicabo. Nemo enim ipsam voluptatem quia voluptas sit aspernatur aut odit aut fugit, sed quia consequuntur magni dolores eos qui ratione voluptatem sequi nesciunt. Neque porro quisquam est, qui dolorem ipsum quia dolor sit amet, consectetur, adipisci velit, sed quia non numquam eius modi tempora incidunt ut labore et dolore magnam aliquam quaerat voluptatem. Ut enim ad minima veniam, quis nostrum exercitationem ullam corporis suscipit laboriosam, nisi ut aliquid ex ea commodi consequatur? Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum fugiat quo voluptas nulla pariatur?

Autori

2009-04-25T12:37:00.002+03:00

Autor: Remus Cernea

Functie in A.U.R: Presedinte

Site personal:

Autor: Buciuman

Functie in A.U.R: Membru in Consiliul Director

Site personal: http://www.rezistenta.net/

Autor: TLP

Functie in A.U.R: Membru

Site personal: http://www.tlp.ro/

Autor: Valeriu Tudose

Functie in A.U.R: Membru in Consiliul Director

Site personal:

Autor: Atila Nyerges

Functie in A.U.R: Membru

Site personal: